Încheiere 244/2018
Încheiere CNSC244_2018_Incheiere_244.pdf
Document CNSC
ORGANIZATIA ROMANA PENTRU IMPLEMENTAREA SISTEMELOR INTELIGENTE DE TRANSPORT ITS ROMANIA în contradictoriu cu MUNICIPIUL BUCURESTI
Încheierea CNSC nr. 244/C7/1285 din 02.05.2018
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Strategie pentru dezvoltarea unui oraș inteligent «Smart City București»”, inițiată prin publicarea invitației de participare nr. 420487/22.12.2017, organizată de către MUNICIPIUL BUCUREŞTI (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI), cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sectorul 6, în calitate de autoritate contractantă. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:Verifică pasajul în context →
DECIDE: Admite cererea de abținere nr. 115/18.04.2018, formulată de către dna consilier de soluționare a contestațiilor Daniela MINCU în dosarul aflat pe rolul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și înregistrat sub nr. 1285/C6/2018. Pe cale de consecință, din completul învestit cu soluționarea contestației nr. 4-4/16.04.2018, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 15200/16.04.2018, nu va face parte dna consilier de soluționare a contestațiilor Daniela MINCU. Fără cale de atac, potrivit art. 53 alin. (2) din Codul de procedură civilă. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Bianca-Laura POPESCU Isabela-Maria GAVRILĂ Bogdan-Marius BOGHIU Redactat în 3 (trei) exemplare originale, conține 5 (cinci) pagini. 5Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
244_2018_Incheiere_244.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 23 şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 244/C7/1285 Data: 02.05.2018 Pe rol se află soluționarea cererii de abținere, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 115/18.04.2018, înaintată de către dna Daniela MINCU, consilier de soluționare a contestațiilor, în cadrul Completului nr. 6, aferentă dosarului nr. 1285/C6/2018 ce are ca obiect contestația nr. 4- 4/16.04.2018, formulată de către ORGANIZAŢIA ROMÂNĂ PENTRU IMPLEMENTAREA SISTEMELOR DE TRANSPORT – ITS ROMANIA, cu sediul în București, bd. Dinicu Golescu nr. 38, sectorul 1, referitoare la procedura simplificată – într-o singură etapă, organizată în vederea încheierii contractului de servicii având ca obiect „Strategie pentru dezvoltarea unui oraș inteligent «Smart City București»”, inițiată prin publicarea invitației de participare nr. 420487/22.12.2017, organizată de către MUNICIPIUL BUCUREŞTI (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI), cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 291-293, sectorul 6, în calitate de autoritate contractantă. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Deliberând asupra cererii de față, constată următoarele:
MUNICIPIUL BUCUREŞTI (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI) a publicat, în SEAP, invitația de participare nr. 420487/22.12.2017, demarând procedura de atribuire amintită. Împotriva rezultatului procedurii de atribuire, ORGANIZAŢIA ROMÂNĂ PENTRU IMPLEMENTAREA SISTEMELOR DE TRANSPORT – ITS ROMANIA a formulat contestația nr. 4-4/16.04.2018, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 15200/16.04.2018, pe rolul C.N.S.C. fiind constituit dosarul nr. 1285/2018. 1
Contestaţia a fost repartizată, în temeiul art. 17 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, spre soluționare, Completului nr. 6, în cadrul căruia activează dna Daniela MINCU, în calitate de consilier de soluționare a contestațiilor. Prin cererea de abținere, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 115/18.04.2018, privind soluționarea cauzei obiect a dosarului nr. 1285/C6/2018, având în vedere incidența prevederilor art. 47 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu art. 72 alin. (2) din Regulamentul intern al C.N.S.C., care prevăd că „(2) Incidentele procedurale referitoare la toți sau la o parte din membrii completului de soluționare, precum incompatibilitatea, recuzarea sau abținerea, se vor soluționa de completul cu numărul imediat următor, prin pronunțarea unei încheieri, în termen de 2 zile lucrătoare”, aprobat prin Ordinul Președintelui Consiliului nr. 51/03.07.2013, dna Daniela MINCU a adus la cunoștința Președintelui Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor că abținerea de la soluționarea cauzei este determinată de faptul că în perioada ianuarie – august 2017, a îndeplinit funcția publică de director general în cadrul Direcției Generale Achiziții, din Primăria Municipiului București, participând la elaborarea documentelor aferente procedurii de atribuire „Strategie pentru dezvoltarea unui oraș inteligent «Smart City