Decizie 2625/2023
Decizie CNSC2023_2625_2023_Decizie_2625.pdf, BO2023_2625_2023_BO2023_2625.pdf
Document CNSC
EURO AUDIT SERVICE SRL în contradictoriu cu PRIMARIA MUNICIPIULUI REGHIN
Decizia CNSC nr. 2625/C11/2629 din 08.11.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
avand ca obiect «Execuție lucrări pentru investiția: „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în Municipiul Reghin, județul Mureș”», anunț de participare simplificat nr. SCN 1131168 din 12.09.2023, s-au solicitat Consiliului urmatoarele: - în principal, modificarea documentației de atribuire în sensul eliminării cerințelor restrictive care limitează în mod nelegal concurența; - obligarea autorității contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 din Legea nr. 98/2016; - în subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate măsuri de remediere, anularea procedurii; - obligarea autoritatii contractante la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea contestaţiei. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererile principale din contestația depusă de EURO-AUDIT SERVICE SRL în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI REGHIN. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să remedieze documentația de atribuire în sensul celor stabilite de Consiliu prin motivarea sa, să aducă modificările efectuate la cunoștința operatorilor economici interesați de participarea la procedura prin publicarea acestora în SEAP și să stabilească o nouă dată-limită de depunere a ofertelor, astfel încât, între data publicării remedierilor și data depunerii ofertelor, să fie asigurată o perioada de timp suficientă pentru elaborarea și prezentarea unor oferte care să respecte toate cerințele documentației de atribuire, astfel cum este modificată ca urmare a prezentei decizii. Respinge ca nefondat capătul subsidiar de cerere din contestație, vizând anularea procedurii. Obligă autoritatea contractantă la plata …Verifică pasajul în context →
.... a constituit cauțiunea în sumă de 35.000,00 lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. ..... din data de 21.09.2023, eliberată de ..... Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: .... ......... a initiat o procedura simplificată în vederea atriburii contractului de achiziție publică având ca obiect «Execuție lucrări pentru investiția: „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în Municipiul ........., județul .........”», prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN 1131168 din 12.09.2023, valoarea estimată a contractului de lucrări fiind de 4.098.613,40 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire stabilit fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. Documentatia de atribuire a fost publicata în SEAP odata cu anuntul de participare. Împotriva documentației de atribuire, .... a înaintat Consiliului contestația de față, s…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_2625_2023_Decizie_2625.pdf, BO2023_2625_2023_BO2023_2625.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2625/C11/2629 Data: 08.11.2023 Prin contestația nr. 669/19.09.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 51227/20.09.2023, formulată de EURO-AUDIT SERVICE SRL, cu sediul în Târgoviște, str. Calafat nr. 7, județul Dâmbovița, având CUI RO 16869469, înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul J15/954/2004, reprezentată de administrator - Alexandru Carlig, în cadrul procedurii simplificate, organizată de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI REGHIN, cu sediul în Reghin, str. P-ța Petru Maior nr. 41, județul Mureș, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achizitie publica avand ca obiect «Execuție lucrări pentru investiția: „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în Municipiul Reghin, județul Mureș”», anunț de participare simplificat nr. SCN 1131168 din 12.09.2023, s-au solicitat Consiliului urmatoarele: - în principal, modificarea documentației de atribuire în sensul eliminării cerințelor restrictive care limitează în mod nelegal concurența; - obligarea autorității contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 din Legea nr. 98/2016; - în subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate măsuri de remediere, anularea procedurii; - obligarea autoritatii contractante la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea contestaţiei. Pagina 1 din 2
Prin încheierea nr. 2704/C11/2629 din data de 25.09.2023, Consiliul a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a procedurii de atribuire formulata de EURO-AUDIT SERVICE SRL prin contestatia depusa. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererile principale din contestația depusă de EURO-AUDIT SERVICE SRL în contradictoriu cu PRIMĂRIA MUNICIPIULUI REGHIN. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să remedieze documentația de atribuire în sensul celor stabilite de Consiliu prin motivarea sa, să aducă modificările efectuate la cunoștința operatorilor economici interesați de participarea la procedura prin publicarea acestora în SEAP și să stabilească o nouă dată-limită de depunere a ofertelor, astfel încât, între data publicării remedierilor și data depunerii ofertelor, să fie asigurată o perioada de timp suficientă pentru elaborarea și prezentarea unor oferte care să respecte toate cerințele documentației de atribuire, astfel cum este modificată ca urmare a prezentei decizii. Respinge ca nefondat capătul subsidiar de cerere din contestație, vizând anularea procedurii. Obligă autoritatea contractantă la plata către EURO-AUDIT SERVICE SRL a sumei de 6.000 lei, reprezentând cheltuieli de solutionare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2625/C11/2629 Data: 08.11.2023 Prin contestația nr. 669/19.09.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 51227/20.09.2023, formulată de ...., cu sediul în ........., str. ...., județul ........., având CUI RO ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub numărul ........., reprezentată de administrator - ........., în cadrul procedurii simplificate, organizată de ... ........., cu sediul în ........., ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achizitie publica avand ca obiect «Execuție lucrări pentru investiția: „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în Municipiul ........., județul .........”», anunț de participare simplificat nr. SCN 1131168 din 12.09.2023, s-au solicitat Consiliului urmatoarele: - în principal, ......... în sensul eliminării cerințelor restrictive care limitează în mod nelegal concurența; - obligarea autorității contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 din Legea nr. 98/2016; - în subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate măsuri de remediere, anularea procedurii; - obligarea autoritatii contractante la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea contestaţiei. Prin încheierea nr. 2704/C11/2629 din data de 25.09.2023, Consiliul a respins ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a procedurii de atribuire formulata de ........ prin contestatia depusa. Pagina 1 din 52
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația nr. 669/19.09.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 51227/20.09.2023, formulată de ...., prin care se solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. Contestatoare arată că în conformitate cu proiectul tehnic „......... PTh (1)", parte integrantă din documentația de atribuire publicată în SEAP, proiectant este societatea ...., care a impus prin proiectul tehnic de execuție realizat cerințe privind participarea ofertanților la procedura de achiziție publică finanțată din resurse guvernamentale de catre .... (cerințe însușite ad litteram de catre autoritatea contractantă) care exced cu mult cerințelor minime stabilite prin Ordinul .... nr. 1866/18.10.2021 pentru aprobarea ....a Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public. Procedând în acest fel, proiectantul lucrării a pus autoritatea contractantă în situația de a încalca în mod flagrant prevederile alin. (1) și (2) ale art. 50 din Legea nr. 98/2016, potrivit carora. Subliniază că prin impunerea unor cerințe tehnice, constructive
și/sau funcționale specifice în sarcina ofertanților pentru aparatele de iluminat, componentele sistemului de telegestiune și punctele de aprindere a iluminatului public, proiectantul lucrării contribuie în mod nepermis la restrangerea artificială a concurenței. Impunerea de către proiectant a unor asemenea cerințe restrictive cu dedicație clară pentru un anume ofertant - .... este o practică obisnuită a ...., fiind de notorietate atribuirea catre .... a tuturor lucrarilor proiectate de catre ...., legăturile dintre cele două societăți fiind mai mult decât evidente. În sensul celor antemenționate înțelege să invoce două proceduri (din cele câteva sute în aceeași situație) atribuite .... și la care acesta (individual sau în cooperare cu alți operatori economici) fie a fost unicul ofertant, fie contracandidații acestuia au fost eliminați, proceduri atribuite în urma proiectelor realizate de catre ..... În continuare, contestatoarea indică modalitatea prin care proiectantul lucrărilor pentru „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal În Municipiul ........., judetul ........." a procedat la impunerea în mod nelegal a unor cerințe pe care le pot îndeplini doar echipamentele produse de catre ..... Face trimitere la fișa tehnică nr. 1 aparat de iluminat stradal cu Led (pag. 346-351 din „......... PTh SSV (1), pct. 1.14 din fișa tehnică: „compartimentul accesorii electrice va trebui să permită deschiderea sa 2
pentru operații de mentenanță, fără utilizarea de unelte. Pentru a facilita operațiile de mentenanță, acesta trebuie să poată fi deschis într-un interval scurt de timp, fără deteriorarea componentelor aparatului de iluminat". Condiția pentru realizarea proiectului finanțat prin .... este ca la finalizarea execuției autoritatea contractantă să delege gestiunea iluminatului public catre un operator economic autorizat .... pentru o perioadă de cel puțin 5 ani. În aceste condiții nu se poate identifica nicio utilitate pentru impunerea unei asemenea cerințe restrictive, de vreme ce nu autoritatea contractantă va executa aceste operațiuni, operațiunile de mentenanță ale SIP revenind în totalitate operatorului economic delegat, care este cel mai în masură să-și organizeze intervențiile în vederea realizării mentenanției fără nicio impunere. Prin ....nu se impune nicio cerință în acest sens, motiv pentru care se impune eliminarea cerinţei, aceasta fiind introdusă exclusiv cu scopul de a introduce obstacole nejustificate în calea concurenței, în contradicție vadită cu prevederile alin. (6) al art. 155 din Legea nr. 98/2016. Referitor la cerința „compartimentul accesorii electrice va fi prevazut cu un dispozitiv pentru menținerea capacului în poziția deschis pe durata realizării intervențiilor cu siguranță de menținere", arată că este formulată în mod ambiguu, întrucât există: a) corpuri de iluminat al căror capac se deschide în jos și nu au nevoie de un asemenea dispozitiv; b) corpuri de iluminat al caror capac se deschide în sus la 1800 și de asemenea nu necesită dispozitiv de menținere și c) foarte puține corpuri de iluminat, printre care și corpurile ...., care se semideschid și au nevoie de un asemenea dispozitiv de menținere în pozitia „deschis". Arată că, ....nu impune o asemenea cerință, ea fiind introdusă de către proiectantul ...., preocupat exclusiv de obstrucționarea concurenței cu orice preț. Astfel, arată că se impune eliminarea cerinței, ea fiind vădit nelegala. Referitor la cerința „compartimentul optic trebuie să permită deschiderea sa pentru operații de mentenanță. Pentru a facilita operațiile de mentenanță, acesta trebuie să poată fi deschis într-un inteval scurt de timp, fără deteriorarea componentelor aparatului de iluminat; nu se acceptă aparate de iluminat pentru care dispersorul este lipit de carcasă", arată că este formulată ambiguu, în legatura cu intevalul de deschidere scurt, care poate determina abuzuri în evaluare, întrucât nu se indică în niciun fel până la ce valoare se consideră intervalul ca fiind „scurt", astfel lasându-se în mod nepermis loc de interpretari. Susține că este exclusiv în sarcina operatorului delegat modalitatea de intervenție în realizarea mentenanței și nu a autorității contractante, motiv pentru care se impune și eliminarea acestei cerințe, aceasta fiind introdusă exclusiv cu scopul de a introduce obstacole nejustificate în calea concurenței, în contradicție vadită cu prevederile alin. (6) al art. 155 din Legea nr. 98/2016. Pagina 3 din 52
În ceea ce privește cerința - „placa LED trebuie să conțină minim 12 LED- uri.... ", și este apreciată ca o cerință profund restictivă, întrucât favorizează producătorii de aparate de iluminat cu LED-uri de puteri mici în defavoarea producătorilor de aparate de iluminat cu LED-uri de mare putere, cu o putere nominală ca medie de 5W. Ilustrează cum această cerință impusă de proiectant pentru corpurile produse de ...., chiar cu corpul de iluminat impus cu o putere maxima de 22W. Aceasta ar înseamnă că prin impunerea unui numar de minim de 12 LED-uri pentru placa optică LED a aparatului de iluminat cu putere totală nominală de 22W, ar rezulta că puterea electrică medie a unui LED component 1,83W. În același timp însă, pentru un corp de iluminat echipat cu minim 12 LED- uri de mare putere (așa cum de altfel proiectantul prevede la pct. 1.15 din fișa tehnică) al unui alt producator, ar rezulta o putere totală nominală de 60W, ceea ce ar avea drept consecință declararea ca neconformă a ofertei acesteia pentru depășirea puterii maxime impuse de 22W. Asadar impunerea unui numar de LED-uri cumulată cu stabilirea unei puteri maxime pentru corpul de iluminat avantajează producatorii cu LED-uri de mică putere precum ...., firma pentru care proiectează .... și în mod corelativ dezavantajează, în opinia sa, producătorii LRD-urilor de mare putere. În continuare, arată că ....nu impune o asemenea cerință, ea fiind introdusă de către proiectantul ...., preocupat exclusiv de obstrucționarea concurenței cu orice preț. Susține că se impune eliminarea cerinței, ea fiind în mod vădit nelegală. Referitor la cerința - „placa LED va fi prevazută cu un senzor termic care permite, împreună cu tipul de driver utilizat, reducerea fluxului luminos în cazul în care temperatura pe sursele LED depășește pragul critic prestabilit", contestatoarea menționează că impunerea unei cerințe contructive „ca placa LED să fie prevazută cu senzor termic" specifică aparatului de iluminat al ...., este restrictivă întrucât producătorii consacrați nu utilizează un asemenea sistem de răcire a LED-urilor aflate în funcțiune, prin reducerea fluxului luminos, măsură ce poate fi deosebit de periculoasă pentru circulația auto și care poate predispune la accidente grave de circulație. Industria iluminatului public a rezolvat problema controlului temperaturii critice care se poate înregistra pe joncțiunile LED-urilor aflate în funcțiune prin realizarea managementului termic combinat al racirii LED-urilor prin utilizarea concomitentă a mai multor procedee de răcire. Doar aparatele de iluminat primitive mai utilizează astazi reducerea fluxului luminos al LED-urilor pentru menținerea temperaturii de funcționare, întrucât acestea nu sunt prevazute cu sisteme de răcire combinate. Arată că ....nu impune o asemenea cerință, ea fiind introdusă de catre proiectantul ...., preocupat exclusiv de obstructionarea concurenței, cu solicitarea de eliminare cerintei. 4
Referitor la cerința - „aparatul de iluminat va fi dotat cu supapă de ventilație care va asigura ventilația, echilibrarea presiunii și reducerea etanșării carcasei (crearea unui spațiu ermetic)”, contestatoarea arată că o ventilație nu poate fi efectuată printr-o supapă. Ventilația însemnă schimbul de caldură care se produce ca urmare circulației libere a fluidelor în interiorul unui corp solid, iar acest lucru nu se poate realiza printr-o supapă. Definiția supapei prevazuta în .... este de „organ de maşină montat în dreptul unui orificiu și folosit pentru întreruperea sau restabilirea circuitului unui fluid care trece prin acest orificiu". Subliniază că este greu de înțeles în ce fel o supapă poate produce o ventilație naturală într-un corp de iluminat închis etanș, cum poate echilibra presiunea în corp și față de cine o echilibrează, cum poate reduce etansarea carcasei (crearea unui spatiu ermetic) ori reduce etanșarea ori crează un spațiu și mai etanș. Este o cerință pe care proiectantul în mod deliberat a introdus-o în fișa tehnică doar pentru ca .... SR. o are în construcția corpului de iluminat produs. Cerința nu prezintă niciun fel de utilitate, este ambiguă. Arată că ....nu impune o asemenea cerință, ea fiind introdusă de catre proiectantul ...., cu solicitarea de eliminare a cerintei, întrucât obstrucționează concurența. Referitor la cerința - „aparatul de iluminat va avea inscripționat prin gravare sau orice altă tehnologie de inscripționare indestructibilă, un cod de bare sau QR pe carcasa acestuia. Se va prezenta o fotografie pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței. Din considerente de durabilitate nu sunt acceptate etichete autoadezive.", contestatoarea subliniază că prin faptul că proiectantul impune gravarea pe carcasa corpului de iluminat a unui cod de bare sau cod QR, care în general nu este citit de către autoritatea contractantă din lipsa cititoarelor de cod de bare sau cod QR nu își găsește nicio utilitate, fiind impusă cu unicul scop de a limita în mod nelegal concurența. Critică faptul că proiectantul în loc să fi fost preocupat de tipul informațiilor conținute de codul de bare și de modalitatea de citire a acestora, preocuparea lui a fost legată de modalitatea de gravare a codului de bare sau a codului QR pe carcasă și modul de impunere a acestei cerințe, în favoarea unui anumit ofertant care deține deja această tehnologie. În lipsa informațiilor ce trebuie conținute de codul de bare sau codul QR, se pune serios problema cum ar putea fi gravată imaginea unui cod QR (extrem de complicată) și cum ar putea fi citite asemenea informații din gravuri de către un cititor în infraroșu clasic de coduri de bare sau de către un telefon mobil. Cerința impune de asemenea interdicția utilizării etichetelor autoadezive cu cod de bare și cod QR, cand acestea se utilizează în mod generalizat astăzi în întreaga lume. Proiectantul a impus și prezentarea de fotografii cu gravurile codului de bare sau codului QR pentru demonstrarea indeplinirii cerinței. Proiectantul nu a indicat tipul cititorului de bare gravate sau a cititorului de cod QR gravat, cu care se vor putea citi codurile respective, astfel încât producatorii corpurilor de iluminat să se poata alinia din timp cerințelor nelegale impuse de acesta. Cerința este apreciată ca nelegală și este impusă de proiectant exclusiv pentru favorizarea ..... Pagina 5 din 52
