Decizie 2678/2026
Decizie CNSC2026_2678_2026_Decizie_2678.pdf
Document CNSC
Decizia CNSC nr. 2678/C6/2571 din 18.08.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
Prin contestația nr. 2264/25.06.2026, înregistrată la CNSC cu nr. 47705/26.06.2026, formulată de către SC SUSTAINABLE URBAN MOBILITY SOLUTIONS SRL, cu sediul în str. Burniței nr. 24, et. 1, Biroul 123, sector 3, București și cu sediul ales pentru corespondență în str. Cluceru Udricani nr. 20, et. 2, sector 3, București, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2019008051404, având CUI RO 41280110, reprezentată legal prin administrator Istrate Marian, împotriva documentației de atribuire, întocmită de către MUNICIPIUL SATU MARE, cu sediul în str. 25 Octombrie nr. 1, municipiul Satu Mare, județul Satu Mare, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare Managementul traficului transportului public și rutier - componentele: stații de autobuz și intersecții, lotul 1 - Extinderea sistemului de management al traficului pentru transport public și înființarea și modernizarea de stații de autob…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de către societatea SC SUSTAINABLE URBAN MOBILITY SOLUTIONS SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL SATU MARE, după cum urmează: - admite cererea contestatoarei de modificare/completare a documentației de atribuire în partea ce privește îndeplinirea condițiilor de compatibilizare și integrare a sistemului ofertat cu sistemului AVL deținut de autoritatea contractantă; - respinge cererea subsidiară a contestatoarei privind permiterea unei soluții alternative în ceea ce privește colectarea datelor necesare pentru monitorizarea și afișarea informațiilor în stațiile de autobuz; - respinge solicitarea de modificare a numărului de contracte permis de autoritatea contractantă pentru dovedirea experienței similare deținută de către participanții la procedura de atribuire. ObligăVerifică pasajul în context →
Pagina 3 din 12 postat de către autoritatea contractantă în SEAP la data de 07.07.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare. Consiliul, prin adresa nr. 54830/2571/C6/21.07.2026, a solicitat autorității contractante să transmită copia dosarului achiziției, care a transmis cele solicitate în data de 21.07.2026, fiind înregistrate la Consiliu sub nr. 54878/21.07.2026. Prin adresa nr. 44286/27.07.2026, înregistrată la Consiliu cu nr. 56425/28.07.2026, ......... a transmis punctul de vedere la contestația depusă de SC .... SRL, solicitând respingerea acesteia, ca nefondată și, pe cale de consecință, menținerea actelor atacate ca fiind temeinice și legale. Motivarea integrală a punctului de vedere se regăsește în fișierul [CN1093432/00042] Punct de vedere contestatie-fond-semnat.pdf.p7m, postat de către autoritatea contractantă în SEAP la data de 27.07.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare. Consiliul, prin adresa nr. 58663/2571/C6/04.0…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2026_2678_2026_Decizie_2678.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Pagina 1 din 2 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2678/C6/2571 Data: 18.08.2026 Prin contestația nr. 2264/25.06.2026, înregistrată la CNSC cu nr. 47705/26.06.2026, formulată de către SC SUSTAINABLE URBAN MOBILITY SOLUTIONS SRL, cu sediul în str. Burniței nr. 24, et. 1, Biroul 123, sector 3, București și cu sediul ales pentru corespondență în str. Cluceru Udricani nr. 20, et. 2, sector 3, București, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2019008051404, având CUI RO 41280110, reprezentată legal prin administrator Istrate Marian, împotriva documentației de atribuire, întocmită de către MUNICIPIUL SATU MARE, cu sediul în str. 25 Octombrie nr. 1, municipiul Satu Mare, județul Satu Mare, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare Managementul traficului transportului public și rutier - componentele: stații de autobuz și intersecții, lotul 1 - Extinderea sistemului de management al traficului pentru transport public și înființarea și modernizarea de stații de autobuz SMART în municipiul Satu Mare, anunț de participare nr. CN1093432/15.06.2026, s-a solicitat, în prealabil, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, și pe fond, în principal: I. obligarea achizitoarei la modificarea documentației de atribuire prin eliminarea cerinței de integrare exclusivă cu sistemul AVL existent sau, în subsidiar, la publicarea în SEAP a tuturor informațiilor tehnice, juridice și comerciale necesare realizării integrării, II. obligarea achizitoarei la modificarea cerinței privind experiența similară pentru lotul 1 prin eliminarea sintagmei „la nivelul a cel mult trei contracte" și permiterea demonstrării experienței prin unul sau mai multe contracte, în valoare cumulată de minimum 15.000.000 lei, fără TVA, iar în subsidiar, III. în cazul în care nu este posibilă realizarea cerinței de la punctul I de mai sus, obligarea autorității contractante să permită ofertanților propunerea, iar
