AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2697/2023

PADO GROUP INFRASTRUCTURES SRL în contradictoriu cu SOCIETATEA ELECTROCENTRALE CRAIOVA SA

Decizia CNSC nr. 2697/C1/2832 din 15.11.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2697/C1/2832 din 15.11.2023

Data din document
2023-11-15
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect „Înlocuire conducte DN500 circuit evacuare zgură și cenușă”, cod CPV 45231113-0, s-a solicitat anularea rezultatului și reevaluarea ofertelor. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite contestația formulată de PADO GROUP INFRASTRUCTURES SRL în contradictoriu cu SOCIETATEA ELECTROCENTRALE CRAIOVA SA și dispune anularea procedurii de atribuire în cauză. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: Admite contestația formulată de PADO GROUP INFRASTRUCTURES SRL în contradictoriu cu SOCIETATEA ELECTROCENTRALE CRAIOVA SA și dispune anularea procedurii de atribuire în cauză. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

scrie în Subtitlu: Etapele necesare înlocuirii conductei, nefiind explicit, în textul respectiv, că cele 4 coturi se vor confecționa de către executant din materialul pus la dispoziție de beneficiar. Totodată, arată că entitatea contractantă menționează, în adresa nr. 1019/13.10.2023, că, în Lista de cantități, Poziția 12 - Confecționarea coturilor și curbelor cutate cu unghiul de 46 - 90 grade din conducte de oțel încălzite cu flacăra oxiacetilenică, pentru diametrul exterior al conductei 451 -500 mm și grosimea peretelui 6-10 mm, reprezintă obligativitatea executantului, ceea ce, în mod normal, este corect, dacă nu se face o altă mențiune, așa cum este mențiunea din Caietul de sarcini, Capitolul VIII - Dispoziții finale: „Beneficiarul va pune la dispoziția Executantului coturile DN 500 confecționate în regie proprie”. În opinia sa, această frază este singura exprimare exactă, referitoare la curbele DN500 din caietul de sarcini. Menționează că nu are o problemă în confecționarea cotur…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2697/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 55093Data înregistrării: 2023-10-09
ContestatorPADO GROUP INFRASTRUCTURES SRLCUI 18604832
Autoritate contractantăSOCIETATEA ELECTROCENTRALE CRAIOVA SACUI 46943133

2023_2697_2023_Decizie_2697.pdf, BO2023_2697_2023_BO2023_2697.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.325 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2697/C1/2832 Data: 15.11.2023 Prin contestația nr. 346/09.10.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 55093/09.10.2023, formulată de PADO GROUP INFRASTRUCTURES SRL, cu sediul în Târgu Mureș, B-dul Pandurilor nr. 54, ap. 8, județul Mureș, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J26/654/2006, având cod unic de înregistrare RO 18604832, reprezentată legal prin administrator, împotriva raportului procedurii nr. 22906/03.10.2023, emis de către SOCIETATEA ELECTROCENTRALE CRAIOVA SA, în calitate de entitate contractantă, cu sediul în Craiova, str. Bariera Vâlcii, nr. 195, județul Dolj, în cadrul procedurii simplificate organizată pentru atribuirea unui contract având ca obiect „Înlocuire conducte DN500 circuit evacuare zgură și cenușă”, cod CPV 45231113-0, s-a solicitat anularea rezultatului și reevaluarea ofertelor. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite contestația formulată de PADO GROUP INFRASTRUCTURES SRL în contradictoriu cu SOCIETATEA ELECTROCENTRALE CRAIOVA SA și dispune anularea procedurii de atribuire în cauză. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Pagina 1 din 2

§ 2

Consilier de soluționare ................... PREȘEDINTE .................. Consilier de soluționare ..........................