În ....nu se impune o asemenea cerință, ea fiind introdusă de catre proiectantul ...., preocupat exclusiv de obstrucționarea concurenței cu orice preț. Ca urmare a celor antemenționate se impune eliminarea cerinței, ea fiind în mod vadit nelegală. Referitor la pct. 1.17 din fișa tehnică: „producatorul aparatelor de iluminat...", contestatoarea arată că cerința „de punere la dispoziţia beneficiarului a unei aplicaţii mobile gratuite disponibilă pe Google Play și Appstore " poate fi impusă prin documentația de atribuire strict în sarcina ofertanților la procedură, nu în sarcina producătorilor care nu sunt ofertanți și nu au nicio relație contractuală cu autoritatea contractantă, fiind terți față de procedură, condiții în care impunerea unor cerințe în sarcina unor terți față de procedură este apreciată ca nelegală. Impunerea modului în care va trebui să funcționeze această aplicație „aplicaţia va avea minim două funcții principale: a). Furnizare de date unice despre aparatul de iluminat și b). introducere de date suplimentare despre ansamblul de iluminat", nu poate fi impusă producătorilor care nu sunt ofertanți în procedură. Tipul informatiilor solicitate de proiectant la pct. a). din aplicație sunt informații ce se regăsesc în totalitate în Fișa tehnică a corpului de iluminat solicitat emisă și semnată de producator (solicitată la pct. 3.1), astfel că obligarea unui producător la o asemenea aplicație nu poate avea, în opinia sa, niciun sens sau finalitate legală. Referitor la, informatiile solicitate precum „dimensiunea permisă a consolei de fixare tipul driverului, ppţiunea de control, optiuni de telemanagement, furnizarea codurilor de comandă pentru piese de schimb: driver, modul LED, etc., setari driver, etc.", apreciază că fie unele sunt lipsite de claritate, fie altele sunt complet inutile sau sunt solicitate din cauza faptului că așa sunt structurate în aplicația .... impusă de proiectantul ..... Arată că tipul informatiilor de la pct. b). pentru care beneficiarul solicită de a fi permisă introducerea lor în aplicație sunt informații pe care le furnizează sistemul de telegestiune care va fi implementat și nu o aplicație de tip cod QR. De altfel, operarea într-o aplicație proprietară nu poate fi efectuată de către terți și în niciun caz în mod independent de permisiunea producatorului. Doar sistemul de telegestiune ce va fi implementat poate pune la dispoziția beneficiarului fără restricții toate informațiile solicitate aplicatiei QR, acesta devenind proprietarul de drept al sistemului de telegestiune. Critică relevanța, utilitatea acestei aplicaţii de tip QR, atâta timp cât se implementează un sistem de telegestiune capabil să furnizeaze informații infinit mai multe autorității contractante decât o simplă aplicație QR a unui corp de iluminat. Prin impunerea cerinței de punere la dispoziția beneficiarului de către producători a unei asemenea aplicații se restricționează în mod nejustificat și nelegal concurența, întrucât la procedură vor putea participa doar producătorii care și-au „fabricat" o asemenea aplicație 6
inutilă și în mod deosebit producatorul .... deosebit de „inventiv" în crearea unor asemenea cerințe, impuse în general prin proiectantul ..... În condițiile în care toate informațiile solicitate prin impunerea acestei cerințe sunt dublate de informațiile impuse prin fișa tehnică a producătorului și sistemul de telegestiune implementat, cerința privind solicitarea ca producătorul să puna la dispozitia furnizorului o aplicație mobilă gratuită care să dubleze informații deja solicitate prin alte documente este o cerință restrictivă și profund nelegală, motiv pentru care solicită eliminarea acesteia. Referitor la pct. 3.3 din fișa tehnică, critică declarația de conformitate emisă de către producător privind respectarea prevederilor standardului SR EN 50419, care este apreciată ca inutilă atâta timp cât la pct.3.2 se solicită prezentarea declarației de conformitate emisă de producător pentru marcajul CE, declarație care atestă îndeplinirea tuturor standardelor UE privind produsul pentru care a fost dată declarația respectivă, nefiind necesară o declarație de conformitate privind îndeplinirea fiecărui standard în parte. Menționează faptul că declarația de conformitate CE este emisă în baza respectării Directivelor UE, singurele care prevăd standardele pe care trebuie să le îndeplinească produsele intrate pe teritoriul UE. Odată emisă declarația CE de către producător se presupune că produsul conținut în declarație respectă în totalitate standardele prevazute în Directivele UE în legătură cu produsul declarat. Avându-se în vedere faptul că această cerință este deja îndeplinită prin prevederile de la pct.3.2 din fișa tehnică, arată că se impune eliminarea acesteia, întrucât are ca efect restrângerea concurenței, iar ....neimpunând o asemenea cerință, ea fiind introdusă de catre proiectantul .... SR., preocupat exclusiv de obstrucționarea concurenței. Solicită eliminarea cerintei. Referitor la pct. 3.7 din fișa tehnică, respectiv prin solicitarea la pct. 3.5 și 3.6 din fișa tehnică a certificarilor ENEC și ENEC+, care reprezintă cea mai complexă formă de certificare a producției fabricate și a produselor rezultate făcând parte din schema 5 de certificare care reprezintă licența de marcă a produsului pentru care a fost eliberată, solicitarea de la pct. 3.7 din fișa tehnică de prezentare a unei alte licențe de utilizare a mărcii, decât cea a ENEC este apreciată ca o cerință abuzivă, menită să ducă în eroare ofertanții și să restrangă în mod artificial concurența. Impunerea de către proiectant a unei asemenea cerințe se explică prin faptul că acesta a întocmit proiectul pentru firma ...., care deține și o așa numită licență de marcă emisă de către laboratorul OICPE București pe schema 3 de certificare, care este absorbită de către shema 5, cea mai complexa schemă de certificare a producției și produselor fabricate, motiv pentru care această impunere contribuie la inducerea în eroare a ofertanților și la restrângerea artificială a concurenței. Solicită eliminarea cerintei. Pagina 7 din 52
În continuare, contestatoarea formulează critici referitoare la fișa tehnică nr. 2 controller punct luminos (pag. 352-355 din „......... PTh SSV(1)"). Referitor la pct. 1.9 din fișa tehnică - „material carcasă: policarbonat rezistent la UV, cod de bare sau cod QR gravat pe carcasă sau orice altă inscripționare idestructibilă (nu sunt acceptate etichete autoadezive)", contestatoarea arată că, cerința prin care proiectantul impune gravarea pe carcasa controllerului punct de aprindere a unui cod de bare sau cod QR, care în general nu este citit de către autoritatea contractantă din lipsa cititoarelor de cod de bare sau cod QR nu își gaseste nicio utilitate, fiind impusa cu unicul scop de a limita în mod nelegal concurența. Proiectantul în loc să fi fost preocupat de tipul informațiilor conținute de codul de bare și de modalitatea de citire a acestora, preocuparea lui a fost legată de modalitatea de gravare a codului de bare sau a codului QR pe carcasă și modul de impunere a acestei cerințe, în favoarea unui anumit ofertant care deține deja această tehnologie. În lipsa informațiilor ce trebuie conținute de codul de bare sau codul QR, apreciază că se pune serios problema cum ar putea fi gravată imaginea unui cod QR (extrem de complicată) și cum ar putea fi citite asemenea informații din gravuri de catre un cititor în infraroșu clasic de coduri de bare sau de către un telefon mobil. Cerința impune de asemenea interdicția utilizării etichetelor autoadezive cu cod de bare și cod QR, cand acestea se utilizează în mod generalizat astăzi în întreaga lume. Proiectantul a impus și prezentarea de fotografii cu gravurile codului de bare sau codului QR pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței. Proiectantul nu a indicat tipul cititorului de bare gravate sau a cititorului de cod QR gravat, cu care se vor putea citi codurile respective, astfel încat producătorii corpurilor de iluminat să se poată alinia din timp cerințelor impuse de acesta. Cerința este apreciată ca nelegală și că este impusă de proiectant exclusiv pentru favorizarea ..... Apreciază că ....nu impune o asemenea cerință, ea fiind introdusă de catre proiectantul ...., preocupat exclusiv de obstrucționarea concurenței. Referitor la pct. 1.15 din fișa tehnică „producătorul controllerului va pune la dispozitia beneficiarului", contestatorul arată că cerința „de punere la dispoziţia beneficiarului a unei aplicaţii mobile gratuite disponibilă pe Google Play și Appstore" poate fi impusă prin documentația de atribuire strict în sarcina ofertanților la procedură, nu în sarcina producătorilor care nu sunt ofertanți și nu au nicio relație contractuală cu autoritatea contractantă, fiind terți față de procedură, condiții în care impunerea unor cerințe în sarcina unor terți față de procedură este apreciată ca nelegală. Impunerea modului în care va trebui să funcționeze această aplicație „aplicaţia va avea minim două funcţii principale: a). Furnizare de date unice 8
despre controller și b). introducere de date suplimentare despre ansamblul de iluminat", nu poate fi impusă producătorilor care nu sunt ofertanți în procedură. Tipul informațiilor solicitate de proiectant la pct. a). din aplicație sunt informații ce se regăsesc în totalitate în fișa tehnică a controllerului punct luminos solicitat emisă și semnată de producător (solicitată la pct. 3.1), astfel că obligarea unui producător la o asemenea aplicație nu poate avea niciun sens sau finalitate legală. Astfel, apreciază că informațiile solicitate aplicației fie unele sunt lipsite de claritate, fie altele sunt complet inutile sau sunt solicitate din cauza faptului că așa sunt structurate în aplicația .... impusă de proiectantul ..... Tipul informațiilor de la pct. b). pentru care beneficiarul solicită de a fi permisa introducerea lor în aplicație sunt informații pe care le furnizează sistemul de telegestiune care va fi implementat și nu o aplicație de tip cod QR. De altfel, operarea într-o aplicație proprietară nu poate fi efectuată de către terți și în niciun caz în mod independent de permisiunea producatorului. Apreciază că doar sistemul de telegestiune ce va fi implementat poate pune la dispoziția beneficiarului fără restricții toate informațiile solicitate aplicatiei QR, acesta devenind proprietarul de drept al sistemului de telegestiune. Critică relevanța, utilitatea acestei aplicații de tip QR, atâta timp cât se implementează un sistem de telegestiune capabil să furnizeaze informații infinit mai multe autorității contractante decât o simplă aplicație QR a unui controller de corp de iluminat. Prin impunerea cerinței de punere la dispoziția beneficiarului de catre producători a unei asemenea aplicații se restrictionează în mod nejustificat și nelegal concurența, întrucât la procedură vor putea participa doar producatorii care și-au „fabricat" o asemenea aplicație complet inutilă și în mod deosebit producatorul .... deosebit de „inventiv" în crearea unor asemenea cerințe, impuse în general prin proiectantul ..... În condițiile în care toate informațiile solicitate prin impunerea acestei cerințe sunt dublate de informațiile impuse prin fișa tehnică a producătorului și sistemul de telegestiune implementat, cerința privind solicitarea ca producătorul să pună la dispoziția furnizorului o aplicație mobilă gratuită care să dubleze informații deja solicitate prin alte documente este o cerinta restrictivă și nelegală, motiv pentru care solicită eliminarea acesteia. Referitor la pct. 3.2 și pct. 3.3 din fișa tehnică, contestatoarea arată că proiectantul a stabilit la pct. 3.2 cerinta „prezentării declaraţiei de conformitate emisă de producător din care să reiasă marcajul CE în conformitate cu directivele europene" în timp ce la pct. 3.3 s-a solicitat un „certificat de conformitate conform directivelor esenţiale UE", care în fapt reprezintă același lucru. Declarația de conformitate a produselor ofertate solicitată la pct. 3.2 este o declarație pe proprie raspundere a producătorului, emisă sub sancțiune legală, prin care acesta confirmă faptul că produsele ofertate respectă standardele prevăzute de directivele europene și li se poate Pagina 9 din 52
aplica marcajul CE. Declarația de conformitate CE menționată mai sus este valabilă neînsoțită de certificatul de conformitate solicitat ca cerință la pct. 3.3, fiind o declarație dată în baza legii pe raspunderea producătorului, certificatul de conformitate este un document emis de către un laborator autorizat, prin care acesta confirmă că produsele testate de laborator (deci nu cele ofertate, întrucât testarea este mult anterioară ofertarii) respectă standardele prevazute de directivele europene și este valabil doar însoțit de declarația de conformitate CE a producătorului, prin care acesta se angajează să oferteze produse similare cu cele testate prevazute în certificatul de conformitate. Critică cerința referitoare la prezentarea unui certificat de conformitate, când era suficientă, în opinia sa, doar cerința pentru prezentarea declarației de conformitate CE, care este obligatorie și în cazul existenței certificatului de conformitate. Subliniază că motivul pentru care certificatul de conformitate prevăzut la pct. 3.3 din fișa tehnică trebuie să fie obligatoriu însoțit și de declarația de conformitate CE este că laboratorul de testare nu-și poate asuma responsabilitatea ca producătorul, ulterior obținerii certificatului de conformitate pentru produsele testate, va respecta în producție pentru produsele ofertate, standardele prevazute în directivele europene. Tocmai acesta este și motivul pentru care laboratoarele de testare fac mențiunea necesară în certificatele de conformitate (rapoartele de testare) ca rezultatele testelor privesc exclusiv mostrele testate și nu privesc producția viitoare, dacă aceasta este neînsoțită de declarația de conformitate CE. Arată că menționarea generală a îndeplinirii standardelor (care prin excelență sunt standarde tehnice care confirmă/infirmă parametrii tehnici/costructivi/ funcționali cât se poate de reali) apreciază că este impusă doar cu scopul limitării concurenței și avantajarea unui anumit ofertant, respectiv ..... Cerința impusă prin fișa tehnică la pct. 3.3 privind prezentarea unui certificat de conformitate pentru produsele ofertate este o cerință excedentară impusă doar cu scopul limitării concurenței, în timp ce declarația de conformitate CE este suficientă și satisface pe deplin cerința privind conformitatea produselor ofertate cu directivele UE neînsoțită de certificatul de conformitate, motiv pentru care solicită eliminarea pct. 3.3 din fișa tehnică a controllerului punct luminos, ea fiind apreciată ca restrictivă și nefiind prevăzută nici în Ghidul de finanțare. Referitor la pct. 3.4, 3.5 și 3.6 din fișa tehnică, proiectantul în mod deliberat nu a indicat în mod clar ce licență de utilizare a mărcii se solicită a fi depusă potrivit pct. 3.4, respectiv ce se solicită a fi testat prin raportul de testare de la pct. 3.5 și pct.3.6 din fișele tehnice, solicitând doar o simplă confirmare a standardelor indicate sau testare a unor parametri tehnici, funcționali și constructivi pentru controllerul punct luminos. Face trimitere la cerințele de la pct. 3.7-3.12 din aceeași fișă tehnică unde din contra sunt clare. 10
Concluzionează că, prin impunerea unor cerințe ambigue de către proiectant cu scopul vădit de a limita concurența și de a avantaja un anumit ofertant, respectiv ...., precum și neimpunerea acestor cerințe prin Ghidul de finanțare, solicită eliminarea din fișa tehnică a acestor cerințe. Referitor la fișa tehnică nr. 3 senzor multifuncțional (pag. 356-358 din „......... PTh SSV(1)") și pct. 3.2 și pct. 3.3 din fișa tehnică, proiectantul a stabilit la pct. 3.2 cerința „prezentării declaraţiei de conformitate emisă de producător din care să reiasă marcajul CE în conformitate cu directivele europene", iar la pct. 3.3 s-a solicitat un „certificat de conformitate ce va confirma respectarea urmatoarelor standarde: (...)", care în fapt, în opinia contestatoarei reprezintă același lucru. Declarația de conformitate a produselor ofertate solicitată la pct. 3.2 este o declarație pe proprie răspundere a producătorului, emisă sub sancțiune legală, prin care acesta confirmă faptul că produsele ofertate respectă standardele prevazute de directivele europene și li se poate aplica marcajul CE. Declaratia de conformitate CE menționată mai sus este valabilă neînsoțită de certificatul de conformitate solicitat ca cerință la pct. 3.3, fiind o declarație dată în baza legii pe răspunderea producătorului. Certificatul de conformitate este un document emis de catre un laborator autorizat, prin care acesta confirmă că produsele testate de laborator (deci nu cele ofertate, întrucât testarea este mult anterioară ofertării) respectă standardele prevăzute de directivele europene și este valabil doar însoțit de declarația de conformitate CE a producatorului, prin care acesta se angajează să oferteze produse similare cu cele testate prevăzute în certificatul de conformitate. Critică stabilirea drept cerință și prezentarea unui certificat de conformitate, când era suficientă doar cerința pentru prezentarea declarației de conformitate CE, care este obligatorie și în cazul existenței certificatului de conformitate. Explicația contestatoarei referitoare la prezența certificatului de conformitate prevazut la pct. 3.3 din fișa tehnică care ar trebui să fie însoțit și de declarația de conformitate CE este că laboratorul de testare nu-și poate asuma responsabilitatea ca producătorul, ulterior obținerii certificatului de conformitate pentru produsele testate, va respecta în producție pentru produsele ofertate, standardele prevăzute în directivele europene. Tocmai acesta este și motivul pentru care laboratoarele de testare fac mențiunea necesară în certificatele de conformitate (rapoartele de testare) ca rezultatele textelor privesc exclusiv mostrele testate și nu privesc producția viitoare, dacă aceasta este neînsoțită de declarația de conformitate CE. Critică formularea ambiguă a cerinței, întrucât nu stabilește cu claritate ce anume din standardele invocate trebuie să respecte produsele supuse testării, iar menționarea generală a îndeplinirii standardelor (care prin excelență sunt standarde tehnice care confirmă/infirmă parametrii tehnici/costructivi/ functionali cât se poate de reali) este impusă doar cu Pagina 11 din 52
scopul limitării concurenței și avantajarea unui anumit ofertant, respectiv ..... Cerința impusă prin fișa tehnică la pct. 3.3 privind prezentarea unui certificat de conformitate pentru produsele ofertate este o cerință excedentară impusă doar cu scopul limitării concurenței, în timp ce declarația de conformitate CE este suficientă și satisface pe deplin cerința privind conformitatea produselor ofertate cu directivele UE neînsoțită de certificatul de conformitate, motiv pentru care solicită eliminarea pct. 3.3 din fișa tehnică a senzorului multifunctional, ea fiind restrictivă și mai mult decât atât nefiind prevazută nici în Ghidul de finanțare. Referitor la fișa tehnică nr. 4 punct de aprindere trifazat cu gateway cu ieșiri monofazate/trifazate (pag. 359-362 din „......... PTh SSV(1)") În caietul de sarcini pag. 4, în fișa de date pag. 2 pct. II. 1.4 și în proiectul tehnic de execuție (PT) pag. 36 (pag. 38 din pdf) sunt enumerate cantitățile de lucrări ce se vor realiza în baza proiectului tehnic realizat și arată că printre lucrările enumerate în soluția de proiectare din PT, în caietul de sarcini și în fișa de date, așa cum a arătat, nu există puncte de aprindere noi, astfel încât să se justifice impunerea cerinței includerii printre documentele achiziției a formularului fișa tehnică nr. 4 Punct de aprindere trifazat cu Gateway cu ieșiri monofazate/trifazate. Arată că această fișă tehnică a fost impusă de proiectantul lucrărilor .... cu scopul vădit de restrângere a concurenței și avantajarea unui anume ofertant (....) care deține o astfel de fișă tehnică. Întrucât niciunul din documentele procedurii nu conțin lucrări care să presupună înlocuirea punctelor de aprindere existente, ci doar montarea în punctele de aprindere existente a unui numar de 23 de gateway-uri care să realizeze sistemul de telemanagement avut în vedere, apreciază că se impune eliminarea completă a fișei tehnice nr. 4 punct de aprindere trifazat cu gateway cu iesiri monofazate/trifazate, pentru că nu are obiect, fiind impusă abuziv de catre proiectant cu scopul restrângerii concurenței și avantajarea unui anumit ofertant (....). Referitor la fișa tehnică nr. 5 sistem de telegestiune iluminat public (pag. 363-369 din „......... PTh SSV(1)"), respectiv, pct. 1.13 din fișa tehnică, contestatoarea arată că se impune eliminarea pct. 1.13 din fișa tehnică, întrucât expresia utilizată „nivel granular” nu se regăsește în niciun dicționar tehnic cunoscut, astfel că includerea acestei cerințe este de natură a induce în eroare ofertanții și pe cale de consecință de a restricționa în mod nelegal concurența. Apreciază că această expresie și sensul ei fiind cunoscute exclusiv de către proiectant și prepusii acestuia. Întrucât cerința de la pct. 1.13 nu exprimă nimic în mod concret, în egală măsură nefiind prevazută drept cerință minimă nici în Ghidul de finanțare, apreciază că se impune eliminarea acesteia din cuprinsul fișei 12
