AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1896/2024

CONCIVIC SRL în contradictoriu cu COMUNA GHEORGHE DOJA (PRIMARIA COMUNEI GHEORGHE DOJA)

Decizia CNSC nr. 1896/C6/1746 din 09.07.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1896/C6/1746 din 09.07.2024

Data din document
2024-07-09
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții cu titlul «Reabilitare și modernizare dispensar uman în comuna Gheorghe Doja, județul Ialomița»”, cod CPV 45453100-8 (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. SCN1140315/14.02.2024, s-au solicitat următoarele: - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 1832/ 16.05.2024, prin care oferta sa a fost declarată inacceptabilă, precum și a documentelor subsecvente; - anularea raportului procedurii nr. 1831/16.05.2024 și a tuturor actelor care au stat la baza întocmirii acestuia; - obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire, evaluarea ofertei sale „potrivit considerentelor deciziei care va fi pronunțată de Consiliu și la refacerea clasamentului ofertanților”. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de către societatea CONCIVIC SRL, cu sediul în municipiul Slobozia, str. Cloșca nr. 20, județul Ialomița, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA GHEORGHE DOJA (PRIMĂRIA COMUNEI GHEORGHE DOJA), cu sediul în comuna Gheorghe Doja, str. Grădiniței nr. 15, județul Ialomița. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1896/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 32092Data înregistrării: 2024-05-23
ContestatorCONCIVIC SRLCUI 4831479
Autoritate contractantăCOMUNA GHEORGHE DOJA (PRIMARIA COMUNEI GHEORGHE DOJA)

2024_1896_2024_Decizie_1896.pdf, BO2024_1896_2024_BO2024_1896.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.821 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1896/C6/1746 Data: 09.07.2024 Prin contestația nr. 245/22.05.2024, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 32092/23.05.2024, formulată de către CONCIVIC SRL, cu sediul în municipiul Slobozia, str. Cloșca nr. 20, județul Ialomița, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J21/1793/1993, având CIF RO 4831479, reprezentat legal de administrator Niculina Negoiță, împotriva adresei nr. 1832/16.05.2024, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, și împotriva raportului procedurii nr. 1831/16.05.2024, acte emise de către COMUNA GHEORGHE DOJA (PRIMĂRIA COMUNEI GHEORGHE DOJA), cu sediul în comuna Gheorghe Doja, str. Grădiniței nr. 15, județul Ialomița, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții cu titlul «Reabilitare și modernizare dispensar uman în comuna Gheorghe Doja, județul Ialomița»”, cod CPV 45453100-8 (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. SCN1140315/14.02.2024, s-au solicitat următoarele: - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 1832/ 16.05.2024, prin care oferta sa a fost declarată inacceptabilă, precum și a documentelor subsecvente; - anularea raportului procedurii nr. 1831/16.05.2024 și a tuturor actelor care au stat la baza întocmirii acestuia; - obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire, evaluarea ofertei sale „potrivit considerentelor deciziei care va fi pronunțată de Consiliu și la refacerea clasamentului ofertanților”. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Pagina 1 din 2

§ 2

Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de către societatea CONCIVIC SRL, cu sediul în municipiul Slobozia, str. Cloșca nr. 20, județul Ialomița, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA GHEORGHE DOJA (PRIMĂRIA COMUNEI GHEORGHE DOJA), cu sediul în comuna Gheorghe Doja, str. Grădiniței nr. 15, județul Ialomița. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016.

§ 3

Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 43.737 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: 09.07.2024 Prin contestația nr. 245/22.05.2024, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 32092/23.05.2024, formulată de către ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentat legal de administrator ..., împotriva adresei nr. 1832/16.05.2024, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, și împotriva raportului procedurii nr. 1831/16.05.2024, acte emise de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții cu titlul «Reabilitare și modernizare dispensar uman în ...»”, cod CPV 45453100-8 (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. .../14.02.2024, s-au solicitat următoarele: - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 1832/ 16.05.2024, prin care oferta sa a fost declarată inacceptabilă, precum și a documentelor subsecvente; - anularea raportului procedurii nr. 1831/16.05.2024 și a tuturor actelor care au stat la baza întocmirii acestuia; - obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire, evaluarea ofertei sale „potrivit considerentelor deciziei care va fi pronunțată de Consiliu și la refacerea clasamentului ofertanților”. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația nr. 245/22.05.2024, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 32092/23.05.202, societatea ... arată că, prin raportul procedurii nr. 1831/16.05.2024, oferta sa a fost declarată inacceptabilă în baza art. 137 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice aprobate prin Hotărârea Pagina 1 din 15

