AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1153/2024

PRECON TRANSILVANIA SRL în contradictoriu cu INSTITUTIA PREFECTULUI - JUDETUL BIHOR

Decizia CNSC nr. 1153/C9/806 din 29.04.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1153/C9/806 din 29.04.2024

Data din document
2024-04-29
Complet
C9

Obiectul procedurii

având ca obiect ”Renovare energetică a Palatului Administrativ al județului Bihor”, cod CPV 45453000-7 - Lucrări de reparații generale și de renovare (Rev. 2), de INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL BIHOR, cu sediul în Oradea, str. Parcul Traian nr. 5, județul Bihor, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea raportului procedurii nr. 2671/11.03.2024, a comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire, nr. 2673/11.03.2024, precum și a tuturor actelor anterioare și/sau subsecvente acestora care privesc modalitatea de evaluare a ofertei depuse de către SC Construcții Bihor SA, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor necesare restabilirii legalității procedurii de atribuire, cu consecința stabilirii caracterului inacceptabil și neconform al ofertei depuse de Construcții Bihor SA și respingerea acesteia. Prin cererea de intervenție în interesul autorității contractante nr. 1/27.03.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 19320/29.03.2024, …
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de PRECON TRANSILVANIA SRL, în contradictoriu cu INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL BIHOR, și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 2671/11.03.2024 și procesele-verbale care au stat la baza emiterii acestuia, în partea ce privește evaluarea ofertei Construcții Bihor SA, și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei Construcții Bihor SA, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale …
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1153/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 16407Data înregistrării: 2024-03-18
ContestatorPRECON TRANSILVANIA SRLCUI 12987836
Autoritate contractantăINSTITUTIA PREFECTULUI - JUDETUL BIHORCUI 4348882

2024_1153_2024_Decizie_1153.pdf, BO2024_1153_2024_BO2024_1153.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.900 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1153/C9/806 Data: 29.04.2024 Prin contestația nr. 326/18.03.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 16407/18.03.2024, depusă de PRECON TRANSILVANIA SRL, cu sediul în Oradea, b-dul Decebal nr. 4, bl. B52, județul Bihor, având CUI 12987836 și număr de înregistrare în Registrul Comerțului J05/986/2019, reprezentată prin Hudriciu Eugen Ioan, administrator, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură, în Oradea, Calea Borșului nr. 14/A, județul Bihor, privind procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect ”Renovare energetică a Palatului Administrativ al județului Bihor”, cod CPV 45453000-7 - Lucrări de reparații generale și de renovare (Rev. 2), de INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL BIHOR, cu sediul în Oradea, str. Parcul Traian nr. 5, județul Bihor, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat anularea raportului procedurii nr. 2671/11.03.2024, a comunicării privind rezultatul procedurii de atribuire, nr. 2673/11.03.2024, precum și a tuturor actelor anterioare și/sau subsecvente acestora care privesc modalitatea de evaluare a ofertei depuse de către SC Construcții Bihor SA, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor necesare restabilirii legalității procedurii de atribuire, cu consecința stabilirii caracterului inacceptabil și neconform al ofertei depuse de Construcții Bihor SA și respingerea acesteia. Prin cererea de intervenție în interesul autorității contractante nr. 1/27.03.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 19320/29.03.2024, depusă de CONSTRUCȚII BIHOR SA, cu sediul în Oradea, str. Berzei nr. 4, județul Bihor, având CUI 73126 și număr de înregistrare în Registrul Comerțului J05/275/1991, reprezentată prin Baintan Vasile Ioan, director general, intervenienta a solicitat admiterea cererii ca temeinică, fondată și legală, respingerea contestației formulate de asocierea Precon Transilvania SRL - Selina SRL, invocând excepția puterii de lucru judecat, iar pe fond, respingerea ei, cu menținerea raportului procedurii de atribuire nr. 2671/11.03.2024 și a proceselor-verbale de evaluare care au stat la baza întocmirii lui, a rezultatului procedurii de atribuire, Pagina 1 din 3

§ 2

păstrarea tuturor actelor anterioare, subsecvente și conexe raportului procedurii de atribuire, respingerea cererii de reevaluare a ofertei sale, aceasta fiind conformă. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de PRECON TRANSILVANIA SRL, în contradictoriu cu INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL BIHOR, și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 2671/11.03.2024 și procesele-verbale care au stat la baza emiterii acestuia, în partea ce privește evaluarea ofertei Construcții Bihor SA, și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei Construcții Bihor SA, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Rezultatul procedurii va fi comunicat operatorilor economici implicați în termenul legal. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere privind constatarea caracterului neconform și inacceptabil al ofertei Construcții Bihor SA. Anulează cererea de intervenție formulată de Construcții Bihor SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,

§ 3

Pagina 2 din 3

§ 4

Redactată în 5 exemplare, conține 26 pagini Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 81.105 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea .. Prin contestația nr. 326/18.03.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. .., depusă de ......... SRL, cu sediul în ........., ........., județul ........., având CUI ......... și număr de înregistrare în Registrul Comerțului ........., reprezentată prin ........., administrator, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură, în ........., privind procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect ”........”, cod CPV 45453000-7 - Lucrări de reparații generale și de renovare (Rev. 2), de ........., cu sediul în ........., str. . ........., în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat .......... Prin cererea de intervenție în interesul autorității contractante nr. ........./........., înregistrată la Consiliu cu nr. ........./29.03.2024, depusă de ......... SA, cu sediul în ........., ........., județul ........., având CUI ......... și număr de înregistrare în Registrul Comerțului ........., reprezentată prin ........., director general, intervenienta a solicitat admiterea cererii ca temeinică, fondată și legală, respingerea contestației formulate de asocierea ......... SRL - . SRL, invocând excepția puterii de lucru judecat, iar pe fond, respingerea ei, cu menținerea raportului procedurii de atribuire nr. 2671/11.03.2024 și a proceselor-verbale de evaluare care au stat la baza întocmirii lui, a rezultatului procedurii de atribuire, păstrarea tuturor actelor anterioare, subsecvente și conexe raportului procedurii de atribuire, respingerea cererii de reevaluare a ofertei sale, aceasta fiind conformă. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (.........), art. 67 alin. (.........) și art. 123 alin. (.........) C. proc. civ. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (.........) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ......... SRL critică rezultatul procedurii de atribuire, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Pagina 1 din 28

§ 2

Cu titlu preliminar, în temeiul dispozițiilor art. 19 alin. (.........) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea solicită accesul la dosarul achiziției publice și fotocopierea documentelor pe care le consideră relevante. De asemenea, contestatoarea susține că a formulat contestație împotriva deciziei autorității contractante de declarare câștigătoare a ofertei depuse de ......... SA, ce a fost admisă prin Decizia CNSC nr. . Ulterior punerii în aplicare a deciziei Consiliului, precizează contestatoarea că autoritatea contractantă a declarat câștigătoare a doua oară oferta depusă de ......... SA, cu un punctaj final de 100 puncte, deși în baza clarificărilor și a răspunsurilor la acestea, reiese caracterul neconform și inadmisibil al ofertei. Invocă faptul că oferta câștigătoare nu respectă documentația de atribuire și încalcă prevederile legale în materie de achiziții publice. De asemenea, contestatoarea susține că autoritatea contractantă a verificat în mod superficial conținutul ofertei depuse în procedura de atribuire, constatând, în mod greșit, că aceasta este admisibilă și conformă, fiind incidente în speță următoarele prevederile legale: art. 3 alin. (.........) lit. hh), art. 54, art. 75, art. 155, art. 178, art. 181, art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 20 alin. (2) și (10), art. 29 alin. (.........), art. 30, art. 123 alin. (.........), art. 124 alin. (.........), art. 133 alin. (2), art. 137 din HG nr. 395/2016, pe care le citează. Contestatoarea precizează că oferta ......... SA este neconformă și inacceptabilă, întrucât nu îndeplinește cerințele privind criteriile de calificare și selecție din fișa de date, cap III.................... a) Situația personală a candidatului sau ofertantului. Astfel, contestatoarea invocă lipsa din cadrul documentelor justificative a cazierelor judiciare ale unor membrii care au putere de reprezentare, de decizie sau de control, precum și nedepunerea tuturor declarațiilor privind conflictul de interese (încălcarea prevederilor art. 59 și 60 din Legea nr. 98/2016). Nu a fost depus cazierul judiciar al membrilor care au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, astfel cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC, respectiv cel puțin pentru societatea .. SRL, care are o pondere de 19,5433% din capitalul social, precum și cazierul judiciar al membrilor organului de administrate, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau a celor care au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia. Formularul nr. 3 - Declarația privind conflictul de interese nu a fost completată corespunzător de către ......... SA, acesta omițând să declare lista cu membrii acționarilor/asociaților cu participare mai mare de 10% din cadrul capitalului social (art. 60 alin. (2) din Legea nr. 98/2016), respectiv a omis menționarea societății .. SRL care are o pondere de 19,5433% din capitalul social, dar și cei 7 acționari persoane juridice, Pagina 2 din 28