București»”. Luând act de prevederile art. 47 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 48 din Codul de procedură Civilă (alin. 2), conform cărora declarația de abținere se soluționează cu prioritate, se are în vedere faptul că, potrivit art. 24 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, aprobat prin H.G. nr. 1037/2011 (încă în vigoare conform prevederilor art. 70 alin. (2) din Legea nr. 101/2016), membrii acestuia sunt obligați să se abțină de la orice activitate legată de soluționarea unei contestații, în cazurile în care se presupune existența unui conflict de interese, astfel cum acesta este definit la art. 47 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, membrii Consiliului nu au dreptul de a participa la soluționarea unei contestații dacă se află în una dintre situațiile prevăzute mai jos, sub sancțiunea nulității deciziei pronunțate: a) dacă aceștia, soțul sau ascendenții ori descendenții lor au vreun interes în soluționarea contestației sau când sunt soți, rude sau afini până la al patrulea grad inclusiv cu vreuna dintre părți. Relevanță în cauză prezintă și prevederile art. 72 din Regulamentul intern al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor care prevede că „(1) Incidentele procedurale referitoare la compunerea completelor de soluționare se vor soluționa cu respectarea normelor de procedură civilă și a normelor de repartizare aleatorie a contestațiilor. (2) Incidentele procedurale referitoare la toți sau la o parte din membrii completului de soluționare, precum incompatibilitatea, recuzarea sau abținerea, se vor soluționa de completul cu numărul imediat următor, prin pronunțarea unei încheieri, în termen de 2 zile lucrătoare. (...)”. 2
Prin coroborarea acestor dispoziții, conform art. 68 din Legea nr. 101/2016, cu cele ale art. 42 alin. (1) paragraf 13 și art. 43 din Codul de procedură civilă, Consiliul consideră că este preferabilă soluției inverse înlăturarea oricărei suspiciuni asupra lipsei de imparțialitate. În acest scop și pentru edificare, în vederea soluționării cererii de abținere nr. 115/18.04.2018, ținând seama de motivele invocate în conținutul acesteia, prin adresa nr. 116/18.04.2018, Completul 7, investit cu soluționarea cererii de abținere nr. 115/18.04.2018, a solicitat doamnei Daniela MINCU, prezentarea de documente probante, din care să reiasă îndeplinirea funcției publice de director general în cadrul Direcției Generale Achiziții din PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, precum și dovezi din care să reiasă implicarea în elaborarea documentelor, în vederea inițierii procedurii de atribuire „Strategie pentru dezvoltarea unui oraș inteligent «Smart City București»”. Se are în vedere faptul că, prin adresa nr. 117/18.04.2018, dna consilier de soluționare Daniela MINCU a dat curs solicitării, transmițând Fișa postului nr. 10/2786 aferentă funcției de director general, Dispoziția Primarului General de transfer nr. 1199/29.08.2017 și Adeverința nr. 9318/1/07.09.2017, din care reiese perioada în care aceasta a îndeplinit funcția publică de conducere în cadrul PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI BUCUREŞTI. Totodată, pentru probarea și certificarea celor susținute de dna consilier de soluționare Daniela MINCU, prin adresa nr. 15955/1285/C7/20.04.2018, Completul 7 din cadrul C.N.S.C. a solicitat PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, ca în vederea pronunțării unei încheieri cu privire la „Declarația de abținere” nr. 115/18.04.2018, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să comunice informații referitoare la eventuala implicare a doamnei consilier de soluționare a contestațiilor Daniela Mincu, în perioada când aceasta a ocupat funcția de director general în cadrul Direcției Generale Achiziții, în elaborarea documentelor procedurii de achiziție publică menționată anterior. De asemenea, în măsura în care există, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a solicitat PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI BUCUREŞTI înaintarea de documente probante din care să reiasă implicarea dnei Daniela Mincu la elaborarea documentelor în vederea inițierii procedurii de atribuire „Strategie pentru dezvoltarea unui oraș inteligent «Smart City București»”. În soluționare, se reține faptul că prin adresa nr. 3.1/02.05.2018, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 17431/02.05.2018, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI a răspuns solicitării, menționând faptul că, în cursul anului 2017, dna Daniela MINCU, în calitate de Director General, în cadrul Direcției Generale Achiziții, a întocmit și semnat „Strategia Anuală de Achiziții Publice pentru anul 2017 în cadrul Unității Administrativ Teritoriale Municipiul București nr. DPA 2087.1/06.01.2017”, în baza căreia Direcția Generală Dezvoltare și Investiții a întocmit toate documentele aferente procedurii de atribuire „Strategie pentru dezvoltarea unui oraș inteligent «Smart City București»”. 3