tehnice nr. 5, fiind impusă doar cu scopul limitării concurenței și avantajarea unui anumit ofertant, respectiv ..... Referitor la pct. 3.2 și pct. 3.3 din fișa tehnică, contestatoarea arată că proiectantul a stabilit la pct. 3.2 cerința „prezentării declarației de conformitate emise de producător din care să reiasă marcajul în conformitate cu cerinţele esenţiale prevăzute de directivele Uniunii Europene", în timp ce la pct. 3.3 solicită un „certificat de conformitate pentru întreg sistemul de telegestiune, conform directivelor esențiale", care în fapt reprezintă același lucru. Declarația de conformitate a produselor ofertate solicitată la pct. 3.2 este o declarație pe proprie răspundere a producatorului, emisă sub sancțiune legală, prin care acesta confirmă faptul că produsele ofertate respectă standardele prevăzute de directivele europene și li se poate aplica marcajul CE. Declarația de conformitate CE menționată mai sus este valabilă neînsoțită de certificatul de conformitate solicitat ca cerință la pct. 3.3, fiind o declarație dată în baza legii pe răspunderea producatorului. Argumentează cpntestatoarea în continuare că certificatul de conformitate este un document emis de către un laborator autorizat, prin care acestă confirmă că produsele testate de laborator (deci nu cele ofertate, întrucât testarea este mult anterioară ofertării) respectă standardele prevăzute de directivele europene și este valabil doar însoțit de declarația de conformitate CE a producătorului, prin care acesta se angajează să oferteze produse similare cu cele testate prevăzute în certificatul de conformitate. Formulează aceleași critici ca cele dezvoltate anterior referitor la prezentarea unui certificat de conformitate, cand era suficientă în opinia sa doar cerința pentru prezentarea declarației de conformitate CE. Explicația pentru care certificatul de conformitate prevazut la pct. 3.3 din fișa tehnică trebuie să fie obligatoriu însoțit și de declarația de conformitate CE este că laboratorul de testare nu-și poate asuma responsabilitatea că producătorul, ulterior obținerii certificatului de conformitate pentru produsele testate, va respecta în producție pentru produsele ofertate, standardele prevăzute în directivele europene. Critică că cerința nu stabilește cu claritate ce anume din standardele invocate trebuie să respecte produsele supuse testării, iar menționarea generală a îndeplinirii standardelor (care prin excelență sunt standarde tehnice care confirmă/infirmă parametrii tehnici/costructivi/ funcționali cât se poate de reali) este impusă doar cu scopul limitării concurenței și avantajarea unui anumit ofertant, respectiv ..... Cerința impusă prin fișa tehnică la pct. 3.3 privind prezentarea unui certificat de conformitate pentru produsele ofertate este o cerință excedentară impusă doar cu scopul limitării concurenței, în timp ce declarația de conformitate CE este suficientă și satisface pe deplin cerința privind conformitatea produselor ofertate cu directivele UE neînsotită de certificatul de conformitate, motiv pentru care solicită eliminarea pct. 3.3 din fișa tehnică a Sistemului de telegestiune iluminat public, ea fiind restrictivă și mai mult decat atât nefiind prevazută nici în Ghidul de finanțare. Pagina 13 din 52
Referitor la pct. 3.5 din fișa tehnică, referitor la compatibilitatea cu protocolul standardizat de interoperabilitate între soluții .... ....nu este asigurata doar de calitatea de membru ....a producatorului/furnizorului de telegestiune, ci și de certificare a soluției ....(program de control CMS și Platforma IoT, împreună cu toți parametrii solicitați în caiet de sarcini (ex. consumuri, monitorizare parametri, notificari, alarme) prin Protocol ..... Arată că o soluție software tip .... certificate ....se regăsește pentru verificare
la
linkul
https://www.....-consortium.org/certified- products.html. De asemenea, dacă producatorul /furnizorul de telegestiune/solutie tip .... se regăsește doar în secțiunea de Membri ....https://www.....-consortium.org/2-why-..../members/
nu
este relevant și nu confirmă că sistemul de telegestiune ofertat este certificat ....(adică beneficiază de un .... standardizat pentru integrare facilă cu alte soluții .... certificate ..... Susține că în aceste condiții, în vederea asigurării unei concurențe reale, se impune modificarea formularii de la punctul 3.5 din fișa tehnică din „producătorul va aparea pe pagina de internet a consortiului ....în lista membrilor asociati" (nici măcar în sectiunea „REGULAR ....MEMBBERS", https://www.....-consortium.org/2-why-..../members/), cu formularea: „pentru interoperabilitate prin .... Standardizat ....cu alte Sisteme ...., soluția ofertată va aparea pe pagina de internet a consorțiului ....la secțiunea produse certificate https://www.....-consortium.org/certified-products.html", astfel încat apreciază că certificarea impusă drept cerință să poată fi ofertată doar de către producatorii al căror sistem de telegestiune apare pe pagina de de internet a consorțiul ....la secțiunea de produse certificate și în niciun caz pentru faptul că producătorul (și nu produsul sau sistemul de telegestiune ofertat) apare pe pagina de internet a consorțiului ca membru asociat. Prin urmare prezintă relevanță existența pe pagina de internet a consortiului ....a soluției ofertate, nu a producătorului. Arată că, calitatea de membru asociat al consortiului ....poate fi obținută de către oricine se înscrie contra unei cotizații de 3.500 euro. Pentru comparație, membrii asociați ....sunt un fel de suporteri, iar echipa fiind reprezentată de producătorii ale căror produse (sistem de telegestiune) apar pe pagina de internet a consorțiului, fiind standardizat și interoperabil într-o platforma ..... În vederea asigurării unei concurențe reale și pentru a nu se crea un avantaj nepermis unui anumit ofertant (....) care nu deține un sistem de telegestiune recunoscut de consortiul ....prin publicare pe pagina sa de internet, solicită obligarea autoritații contractante la formularea corectă a cerinței așa cum a prezentat mai sus sau la eliminarea completă a acesteia. Referitor la pct.5.1 din fișa tehnică, critică faptul că stabilirea unor cerințe se poate realiza strict în sarcina ofertanților la procedura, nu în 14
sarcina producătorului sistemului de telegestiune, care nu este ofertant și nu are nicio relație contractuală cu autoritatea contractantă, fiind terț față de procedură, condiții în care impunerea unor cerințe în sarcina unor terți față de procedură este profund nelegală, fiind o cerință abuzivă menită doar să limiteze concurența și să avantajeze un anumit ofertant (....). Mai mult decat atat, cerinta impune ca producatorul să ofere în mod gratuit acest serviciu de telefonie pe perioada garanției acordate, fapt apreciat ca deosebit de grav. Solicitarea de a prezenta încă din faza de ofertare elementele concrete ale serviciului telefonic gratuit, prin indicarea unui numar de telefon deja rezervat, care presupune un contract cu un operator de telefonie sau indicarea unui website, email, alte mijloace, timpii de raspuns medii, denotă imparțialitatea proiectantului în realizarea fișelor tehnice și avantajarea ofertantului care are deja pregătite cerințele respective. Întrucât, cerința de la pct. 5.1 nu are nicio legatură cu procedura de achiziție și nu figurează printre cerințele minime din Ghidul de finanțare, solicită eliminarea acesteia, fiind destinată exclusiv limitării concurenței și avantajării unui anumit ofertant (....). Prezintă caracteristicile tehnice, constructive și funcționale, precum și certificările și rapoartele de testare ale unor laboratoare autorizate, incluse de proiectantul .... în fișele tehnice nr. 1-5 din Proiectul tehnic de execuție, în comparație cu cerințele minime din ....aprobat prin ordin de ministru. Din analiza situației comparative prezentată de contestatoare, arată că se poate constata că prin proiectul tehnic de execuție întocmit de ...., parte a documentației de atribuire, au fost impuse ofertanților respectarea unui numar de 60 cerințe față de un numar de 14 cerinte stabilite prin Ghidul de finanțare, aprobat prin ordin de ministru. Din cele 60 de cerinte impuse prin proiectul tehnic de execuție, parte a documentației de atribuire, o mare parte sunt incluse de proiectant în fișa tehnică nr.1 a corpului de iluminat stradal cu LED cu scopul de a avantaja un anume ofertant, aflat cu acesta în relații privilegiate cu proiectantul lucrării. Enumeră câteva din aceste cerințe: 1.12; 1.13; 1.14; 1.16; 1.17; 3.3; 3.4; 3.6; 3.7; 3.8; 3.9; 3.10; 3.11; 3.12; 3.13; 3.14; 3.15; 3.16; 3.17. Exemplifică totodată câteva cerințe care arată cât se poate de clar modalitatea prin care proiectantul include în fișa tehnică din proiect cerințe personalizate, menite să avantajeze un anume ofertant, aflat în relații privilegiate cu proiectanul. La pct. 1.2 din fișa tehnică nr.1 a corpului de iluminat stradal cu LED, se prevede faptul că acesta va fi integrat intr-un sistem de control care va permite controlul la distanță a corpului de iluminat. La pct. 1.17 al aceleiași fișe tehnice se prevede că producătorul va pune la dispoziția beneficiarului o aplicație mobilă gratuită disponibilă pe Google Play și AppStore, care să furnizeze o serie de informații despre corpul de iluminat și în viitor despre istoricul utilizării acestuia. Informații mult mai complexe și laborioase sunt furnizate de sistemul de telegestiune ce va fi Pagina 15 din 52
implementat în conformitate cu fișa tehnică nr. 2 sistemul de telegestiune, astfel că includerea acestei cerințe în fișa tehnică nr.1 a corpului de iluminat s-a facut de catre proiectantul lucrarii cu scopul clar al avantajarii ofertantului cu care se afla în relații privilegiate. Atâta timp cât la pct. 1.2 din fișa tehnică se prevede integrarea corpului de iluminat într-un sistem de control (telegestiune) fără fir, nu este necesară o altă aplicație pentru același corp de iluminat (pct. 1.17 din fișa tehnică a corpului de iluminat), care să furnizeze acelasi tip de informații, însă infinit mai puține decât poate furniza sistemul integrat de telegestiune implementat în proiect. Arată că cerința impune de asemenea în sarcina unui producator care nu este și ofertant obligația de a pune la dispoziția beneficiarului o aplicație gratuită, ceea ce reprezintă o sarcin imposibil de realizat fără voința producătorului care nu este și ofertant. Impunerea unei asemenea cerințe s-a facut doar pentru că ofertantul aflat în relații privilegiate cu proiectantul lucrării este și producător, iar în acest caz cerința devine ușor realizabilă. Critică că acestă cerință nu face altceva decât să obstrucționeze în mod serios concurența, ofertanții care nu sunt și producători ai aparatelor de iluminat ofertate și care nu pot impune în sarcina producătorilor ofertarea unei astfel de aplicații gratuite beneficiarului fiind excluși din start de la procedură, întrucât documentația prevede în mod clar că aplicația mobilă gratuită să fie pusă la dispoziția beneficiarului în mod strict de către producătorul corpurilor de iluminat și nu de către ofertant. Atata timp cat fiecare corp de iluminat prevazut cu controller de telegestiune, iar fiecare corp de iluminat este integrat intr-un sistem de telegestiune care ofera toate informatiile solicitate de beneficiar, cerinta punerii la dispoziție a unei aplicații mobile gratuite de către producătorul corpurilor de iluminat reprezintă o cerință abuzivă, menită doar să restricționeze concurența și să avantajeze un anume ofertant, aflat în relații privilegiate cu proiectantul lucrării. Așa cum a arătat anterior, impunerea unor cerințe în sarcina producătorilor care nu sunt ofertanți și care nu au nicio relație contractuală cu autoritatea contractantă, fiind terți față de procedură, este profund nelegală, impunandu-se eliminarea acesteia. În continuare, menționează că prin fișa tehnică nr.1 corp de iluminat stradal cu LED se impune echiparea corpului de iluminat cu dispersor din sticlă clară, plană, securizată, în contradicție evidentă cu cerințele Ghidului de finanțare, care prevede faptul că elementul difuzant (dispersorul) poate fi din sticlă sau policarbonat stabilizat UV. Apreciază că impunerea din fișa tehnică pentru dispersor s-a facut de catre proiectant cu scopul vadit de avantajare a unui anume ofertant, care are o astfel de echipare pentru corpul de iluminat pe care îl produce. Stabilirea unei asemenea cerințe are un singur scop, restrângerea sau eliminarea concurenței, astfel încât ofertantul privilegiat să poată oferta 16
la valoarea maximă evaluată a proiectului, ca de altfel la toate procedurile care i-au fost atribuite, impunandu-se eliminarea acesteia. Impunerea unei cerințe, ca placa LED să conțină minim 12 LED-uri este apreciată ca abuzivă, atâta timp cât pe piața iluminatului public sunt placi echipate cu LED-uri de mare putere (cu puteri nominale de până la 5W) cu eficiență luminoasă foarte mare, LED-uri de ultimă generație, care din cauza impunerii abuzive a unui numar de minim 12 LED/corp de iluminat, nu permite participarea ofertanților care dețin corpuri de iluminat cu placă LED de mare putere, pentru faptul că depășesc puterea maximă impusă de 24w/corpul de iluminat (12 LED x 5W/LED = 60 W față de puterea nominală impusă ca cerința de 24W). Prin impunerea acestei ceințe se limitează puterea LED-urilor ce compune placa optică la maxim 2W/LED în condițiile existenței LED-urilor mult mai performante de mare putere de 5W. Este cât se poate de clar că și impunerea acestei cerințe de către proiectant este facută cu scopul avantajării unui ofertant privilegiat și cu limitarea concurenței pentru ofertanții cu corpuri de iluminat echipate cu LED-uri de mare putere. Referitor la cerința privind menținerea capacului compartimentului accesorii în poziția „deschis", prin utilizarea unui dispozitiv de menținere în această poziție, este de asemenea o cerință abuzivă, întrucât pe piața iluminatului public există nenumarate modele de corpuri de iluminat la care la deschiderea capacului accesorii electrice se face la 1800 în partea superioară sau în partea inferioară a corpului de iluminat. În aceste cazuri corpul de iluminat nu are nevoie de un asemenea dispozitiv, întrucât capacul corpului de iluminat se menține în poziția deschis în mod natural, firesc. Includerea unei asemenea cerințe în fișa tehnică a corpului de iluminat s-a realizat de către proiectant cu aprobarea autorității contractante cu scopul clar al avantăjarii ofertantului privilegiat și cu reducerea drastică a concurenței. Apreciază că impunerea cerinței deschiderii compartimentului optic într-un interval scurt de timp, fără a preciza o valoare a acestui interval, poate determina abuzuri din partea autorității contractante la evaluarea ofertei. Totodată impunerea unei asemenea cerințe este de natură a avantaja ofertantul care, avand informații privilegiate de la proiectant, poate să oferteze un interval de timp pe care îl cunoaște doar acesta și care îi va crea un avantaj față de alți ofertanți. Mai mult, este aproape imposibilă aprecierea unui timp considerat scurt, atâta timp cât nu există un termen de comparație în raport de ceea ce se consideră a fi un timp scurt. Includerea acestei cerinte necontrolabile în fița tehnică are doar menirea restrângerii concurenței ca urmare a confuziei create la nivelul ofertanților prin impunerea unei asemenea cerințe. Invocă în susținere din practica Consiliului. Subliniază că prin impunerea în fișa tehnică a corpului de iluminat o cerință nelegală și abuzivă în ce privește lipsa striațiilor sau a decupajelor de pe suprafața exterioară a corpului de iluminat, cu toate că foarte mulți fabricanți de corpuri de iluminat utilizează extensia suprafeței carcasei metalice superioare a corpului de iluminat prin striații exterioare, pentru Pagina 17 din 52
realizarea eficientă a răcirii LED-urilor. Alți producători de corpuri de iluminat utilizează decupajele în carcasa exterioară superioară a corpului de iluminat pentru a facilita răcirea prin ventilație naturală a LED-urilor, în scopul realizării unui management termic eficient al corpurilor de iluminat. Impunerea cerinței de catre proiectant în fișa tehnică a corpului de iluminat cu aprobarea autorității contractante a fost realizată cu scopul restrângerii sau eliminării concurenței și a avantajării ofertantului privilegiat. În susținerea faptului că este nelegală cerința referitoare la lipsa striațiilor înțelege să invoce din practica Consiliului. Prin impunerea prin proiectul tehnic de execuție, a anumitor cerințe constructive pentru corpul de iluminat, ca de exemplu, placa LED să fie prevazut cu senzor termic pentru reducerea fluxului luminos, atunci când temperatura la nivelul joncțiunilor LED-urilor crește, este o soluție depășită tehnic și moral, întrucât tehnologia de fabricație existentă astazi în lume pemite utilizarea unor metode de răcire a LED-urilor, în așa fel încât temperatura pe joncțiunile acestora să se mențină permanent în parametrii optimi. Astfel că, prin impunerea de către proiectant cu aprobarea autorității contractante a acestei cerințe s-a realizat tocmai pentru ca ofertantul privilegiat (producator) nu deține pentru corpurile fabricate o tehnologie de răcire a LED-urilor bazată pe mai multe metode de răcire, limitandu-se la echiparea corpurilor de iluminat fabricate cu senzor termic, motiv pentru care impune și celorlalți ofertanți soluția lui tehnică, ceea ce va avea ca efect avantajarea acestuia și restângerea concurenței care a renunțat la o asemenea tehnologie învechita. Concluzionează că cele mai abuzive cerințe impuse vreodată într-o documentație de achiziție publică pentru iluminat sunt cele incluse în fișa tehnică a corpului de iluminat și anume: • corpul de iluminat ofertat să fie dotat cu supapă de ventilație care să asigure ventilația, echilibrarea presiunii și reducerea etanșării carcasei (adică crearea unui spațiu ermetic, și • aparatul de iluminat să aiba inscriptionat prin gravare sau orice altă tehnologie de inscriptionare indestructibilă, un cod de bare sau cod QR pe carcasa acestuia, pentru care se vor prezenta și fotografii. În ceea ce privește prima cerință, este cât se poate de clar că aceasta a fost inclusă în fișa tehnică doar pentru că ofertantul privilegiat are un corp de iluminat cu o așa-zisă supapă de ventilație, în fapt aceasta reprezentând un orificiu prin care se elimina apa rezultată din condensul care se produce în interiorul corpului de iluminat ermetic închis, în zona compartimentului optic. Critică includerea într-o fișă tehnică o asemenea cerinta, prin care denumeşte „supapa de ventilatie'' un orificiu de eliminare a condensului acumulat în corpul de iluminat și căreia îi atribuie și funcții de ventilație, echilibrare de presiune și de creare a unui spațiu ermetic, lucruri aproape imposibil de gândit și nicidecum de realizat. 18