§ 3

despre care nu se cunoaște cine sunt și nici nu se știe în ce proporție dețin cei 11.9058% din capitalul social al ......... SA. Omițând a menționa aceste aspecte în cadrul Formularului nr. 3, ofertantul declarat câștigător, evident, nu a depus Declarația privind conflictul de interese a: - reprezentatului legal care are putere de reprezentare sau de decizie al societății ... SRL; - reprezentanților legali care au putere de reprezentare sau de decizie ai celor 7 persoane juridice care sunt acționari în cadrul ......... SA. Raportat la aceste aspecte, contestatoarea susține că CNSC prin Decizia nr... a atras atenția autorității contractante că susținerile sale sunt pertinente, citând precizarea de la pag. 16 din cadrul deciziei. De asemenea, contestatoarea arată că, potrivit îndrumărilor CNSC, autoritatea contractantă era obligată să evalueze "documentele depuse" de ......... SA, deci cele deja existente și depuse în urma solicitării inițiale a autorității contractante, cu privire la care să solicite clarificări suplimentare. În concluzie, contestatoarea menționează că, potrivit fișei de date, situația acționariatului unei societăți se putea dovedi doar cu Certificatul constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerțului, cu condiția ca informațiile cuprinse în certificatul constatator să fie conforme cu realitatea la data depunerii documentului și Actul constitutiv al societății. Prin urmare, CNSC a limitat în mod corect reevaluarea acestor aspecte la clarificarea documentelor deja depuse, respectiv la Certificatele constatatoare depuse de societatea ......... SA, motiv pentru care autoritatea contractantă nu putea să solicite și accepte depunerea de documente noi și nici nu putea solicita ca ofertantul să depună în locul unui Certificat constatator de la ONRC/Act constitutiv al societății, o declarație de orice natură, deoarece în acest mod încalcă: i) propriile prevederi stabilite în cadrul fișei de date; ii) prevederile art. 2 alin. (.........) din Legea nr. 98/2016, încălcând scopul legislației în materie de achiziții publice, respectiv "asigurarea cadrului legal necesar pentru a realiza achiziționarea de bunuri, servicii și lucrări în condiții de eficiență economică și socială”; ii) principul asumării răspunderii, prevăzut la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Prin răspunsurile la clarificări oferite de ......... SA, aceștia, contrar susținerilor autorității contractante, nu vin și clarifică documentele justificative solicitate a fi depuse în termenul imperativ stabilit de lege prin prevederile art. 196 din Legea nr. 98/2016, ci vin efectiv să completeze cu documente noi, care trebuiau depuse de către ofertantul declarat câștigător cu respectarea termenului legal. Prin urmare, contestatoarea susține că autoritatea contractantă a aplicat în mod eronat dispozițiile deciziei CNSC cu nr. .. cu privire la Pagina 3 din 28

§ 4

acest aspect, clarificând ofertantul declarat câștigător cu încălcarea limitelor impuse de către CNSC. Contestatoarea arată că autoritatea contractantă trebuia să se raporteze la Certificatului constatator ONRC nr. 2500956, emis în data de 04.12.2023 sau la Actul constitutiv al societății ......... SA. Or, în reevaluare, în răspunsurile la solicitările de clarificări (nr. 1803/26.02.2024 la pct.3 și nr. 1978/04.03.2024), se comunică structura care rezultă din cadrul Certificatului emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului nr. 2500956 depus de către ......... SA (la care face referire inclusiv CNSC în cadrul deciziei, la pag. 15) nu ar reflecta în realitate structura reală a acționariatului societății ......... SA și nu a reflectat-o nici măcar la data depunerii ofertei, redând mai jos din răspunsul la solicitarea de clarificări a celor de la ......... nr. 1978/04.03.2024. Totodată, contestatoarea precizează că, nici de această dată, ......... SA nu a dovedit cu documente că, printre cele 7 persoane juridice care dețin o cotă de participare de 11,9058% , niciunul dintre aceștia nu dețin o cotă de cel puțin 10% din cota de participare. Din documentele cu nr. 137933/10.02.2024, furnizate de la SC .. SA și depuse în cadrul răspunsului la clarificări nr. 1083/26.02.2024, rezultă structura sintetică a acționariatului, acționarul Ghilea Gavrilă deține un procent de 60,60%, ... SRL deține un procent de 24,31 %, și alți acționari dețin un procent de 15,09 %. Raportat la aceste aspecte, pe lângă faptul că autoritatea contractantă nu a respectat în momentul evaluării ofertei ......... SA decizia CNSC nr. .. și prevederile din cadrul propriei documentații de atribuire, contestatoarea învestește Consiliul și cu verificarea incidenței prevederilor art. 167 lit. h) din Legea nr. 98/2016, în urma răspunsurilor ......... SA la solicitările de clarificări din reevaluare. Contestatoarea invocă nedepunerea pentru sediile secundare și toate punctele de lucru, a unei declarații pe proprie răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor la bugetul general consolidat, susținând că nici de această dată ofertantul declarat câștigător nu a prezentat toate documentele conform solicitării autorității contractante, omițând transmiterea unei astfel de declarații pentru punctul de lucru al societății ......... din sat Borș, comuna Borș, nr. 155/D, punct de lucru evidențiat ca și activ în cadrul certificatelor constatatoare de la Registrul Comerțului. Contestatoarea arată că sancțiunea lipsei evidente a acestor documente justificative obligatorii este excluderea din cadrul procedurii a operatorului economic în cauză, prin aplicabilitatea prevederilor art. 165 alin. (.........) lit. b) și alin. (3), coroborat cu prevederile art. 196 din Legea nr. 98/2016, pe care le citează. În continuare, invocă elemente de inadmisibilitate și neconformitate a ofertei tehnice a ......... SA după reevaluare, arătând că, în urma Pagina 4 din 28

§ 5

analizei cerințelor caietului de sarcini, cât și a Formularului 14, în urma răspunsurilor la clarificări oferite de ......... SA, se poate constata faptul că nu a prezentat un grafic fizic și valoric conform solicitărilor din cadrul documentației de atribuire. ......... SA nu a respectat modalitatea obligatorie de prezentare a propunerii tehnice (art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016) și nici obligația de a corela elementele propunerii tehnice cu propunerea financiară, situație sancționată explicit cu respingerea ofertei (art. 133 alin. (3) din HG nr. 395/2016). Constatând omisiunea depunerii, în cuprinsul propunerii tehnice, a graficului fizic conținând resursele planificate pentru realizarea activităților (document indicat cu caracter obligatoriu a fi depus) autoritatea contractantă a solicitat clarificări, iar ......... SA a depus, astfel, pentru prima dată un document, care nu are nici o legătură cu un grafic general de realizare a investiției publice (fizic și valoric) ce trebuia să conțină resursele planificate pentru realizarea activităților, depunând o diagramă a drumului critic și un document cu lista de resurse folosite în realizarea lucrării, care conține o completare a resurselor declarate inițial în cadrul ofertei tehnice a ........., demers ce nu este permis de dispozițiile legale, art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016. Din modul cum a fost formulată clarificarea, autoritatea contractantă a solicitat depunerea unui GRAFIC general de realizare a investiției publice (fizic și valoric), și nu un alt document, care să îndeplinească cerințele solicitat, dar în loc să răspundă concludent la solicitările autorității contractante, ......... SA a depus un document intitulat „Drum critic" și un document de 18 pag. denumit „Lista resurse". Ori, nu se pune un semn de egalitate între graficul general de realizare a investiției publice (fizic și valoric) și documentul intitulat Drumul critic, deoarece evidențierea drumului critic este doar o parte din cadrul nivelului de detaliere al graficului Gantt. Prin urmare, graficul Gantt, la modul cum au fost elaborate cerințele caietului de sarcini, trebuia să conțină Drumul critic. Tocmai din acest motiv, autoritatea contractantă a solicitat "Graficul general de realizare a investiției publice (fizic și valoric), cu evidențierea resurselor alocate activităților, corelate cu acestea" și nu doar drumul critic și/sau lista separată cu resursele alocate. Totuși, în mod surprinzător și încălcând legislația în materie de achiziții publice, precum și propria documentație de atribuire, în cadrul procesului-verbal nr. 2497/06.03.2024, deși ......... nu a răspuns concludent solicitării de clarificări și a depus ceea ce a dorit nu ceea ce s- a solicitat, autoritatea contractantă concluzionează simplu la punctul 6: „După analiza detaliată a listei de resurse prezentată, comisia de evaluare consideră că acestea sunt suficiente și adecvate realizării lucrărilor". Pagina 5 din 28

§ 6

Mai mult decât atât, ofertantul declarat câștigător, raportat la documentele depuse după reevaluare prin răspunsul la clarificări nr. 1083/26.02.2024, a completat oferta tehnică inițială prin documentul "Lista resurse". Modificarea propunerii tehnice prin răspunsurile la clarificări a condus la încălcarea principiului tratamentului egal față de ofertanții care au depus toate documentele și informațiile solicitate prin cerințele caietului de sarcini odată cu oferta inițială. Se invocă practica CJUE în acest sens, respectiv Hotărârea CJUE din data 10.10.2013 pronunțată în cauza C 336/12. Contestatoarea susține că ofertantul declarat câștigător nu a respectat cerința privind deținerea personalului de specialitate minim solicitat prin caietul de sarcini, la pag. 29-30 și până la pag. 86, pe care le citează. În oferta tehnică depusă, ofertantul ......... SA nu a respectat cerința privind raportul juridic cu expertul nominalizat, (fie cu contract de muncă sau fie prin externalizare, situație în care vor descrie aranjamentele contractuale realizate în vederea obținerii serviciilor respective). Referitor la Responsabil tehnic cu execuția (RTE) pentru domeniul 8.3 Rețele de telecomunicații, ofertantul ......... SA nu a descris, nu a făcut dovada că dispune de astfel de personal, respectiv nici măcar nu a pomenit despre necesitatea desemnării unui Responsabil tehnic cu execuția (RTE) pentru domeniul 8.3 Rețele de telecomunicații. Ca urmare a deciziei Consiliului, autoritatea contractantă a solicitat clarificări, iar ofertantul declarat câștigător, prin răspunsul la clarificări nr. 1083/26.02.2024, a completat în mod evident oferta sa tehnică inițială, prin indicarea pentru prima dată ca RTE pentru domeniul 8.3 - Rețele de telecomunicații pe dl. .., pentru care a depus documente justificative. Contestatoarea precizează că ofertantul declarat câștigător nu a respectat cerința privind deținerea autorizărilor necesare execuției lucrărilor, solicitată prin fișa de date la cap. III. ................... .b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale, pe care o citează, arătând că ofertantul ......... SA, precum și niciun subcontractant declarat al acestuia nu a făcut dovada deținerii autorizației emisă de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE). Raportat la considerentele deciziei CNSC, autoritatea contractantă în reevaluare a solicitat ca ofertantul ......... să facă dovada deținerii autorizației ANRE, iar acesta a făcut această dovadă prin completarea ofertei sale peste limita legală impusă de lege, prin răspunsul la clarificări nr. 1803/26.02.2024, la punctul 9. Ori, din punctul contestatoarei de vedere, acest răspuns echivalează cu o completare a ofertei, sens în care autoritatea contractantă trebuia să declare Pagina 6 din 28

