Decizie 835/2024
Decizie CNSC2024_835_2024_Decizie_835.pdf, BO2024_835_2024_BO2024_835.pdf
Document CNSC
RECORD UNC SRL în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA "ADMINISTRATIA PORTURILOR MARITIME" SA CONSTANTA
Decizia CNSC nr. 835/C1/655 din 02.04.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 13495/05.03.2024, comunicată pe e-mail, la data de 04.03.2024), formulată de RECORD UNC SRL cu sediul Comuna Agigea, str. Petru Rareș, nr. 6, județul Constanța, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J13/1684/2013, având cod unic de înregistrare RO32042470, reprezentată legal prin administrator și convențional prin avocat Simona Luminița Sîrbu, cu sediul procesul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Constanța, județul Constanța, str. Publicist C-tin N. Sarry, nr. 8, cartier Santa Maria Bay, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, emis de către COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME CONSTANȚA, în calitate de entitate contractantă, cu sediul Constanța, județul Constanța, str. Incinta Port Constanța, nr. 1, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având drept obiect: „Furnizare și montare sistem de acostare cu geamanduri multiple…Verifică pasajul în context →
DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de RECORD UNC SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME CONSTANȚA și anulează raportul procedurii nr. 8945/ 23.02.2024, în ceea ce privește oferta contestatorului, precum și toate documentele subsecvente, inclusiv, adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8949/23.02.2024. Obligă entitatea contractantă la reevaluarea ofertei RECORD UNC SRL, de la etapa analizării informațiilor cuprinse în DUAE, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din considerente, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Respinge, ca neîntemeiate, criticile contestatorului cu privire la oferta declarată câștigătoare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
210022894/1, tranzacția nr. 1431812745/213966015 din 06.03.2024, eliberată de CEC Bank Sucursala ........., în cuantum de 158.000,00 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ............, în calitate de entitate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având drept obiect: „Furnizare și montare sistem de acostare cu geamanduri multiple (MBM)”, cod CPV: 34515000-0, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP anunțul de participare .../10.12.2023, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 7.900.000,00 lei fără TVA. Criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate preț”. Prin contestația care face obiectul prezentei, ......... SRL este nemulțumit de modalitatea în care a verificat autoritatea contractantă informațiile prezentate în DUAE, atât în ceea ce privește oferta proprie, câ…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_835_2024_Decizie_835.pdf, BO2024_835_2024_BO2024_835.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 835/C1/655 Data: 02.04.2024 Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 13495/05.03.2024, comunicată pe e-mail, la data de 04.03.2024), formulată de RECORD UNC SRL cu sediul Comuna Agigea, str. Petru Rareș, nr. 6, județul Constanța, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J13/1684/2013, având cod unic de înregistrare RO32042470, reprezentată legal prin administrator și convențional prin avocat Simona Luminița Sîrbu, cu sediul procesul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Constanța, județul Constanța, str. Publicist C-tin N. Sarry, nr. 8, cartier Santa Maria Bay, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, emis de către COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME CONSTANȚA, în calitate de entitate contractantă, cu sediul Constanța, județul Constanța, str. Incinta Port Constanța, nr. 1, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având drept obiect: „Furnizare și montare sistem de acostare cu geamanduri multiple (MBM)”, cod CPV: 34515000-0, s-a solicitat: 1. Admiterea contestației; 2. Anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8949/23.02.2024; 3. Anularea raportului procedurii nr. 8945/23.02.2024 și a actelor subsecvente; 4. Obligarea entității contractante la reluarea procedurii, prin reexaminarea/reevaluarea ofertelor depuse, atât de prezenta societate cât și de ofertantul declarat câștigător; 5. Obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei depusă de asocierea TEHNOREX INTERNATIONAL SA – SANDUNAV INTERMED SRL și declararea acesteia ca fiind inacceptabilă și neconformă; 6. Continuarea procedurii și finalizarea acesteia, cu respectarea prevederilor legale în vigoare și a documentației de atribuire. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pagina 1 din 2
Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de RECORD UNC SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ ADMINISTRAȚIA PORTURILOR MARITIME CONSTANȚA și anulează raportul procedurii nr. 8945/ 23.02.2024, în ceea ce privește oferta contestatorului, precum și toate documentele subsecvente, inclusiv, adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8949/23.02.2024. Obligă entitatea contractantă la reevaluarea ofertei RECORD UNC SRL, de la etapa analizării informațiilor cuprinse în DUAE, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din considerente, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Respinge, ca neîntemeiate, criticile contestatorului cu privire la oferta declarată câștigătoare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 835/C1/655 Data: 02.04.2024 Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 13495/05.03.2024, comunicată pe e-mail, la data de 04.03.2024), formulată de ......... SRL cu sediul ........., str. ..., județul ........., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. ..., având cod unic de înregistrare ........., reprezentată legal prin administrator și convențional prin avocat ........., cu sediul procesul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ........., județul ........., ...., împotriva rezultatului procedurii de atribuire, emis de către ............, în calitate de entitate contractantă, cu sediul ........., județul ........., str. Incinta Port ........., nr. 1, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având drept obiect: „Furnizare și montare sistem de acostare cu geamanduri multiple (MBM)”, cod CPV: 34515000-0, s-a solicitat: 1. Admiterea contestației; 2. Anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8949/23.02.2024; 3. Anularea raportului procedurii nr. 8945/23.02.2024 și a actelor subsecvente; 4. Obligarea entității contractante la reluarea procedurii, prin reexaminarea/reevaluarea ofertelor depuse, atât de prezenta societate cât și de ofertantul declarat câștigător; 5. Obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei depusă de asocierea ...SA – ...SRL și declararea acesteia ca fiind inacceptabilă și neconformă; 6. Continuarea procedurii și finalizarea acesteia, cu respectarea prevederilor legale în vigoare și a documentației de atribuire. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: ......... SRL formulează contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 13495/05.03.2024, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8949/23.02.2024 și a raportului procedurii nr. 8945/ 23.02.2024. Pagina 1 din 26
În ceea ce privește interesul în formularea contestației, face trimitere la prevederile art. 2 alin. (1), art. 3 din Legea nr. 101/2016, precum și art. 33 Cpc. Pe fondul cauzei, precizează că oferta sa a fost declarată inacceptabilă întrucât nu a fost îndeplinită cerința privind experiența similară. În opinia contestatorului, informațiile a căror lipsă o reclamă entitatea contractantă, țin de domeniul clarificărilor privind documentele prezentate în susținerea informațiilor cuprinse în DUAE și nu neapărat de informațiile care sunt înscrise în acest document, care reprezentă o declarație pe propria răspundere a ofertantului că satisface cerințele de calificare impuse prin documentația de atribuire, sens în care, entitatea contractantă putea uza de prevederile art. 205 alin. (1) din Legea nr. 99/2016. Consideră că pretenția entității contractante ca ofertantul să probeze experiența similară în acesta etapă, apare ca fiind una excesivă, prin gradul de detaliere solicitat, respectivele informații urmând a fi puse la dispoziția entității contractante cu ocazia prezentării documentelor din care ele reies. În ceea ce privește susținerea entității contractante conform căreia nu s-a putut dovedi experiența similară, terțul ... SRL cumulând experiența pe contracte în valoare mai mică decât cea solicitată de entitatea contractanta, respectiv 4.029.520 lei, fără TVA față de 6.300.000 lei fără TVA cât se solicita în DUAE, contestatorul apreciază că și din acest punct de vedere, rezultatul procedurii este nelegal. Cu privire la oferta declarată câștigătoare a asocierii ...SA – ...SRL, contestatorul face trimitere la prevederile caietului de sarcini (pct. 3.7, pct. 5), precizând că acesta a prezentat în cadrul ofertei un certificat ISO 9001:2015 emis de International Management Accreditation Board (IMAB) expirat la data de 04.07.2023 — acest certificat fiind obligatoriu, reprezentând cerința minimă de calificare în cadrul propunerii tehnice. Contestatorul consideră că oferta declarată câștigătoare trebuie exclusă din procedură în temeiul art. 228 alin. (5) teza I din Legea nr. 99/2016. În ceea ce privește calificarea ofertelor prezentate de candidați prin prisma criteriilor de calificare privind experiența similară, așa cum sunt acestea prezentate în secțiunea III. 1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională din fișa de date a achiziției, contestatorul precizează faptul că asocierea declarată câștigătoare a depus documente care să ateste experiența similară, după cum urmează: - ...SRL - valoarea de 35.144.000 lei fără TVA prin contractul nr. 105/02.09.2019, având ca obiect „Furnizare remorchere multifuncționale cu clasa de gheață, având zona de navigație 3, căi navigabile interioare încheiat cu AFDJ Galați - 2 bucăți, respectiv valoarea fiecărei bucăți fiind de 17.572.000 lei fără TVA”; Pagina 2 din 26
