Decizie 2485/2023
Decizie CNSC2023_2485_2023_Decizie_2485.pdf, BO2023_2485_2023_BO2023_2485.pdf
Document CNSC
EUROPROTECT SAFETY SRL în contradictoriu cu INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI DE FRONTIERA
Decizia CNSC nr. 2485/C2/2738 din 23.10.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Șepcuță si căciulă - uniforma de serviciu” - Lotul nr. 1, s-a solicitat: „a) să admiteți contestația; b) să anulați, în parte, cu privire la oferta subscrisei și cu privire la anularea procedurii de achiziție publică, Raportul procedurii nr. 332384/19.09.2023 și Comunicarea privind rezultatul procedurii nr. 332385/19.09.2023 comunicate subscrisei la data de 19.09.2023, ambele emise de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (…); c) să anulați actele subsecvente raportului procedurii nr. 332384/19.09.2023 și a Comunicării privind rezultatul procedurii nr. 332385/19.09.2023 emise în procedura de achiziție; d) să obligați autoritatea contractantă să reia procedura de achiziție; e) să obligați autoritatea contractantă să reevalueze oferta formulată de noi pentru Lotul nr. 1 (…) cu consecința declarării acesteia ca fiind conformă și a continuării procedurii de evaluare și atribuire”. Pentru aceste motive, Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de EUROPROTECT SAFETY SRL, în contradictoriu cu INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, în calitate de autoritate contractantă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_2485_2023_Decizie_2485.pdf, BO2023_2485_2023_BO2023_2485.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2485/C2/2738 Data: 23.10.2023 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 53345/29.09.2023, formulată de EUROPROTECT SAFETY SRL, cu sediul în Craiova, strada N. Titulescu nr. 15, bl. I6, ap. 16, jud. Dolj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J16/1414/2009, având CIF RO 26194113, reprezentată legal prin administrator Ocroteală Angela și convențional prin Cabinet Individual Av. Dr. Viorel Găină, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Craiova, strada Caracal nr. 33, județul Dolj, împotriva adresei nr. 332385/19.09.2023, reprezentând rezultatul procedurii de atribuire și a raportului procedurii nr. 332384/19.09.2023, emise de INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în București, B-dul Geniului, nr. 42C, sectorul 6, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, împărțită pe loturi, a acordului-cadru având ca obiect „Șepcuță si căciulă - uniforma de serviciu” - Lotul nr. 1, s-a solicitat: „a) să admiteți contestația; b) să anulați, în parte, cu privire la oferta subscrisei și cu privire la anularea procedurii de achiziție publică, Raportul procedurii nr. 332384/19.09.2023 și Comunicarea privind rezultatul procedurii nr. 332385/19.09.2023 comunicate subscrisei la data de 19.09.2023, ambele emise de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră (…); c) să anulați actele subsecvente raportului procedurii nr. 332384/19.09.2023 și a Comunicării privind rezultatul procedurii nr. 332385/19.09.2023 emise în procedura de achiziție; d) să obligați autoritatea contractantă să reia procedura de achiziție; e) să obligați autoritatea contractantă să reevalueze oferta formulată de noi pentru Lotul nr. 1 (…) cu consecința declarării acesteia ca fiind conformă și a continuării procedurii de evaluare și atribuire”. Pentru aceste motive, Pagina 1 din 2
în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de EUROPROTECT SAFETY SRL, în contradictoriu cu INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ, în calitate de autoritate contractantă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ….. Data: ….. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 53345/29.09.2023, formulată de ....., cu sediul în ....., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ....., având CIF RO ....., reprezentată legal prin administrator ..... și convențional prin ....., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ....., împotriva adresei nr. 332385/19.09.2023, reprezentând rezultatul procedurii de atribuire și a raportului procedurii nr. 332384/19.09.2023, emise de ....., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ....., în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, împărțită pe loturi, a acordului-cadru având ca obiect ....., s-a solicitat: „a) să admiteți contestația; b) să anulați, în parte, cu privire la oferta