§ 7

oferta ......... neconformă, pentru simplul motiv că dovada deținerii autorizației ANRE s-a depus tardiv. În continuare, contestatoarea invocă elemente de inadmisibilitate și neconformitate a ofertei financiare a ......... SA după reevaluare, respectiv necorelarea între oferta tehnică și oferta financiară a ofertantului câștigător ......... SA, precum și modificarea ofertei financiare prin răspunsul la clarificări. Contestatoarea susține că, prin răspunsul la clarificările acordate în urma reevaluării, ......... SA a confirmat în mod evident modificarea prețului unitar la articolul IA02H1 — Asimilat pompe de căldură. Acest aspect nu poate fi încadrat ca și abatere tehnică minoră de către autoritatea contractanta, decât cu încălcarea flagrantă a prevederilor legale în materie de achiziții publice. Contestatoarea invocă nerespectarea prevederilor din cadrul considerentelor deciziei nr. 306/C9/20/06.02.2024 de către autoritatea contractantă, prin omisiunea punerii în aplicare a dispozițiilor acesteia. Astfel, cu privire la constatarea CNSC prin decizia nr. ... de la pag. 20, pe care o citează, contestatoarea susține că autoritatea contractantă nu a precizat în cadrul procesului-verbal nr. 2497/06.03.2024 și nici în cadrul raportul procedurii „modul în care a fost evaluat răspunsul la clarificări nr. 9175/15.12.2023 vizavi de modificare pentru devizul 4.............................. - Renovare energetică acoperiș între pozițiile 16 și 20". De asemenea, contestatoarea arată că, în cadrul răspunsului la clarificări nr. 9175/15.12.2023 a sesizat o altă neconcordanță între oferta tehnică și oferta financiară a celor de la ........., cu privire la care, astfel cum a observat și CNSC, autoritatea contractantă nu a făcut dovada analizării răspunsului la clarificări. Față de cele arătate, contestatoarea susține că membrii comisiei de evaluare erau obligați să declare oferta ......... SA inacceptabilă și neconformă pentru neîndeplinirea criteriilor de calificare, de selecție și de atribuire, în conformitate cu prevederile din Legea nr. 98/2016. Prin adresa nr. 3150/21.03.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 17517/22.03.2024, ......... transmite punctul său de vedere, prin care solicită respingerea contestației, ca netemeinică și nefondată și menținerea raportului procedurii nr. 2671/11.03.2024. Privitor la cazierele judiciare ale unor membri ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul societății ......... SA, respectiv lipsa cazierului judiciar al unor membri care au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul societății, autoritatea contractantă susține că, urmare a solicitărilor de clarificări, au fost depuse documente și declarații care atestă îndeplinirea condițiilor legale. În plus, ......... SA a fost listată la Bursa de Valori București, unde acțiunile sale au fost tranzacționate, evidența acestor tranzacții și implicit a acționarilor fiind realizată într-un registru electronic (Registrul Miorița). Pagina 7 din 28

§ 8

Este imposibilă gestionarea unei situații dinamice - cum e cea a tranzacționării unor acțiuni la BVB - într-un mod static, de genul evidenței de la Oficiul Național Registrul Comerțului, care emite certificatul constatator. Autoritatea contractantă precizează că insistă contestatoarea că aceste documente/clarificări au fost depuse cu întârziere, omițând tocmai Decizia CNSC care obligă autoritatea contractantă la a solicita în acest moment clarificările respective. Referitor la invocarea nedepunerii unor declarații privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor la bugetul general consolidat pentru punctul de lucru al ......... SA din localitatea Borș, județul ........., deși acest aspect nu a făcut obiectul contestației inițiale, comisia de evaluare a ofertelor a reverificat și acest aspect. Astfel, ......... SA a depus Certificatul de atestare nr. 8949753/18.12.2023, emis de Administrația Județeană a Finanțelor Publice ........., care certifică inexistența de datorii la bugetul general consolidat. Autoritatea contractantă menționează că localitatea Borș se află în județul ........., iar certificatul este emis pentru întreaga activitate a societății, identificată prin același cod de identificare fiscală, pentru activitatea din întregul județ .......... Pentru certificarea datoriilor la bugetul local al .. a fost depus Certificatul nr. 4297/18.12.2023. În ceea ce privește criticile privind aspectul depunerii unor documente (grafic general de realizare a investiției fizic și valoric), insistând că acestea trebuiau depuse inițial, complete, autoritatea contractantă susține că dispozițiile Deciziei CNSC au obligat-o la solicitarea de noi clarificări/documente și așa cum a arătat în raportul procedurii nr. 2671/11.03.2024, documentele/clarificările transmise de ofertantul contestat au fost considerate elocvente. În mod similar, referitor la criticile privind nedepunerea inițială a unor documente - de ex. desemnarea unui RTE (responsabil tehnic cu execuția) pentru domeniul 8.3. Rețele de comunicații, autorizație ANRE, autoritatea contractantă susține că documentele au fost transmise urmare a clarificărilor solicitate ca urmare a Deciziei CNSC, fiind relevante pentru întocmirea raportului procedurii. Referitor la "necorelarea ofertei tehnice cu oferta financiară", privitor la unele utilaje și echipamente tehnologice (pompe de căldură), autoritatea contractantă arată că membrii comisiei de evaluare au constatat din documentele depuse de către ofertant, respectiv din răspunsul la solicitarea de calificări nr. 13057/15.12.2023, faptul că, dintr-o eroare de interpretare a devizului, suma respectivă nu reprezintă prețul pompelor, suma reprezintă manoperă și material mărunt pentru instalarea celor patru bucăți de pompe de căldură de 50 kw, inițial fiind trecută aceeași sumă pentru manoperă și material mărunt necesare Pagina 8 din 28

§ 9

instalării a șase bucăți pompe de căldură de putere mai mică, respectiv 23 kW. Comisia de evaluare a considerat această neclaritate ca fiind o abatere tehnică minoră și va lua în considerare oferta făcută de ......... SA la acest punct din devizul 4...........11. Restul observațiilor contestatoarei, legate de capacitatea profesională a comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul autorității contractante, nu sunt relevante în contextul de față, ci reprezintă doar modul de înțelegere al ofertantului. Prin adresa nr. ........./........., înregistrată la Consiliu cu nr. ........./29.03.2024, ......... SA transmite cererea de intervenție, solicitând admiterea cererii ca temeinică, fondată și legală, respingerea contestației formulate de asocierea ......... SRL - Selina SRL, invocând excepția puterii de lucru judecat, iar pe fond, respingerea ei, cu menținerea raportului procedurii de atribuire nr. 2671/11.03.2024 și a proceselor-verbale de evaluare care au stat la baza întocmirii lui, a rezultatului procedurii de atribuire, păstrarea tuturor actelor anterioare, subsecvente și conexe raportului procedurii de atribuire, respingerea cererii de reevaluare a ofertei sale, aceasta fiind conformă. Răspunde punctual acuzelor din contestație. Consideră că acele critici care vizează aspectele reluate din contestația nr. 1320/03.01.2024 intră în categoria lucrului judecat, neputând fi reluate aceleași critici. Prin adresa nr. ........./29.03.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 19684/01.04.2024, ......... SA transmite Încheierea 6004/19.03.2024 pronunțată de ONRC în dosar 15841/13.03.2024 privind menționarea listei acționari din 11.03.2024, Certificatul de înregistrare mențiuni din 20.03.2024, Informații punctuale din Registrul comerțului privind depunerea structurii sintetice a acționarilor la data de 11.03.2024. Prin adresa nr. 3150/21.03.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 19806/01.04.2024, ......... a depus, pe suport electronic (CD), dosarul achiziției și documentele necesare soluționării cauzei ce face obiectul dosarului nr. 806/2024. Prin adresa nr. 405/04.04.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 20708/04.04.2024, ......... SRL comunică faptul că nu se prezintă la sediul Consiliul în vederea studierii dosarului constituit ca urmare a contestației sale. Prin adresa nr. 404/04.04.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 21074/05.04.2024, ......... SRL transmite adresa intitulată Întâmpinare, cu privire la cererea de intervenție formulată de ......... SA, solicitând respingerea excepțiilor invocate de aceasta, precum și apărările de fond formulate. De asemenea, contestatoarei invocă excepția nulității cererii de intervenție prin raportare la lipsa semnăturii electronice și la prevederile Pagina 9 din 28

§ 10

Legii nr. 455/2001, art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016, coroborate cu art. 61, art. 194 lit. f) și art. 196 CPC. De asemenea, contestatoarea răspunde apărărilor autorității contractante din punctul său de vedere, reiterând solicitările din contestația inițială. Prin adresa nr. 3467/15.04.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 23193/15.04.2024, ......... SA transmite Concluzii scrise prin care solicită respingerea excepției nulității cererii de intervenție, reiterând solicitările sale privind respingerea contestației formulate de ......... SRL. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea atribuirii contractului având ca obiect ”........”, cod CPV 45453000-7 - Lucrări de reparații generale și de renovare (Rev. 2), ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ... Din informațiile anunțului amintit, s-a reținut că valoarea estimată a contractului de lucrări care se atribuie este de 11.449.235,59 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate - preț, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 22.11.2023, ora 15:00. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii, ......... SRL a depus contestația în analiză, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 88.000,00 lei, conform art. 611 alin. (.........) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. ......... eliberată de CEC Bank, Sucursala ........., la data de 21.03.2024. În cadrul procedurii, ......... SRL a înaintat contestația nr. 1320/03.01.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 256/ 03.01.2024, soluționată prin Decizia nr. .. din data de 06.02.2024. Decizia nu a fost atacată cu plângere. Vizavi de cererea de intervenție formulată de ......... SA, Consiliul va analiza prioritar excepția nulității cererii de intervenție invocată de contestatoare. Relevante în soluționarea excepției sunt următoarele dispoziții legale din Legea nr. 455/2001 privind semnătura electronică: Art. 4. - În înţelesul prezentei legi: .......... date în formă electronică sunt reprezentări ale informaţiei într- o formă convenţională adecvată creării, prelucrării, trimiterii, primirii sau stocării acesteia prin mijloace electronice; 2. înscris în formă electronică reprezintă o colecţie de date în formă electronică între care există relaţii logice şi funcţionale şi care redau litere, cifre sau orice alte caractere cu semnificaţie inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al altui procedeu similar; Pagina 10 din 28

