AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1636/2023

FALCON SECURITY SRL în contradictoriu cu CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCURESTI

Decizia CNSC nr. 1636/C10/1548 din 14.07.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1636/C10/1548 din 14.07.2023

Data din document
2023-07-14
Complet
C10

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de pază și transport valori”, cod CPV 79713000-5, de către CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, str. Calea Vitan nr. 6, sector 3, în calitate de autoritatea contractantă, s-a solicitat: 1) Cu titlu preliminar, accesul la întregul dosar al cauzei, astfel încât contestatorul să poată uza de informațiile care nu i-au fost comunicate din rea-credinţă de către autoritatea contractantă, care nu sunt opozabile în acest moment și la care are dreptul conform prevederilor art. 19 din Legea nr. 101/2016 și art. 57 din Legea nr. 98/2016; 2) Consiliul să pronunțe decizia ulterior datei la care va avea acces la dosarul cauzei, solicitând, în egală măsură, acordarea posibilităţii de a formula concluzii scrise în temeiul art. 21 din Legea nr. 101/2016 după ce-i va fi asigurat accesul, în conformitate cu prevederile legale la întregul dosar al achiziţiei publice; 3) Obligarea autorităţii contractante de a-i pune la dispoziţie documentele aferente do…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1636/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 30149Data înregistrării: 2023-06-07
ContestatorFALCON SECURITY SRLCUI 17193933
Autoritate contractantăCASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCURESTICUI 13601150

2023_1636_2023_Decizie_1636.pdf, BO2023_1636_2023_BO2023_1636.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.946 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1636/C10/1548 Data:14.07.2023 Prin contestaţia datată 06.06.2023 înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 30149/07.06.2023, depusă de FALCON SECURITY SRL, cu sediul în Oraşul Bragadiru, Str. Bega nr. 9-11, Camera 1, Județul Ilfov, înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. J23/345/2022, având CUI 17193933, reprezentată legal prin administrator Iliescu Elena și convenţional de SCPA Pelinari și Pelinari, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Bucureşti, str. Mântuleasa nr. 17, sector 2, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, organizată prin procedură proprie, pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de pază și transport valori”, cod CPV 79713000-5, de către CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, str. Calea Vitan nr. 6, sector 3, în calitate de autoritatea contractantă, s-a solicitat: 1) Cu titlu preliminar, accesul la întregul dosar al cauzei, astfel încât contestatorul să poată uza de informațiile care nu i-au fost comunicate din rea-credinţă de către autoritatea contractantă, care nu sunt opozabile în acest moment și la care are dreptul conform prevederilor art. 19 din Legea nr. 101/2016 și art. 57 din Legea nr. 98/2016; 2) Consiliul să pronunțe decizia ulterior datei la care va avea acces la dosarul cauzei, solicitând, în egală măsură, acordarea posibilităţii de a formula concluzii scrise în temeiul art. 21 din Legea nr. 101/2016 după ce-i va fi asigurat accesul, în conformitate cu prevederile legale la întregul dosar al achiziţiei publice; 3) Obligarea autorităţii contractante de a-i pune la dispoziţie documentele aferente dosarului de achiziţie publică, respectiv documentele nedovedite ca fiind confidenţiale; 4) În temeiul art. 186 din Cod proc. civ. și art. 8 din Legea nr. 101/2016, repunerea contestatorului în termenul de contestare a Pagina 1 din 3