§ 2

Guvernului nr. 395/2016, coroborat cu art. 167 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Contestatoarea menționează că, în data de 15.03.2024, a primit solicitarea de clarificări nr. 1033 în cadrul evaluării documentelor DUAE și a celor de calificare, prin care i s-a adus la cunoștință că a bifat „NU” în DUAE la Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice, întrucât administratorul societății sale, ..., este Director Adjunct al societății ..., societatea care a întocmit Proiectul Tehnic ce stă la baza prezentei achiziții de execuție lucrări. Societatea ... susține că i s-a solicitat un punct de vedere cu privire la existența sau nu a unei Situații de distorsionare a concurenței în sensul prevederilor art. 167 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 98/2016. Nu în ultimul rând, autoritatea contractantă a înștiințat-o cu privire la solicitarea unui punct de vedere Consiliului Concurenței în baza art. 167 alin. (6) din Legea nr. 98/2016. De asemenea, precizează că, în data de 19.03.2024, în termen, a răspuns solicitării comisiei de evaluare cu privire la inexistența unei situații generatoare de conflict de interese și de distorsionare a concurenței, motiv pentru care nu a fost necesară revizuirea DUAE. Contestatoarea afirmă că autoritatea contractantă a făcut aplicarea prevederilor art. 167 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 98/2016 deoarece: 1. nu a considerat răspunsul societății ... la solicitarea de clarificări îndestulător, deși explicațiile au fost bazate pe prevederile legale aplicabile și au argumentat inexistența vreunui caz ce ar putea conduce la declararea ofertei inacceptabile; 2. consideră distorsionare a concurenței și identitate de operatori economici faptul că administratorul ... este director adjunct al ..., societatea care a întocmit proiectul tehnic. Având în vedere cele indicate de autoritatea contractantă, contestatoarea se raportează la art. 53 conform căruia operatorii economici definiți conform art. 3 alin. (1) lit. jj) din Lege au dreptul de a participa la procedurile de atribuire prevăzute la art. 68, în calitate de ofertant individual ofertant asociat candidat terț susținător subcontractant. În continuare, ... citează art. 167 alin. (1) lit. f) în baza căruia autoritatea contractantă și-a bazat raționamentul: „(1) Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziție publică acordului cadru orice operator economic care se află în oricare dintre următoarele situații: f) participarea anterioară a operatorului economic la pregătirea procedurii de atribuire a condus la o distorsionare a concurenței, iar această situație nu poate fi remediată prin alte măsuri mai puțin severe". În opinia sa, autoritatea contractată a considerat, în mod eronat, aplicabil art. 167 alin. (1) lit. f), deoarece acesta face referire la Pagina 2 din 15

§ 3

implicarea anterioară a operatorului economic în pregătirea procedurii de atribuire. În acest sens, societatea ... precizează, în primul rând, că nu a participat anterior la pregătirea procedurii, iar identitatea de persoană între administratorul acestei societăți și directorul adjunct al societății ce a întocmit proiectul tehnic nu este de natură a crea identitate între doi operatori economici distincți. În al doilea rând, susține că proiectul tehnic face parte din dosarul achiziției, acesta este un document public pentru toți operatorii economici interesați să participe la procedura pentru execuția lucrărilor. Orice clarificări privind proiectul tehnic oferite de către proiectant, au fost postate public pe SEAP de către autoritatea contractantă, neexistând niciun document în plus, informație suplimentară sau situație care să conducă la vreo distorsionare a concurenței în vreun fel. De asemenea, societatea ... subliniază că, în solicitarea de clarificări din 15.03.2024, autoritatea contractantă face confuzie între aplicarea prevederilor art. 167 alin. (1) lit. d) și lit. f), menționând ca suspiciune un posibil acord încheiat între cele două societăți. Apoi, în aplicarea art. 167 alin. (1) lit. d), conform art. 167 alin. (6), în mod corect spune că va solicita un punct de vedere Consiliului Concurenței, însă în final decide uzitarea prevederilor lit. f) și nu mai face referire la niciun punct de vedere adresat Consiliului Concurenței în acest sens. În acest sens, contestatoarea citează art. 140 alin. (1) din lege: „În situația în care un candidat ofertant sau o entitate care are legături cu un candidat ofertant a oferit opinii, sugestii sau recomandări autorității contractante în legătură cu pregătirea procedurii de atribuire, (...) în orice alt mod, inclusiv ca parte a unor servicii de consultanță, ori a participat în alt mod la pregătirea procedurii de atribuire, autoritatea contractantă ia toate măsurile necesare pentru a se asigura că participarea respectivului candidat ofertant la procedura de atribuire nu este de natură a denatura concurența”, precum și alin. (2) al aceluiași articol care prevede măsurile ce pot fi luate în contextul identificării situației sus-citate, respectiv: „comunicarea către ceilalți candidați ofertanți a informațiilor relevante care au fost transmise în contextul participării candidatului ofertantului la pregătirea procedurii de atribuire sau care decurg din această participare și stabilirea unor termene corespunzătoare pentru depunerea ofertelor.” Societatea ... arată că toate informațiile Proiectantului au fost comunicate tuturor celorlalți ofertanți la procedură, toate documentele întocmite de acesta, inclusiv răspunsurile la clarificări anterior depunerii ofertelor, fiind postate în SEAP. În același timp, contestatoarea reiterează că este vorba de doi operatori economici distincți, nici măcar fiind vorba de aceeași societate implicată. Drept urmare, pentru a putea deveni incidente prevederile art. 167 alin. (1) lit. f), susține că autoritatea contractantă nu a demonstrat fără Pagina 3 din 15

