AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 230/2024

TRANSCARPAT SPORTOURS INTERNATIONAL SRL în contradictoriu cu UNITATEA MILITARA 01871 DEVESELU JUDETUL OLT

Decizia CNSC nr. 230/C1/3379 din 29.01.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 230/C1/3379 din 29.01.2024

Data din document
2024-01-29
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect „Furnizare simulator de trageri”, cod CPV: 35740000-3, s-a solicitat: - în principal, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere solicitate prin prezenta, respectiv: - eliminarea discrepanțelor dintre și corelarea prevederilor privind durata contractului cu cele privind termenul de livrare; - anularea în parte a cerințelor din specificația tehnică motivat de caracterul lor restrictiv, necorelat cu necesitatea concretă și demonstrată a autorității contractante și care îi favorizează pe anumiți operatori economici și anumite produse; - emiterea unei noi specificații tehnice care să favorizeze concurența reală și efectivă în procedură; - anularea procedurii, dacă măsurile de remediere nu mai pot fi implementate; - reluarea procedurii, la o dată ulterioară, pe baza unor noi acte care să corespundă principiilor fundamentale ale achizițiilor publice și modului de întocmire a documentației de atribuire și a specificațiilor tehnice, astfel cum vor fi…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: Admite contestația formulată de TRANSCARPAT SPORTOURS INTERNATIONAL SRL în contradictoriu cu UNITATEA MILITARĂ 01871 și, pe cale de consecință, anulează procedura de atribuire în cauză. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ............... PREȘEDINTE ..................... Consilier de soluționare .......................... Redactat practicaua deciziei .............. Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 14 (patrusprezece) pagini Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

tranzacția: 1400716853/160807288 din data de 04.12.2023, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria, în valoare de 6.722,69 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: .............., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată pentru atribuirea contractului având ca obiect „Furnizare simulator de trageri”, cod CPV: 35740000-3, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP, anunțul de participare simplificat SCN1135342/28.11.2023, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 336.134,45 lei. Conform cap. II.2.5 din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate-preț”. Prin contestația care face obiectul prezentei, ......... SRL critică documentația de atribuire, elaborată de autoritatea contractantă, respectiv, legislația în baza căreia a fost elaborată aceasta, precum și o serie de specificații ale caietului de sarcini, astfel cu…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 230/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 65841Data înregistrării: 2023-12-04
ContestatorTRANSCARPAT SPORTOURS INTERNATIONAL SRLCUI 15148839
Autoritate contractantăUNITATEA MILITARA 01871 DEVESELU JUDETUL OLTCUI 4550040

2024_230_2023_Decizie_230.pdf, BO2024_230_2023_BO2024_230.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.379 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 230/C1/3379 Data: 29.01.2024 Prin contestația nr. 14461/29.11.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 65841/04.12.2023, formulată de TRANSCARPAT SPORTOURS INTERNAȚIONAL SRL, cu sediul în București, str. Cristea Mateescu nr. 8, sector 2, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J40/877/2003, având cod unic de înregistrare RO 15148839, reprezentată legal prin administrator, cu domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură în sat Fundeni, str. Cântecului nr. 9, comuna Dobroiești, județul Ilfov, împotriva documentației de atribuire, emise de către UNITATEA MILITARĂ 01871, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea Deveselu, str. Nicolae Bălcescu nr. 17, județul Olt, în cadrul procedurii simplificate, organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect „Furnizare simulator de trageri”, cod CPV: 35740000-3, s-a solicitat: - în principal, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere solicitate prin prezenta, respectiv: - eliminarea discrepanțelor dintre și corelarea prevederilor privind durata contractului cu cele privind termenul de livrare; - anularea în parte a cerințelor din specificația tehnică motivat de caracterul lor restrictiv, necorelat cu necesitatea concretă și demonstrată a autorității contractante și care îi favorizează pe anumiți operatori economici și anumite produse; - emiterea unei noi specificații tehnice care să favorizeze concurența reală și efectivă în procedură; - anularea procedurii, dacă măsurile de remediere nu mai pot fi implementate; - reluarea procedurii, la o dată ulterioară, pe baza unor noi acte care să corespundă principiilor fundamentale ale achizițiilor publice și modului de întocmire a documentației de atribuire și a specificațiilor tehnice, astfel cum vor fi dispuse de către CNSC; - acces la dosarul procedurii constituit la CNSC. Pagina 1 din 2

