AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3292/2026

URBIOLED SRL în contradictoriu cu SC Servicii publice, agrement si salubritate SPAS SA

Decizia CNSC nr. 3292/C6/3476 din 12.10.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3292/C6/3476 din 12.10.2026

Data din document
2026-10-12
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Furnizare corpuri de iluminat stradal și telegestiune”, anunț de participare nr. CN1095301/11.08.2026, s-au solicitat următoarele: - Suspendarea procedurii de achiziție publică până la soluționarea contestației. - Obligarea autorității contractante să dispună măsuri de remediere, în sensul modificării prevederilor documentației de atribuire contestate și al eliminării cerințelor restrictive. - În cazul în care se constată că nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, anularea procedurii de atribuire.
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către societatea URBIOLED SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SERVICII PUBLICE AGREMEN ȘI SALUBRITTAE SPAS SA și anulează procedura de atribuire în cauză. Respinge, ca nedovedită, cererea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Decizia este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din același act normativ. Președinte, Membru, Membru Cristian-Ioan Daniela Silviu-Cristian COSTACHE ARSINTIOAIA-CHECHE POPA Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 13 (treisprezece) pagini
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

Consiliul reține următoarele: SERVICII PUBLICE, AGREMENT ȘI SALUBRITATE SPAS SA, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Furnizare corpuri de iluminat stradal și telegestiune”, publicând, în S.E.A.P., anunțul de participare nr. CN1095301/11.08.2026. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că: URBIOLED SRL a transmis recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 212621503/1 din 21.08.2026, din care rezultă consemnarea cauțiunii în cuantum legal, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzător dosarului nr. 3476/2026. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Din analiza contestației, reiese că nemulțumirea acesteia vizează anumite cerințe din documentație de atribuire, solicitând obligarea autorității contractante la modificarea/remedierea acesteia. În ceea ce priv…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3292/2026

Decizie CNSC
An dosar: NedisponibilÎnregistrare: 1, 64351Data înregistrării: 2026-08-21, 2026-08-25
ContestatorURBIOLED SRL
Autoritate contractantăSC Servicii publice, agrement si salubritate SPAS SA

Decizie_3292.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 37.998 caractere
§ 1

Pagina 1 din 13 În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 3292/C6/3476 Data: 12.10.2026 Prin contestația, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 63757/24.08.2026, obiect al dosarului nr. 3476/2026, formulată de către URBIOLED SRL, cu sediul în comuna Valea Lupului, str. Victoriei nr. 69, județul Iași, reprezentată legal prin administrator Ciotir Ana-Maria și convențional prin Staicu Daniela – cabinet de avocat, cu sediul ales pentru comunicarea actelor procedurale în București, sector 1, Ansamblul rezidențial WIN Herăstrău (la Recepție), str. Barajul Argeș nr. 8A, Corp C3, etaj 1, apartament nr. 3105, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J2016001956228, având CUI 32614831, împotriva documentației de atribuire,

§ 2

publicată

§ 3

prin

§ 4

anunțul

§ 5

de

§ 6

participare

§ 7

nr. CN1095301/11.08.2026, acte emise de către SERVICII PUBLICE, AGREMENT ȘI SALUBRITATE SPAS SA, cu sediul în comuna Sânmartin, bd. Felix nr. 105, camera 10, județul Bihor, având CUI RO29595527, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Furnizare corpuri de iluminat stradal și telegestiune”, anunț de participare nr. CN1095301/11.08.2026, s-au solicitat următoarele: - Suspendarea procedurii de achiziție publică până la soluționarea contestației. - Obligarea autorității contractante să dispună măsuri de remediere, în sensul modificării prevederilor documentației de atribuire contestate și al eliminării cerințelor restrictive. - În cazul în care se constată că nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire, anularea procedurii de atribuire.

