AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 776/2024

CIP AVANTAJ SRL în contradictoriu cu AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA

Decizia CNSC nr. 776/C6/734 din 27.03.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 776/C6/734 din 27.03.2024

Data din document
2024-03-27
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Servicii de curățenie pentru sediile Agenției Naționale de Administrare Fiscală – aparat propriu situate în Municipiul București, strada Caransebeș nr. 1, sector 1, Piața Alba Iulia nr. 6, bl. 15, sector 3 și b-dul Libertății nr. 14, etaj 4, sector 5”, cod CPV 90910000-9 Servicii de curățenie (Rev. 2), anunț de participare nr. CN1062347/ 14.12.2023, s-au solicitat următoarele: - anularea raportului de atribuire cu nr. AAPS-2288/01.03.2024, publicat în SEAP în data de 04.03.2024, în partea privind evaluarea ofertei K1 TOT SRL și stabilirea punctajelor și clasamentului ofertelor admisibile; - anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 2329/04.03.2024, precum și a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, actelor subsecvente, precum și a actelor pe care se întemeiază; - reevaluarea ofertei declarate câștigătoare, respectiv a ofertei depuse de către K1 TOT SRL, prin aplicarea corectă a dispozițiilor legale privind acceptabilitatea și conformitatea ofertelor, …
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție înaintată de către societatea K1 TOT SRL, cu sediul în București, str. Burdujeni nr. 1, bl. A12, sc. 5. Ap. 53, sector 3. Admite, în parte, contestația formulată de către societatea CIP AVANTAJ SRL, cu sediul în Tulcea, str. Gării nr. 12, bl. 6, parter, județul Tulcea, având sediul ales pentru comunicarea actelor ales în municipiul București, B-dul Mărășești nr. 34, ap. 2, sector 4, în contradictoriu cu autoritatea contractantă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în municipiul București, str. Apolodor nr. 17, sector 5 și anulează raportul procedurii nr. AAPS 2288/01.03.2024, în partea ce privește evaluarea ofertei K1 TOT SRL, precum și actele subsecvente acestuia, inclusiv adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. A_APS 2329/04.03.2024. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză, cu reevaluarea ofertei K1 TOT SRL, prin aplicarea prevederilor art. 209 ali…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 776/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 15168Data înregistrării: 2024-03-12
ContestatorCIP AVANTAJ SRLCUI 18605579
Autoritate contractantăAGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA

2024_776_2024_Decizie_776.pdf, BO2024_776_2024_BO2024_776.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.647 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 776/C6/734 Data: 27.03.2024 Prin contestația nr. 101/12.03.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 15168/12.03.2024, formulată de către societatea CIP AVANTAJ SRL, cu sediul în Tulcea, str. Gării nr. 12, bl. 6, parter, județul Tulcea, având sediul ales pentru comunicarea actelor ales în municipiul București, B-dul Mărășești nr. 34, ap. 2, sector 4, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J36/183/2006, CUI 18605579, reprezentată legal prin administrator Pericleanu-Grigore Ciprian, împotriva raportului procedurii nr. AAPS- 2288/01.03.2024, act emis de către AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în municipiul București, str. Apolodor nr. 17, sector 5, în calitate de autoritatea contractantă, privind achiziția publică desfășurată online, prin procedura de atribuire prin „licitație deschisă”, în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Servicii de curățenie pentru sediile Agenției Naționale de Administrare Fiscală – aparat propriu situate în Municipiul București, strada Caransebeș nr. 1, sector 1, Piața Alba Iulia nr. 6, bl. 15, sector 3 și b-dul Libertății nr. 14, etaj 4, sector 5”, cod CPV 90910000-9 Servicii de curățenie (Rev. 2), anunț de participare nr. CN1062347/ 14.12.2023, s-au solicitat următoarele: - anularea raportului de atribuire cu nr. AAPS-2288/01.03.2024, publicat în SEAP în data de 04.03.2024, în partea privind evaluarea ofertei K1 TOT SRL și stabilirea punctajelor și clasamentului ofertelor admisibile; - anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 2329/04.03.2024, precum și a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, actelor subsecvente, precum și a actelor pe care se întemeiază; - reevaluarea ofertei declarate câștigătoare, respectiv a ofertei depuse de către K1 TOT SRL, prin aplicarea corectă a dispozițiilor legale privind acceptabilitatea și conformitatea ofertelor, prin reținerea neîndeplinirii și nerespectării cerințelor stabilite prin documentația de atribuire; Pagina 1 din 3

§ 2

- obligarea autorității contractante la aplicarea corectă a dispozițiilor legale privind stabilirea punctajului și a clasamentului ofertelor admisibile. Prin cererea nr. 574/21.03.2024, de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 18342/26.03.2024, formulată de către K1 TOT SRL, cu sediul în București, str. Burdujeni nr. 1, bl A12, sc. 5, Ap. 53, sector 3, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/494/2014, având CUI 32677449, reprezentată legal prin Dumachita Cosmin Alexandru, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, s-a solicitat Consiliului respingerea contestației, ca nefondată, întrucât contestatoarea nu a identificat elemente certe și nu a adus dovezi care să susțină nelegalitatea procedurii de atribuire. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) Cod procedură civilă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție înaintată de către societatea K1 TOT SRL, cu sediul în București, str. Burdujeni nr. 1, bl. A12, sc. 5. Ap. 53, sector 3. Admite, în parte, contestația formulată de către societatea CIP AVANTAJ SRL, cu sediul în Tulcea, str. Gării nr. 12, bl. 6, parter, județul Tulcea, având sediul ales pentru comunicarea actelor ales în municipiul București, B-dul Mărășești nr. 34, ap. 2, sector 4, în contradictoriu cu autoritatea contractantă AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, cu sediul în municipiul București, str. Apolodor nr. 17, sector 5 și anulează raportul procedurii nr. AAPS 2288/01.03.2024, în partea ce privește evaluarea ofertei K1 TOT SRL, precum și actele subsecvente acestuia, inclusiv adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. A_APS 2329/04.03.2024. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză, cu reevaluarea ofertei K1 TOT SRL, prin aplicarea prevederilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, în ceea ce privește depunerea „diplomelor/certificatelor care vor atesta absolvirea unui curs de calificare profesională privind noţiuni fundamentale de igienă, emise Pagina 2 din 3

§ 3

de către formatori autorizaţi conform legislaţiei în vigoare”, conform celor precizate în motivare. Respinge, ca neîntemeiată, critica societății contestatoare asupra propunerii financiare aparținând societății K1 TOT SRL. Respinge solicitarea contestatoarei de reținerea a neîndeplinirii și nerespectării, de către societatea K1 TOT SRL, a cerințelor stabilite prin documentația de atribuire, întrucât, anterior, s-a dispus reevaluarea acestei oferte, potrivit celor stabilite în motivare. Respinge cererea de intervenție înaintată de către societatea K1 TOT SRL. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 66.511 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: 27.03.2024 Prin contestația nr. 101/12.03.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 15168/12.03.2024, formulată de către societatea ..., cu sediul în ..., având sediul ales pentru comunicarea actelor ales în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., CUI ..., reprezentată legal prin administrator ..., împotriva raportului procedurii nr. AAPS-2288/01.03.2024, act emis de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritatea contractantă, privind achiziția publică desfășurată online, prin procedura de atribuire prin „licitație deschisă”, în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Servicii de curățenie pentru sediile ... – aparat propriu situate în ... și ...”, cod CPV 90910000-9 Servicii de curățenie (Rev. 2), anunț de participare nr. .../ 14.12.2023, s-au solicitat următoarele: - anularea raportului de atribuire cu nr. AAPS-2288/01.03.2024, publicat în SEAP în data de 04.03.2024, în partea privind evaluarea ofertei ... și stabilirea punctajelor și clasamentului ofertelor admisibile; - anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 2329/04.03.2024, precum și a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, actelor subsecvente, precum și a actelor pe care se întemeiază; - reevaluarea ofertei declarate câștigătoare, respectiv a ofertei depuse de către ..., prin aplicarea corectă a dispozițiilor legale privind acceptabilitatea și conformitatea ofertelor, prin reținerea neîndeplinirii și nerespectării cerințelor stabilite prin documentația de atribuire; - obligarea autorității contractante la aplicarea corectă a dispozițiilor legale privind stabilirea punctajului și a clasamentului ofertelor admisibile. Prin cererea nr. 574/21.03.2024, de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 18342/26.03.2024, formulată de către ..., cu sediul în ..., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal prin ..., în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, s-a solicitat Consiliului respingerea contestației, ca nefondată, întrucât contestatoarea nu a identificat elemente certe și nu a adus dovezi care să susțină nelegalitatea procedurii de atribuire. Pagina 1 din 24