§ 11

3. semnătură electronică reprezintă date în formă electronică, care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare; 4. semnătură electronică extinsă reprezintă acea semnătură electronică care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: a) este legată în mod unic de semnatar; b) asigură identificarea semnatarului; c) este creată prin mijloace controlate exclusiv de semnatar; d) este legată de datele în formă electronică, la care se raportează în aşa fel încât orice modificare ulterioară a acestora este identificabilă; Art. 5. - Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat nesuspendat sau nerevocat la momentul respectiv şi generată cu ajutorul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii electronice, este asimilat, în ceea ce priveşte condiţiile şi efectele sale, cu înscrisul sub semnătură privată. Art. 6. - Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are acelaşi efect ca actul autentic între cei care l-au subscris şi între cei care le reprezintă drepturile. Art. 7. - În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiţie de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplineşte această cerinţă dacă i s-a încorporat, ataşat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat şi generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii. De asemenea, este de amintit art. 148 Cod procedură civilă (.........) Orice cerere adresată instanţelor judecătoreşti trebuie să fie formulată în scris şi să cuprindă indicarea instanţei căreia îi este adresată, numele, prenumele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, după caz, denumirea şi sediul lor, numele şi prenumele, domiciliul sau reşedinţa reprezentanţilor lor, dacă este cazul, obiectul, valoarea pretenţiei, dacă este cazul, motivele cererii, precum şi semnătura. De asemenea, cererea va cuprinde, dacă este cazul, şi adresa electronică sau coordonatele care au fost indicate în acest scop de părţi, precum numărul de telefon, numărul de fax ori altele asemenea. (2) Cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanţelor judecătoreşti pot fi formulate şi prin înscris în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. (3) Dispoziţiile alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător şi în cazul în care prezentul cod prevede condiţia formei scrise a susţinerilor, apărărilor sau a concluziilor părţilor ori a altor acte de procedură adresate instanţelor judecătoreşti. (…) Sunt de amintit și deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție: nr. 4933 din 31 octombrie 2023 în care s-a reținut: ”semnătura are rolul de a atesta voinţa părţii cu privire la conţinutul înscrisului pe care l-a semnat, ea trebuie să fie aplicată pe toate actele înregistrate la dosarul Pagina 11 din 28

§ 12

instanţei de judecată, chiar şi în ipoteza depunerii cererilor prin mijloace de comunicare la distanţă, potrivit art. 148 alin. 2 şi art. 149 alin. 4 C. proc. civ. De asemenea, semnătura părţii trebuie să fie olografă, neputând fi dactilografiată, imprimată sau înlocuită prin parafă.” și nr. 520 din 7 martie 2019 în care s-a reținut: ”în cazul în care cererile sunt adresate instanţelor în format electronic, semnătura digitală conectează identitatea electronică a semnatarului cu documentul digital, neputând fi copiată de pe un document digital pe altul, fapt ce conferă documentului autenticitate (atestă faptul că documentul aparţine persoanei semnatare, iar autorul documentului nu îşi poate declina răspunderea pentru conţinutul documentului cu semnătură electronică validă). Practic, semnătura electronică (digitală) validă oferă instanţei o garanţie a faptului că mesajul sau documentul digital este creat de către persoana care l-a semnat, iar conţinutul mesajului sau documentului digital nu a fost modificat de la data emiterii acestuia.” Potrivit art. 16 alin. (5) din Legea nr. 101/2016 Toate actele procedurale se transmit fie prin poştă, fie prin fax, fie prin mijloace electronice, cu confirmare de primire. În contextul celor arătate se reține că, într-adevăr, cererea de intervenție putea fi transmisă și prin intermediul e-mail-ului, cum este cazul de față, însă aceasta fie trebuia depusă și în original, cu semnătură olografă, fie trebuia să poarte semnătura electronică potrivit dispozițiilor legale mai sus amintite. Prevederile art. 148 alin. (2) Cod procedură civilă stabilesc cu claritate că Cererile adresate, personal sau prin reprezentant, instanţelor judecătoreşti pot fi formulate şi prin înscris în formă electronică, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, or, condițiile legale ale transmiterii prin e-mail erau ca documentul să poarte semnătura electronică. Deși intervenienta a invocat excepția nulității cererii de intervenție pentru lipsa semnăturii electronice, contestatoarea ......... SA nu a depus cererea în original cu semnătură olografă și nici nu a transmis-o, prin e- mail cu semnătură electronică, apreciind, prin concluziile scrise din 15.04.2024, că este suficientă forma transmisă, astfel că o solicitare suplimentară din partea Consiliul nu a mai fost necesară. În condițiile expuse, similar dispozițiilor art. 11 alin. (.........) din Legea nr. 101/2016 aplicabil contestației, Consiliul va anula cererea de intervenție. Trecând la soluționarea fondului contestației, Consiliul are în vedere că, în cadrul procedurii, cum s-a arătat, a fost pronunțată anterior decizia nr. .. din data de 06.02.2024, rămasă definitivă prin neatacare. Consiliul a admis contestația formulată de ......... SRL și a anulat raportul procedurii de atribuire nr. 13442/27.12.2023 și procesele- verbale care au stat la baza emiterii acestuia, în partea ce privește evaluarea ofertei ......... SA, și comunicările privind rezultatul procedurii. Pagina 12 din 28

§ 13

Autoritatea contractantă a fost obligată la reevaluarea ofertei ......... SA, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, rezultatul procedurii urmând a fi comunicat operatorilor economici implicați în termenul legal. A fost respinsă, ca tardivă, cererea de intervenție formulată de ......... SA. Așadar, în speță, vor fi verificate criticile din contestație prin raportare la ceea ce s-a decis în urma reevaluării ofertei, autoritatea contractantă fiind obligată să pună în aplicare cele decise de Consiliu. Este de amintit, fiind relevantă în soluționare, Decizia nr. 66/2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-au statuat, între altele: 72. Evaluarea ofertelor presupune, aşa cum rezultă din norma menţionată, precum şi din ansamblul reglementării, verificarea îndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanţi/candidaţi, realizarea selecţiei candidaţilor, dacă este cazul, verificarea conformităţii propunerilor tehnice ale ofertanţilor cu prevederile caietului de sarcini, evaluarea propunerilor tehnice ale ofertanţilor în conformitate cu criteriile de atribuire, dacă este cazul, verificarea propunerilor financiare prezentate de ofertanţi, inclusiv verificarea conformităţii cu propunerile tehnice, verificarea aritmetică, verificarea încadrării în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziţie publică respectiv, precum şi, dacă este cazul, verificarea încadrării acestora în situaţia prevăzută la art. 210 din Legea nr. 98/2016, elaborarea solicitărilor de clarificări şi/sau completări necesare în vederea evaluării solicitărilor de participare şi/sau ofertelor, stabilirea solicitărilor de participare neadecvate, a ofertelor inacceptabile şi/sau neconforme, precum şi a motivelor care stau la baza încadrării acestora în fiecare din aceste categorii, stabilirea ofertelor admisibile, iar, în final, aplicarea criteriului de atribuire şi a factorilor de evaluare, astfel cum a fost prevăzut în anunţul de participare/simplificat/de concurs. 73. Prin urmare, acest proces presupune două mari etape, verificarea admisibilităţii ofertelor şi stabilirea clasamentului acestora, ca urmare a aplicării factorilor de evaluare, în ultima etapă fiind evaluate numai ofertele declarate admisibile, atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. (…) 76. Infirmarea deciziei de inadmisibilitate a ofertei, ca urmare a controlului de legalitate exercitat de C.N.S.C. sau de instanţa de contencios administrativ, obligă comisia de evaluare din cadrul autorităţii contractante de a proceda la reevaluarea ofertei, prin verificarea celorlalte aspecte care caracterizează admisibilitatea acesteia şi care nu au fost cercetate la prima evaluare, fără a avea posibilitatea extinderii acestui proces de verificare cu privire la cele pe care le-a verificat în etapa de evaluare, conform art. 65 alin. (2) şi art. 133 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, şi care nu au făcut obiectul vreunei solicitări de remediere sau contestări, raportul de evaluare în măsura Pagina 13 din 28