§ 3

Redactat practicaua deciziei ................... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 9 (nouă) pagini

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 24.473 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2697/C1/2832 Data: 15.11.2023 Prin contestația nr. 346/09.10.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 55093/09.10.2023, formulată de ......... SRL, cu sediul în ........., ........., județul ........., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. ........., având cod unic de înregistrare RO ........., reprezentată legal prin ........., împotriva raportului procedurii nr. 22906/03.10.2023, emis de către ......... SA, în calitate de entitate contractantă, cu sediul în ........., str. ............., județul ........., în cadrul procedurii simplificate organizată pentru atribuirea unui contract având ca obiect „Înlocuire conducte DN500 circuit evacuare zgură și cenușă”, cod CPV 45231113-0, s-a solicitat anularea rezultatului și reevaluarea ofertelor. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În fapt, contestatorul precizează că conform raportului procedurii a fost desemnată câștigătoare oferta depusă de operatorul economic ........... SRL pentru suma de 170.407,00 lei fără TVA, cu toate că ......... SRL a avut oferta cu prețul cel mai scăzut, în valoare de 164.485,00 lei fără TVA. Cu privire la acest aspect arată că entitatea contractantă, a stabilit în raportul procedurii nr. 22906/03.10.2023 că oferta ......... SRL este neconformă, pe motivul că nu a ofertat „confecționarea celor 4 coturi, cu material pus la dispoziție de Beneficiar (poz. 12 din Anexa la Caietul de sarcini)”, respectiv Caietul de sarcini nr. 6706/17.03.2023 care a stat la baza Ofertării serviciilor privind „înlocuire conducte dn500 circuit evacuare zgură și cenușă”. Contestatorul precizează că motivul pentru care ......... SRL nu a ofertat confecționarea celor 4 coturi, cu material pus la dispoziție de Beneficiar a fost deoarece în oferta sa, a respectat întrutotul Caietul de sarcini nr. 6706/17.03.2023, iar în caietul de sarcini nr. 6706/17.03.2023 la - Capitolul VIII „Dispoziții finale” este menționat: Pagina 1 din 12

§ 2

„Beneficiarul va pune la dispoziția Executantului coturile DN 500 confecționate în regie proprie”. Ca urmare, a considerat eronată situația de a oferta materialul pus la dispoziție de către beneficiar, răspuns oferit și entității contractante când a solicitat clarificări cu privire la ofertarea confecționării celor 4 coturi. Având în vedere cele enumerate mai sus, solicită să se analizeze documentele anexate prezentei contestații și anume caietul de sarcini nr. 6706/17.03.2023, Lista de cantități transmisa, și Raportul procedurii nr. 22906/03.10.2023 și să dispună în sarcina entității contractante reanalizarea ofertelor primite, deoarece consideră că oferta sa a fost corectă și a respectat în totalitate caietul de sarcini. Totodată, având în vedere că are prețul cel mai scăzut, se impune desemnarea ca și câștigător al acestei licitații. Prin adresa nr. 1019/13.10.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 56291/13.10.2023, entitatea contractantă transmite punctul de vedere față de contestație prin care solicită respingerea contestației pentru următoarele motive: Operatorul economic ......... SRL înainte de deschiderea ofertelor a depus 2 solicitări de clarificare la caietul de sarcini, respectiv: • „Din lungimea totală de 300 ML conducta DN 500, vă rugăm să ne comunicați dacă pe traseul respectiv conducta se află îngropată, dacă există subtraversări de drumuri și dacă pe traseul respectiv conducta parcurge traseu aerian la o înălțime mai mare de 1,5 m pe estacade. În cazul în care traseul se parcurge atât îngropat cât și aerian vă rugăm să ne comunicați lungimea traseului de parcurs îngropat, și lungimea traseului parcurs aerian.

