Decizie 2896/2023
Decizie CNSC2023_2896_2023_Decizie_2896.pdf, BO2023_2896_2023_BO2023_2896.pdf
Document CNSC
UBITECH CONSTRUCTII SRL în contradictoriu cu UNIVERSITATEA NATIONALA DE STIINTA SI TEHNOLOGIE POLITEHNICA BUCURESTI
Decizia CNSC nr. 2896/C10/3015 din 08.12.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Lucrări de construcție Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii, Facultatea de Inginerie Medicală, Facultatea de Inginerie Aerospațială, Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor”, cod CPV 45214410- 7, de către UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ȘTIINȚĂ ȘI TEHNOLOGIE POLITEHNICA BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 313, sectorul 6, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: În principal: (1) Suspendarea procedurii de atribuire până la data soluţionării prezentei Contestaţii. (2) Obligarea Autorităţii contractante la modificarea în parte a Documentaţiei de atribuire şi eliminarea/amendarea cerinţelor/factorilor de evaluare nejustificate/-i și/sau nelegale/-i, după caz, astfel cum este detaliat în cuprinsul prezentei Contestaţii: (i) în tot cuprinsul Documentaţiei de atribuire unde se face referire la acestea si eventualele clarificari la aceasta, şi Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit c) si alin (7) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de UBITECH CONSTRUCȚII SRL în contradictoriu cu UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ȘTIINȚĂ ȘI TEHNOLOGIE POLITEHNICA BUCUREȘTI și dispune anularea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_2896_2023_Decizie_2896.pdf, BO2023_2896_2023_BO2023_2896.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2896/C10/3015 Data: 08.12.2023 Prin contestaţia nr. 127294/24.10.2023, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 58437/25.10.2023, depusă de UBITECH CONSTRUCȚII SRL, cu sediul în București, Splaiul Unirii nr. 165, TN Offices o2, etajul 8, sectorul 3, având CIF RO 35049422 și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului J40/13056/2019, reprezentată legal prin dl. Cătălin Robert Podaru – Administrator, reprezentată convențional de către „MUȘAT & ASOCIAȚII” S.p.a.r.l., cu sediul profesional în București, B-dul Aviatorilor nr. 43, sectorul 1, împotriva documentației procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Lucrări de construcție Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii, Facultatea de Inginerie Medicală, Facultatea de Inginerie Aerospațială, Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor”, cod CPV 45214410- 7, de către UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ȘTIINȚĂ ȘI TEHNOLOGIE POLITEHNICA BUCUREȘTI, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 313, sectorul 6, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: În principal: (1) Suspendarea procedurii de atribuire până la data soluţionării prezentei Contestaţii. (2) Obligarea Autorităţii contractante la modificarea în parte a Documentaţiei de atribuire şi eliminarea/amendarea cerinţelor/factorilor de evaluare nejustificate/-i și/sau nelegale/-i, după caz, astfel cum este detaliat în cuprinsul prezentei Contestaţii: (i) în tot cuprinsul Documentaţiei de atribuire unde se face referire la acestea si eventualele clarificari la aceasta, şi Pagina 1 din 2
(ii) cu obligarea Autorităţii contractante de a publica un anunţ de tip erată prin care să aducă la cunoştinţa operatorilor economici modificările admise şi stabilirea unui nou termen de depunere a ofertelor; (3) În subsidiar, în măsura în care luarea măsurilor de remediere nu este posibilă, anularea procedurii sau, după caz, obligarea Autorităţii contractante la anularea procedurii şi reluarea acesteia în condiţii de legalitate. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit c) si alin (7) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de UBITECH CONSTRUCȚII SRL în contradictoriu cu UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE ȘTIINȚĂ ȘI TEHNOLOGIE POLITEHNICA BUCUREȘTI și dispune anularea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 127294/24.10.2023, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 58437/25.10.2023, depusă de ..., cu sediul în ..., având CIF RO ... și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului ..., reprezentată legal prin ... reprezentată convențional de către ..., împotriva documentației procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Lucrări de construcție Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii, Facultatea de Inginerie Medicală, Facultatea de Inginerie Aerospațială, Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor”, cod CPV 45214410-7, de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: În principal: (1) Suspendarea procedurii de atribuire până la data soluţionării prezentei Contestaţii. (2) Obligarea Autorităţii contractante la modificarea în parte a Documentaţiei de atribuire şi eliminarea/amendarea cerinţelor/factorilor de evaluare nejustificate/-i și/sau nelegale/-i, după caz, astfel cum este detaliat în cuprinsul prezentei Contestaţii: (i) în tot cuprinsul Documentaţiei de atribuire unde se face referire la acestea si eventualele clarificari la aceasta, şi (ii) cu obligarea Autorităţii contractante de a publica un anunţ de tip erată prin care să aducă la cunoştinţa operatorilor economici modificările admise şi stabilirea unui nou termen de depunere a ofertelor; (3) În subsidiar, în măsura în care luarea măsurilor de remediere nu este posibilă, anularea procedurii sau, după caz, obligarea Autorităţii contractante la anularea procedurii şi reluarea acesteia în condiţii de legalitate.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... reclamă documentația de atribuire în cadrul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă, apreciind-o nelegală, din considerentele expuse, pe larg, în cele ce urmează. Contestatorul solicită admiterea contestației pentru următoarele motive: I. SCURTĂ PREZENTARE A SITUAŢIEI DE FAPT În fapt, în temeiul Legii nr. 98/2016, prin publicarea pe site-ul www.elicitatie.ro a anunţului de participare cu nr. ..., ... a inițiat procedura de achiziţie publică „Licitaţie deschisă”, pentru atribuirea contractului având ca obiect „Lucrări de construcție Facultatea de Inginerie Chimică şi Biotehnologii, Facultatea de Inginerie Medicală, Facultatea de Inginerie Aerospaţială, Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria şi Managementul Afacerilor”, cu o valoare estimată de 308.984.300 RON (fără TVA). Având în vedere calitatea de operator economic interesat de participarea la Procedură, contestatorul a analizat Documentaţia de atribuire publicată şi a constatat nereguli, respectiv că Documentaţia de atribuire este formulată în mod restrictiv şi cuprinde cerinţe nejustificate şi lipsite de fundament, cu încălcarea prevederilor legale, a principiilor achiziţiilor publice. 2. FORMULAREA ÎN TERMEN LEGAL A CONTESTAŢIEI Contestaţia a fost formulată în termenul prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea 101/2016. 3. SUSPENDAREA PROCEDURII DE ATRIBUIRE În temeiul dispoziţiilor art. 22 și art. 23 din Legea 101/2016, contestatorul solicită Consiliului să dispună suspendarea procedurii, în contextul formulării prezentei contestaţii împotriva Documentaţiei de atribuire, conform celor aratate mai jos. Se arată că suspendarea Procedurii este o soluţie necesară prin care se păstrează echilibrul drepturilor și consecinţelor patrimoniale până la clarificarea în mod definitiv a legalităţii documentaţiei întocmite de Autoritatea contractantă şi clarificării/modificării acesteia, după caz, ce este susceptibilă a denatura concurenţa sau a avea un efect discriminatoriu. 4. DOCUMENTAŢIA DE ATRIBUIRE RESTRÂNGE NEJUSTIFICAT COMPETIŢIA ŞI NUMĂRUL DE POTENŢIALI OFERTANŢI LA PROCEDURĂ, PRIN ÎNCĂLCAREA PREVEDERILOR LEGISLAŢIEI ACHIZIŢIILOR PUBLICE ESENŢIAL: Cu titlu preliminar celor expuse detaliat irtfra, contestatorul învederează că, în prezenta Procedură, Autoritatea contractantă a intenţionat contractarea exclusiv a lucrărilor de execuţie aferente obiectului de investiţie, proiectul tehnic fiind deja întocmit şi publicat odată cu Documentaţia de atribuire, pentru ca ofertanţii să îşi 2
poată întocmi oferta în mod corespunzător. Cu toate acestea, Autoritatea contractantă a impus, nejustificat şi nelegal, cerinţe vizând aspecte de proiectare în sarcina constructorului (executantului), drept pentru care, pentru asigurarea unui cadru legal, egal şi transparent, ... formulează următoarele motive de contestare. 4.1. Cerinţa din Fișa de date și din Caietul de Sarcini privind prezentarea certificării BREEM sau LEED este restrictivă şi nejustificată Potrivit secţiunii II.2.5 Criterii de atribuire din Fișa de date (Anexa nr. l), pentru aplicarea factorului de evaluare, Autoritatea contractantă solicită: „3. Certificare BREEAM sau LEED pentru obţinerea unui punctaj 20% Ofertele care nu includ o propunere pentru certificare BREEAM sau LEED vor fi considerate neconforme.” Iar potrivit Caietului de Sarcini (Anexa nr. 2), la Cap. 5.14, se solicită astfel: „Autoritatea Contractantă îşi propune să obţină certificarea BREEAM sau LEED a clădirii, în conformitate cu Standardele Internaţionale, în maxim 6 luni de la PVRTL. Antreprenorul General va întreprinde o evaluare BREEAM sau LEED a dezvoltării care va fi efectuat de evaluatorul internaţional licenţiat BREEAM sau LEED folosind dovezile furnizate de Antreprenorul General, iar rezultatul acesteia va fi cuprins în Propunerea Tehnică. Evaluarea va cuprinde o defalcare a creditelor vizate, scorurile categoriei, scorul general şi ratingul BREEAM sau LEED vor fi furnizate şi asumate de Antreprenorul General în cadrul Contractului şi se va include în propunerea tehnică anexă la ofertă. Certificarea BREEAM/LEED se va puncta conform Algoritmului de calcul de mai jos. Antreprenorul General va contracta un consultant şi un evaluator internaţional licenţiat BREEAM Assesor (https://tools.breeam.com/ pmiects/explove/) sau LEED Accredited Professional (https:// www.uscibc.org) în vederea obţinerii certificării şi va prezenta în propunerea tehnică dovada faptului că evaluatorul este autorizat să facă această evaluare.” Cerinţele citate, astfel cum au fost formulate în Documentaţia de atribuire, au caracter restrictiv, nelegal şi nejustificat, solicitând Consiliului obligarea Autorităţii contractante la remedierea acestora. În primul rând, contestatorul face o scurtă prezentare în conformitate cu standardele în vigoare şi a metodologiei de realizare a unui proiect BREEN sau LEED, astfel: • Obiectivele de certificare LEED sau BREEAM se stabilesc încă din faza iniţială a proiectului (deci a proiectării). Aceste certificări trebuie avute în vedere încă de la conceperea proiectului tehnic pentru a putea integra soluţii durabile; • Alegerea sistemului de evaluare - LEED sau BREEAM, deşi au principii similare, există diferenţe între cele două sisteme. Trebuie ales cel mai potrivit pentru proiect; • Formarea unei echipe multidisciplinare care să includă arhitect, ingineri, consultanţi de mediu etc. Echipa trebuie să aibă expertiză în proiectarea durabilă;
• Analiza amplasamentului şi stabilirea unor obiective cuantificabile privind eficienţa energetică, apa, materialele, calitatea aerului interior etc; • Proiectarea integrată urmărind criteriile de certificare LEED/BREEAM pentru elemente precum amplasare durabilă, eficienţă energetică, economisirea apei, utilizarea materialelor durabile, calitatea mediului interior etc.; • Implementarea măsurilor durabile în diverse etape - proiectare, construcţie, operare. Implicarea contractorilor este esenţială; • Monitorizarea performanţei pe durata construcţiei şi operării clădirii pentru a menţine standardele; • Certificarea finală LEED sau BREEAM pe baza punctajului obţinut pentru criteriile îndeplinite. Aşadar, certificările durabile precum LEED sau BREEAM necesită o abordare integrată încă din faza de proiectare pentru a fi eficiente. Implementarea măsurilor după realizarea proiectului tehnic poate fi pe lângă extrem de dificilă şi extrem de costisitoare. Standardele de certificare LEED şi BREEAM prevăd că măsurile de eficienţă energetică şi de protecţie a mediului să fie integrate încă din faza de proiectare, motiv pentru care contestatorul consideră că astfel de cerinţe ar fi trebuit impuse proiectantului încă din caietul de sarcini pentru elaborarea proiectului tehnic. În plus, implicarea executantului în această etapă prin elaborarea unor soluţii tehnice alternative presupune costuri suplimentare semnificative care nu au fost avute în vedere la elaborarea documentaţiei de atribuire și a modalității de întocmire a ofertei financiare de către operatorii economici interesați. Contestatorul consideră că cerinţa prin care ofertanţii trebuie să prezinte în cadrul ofertei tehnice propuneri detaliate pentru îndeplinirea criteriilor LEED şi BREEAM este nejustificată, în condiţiile în care proiectul tehnic a fost deja finalizat de către proiectant fără a ţine cont de aceste cerinţe, deşi trebuia cuprinsă încă din faza proiectării (deci a întocmirii proiectului tehnic). În al doilea rând, conform legislaţiei privind achiziţiile publice, orice modificare adusă proiectului tehnic în cursul procedurii de licitaţie, care afectează condiţiile iniţiale de contractare este de natură să denatureze concurenţa, întrucât generează diferenţe evidente între propunerile ofertanţilor. Prin urmare, includerea unor cerinţe suplimentare faţă de proiectul tehnic pus la dispoziţie privind certificările de sustenabilitate la acest stadiu al licitaţiei încalcă principiul tratamentului egal, întrucât obligă ofertanţii să elaboreze proiecte tehnice (deşi ofertarea ar trebui să vizeze execuţia), respectiv să prezinte proiecte tehnice diferite, printr-o abordare neuniformă ceea ce nu poate decât să conducă la concurenţă denaturată complet. Or, orice solicitări de proiectare care vin în completarea proiectului tehnic, în faza de ofertare a prezentei achiziţii, nu este conformă pentru 4
tipul procedurii ales de către Autoritatea contractantă vizând exclusiv execuţia lucrărilor. Mai mult, solicitarea de certificare în faza de execuţie mută responsabilitatea îndeplinirii unor criterii esenţiale de proiectare de la proiectant la constructor (executant), contravenind astfel secvenţei naturale şi principiilor trasabilităţii în realizarea şi execuţia proiectelor. Constructorii ar putea fi nevoiţi să modifice specificaţiile tehnice din proiect pentru a îndeplini criteriile de certificare, ceea ce contravine conceptului şi poziţionării iniţiale stabilite în faza de proiectare. Concluzie: Prin urmare, în baza argumentelor expuse mai sus, se solicită obligarea Autorităţii Contractante la luarea măsurilor de remediere, respectiv la eliminarea tuturor cerinţelor din Documentaţia de atribuire privind prezentarea propunerilor pentru certificarea LEED sau BREEAM sau, după caz, modificarea corespunzătoare a proiectului tehnic în conformitate cu aceste standarde înainte de demararea procedurii de licitaţie, în vederea asigurării unui tratament egal şi a unei competiţii corecte între operatorii economici interesaţi. În subsidiarul nr. 1, se solicită obligarea Autorităţii Contractante la eliminarea acestui factor de evaluare, fiind vădit disproporţionat şi restrictiv, restrângând în mod artificial participarea operatorilor economici la prezenta Procedură. În subsidiarul nr. 2, în măsura în care remedierea nu va fi posibilă, se solicită anularea prezentei Proceduri pentru motivele învederate în secţiunea 5 infra. 4.2. Eliminarea tuturor cerinţelor din Caietului de sarcini privind serviciile de proiectare tehnologică specializată, Proiect Tehnologic faţadă, Proiect Tehnic şi Detalii de execuţie - GAZE, Proiect As Built, Obţinerea Autorizaţiei ISU, acestea fiind restrictive si nelegale > Potrivit, cap. 5,17, pag. 22 din Caietului de Sarcini, Propunerea tehnică trebuie să cuprindă: Cerinţa: „PROIECT TEHNOLOGIC - FAŢADĂ Criterii de evaluare proiect şi execuţie faţadă: Factor de evaluare şi metodologie de calcul aferent criteriului de atribuire în cadrul procedurii de achiziţie reprezintă calculele detaliate pe tabloul de tamplarie exterior al UcW (Coeficient Transfer Termic perete cortina) pe tabloul de tamplarie exterior al faţadelor, realizate de proiectantul Antreprenorului General pe fiecare panou de faţadă: Antreprenorul General va include în propunerea tehnică rapoarte de calcul detaliate ce vor demonstra parametrii declaraţi pentru UcW (Coeficient Transfer Termic perete cortină) panouri faţade, fișe tehnice, paşapoarte de produs ale materialelor propuse. Proiectul tehnologic de faţade va intra în sarcina Antreprenorului General și va fi predat către Autoritatea Contractantă având acceptul Proiectantului General al clădirii prin semnarea și stampilarea de acesta și va fi verificat la toate exigențele cerute de legislaţia în vigoare: A2, B1, D, Cc, Ci, E, F, G de verificatorii contractaţi de Autoritatea Contractantă”.