§ 8

Pagina 2 din 13 - Prelungirea perioadei stabilite pentru depunerea ofertelor. - Obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor ocazionate de soluționarea contestației. - Asigurarea accesului la dosarul constituit la Consiliu. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: (Dosar 3476)Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care URBIOLED SRL solicită cele menționate în partea introductivă.. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[CN1095301/00009] Contestatie URBIOLED_SPAS_2026 (1).pdf.p7s”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 03.09.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. CN1095301/ 11.08.2026. Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus a contestației nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întreaga contestație. Dimpotrivă, reproducerea unui volum foarte mare de argumente ar încărca excesiv și, astfel, ar îngreuna parcurgerea prezentei decizii. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Aceste considerente își mențin valabilitatea și față de restul înscrisurilor din cauză. Prin adresa înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 64351/25.08.2026, societatea URBIOLED SRL a transmis la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare nr. 212621503/1 din 21.08.2026, în valoare de 27.402,00 lei, emisă de CEC BANK – Sucursala Iași. Prin adresa C.N.S.C. nr. 65236/3476/C6/27.08.2026, către SERVICII PUBLICE, AGREMENT ȘI SALUBRITATE SPAS SA a fost solicitat un punct de vedere cu privire la cererea de suspendare a contestatoarei. Prin adresa nr. 610/09.09.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 68560/09.09.2026, cu privire la contestația formulată de URBIOLED SRL, autoritatea contractantă SERVICII PUBLICE, AGREMENT ȘI SALUBRITATE SPAS SA a transmis punctul de vedere. Autoritatea contractantă solicită respingerea contestației formulate de URBIOLED SRL împotriva documentației de atribuire aferente procedurii având ca obiect furnizarea de corpuri de iluminat stradal și sistem de telegestiune, susținând că majoritatea criticilor se bazează pe

§ 9

Pagina 3 din 13 interpretarea izolată a unor prevederi, fără a ține seama de caracterul unitar și complementar al documentației. Cu titlu preliminar, autoritatea contractantă arată că cererea de suspendare a procedurii este neîntemeiată, întrucât contestatoarea nu a demonstrat existența unui prejudiciu concret și iminent, iar eventualele neclarități puteau fi semnalate prin solicitări de clarificări. Totodată, suspendarea ar întârzia realizarea proiectului de modernizare a iluminatului public. Pe fond, autoritatea contractantă susține că cerințele tehnice privind corpurile de iluminat, inclusiv rezistența la impact, materialele, performanțele, certificările și durata de viață, au fost stabilite în raport cu necesitățile achiziției și urmăresc asigurarea siguranței, durabilității și reducerii costurilor de mentenanță. De asemenea, documentația permite utilizarea produselor și soluțiilor tehnice echivalente, chiar dacă această mențiune nu este reluată în fiecare fișă tehnică. În ceea ce privește sistemul de telegestiune, autoritatea contractantă consideră justificate cerințele referitoare la interoperabilitate, integrarea prin API, funcționalitățile software, caracteristicile hardware și de comunicație, precum și documentele solicitate pentru demonstrarea conformității. Capturile de ecran reprezintă mijloace de probă vizuală complementare documentației tehnice, fără a înlocui fișele tehnice, certificatele sau rapoartele de testare. Referitor la factorii de evaluare, autoritatea contractantă susține că termenul de grație pentru perceperea penalităților, garanția extinsă și termenul de livrare sunt reglementate prin algoritmi transparenți, care permit compararea ofertelor și punctarea avantajelor contractuale asumate de ofertanți. Aceasta apreciază că respectivele cerințe nu restrâng nejustificat concurența și nu împiedică participarea operatorilor economici. Autoritatea contractantă recunoaște existența unor necorelări de redactare privind demonstrarea duratei de viață a aparatelor de iluminat și își asumă adoptarea și publicarea în SEAP a măsurilor de remediere corespunzătoare, precum și prelungirea termenului de depunere a ofertelor, dacă va fi necesar. Precizează că aceste măsuri urmăresc clarificarea și aplicarea unitară a documentației, fără modificarea cerințelor tehnice esențiale. În concluzie, autoritatea contractantă solicită respingerea cererii de suspendare, a criticilor care nu fac obiectul măsurilor de remediere asumate, a cererii subsidiare de anulare a procedurii și a solicitării privind plata cheltuielilor de soluționare, precum și continuarea procedurii în condiții de legalitate, transparență și tratament egal.. Prin adresa C.N.S.C. nr. 72094/3476/C6/23.09.2026, către SERVICII PUBLICE, AGREMENT ȘI SALUBRITATE SPAS SA a fost solicitat dosarul achiziției. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 73389/28.09.2026, a răspuns SERVICII PUBLICE, AGREMENT ȘI SALUBRITATE SPAS SA a înaintat documentele necesare soluționării contestației.