§ 3

În cazul în care există subtraversări de drum, există Tub de protecție? În cazul că există tub de protecție, se cere și înlocuirea sa, sau se va folosi același tub de protecție? Dacă tubul de protecție se cere să fie înlocuit, materialul privind tubul de protecție se pune la dispoziție de către ......... SA? Ce dimensiune se cere pentru tubul de protecție? Pe traseul parcurs îngropat cât și pentru tubul de protecție se va cere izolarea conductelor cu benzi de PEHD aplicate la rece, sau altă modalitate? „ și respectiv: • „În urma analizării Adresei de clarificare nr. 20436/04.09.2023 privind serviciile de „ÎNLOCUIRE CONDUCTE DN500 CIRCUIT EVACUARE ZGURA SI CENUȘA” din incinta Societății Electrocentrale ......... SA vă rugăm să ne ajutați cu clarificări pentru următoarele aspecte: În adresa nr. 20436/04.09.2023 se specifica faptul că nu este nevoie de izolație termică a conductei îngropate, dar de izolație anticorozivă cu benzi aplicate la rece este nevoie? Materialul tubular pus la dispoziție de Electrocentrale ......... SA are lungimea de 6 metri sau 12 metri, un aspect foarte important în stabilirea manoperei privind sudura”. Entitatea contractantă precizează că a răspuns la termen, cu răspunsuri consolidate, semnate electronic și a postat în SEAP ambele răspunsuri, pe care le atașează la prezenta adresa. Consideră astfel că ......... SRL a studiat îndeaproape caietul de sarcini, l-a însușit, la fel ca și toată documentația de atribuire și a fost lămurit cu modalitatea de întocmire a ofertei atât tehnică cât și financiară. Precizează că obligativitatea confecționării celor 4 bucăți coturi și curbe este menționată în caietul de sarcini nr. 6706/17.03.2023, la capitolul III.2 cât și în anexa 1 la caietul de sarcini la poziția 12. Entitatea contractantă precizează că la deschiderea și consemnarea ofertelor în Nota de consemnare oferte nr. 21030/11.09.2023, s-au prezentat și consemnat 3 ofertanți: ......... SRL; ........... SRL; ...........SRL. De asemenea precizează că s-au analizat ofertele din punct de vedere al calificării și s-a întocmit procesul verbal nr. 21258/18.09.2023 fiind declarați calificați toți cei 3 ofertanți. Ulterior, s-au analizat ofertele tehnice și entitatea contractantă a solicitat clarificări la propunerea tehnică în SEAP, operatorului economic ......... SRL și operatorului economic SC ........... SRL și, anume: „În urma verificării ofertelor depuse pentru achiziția din referință s- au constatat următoarele: Pagina 3 din 12

§ 4

1. Pentru propunerea tehnică SC ........... SRL solicităm prezentare și semnare „Listă cu cantitățile de lucrări pentru executare lucrări înlocuire conducte DN500”, conform cerințelor solicitate în caietul de sarcini. De asemenea, solicităm clarificări cu privire la operația de „confecționare de coturi și curbe - 4 bucăți” care, conform caietului de sarcini nr. 6706/17.03.2023, este în sarcina ofertantului, cu materialul (țeavă) pus la dispoziție de beneficiar; 2. Pentru propunerea tehnică SC ......... SRL solicităm prezentare și semnare „Listă cu cantitățile de lucrări pentru executare lucrări înlocuire conducte DN500”, conform cerințelor solicitate în caietul de sarcini. De asemenea, solicităm clarificări cu privire la operația de „confecționare de coturi și curbe - 4 bucăți” care, conform caietului de sarcini nr. 6706/17.03.2023, este în sarcina ofertantului, cu materialul (țeavă) pus la dispoziție de beneficiar”. Propunerea tehnică SC ...........SRL corespunde din punct de vedere tehnic cerințelor solicitate în caietul de sarcini. Entitatea contractantă arată că cei doi ofertanți au răspuns în SEAP. Documentele sunt atașate la prezenta adresă. • ......... SRL a comunicat că: „Referitor la confecționarea celor 4 coturi și curbe nu am adăugat valoare în lista de cantități deoarece în Caietul de sarcini nr. 6706/17.03.2023 la - Capitolul VIII „Dispoziții finale” este menționat: „Beneficiarul va pune la dispoziția Executantului coturile DN 500 confecționate în regie proprie”. Astfel că, fiind în situația de a respecta cerințele caietului de sarcini nu am putut să trecem valoare pe servicii și materiale puse la dispoziție de către Beneficiar”.