- ...SRL - ofertant asociat, a depus ca documente justificative privind experiența similară, diferite contracte care au ca obiect pontoane de acostare nave și structuri plutitoare în valoare de 3.653.153,19 lei fără TVA. Pentru o mai bună înțelegere a scopului contractului de achiziție, contestatorul face un scurt preambul cu privire la acest aspect, respectiv: - se dorește realizarea unui terminal, pentru acostarea navelor de tip Panamax, montat pe apa, în incinta acvatoriului portuar ......... Sud Agigea, ca extindere a terminalului existent aflat în exploatarea ...SA (devenită ulterior, prin schimbarea denumirii: TTS Operator SRL) proiect implementat și avizat de către CN APM SA și Ministerul Transporturilor și infrastructurii, respectiv - post 3 - Terminal de acostare cu geamanduri multiple pentru nave tip Panamax; - funcționalitatea principală a acestui sistem de acostare cu balize multiple, montat pe apă, este fi similar cu o dană de acostare nave sau cheu acostare nave, unde navele maritime/ fluviale să vina la operare (încărcare/ descărcare/ staționare, etc) în condiții de maximă siguranță. Acest terminal de acostare montat pe apa, are cerința specială ca prin montajul tuturor elementelor componente care îl cuprind, respectiv geamanduri de acostare, ancore de fund, lanțuri să asigure o toleranță/ abatere de la un punct fix de maximum 2 metri, respectiv, întreaga structură montată pe apă, să fie capabilă să acosteze o navă de capacitate 70.000 tone DWT, aproape ca în condițiile ideale de cheu fix / dană/ structură de acostare de uscat; - în plus, există niște particularități semnificative privind elementele aflate în componenta sistemului, respectiv: geamandurile sistemului sunt agabaritice, cu precădere se confecționează conform proiect - nu se găsesc de cumpărat gata făcute la un furnizor, lanțul de legare între geamanduri și ancorele de fund, are o cerință specială, să aibă o lungime continuă de 150 metri liniari, fără a fi confecționat din segmente de chei de lanț, fixate între ele cu chei de împreunare, precum și, în plus ancorele de fixare ale sistemului de acostare, nu sunt ancore normale, de tip Hull, așa cum sunt prevăzute la nave/ remorchere, etc, ci au o caracteristică specială constructivă, acestea se numesc tip ancore Stevpris tip MK 5 având o greutate fiecare de 3 tone. Față de cele mai sus menționate, arată că entitatea contractantă asimilează cu ușurința prezentarea experienței a ofertantului declarat câștigător, pe care o probează printr-un contract de furnizare nave tehnice, respectiv remorchere - cu un terminal de acostare nave tip Panamax, acestea însă, fiind lucruri total diferite și care ies din contextul definit de entitatea contractantă privind experiența similară. Subliniază de asemenea că: - Terminalul de acostare tip Panamax este o infrastructură fixă, parte a unui port, proiectată să faciliteze acostarea, încărcarea și descărcarea Pagina 3 din 26
navelor care se încadrează în dimensiunile maxime Panamax. Acesta include echipamente de manipulare a mărfurilor, sisteme de amarare și alte facilități necesare pentru gestionarea eficientă a navelor și a mărfurilor lor. - Navele tehnice, cum ar fi remorcherele, sunt nave mobile, proiectate să execute sarcini specifice precum remorcare, asistență la manevră, salvare sau alte servicii de suport tehnic necesare în porturi și în alte zone maritime. Acestea sunt esențiale pentru siguranța și eficiența operațiunilor portuare, ajutând la navigarea, acostarea și dezacostarea navelor, inclusiv a celor de tip Panamax, în condiții de siguranță. - Terminalul de acostare tip Panamax și remorcherele nu pot fi considerate ca fiind „produse similare”, acestea fiind elemente complementare ale ecosistemului portuar, fiecare având un rol distinct și indispensabil în asigurarea eficienței și siguranței operațiunilor maritime. - Experiența în construirea unui remorcher nu poate fi considerată echivalentă sau direct transferabilă la proiectarea și construcția unui terminal de acostare de tip Panamax. Caracteristicile tehnice, constructive, de montaj și de funcționalitate ale unui terminal de acostare diferă semnificativ de cele ale construcției unei nave tehnice. - Realizarea unui terminal de acostare nave tip Panamax nu este similar cu experiența construirii unui remorcher. Caracteristicile tehnice/ constructive/ de montaj / de funcționalitate, nu se aseamănă nici pe departe cu construcția unei nave tehnice, tip remorcher, care are o destinație precisă - aceea de a remorca/ manevra nave/ corpuri plutitoare dintr-un punct într-altul, în limitele constructive admise de clasa constructivă admisă remorcherului. - Remorcher nu este egal cu un terminal de acostare nave tip Panamax. Chiar daca ambele sunt asimilate ca structuri plutitoare, remorcherul nu servește funcționalitatea și cerințele unui terminal de acostare. - Un remorcher nu poate asigura acostarea unei nave tip Panamax, pe toata durata unor operațiuni de încărcare/ descurcare ca și un terminal de acostare, pe toata durata solicitată de entitatea contractantă, respectiv 5 zile - cerința de la punctul 3.5.1 din Caietul de Sarcini. O nava tip Panamax, nu poate fi acostată în bordul unui remorcher. Contestatorul consideră că prin admiterea experienței similare prezentate de ofertantul ...SA, entitatea contractantă a încălcat tocmai scopul/ elementele esențiale de analiza a obiectului achiziției, permițând în acest fel calificarea unui candidat într-o procedură în care el însuși, nu are nicio experiență privind furnizarea/ montarea/ punerea în funcțiune a unui terminal de acostare nave. În ceea ce privește experiența similară prezentată de ...SRL - ofertant asociat, care a depus ca documente justificative privind experiență similară, diferite contracte care au ca obiect pontoane de acostare nave și structuri plutitoare în valoare de 3.653.153,19 lei fără Pagina 4 din 26
TVA, contestatorul susține că poate „admite” că aceasta este mult mai apropiata de înțelesul „structuri plutitoare cu rol de acostare”, însă: - Nu toate contractele prezentate au ca scop și acostarea navelor/ambarcațiunilor. - Sunt prezentate și pontoane plutitoare autopropulsate care au ca scop agrementul nautic în fapt. - Pontoanele prezentate cu rol de acostare folosesc alta soluție tehnică de legare a ambarcațiunilor, respectiv pontoanele de acostare sunt legate ele însele de mal prin alta soluție tehnică decât cea unui terminal de acostare cu geamanduri. - Nu pot acomoda nave maritime tip Panamax. Cu privire la respingerea ofertei ......... SRL motivat de lipsa experienței similare, contestatorul precizează că din definiția obiectului contractului „Furnizare și montare sistem de acostare cu geamanduri multiple (MBM)” reiese foarte clar ca ofertanții trebuie să aibă experiența atât în furnizarea cât și în montarea unui asemenea sistem de acostare. Arată că, în sprijinul demonstrării experienței similare, a adus dovezi/contracte privind montarea unor asemenea sisteme, iar prin terțul susținător a adus experiența similară pentru furnizarea de echipamente chiar specifice - respectiv sistemul de balizaj efectuat de NATRON SRL pentru AFDJ Galați pentru semnalizarea semnalului navigabil pe Dunăre, realizat efectiv din geamanduri plutitoare ancorate de fund, la punct fix, exact ca cerința principala a entității contractante; valoarea experienței similare acumulate atât pentru furnizare echipamente cât și pentru montare fiind de 7.824.655,70 lei fără TVA încadrându-ne în minimul de 6.300.000 lei fără TVA. În continuare, contestatorul invocă și alte considerațiuni privind procedura, respectiv: - Lipsa tratamentului egal privind evaluarea cerințelor minime de calificare privind experiența similară, în sensul că entitatea contractantă admite ofertantului ...SA - experiența similară în prezentarea de nave - fără a solicita clarificări și respinge experiența similară dovedită de ......... SRL în privința experienței similare privind montarea sistemului - fără a solicita clarificări și fără a avea temei de schimbare a terțului susținător. - Lipsa împuternicirii asocierii ...SRL (lider) - ...SRL. În lipsa împuternicirii de reprezentare s-a permis completarea cu un astfel document care, în mod normal nu ar mai fi putut fi făcută prin solicitare de clarificări. Entitatea contractantă transmite punctul de vedere nr. 11469/11.03.3024, înregistrat la CNSC sub nr. 14758/11.03.2024, prin care solicită respingerea, ca nefondată și netemeinică, a contestației. Preliminar, face o scurtă prezentare a situației de fapt. Precizează că, în urma aplicării criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate – preț” și a algoritmului de calcul asociat, pe locul I s-a Pagina 5 din 26