§ 2

Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) Cod procedură civilă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestația nr. 101/12.03.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 15168/12.03.2024, societatea ... arată că a depus o ofertă admisibilă și competitivă, aceasta fiind declarată ca fiind admisibilă, dar clasată pe locul secund în clasamentul intermediar întocmit la finalizarea evaluării ofertelor, așa cum reiese atât din raportul procedurii de atribuire, cât și din comunicarea privind rezultatul procedurii, menționând că oferta societății ... a fost desemnată câștigătoare. Contestatoare susține că, în urma studierii dosarului achiziției la sediul autorității contractante, la data de 06.03.2024, a constatat că evaluarea ofertei depuse de ... a fost efectuată prin încălcarea prevederilor legale din legislația privind achizițiile publice, reieșind faptul că oferta depusă de ... trebuia să fie desemnată ca fiind neconformă, dar dintr-o eroare vădită a ... a fost declarată ca fiind admisibilă și câștigătoare a procedurii. În acest sens, consideră că autoritatea contractantă a încălcat principiile de bază care guvernează derularea procedurii de atribuire, principii consacrate în art. 2 din Legea nr. 98/2016, precum și dispozițiile legale care prevăd faptul că oferta admisibilă este oferta conformă și acceptabilă în raport cu cerințele documentației de atribuire, iar autoritatea contractantă nu a efectuat o evaluare temeinică a ofertei depuse de .... Ori, orice decizie a autorității contractante privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică, sub toate aspectele acesteia, și pe probe concludente, materializată într-un act de evaluare. Totodată, subliniază că autoritatea contractantă avea obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă, atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică, în corelare unele cu celelalte. Fiecare propunere tehnică pentru a fi declarată conformă trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini, iar propunerile financiare trebuie să fie corelate cu propunerile tehnice și să conțină costuri justificabile rezultate din libera concurență. Societatea ... consideră că are un interes propriu și legal în formularea prezentei contestații, întrucât are calitate de parte vătămată Pagina 2 din 24

§ 3

prin raportare la prevederile art. 3 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 101/2016. 1. În cele ce urmează, contestatoarea detaliază motivele de nelegalitate: (i) ... susține că evaluarea propunerii tehnice ... este nelegală. În susținerea afirmației sale, contestatoarea învederează următoarele: Oferta ... trebuia respinsă ca neconformă, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (3) lit. a) din Normele de aplicare ale Legii 98/2016, aprobate prin HG nr. 935/2016, având în vedere următoarele aspecte: - Oferta societății ..., nu a fost evaluată potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) lit. f) din Normele de aplicare ale Legii nr. 98/2016, aprobate prin HG nr. 935/2016, nefiind verificată conformitatea propunerii tehnice depusă de către acest ofertant cu prevederile caietului de sarcini, având în vedere că, prin oferta depusă nu s-a probat îndeplinirea cerințelor minime impuse de către autoritatea contractantă, certificatele de absolvire privind noțiuni fundamentale de igienă prezentate de ofertantul ... nefiind valabile la momentul depunerii ofertei. - În caietul de sarcini, autoritatea contractantă a solicitat „Prestatorul are obligația, ca din efectivul de personal propus, minim 80%, să fie calificat și să facă dovada acestui fapt, prin depunerea de copii «conform cu originalul» ale diplomelor/certificatelor care vor atesta absolvirea unui curs de calificare profesională privind noțiuni fundamentale de igienă, emise de către, formatori autorizați conform legislației în vigoare” - Conform legislației în vigoare: metodologie din 19 iulie 2022 pentru organizarea și certificarea instruirii profesionale a personalului privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă emisă de Ministerul Sănătății, Ministerul Educației aprobată prin Ordinul nr. 2.209/4.469/2022. publicat în Monitorul Oficial, Partea I; nr. 865 din 2 septembrie 2022. Art. 20 „Certificatele de absolvire ale persoanelor care au promovat examenul de absolvire conform dispozițiilor prezentului ordin au o valabilitate de 3 ani de la data eliberării de către direcțiile de sănătate publică județene și a Municipiului București. Certificatele de absolvire pentru persoanele care au promovat examenul anterior intrării în vigoare a prezentului ordin își păstrează valabilitatea de 3 ani de la data eliberării de către de direcțiile de sănătate publică județene și ă Municipiului București.” - De asemenea, conform art. 1 din Metodologie: „Instruirea se realizează la fiecare 3 ani și constă în participarea personalului calificat menționat la alin. (1) la programe de instruire profesională privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă, examinarea și certificarea absolvenților, în conformitate cu prezenta metodologie”. Pagina 3 din 24

§ 4

- În cadrul propunerii tehnice, toate certificatele de absolvire depuse de ofertantul ... pentru personalul nominalizat nu puteau fi luate în considerare, întrucât au fost emise în luna mai anul 2012, toate cele 14 certificate depuse fiind expirate la momentul depunerii ofertei, în conformitate cu prevederile anterior menționate. - Certificatele prezentate de ofertantul ... au fost emise în baza Ordinului nr. 1.225 din 24 decembrie 2003, abrogat, ce prevedea aceeași valabilitate a certificatelor de absolvire de 3 ani de la data emiterii conform Art. 14 alin. (3) din Metodologie din 24 decembrie 2003 (*actualizată*) pentru organizarea și certificarea instruirii profesionale a personalului privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă aprobată prin nr. 1.225 din 24 decembrie 2063. ... consideră că autoritatea contractantă nu putea și nu trebuia să considere îndeplinită cerința privind absolvirea cursurilor în baza unor certificate de absolvire expirate, ce încalcă prevederile Metodologiei din 13 iulie 2022 pentru organizarea și certificarea instruirii profesionale a personalului privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă și ale Ordinului nr. 2.209/4.469/2022 privind aprobarea Metodologiei pentru organizarea și certificarea instruirii profesionale a personalului privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă. - Calificarea personalului desemnat pentru executarea serviciilor de curățenie reprezintă totodată și factorul de evaluare tehnic în procedură cu un procent de 20, punctajul acordându-se astfel: „Punctajul se acordă astfel: a) Pentru procentajul de 80% minim solicitat, de personal care a absolvit un curs de specializare în domeniu, se vor acorda o puncte, b) Pentru procentajul între 81% - 991%, de personal care a absolvit un curs de specializare în domeniu, se va aplica următoarea formulă: Pc(n) = Punctaj maxim (20 puncte) X procent ofertat/100 c) Pentru oferta cu procentul de 100%, de personal care a absolvit un curs de specializare în domeniu, se acordă punctajul maxim alocat, respectiv 20 puncte. Notă 1: în vederea susținerii informațiilor privind Componența tehnică - Calitatea serviciilor, pentru acordarea punctajului se va prezenta în cadrul propunerii tehnice copii «Conform cu originalul» ale diplomelor/certificatelor care vor atesta, absolvirea unui curs de calificare profesională privind noțiuni fundamentale de igienă, emise de către formatori autorizați conform legislației în vigoare, pentru personal propus- să presteze serviciile de curățenie. Notă 2: Conform prevederilor art. 1.39 alin. (3) din HG nr. 395/2016» În cazul în care două sau mai multe oferte, sunt clasate pe primul loc, cu punctaje, egale, departajarea se va face având în vedere punctajul obținut la factorii, de evaluare în ordinea descrescătoare a ponderilor acestora. În situația în care egalitatea se menține, autoritatea contractantă are dreptul să solicite noi propuneri financiare, și oferta câștigătoare va fi desemnată cea cu propunerea financiară cea mai mică.” Pagina 4 din 24