§ 5

• SC ........... SRL a comunicat: „Bună ziua, stimați colaboratori. Prin prezenta răspundem la solicitarea dvs. din data de 18.09.2023 cu privire la clarificarea structurată în 2 puncte. Răspundem punctual, respectiv la punctul nr. 1, anexăm și atașăm lista de lucrări ce vor fi efectuate conform cerințelor din caietul de sarcini. De asemenea la punctul nr. 2 privind confecționarea celor 4 coturi cu material pus la dispoziție de către beneficiar, SC ........... SRL prin propunerea tehnică înaintată către dvs. a expus în mod succint modul de confecționare și anume prin segmente. Totodată, pentru a oferi mai multe detalii despre modul de confecționare al lor, o să atașăm procedura noastră de lucru pentru confecționare coturi, teuri precum și a reducțiilor. Coturile vor fi executate de noi cu materialele puse la dispoziție de beneficiar fiind tarifate la prețul din oferta financiară. În speranța că am reușit să răspundem la solicitări conform așteptărilor dvs. vă mulțumim anticipat pentru solicitudine. Cu considerație, Adm. .................”. Prin urmare așa cum s-a specificat în solicitarea de clarificare s-a menționat de către entitatea contractantă că doar materialul este pus la dispoziția contractantului, confecționarea celor 4 coturi nu intră în atribuțiile ei ci în atribuțiile contractantului. Entitatea contractantă precizează că s-au analizat atât ofertele tehnice, cât și răspunsurile la clarificări și, comisia de evaluare, considerând ca ......... SRL recunoaște, prin răspunsul transmis, că nu a cuprins în oferta sa tehnică și economică confecționarea celor 4 coturi și curbe, a întocmit procesul verbal de analiză tehnică nr. 22081/22.09.2023, în care oferte conforme au fost declarate cele depuse de ........... SRL și ...........SRL. Oferta tehnică a ..............SRL a fost respinsă, ca fiind neconformă, deoarece, nu respectă cerințele din caietul de sarcini și anexa acestuia, conform HG nr. 394/2016, în vigoare, aliniatul 3 lit. a), așa cum reiese și din raportul procedurii nr. 22906/03.10.2023, pct. 2.4.2 și adresa nr. 21857/20.09.2023 (raport tehnic). Entitatea contractantă precizează că în caietul de sarcini nr. 6706/ 17.03.2023 este prevăzut punctul III .2. Specificații tehnice minimale, Etapele necesare pentru înlocuire conducte DN500:confecționare coturi și curbe cutate și punctul VI. 1. Cerințe privind prezentarea propunerii tehnice, Lista de lucrări. Această lista de lucrări este atașată caietului de sarcini, iar la punctul 12 este prevăzută Confecționarea coturilor și curbelor cutate (cu gusi) cu unghiul de 46°- 90°, din conducte de oțel, încălzite cu flacără oxiacetilenică, pentru diametrul exterior al conductei 451-500m...și grosimea peretelui 6-10 mm. Entitatea precizează că, ulterior, ofertele financiare au fost decriptate, dar, oferta ..............SRL nu a mai fost analizată, fiind deja Pagina 5 din 12