clasat asocierea ...SA - ...SRL cu un punctaj total de 100 de puncte (40 puncte oferta tehnică + 60 de puncte oferta financiară) și o valoare totală de 6.494.000,00 lei, fără TVA În data de 23.02.2024, s-a publicat în SEAP Raportul procedurii nr. 8945/23.02.2024 și comunicările privind rezultatul procedurii pentru fiecare ofertant participant la procedură. Întrucât, prin adresa nr. 26/23.02.2024, contestatorul susține că adresa nr. 8949/23.02.2024 privind rezultatul procedurii, apare teoretic încărcată, dar, neavând conținut – „0 bytes”, autoritatea contractantă menționează că, în data de 23.01.2024, i-a fost comunicat contestatorului, rezultatul procedurii, atât prin publicarea în SEAP, în secțiunea „Comunicări”, cât și prin ...iul poștei electronice. Arată, de asemenea, că, prin adresa nr. 26 din 23.02.2024, contestatorul a solicitat accesul la dosarul achiziției publice; prin adresa nr. 2279/23.02.2024, acesta fiind invitat la sediul entității contractante. Pe fondul cauzei, raportat la susținerile contestatorului, entitatea contractantă precizează următoarele aspecte: a) Referitor la afirmația contestatorului potrivit căreia „oferta depusă de către ofertantul ...SA, fiind declarată câștigătoare, în condițiile în care acesta nu a justificat prețul neobișnuit de scăzut prin răspunsul la solicitarea de clarificări (...)”, entitatea contractantă precizează că valoarea estimată a contractului este de 7.900.000,00 lei, fără TVA; valoarea propunerii financiare prezentată de către ofertantul declarat câștigător este de 6.494.000,00 lei, fără TVA. Menționează că așa cum rezultă din Procesul verbal nr. 159/SAP/09.02.2024 privind evaluarea propunerii financiare, inclusiv verificarea conformității acesteia cu propunerea tehnică, comisia de evaluare a analizat propunerea financiară prezentată de Asocierea ...SA - ... SRL sub aspectul: (i) corelării cu propunerea tehnică prezentată; (ii) identificării și remedierii erorilor aritmetice și corectării acestora în condițiile admise de lege; (iii) încadrării în valoarea estimată a achiziției, inclusiv sub aspectul analizării posibilității disponibilizării de fonduri suplimentare pentru îndeplinirea contractului respectiv, cu respectarea prevederilor normelor de aplicare a legislației în domeniul achizițiilor publice/sectoriale; (iv) asigurării ca prețul propus sau componente ale acestuia nu este/sunt neobișnuit de scăzut/scăzute în raport cu ce urmează a fi livrat/prestat/executat astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini. Astfel, în urma analizării propunerii financiare depusă de Asocierea ...SA - ... SRL, comisia de evaluare a stabilit următoarele: Pagina 6 din 26
- documentele propunerii financiare sunt semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat; - ofertantul a prezentat Formularul de ofertă - Secțiunea IV. 1, Anexa la formularul de ofertă (Propunere financiară), care conține prețurile unitare cu toate costurile asociate îndeplinirii obligațiilor contractuale de către contractant conform modelelor de formulare indicate în documentația de atribuire; - nu se constată necorelări/neconcordanțe între propunerea financiară și cea tehnică; - nu se constată erori aritmetice sau vicii de formă; - prețul ofertei, respectiv 6.494.000,00 lei, fără TVA, nu depășește valoarea estimată a achiziției, comunicată în anunțul de participare de 7.900.000,00 lei, fără TVA; - nu se constată un preț neobișnuit de scăzut în raport cu livrarea produselor care constituie obiectul contractului care urmează a fi atribuit la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini, valoarea propunerii financiare reprezentând 82,20% din valoarea totală estimată a achiziției; - oferta este valabilă pentru o durată de 4 (patru) luni, respectiv până la 15.05.2024. Valabilitatea ofertei se încadrează în termenul precizat în documentația de atribuire, respectiv 4 luni, până la data de 15.05.2024; - prețul ofertat, fără TVA, reprezintă mai mult de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv. b) Referitor la afirmația contestatorului potrivit căreia oferta sa a fost declarată inacceptabilă, în conformitate cu art. 143 alin. (2) lit. b) din HG nr. 394/2016, deoarece nu s-ar fi făcut dovada îndeplinirii criteriului de calificare privind experiența similară, entitatea contractantă precizează că așa cum rezultă din procesului verbal nr. 59/SAP/17.01.2024 privind evaluarea garanției de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, precum și îndeplinirea cerințelor de calificare, comisia de evaluare a procedat la analiza documentelor de calificare care cuprind următoarele: garanția de participare, DUAE și a documentelor care îl însoțesc, conform documentației de atribuire. Ofertantul a depus DUAE, atât pentru liderul ........., cât și pentru terțul susținător ... SRL. Entitatea contractantă susține că, analizând informațiile referitoare la contractele menționate de către ......... SRL, a constatat următoarele aspecte: i) ofertantul nu a precizat pentru niciunul dintre contractele de mai sus, numărul si data contractului invocat drept experiența similară, ponderea și/sau activitățile pentru care a fost responsabil și data și numărul documentului de recepție, proces verbal pe obiect, recomandări, documente constatatoare etc. Pagina 7 din 26
La nivelul Secțiunii I - Instrucțiuni ofertanți, Cap III. 1.3. Capacitatea tehnică și profesională, Cerința nr. 1 - Informații privind Experiență similară se solicită: Se va completa DUAE de către ofertant cu informațiile aferente situației lor. La nivelul DUAE, fiecare operator economic va preciza informațiile următoare: - numărul si data contractului invocat drept experiența similara, - obiectul contractului, - ponderea și/sau activitățile pentru care a fost responsabil, - valoarea produselor similare din cadrul contractelor invocate ca experiența similară, raportată la data limita de depunere a ofertei, fără TVA. (valoarea va reprezenta doar partea realizată de către ofertant în cazul în care a participat într-o asociere), - beneficiarul acestuia, - data și numărul documentului de recepție, proces verbal pe obiect, recomandări, documente constatatoare etc. ii) Ofertantul nu a prezentat informații pentru niciun contract prin care să demonstreze că în ultimii 3 ani a furnizat produse similare/superioare din punctul de vedere al complexității și/sau scopului cu cele care fac obiectul achiziției, în valoare cumulată de cel puțin 6.300.000 lei, fără T.V.A. Entitatea contractantă susține și își menține afirmația potrivit căreia ofertantul nu a precizat, pentru niciunul dintre contractele invocate, numărul și data contractului invocat drept experiența similară, ponderea și/sau activitățile pentru care a fost responsabil și data și numărul documentului de recepție, proces verbal pe obiect, recomandări, documente constatatoare etc. Mai mult, nu reiese din valorile declarate de ofertant în DUAE aferente contractelor invocate drept experiență similară dacă acestea conțin sau nu TVA. Ofertantul ......... SRL nu a precizat numărul și data de contractelor invocate drept experiență similară, așa cum afirmă acesta în conținutul contestației, la fila 6. Menționează, de asemenea, faptul că aspectele prezentate anterior nu reprezintă motivul descalificării ofertei prezentate de contestator, cum eronat aceasta a concluzionat, ci, o expunere a informațiilor înscrise de ofertant în DUAE și constatările comisiei de evaluare în raport cu informațiile prezentate la nivelul DUAE. Subliniază că motivul descalificării ofertei îl reprezintă neîndeplinirea cerinței privind experiența similară, deoarece, acesta nu a demonstrat că în ultimii 3 ani a furnizat produse similare/superioare din punctul de vedere al complexității și/sau scopului cu cele care fac obiectul achiziției, în valoare cumulată de cel puțin 6.300.000 lei, fără T.V.A. Arată că obiectul contractelor invocate drept experiență similară de către ofertantul ......... SRL îl reprezintă diverse prestări de servicii în domeniul maritim și naval, nicidecum furnizare de produse similare/superioare din punctul de vedere al complexității și/sau scopului Pagina 8 din 26