§ 2

În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite contestația formulată de TRANSCARPAT SPORTOURS INTERNATIONAL SRL în contradictoriu cu UNITATEA MILITARĂ 01871 și, pe cale de consecință, anulează procedura de atribuire în cauză. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ............... PREȘEDINTE ..................... Consilier de soluționare .......................... Redactat practicaua deciziei .............. Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 14 (patrusprezece) pagini Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 38.878 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 230/C1/3379 Data: 29.01.2024 Prin contestația nr. 14461/29.11.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 65841/04.12.2023, formulată de ......... SRL, cu sediul în ........., str. ........., ........., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. ........., având cod unic de înregistrare RO ........., reprezentată legal prin ........., cu domiciliu ales pentru comunicarea actelor de procedură în ..............., împotriva documentației de atribuire, emise de către ............., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea ........., str. Nicolae Bălcescu nr. 17, județul ........., în cadrul procedurii simplificate, organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect „Furnizare simulator de trageri”, cod CPV: 35740000-3, s-a solicitat: - în principal, obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere solicitate prin prezenta, respectiv: - eliminarea discrepanțelor dintre și corelarea prevederilor privind durata contractului cu cele privind termenul de livrare; - anularea în parte a cerințelor din specificația tehnică motivat de caracterul lor restrictiv, necorelat cu necesitatea concretă și demonstrată a autorității contractante și care îi favorizează pe anumiți operatori economici și anumite produse; - emiterea unei noi specificații tehnice care să favorizeze concurența reală și efectivă în procedură; - anularea procedurii, dacă măsurile de remediere nu mai pot fi implementate; - reluarea procedurii, la o dată ulterioară, pe baza unor noi acte care să corespundă principiilor fundamentale ale achizițiilor publice și modului de întocmire a documentației de atribuire și a specificațiilor tehnice, astfel cum vor fi dispuse de către CNSC; - acces la dosarul procedurii constituit la CNSC. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pagina 1 din 15

§ 2

În fapt, contestatorul arată că în data de 28.11.2023, autoritatea contractantă a publicat, în SEAP, documentația de atribuire. De asemenea, susține că, în data de 29.11.2023, societatea sa a formulat o solicitare de clarificări, la care autoritatea contractantă a răspuns prin adresa nr. A-6143 din 29.11.2023, refuzând să implementeze vreo măsură de remediere din cele solicitate prin solicitarea de clarificări. Astfel, precizează că a luat la cunoștință de actele pe care le consideră nelegale. Cu referire la legislația aplicabilă, precizează următoarele: Produsul care face obiectul contractului de achiziție publică este un simulator pentru trageri cu arme militare, utilizat pentru pregătirea militarilor din cadrul MApN. Prin Hotărârea Guvernului României nr. 1045 pentru aprobarea Listei cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni, la categoria ML 14, se precizează: „ML14. «Echipamente specializate pentru instruire militară» sau pentru simularea de scenarii militare, simulatoare special concepute pentru antrenamentul utilizării armelor și armamentului specificate la ML1. sau ML2., precum și componente și accesorii special concepute pentru acestea”. Conform art. 3 lit. u) din Legea nr. 232/2016 privind industria națională de apărare: „produse militare - echipamente proiectate, fabricate sau adaptate în mod special pentru scopuri militare și destinate utilizării în calitate de arme, muniții sau materiale de război, așa cum sunt definite la art. 3 pct. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012; Contestatorul arată, că inclusiv, codul CPV atribuit contractului, este de simulatoare de luptă. Prin urmare, consideră că actul normativ care trebuie să guverneze această achiziție este OUG nr.114/2011. Conform art. 37 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, această lege nu se aplică procedurilor guvernate de OUG nr. 114/2011, deci, temeiul legal ales de autoritatea este greșit. În opinia sa, exceptarea de la aplicabilitate este reiterată la art. 20 alin. (2) din OUG nr. 114/2011. O altă critică a sa se referă la faptul că fișa de date nu a fost corelată, prin erată, cu clarificările din oficiu postate de autoritatea contractantă la data de 28.11.2023, respectiv, prevederile proiectului de contract. Astfel, arată că, în fișa de date la pct. II.2.7 - durata contractului este de 1 lună. Pagina 2 din 15

§ 3

Consideră că se impune ca autoritatea contractantă să publice o erată, în SEAP, cu privire la durata contractului. Deși, i-a învederat acest aspect prin solicitarea de clarificări din 29.11.2023, autoritatea s-a limitat la a confirma că durata va fi corelată cu termenul de livrare (60 de zile), ori durata contractului nu poate fi egală cu durata termenului de livrare, deoarece, un termen maxim de livrare de 60 zile duce la expirarea duratei contractului, deci, la imposibilitatea de a efectua plata de către achizitor, având în vedere că există prevederi clare privind plata produselor, menționate în contract, respectiv, maxim 60 de zile de la data încheierii recepției. O altă critică a contestatorului se referă la specificația tehnică care, în opinia sa, este nelegal întocmită. Solicită modificarea cerințelor tehnice restrictive, nejustificate în mod obiectiv de tipul de produs și de utilizarea lui, care constituie obstacole menite a restricționa, în mod artificial, concurența și care impun procedee de fabricație sau soluții tehnice caracteristice unui singur fabricant. Astfel, consideră că următoarele cerințe sunt restrictive, trebuind a fi modificate sau, după caz, eliminate: 1. Cerințe Videoproiector 4.2.1: Videoproiectorul descrie fidel produsul comercializat de CMJ Profesional SRL - videoproiector VIVITEK. Modelul indicat prin specificație nu se mai produce. Înlocuitorul său nu mai are toate caracteristicile impuse prin cerințe și se află și el în situația expusă la C.96 din specificația tehnică. De asemenea, arată că Specificația tehnică menționează parametri care, fie nu au relevanță în ansamblul sistemului ce se dorește a fi achiziționat, fie fac trimitere expresă la un produs anume. Cu titlu exemplificativ, menționează amprenta la sol, distanța de expunere, funcție interactivă, terminale de intrare/ieșire care restricționează participarea în procedură. Nefiind justificat de ce, în condițiile în care fiecare producător de simulatoare adoptă soluții tehnice proprii, numai acestea ar satisface necesitatea autorității contractante. În opinia sa, autoritatea contractantă nu poate să justifice necesitatea impunerii cerinței C.1 Amprenta la sol maxim 600 cm2 și nici modul în care aceasta impactează în formarea și dezvoltarea deprinderilor de trăgător. Consideră că cerința este restrictivă și, oricum, greșit calculată. Nici măcar produsul pe care l-a avut în vedere la fundamentarea achiziției nu îndeplinește cerința. Videoproiectorul ofertat de CMJ Profesional având lățime de 29,21 cm, lungime de 38,74 cm și înălțime de 19,37cm. Un minim calcul matematic arată că valoarea impusă de autoritatea contractantă nu poate fi îndeplinită nici măcar de produsul pe baza căruia a întocmit specificația. În mod similar, consideră că cerința privind integrarea camerei de detecție în infraroșu în proiector este restrictivă și nejustificată tehnic, Pagina 3 din 15