§ 6

neconformă și nu a putut fi decriptată din SEAP, sistemul nu permite. S- a întocmit procesul verbal de analiză oferte financiare nr. 22452/.27.09.2023 și s-a stabilit clasamentul:  - ........... SRL - 174.407,00 lei loc 1 - ...........SRL -185.332,28 lei loc 2 Ulterior, a fost întocmit procesul verbal nr. 22905/03.10.2023 - privind evaluarea documentelor suport depuse de candidați/ofertanți pentru demonstrarea informațiilor din DUAE. Entitatea contractantă precizează că s-a întocmit Raportul final al procedurii de atribuire, care a fost postat în SEAP, semnat electronic și comunicările, care au fost transmise către toți cei 3 ofertanți. Cu privire la mențiunea din contestație că oferta ..............SRL are prețul cel mai mic, precizează faptul că entitatea contractantă a luat cunoștință de acest lucru la data contestației, întrucât, oferta financiară a contestatorului nu a mai putut fi decriptată, ca urmare a postării în SEAP a evaluării tehnice, care a avut prioritate. În concluzie, având în vedere că entitatea contractantă a desfășurat, în mod corespunzător, achiziția și a respectat Legea nr. 99/2016, în vigoare și normele aplicate acesteia, pentru transparență, tratament egal, nediscriminare, proporționalitate și asumarea răspunderii, solicită respingerea contestației ......... SRL, ca fiind netemeinică și nelegală. Prin adresa nr. 366/13.10.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 56349/16.10.2023 contestatorul transmite răspuns față de punctul de vedere al entității contractante. Contestatorul, în urma studierii caietului de sarcini nr. 6706/17.03.2023, menționează că, Capitolul III. 2, prezintă, după cum

§ 7

scrie în Subtitlu: Etapele necesare înlocuirii conductei, nefiind explicit, în textul respectiv, că cele 4 coturi se vor confecționa de către executant din materialul pus la dispoziție de beneficiar. Totodată, arată că entitatea contractantă menționează, în adresa nr. 1019/13.10.2023, că, în Lista de cantități, Poziția 12 - Confecționarea coturilor și curbelor cutate cu unghiul de 46 - 90 grade din conducte de oțel încălzite cu flacăra oxiacetilenică, pentru diametrul exterior al conductei 451 -500 mm și grosimea peretelui 6-10 mm, reprezintă obligativitatea executantului, ceea ce, în mod normal, este corect, dacă nu se face o altă mențiune, așa cum este mențiunea din Caietul de sarcini, Capitolul VIII - Dispoziții finale: „Beneficiarul va pune la dispoziția Executantului coturile DN 500 confecționate în regie proprie”. În opinia sa, această frază este singura exprimare exactă, referitoare la curbele DN500 din caietul de sarcini. Menționează că nu are o problemă în confecționarea coturilor DN 500, deoarece, dispune de proceduri de confecționare, doar că, acest proces nu a fost cuprins în oferta financiară, deoarece, din Caietul de sarcini se înțelege că cele 4 curbe sunt confecționate în regie proprie de către beneficiar și puse la dispoziția executantului și, nicidecum, confecționarea coturilor de către executant din materialul pus la dispoziție de către beneficiar. Prin urmare, se consideră îndreptățit să conteste raportul procedurii nr. 22906/03.10.2023. Prin adresa nr. 1019/13.10.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 58894/26.10.2023, entitatea contractantă transmite în copie dosarul achiziției. Prin corespondența electronică înregistrată la CNSC cu nr. 56150/13.10.2023, ......... SRL depune, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 1 din 12.10.2023, emisă de Raiffeisen Bank, în valoare de 3.912,90 lei semnată cu semnătură electronică. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ......... SA, în calitate de entitate contractantă, a organizat procedura simplificată pentru atribuirea unui contract având ca obiect „Înlocuire conducte DN500 circuit evacuare zgură și cenușă”, cod CPV 45231113-0, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP, anunțul de participare simplificat nr. SCN1130565/31.08.2023, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 195.644,68 lei. Conform cap. II.2.5 din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „prețul cel mai scăzut”. Procedând la soluționarea contestației formulate de ......... SRL, Consiliul reține că, acesta, în calitate de ofertant în cadrul procedurii de atribuire în analiză, critică raportul procedurii nr. 22906/03.10.2023, Pagina 7 din 12