§ 4

echivoc, că participarea anterioară a ... la proiectul tehnic pentru obiectivul de investiții în cauză este de natură a distorsiona concurența, sau că societatea ... s-ar afla în posesia unor informații pe care ceilalți participanți nu le cunosc. În opinia sa, autoritatea contractantă nu a arătat cum deținerea acestor informații ar crea un avantaj inițial ..., menit să conducă la defavorizarea celorlalți operatori economici. Aceste cerințe ce trebuiau demonstrate de către autoritatea contractantă sunt nu doar inerente evaluării corecte și cu respectarea principiilor achizițiilor publice, dar și cumulativ de dovedit. Luând în considerare cele menționate, societatea ... consideră că autoritatea contractantă ar fi putut susține că există o distorsionare a concurenței în sensul legii, doar în condițiile în care ar fi demonstrat fără echivoc nu doar că ... se află în posesia unor informații pe care ceilalți participanți nu le posedă, ci și faptul că deținerea acestor informații ar crea un avantaj acestuia, menit să conducă la defavorizarea celorlalți operatori economici. Astfel, afirmă că, în contextul actual, autoritatea contractantă a extins limitele aplicării prevederilor art. 167 alin. (1) lit. f) la doi operatori economici diferiți, proiectantul ... și ofertantul ..., și nu a demonstrat ce informații în plus posedă ... față de ceilalți participanți la procedură, și nici cum acestea sunt de natură a denatura concurența. În opinia sa, în situația în care autoritatea contractantă a considerat aplicabile prevederile legale susmenționate și nu a reușit să-și demonstreze suspiciunea în vreun fel, extinzând cadrul legal în mod eronat, oferta ... nu trebuia declarată inacceptabilă în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (2) lit. b) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 395/2016, coroborat cu art. 167 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 98/2016. Prin adresa nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat contestatoarei să transmită dovada constituirii cauțiunii în cuantum de 30.811,54 lei. Prin adresa nr. 1918/27.05.2024, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 32803/27.05.2024, cu privire la contestația formulată de către societatea ..., autoritatea contractantă – ... a transmis punctul de vedere, menționând că a încheiat cu societatea ... contractul nr. 3001 din 15.09.2023 privind servicii de proiectate și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada de derulare a lucrărilor, contract în baza căruia au fost elaborate DTAC, PTh și DE, precum și Răspunsul tehnic transmis de proiectant în baza căruia a fost întocmit răspunsul consolidat postat în SEAP. Referitor la criticile aduse de către societatea ..., cu privire la decizia incorectă de încadrare a ofertei ca inacceptabilă în conformitate cu art. 137 alin (2) lit. b) din HG 395/2016, coroborat cu art. 167 alin (1) lit. f) din Legea 98/2016, ... precizează că, în etapa de analiza a Pagina 4 din 15

§ 5

documentelor de calificare, comisia de evaluare a identificat la nivelul DUAE depus de ofertantul ..., că Administratorul acestei societăți este Dna. ..., Director Adjunct al Proiectantului .... De asemenea, menționează că la nivelul DUAE contestatoarea a bifat cu „nu” la întrebarea: Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice, deși Dna. ... a fost implicată direct în relația cu autoritatea contractantă, atât în etapa de elaborare a PTh- ul, în baza căruia a derulat prezenta procedură, cât și în întocmirea răspunsului consolidat la solicitările de clarificări, răspuns în baza căruia ofertanții au întocmit propunerile financiare. Astfel, ... subliniază că au fost solicitate clarificări contestatoarei, prin adresa nr. 1033 din 15.03.2024, respectiv prezentarea unui punct de vedere cu privire la existența sau nu a unei situații de distorsionare a concurenței, așa cum este aceasta definită la art. 167 alin. (1) lit. f) participarea anterioară a operatorului economic la pregătirea procedurii de atribuire a condus la o distorsionare a concurenței, iar această situație nu poate fi remediată prin alte măsuri mai puțin severe, respectiv încheierea unui acord între Societatea ce a întocmit PTh-ul (implicată indirect în pregătirea documentație de atribuire) și implicit a răspunsului consolidat la solicitările de clarificări tehnice (ce a adus modificări documentației de atribuire postată inițial în SEAP) și ..., ca ofertant la procedură de execuție a lucrărilor. Autoritatea contractantă arată că la această solicitare, contestatoarea a răspuns în termen în SEAP, răspuns semnat cu semnătură electronică extinsă. În cele ce urmează, ... redă răspunsul ..., concluzionând că a prezentat un punct de vedere referitor la inexistența apariției unui potențial conflict de interese între persoanele cu funcție de decizie din partea autorității contractante și din partea furnizorului de servicii în domeniul achizițiilor publice prevăzute în documentația de atribuire, situație ce rezultă din completarea Declarației privind neîncadrarea în situațiile prevăzute în art. 60 din Legea 98/2016, fapt constatat și de comisia de evaluare la momentul verificării acestui document, însă nu a prezentat un punct de vedere cu privire la implicarea directă sau indirectă în pregătirea acestei achiziții publice și/sau la existența sau nu a unei Situații de distorsionare a concurenței așa cum a fost solicitat. Totodată, autoritatea contractantă învederează că, prin răspunsul transmis, ... a evitat să prezinte un punct de vedere cu privire la existența unei Situații de distorsionare a concurenței, așa cum este această definită la art. 167 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 98/2016, existând astfel suspiciunea încheierii unui acord între societatea care a întocmit PTh-ul (implicată indirect în pregătirea documentației de atribuire) și implicit răspunsului consolidat la solicitările de clarificări tehnice (ce a adus modificări documentației de atribuire postată inițial în SEAP) și ofertantul la procedura de execuție a lucrărilor. Pagina 5 din 15