§ 14

în care le confirmă, privit ca act administrativ, fiind definitiv şi executoriu sub acest aspect. Cu atât mai mult, în situaţia dată, nu se poate extinde procesul de reevaluare asupra celorlalte oferte declarate ca admisibile sau inadmisibile şi în privinţa cărora raportul de evaluare nu a fost contestat, fiind contrar principiului securităţii juridice declararea ca neconformă sau inacceptabilă a unei oferte declarate anterior admisibilă sau invers, conduită care echivalează cu o revocare a unui act administrativ care a intrat în circuitul civil şi a produs efecte juridice. (…) 81. Exercitarea controlului de legalitate administrativ-jurisdicţional sau jurisdicţional şi invalidarea concluziei de inadmisibilitate a ofertei la care a ajuns comisia prin raportul de evaluare întocmit obligă autoritatea contractantă de a proceda la reluarea operaţiunii de evaluare a acestei oferte de la etapa contestată, conform celor dispuse prin decizia C.N.S.C. sau hotărârea instanţei, comisia nefiind îndreptăţită a relua verificarea criteriilor deja analizate, raportul de evaluare, în măsura în care le atestă, fiind irevocabil sub acest aspect. Se poate observa din cele statuate de Înalta Curte că achizitoarea nu poate reveni asupra propriilor acte prin care s-a stabilit oferta câștigătoare, acest fapt echivalând cu o revocare a unor acte administrative care au produs efecte juridice și care au intrat în circuitul civil. În situația în care rezultatul procedurii este atacat la Consiliu/ instanță, autoritatea contractantă este ținută de limitele impuse prin decizia Consiliului/instanței, achizitoarea neavând dreptul de extindere a reevaluării. Trecând în continuare la analiza contestației, Consiliul constată că o primă critică privește Lipsa din cadrul documentelor justificative a cazierelor judiciare ale unor membrii ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control, precum și nedepunerea tuturor declarațiilor privind conflictul de interese (încălcarea prevederilor art. 59-60 din Legea nr. 98/2016) in termenele imperative stabilite de prevederile legale in materie de achiziții publice). Referitor la acest aspect, în decizia nr. 306/C9/20 din data de 06.02.2024, s-au reținut următoarele: Vizavi de lipsa cazierelor judiciare pentru membrii care au putere de reprezentare, se reține că, potrivit art. 60 alin. (.........) lit. d) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016 (.........) Reprezintă situaţii potenţial generatoare de conflict de interese orice situaţii care ar putea duce la apariţia unui conflict de interese în sensul art. 59, cum ar fi următoarele, reglementate cu titlu exemplificativ: d) situaţia în care ofertantul individual/ofertantul asociat/candidatul/subcontractantul propus/terţul susţinător

§ 15

are

§ 16

drept

§ 17

membri

§ 18

în cadrul

§ 19

consiliului

§ 20

de administraţie/organului de conducere sau de supervizare şi/sau are acţionari ori asociaţi semnificativi persoane care sunt soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv ori care se află în relaţii comerciale cu persoane cu funcţii de decizie în cadrul autorităţii contractante sau al Pagina 14 din 28

§ 21

furnizorului de servicii de achiziţie implicat în procedura de atribuire; (2) În sensul dispoziţiilor alin. (.........) lit. d), prin acţionar sau asociat semnificativ se înţelege persoana care exercită drepturi aferente unor acţiuni care, cumulate, reprezintă cel puţin 10% din capitalul social sau îi conferă deţinătorului cel puţin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală. Din certificatul emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nr. 2500956 depus pentru ......... SA rezultă următorul acționariat: Statul Român prin Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului - 3.5392% / 3.5392%; ... SRL - 19.5433% / 19.5433%; Ghilea Găvrilă - 56.7612% / 56.7612%; O listă de acționari – 7 persoane juridice, având o cotă de participare de 11.9058% / 11.9058% O listă de acționari 1865 persoane fizice, având o cotă de participare de 8.2505% / 8.2505%. Cum a sesizat și contestatoarea, în Formularul F3, depus de ......... SA nu s-a evidențiat acționariatul semnificativ, astfel cum rezultă din certificatul constatator. Prin fișa de date a achiziției, la cap. III.....................a) Situatia personala a candidatului sau ofertantului - Informații și formalități necesare pentru evaluarea respectării cerințelor menționate, s-au prevăzut următoarele: Operatorii economici participanți la procedură (inclusiv asociații, subcontractanții, terții susținători, daca este cazul) nu trebuie să se regăsească în situatiile prevazute de art. 164, art. 165 şi art. 167 din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice modificată. Pentru îndeplinirea cerinței, operatorii economici participanți la procedura de atribuire (inclusiv asociații, subcontractanții, terții susținători, daca este cazul) vor completa DUAE (Documentul Unic de Achiziție European) cu informațiile aferente situației lor și se va depune în conformitate cu Notificarea ANAP privind utilizarea DUAE în procedurile desfaşurate exclusiv prin mijloace electronice din data de 08/04/2019 care poate fi accesată la adresa web: http://anap.gov.ro/webinotificare-privind-utilizareaduae-in-procedurile-desfasurate-exclusiv- prin- mijloace-electronice/şi Notificarea ANAP referitoare la utilizarea Documentului Unic de Achiziții European (DUAE), astfel cum a fost acesta integrat în Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP) din data de 02.07.2019 care poate fi accesati la adresa web: htto://anap.govso/web/wo-content/uploads/2019.07/Notificare-referitoare-la-utilizarea-DUAE- inteRrat-in-SEAP.pdf Documentele ce vor fi prezentate pentru îndeplinirea criteriului de calificare, la solicitarea autorității contractante, doar de către ofertantul clasat pe primul loc în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluarii ofertelor, după aplicarea criteriului de atribuire, pănă la data încheierii raportului procedurii de atribuire, conform art. 196 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achizitiile publice modificată, sunt: a)certificate de atestare privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local şi buget de stat pentru sediul principal iar pentru sediile secundare şi toate punctele de lucru, o declarație pe proprie răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor şi contribuțiilor la bugetul general consolidat), din care sa reiasă lipsa datoriilor restante la momentul prezentarii acestora; b)după caz, documente prin care se demonstrează faptul ca operatorul economic poate beneficia de derogările prevazute la art. 166 alin. (2), art. 167 alin. (2) şi art. 171 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice modificată; Pagina 15 din 28

§ 22

c)cazierul judiciar al operatorului economic şi al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, aşa cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv; d)alte documente edificatoare, după caz. Cum a arătat și contestatoarea, autoritatea contractantă ar fi trebuit să verifice respectarea cerințelor pentru membrii organului de administrate, de conducere sau de supraveghere al respectivului operator economic sau a celor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control în cadrul acestuia, astfel cum rezultă din certificatul constatator emis de ONRC/actul constitutiv. Dispozițiile art. 60 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 fac referire la procentul de 10% pentru acționar sau asociat semnificativ, și nu de 25% cât a invocat achizitoarea în punctul său de vedere. Astfel fiind, este necesară evaluarea documentelor depuse de ......... SA prin raportare la dispozițiile legale amintite și solicitarea de clarificări suplimentare. De altfel, Consiliul ia act de achiesarea autorității contractante la necesitatea solicitării documentelor justificative omise și adoptarea, dacă va fi cazul, a măsurilor de remediere pentru eliminarea unui potențial conflict de interese. În aplicarea deciziei Consiliului, prin adresa nr. 2008/20.02.2024, autoritatea contractantă a solicitat ......... SA: .......... Cazierul judiciar al membrilor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul SC ......... SA pentru societatea SC ... SRL care are o pondere de 19.5433% din capitalul social al ofertantului, precum şi cazierul judiciar al membrilor organului de administrare, de conducere sau de supraveghere al SC ... SRL conform certificatului constatator emis ONRC/actul constitutiv. 2. Formularul nr. 3 - Declaraţia privind conflictul de interese completat cu acţionariatul semnificativ, astfel cum rezultă din Certificatul constatator emis de ONRC. 3. Cazierul judiciar al membrilor ce au putere de reprezentare, de decizie sau de control in cadrul SC ......... SA, pentru cei 7 acţionari persoane juridice care deţin 11.9058% din capitalul social al SC ......... SA, precum şi cazierele judiciare ale membrilor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale celor 7 acţionari persoane juridice, în măsura in care unul sau mai mulţi acţionari persoane juridice deţine/deţin cel puţin 10% din capitalul social al SC ......... SA sau drepturi ce îi conferă cel puţin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală (în cazul in care nicio persoană juridică din cele 7 nu deţine cel puţin 10% din capitalul social sau drepturi de vot în adunarea generală, se va depune o declaraţie pe proprie răspundere în acest sens). Se vor înscrie denumirea si datele de identificare pentru toţi cei 7 acţionari persoane juridice, precum şi cotele de deţinere in cadrul SC ......... SA. respectiv cotele din totalul drepturilor de vot in adunarea generală al acesteia. Ofertanta a răspuns cu adresa nr. 1803 din 26.02.2024, astfel: Pagina 16 din 28

§ 23

.......... Cazier judiciar al S.C. ... S.R.L., si cazier judiciar al membrilor organului de adiministatie, de conducere sau supraveghere al S.C. ... S.R.L., certificat constatator ONRC, pentru S.C. ... S.R.L.. (pag. 4 - 18) 2. Transmitem Formularul nr.3 - Declaraţia privind conflictul de interese completat cu actionariatul semnificativ, astfel cum rezulta din Certificatul constatator emis de ONRC. (pag. 19) 3. Cazierul judiciar al S.C. ......... S.A. si al persoanelor reprezentând acţionar semnificativ; prin acţionar semnificativ intelegandu-se persoanele care exercită drepturi aferente unor acţiuni care, cumulate, reprezintă cel puţin 10% din capitalul social sau îi conferă deţinătorului cel puţin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea generală. Menţionam faptul ca societatea ......... SA este o societate pe acţiuni, registrul acţionarilor fiind tinut de SC ".." S.A., deţinerile fiind tranzactionate in mod liber de către acţionari. La data prezentei nu exista niciun alt acţionar decât cei evidenţiaţi prin Declaraţia - Formular nr. 3, care sa detina cel puţin 10% din capitalul social sau îi conferă deţinătorului cel puţin 10% din totalul drepturilor de vot în adunarea general, sens in care depunem Registrul consolidat la data de 20.02.2024 ce conţine lista actualizata a deţinerilor de acţiuni la societatea ......... SA avand ca anexa structura sintetica a acţionarilor, (pag. 20-49). Vizavi de documentele depuse, societatea contestatoare apreciază că nu puteau fi luate în considerare cazierele judiciare pentru ..., întrucât astfel a fost completată oferta cu documente noi, fiind încălcat principiul tratamentului egal. Sunt invocate dispozițiile art. 196 din Legea nr. 98/2016 potrivit cărora (.........) Autoritatea contractantă poate solicita candidaţilor/ofertanţilor să depună toate sau o parte dintre documentele justificative ca dovadă a informaţiilor cuprinse în DUAE, în orice moment pe durata desfăşurării unei proceduri de atribuire, dacă acest lucru este necesar pentru a asigura desfăşurarea corespunzătoare a procedurii. Documentele solicitate vor trebui depuse de către candidaţi/ofertanţi, sub sancţiunea excluderii, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării din partea autorităţii contractante, cu posibilitatea de prelungire cu maximum 5 zile lucrătoare, la solicitarea motivată a candidatului/ofertantului respectiv. Contrar susținerilor contestatoarei, Consiliul determină că, în mod corect, au fost luate în considerare documentele depuse. Astfel, se reține că, în cadrul certificatului constatator nr. 2500956, depus în oferta inițială, analizat de Consiliul în decizia anterioară, Ghilea Victoria este menționată în calitate de administrator, fiind, de asemenea, menționat acționarul ... SRL (Ghilea Dumitru fiind asociat al ... SRL). Întrucât documentele sunt în susținerea unor informații inițiale existente în ofertă, iar Consiliul a obligat achizitoarea la solicitarea de clarificări suplimentare, în mod corect, s-au avut în vedere în evaluare respectivele caziere judiciare. Pagina 17 din 28