subscrisei și cu privire la anularea procedurii de achiziție publică, Raportul procedurii nr. 332384/19.09.2023 și Comunicarea privind rezultatul procedurii nr. 332385/19.09.2023 comunicate subscrisei la data de 19.09.2023, ambele emise de ..... (…); c) să anulați actele subsecvente raportului procedurii nr. 332384/19.09.2023 și a Comunicării privind rezultatul procedurii nr. 332385/19.09.2023 emise în procedura de achiziție; d) să obligați autoritatea contractantă să reia procedura de achiziție; e) să obligați autoritatea contractantă să reevalueze oferta formulată de noi pentru Lotul nr. 1 (…) cu consecința declarării acesteia ca fiind conformă și a continuării procedurii de evaluare și atribuire”. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ..... critică adresa nr. 332385/19.09.2023, reprezentând Pagina 1 din 13
rezultatul procedurii de atribuire și raportul procedurii nr. 332384/19.09.2023, emise de ....., în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele ante-menționate. În fapt, contestatorul prezintă un scurt istoric cu privire la modul de desfășurare a procedurii de atribuire, precizând că a depus o ofertă pe care autoritatea contractantă a respins-o, ca neconformă, motivat de faptul că acesta nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini. În continuare, contestatorul prezintă motivele pentru care, în opinia sa, această decizie a autorității contractante este netemeinică și nelegală, astfel: A. Motive de netemeinicie: 1. Față de primul motiv de respingere reținut de comisia de evaluare, respectiv Notele cuprinse în raportul de încercare nr. 1929-23 din 14.08.2023 emis de ....., au valori mai mici (nota 4, 4-5/4-5) decât cele solicitate în caietul de sarcini (pct. 3.1. pag. 3 din Anexa nr. 2 - Specificația tehnică nr. 583356/29.06.2023 la caietul de sarcini - Determinarea rezistenței vopsirilor la spălare casnică și industrială la 40 °C, minim), contestatorul arată că în cuprinsul caietului de sarcini la pct. 3.1. Determinarea rezistenței vopsirilor la spălare casnică și industrială la 40°C, notele minime pentru fiecare metodă de testare trebuie să fie cuprinse în intervalele 4-5/3-4 și 4-5, conform specificației tehnice nr. 583356 din 29.06.2023 - Anexa nr. 2 la caietul de sarcini și standardului ISO SR EN ISO 105-C06, iar din cuprinsul raportului de încercare nr. 1929-23 din 14.08.2023 emis de ..... rezultă, în mod fără echivoc, faptul că țesătura utilizată îndeplinește criteriile (notele minime) prevăzute de caietul de sarcini, notele obținute, în funcție de metodele de testare, fiind 4/4-5/4-5. Se mai arată că, potrivit fișei de date Secțiunea II pct. II.2.5. Criterii de atribuire, acest criteriu tehnic nu reprezintă un criteriu de atribuire pentru care să se acorde vreun punctaj. 2. Referitor la faptul că Întăritura clinilor frontali ai șepcuței nu își păstrează forma și rămâne cutată, contestatorul susține că, așa cum rezultă din buletinele de încercare și declarațiile de conformitate ale produselor utilizate, pentru confecționarea șepcuțelor sale a utilizat materialele având specificațiile tehnice solicitate de achizitor. Mai mult, arată contestatorul, comisia de evaluare nu menționează care au fost metodele de testare utilizate, ori, din această perspectivă, este posibil ca întăritura clinilor să nu își păstreze forma și să se cuteze, ca efect al materialelor din care este confecționată, în sensul că specificațiile tehnice ale materialele alese de autoritatea contractantă nu sunt de natură să asigure aceste cerințe. Potrivit contestatorului, autoritatea contractantă, în situația în care avea dubii cu privire la specificațiile tehnice ale produsului finit și/sau ale materialelor din care este confecționat, avea obligația de a le supune Pagina 2 din 13
unor teste/analize efectuate de un laborator acreditat și nicidecum să facă o apreciere subiectivă și fără a se respecta metodele de testare. Mai mult, susține contestatorul, și dacă s-ar admite că mostra depusă de societatea sa nu întrunește specificațiile tehnice solicitate, autoritatea contractantă avea posibilitatea de a nu aviza produsul seriei „zero” și de a cere confecționarea produsului în conformitate cu specificațiile tehnice. 