§ 4

din moment ce distanța necesară pentru detecția razei laser IR diferă de distanța de proiecție, iar, versiunea integrată creează dificultăți în calibrarea senzorului IR. Camera de detecție integrată a semnalului IR este caracteristică produselor de agrement, nu celor profesionale. Din ansamblul cerințelor pentru videoproiector și pentru programele de simulare nu rezultă că sistemul necesită retroproiecție. Dintre toate cerințele impuse, susține că singurele care au relevanță sunt C.2, C.3, C.5, C.6, C.8, C.11 doar anterior și tavan, restul cerințelor trebuind a fi eliminate. Solicită Consiliul să observe că cerințele sunt restrictive, nejustificate în mod obiectiv și adresează rugămintea de a obliga autoritatea contractantă să accepte orice videoproiector care este compatibil cu software-ul de simulare ofertat și care îndeplinește toate cerințele impuse pentru soft. 2. Cerințe Mini PC 4.2.2. Contestatorul precizează că situația este similară cu cea a videoproiectorului, toate cerințele acestuia fiind inutile din moment ce caracteristicile lui depind exclusiv de software-ul de simulare. Solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă să elimine cerințele privind caracteristicile acestuia. Indicarea unor caracteristici atât de exacte (de exemplu, tehnologie de fabricație, sistem de operare - Windows 10-64 bit, etc.), este restrictivă și denotă neînțelegerea de către autoritatea contractantă a domeniului simulării tragerilor de luptă. Precizează Consiliului că autoritatea contractantă dorește achiziționarea unui simulator de trageri pentru formarea și dezvoltarea deprinderilor de trăgător, adică, un sistem care să îi satisfacă cerințele din punct de vedere al antrenamentului și pregătirii pentru misiunile specifice, astfel că, impunerea unor caracteristici stricte pentru componente hardware, nu este justificată din moment ce soft-ul de simulare este caracteristic fiecărui producător și a fost creat de acesta pentru o anumită configurație a unității de comandă și control. Totodată, precizează că marii producători de simulatoare dezvoltă platforme software avansate, pe care le certifică cu anumite configurații de calculatoare, în buna funcționare a simulatorului neavând nicio importanță cât de nou sau actual este sistemul de operare, procesorul sau placa video. În lumea simulării, nu tot ce este de ultimă generație în IT garantează funcționarea fără rateuri a simulatorului în ansamblul său. Folosirea unor elemente de ultimă generație din IT poate crea conflicte de comunicare, care să conducă la o funcționare necorespunzătoare a simulatorului. De asemenea, trebuie menționat că autoritatea contractantă dorește achiziționarea unui „sistem” și nu achiziționarea de componente separate, de tipul mini PC sau videoproiector. Pagina 4 din 15