cu cele care fac obiectul achiziției. Totodată, valoarea cumulată a contractelor de prestări servicii invocate ca experiență similară este de 3.795.135,7 lei (nu se cunoaște dacă acestea conțin sau nu TVA). Cu privire la susținerile contestatorului, potrivit cărora, nu i-au fost solicitate clarificări, entitatea contractantă, precizează că, în etapa de evaluare a documentelor de calificare, comisia de evaluare analizează doar informațiile înscrise de ofertanți la nivelul DUAE, fără a se solicita documente în susținerea acestora. Comisia de evaluare a decis să nu solicite ofertantului clarificări, întrucât, răspunsul la solicitarea de clarificări ar fi condus la o modificare a ofertei, ar fi încălcat principiul tratamentului egal și al transparenței și ar fi creat un avantaj evident față de celălalt ofertant participant la procedură. c) Referitor la afirmația contestatorului potrivit căreia nu a putut dovedi experiența similară, terțul ... cumulând experiența pe contracte în valoare mai mică decât cea solicitată, respectiv 4.029.520 lei fără TVA fată de 6.300.000 lei fără TVA cât se solicită în DUAE, entitatea contractantă solicită Consiliului să rețină următoarele aspecte: La nivelul Secțiunii C. Capacitatea tehnica și profesionala, Cerința Informații privind Experiență similară, ofertantul terț susținător ... SRL a înscris informații referitoare la următoarele contracte - Descriere: „Contract de achiziție de produse privind furnizare: „Baliza pentru monitorizarea valurilor și pofilelor de curent”. Contract nr. 600/20.01.2022 Contractant Unic: ... SRL Document Constatator: 11227/03.10.2022 Valoare: 646100 Moneda: ron Data început: 20.01.2022 Data sfârșit: 29.09.2022 Beneficiari: Universitatea din București. - Descriere: „Contract de achiziție sectoriala de produse privind furnizare „Echipamente pentru siguranța navigației: Geamanduri și lumini de precizie pentru dirijarea navigației (PELs)”. Contract 47/27.07.2022 Contractant Unic: ... SRL PV recepție si punere funcțiune nr. 8830/22.12.2022 PV recepție si punere funcțiune nr. 8831/22.12.2022 Valoare: 1313000 Moneda: ron Data început: 27.07.2022 Data sfârșit: 22.12.2022 Beneficiari: Administrația Fluviala a Dunării de Jos - Galați RA - Descriere: „Contract de achiziție sectoriala de produse privind Furnizare sistem de semnalizare serial, inclusiv servicii de instalare și training pentru setare si întreținere”. Pagina 9 din 26
Contract nr. 63/31.07.2023 Contractant Asociat: procent 12% Acord asociere nr. 43337/25.05.2023: ... SRL (12%) - SPX Aids to Navigation OU (88%) Document constatator: 45946/06.12.2023 Valoare: 2070420 Moneda: ron Data început: 31.07.2023 Data sfarsit: 06.12.2023 Beneficiari: Administrația Fluviala a Dunării de Jos - Galați RA Analizând informațiile referitoare la contractele menționate de către ... SRL, s-a constatat că terțul susținător nu a demonstrat corespunzător că în ultimii 3 ani a furnizat produse similare/superioare din punct de vedere al complexității și/ sau scopului cu cele care fac obiectul achiziției, în valoare cumulata de cel puțin 6.300.000 lei, fără TVA; terțul susținător a prezentat informații privind contracte a căror valoare cumulată este de 4.029.520,00 lei, fără TVA. d) Referitor la afirmația contestatorului potrivit căreia entitatea contractantă trebuia să solicite înlocuirea terțului susținător si să realizeze evaluarea modului de îndeplinire a cerinței privind experiența similară, entitatea contractantă solicită Consiliului să rețină următoarele aspecte: - La nivelul documentației de atribuire, în cadrul fișei de date, Secțiunea C. Modul de prezentare a ofertei, Nota 8 – se precizează faptul că: „(...) Nu sunt acceptate oferte incomplete”. Subliniază că s-a decis să nu solicite clarificări ofertantului ......... SRL, întrucât răspunsul acestuia ar fi condus în mod direct la o modificare a ofertei, ar fi adus atingere principiului tratamentului egal prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 99/2016 și ar fi creat un avantaj evident față de celălalt participant la procedură. Menționează, de asemenea, că ......... SRL a avut în vedere, încă de la depunerea ofertei (când și-a structurat oferta), ca experiența demonstrată în cadrul procedurii să fie cumulată, neluând în considerare ca terțul susținător ... SRL să fie deținătorul exclusiv al experienței similare, în valoare totală de 6.300.000 lei, fără TVA. Față de această situație, entitatea contractată apreciază că, orice solicitare de clarificare transmisă, ar fi creat un avantaj vădit în favoarea ofertantului ......... SRL, dându-i posibilitatea să remedieze ceea ce, de fapt, a interpretat eronat încă de la momentul întocmirii ofertei. Dacă dovada experienței similare ar fi fost realizată, în mod exclusiv, prin contractele de furnizare depuse de terțul susținător, entitatea contractantă ar fi fost îndreptățită să solicite clarificări în temeiul art. 197 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, în scopul lămuririi experienței similare prezentate, ocazie cu care s-ar fi solicitat și înlocuirea terțului susținător. Or, luând în considerare toate cele expuse mai sus, consideră că, în cazul în care entitatea contractantă ar fi avut o astfel de conduită, ar fi încălcat Pagina 10 din 26
în mod flagrant regulile generale aplicabile în domeniul achizițiilor sectoriale și, în mod expres, a principiului tratamentului egal. e) Referitor la afirmația contestatorului potrivit căreia ...SRL - ofertant asociat, a prezentat în cadrul ofertei, un certificat ISO 9001:2015 emis de International Management Accreditation Board (IMAB) expirat la data de 04.07.2023 - acest certificat fiind obligatoriu reprezentând cerința minimă de calificare în cadrul propunerii tehnice, entitatea contractantă precizează că ofertantul asociat a prezentat certificatul ISO 9001:2015/SR EN ISO 9001:2015, nr. RO QMS0801, emis de International Management Accreditation Board (IMAB), pentru domeniul de activitate: Repararea și întreținerea navelor și bărcilor, execuție și instalare pontoane și platforme plutitoare, având data de expirare 04.07.2024. Data la care face referire contestatorul, respectiv 04.07.2023. se referă la data limită pentru al doilea audit anual de supraveghere. f) Referitor la afirmațiile contestatorului privind calificarea ofertelor prezentate de candidați prin prisma criteriilor de calificare privind experiența similară așa cum sunt ele prezentate în secțiunea III.1.3. a) Capacitatea tehnică și profesională din fișa de date a achiziției, entitatea contractantă precizează că a considerat că informațiile preliminare sunt confirmate, respectiv ofertantul declarat câștigător a furnizat produse similare/superioare din punctul de vedere al complexității și/sau scopului cu cele care fac obiectul achiziției, în valoare cumulată totală de 42.655.751,18 lei, fără TVA. g) Referitor la afirmațiile contestatorului cu privire la buna înțelegere a scopului contractului de achiziție, entitatea contractantă precizează următoarele: - terminalul de acostare nave PANAMAX, care de fapt este un post de acostare nave la geamanduri multiple, în speța de față, este format din: 2 (două) geamanduri prevăzute cu cârlige de parâme, 2 (două) lanțuri navale continui de câte 150 m și 2 (două) ancore tip „sapa” Stevpris Mk5; - este total eronată afirmația asupra gradului de complexitate comparativ, între un remorcher și acest post de acostare la geamanduri multiple. Prin comparație, reiterează faptul că atât remorcherul cât și geamandurile sunt elemente plutitoare, însă geamandurile din terminal sunt simple construcții metalice cilindrice, cu dimensiuni de 5m x 2.5m, plutitoare și etanșe, cu scopul menținerii la suprafață acelor cârlige de acostare unde se amplasează parâmele de legare. Or, un remorcher este o structură metalică plutitoare cu un corp etanș, în scopul asigurării flotabilității, cu o formă complexă a corpului (cu forme aviate, table cu dublă curbură, cu întărituri specifice), iar pe lângă scopul realizării flotabilității are și funcțiunile de propulsie, guvernare, tractare/împingere nave și toate instalațiile anexe necesare funcționării (producere curent, alimentare combustibil etc). Astfel, din considerentele mai sus invocate, Pagina 11 din 26
