Decizie 2844/2023
Decizie CNSC2023_2844_2023_Decizie_2844.pdf, BO2023_2844_2023_BO2023_2844.pdf
Document CNSC
LA PURA VIDA SRL în contradictoriu cu UAT COMUNA GRAJDURI JUDETUL IASI
Decizia CNSC nr. 2844/C2/3238 din 04.12.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Servicii catering pentru preșcolarii și elevii din cadrul Școlii Gimnaziale Grajduri, județul Iași, s-au solicitat următoarele: a) admiterea contestației; b) anularea procesului verbal de deschidere a ofertelor nr. 8306/1/07.11.2023; c) anularea raportului procedurii de atribuire nr. 8384/I/ 09.11.2023, a comunicării rezultatului procedurii nr. 8421/I/10.11.2023, precum și a actelor subsecvente ca fiind netemeinice și nelegale; d) anularea procedurii de atribuire întrucât există abateri grave de la prevederile legale în vigoare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Respinge excepțiile invocate de UAT COMUNA GRAJDURI. Respinge, ca nefondată, contestația depusă de LA PURA VIDA SRL, nr. 8421/I/ 10.11.2023, în contradictoriu cu UAT COMUNA GRAJDURI. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_2844_2023_Decizie_2844.pdf, BO2023_2844_2023_BO2023_2844.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2844/C2/3238 Data: 04.12.2023
Prin contestația nr. 125/16.11.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 62746/16.11.2023, formulată de LA PURA VIDA SRL, cu sediul social în Iași, str. Valea Adâncă nr. 38, județul Iași, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J22/464/2019, având CUI R040513994, reprezentată legal de Rasiga Oana – administrator, împotriva raportului procedurii nr. 8384/I/09.11.2023, a comunicării rezultatului procedurii nr. 8421/I/ 10.11.2023, precum și a actelor subsecvente, emise de UAT COMUNA GRAJDURI JUDEȚUL IAȘI (Primăria Comunei Grajduri), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna Grajduri, sat Grajduri, str. La Șosea nr. 23, județul Iași, în cadrul procedurii proprii, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect Servicii catering pentru preșcolarii și elevii din cadrul Școlii Gimnaziale Grajduri, județul Iași, s-au solicitat următoarele: a) admiterea contestației; b) anularea procesului verbal de deschidere a ofertelor nr. 8306/1/07.11.2023; c) anularea raportului procedurii de atribuire nr. 8384/I/ 09.11.2023, a comunicării rezultatului procedurii nr. 8421/I/10.11.2023, precum și a actelor subsecvente ca fiind netemeinice și nelegale; d) anularea procedurii de atribuire întrucât există abateri grave de la prevederile legale în vigoare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Respinge excepțiile invocate de UAT COMUNA GRAJDURI. Respinge, ca nefondată, contestația depusă de LA PURA VIDA SRL, nr. 8421/I/ 10.11.2023, în contradictoriu cu UAT COMUNA GRAJDURI. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: ...