§ 6

Având in vedere că administratorul societății ... (conform informațiilor prezentate în DUAE) este și director adjunct al societății ce a întocmit PTh-ul (semnatar al Devizului general), în baza căruia autoritatea contractantă derulează prezenta procedură (implicată indirect în pregătirea documentației de atribuire), cât și faptul că respectiva societate a fost implicată în întocmirea răspunsului consolidat la solicitările de clarificări (ce a adus modificări documentației de atribuire postată inițial în SEAP), răspuns în baza căruia ofertanții au întocmit propunerile financiare, s-a constatat că există o implicare directă sau indirectă în pregătirea procedurii de achiziții publice, pe care ofertantul a evitat să o abordeze la nivelul DUAE, nefiind demonstrat faptul că implicarea nu poate denatura concurența. Față de cele explicate mai sus, autoritatea susține că a aplicat prevederile art. 167 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 98/2016, deoarece administratorul ofertantului a participat anterior direct sau indirect la pregătirea procedurii de atribuire, fapt ce putea conduce la o distorsionare a concurenței, iar această situație nu putea fi remediată prin alte măsuri mai puțin severe, comisia de evaluare a exclus din procedură, ofertantul .... Astfel, ... subliniază că oferta depusă de ... a fost încadrată drept inacceptabilă în conformitate cu art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016, coroborat cu art. 167 alin. (1) lit. f) din Legea 98/2016. În opinia sa, având în vedere că directorul adjunct al proiectantului ..., respectiv dna. ... administrator al ofertantului ... a întocmit Devizul general, respectiv Listele de cantități cu și fără valori, precum și răspunsul consolidat de clarificări (a se vedea răspunsul consolidat și adresa primită din partea proiectantului nr. 43 din 23.02.2024 în baza căruia a fost emis răspunsul), în baza cărora ofertanții și-au întocmit propunerile financiare, cunoscând astfel informații tehnice detaliate a lucrărilor ce ar urma să fie realizate, inclusiv lucrări ce ar putea fi suplimentate sau la care se poate renunța în etapa de execuție, ar putea crea un avantaj inițial, în întocmirea propunerii financiare prin optimizarea costurilor, menit să conducă la defavorizarea celorlalți operatori economici. Autoritatea contractantă susține că astfel de situație duce la o distorsionare a concurenței, așa cum este aceasta definită la art. 167 alin (1) lit. f) din Legea nr. 98/2016, așa cum rezultă și din Speța ANAP nr. 215 și Decizia Curții de Apel nr. 424 din 13.05.2019. ... menționează că nu a fost sesizat încă Consiliul Concurenței cu privire la cele identificate, în conformitate cu prevederile art. 167 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, datorită timpului scurt de implementare a proiectului de finanțare în baza căruia s-a derulat și prezentat procedura, proiect finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență - PNRR, sesizarea blocând derularea procedurii până la soluționare, implicit și derularea proiectului de finanțare. Pagina 6 din 15

§ 7

În opinia sa, acuzele societății ... cu privire la o practică nelegală a autorității contractante nu sunt susținute și solicită respingerea contestației ca fiind nefondată. În final, ... afirmă că, în toate etapele procesului de evaluare a ofertelor, comisia de evaluare și expertul cooptat au respectat principiul tratamentului egal, consacrat de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 cu modificările și completările ulterioare. Prin corespondența înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 33136/28.05.2024, societatea ... a transmis la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare nr. 210255260/1 din 24.05.2024, în valoare de 30.812,00 lei, emisă de CEC BANK – Sucursala Slobozia. Prin adresa nr. 1938/29.05.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 33774/30.05.2024, autoritatea contractantă a înaintat documente necesare soluționării contestației. Prin adresa nr. 1938/29.05.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 34992/05.06.2024, autoritatea contractantă a înaintat documente necesare soluționării contestației. Prin adresa nr. 279/06.06.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 35723/07.06.2024, societatea ... a depus concluzii scrise, arătând, în primul rând, că răspunsul său la solicitarea de clarificări a fost la obiect, indiferent de modul în care autoritatea contractantă înțelege să-l intituleze. Tocmai din acest motiv, ... a considerat că nu există niciun motiv pentru modificarea DUAE în sensul celor transmise. De asemenea, învederează autorității contractante că simpla suspiciune privind încheierea unui acord între operatori economici nu este suficientă pentru a pune în aplicare prevederile art. 167 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 98/2016, atât pentru că textul legal impune obținerea unor suficiente indicii rezonabile/informații concrete, cât și pentru că acesta este situația prevăzută la art. 167 alin. (1) lit. d). Astfel, ... susține că încă o dată, autoritatea contractantă face confuzie între cele două situații distincte pe care le descrie art. 167 alin. (1), oferta sa fiind declarată inacceptabilă în baza literei f). În al doilea rând, societatea ... afirmă că situația de față nu se încadrează în vreuna descrisă de art. 167 alin. (1), iar în contestația sa a demonstrat că cele două cerințe cumulative pentru a putea aplica art. 167 alin. (1) lit. f) nu au fost îndeplinite. Primordial, în speță este vorba de doi operatori economici distincți. Apoi, autoritatea contractantă nu a demonstrat fără echivoc, că participarea anterioară a ... la elaborarea Proiectul Tehnic pentru obiectivul de investiții este de natură a distorsiona concurența, sau că societatea ... s-ar afla în posesia unor informații pe care ceilalți participanți nu le cunosc. Mai mult decât atât, autoritatea contractantă nu a arătat cum deținerea acestor informații ar crea un avantaj inițial ..., menit să conducă la defavorizarea celorlalți operatori economici. Pagina 7 din 15

