AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 77/2024

COMPANIA ROMPREST SERVICE SA în contradictoriu cu UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A ORAȘULUI BRAGADIRU

Decizia CNSC nr. 77/C2/46 din 10.01.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 77/C2/46 din 10.01.2024

Data din document
2024-01-10
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului Bragadiru, județul Ilfov, s-au solicitat: • Anularea procedurii pentru motivele invocate in prezenta contestatie; • In subsidiar, daca nu se va proceda la anularea procedurii: suspendarea procedurii pana la momentul la care Autoritatea contractanta va lua toate masurile de remediere: • Alinierea documentaţiei de atribuire la legislaţia în vigoare în momentul de faţă, în domeniul achiziţiilor publice si al serviciilor, mai ales la prevederile Legii nr. 98/2016 si normelor de aplicare, OUG nr. 133/2022 prin care se modifică prevederile Legii nr. 101/2006 si Ordinul ANRSC nr. 640/2022; • Modificarea obiectului procedurii şi stabilirea operaţiunilor aferente în conformitate cu actele normative menţionate • Eliminarea din obiectul procedurii a activităţilor de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare • Stabilirea corectă a modului de tarifare şi a unităţilor de măsură Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de COMPANIA ROMPREST SERVICE SA, pentru neconstituirea cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 77/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 908Data înregistrării: 2024-01-08
ContestatorCOMPANIA ROMPREST SERVICE SACUI 13788556
Autoritate contractantăUNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A ORAȘULUI BRAGADIRUCUI 4992998

2024_77_2024_Decizie_77.pdf, BO2024_77_2024_BO2024_77.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.574 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 77/C2/46 Data: 10.01.2024 Prin contestația nr. 17/08.01.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 908/08.01.2024, formulată de COMPANIA ROMPREST SERVICE SA, cu sediul în București, b-dul Poligrafiei nr. 1C, et. 3, sector 1, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/3673/2011, având CUI RO 13788556, reprezentată legal prin Adimi Marian-Bogdan – director general adjunct, împotriva caietului de sarcini elaborat de UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ A ORAȘULUI BRAGADIRU, cu sediul în orașul Bragadiru, Șos. Alexandriei nr. 249, județul Ilfov, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului Bragadiru, județul Ilfov, s-au solicitat: • Anularea procedurii pentru motivele invocate in prezenta contestatie; • In subsidiar, daca nu se va proceda la anularea procedurii: suspendarea procedurii pana la momentul la care Autoritatea contractanta va lua toate masurile de remediere: • Alinierea documentaţiei de atribuire la legislaţia în vigoare în momentul de faţă, în domeniul achiziţiilor publice si al serviciilor, mai ales la prevederile Legii nr. 98/2016 si normelor de aplicare, OUG nr. 133/2022 prin care se modifică prevederile Legii nr. 101/2006 si Ordinul ANRSC nr. 640/2022; • Modificarea obiectului procedurii şi stabilirea operaţiunilor aferente în conformitate cu actele normative menţionate • Eliminarea din obiectul procedurii a activităţilor de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare • Stabilirea corectă a modului de tarifare şi a unităţilor de măsură Pagina 1 din 2

§ 2

• Obligarea Entitatii contractante la a indica potenţialilor ofertanţi pentru serviciile de salubrizare: staţiile de sortare si tratare şi depozitele ecologice pentru eliminarea finală a deşeurilor cu care are incheiat contract de delegare a gestiunii activitatilor de sortare/tratare/depozitare pentru eliminarea finală a deşeurilor, tarifele aferente acestor activităţi şi traseele pe care trebuie să se deplaseze autospecialele până la aceste instalaţii de eliminare a deşeurilor. Obligarea Autorităţii contractante să excludă din Caietul de sarcini toate clauzele care obligă pe viitorul operator al serviciului de salubrizare să predea deşeurile colectate către instalaţii şi facilităţi de tratare şi eliminare finală pentru care nu există contract de delegare a gestiunii încheiat conform legii. • Stabilirea unui termen rezonabil pentru recepţia serviciilor. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de COMPANIA ROMPREST SERVICE SA, pentru neconstituirea cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 9.609 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ……… Data: …………… Prin contestația nr. 17/08.01.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. ……., formulată de .............., cu sediul în ………, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ………, având CUI ………, reprezentată legal prin …….. – director general adjunct, împotriva caietului de sarcini elaborat de .............., cu sediul în orașul ……., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului .............., județul .............., s-au solicitat: • Anularea procedurii pentru motivele invocate in prezenta contestatie; • In subsidiar, daca nu se va proceda la anularea procedurii: suspendarea procedurii pana la momentul la care Autoritatea contractanta va lua toate masurile de remediere: • Alinierea documentaţiei de atribuire la legislaţia în vigoare în momentul de faţă, în domeniul achiziţiilor publice si al serviciilor, mai ales la prevederile Legii nr. 98/2016 si normelor de aplicare, OUG nr. 133/2022 prin care se modifică prevederile Legii nr. 101/2006 si Ordinul ANRSC nr. 640/2022; • Modificarea obiectului procedurii şi stabilirea operaţiunilor aferente în conformitate cu actele normative menţionate • Eliminarea din obiectul procedurii a activităţilor de dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare • Stabilirea corectă a modului de tarifare şi a unităţilor de măsură • Obligarea Entitatii contractante la a indica potenţialilor ofertanţi pentru serviciile de salubrizare: staţiile de sortare si tratare şi depozitele ecologice pentru eliminarea finală a deşeurilor cu care are incheiat contract de delegare a gestiunii activitatilor de Pagina 1 din 4