§ 2

modalităţii de evaluare a ofertei societăţii QUARTZ GRUP SECURITY SRL, ca urmare a refuzului nelegal al Autorităţii contractante de a permite accesul la întregul dosar de achiziţie publică; 5) Admiterea contestaţiei și, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) - b) al Legii nr. 101/2016, anularea Rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin Adresa nr. 124505/30.05.2023 emisă de CPMB, anularea Procesului- verbal de evaluare și orice alte acte subsecvente cu consecinţa reevaluării ofertei QUARTZ GRUP SECURITY SRL, cu reţinerea motivelor de inadmisibilitate (inacceptabilitate, neconformitate) ale acesteia, conform documentaţiei de atribuire și a legislaţiei aplicabile, în ceea ce priveşte rezultatul procedurii de atribuire prin care s-a stabilit ca admisibilă și/sau câștigătoare oferta acestui operator. În consecinţă, autorul contestației solicită obligarea Autorităţii Contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalităţii în sensul reevaluării ofertei QUARTZ GRUP SECURITY SRL depusă în cadrul procedurii și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea documentaţiei de atribuire și a legislaţiei aplicabile. 6) În subsidiar, contestatorul solicită anularea procedurii de atribuire în temeiul art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. QUARTZ GRUP SECURITY SRL, cu sediul în Bucureşti, Calea Rahovei nr. 338, Bl. 37, Sc. 1, Et. P, Ap. 3, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/539/2021, având CUI R043563172, reprezentată legal prin Dna. Gâlmeanu Roxana-Daniela, în calitate de ofertant câştigător al procedurii de atribuire în dezbatere, depune Cerere de intervenție accesorie în interesul autorității contractante înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 31586 din 13.06.2023, prin care solicită: I. Admiterea în principiu a Cererii de intervenţie; II. În principal, pe cale de excepţie: 1. Admiterea excepţiei nemotivării contestaţiei raportat la prevederile art. 10 lit. f) din Legea nr. 101/2016; 2. Admiterea excepţiei inadmisibilităţii capetelor de cerere III şi IV; III. În subsidiar, respingerea contestaţiei formulată de Falcon Security ca neîntemeiată. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit a) si b) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de FALCON SECURITY SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă CASA DE PENSII A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI. Dispune anularea deciziei de declarare admisibila a ofertei depuse de QUARTZ GRUP SECURITY SRL, anularea raportului procedurii nr. 124.463/30.05.2023 precum si a tuturor comunicarilor subsecvente acestuia. 2

§ 3

În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune continuarea procedurii, dupa indeplinirea dispozitiilor de mai sus, prin reevaluarea admisibilitatii ofertei QUARTZ GRUP SECURITY SRL conform motivarii si stabilirea ofertei castigatoare dintre ofertele admisibile, potrivit criteriului de atribuire stabilit, in termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, respinge cererea de intervenție formulată de QUARTZ GRUP SECURITY SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 4

Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 95.815 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. .... Data:..... Prin contestaţia datată 06.06.2023 înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. .., depusă de ........... SRL, cu sediul în ...., înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal prin administrator ... și convenţional de ..., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ..., împotriva rezultatului procedurii de atribuire, organizată prin procedură proprie, pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de pază și transport valori”, cod CPV 79713000-5, de către ..........., cu sediul în ...., în calitate de autoritatea contractantă, s-a solicitat: 1) Cu titlu preliminar, accesul la întregul dosar al cauzei, astfel încât contestatorul să poată uza de informațiile care nu i-au fost comunicate din rea-credinţă de către autoritatea contractantă, care nu sunt opozabile în acest moment și la care are dreptul conform prevederilor art. 19 din Legea nr. 101/2016 și art. 57 din Legea nr. 98/2016; 2) Consiliul să pronunțe decizia ulterior datei la care va avea acces la dosarul cauzei, solicitând, în egală măsură, acordarea posibilităţii de a formula concluzii scrise în temeiul art. 21 din Legea nr. 101/2016 după ce-i va fi asigurat accesul, în conformitate cu prevederile legale la întregul dosar al achiziţiei publice; 3) Obligarea autorităţii contractante de a-i pune la dispoziţie documentele aferente dosarului de achiziţie publică, respectiv documentele nedovedite ca fiind confidenţiale; 4) În temeiul art. 186 din Cod proc. civ. și art. 8 din Legea nr. 101/2016, repunerea contestatorului în termenul de contestare a modalităţii de evaluare a ofertei societăţii ........... SRL, ca urmare a refuzului nelegal al Autorităţii contractante de a permite accesul la întregul dosar de achiziţie publică; Pagina 1 din 32