§ 8

emis de către ......... SA, solicitând cele precizate în preambulul prezentei decizii. Consiliul constată că obiectul contestației formulată de ......... SRL vizează modalitatea de evaluare a ofertei sale, pe care entitatea contractantă a declarat-o ca fiind neconformă. În contextul arătat, Consiliul apreciază, ca fiind aplicabile, în speță, dispozițiile art. 225 alin (1) lit. b) și lit. c) coroborat cu alin. (2) din Legea nr. 99/2016: „ (1) Autoritatea contractantă are obligația de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru în următoarele cazuri(…) b) dacă au fost depuse oferte admisibile care nu pot fi comparate din cauza modului neuniform de abordare a soluțiilor tehnice și/ori financiare c) dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului.(…) (2) În sensul dispozițiilor alin. (1) lit. c), prin încălcări ale prevederilor legale se înțelege situația în care, pe parcursul procedurii de atribuire, se constată erori sau omisiuni, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2).” Din economia acestor prevederi legale, Consiliul reține că o procedură de achiziție publică se finalizează fie prin încheierea contractului, fie prin anularea procedurii, actul decizional, în care se stabilește cum anume este aceasta finalizată, fiind raportul procedurii, act atacat prin contestația depusă de ......... SRL. Consiliul reține că, în caietul de sarcini nr. 6706/17.03.2023, se precizează, printre altele, următoarele:

§ 9

„ Capitolul III.2 Specificații tehnice minimale Etapele necesare înlocuire conducte DN500: (…) - Confecționare coturi și curbe cutate

§ 10

-4 buc. (…) În vederea efectuării lucrării beneficiarul va pune la dispoziție 300 ml conductă DN500 pentru înlocuire”. „Capitolul VIII Dispoziții finale: (…)Beneficiarul va pune la dispoziția Executantului coturile DN 500 confecționate în regie proprie”. În anexa la caietul de sarcini, în Lista de cantități, Poziția 12, entitatea contractantă precizează că reprezintă obligativitatea executantului, confecționarea coturilor și curbelor cutate cu unghiul de 46 - 90 grade din conducte de oțel încălzite cu flacăra oxiacetilenică, pentru diametrul exterior al conductei 451 -500 mm și grosimea peretelui 6-10 mm. Reține, de asemenea, Consiliul, că, prin adresa nr. 1019/13.10.2023, entitatea contractantă a solicitat contestatorului să clarifice următoarele aspecte: «Pentru propunerea tehnică SC ......... SRL solicităm prezentare și semnare „Listă cu cantitățile de lucrări pentru executare lucrări înlocuire conducte DN500”, conform cerințelor solicitate în caietul de sarcini. De asemenea, solicităm clarificări cu privire la operația de „confecționare de coturi și curbe - 4 bucăți” care, conform caietului de sarcini nr. 6706/17.03.2023, este în sarcina ofertantului, cu materialul (țeavă) pus la dispoziție de beneficiar». Prin corespondența aflată la pag. 303.3 din dosarul achiziției, parte a dosarului cauzei, ......... SRL a răspuns, astfel: „Referitor la confecționarea celor 4 coturi și curbe nu am adăugat valoare în lista de cantități deoarece în Caietul de sarcini nr. 6706/17.03.2023 la - Capitolul VIII „Dispoziții finale” este menționat: „Beneficiarul va pune la dispoziția Executantului coturile DN 500 confecționate în regie proprie”. Astfel că, fiind în situația de a respecta cerințele caietului de sarcini nu am putut să trecem valoare pe servicii și materiale puse la dispoziție de către Beneficiar”. Din cele arătate mai sus, Consiliul constată că, prin caietul de sarcini și anexa acestuia, entitatea contractantă solicită, în contradictoriu, pe de-o parte, ca cele 4 coturi și curbe să fie confecționate de către ofertanți, din material pus la dispoziție de către entitatea contractantă iar, pe de altă parte, precizează că cele 4 coturi și curbe sunt confecționate în regie proprie, de către entitatea contractantă, și puse la dispoziția ofertanților. Consiliul nu va reține, în soluționare, informația transmisă de către entitatea contractantă, prin adresa nr. 1019/13.10.2023, potrivit căreia Pagina 9 din 12