§ 5

- Totodată, potrivit pct. IV.4.1 din fișa de date, „Oferta care nu respectă cerințele obligatorii prevăzute în Caietul de sarcini va fi considerată neconformă și va fi respinsă”. - Contestatoarea susține că ofertantul ... nu a îndeplinit cerința din caietul de sarcini privind calificarea personalului, cerință minimă și obligatorie, imputându-se respingerea acesteia ca fiind neconformă. - Prin declararea ofertei depusă de ... ca fiind conformă membrii comisiei de evaluare au încălcat prevederile dispozițiilor art. 137 alin. (5) din Normele de aplicare ale Legii nr. 98/2016, aprobate prin HG nr. 935/2016 potrivit cărora „Comisia de evaluare are obligația de a stabili oferta câștigătoare dintre ofertele admisibile”. - Societatea ... subliniază că acceptarea ofertei ... s-a făcut cu încălcarea propriilor reguli stabilite prin documentația de atribuire, precum și a dispozițiilor art. 123 alin. (5) din Normele de aplicare ale Legii 08/2016, aprobate prin HG nr. 035/2016 potrivit cărora „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire (...)”. - În subsidiar, cu toate că din cele afirmate mai sus rezultă clar neconformitatea ofertei, contestatoarea menționează că autoritatea contractantă putea măcar să nu acorde nici un punct la acest criteriu, implicit depunctarea acestei oferte. Cu toate acestea, ... i-a acordat punctajul maxim (20 de puncte) pentru factorul de evaluare tehnic, ca și când

§ 6

ofertantul

§ 7

ar

§ 8

fi

§ 9

prezentat

§ 10

cel

§ 11

puțin

§ 12

14

§ 13

de diplome/atestate/certificate ce demonstrau îndeplinirea cerinței și care puteau fi recunoscute la nivelul autorității contractante, ceea ce nu este cazul. 2. În cele ce urmează, contestatoarea prezintă aspecte cu privire la evaluarea nelegală a propunerii financiare .... În acest sens, ... susține că oferta ... trebuia respinsă ca neconformă, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/ acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. În susținere afirmației sale, contestatoarea arată că oferta ... trebuia respinsă ca neconformă potrivit prevederilor art. 137 alin (3) lit. c), d) și g) din HG nr. 395/2016, având în vedere următoarele aspecte: Propunerea financiară are un preț sau conține prețuri neobișnuit de scăzute, neputându-se asigura îndeplinirea contractului în parametrii solicitați. - Potrivit art. 137 alin. (3) lit. g) din HG 395/2016, oferta este considerată neconformă daca „în urma verificărilor prevăzute la art. 210 din Lege se constată că propunerea financiară are un preț sau conține costuri neobișnuit de scăzute în raport cu lucrările, produsele sau serviciile, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini”. Pagina 5 din 24

§ 14

- În propunerea tehnică, ofertantul ... și-a asumat cerințele din caietul de sarcini privind programul de lucru al personalului astfel: Pentru asigurarea serviciilor de curățenie se solicită un număr de minim 14 persoane, distribuite pe locații astfel: - sediul din ...: 9 (nouă) persoane de luni până vineri între orele 6.00-14.00, cu mențiunea că de luni până joi 2 (două) persoane vor efectua program prelungit până la orele 17:00 și vineri până la orele 14,30; - sediul din ...: 3 (trei) persoane de luni până vineri între orele 6.00-14.00, cu mențiunea că de luni până joi 1 (una) persoană va efectua program prelungit până la orele 17:00 și vineri până la orele 14,30; - sediul din ...: 2 (două) persoane de luni-vineri între orele 6.00- 14.00, cu mențiunea că de luni până joi 1 (una) persoană va efectua program prelungit până la orele 17:00 și vineri până la orele 14,30; - În devizul prezentat în cadrul propunerii financiare, ofertantul ... a luat în calcul un buget de 340 lei pentru orele suplimentare aferente programului prelungit solicitat. - Conform Hotărârii Guvernului 900/28/09/2023, ce prevede: „Art. 1. - începând cu data de 1 octombrie 2023, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare se stabilește în bani, fără a include indemnizații, sporuri și alte adaosuri, la suma de 3.300 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând 19,960 lei/oră” - De asemenea, conform prevederilor art. 123 alin (2) Codului muncii (2). Sporul pentru munca suplimentară, acordat în condițiile prevăzute la alin. (1) se stabilește prin negociere, în cadrul contractului colectiv de muncă sau, după caz, al contractului individual de muncă, și nu poate fi mai mic de 75% din salariul de bază. - ... susține că doar printr-un simplu calcul se poate observa faptul că bugetul alocat de ofertantul ... pentru orele suplimentare este cu mult subapreciat, având în vedere programul de lucru prelungit asumat în propunerea tehnică, prezentând, în acest sens, sub formă tabelară, calculul său. - În opinia sa, chiar și dacă ar fi optat pentru compensarea prin ore libere, plătite, prin suplimentarea personalului, bugetul alocat de ofertantul ... pentru orele suplimentare ar fi subapreciat. - Așadar, consideră că propunerea financiară întocmită de societatea ... nu este corelată/cu elementele propunerii tehnice. Societatea ... concluzionează că propunerea tehnică a câștigătorului ar fi trebuit declarată neconformă, în considerarea faptului că aceasta nu îndeplinește cerințele din documentația de atribuire. În ceea ce privește temeiul de drept, contestatoarea invocă, față de cele semnalate mai sus, dispozițiile art. 215 alin (5) din Legea 98/2016, Pagina 6 din 24

§ 15

opinând că ofertantul, declarat câștigător nu îndeplinește cerințele din documentația de atribuire; iar în conformitate cu dispozițiile HG 395/2016 care prevăd că propunerea tehnică să corespundă cerințelor prevăzute în caietul de sarcini, precum și cu dispozițiile, conform cărora comisia de evaluare are obligația de a respinge ofertele inacceptabile și ofertele neconforme, ... consideră că autoritatea contractantă ar fi trebuit, prin aplicarea dispozițiilor legale, să declare această ofertă neconformă. În opinia sa, prin faptul că autoritatea contractantă a trecut cu vedere anumite neconformități ale ofertei declarate câștigătoare, a creat un tratament preferențial și un real avantaj, în totală contradicție cu principiile fundamentale ale achizițiilor publice. În acest sens, contestatoarea invocă și redă prevederile art. 2 alin (2), art. 49, precum și art. 154 din Legea nr. 98/2016. În cele ce urmează, contestatoarea mai arată următoarele: - oferta ... a fost evaluată cu nerespectarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice și a documentației de atribuire; - autoritatea contractantă a procedat în mod nelegal și încălcând prevederile legislației achizițiilor publice, în ceea ce privește principiile care guvernează derularea, procedurii de atribuire, precum și a articolului 215, alin. (5) din Legea nr. 98/2016, procedând la declararea, ca și câștigătoare a unei oferte neconforme, din punct de vedere tehnic, cu cerințele caietului de sarcini. Prin adresa nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat contestatoarei să transmită dovada constituirii cauțiunii. Prin adresa înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 15592/14.03.2024, societatea ... a transmis la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare nr. 210041125/1 din 13.03.2024, în valoare de 40.587,00 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala Piața Alba Iulia. Prin adresa nr. A_SGF303/18.03.2024, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 16225/18.03.2023, cu privire la contestația formulată de ..., autoritatea contractantă ... a transmis punctul său de vedere, în cadrul căruia prezintă contraargumente față de criticile contestatoarei. 1. Autoritatea contractantă opinează că este lipsită de relevanță susținerea contestatoarei în referire la faptul că, potrivit art. 14 alin. (3) din Ordinul nr. 1225/5031/2003, certificatele au valabilitate de 3 ani de la data emiterii, iar certificatele prezentate fiind emise în 2012 nu mai sunt valabile, având în vedere următoarele considerente: În conformitate cu prevederile caietului de sarcini publicat în SEAP, prezenta procedură are ca obiect „achiziția serviciilor de curățenie pentru sediile ... - aparat propriu situate în ... și ....” De asemenea, ... menționează că în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, „Având în vedere obligativitatea autorității Pagina 7 din 24