§ 5

Solicită Consiliului să observe că cerințele sunt restrictive, nejustificate în mod obiectiv și adresează rugămintea de a obliga autoritatea contractantă să accepte orice Mini PC care este compatibil cu software-ul de simulare și cu videoproiectorul și care este certificat de producătorul simulatorului. De asemenea, față de caracterul „minimal” al cerințelor tehnice și ca urmare a răspunsului la solicitarea de clarificări din 29.11.2023, susține că nu se poate aprecia, în mod obiectiv, produsul cu caracteristici superioare cerințelor impuse. În opinia sa, impunerea de cerințe atât de restrictive pentru componente hardware (video proiector și PC) arată, în mod clar, că procedura este dedicată doar producătorului CMJ Profesional SRL. Atât timp cât „sistemul” simulator complet satisface cerințele de funcționalitate și oferă condițiile cele mai apropiate de situații reale posibile pentru pregătirea militarilor, impunerea unor cerințe atât de specifice pentru videoproiector și PC elimină din start concurența, oferind doar unui singur operator economic șansa de a accede la contract. Precizează că simulatoarele, precum cel solicitat de autoritatea contractantă, nu sunt simple „jocuri video”. Un produs profesional și performant, precum cele dezvoltate de marii producători, conține un soft și o tehnologie care trebuie să ofere cele mai bune caracteristici pentru antrenamentul militarilor, inclusiv, cu ajutorul armelor de foc reale cu ajutorul scenariilor video complet interactive, exercițiilor de tragere și altor activități specifice acestora. Consideră că nu există nicio justificare pentru cerințele impuse. Atâta timp cât un operator economic poate demonstra că simulatorul ofertat îndeplinește cerințele de funcționalitate pentru scopul descris de autoritatea contractantă - Antrenament/pregătire militari, scenarii, lecții, analizare, editare, realizare de scenarii, sistem simulat de răspuns la foc executat de trăgător, înregistrare, memorare antrenamente, rezultate, permitere folosire armament letale, etc., impunerea unui anume tip de videoproiector sau PC, este restrictivă, nejustificată din punct de vedere al destinației utilizării, atâta timp cât, pe piață, există produse care îndeplinesc cerințele de funcționalitate și destinație ale întregului sistem - simulator trageri pentru formarea și dezvoltarea deprinderilor de trăgător - cu deplina satisfacere a necesității autorității. La fel, față de caracterul „minimal” al cerințelor tehnice și ca urmare a răspunsului la solicitarea de clarificări din 29.11.2023, consideră că nu se poate aprecia, în mod obiectiv, produsul cu caracteristici superioare cerințelor impuse. 3. Cu referire la armele simulate 4.2.3 și 4.2.5. Contestatorul susține că există discrepanțe între cerințe. Pentru arma de tip AK47, cerința C.43 face referire la funcționare cu aer dintr-o butelie, dar cerința C.44 impune funcționare electrică. Pagina 5 din 15

§ 6

Răspunsul autorității contractante la solicitarea sa, în opinia sa, denotă, în cel mai clar mod, dezinteresul pentru a lămuri o contradicție evidentă, răspunsul autorității contractante fiind, că furnizarea reculului trebuie făcută prin aer, dar, funcționarea armei se face prin baterii. Or, arma simulată funcționează tocmai prin reculul furnizat. Nu există un alt mod de funcționare a acesteia, decât prin mișcarea mecanismelor care, la rândul lor, creează reculul. Prin urmare, funcționare este egal cu recul, deci, nu se poate crea funcționarea altfel decât prin aerul comprimat de la cerința C.43, dacă alimentarea armei este cu gaz. Dacă alimentarea armei este electrică, și reculul armei se va realiza tot electric. Referitor la pistoalele simulate cu funcționare electrică, susține că acestea nu au mobilitate a manșonului și nici recul, dar oferă schimbarea încărcătorului, ceea ce reprezintă o simulare a situațiilor reale celor mai frecvente. Față de cele expuse, pentru satisfacerea optimă a necesității imediate a autorității contractante, apreciază oportună eliminarea cerințelor C.43, C.55, C.62 și C.73 și a pct. 11 de la cerința 4.1, acestea putând face obiectul unor extinderi de capabilitate ulterioare achiziției curente. 4. Cu referire la cerințele specifice scenariului antrenament/școală editabil - poligon ținte dispuse la distanțe determinate 4.2.7. Contestatorul susține că cerința C.64, astfel cum a fost clarificată de autoritatea contractantă, este și ea, copie fidelă a unei funcții a produsului Sim Range și restrânge concurența. Această funcție nu este necesară din moment ce pe țintă sunt afișate loviturile, iar armele sunt reglate anterior desfășurării ședințelor de instruire. Pentru toate aceste motive, solicită admiterea contestației, așa cum a fost formulată. Prin adresa nr. A-6307/08.12.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 67303/11.12.2023 autoritatea contractantă transmite punctul său de vedere cu privire la contestație. În fapt, autoritatea contractantă precizează că în data de 28.11.2023, a declanșat procedura simplificată de achiziție, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1135342/28.11.2023, pentru 1 (unu) Simulator de trageri pentru formarea și dezvoltarea deprinderilor de trăgător, complet. În data de 29.11.2023, ofertantul ......... SRL a transmis U.M. 01871 ........., solicitarea de clarificări nr. 6140/29.11.2023, prin care solicită decalarea datei de depunere a ofertelor și eliminarea anumitor cerințe din specificațiile tehnice ale obiectului contractului. În data de 29.11.2023, autoritatea contractantă susține că a transmis ofertantului ......... SRL comunicarea nr. A-6143/29.11.2023, unde au fost evidențiate, în conformitate cu solicitările ofertantului, următoarele aspecte: Pagina 6 din 15