În primul rând, este indubitabil faptul că, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, în cadrul unei proceduri de licitaţie pentru execuţia de lucrări nu poate fi solicitată elaborarea unor noi proiecte tehnice de către ofertanţi, întrucât contravine principiului asigurării concurenţei loiale. Proiectul tehnic de execuţie necesar realizării lucrărilor de execuţie trebuie pus la dispoziţia operatorilor economici de către autoritatea contractantă prin caietul de sarcini, în integralitate şi acoperind toate aspectele esenţiale ale proiectării (fără excepţie). Principiile şi specificaţiile tehnice pentru execuţia construcţiei ar trebui să fie integrate în proiectul tehnic de către arhitect şi ingineri, şi transpuse în caietele de sarcini pentru constructori, iar în nici un caz solicitate constructorilor (executanţilor) în faza de achiziţie a execuţiei lucrărilor. Solicitarea de noi proiecte tehnice în faza de ofertare favorizează, spre exemplu, în mod total nejustificat societatea care a elaborat proiectul iniţial, aceasta având deja realizate aceste proiecte şi, totodată, dezavantajează orice alt operator economic care nu a participat la elaborarea proiectului tehnic/Documentaţiei de atribuire. Astfel, în conţinutul actual al cerinţelor Documentaţiei de atribuire suntem în prezenţa unei încălcări vădite a principiului tratamentului egal între operatorii economici interesaţi de participarea la prezenta Procedură. În al doilea rând, similar celor expuse mai sus, elaborarea unor noi soluţii tehnice de către fiecare ofertant, va conduce la evaluarea ofertelor pe baza unor criterii diferite, subiective. Nu va exista astfel o comparare în raport de criterii egale între ofertanţi, criteriul preţului ajungând în cele din urmă să nu mai fie deloc relevant. Realizarea acestor proiecte tehnice va presupune costuri suplimentare din partea ofertanţilor, costuri ce nu au fost avute în vedere la elaborarea documentaţiei de atribuire şi a modalitatii de intocmire a propunerii financiare, conducând la un avantaj pentru societatea care deţine deja aceste proiecte. Mai mult, absenţa criteriilor clare şi certe în faza de proiectare inhibă capacitatea constructorilor de a formula oferte financiare şi tehnice competitive şi echitabile. Aceasta, având în vedere faptul că, potrivit legislaţiei în domeniu, ofertantul constructor (executant) are dreptul să propună numai îmbunătăţiri ale soluţiei tehnice prevăzute în proiectul tehnic, iar nu schimbări majore sau variante diferite, întrucât acestea ar modifica evident condiţiile iniţiale de contractare. Constructorii au dreptul astfel la un cadru clar şi predictibil în care să-şi poată formula ofertele, iar solicitările arbitrare de certificări, întocmire de proiecte tehnice şi/sau completări ale proiectelor în faza de ofertare pentru atribuirea contractului execuţie contravin acestui drept, creând un mediu de licitaţie neechitabil. Concluzie: Având în vedere cele de mai sus, contestatorul solicită obligarea Autorităţii Contractante la luarea măsurilor de remediere, respectiv la eliminarea tuturor cerinţelor din Documentaţia de atribuire privind prezentarea Proiectului Tehnologic Faţadă. 6
În subsidiar, în măsura în care remedierea nu va fi posibilă, se solicită anularea prezentei Proceduri pentru motivele învederate în secţiunea 5 infra. > Potrivit cap. 5.18 pag. 23 din Caietul de sarcini, Propunerea Tehnică trebuie să cuprindă: Cerinţa: „5.18 AS-BUILT Antreprenorul General va pregăti şi ţine la zi, un set complet de înregistrări „as-built” ale execuţiei lucrărilor pentru BMS, faţade, gaze etc., care să arate exact locaţiile, dimensiunile şi detaliile lucrării executate la zi. înregistrările vor fi păstrate in şantier şi minim patru copii vor fi furnizate Autoritatii Contractante înainte cu 30 de zile de PVRTL. Documentaţia as- built va fi predată în format electronic, editabil și pe hârtie, semnată și ștampilată de Proiectantul General și proiectanţii de specialități.” În primul rând, contestatorul învederează că proiectul AS-Built presupune proiectul tehnic actualizat la finalizarea lucrărilor ca parte componentă a cărţii tehnice a construcţiei alături de dispoziţiile de şantier, procesele verbale de lucrări ascunse, cele de control pe faze determinante, precum şi restul documentelor aferente proiectării şi execuţiei. Potrivit bunelor practici în domeniu, elaboratorul proiectului tehnic de execuţie este cel în măsură să asigure serviciile de asistenţă tehnică pe perioada execuţiei lucrărilor, fiind cel care emite dispoziţiile de şantier şi are întreaga documentaţie tehnică în format editabil sau de către un alt proiectant în măsură să asigure serviciile de asistenţă tehnică şi să emită dispoziţiile de şantier. Prin urmare este de la sine înţeles că executantul (constructorul) lucrării nu îşi poate emite singur dispoziţiile de şantier, astfel proiectul tehnic AS BUILT nu poate fi realizat de către constructorul (executantul) lucrării fiind intr-un real conflict de interese. În al doilea rând, proiectul AS Built nu poate fi realizat de către constructorul (executantul) lucrării inclusiv prin prisma încălcării drepturilor de proprietate intelectuală. Astfel, drepturile de proprietate intelectuală asupra soluţiilor din proiect, standardelor de lucru interne sau modalităţii de redactare şi întocmire a proiectului tehnic, vor putea face obiectul unor potenţiale acţiuni din partea proiectantului iniţial, devenind cu atât mai excesivă şi nejustificată impunerea în sarcina constructorului (executantului) îndeplinirea unei atare cerinţe. Concluzie: Prin urmare, se solicită Consiliului obligarea Autorităţii Contractante la luarea măsurilor de remediere, respectiv la eliminarea tuturor cerinţelor din Documentaţia de atribuire privind prezentarea proiectului AS BUILT. În subsidiar, în măsura în care remedierea nu va fi posibilă, se solicită anularea prezentei Proceduri pentru motivele învederate în secţiunea 5 infra. > Potrivit cap. 5.18 pag. 23 din Caietul de sarcini, Propunerea Tehnică trebuie să cuprindă: Cerinţa:
„5.15 PROIECT TEHNIC ȘI DETALII DE EXECUŢIE - BMS Antreprenorul General va depune la faza de licitaţie o propunerea tehnică care va conţine o detaliere a sistemului de BMS propus cu repere de echipamente, număr de bucăţi şi fişe tehnice de echipamente. Va intra în responsabilitatea Antreprenorului General realizarea serviciilor de proiectare şi execuţie instalaţii BMS. Proiectul va fi verificat la toate cerinţele esenţiale de calitate MLPAT şi va fi realizat în maxim 2 luni de la aprobarea Contractului. Antreprenorul General va verifica documentaţia de execuţie pusă la dispoziţie de către Autoritatea Contractantă şi în termen de 30 zile lucrătoare va notifica Autoritatea Contractantă despre necesitatea executării unor goluri aferente sistemului BMS şi va marca poziţia exactă şi dimensiunile golurilor necesare pe elementele de structură. Antreprenorul General nu va fi îndreptăţit să solicite nicio extindere a termenului de execuţie sau a costului aferent contractului de execuţie, în lipsa unei astfel de notificări. Proiectul de BMS va fi predat către Autoritatea Contractantă având acceptul Proiectantului General al clădirii prin semnarea și ștampilarea de acesta.” Cu privire la această cerinţă, contestatorul învederează că principiile şi specificaţiile tehnice asupra Proiectului BMS ar trebui să fie integrate în proiectul tehnic de către ingineri şi transpuse în caietele de sarcini pentru potenţialii constructori, iar în niciun caz solicitate acestora din urmă în faza ofertării în derularea prezentei Proceduri. Mai departe, pentru ca oricare operator economic să fie în măsură să depună o propunere tehnică conformă, care să conţină detalierea sistemului BMS cu repere de echipamente, număr de bucăţi şi fişe tehnice de echipamente, astfel cum se solicită actualmente în Caietul de sarcini, incubă obligaţia Autorităţii contractante de a fi pus la dispoziţia ofertanţilor şi Proiectul BMS, fiind de puterea evidenţei că acesta nu poate fi realizat în această etapă a Procedurii. Urmare celor menționate, contestatorul solicită Consiliului să aibă în vedere cele detaliate anterior cu privire la obiectul prezentei achiziţii. Concluzie: Având în vedere cele de mai sus, se solicită obligarea Autorităţii Contractante la luarea măsurilor de remediere, respectiv la eliminarea tuturor cerinţelor din Documentaţia de atribuire privind prezentarea proiectului BMS, aceasta fiind de natură să restrângă concurenţa în cadrul prezentei Proceduri. În subsidiar, în măsura în care remedierea nu va fi posibilă, se solicită anularea prezentei Proceduri pentru motivele învederate în secţiunea 5 infra. > Potrivit cap. 5.16 pag. 21 din Caietul de sarcini, Propunerea Tehnică trebuie să cuprindă: Cerinţa: „5.16 PROIECT TEHNIC SI DETALII DE EXECUŢIE - GAZE Va intra în responsabilitatea Antreprenorului General realizarea serviciilor de proiectare şi execuţie instalaţie GAZE naturale. Proiectul va fi verificat la toate cerinţele esenţiale de calitate MLPAT (inclusiv cu 8
verificarea C, Ci al clădirii) si va fi realizat în maxim 2 luni de la aprobarea Contractului. Antreprenorul General va verifica documentaţia de execuţie pusă la dispoziţie de către Autoritatea Contractantă şi în termen de 30 zile lucrătoare va notifica Autoritatea Contractantă despre necesitatea executării unor goluri aferente instalaţiei de gaze şi va marca poziţia exactă şi dimensiunile golurilor necesare pe elementele de structură. Antreprenorul General nu va fi îndreptăţit să solicite nici o extindere a termenului de execuţie sau a costului aferent contractului de execuţie, în lipsa unei astfel de notificări. Proiectul de gaze va fi predat către Autoritatea Contractantă având acceptul Proiectantului General al clădirii prin semnarea şi stampilarea de acesta. Propunerea tehnică va conţine fişe tehnice de echipamente şi documentele de autorizare ale firmei de execuţie şi proiectare conform legislaţiei în vigoare la zi ANRE şi nu numai.” Şi în acest caz, contestatorul reiterează observaţiile prezentate mai sus, prin care învederează Consiliului faptul că, în cadrul unei licitaţii având ca obiect exclusiv lucrări de execuţie nu poate fi solicitată elaborarea unor noi proiecte tehnice de către ofertanţi (constructori/executanţi). O atare cerinţă excedează cadrului legal în domeniu, capacităţii efective a constructorului (executantului) şi, tototodată, contravine principiului asigurării concurenţei loiale. Proiectul tehnic complet cu detaliile de execuţie, verificat în conformitate cu legislaţia în vigoare, trebuie (respectiv trebuia) pus la dispoziţia operatorilor economici de către Autoritatea contractantă odată cu Documentaţia de atribuire. Solicitarea de noi proiecte în faza de ofertare favorizează nejustificat societatea care a elaborat proiectul iniţial, aceasta având deja realizate aceste proiecte. Astfel, se încalcă principiul tratamentului egal între operatorii economici interesaţi de participarea la prezenta Procedură. Mai mult, conform legislaţiei în domeniu, ofertantul are dreptul să propună numai îmbunătăţiri ale soluţiei tehnice prevăzute în proiectul tehnic pus la dispoziţie de către Autoritatea Contractantă, iar în niciun caz schimbări majore sau variante diferite, întrucât acestea ar modifica condiţiile iniţiale de contractare. Drept urmare, se solicită Consiliului să aibă în vedere cele expuse deja pe acest subiect supra. În raport de conţinutul actual al cerinţei, constructorii sunt puşi în situaţia de a angaja consultanţi separaţi pentru evaluarea şi adaptarea proiectului tehnic existent (astfel cum a fost publicat în Documentaţia de atribuire), fapt ce va genera costuri suplimentare şi interpretări subiective care pot duce la inegalitate între ofertele tehnico-economice, respectiv o abordare neuniformă a ofertelor. În acest caz, absenţa criteriilor clare în faza de proiectare inhibă în practică capacitatea reală a constructorilor de a formula oferte competitive, echitabile şi realmente posibile, excedând cadrului abilităţii unui executant (ne-proiectant).
Concluzie: Având în vedere cele de mai sus, se solicită Consiliului obligarea Autorităţii Contractante la luarea măsurilor de remediere, respectiv la eliminarea tuturor cerinţelor din cadrul Documentaţiei de atribuire privind prezentarea proiectelor de instalaţii gaze naturale. În subsidiar, în măsura în care remedierea nu va fi posibilă, se solicită anularea prezentei Proceduri pentru motivele învederate în secţiunea 5 infra. > Potrivit cap. 5.11, pag. 18 din Caietul de sarcini, Propunerea Tehnică trebuie să cuprindă: Cerinţa: „5.11 AUTORIZAŢIE DE SECURITATE LA INCENDIU Obţinerea Autorizaţiei de Securitate la Incendiu va intra în responsabilitatea Antreprenorului General, care va depune documentaţia la Autorităţile Competente în maxim 7 zile de la aprobarea Procesului Verbal de Recepţie la Terminarea Lucrărilor (PVRTL) şi va obţine Autorizaţia de Securitate la Incendiu în maxim 60 de zile calendaristice de la vizita la obiectiv a reprezentanţilor Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. OBŢINEREA AUTORIZAŢIEI DE SECURITATE LA INCENDIU ESTE CONDIŢIE OBLIGATORIE ŞI PENALIZABILĂ. În cazul în care Autorizaţia de Securitate la Incendiu nu se obţine în termenele stabilite în prezentul caiet de sarcini, Autoritatea Contractantă va fi îndreptăţită să aplice penalităţi în cuantum de 0,05% din Preţul Contractului net, pentru fiecare zi calendaristică de depăşire a Termenului.” Se arată că investitorii/beneficiarii au obligaţia de a obţine acordurile şi avizele prevăzute de lege, precum şi a autorizaţiei de construire. De asemenea, tot ei trebuie să asigure verificarea proiectelor prin specialişti verificatori de proiecte atestaţi şi să asigure expertizarea construcţiilor de către experţi tehnici atestaţi, iar, potrivit art. 19 din Legea 307/2016 privind apărarea împotriva incendiiilor, obligaţia de a solicita şi obţine autorizaţia de securitate la incendiu aparţine administratorului sau conducătorului instituţiei. Tot acesta din urmă are de asemenea, obligaţia să asigure, în mod constant, respectarea condiţiilor care au stat la baza eliberării acestor autorizări. Prin urmare, proiectul necesar obţinerii Autorizaţiei ISU este realizat tot la faza de proiect tehnic (PTh), constructorul urmând să implementeze în faza de execuţie proiectul tehnic astfel cum a fost elaborat de către proiectant. Ca urmare, contestatorul solicită şi în acest caz Consiliului să ia în considerare cele explicate mai sus. Concluzie: Prin urmare, contestatorul solicită Consiliului obligarea Autorităţii Contractante la luarea măsurilor de remediere, respectiv la eliminarea tuturor cerinţelor din cadrul Documentaţiei de atribuire privind obţinerea Autorizaţiei de Incendiu de către Executant. Cerinţa este vădit abuzivă si nelegală, încălcând cu precădere principiul proportionalităţii corelat cu obiectul contractului şi principiul asumării răspunderii de către Autoritatea contractantă. 10
În subsidiar, în măsura în care remedierea nu va fi posibilă, se solicită anularea prezentei Proceduri pentru motivele învederate în secţiunea 5 infra. > Potrivit cap. 5.4, pag. 10 din Caietul de sarcini, Propunerea Tehnică trebuie să cuprindă următorul personal: Cerinţa: „Manager de proiect (Coordonator colectiv de execuţie) Antreprenorul general va numi un reprezentant care va comunica direct cu persoana nominalizată de către Autoritatea Contractantă la nivel de contract ca responsabil cu monitorizarea şi implementarea contractului şi identificat în contract. Reprezentantul Antreprenorului General organizează şi supraveghează derularea efectivă a Contractului. Persoana nominalizată pentru funcţia de Manager de proiect (Coordonator colectiv de execuţie) trebuie să fie absolventă nivel licenţa de inginerie civilă într-ung dintre specializările: construcţii civile industriale şi agricole, inginerie civilă, inginerie urbana dezvoltare regională.” Cerinţa, în forma sa actuală, solicită ca managerul de proiect să deţină studii superioare în domeniul construcţii civile şi a particularizările adiacente (industriale şi agricole, inginerie civilă, inginerie urbana dezvoltare regională). Or, această cerinţă este excesivă şi nejustificată, restrângând în mod artificial concurenţa. Din perspectiva atribuţiilor şi responsabilităţilor sale, managerul de proiect trebuie să aibă o înţelegere solidă a proiectului, a cerinţelor acestuia şi să se asigure că lucrările se execută conform proiectului, fără a fi însă necesară/obligatorie calitatea sa de absolvent al unor studii superioare in domeniul construcţii civile. Rolul managerului de proiect este de a coordona şi supraveghea execuţia contractului în conformitate cu termenii şi condiţiile stabilite, precum şi de a asigura o comunicare eficientă între părţi. În acest sens, competenţele esenţiale pentru un manager de proiect includ cunoştinţele de legislaţie, înţelegerea responsabilităţilor contractuale, abilităţile de negociere, planificare si organizare, precum şi experienţa în gestionarea proiectelor de construcţie. Având în vedere rolul şi atribuţiile managerului de proiect indicate supra, cerinţa ca acesta să deţină şi studii superioare în domeniul construcţii civile este excesivă, nejustificată şi restrânge în mod artificial concurența, întrucât este posibil ca, deşi un operator economic poate propune ca manager proiect o persoană ce demonstrează responsabilităţile, competențele și experienţa necesare pentru îndeplinirea acestei(ui) funcţii/rol, acestui operator să îi fie îngrădit accesul la Procedură din simplul fapt că managerul de proiect nu a deţine astfel de studii, deși este absolvent de studii tehnice. Aşadar, fără o justificare concretă a necesitaţii cerinţei privind studiile superioare în domeniul construcţii, această solicitare excesivă trebuie eliminată și înlocuită cu cerinţa absolvirii de studii tehnice. Mai mult, în conformitate cu art. 6 alin. (2) din Instrucţiunea ANAP nr. 1/2017, Autoritatea contractantă era obligată să analizeze
oportunitatea şi relevanţa studiilor solicitate în funcţie de viitoarele activităţi pe care le va desfăşura expertul în cauză în raport cu obiectul principal al contractului ce urmează a fi atribuit, ţinând cont de faptul că există situaţii în care sunt mai importante competenţele acestuia, iar nu domeniul studiilor absolvite. Pentru îndeplinirea atribuţiilor sale, este suficient ca managerul de proiect să fi fost responsabil în proiecte similare, să fi coordonat activităţile din cadrul proiectelor similare, să fi asigurat comunicarea şi colaborarea cu beneficiarul si dirigintele de şantier in vederea respectării şi încadrării în clauzele contractuale, să fi pregătit şi organizat planurile de activitate în cadrul proiectelor în care a fost implicat, să fi identificat şi eliminat riscurile care pot influenţa negativ ducerea la îndeplinire a realizării obiectivului, să fi urmărit aplicarea legislaţiei, procedurilor și instrucţiunilor tehnice de lucru etc., respectiv să fie absolvent de studii tehnice. În plus, din punct de vedere jurisprudenţial, contestatorul redă, cu titlu de exemplu, un extras din următoarea speţă similară recentă, Decizia CNSC nr. 1981/C11/2071 din 25.08.2023 (Anexa nr. 3), dar indică şi Decizia recentă tot a CNSC nr. 2483/C1/2679 din 23.10.2023, nefiind însă comunicată motivarea până la data prezentei contestaţii. Acesta arată că jurisprudenţa recentă confirmă raţionamentul său, respectiv faptul că nu este relevantă absolvirea de studii superioare în domeniul construcţii, cu atât mai puţin a unei categorii particularizate (construcţii civile şi a particularizărilor adiacente), pentru exercitarea funcţiei de manager de proiect, ci, Autoritatea contractantă ar trebui să aibă în vedere experienţa concretă a acestuia de gestionare a proiectelor prezentate ca experienţă similară. De asemenea, din punct de vedere al concurenţei între operatorii economici, această cerinţă, în conţinutul său actual, este menită să restrângă în mod nejustificat participarea la Procedură a operatorilor economici, care, deşi au experienţă similară din punct de vedere al execuţiei de construcţii civile cu o complexitate echivalentă sau superioară, nu ar putea participa la prezenta Procedură, deoarece managerul de proiect cu competențe dovedite şi studii tehnice nu ar avea şi studii superioare în domeniul construcţii civile sau a particularizărilor adiacente. Practic, deşi un operator economic are experienţă similară în ceea ce priveşte execuţia de construcţii civile de o complexitate echivalentă
sau
superioară
şi
deţine
întreaga
capacitate tehnică/economică/profesională etc. necesară executării contractului, oferta sa nu ar fi conformă din simplul fapt că managerul de proiect nu deţine studii superioare in domeniul construcţii civile sau a particularizărilor adiacente, deşi acestea nu sunt necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor sale (de management). Or, modul în care este redactată această cerinţă este menit să reducă artificial concurența, putând fi îndeplinită de un număr limitat de operatori economici, contrar prevederilor Legii 98/2016 - art. 50 alin. (1). 12
În concluzie, contestatorul solicită Consiliului obligarea Autorității contractante la luarea măsurilor de remediere, respectiv la eliminarea cerinţei potrivit căreia „persoana nominalizată pentru funcţia de Manager de proiect (Coordonator colectiv de execuţie) trebuie să fie absolventă nivel licenţă de inginerie civilă într-una dintre specializările: construcţii civile industriale şi agricole, inginerie civilă, inginerie urbană dezvoltare regională”, având în vedere caracterul restrictiv, excesiv, nelegal şi nejustificat al formulării actuale. 4.3. Revizuirea şi amendarea cerinţelor din caietul de sarcini, privind obligaţiile abuzive prevăzute în sarcina Antreprenorului General, cu caracter suplimentar obligaţiilor din draftul de contract publicat Se arată că o serie de clauze contractuale impuse adiţional Antreprenorului general sunt excesive şi abuzive, ce excedează vădit prerogativele conferite prin natura dreptului administrativ autorităţii publice. Aceste clauze nu sunt de natură a conduce la asigurarea cadrului imperativ avut în vedere de legiuitor, ci, dimpotrivă, au potenţialul de a elimina din competiţie operatori economici ce pot asigura acea valoare optimă în schimbul fondurilor publice cheltuite, ducând astfel inclusiv la încălcarea principiului cheltuirii eficiente a banului public. Potrivit prevederilor art. 8 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ „la soluţionarea litigiilor prevăzute la alin. (2) se are în vedere regula după care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public”. Cu toate acestea, trebuie avute în vedere inclusiv dispoziţiile art. 15 din Codul Civil potrivit cărora „niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe”. În acest context, este de la sine înţeles faptul că interesul public nu poate constitui un temei singular, respectiv acesta nu poate fi aplicabil exclusiv în favoarea autorităţii şi pentru a se permite acesteia exercitarea abuzivă a drepturilor sale. > Referitor la cerinţa din caietul de sarcini prevăzută la Punctul 7.7 - Finalizarea lucrărilor şi recepţia la terminarea lucrărilor: „Semnarea Procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi a Procesului verbal de recepţie finală a lucrărilor de Autoritatea Contractantă nu îl exonerează pe Antreprenorul general de orice obligaţie contractuală sau legală referitoare la garanţia produselor, lucrărilor şi a materialelor sau la orice defect a produselor, lucrărilor sau materialelor”. Contestatorul consideră abuzivă şi excesivă întinderea obligaţiilor Antreprenorului general după încheierea procesului verbal de recepţie finală, respectiv după expirarea perioadei de garanţie acordată lucrărilor. De asemenea, garanţia acordată nu poate fi dată pentru orice defect al produselor, lucrărilor, materialelor etc., ci doar pentru defectele prevăzute conform certificatului de conformitate/garantie si doar asupra defectelor calitative apărute din vina sa exclusivă, astfel cum au fost asumate în oferta tehnică.