Singurul scop pentru care a fost inclusă în fișa tehnică această cerință a fost eliminarea concurenței și favorizarea unui anume ofertant. În ceea ce privește a doua cerință, respectiv cea de gravare pe carcasa corpului de iluminat a unui cod de bare sau cod QR sau a unei inscripționări indestructibile, dovedește cât se poate de clar legatura privilegiată care există între proiectant și un anume ofertant, care a inclus în fișa tehnică o cerință care este îndeplinită doar de către acest ofertant. Subliniază că, codul QR sau codul de bare este imprimat pe produse prin tiparire pe hârtie normală, plastifiată sau prin autocolante și nicidecum prin gravare sau imprimare directă pe carcase, așa cum impune proiectantul. Critică că impune această cerință doar pentru faptul că .... produce corpuri de iluminat inscripționate în acest fel. Alegerea acestui mod de inscriptionare a fost realizată tocmai pentru a restricționa sau a elimina complet concurența și de a promova corpurile de iluminat ale acestui ofertant. Așa cum a demonstrat mai sus, cerința „de punere la dispoziția beneficiarului a unei aplicaţii mobile gratuite disponibilă pe Google Play și Appstore" poate fi impusă prin documentația de atribuire strict în sarcina ofertanților la procedură, nu în sarcina producătorilor care nu sunt ofertanți și nu au nicio relație contractuală cu autoritatea contractantă, fiind terți față de procedura. Subliniază că informațiile furnizate de această aplicație sunt disponibile permanent în sistemul de telegestiune ce va fi implementat, condiții în care se dovedește totala inutilitate a solicitarii acesteia. Motivul pentru care proiectantul a inclus această cerință în fișa tehnică a corpului de iluminat este acela că ofertantul privilegiat care este și producător și-a creat o asemenea aplicație (cu totul inutilă), cu toate că ....impune, pentru proiectele realizate, includerea unui sistem de telegestiune capabil să ofere în mod permanent și nelimitat informații de acest tip. Apreciază că prin includerea cerinței în fișa tehnică a corpului de iluminat, se restrage sau se elimină complet concurența și se avantajează în mod nelegal un anume ofertant. În continuare, subliniază că, cerințele impuse de proiectant la pct. 3.3, 3.6 - 3.17 în legătură cu certificările și rapoartele de testare efectuate de laboratoare acreditate, sunt excesive (exorbitante) față de prevederile Ghidului de finanțare, multe dintre acestea sunt specifice unui anumit ofertant care le utilizează în scopul limitării concurenței, profitand de imposibilitatea obținerii acestora de către alți ofertanți într-o perioadă de timp scurtă de depunere a ofertei. Durata obținerii unor certificări și rapoarte de testare de la un laborator acreditat este egală ca timp cu 3 până la 6 luni, fiind de-a dreptul imposibil obținerea unor certificări/rapoarte de testare într-un timp util, astfel încât să fie posibilă participarea la o asemenea procedură de achiziție în condiții de egalitate. Menționează că îndeplinirea unor astfel de cerințe de participare la o procedură de achiziție publică pentru o lucrare proiectată exclusiv în favoarea unui anumit ofertant, care s-a preocupat cu mult timp înainte să obțină certificări și rapoarte de testare personalizate (cunoscute cu mult Pagina 19 din 52
timp înainte), pe care să le impună apoi în proiectele în care este interesat, nu se poate face decât către acel ofertant. Certificările și rapoartele de testare sunt înlocuite periodic de către ofertantul privilegiat cu alte tipuri, astfel încât niciun alt ofertant să nu poata participa la nicio procedură de achiziție proiectată de ..... Acest proiectant va include cu acordul autorităților contractante în fișele tehnice doar certificările și testările personalizate impuse de ofertantul privilegiat. Prin practicarea unei asemenea modalități de proiectare a unei lucrări de iluminat public, precum cea practicată de ...., apreciază că se afectează în mod grav concurența până la desființarea acesteia și atribuirea contractului public la valoarea maximă către ofertantul privilegiat. Referitor la sistemul de telegestiune - fișa tehnică nr. 1: controller punct luminos, contestatoarea arată că, contrar ....a proiectelor de iluminat public, prin proiectul tehnic de execuție proiectantul a prevăzut pentru sistemul de telegestiune o componentă „controller punct luminos", pentru care a impus cerințe inventate, specifice componentelor utilizate de un anume ofertant privilegiat, în așa fel încât doar acesta să îndeplinească cerințele impuse de comun acord. În fapt, susține că în fișa tehnică nr. 2 - controller punct luminos este descrisă la punct și virgulă componenta deținută de ofertantantul privilegiat, fără ca prin ....să se impună acest lucru. Menționează faptul că sistemele de telegestiune nu sunt standardizate nicăieri în lume, astfel încat proiectantul lucrării să poată impune în proiectul tehnic de execuție întocmit, iar autoritatea contractantă să accepte cerințe inventate de proiectant pe banii publici, ca reprezentând valori calitative. Includerea în fișa tehnică nr. 2, parte a proiectului tehnic de execuţie, a unui numar de 30 de cerințe obligatorii, dintre care 12 cerințe de certificări și rapoarte de testare pentru această componentă a sistemului de telegestiune, în timp ce în ....nu se impune nicio cerință pentru controllerul punctului de aprindere, s-a realizat cu premeditare și intenția clară de limitare a concurenței sau chiar a suprimarii totale a acesteia. Cu toate că în ....singurele certificari solicitate sunt ENEC și ENEC+, proiectantul include tot felul de certificari inutile pentru componenta controller punct luminos, doar pe motiv că ofertantul privilegiat deține doar acele certificări, însă nu și certificările ENEC și ENEC+ pentru componenta controller punct luminos. Întrucât prin ....a acestui program nu a fost impusă o astfel de componentă, solicită eliminarea din fișa tehnică nr. 2 controller punct luminos, întrucât cerințele prevăzute în aceasta fișa tehnică sunt de natură a restrânge sau a elimina definitiv concurența. Referitor la fișa tehnică nr. 3 - senzor multifuncțional, contestatoarea arată că senzorul multifuncţional este o componentă care nu priveşte iluminatul public, motiv pentru care ....nu a prevazut-o. Includerea acestuia de către proiectant în fișa tehnică nr. 3 a fost 20
realizată strict din interese de favorizare a ofertantului privilegiat care deține un astfel de senzor. Arată că ....nu a prevăzut printre componentele ce pot fi integrate în proiectele de iluminat finanțate din fonduri publice gestionate de Ministerul Mediului prin .... un astfel de senzor pentru că utilitatea lui, comparativ cu cheltuielile de investiție, ar fi foarte mari, ceea ce nu justifică această achiziție. Referitor la cei 9 senzori conținuți de senzorul multifunctional (pct. 1.11 din fișa tehnică nr. 3) arată că nu au nicio legatură cu iluminatul public, astfel încât aceasta să poată fi considerat ca o componentă în funcționarea acestuia. Activitatea senzorului propus este dublată de software-ul sistemului de telegestiune ce va fi implementat, astfel că cerințele de la pct. 1.21 sunt redundante cu sistemul de telegestiune (ceea ce presupune o amplificare nejustificată a costurilor lucrării), ceea ce va determina și mai mult creșterea cheltuielilor în mod inutil pentru realizarea proiectului. Spre exemplu senzorul de ninsoare ar trebui să informeze dispecerul de iluminat (dacă există), asupra faptului că la un anumit corp de iluminat a început să ningă (întrucât fiecare corp de iluminat este prevazut prin proiect cu un asemenea senzor multifuncțional), în cazul în care ninsoarea s-ar limita la respectivul corp de iluminat, însă ninsoarea reprezintă un fenomen natural care se manifestă pe zone întinse și poate fi constatată cu ușurință și de către dispecer cu ochiul liber sau de către conducerea comunei chiar și fără ajutorul acestui senzor (care va amplifica în mod inutil cheltuielile proiectului doar ca urmare a faptului ca .... și-a brevetat un astfel de senzor). Arată că situația este similară cu toți sezorii incluși în fișa tehnică de către proiectant, fapt ce ridică serioase întrebări cu privire la utilitatea lor în cadrul unui proiect de iluminat public, care are strict rolul de a asigura un iluminat eficient care să produca economii de energie electrică și pe această cale mai puțină poluare cu CO2. în același sens, face trimitere și la cerința prezentării unui certificat de conformitate emis de un laborator autorizat în care sunt prevăzute a fi respectate zeci de standarde, certificat pregătit cu grijă din timp de catre ofertantul privilegiat, scopul fiind cât se poate de clar, eliminarea completă a concurentei și adjudecarea contractului public la valoarea maxima estimată și fără concurență. Solicită eliminarea fișei tehnice nr. 4 din documentația de atribuire, care nu are nicio legatură cu realizarea proiectelor de iluminat public, prevăzute prin ....a iluminatului public, aprobat prin ordin de ministru. Arată că în ....a proiectelor de iluminat public, sunt prevăzute a fi montate puncte de aprindere clasice (acolo unde se impun), omologate de către societățile de transport și distribuţie a energiei electrice în concordanță cu Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, a normelor și normativelor de aplicare ale acesteia. Menționează că punctul de aprindere imaginat de către proiectantul ...., care face obiectul fișei tehnice nr. 4, este un punct de aprindere clasic, modificat de catre societatea ...., aflată în relații Pagina 21 din 52
privilegiate cu proiectantul, echipat în mod suplimentar cu o serie de componente (fără nicio legatură funcțională tehnic cu punctul de aprindere) după cum se poate constata parcurgând fișa tehnică și pentru care laboratorul de testare OICPE a confirmat existența acelor componente adăugate, eliberand un certificat de conformitate însoțit de raport de testare (făcând mențiune despre existența componentelor respective în certificatul și raportul de testare), fără ca acest punct de aprindere să fie măcar omologat, potrivit legii pentru a putea fi montat în Sistemul Energetic National (SEN). Învederează faptul că orice instalație electrică sau aparataj electric produs, pentru a fi montate în rețelele electrice interconectate în SEN, trebuie, înainte de montaj, să obțină omologarea din partea societăților de distribuție a energiei electrice care administrează rețelele electrice din zona de montaj în scopul asigurării securității în funcționarea SEN. În cazul în care în oricare din rețelele electrice interconectate în SEN ar fi montate aparataje electrice neomologate, care în funcțiune ar produce defecțiuni care s-ar propaga în lanț (cascadă) în Sistemul Energetic Național, ar determina deconectarea automată a unor consumatori vitali pentru menținerea frecvenței de funcționare a acestuia sau, în cazuri extreme, poate determina întreruperi parțiale ale SEN sau chiar căderea totală a SEN cu consecințe dezastruase la nivel de țară și cheltuieli enorme de repunere a acestuia din nou în funcțiune. Subliniază riscul inducerii de perturbații majore a SEN și riscul scăderii nepermise a frecvenței de funcționare a SEN, cu consecințe grave. Susține că autoritatea contractantă ar fi trebuit să fie conștientă de faptul că, acceptând toate improvizațiile proiectantului cu scopul avantajării unui ofertant de a include în fisele tehnice aparatură electrică neomologată, va pune în pericol însăși securitatea în funcționare a Sistemului Energetic Național cu toate consecinţele ce derivă din aceasta. Susține că instalația electrică improvizată de catre .... nu face obiectul fabricației niciunui mare producător de puncte de aprindere ale iluminatului public din Romania, așa cum se poate constata din parcurgerea unor site-uri de producători. De altfel, dotările prezentate la pct. 1.17 și informațiile solicitate a fi furnizare pentru punctul de aprindere al iluminatului public nu sunt disponibile pentru niciun alt punct de aprindere, indiferent de producatorul acestuia. Arată că a indicat lista cu marii producători de aparataj electric din Romania, care produc și puncte de aprindere monofazate și trifazate pentru iluminatul public și site-urile acestora, din care se poate constata, în primul rând, faptul că punctele de aprindere ale acestora sunt omologate în intregime a fi montate în SEN din Romania, iar în al doilea rând pentru a demonstra faptul că niciunul din acești producători nu fabrică și nu livrează un asemenea punct de 22
aprindere echipat și omologat ca cel impus de către proiectant prin fișa tehnică nr. 4. Mai mult, arată că producătorii din afara României, pentru a putea livra un asemenea echipament (punct de aprindere conform fișei tehnice nr. 4) pe piața din România și care să poată fi utilizat a se monta în instalațiile electrice de iluminat public legate la SEN, ar trebui mai întâi să-și omologeze punctul de aprindere astfel configurat în România, potrivit Legii energiei electrice nr. 123/2012 și abia ulterior ar putea fi comercializat și montat în SEN. Arată că din verificările sale la societățile de distribuție a energiei electrice, pe piața românească nu s-a montat până în prezent un produs omologat numit punct de de aprindere trifazat cu gateway cu ieșiri monofazate/trifazate și cu echiparea potrivit pct. 1.17 din fișa tehnică. Singurul deținător al unui asemenea punct de aprindere neomologat, este firma UIRBIOLED aflată în relații privilegiate cu proiectantul, dovada fiind faptul că punctul de aprindere „inventat" de către acesta a fost impus ca cerință în proiectul tehnic de execuție, beneficiind de o descriere detaliată prin fișa tehnică nr. 4. Solicită astfel, eliminarea completă a fișei tehnice nr. 4, nefiind necesară în forma solicitată. Din perspectiva datelor comparative prezentate, susține că toate cerinţele impuse prin fișa tehnică nr. 5 exced cerinţelor Ghidului de finanţare. Astfel, la o verificare atentă a acestora, se poate constata doar o doză de formalism din partea autorității contractante, care nu are nicio legatură cu cerintele clare, simple și accesibile tuturor ofertanților interesați, cuprinse în Ghidul de finanțare. Arată că fișa tehnică nr. 5 a Sistemului de telegestiune conține un numar de 51 de cerințe impuse de proiectant, față de un numar de 8 cerințe solicitate prin Ghidul de finanțare. Cerințele solicitate nu au nici o legatură cu cele înscrise în Ghidul de finanțare, ele sunt 100% caracteristici tehnice, funcționale și certificări ale sistemului de telegestiune deținut de ...., ofertantul în favoarea căruia a fost întocmit proiectul tehnic de execuție. Susține că solicitarea unor certificări care exced ....reprezintă o cerință abuzivă, menită doar să limiteze concurența și să promoveze produsele unui anumit ofertant. Întrucât în fișa tehnică nr. 5 a Sistemului de telegestiune nu au fost preluate niciuna din cerințele solicitate prin Ghidul de finanțare, fiind stabilite doar cerințe îndeplinite de un anume sistem de telegestiune, deținut de ofertantul privilegiat, solicită modificarea fișei tehnice nr. 5 cu includerea în aceasta doar a cerințelor ....ca fiind obligatorii iar în mod facultativ pot fi incluse și alte cerințe, pe care însă ofertanții să nu fie obligați să le îndeplinească. Apreciază că în speță sunt incidente urmatoarele prevederi legale: alin. (1) și (2) ale art. 50 din Legea nr. 98/2016, alin. (1) al art. 154 din Legea nr. 98/2016, alin. (1) și (6) ale art. 155 din Legea nr. 98/2016, alin. (1) și (2) ale art. 156 din Legea nr. 98/2016, art. 167 din Legea nr. 98/2016, art. 200 din Legea nr. 98/2016. Pagina 23 din 52
Concluzionează că modalitatea prin care autoritatea contractantă a publicat documentația de atribuire aferentă acestei proceduri este de natură a limita în mod nelegal participarea la procedură și de a încălca principiul tratamentului egal, motiv pentru care se impune luarea măsurilor necesare pentru stabilirea legalității, astfel cum au fost acestea detaliate în cuprinsul prezentei contestații. Invocă în susținere din practica Consiliului și a instanțelor de judecată, în spețe similare, în cazul unor proiecte realizate de către ...., unde au fost admise criticile sale. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Prin corespondența electronică, înregistrată la Consiliu sub nr. 53815/03.10.2023, contestatoarea transmite documente aferente cheltuielilor de judecată. Prin adresa nr. 53976/2629/C11/03.10.2023, Consiliul a solicitat autorității contractante să transmită punctul său de vedere cu privire la contestație și să comunice dosarul achiziției publice, inclusiv strategia de contractare. Punctul de vedere nr. 58178/03.10.2023, a fost înregistrat la CNSC cu nr. 54349/05.10.2023, iar dosarul achiziției a fost comunicat cu adresa nr. 58562/06.10.2023, înregistrat la Consiliu cu nr. 55419/10.10.2023. Prin punctul de vedere, .... ......... a solicitat respingerea contestației formulată de ......... SRL, în temeiul art. 26 aliniat (6) din Legea 101/2016, pentru următoarele motive: Cu privire la criticile aduse de către contestatoare, autoritatea contractantă consideră că aceastea sunt eronate și nejustificate și au ca unic scop diminuarea cerințelor și caracteristicilor tehnice ale produselor, în așa fel încât contestatoarea să poată oferta produse inferioare, ce nu satisfac nevoile achizitorului. Prin contestația depusî, contestatoarea nu critică utilitatea evidentă a prezentării documentației de conformitate a echipamentelor, ci solicită eliminarea acestora deoarece nu fac parte din gama de produse comercializate de acesta. Eliminarea necesității prezentării documentației criticate conduce la riscul achiziționării unor echipamente îndoielnice calitativ, care nu asigură îndeplinirea indicatorilor de performanță, și care nu respectă cerințele fundamentale impuse de legislația în contrucții. Criteriile minime impuse de ....asupra echipamentelor proiectate sunt cerințe minime de calitate, fiind complementare unei soluții proiectate corect și complet. Susține că proiectul tehnic, în cauză, respectă Ordinul Ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1866/18.10.2021 privind aprobarea ....a programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public, cât și conținutul cadru impus de HG nr. 907/2016 privind 24
etapele de elaborare al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, care au condus la aprobarea proiectului spre finanțare la Administratia Fondului pentru Mediu. De asemenea, menționează că, în derularea, organizarea și efectuarea procedurii de achizitiei, proiectantul SC .... și nici o altă firmă externă ce ar putea avea legatură cu .... sau cu firme din grupul ...., nu este implicată nicio persoană fizică sau juridică care ar putea avea interese sau să afecteze corectitudinea licitației. Consideră că dezbaterea prezentei contestații ar trebui să se rezume la cerințele tehnice criticate, lăsând deoparte orice alte argumente/critici/ supoziții ce țin de poziționarea în piață, lupte ne/concurențiale, etc. Totodată, arată că a solicitat servicii de specialitate în proiectare din partea unui proiectant autorizat, proiectant care a stabilit o soluție tehnică funcțională, soluție tehnică care respectă cerințele minime din contractul de finanțare a investiției. Potrivit art. 12 alin. (1) din HG nr. 907/2016 arată că este în sarcina proiectantului să dezvolte, să detalieze și după caz, să optimizeze prin propuneri tehnice, scenariul/opţiunea aprobat(ă) în cadrul studiului de fezabilitate/documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii. Cu alte cuvinte, este în sarcina proiectantului ca, pornind de la cerințele tehnice minime ale documentației de avizare a lucrarilor de intervenție aprobate de finanțator, să adapteze soluția la specificul amplasamentului în vederea obținerii unui sistem de iluminat funcțional, durabil, performant, cu respectarea cerințelor fundamentale prevăzute de art. 5 alin. (1) din Legea 50/1995 privind calitatea în construcții. Argumentează că echipamentele respectă cerințele finanțatorului, fapt admis și de acesta, odată cu semnarea contractului de finantare și se poate concluziona că toate cerințele tehnice indicate de către contestatoare sunt regăsite în cadrul cerințelor minimale, obligatorii ale finanțatorului investiției. Referitor la criticile aduse, privind fișa tehnică nr. 1 aparat de iluminat stradal cu led (pag. 346-351 din „......... PTh SSV (1)” și pct. 1.14 din fișa tehnică și solicitarea contestatoarei de a elimina cerința, menționează că, ținând seama de durata de viață solicitată, de 100.000 ore, care reprezintă o medie de peste 24 de ani la o durată medie de funcționare de 4150 de ore/an, o componentă foarte importantă este mentenanța post garanție. De aceea, compartimentele optice trebuie să poată fi deschise fără deteriorarea componentelor. Compartimentul accesorii electrice (aparataj) va trebui să permită deschiderea lui fără unelte, pentru scurtarea timpilor de intervenție în caz de defecțiune ce presupune înlocuirea unor părți componente, în condițiile în care reparațiile vor fi executate la poziție. La introducerea acestei specificații tehnice s-a avut în vedere și respectarea prevederilor standardului SR EN 60598-1 - corpuri de iluminat. partea 1: prescripții generale și încercări, secțiunea 4 - Pagina 25 din 52