3. În ceea ce privește motivul că În urma analizei mostrelor depuse, comisia de evaluare a constatat cozorocul șepcuței ca nefiind preformat, acesta neavând forma curbată, contestatorul arată că membrii comisiei de evaluare nu menționează care au fost metodele de testare utilizate pentru a se ajunge la concluzia potrivit căreia cozorocul nu este preformat și nu are formă curbată. Mai arat că, deși în caietul de sarcini există o schiță a produsului, autoritatea contractantă nu a precizat presupusele unghiuri de curbură pe care le invocă în raportul procedurii ca motiv de respingere a ofertei. Ori, din această perspectivă, contestatorul apreciază inadmisibil a se considera că produsul ofertat de societatea sa nu întrunește anumite specificații din moment ce aceste specificații nu au fost prevăzute în documentația de atribuire. Mai mult, susține contestatorul, în situația în care avea dubii cu privire la specificațiile tehnice ale produsului finit și/sau ale materialelor din care este confecționat, autoritatea contractantă avea obligația de a le supune unor teste/analize efectuate de un laborator acreditat și nicidecum să facă o apreciere subiectivă, fără a se respecta metodele de testare. B. MOTIVE DE NELEGALITATE: 1. Comisia de evaluare a interpretat și aplicat eronat prevederile Specificației tehnice nr. 583356 din 29.06.2023, respectiv pct. 3.1. din Anexa nr. 2 - Specificația tehnică nr. 583356/29.06.2023 la Caietul de sarcini - Determinarea rezistenței vopsirilor la spălare casnică și industrială la 40°C, minim. Potrivit contestatorului, în conformitate cu aceste prevederi, materialele din care vor fi fost confecționate produsele ofertate trebuie să îndeplinească un anumit punctaj minim în ce privește determinarea rezistenței vopsirilor la spălare casnică și industrială la 40°C, acest punctaj minim aplicabil materialului după 12 spălări, potrivit specificației din Anexa la caietul de sarcini, trebuind să se încadreze în următoarele intervale de notare: 4-5/3-4/4-5. Dat fiind faptul că materialele folosite de ..... pentru confecționarea produsului ofertat sunt, așa cum arată și raportul de încercare nr. 1929- 23 din 14.08.2023 emis de ....., 4/4-5/4-5, contestatorul apreciază că materialele utilizate de societatea sa îndeplinesc specificațiile tehnice cerute de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini și documentația de atribuire. Pagina 3 din 13
2. Autoritatea Contractantă interpretează și aplică, în opinia contestatorului, în mod eronat prevederile art. 155 alin. 1-2 din Legea nr. 98/2016 coroborate cu cele ale art. 20 alin. 10 din HG nr. 395/2016 atunci când apreciază că mostra de produs nu întrunește anumite specificații tehnice, respectiv că întăritura clinilor frontali ai șepcuței nu își păstrează forma și rămâne cutată, iar cozorocul șepcuței nu este preformat și nu are formă curbată, sens în care menționează că în cuprinsul caietului de sarcini nu există nicio prevedere cu privire la asemenea criterii subiective de evaluare a mostrelor. Caracterul subiectiv al evaluării rezultă, potrivit contestatorului, și din faptul că autoritatea contractantă, deși avea posibilitatea de a transmite mostra de produs către un laborator de analize/testare, nu și-a exercitat acest drept și, de asemenea, nu a precizat care au fost metodele de testare care au condus la această concluzie. Mai mult, susține contestatorul, evaluarea subiectivă a mostrei de produs este confirmată și de faptul că autoritatea contractantă are posibilitatea de a nu aviza produsul finit pe parcursul executării contractului/acordului cadru de achiziție publică (în acest sens a se vedea pct. 3.5.3.1 din caietul de sarcini și pag. 9 paragraful 5 din caietul de sarcini). Ori, raportat la prevederile mai sus citate ale caietului de sarcini și la etapele de testare și confecționare a produselor, contestatorul este de părere că depunerea mostrelor în cadrul procedurii de evaluare nu are decât un caracter orientativ pentru autoritatea contractantă cu privire la calitatea produselor, iar mostra nu reprezintă produsul de referință pe care adjudecatul îl va confecționa în executarea contractului. 