Concluzionând, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI susține că documentul probant menționat anterior, atașat adresei nr. 3.1/02.05.2018, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 17431/02.05.2018, indică implicarea dnei Daniela MINCU în elaborarea documentelor în vederea inițierii procedurii de atribuire „
Strategie pentru dezvoltarea unui oraș inteligent «Smart City București»
”. Luând în considerare cele menționate anterior, prevederile legale invocate, punctul de vedere al PRIMĂRIEI MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, prin care se confirmă implicarea dnei Daniela MINCU în elaborarea documentelor în vederea inițierii procedurii de atribuire „Strategie pentru dezvoltarea unui oraș inteligent «Smart City București»”, precum și documentul atașat de PMB adresei nr. 3.1/02.05.2018, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 17431/02.05.2018, din care reiese că, în cursul anului 2017, dna Daniela MINCU, în calitate de Director General, în cadrul Direcției Generale Achiziții, a întocmit și semnat
„Strategia Anuală de Achiziții Publice pentru anul 2017 în cadrul Unității Administrativ Teritoriale Municipiul București nr. DPA 2087.1/06.01.2017”, în baza căreia Direcția Generală Dezvoltare și Investiții a întocmit toate documentele aferente procedurii de atribuire „Strategie pentru dezvoltarea unui oraș inteligent «Smart City București»” (procedură de atribuire ce a fost demarată în data de 22.12.2017, prin anunțul nr. 420487, publicat în SEAP), Consiliul determină că sunt suficiente motive de admitere a cererii de abținere nr. 115/18.04.2018. Într-o atare situație, în termenul prevăzut de art. 72 din Regulamentul intern al Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, calculat prin raportare la data furnizării de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI a informațiilor necesare soluționării cererii de abținere nr. 115/18.04.2018, Consiliul constată că sunt incidente în cauză prevederile art. 68 din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, conform cărora „Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, în măsura în care prevederile acestora din urmă nu sunt contrare”, coroborate cu cele ale art. 42 alin. (1) pct. 13 din NCPC, care prevăd că „Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situații: (...) 13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa”. Prin coroborarea acestor dispoziții legale, conform art. 68 din Legea nr. 101/2016, cu cele ale art. 42 alin. (1) paragraf 13 și art. 43 din Codul de procedură civilă, Consiliul consideră că este preferabilă soluției inverse înlăturarea oricărei suspiciuni asupra lipsei de imparțialitate, ținând seama în această apreciere de argumentele și probele prezentate de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREŞTI prin adresa nr. 3.1/02.05.2018, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 17431/02.05.2018. În concluzie, pentru toate considerentele anterioare, Consiliul apreciază drept întemeiată cererea de abținere a consilierului de soluționare a contestațiilor dna Daniela MINCU, urmând ca aceasta să fie 4
admisă, iar contestația înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 15200/16.04.2018 să fie soluționată de completul învestit, în alcătuirea căruia nu va intra dna Daniela MINCU. Actele procedurale îndeplinite de complet până la acest moment vor fi păstrate. Pentru motivele arătate, conform prevederilor coroborate ale art. 68 din Legea nr. 101/2016, cu cele ale art. 42 alin. (1) paragraf 13 din Codul de procedură civilă, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, prin completul de față, DECIDE: Admite cererea de abținere nr. 115/18.04.2018, formulată de către dna consilier de soluționare a contestațiilor Daniela MINCU în dosarul aflat pe rolul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor și înregistrat sub nr. 1285/C6/2018. Pe cale de consecință, din completul învestit cu soluționarea contestației nr. 4-4/16.04.2018, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 15200/16.04.2018, nu va face parte dna consilier de soluționare a contestațiilor Daniela MINCU. Fără cale de atac, potrivit art. 53 alin. (2) din Codul de procedură civilă. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Bianca-Laura POPESCU Isabela-Maria GAVRILĂ Bogdan-Marius BOGHIU Redactat în 3 (trei) exemplare originale, conține 5 (cinci) pagini. 5