§ 2

5) Admiterea contestaţiei și, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) - b) al Legii nr. 101/2016, ......... de atribuire, comunicat prin Adresa nr. 124505/30.05.2023 emisă de ..........., anularea Procesului-verbal de evaluare și orice alte acte subsecvente cu consecinţa reevaluării ofertei ........... SRL, cu reţinerea motivelor de inadmisibilitate (inacceptabilitate, neconformitate) ale acesteia, conform documentaţiei de atribuire și a legislaţiei aplicabile, în ceea ce priveşte rezultatul procedurii de atribuire prin care s-a stabilit ca admisibilă și/sau câștigătoare oferta acestui operator. În consecinţă, autorul contestației solicită obligarea Autorităţii Contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalităţii în sensul reevaluării ofertei ........... SRL depusă în cadrul procedurii și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea documentaţiei de atribuire și a legislaţiei aplicabile. 6) În subsidiar, contestatorul solicită anularea procedurii de atribuire în temeiul art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. ........... SRL, cu sediul în ... înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ..., având CUI R0..., reprezentată legal prin Dna. ..., în calitate de ofertant câştigător al procedurii de atribuire în dezbatere, depune Cerere de intervenție accesorie în interesul autorității contractante înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ...., prin care solicită: I. Admiterea în principiu a Cererii de intervenţie; II. În principal, pe cale de excepţie: 1. Admiterea excepţiei nemotivării contestaţiei raportat la prevederile art. 10 lit. f) din Legea nr. 101/2016; 2. Admiterea excepţiei inadmisibilităţii capetelor de cerere III şi IV; III. În subsidiar, respingerea contestaţiei formulată de ........... ca neîntemeiată. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ........... SRL reclamă rezultatul procedurii de atribuire a contractului de "Servicii de pază și protecţie" (iniţiată prin anunţul publicat în SEAP sub nr. ....), comunicat prin Adresa nr. 124505 din 30.05.2023 emisă de ..........., învederând următoarele: Potrivit pct. II din Caietului de sarcini nr. 87025/07.04.2023 "OBIECTUL CONTRACTULUI ESTE: PRESTARE DE SERVICII DE PAZĂ (COD CPV 79713000-5) SI TRANSPORT VALORI (COD CPV 60100000-9) PENTRU SEDIILE ....". 1. În fapt, contestatorul arată că, potrivit pct. II din Caietului de sarcini nr. 87025/07.04.2023 "OBIECTUL CONTRACTULUI ESTE: PRESTARE DE SERVICII DE PAZĂ (COD CPV 79713000-5) ȘI TRANSPORT VALORI (COD CPV 60100000-9) PENTRU SEDIILE .....". 2

§ 3

2. Valoarea estimată a contractului specificată în documentaţia de atribuire este de 805.472,80 lei (valoarea maximă estimată pentru o perioadă de 11 luni). 3. În data de 30.05.2023, autoritatea contractantă a emis Adresa nr. 124505/30.05.2023 prin care a comunicat rezultatul procedurii de atribuire, fiindu-i oferite următoarele informaţii: - Oferta ........... SRL a fost declarată necâştigătoare, clasându- se pe locul secund, cu un preţ total ofertat în valoare de 799.881.50 lei. - Pe primul loc s-a clasat oferta ........... SRL (în continuare ...........), cu un preţ în valoare de 773.018,40 lei. 4. Analizând acest rezultat al procedurii prin raportare la preţul ofertat în urma licitaţiei şi a documentelor care i-au fost furnizate de către Autoritatea Contractantă, contestatorul înţelege să conteste acest rezultat al procedurii întrucât oferta operatorului ........... trebuia declarată ca inacceptabilă/inadmisibilă întrucât are un preţ neobişnuit de scăzut şi/sau nejustificat, ce nu poate întruni condiţiile în vigoare aplicabile în legislaţia muncii. Cu privire la această critică, contestatorul subliniază că Autoritatea contractantă trebuia să analizeze temeinic şi complet componentele tarifelor ofertate, astfel încât clasamentul să fie unul care să reflecte preţurile justificate din perspectiva prevederilor legale aplicabile şi reale în ceea ce priveşte prestarea serviciilor. 5. Având în vedere că Autoritatea contractantă nu a analizat analizat efectiv tarifele ofertate de către operatorul ..........., petentul consideră că rezultatul procedurii de atribuire este unul nelegal şi neîntemeiat, motiv pentru care a formulat prezenta contestaţie. II. Justificarea interesului contestării rezultatului prezentei proceduri. 6. Contestatorul susține că interesul său legitim de a contesta rezultatul procedurii de atribuire, şi toate actele anterioare/concomitente şi/sau subsecvente, precum şi a celor conexe, rezultă din calitatea de participant la procedura de achiziţie, dovedită inclusiv prin Adresa nr. 124505 din 30.05.2023 prin care Autoritatea contractantă a comunicat rezultatul procedurii de atribuire. 7. Se menționează de către petent că prin acest rezultat al procedurii este vătămat interesul său legitim de a fi declarat câştigător în cadrul procedurii de achiziţie, în care susţine că nu au fost respectate prevederile legale şi, în consecinţă, ........... clasându-se pe locul II, după ofertantul clasat pe locul I (........... SRL). 8. Având în vedere că petentul a contestat oferta acestui participant la procedură, este evident că se justifică interesul de a formula prezenta contestaţie. III. Motivele pe care se fundamentează contestaţia. A. Neacordarea accesului la toate actele ce constituie oferta ........... SRL. Argumente de repunere a ........... în dreptul de a completa prezenta contestaţie. 9. Contestatorul afirmă că a formulat în data de 31.05.2023 către Autoritatea Contractantă adresa prin care a solicitat să i se permită accesul la documentele din dosarul achiziţiei. La această adresă Pagina 3 din 32