§ 16

contractante de a asigura curățenia, igienizarea și întreținerea permanentă a sediilor prin activități specifice (zilnice, lunare, trimestriale, semestriale) unde își desfășoară activitatea salariații, se impune încheierea unui acord cadru pentru asigurarea serviciilor de curățenie în sediile ANAF”. În consecință, prezenta procedură are ca obiect prestarea de servicii de curățenie în sediile ... în care își desfășoară activitatea salariații instituției. Totodată, autoritatea contractantă învederează că în conformitate cu prevederile legale în vigoare, personalul care prestează servicii de curățenie în spații publice de genul celor în cadrul cărora se solicită a fi prestate acest tip de servicii prin intermediul prezentei proceduri, respectiv spații de birouri, nu are obligativitatea de a absolvi un curs de calificare profesională/instruire profesională privind noțiuni fundamentale de igienă. Astfel, autoritatea contractantă a considerat necesar, pentru protejarea intereselor salariaților să introducă, și a menționat în mod expres, în cadrul caietului de sarcini, cerința ca: „Prestatorul are obligația, ca din efectivul de personal propus, minim 80%, să fie calificat și să facă dovada acestui fapt, prin depunerea de copii «Conform cu originalul» ale diplomelor/certificatelor care vor atesta absolvirea unui curs de calificare profesională privind noțiuni fundamentale de igienă, emise de către formatori autorizați conform legislației în vigoare." Așadar, ... susține că în conformitate cu prevederile invocate cerința sa este aceea ca din efectivul de personal propus, minim 80%, să fie calificat, iar respectiva calificare să fie dovedită prin diplome/certificate emise de către formatori autorizați conform legislației în vigoare, prin care să se ateste absolvirea unui curs de calificare profesională privind noțiuni fundamentale de igienă. Având in vedere cele expuse anterior, comisia de evaluare a considerat că certificatele de absolvire eliberate de către Direcția de Sănătate Publică Ilfov ulterior urmării cursului de instruire privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă și a promovării examenului de absolvire și depuse de către ofertantul ..., dovedesc îndeplinirea cerinței autorității contractante din cadrul caietului de sarcini, ele atestând calificarea personalului propus pentru derularea contractului, de către formatori autorizați conform legislației în vigoare, respectiv art. 2 din Ordinul nr. 1225/5031/2003, de către formatorii Centrului de formare profesională ... în baza avizului Ministerului Sănătății nr. 5539/26.01.2011 și MECTS 27794/16.02.2011. Ori, ... își motivează contestația pe faptul că potrivit legislației aplicabile, atât a legislației care reglementa materia la data emiterii certificatelor depuse de către ..., cât și a legislației aplicabile la data prezentă, certificatele nu dovedesc îndeplinirea cerinței autorității contractante din cadrul caietului de sarcini, fapt care nu corespunde realității. Pagina 8 din 24

§ 17

În primul rând, autoritatea contractantă susține că în cadrul caietului de sarcini nu a solicitat ca diplomele/certificatele emise de către formatori autorizați conform legislației în vigoare, prin care să se ateste absolvirea unui curs de calificare profesională privind noțiuni fundamentale de igienă, să fie valabile la data prezentării. Astfel, în cazul în care autoritatea contractantă a instituit o asemenea condiție în cadrul documentației de atribuire, aceasta a specificat de asemenea, în mod expres acest lucru, ca spre exemplu în cadrul fișei de date, în cazul motivelor de excludere, autoritatea contractantă a specificat că „Ofertantul clasat pe primul loc, după aplicarea criteriului de atribuire asupra ofertelor admisibile va face dovada neîncadrării în situația de excludere, prin prezentarea, la solicitarea autorității contractante de documente (...) valabile la momentul prezentării”. ... precizează că în conformitate cu prevederile art. 1 din Ordinul nr. 1225/5031/2003 privind aprobarea Metodologiei pentru organizarea și certificarea instruirii profesionale a personalului privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă, act normativ abrogat la momentul prezentei, dar în vigoare la data emiterii certificatelor de absolvire, „Art. 1 (1) Orice activitate de producție și de comercializare a produselor alimentare, de alimentație publică și colectivă, serviciile și producția de apă potabilă, precum și serviciile de întreținere corporală se exercită numai cu personal calificat, conform prevederilor legale. (2) Personalul calificat din activitățile menționate la alin. (1) are obligația legală a instruirii periodice în vederea însușirii noțiunilor fundamentale de igienă, activitate organizată și finalizată cu examinare și certificate, în conformitate cu prezenta metodologie. (3) În procesul de instruire privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă este cuprins personalul din următoarele categorii de unități: a) servicii de producție, depozitare, transport și comercializare a alimentelor, inclusiv alimentație publică și a colectivităților; b) servicii de curățenie în unități de asistență medicală, colectivități de copii și tineri, unități de cazare (hoteluri, moteluri, cabane etc.); c) producția și distribuția apei potabile, producția apei îmbuteliate; d) servicii de îngrijire corporală (cosmetică, frizerie, coafură, manichiură, pedichiură, masaj etc.); e) servicii tip dezinfecție, dezinsecție, deratizare. (4) Se exceptează de la prevederile prezentului ordin personalul angajat cu studii medii medicale și farmaceutice și studii superioare medicale și farmaceutice.” Autoritatea contractantă reiterează că serviciile a căror achiziționare se solicită prin intermediul acestei proceduri, nu se încadrează în niciuna din categoriile prevăzute de lege pentru care să existe obligația legală a instruirii periodice în vederea însușirii noțiunilor Pagina 9 din 24

§ 18

fundamentale de igienă, absolvirea unui curs de calificare profesională privind noțiuni fundamentale de igienă, nefiind o condiție sine qua non a prestării serviciilor solicitate de către autoritatea contractantă. ... susține că nici în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 2.209/4.469/2022 privind aprobarea Metodologiei pentru organizarea și certificarea instruirii profesionale a personalului privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă, act normativ în vigoare, invocat de către contestatoare, personalul propus pentru prestarea serviciilor de curățenie în sediile ... în care își desfășoară activitatea salariații instituției, nu se încadrează în prevederile art. 1 alin. (1) și (3) pentru care instruirea să fie necesar a se efectua la fiecare 3 ani în conformitate cu prevederile alin. (2) ale aceluiași articol. „Art. 1 (1) Prezenta metodologie reglementează avizarea furnizorilor și a programelor de instruire profesională privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă oferite de aceștia, precum și organizarea și certificarea instruirii profesionale a personalului calificat ce desfășoară activități și servicii care implică riscuri pentru viață, sănătatea sau securitatea populației privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă. (2) Instruirea se realizează la fiecare 3 ani și constă în participarea personalului calificat menționat la alin. (1) la programe de instruire profesională privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă, examinarea și certificarea absolvenților, în conformitate cu prezenta metodologie. (3) în procesul de instruire este cuprins personalul din următoarele categorii de unități: a) furnizoare de servicii pentru producția, depozitarea, transport și comercializarea alimentelor, inclusiv alimentația publică și a colectivităților; b) furnizoare de servicii de curățenie prestate în unități de asistență medicală, în colectivități de copii și tineri, în unități de cazare (hoteluri, moteluri, cabane etc.), în cabinete de înfrumusețare corporală, piercing și tatuaj; c) furnizoare de servicii în domeniul apei destinate consumului uman: producția și distribuția apei potabile și a apei din fântânile publice, producția apei îmbuteliate; d) furnizoare de servicii pentru spații în care au loc activități de îmbăiere sau înot de agrement, formativ sau sportiv, precum și servicii pentru tratarea și dezinfecția apei din bazine de înot și piscine; e) furnizoare de servicii prestate în cabinete de înfrumusețare corporală, reglementate prin Ordinul ministrului sănătății nr. 1136/2007 privind aprobarea Normelor de igienă pentru cabinetele de înfrumusețare corporală, cu modificările și completările ulterioare;" ... reiterează că nu au fost solicitate clarificări cu privire la acest aspect, prevederile documentației de atribuire rămânând definitive. Pagina 10 din 24