§ 24

Nu se poate considera o completare semnificativă care ar fi trebuit să atragă respingerea ofertei depunerea celor două înscrisuri, câtă vreme au rolul confirmării informațiilor existente inițial în ofertă. În ceea ce privește lista de acționari persoane juridice, astfel cum a remarcat și contestatoarea, în decizia anterioară, Consiliul a reținut că Din certificatul emis de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului nr. ..depus pentru ......... SA rezultă următorul acționariat: (…) O listă de acționari – 7 persoane juridice, având o cotă de participare de 11.9058% / 11.9058%. Prin adresa nr. 2330/29.02.2024, autoritatea contractantă a solicitat operatorului economic următoarea clarificare: Conform pct.3 din solicitarea iniţiala, aţi depus caziere judiciare pentru persoanele cu putere de decizie, dar nu şi pentru cei şapte acţionari persoane juridice care deţin împreună 11.9058% din capitalul social al SC ......... S.A. Deşi ati depus Formularul numărul 3 cu declaraţia privind conflictul de interese pentru Acţionarii semnificativi din cadrul firmei SC ......... SA, adică pentru cei care deţin mai mult de 10% din capitalul social, este neclar dacă dintre cei şapte acţionari persoane juridice care deţin împreună 11,9058% din capitalul social al a SC ......... SA. există vreunul care deţine singur cel puţin 10% din acest capital social. Astfel, Comisia de evaluare a ofertelor vă solicită depunerea unei declaraţii distincte privind eventuala deţinere a cel puţin 10% din capitalul social al SC ......... SA de către un singur acţionar persoană juridică din cei şapte. Comisia de evaluare va considera relevant doar faptul existenţei sau nu a unui acţionar persoană juridică dintre cele 7 care deţin împreună 11.9058%, care să deţină singur cel puţin 10% din acţiuni sau drepturi de vot în Adunarea generală, caz in care acesta trebuie menţionat şi pentru care trebuie prezentat certificat constatator ONRC, precum şi cazier judiciar atât pentru persoana juridică respectivă, cât şi pentru acţionarii importanţi / membrii în organul de conducere. Ofertanta răspunde depunând documente (.. SA), din care rezultă că acționari persoane juridice sunt ... SRL și .. SRL (1420 acțiuni – 0,1354% din capitalul social). Se constată față de cele de mai sus că, deși există neconcordanțe vizavi de documentele depuse în privința acționariatului, în sensul că certificatele constatatoare (și cel depus inițial în ofertă și cel depus prin clarificări) reflectă existența unei liste cu 7 acționari persoane juridice, în timp ce .. SA reflectă existența a doi acționari persoane juridice, autoritatea contractantă nu a mai adresat clarificări suplimentare pentru a lămuri aceste neclarități. De asemenea, cum a remarcat și contestatoarea, nu este lămurită situația legată de acționariatul de peste 10%, în condițiile în care în structura sintetică a .. SA procentul pentru ”Alți acționari” este de 15,09%. Astfel, se observă că, pe de o parte, au fost depuse documente cu informații neconcordante care nu au fost lămurite de comisia de Pagina 18 din 28

§ 25

evaluare, iar pe de altă parte, că nici la momentul acestei a doua reevaluări nu se poate stabili cu claritate acționariatul ......... SA, astfel încât să fie depuse caziere în consecință. Neconcordanțele sesizate nu trebuiau să conducă la excluderea operatorului economic, conform art. 167 alin. (.........) lit. h) din Legea nr. 101/2016, cum susține reclamanta, ci la adresarea de clarificări suplimentare. Criticile mai sus cercetate fiind întemeiate, în parte, Consiliul constată a fi necesară dispunerea reevaluării ofertei ......... SA asupra constatate. O altă critică a contestatoarei privește nedepunerea pentru sediile secundare și toate punctele de lucru, a unei declaraţii pe proprie răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plata a impozitelor, taxelor și contribuţiilor la bugetul general consolidat Vizavi de acest aspect, în decizia anterioară s-a reținut: În ceea ce privește nedepunerea pentru sediile secundare și toate punctele de lucru a unei declarații pe propria răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor la bugetul general consolidat, se reține că, potrivit art. 165 alin. (2) și (3) din Legea nr. 98/2016 Operatorul economic nu este exclus din procedura de atribuire dacă, anterior deciziei de excludere, îşi îndeplineşte obligaţiile prin plata impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate ori prin alte modalităţi de stingere a acestora sau beneficiază, în condiţiile legii, de eşalonarea acestora ori de alte facilităţi în vederea plăţii acestora, inclusiv, după caz, a eventualelor dobânzi ori penalităţi de întârziere acumulate sau a amenzilor. (3) Pentru respectarea prevederilor alin. (2), în etapa prevăzută la art. 196 alin. (2), operatorul economic prezintă pentru sediul principal documente din care să reiasă neîncadrarea în prevederile art. 165 alin. (.........), iar pentru sediile secundare/punctele de lucru, o declaraţie pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate. De asemenea, s-a solicitat, în fișa de date a achiziției, depunerea de certificate de atestare privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuțiilor la bugetul general consolidat (buget local şi buget de stat pentru sediul principal iar pentru sediile secundare şi toate punctele de lucru, o declarație pe proprie răspundere privind îndeplinirea obligațiilor de plată a impozitelor, taxelor şi contribuțiilor la bugetul general consolidat), din care sa reiasă lipsa datoriilor restante la momentul prezentarii acestora; Din certificatul constatator depus pentru .. SRL rezultă că acesta are sediu secundar în Comuna Sânmartin, iar din certificatul constatator al . SRL rezultă că are puncte de lucru în municipiul ........., dar și în .. Astfel fiind, pentru o evaluare completă și pentru respectarea întocmai a documentației de atribuire, achizitoarea ar fi trebuit să solicite depunerea declarațiilor pe propria răspundere pentru sediile secundare/punctele de lucru pentru subcontractanți. Pagina 19 din 28

§ 26

Contestatoarea susține că nu a fost depusă, în urma solicitărilor de clarificări, declarația pe propria răspundere pentru punctul de lucru al ......... SA din . În punctul său de vedere, autoritatea contractantă a replicat următoarele: Contestatorul invocă nedepunerea unor declaraţii privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor la bugetul general consolidat pentru punctul de lucru al SC ......... SA din localitatea Borş, jud. .......... Deşi acest aspect nu a făcut obiectul constestaţiei iniţiale, Comisia de evaluare a ofertelor a reverificat şi acest aspect: SC ......... SA a depus Certificatul de atestare cu nr. ..., emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice ........., care certifică inexistenţa de datorii la bugetul general consolidat. Facem menţiunea că loc. Borş se află în judeţul ........., iar certificatul este emis pentru întreaga activitate a societăţii, identificată prin acelaşi Cod de identificare fiscală, pentru activitatea din întregul judeţ .......... Pentru certificarea datoriilor la bugetul local al comunei Borş a fost depus Certificatul nr. 4297/18.12.2023. În aplicarea deciziei Consiliului, prin adresa nr. 2008/20.02.2024, autoritatea contractantă a solicitat ......... SA: 4. Declaraţii pe propria răspundere privind îndeplinirea obligaţiilor de plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate de SC .. SRL pentru sediile secundare/punctele de lucru ale acestora din comuna .. jud. .......... Se observă, așadar, că nu a făcut obiectul reevaluării îndeplinirea obligațiilor fiscale de către ......... SA pentru punctele sale de lucru, ci doar pentru subcontractanți. Rezultă, astfel, tardivitatea criticilor raportat la data luării la cunoștință de raportul procedurii nr. 13442/ 27.12.2023. În cazul în care aprecia că reevaluarea trebuia să privească și pe ......... SA, contestatoarea trebuia să formuleze criticile în termenul legal raportat la data de luării la cunoștință de primul rezultat al procedurii. În plus, se constată că autoritatea contractantă a evidențiat, în punctul său de vedere, documentele avute în vedere în evaluare. În ceea ce privește criticile aduse sub aspectul neconformității ofertei, un prim aspect vizează modul de prezentare a graficului general de realizare a investiției publice (fizic și valoric). În decizia anterioară, Consiliul a reținut: În ceea ce privește graficul prezentat, se reține că, într-adevăr, deși în caietul de sarcini s-a solicitat ca graficul general de realizare a investiției să evidențieze inclusiv resursele alocate activităților, graficul prezentat la pag. 156 din propunerea tehnică nu cuprinde decât lucrările care vor fi executate, fără corelări cu resursele implicate. Așadar, autoritatea contractantă ar fi trebuit să solicite clarificări suplimentare și depunerea unui grafic în care să fie corelate informațiile. O astfel de completare era permisă, fără a conduce la respingerea ofertei, având în vedere că existau informații în Pagina 20 din 28