construcție, unde se menționează la punctul 4.2: „corpurile de iluminat care încorporează componente sau piese destinate a fi înlocuibile trebuie să fie proiectate astfel încât să existe spațiu suficient pentru a permite înlocuirea acestor componente și piese fără dificultăți și fără a afecta siguranța”. De asemenea, un aparat de iluminat care permite deschiderea sa fără unelte face ca timpii de intervenție să fie scurtați și duc la minimizarea riscului de blocare a traficului și eficientizează consumurile de resurse umane și utilaj și, implicit, costurile intervenției. Astfel, acest avantaj tehnic oferă autorității contractante un cost mai redus cu lucrările de mentenanța post garanție, având în vedere că durată de viață a produselor este de peste 24 ani. Pentru a demonstra că această cerință nu duce la restricționarea ofertanților, prezentă un tabel cu aparate de iluminat ale unor producători consacrați pe piața mondială, ce au caracteristici similare. Arată că o astfel de cerință nu are cum să fie restrictivă, când peste 8 producători ofera un numar de peste 13 produse care respectă aceste cerințe. Ținând cont de toate acestea, solicită să se observe faptul că cerința este argumentată din punct de vedere tehnic și necesară autorității contractante pentru o bună exploatare a sistemului de iluminat, iar solicitarea contestatoarei este total lipsită relevanță și argumente temeinice în acest sens. Referitor la cerința „compartimentul accesorii electrice va fi prevăzut cu un dispozitiv pentru menținerea capacului în poziția deschis pe durata realizării intervențiilor cu siguranța de menținere”, ținând seama de durata de viață solicitată, de 100.000 ore, care reprezintă o medie de peste 24 de ani la o durată medie de funcționare de 4150 de ore/an, o componentă foarte importantă este mentenanța post garanție. De aceea, compartimentele optice trebuie să poată fi deschise fără deteriorarea componentelor. Compartimentul accesorii electrice (aparataj) trebuie să fie prevăzut cu un dispozitiv pentru menținerea capacului în poziția deschis pe durata intervențiilor pentru scurtarea timpilor de intervenție în caz de defecțiune ce presupune înlocuirea unor părți componente, în condițiile în care reparațiile vor fi executate la poziție. Timpii de intervenție scurtați duc la minimizarea riscului de blocare a traficului și eficientizează consumurile de resurse umane și utilaj și, implicit, costurile intervenției. Pentru a demonstra că această cerință nu duce la restricționare ofertanților, prezentă un tabel cu aparate de iluminat ale unor producători consacrați pe piața mondială, ce au caracteristici similare. Susține că cerința este argumentată din punct de vedere tehnic și necesară autorității contractante pentru o bună exploatare a sistemului de iluminat, iar solicitarea contestatorului este total lipsită de seriozitate și relevanță și, pe cale de consecință, vă solicită să fie respinsă ca fiind nefondată. 26
Referitor la cerința - „compartimentul optic trebuie să permită deschiderea sa pentru operații de mentenanță. Pentru a facilita operațiile de mentenanță, acesta trebuie să poată fi deschis într-un inteval scurt de timp, fără deteriorarea componentelor aparatului de iluminat - nu se acceptă aparate de iluminat pentru care dispersorul este lipit de carcasa”, autoritatea contractantă arată că deschiderea compartimentului optic este o facilitate a carcasei aparatelor de iluminat. Principalul avantaj este accesul r....d la compartimentul optic. Acesta trebuie să poată fi deschis r....d fără deterioararea aparatului de iluminat. Ținând seama de durata de viață solicitată, de 100.000 ore, care reprezintă o medie de peste 24 de ani la o durata medie de funcționare de 4150 de ore/an, o componentă foarte importantă este mentenanța post garanție. De aceea, compartimentele optice trebuie să poată fi deschise fără deteriorarea componentelor. Compartimentul optic va trebui să permită deschiderea acestuia cu sau fără unelte, având în vedere că reparațiile vor fi executate la sol sau în atelier. La introducerea acestei specificații tehnice s-a avut în vedere și respectarea prevederilor standardului SR EN 60598-1 - corpuri de iluminat, partea 1: prescripții generale și încercări, secțiunea 4 - construcție, unde se menționează la punctul 4.2: Corpurile de iluminat care încorporează componente sau piese destinate a fi înlocuibile trebuie să fie proiectate astfel încât să existe spațiu suficient pentru a permite înlocuirea acestor componente și piese fără dificultăți și fără a afecta siguranța. Compartimentul accesorii electrice conține conductoare, cleme de conexiuni, aparataj electric fragil la condițiile de mediu, astfel încât deschiderea acestuia fără unelte este necesară pentru protejarea acestora, pe când compartimentul optic nu continue decât placa LED și lentila, fiind mai puțin pretențios la lucrări de mentenanță. Solicită să se observe că pentru compartimentul optic nu a fost impusă o modalitate de deschidere, nefiind un compartiment care să fie deschis decât în cazul unei avarii, nefiind subiectul unor lucrări programate de mentenanță. Prin urmare, cerința cu privire la eliminarea cerinței este nefondată. Referitor la cerința „placa LED trebuie să conțină minim 12 LED- uri......”, autoritatea contractantă apreciază că sistemul de iluminat public este considerat de interes strategic, datorită implicațiilor avute în asigurarea unui trafic rutier sigur, cât și prin contribuția la asigurarea liniștii și ordinii publice, a prevenției când vine vorba despre infracțiuni produse pe strada. Astfel, în condițiile unei defectări a unui LED al aparatului de iluminat, acesta trebuie sa nu piardă un nivel de flux luminos care să pună în pericol traficul rutier sau să crească riscul producerii unor infracțiuni. A fost aleasă o soluție cu aparate de iluminat ce folosesc aparate cu tehnologia MultiLED, cu cel puțin 12 LED-uri, astfel că, în condițiile defectării unui LED valoarea fluxul luminos să scadă procentual. Pagina 27 din 52
Pentru a demonstra că această cerință nu duce la restricționarea anumitor ofertanți, autoritatea contractantă prezentă un tabel cu aparate de iluminat ale unor producători consacrați pe piața mondială, ce au caracteristici similare. Informațiile sunt publice și pot fi verificate. Cu solicitarea să se rețină multitudinea de produse din piață care corespund cerințelor minimale și care nu sunt specifice unui anumit producător. Referitor la cerința - „placa LED va fi prevăzută cu un senzor termic care permite, împreună cu tipul de driver utilizat, reducerea fluxului luminos în cazul în care temperatura pe sursele LED depășește pragul critic prestabilit.”, menționează că, LED-urile, ca orice alt dispozitiv semiconductor, generează căldură. Deoarece este bine cunoscut faptul că temperaturile ridicate pot scurta în mod semnificativ durata de viață a unui LED și pot avea un impact negativ asupra fluxului luminos și a duratei de viață, este necesar controlul temperaturii. Tocmai acesta este rolul unui senzor termic (în literatura de specialitate este definit ca fiind termistor cu coeficient negativ de temperatură - NTC) într-un sistem de iluminat cu LED. Astfel, în cazul în care temperatura pe sursele LED depășește pragul critic prestabilit, senzorul termic transmite informația driverului electronic, iar acesta reduce curentul și poate transmite alerte de supraîncălzire sau chiar poate avea o funcție de oprire cu scopul de a proteja placa LED de supraîncălzire. Răcirea prin managementul termic al carcasei nu rezolvă supraîncălzirea locală a plăcii LED, această supraîncălzire fiind efectul unei creșteri bruște a curentului, fiind un regim temporar de funcționare (dependent de starea rețelei de alimentare sau de existența unui scurtcircuit sau chiar a unei descărcări atmosferice) și nu un regim permanent. Mențiunea precum că o astfel de soluție poate fi deosebit de periculoasă pentru circulația auto și că poate predispune la accidente grave de circulație este total eronată și falsă cu scopul de a induce în eroare Consiliul. Scopul unei astfel de soluții este tocmai de a evita astfel de situații, fiind o soluție tehnică de protecție. Autoritatea contractantă subliniază că pentru a demonstra că această cerință nu duce la restricționarea anumitor ofertanți, prezentă un tabel cu aparate de iluminat ale unor producători consacrați pe piața mondială, ce au caracteristici similare. Precizează că informațiile sunt publice și pot fi verificate. Referitor la cerința - „aparatul de iluminat va fi dotat cu supapă de ventilație care va asigura ventilația, echilibrarea presiunii și reducerea etanșarii carcasei (crearea unui spațiu ermetic).”, menționează că, cerința ca aparatul de iluminat să fie dotat cu o supapă de ventilație care are scopul de egalizare a presiunii care previne condensarea umezelii în carcasa corpului de iluminat. 28
Pentru a demonstra că această cerință nu duce la restricționarea anumitor ofertanți, prezentă un tabel cu aparate de iluminat ale unor producători consacrați pe piața mondială, ce au caracteristici similare. La fel, arată că informațiile sunt publice și pot fi verificate. Subliniază că aparatele de iluminat cu supapa de ventilație permite echilibrarea presiunii și reduce etanșarea carcasei (crearea unui spațiu ermetic). Astfel, rolul supapei care permite trecerea doar într-un sens este eronată, pe piață există supape care permit trecerea aerului în ambele sensuri și astfel se asigură ventilația, permite echilibrarea presiunii și reduce etanșarea carcasei. Referitor la cerința - „aparatul de iluminat va avea inscripționat prin gravare sau orice alta tehnologie de inscripționare indestructibilă, un cod de bare sau QR pe carcasa acestuia. Se va prezenta o fotografie pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței. Din considerente de durabilitate nu sunt acceptate etichete autoadezive.”, apreciază că ținând seama de durata de viață solicitată, de 100.000 ore, care reprezintă o medie de peste 24 de ani la o durata medie de funcționare de 4150 de ore/an, o componentă foarte importantă este componenta de service și mentenanța post garanție. Pe toata durata de durata de viață a aparatelor de iluminat beneficiarul (fie direct prin serviciul propriu de gestiune fie prin intermediul unui operator economic căruia i-a fost delegat serviciul de iluminat public) trebuie sa poată identifica oricând datele despre produse. O simplă etichetă autoadezivă nu poate rezista pe toată durata de viață solicitată a aparatelor de iluminat, respectiv de peste 24 de ani, motiv pentru care se impune o soluție de gravare pe carcasă a unui cod QR sau orice altă tehnologie de inscripționare indestructibilă pentru ca autoritatea contractantă să poată identifica oricând produsul pentru a avea la dispoziție informații despre acesta precum: nume produs, cod produs, furnizor, specificații tehnice ale acestuia, etc. Astfel, indiferent de motiv (înlocuirea aparatului de iluminat în caz de defect în perioada de garanție, înlocuirea unei componente defecte pe perioada de post - garanție, upgrade al aparatului de iluminat prin adăugarea unui senzor sau orice element din sfera ...., modificarea poziției aparatului de iluminat ca urmare a unei reamenajări urbane, o eventuală completare cu același tip de aparat de iluminat ca urmare a extinderii unei zone/străzi) autoritatea trebuie să poată identifica oricând produsul. De asemenea, pe durata de viață de peste 24 de ani, la conducerea unei administrații publice se pot schimba peste 5 administrații, se pot schimba peste 5-6 operatori care gestionează sistemul de iluminat public, se pot schimba zeci de angajați (fie că vorbim de personal de conducere sau electricieni de execuție) care administrează sistemul de iluminat public, informațiile despre aparatul de iluminat trebuie sa fie disponibile oricând prin scanarea unui cod care se poate face prin intermediul unui telefon inteligent fără a fi necesare cititoare de bare cu infraroșu, acesta fiind o tehnologie învechită. Pagina 29 din 52
Pentru a demonstra că această cerință nu duce la restricționare anumitor ofertanți, prezentă un tabel cu aparate de iluminat ale unor producători consacrați pe piața mondială, ce au caracteristici similare. Informațiile sunt publice și pot fi verificate. Referitor la cerința – „producătorul aparatelor de iluminat….” și mențiunea contestatoarei: „tipul informațiilor solicitate de proiectant la pct. a). din aplicație sunt informații ce se regăsesc în totalitate în fișa tehnică a corpului de iluminat ....”, menționează că nu are legătura cu solicitarea privind punerea la dispoziție a unei aplicații. Apreciază că rolul aplicației nu este de a verifica conformitatea cerințelor din formularele tehnice sau din fișele tehnice, ci de a fi utilizată ulterior instalării, iar pe lângă informațiile despre aparatele de iluminat trebuie să fie disponibile informații și despre ansamblul de iluminat (stâlpi, înălțime de montaj, lungime console, etc), iar aceste informații se regăsesc doar fizic în teren. Referitor la mențiunea contestatoarei: „tipul informațiilor de la pct. b). pentru care beneficiarul solicită de a fi permisă introducerea lor în aplicație sunt informații pe care le furnizează sistemul de telegestiune care va fi implementat și nu o aplicație de tip cod QR”, apreciază că este total eronata. Informațiile furnizate de sistemul de telegestiune fac referire la parametrii electrici și energetici (tensiune, curent, frecvență consum de energie, etc), alerte, programe și scenarii de funcționare, tip de control (manual/automat) locație, stare și calitatea comunicației, în schimb, aplicația pentru aparatele de iluminat ofertă informații și caracteristici doar despre acestea, cum ar fi: nume produs, cod produs, producător, flux luminos, nr. de LED-uri, data producției, gradul IP și IK, tipul LED- urilor și a driverului. Astfel, aplicația pentru aparatele de iluminat diferă de aplicația sistemului de telegestiune, iar acesta este necesară pe toată durata de viață a aparatelor de iluminat, iar beneficiarul (fie direct prin serviciul propriu de gestiune fie prin intermediul unui operator economic căruia i-a fost delegat serviciul de iluminat public) trebuie sa poată identifica oricând datele despre produse. De asemenea, lucrările de înlocuire, reparație, întreținere sau orice intervenție asupra aparatului de iluminat se fac cu întreruperea alimentării cu energie electrică, caz în care informațiile prin sistemul de telegestiune nu sunt disponibile, citirile din controlerul de telegestiune și furnizarea de informații fiind dependentă de alimentarea cu energie. Cu toate acestea, personalul de execuție trebuie să aibă la dispoziție oricând datele despre aparatele de iluminat. În plus, sistemul de telegestiune este pus în funcțiune după instalarea aparatelor de iluminat, iar la momentul instalării electricienii trebuie să poată citi datele aparatelor de iluminat care pot avea diferite 30
caracteristici (putere diferită, temperatura de culoare diferită, tip de montaj diferit, etc). Autoritatea contractantă arată că pentru a demonstra că această cerință nu duce la restricționarea anumitor ofertanți, prezentă un tabel cu aparate de iluminat ale unor producători consacrați pe piața mondială, ce au caracteristici similare. Informațiile sunt publice și pot fi verificate. Solicită să se rețină multitudinea de produse din piață care corespund cerințelor minimale și care nu sunt specifice unui anumit producator. Referitor la critica vizând pct.3.3 din fișa tehnică, solicită să se ia în considerare articolul 10, litera d) din ....a programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public din 13 iulie 2022. Mențiunea contestatoarei în sensul că „respectarea prevederilor SR EN 50419 este total inutilă..." ar determina ca proiectul să devină neeligibil. Referitor la cerința de la pct.3.7 din fișa tehnică menționează că, solicitarea de prezentare a licenței de utilizare a mărcii de conformitate nu este restrictivă, ofertanții având posibilitatea de prezentare a licenței indiferent de schema de certificare. În conformitate cu standardul SR EN ISO/CEI 17067:2014 evaluarea conformității, principii fundamentale ale certificării produselor și linii directoare pentru schemele de certificare o produselor, acordarea dreptului de a utiliza mărci de conformitate (licențierea) se face pe baza supravegherii pe baza unei scheme de certificare de tip 1b, 2, 3, 4, 5 sau 6: SR EN ISO/CEI 17067:2014. Prezintă tabelul 1 — elaborarea unei scheme de certificare a produselor, și arată că, nu se poate pune în discuție o posibilă restrângere a concurenței atât timp cât ofertanții au posibilitatea de a prezenta licența de utilizarea a mărcii de conformitate după una din cele 6 scheme de certificare a produselor. Referitor la cerința din fișa tehnică nr. 2 controller punct luminos (pag. 352-355 din „Rechin PTh SSV (1)”) și pct 1.9 din fișa tehnică, autoritatea contractantă arată că ținând seama de durata de viață solicitată, de 100.000 ore, care reprezintă o medie de peste 24 de ani la o durată medie de funcționare de 4150 de ore/an, o componentă foarte importantă este componenta de service și mentenanța post garanție. Pe toata durata de durata de viață a controlerelor beneficiarul (fie direct prin serviciul propriu de gestiune fie prin intermediul unui operator economic căruia i-a fost delegat serviciul de iluminat public) trebuie sa poată identifica oricând datele despre produse. O simplă etichetă autoadezivă nu poate rezista pe toată durata de viață solicitată a controlerelor de telegestiune, respectiv de peste 24 de ani, motiv pentru care se impune o soluție de gravare pe carcasă a unui cod QR sau orice altă tehnologie de inscripționare indestructibilă pentru ca autoritatea contractantă să poată identifica oricând produsul pentru a avea la dispoziție informații despre acesta precum: nume produs, cod produs, furnizor, specificații tehnice ale acestuia, etc. Pagina 31 din 52
Pentru a demonstra că această cerință nu duce la restricționare anumitor ofertanți, prezentă un tabel cu aparate de iluminat ale unor producători consacrați pe piața mondială, ce au caracteristici similare. Subliniază că informațiile sunt publice și pot fi verificate, cu solicitarea să se rețină multitudinea de produse din piață care corespund cerințelor minimale și care nu sunt specifice unui anumit producător. Referitor la pct .1.15 din fișa tehnică, autoritatea contractantă arată că pe toata durata de viață a controlerelor beneficiarul (fie direct prin serviciul propriu de gestiune fie prin intermediul unui operator economic căruia i-a fost delegat serviciul deiluminat public) trebuie sa poată identifica oricând datele despre produse. Pentru a demonstra că această cerință nu duce la restricționarea anumitor ofertanți, prezentă un tabel cu aparate de iluminat ale unor producători consacrați pe piața mondială, ce au caracteristici similare. Informațiile sunt publice și pot fi verificate. Solicită să se rețină multitudinea de produse din piață care corespund cerințelor minimale și care nu sunt specifice unui anumit producator. Lucrările de înlocuire, reparație, întreținere sau orice intervenție asupra controlerului de telegestiune se fac cu întreruperea alimentării cu energie electrică, caz în care informațiile prin sistemul de telegestiune nu sunt disponibile, citirile din controlerul de telegestiune și furnizarea de informații fiind dependentă de alimentarea cu energie. Cu toate acestea, personalul de execuție trebuie să aibă la dispoziție oricând datele despre controlere. în plus, sistemul de telegestiune este pus în funcțiune după instalarea aparatelor de iluminat și implicit a controlerelor, iar la momentul instalării electricienii trebuie să poată citi datele din aplicație datele despre controler pentru o instalare corectă. Referitor la cerința de la pct. 3.2 și pct. 3.3 din fișa tehnică, autoritatea contractantă, în apărare, arată că trebuie să se ia în considerare prevederile HG nr. 668 din 13 septembrie 2017 privind stabilirea condițiilor pentru comercializarea produselor pentru construcții, art. 10, art. 11, art. 12, art. 21, astfel, declarația de conformitate este întocmită de producător pe baza certificatului de conformitate. Referitor la pct.3.4, 3.5 și 3.6 din fișa tehnică, menționează că, cerințele sunt clare și se referă la prezentare unor rapoarte de încercări în conformitate cu stantardele precizate în cadrul cerinței. Contestatoarea încearcă să reducă nejustificat nivelul de calitate stabilit prin proiectul tehnic prin propunerea unor echipamente de calitate îndoielnică, fără rapoarte de încercări sau certificate de conformitate. Referitor la fișa tehnică nr. 3 senzor multifuncțional (pag. 356-358 din „......... Pth SSV (1)”, cerința de la pct. 3.2 și pct. 3.3 din fișa tehnică, autoritatea contractantă face trimitere la motivarea cu diferența între declarația de conformitate și certificatul de conformitate. 32