În concluzie, contestatorul solicită Consiliului obligarea Autorității Contractante la adoptarea măsurilor de remediere în sensul reformulării clauzei, astfel: „Semnarea Procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de Autoritatea Contractantă nu îl exonerează pe Antreprenorul general de obligaţiile contractuale sau legale referitoare la garanţia produselor, lucrărilor şi a materialelor conform garanţiei acordate.” > Referitor la cerinţa din caietul de sarcini prevăzută la Punctul 7.8 - Evaluarea modului în care a fost implementat Contractul de către Antreprenorul general: „În cazul în care se constată neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă/necorespunzătoare a obligaţiilor asumate prin Contract, în condiţiile legislaţiei aplicabile, Autoritatea Contractantă va emite document constatator negativ.” Cu referire la formularea extrem de generală în versiunea propusă în sensul de mai sus, pentru a evita emiterea unui document constatator negativ în mod abuziv, coroborat cu prevederile art. 166 din HG 395/2016, se solicită reformularea clauzei prin completarea sa după cum urmează: „În cazul în care se constată neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă/necorespunzătoare a obligaţiilor principale asumate prin Contract, în condiţiile legislaţiei aplicabile, Autoritatea Contractantă va emite document constatator negativ. În toate cazurile, Autoritatea contractantă va emite documentul constatator cu respectarea cadrului contractual şi deopotrivă a celui legal aplicabil la data emiterii acestuia.” > Referitor la cerinţa prevăzută la Punctul 10 - Responsabilităţile Antreprenorului general: „10.1 Responsabilităţile cu caracter general ii. Asigurarea valabilităţii tuturor autorizaţiilor şi certificatelor deţinute (atât pentru organizaţia sa, cât şi pentru personalul propus pentru executarea lucrărilor), care sunt necesare (conform legislaţiei în vigoare)pentru executarea lucrărilor; (...).” Pentru claritate, contestatorul indică Consiliului faptul că valabilitatea autorizaţiilor şi certificatelor se referă la cele deţinute de către Antreprenorul general în vederea desfăşurării propriei activităţi. Astfel, se solicită Consiliului obligarea Autorităţii contractante la reformularea clauzei, punctul ii, după cum urmează: „ii. Asigurarea valabilităţii tuturor autorizaţiilor şi certificatelor deţinute în derularea propriei aetivitati (atât pentru organizaţia sa, cât şi pentru personalul propus pentru executarea lucrărilor), care sunt necesare (conform legislaţiei în vigoare) pentru executarea lucrărilor”. Mai departe, cu referire la continuarea aceleaşi cerinţe 10.1. din Caietul de sarcini se indică: „vi. Asigurarea unui grad de flexibilitate în executarea lucrărilor în funcţie de necesităţile obiective ale Autorităţii Contractante, la orice moment în derularea Contractului; 14
vii. Executarea şi documentarea corespunzătoare a tuturor schimbărilor (Modificări) solicitate de către Autoritatea Contractantă pe durata derulării Contractului.” Or, cu referire la aceste din urmă cerinţe, se arată că necesităţile obiective ale Autorităţii contractante trebuie raportate exclusiv la obiectul contractului, astfel încât orice alte solicitări suplimentare faţă de oferta acceptată a Antreprenorului general vor putea face obiectul unui/unor Act/e Adiţional/e, de la caz la caz. Clauza de la pct. vi. supra încalcă principiul proporţionalităţii, lăsând un drept disproporţionat în favoarea Autorităţii contractante. Executantul nu poate fi obligat să asigure şi să puna în operă orice solicitare a Autorităţii contractante; de exemplu, dacă solicită executarea unor lucrări suplimentare pentru care nu există o listă de cantităţi, ar fi total nelegal ca executantul să se supună "schimbărilor (Modificări)". Exemplul poate fi extins la orice alte obligaţii. Contestatorul solicită obligarea Autorităţii contractante la reformularea clauzei, punctele vi şi vii, după cum urmează: „vi. Asigurarea unui grad de flexibilitate în executarea lucrărilor în funcţie de necesităţile obiective ce decurg din obiectul contractului, la orice moment in derularea contractului. vii. Executarea şi documentarea corespunzătoare a tuturor schimbărilor (Modificări) solicitate de către Autoritatea Contractantă pe durata derulării Contractului. Modificările ulterioare încheierii contractului şi a ofertei acceptate vor face obiectul unui act adiţional la contract, după caz." > Referitor la cerinţa din caietul de sarcini prevăzută la Punctul 10.2 - Responsabilităţi referitoare la realizarea efectivă a lucrărilor în cadrul Contractului: „Antreprenorul general este responsabil să pună în operă documentaţia tehnică pusă la dispoziţiei de Autoritatea Contractantă. Totodată este responsabil pentru punerea în operă a oricărei eventuale solicitări de schimbare (Modificări) din partea Autorităţii Contractante pe perioada derulării Contractului." Pentru aceleaşi considerentele prezentate la cerinţa 10.1. de mai sus, se solicită obligarea Autorităţii contractante la completarea punctului 10.2 din caietul de sarcini, după cum urmează: „Antreprenorul general este responsabil să pună în operă documentaţia tehnică pusă la dispoziţiei de Autoritatea Contractantă. Totodată este responsabil pentru punerea în operă a oricărei eventuale solicitări de schimbare (Modificări) din partea Autorităţii Contractante pe perioada derulării Contractului - Modificările ulterioare încheierii contractului si a ofertei acceptate vor face obiectul unui act adiţional la contract, după caz." > Referitor la cerinţa din caietul de sarcini prevăzută la Punctul 10.6 - Responsabilităţi asociate organizării de şantier a Antreprenorului general: „Autoritatea Contractantă pune la dispoziţie fără costuri terenul aferent organizării de şantier. Costurile de utilități (energie electrică și
apă/canalizare) vor fi refacturate de Autoritatea Contractantă la nivelul prețurilor unitare a facturilor primite de la furnizori pe baza consumurilor măsurate de către aparatele de măsură specifice instalate pe cheltuiala antreprenorului general. La aceste costuri se adaugă tarifele percepute pentru aceste servicii de către UNSTPB, după cum urmează: - Servicii distristribuție apă: 0,26 lei/mc consumat - Servicii apă meteorică: 0,09 lei/mc consumat - Servicii canalizare: 0,09 lei/mc consumat - Prestări energetice: 0,085 lei/kWh consumat. Tarifele nu includ TVA și pot fi indexate în funcţie de evoluţia prețurilor de pe piaţa utilităților respective”. Cu referire la aceste tarife enumerate la punctul 10.6 citat supra, nu sunt rezonabile perceperea costurilor suplimentare pentru refacturarea costurilor de utilități (energie electrică și apă/canalizare), ci dimpotrivă în atare situaţie devine incidentă instituţia îmbogăţirii fără justă cauză a Autorităţii contractante pe seama Anterprenorului general, tarifele adiţionale intenţionate a fi percepute acestuia din urmă excedând vădit cadrului contractului de achiziţie publică şi obligaţiilor pe care şi le va asuma Antreprenorul general şi, în general, cadrul legislaţiei achiziţiilor publice. Astfel, se impune eliminarea costurilor adăugate pentru refacturarea costurilor de utilităţi, solicitând Consiliului să oblige Autoritatea contractantă la clarificarea cerinţei de la punctul 10.6 în sensul în care costurile pentru utilităţi (energie electrică şi apă/canalizare) vor fi refacturate la preţurile de cost, fără orice alte adaosuri din partea Autorităţii contractante. > Referitor la cerinţa din caietul de sarcini prevăzută la Punctul 14 - RASPUNDEREA PENTRU DEFECTE: „Finalizarea Lucrărilor Restante si Remedierea Defectelor Dacă apare un defect sau se produc daune, Antreprenorul General va fi informat în mod corespunzător, de către (sau în numele) Autorității Contractante." Pentru a putea opera răspunderea Antreprenorului general, în mod legal şi echitabil, aceasta trebuie să survină din vina exclusivă a antreprenorului. În caz contrar clauza lasă o maijă mult prea largă de apreciere şi interpretare, vădit inechitabilă în raporturi. Prin urmare se impune revizuirea clauzei, solicitând Consiliului să oblige Autoritatea contractantă la reformularea clauzei astfel: „Finalizarea Lucrărilor Restante si Remedierea Defectelor Dacă apare un defect sau se produc daune din vina exclusivă a Antreprenorului General, acesta va fi informat în mod corespunzător, de către (sau în numele) Autoritatii Contractante." 5. ÎN SUBSIDIAR. ANULAREA PROCEDURII DE ATRIBUIRE În subsidiar celor solicitate în cuprinsul prezentei, astfel cum a fost iterat la fiecare cerinţă, în măsura în care remedierea cerinţelor conduce la modificarea Documentaţiei de atribuire în aşa fel încât aceasta ar echivala cu o nouă Documentaţie de atribuire sau, după caz, necesitatea refacerii 16
chiar a Proiectului tehnic, contestatorul consideră că soluţia ce poate fi adoptată de către Consiliu este de a anula procedura de atribuire sau, după caz, de a obliga Autoritatea contractanta la anularea procedurii şi reluarea acesteia in condiţii de legalitate, cu modificarea cerinţelor abuzive, eliminarea cerinţelor nejustificate, respectiv corectarea eventualilor factori de evaluare vizaţi/afectaţi de aceste modificări, în sensul motivelor de contestare ce vor fi admise de către Consiliu. În atare caz, contestatorul învederează atât propria sa jurisprudenţă, cât şi dispoziţiile art. 26 alin. (2) lit. c), alin. (3) și alin. (7) din Legea 101/2016. În secundar, se solicită Consiliului să oblige Autoritatea contractantă la anularea prezentei Proceduri, având în vedere că, în cazul multor cerinţe detaliate mai sus, păstrarea lor în conţinutul actual al acestora, va conduce la o imposibilitate de remediere sau, după caz, la o abordare neuniformă în ofertare. în atare situaţie, pot deveni incidente inclusiv prevederile art. 212 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea 98/2016. 6. CONCLUZII Pentru toate argumentele învederate anterior, se solicită admiterea prezentei Contestaţii astfel cum a fost formulată şi motivată. În drept, contestatorul invocă Legea nr. 98/2016, Legea nr. 101/2016, Instrucţiunea ANAP nr. 1/2017 emisa in aplicarea prevederilor art. 179 lit. g) si art. 187 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, respectiv a art. 192 lit. g) si a art. 209 alin. (8) din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, precum și toate celelalte acte normative indicate și/sau citate în prezenta Contestație. Prin adresa nr. 7708/31.10.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 59666/01.11.2023, autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere cu privire la contestație, prin care solicită respingerea în parte a acesteia şi continuarea procedurii de achiziţie, luând în considerare justificarea prezentată de către Autoritatea Contractantă. În susţinerea solicitării de mai sus, Autoritatea contractantă se întemeiază pe următoarele argumente: Consideraţii generale Documentaţia de atribuire inclusă în procedura de faţă a fost întocmită cu sprijinul experţilor Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP) şi a Băncii Mondiale (BM) în baza unui protocol de servicii de asistenţă tehnică, a fost verificata si avizata de ANAP cu observaţiile disponibile la nivelul anunţului de atribuire, dar aspectele vizate de contestaţie nu se regăsesc între observaţiile acestora. De asemenea, procedura de atribuire este monitorizată ex-ante de către ANAP. Prezentul contract se referă la o clădire de o complexitate ridicată care implică utilizarea şi implementarea unor echipamente speciale care necesită suportul din partea producătorilor (fişe tehnice, proiecte de instalare). Solicitarea serviciilor de proiectare în cadrul acestui contract de execuţie de lucrări este justificată de faptul că Autoritatea Contractantă doreşte selectarea unui Antreprenor General care să implementeze
integrat lucrările de execuţie şi prestarea de servicii, eliminând riscul introdus de contractarea către operatori economici diferiţi a lucrărilor de execuţia a clădirii sau serviciilor de proiectare pentru faţadă, BMS sau instalaţie de gaze, ce poate rezulta în întârzieri neprevăzute în realizarea obiectivului. De asemenea, se solicită Consiliului să aibă în vedere buna credinţă a Autorităţii Contractante, ţinând seama de faptul că solicitările privind cifra de afaceri sau cele privind experienţa similară se situează mult sub nivelul permis de legislaţia în domeniu, tocmai pentru a permite accesul cât mai larg (de ex. cifra de afaceri solicitată este de 400.000.000 de lei, deşi s-ar fi putut solicita până la 600.000.000 de lei, iar valoarea contractelor de lucrări similare este de 200.000.000 de lei, deşi s-ar fi putut solicita până la 300.000.000 de lei). Cu privire la solicitarea privind pct. 4.1. Cerinţa din Fișa de date și din Caietul de Sarcini privind prezentarea certificării BREEM sau LEED este restrictivă şi neiustificată, se arată următoarele: În proiectul tehnic se regăsesc elementele necesare pentru ca ofertanţii să poată propune un nivel de certificare BREEAM sau LEED. Echipa de proiectare a fost implicată şi a avut în vedere la realizarea proiectului Legea 372 din 2005 privind performanţa energetică a clădirilor. Autoritatea Contractantă nu a dorit să restricţioneze participarea prin impunerea unui anumit tip de certificare şi a dat posibilitatea potenţialilor ofertanţi să aleagă tipul de certificare propus dintre 2 cele mai acceptate la nivel mondial în domeniul certificării de valoare sustenabilă a unei clădiri de la energie la ecologie. Mai mult decât atât, ponderea acestui factor de evaluare este de 20% din punctajul acordat ofertelor, având în vedere implicarea executantului în această etapă a implementării obiectivului, prin elaborarea unor soluţii tehnice proprii alternative presupune costuri suplimentare semnificative. Algoritmul de calcul al factorului de evaluare se va modifica prin erată după cum urmează: „Ofertele care nu includ o propunere pentru certificare BREEAM sau LEED sau obţinerea certificatului de performanţă energetică conform legii 372 / 2005 privind performanţa energetică vor fi considerate neconforme. Pentru celelalte oferte punctajul va fi acordat după cum urmează: - pentru un nivel de certificare BREEAM „Pass" mai mare sau egal cu 0% şi mai mic decât 40% sau un nivel de certificare LEED „Certified" mai mare sau egal cu 0 şi egal cu 40 puncte sau fără prezentarea unui nivel de certificare BREEAM sau LEED, dar care propune obţinerea certificatului de performanţă energetică conform legii 372/ 2005 privind performanţa energetică = 0 puncte.” Pentru lucrarea de construcție Facultatea de Inginerie Chimică şi Biotehnologii, Facultatea de Inginerie Medicală, Facultatea de Inginerie Aerospaţială, Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria şi Managementul Afacerilor, Autoritatea Contractantă își propune să obțină certificarea BREEAM sau LEED a clădirii, având în vedere importanța impactului asupra 18