§ 8

Contestatoarea subliniază că sarcina probei pentru demonstrarea celor sus-menționate este a autorității contractante. Contrar celor enunțate în punctul de vedere, ... precizează că nu era în măsură a demonstra că implicarea nu poate denatura concurența, întrucât acest lucru nu era obligația sa și pentru că niciodată nu se pot dovedi lucruri negative. În acest mod prevede art. 249 din Codul de Procedură Civilă „Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească (...)”, iar art. 250 continuă cu referire la obiectul probei și mijloacele de probă după cum urmează: „Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcută din proprie inițiativă sau obținută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la fața locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.” Astfel, precum Legea achizițiilor publice coroborată cu Codul de procedură civilă o prevăd, sarcina probei revenea autorității contractante, aceasta fiind în măsura și având obligația de a demonstra existența unui fapt (denaturarea concurenței). Ori, în situația în care aceasta nu a dispus de probe suficiente, a acționat excesiv și și-a bazat decizia pe o presupunere, situația pentru care oferta ... a fost declarată inacceptabilă nu se înscrie în nicio situație descrisă de art. 167 alin. (1). Drept dovada în acest sens că simpla suspiciune nu era suficientă este că autoritatea contractantă nu a cerut punctul de vedere al Consiliului Concurenței, precum art. 167. alin. (1) lit. d) o impune. Luând în considerare toate cele evidențiate, contestatoarea precizează că au fost statuate următoarele în Cauza T-195/08 Antwerpse Bouwwerken NV împotriva Comisiei Europene: „principiul proporționalității impune ca actele instituțiilor comunitare să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înțelegându-se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile urmărite.” În acest sens, ... susține că autoritatea contractantă nu ar fi trebuit să declare oferta sa inacceptabilă în lipsa oricărui temei factual și juridic. În concluzie, în opinia sa, situația de față se poate rezumă astfel: - Proiectantul ... și ofertantul ... sunt doi operatori economici distincți; - toate informațiile Proiectantului au fost comunicate tuturor celorlalți ofertanți la procedură, toate documentele întocmite de acesta, inclusiv răspunsurile la clarificări anterior depunerii ofertelor, fiind postate în SEAP; legea nu interzice nici măcar participarea proiectantului la procedura pentru executarea lucrărilor; - autoritatea contractantă susține fapte (suspiciune de înțelegere între operatori economici) ce se încadrează în situația conturată de Pagina 8 din 15

§ 9

prevederile art. 167 alin. (1) lit. d), însă fără să solicite punctul de vedere al Consiliului Concurenței, precum este impus;  - autoritatea contractantă declară oferta ... ca inacceptabilă în baza art. 167 alin. (1) lit. f), fiind în imposibilitate de a aplica lit. d) sus- descrisă, deși nu există niciun motiv sau vreo bază pe care să se poată argumenta și demonstra vreo denaturare a concurenței; în speță se vorbește de doi operatori economici distincți, nu se arată care erau informațiile în plus deținute de ..., ori avantajul pe care aceste presupuse le-ar aduce și care ar defavoriza vădit ceilalți ofertanți. Toate informațiile privind proiectul tehnic și clarificările aduse de proiectantul ... au fost publice, aduse la cunoștința tuturor, iar contestatoarea și-a elaborat oferta în baza listelor de cantități, exact precum ceilalți operatori. Societatea ... consideră că declararea ofertei sale ca fiind inacceptabilă a fost făcută de către autoritatea contractantă într-un mod eronat, bazat pe simple presupuneri nefondate și lipsite de temeinicie, iar interpretarea și aplicarea textelor legale a fost incorectă și cu nerespectarea principiului proporționalității. Prin adresa nr. ..., Consiliul a solicitat autorității contractante documentele care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei contestatoarei. Prin adresa nr. 2086/18.06.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 39085/20.06.2024, autoritatea contractantă a înaintat documentele necesare soluționării contestației. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: „Execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții cu titlul «Reabilitare și modernizare dispensar uman în ...»”, cod CPV 45453100- 8 (Rev. 2), publicând, în S.E.A.P., anunțul de participare simplificat nr. .../14.02.2024. La pct. II.1.5) din cadrul anunțului de participare, organizatoarea procedurii a precizat că valoarea totală estimată este de 1.540.577,49 lei, fără TVA, iar pct. II.2.5) din cadrul aceluiași document, a fost stabilit criteriul de atribuire: „cel mai bun raport calitate-preț”. Conform raportului procedurii nr. 1831/16.05.2024, oferta depusă de ... a fost respinsă, ca fiind inacceptabilă. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ... a transmis recipisa de consemnare a cauțiunii cu nr. 210255260/1 din 24.05.2024 din care rezultă consemnarea cauțiunii în cuantum legal, pe seama și la dispoziția C.N.S.C, corespunzător dosarului nr. 1746/2024. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Din analiza contestației, Consiliul reține că nemulțumirea societății ... vizează modul în care autoritatea contractantă a respins oferta sa ca Pagina 9 din 15

