Decizie 2497/2023
Decizie CNSC2023_2497_2023_Decizie_2497.pdf, BO2023_2497_2023_BO2023_2497.pdf
Document CNSC
TETRA SISTEMS GUARD SRL în contradictoriu cu CASA OAMENILOR DE STIINTA
Decizia CNSC nr. 2497/C11/2516 din 23.10.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii de pază la imobilele Casa Academiei și Clubul Oamenilor de Știință”, anunț de participare nr. CN1053483/25.03.2023, s-au solicitat următoarele: - anularea raportului procedurii nr. 2507/29.08.2023 și a actelor subsecvente acestuia, ca fiind nelegale și netemeinice și, pe cale de consecință, obligarea autorității contractante la respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016 cu privire la evaluarea ofertei clasată pe locul 1; - anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 2507/29.08.2023; - obligarea autorității contractante la reevaluarea propunerii financiare a ofertantului Asocierea PROTECT NPG INTERVENȚII SRL – NEI DIVIZIA DE SECURITATE SRL cu analizarea și verificarea corespondenței cerințelor din fișa de date referitoare la modul de calcul al tarifului ofertat Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de asocierea TETRA SISTEMS GUARD SRL - GUARD ONE SRL - SENZOR GUARD SECURITY SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă CASA OAMENILOR DE ȘTIINȚĂ și admite cererea de intervenție formulată de asocierea PROTECT NPG INTERVENȚII SRL - NEI DIVIZIA DE SECURITATE SRL. Admite cererea de intervenție formulată de asocierea PROTECT NPG INTERVENȚII SRL - NEI DIVIZIA DE SECURITATE SRL. Respinge, ca inadmisibilă, solicitarea de daune materiale și morale pentru prejudiciul creat, formulată de autoritatea contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2Verifică pasajul în context →
Prin adresa nr. 2948/03.10.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 54056/04.10.2023, autoritatea contractantă a informat Consiliul cu privire la faptul că instanța a respins plângerea formulată de ......... SRL care a făcut obiectul dosarului nr. 5671/2/2023, solicitând repunerea cauzei pe rol, susținând că cererea contestatoarei de reevaluare a ofertantului câștigător capătă statut de autoritate de lucru judecat și, pe cale de consecință, nu mai poate face obiectul contestației. Prin adresa nr. 54553/2516/C11/05.10.2023, Consiliul a solicitat contestatoarei formularea unui punct de vedere cu privire la repunerea pe rol a dosarului, contestatoarea comunicând, prin adresa nr. 1636/ 06.10.2023, că se impune reluarea soluționării contestației. ......... SRL a constituit cauțiunea în sumă de 51.676,00 lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 209489006/1, eliberată de ......, la data de 12.09.2023. Din analiza susținerilor părți…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_2497_2023_Decizie_2497.pdf, BO2023_2497_2023_BO2023_2497.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2497/C11/2516 Data: 23.10.2023 Prin contestația nr. 1417/07.09.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 49248/08.09.2023, formulată de asocierea TETRA SISTEMS GUARD SRL – GUARD ONE SRL – SENZOR GUARD SECURITY SRL prin lider de asociere TETRA SISTEMS GUARD SRL, cu sediul social în municipiul București, Sos. Olteniței nr. 225 A, parter, cam. 9, sector 4 și adresa de corespondență în municipiul București, strada Plantelor nr. 73, sector 2, reprezentată legal prin administrator GEORGESCU ROXANA DIANA, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 2509/ 29.08.2023 transmisă în data de 30.08.2023 și a Raportului procedurii nr. 2507/29.08.2023 emise de CASA OAMENILOR DE ȘTIINȚĂ, cu sediul în municipiul București, str. 13 Septembrie, nr. 13, sector 5, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de pază la imobilele Casa Academiei și Clubul Oamenilor de Știință”, anunț de participare nr. CN1053483/25.03.2023, s-au solicitat următoarele: - anularea raportului procedurii nr. 2507/29.08.2023 și a actelor subsecvente acestuia, ca fiind nelegale și netemeinice și, pe cale de consecință, obligarea autorității contractante la respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016 cu privire la evaluarea ofertei clasată pe locul 1; - anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 2507/29.08.2023; - obligarea autorității contractante la reevaluarea propunerii financiare a ofertantului Asocierea PROTECT NPG INTERVENȚII SRL – NEI DIVIZIA DE SECURITATE SRL cu analizarea și verificarea corespondenței cerințelor din fișa de date referitoare la modul de calcul al tarifului ofertat Pagina 1 din 2
în conformitate cu prevederile legale în materie și constatarea neconformității/inacceptabilității ofertei declarate câștigătoare și clasată pe locul întâi. Prin adresa nr. 4401/18.09.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 50942/19.09.2023, asocierea PROTECT NPG INTERVENȚII SRL – NEIDIVIZIA DE SECURITATE SRL, reprezentată prin lider de asociere PROTECT NPG INTERVENTII SRL, cu sediul în municipiul Craiova, str. Bujorului nr. 10, județul Dolj, având CUI RO 37336748, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J16/1671/2014, reprezentată prin administrator Gageatu Viorica, a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat respingerea ca netemeinică și nelegală a contestației și menținerea ca temeinice și legale a înscrisurilor contestate, emise de autoritatea contractantă. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de asocierea TETRA SISTEMS GUARD SRL - GUARD ONE SRL - SENZOR GUARD SECURITY SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă CASA OAMENILOR DE ȘTIINȚĂ și admite cererea de intervenție formulată de asocierea PROTECT NPG INTERVENȚII SRL - NEI DIVIZIA DE SECURITATE SRL. Admite cererea de intervenție formulată de asocierea PROTECT NPG INTERVENȚII SRL - NEI DIVIZIA DE SECURITATE SRL. Respinge, ca inadmisibilă, solicitarea de daune materiale și morale pentru prejudiciul creat, formulată de autoritatea contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2497/C11/2516 Data: 23.10.2023 Prin contestația nr. 1417/07.09.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 49248/08.09.2023, formulată de asocierea ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL prin lider de asociere ......... SRL, cu sediul social în municipiul ........., ...., ......... și adresa de corespondență în municipiul ........., ...., reprezentată legal prin administrator ........., împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 2509/ 29.08.2023 transmisă în data de 30.08.2023 și a Raportului procedurii nr. 2507/29.08.2023 emise de ........., cu sediul în municipiul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de pază la imobilele ....”, anunț de participare nr. CN1053483/25.03.2023, s-au solicitat următoarele: - anularea raportului procedurii nr. 2507/29.08.2023 și a actelor subsecvente acestuia, ca fiind nelegale și netemeinice și, pe cale de consecință, obligarea autorității contractante la respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016 cu privire la evaluarea ofertei clasată pe locul 1; - anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 2507/29.08.2023; - obligarea autorității contractante la reevaluarea propunerii financiare a ofertantului Asocierea ......... SRL – .... SRL cu analizarea și verificarea corespondenței cerințelor din fișa de date referitoare la modul de calcul al tarifului ofertat în conformitate cu prevederile legale în materie și constatarea neconformității/inacceptabilității ofertei declarate câștigătoare și clasată pe locul întâi. Pagina 1 din 25
Prin adresa nr. ........./........., înregistrată la Consiliu sub nr. ........./19.09.2023, asocierea ......... SRL – .... SRL, reprezentată prin lider de asociere ......... SRL, cu sediul în municipiul ........., ........., județul ........., având CUI RO ........., înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. ........., reprezentată prin administrator ........., a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat respingerea ca netemeinică și nelegală a contestației și menținerea ca temeinice și legale a înscrisurilor contestate, emise de autoritatea contractantă. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) din Codul de procedură civilă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care asocierea ......... SRL – ......... SRL – ......... SRL prin lider de asociere ......... SRL solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. În preambul, contestatoarea critică încălcarea de către autoritatea contractantă a principiilor prevăzute la art. 2 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice și interpretarea și aplicarea în mod eronat a prevederilor art. 215 din Legea nr. 98/2016 cât și a celor din HG nr. 395/2016, referitoare la evaluarea ofertelor. Prin aspectele preliminare aceasta prezintă situația în fapt, respectiv arată că la data de 25.03.2023 autoritatea contractantă a inițiat procedura de achiziție publică pentru atribuirea acordului cadru privind achiziția de "Servicii de pază la imobilele .... acord cadru pe 2 ani" prin publicarea anunțului de participare nr. CN1053483 la care contestatoarea a participat în calitate de ofertant. Oferta contestatoarei a fost declarată admisibilă, fiind clasată pe locul al II-lea, conform comunicării privind rezultatul procedurii, postate în SEAP la data de 21.06.2023, comunicare pe care aceasta a contestat-o împreună cu rezultatul procedurii la CNSC și pentru care Consiliul a emis Decizia nr. 1806/C11/1767, 1775, 1987 din 03.08.2023 prin care a dispus respingerea contestației, dar prin care a admis contestația formulată de .... SRL (clasat pe locul III) în ceea ce privește reevaluarea ofertei sale, Decizie pe care contestatoarea a atacat-o la Curtea de Apel ......... și care formează obiectul Dosarului nr. 5671/2/2023. Autoritatea contractantă a pus în aplicare Decizia CNSC nr. 1806/C11/1767, 1775, 1987 din 03.08.2023, a solicitat clarificări contestatoarei la care aceasta a răspuns, a reevaluat oferta acesteia și a 2