mediului, a alinieriii la cerinţele de arhitectură durabilă și a majorării eficienței energetice cu care se folosesc resursele naturale în construcția și pe perioada duratei de viață a clădirilor. Certificările LEED şi BREEAM sunt două astfel de sisteme de evaluare a clădirilor ecologice, dintre cele mai cunoscute la nivel internaţional. Atât în cadrul certificării BREEAM, cât şi LEED, pot fi evaluate diverse proiecte şi există diverse sisteme utilizate pentru diferite tipuri de clădiri. În ambele sisteme, impactul proiectului asupra mediului este evaluat în numeroase categorii. Categoriile au denumiri diferite în BREEAM şi LEED, dar acoperă mai mult sau mai puţin aceleaşi domenii: utilizarea terenului, consumul de energie, consumul de apă, selecţia materialelor, mediul interior, transportul, gradul de inovaţie şi deşeurile. BREEAM (BRE Environmental Assessment Method) este în prezent cel mai comun sistem din Europa. BREEAM este disponibil într-o serie de variante pentru diferite tipuri de proprietăţi. Performanţa de mediu este evaluată în diferite domenii cu cerinţe minime pentru managementul proiectului, consumul de energie al clădirii, climatul interior cu ventilaţie şi iluminat, managementul resurselor de apă, managementul deşeurilor, utilizarea terenului şi impactul asupra mediului local atât al construcției, cât și pe perioada de execuţie a construcției. LEED (Leadership in Energy and Environmental Design) a fost dezvoltat de U.S. Green Building Council. Performanţa este evaluată pentru utilizarea terenului, consumul de apă, consumul de energie şi emisiile, materialele şi resursele clădirii, climatul interior şi designul inovator, luând în considerare soluţiile inovatoare şi tehnice care duc clădirea dincolo de ceea ce cere LEED. Afirmaţia contestatorului că „Obiectivele de certificare LEED sau BREEAM se stabilesc încă din faza iniţială a proiectului (deci a proiectării). Aceste certificări trebuie avut încă de la conceperea proiectului tehnic pentru a putea integra soluţii durabile.”, nu se bazează pe o trimitere la organismele oficiale și nu fac decât să inducă în eroare. Aşadar, pentru a corecta afirmaţia contestatorului, Autoritatea contractantă face trimitere la cerinţele oficiale BREEAM (mai jos extrase), din care rezultă că se poate face o evaluare și o certificare interimară, încă din faza de proiect. Autoritatea contractantă face trimitere la manualul oficial al organismului de acreditare BREEAM în care se menționează că la faza de Design-Proiect: „Evaluarea și ideal certificarea BREEAM trebuie realizată înainte de începerea operaţiunilor pe teren. Pentru a finaliza o evaluare în această etapă, proiectul trebuie să fie avansat până la un punct în care informaţiile relevante de proiectare sunt disponibile pentru a permite evaluatorului BREEAM să evalueze şi să verifice performanţa clădirii în raport cu criteriile definite în acest document de schemă. Prin urmare, evaluarea intermediară la Faza de Design va fi finalizată şi certificată în fazele de proiectare a schemei sau la faza de proiect de detaliu.” Faţă de cele menţionate, afirmaţia contestatorului că „Aceste certificări trebuie avute în vedere încă de la conceperea proiectului tehnic
pentru a putea integra soluţiile durabile” nu au fond concret, nu se susţin şi nu sunt adevărate, nefiind o condiţie impusă de organismul de certificare din faza temei de proiectare aşa cum insinuează contestatorul. De asemenea, Autoritatea Contractantă poate să confirme că încă din faza de proiectare au fost implementate în proiect soluţii ce pot fi folosite pentru certificarea BREEAM sau LEED și acestea trebuie identificate și validate de o persoană autorizată de un organism acreditat, așa cum s-a solicitat în documentaţia de licitație. Proiectanţii de specialitate sunt proiectanți cu experienţă și au fost angrenaţi de-a lungul timpului în proiecte de anvergură care au obținut certificări verzi la nivel înalt. Pentru a susţine afirmaţia, face trimitere la proiectele de specialități din prezenta documentaţie în care s-au solicitat/prevăzut: - echipamente cu performanțe ridicate, panouri fotovoitaice, materiale cu emisii reduce de VOC (Compuşi Organici Volatili), corpuri de iluminat LED, senzori prezenţă, standarde ISO pentru materiale, eficiență energetică ridicată - sistem BMS, contorizări, separator hidrocarburi/grăsimi, baterii cu limitator debit/consum. Ofertanţii pot și au libertatea de a propune soluţii tehnice sau dovezi de îndeplinire a creditelor care sunt obligatorii conform legislaţiei în vigoare și care nu au impact major în cadrul proiectului, cum ar fi: materiale fără conținut de azbest conform decizie 187/2005, accesibilitate - pista de biciclete, zona drop off, proiecţii la lovire, măsuri alternative transport, semnalistică anti-fumat, lemn certificat, certificări BES 6001 etc. De asemenea, certificarea LEED sau BREEAM nu ține în totalitate de proiectare, ofertanţii au posibilitatea de a propune studii pentru a demonstra că se îndeplinesc anumite criterii cum ar fi: Ecologie, Eficiență Energetică,
Managementul
deşeurilor,
Transport/Accesibilitate, Managementul şantierului etc. Pentru a obţine certificarea investiției, este necesar a obţine un punctaj corespunzător într-un număr de domenii, ce nu țin numai de proiectare. Autoritatea contractantă prezintă aceste categoriile acoperite în general de ambele evaluări, pentru certificarea BREEAM și LEED, care țin de asemenea de managementul execuţiei pe toată durata de realizare a investiției. Implicarea Ofertanților/Executanților fiind obligatorie astfel încât impactul asupra mediului să fie cât mai redus. Domenii de certificare Categoriile de activităţi supuse certificării în faza de execuţie pentru ambele sisteme Managentul construcţiilor Practici de construcţie responsabile Minimizarea impactului asupra mediului la şantier Sănătate şi bunăstare Calitatea/ventilaţia aerului din interior Confort vizual şi termic; mediul general sănătos Performanţă acustică Lumina naturala Securitate Consumul de energie Consum redus de energie şi amprentă de carbon mai mică Monitorizarea resurselor Eficienţa energetică generală 20
Transport Accesibilitate pentru lucrători, vizitatori sau rezidenţi Apropierea de transportul în masă cum ar fi metrou, tranvai, autobuz, autobuzele sau calea ferată Utilizarea apei Consum redus de apă Monitorizarea consumului de apă Detectarea scurgerilor şi eficienţa generală Materiale şi deşeuri Resurse şi design general Durabilitatea materialeor şi impactul asupra mediului Eliminarea materialelor ş; gestionarea deşeurilor Luarea în considerare a impactului schimbăr.lor Poluare Conştientizarea/reducerea poluării luminoase şi fonice Domenii de certificare Categoriile de activităţi supuse certificării în faza de execuţie pentru ambele sisteme climatice Calitatea aerului Impactul agenţilor frigorifici locali Utilizarea terenurilor Amplasarea clădirilor şi impactul asupra ecologiei locale Planificare pe termen lung pentru îmbunătăţiri/sprijin ecologic În concluzie, Autoritatea Contractantă nu doreşte a modifica cerinţele caietului de sarcini pentru că certificările verzi (BREEAM, LEED etc) sunt standarde globale care se concentrează pe toate cele trei domenii ale durabilităţii - social, economic și de mediu. Beneficiile certificării pe termen lung includ prioritizarea eficienţei clădirii, scăderea costurilor operaţionale, creşterea valorii activelor, asigurarea productivităţii, confortului, sănătăţii şi bunăstării ocupanţilor. Acceptarea ambelor certificări de către autoritatea contractantă nu poate avea un caracter restrictiv astfel cum afirmă contestatorul. Referitor la afirmaţia contestatorului „Implicarea executantului în această etapă prin elaborarea unor soluţii tehnice alternative presupune costuri suplimentare care nu au fost avute în vedere la elaborarea documentaţiei de atribuire şi a modalităţii de întocmire”, autoritatea contractantă precizează următoarele: Executantul recunoaşte că, din punct de vedere tehnic, certificarea impusă de autoritatea contractantă este posibilă prin implicarea executantului prin elaborarea unor soluţii alternative care implică costuri suplimentare. Referitor la cealaltă parte a afirmaţiei „elaborarea unor soluţii tehnice alternative presupune costuri suplimentare care nu au fost avute în vedere la elaborarea documentaţiei de atribuire şi a modalităţii de întocmire”, Autoritatea contractantă face următoarele precizări: > Prin punctajul acordat factorului de evaluare BREEAM sau LEED celor care se angajează să certifice clădirea se acordă maxim 20 puncte, ceea ce reprezintă 20% din ponderea punctajului acordat. > Costurile necesare certificării au fost avute în vedere la elaborarea documentaţiei de atribuire şi au fost cuprinse în estimarea valorii investiţiei. Autoritatea contractantă consideră acuzaţia ca fiind nefondată, având în vedere că devizul a fost predat de proiectantul general doar autoriţii contractante, fiind confidenţial.
În contractul de finanţare Fi Nr. 87705(RO) Serapis Nr. 2017-0262, Bucureşti 09.07.2019 încheiat între UPB și BEI este o clauză minimă obligatorie de prezentare a certificatului de performanță energetică la finalizarea construcţiei conform cerinţelor legislaţiei în vigoare. Având în vedere punctajul acordat, dorinţa autorităţii contractante este de a avea un imobil construit în conformitate cu principiile dezvoltării durabile și obiectivele specifice ale fiecărui sistem de certificare. O certificare BREEAM și LEED obţinută de un terţ autorizat va evidenţia angajamentul față de practici de construcție durabile și sustenabile, oferind avantaje semnificative proprietarilor și utilizatorilor de clădiri, garantând punerea în operă de către executant a tuturor materialelor, echipamentelor şi măsurilor necesare certificării. Algoritmul de calcul al factorului de evaluare se va modifica prin erată după cum urmează: „Ofertele care nu includ o propunere pentru certificare BREEAM sau LEED sau obţinerea certificatului de performanţă energetică conform legii 372/2005 privind performanţa energetică vor fi considerate neconforme. Pentru celelalte oferte punctajul va fi acordat după cum urmează: - pentru un nivel de certificare BREEAM „Pass” mai mare sau egal cu 0% şi mai mic decât 40% sau un nivel de certificare LEED „Certified” mai mare sau egal cu 0 şi egal cu 40 puncte sau fără prezentarea unui nivel de certificare BREEAM sau LEED, dar care propune obţinerea certificatului de performanţă energetică conform legii 372/2005 privind performanţa energetică = 0 puncte." Concluzie: Autoritatea Contractantă nu este de acord cu solicitarea de eliminare a acestui factor de evaluare, dar algoritmul de calcul al factorului de evaluare se va modifica prin erată. Cu privire la solicitarea privind pct. 4.2 Eliminarea tuturor cerinţelor din Caietul de sarcini privind serviciile de proiectare tehnologică specializată. Proiect Tehnologic faţadă. Proiect Tehnic si Detalii de execuţie - Gaze. Proiect As Built. Obţinerea Autorizaţiei ISU. acestea fiind restrictive şi nelegale. Proiect Tehnologic faţadă În acest punct al contestaţiei se observă că societatea contestatoare încearcă să creeze confuzie, utilizând termenii de „proiect tehnic” (proiectul tehnic este definit conform art. 12, alin. (1) din H.G. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico- economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice: „Proiectul tehnic de execuţie constituie documentaţia prin care proiectantul dezvoltă, detaliază şi, după caz, optimizează, prin propuneri tehnice, scenariul/opţiunea aprobat(ă) în cadrul studiului de fezabilitate/documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii; componenta tehnologică a soluţiei tehnice poate fi definitivată ori adaptată tehnologiilor adecvate aplicabile pentru realizarea obiectivului de investiţii, la faza de proiectare - proiect tehnic de execuţie, în condiţiile respectării indicatorilor tehnico-economici aprobaţi şi a autorizaţiei de construire/desfiinţare".), iar la art. 12, alin. (6) „Prin excepţie de la 22
prevederile alin. (5), anumite detalii de execuţie se pot elabora/definitiva, în funcţie de complexitatea proiectului şi de natura lucrărilor de intervenţii, precum şi în cazul obiectivelor de investiţii a căror funcţionare implică procese tehnologice specifice, pe parcursul execuţiei lucrărilor la obiectivul de investiţie.”) şi cel de „proiect tehnologic” (care include stabilirea sistemului de fixare aplicabil funcţie de cerinţele din caietul de sarcini, detaliile standard ale sistemului, detaliile speciale cerute de particularitatile faţadei, structurarea sistemului de fixare, determinări privind componenta sistemului de fixare si cantitatile pe componente funcţie de caracteristicile placării și condiţiile de vânt locale, procedee/tehnologii de pregătire a materialelor de placare, după caz, procedee/tehnologii de montaj, procedee/tehnologii speciale sau specifice (unor componente din sistem, de ex.), scule și dispozitive necesare la montaj, verificări pe durata realizarii montajului, planurile de montaj) în mod intenţionat eronat. De asemenea, conform Anexei 10 - Continut cadru Proiect Tehnic- se specifică la C. Detalii de execuţie: „Detaliile de execuţie pot fi de 3 tipuri. a) detalii de execuţie privind soluţionările elaborate de proiectant; b) detalii de execuţie pentru echiparea obiectivului de investiţii, în timpul execuţiei, cu aparatură şi echipamente, realizate cu respectarea datelor şi informaţiilor oferite de către furnizorii acestora; c) detalii de execuţie curente standardizate (conform detaliilor-tip ale furnizorilor de subansamble) sau detalii de execuţie care depind de specificul tehnologic al firmei constructoare, care se vor executa, de regulă, de către constructor. în toate cazurile prevăzute mai sus, proiectantul, în cadrul asistenţei tehnice, trebuie să supervizeze întocmirea şi adaptarea funcţională a tuturor detaliilor de execuţie, indiferent de elaboratorul acestora. Prin excepție de la prevederile alin. (5) și conform Anexei 10, având în vedere că obiectivul propus este de o mare complexitate, Autoritatea Contractantă își menţine punctul de vedere de a solicita Proiectul tehnologic de faţadă, deoarece acesta trebuie realizat și particularizat pe sistemele și materialele propuse de către ofertant în faza de licitație. De asemenea, în cadrul proiectului tehnologic iau în considerare detalii tehnologice, stabilite de către ofertant și tot în cadrul acestui proiect se stabilește sistemul de fixare optim al faţadei, detalii standard ale sistemelor, determinări ale sistemului de fixare condiţionate demonstrate prin calcule, procedeele tehnologice de punere în operă, planuri de montaj, etc. Toate acestea sunt activități și informaţii puse la dispoziţie de către ofertantul/ executantul clădirii care are experienţa necesară să le furnizeze. Proiectul tehnologic trebuie să aibă ca date de temă parametrii materialelor de faţadă, caracteristici clar definite, iar cerinţa de realizare a proiectului tehnologic vine în beneficiul proiectului, de a nu avea durate suplimentare de proiectare, care să nu fie luate în calcul și care ar influența termenul final de execuție.
