Decizie 2060/2024
Decizie CNSC2024_2060_2024_Decizie_2060.pdf, BO2024_2060_2024_BO2024_2060.pdf
Document CNSC
SC MAVIPROD SRL în contradictoriu cu REGIA NATIONALA A PADURILOR - ROMSILVA RA DS CARAS SEVERIN
Decizia CNSC nr. 2060/C4/1858 din 23.07.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii reparare și întreținere, piese de schimb și accesorii pentru autocamioanele din dotarea D.S. Caraș Severin-2024”, anunț de participare nr. CN1065019/08.02.2024, s-a solicitat: - Admiterea contestației; - Anularea raportului procedurii nr. 5927/28.05.2024, pentru loturile 1, 2, 3 și 4, și a comunicării nr. 5928/28.05.2024 și, pe cale de consecință, declararea ofertei depusă de Asocierea SC Maviprod SRL - Irum SA ca fiind acceptabilă și conformă și luarea acesteia în considerare în procedura de achiziție; - Obligarea autorității contractante la remedierea, în sensul considerării ofertei depusă de Asocierea SC Maviprod SRL - Irum SA ca fiind conformă și analizarea, în continuare a procedurii, a propunerii financiare, considerând-o câștigătoare; - Constatarea neconformității ofertei depuse de SC Vest Marcons SRL și, pe cale de consecință, respingerea acesteia. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC MAVIPROD SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA RA - D.S. CARAȘ-SEVERIN, anulează raportul procedurii nr. 5927/28.05.2024 aferent loturilor 1-4, precum și actele subsecvente, și dispune reevaluarea ofertelor depuse pentru aceste loturi în conformitate cu prevederile caietului de sarcini și ale considerentelor de mai sus, în termen de 20 de zile de la primirea deciziei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_2060_2024_Decizie_2060.pdf, BO2024_2060_2024_BO2024_2060.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2060/C4/1858 Data: 23.07.2024 Prin contestația nr. 149/31.05.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 34169/03.06.2024, formulată de SC MAVIPROD SRL, lider al Asocierii SC MAVIPROD SRL - IRUM SA, cu sediul în Reghin, str. Pandurilor nr. 74, jud. Mureş, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J26/945/1993, C.I.F. RO 6334018, reprezentată legal de Oltean Mircea Eugen - administrator, împotriva raportului procedurii nr. 5927/28.05.2024 și a comunicării nr. 5928/28.05.2024, emise de către REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA RA - D.S. CARAȘ-SEVERIN, cu sediul în Reșița, str. Petru Maior nr. 69A, jud. Caraş-Severin, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii reparare și întreținere, piese de schimb și accesorii pentru autocamioanele din dotarea D.S. Caraș Severin-2024”, anunț de participare nr. CN1065019/08.02.2024, s-a solicitat: - Admiterea contestației; - Anularea raportului procedurii nr. 5927/28.05.2024, pentru loturile 1, 2, 3 și 4, și a comunicării nr. 5928/28.05.2024 și, pe cale de consecință, declararea ofertei depusă de Asocierea SC Maviprod SRL - Irum SA ca fiind acceptabilă și conformă și luarea acesteia în considerare în procedura de achiziție; - Obligarea autorității contractante la remedierea, în sensul considerării ofertei depusă de Asocierea SC Maviprod SRL - Irum SA ca fiind conformă și analizarea, în continuare a procedurii, a propunerii financiare, considerând-o câștigătoare; - Constatarea neconformității ofertei depuse de SC Vest Marcons SRL și, pe cale de consecință, respingerea acesteia. Pagina 1 din 2
În subsidiar, în situația în care Consiliul menține oferta Asocierii SC Maviprod SRL - Irum SA ca fiind inacceptabilă și neconformă, constatarea că oferta depusă de SC Vest Marcons SRL este neconformă și, pe cale de consecință, anularea procedurii, pentru loturile 1, 2, 3 și 4. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC MAVIPROD SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA RA - D.S. CARAȘ-SEVERIN, anulează raportul procedurii nr. 5927/28.05.2024 aferent loturilor 1-4, precum și actele subsecvente, și dispune reevaluarea ofertelor depuse pentru aceste loturi în conformitate cu prevederile caietului de sarcini și ale considerentelor de mai sus, în termen de 20 de zile de la primirea deciziei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../.../... Data: ... Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., formulată de SC ... SRL, lider al Asocierii SC ... SRL - ... SA, cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., C.I.F. ..., reprezentată legal de ... - administrator, împotriva raportului procedurii nr. 5927/28.05.2024 și a comunicării nr. 5928/28.05.2024, emise de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii reparare și întreținere, piese de schimb și accesorii pentru autocamioanele din dotarea ...-2024”, anunț de participare nr. ..., s-a solicitat: - Admiterea contestației; - Anularea raportului procedurii nr. 5927/28.05.2024, pentru loturile 1, 2, 3 și 4, și a comunicării nr. 5928/28.05.2024 și, pe cale de consecință, declararea ofertei depusă de Asocierea SC ... SRL - ... SA ca fiind acceptabilă și conformă și luarea acesteia în considerare în procedura de achiziție; - Obligarea autorității contractante la remedierea, în sensul considerării ofertei depusă de Asocierea SC ... SRL - ... SA ca fiind conformă și analizarea, în continuare a procedurii, a propunerii financiare, considerând-o câștigătoare; - Constatarea neconformității ofertei depuse de SC ...SRL și, pe cale de consecință, respingerea acesteia. În subsidiar, în situația în care Consiliul menține oferta Asocierii SC ... SRL - ... SA ca fiind inacceptabilă și neconformă, constatarea că oferta depusă de SC ...SRL este neconformă și, pe cale de consecință, anularea procedurii, pentru loturile 1, 2, 3 și 4. Pagina 1 din 12
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia formulată de SC ... SRL, împotriva rezultatului procedurii de atribuire emis de ..., prin care s-a solicitat adoptarea măsurilor de remediere precizate mai sus, în concordanță cu argumentele prezentate în contestație. Contestatoarea arată că, prin adresa nr. 5928/28.05.2024, autoritatea contractantă i-a comunicat rezultatul procedurii, conform căruia oferta sa a fost declarată neconformă, fiind respinsă, motivat de faptul că nu satisface în mod corespunzător cerințele din caietul de sarcini. Potrivit caietului de sarcini, ofertantul trebuie să aibă obligatoriu punct de lucru pe raza județului ..., iar conform celor înscrise în comunicarea ...nu deține „punct de lucru pe raza județului ...”, astfel că oferta Asocierii a fost respinsă pentru loturile 1, 2, 3 și 4, oferta depusă de SC ...SRL fiind declarată câștigătoare. Față de aceste considerente, contestatoarea învederează că SC ... SRL are punct de lucru pe raza județului ..., respectiv în ..., str. Valiugului nr. 2B, jud. ..., durata deținerii sediului fiind pe perioadă nelimitată, așa cum rezultă din Certificatul Constatator în formă desfășurată nr. 243528/22.02.2024 (pagina 4/14), fiind autorizate desfășurarea următoarelor activități cu coduri CAEN: 3812 - Colectarea deşeurilor periculoase 6820 - Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 4719 - Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare 4675 - Comerţ cu ridicata al produselor chimice 4661 - Comerţ cu ridicata al maşinilor agricole, echipamentelor şi furniturilor 4532 - Comerţ cu amănuntul de piese şi accesorii pentru autovehicule 4531 - Comerţ cu ridicata de piese şi accesorii pentru autovehicule 4520 - Întreţinerea şi repararea autovehiculelor 3319 - Repararea altor echipamente 3312 - Repararea maşinilor 2219 - Fabricarea altor produse din cauciuc (pagina 10/14 din certificatul constatator) Având în vedere că SC ... SRL, lider al Asocierii SC ... SRL - ... SA are punct de lucru pe raza județului ..., așa cum rezultă din Cartificatul constatator depus la dosarul licitației (pag. 22/45 și 28/45 din documentația depusă) consideră că nu se impune excluderea Asocierii din procedură, oferta fiind conformă și întrunind toate condițiile impuse prin caietul de sarcini. Pentru aceste motive solicită remedierea raportului procedurii și constatarea că oferta Asocierii ... SRL - ... SA este conformă și, pe cale de consecință, acceptarea în procedura de licitație, pentru a fi evaluată tehnico-financiar. În ceea ce privește oferta SC ...SRL, solicită constatarea că aceasta este neconformă, potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, Pagina 2 din 12