§ 10

Pagina 4 din 13 Prin adresa nr. 75772/3476/C6/06.10.2026, Consiliul a invitat URBIOLED SRL la sediul său, în data de 08.10.2026, în vederea studierii dosarului, acordându-i termen pentru depunerea eventualelor concluzii scrise pe e-mail până la data de 12.10.2026. Reprezentantul URBIOLED SRL nu s-a prezentat pentru studierea dosarului la data redactării prezentei decizii. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: SERVICII PUBLICE, AGREMENT ȘI SALUBRITATE SPAS SA, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Furnizare corpuri de iluminat stradal și telegestiune”, publicând, în S.E.A.P., anunțul de participare nr. CN1095301/11.08.2026. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că: URBIOLED SRL a transmis recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 212621503/1 din 21.08.2026, din care rezultă consemnarea cauțiunii în cuantum legal, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzător dosarului nr. 3476/2026. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Din analiza contestației, reiese că nemulțumirea acesteia vizează anumite cerințe din documentație de atribuire, solicitând obligarea autorității contractante la modificarea/remedierea acesteia. În ceea ce privește conținutul documentației de atribuire pusă la dispoziția operatorilor economici de către autoritatea contractantă, inclusiv clarificările aduse acesteia, dată fiind natura litigiului, actele atacate și solicitările adresate, Consiliul reține necesitatea examinării contestației primite prin raportare la următoarele dispoziții ale legislației privind achizițiile publice: - din HG nr. 395/2016: - art. 20 alin. (2) și (10): „(2) Documentaţia de atribuire conţine orice cerinţă, criteriu, regulă şi alte informaţii necesare pentru a asigura ofertantului/ candidatului o informare completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire”; „(10) Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante.” - din Legea nr. 98/2016: - art. 154 alin. (1): „Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire.” - art. 155 alin. (1) și (6): „(1) Specificaţiile tehnice sunt stabilite prin documentaţia de atribuire şi definesc caracteristicile solicitate privind lucrarea, serviciul sau produsele care fac obiectul achiziţiei”; (6) Specificaţiile tehnice

§ 11

Pagina 5 din 13 trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici.” - art. 160 alin. (1) și (2): (1) Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractantă în anunţul de participare/simplificat/de concurs. (2) Autoritatea contractantă stabileşte prin anunţul de participare/simplificat/de concurs unul sau două termene-limită în care va răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificare/informaţiilor suplimentare, conform prevederilor normelor metodologice la prezenta lege.” Așadar, regula o reprezintă situația în care nevoia sau oportunitatea achiziționării la un anumit nivel de performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul autorității contractante [art. 2 alin. (3) lit. b) și art. 12 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016]. Singura limitare a acestui drept al autorității contractante este determinată de introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici, în sfera unei astfel de posibilități aflându-se și situația impunerii de către autoritate a unor specificații și condiții care nu au legătură cu nevoia sa de achiziție. În consecință, pentru a cenzura prevederile documentației de atribuire impuse de autoritatea contractantă, așa cum solicită petenta în prezenta cauză, este necesară stabilirea existenței în aceste prevederi a unor condiții restrictive, nejustificate și nelegale ce pot împiedica o concurență efectivă între operatorii economici. Prin urmare, contestatoarea, în susținerea demersului ei la Consiliu, are obligația de a proba caracterul restrictiv al cerințelor criticate, prin prezentarea unor mijloace de probă pertinente și concludente, fiind pe deplin aplicabile în acest caz prevederile art. 249 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Raționamentul se circumscrie faptului că nu se regăsesc în legislația achizițiilor publice prevederi care să permită operatorilor economici să ceară modificarea documentației de atribuire și, cu atât mai mult, să oblige autoritatea contractantă să modifice documentația de atribuire ori modificările aduse acesteia după cum solicită fiecare operator economic care apreciază că este necorespunzător întocmită. Astfel fiind, autoritatea contractantă nu are vreo obligație legală de a modifica documentația de atribuire după voința operatorului economic care a formulat contestație, iar Consiliul nu o poate obliga la o astfel de conduită, decât în măsura în care se face dovada încălcării reale și