Pagina 2 din 2 ofertantului declarat câștigător utilizarea, unei soluții tehnice proprii pentru colectarea, transmiterea, prelucrarea și generarea datelor reale necesare afișării informațiilor în timp real pe panourile din stațiile care fac obiectul contractului. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire a fost respinsă de Consiliu prin Încheierea nr. 2702/C6/2571 din data de 14.07.2026. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de către societatea SC SUSTAINABLE URBAN MOBILITY SOLUTIONS SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL SATU MARE, după cum urmează: - admite cererea contestatoarei de modificare/completare a documentației de atribuire în partea ce privește îndeplinirea condițiilor de compatibilizare și integrare a sistemului ofertat cu sistemului AVL deținut de autoritatea contractantă; - respinge cererea subsidiară a contestatoarei privind permiterea unei soluții alternative în ceea ce privește colectarea datelor necesare pentru monitorizarea și afișarea informațiilor în stațiile de autobuz; - respinge solicitarea de modificare a numărului de contracte permis de autoritatea contractantă pentru dovedirea experienței similare deținută de către participanții la procedura de atribuire. Obligă
autoritatea
contractantă
la modificarea/completarea documentației de atribuire conform celor stabilite în motivare, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
Pagina 1 din 12 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2678/C6/2571 Data: 18.08.2026 Prin contestația nr. 2264/25.06.2026, înregistrată la CNSC cu nr. 47705/26.06.2026, formulată de către SC .... SRL, cu sediul în ........., ........., ......... și cu sediul ales pentru corespondență în ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal prin administrator ........., împotriva documentației de atribuire, întocmită de către ........., cu sediul în ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii contractului de furnizare Managementul traficului transportului public și rutier - componentele: stații de autobuz și intersecții, lotul 1 - Extinderea sistemului de management al traficului pentru transport public și înființarea și modernizarea de stații de autobuz SMART în ........., anunț de participare nr. CN1093432/15.06.2026, s-a solicitat, în prealabil, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, și pe fond, în principal: I. obligarea achizitoarei la modificarea documentației de atribuire prin eliminarea cerinței de integrare exclusivă cu sistemul AVL existent sau, în subsidiar, la publicarea în SEAP a tuturor informațiilor tehnice, juridice și comerciale necesare realizării integrării, II. obligarea achizitoarei la modificarea cerinței privind experiența similară pentru lotul 1 prin eliminarea sintagmei „la nivelul a cel mult trei contracte" și permiterea demonstrării experienței prin unul sau mai multe contracte, în valoare cumulată de minimum 15.000.000 lei, fără TVA, iar în subsidiar, III. în cazul în care nu este posibilă realizarea cerinței de la punctul I de mai sus, obligarea autorității contractante să permită ofertanților propunerea, iar ofertantului declarat câștigător utilizarea, unei soluții tehnice proprii pentru colectarea, transmiterea, prelucrarea și generarea datelor reale necesare
Pagina 2 din 12 afișării informațiilor în timp real pe panourile din stațiile care fac obiectul contractului. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire a fost respinsă de Consiliu prin Încheierea nr. 2702/C6/2571 din data de 14.07.2026. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC .... SRL solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. Susține că, din analiza documentației de atribuire reies anumite aspecte și cerințe foarte restrictive raportat la legislația în domeniu, motiv pentru care solicită cele precizate în partea introductivă a deciziei. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul [CN1093432/00023] 260525_Contestatie CS ........._opt-semnat.pdf.p7m, postat de autoritatea contractantă în SEAP la 26.06.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare simplificat nr. CN1093432/15.06.2026. Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus a contestației nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întreaga contestație. Dimpotrivă, reproducerea unui volum foarte mare de argumente, ar încărca excesiv și, astfel, ar îngreuna parcurgerea prezentei decizii. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. În probațiune a depus înscrisuri. ........., prin adresa nr. 39733/01.07.2026, înregistrată la Consiliu sub nr. 49338/01.07.2026, a formulat un punct de vedere raportat la contestația depusă de contestatoarea SC .... SRL. Prin punctul de vedere aceasta solicită respingerea contestației ca tardiv introdusă. Motivarea integrală a punctului de vedere se regăsește în fișierul [CN1093432/00025] Punct de vedere-semnat.pdf.p7m, postat de către autoritatea contractantă în SEAP la data de 02.07.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare. Ca urmare a punctului de vedere comunicat de autoritatea contractantă prin adresa nr. 39733/01.07.2026, Consiliu, prin adresa nr. 50304/2571/C6/06.07.2026, a solicitat contestatoarei, SC .... SRL, să comunice opinia sa cu privire la excepția tardivității invocată de .......... SC .... SRL a răspuns la solicitarea Consiliului prin adresa nr. 2385/07.07.2026, înregistrată sub nr. 50810/07.07.2026, solicitând respingerea excepției tardivității contestației ca neîntemeiată, aceasta fiind formulată în termenul legal. Motivarea integrală a răspunsului se regăsește în fișierul [CN1093432/00026] SUSTAINABLE pct. vedere tardivitate-semnat.pdf.p7m,