§ 4

Autoritatea Contractantă i-a comunicat parţial documente, motivat de faptul că restul actelor au fost declarate confidenţiale. 10. Având în vedere această împrejurare, contestatorul susține că în mod clar a existat și există în continuare un motiv justificat care-l împiedică în mod obiectiv să invoce în prezenta contestaţie toate criticile pentru care solicită respingerea ofertei clasate de pe locul I aparţinând operatorului ........... SRL. 11. Din abordarea Autorităţii Contractante, se înţelege că particularitatea documentelor de a fi confidenţiale are un caracter pur declarativ, fără însă ca acest caracter să fie probat în vreun fel. Însă, potrivit dispoziţiilor art. 57 alin. (1) din Legea 98/2016 „Caracterul confidenţial se aplică doar asupra datelor / informaţiilor indicate şi dovedite ca fiind date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuala." De asemenea, potrivit art. 57 alin. (4) din Legea 98/2016 „Operatorii economici indica si dovedesc în cuprinsul ofertei care informaţii din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost sunt confidenţiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Informaţiile indicate de operatorii economici din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost ca fiind confidenţiale trebuie sa fie însoţite de dovada care le conferă caracterul de confidenţialitate, dovadă ce devine anexă la ofertă, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile alin. (1)". 12. Raportat la articolele susmenţionate, contestatorul învederează că nu toate documentele din cadrul ofertei tehnice și financiare sunt confidenţiale, ci doar cele în raport de care operatorul ofertant a dovedit efectiv că au natura unor informaţii confidenţiale. În absenţa unei astfel de dovezi, care trebuie să se regăsească sub formă de anexă la ofertă, Autoritatea contractantă nu are nici obligaţia și nici dreptul de a limita accesul la ofertele participanţilor în procedură. 13. În opinia petentului, Autoritatea Contractantă a încălcat principiul transparenţei în achiziţiile publice si a îngrădit în mod semnificativ dreptul său de contestare, care a fost lipsită de posibilitatea de a lua cunoştinţă de toate documentele dosarului achiziţiei publice şi, corelativ, de a formula criticile şi apărările care se impun. Totodată, Autoritatea a încălcat prevederile art. 49 alin. (1) din Legea 98/2016 potrivit cărora autorităţile contractante au obligatia să acorde operatorilor economici un tratament egal şi nediscriminatoriu şi să acţioneze într-o manieră transparentă şi proporţională. Prin maniera în care a procedat, Autoritatea Contractantă a nerespectat prevederi legale în materie, nedepunând un minim efort pentru a justifica felul în care ofertantul câştigător a dovedit efectiv confidenţialitatea declarată şi prejudiciile pe care le-ar suferi în situaţia în care le sunt analizate documentele pretins confidenţiale. 14. Dacă ar fi să luăm în considerare optica autorităţii, în sensul în care este suficientă doar o simplă declaraţie de confidenţialitate, lipsind dovezi şi justificări solide, ar însemna, în opinia contestatorului, că aceasta 4