§ 27

ofertă legate de resursele implicate și a fost depus graficul cuprinzând lucrările care se vor executa. În aplicarea deciziei Consiliului, prin adresa nr. 2008/20.02.2024, autoritatea contractantă a solicitat ......... SA: 6. Graficul general de realizare a investitiei publice (fi/ic si valoric), cu evidenţierea resurselor alocate activităţilor, corelate cu acestea. Ofertanta a răspuns astfel: 6. Redepunem Graficul general de realizare a investitiei fizic si valoric (pag.156 din propunerea tehnica). La solicitarea dvs. transmitem evidenţierea resurselor alocate activitatilor, corelate cu acestea (lista resurse), (pag. 61 - 79). Se observă, așadar, că, prin decizia anterioară, nu s-a reținut că ar fi fost interzisă depunerea unui nou grafic corelat, ci dimpotrivă, s-a menționat expres că trebuia solicitat un grafic în care să fie corelate informațiile. Vizavi de documentele depuse în cadrul răspunsului la clarificări, Consiliul reține că punerea în corelare a informațiilor în cadrul unui document separat intitulat Listă resurse, în care sunt indicate resursele pentru fiecare categorie de lucrări nu trebuia să atragă respingerea ofertei. Relevant pentru achizitoarea era să primească informațiile necesare, respectiv corelarea resurselor cu categoriile de lucrări, chiar dacă acestea au fost prezentate într-o altă formă decât în cadrul graficului, astfel că, în mod corect, au fost avute în vedere în evaluare. Vizavi de completarea personalului prin intermediul listei de resurse, Consiliul reține că societatea contestatoare aduce în discuție eventuale completări față de Organigrama prezentată inițial în oferta tehnică, însă relevantă este comparația cu resursele din Formularul C7cp Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru cumulat pe proiect, existentă în cadrul răspunsului la clarificări nr. 9175/15.12.2024. Analizând această listă, Consiliul constată că aceasta cuprinde personal pentru calificările: instalator încălzire, tinichigiu, izolator, tâmplar, instalator ventilații, lăcătuș și instalator frigotehnist la care se face referire în contestație că ar fi fost completate prin răspunsul din 29.02.2024.

§ 28

De asemenea, din Formularul C8cp Lista cuprinzând consumurile de ore de funcționare a utilajelor de construcții cumulat pe proiect, rezultă existența în cuprinsul acestuia a utilajelor indicate în contestație: generator, bob elevator, macara de fereastră, topitor de bitum, malaxor de mortar, motopompă, laborator încercări electrice, autotelescop, pistol implantat bolturi, mașină de găurit. Astfel fiind, criticile vizavi de liste de resurse sunt neîntemeiate, nefiind operată o modificarea a ofertei. Referitor la criticile aduse documentului Infrastructura care va fi utilizată în realizarea activităților în cadrul contractului, Consiliul reține că, în decizia anterioară, s-a reținut: În ceea ce privește prezentarea Pagina 21 din 28

§ 29

Infrastructurii care va fi utilizată în realizarea activităților în cadrul contractului (pag. 221 din propunerea tehnică), într-adevăr, se constată că nu este completată rubrica Licențe, permise etc. conform legislației în vigoare la data depunerii Ofertei, însă acesta nu putea constitui un motiv de respingere a ofertei, ci putea face obiectul unor solicitări de clarificări. În punctul său de vedere, achizitoarea a explicat că rubrica era formală, urmând a fi completată, dacă era cazul, deducând că nu a fost necesară completarea ei, însă evaluarea ofertei presupune elemente certe, așadar, trebuia să fie cunoscut dacă existau sau nu Licențele, permisele sau alte documente asemenea solicitate. Pentru punerea în aplicare a deciziei, autoritatea contractantă a solicitat: 7. Prezentarea Infrastructurii care va fi utilizata in realizarea activităţilor din cadrul contractului (pag. 221 din propunerea tehnică, coloana 4) cu completarea rubricii Licenţe, permise etc. conform legislaţiei in vigoare la data depunerii ofertei. Întrucât Consiliul a permis completarea ofertei cu un document corespunzător, în care să fie evidențiate informațiile și pentru rubrica ”licențe/permise/alte documente”, iar autoritatea contractantă a pus în aplicare întocmai ceea ce s-a dispus, critica contestatoarei este neîntemeiată. Vizavi de completarea listei de resurse rămân valabile cele mai sus amintite. Trecând în continuare la analiza criticii privind deținerea personalului minim solicitat, se constată că, în decizia anterioară, Consiliul a reținut următoarele: Contrar susținerilor autorității contractante, chiar dacă disponibilitatea unui RTE pentru domeniul 8.3- Rețele de telecomunicaţii intră in categoria "nu se va limita doar la responsabilii tehnici menţionaţi", totuși trebuia să cunoască dacă operatorul economic a luat în calcul implicarea expertului RTE pentru acest domeniu și cum anume. În aplicarea deciziei Consiliului, s-a solicitat: 8. Dovada că dispuneţi de personal/expert pentru domeniul 8.3 - Reţele de comunicaţii. Au fost prezentate declarația de disponibilitate pentru RTE Dobre Adrian Cătălin, autorizația pentru domeniul solicitat: 8.3-Rețele de telecomunicaţii și scrisori de recomandare. Deși s-a impus achizitoarei să solicite clarificări în sensul obținerii informațiilor legate de luarea în calcul a implicării expertului RTE domeniul necesar și cum anume, autoritatea contractantă a solicitat dovada că asocierea dispune de personal/expert pentru domeniul amintit. Or, relevant era să cunoască dacă a luat în calcul implicarea responsabilului RTE și cum anume. Așadar, achizitoarea trebuia să clarifice dacă ofertantul a luat în calcul, în elaborarea ofertei, respectivul responsabil, și cum anume va fi implicat. Consiliul nu a obligat achizitoarea să solicite documente pentru responsabilul RTE. Pagina 22 din 28

§ 30

Se constată astfel că nu a fost pusă în aplicarea decizia Consiliului pentru aspectul cercetat, fiind necesară reevaluarea ofertei asupra aspectului de mai sus. Analizând critica referitoare la deținerea autorizațiilor ANRE, Consiliul constată că, în decizia anterioară, s-a reținut: Se reține că, în fișa de date a achiziției, la cap. III.....................b) Capacitatea de exercitare a activității profesionale - Informații și formalități necesare pentru evaluarea respectării cerințelor menționate, s-a solicitat: Operatorii economici care depun o ofertă trebuie să fie avizați/autorizați pentru activitățile specifice executării contractului, respective să dețină Autorizație emisă de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) - pentru activitățile de execuție pentru instalații electrice de joasă tensiune în conformitate cu prevederile art. 2 din Regulamentul pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută și verifică instalații electrice, aprobat prin Ordinul Preşedintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 134 din 15 decembrie 2021. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă nu a explicat cum a considerat această cerință îndeplinită, deși, din modul de redactare a cerinței, rezultă că ofertanții trebuiau să dețină autorizația ANRE, așadar, aceasta ar fi trebuit să solicite depunerea respectivelor documente. În aplicarea deciziei Consiliului, autoritatea contractantă, prin adresa nr. 2008/20.02.2024, a solicitat: 9. Dovada deţinerii de Autorizatie emisă de Autoritatea Naţională de Reglementare in domeniul energiei ANRE) pentru activităţile de execuţie pentru instalaţii electrice de joasă tensiune. Ofertantul a depus atestatul ANRE nr. 15711/06.04.2020, pentru ... Consiliul constată că, în mod corect, a fost solicitată și acceptată depunerea autorizației ANRE, acest lucru fiind stabilit, cu autoritate de lucru judecat, prin decizia anterioară. S-a reținut că trebuia solicitată depunerea respectivei autorizații. În cazul în care aprecia că, în mod nelegal, s-a dispus solicitarea autorizației, societatea contestatoare trebuia să formuleze plângere împotriva deciziei, în termenul legal, la momentul formulării contestației în analiză nemaiputând fi aduse în discuție elementele deja tranșate. Consiliul nu a obligat achizitoarea să solicite ofertantei să indice unde anume în oferta inițială se regăsea autorizația, cum în mod eronat susține petenta.Astfel fiind, este nefondată critica contestatoarei, achizitoarea punând în aplicare ceea ce s-a dispus. Analizând criticile vizavi de necorelarea între oferta tehnică și oferta financiară ale câștigătoarei procedurii, Consiliul constată că, în decizia anterioară, s-a reținut: Un alt set de critici privește necorelarea propunerii tehnice cu cea financiară. Astfel, în lista de cantități, pentru Obiectul lucrări eligibile – Stadiu fizic: Reabilitare central termică, s-a prevăzut art. IA02H1: ASIMILAT Pagina 23 din 28