reiese că gradul de complexitate al unui remorcher este net superior unei geamanduri metalice; - despre lanțul de ancorare geamanduri se poate menționa faptul că este de tip naval, utilizat atât la nave cât și remorchere, dar cu dimensiuni de gabarit care trebuie să satisfacă condițiile (tensiuni, forțe de tracțiune) din proiectul pe care îl deține entitatea contractantă; - ancorele Stevpris sunt ancore specifice, nu sunt utilizate la nave, scopul acestora fiind de a menține pentru o perioadă lungă de timp geamandurile de acostare amarate de fundul apei. La nave, ancorele trebuie scoase în mod regulat, după ce se încheie perioada de acostare necesară operațiunilor. Entitatea contractantă subliniază că, în cadrul proiectului deținut, există o procedura clară de montaj la poziție a PAGM, pe care Asocierea formată ...SRL - ...SRL și-a însușit-o. h) Referitor la afirmațiile contestatorului privitoare la respingerea ofertei sale, raportat la lipsa a experienței similare, entitatea contractantă reiterează aspectul potrivit căruia, conținutul cerinței privind experiența similară, se referă la produse similare/superioare din punctul de vedere al complexității și/sau scopului cu cele care fac obiectul achiziției. Entitatea contractantă arată că, din analiza informațiilor prezentate de către ......... SRL referitoare la experiența similară și având în vedere afirmația contestatorului că a prezentat dovezi privind montarea unui sistem de acostare, se poate constata că doar 3 (trei) din contractele pe care le invocă contestatorul au ca obiect montarea unui sistem de acostare. i) Referitor la afirmațiile contestatorului privitor la lipsa unuia dintre documente - formular obligatoriu - împuternicire a asocierii declarate câștigătoare, entitatea contractantă precizează că documentul la care face referire contestatorul reprezintă împuternicirea domnului Sandu Ion de a semna documentele care emană de la ...SRL. Menționează că, potrivit Procesului verbal nr. 59/SAP/ 17.01.2024, comisia de evaluare a constatat că documentele aparținând ofertantului asociat sunt semnate electronic de către dl. Sandu Ion. La nivelul ofertei nu se regăsește împuternicirea pentru persoana menționată mai sus, fapt pentru care decide solicitarea de clarificări pentru prezentarea împuternicirii domnului Sandu Ion, însoțită și de o copie a CI, conform formularului din Secțiunea IV.9. Din conținutul DUAE, se constată că dl. Sandu Ion acționează în calitate de administrator și persoană de contact al ...SRL, nu în calitate de împuternicit al ...SRL. Prin adresa nr. 11541/11.03.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 14978/12.03.2024, entitatea contractantă transmite dosarul achiziției publice, în copie. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 14533/08.03.2024, contestatorul depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. Pagina 12 din 26
210022894/1, tranzacția nr. 1431812745/213966015 din 06.03.2024, eliberată de CEC Bank Sucursala ........., în cuantum de 158.000,00 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ............, în calitate de entitate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având drept obiect: „Furnizare și montare sistem de acostare cu geamanduri multiple (MBM)”, cod CPV: 34515000-0, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP anunțul de participare .../10.12.2023, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 7.900.000,00 lei fără TVA. Criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate preț”. Prin contestația care face obiectul prezentei, ......... SRL este nemulțumit de modalitatea în care a verificat autoritatea contractantă informațiile prezentate în DUAE, atât în ceea ce privește oferta proprie, cât și în cea declarată câștigătoare, aparținând asocierii ...SRL - ...SRL, solicitând cele precizate în partea introductivă a prezentei decizii. Consiliul, analizând fondul contestației, va respinge, ca neîntemeiate, criticile privind oferta declarată câștigătoare, pentru motivele care vor fi expuse, în continuare: Astfel, criticile contestatorului privind prețul aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, în referire la oferta declarată câștigătoare, vor fi respinse, ca neîntemeiate; din dosarul constituit la Consiliu rezultă că prețul ofertat de asocierea câștigătoare este de 6.494.000,00 lei, fără TVA, ceea ce, prin raportare la valoarea estimată a achiziției, de 7.900.000,00 lei, fără TVA, reprezintă 82, 20% din aceasta, situație care nu se subscrie art. 222 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările ulterioare, coroborat cu art. 142 alin. (1) și alin. (4) din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 394/2016, în vigoare. Aspectele privind evaluarea propunerii financiare, inclusiv verificarea conformității acesteia cu propunerea tehnică, au fost, în mod transparent, detaliate în documentele achiziției, respectiv, în Procesul- verbal nr. 159/SAP/09.02.2024. În referire la criticile privind experiența similară prezentată de asocierea câștigătoare, Consiliul reține că, entitatea contractantă a solicitat, prin fișa de date, cap. III.1.3.a) Capacitatea tehnică și profesională: «Informații și/sau nivel(uri) minim(e) necesare pentru evaluarea respectării cerințelor menționate: Pentru contractele de achiziție de bunuri: executarea de livrări de tipul specificat Modalitatea de îndeplinire: Ofertanții trebuie să demonstreze că în ultimii 3 ani (calculați până la data limită de depunere a ofertelor) au furnizat produse similare/ superioare din punctul de vedere al complexității și/sau scopului cu cele Pagina 13 din 26
care fac obiectul achiziției, cumulată de cel puțin 6.300.000 lei, fără T.V.A. Prin produse similare se înțeleg structuri plutitoare cu rolul de acostare a navelor. Notă: 1) Prin sintagma „produse similare/superioare” se înțeleg structuri plutitoare cu rolul de acostare a navelor sau superioare din punct de vedere al complexității și/sau scopului, produse asemănătoare de tipul/ natura și complexitatea, cât și din punct de vedere al rezultatului sau funcționalității urmărite prin scopul contractului, cu cele supuse obiectului achiziției, ai căror beneficiari sunt autorități contractante sau clienți privați. 2) „Ultimii 3 ani” se raportează la termenul limită de depunere a ofertelor, cu aplicarea corespunzătoare a Instrucțiunii ANAP nr. 2/2017 (art. 13), cu mențiunea că modul de calcul al perioadei poate fi afectat de eventualele decalări ale termenului limită prevăzut în Anunțul de participare. 3) Aceste valori trebuie să reprezinte numai partea prestată de operatorul economic ofertant, în cazul în care a participat într-o asociere. 4) În cazul unei oferte depuse în asociere, cerința privind experiența similară poate fi îndeplinită prin cumul de către asociați. 5) Se vor lua în considerare și contracte având ca obiect produse similare, semnate/ încheiate/ începute chiar și înainte de perioada specificată, dar derulate în această perioadă, din care să reiasă că respectivele produse au fost livrate. 6) Nu se iau în considerare contractele aflate în derulare și nerecepționate deloc la data limită de depunere a ofertelor, în schimb se acceptă produse recepționate parțial la această dată, cu condiția ca specificul contractului prezentat, să permită elaborarea unui livrabil care să poată fi utilizat de beneficiar ca rezultat independent. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE de către ofertant cu informațiile aferente situației lor. La nivelul DUAE, fiecare operator economic va preciza informațiile următoare: - numărul și data contractului invocat drept experiență similară, - obiectul contractului - ponderea și/sau activitățile pentru care a fost responsabil, - valoarea produselor similare din cadrul contractelor invocate ca experiență similară, raportată la data limită de depunere a ofertei, fără TVA. (valoarea va reprezenta doar partea realizată de către ofertant în cazul în care a participat într-o asociere) - beneficiarul acestuia - data și numărul documentului de recepție, proces verbal pe obiect, recomandări, documente constatatoare etc. Pagina 14 din 26
Documentele justificative care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, cu indicarea valorilor, datelor și a beneficiarilor publici sau privați, contract, proces verbal de recepție, etc. prin care se confirmă furnizarea produselor de natura si complexitate similare/ comparabile cu cele ofertate, vor fi prezentate de către ofertantul clasat pe locul I după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile la solicitarea entității contractante». Din verificarea dosarului cauzei, Consiliul reține că, în îndeplinirea cerinței arătate, ...SRL a depus, în cadrul prezentei proceduri de atribuire, DUAE, în care a menționat, la secțiunea C: Capacitatea tehnică și profesională din Partea IV: Criterii de selecție, următoarele informații: Descriere: Furnizare remorchere multifuncționale cu clasa de gheață, având zona de navigație 3 - căi navigabile interioare, procent/Îndeplinit 100%, valoare: 35.144.000, moneda: RON, data început: 02/09/2019, data sfârșit: 22/09/2021, beneficiar: ADMINISTRAȚIA FLUVIALĂ A DUNĂRII DE JOS RA GALAȚI, contract nr. 105/02.09.2019, proces-verbal nr. 23050/15.07.2021, proces verbal nr. 30317/22.09.2021; La nivelul Secțiunii C. Capacitatea tehnica și profesionala, Cerința Informații privind Experiență similară, ofertantul asociat ...SRL a înscris informații referitoare la următoarele contracte: Descriere: Pontoane de acostare nave si structuri plutitoare Valoare: 3.653.153,59 Lei fără TVA Moneda: RON Data început: 14.06.2021 Data sfârșit: 22/12/2023 Beneficiari: UAT Primăria Murighiol -Strada Lacului Nr 8, Jud Tulcea: 04.06.2021-14.06.2021, Ctr. nr. 649/04.06.2021, PV nr. 5970/14.05.2021, Valoare: 132.850,00 Lei, fără TVA, Contractant unic, proporție contractare 100%. 23.08.2021-27.08.2021, Ctr. nr. 5649/04.06.2021, PV nr. 5970/14.05.2021, Valoare: 123.950,00 Lei, fără TVA, Contractant unic, proporție contractare 100% 23.08.2021-27.08.2021, Crt. nr. 8960/23.08.2021, PV nr. 9170/27.08.2021, Valoare: 123.950,00 Lei, fără TVA, Contractant unic, proporție contractare 100%. Primăria Comunei Stăncuța Strada Principala Nr .187 Stăncuța, Jud Brăila 13.05.2022-23.06.2022, Crt. nr. 2158/13.05.2022, PV FN din data de 23.06.2022, Valoare: 235.690,00, fără TVA, Contractant asociat, proporție contractare 70 %. Primăria Municipiul Oltenița B-dul Republicii Nr 40, Oltenița, Jud Călărași, 12.09.2022 -10.01.2023, Ctr. nr. 26358/12.09.2022, PV FN din Pagina 15 din 26
