AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 193/2026

TRIO ALFA SRL în contradictoriu cu MINISTERUL APARARII - UNITATEA MILITARA 02547 BUCURESTI

Decizia CNSC nr. 193/C7/77 din 26.01.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 193/C7/77 din 26.01.2026

Data din document
2026-01-26
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Lucrări de reparații curente în cazarma 2736 București”, s-a solicitat Consiliului: - Anularea raportului procedurii, în partea privind evaluarea ofertei depuse de TRIO ALFA SRL; - Anularea comunicării rezultatului procedurii; - Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei, cu respectarea principiilor transparenței, proporționalității și tratamentului egal; - Reluarea dacă este cazul, a solicitării de clarificări într-o formă clară, explicită și determinată. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Respinge, ca inadmisibilă, contestația depusă de TRIO ALFA SRL, în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII-UNITATEA MILITARĂ 02547 BUCUREȘTI, pentru neconstituirea cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactată în 4 exemplare, conține 3 pagini. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

solicitării Consiliului. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: .................. în calitate de autoritate contractantă, a organizat o procedură simplificată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „..............”, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare simplificat ..........., criteriul de atribuire fiind „prețul cel mai scăzut”, data deschiderii ofertelor fiind stabilită pentru 24.11.2025, ora 15:00. Valoarea totală estimată a contractului ce urmează a fi atribuit este de 687.242,15 lei, fără TVA. În baza dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va analiza cu întâietate excepția inadmisibilității contestației, pentru neconstituirea cauțiunii, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. Consiliul reține că, în cauză, sunt aplicabile următoarele dispozițiile art. 611 din Legea nr. 101/2016:
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 193/2026

Decizie CNSC
An dosar: 2026Înregistrare: 1092Data înregistrării: 2026-01-12
ContestatorTRIO ALFA SRLCUI 17950935
Autoritate contractantăMINISTERUL APARARII - UNITATEA MILITARA 02547 BUCURESTICUI 4192804

2026_193_2026_Decizie_193.pdf, BO2026_193_2026_BO2026_193.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.354 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 193/C7/77 Data: 26.01.2026 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 1092/12.01.2026, formulată de către TRIO ALFA SRL, cu sediul în localitatea Bragadiru, Str. Unirii nr. 83A, județul Ilfov, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J23/4742/2019, având CUI RO17950935, reprezentată legal prin administrator Mihaela Ioana, împotriva raportului procedurii nr. 179/08.01.2026 emis de MINISTERUL APĂRĂRII- UNITATEA MILITARĂ 02547 BUCUREȘTI, cu sediul în București, Str. Godeanu Constantin nr. 121-129, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Lucrări de reparații curente în cazarma 2736 București”, s-a solicitat Consiliului: - Anularea raportului procedurii, în partea privind evaluarea ofertei depuse de TRIO ALFA SRL; - Anularea comunicării rezultatului procedurii; - Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei, cu respectarea principiilor transparenței, proporționalității și tratamentului egal; - Reluarea dacă este cazul, a solicitării de clarificări într-o formă clară, explicită și determinată. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

Respinge, ca inadmisibilă, contestația depusă de TRIO ALFA SRL, în contradictoriu cu MINISTERUL APĂRĂRII-UNITATEA MILITARĂ 02547 BUCUREȘTI, pentru neconstituirea cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactată în 4 exemplare, conține 3 pagini. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 6.450 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 193/C7/77 Data: 26.01.2026 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. .........., formulată de către ..............., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. .........., având ..........., reprezentată legal prin administrator ........., împotriva raportului procedurii nr. ..... emis de ..........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „................”, s-a solicitat Consiliului: - Anularea raportului procedurii, în partea privind evaluarea ofertei depuse de ................. - Anularea comunicării rezultatului procedurii; - Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei, cu respectarea principiilor transparenței, proporționalității și tratamentului egal; - Reluarea dacă este cazul, a solicitării de clarificări într-o formă clară, explicită și determinată. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, ............. în calitate de operator economic participant la procedura simplificată organizată de ................., critică respingerea ofertei sale ca neconformă și inacceptabilă. Prin adresa nr. .............., Consiliul a solicitat contestatoarei, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, dovada constituirii cauțiunii stabilite de legiuitor „în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului (12.01.2026), potrivit dispozițiilor art. 61¹ din același act normativ”. Până la data emiterii prezentei decizii, contestatoarea nu a răspuns Pagina 1 din 3

§ 2

solicitării Consiliului. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: .................. în calitate de autoritate contractantă, a organizat o procedură simplificată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „..............”, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare simplificat ..........., criteriul de atribuire fiind „prețul cel mai scăzut”, data deschiderii ofertelor fiind stabilită pentru 24.11.2025, ora 15:00. Valoarea totală estimată a contractului ce urmează a fi atribuit este de 687.242,15 lei, fără TVA. În baza dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va analiza cu întâietate excepția inadmisibilității contestației, pentru neconstituirea cauțiunii, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. Consiliul reține că, în cauză, sunt aplicabile următoarele dispozițiile art. 611 din Legea nr. 101/2016:

§ 3

„(1) Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează:

§ 4

a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 88.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b). b) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 2.000.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b.”

§ 5

Prin raportare la prevederile legale menționate mai sus, Consiliul constată că, până la data emiterii prezentei decizii, ............... nu a constituit cauțiunea legală, așa cum i s-a solicitat. Prin demersul efectuat, Consiliul a manifestat un rol activ, acordându-i contestatoarei posibilitatea de a prezenta dovada constituirii cauțiunii, astfel cum dispun reglementările legale, obligație de care aceasta nu s-a achitat, neprezentând dovada constituirii cauțiunii. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (1) și alin. (6) coroborat cu art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul urmează să respingă, ca inadmisibilă, contestația depusă de ................., pentru neconstituirea cauțiunii. Fără pronunțare asupra altor excepții și a fondului contestației. Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părți, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 3

§ 6

Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, potrivit prevederilor art. 29 și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestația depusă de ..........., în contradictoriu cu ................., pentru neconstituirea cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactată în 4 exemplare, conține 3 pagini. Pagina 3 din 3

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.