Pagina 3 din 12 postat de către autoritatea contractantă în SEAP la data de 07.07.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare. Consiliul, prin adresa nr. 54830/2571/C6/21.07.2026, a solicitat autorității contractante să transmită copia dosarului achiziției, care a transmis cele solicitate în data de 21.07.2026, fiind înregistrate la Consiliu sub nr. 54878/21.07.2026. Prin adresa nr. 44286/27.07.2026, înregistrată la Consiliu cu nr. 56425/28.07.2026, ......... a transmis punctul de vedere la contestația depusă de SC .... SRL, solicitând respingerea acesteia, ca nefondată și, pe cale de consecință, menținerea actelor atacate ca fiind temeinice și legale. Motivarea integrală a punctului de vedere se regăsește în fișierul [CN1093432/00042] Punct de vedere contestatie-fond-semnat.pdf.p7m, postat de către autoritatea contractantă în SEAP la data de 27.07.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare. Consiliul, prin adresa nr. 58663/2571/C6/04.08.2026, a solicitat contestatoarei, SC .... SRL, să prezinte un punct de vedere pe argumentele aduse de autoritatea contractantă în cadrul adresei nr. 44286/27.07.2026. SC .... SRL a răspuns prin adresa nr. 2503/05.08.2026, înregistrată la Consiliu cu nr. 58832/ 05.08.2026, precizând că, punctul de vedere al autorității contractante nu înlătură criticile formulate, ci confirmă lipsa documentației API și caracterul incert al integrării cu sistemul AVL existent. Totodată, apărările privind implementarea unui al doilea AVL sunt întemeiate pe o interpretare eronată a solicitării subsidiare, iar limitarea experienței similare la maximum trei contracte nu este justificată în mod concret și proporțional. În consecință, solicită înlăturarea apărărilor autorității contractante, admiterea contestației astfel cum a fost formulată și dispunerea măsurilor de remediere solicitate. Consiliul, prin adresa nr. 61495/2571/C6/13.08.2026, a solicitat autorității contractante să prezinte un punct de vedere pe argumentele aduse de contestatoare în cadrul adresei nr. 2503/05.08.2026, reprezentând concluzii scrise, precum și explicații referitoare la afirmațiile sale din punctul de vedere nr. 44286/27.07.2026, pag. 4, solicitare la care achizitoarea nu a răspuns până la data emiterii prezentei decizii.. SC .... SRL a depus recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, nr. 212485400/1 din data de 30.06.2026, eliberată de CEC BANK Sucursala Victoria, în sumă de 220.000,00 lei, înregistrată la CNSC sub nr. 48900/30.06.2026. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat licitația deschisă, în vederea atribuirii contractului de furnizare Managementul traficului transportului public și rutier - componentele: stații de autobuz și intersecții, organizată pe loturi, publicând în SEAP anunțul de participare nr. CN1093432/15.06.2026, cu o valoare estimată de 53.381.952,52 lei, fără TVA, iar pentru lotul 1 este 27.186.991,91 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”.
Pagina 4 din 12 Împotriva documentației de atribuire, SC .... SRL a înaintat Consiliului contestația în analiză, solicitând cele menționate în partea introductivă a deciziei. Fiind ținut, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 [Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură şi de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei], la a verifica cu întâietate excepțiile invocate, Consiliul va analiza cu precădere excepția tardivității contestației invocată de autoritatea contractantă În acest sens, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 8 alin (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora: „(1) Persoana care se consideră vătămată de un act al autorităţii contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică/sectorial sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. (2) În cazul în care contestaţia priveşte conţinutul documentaţiei de atribuire, publicată în Sistemul electronic de achiziţii publice, denumit în continuare SEAP, data luării la cunoştinţă este data publicării documentaţiei de atribuire.” Prin contestație, autoarea acesteia, critică prevederile documentație de atribuire publicată în SEAP la data de 15.06.2026, astfel că termenul de contestare a prevederilor acesteia se împlinea în data de 25.06.2025. Prin urmare, transmiterea contestației atât la Consiliu, cât și la autoritatea contractantă în data de 25.06.2026 s-a făcut în ultima zi a termenului de 10 zile de la data luării la cunoștință despre actul atacat conform dovezilor existente la dosarul cauzei, în speță raportul procedurii de atribuire, calculat conform art. (5) din Legea nr. 101/2016: „(1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare”. Pentru aceste motive, Consiliul respinge ca nefondată excepția tardivității contestației invocată de autoritatea contractantă. Pe fondul contestației, Consiliul reține că autoarea acesteia este nemulțumită de o parte din prevederile documentație de atribuire publicată în SEAP pentru lotul 1 la data de 15.06.2026. În ceea ce privește conținutul documentației de atribuire pusă la dispoziție operatorilor economici de către autoritatea contractantă, inclusiv clarificările aduse acesteia, dată fiind natura litigiului, actele atacate și solicitările adresate Consiliului cu privire la ele, acesta reține necesitatea examinării contestației primite prin raportare la următoarele dispoziții ale legislației privind achizițiile publice: - din HG nr. 395/2016: - art. 20 alin. (2) și (10) ”(2) Documentaţia de atribuire conţine orice cerinţă, criteriu, regulă şi alte informaţii necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire.