§ 5

a permis operatorilor economici să aleagă în mod discreţionar ce informaţii doresc a fi păstrate confidenţiale, fără a oferi vreo justificare şi dovadă, generând astfel soluţii complet arbitrare si injuste, cu încălcarea dreptului contestatorilor la o cale de atac efectivă. 15. Astfel, simpla „declaraţie" a ofertanţilor că ofertele sunt confidenţiale nu reprezintă în sine proba [în sensul dispoziţiilor art. 57 alin. (4) şi art. 217 alin. (5) din legea 98/2016] că documentele care compun oferta sunt confidenţiale. O astfel de „declaraţie" emanând de la ofertanţi, fără ca aceştia să aducă şi alte dovezi care să formeze convingerea că există motive întemeiate, serioase, pentru care trebuie păstrată confidenţialitatea asupra unor părţi din ofertă, nu reprezintă o probă a confidenţialităţii pentru a beneficia de protecţia conferită de art. 217 alin. (5) raportat la art. 57 alin. (1) din legea 98/2016. Acest aspect este reţinut, într-o decizie de speţă, şi de către Curtea de Apel .... prin Decizia nr. ...., care a constatat în mod neechivoc obligaţia de a proba confidenţialiatea documentelor: „Curtea reţine că declararea de către operatorii economici a unor documente ca fiind confidenţiale este condiţionata pe de o parte de dovedirea acestor susţineri, iar pe de alta parte de dovada prejudicierii operatorilor economici prin dezvăluirea acestora, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală. Ori, cum corect a reţinut C.N.S.C., nici SC... SA şi nici SC... SRL nu au administrat niciun mijloc de probă prin care să demonstreze caracterul confidenţial al înscrisurilor indicate ca atare şi nici prejudiciul care va fi suferit urmare a dezvăluirii acestora." 16. Din argumentele arătate mai sus se desprind următoarele concluzii: operatorul economic are dreptul de a declara confidenţiale doar anumite informaţii/părţi din cadrul propunerii tehnice şi/sau financiare, dar are obligaţia de a justifica şi dovedi caracterul confidenţial al acestora. (e.g. prezentarea de documente de la OSIM care probează existenţa unui drept de proprietate intelectuală). În măsura în care ofertantul NU poate arăta fie modul în care dezvăluirea informaţiilor cuprinse în documentele pe care le-a precizat ca fiind confidenţiale este de natură a le prejudicia interesele legitime, fie faptul că respectivele informaţii sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală sau de secretul comercial, contestatorul apreciază că autoritatea contractantă NU are temei legal pentru a garanta confidenţialitatea respectivelor informaţii faţă de terţi. "Declaraţiile" ofertanţilor sunt simple generalităţi cu privire la ofertele depuse care, în lipsa unor probe concrete, nu au aptitudinea de a produce consecinţa juridică a confidenţialităţii, în sensul Legii 98/2016. Prevederile menţionate conferă protecţie numai dacă motivele furnizate sunt concrete (de ex. un drept de proprietate intelectuală, un procedeu sau invenţie brevetată), cu trimitere la prevederile legale aplicabile. 17. Din aceste motive, contestatorul solicită accesul la dosarul CNSC, putând astfel uza de dispoziţiile art. 186 din Cod pr. civ. (repunerea în termen) coroborat cu cele ale art. 8 din Legea nr. 101/2016 conform Pagina 5 din 32