§ 19

Având in vedere argumentele expuse anterior autoritatea contractantă solicită respingerea contestației ... cu privire la acest capăt de cerere, ca fiind nefondată. 2. În ceea ce privește susținerea contestatoarei în referire la faptul că evaluarea propunerii financiare a ... este nelegală, deoarece aceasta are un preț sau conține prețuri neobișnuit de scăzute, neputându-se asigura îndeplinirea contractului în parametrii solicitați, autoritatea contractantă învederează faptul că în data de 07.02.2024 și în data de 21.02.2024 comisia de evaluare a solicitat ofertantului ... să justifice modul de formare a prețului unitar ofertat raportat atât la cantitățile de produse utilizate pe perioada de derulare a acordului-cadru, cât și la cheltuielile alocate personalului angajat, aspecte consemnate în procesele verbale nr. A_APS 1372/07.02.2024, A_APS 1958/21.02.2024 și A_APS 2062/23.02.2024. ... susține că ofertantul ... a răspuns concludent, fiind prezentate justificări ale prețului neobișnuit de scăzut, a precizat în calculul propunerii financiare numărul de persoane pe care trebuie să-l folosească, cu respectarea prevederilor legale privind Codul muncii, a detaliat compunerea prețului unitar minim admis pe care l-a ofertat, prin raportare la dispozițiile legale, având în vedere salariul minim pe economie, precum și toate celelalte costuri care sunt antrenate prin desfășurarea activității, conform răspunsurilor la solicitările de clarificări nr. 332/08.02.2024 și 443/22.02.2024, cuprinse în dosarul achiziției, volumul 2, paginile 211-228, respectiv 246-258. De asemenea, autoritatea contractantă menționează că a verificat și analizat propunerea financiară, precum și corelarea acesteia cu propunerea tehnică și, în mod corect a declarat admisibilă și câștigătoare, după aplicarea criteriului de atribuire, oferta ..., aceasta întocmindu-și propunerea financiară cu respectarea tuturor normelor legale privind obligațiile angajatorilor privind salarizarea personalului și contribuțiile obligatorii către bugetul de stat. Și în acest caz, ... a considerat cerința îndeplinită, deoarece explicațiile aduse de ofertantul ..., precum și dovezile furnizate justifică, în mod corespunzător nivelul scăzut al prețului. Prin adresa nr. A_SGF303/18.03.2024, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 16225/18.03.2023, autoritatea contractantă a înaintat documentele necesare soluționării contestației. Prin adresa nr. 114/19.03.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 16735/19.03.2024, ... a înaintat concluzii scrise, arătând că Ordinul nr. 2209/4469/ 2022 privind aprobarea Metodologiei pentru organizarea și certificarea instruirii profesionale a personalului privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă, menționează în cadrul metodologiei pentru organizarea și certificarea instruirii profesionale a personalului privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă, art. 20, după cum urmează: „Certificatele de, absolvire ale persoanelor care du promovat Pagina 11 din 24

§ 20

examenul de absolvire conform dispozițiilor prezentului ordin au o valabilitate de 3 ani de la data eliberării de către direcțiile de sănătate publică județene și a Municipiului București. Certificatele de absolvire pentru persoanele care au promovat examenul anterior intrării în vigoare a prezentului ordin își păstrează valabilitatea de 3 ani de la data eliberării de către de direcțiile de sănătate publică județene și a Municipiului București”. În opinia sa, faptul că autoritatea contractantă omite să menționeze în punctul său de vedere, cele precizate mai sus, reprezintă o încercare de inducere în eroare a CNSC De asemenea, societatea ... susține că prin cerința din caietul de sarcini prin care prestatorul are obligația ca din efectivul de personal propus, minim 80%, să fie calificat și să facă dovada acestui fapt, prin depunerea de copii „conform cu originalul” ale diplomelor/ certificatelor care vor atesta absolvirea unui curs de calificare profesională privind noțiuni fundamentale de igienă, emise de către formatori autorizați conform legislației în vigoare, autoritatea contractantă nu a dorit doar prezentarea acestor documente de către ofertanți cu titlu exemplificativ, ci a dorit să se asigure că ofertantul care va fi declarat câștigător deține personal, calificat pentru serviciile ce fac obiectul contractului. Contestatoarea susține că autoritatea contractantă a creat un regim preferențial pentru un singur ofertant, ..., care a ales să ignore cerința caietului de sarcini privind personalul calificat, încălcând, încă o dată, principiul tratamentului egal. Totodată, arată că, aplicând logica autorității contractante, de a accepta documente care nu au fost valabile la data depunerii ofertei, s-ar ajunge la concluzia că aceasta nu ar putea respinge niciodată oferta unui operator economic în baza faptului că acesta nu a îndeplinit această cerință din caietul de sarcini, atâta timp cât aceasta depune totuși un document. În aceste condiții, afirmă că nu vede de ce autoritatea contractantă ar impune o cerință pe care operatorii ar putea să o îndeplinească prezentând o hârtie oarecare, eventual printată chiar de ofertant special pentru acest scop, atâta timp cât aceasta face referire la absolvirea unui pretins „curs”, curs absolvit în anul 2012, adică acum 12 ani. Societatea ... consideră că se impunea depunctarea acestei oferte. Cu toate acestea, autoritatea contractantă i-a acordat punctajul maxim (20 de puncte) pentru factorul de evaluare tehnic, ca și când ofertantul ar fi prezentat diplomele/certificate valabile care să ateste absolvirea unui curs de calificare profesională privind noțiuni fundamentale de igienă, emise de către formatori autorizați conform legislației în vigoare, pentru tot personal propus să presteze serviciile de curățenie, care demonstrau îndeplinirea cerinței și care puteau fi recunoscute la nivelul autorității contractante, ceea ce nu este cazul. Pagina 12 din 24

§ 21

În final, contestatoarea atrage atenția unei posibile favorizări a ofertantului ... de către autoritatea contractantă prin faptul că oferta acesteia a fost declarată câștigătoare, chiar dacă nu îndeplinea cerințele din documentația de atribuire. Prin cererea de intervenție voluntară nr. 574/21.03.2024, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 18342/26.03.2024, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, ... a solicitat Consiliului respingerea contestației, ca nefondată, întrucât contestatoarea nu a identificat elemente certe și nu a adus dovezi care să susțină nelegalitatea procedurii de atribuire. În ceea ce privește interesul său în formularea cererii de intervenție, ... invocă art. 32 alin. (1) lit. d) și art. 33 din Noul Cod De Procedură Civilă, susținând că este determinat, folosul practic și material ce poate fi concret și realizat, în eventualitatea admiterii intervenției; este legitim, în sensul că nu încalcă prevederile legale, cererea fiind întemeiată, emisă în condițiile prevederilor art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016 și art. 5, art. 61 alin. (3), art. 63, art. 65, art. 67 și art. 148 din Legea nr. 134/2010 privind NCPC; este personal, deoarece clasarea ofertei sale pe locul I justifică demersul său, ca fiind în apărarea unui interes personal, urmărind conservarea calității sale de câștigător al procedurii. 1. Referitor la diplomele/certificatele care atestă absolvirea unui curs de calificare profesională privind însușirea noțiunilor fundamentale de igienă, intervenienta redă toate prevederile caietului de sarcini care se refera subiectul certificatelor, precum și toate prevederile fișei de date referitoare la calificarea personalului, susținând că documentația de atribuire stipulează pe de-o parte că personalul trebuie să fie calificat și să dețină „diplome/certificate care atestă absolvirea unui curs de calificare profesională privind noțiuni fundamentale de igienă, emise de către formatori autorizați conform legislației în vigoare”, iar pe de alta faptul că lista cu personalul poate fi schimbată, inclusiv la încheierea acordului-cadru sau la încheierea contractului subsecvent, se pot aduce noi dovezi privind calificarea. De asemenea, subliniază că nu se fac referiri la data calificării, ci doar la faptul că personalul trebuie să fie calificat, iar certificatele trebuie „emise de către formatori autorizați conform legislației în vigoare”. Cu privire la cele de mai sus, societatea ... precizează că a depus „diplome/certificate care atestă absolvirea unui curs de calificare profesională privind noțiuni fundamentale de igienă, emise de către formatori autorizați conform legislației în vigoare.” Totodată, susține că oferta sa nu se abate deloc de la prevederile caietului de sarcini și a celor din fișa de date a achiziției, afirmând că certificatele depuse atestă calificarea, au fost emise de către formatori autorizați conform legislației în vigoare. Pagina 13 din 24