§ 12

Pagina 6 din 13 obiective a dispozițiilor legale ce împiedică restrângerea nejustificată a concurenței. Acestei obligații a contestatoarei, de a face proba afirmațiilor sale, îi corespunde obligația autorității contractante de a justifica și proba că includerea anumitor cerințe este realizată cu respectarea prevederilor legale, astfel încât să asigure realizarea necesității sale, orice abatere de la acest scop putând fi cenzurată. În consecință, în evaluarea temeiniciei cererilor adresate Consiliului, acesta va avea în vedere faptul că ele trebuie justificate și probate obiectiv, cu dovada fermă a caracterului restrictiv, simpla pretindere a nevoii modificării lor și simpla afirmație că restricționează concurența nefiind suficiente pentru a conchide asupra nelegalității actului atacat. În egală măsură, în stabilirea legalității actului atacat al autorității contractante va fi avută în vedere și proba pe care achizitoarea o realizează cu privire la legătura obiectivă de cauzalitate și dependența dintre prevederile documentației de atribuire astfel cum au fost acestea clarificate/modificate și nevoia sa de achiziție. Referitor la contestația înaintată de către societatea URBIOLED SRL, Consiliul reține că vizează următoarele cerințe din documentația de atribuire: - 1. Rezistența la impact IK10 impusă aparatelor montate pe stâlpi existenți (poz. 1.4 și secțiunea 2); - 2. Declarația RoHS „însoțită de certificat și raport de testare" prin raportare cumulativă la șase părți din seria IEC 62321 (secțiunea 2); - 3. Certificat ENEC + și trimiterea la EPRS 003:2018-5, cerințe absente din Caietul de sarcini (secțiunea 2). În ceea ce privește prima critică, referitoare la impunerea, ca cerință minimă obligatorie sub sancțiunea declarării ofertei ca neconformă, a unei rezistențe la impact de minim IK10 — corespunzătoare unei energii de impact de 20J, pentru aparatele de iluminat stradal, deși acestea se montează exclusiv pe stâlpii existenți, prin console, deasupra părții carosabile, deci în afara oricărei zone de contact uman, contestatoarea susține că nivelul impus este disproporționat în raport cu amplasamentul și cu obiectul contractului, nu este fundamentat pe nicio analiza de risc și restrânge artificial concurența, iar cerința este necorelată intern cu soluția constructivă admisă la poz. 1.8. Societatea URBIOLED SRL afirmă că rezistenţă la impact IK10 (20 J) impusă ca cerinţă minimă eliminatorie pentru aparate de iluminat stradal montate pe stâlpi existenţi, deasupra părţii carosabile, în afara oricărei zone de contact uman, conduce la un nivel disproporţionat faţă de riscul real de la amplasament, nejustificat de vreo analiză de risc şi restrictiv faţă de o parte însemnată a familiilor de aparate stradale de pe piaţă, care sunt clasificate IK08/IK09. Legat de acest aspect, în punctul său de vedere nr. 610 din 09.09.2026, înregistrat la CNSC cu nr. 610/09.09.2026, înregistrat la CNSC cu nr. 68560/09.09.2026, autoritatea menționează că înălțimea de

§ 13

Pagina 7 din 13 montaj (8-9m) nu înlătură riscurile de impact care pot apărea în timpul transportului, manipulării, montajului, intervențiilor de întreținere sau al exploatării aparatelor în mediul exterior, iar cerința IK10 a fost stabilită pentru asigurarea unei rezistențe mecanice și a unei durabilități ridicate, precum și pentru reducerea riscului deteriorării și a costurilor aferente intervențiilor ulterioare, susținând că faptul că aparatele urmează să fie montate la o înălțime de aproximativ 8–9 m nu înlătură aceste riscuri. În opinia sa, tocmai amplasarea lor la înălțime face ca orice intervenție ulterioară pentru repararea sau înlocuirea unui aparat deteriorat să presupună mobilizarea de personal și echipamente speciale, precum și costuri suplimentare de mentenanță, considerând că, prin stabilirea cerinței IK10, a urmărit achiziționarea unor aparate cu o rezistență mecanică și o durabilitate ridicate, pentru reducerea riscului de deteriorare și a necesității unor intervenții ulterioare. În soluționarea cauzei, de reținut este Ghidului de finanţare a Programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public, din 05.11.2024, unde la art. 11 alin. (1) lit. f) se menționează: „Corpurile de iluminat ce urmează a fi montate prin proiect vor îndeplini următoarele cerinţe minime: (…) f) rezistenţa la impact a întregului aparat de iluminat: IK08-IK10”, ceea ce înseamnă că ofertanții pot prezenta produse care se încadrează în intervalul respectiv. De asemenea, relevante sunt și dispozițiile art. 155 alin. 6) din cadrul Legii nr. 98/2016, citate mai sus. Ținând cont că prin explicațiile prezentate autoritatea contractantă nu a justificat, în mod concret, valoarea indicelui de rezistență aferent, Consiliul va admite critica contestatoarei și va obliga autoritatea contractantă la modificarea cerinței astfel: „rezistența la impact IK08-IK10”, Următoarea critică vizează Declarația RoHS „însoțită de certificat și raport de testare" prin raportare cumulativă la șase părți din seria IEC 62321 (secțiunea 2), contestatoarea citând cerinșa criticată din Anexa 1 - «FIȘE TEHNICE/FORMULAR F5 — Fisa tehnica nr. 1 (Aparate de iluminat stradal cu LED), sectiunea 2 „Conditii privind conformitatea cu standardele relevante»”: „Se va prezenta declaraţie RoHS insoţita de certificat si raport de testare, care va confirma respectarea urmatoarelor standarde: 1EC62321-4:2013+ AMD1:2017; 1EC62321-5:2013 ; IEC62321-6:2015; IEC62321-7-1:2015; IEC62321-7-2:2017; IEC 62321-8:2017". În opinia contestatoarei, conformitatea RoHS se declară de către producător, pe propria răspundere, prin declarația de conformitate UE și marcajul CE (art. 7, art. 13 și Anexa VI din Directiva 2011/65/UE, transpusă în dreptul intern prin H.G. nr. 322/2013), în urma procedurii de control intern al producției — Modulul A din Anexa II la Decizia nr. 768/2008/CE. În consecința, nu există organism notificat pentru RoHS și nu există o schemă de certificare RoHS reglementată; orice document intitulat „certificat RoHS" este un document comercial, voluntar, emis de laboratoare sau organisme private și nu un document de conformitate impus de legislația de armonizare pentru introducerea pe piața.