§ 6

cărora termenul de formulare a contestaţiei se calculează de la data luării la cunoştinţă a motivelor potrivit cărora actul atacat este nelegal. B. Oferta ........... SRL are un preţ neobişnuit de scăzut şi/sau nejustificat, încât să respecte atât condiţiile legislaţiei muncii în vigoare, cât şi cele prevăzute în documentaţia de atribuire. 18. Astfel, din calculele efectuate de contestator reiese că societatea ........... SRL a ofertat un tarif de 17,57 lei/oră pentru servicii de pază (pentru servicii lunare de paza de 3.910 ore) şi 45 lei/oră transport valori (pentru 35 ore pe lună de transport valori), totalizând astfel oferta sa de 773.018,40 lei. 19. În condiţiile date, Autoritatea contractantă avea obligaţia de a verifica dacă ofertantul a ţinut cont în elaborarea propunerii tehnice şi financiare de toate cerinţele documentaţiei de atribuire aferente contractului şi de prevederile legale aplicabile în condiţiile în care trebuie avut în vedere şi faptul că tipul de servicii în speţă este un contract de servicii cu executare succesivă 7 (maxim 11 luni), ceea ce implică executarea prestaţiilor/serviciilor într-o perioada lungă de timp. 20. În condiţiile în care oferta este elaborată fără a avea în vedere toate costurile pe care le implică cerinţele documentaţiei de atribuire, este evident în opinia petentului că acest ofertant, pentru a se încadra în propunerea financiară ofertată, fie nu respectă cerinţele caietului de sarcini, fie viciază rezultatul procedurii prin ofertarea unor preţuri nesustenabile care nu sunt rezultatul liberei concurenţe şi care nu reflectă respectarea cerinţelor legale în materie de plată a drepturilor salariale. 21. Oferta depusă reprezintă angajament asumat de către ofertant în scopul realizării obiectului contractului, astfel preţul nu este un element pur formal al ofertei, ci reprezintă elementul esenţial al propunerii financiare a cărui realitate şi sustenabilitate trebuie verificată de comisia de evaluare, în baza respectării principiilor asumării răspunderii, tratamentului egal şi nediscriminării şi confirmare de ofertanţi prin documentele înaintate autorităţii contractante. 22. Justificarea preţului ofertat înseamnă prezentarea de elemente concrete şi actuale de formare a preţului şi chiar documente care să conţină costurile avute în vedere pentru îndeplinirea contractului în cauză şi care să permită, în final, verificarea corectitudinii preţului ofertat, iar în cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informaţiile solicitate sau răspunsurile pe care le prezintă, nu justifică în mod corespunzător preţurile sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată ca inacceptabilă în temeiul art. 136 alin. (3) şi/sau art. 137 alin. (2) lit. d) din HG nr. 395/2016. 23. Mai mult, având în vedere că licitaţia vizează 4 posturi de 24 de ore şi 5 posturi temporare de 9 ore/zi, contestatorul susține că tarifele ofertate de către operatorul ........... SRL nu acoperă costurile necesare salariilor agenţilor şi nici alte costuri de prestare a serviciilor de pază. 24. Aşadar, consideră petentul că tariful ofertat de către operatorul ........... este neobişnuit de scăzut şi nejustificat întrucât nu a luat în calculul tarifului următoarele componente obligatorii ale ofertei din perspectiva prevederilor legale: 6