§ 22

Societatea ... subliniază că în caietul de sarcini nu se face nicio referire la data emiterii, dacă respectivele certificate trebuie să fie sau nu actualizate, contestatoarea neaducând nicio dovadă, care să probeze că în momentul actual persoanele în cauză nu ar avea certificate valabile. În plus, intervenienta menționează că certificatele depuse respectă ad literam cerințele caietului de sarcini și au fost acceptate ca valabile de către autoritatea contractantă. În opinia sa, contestatoarea nu ar fi trebuit să invoce simple presupuneri care exclud posibilitatea ca persoanele invocate, ce au susținut cursurile de igienă să aibă actualizate certificatele, ci să invoce motive temeinice, care să ateste cu certitudine că nu s-au respectat cerințele caietului de sarcini. Intervenienta susține că certificatele depuse îndeplinesc forma solicitată de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini, iar contestatoarea, prin acceptarea tacită a condițiilor acestuia și-a asumat inclusiv posibilitatea ca certificatele depuse să nu fie actualizate, acest fapt neînsemnând neapărat că instruirea nu s-a actualizat. În acest sens, invocă Legea nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice cu modificările și completările ulterioare, respectiv art. 154 și art. 155; Hotărârea Nr. 395 din 2 iunie 2016 cu modificările și completările ulterioare pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, respectiv art. 20. Referitor la prevederile citate, ... menționează că legislația prevede obligativitatea ca autoritatea contractantă să prevadă, în caietul de sarcini, în mod obligatoriu toate specificațiile tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității contractante. În acest sens, intervenienta solicită CNSC să constate că propunerea tehnică a societății sale îndeplinește, în totalitate cerințele caietului de sarcini. De asemenea, subliniază că legea nu conține niciun fel de prevedere referitor la obligativitatea ofertanților de a depune oferte care să corespundă unor pretenții ale altor ofertanți, pretenții ce nu au legătură cu cerințele caietului de sarcini și sunt ridicate special în scopul descalificării și afectării concurenței. 2. Referitor la prețul neobișnuit de scăzut al ofertei societății sale, intervenienta redă lista clarificărilor care i-au fost solicitate de către autoritatea contractantă, arătând că ... a avut o preocupare minuțioasă în a stabili gradul de admisibilitatea al ofertei societății sale, cu atât mai mult cu cât solicitările de clarificări din dățile de 07.02.2024 și 21.02.2024 vizează exclusiv fundamentarea modului de formare a prețului ofertat de către societatea sa. Pagina 14 din 24

§ 23

... menționează că clarificările oferite de către societatea sa sunt ample (18 pagini, respectiv 13 pagini) și răspund la toate problemele invocate de către contestatoare cu privire justificarea prețului. În scopul combaterii criticilor referitoare la prețul societății sale, intervenienta invocă comunicările 332 și 443 care se constituie ca răspunsuri la solicitările de clarificări. Intervenienta susține că din comunicările de mai sus rezultă că a fost respectat salariul minim garantat în plată de 3300 lei/lună (Comunicarea 332/08.02.2024) care corespunde cu salariul reglementat de H.G. 900/2023, ce prevede: „Art. 1. - începând, cu data de 1 octombrie 2023, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în bani, fără a include indemnizații, sporuri și alte adaosuri, la suma de 3.300 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând 19,960 lei/oră”. De asemenea, ... arată că la pag. 3 a comunicării 332/08.02.2024 se observă clar că pentru calculul orelor suplimentare, la Cap. „Calculul contravalorii orelor suplimentare (44001ei/lună)” a fost luată in calcul valoarea reglementată de lege: „Rezulta un cuantum de 110 ore/luna x 19,960 lei/oră = 2195,60 lei/lună, fapt pentru care s-a luat în calcul suma acoperitoare de 2200 lei/lună” În opinia sa, calculul este laborios și minuțios detaliat și este menționat în Pag. 3-4 a comunicării mai sus menționată. Calculele din comunicările invocate nu numai că dovedesc respectarea legilor în domeniul fiscal și al salarizării, dar chiar au fost acceptate și certificate ca legale de autoritatea contractantă, care deține suficienți specialiști în domeniul fiscal, care să certifice corectitudinea datelor din oferta societății sale. Intervenienta mai arată că ... nu a identificat și reliefat concret din ce motiv justificarea prețului din răspunsurile la solicitările de clarificări nu sunt elocvente sau din ce motiv nu ar fi conform legii. În concluzie, având în vederea motivația de mai sus, ... apreciază că societatea sa a depus o ofertă admisibilă. În condițiile de mai sus, contrar dispozițiilor art. 249 cod procedură civilă, se constată că societatea contestatoare ..., nu face dovada temeiniciei criticilor referitoare la oferta .... Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire prin „licitație deschisă” derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: „Servicii de curățenie pentru sediile ... – aparat propriu situate în ... și ...”, cod CPV 90910000- 9 Servicii de curățenie (Rev. 2), publicând, în S.E.A.P., anunțul de participare simplificat nr. .../14.12.2023. Pagina 15 din 24

§ 24

La pct. II.1.5) din cadrul anunțului de participare aferent, organizatoarea procedurii a precizat că valoarea totală estimată este de 2.029.332,01 lei, fără TVA, iar pct. II.2.5) din cadrul aceluiași document, a fost stabilit criteriul de atribuire: „cel mai bun raport calitate-preț”. Conform raportului procedurii nr. AAPS2288/01.03.2024, în cadrul procedurii de atribuire au depus oferte următorii operatori economici: ...; ...; ...; ...; ...; .... În urma evaluării propunerilor tehnice oferta ... a fost declarată neconformă, iar ofertele ..., ... și ... inacceptabile. În urma aplicării criteriului de atribuire și stabilirea clasamentului, oferta ... s-a clasat pe locul I și a societății ... pe locul II. Împotriva rezultatului procedurii, societatea ... a formulat contestația din prezenta cauză, solicitând cele redate în partea introductivă. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ... a transmis recipisa de consemnare a cauțiunii cu nr. 210041125/1 din 13.03.2024 din care rezultă consemnarea cauțiunii în cuantum legal, pe seama și la dispoziția C.N.S.C, corespunzător dosarului nr. .... Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Preliminar analizării aspectelor sesizate de contestatoare, este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de achiziție, la care se adaugă clarificările postate în SEAP, prin faptul că au depus ofertă, au fost acceptate de operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. La acest moment nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/ 2016. Din analiza conținutului contestației, Consiliul reține că autoarea ei, a cărei oferta s-a clasat pe locul al doilea, critică modul în care autoritatea contractantă a desemnat oferta câștigătoare aparținând societății ... considerând că aceasta din urmă trebuia respinsă ca neconformă, în baza art. 137 alin. (3) lit. a), lt. c), lit. d) și lit. g) din HG nr. 395/2016. Totodată, în soluționarea cauzei, Consiliul are în vedere faptul că, urmare a formulării contestației în cauză, societatea ... a formulat cererea de intervenție voluntară nr. 574/21.03.2024, înregistrată la CNSC cu nr. 18342/26.03.2024, în calitate de participant la procedura de atribuire a cărei ofertă a fost declarată câștigătoare. Prealabil aprecierii asupra admisibilităţii, în principiu, a cererii de intervenție, Consiliul ia act de faptul că autoarea acesteia sprijină apărările autorităţii contractante, în sensul menţinerii rezultatului Pagina 16 din 24

§ 25

procedurii. În consecinţă, cererea de intervenţie în discuție îmbracă elementele unor cereri formulate în condiţiile precizate la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Considerată de Consiliu admisibilă, în principiu, cererea de intervenție, aparținând societății ..., urmează a fi cercetată odată cu solicitările contestatoarei în condițiile impuse de dispozițiile coroborate ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și cele ale art. 64 şi 67 din Codul de procedură civilă, autoarea acesteia, fiind declarată câștigătoare, având interes în menținerea actualului rezultat al procedurii de atribuire. Prima critică a contestatoarei asupra ofertei desemnată câștigătoare se referă la faptul că respectiva ofertă nu ar fi fost analizată, de către comisia de evaluare potrivit art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016, societatea ... afirmând că „certificatele de absolvire privind noțiuni fundamentale de igienă prezentate de ofertantul ... nefiind valabile la momentul depunerii ofertei”. În soluționarea acestei critici, Consiliul se va raporta la fișa de date a achiziției, unde la cap II.2.5 - Criterii de atribuire - Cel mai bun raport calitate – preț, se regăsește factorul de evaluare „Componenta tehnică – Calitatea serviciilor”, apreciat cu 20%, al cărui algoritm de calcul este: „Punctajul se acordă astfel: a) Pentru procentajul de 80% minim solicitat, de personal care a absolvit un curs de specializare în domeniu, se vor acorda 0 puncte. b) Pentru procentajul între 81% - 99%, de personal care a absolvit un curs de specializare în domeniu, se va aplica următoarea formulă: Pc(n) = Punctaj maxim (20 puncte) X procent ofertat/100 c) Pentru oferta cu procentul de 100%, de personal care a absolvit un curs de specializare în domeniu, se acordă punctajul maxim alocat, respectiv 20 puncte”, fiind precizată: „Notă 1: În vederea susţinerii informaţiilor privind Componenta tehnică – Calitatea serviciilor, pentru acordarea punctajului se va prezenta în cadrul propunerii tehnice copii «Conform cu originalul» ale diplomelor/ certificatelor care vor atesta absolvirea unui curs de calificare profesională privind noțiuni fundamentale de igienă, emise de către formatori autorizați conform legislației în vigoare, pentru personal propus să presteze serviciile de curățenie.” De asemenea, în caietul de sarcini la pct. 8.4, se regăsește cerința: „(...) Prestatorul are obligaţia, ca din efectivul de personal propus, minim 80%, să fie calificat şi să facă dovada acestui fapt, prin depunerea de copii "Conform cu originalul" ale diplomelor/certificatelor care vor atesta absolvirea unui curs de calificare profesională privind noţiuni fundamentale de igienă, emise de către formatori autorizaţi conform legislaţiei în vigoare.” Din verificarea propunerii tehnice a societății ..., Consiliul reține că, pentru îndeplinirea acestei cerințe, a prezentat un număr de 14 Pagina 17 din 24