deoarece nu satisface în mod corespunzător cerințele din caietul de sarcini întrucât, potrivit cerințelor din caietul de sarcini: Ofertantul trebuie să aibă obligatoriu abilitare pentru următoarele mărci de vehicule: RENAULT, MAN, TAF, IFRON, JCB, DAF în funcție de lotul ofertat, iar ... SA, în calitate de producător al utilajelor forestiere TAF și IFRON nu a emis nicio abilitare sau autorizare pentru SC ...SRL pentru a efectua reparații și activități de întreținere la utilajele și livrare piese pentru TAF și IFRON. Contestatoarea subliniază că SC ... SA, în calitate de producător, a autorizat doar pe SC ... SRL, așa cum rezultă din scrisoare de autorizație (pag. 35/45 din documentația depusă). Drept urmare, eventualele piesele de schimb ofertate de SC ...SRL pentru loturile 1, 2, 3 și 4 nu îndeplinesc calitatea de a fi originale și agreate de producător. Pentru aceste motive solicită constatarea că oferta depusă de SC ...pentru loturile 1, 2, 3 și 4 este neconformă și, pe cale de consecință, respingerea acesteia. Urmare a evaluării ofertei tehnico-financiare a Asocierii ... SRL - ... SA solicită să se constate că aceasta îndeplinește toate cerințele solicitate în caietul de sarcini și, pe cale de consecință, să fie declarată ca fiind câștigătoare . În situația în care Consiliul constată că nu există soluție de remediere ca urmare a formulării contestației, solicită să se facă aplicarea art. 26 alin. (2) lit. c), respectiv să fie anulată procedura de atribuire. Cu adresa nr. 6213/05.06.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 35510/06.06.2024, autoritatea contractantă a formulat punct de vedere prin care solicită respingerea contestației ca nefondată. Autoritatea contractantă arată că oferta depusă de către ... SRL a fost declarată inacceptabilă și respinsă și în baza prevederilor art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016, întrucât punctul de lucru din ..., așa cum este înscris în Certificatul constatator, este magazin, nu service pentru utilaje, ori pentru acest tip de utilaje (TAF și IFRON) intervențiile pentru repararea defecțiunilor majore se efectuează în ateliere de reparații specializate, care dețin instalații de ridicare de mare capacitate (pentru ansambluri mari: motoare, punți etc.), nu într-un punct de lucru de vânzare cu amănuntul (magazin), iar ofertantul nu îndeplinește această condiție în județul .... Autoritatea contractantă învederează că, în calitate de client al SC ... SRL, achiziționează piese de schimb destinate utilajelor TAF și IFRON, astfel că are cunoștințe certe că la punctul de lucru indicat în certificatul constatator nu există atelier mecanic, chiar dacă are cod CAEN pentru servicii de reparații. Având în vedere numărul mare de utilaje care fac obiectul loturilor 1-4, mai precis 27 (din care 13 utilaje TAF și 14 utilaje tip IFRON), care se pot defecta simultan chiar câte 2 - 3, consideră necesară condiția existenței unui atelier mecanic specializat. În privința abilitării pentru repararea mărcilor de vehicule, această abilitate nu se referă la vreun document sau agrement tehnic emis de Pagina 3 din 12
producătorul vreunei mărci, ci capacitatea tehnică de a efectua repararea reglarea de ansambluri mecanice echipament electric electronic, la experiența și cunoștințele tehnice (inclusiv din experiența similară), capacitatea de a identifica rapid și corect problemele mecanice/electrice și de a propune soluții eficiente, capabilitatea utilizării de unelte și echipamente tehnologice moderne în procesul de reparație, abilitatea de a găsi soluții creative și eficiente la problemele complexe care pot apărea în timpul reparațiilor. Din acest punct de vedere, autoritatea contractantă consideră că ambii ofertanți îndeplinesc această cerință prevăzută în caietul de sarcini, după cum uremează: SC ... SRL, ca producător al utilajelor în cauză, SC ...SRL cu experiența similară din contracte anterioare încheiate cu autoritatea contractantă. Direcția Silvică ..., în calitate de autoritate