În ceea ce privește cerința vizând fișa tehnică nr. 4 punct de aprindere trifazat cu gateway cu ieșiri monofazate/trifazate (pag. 359- 362 din „......... Pth SSV (1)”), menționează că, în conformitate cu cerințele din proiectul tehnic, acesta cuprinde lucrări de înlocuire a punctelor de aprindere cu gateway, aspect precizat și în listele de cantități. Concluzionează că potrivit informațiilor de mai sus, în cadrul proiectului se vor monta 23 puncte de aprindere noi dotate cu system de telegestiune, motiv pentru care fișa tehnică nr. 4 se păstrează, fiind parte integrantă a proiectului tehnic aprobat de ..... Referitor la fișa tehnică nr. 5 sistem de telegesth ne iluminat public (pag. 363-369 „......... PTh SVS)”) și cerința de la pct. 1.13 din fișa tehnică și solicitarea de a se elimina mențiunea „la nivel granular”, face trimitere la motivarea cu diferența între declarația de conformitate și certificatul de conformitate. Referitor la cerința de la pct. 3.5 din fișa tehnică, solicită să se observe că cerința a fost formulată clar și nu favorizează anumiți producători, așa cum se sugerează. Se intelege clar ca se acceptă atât certificat ....(produse care apar la secțiunea produse certificate) cât și confirmare de membru ....sau alianțe similar ..... Nu înțelege cum ar putea fi avantajat un anumit producător (.... așa cum se precizează), când tocmai contestatoarea precizează că acesta nu deține un sistem de telegestiune recunoscut de consorțiu ..... Referitor la cerința de la pct.5.1 din fișa tehnică, menționează că având în vedere importanța iluminatului public, dar și complexitatea unui sistem de telegestiune, ofertanții trebuie să pună la dispoziția autoritării contractante un serviciu de asistență telefonică și online gratuit, în limba română, pentru ghidarea instalatorului și utilizatorului atât în perioada de instalare, cât și în perioada de garanție pentru a reduce timpul de intervenție asupra sistemului de iluminat. Concluzionează că toate criticile aduse sunt nefondate, având ca unic scop aplicarea unei tactici neconcurențiale prin care să se diminueze cerințele și caracteristicile tehnice ale produselor, în așa fel încât contestatoarea să poată oferta produse inferioare, ce nu satisfac nevoile achizitorului, produse ieftine și care să îi aducă contestatoarei avantaj competitiv la momentul aplicării factorului de atribuire. Menționează că există în domeniu un număr foarte mare de potențiali ofertanți care ar fi formulat clarificări și ar fi contestat la rândul lor dacă cerințele tehnice criticate de contestatoare ar fi fost ilegale/restrictive (în realitate nu s-a primit nici o cerere de clarificări sau critici din partea altor potențiali ofertanți, alții decât contestatoarea). Arată că este nefondată acuzația contestatoarei cum că licitația este organizată pentru a favoriza „un anumit ofertant”, mai ales în condițiile în care toți ceilalți ofertanți din piață au produse care îndeplinesc cerințele formulate de achizitor și nu le-au contestat. Pagina 33 din 52
.... a constituit cauțiunea în sumă de 35.000,00 lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. ..... din data de 21.09.2023, eliberată de ..... Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: .... ......... a initiat o procedura simplificată în vederea atriburii contractului de achiziție publică având ca obiect «Execuție lucrări pentru investiția: „Modernizarea sistemului de iluminat public stradal în Municipiul ........., județul .........”», prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN 1131168 din 12.09.2023, valoarea estimată a contractului de lucrări fiind de 4.098.613,40 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire stabilit fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. Documentatia de atribuire a fost publicata în SEAP odata cu anuntul de participare. Împotriva documentației de atribuire, .... a înaintat Consiliului contestația de față, solicitând urmatoarele: - în principal, ......... în sensul eliminării cerințelor restrictive care limitează în mod nelegal concurența; - obligarea autorității contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 din Legea nr. 98/2016; - în subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate măsuri de remediere, anularea procedurii; - obligarea autoritatii contractante la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluţionarea contestaţiei. Ca o chestiune prealabilă, dată fiind natura litigiului, actul atacat și solicitările adresate Consiliului cu privire la acesta, se reține necesitatea examinării contestației primite prin raportare la următoarele dispoziții ale legislației privind achizițiile publice: - art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016: „Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante.” - art. 154 din Legea nr. 98/2016: „Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire.” 34
- art. 155 din Legea nr. 98/2016: „(1) Specificaţiile tehnice sunt stabilite prin documentaţia de atribuire şi definesc caracteristicile solicitate privind lucrarea, serviciul sau produsele care fac obiectul achiziţiei.”; „(6) Specificaţiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici.” Așadar, regula o reprezintă situația în care necesitatea sau oportunitatea achiziționării de produse de o anumită performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse pentru acestea, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul autorității contractante [art. 2 alin. (3) lit. b) și art. 12 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016]. Singura limitare a acestui drept al autorității contractante este determinată de introducerea, de către aceasta, a unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici, în sfera unei astfel de posibilități aflându-se și situația impunerii unor specificații și condiții care nu au legătură cu nevoia de achiziție a autorității. În consecință, pentru a cenzura caracteristicile tehnice stabilite de autoritatea contractantă, așa cum solicită petenta în prezenta cauză, este necesară stabilirea existenței, prin ele, a unor condiții restrictive, nejustificate și nelegale ce împiedică o concurență efectivă între operatorii economici, precum și a existenței unor specificații care nu contribuie la descrierea, în mod obiectiv, a produselor astfel încât să corespundă necesităţii achizitoarei. Prin urmare, contestatorul în susținerea demersului său la Consiliu are obligația de a proba caracterul restrictiv al cerințelor criticate, prin prezentarea unor mijloace de proba pertinente și concludente, fiind pe deplin aplicabile în acest caz prevederile art. 249 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Raționamentul se circumscrie faptului că nu se regăsesc în legislația achizițiilor publice prevederi care să permită operatorilor economici să ceară ......... și, cu atât mai mult, să oblige autoritatea contractantă să modifice documentația de atribuire după cum solicită fiecare operator economic care apreciază că este necorespunzător întocmită, doar pe considerentul neplierii cerințelor autorității pe caracteristicile existente în portofoliul respectivei entități economice. Astfel fiind, autoritatea contractantă nu are vreo obligație legală de a modifica documentația de atribuire după voința operatorului economic care a formulat contestație, iar Consiliul nu o poate obliga la o astfel de conduită, decât în măsura în care se face dovada încălcării reale și obiective a dispozițiilor legale ce împiedică restrângerea nejustificată a concurenței. Pagina 35 din 52
Acestei obligații a contestatorului, de a face proba afirmațiilor sale, îi corespunde obligația autorității contractante de a proba și justifica oportunitatea conținutului caietului de sarcini, respectiv faptul că el descrie obiectul achiziției, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității sale, orice abatere de la acest scop putând fi cenzurată. În consecință, în evaluarea temeiniciei cererilor adresate Consiliului, acesta va avea în vedere faptul că ele trebuie justificate și probate obiectiv, cu dovada fermă a caracterului restrictiv, simpla pretindere a necesitații modificării lor și simpla afirmație că restricționează concurența nefiind suficiente pentru a conchide asupra nelegalității actului atacat. În egală măsură, în stabilirea legalității actului atacat al autorității contractante va fi avută în vedere și proba pe care achizitoarea o realizează cu privire la legătura obiectivă de cauzalitate și dependență dintre specificația criticată și nevoia sa de achiziție. În lumina acestui raționament, Consiliul observă că o primă critică a contestatoarei se referă la specificatia tehnica de la pct. 1.14 din Fisa tehnica nr. 1 „Aparat de iluminat stradal cu led”, potrivit careia „Compartimentul accesorii electrice va trebui sa permita deschiderea sa pentru operatii de mentenanta, fara utilizarea de unelte. Pentru a facilita operatiile de mentenanta, acesta trebuie sa poata fi deschis intr-un interval scurt de timp, fara deteriorarea componentelor aparatului de iluminat.", cerand eliminarea ei. Analizand sustinerile partilor, Consiliul stabileste ca cerința deschiderii fără unelte a acestui compartiment nu prezintă relevanță din perspectiva performanței sistemului de iluminat. Din explicațiile autorității contractante, se constată că aceasta este interesata de timpul de interventie cat mai scurt, eficientizarea consumului de resurse umane și de utilaje, de reducerea costurilor de interventie în legatura cu lucrarile de mentenenata post-garantie. Or, în lumina dispozitiilor legale citate, Consiliul stabileste ca tocmai astfel de criterii era necesar a fi inserate în caietul de sarcini, acestea fiind avantajele pe care achizitoarea urmareste sa le obtine, fiind la latitudinea ofertantilor modalitatea în care vor raspunde acestor deziderate ale achizitiei. Consiliul constata ca, formuland cerinta în maniera aratata, autoritatea contracatanta nu face decat sa restranga aria de echipamente ce ii pot fi ofertate, stabilind caracteristici care nu aduc atingere, în mod necesar, scopului pe care aceasta il urmareste. In intarirea punctul sau de vedere, achizitoarea face trimitere la prevederea standardului SR EN 60598-1 – „Corpuri de iluminat” - Partea 1 „Prescripții generale și încercări”, Secțiunea 4 – „Construcție”, punctul 4.2, potrivit careia „Corpurile de iluminat care încorporează componente sau piese destinate a fi înlocuibile trebuie să fie proiectate astfel încât să existe spațiu suficient pentru a permite înlocuirea acestor componente și piese fără dificultăți și fără a afecta siguranța.” 36
Insa, constata Consiliul, prevederea citata a standardului aratat nu face trimitere la solutii constructive, ci la scopul ce trebuie atins, situatie în care nu poate justifica modul de concepere a cerintei criticate în prezenta achizitie. In aceste conditii, Consiliul stabileste ca nu se impune eliminarea intregii cerinte de la pct. 1.14 din Fisa tehnica nr. 1 „Aparat de iluminat stradal cu led”, ci doar modificarea acesteia prin stabilirea unui continut care sa respecte standardul SR EN 60598-1 – „Corpuri de iluminat” - Partea 1 „Prescripții generale și încercări”, Secțiunea 4 – „Construcție”, punctul 4.2, asa cum a fost invocat chiar de catre achizitoare, de interes pentru achizitoare trebuind sa fie exclusiv faptul ca acest compartiment accesorii electrice sa permita deschiderea sa pentru operatii de mentenanta, să existe spațiu suficient pentru a permite înlocuirea componentelor și pieselor inlocuibile fără dificultăți și fără a afecta siguranța. In ceea ce priveste critica adusa cerintei de la pct. 1.14 din Fisa tehnica nr. 1 „Aparat de iluminat stradal cu led”, potrivit careia „Compartimentul accesorii electrice va fi prevazut cu un dispozitiv pentru mentinerea capacului în pozitia Deschis pe durata realizarii interventiilor cu siguranta de mentinere.”, Consiliul retine considerentele sale, evocate în analiza realizata primei critici a contestatoarei, în ceea ce priveste inutilitatea cerintei din punctul de vedere al indeplinirii scopului prezentei achizitii. Consiliul noteaza lipsa de relevanta a apararilor autoritatii contractante, menite sa justifice aceasta cerinta, dar care esueaza în convingere, nefiind dovedita de ce numai o asemenea modalitate tehnica indeplineste nevoia sa de achizitie. în aceste conditii, Consiliul stabileste ca se impune eliminarea acestei cerinte, achizitoarea urmand a proceda în consecinta. O alta cerinta de la pct. 1.14 din Fisa tehnica nr. 1 „Aparat de iluminat stradal cu led”, criticata de ...., prevede ca „Compartimentul optic trebuie sa permita deschiderea sa pentru operatii de mentenanta. Pentru a facilita operatiile de mentenanta, acesta trebuie sa poata fi deschis intr-un interval scurt de timp, fara deteriorarea componentelor aparatului de iluminat; nu se accepta aparate de iluminat pentru care dispersorul este lipit de carcasa." Contestatoarea arata ca aceasta cerinta este ambiguu formulata, conditia deschiderii compartimentului optic „intr-un interval scurt de timp” lasand loc arbitrariului în evaluarea ofertelor. Consiliul constata justetea acestei aprecieri a contestatoarei, în conditiile în care, în lipsa unui reper cert și obiectiv evaluat, este facila concluzia imediata ca este lasata la libera și subiectiva apreciere a evaluatorilor indeplinirea conditiei de deschidere „intr-un interval scurt de timp” si, drept urmare, considerarea admisibilitatii ofertelor. Or, pentru a putea inlatura arbitrariul în evaluarea ofertelor este necesara modificarea cerintei urmand sa fie eliminata sintagma „intr-un interval scurt de timp”. Pagina 37 din 52
In ceea ce priveste solicitarea de eliminare a intregii cerinte, Consiliul retine ca aceasta nu este și motivata de catre contestatoare, considerentele sale conducand catre necesitatea remedierii aratate de Consiliu. O alta cerinta pe care .... o apreciaza ca profund restritiva este cea de la pct. 1.14 din Fisa tehnica nr. 1 „Aparat de iluminat stradal cu led”, care stabileste ca „Placa LED trebuie sa contina minim 12 LED-uri ..." în sustinerea acestei critici, societatea arata ca numarul minim de LED-uri coroborat cu puterea maxima impusa de 22W, conduce catre favorizarea producatorilor de aparate de iluminat cu LED-uri de puteri mici în defavoarea producatorilor de aparate de iluminat cu LED-uri de mare putere, cu o putere nominala ca medie de 5W. In aparare, achizitoarea arata ca, în condițiile unei defectări a unui LED al aparatului de iluminat, acesta trebuie sa nu piarda un nivel de flux luminos care sa puna în pericol traficul rutier sau sa creasca riscul producerii unor infracțiuni, astfel incat a fost aleasă o soluție cu aparate de iluminat ce folosesc aparate cu tehnologia MultiLED, cu cel puțin 12 LED-uri, astfel ca, în condițiile defectării unui LED valoarea fluxul luminos să scadă procentual. Si referitor la aceasta critica Consiliul constata incidenta aprecierilor de oportunitate, expuse în analiza primei critici din contestatie. Astfel, în conditiile în care prin caietul de sarcini se impune o putere maxima a aparatului de iluminat, este total lipsit de interes pentru achizitoare cate LED-uri sunt continute în placa LED, ceea ce trebuie asigurat de catre achizitoare fiind un iluminat corespunzator și în acest scop este utilizata specificatia tehnica ce stabileste putea maxima impusa a corpului de iluminat, indiferent daca aceasta este asigurata prin mai multe LED-uri cu putere mica, sau prin mai putine LED-uri de putere mai mare. Mai mult, Consiliul noteaza ca explicatia adusa de achizitoare conduce catre concluzia ca numarul minim de LED-uri stabilit de aceasta este ales arbitrar, fara vreo justificare tehnica. In aceste conditii, urmeaza ca autoritatea contractanta sa remedieze cerinta în sensul eliminarii unui numar minim de LED-uri, cu conditia ca solutia constructiva sa prevada un numar suficient de LED-uri astfel incat sa fie asigurat iluminatul chiar și în conditiile în care unul dintre LED-uri se defecteaza, aceasta reiesind ca este nevoia reala a achizitoarei. Prin contestatia depusa, .... sustine și caracterul restrictiv al cerintei de la pct. 1.14 din Fisa tehnica nr. 1 „Aparat de iluminat stradal cu led”, care stabileste ca „Placa LED va fi prevazuta cu un senzor termic care permite, impreuna cu tipul de driver utilizat, reducerea fluxului luminos în cazul în care temperatura pe sursele LED depaseste pragul critic prestabilit." 38
Din apararile autoritatii contractante rezulta ca de interes pentru aceasta este controlul temperaturii pe sursele LED, insa nu rezulta și de ce doar un senzor termic permite obtinerea unui astfel de rezultat. In acest context, devin relevante dispozitiile art. 156 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 care stabilesc ca „Cu excepţia cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului, specificaţiile tehnice nu precizează un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic şi nici nu se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producţie specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau produse.” Or, în conditiile în care nu se probeaza ca numai prin existenta unui senzor termic se poate asigura controlul temperaturii pe sursele LED, Consiliul stabileste ca urmeaza ca autoritatea contractanta sa remedieze cerinta prin eliminarea solutiei tehnice a senzorului termic și reformularea ei prin trimitere exclusiva la scopul ce trebuie realizat, respectiv controlul temperaturii pe sursele LED, independent de tipul solutiei constructive ce il asigura. Prin contestatie, .... critica și cerinta de la pct. 1.14 din Fisa tehnica nr. 1 „Aparat de iluminat stradal cu led”, care stabileste ca „Aparatul de iluminat va fi dotat cu supapa de ventilatie care va asigura ventilatia, echilibrarea presiunii și reducerea etansarii carcasei (crearea unui spatiu ermetic).", aratand ca este un non-sens tehnic în conditiile în care o ventilatie nu poate fi efectuata printr-o supapa, în acelasi timp specificatia fiind ambigua, în mod intentionat confuza și lipsita de orice fel de utilitate. In aparare, achizitoarea arata ca supapa de ventilație are scopul de egalizare a presiunii care previne condensarea umezelii în carcasa corpului de iluminat, precum și echilibrarea presiunii și reducerea etanșeitatii carcasei (crearea unui spațiu ermetic). Astfel, arata achizitoarea, concluzia privind rolul supapei care permite trecerea doar într-un sens este eronată, pe piață existand supape care permit trecerea aerului în ambele sensuri, asigurandu-se astfel ventilația, ce permite echilibrarea presiunii și reducerea etanșeitatii carcasei. Vazand scopul real al achizitoarei, Consiliul constata ca, în mod obiectiv și corect din punct de vedere tehnic, cerinta trebuia exprimata prin raportare la acesta, respectiv asigurarea ventilatiei, echilibrarea presiunii și reducerea etansarii carcasei (crearea unui spatiu ermetic), independent de modalitatea tehnica în care acest scop este atins, respectiv prin intermediul unei supape de ventilatie sau al unui alt dispozitiv destinat unui astfel de scop.