emis un nou Raport al procedurii înregistrat sub nr. 2507/29.08.2023 și a comunicat rezultatul procedurii nr. 2509/29.08.2023 prin care a declarat admisibilă oferta contestatoarei, ofertă care a fost clasată pe locul al II- lea. Contestatoarea critică oferta depusă de Asocierea ......... SRL - .... SRL în ceea ce privește nerespectarea cerințelor documentației de atribuire, indicând dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. a), d) și g) din H.G. nr. 395/2016, respectiv nerespectarea prevederilor legale privind salarizarea personalului ca fiind nesustenabilă și neconformă invocând următoarele motive: propunerea financiară a fost evaluată în mod superficial, nu este corelată cu propunerea tehnică, prezintă elemente de cost și prețuri care necesitau justificări suplimentare astfel încât ofertantul clasat pe locul I să demonstreze caracterul sustenabil al executării obligațiilor asumate contractual și nu asigură respectarea reglementărilor obligatorii referitoare la condițiile specifice de muncă și de protecție a muncii, astfel cum această cerința a fost formulată în condițiile art. 51 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. În motivarea interesului legitim aferent contestației în cauză contestatoarea indică dispozițiile art. 2 alin. (1), art. 3 alin. (1) lit. a) și lit. f) punctele (i) și (ii) din Legea nr. 101/2013, dispozițiile art. 32 alin. 1) din Codul de Procedura Civilă și cerințele pe care trebuie să le îndeplinească interesul potrivit doctrinei, respectiv să fie determinat, concret, legitim, personal, născut și actual și critică oferta depusă de către Asocierea ......... SRL - .... SRL ca fiind neconformă, invocând faptul că prețul ofertat per agent, respectiv tariful orar de 21,89 lei/oră fără TVA, este stabilit cu nesocotirea normelor legale în materia muncii și încălcarea de către autoritatea contractantă a propriilor cerințe stabilite de aceasta în documentația de atribuire în ceea ce privește justificarea îndeplinirii cerințelor de calificare și selecție, cât și aspectele de conformitate ale propunerii tehnice și propunerii financiare, solicitând Consiliului să constate că interesul contestatoarei este determinat, legitim, personal, născut și actual în formularea prezentei contestații. În continuare, petenta precizează aspectele de nelegalitate și netemeinicie cu privire la evaluarea ofertelor, la raportul procedurii de atribuire, a comunicărilor efectuate de autoritatea contractantă, respectiv a modalității în care oferta financiară a societății clasate pe locul 1, înaintea sa, este contrară prevederilor legale, respectiv Codul Muncii/Codul Fiscal și nu satisface condițiile minime de salarizare ale personalului care urmează să presteze serviciul de pază, cum ar fi: Autoritatea contractantă era ținută să respecte și să analizeze ofertele în concordanță atât cu propria documentație de atribuire (deși aceasta nu a fost respectată de ofertantul clasat în fața sa), precum și norme legale incidente, contestatoarea susținând că, potrivit acordului de asociere nr. 2630/21.04.2023, încheiat între membrii asocierii criticate, la Capitolul II art. 2 - Obiectul Acordului lit. b), se menționează derularea în comun a contractului de achiziție publică în cazul desemnării ofertei comune ca fiind câștigătoare, iar la art. 8 cota de participare a fiecărui asociat este de 50%, respectiv ......... SRL - 50% şi .... SRL - 50%, Pagina 3 din 25
aceștia urmând să presteze în comun servicii de pază, dar și monitorizare și intervenție. Contestatoarea susține că autoritatea contractantă a omis faptul că procentul de participare la executarea contractului al fiecărui membru al asocierii criticate este de 50 %, luând ca valabile doar cheltuielile şi personalul liderului asocierii, contrar legislației, deoarece ei împreună vor presta servicii de pază, iar verificarea numai a liderului asocierii denotă încălcarea gravă a legislației incidente în materia achizițiilor publice, respectiv principiile care stau la baza achizițiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 şi art. 127 alin. (1) şi art. 133 din HG nr. 395/2016. Autoarea contestației menționează că, în urma studierii dosarului achiziției publice cu ocazia primei contestații şi verificării liderului de asociere al ofertantului (......... SRL) clasat pe primul loc reiese faptul că acesta a prezentat date false, în ceea ce privește cifra de afaceri și personalul angajat (sens în care invocă informații existente pe site-ul Ministrului de Finanțe), iar autoritatea contractantă nu a comparat/verificat informațiile din DUAE cu bilanțurile solicitate prin documentația de atribuire. Un alt aspect criticat de contestatoare vizează faptul că liderul asocierii criticate se încadrează în prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016, intrând în insolvență după depunerea ofertelor (Dosar nr. 3228/63/2023 - Tribunalul .........) conform datelor publice existente pe portalul justiției. De asemenea, contestatoarea formulează critici și cu privire la susținerile ......... SRL din cadrul cererii de intervenție transmisă în legătură cu prima contestație, referitoare la cazarea și transportul la și de la locul de muncă a angajaților, susținând că pentru a lua (reloca) personal din alte obiective ar însemna să lași acele obiective nepăzite sau să muncească/presteze ore suplimentare (pe care ofertantul criticat nu le va plăti). De altfel, contestatoarea consideră că și afirmațiile din cererea de intervenție depusă în contestația anterioară, referitoare la domiciliul angajaților, denotă caracterul neconform şi neserios al ofertei depuse. În continuare, constatatoarea invocă art. 1 din HG nr. 1447/2022 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată și art. 112, art. 113 alin. (2), art. 114 alin. (1), art. 115 alin. (2), art. 122 alin. (1), art. 123, art. 125 alin. (1), art. 126 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii. De asemenea, potrivit prevederilor Codului Muncii, este obligatorie și acordarea concediului de odihnă plătit salariaților de minim 20 de zile/an, cost ce trebuie inclus în costurile salariale, conform art. 144 și art. 145. Astfel, pentru 20 de zile de concediu de odihnă minim pe an, revine o valoare de 1,51 lei/oră. Totodată, compensarea în bani a sărbătorilor legale este obligatorie având în vedere că posturile de pază din contract sunt zilnice, fără nicio zi 4
de pauză, deci aceste zile vor trebui să fie acoperite cu agenți de pază, în conformitate cu prevederile art. 142 din același act normativ. Mai departe, cotele de contribuții datorate de angajator bugetelor componente ale bugetului consolidat, conform art. 2203 din Codul fiscal sunt după cum urmează: „Cota contribuției asigurătorii pentru muncă este de 2,25%", respectiv contribuția la fondul de handicap, în acord cu prevederile art. 78 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea persoanelor cu handicap. De remarcat faptul că oferta declarată câștigătoare și clasată pe locul I a ofertat o valoare financiară de 4.185.368 lei, respectiv un preț tarifar orar de 21,89 lei, fără TVA, preț unitar agent/oră, astfel cum reiese din cuprinsul raportului de evaluare întocmit de autoritatea contractantă în care a preluat în mod greșit calculul aferent contribuției pentru concediu de odihnă de 0,86 lei în loc de 1,51 lei, așa că petenta consideră că ofertantul clasat pe primul loc ar fi avut un tarif orar de 22,03 lei. Astfel, raportat la toate sporurile și cheltuielile care curg din dispozițiile legale în materie de muncă, apreciază că acest preț eronat de 21,89 lei/oră nu corespunde exigențelor legale, autoritatea contractantă trebuind să facă verificări suplimentare anterior atribuirii contractului acestui ofertant. La acest tarif de 22,03 lei/oră dacă ar adăuga Contribuția asiguratorie de 2,25% ar rezulta valoarea de 0,49 lei/oră. Dacă ar adăuga și valoarea rezultată la rd. 20 ar fi: 22,03 lei x 1,23% = 0,27 Astfel, tariful orar fără fond de handicap și celelalte cheltuieli și profit ar fi, în mod corect ,de 22,79 lei/oră, iar dacă ar lua de bună suma de 0,03 lei (0,01 lei - Alte cheltuieli directe + 0,01 lei - Costuri indirecte + 0,01 lei - Profit) ar reieși un tarif orar de 22,82 lei/oră cu mult peste cel ofertat. De asemenea, în ipoteza că asocierea ......... SRL - .... SRL la momentul depunerii ofertelor nu datora către bugetul general consolidat fond de handicap, trebuie luat în calcul faptul că pentru cele 5 posturi permanente de 24 ore/24 ore plus cel temporar de 16 ore/24 ore este nevoie de angajarea unui număr de: 5 posturi * 4,41 ag/post = 22,05 agenți 1 post * 2,05 ag/post = 2,05 agenți Total agenți noi angajați = 24,10 agenți pentru care ar trebui să plătească contribuții la fondul de handicap. Valoric, cei 24,10 noi angajați ar fi: 24,10 ag. * 4% * 3.000 lei = 2.880 lei fond de handicap/lună/contract 2.880 lei/3.994 ore mediu/lună = 0,72 lei/oră Astfel valoarea tarifară orară ar fi mult mai mare cu eventualul fond de handicap inclus. Contestatoarea consideră că neluarea în calcul în stabilirea tarifului, de către autoritatea contractantă, a tuturor cheltuielilor legale privind salarizarea muncii duce automat la ........., oferta nelegală fiind sancționată cu respingerea, astfel cum reiese și din jurisprudența CNSC exprimată prin decizia nr. 1764/C9/1800/2021. Pagina 5 din 25