3. Contestatorul consideră că autoritatea contractantă interpretează și aplică în mod eronat prevederile art. 209 alin. 1 din Legea nr. 98/2016 coroborate cu cele ale art. 62 alin. 1 și art. 127 alin. 1 lit. i) din HG nr. 395/2016 atunci când apreciază că societatea sa nu a depus raportul de încercare ..... nr. RMNT 23001815/31.08.2023, sens în care arată că nu i-au fost solicitate, în procedura de evaluare, niciun fel de clarificări cu privire la acest raport, deși era menționat în cuprinsul ofertei depuse. Potrivit contestatorului, față de prevederile art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 coroborate cu cele ale art. 62 alin. (1) și art. 127 alin. (1) lit. i) din HG nr. 395/2016, rezultă că legiuitorul a prevăzut în favoarea autorității contractante dreptul de a solicita ofertanților inclusiv completarea documentației. Ori, în cauza de față, neexercitarea acestui drept este abuzivă, deoarece în urma unei solicitări de clarificări, avea posibilitatea de a completa documentația, în sensul depunerii raportului de încercare ..... nr. RMNT 23001815/31.08.2023. Totodată, prin raportare la principiile expres reglementate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, contestatorul este de părere că activitatea comisiei de evaluare s-a desfășurat cu nerespectarea acestor Pagina 4 din 13
dispoziții legale, aceasta analizând oferta tehnică depusă de societatea sa, în mod exclusiv formalist și subiectiv. Mai mult, în opinia contestatorului, prin adoptarea acestei soluții, autoritatea contractantă a încălcat principiul transparenței în cadrul procesului de achiziții publice, care presupune atât punerea la dispoziția celor interesați a tuturor informațiilor referitoare la aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică, dar și claritatea documentelor elaborate pe parcursul derulării procesului de achiziție și înțelegerea de către potențialii candidați/ofertanți a necesităților obiective ale autorității contractante. În drept, se invocă dispozițiile art. 8 din Legea nr. 101/2016. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere comunicat prin adresa nr. 332684/04.10.2023,
înregistrată
la
CNSC
sub
nr. 54360/05.10.2023, ....., în calitate de autoritate contractantă, solicită respingerea contestației, ca fiind neîntemeiată. Autoritatea contractantă răspunde punctual criticilor aduse de contestator, după cum urmează: Referitor la critica privind notele cuprinse în raportul de încercare nr. 1929-23 din 14.08.2023 emis de .....: - potrivit specificației tehnice nr. 583356 din 29.06.2023 - Șepcuță - „Determinarea rezistenței vopsirilor la spălare casnică și industrială la 40 grade C, minim - după 12 spălări", contestatorul a depus raportul de încercare nr. 1929-23 din 14.08.2023 emis de ..... în care parametrii sunt 4/4-5/4-5; - conform sistemului de notare, 4-5 este superior lui 4, astfel parametrul nu este atins, neîndeplinirea cerinței fiind cât se poate de evidentă în acest caz; - având în vedere că nu au fost îndeplinite cerințele minime din caietul de sarcini privind determinarea rezistenței vopsirilor la spălare casnică și industrială la 40 grade C nu au fost solicitate clarificări cu privire la prezentarea raportului de încercare nr. ..... nr. RMNT, 23001815/31.08.2023, la care se face referire în cadrul propunerii tehnice; - evaluarea, respectiv exprimarea rezultatelor, se realizează conform standardului SR EN ISO 105-A03:2020, potrivit căruia aprecierea se efectuează prin acordarea de note, astfel: 1, 1-2, 2, 2-3, 3, 3-4, 4, 4-5, 5, unde 1 este nota minimă, iar 5 este nota maximă; - din punct de vedere tehnic, rezultatul exprimat prin notele intermediare (1-2, 2-3, 3-4, 4-5) se acordă ori de câte ori există diferențe vizibile fată de notele întregi, prin urmare, notele intermediare nu reprezintă un interval de apreciere, ele fiind note distincte. Relativ la critica potrivit căreia „(…) întăritura clinilor frontali ai șepcuței nu își păstrează forma și rămâne cutată": Pagina 5 din 13
- o ofertă, așa cum este ea definită de Legea 98/2016 art. 3 lit. hh) trebuie să îndeplinească toate cerințele autorității contractante, iar în situația de față nu poate fi vorba nici de o ofertă alternativă, deoarece aceasta trebuie să îndeplinească condițiile minime. Cu privire la critica potrivit căreia „(…) comisia de evaluare a constatat cozorocul șepcuței ca nefiind preformat, acesta neavând forma curbată": - deși contestatorul depune ofertă pentru lotul nr. 1 și își asumă cerințele documentației de atribuire, prin afirmațiile sale, fie încearcă să inducă Consiliul în eroare, fie nu conștientizează etapa despre care se face vorbire la pct. 3.5.3. din caietul de sarcini, acest capitol tratând relațiile dintre autoritatea contractantă și contractant, iar avizarea modelului se realizează cu contractantul, nu cu ofertantul; - având în vedere faptul că ..... nu a adresat solicitări de clarificare și nici nu a contestat conținutul documentației de atribuire în perioada