contractantă, urmare celor menționate anterior, consideră că această contestație are caracter nefondat, întrucât comisia de evaluare a analizat ofertele depuse în mod corect, nefavorizând niciunul dintre ofertanții înscriși in cadrul procedurii. Cu adresa nr. ..., înregistrată la Consilu sub nr. ..., SC ... SA face precizarea că, în calitate de producător al utilajelor forestiere marca Taf și Ifron, nu a acordat abilitare niciunui operator economic pentru a efectua servicii de reparații și pentru a distribui piese de schimb originale pentru utilajele mai sus amintite. SC ... SA învederează Consiliului că singurul operator economic care deține abilitare pentru servicii de reparații la utilajele cu mărcile mai sus amintite și pentru care s-a emis Autorizare de distribuire piese de schimb și service post vânzare este SC ... SRL, care este și acționarul majoritar al SC ... SA. Prin urmare, SC ... SA nu recunoaște operatorul economic SC ... SRL ca fiind abilitat să efectueze reparații la utilajele cu mărcile Taf și Ifron și nici nu are încheiată vreo relație comercială care să aibe ca scop distribuția de piese de schimb originale pentru aceste utilaje. Cu adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ..., contestatoarea a depus precizare la contestație, în ceea ce privește punctul de lucru pe raza județului ..., prin care învederează, suplimentar, că în Certificatul constatator în formă desfășurată, înregistrările privind punctul de lucru de la ... sunt menționate la pag. 11/27 și 17/27. Totodată, arată că Autorizația de funcționare a punctului de lucru emisă de Municipiul ... nr. 396/19.10.2022, vizată în data de 18.10.2023 cu valabiltate un an, se află în termen, de unde rezultă desfășurarea activităților la acest punct de lucru. Mai mult, arată că SC ... SRL este chiar proprietarul spațiului unde își desfășoară activitățile precizate în contestație și reluate în această adresă de precizare, de unde rezultă că deține punct de lucru pe raza județului .... După depunerea contestației, SC ... SRL a depus dovada constituirii cauțiunii în cuantum de 20.808,00 lei, prin consemnarea la ... a sumei respective, conform recipisei de consemnare nr. ..., suma fiind consemnată la dispoziția Consiliului pentru contestația aferentă Pagina 4 din 12
procedurii organizată de către .... Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru, pe loturi, având ca obiect „Servicii reparare și întreținere, piese de schimb și accesorii pentru autocamioanele din dotarea ...-2024”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. .... Valoarea estimată a întregii proceduri este de 3.682.507 lei, fără TVA, criteriul de atribuire fiind „prețul cel mai scăzut”. Conform declarației de participare publicată în SEAP în data de 13.03.2024, pentru loturile 1-4 au fost depuse câte două oferte, respectiv de către Asocierea ... SRL (leader - contestatorul din prezenta cauză) - ... S.A. și ...SRL. Potrivit raportului procedurii nr. 5927/28.05.2024, oferta depusă de Asocierea ... SRL - ... S.A. pentru loturile 1-4 a fost respinsă, ca neconformă, în baza art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, deoarece nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, respectiv nu are punct de lucru în județul ..., fiind declarată câștigătoare pentru aceste loturi oferta depusă de ...SRL. Împotriva rezultatelor procedurii pentru loturile 1-4, ... SRL, liderul Asocierii ... SRL - ... S.A. a formulat prezenta contestație, în care critică atât motivul respingerii ofertei sale, cât și oferta declarată câștigătoare. Referitor la motivul de respingere a ofertei depusă de Asocierea ... SRL - ... S.A., de a nu deține punct de lucru în județul ..., Consiliul constată că în documentul „...” depus de asociere, la pag. 19-32 se găsește Certificatul constatator nr. 243528/22.02.202 emis pentru ... SRL, în care referitor la sedii secundare / puncte de lucru la pag. 10/14 se specifică: „Denumire: MAGAZIN Sediul secundar din:... ... Denumire: MAGAZIN Sediul secundar din:... Tip sediu: sediu secundar Tip model declaraţie: model 3 nr. 23688 din 26.05.2015 Activităţi la sediu: 3812 - Colectarea deşeurilor periculoase 6820 - Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate 4719 - Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse nealimentare 4675 - Comerţ cu ridicata al produselor chimice 4661 - Comerţ cu ridicata al maşinilor agricole, echipamentelor şi furniturilor 4532 - Comerţ cu amănuntul de piese şi accesorii pentru autovehicule 4531 - Comerţ cu ridicata de piese şi accesorii pentru autovehicule 4520 - Întreţinerea şi repararea autovehiculelor 3319 - Repararea altor echipamente 3312 - Repararea maşinilor Pagina 5 din 12