Obligativitatea autorității contractante de a face aceste verificări este prevăzută și de art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cât și de dispozițiile art. 136 din HG nr. 395/2016. Mai mult decât atât, „comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor pe care le implică", așa cum dispune art. 132 din HG nr. 395/2016. Decizia comisiei de evaluare de admitere a ofertei clasate pe primul loc nu a fost fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia, având la bază elemente insuficiente și neclare. Deoarece operatorul economic nu a cuprins în fundamentarea calculației de preț pe oră cheltuielile mai sus prezentate, în condițiile art. 215 alin. (5) din lege, propunerea financiară ar fi trebuit declarată neconformă, deoarece „a) nu corespunde în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini". Mai mult, din analiza textelor legale se desprinde concluzia că la nivelul anului 2023 a crescut nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată la suma de 3000 lei, implicit au crescut și contribuțiile datorate bugetului de stat care se calculează procentual raportat la nivelul salariului garantat, respectiv nivelul cuantumului sporurilor aferente: spor de noapte, spor de weekend, sărbători legale, concediu de odihnă, etc. Pornind de la toate aspectele ante-menționate este neechivoc faptul că oferta adusă în fața autorității contractante, clasată pe locul 1, este vădit neconformă/inacceptabilă, prețul cu care s-a câștigat fiind în mod evident sub prețul minim în măsură să asigure garanțiile de bază ale acordării drepturilor salariaților și achitării contribuțiilor fiscale obligatorii. Autoritatea contractantă a evaluat în mod superficial oferta clasată pe locul 1, fără a verifica dacă tariful ofertat (21,89 lei, fără TVA) respectă HG nr. 1447/2022 care prevede un tarif minim de 18,145 lei/oră, la care se adaugă sporuri și adaosuri, respectiv alte beneficii pecuniare pe care angajatorii sunt obligați să le achite salariaților, la care ar fi trebuit să se adauge celelalte costuri indirecte, profit, respectiv alte costuri ale unității prestatoare. Prin urmare, contestatoarea susține că, evaluarea ofertei clasate pe locul 1, s-a realizat în mod superficial cu încălcarea prevederilor legale în materie, autoritatea contractantă sfidând prevederile legale și garanțiile minime pe care angajatorii le au față de garantarea salariului minim față de salariați și a achitării contribuțiilor obligatorii datorate bugetului de stat, la care ar fi trebuit să se adauge și costurile indirecte ale societății în cadru asigurării obiectului contractului pe care doresc să îl execute. Revenea, astfel, autorității contractante obligația, fie de a respinge din incipit ofertele ca fiind neconforme și inadmisibile, fie de a solicita clarificări suplimentare pentru prețul scăzut. Astfel, autorității contractante îi incumbă obligația de a solicita clarificări în concordanță cu 6
prevederile art. 209 din Legea nr. 98/2016, iar în măsura în care răspunsul aferent nu se încadra în parametrii tehnici și financiari care să corespundă îndeplinirii obiectului contractului de atribuire, revenea acesteia obligația de a respinge această ofertă ca fiind neconformă/inacceptabilă, raportat la art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. Ori, asocierea ......... SRL - .... SRL în loc să oferteze un tarif normal s-a rezumat la a adăuga o valoare totală de 0,03 lei ( 0,01 lei - Alte cheltuieli directe + 0,01 lei - Costuri indirecte + 0,01 lei - Profit) la valoarea de 21,86 lei trecută în formular de către autoritatea contractantă, astfel reieșind tariful de 21.89 lei/oră/post. Din analiza raportului procedurii, rezultă că autoritatea contractantă nu a solicitat niciun fel de clarificări cu privire la modalitatea de constituire a prețului (cel puțin în legătură cu contribuția la fondul de handicap, lipsa completării rd. 20 din Anexa, cheltuielile directe și cheltuielile indirecte). Precizează că aceste valori de 0,01 lei/oră la cheltuieli directe şi cheltuieli indirecte sunt fără fundament, deoarece ele ar trebui să includă uniforme, dotări, comunicații, cheltuieli cu pregătirea profesională, medicina muncii, chirii, utilități, TESA, echipaje, dispecerat, combustibil etc. Astfel, ofertantul trebuia să ia în calculul cheltuielilor directe cheltuielile cu combustibilul (aferent autoturismelor utilizate pentru transport, control, patrula si intervenţie), cheltuieli aferente utilizării mijlocului auto (poliţa RCA, revizii, cauciucuri, etc.) și a dispeceratului de monitorizare, costumul convenit, ecuson cu însemnele firmei, tomfa, lanterna, pulverizator (spray) cu gaze iritant - lacrimogene, un mijloc de comunicare - telefon mobil sau aparat de emisie-recepție (a se vedea Caietul de sarcini), costurile cu medicina muncii, costuri cu SSM, etc. De asemenea, ofertantul nu a luat în calculul cheltuielilor directe nici cheltuieli aferente utilizării mijlocului auto - echipaj de intervenţie (polița RCA, revizii, cauciucuri, etc.) şi a dispeceratului de monitorizare, iar Cu privire la calculul cheltuielilor indirecte, trebuia să se regăsească minim costurile cu recrutare personal, adeverințe de salarizare, administrare popriri, cost administrare salarii, costuri de management, cost cu personalul anume desemnat pe linie de asigurarea calitatii, cost cu asigurări pentru angajaţi: accidente, decese, urgente medicale, costul cu asigurarea de răspundere civila (care trebuie să fie cel puţin egală cu minimul acceptat 500.000 euro - a se vedea Caietul de sarcini), precum si celelalte cheltuieli indirecte ocazionate de desfășurarea activității de pază, cheltuieli care nu pot fi adăugate în mod legal în prezent (ca urmare a unui răspuns la o solicitare de clarificări) la oferta financiara, fără a fi modificată oferta financiară și fără a fi încălcate prevederile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, sens în care oferta trebuia respinsă ca inacceptabilă. Concluzionând, contestatoarea consideră că prețul ofertat de asocierea ......... SRL - .... SRL nu reflectă în mod corect și nu justifică respectarea și luarea în considerare a tuturor obligațiilor solicitate de autoritatea contractantă (cu corespondent, în mod evident, în oferta Pagina 7 din 25
financiară). În acest sens, oferta asocierii conține prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi justificate. Prețul oferit de asocierea ......... SRL - .... SRL nu trebuie să fie un element pur formal al ofertei, prezumat a fi valabil și admis indiferent de cuantumul său, ci reprezintă un element esențial al propunerii financiare, a cărui realitate și legalitate trebuie să fie verificată de comisia de evaluare. În aceste condiții, ......... SRL apreciază că autoritatea contractantă a creat un avantaj asocierii ......... SRL - .... SRL față de ceilalți ofertanți, care au prezentat un preț ce poate fi justificat la momentul analizării ofertelor, ceea ce contravine principiului tratamentului egal. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă avea obligația de a respinge oferta ca inacceptabilă, din cauza faptului că ofertantul nu a justificat în mod corespunzător prețul ofertat, potrivit art. 137 alin. (3) lit. c) din HG nr. 395/2016. În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. 2698/12.09.2023, înregistrată la Consiliu cu nr. 49826/12.09.2023, ......... a formulat un punct de vedere în cadrul căruia a precizat că, în cadrul procedurii au mai fost depuse 3 contestații, printre care se regăsește și contestația formulată de prezenta contestatoare (Dosar nr. 1775/2023), soluționate de Consiliu prin Decizia nr. 1806/C11/1767/1775/1987 din 03.08.2023, prin care a fost respins capătul de cerere formulata de contestatoare cu privire la reevaluarea ofertei depuse de ......... SRL-.... SRL, iar plângerea formulată împotriva acestei decizii, formulată de ......... SRL, la Curtea de Apel ........., Secția a X-A Contencios Administrativ și Fiscal, fac obiectul Dosarului instanței nr. 5671/2/2023. Achizitoarea menționează că, în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, avea dreptul de a suspenda procedura până la comunicarea de către instanță a hotărârii de soluționare a plângerii dar, având în vedere faptul că, legiuitorul nu impune în mod imperativ obligația de a suspenda procedura și luând în considerație faptul că, procedura durează de mai bine de șase luni și sunt înregistrate la autoritatea contractantă pagube materiale, a procedat la punerea in executare a prevederilor de la pct. 2 al Deciziei nr. 1806/C11/1767, 1775, 1987 din 03.08.2023, respectiv aplicarea aspectelor de fapt si de drept stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta asocierii ......... SRL (lider) - ......... SRL-......... SRL, de a emite un nou raport al procedurii și să comunice rezultatul acesteia. Cu privire la prezenta contestație, achizitoarea susține că autoarea acesteia reia aproape în totalitate și identic aceleași aspecte care au fost contestate anterior și pentru care a fost emisa Decizia CNSC nr. 1806/C11/1767, 1775, 1987/03.08.2023 (singura excepție constituind-o 8