de depunere a ofertelor, aceasta a devenit obligatorie pentru ofertanți, o critică adusă documentației în acest moment, fiind tardivă; - deși contestatorul admite, la pagina 4 a contestației, că depune o ofertă ce nu îndeplinește cerințele minime ale specificației tehnice nr. 583356 din 29.06.2023, prevederile caietului de sarcini fiind clare „la solicitarea autorității contractante ofertantul clasat pe primul loc va depune și două mostre de materii prime de bază....", acesta acuză încă odată autoritatea contractantă de subiectivism și încearcă să inducă Consiliul în eroare lăsând impresia că autoritatea contractantă putea testa mostra depusă în această etapă. Referitor la afirmațiile potrivit cărora „Autoritatea contractantă interpretează și aplică în mod eronat prevederile art. 209 alin. 1 din Legea nr. 98/2016 coroborate cu cele ale art. 62 alin. 1 şi art. 127 alin. 1 lit. i) din HG nr. 395/2016 atunci când apreciază că subscrisa nu a depus raportul de încercare ..... nr. RMNT 23001815/31.08.2023": - deși se invocă, în cadrul propunerii tehnice, un raport emis în data de 31.08.2023 (data limită de depunere a ofertelor fiind 31.08.2023 ora 15:00), ofertantul anexează contestației un raport ce este emis în data de 01.09.2023, după termenul limită de depunere a ofertelor; - datele indicate în raportul nr. RMNT 23001815/01.09.2023, emis după data depunerii ofertelor, sunt diferite de datele ce reies din raportul nr. 1929- 23/14.08.2023, depus în cadrul propunerii tehnice, astfel: 1) în raportul nr. 1929-23/14.08.2023 parametrii se încadrează în specificația tehnică: compoziție: 35,15 % bumbac și 64,85 poliester; masa pe metru pătrat: 238 g/m; determinarea legăturii și a raportului de fire: Pânză U= 2 fire ripstop la 18 fire fond, B= 2 fire la 8 fire fond. 2) în raportul de încercare ..... nr. RMNT 23001815/01.09.2023: compoziție: 35,7 % bumbac şi 64,3 poliester; Pagina 6 din 13
masa pe metru pătrat: 237,6 g/m; determinarea legăturii și a raportului de fire: Pânză 1:1/1:2 U= 2 fire ripstop la 25 fire fond, B= 2 fire la 15 fire fond. - astfel, comparând cele două rapoarte de încercare, reiese clar faptul că, în cadrul acestora sunt analizate două materiale diferite; - raportul de încercare ..... nr. RMNT 23001815/01.09.2023 este emis pentru încercarea SR EN 13758-1, aceasta fiind o altă metodă de testare, diferită de cea solicitată de autoritatea contractantă. Având în vedere aspectele menționate anterior, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației formulate de ....., ca neîntemeiată. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. În replică față de punctul de vedere al autorității contractante, prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. 55503/11.10.2023, ..... formulează NOTE SCRISE, prin care prezintă argumente de natură să susțină criticile din contestație și să combată apărările autorității. Cu privire la punctul de vedere exprimat de autoritatea contractantă referitor la notarea cuprinsă în raportul de încercare nr. 1929-23 din 14.08.2023 emis de ....., contestatorul precizează următoarele: - prin punctul de vedere formulat, autoritatea contractantă menționează că notarea se face conform standardului ISO 105- A03:2020, deși în caietul de sarcini nu se prevede că notele obținute în urma testelor efectuate trebuie să fie în concordanță cu acest standard de calitate; - potrivit Anexei nr. 2 - Specificația tehnică nr. 583356/29.06.2023 la Caietul de sarcini pct. 3.1. rubrica „Determinarea rezistenței vopsirilor la spălare casnică și industrială la 40°C, minim", în capătul de Tabel privind specificațiile și notele ce trebuie obținute se precizează în mod expres faptul că notele obținute reprezintă „TOLERANȚE"; - în acest context, a susține că specificațiile tehnice și notele solicitate prin aceste specificații sunt de fapt note minime și că există un alt sistem de notare decât cel prevăzut în aceste specificații în conformitate cu un standard ISO despre care nu se face nicio mențiune, este inadmisibil. Referitor la punctul de vedere exprimat de autoritatea contractantă privitor la noțiunea de „mostră", contestatorul învederează următoarele: - afirmațiile autorității contractante potrivit cărora prin contestația formulată se contestă caietului de sarcini (care la acest moment este tardivă), acestea sunt eronate; - chiar dacă în cuprinsul caietului de sarcini se precizează că depunerea unei mostre de produs se face pentru analizarea/evaluarea acesteia din punct de vedere organoleptic, această prevedere nu dă naștere în favoarea autorității contractante la un drept care poate fi exercitat discreționar și fără temei juridic; Pagina 7 din 13