2219 - Fabricarea altor produse din cauciuc Data certificatului constatator: 09.06.2015” (notă - sublinierile aparțin Consiliului). Consiliul reține că, deși la momentul evaluării tehnice, avea la dispoziție acest Certificat constatator, autoritatea contractantă nu a făcut referire nici în procesul-verbal privind evaluarea propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini nr. 5371/15.05.2024 și nici în raportul procedurii la acesta. Abia în punctul de vedere, autoritatea contractantă motivează decizia de respingere a ofertei asocierii contestatorului, astfel: „Oferta depusă de către ... SRL a fost respinsă şi declarată inacceptabilă în baza prevederilor art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016 cu modificările şi completările ulterioare, din cauză că punctul de lucru din ... - aşa cum este înscris în Certificatul constatator - este magazin şi nu service pentru utilaje, ori pentru acest tip de utilaje (TAF şi IFRON) intervenţiile pentru repararea defecţiunilor majore se efectuează în ateliere de reparaţii specializate care deţin instalaţii de ridicare de mare capacitate (pentru ansambluri mari: motoare, punţi, etc.), nu într-un punct de lucru de vânzare cu amănuntul - magazin, iar ofertantul nu îndeplineşte această condiţie în Judeţul .... Precizăm faptul că, în calitate de client al operatorului economic ... SRL, unitatea noastră achiziţionând piese de schimb destinate utilajelor TAF şi IFRON, avem cunoştinţe certe că la punctul de lucru indicat în certificatul constatator nu există atelier mecanic, chiar dacă are cod CAEN pentru servicii de reparaţii. Din cauza numărului mare de utilaje care fac obiectul loturilor 1-4, mai precis 27 (din care 13 utilaje TAF şi 14 utilaje tip IFRON), care se pot defecta în simultan chiar câte 2 - , considerăm necesară condiţia existentei unui atelier mecanic specializat.” Consiliul reține că în caietul de sarcini, cerința pentru a cărei neîndeplinire a fost respinsă oferta asocierii contestatorului are următorul conținut: „- Pentru LOTURILE sus menţionate (Lot 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14, 15, 16) ofertantul trebuie sa aiba obligatoriu punct de lucru pe raza judeţului ....” Nu s-a făcut nicio referire cu privire la activitatea din punctul de lucru și, cu atât mai puțin, la dotarea acestuia. De asemenea, nu s-a solicitat ca autorizația RAR să fie emisă pentru punctul de lucru din județul .... În soluționarea acestei critici, Consiliul are în vedere că, așa cum s- a reținut de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în mai multe cauze, ofertanții sunt obligați să facă dovada îndeplinirii cerințelor documentației de atribuire, sens în care să depună doar dovezile expres solicitate în documentația de atribuire, amintind, în acest sens, următoarele: Cauza Enterprised Focused Solutions SRL (C-278/14) Curtea a declarat că „normele fundamentale și principiile generale ale Tratatului FUE, în special principiile egalității de tratament și nediscriminării, precum și obligația de transparență care rezultă din acestea trebuie interpretate în sensul că autoritatea contractantă nu poate respinge o ofertă care îndeplinește cerințele anunțului de participare pe baza unor motive care nu sunt prevăzute în anunțul menționat” Cauza Medipac-Kazantzidis AE vs. Venizeleio-Pananeio (C- 6/05) considerentele 53 și 54 „(53)(...) principiul egalității de tratament Pagina 6 din 12