§ 14

Pagina 8 din 13 De asemenea, contestatoarea afirmă, printre altele, că cerinţa în discuție este mai severă decât legea („se pretinde, sub sanctiunea respingerii ofertei, un document pe care legislatia de armonizare nu îl impune pentru introducerea pe piata a corpurilor de iluminat, ceea ce transforma o obligatie legala de autodeclarare într-o bariera documentara artificiala”), precum și decât caietul de sarcini: „corpul Caietului de sarcini pretinde exclusiv „certificat RoHS", fara trimitere la seria IEC 62321; anexa adauga o conditie eliminatorie inexistenta în caietul de sarcini, cu încalcarea obligatiei de claritate si necontradictorialitate a documentatiei de atribuire.” Față de toate argumentele sale, contestatoarea solicită: «Admiterea criticii si modificarea sectiunii 2 din Fisa tehnica nr. 1 prin eliminarea enumerarii cumulative a celor sase parti din seria IEC 62321, în oricare dintre urmatoarele doua variante, fiecare dintre ele suficienta pentru dovedirea conformitatii RoHS a aparatului de iluminat: A. Variantă principală — acceptarea IEC 62321-1 ca unic referenţial pretins pe document. Reformularea cerinţei în sensul: „Se va prezenta declaraţia RoHS însoţită de certificat/raport de testare emis prin raportare la IEC 62321-1 sau echivalent, părţile substanţial-specifice ale seriei fiind aplicate de laborator numai pentru substanţele şi materialele efectiv prezente în produs." Se elimină, astfel, obligaţia — tehnic imposibilă şi inutilă — de a confirma cumulativ IEC 62321-4, -5, -6, -7-1, -7-2 şi -8 la nivelul aparatului finit. B. Variantă alternativă — acceptarea exclusiv a declaraţiei de conformitate. Eliminarea integrală a cerinţei de certificat şi de raport de testare şi reformularea în sensul: „Se va prezenta declaraţia de conformitate UE a producătorului, care atestă conformitatea cu Directiva RoHS 2011/65/UE (marcaj CE)." Această variantă corespunde exact cadrului legal aplicabil, în care conformitatea RoHS se autodeclară pe baza controlului intern al producţiei, iar documentaţia tehnică se întocmeşte conform standardului armonizat EN îEC 63000:2018, şi corespunde totodată cerinţei din corpul Caietului de sarcini. În subsidiar, daca enumerarea se mentine, solicitam adaugarea mentiunii „sau echivalent", eliminarea caracterului cumulativ al metodelor si acceptarea expresa a dosarului tehnic al producatorului ca mijloc de proba adecvat, potrivit art. 178 alin. (2) din Legea nr. 98/2016.» În punctul său de vedere nr. 610/09.09.2026, înregistrat la CNSC cu nr. 68560/09.09.2026, autoritatea contractantă menționează că nu este de acord cu niciuna dintre cele trei variantele pe care le-a propus contestatoarea, legat de această cerință. Printre argumentele sale, autoritatea susține că în ceea ce privește natura documentelor solicitate, contestatoarea pornește de la premisa eronată că ar fi instituit o schemă de certificare RoHS suplimentară și distinctă de cadrul legal aplicabil, menținând că „nu a atribuit certificatului și raportului de testare valoarea unei certificări obligatorii pentru introducerea produsului pe piață și nici nu a considerat că aceste documente ar înlocui declarația UE de conformitate sau marcajul CE”, iar declarația RoHS cuprinde asumarea conformității de către producător, pe propria răspundere, în timp ce certificatul și raportul de testare reprezintă documentele tehnice prin care informațiile declarate sunt susținute și pot fi verificate.