numerele de înregistrare ale raportului procedurii și comunicărilor noi/altele, iar unele fraze sunt completate doar cu numele operatorului economic clasat pe primul loc, fără a schimba fondul problemei care face obiectul contestației și/sau sunt trimiteri la Decizia CNSC. Astfel, paginile 1-5, primele trei paragrafe din pg.6, p2.8-ll și primele 3 paragrafe din pg. 13, susține autoritatea contractantă, sunt identice cu cele din contestația nr. 1105/29.06.2023, astfel că, asupra celui de al treilea capăt al contestației nr. 1417/07.09.2023, Consiliul s-a pronunțat prin decizia nr. 1806/C11/1767, 1775, 1987/03.08.2023. Coroborând cele de mai sus cu susțineri ale contestatoarei din conținutul plângerii formulată împotriva Deciziei CNSC 1806/C11/1767, 1775, 1987/03.08.2023, autoritatea contractantă susține că este necesară așteptarea deciziei Curții de Apel ......... în Dosarul nr. 5671/2/2023, existând posibilitatea ca al treilea capăt de cerere al contestației să capete statutul de autoritate de lucru judecat și, pe cale de consecință, să nu mai facă obiectul contestației. Cu toate acestea, autoritatea contractantă a formulat apărări punctuale cu privire la criticile formulate, după cum urmează: Cu privire la faptul că art. 215 din Legea nr. 98/2016 a fost interpretat și aplicat eronat, autoritatea contractantă susține că toți operatorii economici care au depus oferte au avut posibilitatea cunoașterii rezultatului procedurii prin intermediul proceselor verbale nr. 1195/24.04.2023, nr. 1365/09.05.2023, nr. 1617/07.06.2023, nr. 1691/08.06.2023, nr. 1808/19.06.2023 și nr. 1815/20.06.2023, încărcate în SICAP, precum și a comunicărilor nr. 1698, nr. 1699, nr. 1700 și nr. 1701 toate din 08.06.2023 și nr. 1824, nr. 1825, nr. 1826, nr. 1827, toate din 21.06.2023, unele transmise pe email, dar care cuprindeau toate informațiile prevăzute de art. 215 din Legea nr. 98/2016. Autoritatea contractantă susține că a pus în executare decizia Consiliului, fiind emise următoarele documente: Proces verbal intermediar nr. 2335/10.08.2023, Proces verbal privind reevaluarea propunerii financiare, verificarea conformității acesteia cu propunerea tehnică și a documentelor suport DUAE nr. 2482/25.08.2023, Raportul procedurii nr. 2507/29.08.2023, comunicările nr. 2508/29.08.2023, nr. 2509/ 29.08.2023, nr. 2510/29.08.2023 și nr. 2511/29.08.2023, de asemenea publicate în SICAP și transmise prin e-mail. Achizitoarea susține că, la pag. 4 a contestației sunt reluate aproape identic aceleași aspect prezentta și în prima contestație, cu trimitere directă de data aceasta la ofertantul clasat pe primul loc. Autoritatea contractantă consideră pur subiective aprecierile contestatoarei referitoare la încălcarea prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a), d) și g) din HG nr. 395/2016, respectiv că oferta ......... SRL nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, propunerea financiară nu este corelată cu propunerea tehnică și ca, propunerea financiară are un preț sau conține costuri neobișnuit de scăzute în raport cu lucrările, produsele sau serviciile, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini, sunt de natura să inducă CNSC ideea de superficialitate Pagina 9 din 25
în analiza de către comisia de evaluare a ofertei depuse de către respectivul operator economic și mai ales a faptului că oferta financiara ar avea un preț neobișnuit de scăzut. Autoritatea contractantă susține că oferta de preț a ......... SRL nu încalcă prevederile legale privind legislația muncii cu privire la elementele obligatorii ale salarizării pentru un agent de pază, sens în care menționează că începând cu data de 1 ianuarie 2023, prin derogare de la prevederile art. 78, art. 139 alin. (1), art. 140, art. 157 alin. (1) și ale art. 2204 alin. (1) din Legea nr. 227/2015, în cazul salariaților care desfășoară activitate în baza contractului individual de muncă, încadrați cu normă întreagă, la locul unde se afla funcție de bază, nu se datorează impozit pe venit și nu se cuprinde în baza lunară de calcul a contribuțiilor sociale obligatorii suma de 200 lei/lună. Salariul minim în anul 2023 în industria de securitate, fără sporuri este de 18,145 lei pe ora la care se adaugă taxele suportate de angajator și fondul de handicap, costul minim devenind astfel de 19,25 lei pe oră, echivalentul unui salariu minim de 3000 lei (200 lei scutiți). Ca urmare, oferta de preț a ......... SRL de 21,89 lei/ora nu este sub nivelul de 19,25 lei/ora stabilit conform prevederilor legale în vigoare pentru anul 2023 pentru un agent de paza/securitate, deci nu poate fi considerată ca având un preț neobișnuit de scăzut așa cum încearcă să demonstreze contestatoarea. Față de pct. III pg. 6 din contestație, reluat apropiate identic cu pct. III pg. 5 din prima contestație, autoritatea contractantă menționează că în pg. 9 din contestație, (aproape identic pg. 7 din prima contestație) după indicarea prevederilor legale cu privire la salariul minim pe economie și legislația muncii, contestatoarea susține că: „... pentru 20 de zile de concediu de odihnă minim pe an, revine o valoare de 1,51 lei/oră ”, nedemonstrând cum a ajuns la această valoare și necontestând Anexa 1 la formularul nr. 15 (baza de calcul) din caietul de sarcini/documentația de atribuire, prin care trebuia să arate că modul de calcul pentru acest aspect este eronat/greșit stabilit de către autoritatea contractantă și că trebuie luate măsuri de remediere ale acestui aspect. Necontestând acest aspect, toți participanții la procedura/ofertanții au avut în vedere procentul menționat în formularul publicat în SICAP și au formulat oferta financiară, iar prin sesizarea acestui aspect după publicarea raportului final al procedurii, contestatoarea se prevalează de acest aspect doar pentru faptul că a fost clasată pe locul doi, invocând aspecte de nelegalitate aparente. Menționează achizitoarea că, și dacă, după calculele contestatarei (pg. 10 din contestație, identic cu pg. 8 prima contestație), oferta ......... ar fi trebuit să aibă un tarif de 22,03 lei, aceasta ar fi fost, oricum, cea mai mică comparativ cu a celorlalți ofertanți înscriși în procedură deci, oricum, primea punctajul maxim de 90 de puncte (conform criteriului de 10
evaluare stabilit), ceea ce nu ar fi avut influență în stabilirea clasamentului final. Față de afirmațiile contestatoarei de la pag. 10 din contestație, identice cu pg. 8 prima contestație, autoritatea contractantă menționează că, contribuția asiguratorie este menționată de ofertantul clasat pe primul loc, în anexa 1 la formularul nr. 15. La rd.20 indicat de contestatoare sunt menționate (În anexa 1 la formularul nr. 15) „Alte cheltuieli de naturii salarialii”, fiind dreptul ofertantului să treacă sau nu cheltuieli de natura salarială, în funcție de realitatea obiectivă din societate (poate nu are/a avut angajați pentru care a trebuit să suporte astfel de cheltuieli), nefiind obligatorie menționarea unui cuantum al acestor cheltuieli în formular. Pentru autoritatea contractantă este important că raportul calitate preț al serviciilor achiziționate să fie cât mai bun (deci un preț cât mai mic pentru servicii de calitate), ceea ce a și făcut. Analizând comparativ oferta ......... SRL și a Asocierii ......... SRL-......... SRL-......... SRL, susține autoritatea contractantă, se poate observa cu ușurință că prețul ofertat de asociere este mult mai mare decât al ofertantului declarat câștigător Cu privire la susținerea contestatoarei referitoare la necesitatea angajării unui număr de 24,10 angajați de către ofertantul declarat câștigător, ceea ce ar determina cheltuieli în plus ale acestuia prin plata la fondul de handicap al unui procent de 0,72 lei/oră, autoritatea contractantă le consideră pur speculative, deoarece politica de personal a unei firme ține de factori cunoscuți numai de către aceasta. Astfel, poate nu este necesar să facă noi angajări, dispunând de personal care poate este disponibilizat că urmare a unor contracte finalizate sau în curs de finalizare. Totodată, se poate observa din documentele anexate propunerii financiare că, ofertantul clasat pe primul loc nu plătește fond de handicap având încadrate un număr de 18 persoane cu handicap, documentele doveditoare fiind în biblioraftul cuprinzând oferta ...., trimis în format letric către CNSC (cu ocazia primei contestații). Referitor la critica privind faptul că autoritatea contractantă nu a evaluat în mod corect oferta operatorului economic clasat pe primul loc, ......... SRL și că nu au fost respectate prevederile legale prevăzute de HG nr. 1447/2022 care prevede un salariu minim de 18,145 lei/oră, la care se adaugă sporuri și adausuri, autoritatea contractantă solicită constatarea că din analiza documentelor financiare (anexa 1 la formularul nr. 15), salariul minim de la care se pleacă este de 18,145 lei/oră, la care ......... SRL a adăugat costurile aferente sporurilor și adausurilor obligatorii cerute de legislația în vigoare. De asemenea, având în vedere că salariul minim în anul 2023 în industria de securitate, este de 19,25 lei pe oră, echivalentul unui salariu minim de 3.000 lei (200 lei scutiți), este cert că oferta de preț a ........., de 21,89 lei/ora, nu este sub nivelul stabilit conform prevederilor legale în vigoare pentru anul 2023 pentru un agent de pază/securitate, deci nu poate fi considerată ca având un preț neobișnuit de scăzut, așa cum încearcă să demonstreze contestatoarea. Cu privire la criticile noi formulate de contestatoare (care nu sunt în prima contestație), autoritatea contractantă susține următoarele: Pagina 11 din 25