Pagina 5 din 12 (10) Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante.” - din Legea nr. 98/2016: - art. 154 alin. (1): ”Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire.” - art. 155 alin. (1) și (6): ”(1) Specificaţiile tehnice sunt stabilite prin documentaţia de atribuire şi definesc caracteristicile solicitate privind lucrarea, serviciul sau produsele care fac obiectul achiziţiei. (6) Specificaţiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici. - art. 160 alin. (1) și (2): 1) Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractantă în anunţul de participare/simplificat/de concurs. (2) Autoritatea contractantă stabileşte prin anunţul de participare/simplificat/de concurs unul sau două termene-limită în care va răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificare/informaţiilor suplimentare, conform prevederilor normelor metodologice la prezenta lege.” Așadar, regula o reprezintă situația în care nevoia sau oportunitatea achiziționării la un anumit nivel de performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul autorității contractante [art. 2 alin. (3) lit. b) și art. 12 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016]. Singura limitare a acestui drept al autorității contractante este determinată de introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici, în sfera unei astfel de posibilități aflându-se și situația impunerii de către autoritate a unor specificații și condiții care nu au legătură cu nevoia sa de achiziție. În consecință, pentru a cenzura prevederile documentației de atribuire stabilite de autoritatea contractantă, respectiv modificările aduse acesteia, așa cum solicită petenta în prezenta cauză, este necesară stabilirea existenței, prin ele, a unor condiții restrictive, nejustificate și nelegale ce pot împiedica o concurență efectivă între operatorii economici. Prin urmare, contestatoarea, în susținerea demersului său la Consiliu, are obligația de a proba caracterul restrictiv al cerințelor criticate, prin prezentarea unor mijloace de probă pertinente și concludente, fiind pe deplin aplicabile în acest caz prevederile art. 249 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Raționamentul se circumscrie faptului că nu se regăsesc în legislația achizițiilor publice prevederi care să permită operatorilor economici să ceară modificarea documentației de atribuire și, cu atât mai mult, să oblige autoritatea contractantă să modifice documentația de atribuire ori modificările aduse acesteia după cum solicită fiecare operator economic care apreciază că este necorespunzător întocmită. Astfel fiind, autoritatea contractantă nu are vreo obligație legală de a modifica documentația de atribuire după voința operatorului economic care a formulat contestație, iar Consiliul nu o poate obliga la o astfel de conduită,
Pagina 6 din 12 decât în măsura în care se face dovada încălcării reale și obiective a dispozițiilor legale ce împiedică restrângerea nejustificată a concurenței. Acestei obligații a contestatorului, de a face proba afirmațiilor sale, îi corespunde obligația autorității contractante de a proba și justifica că includerea anumitor cerințe este realizată cu respectarea prevederilor legale, astfel încât să asigure realizarea necesității sale, orice abatere de la acest scop putând fi cenzurată. În consecință, în evaluarea temeiniciei cererilor adresate Consiliului, acesta va avea în vedere faptul că ele trebuie justificate și probate obiectiv, cu dovada fermă a caracterului restrictiv, simpla pretindere a necesității modificării lor și simpla afirmație că restricționează concurența nefiind suficiente pentru a conchide asupra nelegalității actului atacat. În egală măsură, în stabilirea legalității actului atacat al autorității contractante va fi avută în vedere și proba pe care achizitoarea o realizează cu privire la legătura obiectivă de cauzalitate și dependența dintre prevederile documentației de atribuire astfel cum au fost acestea clarificate/modificate și nevoia sa de achiziție. Trecând la analiza criticilor formulate de contestatoare, Consiliul reține că un prim aspect se referă la cerințele stabilite de autoritatea contractantă în cadrul caietului de sarcini la cap. 7.2.11 Compatibilizare și integrare, pct. 1 și 2, potrivit cărora: „1. Compatibilizarea între Automatic Vehicle Location (AVL) si Traffic Management System (TMS) ofertat La nivelul municipiului ........., prin intermediul operatorului de transport public, este implementat un sistem de Automatic Vehicle Location (AVL), utilizat pentru colectarea şi administrarea/managementul datelor operaţionale provenite de la vehiculele de transport public. În vederea realizarii soluţiei de Traffic Management System (TMS), datele operaţionale generate de sistemul AVL vor constitui sursa unică de informaţii la nivel de vehicul. Având în vedere că la data lansării prezentei proceduri, sistemul AVL nu dispune de interfeţe publice sau servicii standard expuse pentru integrarea cu alte sisteme informatice, pentru realizarea compatibilizarilor dintre cele două sisteme, orice dezvoltare, configurare, adaptare sau implementare de interfeţe necesare la nivelul sistemului AVL existent va fi realizată pe cheltuiala şi în responsabilitatea exclusivă a ofertantului declarat câştigător al contractului pentru TMS. Precizăm că sistemul este realizat de catre Radcom SA din ........., având datele de contact: Strada George Constantinescu 2C, Telefon +40212321039, e-mail:office@radcom.ro, Departamentului Comercial. Ofertanţii au obligaţia de a analiza în faza de elaborare a ofertei implicaţiile tehnice şi financiare ale integrării cu sistemul AVL existent şi de a include în propunerea financiară toate costurile asociate, inclusiv: o dezvoltarea de interfeţe sau servicii API la nivelul sistemului AVL; o adaptări software sau modificări de arhitectură necesare; o licenţe suplimentare, dacă este cazul; o activităţi de analiză, dezvoltare, testare şi punere în funcţiune; o eventuale costuri solicitate de furnizorul AVL pentru realizarea dezvoltărilor necesare. Integrarea dintre TMS şi AVL cade integral în sarcina şi responsabilitatea ofertantului soluţiei TMS, inclusiv din perspectiva coordonării tehnice cu furnizorul sistemului AVL existent. Autoritatea Contractantă nu îşi asumă costuri suplimentare pentru dezvoltări ulterioare la nivelul AVL necesare integrării. Prin această abordare se urmăreşte în condiţiile unui tratament egal acordat tuturor ofertanţilor la aceasta procedura, utilizarea infrastructurii existente şi evitarea implementării unor mecanisme paralele de colectare şi de management a datelor, ofertantul TMS având obligaţia de a asigura interoperabilitatea completă şi funcţionarea integrată a sistemelor, pe propria răspundere tehnică şi financiară. 2. Integrarea Panourilor de informare a staţiilor ce vor fi modernizate în sistemul de Automatic Vehicle Location (AVL) existent La nivelul municipiului ......... este implementat un sistem de Automatic Vehicle Location (AVL], utilizat pentru colectarea şi procesarea datelor operaţionale aferente vehiculelor de transport public.