Prin urmare, luand în considerare și dispozitiile art. 156 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, Consiliul stabileste ca urmeaza ca achizitoarea sa modifice cerinta amintita astfel incat aceasta sa nu mai faca trimitere la un anumit procedeu tehnic în realizarea obiectivului de asigurare a ventilatiei, echilibrare a presiunii și reducere a etansarii carcasei (crearea unui spatiu ermetic). Pagina 39 din 52
O alta cerinta a carei utilitate este combatuta de contestatoare este cea de la pct. 1.14 din Fisa tehnica nr. 1 „Aparat de iluminat stradal cu led”, potrivit careia „Aparatul de iluminat va avea inscriptionat prin gravare sau orice alta tehnologie de inscriptionare indestructibila, un cod de bare sau QR pe carcasa acestuia. Se va prezenta o fotografie pentru demonstrarea indeplinirii cerintei. Din considerente de durabilitate nu sunt acceptate etichete autoadezive." în sustinerea pozitiei sale, contestatoarea precizeaza ca gravarea pe carcasa corpului de iluminat a unui cod de bare sau cod QR, care în general nu este citit de catre autoritatea contractanta din lipsa cititoarelor de cod de bare sau cod QR nu isi gaseste nicio utilitate, fiind impusa cu unicul scop de a limita în mod nelegal concurenta. .... precizeaza ca proiectantul, în loc sa fi fost preocupat de tipul informatiilor continute de codul de bare și de modalitatea de citire a acestora, preocuparea lui a fost legata de modalitatea de gravare a codului de bare sau a codului QR pe carcasa și modul de impunere a acestei cerinte, în favoarea unui anumit ofertant care detine deja aceasta tehnologie. Societatea mai precizeaza ca, în lipsa informatiilor ce trebuie continute de codul de bare sau codul QR, se pune serios problema cum ar putea fi gravata imaginea unui cod QR (extrem de complicata) și cum ar putea fi citite asemenea informatii din gravuri de catre un cititor în infrarosu clasic de coduri de bare sau de catre un telefon mobil. De asemenea, arata contestatoarea, cerinta nu indica nici tipul cititorului de bare gravate sau a cititorului de cod QR gravat, cu care se vor putea citi codurile respective, astfel incat producatorii corpurilor de iluminat sa se poata alinia din timp cerintelor. In aparare, autoritatea contractanta arata ca pe toata durata de durata de viață a aparatelor de iluminat beneficiarul (fie direct prin serviciul propriu de gestiune, fie prin intermediul unui operator economic căruia i-a fost delegat serviciul de iluminat public) trebuie sa poată identifica oricând datele despre produse. Astfel, o simplă etichetă autoadezivă nu poate rezista pe toată durata de viață solicitată a aparatelor de iluminat, respectiv de peste 24 de ani, motiv pentru care se impune o soluție de gravare pe carcasă a unui cod QR sau orice altă tehnologie de inscripționare indestructibilă pentru ca autoritatea contractantă să poată identifica oricând produsul pentru a avea la dispoziție informații despre acesta precum: nume produs, cod produs, furnizor, specificații tehnice ale acestuia, etc. Vazand cerinta criticata, dar și sustinerile partilor, Consiliul constata ca, raportat la durata de viață solicitată a aparatelor de iluminat, respectiv peste 24 de ani, este de inteles de ce achizitoarea nu accepta etichete autoadezive aplicate pe aparatul de iluminat, fiind necesare tehnici (gravare sau orice alta tehnologie de inscriptionare indestructibila) care sa permita remanenta informatiei continuta de codul de bare sau QR. 40
Insa, ceea ce este deplin intemeiat din sustinerile contestatoarei este faptul ca, alaturat acestei cerinte, era necesar ca autoritatea contractanta sa indice și informatiile ce trebuie continute în codul de bare sau QR, precum și modalitatea de citire a acestora și tipul cititorului de bare gravate sau a cititorului de cod QR gravat. în lipsa unor asemenea informatii, ofertantul este în imposibilitate de a indeplini cerinta, riscul fiind declararea neconforma a ofertei. Prin urmare, autoritatea contractanta va remedia documentatia de atribuire în sensul celor retinute de Consiliu. Prin contestatie, .... critica și cerinta de la pct. 1.17 din Fisa tehnica nr. 1 „Aparat de iluminat stradal cu led”, potrivit careia „Producătorul aparatelor de iluminat va pune la dispoziţia beneficiarului o aplicaţie mobila gratuita, disponibila în Google Play și AppStore. Se va indica numele aplicaţiei și modul de accesare a acesteia, iar autoritatea contractantă va verifica funcţionalitatea conform cerinţelor de mai jos. Aplicaţia va avea minim două funcţiuni principale: a) furnizare de date unice despre aparatul de iluminat; b) introducerea de date suplimentare despre ansamblul de iluminat. […]. Aplicaţia va recunoaşte individual fiecare aparat de iluminat prin cel puţin una din urmatoarele variante: - introducerea în aplicatie a unui cod unic al aparatului, furnizat și inscriptionat pe acesta; - scanarea unui cod QR sau cod de bare, furnizate impreuna cu aparatul. Se va furniza în cadrul propunerii tehnice aplicaţia gratuita și un cod serial/cod QR/cod de bare a unui aparat existent, pentru verificarea funcţiunilor solicitate. Aceasta va trebui și respecte întru totul solicitarile.” Ca un prim aspect, Consiliul retine temeinicia observatiei contestatoarei potrivit careia nu se pot pune în sarcina producatorului cerinte ale documentatiei de atribuire. Astfel, Consiliul stabileste ca orice cerinta a achizitoarei urmeaza a fi indeplinita de catre operatorii economici ce participa la procedura de achizitie prin depunerea unei oferte, producatorul echipamentelor supuse achizitiei neavand o astfel de calitate. Consiliul noteaza ca producatorul, în masura în care nu este și ofertant, nu poate fi tinut la nicio conduita fata de autoritatea contractanta și nu ii pot fi impuse sarcini prin documentatia de atribuire. Prin urmare, autoritatea contractanta va inlocui trimiterea la productor din cerinta criticata cu mentionarea ofertantului. In plan adiacent, dincolo recunoasterea utilitatii unei aplicatii mobile, Consiliul stabileste ca acesta nu ar trebui sa dubleze managementul unor informatii care sunt deja furnizate prin sistemul de telegestiune. în aceste conditii, urmeaza ca autoritatea contractanta sa reevalueze cerinta și sa o remedieze astfel incat aceasta sa faca referire exclusiv la informatii care nu sunt gestionate prin sistemul de telegestiune. Pagina 41 din 52
Si cerinta de la pct. 3.3 din Fisa tehnica nr. 1 „Aparat de iluminat stradal cu led” este criticata. Conform acesteia, „Se va prezenta declaratia de conformitate emisa de producător privind respectarea prevederilor standardului din seria SR EN 50419 privind marcarea echipamentelor electrice și electronice.” în sustinerea criticii, contestatoarea arata ca declaratia de conformitate emisa de catre producător privind respectarea prevederilor standardului SR EN 50419 este total inutila atata timp cat la pct. 3.2 se solicita prezentarea declaratiei de conformitate emisa de producator pentru marcajul CE, declaratie care atesta indeplinirea tuturor standardelor UE privind produsul pentru care a fost data declaratia respectiva, nefiind necesara o declaratie de conformitate privind indeplinirea fiecărui standard în parte. .... precizeaza ca declaratia de conformitate CE este emisa în baza respectarii Directivelor UE, singurele care prevad standardele pe care trebuie sa le indeplineasca produsele intrate pe teritoriul UE, odata emisa declaratia CE de catre producator presupunandu-se ca produsul continut în declaratie respecta în totalitate standardele prevazute în Directivele UE în legatura cu produsul declarat. Avandu-se în vedere faptul ca aceasta cerinta este deja indeplinita prin prevederile de la pct. 3.2 din Fisa tehnica, contestatoarea precizeaza ca se impune eliminarea conditiei de prezentare a declaratiei de conformitate emisa de producător privind respectarea prevederilor standardului din seria SR EN 50419. In aparare, autoritatea contractanta face trimitere la art. 10 lit. d) din ghidul de finantare a „Programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public” din 13 iulie 2022, în care se menționează ca „(1) Este eligibil proiectul care indeplineste cumulativ urmatoarele criterii: […] d) respecta prevederile standardelor din seria SR EN 13201 pentru iluminat public, ale standardelor din seria SR EN 60598 pentru corpuri de iluminat și ale standardelor din seria SR EN 50419 privind marcarea echipamentelor electrice și electronice, asumate prin cererea de finantare.” Insa, constata Consiliul, apararea achizitoarei nu are legatura cu critica adusa de ...., aceasta din urma nereclamand ca nu este necesara indeplinirea standardelor, ci doar ca, în conditiile în care exista cerinta prezentarii declaratiei de conformitate emisa de producator pentru marcajul CE, aceasta determina implicit și respectarea prevederilor standardului din seria SR EN 50419, nefiind necesara o declaratie separata de conformitate emisa de producător privind respectarea prevederilor standardului din seria SR EN 50419. In analiza acestei critici, Consiliul are în vedere ca marcajul CE indică faptul că produsele au fost evaluate de producător și că respectă normele europene în materie de siguranță, sănătate și protecție a mediului. Inainte de a aplica marcajul CE, producătorul trebuie: 42
- să garanteze conformitatea cu toate cerințele aplicabile la nivelul UE; - să stabileasca dacă poate evalua singur produsul sau dacă trebuie să apeleze la un organism notificat; - să întocmeasca un dosar tehnic de documentare a conformității; - să redacteze și să semneze declarația UE de conformitate. Documentația tehnică (dosarul tehnic de documentare a conformității), intocmita de producator, oferă informații despre proiectarea, fabricarea și operarea unui produs și trebuie să conțină toate detaliile necesare pentru a demonstra că produsul este conform cerințelor aplicabile. Documentația tehnică este necesară pentru a dovedi că produsul respectă cerințele esențiale și, prin urmare, justifică și sprijină declarația de conformitate UE. Documentația tehnică trebuie să includă, printre altele: o scurtă descriere a produsului; identificarea produsului, de exemplu numărul de serie al acestuia; numele și adresele entităților implicate în proiectarea și fabricarea produsului; numele și adresa oricărui organism notificat implicat în evaluarea conformității produsului; o declarație din care să rezulte că a fost parcursă procedura de evaluare a conformității; declarația de conformitate UE; eticheta și instrucțiunile de utilizare; o declarație privind reglementările relevante pe care le respectă produsul; identificarea standardelor tehnice pe care producatorul declara că le respectă produsul; lista pieselor; rezultatele testelor. Este de notat ca declarația de conformitate UE este un document obligatoriu pe care producătorii sau reprezentanții autorizați ai acestora trebuie să îl semneze pentru a declara că produsele lor respectă cerințele UE, semnând declarația de conformitate, producătorul răspunzand pe deplin de conformarea produsului sau la legislația UE aplicabilă. Producatorul are, de asemenea, obligația de a întocmi declarația de conformitate UE, ce trebuie să cuprindă și următoarele informații: numărul de serie, modelul sau identificarea de tip a produsului; o declarație prin care producatorul isi asuma responsabilitatea deplină; datele organismului notificat care a realizat procedura de evaluare a conformității (dacă este cazul); legislația relevantă pe care o respectă produsul, precum și alte standarde armonizate sau alte mijloace utilizate pentru a dovedi conformitatea. Consiliul mai noteaza și ca potrivit (38) din REGULAMENTUL (CE) NR. 765/2008 AL ....ŞI AL ...., din 9 iulie 2008, de stabilire a cerințelor de acreditare și de supraveghere a pieței în ceea ce privește comercializarea produselor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93, „Marcajul CE ar trebui să fie singurul marcaj de conformitate care să indice dacă un produs este conform legislației comunitare de armonizare. Cu toate acestea, alte marcaje pot fi folosite atât timp cât contribuie la îmbunătățirea protecției consumatorilor și nu intră în domeniul de aplicare a legislației comunitare de armonizare.” Prin urmare, Consiliul stabileste temeinicia sustinerii contestatoarei, fiind necesara eliminarea cerintei de pct. 3.3 din Fisa tehnica nr. 1 Pagina 43 din 52
„Aparat de iluminat stradal cu led” conform careia „Se va prezenta declaratia de conformitate emisa de producător privind respectarea prevederilor standardului din seria SR EN 50419 privind marcarea echipamentelor electrice și electronice.” .... critica și cerinta de la pct. 3.7 din Fisa tehnica nr. 1 „Aparat de iluminat stradal cu led” conform careia „Aparatul de iluminat va fi fabricat sub supravegherea unui organism acreditat. Se va prezenta licenta de utilizare a marcii de conformitate emisa de catre organismul acreditat în conformitate cu SR EN ISO/CEI 17065:2013, care efectueaza controlul productiei.” In sustinerea acestei critici, societatea arata ca prin solicitarea la pct. 3.5 și 3.6 din Fisa tehnica a certificarilor ENEC și ENEC+, care reprezinta cea mai complexa forma de certificare a productiei fabricate și a produselor rezultate, facand parte din schema 5 de certificare, care reprezinta licenta de marca a produsului pentru care a fost eliberata, solicitarea de la pct. 3.7 din Fisa tehnica de prezentare a unei alte licente de utilizare a marcii, decat cea a ENEC este o cerinta abuziva, menita sa duca în eroare ofertantii și sa restranga în mod artificial concurenta. In aparare, achizitoarea mentioneaza ca solicitarea de prezentare a licenței de utilizarea a mărcii de conformitate nu este restrictivă, ofertanții având posibilitatea de prezentare a licenței indiferent de schema de certificare. Autoritatea contractanta arata ca, în conformitate cu standardul SR EN ISO/CEI 17067:2014 „Evaluarea conformității. Principii fundamentale ale certificării produselor și linii directoare pentru schemele de certificare o produselor”, acordarea dreptului de a utiliza mărci de conformitate (licențierea) se face pe baza supravegherii pe baza unei scheme de certificare de tip 1b, 2, 3, 4, 5 sau 6: SR EN ISO/CEI 17067:2014. Prin urmare, precizeaza autoritatea, nu se poate pune în discuție o posibilă restrângere a concurenței atât timp cât ofertanții au posibilitatea de a prezenta licența de utilizarea a mărcii de conformitate după una din cele 6 scheme de certificare a produselor. Si de aceasta data Consiliul noteaza ca apararea autoritatii contractante nu vizeaza critica adusa de ...., necombatand-o. De asemenea, Consiliul constata ca precizarea achizitoarei potrivit careia ofertanții au posibilitatea de a prezenta licența de utilizarea a mărcii de conformitate după una din cele 6 scheme de certificare a produselor este combatuta de solicitarea certificarilor ENEC și ENEC+, ce fac parte din schema 5 de certificare, context în care operatorii nu au posibilitatea arata de achizitoare. Vazand ca autoritatea contractanta nu combate sustinerea contestatoarei, Consiliul considera intemeiata critica și retine în sarcina achizitoarei eliminarea cerintei de la pct. 3.7 din Fisa tehnica nr. 1 „Aparat de iluminat stradal cu led” conform careia „Se va prezenta licenta de utilizare a marcii de conformitate emisa de catre organismul acreditat 44
în conformitate cu SR EN ISO/CEI 17065:2013, care efectueaza controlul productiei.” In continuarea contestatiei sale, .... critica și cerinte ale Fisei tehnice nr. 2 „Controller punct luminos”, prima dintre ele fiind cea de la pct. 1.9 din fisa conform careia „Material carcasa: policarbonat rezistent la UV, cod de bare sau cod QR gravat pe carcasa sau orice alta inscriptionare indestructibila (nu sunt acceptate etichete autoadezive)." In privinta acestei critici Consiliul retine ca incidente considerentele sale din analiza cerintei similare de la pct. 1.14 din Fisa tehnica nr. 1 „Aparat de iluminat stradal cu led” și pentru acestea stabileste ca era necesar ca autoritatea contractanta sa indice și informatiile ce trebuie continute în codul de bare sau QR, precum și modalitatea de citire a acestora și tipul cititorului de bare gravate sau a cititorului de cod QR gravat. Prin urmare, autoritatea contractanta va remedia documentatia de atribuire în sensul celor retinute de Consiliu. O alta cerinta criticata a Fisei tehnice nr. 2 „Controller punct luminos” este cea de pct. 1.15, potrivit careia „Producatorul controllerului va pune la dispozitia beneficiarului o aplicaţie mobila gratuita, disponibila în Google Play și AppStore. Se va indica numele aplicaţiei și modul de accesare a acesteia, iar autoritatea contractantă va verifica funcţionalitatea conform cerinţelor de mai jos. Aplicaţia va avea minim două funcţiuni principale: a) furnizare de date unice despre controller; b) introducerea de date suplimentare despre ansamblul de iluminat. […]. Aplicaţia va recunoaşte individual fiecare controller prin cel puţin una din urmatoarele variante: - introducerea în aplicatie a unui cod unic al controllerului, furnizat și inscriptionat pe acesta; - scanarea unui cod QR sau cod de bare, furnizate impreuna cu controllerul. Se va furniza în cadrul propunerii tehnice aplicaţia gratuita și un cod serial/cod QR/cod de bare a unui controller existent, pentru verificarea funcţiunilor solicitate. Aceasta va trebui și respecte întru totul solicitarile.” In privinta acestei cerinte, Consiliul stabileste ca sunt incidente considerentele sale evocate în analiza criticii privind cerinta similara de la pct. 1.17 din Fisa tehnica nr. 1 „Aparat de iluminat stradal cu led”, și pentru acestea stabileste ca autoritatea contractanta va inlocui trimiterea la productor din cerinta criticata cu mentionarea ofertantului, precum și ca urmeaza ca autoritatea contractanta sa reevalueze cerinta și sa o remedieze astfel incat aceasta sa faca referire exclusiv la informatii care nu sunt gestionate prin sistemul de telegestiune. Tot din Fisa tehnica nr. 2 „Controller punct luminos” sunt criticate cele de la pct. 3.2 și pct. 3.3 care stabilesc: Pagina 45 din 52
