AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2164/2023

NEOMED SRL în contradictoriu cu SPITALUL ORASENESC GAESTI

Decizia CNSC nr. 2164/C1/2478 din 15.09.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2164/C1/2478 din 15.09.2023

Data din document
2023-09-15
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Paturi pentru pacient mecanice mobile autoclavabile finanțate din fonduri europene nerambursabile - PROIECT „RENAŞTEREA SPITALULUI GAESTI” - cod CPV 33192120-9, s-a solicitat: - admiterea prezentei contestații: - modificarea cerințelor tehnice restrictive cuprinse în caietul de sarcini precum și acceptarea unor soluții echivalente cu privire la parametrii tehnici. - suspendarea procedurii de achiziție publică până la soluționarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea 101/2016. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de SC NEOMED SRL, în contradictoriu cu SPITALUL ORĂȘENESC GĂEȘTI. Obligatorie. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de SC NEOMED SRL, în contradictoriu cu SPITALUL ORĂȘENESC GĂEȘTI. Obligatorie. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

SC ......... SRL a formulat contestația ce a fost înregistrată la CNSC sub nr. 48402/05.09.2023. Prin adresa nr. 48667/2478/C1/06.09.2023, Consiliul solicită contestatorului să transmită recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Mai mult, adresa nr. 48667/2478/C1/06.09.2023 a fost comunicată contestatorului și pe adresa de e-mail ......... (adresa de email de pe care a fost transmisă contestația) în data de 06.09.2023 ora10:40. SC ......... SRL nu s-a conformat prevederilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și adresei mai sus menționate și nu a transmis recipisa de consemnare a cauțiunii în original, în termenul și cuantumul prevăzut de lege. Consiliul reține că în speță sunt incidente următoarele: - prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 modificată și completată prin OUG nr. 114/2020; - principiul de drept „nemo ignorare legem censetur” potrivit căruia nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legi…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2164/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 48402Data înregistrării: 2023-09-05
ContestatorNEOMED SRLCUI 8728108
Autoritate contractantăSPITALUL ORASENESC GAESTICUI 4279766

2023_2164_2023_Decizie_2164.pdf, BO2023_2164_2023_BO2023_2164.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.449 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2164/C1/2478 Data: 15.09.2023 Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 48402/05.09.2023, formulată de SC NEOMED SRL cu sediul în Oradea, str. Horea, nr. 1, jud. Bihor, înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J5/1081/1996, având cod unic de înregistrare RO 8728108 reprezentată legal prin administrator, împotriva documentației de atribuire, emisă de către SPITALUL ORĂȘENESC GĂEȘTI, cu sediul în localitatea Găești str. 13 Decembrie nr. 170, județul Dâmbovița, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizate în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Paturi pentru pacient mecanice mobile autoclavabile finanțate din fonduri europene nerambursabile - PROIECT „RENAŞTEREA SPITALULUI GAESTI” - cod CPV 33192120-9, s-a solicitat: - admiterea prezentei contestații: - modificarea cerințelor tehnice restrictive cuprinse în caietul de sarcini precum și acceptarea unor soluții echivalente cu privire la parametrii tehnici. - suspendarea procedurii de achiziție publică până la soluționarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea 101/2016. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de SC NEOMED SRL, în contradictoriu cu SPITALUL ORĂȘENESC GĂEȘTI. Obligatorie. Pagina 1 din 2

§ 2

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ............... PREȘEDINTE ............... Consilier de soluționare .................... Redactat practicaua deciziei ................. RedactatRedactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 4 (trei) pagini. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 7.761 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2164/C1/2478 Data: 15.09.2023 Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 48402/05.09.2023, formulată de SC ......... SRL cu sediul în ........., str. ..........., jud. ........., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. ........., având cod unic de înregistrare RO ......... reprezentată legal prin ........., împotriva documentației de atribuire, emisă de către ........., cu sediul în localitatea ......... str. ............., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizate în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Paturi pentru pacient mecanice mobile autoclavabile finanțate din fonduri europene nerambursabile - PROIECT „RENAŞTEREA SPITALULUI .........” - cod CPV 33192120-9, s-a solicitat: - admiterea prezentei contestații: - modificarea cerințelor tehnice restrictive cuprinse în caietul de sarcini precum și acceptarea unor soluții echivalente cu privire la parametrii tehnici. - suspendarea procedurii de achiziție publică până la soluționarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea 101/2016. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: SC ......... SRL critică documentația de atribuire considerând că documentația de atribuire, respectiv caietul de sarcini, conține cerințe tehnice restrictive. Prin adresa nr. 48667/2478/C1/06.09.2023, Consiliul solicită contestatorului să transmită recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect: „Paturi pentru pacient mecanice mobile autoclavabile finanțate din Pagina 1 din 4