Pagina 7 din 12 La data lansării prezentei proceduri, sistemul AVL nu dispune de interfeţe publice sau servicii standard expuse pentru integrarea directă cu sisteme externe de afişaj sau informare a călătorilor. Staţiile ce urmează a fi modernizate şi dotate cu panouri electronice de informare vor utiliza datele generate de sistemul AVL existent ca sursă unică de informaţii privind poziţia vehiculelor şi timpii estimaţi de sosire (ETA). În vederea realizării interoperabilităţii, orice dezvoltare, configurare, adaptare sau implementare de interfeţe necesare la nivelul sistemului AVL existent va fi realizată pe cheltuiala şi în responsabilitatea exclusivă a ofertantului declarat câştigător al contractului privind furnizarea şi implementarea sistemului de informare din staţii. Sistemul de Automatic Vehicle Location (AVL) existent a fost furnizat de către RADCOM SA cu urmatoarele date de contact, Strada George Constantinescu 2C, ........., Telefon +40212321039, e- mail: office@radcom.ro, Departamentul Comercial. Ofertanţii au obligaţia de a analiza implicaţiile tehnice şi financiare ale integrării şi de a include în propunerea financiară toate costurile asociate, inclusiv, dar fără a se limita la: o dezvoltarea şi implementarea unor interfeţe sau servicii de schimb de date la nivelul sistemului AVL; o adaptări software necesare pentru calculul şi furnizarea ETA-urilor în format compatibil cu sistemul de afişaj; o furnizarea şi sincronizarea nomenclatoarelor (staţii, rute, linii, vehicule); o activităţi de analiză, dezvoltare, testare şi punere în funcţiune; o eventuale costuri solicitate de furnizorul AVL pentru realizarea dezvoltărilor necesare compatibilizarii. Integrarea tehnică dintre sistemul de informare din staţii şi sistemul AVL existent cade integral în sarcina şi responsabilitatea ofertantului soluţiei de panouri şi software de afişaj. Acesta va asigura coordonarea tehnică cu furnizorul sistemului AVL şi va răspunde pentru funcţionarea corectă şi completă a soluţiei integrate. Autoritatea Contractantă nu îşi asumă costuri suplimentare pentru dezvoltări ulterioare la nivelul sistemului AVL şi nu garantează existenţa unor interfeţe predefinite. Ofertantul declarat câştigător va suporta integral costurile necesare pentru realizarea interoperabilităţii. Prin această abordare, Autoritatea Contractantă urmăreşte utilizarea infrastructurii existente drept sursă unică de date operaţionale, evitarea implementării unor sisteme paralele de monitorizare şi asigurarea coerenţei informaţionale la nivel municipal, ofertantul asumând integral responsabilitatea tehnică şi financiară a integrării. Întregul sistem trebuie să fie furnizat în modul "deschis””. În legătură cu aceste cerințe autoarea contestației susține că autoritatea transferă integral în sarcina ofertantului declarat câștigător toate obligațiile, costurile și riscurile legate de realizarea interoperabilității (dezvoltarea, configurarea, adaptarea sau implementarea de interfețe, licențe, activități de analiză, testare, punere în funcțiune și coordonare tehnică cu furnizorul sistemului AVL existent), în condițiile în care ofertanții nu pot fi obligați să garanteze realizarea unei funcționalități esențiale a contractului, atunci când îndeplinirea acesteia depinde de intervenția, acordul, condițiile comerciale, disponibilitatea și capacitatea tehnică a unui terț care nu este parte în procedura de atribuire și nu își asumă, prin documentația publicată, obligații ferme, determinate și opozabile față de ofertanți sau față de viitorul contractant. De asemenea, petenta susține că autoritatea contractantă nu poate impune ofertantului declarat câștigător obligația de a asigura afișarea în timp real, în stațiile de autobuz, a timpilor estimați de sosire a vehiculelor, fără să pună ea însăși la dispoziția tuturor operatorilor economici interesați datele necesare îndeplinirii acestei funcționalități, date care trebuie furnizate anterior depunerii ofertelor, printr-un mecanism tehnic documentat, funcțional și accesibil în mod egal tuturor ofertanților, astfel încât aceștia să poată determina soluția tehnică necesară, costurile, activitățile de configurare și condițiile de integrare aferente afișării în timp real a informațiilor în stații. Dacă astfel de informații nu pot fi puse la dispoziție consideră că se impune ca achizitoare să permită utilizarea unor soluții tehnice proprii capabile să colecteze, transmită, prelucreze și afișeze informații reale și actualizate privind circulația vehiculelor de transport public.