al ofertanților, precum și obligația de transparență, care se aplică independent de aplicabilitatea sau neaplicabilitatea Directivei 93/36, se opun, cu scopul de a evita arbitrarul, ca însăși această autoritate contractantă să aibă posibilitatea de a respinge în mod direct oferta în cauză și îi impun să se conformeze unei proceduri, precum procedura de protecție prevăzută la articolul 8 din Directiva 93/42, de natură să garanteze o apreciere și un control obiectiv și independent al riscurilor pretinse. (54) În plus, acest principiu și această obligație interzic autorității contractante să respingă o ofertă care respectă cerințele anunțului privind cererea de ofertă întemeindu- se pe motive care nu au fost prevăzute în acest anunț și care sunt invocate ulterior depunerii acestei oferte”. Cauza Pippo Pizzo împotriva CRGT Srl (C-27/15) considerentul 39 și 47 „(39) Astfel, conform unei jurisprudențe constante a Curții, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le- a stabilit (a se vedea în special Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C- 336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C- 42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43). (...) (47) În ceea ce privește argumentul întemeiat pe faptul că CRGT furnizase deja anterior serviciile care făceau obiectul cererii de ofertă și, în consecință, putea cunoaște existența contribuției în discuție în litigiul principal, este suficient să se constate că principiul egalității de tratament și obligația de transparență, care constituie corolarul acestuia, ar fi vădit încălcate în cazul în care un astfel de operator ar fi supus unor criterii care nu sunt stabilite prin cererea de ofertă și care nu ar fi aplicabile unor operatori noi.” Cauza Cartiera dell’Adda SpA vs. CEM Ambiente SpA (C-42/13) considerentul 44 „Astfel, pe de o parte, principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității Pagina 7 din 12
contractante. Aceasta implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/CAS Succhi di Frutta, C- 496/99 P, EU:C:2004:236, punctele 108-111)”. În Hotărârea pronunțată la data 26.01.2023 în cauza C-403/21 având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, CJUE s-a pronunțat astfel: „68 Astfel cum reiese din răspunsul dat la prima întrebare, pentru a nu a lipsi de substanță larga putere de apreciere de care dispune autoritatea contractantă pentru a stabili criteriile de selecție pe care intenționează să le impună operatorilor economici drept condiții de participare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții, obligațiile rezultate din reglementări speciale aplicabile unor activități legate de un contract de achiziții publice care urmează să fie atribuit nu se pot adăuga de drept în calitate de criterii de selecție la criteriile menționate expres în documentele acestui contract. 69 Prin urmare, este necesar să se răspundă la a doua întrebare că principiile proporționalității și transparenței garantate la articolul 18 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2014/24 trebuie interpretate în sensul că se opun ca documentele achiziției să fie completate de drept cu criterii de calificare rezultate din reglementări speciale aplicabile unor activități legate de contractul ce urmează să fie atribuit care nu au fost prevăzute în aceste documente și pe care autoritatea contractantă nu a intenționat să le impună operatorilor economici în cauză”. În concluzie, documentația de atribuire este de strictă interpretare, și nu a prevăzut ca punctul de lucru din județul ... să fie un atelier service. Prin urmare, Consiliul constată că autoritatea contractantă nu a respectat principiul transparenței și a evaluat oferta asocierii contestatorului raportându-se la cerințe care n-au fost prevăzute în mod explicit în documentația de atribuire. Totodată, Consiliul reține și faptul că din documentele depuse inițial la ofertă și pe care se presupune că autoritatea contractantă le-a verificat, reiese posibilitatea asocierii contestatorului de executare în mod legal a contractului la punctul de lucru din ..., la care are dreptul de a desfășura următoarele activități CAEN: 4520 - Întreţinerea şi repararea autovehiculelor 3319 - Repararea altor echipamente 3312 - Repararea maşinilor. Pagina 8 din 12