§ 15

Pagina 9 din 13 În soluționarea criticii de mai sus sunt considerate relevante prevederile Directivei 2011/65/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 8 iunie 2011 privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice, stipulează la art. 4, art. 7 și art. 13 următoarele: „Articolul 4 Prevenirea (1) Statele membre se asigură că EEE introduse pe piață, inclusiv cablurile și piesele de schimb pentru repararea sau reutilizarea acestora ori pentru îmbunătățirea funcțiilor sau mărirea capacității acestora, nu conțin substanțele enumerate în anexa II. Articolul 7 Obligațiile producătorului - Statele membre se asigură că: (a) atunci când introduc EEE pe piață, producătorii se asigură că acestea au fost proiectate și fabricate în conformitate cu cerințele stabilite la articolul 4; (b) producătorii întocmesc documentația tehnică solicitată și aplică procedura de control intern al producției prevăzută în modulul A din anexa II la Decizia nr. 768/2008/CE sau contractează efectuarea acesteia; (c) în cazul în care s-a demonstrat conformitatea EEE cu cerințele aplicabile prin procedura menționată la litera (b), producătorii întocmesc o declarație de conformitate UE și aplică marcajul CE pe produsul finit. În cazul în care alte dispoziții aplicabile din legislația Uniunii impun realizarea unei proceduri de evaluare a conformității care este cel puțin la fel de strictă, conformitatea cu cerințele de la articolul 4 alineatul (1) din prezenta directivă poate fi demonstrată în contextul procedurii respective. Poate fi întocmită o singură documentație tehnică (...). Articolul 13 - Declarația de conformitate UE - (1) Declarația de conformitate UE stipulează faptul că s-a demonstrat îndeplinirea cerințelor specificate la articolul 4”. Aparatele de iluminat stradal cu LED, la care se referă cerința criticată, fac parte, potrivit Anexei nr. 1 a directivei invocată (intitulată „Categorii de EEE care fac obiectul prezentei directive”), din „Echipamentele de iluminat” prevăzute la pct. 5. De asemenea, sunt considerate relevante și dispozițiile art. 49 și art. 50 din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora: „Art. 49 - (1) Autoritățile contractante au obligația să acorde operatorilor economici un tratament egal și nediscriminatoriu și să acționeze într-o manieră transparentă și proporțională. (2) În măsura în care intră sub incidența anexelor 1, 2, 4 și 5, 6 și 7 la Apendicele I al Uniunii Europene la AAP și a celorlalte acorduri internaționale care prevăd obligații în sarcina Uniunii Europene, autoritățile contractante acordă lucrărilor, produselor, serviciilor și operatorilor economici ai semnatarilor acestor acorduri un tratament egal cu cel acordat lucrărilor, produselor, serviciilor și operatorilor economici din Uniunea Europeană; Art. 50 - (1) Autoritățile contractante nu vor concepe sau structura achizițiile ori elemente ale acestora cu scopul exceptării acestora de la aplicarea dispozițiilor prezentei legi ori al restrângerii artificiale a concurenței. (2) În sensul alin. (1), se consideră că există o restrângere artificială a concurenței în cazul în care achiziția ori elemente ale acesteia sunt concepute sau structurate cu scopul de a favoriza ori dezavantaja în mod nejustificat anumiți operatori economici”. Față de cele mai sus menționate, Consiliul constată că, dispozițiile Directivei 2011/65/UE stabilesc pentru dovedirea îndeplinirii conformității cu cerințele aplicabile, prezentarea unei declarații de conformitate emisă în condițiile actului normativ menționat. Cu toate acestea, în cadrul documentației de atribuire, autoritatea contractantă a limitat posibilitatea dovedirii cerinței în cauză privind respectarea Directivei RoHS 2011/65/CE