„3.2 Se va prezenta declaraţia de conformitate emisă de producător din care să reiasă marcajul CE în conformitate cu directivele europene; 3.3. Se va prezenta certificat de conformitate conform directivelor esenţiale UE ce va confirma respectarea următoarelor standarde […]. Se va prezenta acreditarea organismului de certificare.” In ceea ce priveste cerinta de la pct. 3.3, Consiliul constata ca ii sunt incidente considerentele evocate în analiza cerintei pct. 3.3 din Fisa tehnica nr. 1 „Aparat de iluminat stradal cu led” și pentru acestea stabileste ca este necesara eliminarea ei, autoritatea contractanta urmand a proceda în consecinta. Nici solicitarea de prezentare a acreditarii organismului de certificare nu poate fi admisa, de vreme ce nu se poate cere ofertantului sa prezinte documente ale unui tert neimplicat în oferta, asa cum este organsimul care certifica produsul ofertat. De altfel, constata Consiliul, chiar autoritatea contractanta sustine punctul de vedere al contestatoarei atunci cand afirma în punctul de vedere la contestatie ca „Astfel, declarația de conformitate este întocmită de producător pe baza certificatului de conformitate.” In continuarea demersului sau de contestare, .... critica și cerintele de pct. 3.4, 3.5 și 3.6 din Fisa tehnica nr. 2 „Controller punct luminos”, cerinte avand urmatorul cuprins: „3.4 Controller-ul va fi fabricat sub supravegherea unui organism acreditat. Se va prezenta licenta de utilizare a marcii de conformitate emisa de catre organismul acreditat în conformitate cu SR EN ISO/CEI 17065:2013, care efectueaza controlul productiei. 3.5 Se va prezenta raport de testare ce va confirma respectarea urmatoarelor standarde […], emis de un laborator acreditat. Se va prezenta acreditarea laboratorului. 3.6 Se va prezenta raport de testare ce va confirma respectarea urmatoarelor standarde […], emis de un laborator acreditat. Se va prezenta acreditarea laboratorului.” In sustinerea criticii sale, societatea arata ca proiectantul nu a indicat în mod clar ce licenta de utilizare a marcii se solicita a fi depusa potrivit pct. 3.4, respectiv ce se solicita a fi testat prin Raportul de testare de la pct. 3.5 și pct. 3.6 din fisele tehnice, doar o simpla confirmare a standardelor indicate sau testare a unor parametri tehnici, functionali și constructivi pentru controllerul punct luminos. De altfel, arata contestatoarea, în aceeasi fisa tehnica se regasesc cerinta în cuprinsul carora este indicata clar caracteristica tehnica testata și la care se fae referire în raportul de testare. Prin punctul sau de vedere la contestatie, achizitoarea precizeaza ca cerințele sunt clare și se refera la prezentare unor rapoarte de încercări în conformitate cu stantardele precizate în cadrul cerinței. 46
Constatand contrariul celor pretinse de autoritatea contractanta, Consiliul stabileste ca solicitarea generica a prezentarii unor rapoarte de testare nu indeplineste cerinta claritatii documentatiei de atribuire reclamata de dispozitiile art. 20 alin. (2) din HG nr. 395/2016, potrivit carora „Documentaţia de atribuire conţine orice cerinţă, criteriu, regulă şi alte informaţii necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă și explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire.” Prin urmare, asa cum a procedat și în cazul altor cerite tennice, urmeaza ca autoritatea contractanta sa remedieze cerinta de la pct. 3.4 prin indicarea licentei de utilizare a marcii ce urmeaza fi prezentata, iar cerintele de la pct. 3.5 și 3.6 prin indicarea clara a reperelor tehnice vizate prin rapoartele de testare cerute. In ceea ce priveste cerintele de la pct. 3.2 și 3.3 din Fisa tehnica nr. 3 „Senzor multifunctional”, Consiliul retine considerentele sale evocate în analiza cerintei de la pct. 3.3 din Fisa tehnica nr. 1 „Aparat de iluminat stradal cu led” și a cerintelor de la pct. 3.2 și pct. 3.3 din Fisa tehnica nr. 2 „Controller punct luminos” și pentru acestea stabileste ca este necesara eliminarea ei, autoritatea contractanta urmand a proceda în consecinta. In legatura cu Fisa tehnica nr. 4 „Punct de aprindere trifazat cu Gateway cu iesiri monofazate/trifazate”, .... arata ca aceasta nu are obiect, în conditiile în care, printre lucrarile enumerate în solutia de proiectare din proiectul tehnic, caietul de sarcini și fisa de date a achizitiei, nu exista puncte de aprindere noi, astfel incat sa se justifice impunerea cerintei includerii printre documentele achizitiei a formularului Fisa tehnica nr. 4. Contestatoarea mai arata ca, intrucat niciunul din documentele procedurii nu contin lucrari care sa presupuna inlocuirea punctelor de aprindere existente, ci doar montarea în punctele de aprindere existente a unui numar de 23 de gateway-uri care sa realizeze sistemul de telemanagement avut în vedere, se impune eliminarea completa a Fisei tehnice nr. 4. Verificand, Consiliul constata ca informatiile autoritatii din cuprinsul documentatiei de atribuire nu sunt corelate. Astfel, în cuprinsul proiectului tehnic se vorbeste despre 23 de bucati „punct de aprindere dotat cu sistem de telegestiune”, ceea ce conduce la concluzia ca echipamentele de la cele 23 de puncte de aprindere existente vor fi inlocuite cu puncte de aprindere dotate cu sistem de telegestiune, insa fisa tehnica corespunzatoare este denumita „Punct de aprindere trifazat cu Gateway cu iesiri monofazate/trifazate” desi în listele de cantitati nu se mentioneaza astfel de tipuri de puncte de aprindere. Prin urmare, devine necesar ca autoritatea contractanta sa stabileasca tipul de echipamente ce urmeaza a fi achizitionate, sa mentioneze în mod expres faptul ca echipamentele din cele 23 de puncte de aprindere deja existente vor fi inlocuite și sa coreleze toate aceste informatii astfel incat sa faciliteze o informare clara și completa a ofertantului asupra numarului real de puncte de aprindere ce vor rezulta Pagina 47 din 52
ca urmare a prestarii serviciilor, precum și asupra caracteristicilor tehnice ale echipamentelor ce vor fi montate. In privinta cerintei de la pct. 1.13 din Fisa tehnica nr. 5 „Sistem de telegestiune iluminat public”, autoritatea contractanta a propus masura de remediere constand în eliminarea expresiei „la nivel granular”, expresie criticata de altfel și de contestatoare. Prin urmare, autoritatea contractanta va modifica cerinta conform celor declarate în punctul de vedere la contestatie, nefiind necesara eliminarea intregii cerinte. In ceea ce priveste cerintele de la pct. 3.2 și 3.3 din Fisa tehnica nr. 5 „Sistem de telegestiune iluminat public”, Consiliul retine considerentele sale evocate în analiza cerintei de la pct. 3.3 din Fisa tehnica nr. 1 „Aparat de iluminat stradal cu led” și a cerintelor de la pct. 3.2 și pct. 3.3 din Fisa tehnica nr. 2 „Controller punct luminos” și pentru acestea stabileste ca este necesara eliminarea ei, autoritatea contractanta urmand a proceda în consecinta. Si cerinta de la pct. 3.5 din Fisa tehnica nr. 5 „Sistem de telegestiune iluminat public” este criticata de catre ...., textul acesteia stabilind ca „Sistemul de telegestiune propus trebuie să fie compatibil ..../UCIFY sau similar. Pentru compatibilitatea ....se va prezenta certificat/confirmare membru ....iar producătorul sistemului va apărea pe pagina de internet a consorţiului ....în lista membrilor, […]. Pentru platforme/consorţii/alianţe similare ...., se va demonstra apartenenţa și similaritatea.” In sustinerea criticii sale, .... arata ca compatibilitatea cu protocolul standardizat de interoperabilitate intre solutii .... ....nu este asigurata doar de calitatea de membru ....a producatorului/furnizorului de telegestiune, ci și de certificarea solutiei ....prin protocol ..... De asemenea, arata ca daca producatorul/furnizorul de telegestiune/solutie tip .... se regaseste doar în sectiunea de membri ....nu este relevant și nu confirma ca sistemul de telegestiune ofertat este certificat ....(adica beneficiaza de un .... standardizat pentru integrare facila cu alte solutii .... certificate ....). în aceste conditii, contestatoarea cere ca, în vederea asigurarii unei concurente reale, sa se modifice formularea de la pct 3.5 din Fisa tehnica nr. 5, din „producatorul va aparea pe pagina de internet a consortiului ....în lista membrilor asociati" cu formularea „pentru interoperabilitate prin .... Standardizat ....cu alte Sisteme ...., solutia ofertata va aparea pe pagina de internet a consortiului ....la sectiunea produse certificate https://www.....-consortium.org/certified- products.html". Contestatoarea conchide afirmand ca prezinta relevanta existenta pe pagina de internet a consortiului ....a solutiei ofertate, nu a producatorului. 48
In analiza cerintei criticate, Consiliul noteaza ca desi ea debuteaza prin conditia ca sistemul de telegestiune propus să fie compatibil ..../UCIFY sau similar, referindu-se prin urmare la produs, atunci cand lamureste modalitatea de dovedire a compatibilitatii ...., se pierde din vedere trimiterea la produs și este vizata calitatea producatorului de membru ...., fara a fi mentionat și în ce masura calitatea de membru ....a unui producator atrage în mod automat și compatbilitatea oricarui produs al sau cu protocolul standardizat ..... Nici prin punctul de vedere autoritatea contractanta nu realizeaza o asemenea proba, context în care nu poate fi primita modalitatea în care aceasta a stabilit ca va fi probata compatibilitatea .... a sistemului de telegestiune propus. Prin urmare, Consiliul stabileste ca de vreme ce cerinta vizeaza compatibilitatea sistemului de telegestiune propus, este necesar ca proba compatibilitatii sa fie realizata în ceea ce priveste sistemul de telegestiune, independent de calitatea producatorului, astfel incat autoritatea contractanta urmeaza sa remedieze cerinta de la pct. 3.5 din Fisa tehnica nr. 5 „Sistem de telegestiune iluminat public” prin inlocuirea textului „producatorul va aparea pe pagina de internet a consortiului ....în lista membrilor asociati" cu formularea „pentru interoperabilitate prin .... Standardizat ....cu alte Sisteme ...., solutia ofertata va aparea pe pagina de internet a consortiului ....la sectiunea produse certificate https://www.....-consortium.org/certified-products.html". In privinta cerintei de la pct. 5.1 din Fisa tehnica nr. 5 „Sistem de telegestiune iluminat public”, potrivit careia „Producătorul sistemului de telegestiune pune la dispoziţia clienţilor un serviciu de asistenţă telefonică și online gratuit, în limba romana, cu scopul ghidarii instalatorului şi a utilizatorului atat în perioada de instalare, cat și în perioada de garanţie. Se vor prezenta modalităţile de acordare a serviciului de asistenţă tehnică (website, număr de telefon, email etc.), timpii de răspuns medii.”, .... sustine ca este nelegala prin prisma faptului ca se impun sarcini producatorului care este un tert fata de procedura de atribuire și care nu poate avea nicio obligatie fata de autoritatea contractanta. Referitor la acest aspect, Consiliul constata temeinicia lui, în conditiile în care singura entitate careia ii pot fi stabilite sarcini și conditii în cadrul procedurii de atribuire este operatorul economic ce depune oferta, producatorul diverselor componente ofertate, care nu este implicat sub nicio forma în procedura sde atribuire, neputand fi obligat la o anumita conduita fata de autoritatea contractanta. Prin urmare, autoritatea contractanta trebuie sa reformuleze cerinte prin trimiterea la ofertantul în sarcina caruia se stabileste realizarea unor aspecte. In egala masura, și solicitarea de prezentare a modalităţilor de acordare a serviciului de asistenţă tehnică (website, număr de telefon, email etc) este excesiva în lipsa unei mentiuni exprese a achizitoarei ca stabilirea unui număr de telefon dedicat și indicarea unui website rezervat Pagina 49 din 52
vor interveni doar în privinta castigatorului, fiind excesiv ca în faza de ofertare fiecare dintre operatorii economici participanti sa incheie contracte cu prestatorii de servicii de telefonie ori sa creeze o pagina de internet și un e-mail dedicate. In consecinta, autoritatea contractanta va remedia specificatia de la pct. 5.1 din Fisa tehnica nr. 5 „Sistem de telegestiune iluminat public” în sensul indicat de Consiliu. In continuarea contestatiei sale, în sustinerea acesteia, .... prezinta tabele comparative intre specificatiile tehnice impuse prin proiectul tehnic, parte a documentatiei de atribuire, și cele impuse prin ghidul de finantare. în privinta acestei comparatii, Consiliul constata ca, asa cum sustine și contestatoarea, specificatiile tehnice din ghidul de finantare sunt cerinte minime, astfel incat nu i se poate reprosa achizitoarei ca a inteles ca prin documentatie de atribuire sa impuna și alte cerinte, alaturat celor minime stabilite prin ghid. Insa, ceea ce este de retinut este ca, în stabilirea cerintelor sale tehnice ce le completeaza pe cele din ghidul de finantare, autoritatea contractanta trebuie sa aiba în vedere exclusiv descrierea nevoii sale de achizitie, fara a impune cerinte care sa faca referire la un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic, ori care se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producţie specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau produse. De asemenea, ii este interzis autoritatii contractante sa stabileasca specificatii tehnice care exced spectrului cerintelor tehnice care descriu în mod obiectiv nevoia de achizitie, asa cum reiese din analiza pe care Consiliul o realizeaza prin prezenta motivare. In ceea ce priveste criticile globale evocate în sustinerea celor punctuale deja analizate de catre Consiliu, și referitor la care autoritatea contractanta nu aduce argumente în scopul stabilirii netemeiniciei lor, Consiliul stabileste în sarcina achizitoarei reevaluarea acestora și remedierea documentatiei de atribuire, astfel incat aceasta sa cuprinda exclusiv cerinte tehnice necesare realizarii obiectului contractului, care nu fac referire la un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic, și care nu se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producţie specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau produse. De asemenea, în remedierea intregii documentatii de atribuire, autoritatea contractanta va aplica cele analizate și decise punctual de catre Consiliu prin prezenta decizie și în privinta oricaror și tuturor specificatiilor tehnice similare, la care contestatoarea face trimitere globala în cuprinsul contestatiei sale. 50
Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul urmează să admită cererile principale din contestația depusă de ..... În baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să remedieze documentația de atribuire în sensul celor stabilite de Consiliu prin motivarea sa, să aducă modificările efectuate la cunoștința operatorilor economici interesați de participarea la procedura prin publicarea acestora în SEAP și să stabilească o nouă dată-limită de depunere a ofertelor, astfel încât, între data publicării remedierilor și data depunerii ofertelor, să fie asigurată o perioada de timp suficientă pentru elaborarea și prezentarea unor oferte care să respecte toate cerințele documentației de atribuire, astfel cum este modificată ca urmare a prezentei decizii. În baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondat capatul subsidiar de cerere vizand anularea procedurii, în conditiile în care, procedura de atribuire fiind suspendata anterior depunerii ofertelor, documentatia de atribuire poate fi remediata în sensul celor stabilite de Consiliu, astfel incat ofertele ce vor fi depuse sa ii respecte continutul. În baza dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va obliga autoritatea contractantă la plata către .... a sumei de 6.000 lei, reprezentând onorariu avocațial conform factură seria PDV-023 nr. 53 dn 13.09.2023 și ordin de plată bancară din data de 26.09.2023. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererile principale din contestația depusă de .... în contradictoriu cu .... .......... Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să remedieze documentația de atribuire în sensul celor stabilite de Consiliu prin motivarea sa, să aducă modificările efectuate la cunoștința operatorilor economici interesați de participarea la procedura prin publicarea acestora în SEAP și să stabilească o nouă dată-limită de depunere a ofertelor, astfel încât, între data publicării remedierilor și data depunerii ofertelor, să fie asigurată o perioada de timp suficientă pentru elaborarea și prezentarea unor oferte care să respecte toate cerințele documentației de atribuire, astfel cum este modificată ca urmare a prezentei decizii. Pagina 51 din 52
Respinge ca nefondat capătul subsidiar de cerere din contestație, vizând anularea procedurii. Obligă autoritatea contractantă la plata către .... a sumei de 6.000 lei, reprezentând cheltuieli de solutionare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... Redactată în 4 exemplare, conține 50 pagini. Redactată practicaua deciziei...... 52
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.