§ 10

inacceptabilă, considerând că explicațiile prezentate prin răspunsul său, ca urmare a solicitării de clarificări din partea autorității, „au fost bazate pe prevederile legale aplicabile și au argumentat inexistența vreunui caz ce ar putea conduce la declararea ofertei inacceptabile”. Preliminar analizării aspectelor sesizate de contestatoare, este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de achiziție, la care se adaugă clarificările aferente, prin faptul că au depus ofertă, au fost acceptate de către operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile acesteia și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. Prin urmare, la acest moment nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de cerințele documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016. Din lecturarea raportului procedurii nr. 1831/16.05.2024, Consiliul reține că oferta contestatoarei a fost respinsă ca inacceptabilă în temeiul art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016, coroborat cu art. 167 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 98/2016. În etapa de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă, prin adresa nr. 1033/15.03.2024, solicită contestatoarei următoarele clarificări: „Referitor la cerinţa din DUAE - Implicare directa sau indirecta in pregatirea acestei proceduri de achiziţii publice, ati bifat cu NU. Avand in vedere ca Administratorul societatii dvs., este si Director Adjunct al Societatii ce a întocmit PTh-ul, in baza caruia Autoritatea contractanta deruleaza prezenta procedura, cat si faptul ca respectiva societate a fost implicata in intocmirea Răspunsului consolitat la solicitările de clarificari, răspuns in baza caruia ofertanţii au întocmit ofertele financiare, va solicitam sa clarificaţi daca a existat o Implicare directa sau indirecta in pregatirea acestei achiziţii publice, implicare ce poate duce la denaturarea concurentei si sa prezentati un DUAE revizuit in care sa corectati inadvertenţa identificata. De asemenea, avand in vedere cele consemnate mai sus, va solicitam un punct de vedere cu privire la existenta sau nu a unei Situatii de distorsionare a concurentei, asa cum este aceasta definita la art. 167 alin (1) lit. f) participarea anterioară a operatorului economic la pregătirea procedurii de atribuire a condus la o distorsionare a concurenţei, iar această situaţie nu poate fi remediată prin alte măsuri mai puţin severe, respectiv incheierea unui acord intre Societatea ce a intocmit PTh-ul (implicata indirect in pregatirea Documentaţie de atribuire) si implicit Răspunsului consolitat la solicitările de clarificari tehnice (ce a adus modificări Documentaţiei de atribuire postata iniţial in SEAP) si dvs. ca Ofertant la procedura de execuţie a lucrărilor.” Răspunsul contestatoarei a fost comunicat cu adresa înregistrată la sediul autorității cu nr. 1069/19.03.2024, astfel: «Referitor la cerinţa de clarificare, persoana mentionata nu a avut implicare directa sau indirecta in achiziţia publica, mai sus mentionata. Pagina 10 din 15

§ 11

Conform Fisei de date „Cerinţa 2: Ofertanţii, tertii susţinători si subcontractantii nu trebuie sa se regaseasca in situatiile prevăzute la art, 60 din Legea nr. 98/2016. Modalitatea prin care poate fi demonstrata îndeplinirea cerinţei: - se va completa DUAE de către operatorii economici participanţi ia procedura de atribuire (ofertanţi, terti susţinători, subcontractanti) cu informaţiile aferente situatiei lor; - se va prezenta Declaraţia privind neincadrarea în situatiile prevăzute în art. 60 Legea nr. 98/2016. Nota : Declaraţia privind neincadrarea în situatiile prevăzute în art. 60 Legea nr. 98/2016 se va prezenta O DATA cu DUAE de către toti operatorii economici. Persoanele ce deţin funcţii de decizie in cadrul autoritarii contractante in ceea ce priveşte organizarea, derularea si finalizarea procedurii de atribuire sunt urmatoarele: - Curelea Ion - Primar, Trifanescu Danut - viceprimar, Praf Monica - secretar general , Petre Luminiţa - inspector contabil, Cirstea Daniela Mihaela - consilier achiziţii publice, Consilieri locali : Matei Cristian, Plesea Iulian-Daniel, Simoiu Titis Iulian, Simoiu Margareta, Tronam Nicolae, Praf Mihaela, Rotam Vasile Marian, Ghinoiu Mihaela, Oprea Marian, Vlasceanu Puiuâ. Persoane ce deţin funcţii de decizie in cadrul furnizorului de servicii de achiziţii in ceea ce priveşte organizarea , derularea si finalizarea procedurii de atribuire: - Puzdel Razvan Mihai - consultant achiziţii publice, Badarau Alina Maria - consultant achiziţii publice. Precizam ca, din punct de vedere al legislaţiei achiziţiilor publice, potrivit art. 59 din Legea 98/2016, „(...)”. De asemenea, art 60 alin (1) din aceleaşi act normativ enumera, cu titlu exemplificativ, situaţii potential generatoare de conflict de interes, astfel: „(...)”. Astfel, în urma analizării situațiilor generatoare de conflict de interese prevăzute la art. 60 din Legea nr. 98/2016, situația descrisă de comisie nu se regăsește printre situațiile enumerate mai sus și nici nu se subscrie aceleia descrise de art. 59 din lege, mai sus citat (...). Prin urmare, legea nu interzice în mod expres o astfel de situație, societatea noastră nu se încadrează în prevederile art. 60 din legea 98/2016, motiv pentru care nu este justificată cererea comisiei de a revizui DUAE. Informațiile prevăzute în Proiectul Tehnic fiind publice pentru toți ofertanții, fapt ce Nu poate duce la denaturarea concurenței”. Față de cele evocate, Consiliul constată că nevoia autorității contractante de a solicită lămuriri, pe aspectul menționat anterior, este determinată de faptul că societatea contestatoare, în cadrul DUAE-ului, la rubrica - Implicare directă sau indirectă în pregătirea acestei proceduri de achiziții publice, a bifat „NU”, în condițiile în Administratorul societății sale este și Director adjunct al societății care a întocmit Proiectul Tehnic și a fost contribuit la întocmirea răspunsului consolidat la solicitările de clarificări referitoare la documentația de atribuire, răspuns pe baza căruia „ofertanţii au întocmit ofertele financiare”. Pagina 11 din 15