§ 26

certificate de absolvire (filele 199-186), emise pe numele: ..., ... (...) ..., emise în anul 2012 de către Ministerul Sănătății – Direcția Publică de Sănătate Ilfov, în baza Ordinului nr. 1.225/5.031/2003. Potrivit Ordinului 1.225/2003 privind aprobarea Metodologiei pentru organizarea şi certificarea instruirii profesionale a personalului privind insuşirea noţiunilor fundamentale de igienă, abrogat şi înlocuit prin Ordin 2209/2022, art. 14 alin. (3) din conținutul acestei metodologii stabilește: „Certificatele de absolvire au valabilitate 3 ani de la data emiterii.” Având în vedere cele prezentate anterior, raportat la norma citată, precum și la data emiterii acestor certificate, Consiliul constată că sunt expirate, nemaifiind valabile. În aceste condiții, Consiliul nu va reține ca întemeiată susținerea autorității conform căreia în caietul de sarcini nu a solicitat ca diplomele/ certificatele, emise de către formatorii autorizați, să fie valabile la data prezentării, întrucât, prin propria sintagmă „conform legislației în vigoare”, autoritatea a impus respectare legii în acest sens, iar norma citată mai sus prevede valabilitatea acestor documente ca fiind de 3 ani de la data emiterii lor. De asemenea, Consiliul va respinge ca neîntemeiată afirmația autorității contractante, din punctul său de vedere nr. A_SGF 303/ 18.03.2024, înregistrat la CNSC cu nr. 16225/18.03.2024, potrivit căreia „în conformitate cu prevederile legale în vigoare, personalul care prestează servicii de curățenie în spații publice de genul celor în cadrul cărora se solicită a fi prestate acest tip de servicii prin intermediul prezentei proceduri, respectiv spații de birouri, nu are obligativitatea de a absolvi un curs de calificare profesională/instruire profesională privind noțiuni fundamentale de igienă”, deoarece, potrivit propriei cerințe, autoritatea a impus ca diplomelor/certificatelor, care vor atesta absolvirea unui curs de calificare profesională privind noțiuni fundamentale de igienă, să fie „emise de către formatori autorizați conform legislației în vigoare. Or, este evident că și formatorii autorizați, la care face trimitere autoritatea, vor fi obligați să emită documentele în discuție tot în baza legislației în vigoare, din acest domeniu. Relevante pe acest aspect, sunt dispozițiilor art. 1 alin. (3) lit. a) din ordinul de mai sus, invocate și citate chiar de către autoritatea contractantă, conform cărora: „În procesul de instruire privind însuşirea noţiunilor fundamentale de igienă este cuprins personalul din următoarele categorii de unităţi: a) servicii de producţie, depozitare, transport şi comercializare a alimentelor, inclusiv alimentaţie publică şi a colectivităţilor”. Prin urmare, având în vedere faptul că activitatea autorității contractante se încadrează la noțiunea de colectivitate este evident că susținerea autorității contractante potrivit căreia „serviciile a căror Pagina 18 din 24

§ 27

achiziționare se solicită prin intermediul acestei proceduri, nu se încadrează în niciuna din categoriile prevăzute de lege pentru care să existe obligația legală a instruirii periodice în vederea însușirii noțiunilor fundamentale de igienă” este neîntemeiată, fiind contrazisă, pe de o parte chiar de legislația la care face trimitere autoritate, iar, pe de altă parte, de propria formulare a cerinței în cauză, din documentația de atribuire. Or, în condițiile în care dispozițiile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/ 2016 stabilesc că operatorii economici își vor întocmi oferta în „conformitate cu prevederile documentație de atribuire, așa și autoritatea contractantă este obligată în a respecta prevederile art. 127 alin. (1) lit. f) din același act normativ, potrivit cărora: „În raport cu sarcinile şi responsabilităţile, comisia de evaluare are, în ansamblu, următoarele atribuţii: (...) f) verificarea conformităţii propunerilor tehnice ale ofertanţilor cu prevederile caietului de sarcini”. De altfel, autoritatea contractantă nu a indicat care ar fi „legislația în vigoare” pe care a avut-o în vedere atunci când a folosit această sintagmă în documentația de atribuire și nici la ce formatori autorizați face trimitere, în condițiile în care certificatele de absolvire depuse de către societatea ... au fost emise de către Ministerul Sănătății, instituție care nu face parte din „formatori autorizați”. În concluzie, față de cele prezentate anterior, Consiliul constată că verificare propunerii tehnice a societății ... nu s-a finalizat, pe acest aspect, astfel că va dispune obligarea autorității în la reevaluarea ofertei în cauză cu aplicarea prevederilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora: „În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei”, în sensul solicitării de clarificări, adresate societății criticate, cu privire la modul de îndeplinire al cerinței în cauză. Acest lucru este cu atât mai necesar cu cât documentele în discuție constituie elemente de bază pentru demonstrarea Calității serviciilor (conform solicitării de fișa de date citată mai sus) - factor de evaluare tehnic important apreciat cu 20 de puncte, astfel că prin aplicarea algoritmului de calcul aferent se stabilește punctajul final al unei oferte. Următoarea critică vizează propunerea financiară a societății desemnată câștigătoare, în opinia societății contestatoare, aceasta „trebuia respinsă ca neconformă potrivit prevederilor art. 137 alin. (3) lit. c), d) și g) din HG 395/2016”. Pagina 19 din 24

§ 28

Potrivit Formularului de propunere financiară nr. 4, Consiliul reține că valoarea propusă de către societatea ... este de 1.467.755,86 lei, fără TVA, ceea ce reprezintă 72,33% din valoarea estimată. Având în vedere că valoarea de mai sus se situează sub procentul de 80% din valoarea de estimare, autoritatea contractantă, în temeiul art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016: „În cazul unei propuneri financiare aparent neobişnuit de scăzută în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului de achiziţie publică/ acordului-cadru care urmează a fi atribuit/încheiat, autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la preţul sau costurile propuse în respectiva ofertă”, coroborat cu art. 136 alin. (4) din HG nr. 395/2016: „În sensul prevederilor art. 210 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv”, a solicitat societății ... (fila 210) să justifice prețul „aparent neobișnuit de scăzut conform propunerii financiare depuse (...), respectiv: a) fundamentarea economică a modului de formare a prețului, prin raportare la serviciile furnizate (...)”. Răspunsul societății în cauză a fost comunicat cu adresa nr. 332/ 08.02.2024 (filele 217-218), precizând printre altele: «Calculul contravalorii orelor suplimentare (4400 lei/luna): Dupa cum se observa, exista prevăzute ore suplimentare celor 14 norme al căror calcul il ilustram mai jos. Orele suplimentare se vor presta de personal cu norme parţiale care prin adaugarea prestatiei de pe acest contract isi va intregii normele, fara sa depaseasca durata timpului legal de munca specifica unei norme intregi. - pentru sediul din Municipiul Bucureşti, strada Caransebes nr. 1, sector 1: 2 persoane x 4 zile/saptamana x 3 ore = 24 ore/saptamana 2 persoane x 0.5 ore/saptamana vineri = 1 ora/saptamana Cumulat rezulta 25 ore/saptamana, adica raportat la 40 ore de lucru/norma intreaga, rezulta 0,625 norme intregi In conformitate cu HOTĂRÂREA nr. 900 din 28 septembrie 2023 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, „începând cu data de 1 octombrie 2023, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Lecţea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include indemnizaţii, sporuri şi alte adaosuri, la suma de 3.300 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 165,333 ore pe lună, reprezentând 19,960 lei/oră." Ca urmare numărul lunar de ore suplimentare va fi de 25 ore/ saptamana x 4 saptamani/luna x 22/20 (considerandu-se acoperitor pentru o luna de 22 zile) = maxim 110 ore/luna, Rezulta un cuantum de Pagina 20 din 24