Pagina 8 din 12 Raportat la afirmațiile contestatoarei autoritatea contractantă arată că nu deține în prezent o documentație API pe care să o poată publica integral, respectiv că menționarea furnizorului existent în documentația de atribuire a avut rolul de a identifica transparent sistemul real ce trebuie compatibilizat, nu de a ascunde această împrejurare și susține că cerința de integrare este necesară. De asemenea, precizează că va pune la dispoziția contractantului toate informațiile și drepturile pe care le deține, precum și că va facilita dialogul tehnic necesar în limitele cadrului legal și contractual. Din analiza acestor informații și susțineri, Consiliul constată că documentația de atribuire întocmită de autoritatea contractantă nu îndeplinește, condiția impusă de legiuitor la art. art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și de la art. 20 alin. (2) din HG nr. 395/2016, citate anterior, deoarece nu conține toate informațiile necesare oricărui operator economici interesat de participarea la procedura de atribuire. În condițiile în care autoritatea contractantă dorește compatibilizarea între Automatic Vehicle Location (AVL) deținut cu sistemul Traffic Management System (TMS) ofertat de participanții la procedură, precum și integrarea panourilor de informare, în mod evident, trebuie să prezinte informații concrete cu privire la modul în care se poate realiza interfațarea sistemului ofertat cu sistemul AVL deținut. Furnizarea datelor de contact al furnizorului sistemului AVL deținut de achizitoare în mod evident că nu reprezintă o informare completă și explicită cu privire la obligațiile ofertanților în ceea ce privește informațiile necesare în vedere îndeplinirii condițiilor de compatibilizare și integrare solicitate în condițiile în care furnizorul sistemului AVL are aceste cunoștințe esențiale și complete asupra acestuia și a modului de interfațare. Este de datoria achizitoarei de a face demersuri pe lângă furnizorul sistemului deținut pentru a pune la dispoziție informațiile necesare ofertanților, astfel încât aceștia să-și poate asuma în cunoștință de cauză îndeplinirea condițiile necesare pentru compatibilizarea și integrarea solicitată, iar atât propunerea lor tehnică, cât și cea financiară să fie întocmite ca să permită derularea contractului în condițiile cantitative și calitative impuse prin caietul de sarcini. Procedura de față este o procedură de licitație deschisă, astfel că toți operatorii economici interesați de participarea la procedura de atribuire trebuie să dețină informațiile esențiale necesare pentru întocmirea ofertei. Or, în condițiile în care autoritatea contractantă în loc să pună la dispoziție aceste informații comunică doar date de contact al furnizorului soluției deținută cu care trebuie asigurată integrarea și compatibilizarea, în mod evident, informarea realizată de autoritatea contractantă nu este completă fiind lăsată în seama ofertanților interacțiunea cu un terț care nu are nicio obligație față de operatorii economici interesați în depunerea unei oferte și adjudecarea contractului. În aceste condiții, Consiliul constată că autoritatea contractantă, pentru a continua procedura de atribuire, în condițiile impuse prin documentația de atribuire (asigurarea interfațării cu sistemul AVL deținut), este obligată la a pune la dispoziția ofertanților informații complete astfel încât să le permită
Pagina 9 din 12 realizarea acestei interfațări, cu respectarea prevederilor art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 citat anterior. Deși în punctul de vedere la contestație autoritatea contractantă a afirmat că încearcă să obțină anumite informații de la societatea RADCOM SA, Consiliul are în vedere, pe lângă cele afirmate de autoritatea contractantă și lipsa prezentării unor dovezi care să ateste efectuarea unor demersuri pentru a putea realiza o informare completă a ofertanților asupra modalității de interfațare, inclusiv lipsa de reacție a achizitoarei la argumentele aduse de contestatoare prin adresa nr. 2503/ 05.08.2026, înregistrată la Consiliu cu nr. 58832/05.08.2026, transmisă și autorității contractante. Prin urmare, Consiliul va admite contestația formulată din acest punct de vedere și va obliga autoritatea la luarea măsurilor de remediere/ completare a documentație de atribuire. În cea ce privește cererea subsidiară a contestatoarei, privind permiterea de către achizitoare a propunerii unei soluții proprii pentru colectarea, transmiterea, prelucrarea și generarea datelor reale necesare afișării informațiilor în timp real, Consiliul reține că autoritatea contractantă nu este de acord cu o astfel de soluție. Dincolo de interpretările autorității contractante cu privire la ceea ce ar presupune acceptarea solicitării contestatoarei, Consiliul are în vedere că nu i se poate impune achizitoarei acceptarea unei soluții alternative atât timp cât aceasta nu o agreează și dorește utilizarea sistemelor deținute. Prin urmare, Consiliul va respinge cererea subsidiară a contestatoarei privind permiterea folosirii unei soluții alternative față de sistemul AVL deținut de achizitoare pentru obținerea informațiilor necesare sistemelor de monitorizare și informare. În ceea ce privește cea de a doua critică formulată de petentă, Consiliul reține că este în legătură cu obligațiile stabilite pentru lotul 1 de către autoritatea contractantă în sarcina