Cu privire la cifra de afaceri există o neconcordanță numai pentru cifra de afaceri declarată pe anul 2022. Astfel, în DUAE este menționat 13.677.122 lei iar pe site-ul Ministerului Finanțelor apare cifra de 11.490.448 lei. Având în vedere faptul că, bilanțul pe anul 2022 se depune, conform prevederilor legale în termen de 150 de zile calendaristice de la încheierea exercițiului financiar (termen 30 mai), iar oferta depusă de ......... SRL a fost formulată cu informații deținute până la data deschiderii ofertelor (24.04.2023), este posibil ca, în perioada aprilie-mai, operatorul economic să fi efectuat operațiuni economice care au condus la această neconcordanță/diferență înregistrată. Cu privire la numărul de persoane angajate, diferența menționată de asocierea contestatoare este determinată de o confuzie pe care aceasta o face cu privire la numărul de persoane angajate în cursul unui an calendaristic și numărul mediu de persoane angajate și declarate la încheierea exercițiului financiar (care apare pe site-ul Ministerului Finanțelor). Aceste aspecte sunt și în Plângerea nr. 1217/18.08.2023 asupra cărora autoritatea contractantă a făcut mențiuni în întimpinarea nr. 2439/23.08.2023. Referitor la aspectele legate invocate de contestatoare privind faptul că operatorul economic clasat pe primul loc este în insolvență, autoritatea contractantă precizează ca deschiderea acestei proceduri nu împiedică operatorul economic să participe la proceduri de achiziție publică. Totodată, autoritatea contractantă solicită daune materiale și morale pentru prejudiciul creat, în cazul în care CNSC constată netemeinicia și nelegalitatea contestației depuse de ......... SRL. Concluzionând, autoritatea contractantă, solicită respingerea în totalitate a contestației ca neîntemeiată/nefondată. Prin adresa nr. ........./........., înregistrată la Consiliu sub nr. ........./19.09.2023, asocierea ......... SRL – .... SRL, reprezentată prin lider de asociere ......... SRL, a formulat cerere de intervenție în interes propriu, prin care a solicitat respingerea ca netemeinică și nelegală a contestației și menținerea ca temeinice și legale a înscrisurilor contestate, emise de autoritatea contractantă, având în vedere următoarele: ......... SRL susține faptul că „pentru 20 de zile de concediu de odihnă minim pe an, revine o valoare de 1,51 lei/oră” și faptul că asocierea respectivă „a preluat în mod greșit calculul aferent contribuției pentru concediu de odihnă de 0,86 lei în loc de 1,51 lei, așa că subscrisa considerăm că ofertantul clasat pe primul loc ar fi avut un tarif orar de 22,03 lei”. Intervenienta subliniază faptul că ......... SRL a înaintat solicitări de clarificări pe baza de calcul în faza documentației de atribuire înainte de depunerea ofertelor, în data de 18.04.2023. Autoritatea contractantă a răspuns prin adresa nr. 1141 în data de 19.04.2023 că „Valorile cuprinse 12
în Anexa 1 la Formular nr. 15 sunt calculate cu respectarea legislației în vigoare pentru salariul minim pe economie”. Mai mult, ......... S.R.L. susține că „autoritatea contractantă a pus la dispoziție un MODEL de bază de calcul care trebuia adaptat pe tiparul fiecărui operator economic participant. Acest model pus la dispoziție conține erori care trebuiau luate în calcul de către toți participanții", deci dacă ar fi observat o eroare de calcul, ar fi putut solicita îndreptarea erorii din faza documentației de atribuire înainte de depunerea ofertelor printr-o solicitare de clarificări. De asemenea, ofertantul avea posibilitatea legală de contestare a documentației de atribuire în situația în care ar fi identificat motive de nelegalitate a acesteia. ......... SRL s-a asigurat de corectitudinea modelului precum și dacă acesta poate fi adaptat, ori din răspunsul autorității contractante a concluzionat că acest lucru nu era posibil așa cum, de altfel, reiese și din prevederile caietului de sarcini 14.2 "PROPUNERE FINANCIARĂ (Formularul nr. 15 si anexele nr. 1 și 2) se vor completa la toate rubricile indicate și nu pot fi modificate)”. Referitor la fondul de handicap, în mod eronat contestatorul ......... SRL susține că „pentru 24,10 agenți pentru care ar trebui să plătească contribuții la fondul de handicap". Precizează că împreună cu oferta au fost depuse documente, respectiv certificate de încadrare în grad de handicap pentru 16 persoane agenți de securitate, societatea având, la data depunerii ofertei, angajate 401 persoane (au fost depuse împreună cu oferta documente în susținerea celor afirmate). Invocând art. 78 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, autoritatea contractantă concluzionează că societatea ......... SRL, având 401 angajați din care 16 persoane cu handicap, nu datorează către bugetul general consolidat, fond de handicap. De asemenea, referitor la completarea rubricii alte cheltuieli de natură salarială, Cotă concedii medicale și alte cheltuieli, plata indemnizației pentru concediu medical este în mare parte suportată din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (F.N.U.A.S.S.) — asocierea intervenientă asigurându-se că are suficient personal calificat pentru a înlocui personalul lipsă în caz de concedii medicale, iar autoritatea contractantă, în aceeași adresă nr. 1141 în data de 19.04.2023, menționează faptul că „Sunt obligatorii doar rubricile cu privire la sporurile ca fiind obligatorii de legislația muncii”. Cu toate acestea, pentru cota parte suportată de angajator, Asocierea ......... SRL - .... SRL a prevăzut cheltuieli directe și indirecte suficiente pentru aceste cheltuieli și alte cheltuieli neprevăzute conform punctului nr. 4 exprimat mai jos. În fond, plata indemnizației pentru concediu medical nu reprezintă un cost recurent, permanent, ci unul ocazional, imprevizibil și în același timp puțin probabil. Referitor la cheltuielile indirecte de 0,1/agent/oră, Asocierea ......... SRL - .... SRL consideră ca fiind suficientă suma de 0,1/agent/oră x 191200 ore total contract = 19.120 lei, conform justificărilor de mai jos: Pagina 13 din 25
19.120 lei/4 ani/24 agenți = 199,17 lei costuri indirecte anuale/agent Echipamentele, mijloacele de comunicare au fost deja amortizate de la momentul achiziționării și utilizării acestora în cadrul altor contracte = 0 lei. Abonamente telefonice 2 euro lunar * 6 posturi = 12 euro X 4,951ei = 59,4 lei X 12 luni = 712,8 lei anual/24 agenți = 29,7 lei Instruirea se realizează prin angajați proprii care au și alte atribuții în cadrul societății = 0 lei Medicina muncii = cost anual angajat 30 lei Cazare și transport la și de la locul de muncă - nu este cazul deoarece, deși au domiciliul în ........., aceștia locuiesc pe raza municipiului ......... împreună cu familiile. În prezent angajații sunt implicați în alte contracte pe raza Municipiului ......... încheiate de către societate cu alți beneficiari. Acești angajați vor fi relocați la obiectivul ce face obiectul contractului, fără a se dubla sarcinile sau atribuțiile de serviciu. Aceștia nu beneficiază de indemnizație de delegare ori alte cheltuieli suplimentare, locul de muncă fiind în ......... la obiectivul beneficiarului. Astfel, concluzionează că, pentru cheltuielile indirecte, în prezent, este necesară suma anuală per agent de 69,7 lei, Asocierea ......... SRL - .... SRL prevăzând o sumă mult mai mare, de 199,17 lei costuri indirecte anuale/agent pentru o ofertă financiară sustenabilă în vederea îndeplinirii contractului nemaipunând la socoteală aceeași sumă și pentru cheltuielile directe. Asocierea ......... SRL - .... SRL a depus o ofertă financiară conformă, acceptabilă și admisibilă, justificând toate costurile în cadrul anexei 1 la formularul 15, inclusiv cu respectarea art. 136 alin. (4) din HG 395/2016. De asemenea, având în vedere diferența mică la punctajul total între Asocierea ......... SRL - .... SRL care a câștigat cu un punctaj de 92,88 și ......... SRL clasat pe locul II cu un punctaj de 92,74, face precizarea că la punctarea factorilor de evaluare tehnici, Asocierea ......... SRL - .... SRL a primit un punctaj de 2,38 puncte pentru factorul Dotări autoturisme intervenție și 0,5 puncte pentru factorul timp mediu de intervenție. Astfel, luând în calcul punctajul maxim obținut de operatorul economic ......... SRL, conform tabelului de mai jos acesta a declarat un timp mediu de intervenție de 30 de secunde, timp ce nu este realist și nu poate fi susținut și nici îndeplinit în mod real, având în vedere situația traficului din ........., indiferent de existența unui număr mare de autoturisme de intervenție. 14
Factori de eval tehnici Asocierea .... Punctaj factor evaluare tehnic Asocierea .... Punctaj factor de evaluare tehnic Dotari autoturi interventie 20 autoturisme 2,38 puncte 42 autoturisme 5 puncte Timp mediu interventie 5 minute 0,5 puncte 30 secunde 5 puncte Punctaj total tehnic 2,88 puncte 10 puncte Contestatoarea precizează că odată cu oferta au fost depuse o serie de documente, certificate de încadrare în grad de handicap pentru 16 persoane-salariați ai societății, în conținutul acestora regăsind-se date cu caracter personal, respectiv nume și prenume, CNP, adrese, informații din CI, seria și număr, iar conform dispozițiilor art. 57 alin. (1) din Regulamentul 679 din 27 aprilie 2016, documentele prezentate în cadrul ofertei subscrisei conținând informații cu caracter personal, considerând că autoarea contestației urmărește, în fapt, accesul la dosarul achiziției. Referitor la starea de insolvență a S.C. ......... S.R.L., intervenienta susține că activitatea societății se desfășoară în mod curent fără nici un impediment, aceasta beneficiind de același număr de salariați, iar în ceea ce privește posibilitatea îndeplinirii sarcinilor contractuale, în prezent, există contracte în derulare generatoare de profit ce vor susține derularea lucrărilor actuale şi viitoare. Societatea ......... S.R.L are o tradiție în domeniul serviciilor de pază care începe din anul 2014, dată cu înființarea sa, personalul ce va fi folosit pe toată perioada de derulare a contractului, nu va fi înlocuit decât cu acceptul beneficiarului. De asemenea, susține ......... S.R.L, deține dotările necesare pentru desfășurarea activității și are în momentul de față un număr total de 341 salariați (manageri de securitate, șefi de obiectiv servicii de securitate, tehnicieni, ingineri, agenți de securitate pentru activități de pază și protecție), tot personalul fiind autorizat/atestat pentru activitățile de pază și protecție. Intervenienta susține că deține licențe și certificări, pe care le exemplifică, menționând că deține o poziție consolidată pe piața serviciilor de paza din țară, desfășurând de la înființare până în prezent, o serie de servicii de referință și de importanță majoră, concretizate prin contracte de achiziție publică încheiate cu preponderență cu instituții ale statului dar și cu beneficiari privați. În final, intervenienta a indicat beneficiari cu care are încheiate contracte. Dosarul achiziției a fost transmis Consiliul prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 51328/20.09.2023. Prin Încheierea nr. 2742/C11/2516 din 28.09.2023, Consiliul a suspendat procedura de soluționare a contestației până la soluționarea definitivă a plângerii formulată împotriva Deciziei nr. 1806/C11/1767, 1775, 1987 din 03.08.2023, pe care Curtea de Apel ......... – Secția a X-a de Contencios Administrativ și Fiscal și pentru achiziții publice o va pronunța în Dosarul nr. 5671/2/2023. Pagina 15 din 25