Prin contestația nr. ...., înregistrată la Consiliu sub nr. ...., formulată de ..., cu sediul social în ...., împotriva raportului procedurii nr. ..., a comunicării rezultatului procedurii nr. ..., precum și a actelor subsecvente, emise de ... (...), în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ..., în cadrul procedurii proprii, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect ..., s-au solicitat următoarele: a) admiterea contestației; b) anularea procesului verbal de deschidere a ofertelor nr. ...; c) anularea raportului procedurii de atribuire nr. ..., a comunicării rezultatului procedurii nr. ..., precum și a actelor subsecvente ca fiind netemeinice și nelegale; d) anularea procedurii de atribuire întrucât există abateri grave de la prevederile legale în vigoare. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzelor de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... critică raportul procedurii nr. ..., comunicarea rezultatului procedurii nr. ..., precum și actele subsecvente, emise de ... (...), în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele ante- menționate. În motivarea contestației, ... face un scurt istoric al procedurii redând prevederi ale documentației de atribuire, precum și modul în care s-a desfășurat ședința de deschidere a ofertelor. Pagina 1 din 9
În acest sens, învederează că, în data de ..., a primit comunicarea rezultatului procedurii nr. ... prin care i s-a adus la cunoștință faptul că oferta sa a fost declarată inacceptabilă deoarece au lipsit de la dosar: - certificatul de absolvire al unui curs de igienă pentru șoferul care distribuie pachetele cu hrană; - codul fiscal al autorității contractante era greșit în ordinul de plată și astfel banii pentru garanția de participare nu au ajuns în contul primăriei. Față de acest aspect, contestatorul menționează că, în documentația de atribuire la punctul A Informații generale, Date privind autoritatea contractantă, nu apare codul fiscal al primărie. În formularele documentației nu există contractul model în care trebuia să fie menționat CIF -ul primăriei, dar mai ales că acesta este un document pe care fiecare ofertant trebuie să și-l asume prin Formularul 9E. Plata s-a făcut către contul primăriei și prin ordinul de plata acceptat de banca se vede transmiterea sumei. În procesul verbal de deschidere a ofertelor nr. ... la Garanția de participare este trecut DA - faptul că este valabilă, pentru că a fost verificată de către comisia de evaluare. De asemenea, subliniază că, în comunicarea rezultatului procedurii nr. ... nu apare trecută firma câștigătoare și nici ponderea, prețul acesteia. Totodată, evidențiază că după ce a primit comunicarea rezultatului procedurii nr. ..., a solicitat autorității contractante transmiterea, pe e- mail, a procesului verbal de deschidere a ofertelor din ..... Organizatoarea procedurii i-a comunicat documentul cerut în cursul zilei de ..... Având în vedere cele de mai sus, autorul contestației susține că ... a încălcat principiile enumerate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, precum și prevederile HG nr. 395/2016 și Legii nr. 101/2016, întrucât: - pe site-ul autorității contractante nu este publicată procedura de atribuire proprie pentru serviciile din Anexa 2 la Legea nr. 98/2016 aprobată de reprezentatul legal pentru ca toți posibilii ofertanți să cunoască etapele acesteia, termenele și conținutul dosarului achiziției; - în formulare nu apare contractul model și ofertanții au fost obligați să își asume un document pe care nu l-au citit/analizat; - nu este menționat nicăieri codul fiscal al autorității contractante pentru plata garanției de participare/execuție; - în nici un document din documentația publicată pe situl primăriei nu este menționată comisia de evaluare a procedurii de atribuire; - la începutul ședinței de deschidere a ofertelor nu a fost prezentată comisia de evaluare; - firma ... a fost declarată respinsă chiar de la deschiderea ofertelor pentru că nu a prezentat un document (certificatul de absolvire a unui curs de igienă pentru angajatul firmei) deși acest lucru nu este solicitat Pagina 2 din 9
prin documentația de atribuire; documentul menționat nu face parte din documentele de selecție și calificare; - autoritatea contractantă era obligată, în timpul ședinței de evaluare a ofertelor, să solicite clarificări și prezentarea acestui document de către firma ...; - la ședința de deschidere a ofertelor din .... s-au deschis cele 3 oferte financiare dar nu s-a citit conținutul acestora și nu s-au scris datele și componentele fiecărei oferte financiare în procesul verbal de deschidere a ofertelor; - procesul verbal de deschidere a ofertelor a fost transmis în data de ...., după comunicarea rezultatului procedurii; - nu au fost precizate informații cu privire la depunerea contestației și nu au fost solicitate clarificări; - nu s-a transmis