Încheiere 113/2016
Încheiere CNSC113_2016_Incheiere_113.pdf
Document CNSC
CORTECH MED SRL | GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA SRL în contradictoriu cu SPITAL MUNICIPAL MOTRU
Încheierea CNSC nr. 113/C4/1981, 1983 din 15.09.2016
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Furnizare computer tomograf, transport, instalare, punere în funcţiune şi instruire personal”, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la emiterea deciziei pe fond a Consiliului. În cadrul aceleiaşi proceduri, SC GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA SRL, cu sediul în Bucureşti, Calea Floreasca nr. 169A, Clădirea de Birouri “Floreasca 169”, Corp A3, et. 7, biroul nr. 1, biroul nr. 2 şi biroul nr. 3, sectorul 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti sub nr. J40/3731/2000, având CUI 12924986, reprezentată convenţional de SCA Voicu & Filipescu, cu sediul Bucureşti, str. General Ernest Broşteanu nr. 31, sector 1, a depus contestaţia nr. 1720/12.09.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 27800/13.09.2016, formulată împotriva documentaţiei de atribuire şi a solicitat, între altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului cauzei. În temeiul art. 17 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Co…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererile de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiilor formulate de către SC CORTECH MED SRL şi SC GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA SRL şi, pe cale de consecinţă, suspendă procedura de atribuire până la soluţionarea pe fond a contestaţiilor. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
113_2016_Incheiere_113.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 113/C4/1981, 1983 Data: 15.09.2016 Prin contestaţia nr. 1925/12.09.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 27788/13.09.2016, depusă de SC CORTECH MED SRL, cu sediul în Bucureşti, str. Gheorghe Ţiţeica nr. 190B, sector 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti sub nr. J40/13271/2007, având CUI 22088756, reprezentată convenţional de Cabinetul de Avocat Vass Iulia-Erzsebet, cu sediul în Bucureşti, str. Alexandru Depărăţeanu nr. 10, sector 1, împotriva documentaţiei de atribuire elaborată de SPITALUL MUNICIPAL MOTRU, cu sediul în Motru, str. Carol Davila nr. 1, judeţul Gorj, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitaţie deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Furnizare computer tomograf, transport, instalare, punere în funcţiune şi instruire personal”, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la emiterea deciziei pe fond a Consiliului. În cadrul aceleiaşi proceduri, SC GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA SRL, cu sediul în Bucureşti, Calea Floreasca nr. 169A, Clădirea de Birouri “Floreasca 169”, Corp A3, et. 7, biroul nr. 1, biroul nr. 2 şi biroul nr. 3, sectorul 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului Bucureşti sub nr. J40/3731/2000, având CUI 12924986, reprezentată convenţional de SCA Voicu & Filipescu, cu sediul Bucureşti, str. General Ernest Broşteanu nr. 31, sector 1, a depus contestaţia nr. 1720/12.09.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 27800/13.09.2016, formulată împotriva documentaţiei de atribuire şi a solicitat, între altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului cauzei. În temeiul art. 17 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a procedat la conexarea celor două contestaţii. 1
Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererile de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiilor formulate de către SC CORTECH MED SRL şi SC GENERAL ELECTRIC MEDICAL SYSTEMS ROMANIA SRL şi, pe cale de consecinţă, suspendă procedura de atribuire până la soluţionarea pe fond a contestaţiilor. Prezenta încheiere este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de cinci zile de la comunicare. 2