§ 7

- specificația tehnică ST-01616.23-0363.v.1 a fost elaborată, avizată și aprobată conform unei proceduri operaționale aprobată la nivelul eșalonului superior unității sale; - toate cerințele din Specificația tehnică ST-01616.23-0363.V.1 sunt obligatorii și nu pot fi eliminate; - comisia de evaluare a ofertelor poate lua în considerare produse cu caracteristici superioare cerințelor specificației tehnice, acestea fiind minimale. De asemenea, precizează că, în data de 29.11.2023, ......... SRL, a transmis pe adresa de email a autorității contractante spre informare, documentul nr. 14461 din 29.11.2023, înregistrat de autoritatea contractantă cu nr. A 6146 din 04.12.2023, cu privire la solicitarea de admitere a contestației înaintată Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, solicitând Consiliului următoarele: (1) suspendarea procedurii până la soluționarea în fond a prezentei contestații; (2) obligarea autorității contractante la adoptarea unor măsuri de remediere. Referitor la solicitările ......... SRL, înaintate Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, autoritatea contractantă precizează următoarele: Cu privire la mențiunea reclamantului cu referire la legislația aplicabilă, a organizat procedura în baza prevederilor Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, considerând că atât obiectul contractului, Simulatorul de trageri pentru formarea și dezvoltarea deprinderilor de trăgător, cât și atribuirea și executarea contractului de achiziție publică, nu se încadrează în prevederile art. 37 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, unde sunt prevăzute situațiile în care Legea nr. 98/2016 nu se aplică contractelor de achiziție publică. Mai mult, în contradictoriu cu afirmația reclamantului, nu consideră că obiectul contractului poate fi încadrat ca produs militar, așa cum este definit la art. 3, pct. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității, nefiind destinat utilizării în calitate de arme, muniții sau materiale de război. Cu privire la solicitarea reclamantului de corelare, prin erată, cu clarificări din oficiu cu privire la durata contractului, menționează faptul că autoritatea contractantă a implementat următoarele acțiuni: - în data de 05.12.2023, a fost prelungit termenul de depunere a ofertelor până pe data de 11.12.2023 pentru a putea modifica durata contractului și pentru respectarea articolului 55, alin. (1) din HG nr. 395/2016; - din cauza unor probleme tehnice ale SEAP modificarea punctului II.2.7. a Fișei de date, respectiv „durata contractului” nu a fost posibilă Pagina 7 din 15

§ 8

în data de 05.12.2023. în vederea rectificării problemei tehnice apărute, a fost înregistrată cererea către operatorul SEAP cu nr. RFS487950; - în data de 06.12.2023, a fost soluționată cererea către operatorul SEAP și modificat punctul nr. 2.7. din Fișa de date prin clarificarea din oficiu (erată automată) cu nr. DF1196975. Cu privire la solicitarea reclamantului de a modifica cerințele tehnice, pe considerentul că specificația tehnică a fost întocmită nelegal, precizează următoarele: Analizând afirmațiile contestatorului cu privire la cerința videoproiector 4.2.1, conform cărora videoproiectorul ofertat de CMJ Profesional SRL nu îndeplinește cerința privind amprenta la sol, apreciază că, în situația în care produsul ofertat nu ar îndeplini cerința privind amprenta la sol, nu ar exista o bază legală privind acceptarea acestuia. Astfel, în situația ipotetică a favorizării unui ofertant, nu ar fi putut favoriza un ofertant care furnizează un produs neconform. Mai mult, cu privire la solicitarea reclamantului de a obliga autoritatea contractantă să accepte orice videoproiector care este compatibil cu software-ul de simulare ofertat, menționează că, specificațiile videoproiectorului, mai ales cele care privesc dimensiune, sistem de montare etc., au fost întocmite special în baza mai multor criterii, precum: disponibilitatea spațiului destinat utilizării produsului, infrastructura de comunicații existentă, criterii de mobilitate pentru utilizarea produsului în timpul misiunilor care impun deplasare ș.a., astfel că respectarea cerințelor menționate are o importanță deosebită în alegerea produsului. Cu referire la afirmațiile contestatorului în privința modului de funcționare al armelor incluse în simulatorul ofertat, prin cerința C.43 (simularea reculului prin utilizarea aerului dintr-o butelie), s- a urmărit să asigure luptătorilor condiții de instruire cât mai aproape de realitate, inspirate din funcționarea unei arme de foc. Cu toate acestea, anticipând existența în viitor a unor posibile perioade de restricții financiare, pentru ca funcționarea armelor simulatorului să nu depindă exclusiv de încărcarea buteliilor (activitate generatoare de costuri), a fost introdusă și cerința C.44 (alimentare pe bază de baterie), care privește exclusiv funcționarea fasciculului IR a armamentului. Astfel, autoritatea contractantă nu a dorit condiționarea funcționării armamentului de existența unei butelii cu aer, anticipând situații în care aceasta nu ar fi disponibilă. Cu privire la afirmațiile privind cerința C.64, menționează importanța cerinței în procesul de instruire, pentru simularea cât mai realistă a executării tragerii. Astfel, reiterează cele afirmate în răspunsul la solicitarea de clarificare nr. A-6143 din 29.11.2023, înaintat contestatorului: traiectoria glonțului este influențată de condițiile balistice și meteorologice, astfel, punctul de ochire este diferit de punctul de lovire. Importanța unui produs care să poată simula condiții precum Pagina 8 din 15