Mai mult, pe lângă faptul că în procesul de evaluare a ofertei asocierii contestatorului, autoritatea contractantă s-a raportat la prevederi inexistente ale documentației de atribuire, nici nu a solicitat clarificări cu privire la cerința presupus neîndeplinită, situație în care ofertantul contestator ar fi putut demonstra că la sediul secundar din ... poate desfășura în mod legal și activitatea de service, dispunând de autorizațiile și spațiul necesar. Pentru toate aceste motive, Consiliul va admite această critică și va obliga autoritatea contractantă să evalueze propunerea tehnică depusă de Asocierea ... SRL - ... S.A., raportat la cerințele caietului de sarcini cu privire la cerința de a dispune de punct de lucru în județul .... În ceea ce privește critica cu privire la oferta declarată câștigătoare pentru loturile 1-4, contestatorul susține că ...SRL nu îndeplinește cerința caietului de sarcini: „Ofertantul trebuie sa aibă obligatoriu abilitare pentru urmatoarele mărci de vehicule: RENAULT, MAN, TAF, IFRON, JCB, DAF in funcţie de lotul ofertat”, nedeținând abilitare sau autorizare pentru reparații și activități de întreținerea la utilajele TAF și IFRON. Consiliul are în vedere că obiectele celor 4 loturi contestate sunt următoarele: - lot 1 - TAF Model 657 - An fabricație 1999-2006; - lot 2 - TAF Model 659 OP (motor Perkins) - An fabricație 2012 – 2013; - lot 3 - TAF Model 659 PE (motor Perkins) - An fabricație 2018; - lot 4 - Încărcator frontal (IFRON) D-204, Belarus - Anul 1996- 2013. Prin urmare, pentru loturile 1-3 ofertanții au nevoie de abilitare pentru marca TAF, iar pentru lotul 4 de abilitare din partea IFRON. În acest sunt și alte prevederi ale documentației de atribuire, respectiv: „- Sa fie autorizati tehnic R.A.R. in conformitate cu Legea 51/2013 care modifica si completeaza O.G. 82/2000 aprobata prin Legea 222/2003. - Sa faca dovada acreditarii de catre R.A.R. pentru serviciile necesare repararii vehiculelor in funcţie de fiecare lot ofertat.” În punctul de vedere, autoritatea contractantă susține următoarele: „această abilitate nu se referă la vreun document sau agrement tehnic emis de producătorul vreunei mărci, ci capacitatea tehnică de a efectua repararea şi reglarea de ansambluri mecanice şi echipament electric şi electronic, la experienţa şi cunoştinţele tehnice (inclusiv din experienţa similară), capacitatea de a identifica rapid şi corect problemele mecanice / electrice şi de a propune soluţii eficiente, capabilitatea utilizării de unelte şi echipamente tehnologice moderne în procesul de reparaţie, abilitatea de a găsi soluţii creative şi eficiente la problemele complexe care pot apărea în timpul reparaţiilor.” Conform acestor susțineri, „obligatoriu abilitare pentru următoarele mărci de vehicule”, înseamnă doar capacitatea de a repara aceste vehicule, fără a fi nevoie de vreun document sau agrement tehnic emis de producătorul vehiculelor respective. Pagina 9 din 12
Consiliul reține definiția termenilor „abilitare” și „a abilita” din DEX online: „abilitare” = Acțiunea de a abilita și rezultatul ei”, iar „a abilita”= 1. A califica o persoană în urma unui examen pentru un post universitar; a atesta. 2. A împuternici”. Prin urmare, în cazul nostru „abilitare” înseamnă „atestare”, „împuternicire”. În acest sens este folosită sintagma „abilitare” în OG nr. 82/2000, invocată în caietul de sarcini, precum și în normele RAR. Astfel, potrivit art. 2 alin. (5) din OG nr. 82/2000 privind autorizarea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de reparaţii, de reglare, de modificări constructive, de reconstrucţie a vehiculelor rutiere, precum şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz: „Agenţii economici care desfăşoară activităţi specifice în termenul de garanţie a vehiculelor noi trebuie să aibă şi abilitarea din partea producătorului vehiculului rutier respectiv sau din partea reprezentantului autorizat al acestuia”. Totodată, conform site-ului ...: „Autorizarea se va solicita de către operatorul economic şi se va acorda pentru una sau mai multe dintre activităţile enumerate