§ 12

Legat de acesta aspect, importantă de reținut este și afirmația autorității potrivit căreia: „a încheiat cu societatea ... contractul nr. 3001 din 15.09.2023 privind servicii de proiectate și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada de derulare a lucrărilor, contract în baza căruia au fost elaborate DTAC, PTh și DE, precum și Răspunsul tehnic transmis de proiectant în baza căruia a fost întocmit răspunsul consolidat postat în SEAP. Din analiza răspunsului de mai sus, raportat la modul în care autoritatea contractantă a solicitat clarificări, Consiliul constată că singura afirmație a societății contestatoare este că „persoana mentionata nu a avut implicare directa sau indirecta in achiziţia publica, mai sus mentionata”, dar fără a fi indicată și fără a fi menționat statutul acesteia, urmată de citarea normelor legale, pe care le-a considera relevante. Doar în cadrul contestației, societatea ... precizează că este vorba de d- na ... – Administratorul societății ... și Director adjunct al societății ... – societatea care a întocmit Proiectul Tehnic. Astfel, întrucât, prin răspunsul său, societatea contestatoare nu prezintă niciun fel de informații care să lămurească cele solicitate de către autoritate, ci s-a limitat doar în a indica persoanele ce dețin funcții de decizie din cadrul autorității contractante, dar fără a explica, în mod concret, de ce d-na ... (din cadrul societății sale), care deține funcțiile precizate mai sus, inclusiv în carul societății ..., nu a avut o implicare directă sau indirectă în achiziția prezentă, respectiv de ce nu ar fi incidente prevederile art. 167 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 98/2016 (menționate de către autoritate chiar în adresa nr. 1033/15.03.2024), apar ca fiind aplicabile dispozițiile art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, care stabilesc: „În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/ completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă.” În continuare, Consiliul va analiza incidența sau nu a prevederilor art. 167 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 98/2016, respectiv: „(1) Autoritatea contractantă exclude din procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică/acordului-cadru orice operator economic care se află în oricare dintre următoarele situaţii:..... f) participarea anterioară a operatorului economic la pregătirea procedurii de atribuire a condus la o distorsionare a concurenţei, iar această situaţie nu poate fi remediată prin alte măsuri mai puţin severe.” Pornind de la constatarea autorității contractante potrivit căreia Administratorul societății contestatoare, în persoana d-nei ..., este și Director adjunct al societății care a întocmit Proiectul Tehnic și a răspuns la solicitările de clarificări (din partea operatorilor economici care doresc Pagina 12 din 15