ofertanților pentru dovedirea experienței similare deținute. În acest sens, este avut în vedere de către Consiliu că în cadrul Instrucțiunilor pentru ofertanți/candidați (Fisa de date) autoritatea contractantă a prevăzut la cap. III.1.3.a) Capacitatea tehnica si/sau profesionala, următoarele obligații: „Criteriu selectie: Referințe despre livrări specificate Modalitatea de indeplinire: Experienţă similară furnizare produse pentru LOT 1 Ofertantul trebuie să facă dovada că a furnizat în ultimii 3 ani, calculați până la data limită de depunere a ofertelor, produse similare în valoare cumulată de minim 15.000.000,00 lei fără TVA, la nivelul a cel mult trei contracte. Prin contracte similare se înțeleg: furnizare de produse în vederea realizării unor sisteme de management al traficului pentru transport public care să cuprindă componente de planificare/de monitorizare/ de informare pasageri în stațiile de autobuz/ echipamente smart/inteligente.” În legătură cu această cerință, autoarea contestației susține că autoritatea contractantă a limitat în mod artificial numărul de contracte permise a fi invocate pentru dovedirea îndeplinirii cerinței privind valoarea contractelor necesare pentru dovedirea experienței similare, sens în care solicită modificarea cerinței după cum urmează:
Pagina 10 din 12 „Ofertantul trebuie să facă dovada că a furnizat, în ultimii 3 ani calculați până la data-limită de depunere a ofertelor, produse similare în valoare cumulată de minimum 15.000.000 lei fără TVA, la nivelul unuia sau mai multor contracte.” În replică la solicitarea contestatoarei, autoritatea contractantă precizează că cerința privind experiența similară a fost formulată în acord cu dispozițiile legale, având în vedere inclusiv cele precizate de ANAP prin Instrucțiunea nr. 2/2017. În soluționare sunt considerate relevante de către Consiliu alături de prevederile legale care stabilesc regulile necesar a fi urmate de autoritățile contractante în stabilirea cerințelor documentației de atribuire, în general, respectiv a regulilor privind dovedirea experienței similare în particular (precum art. 49 alin. (1), art. 50, art. 163 sau art. 178 din Legea nr. 98/2016, respectiv art. 29 alin. (1), art. 30 alin. (1) - (4) sau art. 31 alin. (1) și (2) din HG nr. 395/2016), cele regăsite în Instrucțiunea nr. 2/2017, emisă de ANAP în aplicarea prevederilor art. 178 și art. 179 lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016, respectiv a prevederilor art. 191 și art. 192 lit. a) şi b) din Legea nr. 99/2016: - art. 3 alin. (1) – (3): ”(1) Atunci când stabileşte cerinţele minime de calificare şi selecţie referitoare la experienţa în implementarea/realizarea unui/unor contract/contracte sau unor activităţi similare, autoritatea/ entitatea contractantă trebuie să ofere repere suficiente operatorilor economici interesaţi să participe la procedura de atribuire, pentru ca aceştia să poată determina nivelul de complexitate asociat cerinţei în cauză, prin corelare cu modul în care este descrisă, prin rezultatele aşteptate prevăzute de caietul de sarcini, complexitatea contractului de achiziţie publică/de achiziţie sectorială/acordului-cadru ce urmează a fi atribuit, precum şi modul în care poate fi demonstrată îndeplinirea respectivelor cerinţe. (2) În sensul alin. (1), autoritatea/entitatea contractantă: a) va preciza ce înţelege prin produse/servicii/lucrări similare cu cele care fac obiectul viitorului contract de achiziţie publică/de achiziţie sectorială/acordului-cadru, făcându-se trimitere la informaţii ce privesc domeniul/tipologia în care se încadrează acestea şi/sau corelându-se cu scopul la care sunt utilizate; b) va stabili plafonul valoric/cantitativ şi numărul de contracte prin care se poate atinge acest plafon. (3) Nivelul impus în sensul alin. (2) lit. b) nu poate fi mai mare decât: a) valoarea estimată a contractului de achiziţie publică/de achiziţie sectorială/acordului-cadru ce urmează să fie atribuit, în situaţia în care se utilizează un reper valoric asociat cerinţei; b) cantitatea de produse/servicii/lucrări ce vor fi furnizate/prestate/executate în baza contractului de achiziţie publică/de achiziţie sectorială/acordului-cadru care urmează să fie atribuit, în situaţia în care cerinţa este formulată în termeni cantitativi sau prin raportare la anumiţi indicatori. - art. 6 alin. (1) lit. a)-c): ”(1) Autoritatea/Entitatea contractantă are următoarele variante de formulare a cerinţei legate de numărul minim (un contract)/maxim de contracte, în relaţia cu un anumit nivel minim stabilit pentru experienţa similară, excepţia menţionată la art. 3 alin. (4) fiind aplicabilă după caz: a) furnizarea de produse/prestarea de servicii/execuţia de lucrări a căror valoare a fost de minimum "X" lei (valoare ce nu depăşeşte, ca regulă generală, valoarea estimată a contractului de achiziţie publică/de achiziţie sectorială/acordului-cadru ce urmează a fi atribuit) la nivelul unui contract; b) furnizarea de produse/prestarea de servicii/execuţia de lucrări a căror valoare cumulată a fost de minimum "X" lei (valoare ce nu depăşeşte, ca regulă generală, valoarea estimată a contractului de achiziţie publică/de achiziţie sectorială/acordului-cadru ce urmează a fi atribuit) la nivelul a maximum "X" contracte (număr stabilit de către autoritatea/entitatea contractantă); c) furnizarea de produse/prestarea de servicii/execuţia de lucrări a căror valoare cumulată a fost de minimum "X" lei (valoare ce nu depăşeşte, ca regulă generală, valoarea estimată a contractului de achiziţie publică/de achiziţie sectorială/acordului-cadru ce urmează a fi atribuit) la nivelul unui număr de contracte lăsat la latitudinea operatorilor economici”; - art. 7 alin. (1): ”(1) Atunci când impune cerinţe minime de calificare referitoare la experienţa similară, autoritatea/entitatea contractantă trebuie să fie în măsură să motiveze aceste cerinţe, precum şi necesitatea solicitării acestora în raport cu natura şi anvergura contractului de achiziţie publică/de achiziţie sectorială/acordului-cadru ce urmează a fi atribuit, în cadrul strategiei de contractare. Prin intermediul acesteia vor fi prezentate argumentele pentru care un operator economic ce nu