raportul procedurii de atribuire și nici nu a fost publicat pe situl autorității contractante; - în cadrul procesului de deschidere a ofertelor au fost încălcări flagrante ale Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016 și s-a favorizat în mod repetat firma ... - declarata câștigătoare de către un membru al comisiei de evaluare fără să se urmeze etapele de derulare a procedurii de atribuire; - documentele au fost comunicate cu întârziere; - descalificarea s-a datorat unei cerințe ce nu a fost prevăzută în documentația de atribuire. În drept, se invocă dispozițiile art. 8 și următoarele din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere comunicat prin adresa nr. ..... solicită respingerea contestației formulată de ... în baza art. 611, pentru neconstituirea cauțiunii și ca tardivă întrucât data anunțului de publicitate este ... iar data prezentei contestații este ..... În susținerea excepției tardivității, arată autoritatea contractantă că, dacă operatorul considera că documentația de atribuire nu este legală și corect întocmită, avea deschisă calea formulării contestației, pe care trebuia să o înainteze autorității contractante în termenul legal, prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, termen care a început să curgă de la data publicării, pe site-ul primăriei, a documentației de atribuire aferente prezentei proceduri. Totodată, deși contestația nr. ... este datată ...., a fost înregistrată la autoritatea contractantă cu data de ...., sub nr. ..... Contestația nu a fost transmisă autorității contractante, mai arată aceasta, până la data de ...., deși termenul de contestare limită a fost data de ..... În ceea ce privește fondul cauzei, organizatoarea procedurii menționează că, așa cum reiese din raportul procedurii nr ...., precum și din comunicarea nr. ..., oferta depusă de ... a fost declarată Pagina 3 din 9
inacceptabilă deoarece: a lipsit certificatul de absolvirea al unui curs de Noțiuni fundamentale de igienă/echivalent pentru personalul angajat în producerea/manipularea/distribuția produselor alimentare (cap. IX - considerații privind realizarea propunerii tehnice - punctul C); codul fiscal al beneficiarului este greșit în ordinul de plată emis de ..., astfel încât garanția de participare nu a fost virată în contul ..... În acest sens, autoritatea contractantă subliniază că, potrivit prevederilor legale, obligația de distribuție a alimentelor doar de către persoane ce dețin certificat de absolvire a unui curs de Noțiuni fundamentale de igienă, vine în primul rând din obligația legală de funcționare a serviciilor de caterig, reglementate de lege. Nici în documentația depusă de ofertantul ..., nici în prezenta contestație, acesta nu face dovada deținerii personalului cu certificat de absolvire a unui curs de Noțiuni fundamentale de igienă, conform legislației în vigoare. De asemenea, arată că, în propunerea tehnică depusă de ... nu se regăsesc documente doveditoare în vederea îndeplinirii cerinței de calificare, așa cum a fost formulată: „4. Resurse tehnice, materiale și umane: - va prezenta resursele umane puse la dispoziție pentru derulare contract”. Totodată, subliniază că în cadrul ofertei depuse de ... se regăsește un ordin de plată emis prin Banca Transilvania, cu codul fiscal greșit al autorității contractante, astfel că în contul său nu a fost depusă până la data prezentei, garanția de participare la procedura de achiziție publică. În concluzie, autoritatea contractantă a solicitat Consiliului respingerea contestației formulată de ... ca tardivă și nefondată. În drept, se invocă prevederile Legii nr. 98/2016, HG nr. 395/2016 și Legii nr. 101/2016. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. .... a depus concluzii scrise prin care a reiterat cele arătate prin contestație și, în plus, a menționat următoarele: A depus la CNSC, în termen, recipisa de consemnare nr. .... Referitor la excepția tardivității invocată de autoritatea contractantă, solicită respingerea acesteia ca nefondată deoarece societatea sa a formulat contestația cu privire la modul de desfășurare al procesului de achiziție și nu cu privire la cerințele documentației de atribuire. ... a constituit cauțiunea în cuantum de .... Din examinarea materialului probator administrat, af l dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura proprie, în vederea încheierii contractului având ca obiect ....., prin publicarea anunțului de participare nr. ..., pe site-ul său. Pagina 4 din 9