§ 9

influența gravitației, efectul Coriolis, influența vântului, a presiunii atmosferice și a temperaturii aerului asupra traiectoriei glonțului, este relevantă în pregătirea personalului propriu pentru dezvoltarea unor deprinderi cât mai aproape de mediul de luptă. Astfel, în contradicție cu opinia contestatorului, cerința C.64 reprezintă o necesitate. Având în vedere cele menționate anterior, autoritatea contractantă consideră că a aplicat și respectat prevederile legislației incidente în domeniul achizițiilor publice, iar, în ceea ce privește contestația formulată de ......... SRL, apreciază că întreaga procedură aplicată se desfășoară cu respectarea legislației în vigoare, fiind depuse toate eforturile necesare în vederea aplicării principiilor tratamentului egal și al transparenței. În concluzie, solicită respingerea contestației ,ca neîntemeiată. În drept invocă Legea nr. 98/2016, HG nr. 395/2016, Legea nr. 101/2016 și Legea nr. 287/2009 - Codul civil, republicată. Prin adresa nr. 14554/23.01.2024, înregistrată la CNSC sub nr. 4759/25.01.2024, contestatorul transmite concluzii scrise, ca urmare a studierii dosarului cauzei la Consiliu. Față de susținerile ............. și față de documentele din dosarul procedurii, contestatorul indică faptul că, în realitate, acestea confirmă toate criticile sale. În acest sens, susține că, prin mijloacele de probă anexate contestației, a arătat de ce cerințele criticate sunt restrictive, ele fiind caracteristice unui singur produs existent pe piață, cel ofertat de către concurentul său CMJ Professional. Contestatorul susține că, potrivit strategiei de contractare, rezultă că analiza de piață care a stat la baza emiterii specificațiilor tehnice și a estimării prețului a fost întocmită doar pe oferta acestui operator economic, fiind evident că ..............nu a mai fost interesată de a analiza și alte oferte. Cu privire la susținerile de la pct. 3.2.1 din punctul de vedere, consideră că acestea desconsideră prevederile legale și trebuie să fie înlăturate. Prevederile legale aplicabile acestei proceduri sunt cele de la art. 37 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, nu de la alin. (4), după cum în mod greșit afirmă UM 01871, care sunt oglindite simetric în cele ale art. 20 alin. (2) din OUG nr. 114/2011. Natura de produs militar, care atrage aplicabilitatea OUG nr. 114/2011 consideră că este demonstrată de includerea simulatoarelor de tragere la categoria ML 14 din Hotărârea Guvernului României nr. 1045 pentru aprobarea Listei cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni, indicată în contestație. Privind cerințele pentru videoproiector, consideră că acestea sunt restrictive. A probat faptul că singurul proiector care se încadrează în Pagina 9 din 15

§ 10

majoritatea cerințelor impuse, dar nu în toate (!!!), este un model de tip Proiecție Ultra Scurtă - Ultra Short Throw fabricat de Vivitek. Modelul în fabricație curentă are dimensiunile bazei având lățime de 29,21 cm, lungime de 38,74 cm, deci o amprentă la sol, adică suprafața de acoperire a solului de 29,21 x 38,74 = 1131,59 cm2. În opinia sa, nici fișa tehnică a videoproiectorului și nici aritmetica simplă nu pot fi contrazise. Nici măcar în broșura CMJ nu există o valoare a amprentei la sol, ci exclusiv mențiunea smallest footprint in the industry. În schimb, dacă se acceptă că este o eroare de calcul a UM 01871, care să fi calculat ea însăși amprenta la sol, dar înmulțind lățimea cu înălțimea de 7,25” = 18,41 cm, atunci valoarea rezultată este de cca. 537 cm2, dar ea nu corespunde parametrului amprentă la sol. Precizează că oricare videoproiector de tip Proiecție Ultra Scurtă apt a fi folosit în simulatoare de tragere și care respectă cerințele relevante C.2, C.3, C.5, C.6, C.8, C11 doar anterior și tavan, satisface în mod corespunzător criteriile de disponibilitate a spațiului, infrastructura de comunicații, mobilitate, ș.a., criterii care, oricum, nu sunt indicate de către ..............în actele procedurii. Contestatorul face o simplă remarcă pentru infrastructura de comunicații: simulatoarele profesionale nu se conectează la nicio infrastructură de comunicații, pentru a fi eliminat riscul de virusare. Simulatoarele profesionale sunt echipamente autonome, ele includ toate componentele necesare funcționării lor la parametri ridicați. Privind modul de funcționare al armelor, reiterează faptul că, față de explicațiile adoptate ad-hoc de către ..............., formularea cerințelor este neclară și ea trebuie să fie remediată. Funcționarea armelor este o cerință ce vizează exclusiv arma, iar nu modulul laser IR. Dacă se dorește funcționarea armelor cu recul provocat de butelii de gaz, ele nu vor funcționa în absența reculului pentru simplul motiv că modulele laser IR sunt diferite între ele. Contestatorul susține că un astfel de modul laser nu există pentru că nivelurile de sensibilitate la vibrații sunt diferite între cele două moduri de funcționare și neprogramabile. Referitor la cerința C.64, consideră că și în acest caz explicațiile ..............sunt îndepărtate de realitatea simulatoarelor profesionale. Contestatorul susține că a solicitat clarificarea cerinței C.64, astfel: „Cu privire la cerința C. 64, nu se înțelege din formulare care este caracteristica cerută prin indicatorul pentru traiectoria glonțului: punct ochit vs. punct de lovire”. Prin răspunsul la clarificări, ..............oferă o explicație care vizează altă cerință, și anume cea privind reglarea armei/corectarea punctului de ochire. Pagina 10 din 15