Prin adresa nr. 2948/03.10.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 54056/04.10.2023, autoritatea contractantă a informat Consiliul cu privire la faptul că instanța a respins plângerea formulată de ......... SRL care a făcut obiectul dosarului nr. 5671/2/2023, solicitând repunerea cauzei pe rol, susținând că cererea contestatoarei de reevaluare a ofertantului câștigător capătă statut de autoritate de lucru judecat și, pe cale de consecință, nu mai poate face obiectul contestației. Prin adresa nr. 54553/2516/C11/05.10.2023, Consiliul a solicitat contestatoarei formularea unui punct de vedere cu privire la repunerea pe rol a dosarului, contestatoarea comunicând, prin adresa nr. 1636/ 06.10.2023, că se impune reluarea soluționării contestației. ......... SRL a constituit cauțiunea în sumă de 51.676,00 lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 209489006/1, eliberată de ......, la data de 12.09.2023. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzelor conexate, Consiliul reține cele ce urmează: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat o „licitație deschisă”, în vederea încheierii acordului-cadru de achiziție publică de servicii cu trei operatori economici, având ca obiect „Servicii de pază la imobilele ....”, cod CPV 79713000-5 (Rev. 2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1053483/25.03.2023, stabilind termenul limită de depunere a ofertelor la 24.04.2023, valoarea estimată, fără TVA, între 4.216.320 lei și 5.162.400 lei și criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț”. În cadrul procedurii de atribuire au fost depuse 5 oferte, după evaluarea acestora comisia de evaluare stabilind următorul clasament: - locul 1 – asocierea ......... SRL - .... S.R.L - 92,88 puncte; - locul 2 – asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... - 92,74 puncte; - locul 3 – .... SRL – 91,79 puncte; - locul 4 – ....... SRL – 79,93 puncte. În legătură cu acest rezultat au fost depuse următoarele contestații: .... SRL a formulat contestația care a făcut obiectul dosarului nr. 1767/2023, criticând ofertele poziționate în clasament înaintea sa; ......... SRL, în calitate de lider al asocierii ......... SRL - ......... SRL - ........., a formulat contestația care a făcut obiectul dosarului nr. 1775/2023, criticând oferta poziționată pe locul 1 în clasament; ......... SRL, în calitate de lider al asocierii ......... SRL - ......... SRL - ........., a formulat contestația care a făcut obiectul dosarului nr. 1987/2023, criticând oferta poziționată pe locul 3 în clasament. 16
În cadrul Dosarului nr. 1767/2023, asocierea ......... SRL (lider) - ......... SRL –......... SRL, ofertant poziționat pe locul 2 în clasament, a transmis CNSC cererea de intervenție nr. 1121/30.06.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 35775/03.07.2023, prin care a solicitat respingerea contestației formulată de .... SRL ca „netemeinică și fără obiect”. Prin Decizia nr. 1806/C11/1767, 1775, 1987 din 03.08.2023, Consiliul a soluționat cele trei contestații și cererea de intervenție, dispunând următoarele: „Respinge excepția invocată de autoritatea contractantă și intervenienta asocierea ......... SRL - .... SRL, privind lipsa de interes a contestatoarei .... SRL în formularea contestației. Admite, în parte, contestația depusă de .... SRL (Dosar nr. 1767/2023), anulează actele autorității contractante privind decizia de stabilire ca admisibilă și poziționată pe locul 2 a ofertei asocierii ......... SRL (lider) - ......... SRL – ......... SRL, precum și comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, cu respectarea prevederilor legale, să facă aplicarea aspectelor de fapt și de drept, stabilite de Consiliu prin motivarea sa, în ceea ce privește oferta asocierii ......... SRL (lider) - ......... SRL – ......... SRL, să emită un nou raport al procedurii și să comunice rezultatul acesteia. Respinge capătul de cerere formulat de contestatoare cu privire la reevaluarea ofertei depusă de asocierea ......... SRL - .... SRL. Încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de asocierea ......... SRL (lider) - ......... SRL – ......... SRL (Dosar nr. 1775/2023) și o respinge. Încuviințează în principiu cererea de intervenție formulată de asocierea ......... SRL - .... SRL (Dosar nr. 1775/2023) și o admite. Respinge excepția invocată de intervenienta asocierea ......... SRL - .... SRL, privind lipsa de interes a contestatoarei asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... (Dosar nr. 1775/2023) în formularea contestației. Respinge, ca nefondată, contestația depusă de asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... (Dosar nr. 1775/2023) și admite cererea de intervenție formulată de asocierea ......... SRL - .... SRL în cadrul acestui dosar. Respinge contestația formulată de ......... SRL (Dosar nr. 1987/2023) pentru neconstituirea cauțiunii”. ......... SRL a atacat cu plângere la Curtea de Apel ......... această decizie, sens în care a fost constituit la instanța Dosarul nr. 5671/2/2023. Plângerea a fost soluționată prin Decizia nr. 338/02.10.2023, în sensul că aceasta a fost respinsă, ca nefondată. Autoritatea contractantă a pus în aplicare decizia Consiliului și a stabilit un nou rezultat al procedurii, consemnat în raportul procedurii nr. 2507/29.08.2023, potrivit căruia a fost poziționată pe primul loc oferta depusă de asocierea ......... SRL - .... SRL, oferta depusă de asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL fiind poziționată pe locul 2 în clasamentul final. Nemulțumit de acest rezultat, comunicat prin adresa nr. 2509/ 29.08.2023, asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL a depus contestația care face obiectul prezentei cauze. Prin Încheierea nr. 2742/C11/2516 din 28.09.2023, Consiliul a suspendat soluționarea contestației până la pronunțarea de către Curtea de apel ......... – Secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice cu privire la plângerea formulată de ......... SRL Pagina 17 din 25
- ......... SRL - ......... SRL împotriva Deciziei nr. 1806/C11/1767, 1775, 1987 din 03.08.2023. Ca urmare a faptului că, la data de 02.10.2023, instanța a soluționat plângerea formulată de ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL împotriva Deciziei nr. 1806/C11/1767, 1775, 1987 din 03.08.2023, Consiliul a repus contestația pe rol. Prealabil analizării contestației, Consiliul reține că asocierea ......... SRL - .... SRL, ofertant poziționat pe locul 1 în clasament, a depus cererea de intervenție în interes propriu nr. ........./........., înregistrată la Consiliu sub nr. ........./ 19.09.2023, prin care intervenienta a solicitat respingerea ca neîntemeiată și nelegală a contestației și menținerea ca temeinice și legale a raportului procedurii și a comunicărilor rezultatului procedurii. În ceea ce privește demersul intervenientei de a susține actele achizitoarei privind stabilirea ofertei sale pe primul loc, cererea de intervenție, transmisă prin e-mail la data de ......... (în termenul prevăzut de art. 17 din Legea nr. 98/2016 în condițiile în care contestația a fost publicată în SEAP la data de 11.09.2023), este încuviințată în principiu, în conformitate cu art. 64 din Codul de procedură civilă, aceasta prezentând natura juridică a unei cereri de intervenție accesorie în favoarea autorității contractante, dat fiind faptul că autoarea acesteia dovedește interes legitim în pricină și sprijină decizia autorității contractante. Analizând conținutul contestației, Consiliul constată că aceasta este îndreptată împotriva deciziei de stabilire ca fiind poziționată pe primul loc a ofertei depusă de asocierea ......... SRL - .... SRL, contestatoarea solicitând anularea raportului procedurii nr. 2507/29.08.2023 şi a actelor subsecvente acestuia, respectiv obligarea autorității contractante la respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016 cu privire la evaluarea ofertei clasată pe locul 1, anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 2509/29.08.2023 și obligarea autorității contractante la reevaluarea propunerii financiare a ofertantului asocierea ......... SRL - .... SRL cu analizarea şi verificarea corespondenței cerințelor din fișa de date referitoare la modul de calcul al tarifului ofertat în conformitate cu prevederile legale în materie şi constatarea neconformității/ inacceptabilității ofertei clasată pe locul întâi. În susținerea capetelor de cerere formulate, contestatoarea precizează că oferta criticată nu respectă cerințele documentației de atribuire [art. 137 alin. (3) lit. a) d) şi g) din H.G. nr. 395/2016] şi nici prevederile legale privind salarizarea personalului, fiind nesustenabilă şi neconformă pentru următoarele motive: - propunerea financiară depusă de asocierea ......... SRL - .... SRL a fost evaluată în mod superficial; - propunerea financiară depusă de asocierea SC ......... SRL - .... SRL nu este corelată cu propunerea tehnică; 18