- în situația în care examinarea organoleptică a mostrei de către comisia de evaluare creează dubii cu privire la calitatea fabricației, aceasta, pentru o analiză obiectivă, are obligația de trimite mostra de produs spre analiză unui laborator de specialitate solicitându-i să clarifice situația respectivă și cauzele care ar putea conduce la concluzia că mostra de produs nu întrunește condițiile de calitate cerute. În ce privește argumentele autorității contractante privind raportul de încercare ..... nr. RMNT 23001815/31.08.2023, contestatorul susține următoarele: - acest raport a fost solicitat, la data de 24.08.2023, pentru a dovedi faptul că materialul (țesătură ripstop) întrunește condițiile prevăzute la pag. 4 din Anexa nr. 2 - Specificația tehnică nr. 583356/29.06.2023 la Caietul de sarcini „Determinarea proprietăților de protecție la radiațiile UV solare - UPF"; - la data de 31.08.2023, laboratorul de testare a comunicat faptul că standardul solicitat de autoritatea contractantă nu este cel care se utilizează pentru țesătură, ca materie primă, iar standardul care trebuie utilizat pentru testarea materiilor prime (țesături) este standardul SR EN 13759-1+A1; - astfel, prevederile de la pag. 4 din Anexa nr. 2 - Specificația tehnică nr. 583356/29.06.2023 la Caietul de sarcini „Determinarea proprietăților de protecție la radiațiile UV solare – UPF” potrivit cărora testele trebuie făcute conform standardul SR EN 13759-2+A1 devin ineficiente în speță, fapt ce echivalează cu inexistența acestei cerințe. Referitor la punctul de vedere al autorității contractante potrivit căruia din cele două rapoarte de încercare/testare rezultă faptul că materialele (țesăturile) testate și pentru care au fost emise Rapoartele de încercare nr. 1929-23/14.08.2023 și respectiv nr. RMNT 23001815/01.09.2023, sunt diferite, contestatorul precizează următoarele: - din analiza celor două rapoarte de încercare rezultă faptul că diferențele între specificațiile tehnice se încadrează în marjele de eroare prevăzute de standardele de eroare; - în ceea ce privește compoziția și masa (greutatea) materialului testat, diferențele dintre cele două presupuse tipuri de materiale sunt infime, de sub 0,1%, de altfel, inclusiv în conținutul rapoartelor de încercare se precizează care sunt toleranțele/incertitudinile cu privire la aceste specificații tehnice; - în raportul de încercare nr. 1929-23/14.08.2023 incertitudinile și/sau toleranțele pentru compoziția și masa (greutatea) materialului testat sunt de +/- 0,39%, respectiv +/-1%, iar în raportul de încercare nr. RMNT 23001815/01.09.2023 sunt de +/-3% (1,3%), respectiv de +/- 1,3%; Pagina 8 din 13
- diferențele cu privire la determinarea legăturii și a raportului de fire, sunt rezultatul metodei de testare utilizate de laboratorul de încercare și de standardele de testare; - în specificația tehnică regăsită la pct. 3.1. „Determinarea legăturii și a raportului de fire" din Anexa nr. 2 - Specificația tehnică nr. 583356/29.06.2023 la caietul de sarcini, autoritatea contractantă a precizat/solicitat ofertanților ca testarea să se facă potrivit standardului ISO SR EN 6431 sau echivalent, ori din analiza celor două buletine de încercare, rezultă că standardele utilizate de laboratoarele de încercare pentru determinarea acestei specificații tehnice sunt diferite, respectiv ISO SR EN 12674:1975 pentru raportul de încercare nr. 192923/14.08.2023 și ISO SR EN 6431 pentru raportul de încercare nr. RMNT 23001815/01.09.2023; - având în vedere că cele două standarde de evaluare sunt echivalente, este inadmisibil a se considera faptul că ..... a depus rapoarte de încercare pentru materiale diferite, din moment ce ambele laboratoare de încercare atestă faptul că materialele testate sunt identice. În drept, se invocă dispozițiile art. 21 din Legea nr. 101/2016. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. ..... a constituit cauțiunea în cuantum de ..... lei prin recipisa de consemnare nr. ..... din data de 03.10.2023, eliberată de CEC Bank – Sucursala ....., fiind înregistrată în Registrul de evidență al CNSC sub nr. 2601/06.10.2023. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ....., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului de achiziție publică având ca obiect ....., prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ....., la care a anexat documentația de atribuire, valoarea estimată fiind de ....., fără TVA. Potrivit raportul procedurii nr. 332384/19.09.2023, în cadrul procedurii de atribuire a lotului nr. 1 – șepcuțe au fost depuse 3 oferte, care, în urma evaluării au fost respinse, iar procedura anulată, în temeiul art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016. Nemulțumit de decizia autorității contractante de respingere a propriei oferte, ..... a formulat contestația de față, solicitând cele menționate în partea introductivă. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată că, în raportul procedurii a fost consemnat faptul că oferta contestatorului a fost respinsă, ca neconformă, întrucât nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, având în vedere următoarele motive: Pagina 9 din 13
- În raportul de încercare nr. 1929-23 din 14.08.2023 emis de ....., comisia de evaluare a regăsit cerința solicitată în specificația tehnică dar aceasta are valori mai mici (nota 4, 4-5/4-5) decât cele solicitate. - În urma analizei documentației tehnice, comisia de evaluare nu a regăsit raportul de încercare ..... nr. RMNT 2300185/31.08.2023. - În urma analizei mostrelor depuse, comisia de evaluare a constatat că întăritura clinilor frontali nu își păstrează forma și rămâne cutată. - În urma analizei mostrelor depuse, comisia de evaluare a constatat următoarele: cozorocul nu este performant, acesta neavând forma curbată. Analizând primul motiv de respingere, Consiliul reține că, în documentația de atribuire – secțiunea tehnică nr. 383356PF/ 29.06.2023, cap. III. Caracteristici tehnice ale materiilor prime și auxiliare, tabelul regăsit la pct. 3.1, se solicită caracteristica a cărei nerespectare îi este imputată ofertantului contestator, având conținutul: Denumirea încercării/caracteristica Metoda de verificare UM Valori/toleranțe Determinarea rezistenței vopsirilor la spălare casnică și industrială la 400C, minim după 1 spălare SR EN ISO 105-C06 notă 4-5 după 12 spălări 4-5/3-4/4-5 Față de această cerință, se identifică în propunerea tehnică a contestatorului, Raportul de încercare nr. 1929-23 din 14.08.2023 în cuprinsul căruia, la rubrica Rezultatele încercării, după 12 spălări, sunt indicate următoarele valori 4 /4-5/4-5. (fila 134 dosarul achiziției) În opinia contestatorului, aceste valori se încadrează în intervalele caietului de sarcini, unde au fost prevăzute intervale minime de notare prin raportare la metodele de testare și la fiecare criteriu tehnic. Consiliul nu poate, însă, valida această interpretare, sens în care reține că specificația tehnică a fost una clară și fixă, așa cum rezultă din informațiile redate anterior. Noțiunea de toleranțe prevăzută alternativ cu cea de valoare (Valori/toleranțe), din capul de tabel, este evident că nu face referire la nota cerută pentru parametrul în discuție, ci la alte caracteristici din cuprinsul tabelului respectiv, cum ar fi cu titlu de exemplu determinarea masei pe metru pătrat referitor la care s-a prevăzut o valoare de 230 g/m2 cu o toleranță de 5% (230+5%). Niciunde în caietul de sarcini și nici prin clarificările ulterioare nu se permite o abatere de la valorile notelor solicitate pentru Determinarea rezistenței vopsirilor la spălare casnică și industrială la 400C, minim, drept care apărările contestatorului se dovedesc fără suport în documentație. Nici faptul că respectiva caracteristică nu este un factor de evaluare a criteriului de atribuire nu constituie un argument valid pentru abaterea de la cerințele minime impuse de autoritatea contractantă, față de care se stabilește conformitatea ofertelor primite. În acest context, se reține că, potrivit art. 65 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al Pagina 10 din 13