§ 11

Însă, în documentația simulatorului propus de către CMJ, există un parametru denumit point-of-aim and point-of impact, care, în opinia sa, pare că este împrumutat de ..............pentru a se restricționa concurența, din moment ce, explicațiile date în punctul de vedere privind factorii balistici și meteo corespund subcerinței „Efectuarea ajustărilor de vedere la distanță în timp ce trăgătorul se confruntă cu efectele vântului (viteza și direcția reglabile) și gravitației” și nu celei a cărei clarificare a cerut-o. Absența unei explicații clare pentru această cerință, în opinia sa, indică intenția de direcționare a contractului către CMJ și prin această cerință neclar formulată și pe care se pare că nici autoritatea contractantă nu o înțelege. Prin urmare, precizează că își menține toate criticile formulate și solicită admiterea contestației, așa cum a fost formulată. Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr. 1263/09.01.2024, autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției în copie. Prin

§ 12

adresa

§ 13

înregistrată

§ 14

la

§ 15

Consiliu

§ 16

sub

§ 17

nr. 65900/04.12.2023, ......... SRL depune, în original, recipisa de consemnare

§ 18

a

§ 19

cauțiunii

§ 20

nr.

§ 21

209746390/1,

§ 22

tranzacția: 1400716853/160807288 din data de 04.12.2023, emisă de CEC Bank – Sucursala Victoria, în valoare de 6.722,69 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: .............., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată pentru atribuirea contractului având ca obiect „Furnizare simulator de trageri”, cod CPV: 35740000-3, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP, anunțul de participare simplificat SCN1135342/28.11.2023, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 336.134,45 lei. Conform cap. II.2.5 din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate-preț”. Prin contestația care face obiectul prezentei, ......... SRL critică documentația de atribuire, elaborată de autoritatea contractantă, respectiv, legislația în baza căreia a fost elaborată aceasta, precum și o serie de specificații ale caietului de sarcini, astfel cum precizează în preambulul deciziei. Analizând obiectul și descrierea produsului ce urmează a se achiziționa, Consiliul reține că, potrivit caietului de sarcini: „.............. ......... intenționează să achiziționeze simulator de trageri pentru formarea și dezvoltarea deprinderilor de trăgător. (…) Obiectul contractului îl reprezintă achiziția, transportul și livrarea la sediul unității militare beneficiare unui simulator de trageri pentru antrenarea militarilor în executarea tragerilor cu armamentul individual în mediu virtual.(…) Pagina 11 din 15

§ 23

Specificația tehnică cod ST- 01616.23-0363.V.1., anexată caietului de sarcini.” În Specificația tehnică anexată caietului de sarcini, se precizează, la capitolul privind destinația produsului: „Produsul trebuie să asigure antrenarea militarilor în executarea tragerilor cu armament individual. într-un mediu virtual”. Consiliul apreciază ca fiind relevante, în speță, următoarele dispoziții legale: Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare Art. 37 alin. (1): Prezenta lege se aplică contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru atribuite și concursurilor de soluții organizate în domeniile apărării și securității naționale, cu excepția celor pentru care se aplică dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012, și a celor pentru care nu se aplică dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 114/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012, potrivit art. 21, 22 sau art. 56 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2011, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012. OUG nr. 114/2016: Art. 1 alin. (1) lit. a): Sub rezerva respectării prevederilor art. 36, 51, 52, 62 și 346 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, prezenta ordonanță de urgență se aplică pentru atribuirea contractelor de achiziție publică, inclusiv a contractelor sectoriale, și a acordurilor- cadru atribuite în domeniile apărării și securității, care au ca obiect: a) furnizarea de produse militare, inclusiv orice fel de piese de schimb, componente și/sau subansambluri ale acestora; (…) Art. 3. - În sensul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (…) (…)29. produse militare - echipamente proiectate sau adaptate în mod special pentru scopuri militare și destinate utilizării în calitate de arme, muniții ori material de război. În sensul prezentei ordonanțe de urgență, produsele militare se referă, în special, la tipurile de produse incluse în lista de arme, muniții și material de război, adoptată de Consiliul Uniunii Europene prin Decizia nr. 255/58 din 15 aprilie 1958. Această listă include numai echipamente care sunt concepute, proiectate și produse în scopuri militare specifice. Lista, care are un caracter general, trebuie interpretată într-un mod cât mai flexibil, de exemplu pe baza Listei comune de echipamente militare a Uniunii Europene, ținând seama de faptul că tehnologia, politica de achiziții și cerințele de ordin militar se află într-o continuă evoluție, ceea ce conduce la apariția unor noi tipuri de echipamente. În sensul prezentei ordonanțe de urgență, produsele militare se mai pot referi, de asemenea, la produsele care, deși inițial au fost concepute pentru a fi utilizate în scopuri civile, au fost Pagina 12 din 15