- propunerea financiară prezintă elemente de cost şi prețuri care necesitau justificări suplimentare astfel încât ofertantul clasat pe locul 1 să demonstreze caracterul sustenabil al executării obligațiilor asumate contractual. - propunerea financiară a Asocierii ......... SRL - .... SRL nu asigură respectarea reglementărilor obligatorii referitoare la condițiile specifice de muncă şi de protecție a muncii, atunci când aceasta cerința este formulată în condițiile art. 51 alin. (2) din Lege. În analizarea prezentei contestații, Consiliul are în vedere faptul că, în prezenta contestație, asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... a formulat critici care vizează oferta poziționată pe locul 1 în clasament, respectiv oferta asocierii ......... SRL - .... SRL, după cum urmează: - conform acordului de asociere nr. 2630/21.04.2023 încheiat între membrii asocierii criticate, cota de participare a fiecărui asociat este 50%, aceștia prestând în comun servicii de pază, precum și servicii de monitorizare și intervenție, aspect omis de autoritatea contractantă, care a „luat ca valabile doar cheltuielile şi personalul liderului asocierii, contrar legislației”; - ofertantul criticat a prezentat, în cadrul DUAE, informații false cu privire la cifra de afaceri a asociatului ......... SRL (aspect constatat cu ocazia studierii dosarului la CNSC în legătură cu prima contestație), iar autoritatea contractantă nu a verificat informațiile din DUAE cu bilanțurile depuse; - asociatul ......... SRL se încadrează în prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016, întrucât ofertantul a ascuns faptul că se află în procedură de insolvență; - afirmațiile din cuprinsul cererii de intervenție formulată de ......... SRL în legătură cu prima contestație, referitoare la „cazare și transport la și de la locul de muncă” demonstrează caracterul neconform și neserios al ofertei depuse; - ofertantul a calculat greșit concediul de odihnă, respectiv 0,86 lei/oră în loc de 1,51 lei/oră, astfel că tariful ofertat ar fi trebuit să fie 22,03 lei/oră în loc de 21,89 lei/oră și aplicând celelalte cheltuieli, fără fond de handicap, profit și cheltuieli indirecte, tariful corect ar fi fost 22,79 lei/oră; - fondul de handicap aferent persoanelor care vor fi angajate pentru derularea contractului trebuia inclus în tarif, ceea ce ar fi condus la un tarif mai mare decât cel ofertat; - autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări cu privire la modalitatea de construire a prețului, respectiv cu contribuția la fondul de handicap, lipsa completării cu valori a rândului 20, a cheltuielilor directe și a celor indirecte. În analizarea criticilor contestatoarei, Consiliul reține ca fiind relevant faptul că rezultatul inițial al procedurii de atribuire a fost stabilit în cadrul raportului procedurii nr. 1815/20.06.2023, ca ofertant poziționat pe primul loc fiind declarată oferta asocierii ......... SRL - .... SRL. Decizia autorității contractante cu privire la ofertantul poziționat pe primul loc nu a suferit modificări ca urmare a contestațiilor depuse Pagina 19 din 25
împotriva acestui rezultat, în condițiile în care, prin Decizia nr. 1806/C11/1767, 1775, 1987 din 03.08.2023, prin care au fost soluționate cele trei contestații, printre care s-a regăsit și contestația depusă de asocierea ......... SRL - ......... SRL - ........., Consiliul nu a dispus reevaluarea acestei oferte, respingând criticile care au fost formulate în legătură cu aceasta. În aceste condiții, modalitatea în care ofertantul a prezentat oferta sa și modalitatea în care a fost aceasta evaluată de autoritatea contractantă a fost cunoscută de asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... încă de la data de 21.06.2023, data comunicării rezultatului inițial al procedurii, raportul procedurii fiind încărcat în SEAP la data de 20.06.2023. Calculând termenul legal de contestare a rezultatului procedurii comunicat la data de 21.06.2023, prin raportare la dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 [„ Persoana care se consideră vătămată de un act al autorităţii contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică/sectorial sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii”], coroborate cu art. 5 din același act normativ, incidente speței în condițiile în care valoarea estimată a contractului care urmează să fie atribuit (5.162.400 lei, fără TVA) depășește pragul stipulat de art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016, rezultă că acesta s-a împlinit la data de 03.07.2023. Or, formularea la data de 07.09.2023, a unor critici care vizează aspecte despre care contestatoarea a avut cunoștință încă din luna iunie 2023, s-a făcut, în mod evident, cu depășirea termenului legal anterior calculat. Sancțiunea stabilită de legiuitor pentru nerespectarea termenului legal, este prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 („Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât şi autorităţii contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare”) cu respingerea ca tardivă a contestației.
De altfel, în aceeași situație se află și critica formulată de contestatoare, cu privire la faptul că ofertantul criticat a prezentat, în cadrul DUAE, informații false cu privire la cifra de afaceri a asociatului ......... SRL, iar autoritatea contractantă nu a verificat 20
informațiile din DUAE cu bilanțurile depuse, însăși contestatoarea susținând, în contestație, că a luat cunoștință de acest aspect ca urmare a accesului la dosarul achiziției la CNSC „în legătură cu prima contestație”. Având în vedere faptul că „prima contestație” formulată de aceeași contestatoare a fost soluționată la data de 03.08.2023, este evident tardiv demersul acesteia de a critica, la data de 07.09.2023 (la aproximativ o lună de la emiterea deciziei CNSC) aspecte despre care a luat cunoștință cu ocazia studiului dosarului la Consiliu. De altfel, având în vedere aceleași considerente, Consiliul nu poate reține ca fiind formulate în termen nici trimiterile contestatoarei la susțineri ale asocierii criticate formulate în cererea de intervenție (nr. 2994/03.07.2023, înregistrată la Consiliu sub nr. 35704/03.07.2023), transmisă în legătură cu contestația care a făcut obiectul dosarului nr. 1775/2023. Cu privire la critica potrivit căreia asociatul ......... SRL din asocierea criticată se încadrează în prevederile art. 167 din Legea nr. 98/2016, întrucât ofertantul a ascuns faptul că se află în procedură de insolvență, Consiliul o va respinge, ca tardiv formulată, în condițiile în care potrivit conținutul informațiilor invocate de contestatoare, existente pe portalul justiției, la data de 30.05.2023 au fost publicate primele informații cu privire la acest aspect, astfel că formularea criticilor la data de 07.09.2023, s-a făcut, în mod evident, cu depășirea termenului legal de 10 zile prevăzut de legiuitor. De altfel, acest aspect nu a fost sesizat nici cu ocazia primei contestații depusă de aceeași contestatoare ulterior datei de 30.05.2023, care a făcut obiectul dosarului CNSC nr. 1775/2023. Pe de altă parte, în cadrul DUAE-ului operatorului economic în discuție nici nu putea fi furnizate informații în legătură cu acesta aspect, câtă vreme termenul limită de depunere a ofertelor s-a împlinit la data de 24.04.2023. Mai mult decât atât, în ceea ce privește ultimele trei critici formulate de contestatoare (ofertantul a calculat greșit concediul de odihnă, respectiv 0,86 lei/oră în loc de 1,51 lei/oră, astfel că tariful ofertat ar fi trebuit să fie 22,03 lei/oră în loc de 21,89 lei/oră și aplicând celelalte cheltuieli, fără fond de handicap, profit și cheltuieli indirecte, tariful corect ar fi fost 22,79 lei/oră; fondul de handicap aferent persoanelor care vor fi angajate pentru derularea contractului trebuia inclus în tarif, ceea ce ar fi condus la un tarif mai mare decât cel ofertat; autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări cu privire la modalitatea de construire a prețului, respectiv cu contribuția la fondul de handicap, lipsa completării cu valori a rândului 20, a cheltuielilor directe și a celor indirecte), Consiliul constată că acestea au făcut obiectul analizei CNSC în Decizia nr. 1806/C11/1767, 1775, 1987 din 03.08.2023, în condițiile în care, în cadrul contestației care a făcut obiectul dosarului nr. 1775/2023, aceste critici sunt formulate în mod identic. În acest sens, sunt relevante următoarele considerente ale Deciziei nr. 1806/C11/1767, 1775, 1987 din 03.08.2023: «Prin contestația depusă, ......... SRL, a formulat critici care vizează oferta depusă de asocierea ......... SRL - .... SRL, solicitând următoarele: Pagina 21 din 25