Valoarea estimată a achiziției este de ... lei, iar criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”. Au fost depuse în cadrul procedurii 3 oferte, în urma evaluării cărora a fost emis raportul procedurii nr. ..., prin care a fost desemnată câștigătoare oferta depusă de ..., cu un punctaj total de 100 de puncte, în timp ce oferta contestatorului a fost respinsă. Nemulțumit de acest rezultat al procedurii de atribuire, despre care a fost încunoștiințat prin adresa nr. ..., ... a depus contestația de față, prin care critică decizia de respingere a ofertei sale. În lumina dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, care statuează și asupra ordinii de soluționare a excepțiilor, Consiliul se va pronunța, cu prioritate, asupra excepției respingerii contestației pentru neconstituirea cauțiunii și, apoi, asupra excepției tardivității contestației, invocate de autoritatea contractantă. Astfel: I. Excepția respingerii contestației pentru neconstituirea cauțiunii va fi respinsă, având în vedere că la dosar, după cum s-a menționat în cele ce preced, contestatorul a depus dovada constituirii cauțiunii în cuantumul legal, de .... II. Excepția tardivității contestației va fi respinsă, deoarece, prin demersul de față, contestatorul critică rezultatul procedurii în ceea ce privește oferta sa, despre care a luat cunoștință din adresa nr. .... Prin urmare, verificarea tardivității contestației trebuie efectuată prin raportare la adresa de mai sus, pe care contestatorul arată că a primit-o, prin mail, în data de .... În acest sens, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul observă că ... a transmis contestația în interiorul termenului legal de 7 zile, prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, incident față de tipul contractului ce urmează a se încheia (contract de servicii) și valoarea estimată a contractului .... aflată sub pragul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 98/2016, atât către CNSC, cât și către autoritatea contractantă. Astfel, contestația a fost transmisă către CNSC prin mail, la data de ...., dată la care a fost transmisă și către autoritatea contractantă prin serviciul de curierat rapid ... Relevante cauzei sunt și dispozițiile art. 183 alin. (1) C.proc.civ., potrivit cu care (1) Actul de procedură, depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poştal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare ori trimis prin fax sau e-mail, este socotit a fi făcut în termen. Așadar, de interes este data când contestația a fost predată serviciului de curierat în speța de față, spre transmitere și nu data când contestația a fost înregistrată la destinatar, adică la sediul autorității contractante. Or, ... a predat contestația serviciului de curierat rapid spre a fi transmisă autorității contractante în interiorul termenului legal. Pagina 5 din 9
În acest context, excepția tardivității contestației este nefondată. Deși lucrurile stau astfel, respingerea excepției nu împiedică înlăturarea ca tardive a acelor critici din contestație care se vor dovedi ca fiind tardive. Trecând la soluționarea pe fond a contestației, Consiliul ia act că, potrivit comunicării nr. ..., oferta contestatorului a fost respinsă, ca inacceptabilă, deoarece lipsesc următoarele documente: -1- Certificatul de absolvire a unui curs de Noțiuni fundamentale de igienă/echivalent pentru personalul angajat în producerea/manipularea/distribuția produselor alimentare (cap. IX – considerații privind realizarea propunerii tehnice – punctul C) -2- Codul fiscal al beneficiarului este greșit în ordinul de plată emis de ..., astfel încât garanția de participare nu a fost virată în contul .... Consiliul nu este ținut să analizeze motivele de respingere a ofertei contestatorului în ordine stabilită de autoritatea contractantă, astfel că va proceda la analiza temeiniciei celui de al doilea motiv de respingere, ocazie cu care reține prescripțiile documentației de atribuire, regăsite în documentul Informații pentru ofertanți, prin intermediul cărora s-a impus în sarcina ofertanților obligația constituirii unei garanții de participare de 3% din valoarea estimată, reprezentată 6.741,74 lei, prin: 1. virament bancar; 2. instrumente de garanție emise în condițiile legii – HG 395/2016, art. 35; 3. prin depunere la casieria autorității contractante a unor sume numerar dacă valoarea este mai mică decât 5000 de RON. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că ... a depus în cadrul ofertei, drept dovadă a constituirii garanției de participare, .... Reproșează autoritatea contractantă contestatorului, așa cum rezultă din motivul de respingere, că în cadrul ordinului de plată cu care a făcut dovada constituirii garanției de participare, a inclus un cod fiscal eronat, situație în care suma achitată cu titlul menționat nu a ajuns în contul .... Analizând ordinul de plată în discuție, Consiliul constată că în partea dedicată beneficiarului plății, pe lângă denumirea și contul de trezorerie ale autorității contractante, apare menționat codul fiscal ... același regăsit în partea ordinului de plată dedicată plătitorului. Altfel spus, contestatorul a indicat propriul său cod fiscal ca fiind cel care aparține beneficiarului plății. În acest context, nu se poate reține că suma transferată a ajuns în contul autorității contractante, ci că s-a reîntors în contul plătitorului, cum, de altfel, confirmă contestatorul în cadrul corespondenței purtată cu autoritatea contractantă ulterior deschiderii ofertelor. Apărarea contestatorului conform căreia nu a regăsit nicăieri în documentația de atribuire codul fiscal al autorității contractante nu poate fi primită câtă vreme, atât prin anunțul de participare, cât și în documentul Informații pentru ofertanți, apare precizată data până la care ofertanții erau în drept să solicite oricare clarificare considerată Pagina 6 din 9