§ 24

mai târziu adaptate unor scopuri militare pentru a fi utilizate drept arme, muniții sau material de război; Art. 20 alin. (2): Prevederile Legii nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, Legii nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, și Legii nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică contractelor a căror atribuire este reglementată de prezenta ordonanță de urgență și nici celor excluse din domeniul de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, conform prevederilor din această secțiune. În soluționare, Consiliul nu va putea reține argumentele autorității contractante, potrivit cărora: „nu considerăm că obiectul contractului poate fi încadrat ca produs militar, așa cum este definit la art. 3, pct. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității, nefiind destinat utilizării în calitate de arme, muniții sau materiale de război”, deoarece, natura de produs militar a simulatorului de trageri care face obiectul contractului ce urmează a fi atribuit, este evidențiată, expres, la categoria ML 14 din anexa la HG nr. 476/2023 pentru aprobarea Listei cuprinzând produsele militare supuse regimului de control al exporturilor, importurilor și altor operațiuni: „ML14 Echipamente specializate pentru instruire militară' sau pentru simularea de scenarii militare, simulatoare special concepute pentru antrenamentul utilizării armelor și armamentului specificate la ML1 sau ML2, precum și componente și accesorii special concepute pentru acestea. Notă tehnică Termenul 'echipament specializat pentru instruire militară' include tipurile militare de echipamente de instruire pentru atac, zbor operațional, descoperire ținte radar, generare de ținte radar, executare a tragerilor, acțiuni de luptă antisubmarin, simulatoare de zbor (inclusiv centrifuge rotative pentru antrenamentul piloților sau astronauților), simulatoare radar, de zbor instrumental, de navigație, de lansare a rachetelor, de echipamente țintă, de „aeronave” teleghidate, simulatoare de armament, simulatoare de „aeronave” nepilotate, precum și unități mobile de instrucție și echipamente de instrucție pentru operații militare terestre. Nota 1 ML14 include generatoare de imagine și sisteme interactive cu mediul pentru simulatoare atunci când sunt special concepute sau modificate pentru utilizări militare Nota 2 ML14 nu se aplică echipamentelor special concepute pentru antrenament în utilizarea armelor de vânătoare sau sport”. Or, raportat atât la prevederile legale mai sus iterate cât, și la produsul ce urmează a se achiziționa, potrivit specificațiilor tehnice din Pagina 13 din 15

§ 25

caietul de sarcini, este evident că temeiul legal al întocmirii documentației de atribuire este OUG nr. 114/2011 și nu Legea nr. 98/2016, astfel cum, în mod eronat, a considerat autoritatea contractantă. În contextul arătat, aspectele invocate de contestator cu privire la necesitatea modificării cadrului legal care a stat la baza elaborării documentației de atribuire reprezintă aspecte de legalitate, cu alte cuvinte, încălcarea, de către autoritatea contractantă, a prevederilor legale, în vigoare la data inițierii procedurii în cauză, constând în stabilirea unui cadru normativ eronat, respectiv, a Legii nr. 98/2016, în loc de OUG nr. 114/2011, aplicabilă, ceea ce presupune anularea procedurii și modificarea cadrului normativ care stă la baza procedurii de achiziție, în speță. Astfel, raportat de cele reținute, prin prisma dispozițiilor art. 26 alin. (2) – (3) din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă ar trebui obligată la remedierea întregii documentații de atribuire, măsură care ar avea, drept consecință, inclusiv, verificarea încadrării valorii estimate în pragurile specifice respectivei legislații, stabilirea criteriilor de calificare, publicarea anunțului de tip erată și stabilirea de noi termene limită de depunere a ofertelor etc., situație ce echivalează, efectiv, cu o nouă inițiere a procedurii de atribuire, aspecte care, asupra procedurii de atribuire, atrag incidența dispozițiilor art. 26 alin. (7) din Legea nr. 101/2016 potrivit cărora „În cazul admiterii contestației, dacă se constată că nu pot fi dispuse măsuri de remediere care să permită continuarea legală a procedurii de atribuire”, astfel încât, Consiliul va dispune anularea procedurii de atribuire. Luând în considerare toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, în temeiul art. 26 alin. (2) și alin. (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul urmează să admită contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu .............. și, pe cale de consecință, să anuleze procedura de atribuire în cauză. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu .............. și, pe cale de consecință, anulează procedura de atribuire în cauză. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 14 din 15

§ 26

Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ............. PREȘEDINTE ................... Consilier de soluționare .......................... Redactat practicaua deciziei ................... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 14 (patrusprezece) pagini Pagina 15 din 15

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.