În concluzie, Autoritatea Contractantă a solicitat prin caietul de sarcini, în sarcina Executantului prezentarea acestor detalii de confecţionare/ fabricaţie şi montaj sub formă de proiect tehnologic pentru a nu constrânge variantele de execuţie la o singură soluţie tehnică (furnizor) pentru elementele de faţadă a clădirii. Autoritatea Contractantă a solicitat prin caietul de sarcini şi prin proiectul tehnic de arhitectură nivelul minim de performanţă al faţadei clădirii, inclusiv detaliile pentru finisajele de faţadă (a se vedea proiectul de arhitectură documentaţia: planurile A-3.01 Faţade est, sud; A-3,02 Faţade vest, nord; A-4.01 Secţiuni longitudinale, A-4.02 Secţiuni transversale, A-6.01 Tablou tâmplării exterioare, A-6.02 Tablou tâmplării exterioare - uși exterioare, A-7.01 Detaliu travee-DT01- Fatadă cortină sud, est; A-7.02 Detaliu travee DT02-DT-02-Fațadă cortină nord, vest; A- 7.03 Detaliu travee-DT03-Fațadă plăci fibrociment sud, corp C; A-7.04- DT04-Fațadă plăci fibrociment sud, corp E, G ş.a.). Totuşi, Autoritatea Contractantă a lăsat la alegerea oferanţilor posibilitatea de a propune soluţii tehnice de la diverşi producători care să respecte proiectul tehnic, dar pentru care este necesară întocmirea unui proiect tehnologic de faţadă. Solicitarea privind proiectul tehnologic pentru faţadă este prevăzută şi în proiectul tehnic de către Proiectantul General în caietul de sarcini Proiect Arhitectură pct. 8.2 Sistem de faţadă ventilată - termosistem [...] şi la pct. 10. Tâmplării subcap. Propuneri transmise spre aprobare. Cu privire la precizarea contestatorului potrivit căreia „În al doilea rând, similar celor expuse mai sus, elaborarea unor noi soluţii tehnice de către fiecare ofertant, va conduce la evaluarea ofertelor pe baza unor criterii diferite, subiective. Nu va exista astfel o comparare în raport de criterii egale între ofertanți, criteriul preţului ajungând în cele din urmă să nu mai fie deloc relevant”, Autoritatea contractantă subliniază că a inclus solicitarea privind proiectul tehnologic în documentaţia de atribuire, în mod transparent, astfel că toţi potenţialii participanţi au posibilitatea de a depune oferte care să includă propunerea pentru faţada clădirii, iar preţul acesteia este inclus în valoarea estimată. Cerinţa Autorității Contractante nu contravine niciunui principiu de concurență neloială și asigură în mod onest și echitabil, accesul tuturor ofertanților la aceeaşi documentație și le dă tuturor posibilitatea de a răspunde la cerinţele Autorității Contractante prin propunerea oricărui sistem de faţadă, cu condiţia realizării Proiectului tehnologic de faţadă și încadrarea în parametrii de performanță solicitați, fără a fi captivi/ condiționați de un singur furnizor. Autoritatea Contractantă nu poate pune la dispoziţie detalii specifice ce vor fi parte din proiectul tehnologic, pentru că asta ar însemna să facă trimitere la anumiţi producători, ceea ce contravine principiilor de concurență loială, conform legii „Este interzis a se face referiri sau trimiteri la mărci de fabrică, producători, furnizori sau la alte asemenea recomandări ori precizări care să indice preferinţe sau să restrângă concurenţa.” 24
Costurile la care face referire contestatorul pentru Proiectul Tehnologic au fost incluse în cadrul documentaţiei de atribuire, și orice ofertant are libertatea să le adauge, astfel Autoritatea Contractantă asigură tuturor ofertanților un cadru clar și predictibil și a specificat clar această cerinţă în caietul de sarcini. Solicitarea Autorității Contractante are la bază cerinţele proiectului tehnic, prin care se solicită de către Proiectantul General al clădirii prin caietul de sarcini CAPITOLUL 10 – TAMPLĂRII - PROPUNERI TRANSMISE SPRE APROBARE, că Antreprenorul va înainta spre aprobare conform documentelor contractuale „-se vor include desene de fabricaţie arătând alcăturirea tâmplăriei - planuri, elevaţii, secţiuni, ancoraje și contravântuiri, etc.” Având în vedere acest aspect, Autoritatea Contractantă nu face decât să clarifice cerinţele din Documentaţia de Atribuire. Concluzie: Autoritatea Contractantă nu este de acord cu solicitarea de eliminare din caietul de sarcini a proiectului tehnologic pentru faţadă. Proiect As Built În acest punct al contestaţiei se observă din nou că societatea contestatoare încearcă să creeze confuzie, utilizând termenul de „proiect tehnic”, deşi prin caietul de sarcini Autoritatea Contractantă a solicitat la pct. 5.18 As-Built numai menţinerea unui set complet de înregistrări „as- built” (documente în care se consemnează locaţiile, dimensiunile şi detaliile lucrării executate la zi) şi nu întocmirea proiectului as-built pentru clădire (care intră în sarcina Proiectantului General). Solicitarea privind proiectul as-built în sarcina Antreprenorului General este prevăzută şi în proiectul tehnic pe specialităţi. Autoritatea contractantă reformulează cerinţa din CS după cum urmează: Textul actual Text modificat 5.18 AS-BUILT. Antreprenorul General va pregăti şi ţine la zi, un set complet de înregistrări „as- built" ale execuţiei lucrărilor pentru BMS, faţade, gaze etc, care să arate exact locaţiile, dimensiunile şi detaliile lucrării executate la zi. înregistrările vor fi păstrate in şantier şi minim patru copii vor fi furnizate Autoritatii Contractante înainte cu 30 de zile de PVRTL. Documentaţia as-built va fi predata în format electronic, editabil si pe hârtie, semnata si stampilata de Proiectantul General si proiectanţii de specialitati. 5.18 Contribuţia Antreprenorului General la documentaţia As-built. Antreprenorul General va pregăti şi ţine la zi, un set complet de înregistrări „as-built" ale execuţiei lucrărilor pentru BMS, faţade, instalaţii etc, care să arate exact locaţiile, dimensiunile şi detaliile lucrării executate ta zi. Pentru proiectele BMS si instalaţia de gaze naturale se va intocmi proiect as-built, care se va introduce în cartea tehnică a construcţie. înregistrările vor fi păstrate in şantier şi minim patru copii vor fi furnizate Autoritatii Contractante înainte cu 30 de zile de PVRTL. Documentaţia as- built va fi predata în format electronic, editabil si pe hârtie, semnata si stampilata de Proiectantul General si proiectanţii de specialitati. Concluzie: Autoritatea contractantă este de acord cu reformularea solicitării privind suportul Antreprenorului General la întocmirea documentaţiei as-built.
Proiect Tehnic si Detalii de execuţie - BMS Autoritatea Contractantă a lăsat la alegerea oferanţilor posibilitatea de a propune soluţii tehnice de la diverşi producători care să respecte proiectul tehnic, dar pentru care este necesară întocmirea unui proiect tehnic pentru BMS. Astfel, ofertantul are libertatea de a propune echipamentele solicitate în conformitate cu caietul de sarcini şi memoriul tehnic pentru Instalaţii de încălzire, ventilare şi climatizare, dar pentru că proiectul este în strânsă corelare cu echipamentele ofertate, singurul care poate întocmi proiectul tehnic este însuşi ofertantul. Solicitarea de a realiza proiectul de BMS lasă libertatea ofertanţilor să vină cu propuneri de la diverşi producători și să se poată coordona cu cerinţele echipamentelor pe care le ofertează şi să fie compatibile cu acestea, inclusiv cu cerinţele necesare certificării clădirii (certificat de performanţă energetică, certificare BREEAM sau LEED). Fiecare proiect de BMS este particularizat pe anumiţi producători și atunci Autoritatea contractantă nu poate introduce cerinţe cu caracter restrictiv care să facă trimitere la echipamente/softuri specifice. Furnizorii de soluţii au propriul software şi soluţii de arhivare a datelor. Autoritatea contractantă a lăsat ofertanţilor libertatea de alegere a soluţiei propuse fără să facă trimitere la anumite echipamente şi software. Toți ofertanții au la dispoziție tema de proiectare cu cerințe clare pentru proiectul BMS și pot veni cu orice soluţie astfel încât să se obțină rezultatele dorite de beneficiar prin caietul de sarcini. Solicitarea privind proiectul tehnic şi detaliile de execuţie pentru BMS este prevăzută şi în proiectul tehnic. Concluzie: Autoritatea contractantă nu este de acord cu solicitarea de eliminare din caietul de sarcini a proiectului tehnic şi detaliilor de execuţie pentru BMS. Proiect Tehnic si Detalii de execuţie - Gaze Pentru realizarea instalaţiei de utilizare gaze naturale (i.u g.n.) - imobil nou, punctul de racordare va fi în instalaţia de utilizare gaze naturale existentă (cod instalaţie 4000612800), reţea interioară refăcută de către autoritatea contractantă, în dimensionarea acesteia avându-se în vedere în calculul de dimensionare şi debitul necesar cantinei din imobil. Autoritatea contractantă menţionează că i.u.g.n. existentă a fost reabilitată în perioada 2017-2022 prin înlocuirea tuturor conductelor montate subteran cu conducte noi P100 SDR11 şi prin montarea elementelor de siguranţă pentru detecţie gaz (detectoare de gaz şi electroventile montate în afara clădirilor). Documentaţia tehnică a instalaţiei a fost actualizată şi Distrigaz Sud Reţele a făcut punerea în funcţiune a instalaţiei de utilizare gaze naturale. Din aceste considerente realizarea i.u.g.n. pentru cantina imobilului despre care se discută nu pune probleme deosebite pentru proiectare, avizare şi execuţie, necesitând parcurgea etapelor pentru suplimentare debit i.u.g.n. existentă conform normativ NTPEE - Norme tehnice pentru proiectarea, executarea şi exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze 26
naturale aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 89/2018, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume: 1. Obţinere Aviz tehnic de la operatorul sistemului de distribuţie; 2. Întocmire proiect de către operator economic autorizat pentru proiectare i.u.g.n.; 3. Avizare proiect de către verificator autorizat; 4. Execuţie i.u.g.n. de către operator economic autorizat; 5. Punere în funcţiune de către operatorul sistemului de distribuţie. Concluzie: Autoritatea contractantă nu este de acord cu solicitarea de eliminare din caietul de sarcini a proiectului tehnic şi detaliilor de execuţie pentru instalaţia de gaze. Obţinerea Autorizaţiei ISU Referitor la precizarea contestatorului potrivit căreia „[...] proiectul necesar obţinerii Autorizaţiei ISU este realizat tot la faza de proiect tehnic (PTh), constructorul urmând să implementeze în faza de execuţie proiectul tehnic astfel cum a fost elaborat de către proiectant...”, Autoritatea contractantă menţionează că la faza de proiect tehnic (PTh) se obţine avizul ISU, nu Autorizaţia ISU, cum susţine contestatorul, iar Avizului ISU nr. 214-21-SU-BIF-A-SI din 26.10.2021 este obţinut, este ataşat la documentaţia de atribuire şi în baza lui s-a obţinut Autorizaţia de construire nr. 74/13.03.2023, ataşată la documentaţie. Autorizația la incendiu Conform art. 5 din LEGEA nr. 10 din 18 ianuarie 1995 privind calitatea în construcții, se prevede că, pentru obţinerea unor construcţii de calitate sunt obligatorii realizarea şi menţinerea, pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor, a unor cerinţe fundamentale, printre care: rezistenţă mecanică şi stabilitate; securitate la incendiu; igienă, sănătate şi mediu înconjurător; siguranţă şi accesibilitate în exploatare; protecţie împotriva zgomotului; economie de energie şi izolare termică; utilizare sustenabilă a resurselor naturale. Conform art. 6, obligaţiile privind asigurarea cerinţelor fundamentale prevăzute la art. 5, în toate etapele prevăzute la art 2, revin factorilor implicaţi investitor/beneficiar, proiectant, executant, furnizori de materiale, diriginte şi consultant, potrivit responsabilităţilor fiecăruia stabilite în condiţiile legii Având în vedere că vorbim de bani publici şi că procedura scoasă la licitaţie este de execuţie, unde avem un proiect care a obţinut avizul de securitate la incendiu nr. 214-21-SU-BIF-A-SI din 26.10.2021 şi s-a obţinut autorizaţia de construire nr. 74/13.03.2023, obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu depinde de antreprenorul general (executantul), care are obligaţia de a pune în operă proiectul astfel cum a fost autorizat şi de a utiliza materialele de construcții agrementate şi la nivelul de performanţă şi calitate solicitate prin caietul de sarcini la normele tehnice în vigoare. Având în vedere că autorizaţia de securitate la incendiu este actul administrativ emis, în baza legii, de inspectoratul pentru situaţii de urgenţă al municipiului Bucureşti, prin care se certifică, în urma
verificărilor în teren şi a documentelor privind realizarea măsurilor de apărare împotriva incendiilor, îndeplinirea cerinţei fundamentale - securitate la incendiu - la construcţii, instalaţii tehnologice şi alte amenajări. Având în vedere că: - UNSTPB, în calitate de investitor şi beneficiar, a contract o firmă de proiectare pentru a întocmit un proiect conform legislaţiei în vigoare, inclusiv scenariul de securitate la incendiu şi verificarea la foc; - proiectantul general a întocmit un proiect verificat de verificatori autorizaţi care respectă legislaţia în vigoare, confirmat prin avizul de securitate la incendiu în baza căruia s-a obţinut autorizaţia de construire; - autorizaţia de securitate la incendiu se emite la data finalizării construcţiei, în urma verificării situaţiei din teren, pentru a se certifica faptul că, de facto, imobilul a fost edificat în conformitate cu proiectul care anterior a primit aviz de securitate la incendiu şi că imobilul îndeplineşte cerinţele privind securitatea la incendiu; - în situaţia de faţă, având aviz la incendiu şi autorizaţie de construire, obţinerea autorizaţie de securitate la incendiu depinde de executant/ antreprenorul general. În consecinţă, Autoritatea contractantă consideră justă cerinţa prin care solicită acest document în fişa de date şi pentru claritate se va reformula cerinţa în sensul: „Autoritatea contractantă va împuternici antreprenorul general să depună documentaţia şi să obţină pentru şi în numele autorităţii contractante Autorizaţia ISU, condiţionat de predarea de către autoritatea contractantă a proiectului tehnic iniţial însoţit de dispoziţiile de şantier sau a documentaţiei as-built care va constitui Cap. A din cartea tehnică a construcţiei. Această solicitare este ulterioară fazei de recepţie la terminarea lucrărilor, moment în care toate documentele menţionate mai sus sunt disponibile şi avizate/aprobate, depunerea dosarului pentru Autorizaţie ta Incendiu fiind, de fapt, o formalitate. AG trebuie să pună la dispoziţie toate documentele de calitate ale materialelor şi echipamentelor puse în operă, anexă Cap. B la cartea tehnică a construcţiei. Acesta este motivul pentru care AC a solicitat în D.A. ca Autorizaţia ISU să intre în responsabilitatea AG, astfel încât să se evite orice întârziere în darea în folosinţă a obiectivului.” Obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu este obligatorie pentru categoriile de construcţii şi amenajări prevăzute în HG 571/2016, cu modificările şi completările ulterioare. Punerea în funcţiune de către beneficiarul investiţiei a construcţiilor şi amenajărilor noi ori a celor existente la care s-au executat lucrări de modificare şi/sau s-a schimbat destinaţia, precum şi continuarea funcţionării, fără obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 20.000 de le la 50.000 de lei. Având în vedere că universitatea investeşte 60.000.000 de Euro, din care 25.000.000 de euro sunt împrumutaţi de la BEI, şi pentru care va 28
plăti dobândă de la prima tragere, este de importanţă vitală obţinerea unui imobil care să poată fi utilizat imediat după finalizarea lucrărilor. Referitor la precizarea Contestatorului potrivit căreia „Supunem atenţiei Consiliului faptul că, investitorii/beneficiarii au obligaţia de a obţine acordurile şi avizele prevăzute de lege, precum şi a autorizaţiei de construire”, Autoritatea contractantă prezintă prevederile art. 19-25 din Legea 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, care precizează obligaţiile administratorului, conducătorului instituţiei, utilizatorului şi salariatului (art. 19-22) şi ale proiectanţilor şi executanţilor (art. 23-25), din care rezultă că proiectanţii şi executanţii au aceleaşi responsabilităţi ca şi beneficiarii lucrărilor, iar beneficiarul poate împuternici executantul să obţină pentru şi în numele Autorităţii Contractante Autorizaţia ISU. Concluzie: Autoritatea Contractantă nu este de acord cu solicitarea de eliminare din caietul de sarcini a obligaţiei de obţinere a Autorizaţiei ISU. Cu privire la solicitarea privind cap. 5.4. pag. 10 din Caietul de sarcini. Propunerea Tehnică trebuie să cuprindă următorul personal: manager de proiect. Justificarea solicitării privind tehnicienii pentru executarea contractului este dată de caracterul complex al lucrărilor ce fac obiectul prezentului contract, iar Autoritatea Contractantă doreşte să se asigure că executantul dispune de o echipă de experţi capabilă să gestioneze cu succes proiectul de faţă, iar solicitarea este în măsură să reflecte potenţialul organizatoric al ofertantului de a duce la îndeplinire contractul de achiziţie publică. Poziţia de Manager de proiect (Coordonator colectiv de execuţie) este necesară pentru asigurarea coordonării tuturor activităţilor ce fac obiectul contractului de achiziţie publica de execuţie de lucrări. În vederea unei administrări corespunzătoare a întregului contract, Autoritatea contractantă consideră necesară experienţa managerului de proiect în cel puţin un proiect similar. Rolul managerului de proiect nu este doar de management administrativ al contractului, ci şi de coordonare a lucrărilor de execuţie. Autoritatea contractantă consideră firesc ca managerul de proiect să aibă cunoştinţele necesare supervizării implementării contractului şi execuţiei lucrărilor, cunoştinţe ce nu puteau fi acumulate decât ca urmare a absolvirii unei instituţii de învăţământ superior nivel licenţa de inginerie civilă într-una dintre specializările: construcţii civile industriale şi agricole, inginerie civilă, inginerie urbană dezvoltare regională. Cerinţa privind nivelul de educaţie este solicitată pentru a demonstra că expertul a dobândit cunoştinţele teoretice necesare pentru coordonarea unei lucrări de asemenea complexitate prin studii în inginerie civilă. Cerinţa privind experienţa specifică este solicitată pentru a demonstra că expertul este familiarizat cu tipul de activitate pe care urmează să o desfăşoare în cadrul contractului. Solicitarea unui anumit domeniu de licenţiere pentru managerul de proiect a fost inclusă în documentaţie ca urmarea unei recomandări formulată de experţii ANAP şi ai Băncii Mondiale, iar în cadrul verificării ex-
ante observatorii ANAP au solicitat pe parcursul avizării documentaţiei justificarea acestei cerinţe Justificarea formulată mai sus a fost acceptată de către observatorii ANAP. Concluzie: Autoritatea Contractantă nu este de acord cu eliminarea solicitării privind studiile pentru Managerul de proiect. Cu privire la solicitarea privind pct. 4.3 Revizuirea și amendarea cerinţelor din caietul de sarcini, privind obligaţiile abuzive prevăzute în sarcina Antreprenorului General, cu caracter suplimentar obligaţiilor din draftul de contract publicat. Referitor la cerinţa din caietul de sarcini prevăzută la punctul 7.7 - Finalizarea lucrărilor și recepţia la terminarea lucrărilor: Text actual Se va reformula „Semnarea Procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi a Procesului verbal de recepţie finală a lucrărilor de Autoritatea Contractantă nu îl exonerează pe Antreprenorul general de orice obligaţie contractuală sau legală referitoare la garanţia produselor, lucrărilor şi a materialelor sau la orice defect a produselor, lucrărilor sau materialelor." "Semnarea Procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor de Autoritatea Contractantă nu îl exonerează pe Antreprenorul general de obligaţiile contractuale sau legale referitoare la garanţia produselor, lucrărilor şi a materialelor conform garanţiei acordate." Concluzie: Autoritatea Contractantă este de acord cu solicitarea de reformulare primită din partea Contestatorului. 7.8 Evaluarea modului în care a fost implementat Contractul de către Antreprenorul general Text actual Se va reformula In cazul în care se constată neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă/necorespunzătoare a obligaţiilor asumate prin Contract, în condiţiile legislaţiei In cazul în care se constată neîndeplinirea sau îndeplinirea
defectuoasă/necorespunzătoare
a obligaţiilor principale asumate prin Contract, în condiţiile legislaţiei Concluzie: Autoritatea Contractantă este de acord cu solicitarea de reformulare primită din partea Contestatorului. 10. Responsabilităţile Antreprenorului general Text actual ii. Asigurarea valabilităţii tuturor autorizaţiilor şi certificatelor deţinute (atât pentru organizaţia sa, cât şi pentru personalul propus pentru executarea lucrărilor), care sunt necesare (conform legislaţiei în vigoare) pentru executarea lucrărilor; Se menţine formularea din caietul de sarcini, deoarece solicitarea are în vedere toate activităţile ce cad în resposanbilitatea Antreprenorului General conform contractului, inclusiv cele ale asociaţilor potenţiali sau subcontractanţi, dacă este cazul. vi. Asigurarea unui grad de flexibilitate în executarea lucrărilor în funcţie de necesităţile obiective ale Autorităţii Contractante, la orice moment în derularea Contractului; Se va reformula „vi. Asigurarea unui grad de flexibilitate în executarea lucrărilor în funcţie de necesităţile obiective ce decurg din obiectul contractului, la orice moment în derularea contractului." 30
vii.