necesară, drept de care putea uza și contestatorul în scopul obținerii informației necesare, fără a mai vorbi că la o simplă căutare pe internet putea identifica cu ușurință codul fiscal al autorității contractante. Nu reprezintă argumente apte a demonstra netemeinicia motivului de respingere în analiză, nici împrejurarea că în cadrul procesului-verbal de deschidere a ofertelor nr. ...., autoritatea contractantă a bifat aferent garanției de participare mențiunea „DA”, această mențiune fiind corectă față de ordinul de plată regăsit printre documentele ofertei contestatorului. Cât privește acceptarea ordinului de plată de către bancă, contestatorul a procedat la un transfer bancar electronic ceea ce nu garantează primirea sumei de către beneficiarul plății. Este culpabilă și autoritatea contractantă, într-adevăr, dar nu din perspectiva invocată de contestator, ci din aceea că la momentul deschiderii ofertelor nu a verificat ca suma constituită de contestator cu titlu de garanție de participare se regăsește în contul său. Se impune sublinierea că, prin depunerea ofertei, contestatorul și-a însușit conținutul întregii documentații de atribuire, deci implicit și cerințele legate de constituirea garanției de participare expres solicitată, drept care riscul întocmirii ofertei cade în sarcina sa, neputând să își invoce propria culpă ca motiv al întocmirii neconforme a ofertei. Pe deplin aplicabil este principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans. Stabilită fiind temeinicia motivului de respingere analizat și, pe cale de consecință, legalitatea deciziei de respingere a ofertei contestatorului prin prisma acestuia, Consiliul nu va mai analiza temeinicia celui de al doilea motiv de respingere, deoarece ar fi de prisos o atare analiză câtă vreme nu procură vreun beneficiu contestatorului, situația juridică a ofertei acestuia fiind clară. Cu privire la celelalte critici din contestație, Consiliul le va respinge ca tardive, deoarece vizează, pe de o parte, documentația de atribuire publicată pe site-ul autorității contractante la data de ...., iar, pe de altă parte, procesul verbal de deschidere a ofertelor nr. ..., document al cărui conținut a fost cunoscut contestatorului încă de la data întocmirii lui, respectiv ...., când a fost semnat de reprezentantul legal al contestatorului, după cum și arată explicit în contestație. Critică contestatorul, de asemenea, și comunicarea rezultatului procedurii din considerentele că nu apare trecută firma care a câștigat și ponderea, prețul, dar și că nu conține nr de zile pentru depunerea contestației, însă nu arată acesta care prevederi ale documentației de atribuire sau legale au fost încălcate, procedura de față fiind una proprie, organizată în acord cu dispozițiile art. 69 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, potrivit cu care Prin excepție de la prevederile alin. (1), autoritatea contractantă atribuie contractele de achiziție publică/acordurile-cadru având ca obiect servicii sociale și alte servicii specifice în condițiile prevăzute la art. 111 și 112.], și art. 111 alin. (1) din Pagina 7 din 9
Legea nr. 98/2016, potrivit cu care (1) Procedura de atribuire prevăzută la art. 68 alin. (1) lit. h), aplicabilă în cazul serviciilor sociale şi al altor servicii specifice prevăzute în anexa nr. 2, este o procedură proprie, autoritatea contractantă având obligaţia respectării principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2)]. Prin urmare, va fi respinsă și această ultimă critică. Văzând cele de mai sus, care nu evidențiază elemente de natură a conduce la vicierea procedurii, Consiliul va respinge și solicitarea contestatorului de anulare a procedurii de atribuire. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept arătate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge contestația, ca nefondată. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art. 28 alin. (1) din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepțiile invocate de .... Respinge, ca nefondată, contestația depusă de ..., nr. ...., în contradictoriu cu .... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părţile cauzei, respectiv de la data luării la cunoştinţă de către alte persoane vătămate. Pagina 8 din 9
Pagina 9 din 9
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.