§ 2

sortare/tratare/depozitare pentru eliminarea finală a deşeurilor, tarifele aferente acestor activităţi şi traseele pe care trebuie să se deplaseze autospecialele până la aceste instalaţii de eliminare a deşeurilor. Obligarea Autorităţii contractante să excludă din Caietul de sarcini toate clauzele care obligă pe viitorul operator al serviciului de salubrizare să predea deşeurile colectate către instalaţii şi facilităţi de tratare şi eliminare finală pentru care nu există contract de delegare a gestiunii încheiat conform legii. • Stabilirea unui termen rezonabil pentru recepţia serviciilor. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care .............. critică documentația de atribuire a procedurii în cauză, solicitând cele menționate în partea introductivă. Contestatoarea aduce argumente în susținerea faptului că autoritatea contractantă trebuie să remedieze documentația de atribuire pentru a permite ofertantelor să elaboreze oferte conforme, care să conducă la încheierea de contracte corecte și la prestarea ulterioară a unor servicii de calitate, în baza acestor contracte. Ca mijloace de probă au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. 793/08.01.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. ……, .............., în calitate de autoritate contractantă, a transmis decizia nr. 730/08.01.2024 de anulare a procedurii de atribuire în cauză. Prin adresa nr. ……., Consiliul a solicitat operatorului economic .............., dovada constituirii cauțiunii în termenul prevăzut de dispozițiile art. 611 din Legea nr. 101/2016, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul stabilit de articolul menționat. Totodată, prin intermediul adresei antecitată, Consiliul a transmis anexat reclamantei decizia autorității contractante nr. 730/08.01.2024 de anulare a procedurii în cauză. Prin adresa nr. 48/09.01.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. ……., .............. a declarat următoarele: Avand in vedere Decizia Autoritatii Contractante nr. 730/08.01.2024 de anulare a procedurii de atribuire, care ne-a fost comunicata prin e-mail in data de 08.01.2024, contestatia depusa de noi ramane fara obiect. Pagina 2 din 4

§ 3

Din considerentele precizate anterior, consideram ca nu mai este necesara constituirea cautiunii. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: .............., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de negociere fără publicarea prealabilă, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului .............., județul .............., sens în care a elaborat caietul de sarcini aferent și a transmis operatorului economic .............. invitația de participare nr. 617/05.01.2024. Conform invitației de participare, criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut. Împotriva documentației de atribuire a procedurii, pentru motivele evocate mai sus, .............. a învestit Consiliul cu soluționarea contestației înregistrată sub nr. ……, care formează obiectul prezentei cauze. Preliminar analizării aspectelor sesizate de .............., în contextul în care s-a constatat că această contestație nu este însoțită de dovada constituirii cauțiunii, potrivit art. 611 din Legea nr. 101/2016, a fost necesară verificarea îndeplinirii condiției legale, sens în care, prin adresa nr. ………., Consiliul a solicitat contestatoarei dovada constituirii cauțiunii în termenul prevăzut de dispozițiile legale anterior invocate, respectiv recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, în cuantumul stabilit de articolul menționat. În soluționarea cauzei prezintă relevanță dispozițiile art. 61¹ alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora: (1) Pentru soluţionarea contestaţiei formulate în condiţiile art. 8 sub sancţiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauţiune stabilită după cum urmează: a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 88.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b); b) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. Pagina 3 din 4

§ 4

(1) lit. a), respectiv nu mai mult de 2.000.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b. În prezenta cauză se constată că operatorul economic .............. a formulat și înaintat Consiliului contestația sa, prin e-mail, în data de 08.01.2024, fiind înregistrată la sediul CNSC sub nr. …, în data de …, astfel încât, aceasta avea obligația de a constitui cauțiunea cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data sesizării Consiliului, și redate mai sus. Se reține că, prin adresa nr. 48/09.01.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. …….., .............. a susținut că, dată fiind măsura anulării dispusă de autoritate, contestația sa a rămas fără obiect, însă, în condițiile în care organismul administrativ-jurisdicțional nu a fost învestit legal prin depunerea cauțiunii stabilită la art. 61¹ alin. (1) din Legea nr. 101/2016, excepție de procedură care are prioritate celei de fond, Consiliul nu poate pronunța soluția dorită de contestatoare. De asemenea, prin adresa mai sus invocată, contestatoarea a declarat că nu mai este necesară constituirea cauțiunii. Ori, în acest context, Consiliul este nevoit să ia act de cele declarate de .............. și, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (1) și (2) și art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, va respinge contestația formulată de .............., pentru neconstituirea cauțiunii. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art. 28 alin. (1) din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația formulată de .............., pentru neconstituirea cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 4 din 4

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.