Executarea
şi
documentarea corespunzătoare a tuturor schimbărilor (Modificări) solicitate de către Autoritatea Contractantă pe durata derulării Contractului; Se va reformula vii. Executarea şi documentarea corespunzătoare a tuturor schimbărilor (Modificări) solicitate de către Autoritatea Contractantă pe durata derulării Contractului. Modificările ulterioare încheierii contractului şi a ofertei acceptate vor face obiectul unui act adiţional la contract, după caz. Concluzie: Autoritatea Contractantă este parţial de acord cu solicitarea de reformulare primită din partea Contestatorului
10.2 Responsabilităţi referitoare la realizarea efectivă a lucrărilor în cadrul Contractului Text actual Se va reformula Antreprenorul general este responsabil să pună în operă documentaţia tehnică pusă la dispoziţiei de Autoritatea Contractantă.
Totodată
este responsabil pentru punerea în operă a oricărei eventuale solicitări de schimbare (Modificări) din partea Autorităţii Contractante pe perioada derulării Contractului. "Antreprenorul general este responsabil să pună în operă documentaţia tehnică pusă la dispoziţie de Autoritatea Contractantă. Totodată este responsabil pentru punerea in opera a oricărei eventuale solicitări de schimbare (Modificări) din partea Autorităţii Contractante pe perioada derulării Contractului - Modificările ulterioare încheierii contractului şi a ofertei aceeptate vor face obiectul unui act adiţional la contract, după caz." Concluzie: Autoritatea Contractantă este parţial de acord cu solicitarea de reformulare primită din partea Contestatorului. 10.6 Responsabilităţi asociate organizării de şantier a Antreprenorului general Ca particularitate, Campusul Noul Local al UNSTPB (în suprafaţă de 60 de hectare), unde se va edifica imobilul care face obiectul acestei licitaţii, este alimentat de la furnizorii de utilităţi la limita de proprietate, iar distribuirea utilităţilor la fiecare imobil se face cu infrastructura şi reţeaua proprietate a universităţii (staţie de transformare de medie tensiune şi posturi de transformare - pentru energie electrică; staţie de gaze şi reţea autorizată - pentru gaze naturale; reţea de apă şi canal) şi nu a distribuitorilor de utilităţi. Având în vedere că funcţionarea și mentenanța
acestei
infrstructuri
nu
este
în
sarcina furnizorilor/distribuitorilor de utilităţi, costurile de operare şi pierderile tehnologice se transferă universităţii. Conform legii, în situaţia în care un subconsumator nu poate beneficia de infrastructura furnizorilor de utilităţi, aceştia pot beneficia de infrastructura unui proprietar de infrastructură (cum este universitate), plătind pe lângă tariful furnizorului şi tarifele de distribuţie percepute de proprietarul instalaţiei. Pentru serviciile prestate de către universitate privind distribuția utilităților la subconsumatori, autoritățile competente au aprobat universităţii următoarele tarife de distribuție: - prin Decizia ANRE nr. 4137/16.12.2005 - tariful de distribuție al energiei electrice; - prin Decizia ANRSC nr. 2226/16.12.2005 o tarif distribuție app potabilă; o tarif canalizare apă uzată;
o tarif colectare și transport apă meteorică. Tarifele de distrubutie au fost aprobate de către autoritățile competente pentru acoperirea costurilor funcţionale ale instalaţiilor electrice de distribuție a energiei electrice, ale instalaţiilor de alimentare cu apă potabilă și ale instalațiilor de canalizare. 1. Tariful de distribuție al energiei electrice Conform Deciziei Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 4137/16.12.2005, pentru serviciul prestat de distribuție a energiei electrice consumatorilor de tip captiv racordaţi la reteua electrică interioară a universităţii, tariful de distribuție pentru subconsumatorii cu o cantitate mai mică de 1000 MWh/an a fost stabilit la maxim 25% din preţul mediu lunar al energiei electrice achiziţionate. Ținând seama de aceasta, a fost stabilită în decembrie 2005 valoarea tarifului pentru serviciul de distribuție a energiei electrice prin instalaţiile proprii la valoarea de 85,00 lei/MWh, ca un procent de 25% din valoarea energiei electrice achiziționată. Această valoare a fost păstrată până la data prezentei, deși dacă în anul 2005 reprezenta 25% din valoarea energiei electrice achiziţionate, în prezent valoarea tarifului de distribuție practicat de către universitate reprezintă 5,5 % din valoarea de achiziţie a energiei electrice furnizate instituțiilor publice de învățământ conform OUG 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul energiei, cu modificările și completările ulterioare. Nr. crt. An Contract de furnizare energie electrica nr./data Preț energie electrică [lei/kWh] Cota procentuală Decizia ANRE nr. 4137/16.12. 2005 Tarif distribuție UPB lei/kWh Cota procentuală realizată [%] 1 2005 Anexa 10 ia ctr. nr. 29P/01.11.2005 0.34 25% 0,85 25% 2 2023 Anexa A/15.06.2023 la ctr. nr. 361UPB/ 30.09.2009 1,00 25% 0.85 8,5% 2. Tariful de distribuție apă Conform Deciziei Autorității Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice nr. 2226/03.06.2005 pentru serviciile prestate de către universitate pentru distribuția apei subconsumatorlor racordaţi la reţelele interioare de aplimentare cu apă și canalizare au fost stabilite următoarele tarife: - tarif distribuție apă potabilă = 0,26 lei/m3; - tarif canalizare apa uzată = 0,09 lei/m3; - tarif colectare și transport apă meteorica = 0,09 lei/m3. Ponderea tarifelor de distribuție apă potabilă în preţul unui m3 de apă potabilă a scăzut de la 7,85% în anul 2005 la 5,14% în anul 2023, iar pentru tariful de apă uzată a scăzut de la 5,17% la 3,38%. Nr. crt. An Denumire tarif distributie conform Deciziei ANRSC nr. 2226/03.06.2005 Valoare tarif distributie UPB lei/m3 Tarif Apa Nova Bucureşti [lei/m3] Cota procentuala tarif UPB/Tarif Apa Nova [%] 32
12005 Tarif distributie apa potabila 0,26 3,31 7,85% Tarif canalizare apa uzata 0,09 1,74 5,17% Tarif colectare si transport apa meteorica 0,09 1,74 5,17% 2 2 023 Tarif distributie UPB 0.26 5,05 5,14% Tarif canalizare apa uzata 0.09 2,66 3,38% Tarif colectare si transport apa meteorica 0.09 2,66 3,38% Concluzie: Autoritatea Contractantă nu este de acord cu solicitarea Contestatorului de eliminare din caietul de sarcini a costurilor adăugate pentru refacturarea costurilor de utilităţi. 14 RĂSPUNDEREA PENTRU DEFECTE Text actual Se va reformula Finalizarea Lucrărilor Restante si Remedierea Defectelor Daca apare un defect sau se produc daune, Antreprenorul General va fi informat în mod corespunzător, de către (sau în numele) Autoritatii Contractante. Finalizarea Lucrărilor Restante si Remedierea Defectelor Daca apare un defect sau se produc daune din vina exclusivă a Antreprenorului General, acesta va fi informat in mod corespunzător, de către (sau in numele) Autoritatii Contractante." Concluzie: Autoritatea Contractantă este de acord cu solicitarea de reformulare primită din partea Contestatorului. Faţă de cele mai sus menţionate, Autoritatea contractantă solicită Consiliului să dispună respingerea în parte a Contestaţiei pentru motivele specificate mai sus şi continuarea procedurii de achiziţie. Prin adresa nr. 127437/13.11.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 61937/13.11.2023, contestatorul a depus „Concluzii scrise”, prin care solicită admiterea contestației având în vedere următoarele aspecte: 1. Contextualizarea irelevantă din secţiunea Considerații generale a Punctului de vedere Cu privire la aspectele de fapt prezentate de către Autoritatea contractantă în secțiunea Consideraţii generale, acestea au rolul de a oferi o viziune de ansamblu cu privire la întregul context al achiziţiei, la importanța acesteia și raţiunile de ordin intern ale autorității. Orice achiziţie publică ar trebui să fie ghidată de interesul de a satisface cât mai multe nevoi ale beneficiarilor finali, respectând prevederile legale, precum și cutumele în materie. În primul paragraf, Autoritatea contractantă prezintă eforturile și demersurile întreprinse prealabil întocmirii documentaţiei de atribuire, urmând mai apoi să evidențieze faptul că aceasta a fost verificată și vizată de către ANAP și că documentaţia de atribuire se află în procedura de monitorizare ex-ante. Aspectul îndoielnic în raţionamentul Autorității contractante este dat de completarea „dar aspectele vizate de contestație nu se regăsesc între observațiile acestora”, cu referire la observaţiile ANAP din Avizul conform condiţionat. Această afirmaţie a Autorității contractante crează o stare de ambiguitate cu privire la rolul Avizului conform condiționat într-o procedură de achiziție publică.
ANAP, în virtutea rolului conferit prin lege, desfășoară controlul ex- ante, care are ca scop verificarea conformităţii cu dispoziţiile legale aplicabile în domeniul achiziţiilor publice/sectoriale/concesiunilor, din punctul de vedere al regularității și calității, pe bază de liste de verificare. Verificarea din punctul de vedere al regularității și calității nu presupune o veritabilă analiză pe fond a documentaţiei de atribuire, ci, așa cum este afirmat în textul legal, o verificare pe bază de liste de verificare, care este imposibil să acopere toate aspectele tehnice dintr-o documentaţie de atribuire. Din acest considerent, a fost reglementată instituția contestației în fața CNSC, pentru a asigura păstrarea unui climat concurențial adecvat și pentru a evita conduita abuzivă sau lipsită de diligență din partea autorităților contractante. Suplimentar, însuși actul normativ anterior menționat prevede posibilitatea Autorității contractante de a continua procedura de atribuire fără a remedia posibilele erori identificate de ANAP, în Avizul conform condiţionat, dacă considera că nu au fost încălcate prevederile legale. Prin urmare, Avizul din partea ANAP poate avea cel mult un rol consultativ, cel puţin în situația speței. Prin modul de argumentare al Punctului de vedere împotriva contestației, Autoritatea contractantă conturează prezumția că o documentaţie de atribuire avizată/verificată de către ANAP, s-ar bucura de o prezumţie absolută de legalitate, aspect total eronat, raportat la argumentele prezentate mai sus și la existența mecanismului de contestare în fața CNSC/instanței. Avizul ANAP poate fi considerat cel mult un mijloc de control sau de ajutor pentru Autoritatea contractantă în vederea organizării de proceduri de achiziţie publică legale (din punct de vedere calitate și regularitate). De asemenea, un argument suplimentar este dat de jurisprudența în materie, orice decizie a CNSC rămasă definitivă, prin care a fost admisă o contestație în orice procedură de atribuire care a avut în prealabil un aviz conform condiționat din partea ANAP, poate fi cenzurată de către CNSC. Afirmaţia din ultimul paragraf cu privire la buna credinţă a Autorității contractante, prin introducerea unor standarde inferioare ale cifrei de afaceri și a experienţei similare, nu este în măsură să aducă un plus ansamblului argumentativ al Autorității. Mai mult, printr-un astfel de argument nu poate fi combătută/justificată eroarea Autorității contractante de a introduce elemente specifice fazei de proiectare într-o procedură de achiziţie publică ce are ca obiect exclusiv execuţia de lucrări. În concluzie, contestatorul solicită Consiliului cenzurarea acestor afirmaţii, deoarece sunt apte să producă confuzie în ansamblul procedural al achiziţiei. Mai mult, poate fi creată o falsă imagine a regimului avizelor emise de ANAP. a. Cerinţa din documentaţia de atribuire privind prezentarea certificării BREEM sau LEED este restrictivă și nejustificată Pentru o desfășurare optimă a unei proceduri de achiziţie, posibilele certificări/avize trebuie planificate spre a fi obținute încă din faza 34
incipientă a procedurii, mai exact chiar din momentul redactării documentației de atribuire pentru etapa întocmirii proiectului tehnic. În prezenta procedură, Autoritatea contractantă a ales contractarea separată a serviciilor de proiectare și de execuţie de lucrări, fapt care deschide posibilitatea unor posibile erori și aplicări greșite a normelor în materie. În ceea ce priveşte cerinţa în discuţie, Autoritatea contractantă maschează dezacordul și lacunele din proiectul tehnic, ce a fost întocmit separat de și anterior procedurii actuale, prin presupusul subterfugiu al libertății operatorilor economici de a-și alege modalitatea preferată de execuţie a lucrărilor pentru a obţine una dintre cele două certificări. În concret, prin simplul fapt al nehotărârii Autorității contractante între cele două certificări este evident că nu a fost avută în vedere o metodologie de proiectare și execuţie clară. Așa cum afirmă și Autoritatea contractantă în Punctul de vedere, „în proiectul tehnic se găsesc elementele necesare pentru ca ofertanții să poată propune un nivel de certificare BREEAM sau LEED”. Din acest prim argument se pot deduce două erori evidente ale Autorității contractante. În primul rând, inconsecvența Autorității contractante în procesul de întocmire a proiectului tehnic, prin faptul că nu au fost trasate direcţiile clare spre o anumită certificare. Cele două certificări, deși au criterii comune, din anumite puncte de vedere sunt diferite, după cum rezultă chiar din detalierea făcută de Autoritatea contractantă în Punctul de vedere, prin definirea lor diferită. În al doilea rând, transferă sarcina/riscul/obligaţia de a propune o strategie de construire, care să ducă la obţinerea uneia dintre cele două certificări, către operatorul economic. Acest transfer de riscuri este incompatibil cu modelul contractual care urmează a fi încheiat și cu procedura de atribuire urmată, fiind contrar cutumelor în materie. Aceasta cu atât mai mult cu cât prezenta procedură are ca obiect atribuirea unui contract ce vizează exclusiv execuţia de lucrări, iar nu proiectare și execuţie de lucrări. Mai exact, încă din faza de proiectare și implicit în proiectul tehnic rezultat, era necesară detalierea întregului proces pe care constructorul, în faza de execuţie, trebuie să-l urmeze. Proiectul tehnic trebuie să prevadă direcţii și informaţii clare, pentru a putea obţine certificarea dorită, de exemplu: categoriile de materiale necesare a fi folosite pentru a putea fi obținută certificarea, structura clădirii, modalitatea de îmbinare a anumitor elemente dacă prin aceasta duce la eficientizarea energetică, consumul de energie și apă, metodologia care trebuie urmată de constructor pentru a obține certificarea etc., nu doar nişte elemente pe care constructorul, prin folosirea de resurse interne, trebuie să le unească în vederea obţinerii certificării. Pentru o astfel de ipoteză ar fi fost necesară iniţierea unei proceduri de atribuire care să aibă ca obiect atât proiectarea, cât și execuția. De asemenea, în ceea ce priveşte execuţia propriu-zisă a lucrărilor, constructorul este responsabil de propria gestiune a deşeurilor, controlul poluării și aplicarea de tehnologii care să economisească resurse. Prin urmare, orice cerința insuficient detaliată în planul tehnic este susceptibilă
a produce costuri suplimentare. Având în vedere faptul că în proiectul tehnic nu este prevăzut nivelul certificării care se doreşte a fi obținut este greu de imaginat cum a putut Autoritatea contractantă să estimeze costurile necesare obţinerii certificării în documentaţia de atribuire. Autoritatea contractantă, prin proiectul tehnic întocmit, nu stabileşte nici nivelul ţintă propus pentru certificări. Ambele certificări conţin clasificări interne, în funcţie de nivelul eficienței energetice. Proiectul tehnic nu include o direcţie clară, lăsând tot la latitudinea constructorului să decidă, fapt incompatibil cu obiectul procedurii de atribuire inițiate și, de asemenea, un foarte bun indicator al conduitei Autorității contractante, care propune un criteriu de evaluare aleatoriu și arbitrar, incompatibil cu exigențele în materie. Atât în documentația de atribuire, cât și ulterior prin modificarea propusă în Punctul de vedere, Autoritatea contractantă propune o evaluare a procesului de execuţie a lucrărilor prin prisma îndeplinirii unui anumit nivel dintr-o anumită certificare. Această modalitate de evaluare este lipsită de un criteriu obiectiv de acordare a punctajului, deoarece prin simpla lipsă a unui nivel ținta/obiectiv detaliat al uneia dintre aceste certificări în proiectul tehnic, nu poate fi adăugată în documentaţia de atribuire a prezentei proceduri un criteriu calitativ în funcţie de care vor fi evaluaţi operatorii economici. Prin urmare, modalitatea de evaluare a gradului de certificare obținut este lipsită de predictibilitate și obiectivitate, operatorii economici neavând un plan tehnic detaliat pe această problematică. Cu privire la posibila răspundere pentru neobținerea uneia dintre cele două certificări sau obţinerea unui nivel de certificare nesatisfăcător (deși neclar nivelul de certificare dorit de autoritate), este imposibil de determinat cine își va asuma răspunderea, proiectantul sau constructorul? Având în vedere obiectul contractului (exclusiv execuţie de lucrări), constructorul este responsabil doar pentru erorile propriu-zise de construcție/execuție, iar nu și pentru erorile rezultate din executarea unui plan tehnic defectuos (ale proiectantului). Nu se contestă calitatea experienței relevante a echipei care a realizat proiectul tehnic, ci se evidenţiază caracterul arbitrar, inechitabil și lipsit de obiectivitate a acestei cerinţe, insuficient detaliată pentru a putea opera o executare optimă. în vederea gestiunii eficiente a fondurilor publice, o procedură de achiziţie publică trebuiă să conțina prevederi și condiţii cât mai clare și o comunicare cât mai eficientă între autoritate și operatorul economic declarat câștigător. Aceleaşi principii directoare trebuie să existe și în relaţia dintre proiectant și executant. Luând în considerare complexitatea proiectului propus de autoritate, o opţiune mai bună ar fi fost lansarea unei proceduri care să aibă ca obiect atât proiectarea, cât și execuţia de lucrări, pentru a evita orice deficiență a proiectului tehnic sau lipsa de comunicare între proiectant și executant. În ceea ce priveşte argumentul Autorității contractante că ar fi fost luate în considerare costurile necesare obţinerii certificării la momentul întocmirii documentaţiei de atribuire, comunicarea nivelului de certificare 36
dorit de aceasta nu încalcă obligaţia de confidenţialitate a devizului predat de către proiectant autorității. Ci, având în vedere lipsa unei detalieri exhaustive a nivelului de certificare dorit și a nivelului de bugetare a acesteia, operatorii sunt puși în situația de a consuma resurse interne neacoperite de preţul achiziţiei, ducând astfel la o încălcare a principiului concurenței loiale prin favorizarea anumitor operatori potenţi financiar. Totodată, există diferențe considerabile din punct de vedere financiar între un nivel inferior al certificării BRKKAM față de un nivel superior al acesteia. Neexistând o determinare clară a nivelului dorit de autoritate, cum ar putea operatorii economici să cunoască sau să determine ce resurse financiare trebuie să aloce obţinerii acestei ceitificări? Autoritatea contractantă confundă certificările BREEAM/LEED cu obţinerea certificatului de performanță energetică, cerinţă legală care a fost dezvoltată încă din faza de proiectare și pentru care nu au fost solicitați experţi în faza execuţiei. De asemenea, un alt fapt care denotă confuzia autorității cu privire la aceste certificări, și implicit caracterul lor pur arbitrar și restrictiv, este dat de însăși exprimarea autorității în Punctul de vedere: „O certificare BREEAM SI LEED (...)”, autoritatea nu face distincţie între cele două certificări considerând că ar putea fi obținute împreună sau amândouă. Mai mult, „construit în conformitate cu principiile dezvoltării durabile și obiectivele specifice ale fiecărui sistem de certificare”, autoritatea se raportează strict la principiile și obiectivele celor două certificări, fără menţiuni concrete și detaliate cu trimiteri la proiectul tehnic. Având în vedere toate argumentele prezentate mai sus, este evident faptul că autoritatea contractantă nu a avut în vedere în etapa de proiectare totalitatea aspectelor impuse de cutumele în materie pentru obţinerea uneia dintre cele două certificări, încercând în prezent să transfere către constructor obligaţia și sarcina întocmirii unui plan de acţiune lipsit de orice direcţie și linie clară de acţiune. În concluzie, pe de o parte, cum un element cheie îl reprezintă proiectarea, iar, conform art. 37 din contractul de achiziţie propus a fi încheiat (Anexa nr. 1 la H.G. nr. 1/2018), schimbările în proiect se fac doar în anumite condiţii, se solicită Autorității contractante să comunice răspunsurile la următoarele întrebări punctuale: • Dacă, în faza de proiectare, s-a ținut cont de cerinţele de certificare BREEAM sau LEED? • Dacă răspunsul este afirmativ, ce schemă de certificare a fost avută în vedere și care a fost modul în care aceasta se regăsește în proiectul tehnic pus la dispoziţia operatorilor interesați de prezenta Procedură? • Dacă în cadrul etapei de proiectare s-a realizat vreun studiu/ analiza/raport de către echipa de proiect în care să se confirme îndeplinirea cerinţelor minime (Prerequisite) din vreo/oricare certificare? • Dacă acestea există, au fost redactate în conformitate cu cerinţele standardelor de certificare? • Dacă da, ce standarde au fost urmărite? Se pot pune la dispoziţia operatorilor interesați de Procedură pentru evaluare?