§ 31

POMPE DE CĂLDURĂ 23KW – 6 bucăți - 4.874,23 lei, valoare totală: 29.245,39 lei. În cadrul răspunsului la clarificări nr. 9175/15.12.2023, a fost atașat devizul corectat în care s-a prevăzut ASIMILAT POMPE DE CĂLDURĂ 50KW – 4 bucăți - 7311,35 lei, valoare totală: 29.245,39 lei. Autoritatea contractantă nu a răspuns acestor critici astfel că nu se cunoaște ce anume a avut în vedere în evaluare și cum a încadrat aceste modificări din propunerea financiară, inclusiv asupra prețului unitar pentru pompe. Pentru punerea în aplicare a decizie Consiliului, s-a solicitat: 10. Având în vedere necorelarea informaţiilor din propunerea tehnică cu cele din propunerea financiară, referitor la art. IA02H1- Asimilat pompe de căldură, valoare totală 29.245,39 lei, veţi prezenta dovada preţului pentru o pompă de căldură de 50kw pentru cele 4 bucăţi. Ofertanta a răspuns astfel: La solicitarea dvs. reatasam, Formularul F4 si oferta de la furnizor, in care este cuprinsa contravaloarea procurării celor 4 pompe de căldură de 50 kW, transmis prin răspunsul la solicitarea de clarificari nr. 9175 / 15.12.2023, aceasta fiind 184.833,00 lei / bucata valoarea totala a celor 4 pompe de căldură de 50 kW, fiind de 739.332,00 lei, conform poz. 4 din Formularul F4 al ofertei, (pag. 88 - 91). În punctul său de vedere, autoritatea contractantă a explicat următoarele: Referitor la "necorelarea ofertei tehnice cu oferta financiară", privitor la unele utilaje şi echipamente tehnologice (pompe de căldură), Comisia a constatat din documentele depuse de către ofertant, respectiv din răspunsul la solicitarea de calificări înregistrată cu numărul 13057 din 15/12/2023, faptul că - dintr-o eroare de interpretare a devizului - suma respectivă nu reprezintă preţul pompelor, suma reprezintă manoperă şi material mărunt pentru instalarea celor patru bucăţi de pompe de căldura de 50 kw, iniţial fiind trecută aceeaşi sumă pentru manoperă şi material mărunt necesare instalării a şase bucăţi pompe de căldură de putere mai mică, respectiv 23 kW. Analizând comparativ propunerea financiară a asocierii câștigătoare și răspunsul nr. 9175/15.12.2024, Consiliul constată, astfel cum a remarcat și contestatoarea și cum s-a reținut și în decizia anterioară, că în lista de cantități, pentru Obiectul lucrări eligibile – Stadiu fizic: Reabilitare central termică, s-a prevăzut art. IA02H1: ASIMILAT POMPE DE CĂLDURĂ 23KW – 6 bucăți - 4.874,23 lei, în cadrul răspunsului la clarificări nr. 9175/15.12.2023, a fost atașat devizul corectat în care s-a prevăzut ASIMILAT POMPE DE CĂLDURĂ 50KW – 4 bucăți - 7311,35 lei. De asemenea, prin răspunsul la clarificări nr. 1803/26.02.2024, a fost depus formularul F4cp cu prețul unitar al pompelor 184.333 lei. Într-adevăr, astfel cum a afirmat autoritatea contractantă, prețul de 7311,35 lei reprezintă prețul pentru material și manoperă, alcătuit din 757,35 lei material și 6554,50 lei manoperă, pentru 4 pompe de căldură 50KW, însă prețul de 4.874,23 lei reprezintă tot material și manoperă, Pagina 24 din 28

§ 32

alcătuit din 757,35 lei material și 4116,84 lei manoperă pentru 6 pompe de 23 KW. Potrivit art. 134 alin. (8) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 Sunt considerate abateri tehnice minore acele omisiuni/abateri din propunerea tehnică care pot fi completate/corectate într-un mod care nu conduce la depunerea unei noi oferte.

§ 33

Potrivit art. 134 alin. (10) din norme Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant, la solicitarea comisiei de evaluare, în legătură cu propunerea sa financiară, reprezintă erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege, elementele propunerii financiare urmând a fi corectate, implicit alături de preţul total al ofertei, prin refacerea calculelor aferente. În cazul analizat, se constată că achizitoarea, în urma solicitărilor de clarificări, a determinat că diferențele din deviz s-au ivit ca urmare a necesității ofertării a 4 pompe de 50 kw, în loc de 6 pompe de 23 kw, fiind trecută aceeași sumă pentru manoperă și material mărunt. Din analiza celor două devize (depus inițial în ofertă și depus în răspunsul la clarificări nr. 9175/15.12.2024) rezultă că, în mod corect a remarcat autoritatea contractantă că a fost păstrată suma de 29.245,39 lei pentru material și manoperă, însă a fost modificat prețul unitar la manoperă de la 4.116,84 lei la 6.554 lei. În cazul abaterilor tehnice minore, o cuantificare, spre exemplu, a lipsei unor cantități de lucrări poate fi efectuată în baza prețurilor din propunerea financiară, putând fi astfel verificată corectitudinea calculelor prezentate de operatorul economic, fiind păstrate prețurile unitare. Pentru situația dată, ofertanta a modificat un articol de deviz care a determinat o modificarea a prețului manoperei, respectiv ASIMILAT POMPE DE CĂLDURĂ 23KW – 6 bucăți cu ASIMILAT POMPE DE CĂLDURĂ 50KW – 4 bucăți. Conform art. 134 alin. (9) din norme O modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei iniţiale în următoarele situaţii: a) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni depăşeşte .........% din preţul total al ofertei. Nici în urma reevaluării ofertelor, autoritatea contractantă nu aduce în discuție modificările asupra prețului la manoperă și nu explică cum au fost încadrate în dispozițiile legale aplicabile, astfel încât oferta să fie declarată admisibilă și câștigătoare. Modificările operate de ......... SA au permis păstrarea sumei totale de 29245,39 lei, pentru articolul ofertat, însă elementele componente au fost modificate (manopera), iar autoritatea contractantă nu a făcut evaluări asupra acestor modificări. Oferta reprezintă angajamentul ferm al operatorului economic, iar la nivelul propunerii tehnice și financiare nu pot fi acceptate decât acele modificări ce pot fi circumscrise dispozițiilor legale aplicabile, ceea ce nu a fost analizat în speță. Pagina 25 din 28

§ 34

Se constată astfel caracterul întemeiat, în parte, al criticilor contestatoarei fiind necesară o reevaluare a ofertei ......... SA în raport de cele de mai sus. Totodată, vizavi de propunerea financiară, în decizia anterioară, s-a reținut: De asemenea, nu rezultă modul în care a fost evaluat răspunsul la clarificări nr. 9175/15.12.2023 vizavi de modificarea pentru devizul 4.............................. – Renovare energetică acoperiș între pozițiile 16 și 20, la poz. 16 unitatea de măsură fiind mp, iar la poziția 20 unitatea de măsură fiind kg. A fost păstrat prețul unitar și modificată unitatea de măsură, însă nu se cunoaște cum anume a încadrat achizitoarea această neconcordanță. Din actele autorității contractante nu rezultă că ar fi fost efectuată reevaluarea acestui aspect, fiind întemeiate criticile din contestație. Se cunoaște că obligația de diligență a autorității îi impune examinarea, cu atenție și cu imparțialitate, a tuturor elementelor pertinente ale cauzei, pentru a înlătura îndoielile și pentru a clarifica situația (mutatis mutandis, Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 28 februarie 2018, Vakakis kai Synergates/Comisia, T- 292/15, EU:T:2018:103). Trebuie, de asemenea, subliniat că principiul proporționalității impune autorității mai degrabă să solicite clarificări ofertantului, decât să îi respingă oferta, atunci când aceasta este ambiguă și o cerere de clarificare a conținutului ar putea stabili, rapid și eficient, conținutul real al ofertei (Hotărârea din 10 octombrie 2017, Solelec și alții/Parlamentul, T-281/16, EU:T:2017:711). O decizie de respingere a ofertei anterior clarificării ei sub toate aspectele ar fi condus la nesocotirea inclusiv a principiului proporționalității, care potrivit Hotărârii Tribunalului european din 10 decembrie 2009, Antwerpse Bouwwerken NV, cu sediul în Anvers (Belgia)/Comisia, cauza T-195/08, punctul 57), impune ca actele instituțiilor să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înțelegându-se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile urmărite (Hotărârea Pagina 26 din 28

§ 35

Curții din 5 mai 1998, National Farmers’ Union și alții, C-157/96, Rec., p. I-2211, punctul 60). Acest principiu impune autorității contractante, atunci când aceasta se confruntă cu o ofertă ambiguă, iar o cerere de precizări cu privire la conținutul ofertei menționate ar putea asigura securitatea juridică în același mod precum respingerea imediată a ofertei în cauză, să solicite precizări candidatului vizat, mai degrabă, decât să opteze pentru respingerea pură și simplă a ofertei acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea Tideland Signal/Comisia, punctul 56 de mai sus, punctul 43). Cu toate acestea, trebuie remarcat că, în cauză, autoritatea contractantă nu a clarificat oferta ......... SA, fiind necesară dispunerea unei noi reevaluări a acestei oferte. O măsură de respingere a ofertei nu putea fi luată anterior clarificării tuturor aspectele semnalate. Consiliul conchide asupra celor de mai sus că reevaluarea autorității contractante a fost incompletă, în sensul în care nu au fost atinse toate aspectele dispuse prin decizia anterioară. În considerarea celor prezentate, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ......... SRL și va anula raportul procedurii de atribuire nr. 2671/ 11.03.2024 și procesele-verbale care au stat la baza emiterii acestuia, în partea ce privește evaluarea ofertei ......... SA, și comunicările privind rezultatul procedurii. Va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei ......... SA. Consiliul va respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere privind constatarea caracterului neconform și inacceptabil al ofertei ......... SA, acesta fiind atributul exclusiv al comisiei de evaluare în raport de atribuțiile sale stabilite prin dispozițiile art. 127 alin. (.........) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru Pagina 27 din 28

§ 36

considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu ........., și anulează raportul procedurii de atribuire nr. 2671/11.03.2024 și procesele-verbale care au stat la baza emiterii acestuia, în partea ce privește evaluarea ofertei ......... SA, și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei ......... SA, în termen de 15 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Rezultatul procedurii va fi comunicat operatorilor economici implicați în termenul legal. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca inadmisibil, capătul de cerere privind constatarea caracterului neconform și inacceptabil al ofertei ......... SA. Anulează cererea de intervenție formulată de ......... SA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU,

§ 37

Redactată în 5 exemplare, conține 26 pagini Pagina 28 din 28

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.