data de 10.01.2023, Valoare 181.690,00 Lei, fără TVA, Contractant unic, proporție contractare 100%. PRIMARIA MUN. CALAFAT, Str. Tudor Vladimirescu Nr. 25, Calafat, Jud. Dolj, 11.10.2022- 27.10.2022, Ctr. nr. 8074/11.10.2022, PVR din data de 27.10.2022, Valoare: 99.080,59 Lei, fără TVA, Contractant unic, proporție contractare 100%. MITROFAR SRL, Str. Mihai Eminescu Nr 7, Tulcea, Jud Tulcea, 12.04.2022-18.11.2022, Ctr. nr. 01/12.04.2022, PV din data de 18.11.2022, Valoare: 923.426,00 lei, fără TVA, Contractant unic, proporție contractare 100%. S.N.G.N. ROMGAZ S.A. Sucursala Mediaș, cu sediul în: Mediaș, Piața C.l. Motas, nr. 4, jud. Sibiu, 11.05.2023-06.06.2023, Contract nr. 1287/11.05.2023, PVR nr. 302/06.06.2023, Valoare: 32.370,00 Lei, fără TVA, contractant unic, proporție contractare 100%. PRIMARIA CHILIA VECHE cu sediul in Comuna Chilia Veche, Str. Dunării Nr. 65, Chilia Veche, 21.04.2023-05.07.2023, Contract Nr.14/29/21.04.2023, PVR nr. 3497/05.07.2023, Valoare: 689.138,00 lei, fără TVA, Contractant unic, proporție contractare 100%. PRIMARIA SARICHIOI, Jud. TULCEA, Comuna Sarichioi, Str. Principala Nr. 254, Jud. Tulcea, 26.06.2023-17.07.2023, Contract Nr.7539/27.06.2023. PVR nr. 8233/17.06.2023, Valoare : 192.816,00 Lei, fără TVA, Contractant unic, proporție contractare 100%. PRIMARIA COMUNEI CEATALCHIOI, Str. Primăverii Nr. 40, Loc. Ceatachioi, Jud. Tulcea, 10.07.2023-08.09.2023. Contract Nr. 31/10.07.2023. PVR nr. 12168/09.09.2023, Valoare : 399.240,00 Lei, fără TVA, Contractant unic, proporție contractare 100%. PRIMARIA COMUNEI CIUPERCENII NOI Str. Dunării 122 , Ciupercenii Noi Jud Dolj, 15.11.2022 -13.10.2023, Ctr. Nr. 10155 din data 15.11.2022, PVR nr. 9087/13.10.2023, Valoare: 454.923,00 Lei, fără TVA, Contractant unic, proporție contractare 100%. COMPANIA NAȚIONALA ADMINISTRAȚIA CANALELOR NAVIGABILE SA ........., Strada Ecluzei, Nr. 1, Agigea, Jud ........., 24.11.2023- 22.12.2023 Ctr. nr. 1826/24.11.2023, PVR din data de 22.12.2023, Valoare: 269.474,00 Lei, fără TVA, Contractant in Asociere, proporție contractare 50%. Având în vedere criticile contestatorului cu privire la experiența similară, atât a asocierii câștigătoare, cât și a propriei oferte, Consiliul apreciază ca fiind aplicabile, în speță, următoarele dispoziții legale:
Art. 191 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, în vigoare: (1) Entitatea contractantă are dreptul de a stabili prin documentele achiziției criteriile privind capacitatea tehnică și profesională care sunt necesare și adecvate pentru a se asigura că operatorii economici dețin resursele umane și tehnice și experiența necesare pentru a executa contractul sectorial/acordul-cadru la un standard de calitate corespunzător. Pagina 16 din 26
Art. 192 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, în vigoare: Operatorul economic face dovada îndeplinirii criteriilor privind capacitatea tehnică și profesională prin prezentarea, după caz, a unora sau mai multora dintre următoarele informații și documente: (…) b) lista principalelor livrări de produse efectuate sau a principalelor servicii prestate în cursul unei perioade care acoperă cel mult ultimii 3 ani, cu indicarea valorilor, datelor și a beneficiarilor publici sau privați; atunci când este necesar în scopul asigurării unui nivel corespunzător de concurență, entitatea contractantă poate stabili că sunt luate în considerare livrări de produse relevante efectuate sau servicii relevante prestate cu mai mult de 3 ani în urmă; Art. 5 din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017: (1) Nu se poate solicita demonstrarea experienței similare prin furnizarea de produse/prestarea de servicii/execuția de lucrări identice cu cele care fac obiectul contractului de achiziție publică/de achiziție sectorială/acordului-cadru care urmează a se atribui, pentru a nu se restrânge competiția, fiind necesar să fie permise și cele similare sau superioare din punctul de vedere al complexității si/sau scopului. (2) Autoritatea/Entitatea contractantă va explicita similaritatea obiectului contractului într-o manieră care să reflecte categoriile/tipurile de produse/servicii/lucrări de o complexitate comparabilă cu cele care fac obiectul contractului de achiziție publică/de achiziție sectorială/acordului-cadru ce urmează să fie atribuit, utilizând o descriere generală, raportată la sectorul/domeniul în care se încadrează acesta. Rolul cerinței de calificare privind experiența similară, astfel cum a fost formulată de către entitatea contractantă în documentația de atribuire, este dovedirea faptului că operatorii economici participanți au experiență în domeniul furnizării de produse similare sau superioare cu ceea ce urmează a se furniza în urma încheierii contractului care face obiectul acestei proceduri, că aceștia au experiența și capacitatea necesară derulării unui astfel de contract și că au finalizat astfel de contracte. Necesitatea autorității contractante, astfel cum a fost precizată în documentația de atribuire constă în furnizarea de produse similare celui care face obiectul contractului. Consiliul va reține că operatorii economici participanți aveau obligația să demonstreze că au furnizat, anterior, produse similare (și nu identice) sau superioare cu cele din contractul care urmează a fi atribuit. Or, având în vedere că obiectul procedurii, astfel cum este descris în fișa de date, la cap. II.1.4, constă în furnizare și montare sistem de acostare cu geamanduri multiple (MBM), iar informațiile prezentate de cei doi operatori economici, asociați, se referă la furnizare remorchere multifuncționale, respectiv, pontoane de acostare nave si structuri plutitoare, Consiliul constată că atât remorcherele, cât și pontoanele si structurile plutitoare sunt similare sau chiar superioare, ca și Pagina 17 din 26
scop/complexitate, geamandurilor multiple care fac obiectul contractului ce urmează a fi semnat. De altfel, inclusiv, contestatorul acceptă că remorcherele „sunt nave mobile, proiectate să execute sarcini specifice precum remorcare, asistență la manevră, salvare sau alte servicii de suport tehnic necesare în porturi și în alte zone maritime. Acestea sunt esențiale pentru siguranța și eficiență operațiunilor portuare, ajutând la navigarea, acostarea și dezacostarea navelor, inclusiv a celor de tip Panamax, în condiții de siguranță.(…) terminalul de acostare tip Panamax și remorcherele sunt ambele componente vitale ale infrastructurii și operațiunilor portuare”. Entitatea contractantă nu poate impune ofertanților ca experiența similară prezentată să fie identică cu obiectul procedurii de atribuire în discuție, în acest sens fiind și precizările art. 5 alin. (1) din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017, potrivit cărora: „Nu se poate solicita demonstrarea experienței similare prin furnizarea de produse/prestarea de servicii/ execuția de lucrări identice cu cele care fac obiectul contractului de achiziție publică/de achiziție sectorială/acordului-cadru care urmează a se atribui, pentru a nu se restrânge competiția, fiind necesar să fie permise și cele similare sau superioare din punctul de vedere al complexității și/sau scopului”. Având în vedere faptul că, din informațiile enumerate mai sus, prezentate de asocierea câștigătoare, reiese explicit faptul că asocierea câștigătoare a furnizat, anterior, produse similare sau superioare cu cele care fac obiectul prezentei proceduri, Consiliul reține că entitatea contractantă a constatat, în mod corect, îndeplinirea cerinței de calificare cu privire la experiența similară, atât cantitativ/calitativ, cât și ca valoare. Criticile contestatorului cu privire la lipsa unuia dintre documentele - formular obligatoriu – respectiv, împuternicirea ca Sandu Ion să semneze documentele care emană de la asociatul ...SRL, vor fi respinse, ca neîntemeiate. Consiliul reține că, în DUAE depus de operatorul economic, se menționează calitatea numitului Sandu Ion de administrator și persoană de contact a ...SRL, ca atare, deține, potrivit Legii nr. 31/1990, în vigoare, atribuții în sensul semnării documentelor emise de către societatea pe care o administrează, astfel încât, nu este necesară o împuternicire specială, în acest sens. Se reține, în soluționare, argumentul entității contractante, potrivit căruia „Comisia de evaluare a solicitat totuși prezentarea acestui document ofertantului asociat întrucât și ofertantul lider SC ...SA a prezentat o împuternicire similară, chiar dacă documentele erau semnate de către directorul general al societății”. Criticile contestatorului potrivit cărora certificatul ISO 9001:2015 emis de International Management Accreditation Board (IMAB), pentru asociatul SANDUNAV... SRL, prezentat în cadrul ofertei, a expirat la data de 04.07.2023, vor fi respinse, ca neîntemeiate, întrucât, la dosarul Pagina 18 din 26