• Dacă însă nu s-a întreprins nicio măsură în acest sens, care ar fi procedura propusă de beneficiar pentru aprobarea strategiei, evaluarea variaţiilor și implementarea soluţiei ce va fi propusă de ofertant? Iar, pe de altă parte, indiferent de reacţia la întrebarile adresate Autorității contractante, contestatorul consideră că cerinţa rămâne nejustificată, drept urmare solicită Consiliului eliminarea din Documentaţia de atribuire a cerinţei privind prezentarea propunerilor pentru certificarea LEED sau BREEAM sau, după caz, modificarea corespunzătoare a proiectului tehnic în conformitate cu aceste standarde înainte de demararea procedurii de licitație, în vederea asigurării unui tratament egal și a unei competiții corecte între operatorii economici interesați. Mai mult, remedierea propusă de Autoritatea contractantă în sensul de a include o propunere pentru "certificare BREEAM sau LEED sau obţinerea certificatului de performanță energetică conform legii 372/2005 privind performanța energetică” nu este corectă, păstrându-se în enumerare cele două certificări nejustificate și nelegale în raport de obiectul prezentei Proceduri și a contractului de achiziţie intenționat a fi încheiat cu ofertantul (executant). 3. Cerinţa: Proiect tehnologic fațadă Conform definiţiei și conţinutului cadru reglementate la nivel legal a proiectului tehnic, acesta trebuie să conţină toate detaliile tehnice necesare execuţiei și bugetarii de către executant. Mai exact, orice prevedere care transferă în responsabilitatea executantului de lucrări o sarcină de proiectare este incompatibilă cu o procedură de achiziţie publică care are ca obiect exclusiv execuţia de lucrări. Legiuitorul a avut în vedere în funcţie de complexitatea proiectului și de natura lucrărilor de intervenții, în cazuri de excepţie, oferirea unei posibilităţi de a pune în sarcina constructorului și anumite sarcini de proiectare. Aspect total justificat, având în vedere complexitatea faptică din timpul desfășurării unei astfel de proceduri. Însă, în situația de față, proiectul tehnologic de faţadă nu reprezintă o situație de excepţie, raportat la documentaţia de atribuire și având în vedere complexitatea proiectului și natura lucrărilor. Prin urmare, prevederea din documentaţia de atribuire: „Proiectul tehnologic de faţade va intra în sarcina Antreprenorului General” este contrară specificului procedurii de achiziţie exclusivă a execuţiei de lucrări. În ceea ce privesc argumentele Autorității contractante din Punctul de vedere, cu privire la confuzia de termeni, proiectul tehnologic nu se elaborează in faza de ofertare de către executant, ci de responsabilul tehnic pe parcursul execuţiei, în colaborare cu proiectantul. Prin urmare, Autoritatea contractantă se află în eroare cu privire la înţelesul celor doi termeni. De asemenea, Autoritatea contractantă nu are în vedere faptul că la aprobarea indicatorilor tehnico-economici, proiectul conţine liste de cantități respectiv încadrări în deviz. Permiterea de soluţii alternative în cursul achiziţiei ar încălca indicatorii aprobaţi și ar necesita emiterea de dispoziţii tehnice cu impact asupra devizului, situație care determină lipsa 38
unui criteriu obiectiv de selecţie al ofertelor și implicit o abatere de la principiul concurenței loiale. Asemănător secţiunii precedente, Autoritatea contractantă restrânge aplicabilitatea a încă unui factor de evaluare obiectiv, prin obligarea Antreprenorului general (executantului) de a include în propunerea tehnică rapoarte de calcul detaliate ce vor demonstra parametrii declaraţi pentru UcW. Or, acest al doilea factor de evaluare - coeficientul de transfer termic UcW - nu este definit sau detaliat in mod clar, riscul unei valori nesatisfăcătoare a coeficientului fiind transferat către constructor în mod abuziv. Prin lipsa unei detalieri complete, operatorii economici sunt pusi în situația de a nu ști ce costuri să aloce pentru a aduce valoarea coeficientului la o cotă satisfăcătoare, fiind astfel dezavantajaţi anumiţi operatori economici și, mai mult, nefiind acoperit costul demersurilor întreprinse de operator pentru a obţine o valoare satisfacatoare. De asemenea, se reiterează incompatibilitatea constructorului de a propune soluţii/propuneri tehnice într-o procedură de achiziţie vizând exclusiv execuţie de lucrări. În concluzie, contestatorul solicită Consiliului obligarea Autorității Contractante la luarea măsurilor de remediere, respectiv la eliminarea tuturor cerinţelor din Documentaţia de atribuire privind prezentarea Proiectului Tehnologic Faţadă. 4. Cerinţa: Autorizație de Securitate la incendiu, proiect tehnic și detalii de execuţie BMS și gaze Cu privire la aceaste cerinţe, Autoritatea contractantă oferă argumente contradictorii în Punctul de vedere furnizat și încalcă reglementarea contractului de achiziţie exclusivă de execuţie de lucrări. În ceea ce priveşte Autorizația de Securitate la incendiu, Autoritatea contractantă prezintă faptul că pe baza proiectului tehnic s-a obținut avizul ISU, iar cerinţele din aviz au fost detaliate în proiectul tehnic. Constructorul are obligaţia să respecte documentaţia de atribuire în totalitatea ei și să execute obligaţia de execuţie de lucrări conform tuturor detaliilor din documentație. Cu toate acestea, dacă proiectantul în cursul dezvoltării proiectului tehnic de execuţie a omis anumite aspecte de detaliu care încalcă prevederile avizului ISU primit în faza de autorizare, și la care se adaugă posibilitatea ofertantului de a modifica soluţiile BMS și de gaze, atunci răspunderea pentru eventualele greşeli sau insuficiente va fi dificil de stabilit. Prin transferul responsabilităţii de a obţine autorizaţia de securitate la incendiu către ofertant, operează și un transfer automat și implicat al riscului neobținerii acesteia. Transfer care contravine normelor în materie și metodologiei acestui tip de procedură. Este cel puţin paradoxal de ce s- ar transfera riscul obţinerii unei autorizații către operatorul care execută lucrarea când acesta este exclusiv responsabil de execuţia construcţiei, iar nu de modalitatea în care a fost conceput proiectul tehnic. Constructorul are responsabilitatea de a urmări proiectul tehnic și de a se conforma acestuia în toate detaliile și aspectele lui. Din aceste raţiuni proiectul tehnic trebuie să fie cât mai detaliat, pentru a nu lăsa loc de interpretări și, mai ales, pentru a putea găsi criterii
calitative și obiective de selecţie. Prin iniţierea unei proceduri de atribuire cu un plan/proiect tehnic incomplet sau lacunar operatorii economici pot fi puși în situația inconfortabilă de a dezvolta soluţii tehnice pentru a suplini lipsurile din proiectul tehnic. Acest fapt conducând la consum de resurse neacoperit în costul achiziţiei, pe asemenea, este încălcat și principiul concurenței loiale prin faptul că anumite criterii de departajare devin ineficace și, în definitiv, inulile. Cu privire la cerinţa proiectului tehnic și a detaliilor de execuţie BMS și gaze, argumentele de mai sus sunt, de asemenea, valabile. Prin a lăsa libertatea operatorului economic, responsabil exclusiv de constructie, de a propune soluţii de proiectare tehnică va opera un transfer al răspunderii inechitabil, criteriile de departajare în discuţie vor deveni irelevante fiind impactat echilibrul concurențial iar normele procedurii de achiziţie exclusivă de lucrări vor fi încălcate prin întocmirea/adaptarea de către operator a unor părți din proiectul tehnic. Se poate observa că prin modalitatea de întocmire a documentaţiei de atribuire Autoritatea contractantă încearcă să acopere lacunele din proiectul tehnic prin a impune transferul responsabilității către constructor, cu privire la anumite aspecte față de care proiectantul ar trebui să fie, în mod cutumiar, responsabil. În concluzie, contestatorul solicită Consiliului obligarea Autorității Contractante la luarea măsurilor de remediere, respectiv la eliminarea tuturor cerinţelor din Documentaţia de atribuire privind cerinţa Autorizaţiei de Securitate la incendiu, proiect tehnic și detalii de execuţie BMS și gaze, acestea fiind vădit abuzive și nelegale, încâlcând cu precădere principiul proporționalității corelat cu obiectul contractului și principiul asumării răspunderii de către Autoritatea contractantă. 5. Cerinţa: Manager de proiect Cerinţa, în forma sa actuală, solicită ca managerul de proiect să dețină studii superioare în domeniul construcții civile și a particularizărilor adiacente (industriale și agricole, inginerie civilă, inginerie urbană dezvoltare regională). Or, această cerinţă este excesivă și nejustificată, restrângând în mod artificial concurența. Din perspectiva atribuţiilor și responsabilităţilor sale, managerul de proiect trebuie să aibă o înţelegere solidă a proiectului, a cerinţelor acestuia și să se asigure că lucrările se execută conform proiectului, fără a fi însă necesară/obligatorie calitatea sa de absolvent al unor studii superioare în domeniul construcții civile, întrucât studiile la nivel de licenţă nu implică în mod automat experienţă în managementul realizării lucrărilor de construcții. Rolul managerului de proiect este de a coordona și supraveghea execuţia contractului în conformitate cu termenii și condiţiile stabilite, precum și de a asigura o comunicare eficientă între părți. În acest sens, competențele esențiale pentru un manager de proiect includ cunoştinţele de legislaţie, înţelegerea responsabilităţilor contractuale, abilitățile de negociere, planificare și organizare, precum și experienţa în gestionarea proiectelor de construcție. 40
De asemenea, calificările obligatorii țin de personalul tehnic, nu de Managerul de proiect, iar experienţa profesională este cea care contează. Având în vedere rolul și atribuțiile managerului de proiect indicate supra, cerinţa ca acesta să dețină și studii suuerioare în domeniul construcții civile este excesivă, nejustificată și restrânge în mod artificial concurența, întrucât este posibil ca, deși un operator economic poate propune ca manager proiect o persoană ce demonstrează responsabilităţile, competențele și experienţa necesare pentru îndeplinirea acestei funcţii/acestui rol, acestui operator să îi fie îngrădit accesul la Procedură din simplul fapt că managerul de proiect nu deţine astfel de studii, deși este absolvent de studii tehnice. Aşadar, fără o justificare concretă a necesitaţii cerinţei privind studiile superioare în domeniul construcții, această solicitare excesivă trebuie eliminată și înlocuită cu cerinţa absolvirii de studii tehnice. Contestatorul invocă Decizia CNSC nr. 1981/C11/2071 din 25.08.2023 (definitivă prin neapelare). Contestatorul arată că jurisprudența recentă confirmă raționamentul său, respectiv faptul că nu este relevantă absolvirea de studii superioare în domeniul construcții, cu atât mai puțin a unei categorii particularizate (construcții civile și a particularizărilor adiacente), pentru exercitarea funcţiei de manager de proiect, ci, Autoritatea contractantă ar trebui să aibă în vedere experienţa concretă a acestuia de gestionare a proiectelor prezentate ca experienţă similară. De asemenea, din punct de vedere al concurenței între operatorii economici, această cerinţă, în conținutul său actual, este menită să restrângă în mod nejustificat participarea la Procedură a operatorilor economici, care, deși au experienţă similară din punct de vedere al execuției de construcții civile cu o complexitate echivalentă sau superioară, nu ar putea participa la prezenta Procedură, deoarece managerul de proiect cu competențe dovedite și studii tehnice nu ar avea și studii superioare în domeniul construcții civile sau a particularizărilor adiacente. Practic, deși un operator economic are experienţă similară în ceea ce priveşte execuţia de construcții civile de o complexitate echivalentă
sau
superioară
și
deţine
întreaga
capacitate tehnică/economică/profesională etc. necesară executării contractului, oferta sa nu ar fi conformă din simplul fapt că managerul de proiect nu deţine studii superioare în domeniul construcții civile sau a particularizărilor adiacente, deși acestea nu sunt necesare pentru îndeplinirea atribuţiilor sale (de management). În concluzie, contestatorul solicită Consiliului obligarea Autorității contractante la luarea măsurilor de remediere, respectiv la eliminarea cerinţei privind „Persoana nominalizată pentru funcţia de Manager de proiect (Coordonator colectiv de execuţie) trebuie să fie absolventă nivel licenţă de inginerie civilă într-una dintre specializările: construcții civile industriale și agricole, inginerie civilă, inginerie urbană dezvoltare regională”, având în vedere caracterul restrictiv, excesiv, nelegal și nejustificat al formulării actuale. 6. Cerinţa: Responsabilităţile Antreprenorului general
Cu privire la cerinţa neacceptată spre modificare de către autoritate, textul original din documentaţie este: „10.1 Responsabilitățile cu caracter general ii. Asigurarea valabilității tuturor autorizaţiilor și certificatelor deținute (atât pentru organizaţia sa, cât și pentru personalul propus pentru executarea lucrărilor), care sunt necesare (conform legislaţiei în vigoare) pentru executarea lucrărilor; (...)” iar modificarea propusă prin contestație este următoarea: „ii. Asigurarea valabilității tuturor autorizaţiilor și certificatelor deținute în derularea propriei activități (atât pentru organizaţia sa, cât și pentru personalul propus pentru executarea lucrărilor), care sunt necesare (conform legislației în vigoare) pentru executarea lucrărilor”. Modificarea propusă în contestație nu are rolul de a restrânge vreo obligaţie a operatorilor economici cu privire la autorizaţiile și certificatele necesare derulării propriei activități, doar concretizează faptul că operatorul economic este responsabil pentru propriile autorizații și certificate (inclusiv pentru ale partenerilor, terților și subcontractorilor). Argumentul Autorității contractante în Punctul de vedere încearcă să inducă în eroare Consiliul prin crearea unei prezumţii de neasumare a răspunderii de către operator, ceea ce este fals. În concluzie, contestatorul solicită Consiliului adaptarea cerinţei așa cum a fost formulată în Contestație. Concluzie: Pentru toate argumentele învederate inclusiv prin prezentele Concluzii scrise, contestatorul solicită Consiliului să dispună admiterea Contestației astfel cum a fost formulată și motivată, în toate parțile rămase neremediate de către Autoritatea contractantă. Mai mult, se solicită totodată Consiliului să oblige Autoritatea contractantă ca, pentru măsurile de remediere luate în tot de Autoritatea contractantă și necontestate în prezentul set de concluzii, să publice Măsurile de remediere și în SEAP, cu acordarea unui termen rezonabil operatorilor economici pentru actualizarea ofertelor la noile cerinţe. Prin adresa nr. 127438/13.11.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 61939/13.11.2023, contestatorul reiterează solicitarea de suspendare a procedurii de atribuire. Prin adresa nr. 4409/27.10.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 58980/27.10.2023, ... a transmis recipisa de consemare nr. 209631757/1 din 26.10.2023, eliberată de CEC BANK – Sucursala Victoria, în valoare de 220.000 lei, reprezentând cauțiune pentru contestație. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Lucrări de construcție Facultatea de Inginerie Chimică și Biotehnologii, Facultatea de Inginerie Medicală, Facultatea de Inginerie 42
Aerospațială, Facultatea de Antreprenoriat, Ingineria și Managementul Afacerilor”, cod CPV 45214410-7. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare nr. ..., criteriul de atribuire stabilit fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. Nemulțumită de conținutul documentației de atribuire a procedurii, ... a depus contestație la Consiliu, ce face obiectul dosarului nr. 3015/2023. Pe fondul cauzei, raportat punctual la solicitarile contestatorului de modificare a documentatiei de atribuire, Consiliul retine următoarele: 1. Potrivit secţiunii II.2.5 Criterii de atribuire din Fișa de date (Anexa nr. l), pentru aplicarea factorului de evaluare, Autoritatea contractantă solicită: „3. Certificare BREEAM sau LEED pentru obţinerea unui punctaj 20% Ofertele care nu includ o propunere pentru certificare BREEAM sau LEED vor fi considerate neconforme.” Aceasta formulare implica obligativitatea existentei in oferta a propunerii pentru certificare BREEAM sau LEED, ceea ce conducea la faptul ca aceste propuneri de certificare sunt cerinte obligatorii, iar prezenta intre factorii de evaluare sa fie absolut lipsita de sens. Conform prezentarii initiale a algoritmului, toate ofertele conforme urmau sa includa o propunere pentru certificare BREEAM sau LEED, o departajare la acest factor fiind imposibila. Autoritatea contractanta achieseaza partial la aceasta critica si propune: Algoritmul de calcul al factorului de evaluare se va modifica prin erată după cum urmează: „Ofertele care nu includ o propunere pentru certificare BREEAM sau LEED sau obţinerea certificatului de performanţă energetică conform legii 372 / 2005 privind performanţa energetică vor fi considerate neconforme. Pentru celelalte oferte punctajul va fi acordat după cum urmează: - pentru un nivel de certificare BREEAM „Pass" mai mare sau egal cu 0% şi mai mic decât 40% sau un nivel de certificare LEED „Certified" mai mare sau egal cu 0 şi egal cu 40 puncte sau fără prezentarea unui nivel de certificare BREEAM sau LEED, dar care propune obţinerea certificatului de performanţă energetică conform legii 372/ 2005 privind performanţa energetică = 0 puncte.” 40-45 = 2 puncte 45-50 = 4 puncte 50-55 = 6 puncte 55-60 = 8 puncte 60-70 = 12 puncte 70-80 = 16 puncte 80-85 = 18 puncte - pentru un nivel de certificare BREEAM „Pass" mai mare decât 85% sau un nivel de certificare LEED „Certified" mai mare decat 85 puncte = 20 puncte.