§ 16

Pagina 10 din 13 prin prezentarea exclusiv a unor certificate de conformitate elaborate de către un organism de certificare acreditat, fiind eliminată posibilitatea prezentării declarației de conformitate emisă de producător, fără însă a exista o justificare reală a acestei limitări. Pe aspectul de mai sus, Consiliul stabilește că relevant pentru autoritatea contractantă este ca produsele să fie conforme cu directiva privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice, directivă care permite ca aceste verificări să se realizeze în baza documentației tehnice a producătorului. Astfel fiind, nu se justifică impunerea ca dovada respectării condițiilor directivei să se realizeze exclusiv prin prezentarea certificatului de conformitate privind directiva RoHS 2011/65/CE emis de către un organism de certificare acreditat în condițiile celor menționate în directivă. Prin urmare, Consiliul constată că sunt întemeiate criticile contestatorului privind caracterul restrictiv al cerinței în discuție, astfel că va obliga autoritatea contractantă la reformularea cerinței în discuție, în sensul acceptării unei din cele trei variante pe care le-a propus societatea URBIOLED SRL Critica numărul trei a contestatoarei privește următoare cerința din cadrul Fișei tehnice nr. 1 - Aparat de iluminat stradal cu LED: „Se va prezenta certificat ENEC+ si test report sau similar care va confirma respectarea următoarelor standarde: EPRS 003:2018-5; EN 62722-2-1:2016” În susținerea criticii sale, contestatoarea, prin comparație, face trimitere la caietul de sarcini nr. 567/31.07.2026, cap. 3.3.1 „DOCUMENTE DE CERTIFICARE": „Pentru aparatele de iluminat propuse vor fi prezentate urmatoarele documente: declaratie de conformitate cu directivele europene; certificat CE; certificat ENEC sau echivalent; certificat RoHS; certificat EMC; certificat LVD; raport de test pentru gradul de protectie IP; raport de test pentru rezistenta mecanica IK10. Pentru aparatele de iluminat propuse vor fi prezentate următoarele documente: - declaraţie de conformitate cu directivele europene; - raport de test pentru gradul de protecţie IP; - raport de test pentru rezistenţa mecanică IKI0.” Societatea URBIOLED SRL susține că nici capitolul „DOCUMENTE DE CERTIFICARE", nici capitolul „DOCUMENTE CARE VOR INSOTI ECHIPAMENTELE", nici vreo altă prevedere a caietului de sarcini nu menționează certificarea ENEC+, specificația EPRS 003 sau standardul EN 62722-2-1. De asemenea, arată că marca ENEC+ nu se confundă cu marca ENEC, precizând că ENEC este o marcă europeană de conformitate care atestă respectarea standardelor de securitate din seria EN 60598 — și este, tocmai de aceea, ceruta de caietul de sarcini, cu mențiunea „sau echivalent", iar ENEC+ este, în schimb, o marcă voluntară, suplimentară, de performanță, acordata în cadrul unei scheme private de certificare, pe baza unor încercări de performanță fotometrică și de menținere a fluxului luminos, nefiind impusă de nicio dispoziție a legislației de armonizare pentru introducerea pe piață a corpurilor de iluminat. În opinia sa,