cauzei, se regăsește certificatul ISO 9001:2015/SR EN ISO 9001:2015, nr. RO QMS0801, emis de International Management Accreditation Board (IMAB), pentru SANDUNAV... SRL, domeniul de activitate fiind repararea și întreținerea navelor și bărcilor, execuție și instalare pontoane și platforme plutitoare, valabil până la 04.07.2024; data la care face referire contestatorul, respectiv 04.07.2023, este data-limită pentru auditul anual de supraveghere. În contextul evocat, Consiliul va respinge, ca neîntemeiate, criticile contestatorului în referire la oferta declarată câștigătoare. Criticile contestatorului cu privire la modul în care entitatea contractantă a evaluat oferta sa, vor fi admise de Consiliu, pentru motivele ce vor fi arătate, în continuare: Astfel, cu privire la modul în care a înțeles entitatea contractantă să evalueze informațiile pe care contestatorul le-a înscris în DUAE, în referire la experiența similară proprie, Consiliul reține că acesta a precizat, la nivelul Secțiunii C. Capacitatea tehnică și profesională - Informații privind Experiență similară din DUAE, informații referitoare la următoarele contracte: - Descriere: Servicii de scoatere a geamandurilor de la posturile de acostare , reparații capitale, predarea la registru si montarea acestora Valoare: 443835 Moneda: RON Data început: 01/05/2022 Data sfârșit: 31.08.2022 Beneficiari: SC TTS OPERATOR SRL -, ........., Incinta Port, Dig de Nord, Km 1+100 - Descriere: Prestații specializate de verificare poziție, scoatere, repoziționare geamanduri din complexul PGI Valoare: 123662,5 Moneda: RON Data început: 01/11/2023 Data sfârșit: 23/11/2023 Beneficiari: SC TTS OPERATOR SRL -, ........., Incinta Port, Dig de Nord, Km 1+100 - Descriere: Efectuarea investigațiilor cu scafandri Valoare: 79144 Moneda: RON, Data început: 14/10/2022 Data sfârșit: 21/10/2022 Beneficiari: SC COMVEX SA - ........., Incinta Port Dana 80-84 - Descriere: Investigații subacvatice Valoare: 79144 Moneda: RON Data început: 24/07/2023 Data sfârșit: 25/07/2023 Beneficiari: SC COMVEX SA - ........., Incinta Port Dana 80-84 - Descriere: Servicii specializate pentru întocmirea studiu pentru prinderea cheurilor aferente danelor 86 si 88 Valoare: 53013,63 Moneda: RON Data început: 14/10/2022 Data sfârșit: 25/10/2022 Beneficiari: SC COMVEX SA - ........., Incinta Port Dana 80-84 Pagina 19 din 26
- Descriere: Servicii necesare pentru ranfluarea si recuperarea bariei scufundate RSP 2541 Valoare: 739725 Moneda: RON Data început: 01/06/2022 Data sfârșit: 27/09/2022 Beneficiari: RHENUS PARTNERSHIP - August-Hirsch, str.3, Duisburg, Germania - Descriere: Servicii necesare pentru ranfluarea/lansarea si recuperarea bariei scufundate SUSI Valoare: 909376 Moneda: RON Data început: 04/11/2022 Data sfârșit: 25/06/2023 Beneficiari: RHENUS PARTNERSHIP - August-Hirsch, str.3, Duisburg, Germania - Descriere: Servicii necesare pentru preluarea capacelor trapei, scoatere/recuperarea mărfii de la bordul bariei scufundate SUSI Valoare: 214430,77 Moneda: RON Data început: 08/11/2022 Data sfârșit: 07/02/2023 Beneficiari: RHENUS PARTNERSHIP - August-Hirsch, str.3, Duisburg, Germania - Descriere: Eliberare marfa depreciata si mutarea bariei SUSI/ Dakota Valoare: 197365,35 Moneda: RON Data început: 22/03/2023 Data sfârșit: 27/07/2023 Beneficiari: RHENUS PARTNERSHIP - August-Hirsch, str.3, Duisburg, Germania - Descriere: Lucrări de scafandrerie necesare montării si demontării elementelor de semnalizare pe timp de zi si de noapte la șlepul SUSI scufundat zona RKF Port ......... Valoare: 13000 Moneda: RON Data început: 11/11//2022 Data sfârșit: 06/02/2023 Beneficiari: CN APM SA - ........., Incinta Port, Gara Maitima - Descriere: Servicii de ranfluare a împingătorului scufundat Michaela Valoare: 123662,5 Moneda: RON Data început: 01/05/2022 Data sfârșit: 30/04.2023 Beneficiari: JDK CZECH REPUBLIC SRO Varsavska 5, Praha 2 - Descriere: Servicii de ranfluare a barjei scufundate SL 24002 Valoare: 685971,65 Moneda: RON Data început: 10/07/2022 Data sfârșit: 03/10/2022 Beneficiari: HELOGISTICS ASSET LEASING KFT, Nadap/Sukoroi, Ungaria Pagina 20 din 26
- Descriere: Descurcare lanțuri ancora nava HTK Galaxy Valoare: 132805,3 Moneda: RON Data început: 17/10/2023 Data sfârșit: 03/10/2023 Beneficiari: IDU SHIPPING & SERVICES SRL, ........., Bd. Mamaia nr 182. La nivelul Secțiunii C. Capacitatea tehnica și profesionala, Cerința Informații privind Experiență similară, ... SRL a înscris informații referitoare la următoarele contracte: - Descriere: Contract de achiziție de produse privind furnizarea „Baliza pentru monitorizarea valurilor si profilelor de curent” Contract 600/20.01.2022 Contractant Unic: ... SRL Document Constatator 11227/03.10.2022 Valoare: 646100 Moneda: RON Data început: 20/01/2022 Data sfârșit: 29/09/2022 Beneficiari: UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI Str. SOSEAUA PANDURI Nr.90 Sector 5 Loc. BUCUREȘTI, Jud. BUCUREȘTI Cod postai 50663 ROMANIA - Descriere: Contract de achiziție sectoriala de produse privind furnizare „Echipamente pentru siguranța navigației: Geamanduri și lumini de precizie pentru dirijarea navigației (PELs)” Contract nr. 47/27.07.2022 Contractant Unic: ... SRL PV RECEPȚIE SI PUNERE FUNCȚIUNE 8830/22.12.2022 PV RECEPȚIE SI PUNERE FUNCȚIUNE 8831/22.12.2022 Valoare: 1313000 Moneda: RON Data început: 27/07/2022 Data sfârșit: 22/12/2022 Beneficiari: ADMINISTRAȚIA FLUVIALA A DUNĂRII DE JOS - GALAȚI RA, Str. PORTULUI Nr. 32 Loc. GALATI Jud. GALAȚI Cod poștal 800025 ROMANIA Tel.0236460016; 0239 694442 - Descriere: Contract de achiziție sectoriala de produse privind Furnizare sistem de semnalizare serial, inclusiv servicii de instalare și training pentru setare si întreținere Contract 63/31.07.2023 Contractant Asociat: procent 12% Acord asociere nr. 43337/25.05.2023: ... SRL (12%) - SPX Aids to Navigation OU (88%) Document constatator 45946/06.12.2023 Valoare: 2070420 Moneda: RON Data început: 31/07/2023 Pagina 21 din 26
Data sfârșit: 06/12/2023 Beneficiari: ADMINISTRAȚIA FLUVIALA A DUNĂRII DE JOS - GALAȚI RA, Str. PORTULUI Nr. 32 Loc. GALAȚI Jud. GALAȚI Cod poștal 800025 ROMANIA Tel.0236460016; 0239 694442. Așa cum s-a arătat mai sus, rolul cerinței de calificare privind experiența similară, astfel cum a fost formulată de către entitatea contractantă în documentația de atribuire, este dovedirea faptului că operatorii economici participanți au experiență în domeniul furnizării și montării de produse similare sau superioare cu ceea ce urmează a se furniza în urma încheierii contractului care face obiectul acestei proceduri, că aceștia au experiența și capacitatea necesară derulării unui astfel de contract și că au finalizat astfel de contracte. Or, având în vedere că obiectul procedurii, astfel cum este descris în fișa de date, la cap. II.1.4, constă în furnizare și montare sistem de acostare cu geamanduri multiple (MBM), iar informațiile prezentate de cei doi operatori economici, ......... SRL și ... SRL, se referă la furnizarea de structuri plutitoare și diverse prestări de servicii în domeniul maritim și naval, servicii care servesc scopului achiziției, respectiv, montare/înlocuire sisteme plutitoare, Consiliul constată că acestea sunt similare, ca și scop/complexitate, obiectului contractului ce urmează a fi semnat. Entitatea contractantă nu poate impune ofertanților ca experiența similară prezentată să fie identică cu obiectul procedurii de atribuire în discuție, în acest sens fiind și precizările art. 5 alin. (1) din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017, potrivit cărora: „Nu se poate solicita demonstrarea experienței similare prin furnizarea de produse/prestarea de servicii/execuția de lucrări identice cu cele care fac obiectul contractului de achiziție publică/de achiziție sectorială/acordului-cadru care urmează a se atribui, pentru a nu se restrânge competiția, fiind necesar să fie permise și cele similare sau superioare din punctul de vedere al complexității și/sau scopului”. Din informațiile enumerate mai sus, prezentate de ......... SRL și ... SRL, reiese explicit faptul că au furnizat, anterior, produse similare cu cele care fac obiectul prezentei proceduri, respectiv, au prestat servicii în domeniul maritim și naval, servicii care servesc scopului achiziției, respectiv, montare/înlocuire sisteme plutitoare. În ceea ce privește susținerile entității contractante, potrivit cărora ......... SRL nu a precizat numărul si data contractelor invocate drept experiență similară, Consiliul apreciază că oricare dintre informațiile din DUAE depus de contestator/terț susținător, în referire la experiența similară, ar fi putut fi clarificate, în mod simplu și remediate ca măsură de rezolvare facilă a unei neclarități; în schimb, comisia de evaluare a luat o decizie contrară, fiind încălcat în mod evident și principiul proporționalității măsurilor adoptate care impunea analiza Pagina 22 din 26