Consiliul a studiat articole din surse independente pentru a-si forma o opinie atat asupra dificultatii indeplinirii acestei cerinte (dificultate care ar putea conduce la restrângerea nejustificata a numărului de potenţiali ofertanţi la procedură) dar si asupra principalei divergente, referitoare la acest subiect, dintre contestator si autoritatea contractanta. Astfel, contestatorul sustine ca standardele de certificare LEED şi BREEAM prevăd că măsurile de eficienţă energetică şi de protecţie a mediului să fie obligatoriu integrate încă din faza de proiectare si, implicit că astfel de cerinţe ar fi trebuit impuse proiectantului încă din caietul de sarcini pentru elaborarea proiectului tehnic, ceea ce nu s-a intamplat. Autoritatea contractanta sustine ca aceste afirmatii nu se susţin şi nu sunt adevărate, nefiind o condiţie impusă de organismul de certificare din faza temei de proiectare, invocand pe de alta parte ca încă din faza de proiectare au fost implementate în proiect soluţii ce pot fi folosite pentru certificarea BREEAM sau LEED și acestea trebuie identificate și validate de o persoană autorizată de un organism acreditat. Consiliul, coroborand toate informatiile, apreciaza ca propunerea autoritatii contractante de modificare a algoritmului de calcul al factorului de evaluare, mai sus prezentata, este partial corecta din urmatoarele motive: - chiar daca certificarile LEED şi BREEAM implica, in mod uzual, prevederi inca din faza de proiect, acestea pot fi totusi obtinute in orice moment, inclusiv pentru cladiri deja construite. - conditiile pentru indeplinirea acestei cerinte din caietul de sarcini si anume “Antreprenorul General va întreprinde o evaluare BREEAM sau LEED a dezvoltării care va fi efectuat de evaluatorul internaţional licenţiat BREEAM sau LEED folosind dovezile furnizate de Antreprenorul General, iar rezultatul acesteia va fi cuprins în Propunerea Tehnică… Antreprenorul General va contracta un consultant şi un evaluator internaţional licenţiat BREEAM Assesor (https://tools.breeam.com/ pmiects/explove/) sau LEED Accredited Professional (https:// www.uscibc.org) în vederea obţinerii certificării şi va prezenta în propunerea tehnică dovada faptului că evaluatorul este autorizat să facă această evaluare” nu sunt excesive, lista evaluatorilor internaţionali licenţiati BREEAM Assesor sau LEED Accredited Professional din Romania fiind suficient de ampla. - Cel mai important argument in favoarea mentinerii (intr-o forma total modificata) a factorului de evaluare analizat, adica a punctarii propunerilor pentru certificare BREEAM sau LEED este faptul ca acest algoritm poate fi ajustat astfel incat (in conditiile in care certificarea ramane exclusiv in sarcina constructorului) punctajul maxim de 20 puncte sa se acorde pentru obtinerea unui prag usor de atins fara solutii care sa conduca la cheltuieli suplimentare semnificative. Astfel, Consiliul, in conditiile in care analiza celorlalte critici formulate nu va impune o decizie mai drastica, poate accepta urmatorul Algoritm de calcul al factorului de evaluare: „Ofertele care nu includ o propunere pentru certificare BREEAM sau LEED sau obţinerea certificatului de performanţă energetică conform legii 44
372 / 2005 privind performanţa energetică vor fi considerate neconforme. Pentru celelalte oferte punctajul va fi acordat după cum urmează: - pentru un nivel de certificare BREEAM „Pass" mai mare sau egal cu 0% şi mai mic decât 40% sau un nivel de certificare LEED „Certified" mai mare sau egal cu 0 şi egal cu 40 puncte sau fără prezentarea unui nivel de certificare BREEAM sau LEED, dar care propune obţinerea certificatului de performanţă energetică conform legii 372/ 2005 privind performanţa energetică = 0 puncte.” - pentru un nivel de certificare BREEAM „Pass" mai mare sau egal cu 40% şi mai mic decât 60% sau un nivel de certificare LEED „Certified" mai mare sau egal cu 40 şi mai mic decat 60 puncte = 10 puncte - pentru un nivel de certificare BREEAM „Pass" mai mare decât 60% sau un nivel de certificare LEED „Certified" mai mare decat 60 puncte = 20 puncte.” 2. In ceea ce priveste solicitarea contestatorului privind eliminarea cerintei potrivit careia: „Proiectul tehnologic de faţade va intra în sarcina Antreprenorului General și va fi predat către Autoritatea Contractantă având acceptul Proiectantului General al clădirii prin semnarea și stampilarea de acesta și va fi verificat la toate exigențele cerute de legislaţia în vigoare: A2, B1, D, Cc, Ci, E, F, G de verificatorii contractaţi de Autoritatea Contractantă”, Consiliul o apreciaza ca fiind intemeiata intrucat pe de o parte obiectul procedurii este strict executia unei cladiri dupa un proiect complet, finalizat, care trebuie respectat in toate detaliile, iar pe de alta parte obligativitatea obtinerii acceptului Proiectantului General pe acest proiect tehnologic suplimentar dezavantajează orice alt operator economic care nu a participat la elaborarea proiectului tehnic/Documentaţiei de atribuire cu încălcarea vădita a principiului tratamentului egal. Argumentele autoritatii contractante sunt, in opinia Consiliului, neconvingatoare, aceasta insistand pe presupusa diferenta intre sintagma „proiect tehnic” si sintagma „proiect tehnologic” sau pe ideea ca obiectivul propus este de o mare complexitate si își menţine punctul de vedere de a solicita Proiectul tehnologic de faţadă, deoarece acesta trebuie realizat și particularizat pe sistemele și materialele propuse de către ofertant în faza de licitație. In aprecierea Consiliului, proiecte tehnonologice de fatada diferite, particularizate pe sistemele și materialele propuse de către fiecare ofertant in parte, pot conduce la o imposibilitate de comparare echitabila a ofertelor, pe langa riscul unor aprecieri ale comisiei de evaluare a caror obiectivitate sa nu poata fi verificata. In concluzie, Consiliul va admite critica formulata, va dispune eliminarea cerintei de la pag. 22 din Caietului de Sarcini (mai jos redata), precum si la eliminarea din criteriul de atribuire a factorului de evaluare „coeficient UCW”. Cerinţa: „PROIECT TEHNOLOGIC - FAŢADĂ Criterii de evaluare proiect şi execuţie faţadă:
Factor de evaluare şi metodologie de calcul aferent criteriului de atribuire în cadrul procedurii de achiziţie reprezintă calculele detaliate pe tabloul de tamplarie exterior al UcW (Coeficient Transfer Termic perete cortina) pe tabloul de tamplarie exterior al faţadelor, realizate de proiectantul Antreprenorului General pe fiecare panou de faţadă: Antreprenorul General va include în propunerea tehnică rapoarte de calcul detaliate ce vor demonstra parametrii declaraţi pentru UcW (Coeficient Transfer Termic perete cortină) panouri faţade, fișe tehnice, paşapoarte de produs ale materialelor propuse. Proiectul tehnologic de faţade va intra în sarcina Antreprenorului General și va fi predat către Autoritatea Contractantă având acceptul Proiectantului General al clădirii prin semnarea și stampilarea de acesta și va fi verificat la toate exigențele cerute de legislaţia în vigoare: A2, B1, D, Cc, Ci, E, F, G de verificatorii contractaţi de Autoritatea Contractantă”. Intrucat Consiliul va decide eliminarea acestui factor de evaluare, se impune transferul celor 13% din punctajul total catre factorul de evaluare „pret oferta” 3. Si in ceea ce priveste cerinta 5.18 Contribuţia Antreprenorului General la documentaţia As-built., Consiliul apreciaza ca aceasta nu poate fi mentinuta nici in formula modificata de autoritatea contractanta deoarece este extrem de evaziva privind ceea ce trebuie sa cuprinda concret oferta raportat la obligatiile reale ale ofertantului dupa ce va fi semnat contractul. Avand in vedere textul: „5.18 Contribuţia Antreprenorului General la documentaţia As-built. Antreprenorul General va pregăti şi ţine la zi, un set complet de înregistrări „as-built" ale execuţiei lucrărilor pentru BMS, faţade, instalaţii etc, care să arate exact locaţiile, dimensiunile şi detaliile lucrării executate la zi. Pentru proiectele BMS si instalaţia de gaze naturale se va intocmi proiect as-built, care se va introduce în cartea tehnică a construcţie. înregistrările vor fi păstrate in şantier şi minim patru copii vor fi furnizate Autoritatii Contractante înainte cu 30 de zile de PVRTL. Documentaţia as- built va fi predata în format electronic, editabil si pe hârtie, semnata si stampilata de Proiectantul General si proiectanţii de specialitati.” Consiliul admite ca se poate solicita fara nicio problema ca „Antreprenorul General va pregăti şi ţine la zi, un set complet de înregistrări „as-built" ale execuţiei lucrărilor pentru BMS, faţade, instalaţii etc, care să arate exact locaţiile, dimensiunile şi detaliile lucrării executate la zi” dar Consiliul nu poate accepta ca, in conditiile in care exista un Proiectant General si proiectanti pe specialitati, care trebuie sa semneze Documentaţia as- built, realizarea efectiva a proiectelor BMS si pentru instalaţia de gaze naturale sa fie atributie a constructorului. Situatia este similara si in ceea ce priveste continutul cerintelor 5.15 si 5.16 „5.15 PROIECT TEHNIC ȘI DETALII DE EXECUŢIE - BMS 46
Antreprenorul General va depune la faza de licitaţie o propunerea tehnică care va conţine o detaliere a sistemului de BMS propus cu repere de echipamente, număr de bucăţi şi fişe tehnice de echipamente. Va intra în responsabilitatea Antreprenorului General realizarea serviciilor de proiectare şi execuţie instalaţii BMS. Proiectul va fi verificat la toate cerinţele esenţiale de calitate MLPAT şi va fi realizat în maxim 2 luni de la aprobarea Contractului. Antreprenorul General va verifica documentaţia de execuţie pusă la dispoziţie de către Autoritatea Contractantă şi în termen de 30 zile lucrătoare va notifica Autoritatea Contractantă despre necesitatea executării unor goluri aferente sistemului BMS şi va marca poziţia exactă şi dimensiunile golurilor necesare pe elementele de structură. Antreprenorul General nu va fi îndreptăţit să solicite nicio extindere a termenului de execuţie sau a costului aferent contractului de execuţie, în lipsa unei astfel de notificări. Proiectul de BMS va fi predat către Autoritatea Contractantă având acceptul Proiectantului General al clădirii prin semnarea și ștampilarea de acesta.” „5.16 PROIECT TEHNIC SI DETALII DE EXECUŢIE - GAZE Va intra în responsabilitatea Antreprenorului General realizarea serviciilor de proiectare şi execuţie instalaţie GAZE naturale. Proiectul va fi verificat la toate cerinţele esenţiale de calitate MLPAT (inclusiv cu verificarea C, Ci al clădirii) si va fi realizat în maxim 2 luni de la aprobarea Contractului. Antreprenorul General va verifica documentaţia de execuţie pusă la dispoziţie de către Autoritatea Contractantă şi în termen de 30 zile lucrătoare va notifica Autoritatea Contractantă despre necesitatea executării unor goluri aferente instalaţiei de gaze şi va marca poziţia exactă şi dimensiunile golurilor necesare pe elementele de structură. Antreprenorul General nu va fi îndreptăţit să solicite nici o extindere a termenului de execuţie sau a costului aferent contractului de execuţie, în lipsa unei astfel de notificări. Proiectul de gaze va fi predat către Autoritatea Contractantă având acceptul Proiectantului General al clădirii prin semnarea şi stampilarea de acesta. Propunerea tehnică va conţine fişe tehnice de echipamente şi documentele de autorizare ale firmei de execuţie şi proiectare conform legislaţiei în vigoare la zi ANRE şi nu numai.” Reiteram faptul ca prin toate aceste solicitari, constructorul ar urma sa realizeze proiecte (proiect tehnologic de fatada, proiectul de instalatii BMS, proiectul de instalatie gaze naturale), situatie care excede obiectului declarat al procedurii. Orice prevedere care transferă în responsabilitatea executantului de lucrări o sarcină de proiectare este incompatibilă cu o procedură de achiziţie publică care are ca obiect exclusiv execuţia de lucrări. Sunt eronate justificarile autoritatii contractante potrivit careia aceste solicitari:
„Asigura posibilitatea de a răspunde la cerinţele Autorității Contractante prin propunerea oricărui sistem de faţadă, cu condiţia realizării Proiectului tehnologic de faţadă și încadrarea în parametrii de performanță solicitați, fără a fi captivi/ condiționați de un singur furnizor. Autoritatea Contractantă nu poate pune la dispoziţie detalii specifice ce vor fi parte din proiectul tehnologic, pentru că asta ar însemna să facă trimitere la anumiţi producători”. „Solicitarea de a realiza proiectul de BMS lasă libertatea ofertanţilor să vină cu propuneri de la diverşi producători și să se poată coordona cu cerinţele echipamentelor pe care le ofertează şi să fie compatibile cu acestea, inclusiv cu cerinţele necesare certificării clădirii (certificat de performanţă energetică, certificare BREEAM sau LEED). Fiecare proiect de BMS este particularizat pe anumiţi producători și atunci Autoritatea contractantă nu poate introduce cerinţe cu caracter restrictiv care să facă trimitere la echipamente/softuri specifice”. Toate aceste justificari invoca, in mod eronat, faptul ca proiectele mentionate (care ar fi trebuit realizate de proiectantul general si proiectanţii de specialitati) ar fi facut trimitere trimitere la anumiţi producători sau la echipamente/softuri specifice, ceea ce este fundamental neadevarat. Orice proiect trebuie sa contina, de exemplu, calitatile care trebuie sa le indeplinesca un material fara a fi identificat un material sau un furnizor anume sau caracteristicile tehnice pe care trebuie sa le prezinte un echipament sau un utilaj, fara a se face trimitere la producatorii acelui utilaj. In concluzie, Consiliul constata ca autoritatea contractanta a impartit, practic in doua, principala piesa a viitoarei investitii adica proiectul complet al acesteia, realizat partial de Proiectantul general si partial transmis spre realizare posibililor ofertanti, care, de fapt ar fi trebuit sa realizeze efectiv doar lucrarile de constructie conform proiectului finalizat. Aceasta situatie implica automat faptul ca numai un executant care actioneaza in directa legatura cu Proiectantul general va putea sa știe ce costuri să aloce pentru a aduce valoarea coeficientului UCW la o cotă satisfăcătoare. fiind astfel dezavantajaţi anumiţi operatori. De asemenea, permiterea de soluţii alternative în cursul achiziţiei ar încălca indicatorii aprobaţi și ar necesita emiterea de dispoziţii tehnice cu impact asupra devizului, situație care determină lipsa unui criteriu obiectiv de selecţie al ofertelor și implicit o abatere de la principiul concurenței loiale. Totodata, libertatea operatorului economic, responsabil exclusiv de constructie, de a propune soluţii de proiectare tehnică va opera un transfer al răspunderii inechitabil, criteriile de departajare în discuţie vor deveni irelevante fiind impactat echilibrul concurențial iar normele procedurii de achiziţie exclusivă de lucrări vor fi încălcate prin întocmirea/adaptarea de către operator a unor părți din proiectul tehnic. 48
Adaugand la toate aceste argumente, faptul ca toate proiectele solicitate in mod neavenit executantului urmeaza a fi aprobate sau nu de catre Proiectantului General al clădirii, conduce la concluzia ca, sub aceasta forma, procedura nu raspunde minimelor exigente de reala competitivitate si se impune a fi anulata. Consiliul nu considera relevant de a fi analizate si criticile formulate de contestator privind cerinţa referitoare la autorizaţia de securitate la incendiu, la cea privind Managerul de proiect (Coordonator colectiv de execuţie) sau la responsabilităţile cu caracter general deoarece din analiza criticilor analizate anterior, apreciaza ca numarul mare de nereguli constatate impun anularea procedurii, nefiind posibila de facto, o operatiune de remediere a actualei documentatii de atribuire in cadrul aceleiasi proceduri. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit c) si alin (7) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de ... în contradictoriu cu ... și va dispune anularea procedurii de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit c) si alin (7) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de ... în contradictoriu cu ... și dispune anularea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare.
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.