§ 17

Pagina 11 din 13 conformitatea și securitatea aparatului sunt atestate integral prin marcajul CE, declarația de conformitate UE și rapoartele de încercare conform seriei EN 60598, iar performanța fotometrică poate fi probată prin rapoarte de încercare emise de laboratoare acreditate. Legat de această critică, în punctul său de vedere, autoritatea menționează că: „În ceea ce privește pretinsa depășire a prevederilor Caietului de sarcini, între cele două documente nu există o contradicție. Caietul de sarcini stabilește cerința generală privind prezentarea certificatului ENEC sau a unui document echivalent, precum și obligația prezentării rapoartelor de testare, în timp ce Fișa tehnică nr. 1 detaliază documentele prin care urmează să fie demonstrate performanțele aparatului de iluminat ofertat. Cele două cerințe se completează, Fișa tehnică având tocmai rolul de a particulariza mijloacele prin care se demonstrează îndeplinirea specificațiilor tehnice. Pentru claritate, se impune a se preciza că certificarea ENEC+ reprezintă o extensie a certificării ENEC, destinată verificării performanțelor reale declarate ale corpurilor de iluminat LED, iar nu doar a cerințelor privind siguranța electrică a acestora. Astfel, certificarea ENEC privește, în principal, siguranța produsului și conformitatea acestuia cu standardele europene aplicabile, în timp ce ENEC+ completează această verificare prin evaluarea independentă a performanțelor declarate pentru aparatul de iluminat, precum fluxul luminos, puterea nominală, eficacitatea luminoasă, temperatura de culoare și ceilalți parametri relevanți pentru funcționarea produsului.” Potrivit literaturii de specialitate, un raport de testare fotometrică este un document tehnic oficial care măsoară și certifică performanța luminoasă a unei surse de lumină sau a unui corp de iluminat (cum ar fi eficiența, fluxul luminos și distribuția luminii), scop care poate fi atins și prin prezentarea certificărilor ENEC (European Norms Electrical Certification) și ENEC+, certificări care reprezintă o marcă europeană de calitate pentru produse electrice. În aceste condiții, Consiliul va admite critica aferentă și va obliga autoritatea contractantă la completarea cerinței din cadrul Fișei tehnice nr. 1 - Aparat de iluminat stradal cu LED, în sensul „acceptării certificării ENEC și ENEC+”. Însă, având în vedere, din verificarea SEAP, că data limită de depunere a ofertelor este: „23.09.2026 15:00”, deci autoritatea a continuat procedura de atribuire, iar anterior s-au dispus măsuri de remediere a documentației de atribuire care nu mai pot fi efectuate, s-a ajuns la situația extremă de anulare a procedurii de atribuire. În concluzie, prin caracterul lacunar prin care autoritatea contractantă a ales să întocmească documentația de atribuire, cu nerespectarea normelor invocate, asumându-și răspunderea în acest sens, conform principiului statuat de art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016, a condus la această finalitate. În aceste condiții, Consiliul nu se va mai pronunța și asupra celorlalte aspecte pe care contestatoarea le-a criticat, deoarece, chiar dacă acestea

§ 18

Pagina 12 din 13 ar fi neîntemeiate, decizia de anulare a procedurii de atribuire nu mai poate fi înlăturată. În ceea ce privește cererea de suspendare a procedurii pe care contestatoarea a formulat-o, Consiliul a ținut seama de faptul că, prin adresa nr. 65236/3476/V6 din 27.08.2026, a solicitat autorității contractante un punct de vedere asupra acestei cereri, iar aceasta din urmă, prin punctul său de vedere, a precizat: „(...) cererea de suspendare este neîntemeiată, întrucât contestatoarea nu demonstrează îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respectiv existența unui caz temeinic justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Totodată, potrivit art. 23 alin. (1) din același act normativ, la soluționarea cererii de suspendare, Consiliul trebuie să analizeze consecințele probabile ale măsurii asupra tuturor categoriilor de interese susceptibile de a fi afectate, inclusiv asupra interesului public (...) Față de faptul că pretinsa pagubă invocată de contestatoare nu este concretă și iminentă, iar eventualele neclarități sau necorelări pot fi analizate și, dacă este cazul, remediate înainte de depunerea ofertelor, solicităm respingerea cererii de suspendare a procedurii de atribuire ca neîntemeiată.” Prin urmare, în condițiile în care autoritatea a ales, pe baza principiului asumării răspunderii prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 98/2016, să continue procedura de atribuire, deși știa că aceasta este suspendată, răspunderea revine evident autorității contractante, care va suporta eventualele consecințe în raport cu ofertanții dacă, în final, se ajunge la anularea achiziției de către Consiliu, ceea ce s-a și întâmplat. Astfel, nu poate fi imputat nimănui că procedura de atribuire nu a fost suspendată, în condițiile în care chiar autoritatea a cerut să nu se dispună luarea acestei măsuri. În concluzie, față de cele evocate, cererea contestatoarei de suspendare a procedurii de atribuire va fi respinsă ca rămasă fără obiect. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. 2) lit. c) și alin. (7) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru argumentele evocate în motivare, Consiliul va admite contestația formulată de către societatea URBIOLED SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SERVICII PUBLICE AGREMEN ȘI SALUBRITTAE SPAS SA și va anula procedura de atribuire în cauză. În ceea ce privește cererea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, Consiliul o va respinge ca nedovedită, întrucât, până la emiterea prezentei, la dosarul cauzei nu se regăsesc acte doveditoare în acest sens (facturi fiscale, chitanțe, ordine de plată etc.).

§ 19

Pagina 13 din 13 Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către societatea URBIOLED SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SERVICII PUBLICE AGREMEN ȘI SALUBRITTAE SPAS SA și anulează procedura de atribuire în cauză. Respinge, ca nedovedită, cererea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Decizia este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din același act normativ. Președinte, Membru, Membru Cristian-Ioan Daniela Silviu-Cristian COSTACHE ARSINTIOAIA-CHECHE POPA Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 13 (treisprezece) pagini