Pagina 11 din 12 îndeplineşte nivelul de complexitate asociat cerinţei de către autoritatea/entitatea contractantă sau nu îl poate atinge prin numărul de contracte impus nu ar avea capabilităţile necesare pentru a duce la bun sfârşit contractul ce urmează a fi atribuit.” Astfel, așa cum a stabilit și ANAP, autoritatea contractantă este cea care stabilește număr de contracte considerat relevant pentru dovedirea îndeplinirii cerințelor legate de experiența similară, scopul fiind de asigurare a verificării de către achizitoare a potențialului tehnic, financiar și organizatoric pe care îl are operatorul economic, potențial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul și de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi declarată câștigătoare. Prin urmare, acest număr de contracte nu poate fi cenzurat de Consiliu numai în măsura în care se dovedește existența unui caracter disproporționat al acestora, raportat la ceea ce urmează a fi realizat. Întrucât, în speța de față, nivelul experienței similare solicitat de autoritatea contractantă pentru dovedirea experienței similare este de 15.000.000 lei, cu mult inferior valorii estimate a lotului 1 de 27.186.991,91 lei, reprezentând cca 55% din aceasta, astfel că impunerea ca dovada deținerii acestei experiențe similare să fie realizată la nivelul a 3 contracte, în mod evident, nu poate fi considerată o cerință disproporționată raportat la ceea ce urmează a fi realizat în cadrul contractului supus achiziției. Pentru aceste motive, Consiliul consideră că cerința criticată, astfel cum a fost formulată, nu contravine dispozițiilor legale și interpretărilor ANAP. Raportat la norma legală, nimic nu împiedica autoritatea contractantă să solicite ca dovedirea experienței similare să se realizeze printr-un singur contract în condițiile în care pragul valoric impus este aproape la jumătatea valorii estimate a lotului, astfel că, cu atât mai mult, permiterea prezentării unui număr maxim de 3 contracte pentru dovedirea experienței similare nu poate fi cenzurată, fiind în mod legal stabilită. Pentru aceste motive, contrar susținerilor contestatoarei, Consiliul consideră că nu există nici un temei pentru a considera că numărul de contracte maxim acceptat de 3 contracte de către autoritatea contractantă este o condiție excesivă, situație în care va respinge ca nefondată cererea contestatoarei privind acest aspect. Având în vedere aspectele de fapt și de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (2), (5) și (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul urmează să admită, în parte, contestația depusă de SC .... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ........., în sensul că: - va admite cererea contestatoarei de modificare/completare a documentației de atribuire în partea ce privește îndeplinirea condițiilor de compatibilizare și integrare a sistemului ofertat cu sistemului AVL deținut de autoritatea contractantă;
Pagina 12 din 12 - va respinge cererea subsidiară a contestatoarei privind permiterea unei soluții alternative în ceea ce privește colectarea datelor necesare pentru monitorizarea și afișarea informațiilor în stațiile de autobuz; - va respinge solicitarea de modificare a numărului de contracte permis de autoritatea contractantă pentru dovedirea experienței similare deținută de către participanții la procedura de atribuire. Va obliga autoritatea contractantă la modificarea/completarea documentației de atribuire conform celor stabilite în motivare, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de către societatea SC .... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ........., după cum urmează: - admite cererea contestatoarei de modificare/completare a documentației de atribuire în partea ce privește îndeplinirea condițiilor de compatibilizare și integrare a sistemului ofertat cu sistemului AVL deținut de autoritatea contractantă; - respinge cererea subsidiară a contestatoarei privind permiterea unei soluții alternative în ceea ce privește colectarea datelor necesare pentru monitorizarea și afișarea informațiilor în stațiile de autobuz; - respinge solicitarea de modificare a numărului de contracte permis de autoritatea contractantă pentru dovedirea experienței similare deținută de către participanții la procedura de atribuire. Obligă
autoritatea
contractantă
la modificarea/completarea documentației de atribuire conform celor stabilite în motivare, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată practicaua deciziei ... Redactată în 4 exemplare, conține 12 pagini.
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.