mai jos. A1. Activităţi de reparaţii ale vehiculelor rutiere (...) A2. Activităţi de întreţinere a vehiculelor rutiere A3. Activităţi de reglări funcţionale ale vehiculelor rutiere B1. Activităţi de reparaţii ale componentelor şi ale sistemelor vehiculelor rutiere B2. Activităţi de recondiţionări ale componentelor şi ale sistemelor vehiculelor rutiere B3. Activităţi de montări, verificări şi/sau etalonări ale componentelor şi ale sistemelor vehiculelor rutiere B5. Activităţi de dezmembrare a vehiculelor rutiere scoase din uz Nota 1: Autorizaţia tehnică se acordă pentru unul sau mai multe dintre tipurile de activităţi prevăzute la pct. A1 – B5, pentru unul sau mai multe dintre sistemele prevăzute în cadrul fiecărui tip de activităţi, pentru diferite complexităţi ale activităţii respective, precum şi pentru una sau mai multe dintre categoriile de omologare ale vehiculelor, după caz. Nota 2: În autorizaţia tehnică se va preciza de asemenea, dacă este cazul, posibilitatea efectuării, în cadrul unui tip de activitate, a unor operaţii care nu acoperă integral sistemul sau complexitatea activităţii definită în conformitate cu clasificarea de mai sus. (...) Clasificarea operatorilor economici Pentru tipul de activitate A1, operatorii economici se clasifică astfel: Clasa I – operatorii economici care îndeplinesc condiţiile de autorizare din reglementări pentru a desfăşura toate operaţiunile prevăzute pentru cel puţin unul dintre sistemele A1.1 – A1.8 şi care deţin abilitarea din partea unui producător de vehicule sau a reprezentantului autorizat al acestuia; Clasa II – operatorii economici care îndeplinesc condiţiile de autorizare din reglementări pentru a desfăşura toate operaţiunile Pagina 10 din 12
prevăzute pentru cel puţin unul dintre sistemele A1.1 – A1.8, dar care nu deţin o abilitare din partea unui producător de vehicule sau a reprezentantului autorizat al acestuia; Clasa III – operatorii economici care îndeplinesc condiţiile de autorizare din reglementări pentru a desfăşura numai unele dintre operaţiunile prevăzute pentru unul dintre sistemele A1.1 – A1.8.” Prin urmare, faptul că s-a solicitat abilitare pentru marca TAF (loturile 1-3) și IFRON (lotul 4) înseamnă că operatori respectivi trebuiau să dețină autorizare clasa 1 însoțită de abilitarea respectivilor producători (TAF sau IFRON). Consiliul constată că între documentele ofertei tehnice depuse de ...SRL [documentul „PROPUNERE TEHNICĂ.pdf (1).p7s”] nu se regăsește și documentul Certificat RAR, obligatoriu de a fi depus de ofertanți, în conformitate cu prevederile caietului de sarcini. În atare condiții, Consiliul constată că autoritatea contractantă a încălcat grav procedura de evaluare, nefăcând o verificare, nici măcar sumară, a ofertei tehnice depusă de ...SRL, încălcând prevederile art. 133 alin. (1) și (2) din HG nr. 395/2016: „(1) Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. (2) Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv. În aceste condiții, Consiliul va admite această critică și va obliga autoritatea contractantă să reevalueze oferta depusă de ...SRL cu privire la deținerea abilitării din partea TAF (pentru loturile 1-3) și IFRON (pentru lotul 4) În consecință, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., va anula raportul procedurii nr. 5927/28.05.2024, aferent loturilor 1-4, precum și actele subsecvente, și va dispune reevaluarea ofertelor depuse pentru aceste loturi în conformitate cu prevederile caietului de sarcini și ale considerentelor de mai sus, în termen de 20 de zile de la primirea deciziei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., anulează raportul procedurii nr. 5927/28.05.2024 aferent loturilor 1-4, precum și actele subsecvente, și dispune reevaluarea ofertelor depuse pentru aceste loturi în conformitate cu Pagina 11 din 12
prevederile caietului de sarcini și ale considerentelor de mai sus, în termen de 20 de zile de la primirea deciziei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 4 exemplare originale, conține 12 (douăsprezece) pagini.
Pagina 12 din 12
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.