§ 11

«operația de „confecționare de coturi și curbe - 4 bucăți” care, conform caietului de sarcini nr. 6706/17.03.2023, este în sarcina ofertantului, cu materialul (țeavă) pus la dispoziție de beneficiar», dat fiind faptul că, respectiva informație a fost comunicată contestatorului ulterior deschiderii ofertelor, pe parcursul evaluării propunerii tehnice, și nu înaintea termenului-limită de depunere a ofertelor, astfel încât, acesta să poată întocmi o ofertă conformă. Astfel, având în vedere cele arătate pe parcursul considerentelor, Consiliul concluzionează că, în documentele aferente procedurii, din culpa entității contractante, apar informații contradictorii, în referire la confecționarea de coturi și curbe cutate, în sensul în care, în același document (caiet de sarcini, inclusiv, anexă), la capitole/poziții diferite, se precizează, pe de-o parte, că cele 4 coturi și curbe trebuie să fie confecționate de către ofertanți, din material pus la dispoziție de către entitatea contractantă iar, pe de altă parte, se precizează că cele 4 coturi și curbe sunt confecționate în regie proprie, de către entitatea contractantă, și puse la dispoziția ofertanților, ceea ce generează confuzii, care nu permit compararea ofertelor depuse în procedură, datorită

§ 12

modului neuniform de abordare a soluțiilor tehnice și financiare, ceea ce conduce la imposibilitatea încheierii contractului. Or, era obligația entității contractante, să includă, în documentația de atribuire, toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției sectoriale, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire, în conformitate cu dispozițiile art. 164 din Legea nr. 99/2016. Din cele expuse, rezultă că entitatea contractantă nu și-a

§ 13

îndeplinit obligația impusă prin art. 164 din Legea nr. 99/2016, ceea ce are ca efect imposibilitatea încheierii contractului. Urmare a cerințelor contradictorii din documentația de atribuire, unul dintre ofertanți a inclus în ofertă confecționarea coturilor, fiind declarat admisibil, altul (ofertantul desemnat câștigător) a răspuns la solicitarea de clarificări formulată de comisia de evaluare în sensul că este de acord să confecționeze coturile, deși din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultă că tocmai lipsa unei astfel de mențiuni a condus la solicitarea de clarificări iar cel de-al treilea, în speță contestatorul, nu a inclus în ofertă confecționarea coturilor și a argumentat prin răspunsul la solicitarea de clarificări motivul omisiunii, aspect care a condus la respingerea ofertei. Rezultă că cerințele contradictorii din documentația de atribuire au fost înțelese în mod diferit de către ofertanți, fiecare alegând în mod arbitrar cerința pe care să o respecte. În aceste condiții, se constată temeinicia criticilor aduse de ......... SRL referitor la modalitatea nelegală de derulare a procedurii de atribuire. Văzând că nu este posibilă continuarea procedurii de atribuire în situația faptică prezentată și că, la această etapă a procedurii de atribuire nici nu este posibilă luarea vreunei măsuri de remediere, care să permită desemnarea unei oferte câștigătoare, care să corespundă caracteristicilor tehnice stabilite prin caietul de sarcini și anexele acestuia, fără a fi încălcate principiile transparenței, tratamentului egal și nediscriminării consacrate de art. 2 din Legea nr. 99/2016, Consiliul va obliga entitatea contractantă la anularea procedurii de atribuire. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate în considerente, în temeiul art. 26 alin. (2) și alin. (7) din Legea nr. 101/2016, în vigoare, Consiliul va admite contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu ......... SA și va dispune anularea procedurii de atribuire în cauză. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu ......... SA și dispune anularea procedurii de atribuire în cauză. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 11 din 12

§ 14

Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ................... PREȘEDINTE ................... Consilier de soluționare ....................

§ 15

Redactat practicaua deciziei ................... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 9 (nouă) pagini

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.