elementelor tehnice propuse, cât și din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini. De asemenea, în baza art. 127 alin. (1) lit. f), comisia de evaluare are atribuția verificării conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini. Legislația pe linie de achiziții publice impune ca evaluarea fiecărei oferte să se raporteze numai la cerințele care îi sunt aplicabile din documentația de atribuire, nu la altele (sau la aceleași, însă diminuate ori majorate). În lumina dispozițiilor art. 75 din Legea nr. 98/2016, precum și art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016, operatorii economici participanți la procedură trebuie să respecte cerințele documentației de atribuire și să depună o ofertă care să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, iar autoritatea contractantă, în procesul de evaluare, este ținută să analizeze ofertele primite în raport de cerințele de participare necontestate, așa cum reglementează art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/2016. Subliniază Consiliul că procedurile de achiziție publică implică un anumit grad de formalism, care poate fi invocat în susținerea legalității unui motiv de respingere constând în nerespectarea unei solicitări a documentației de atribuire. Cerința în discuție a fost în mod clar, precis și neechivoc impusă prin caietul de sarcini, îndeplinind exigența pentru respectarea principului transparenței procedurii, într-o astfel de situație, CJUE statuând că în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit (Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell'Adda, C-42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43, Hotărârea din 2 iunie 2016, Pippo Pizzo, C-27/15, EU:C:2016:404, punctul 39). În același sens, practica instanțelor europene a statuat că, în cazul în care în cadrul unei proceduri autoritatea contractantă definește condițiile pe care intenționează să le impună ofertanților, aceasta limitează exercitarea propriei puteri de apreciere și nu poate de altfel să se abată, față de vreun ofertant, de la condițiile pe care le-a definit astfel fără să încalce principiul egalității de tratament între ofertanți (Ordonanța președintelui Tribunalului Uniunii Europene din 4 decembrie 2014, Vanbreda Risk & Benefits/Comisia, T-199/14 R, EU:T:2014:1024, punctul 96, și Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 20 martie 2013, Nexans France/Entreprise commune Fusion for Energy, T-415/10, EU:T:2013:141, punctul 80). Pagina 11 din 13
Sintetizând cele redate anterior, arată Consiliul că regulile sub care se desfășoară o procedură de achiziție publică obligă la respectarea întocmai a cerințelor documentației de atribuire, de la care nici ofertanții, nici autoritatea achizitoare și nici organul de control administrativ- jurisdicțional nu se pot abate. Pe cale de consecință, Consiliul constată că, în mod corect, autoritatea contractantă a reținut în sarcina ofertei contestatorului faptul că nu satisface în mod corespunzător cerințele stabilite referitor la notele obținute pentru parametrul Determinarea rezistenței vopsirilor la spălare casnică și industrială la 400C, minim, respectiv 4/4-5/4-5 față de cele impuse 4-5/3-4/4- 5. Stabilită fiind concluzia că cerințele în discuție, în speță, notele solicitate pentru parametrul amintit, au fost în mod clar și neechivoc prevăzute de autoritatea contractantă, Consiliul apreciază lipsite de relevanță argumentele pe marginea standardului în baza căruia se obține notarea, în condițiile în care standardul SR EN ISO 105-C06 apare menționat atât în caietul de sarcini, cât și în raportul de testare, la rubrica Metode de încercare (standarde). De asemenea, se reține că la rubrica Norme a aceluiași raport este precizată informația După 12 spălări 4- 5/3-4/4-5, conform celor solicitate de autoritatea contractantă. Față de soluția prefigurată mai sus, cercetarea de către Consiliu a celorlalte motive reținute în respingerea ofertei contestatorului este de prisos, ea neputând schimba situația ofertei, în sensul transformării ei în una admisibilă. Astfel cum s-a statuat irevocabil în decizia civilă nr. 2514 din 30 noiembrie 2009 a Curții de Apel ....., Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, "nu are nicio relevanță că autoritatea a declarat oferta petentei ca neconformă pentru șase motive și doar unul dintre cele șase a fost reținut de Consiliu sau de instanță, deoarece și un singur motiv, dacă este întemeiat, poate duce la constatarea ofertei ca neconformă." Pentru considerentele enunțate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ....., în contradictoriu cu ....., în calitate de autoritate contractantă. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art.28 alin.1 din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ....., în contradictoriu cu ....., în calitate de autoritate contractantă. Obligatorie. Pagina 12 din 13
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 13 din 13
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.