§ 2

fonduri europene nerambursabile - PROIECT „RENAŞTEREA SPITALULUI .........” - cod CPV 33192120-9, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare nr. CN1058868/26.08.2023, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 301.329,90 lei fără TVA. Criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate preț”. Pentru formularea unei contestații împotriva unui act al autorității contractante emis cu privire la o procedură de atribuire, legiuitorul a stabilit îndeplinirea unor condiții de admisibilitate a contestației. Având în vedere prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul urmează să se pronunțe cu întâietate asupra excepției inadmisibilității contestației. Rezultă, fără putință de tăgadă, faptul că potrivit rolului activ al consilierilor de soluționare, aceștia trebuie să verifice dacă au fost legal investiți cu soluționarea contestației formulate, sens în care trebuie să analizeze, înainte de toate, excepțiile – de procedură și de fond – care fac inutilă cercetarea în fond a contestației. Din redactarea prevederilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, rezultă că „Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează: (......)”. Prin urmare, pentru a putea proceda la soluționarea contestației, Consiliul trebuie să constate depunerea cauțiunii, constituită potrivit prevederilor legale. Modul de calcul al acestei cauțiuni este stabilit în detaliu de prevederile art. 611 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, raportat la valoarea estimată a contractului de achiziție publică ce urmează a fi atribuit. În aceste condiții, Consiliul va verifica, cu precădere, îndeplinirea condiției prevăzute de dispozițiile legale antemenționate, deoarece, dacă nu sunt îndeplinite condițiile legale de constituire a cauțiunii, astfel încât contestația să fie luată în considerare, Consiliul va respinge contestația, fără să cerceteze motivele acesteia. Prin urmare, constituirea cauțiunii este o condiție obligatorie pentru soluționarea contestației cu care a fost investit Consiliul; dovada constituirii acesteia la dispoziția Consiliului se depune în original la CNSC, aceasta fiind o condiție de admisibilitate. Obligativitatea constituirii cauțiunii reprezintă o condiție de fond pentru însăși soluționarea contestației, iar nu de procedură, de natură a obstrucționa accesul la justiție. În cazul în care Consiliul învestit cu o contestație constată neîndeplinirea constituirii cauțiunii va respinge contestația, potrivit art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 4

§ 3

SC ......... SRL a formulat contestația ce a fost înregistrată la CNSC sub nr. 48402/05.09.2023. Prin adresa nr. 48667/2478/C1/06.09.2023, Consiliul solicită contestatorului să transmită recipisa de consemnare a cauțiunii, în original, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Mai mult, adresa nr. 48667/2478/C1/06.09.2023 a fost comunicată contestatorului și pe adresa de e-mail ......... (adresa de email de pe care a fost transmisă contestația) în data de 06.09.2023 ora10:40. SC ......... SRL nu s-a conformat prevederilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și adresei mai sus menționate și nu a transmis recipisa de consemnare a cauțiunii în original, în termenul și cuantumul prevăzut de lege. Consiliul reține că în speță sunt incidente următoarele: - prevederile art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 modificată și completată prin OUG nr. 114/2020; - principiul de drept „nemo ignorare legem censetur” potrivit căruia nimeni nu se poate apăra invocând necunoașterea legii. - principiul de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus” potrivit căruia unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă, în sensul că în cadrul legii, în vigoare, nu s-a prevăzut nicio normă derogatorie de la obligația constituirii cauțiunii. Față de aceste aspecte, se constată că, în speță, contestația a fost transmisă de către contestator, fără a depune cauțiunea, constituită în mod legal. Având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data depunerii contestației, Consiliul va respinge, ca inadmisibilă, contestația depusă de SC ......... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ........., fără a mai proceda la analiza pe fond a cauzei. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de SC ......... SRL, în contradictoriu cu .......... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Pagina 3 din 4

§ 4

Consilier de soluționare ................ PREȘEDINTE ............... Consilier de soluționare ................ Redactat practicaua deciziei ................... RedactatRedactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 4 (trei) pagini. Pagina 4 din 4

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.