ofertei prin raportare la scopul achiziției și nu la interpretări excesiv de formaliste, contrare prevederilor legale aplicabile. Raționamentul anterior se regăsește și în Decizia civilă nr. 2164 din 24 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București : „Este adevărat că dispozițiile legale enunțate, ca și dispozițiile art. 35 din același act normativ, invocate de autoritatea contractantă, fac vorbire despre un drept al autorității contractante de a solicita detalii, precizări sau confirmări, iar nu despre o obligație, dar acest drept trebuie exercitat cu bună-credință și în considerarea tuturor dispozițiilor din materia achizițiilor publice, iar nu discreționar. Relevante în acest sens, se rețin a fi prevederile art. 2 din ordonanță, care stabilesc scopul actului normativ, printre care se regăsește și acela al promovării concurenței între operatorii economici și principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziții publice, printre care se regăsesc și cele ale tratamentului egal și eficienței utilizării fondurilor publice. Așadar, interesul autorității contractante trebuie să fie acela ca la procedura de atribuire să participe cât mai mulți operatori economici, dintre ofertele cărora să o aleagă pe aceea care răspunde cel mai bine necesităților sale, iar nu să înlăture ofertele depuse pe baza unor interpretări excesiv de formaliste a prevederilor documentației de atribuire sau a prevederilor legale aplicabile.” În hotărârea pronunțată în cauza C-131/16, CJUE a reținut următoarele aspecte: „Principiul egalității de tratament al operatorilor economici, enunțat la articolul 10 din Directiva 2004/17/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 31 martie 2004 de coordonare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții în sectoarele apei, energiei, transporturilor și serviciilor poștale, trebuie să fie interpretat în sensul că se opune ca, în cadrul unei proceduri de atribuire a unui contract de achiziții publice, autoritatea contractantă să îi solicite unui ofertant să furnizeze declarațiile sau documentele a căror comunicare era impusă prin caietul de sarcini și care nu au fost comunicate în termenul stabilit pentru depunerea ofertelor. În schimb, acest articol nu se opune ca autoritatea contractantă să îi solicite unui ofertant să clarifice o ofertă sau să îndrepte o eroare materială vădită pe care ar conține-o aceasta, cu condiția însă ca o asemenea solicitare să fie adresată oricărui ofertant care se află în aceeași situație, ca toți ofertanții să fie tratați în mod egal și loial și ca această clarificare sau această îndreptare să nu poată fi asimilată depunerii unei noi oferte, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere.” În cadrul Hotărârii din 10 octombrie 2013, CJUE s-a pronunțat în cauza C-336/12 astfel: Pagina 23 din 26
„31 Principiul egalității de tratament și obligația de transparență se opun oricărei negocieri între autoritatea contractantă și un ofertant în cadrul unei proceduri de atribuire a unor contracte de achiziții publice, ceea ce implică faptul că, în principiu, o ofertă nu poate fi modificată după depunerea sa nici la inițiativa autorității contractante, nici la cea a ofertantului. În consecință, autoritatea contractantă nu poate solicita lămuriri unui ofertant a cărui ofertă apreciază că este imprecisă sau neconformă cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELV Slovensko și alții, C 599/10, punctele 36 și 37). 32 Curtea a precizat însă că articolul 2 din Directiva 2004/18 nu se opune ca datele referitoare la ofertă să poată fi corectate sau completate punctual, în special întrucât necesită în mod vădit o simplă clarificare sau pentru a înlătura erori materiale evidente (Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 40)”. În aceste condiții, Consiliul nu poate reține ca întemeiat motivul de respingere, ca inacceptabilă, a ofertei contestatorului, neîndeplinind rigorile prevederilor legale anterior menționate, privind clarificarea unor informații din DUAE, privind experiența similară, acesta fiind doar rezultatul interpretării eronate de către entitatea contractantă a prevederilor legale privind evaluarea ofertelor, pe fondul unui formalism excesiv al comisiei de evaluare. În soluționarea criticilor contestatorului privind înlocuirea terțului susținător, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 197 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 99/2016, care prevăd: (1) Entitatea contractantă verifică dacă terțul/terții care asigură susținerea în ceea ce privește îndeplinirea criteriilor referitoare la situația economică și financiară ori privind capacitatea tehnică și/sau profesională îndeplinește/îndeplinesc criteriile relevante privind capacitatea, și nu se încadrează în motivele de excludere prevăzute la art. 177, 178 și 180. (2) Dacă terțul/terții nu îndeplinește/îndeplinesc criteriile relevante privind capacitatea sau se încadrează în unul dintre motivele de excludere prevăzute la art. 177, 178 și 180, entitatea contractantă solicită, o singură dată, ca operatorul economic să înlocuiască terțul/terții susținător/susținători, fără ca acest aspect să aducă atingere principiului tratamentului egal prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. b). În contextul arătat, Consiliul apreciază că entitatea contractantă, în eventualitatea în care ar constata, urmare a reevaluării ofertei contestatorului, că terțul susținător ... SRL, nu ar îndeplini criteriile relevante privind capacitatea, astfel cum au fost înscrise în documentația de atribuire, ar avea obligația de a solicita contestatorului, o singură dată, înlocuirea acestuia, și nu eliminarea ......... SRL, cu terț susținător ... SRL din competiție, fără a-și îndeplini obligația expresă, prevăzută la art. 197 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 99/2016, astfel cum a procedat, anterior. Pagina 24 din 26
Raportat la cele evocate și ținând seama că printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt cele de verificare a îndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanți/candidați, așa cum este prevăzut la art. 133 alin. (1) lit. b) din HG nr. 394/2016, Consiliul constată că această verificare s-a făcut cu un formalism excesiv raportat la prevederile documentației de atribuire și legislația incidentă și, pe cale de consecință, critica contestatorului privind nelegalitatea evaluării ofertei sale este fondată, urmând să fie admisă. În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu ............ și va anula raportul procedurii nr. 8945/ 23.02.2024, în ceea ce privește oferta contestatorului, precum și toate documentele subsecvente, inclusiv, adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8949/23.02.2024. Va obliga entitatea contractantă la reevaluarea ofertei contestatorului, de la etapa analizării informațiilor cuprinse în DUAE, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din considerente, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. În temeiul art. 26 alin. (6) din același act normativ, Consiliul va respinge, ca neîntemeiate, criticile contestatorului cu privire la oferta declarată câștigătoare. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu ............ și anulează raportul procedurii nr. 8945/ 23.02.2024, în ceea ce privește oferta contestatorului, precum și toate documentele subsecvente, inclusiv, adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8949/23.02.2024. Obligă entitatea contractantă la reevaluarea ofertei ......... SRL, de la etapa analizării informațiilor cuprinse în DUAE, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din considerente, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Respinge, ca neîntemeiate, criticile contestatorului cu privire la oferta declarată câștigătoare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Pagina 25 din 26
Consilier de soluționare ......... PREȘEDINTE ......... Consilier de soluționare ......... Redactat practicaua deciziei ... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 25 (douăzecișicinci) pagini. Pagina 26 din 26
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.