- anularea Raportului procedurii nr. 1815/20.06.2023 și a actelor subsecvente acestuia, ca fiind nelegale și netemeinice și, pe cale de consecință, obligarea autorității contractante la respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016 si HG nr. 395/2016 cu privire la evaluarea ofertei clasată pe locul 1; - anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 4489/01.03.2023; - obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei financiare a ofertantului Asocierea ......... SRL – .... SRL cu analizarea și verificarea corespondenței cerințelor din fișa de date referitoare la modul de calcul al tarifului ofertat în conformitate cu prevederile legale în materie și constatarea neconformității/ inacceptabilității ofertei declarate câștigătoare și clasată pe locul întâi. (...) Din conținutul contestației Consiliul constată că ofertantul poziționat pe locul 1 a fost criticat sub următoarele aspecte: - ofertantul a calculat greșit concediul de odihnă, respectiv 0,86 lei/oră în loc de 1,51 lei/oră, astfel că tariful ofertat ar fi trebuit să fie 22,03 lei/oră în loc de 21,89 lei/oră și aplicând celelalte cheltuieli, fără fond de handicap, profit și cheltuieli indirecte, tariful corect ar fi fost 22,79 lei/oră; - fondul de handicap aferent persoanelor care vor fi angajate pentru derularea contractului trebuia inclus în tarif, ceea ce ar fi condus la un tarif mai mare decât cel ofertat; - autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări cu privire la modalitatea de construire a prețului, respectiv cu contribuția la fondul de handicap, lipsa completării cu valori a rândului 20, a cheltuielilor directe și a celor indirecte. În ceea ce privește critica formulată de contestatoare cu privire la calcularea greșită, de către ofertantul criticat, a indemnizației aferentă concediului de odihnă, Consiliul constată că, în legătură cu modul de prezentare a propunerii financiare, autoritatea contractantă a stabilit în fișa de date a achiziției, la pct. IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare, necesitatea ca ofertanții să completeze formularul nr. 15 – Propunere financiară și anexele nr. 1 și 2 la acesta, la toate rubricile indicate, în Anexa nr. 1 – Baza de calcul pentru un agent de pază/oră, în legătură cu concediul de odihnă fiind relevantă rubrica următoare: Concediu de odihnă Minim 20 zile co/an 3.000 : 21 x 20 : 18 : 183 0,86 Rubricile cu privire la sporurile prevăzute ca fiind obligatorii de legislația muncii, potrivit cerințelor autorității contractante (clarificate prin răspunsul la solicitarea de clarificări adresată de un operator economic), deci inclusiv cele referitoare la concediul de odihnă și formula de calcul aferentă, așa cum s-a reținut cu ocazia analizei contestației anterioare, au fost obligatorii pentru ofertanți. Documentația de atribuire, nefiind contestată în termen legal de vreun potențial ofertant, trebuia respectată atât de ofertanți, care trebuiau să-și elaboreze oferta cu respectarea cerințelor stabilite în aceasta, cât și pentru autoritatea contractantă care, în evaluarea ofertelor, avea obligația să evalueze ofertele pe baza regulilor impuse în documentație. În aceste condiții, nu i se poate reproșa ofertantului poziționat pe locul 1 în clasament nerespectarea formatului impus de autoritatea contractantă pentru acest element component al tarifului ofertat. Susținerea contestatoarei referitoare la faptul că formularul pus la dispoziție de autoritatea contractantă ar conține erori, nu poate fi reținută de Consiliu, aceasta fiind tardiv formulată la acest moment, în condițiile în care ofertantul a luat la cunoștință de aceste așa zisele erori, încă de la data publicării în SEAP a documentației de atribuire, 22
respectiv 25.03.2023, criticarea acesteia după 3 luni de la cunoașterea ei încălcând prevederile art. 8 din Legea nr. 101/2016. Analizând critica autoarei contestației referitoare la valoarea fondului de handicap prevăzută de asocierea poziționată pe primul loc, contestatoarea considerând că trebuie luat în considerare, în aprecierea valorii corespunzătoare acestuia, necesitatea angajării a 24,10 persoane noi pentru care trebuie să se plătească fondul de handicap, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, motivat de faptul că elaborarea ofertelor/stabilirea prețului ofertat se face pe baza informațiilor pe care ofertanții le dețin la momentul depunerii ofertelor, astfel că aprecierea cuantumului valorii fondului de handicap se face la momentul depunerii ofertelor și nu la un moment viitor, neavând relevanță angajarea ulterioară de personal. De altfel, în prezenta procedură de atribuire, ofertanții trebuiau să cunoască personalul care va fi disponibilizat pentru executarea contractului, în condițiile în care aceștia trebuiau să dovedească, în legătură cu personalul propus, îndeplinirea mai multor cerințe stabilite în caietul de sarcini și să depună documente pentru un număr rezonabil din personalul propus. Mai mult decât atât, din documentele depuse în ofertă, rezultă că ofertantul a justificat cotarea cu valoare zero/lipsa cotării fondului de handicap, precizând, în cadrul anexei nr. 1 la formularul de ofertă, că are angajate 16 persoane cu handicap (aferent celor 401 persoane angajate), pentru care a și depus documente doveditoare. În ceea ce privește critica potrivit căreia autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări cu privire la modalitatea de construire a prețului, Consiliul va analiza această critică din prisma criticilor punctuale formulate de contestatoare, respectiv lipsa completării cu valori a cheltuielilor directe și a celor indirecte. Astfel, analizând conținutul Anexei nr. 1 la formularul de propunere financiară depusă de asocierea ......... SRL - .... SRL, Consiliul constată că, în legătură cu cele două elemente de preț sunt indicate, pentru fiecare dintre acestea, valoarea de 0,1 lei. În condițiile în care atât cheltuielile indirecte cât și profitul sunt elemente de stabilite de fiecare ofertant, în funcție de politica de management adoptată, iar contestatoarea nu a făcut dovada, deși potrivit art. 249 din Codul de procedură civilă, avea această obligație, că valorile prevăzute de ofertant sunt insuficiente, Consiliul va respinge această critică. Susținerea contestatoarei referitoare la necesitatea efectuării de verificări în baza art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 coroborate cu art. 136 din HG nr. 395/2016 în legătură cu propunerea financiară depus de ofertantul poziționat pe locul 1 în clasament nu poate fi reținută de Consiliu, în condițiile în care oferta în discuție nu este una neobișnuit de scăzută, întrucât aceasta reprezintă 81% din valoarea estimată stabilită de autoritatea contractantă pentru acordul-cadru în speță nefiind incidente prevederile art. 136 alin. (4) din HG nr. 395/2016 [„În sensul prevederilor art. 210 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv”]. În ceea ce privește lipsa completării rubricii de la rândul 20 – Alte cheltuieli de natură salarială, aferent căreia autoritatea contractantă a prevăzut „Cotă concedii medicale şi alte chelt. 21,38 x 1,23%” și a solicitării de clarificări cu privire la această lipsă, Consiliul constată că aceasta este neîntemeiată, în condițiile în care, acest cost nu este unul obligatoriu a se regăsi în tariful ofertat, stabilirea valorii acestuia rămânând la latitudinea ofertantului. De altfel, acest element de cost, nici nu era obligatoriu a fi cotat în tariful propus, ofertanții având libertatea să stabilească, în funcție de propriile politici de organizare, valoarea aferentă. Cu privirea la susținerea contestatoarei, referitoare la faptul că, în cadrul raportului procedurii autoritatea contractantă a indicat ofertanți individuali și nu asocieri de operatori economici în unele cazuri, cum ar fi fost corect, Consiliul constată că, într-adevăr, raportul procedurii nu face referire la asocierile care au depus oferte în procedură, ci la liderii acestora. Acest aspect, însă, nu este de natură să conducă la stabilirea ca nelegal a raportului procedurii, în condițiile în care, informații cu privire la faptul că ofertele au fost depuse de asocieri se regăsesc în mai multe documente din Pagina 23 din 25
dosarul achiziției, fiind cert faptul că referirile din raportul procedurii la liderii asocierilor trebuie interpretate ca făcând trimitere, de fapt, la asocieri.» Împotriva acestei decizii, așa cum s-a mai reținut, a fost formulată plângere de către asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL, iar instanța a respins plângerea ca nefondată, astfel că decizia CNSC nr. 1806/C11/1767, 1775, 1987 din 03.08.2023, inclusiv considerentele acesteia anterior citate, este definitivă. Potrivit art. 431 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect”, astfel că aceste critici nu vor fi analizate de Consiliu, acestea bucurându-se de autoritate de lucru judecat. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcționarea Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul urmează să respingă, ca nefondată, contestația depusă de asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .......... Față de cele anterior reținute, Consiliul, va admite cererea de intervenție formulată de asocierea ......... SRL - .... SRL. Consiliul va respinge, ca inadmisibilă, solicitarea de daune materiale și morale pentru prejudiciul creat, formulată de autoritatea contractantă, în speță fiind incidente prevederile art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractelor se soluţionează în primă instanţă, de urgenţă şi cu precădere, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante sau în circumscripţia căruia are sediul social/domiciliul reclamantul, prin completuri specializate în achiziţii publice, în termen de 45 de zile”.
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația depusă de asocierea ......... SRL - ......... SRL - ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea 24
contractantă ......... și admite cererea de intervenție formulată de asocierea ......... SRL - .... SRL. Admite cererea de intervenție formulată de asocierea ......... SRL - .... SRL. Respinge, ca inadmisibilă, solicitarea de daune materiale și morale pentru prejudiciul creat, formulată de autoritatea contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... Redactată în 5 exemplare, conține 24 pagini. Redactată practicaua deciziei .... Pagina 25 din 25
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.