§ 13

să participe la procedură) asupra documentație de atribuire, aspect care nu a fost negat de către societatea ..., raportat la răspunsul sumar al acesteia din urmă, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă a aplicat, în mod corect, norma citată anterior. În justificarea acestei concluzii, Consiliul ține seama de următoarea afirmație a autorității contractante: „Având în vedere că directorul adjunct al proiectantului ..., respectiv dna. ... administrator al ofertantului ... a întocmit Devizul general, respectiv Listele de cantități cu și fără valori, precum și răspunsul consolidat de clarificări (a se vedea răspunsul consolidat și adresa primită din partea proiectantului nr. 43 din 23.02.2024 în baza căruia a fost emis răspunsul), în baza cărora ofertanții și-au întocmit propunerile financiare, cunoscând astfel informații tehnice detaliate a lucrărilor ce ar urma să fie realizate, inclusiv lucrări ce ar putea fi suplimentate sau la care se poate renunța în etapa de execuție, ar putea crea un avantaj inițial, în întocmirea propunerii financiare prin optimizarea costurilor, menit să conducă la defavorizarea celorlalți operatori economici”, care nu a fost combătută, în niciun fel de către societatea contestatoare. De altfel, nici în conținutul contestației sale, societatea ... nu a prezentat explicații care să convingă că afirmația autorității este eronată, ci se limitează doar în a susține că „în definitiv, toate informațiile Proiectantului au fost comunicate tuturor celorlalți ofertanți, inclusiv răspunsurile la clarificări (...), fiind postate în SEAP”. Or, legiuitorul, prin art. 167 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 98/2016, a stabilit, foarte clar, situația de excludere a unui operator economic participant, astfel că nu este suficient ca informațiile proiectantului să fie cunoscute de către operatorii economici, interesați să aplice la această procedură de achiziție publică. Relevant este faptul că societatea ..., prin Administratorul său, Director adjunct la societatea ..., a participat la pregătirea acestei proceduri de atribuire, prin întocmirea Devizului general, respectiv a listelor de cantități cu și fără valori și la emiterea unor răspunsuri cu caracter tehnic (adresa nr. 43/23.02.2024), stabilind, practic, în numele autorității contractante, soluții tehnico-financiare și reguli, pe care operatorii economici urmează să le respecte la întocmirea ofertelor lor. În aceste condiții, este evident, că participarea în procedură a operatorului economic ... este de natură să distorsioneze grav concurența, acesta fiind un fapt ce conduce la excluderea sa potrivit prevederilor art. 167 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 98/2016. Această concluzie a fost stabilită și prin Decizia CNSC nr. ..., validată de către Curtea de Apel Oradea, prin Decizia nr. 424/CA/2019-R din 13.05.2019: „(...) Art. 167 lin. 1 lit. f din Legea nr. 98/2016 stipulează că: (...). Acest text a fost aplicat corect de CNSC pentru considerentele prezentate în continuare. Din dosarul achiziţiei publice rezultă ca operatorul Pagina 13 din 15

§ 14

economic ... a participat la pregătirea procedurii de atribuire, elaborând studiul de fezabilitate, partea desenata a caietului de sarcini şi listele le cantităţi şi devize, oferind şi răspunsuri cu caracter tehnic la solicitarea de clarificări înaintată autorităţii contractante de alt ofertant (...). Ori, în condiţiile în care în caietul de sarcini s-a menţionat că (...), este evident că documentele publicate pentru a fi accesate de ofertanţi nu erau în formă integrală, iar din împrejurarea, că (...) SRL a fost în măsură să ofere răspunsuri tehnice la neclarităţile întâmpinate de alţi ofertanţi este evident că acest operator economic cunoştea date suplimentare faţă de cele publicate. În aceste condiţii apare ca fiind întemeiată susţinerea intimatei în sensul că operatorul economic ... SRL, cunoscând toate informaţiile existente în studiul de fezabilitate complet, precum şi în studiile geotehnice şi hidrogeologice, a avut posibilitatea optimizării propunerii financiare, situaţie ce îndreptăţeşte concluzia că asocierea din care face parte a fost avantajată în raport cu ceilalţi ofertanţi. Pe cale de consecinţă, este corectă concluzia Consiliului potrivit căreia autoritatea contractanţă trebuie să dispună excluderea din procedura de atribuire a (...) SRL întrucât participarea anterioară a membrului asocierii ... la pregătirea procedurii de atribuire a condus la distorsionarea concurenţei, iar această situaţie nu poate fi remediată prin alte măsuri mai puţin severe. Împrejurarea că toţi ofertatii au avut acces la studiul de fezabilitate şi la celelalte informaţii din documentaţia de atribuire publicate în SEAP nu exclude aplicarea dispoziţiilor art. 167 alin. 1 lit. f din Legea nr. 98/2016, în condiţiile în care din actele dosarului rezultă că operatorul economic care a participat anterior la pregătirea procedurii de atribuire avea cunoştinţa şi le alte date şi informaţii tehnice, de natură a-i crea un avantaj în întocmirea ofertei tehnice și financiare”. Mai mult, în cazul în care autoarea contestației cunoștea poziția d- nei ... în cadrul societății ... și din cadrul societății ... – Proiectant, avea posibilitatea de a se prevala de dispozițiile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora „Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractantă în anunţul de participare/simplificat/de concurs”, astfel încât să solicite autorității contractante clarificări sau informații pe acest aspect. Prin urmare, neuzând de această normă legală, prin depunerea ofertei, se prezumă că a cunoscut toate situațiile stabilite de art. 167 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. În ceea ce privește susținerea contestatoarei referitoare la faptul că autoritatea contractantă nu ar fi dispus de probe suficiente și a acționat excesiv în respingerea ofertei sale ca inacceptabilă, în baza art. 167 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 98/2016, Consiliul o va respinge ca neîntemeiată, întrucât, pe de o parte, ... a efectuat demersurile necesare pe acest aspect, iar, pe de altă parte, răspunsul societății ..., potrivit căruia „persoana mentionata nu a avut implicare directa sau indirecta in achiziţia publica, mai sus mentionata” nu a fost susținut de probe/dovezi, așa cum dispune art. 249 – Sarcina probei din Codul de Procedură Civilă, Pagina 14 din 15

§ 15

potrivit căruia: „Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. În concluzie, având în vedere aspectele de fapt și de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ...,. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de către societatea ..., cu sediul în ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., cu sediul în .... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016.

§ 16

Președinte, Membru, Membru, ... ... ...

§ 17

Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 15(cincisprezece) pagini Pagina 15 din 15

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.