§ 29

110 ore/luna x 19,960 lei/oră = 2195,60 lei/luna, fapt pentru care s-a luat in calcul suma acoperitoare de 2200 lei/luna. - pentru sediul din ...: 1 persoane x 4 zile/saptamana x 3 ore = 12 ore/saptamana 1 persoane x 0.5 ore/saptamana vineri = 0,5 ora/saptamana Cumulat rezulta 12,5 ore/saptamana, adica raportat la 40 ore de lucru/norma intreaga, rezulta 0,3125 norme intregi -pentru sediul din ...: 1 persoane x 4 zile/saptamana x 3 ore = 12 ore/saptamana 1 persoane x 0,5 ore/saptamana vineri = 0,5 ora/saptamana Cumulat rezulta 12,5 ore/saptamana, adica raportat la 40 ore de lucru/norma intreaga, rezulta 0,3125 norme intregi. Rezulta un total de 1,25 norme suplimentare, pentru care suma ce reprezinta salarizarea este de 1,25x3300 = 4125 lei/luna. CAM aferenta orelor suplimentare a (88 lei/luna) au fost inclusi la calculul CAM. Acoperitor a fost luată în considerare o cheltuială in deviz de 4400lei/ luna care cuprinde toate cheltuielile aferente prestării orelor suplimentare.» Față de informațiile de mai sus, transmise de către societatea ..., autoritatea contractantă a considerat că mai are nevoie de anumite lămuriri, astfel că revine cu o nouă adresă (filele 241 -245) prin care îi solicită, la pct. 15 și pct. 16, următoarele: «15.- să clarifice menţiunea „Orele suplimentare se vor presta de personal cu norme parţiale care prin adaugarea prestatiei de pe acest contract isi va intregii normele, fara sa depaseasca durata timpului legal de munca specifica unei norme intregi din cadrul calculului contravalorii orelor suplimentare, având în vedere faptul că autoritatea contractantă solicită, pentru asigurarea serviciilor de curăţenie, un număr de minim 14 persoane distribuite pe pe cele 3 locaţii, 4 dintre acestea urmând a afectua program prelungit, astfel: - sediul din ...: 9 (nouă) persoane de luni până vineri între orele 0600 - 1400, cu menţiunea că de luni până joi 2 (două) persoane vor efectua program prelungit până la orele 17°° şi vineri până la orele 1430; - sediul din ...: 3 (trei) persoane de luni până vineri între orele 0600- 1400, cu menţiunea că de luni până joi 1(una) persoană va efectua program prelungit până la orele 17°° şi vineri până la orele 1430; - sediul din ...: 2 (două) persoane de luni-vineri între orele 0600 - 1400, cu menţiunea că de luni până joi 1 (una) persoană va efectua program prelungit până la orele 17°° şi vineri până la orele 1430. 16 - să clarifice neconcordanţa existentă in devizul lunar, unde este mentionata suma de 4.400 lei care cuprinde toate cheltuielile aferente prestării orelor suplimentare, iar din calculele prezentate rezultă Pagina 21 din 24

§ 30

un total de 1.25 norme suplimentare pentru care suma ce reprezintă salarizarea este de 1.25x3300 lei = 4.125 lei/lună.» Societatea ... a răspuns cu adresa nr. 443/22.02.2024, astfel: „15 - (...) Pentru cele 14 norme alocate și distribuite ca mai sus, timpii de lucru vor fi corespunzători unor norme întregi, indiferent de programul angajaților, totalizând 40 ore/săptămână, astfel cum prevede Codul Muncii. Față de programul acestora, societatea noastră, în virtutea faptului că este liberă să își organizeze cum dorește activitatea, răspunzând pentru acest fapt, va aloca pentru orele suplimentare față de cele 40 de ore/săptămână/norma, personal suplimentar încadrat cu norma parțială în alte contracte, care își va întregi norma cu orele pe care le va presta în acest contract. Tot acest personal va ține locul celor 14 persoane inclusiv în perioada concediilor de odihnă. 16 - (...) Referitor la suma de 4400 lei/lună – 4125 lei/lună, nu este vorba despre o neconcordanță, ci despre o sumă prevăzută acoperitor, în plus față de necesități, posibil de mobilizat ulterior pentru acoperirea altor cheltuieli sau profitului. Practic, din punct de vedere al legii, comisia de evaluare trebuie să constate dacă fondurile alocate acoperă cerințele caietului de sarcini, respectarea legislației etc. Faptul că au fost invocate cheltuieli fără o justificare inițială clară, nu poate constitui o încălcare a prevederilor legale din domeniul achizițiilor publice. (...).” Având în vedere informațiile și justificările societății ..., pe aspectele legate de orelor suplimentare, Consiliul apreciază că sunt concludente, astfel că va respinge ca neîntemeiată afirmația contestatoarei conform căreia bugetul alocat pentru orele suplimentare, de către ofertantul criticat, ar fi cu mult subapreciat, deoarece, pe de o parte, acest a explicat, în ambele răspunsuri, modul în care va aloca banii pentru aceste ore, iar, pe de altă parte, calculul efectuat de către societatea contestatoare este propriu acesteia din urmă și nu poate fi considerat un reper absolut de care să se țină cont. Față de aspectele de fapt şi de drept de mai sus, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele reținute, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de către societatea ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., și va anula raportul procedurii nr. AAPS 2288/01.03.2024, în partea ce privește evaluarea ofertei ..., precum și actele subsecvente acestuia, inclusiv adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. A_APS 2329/04.03.2024. Va obliga autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză, cu reevaluarea ofertei ..., prin aplicarea prevederilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, în ceea ce privește depunerea Pagina 22 din 24

§ 31

„diplomelor/certificatelor care vor atesta absolvirea unui curs de calificare profesională privind noţiuni fundamentale de igienă, emise de către formatori autorizaţi conform legislaţiei în vigoare”, conform celor precizate în motivare. Va respinge, ca neîntemeiată, critica societății contestatoare asupra propunerii financiare aparținând societății .... Va respinge solicitarea contestatoarei de reținerea a neîndeplinirii și nerespectării, de către societatea ..., a cerințelor stabilite prin documentația de atribuire, întrucât, anterior, s-a dispus reevaluarea acestei oferte, potrivit celor stabilite în motivare. Va respinge cererea de intervenție înaintată de către societatea .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ.

§ 32

Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție înaintată de către societatea ..., cu sediul în .... Admite, în parte, contestația formulată de către societatea ..., cu sediul în ..., având sediul ales pentru comunicarea actelor ales în ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., cu sediul în ... și anulează raportul procedurii nr. AAPS 2288/01.03.2024, în partea ce privește evaluarea ofertei ..., precum și actele subsecvente acestuia, inclusiv adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. A_APS 2329/04.03.2024. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire în cauză, cu reevaluarea ofertei ..., prin aplicarea prevederilor art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, în ceea ce privește depunerea „diplomelor/certificatelor care vor atesta absolvirea unui curs de calificare profesională privind noţiuni fundamentale de igienă, emise de către formatori autorizaţi conform legislaţiei în vigoare”, conform celor precizate în motivare. Respinge, ca neîntemeiată, critica societății contestatoare asupra propunerii financiare aparținând societății .... Respinge solicitarea contestatoarei de reținerea a neîndeplinirii și nerespectării, de către societatea ..., a cerințelor stabilite prin documentația de atribuire, întrucât, anterior, s-a dispus reevaluarea acestei oferte, potrivit celor stabilite în motivare. Respinge cererea de intervenție înaintată de către societatea .... Obligatorie. Pagina 23 din 24

§ 33

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Președinte, Membru, Membru, ... Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține 23 (douăzecișitrei) pagini Pagina 24 din 24

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.