§ 7

-Sporul de noapte reglementat de dispoziţiile art. 126 pct. b) din Codul Muncii, al cărui cuantum este de 25%. Contestatorul precizează că acest spor trebuia introdus obligatoriu în formula de calcul a ofertei deoarece licitaţia vizează 4 posturi de 24 de ore. -Sporul de weekend stabilit de dispoziţiile art. 137 alin. (3) din Codul Muncii cu procentaj și formula/metoda de calcul a acestuia. -Sporul de sărbători conform art. 139-142 din codul Muncii cu procentaj şi formula/metoda de calcul a acestuia. -Sporul pentru ore suplimentare conform art. 123 din codul Muncii cu procentaj şi formula/metoda de calcul a acestuia. -Indemnizaţia Concediu de odihnă conform art. 150 din Codul Muncii cu procentaj și formula/metoda de calcul a acestuia. -Contribuţia asiguratorie pentru muncă ("Cota contribuţiei asiguratorie pentru muncă") reprezentând cheltuiala ce revine angajatorului conform disp. OUG nr. 79/2017, în cuantum de 2,25% din suma câştigurilor brute realizate din salarii şi venituri asimilate salariilor. -Fondul de handicap conform art. 78 din Legea nr. 448/2006. -Cheltuieli cu dotări şi logistică, inclusiv cele reglementate de art. 52 alin. (1) din HG nr. 301/2012 privind echipamentul de lucru, medicina muncii etc. (mijloace tehnice de apărare şi de protecţie, lanternă , uniforme, spray iritant lacrimogen, tomfă, telefon mobil, radiotelefon, costuri dispecerat). -Cheltuieli administrative: registre specifice de pază, servicii adiacente derulării contractului (telecomunicaţii, intervenţie etc.); -Cheltuielile cu deplasările (cazare şi diurnă pentru personalul care nu îşi are domiciliul în Bucureşti); - Profit. 25. Raportat la informaţiile ce se regăsesc în oferta financiară, este evident pentru contestator că acest ofertant a propus un preţ care nu cuprinde toate obligaţiile sociale prevăzute de legislaţia incidentă şi toate costurile necesare derulării serviciilor contractate. 26. În justificarea formării preţului propus, ofertantul trebuia să pornească de la salariul minim brut garantat în plată la suma de 3.000 lei, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din HG nr. 1447/2022, pentru care s-a stabilit un program de lucru de 169,33 ore, ceea ce reprezintă un tarif orar de minim 18,145 lei/oră/agent. 27. În cele de mai jos, contestatorul detaliază modul de calcul al preţului, raportat la salariu și la sporurile legale de care oricare dintre ofertanţi trebuia să ţină cont în formarea ofertelor: A. Salariul de încadrare brut/per agent Conform dispoziţiilor HG nr. 1447/2022, salariul minim (brut) pe economie este de 3.000 lei, căruia îi corespunde un tarif orar de minim 18,145 lei/oră/agent. Suma de 18,145 lei / oră este valoarea minimă prevăzută de lege până la care o ofertă poate fi considerată în acord cu prevederile legale. Orice ofertă sub acest cuantum nu respectă salariului minim garantat. Pagina 7 din 32

§ 8

Aplicând un simplu calcul aritmetic, reiese că NU există nici o manieră practică în baza căreia o ofertă financiară (sub formă valorică RON/oră) să coboare sub cuantumul stabilit de lege de 18,145 lei. Cu toate acestea, oferta propusă de societatea ........... SRL are la bază o propunere financiară cu suma de 17,57 lei/oră/agent, ceea ce este imposibil a fi aplicată fără încălcarea dispoziţiilor HG nr. 1447/2022. În plus, la minimul prevăzut de lege de 18,145 lei se adaugă sporurile obligatorii enumerate mai jos. B. Spor de noapte (în cuantum de 25% conf. art. 126 lit. b din Codul muncii) 3.000 lei x 25% spor noapte x 33,33 % (ponderea orelor de noapte care conf. art. 125 alin.1 munca de noapte este considerată munca prestată în intervalul 22:00 - 06:00, adică 8 ore) = 250 lei cost suplimentar pentru plata sporului de noapte/lună/agent. 250 lei / 169,33 ore de lucru în fiecare luni = 1,47 lei cost suplimentar reprezentând sporul de noapte/oră/agent. C. Spor repaus săptămânal (art. 137 Codul muncii) Spor de weekend 0.10% (52,14 săptămâni/an x 48 ore/săptămâna x 18.15 lei/ora X 0.10%) = 45.43 lei : 365 zile : 24 ore = 0,01 lei. D. Spor pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală (art. 139 Codul muncii coroborat cu art. 142 Codul muncii) Conform art. 139 din Codul muncii, anual, sunt 15 zile de sărbători legale, ceea ce înseamnă că sporul 100% pentru zilele libere declarate oficial (15 zile /an x 24 ore/zi x 18.15 lei/ora) = 6534.00 lei : 365 zile : 24 ore = 0.75 lei; E. Spor concediu de odihnă (art. 150 din Codul muncii) Concediul de odihna obligatoriu (salariul anual/12 luni - echivalent cu al 13-lea salariu) - 158.994.00 /12 luni = 13.249,50 lei : 365 zile : 24 ore = 1.52 lei. F. Contribuţia asiguratorie pentru muncă, conform OUG nr. 79/2017 în valoare de 2,25 % din costul total. Contribuţia asiguratorie pentru munca 2.25 % = 22.32 lei/ora x 2.25% = 0.51 lei. La acest tarif se adaugă valorile prevăzute mai sus constând în sporul de noapte + sporul de weekend + sporul de sărbători legale + sporul de concediu de odihnă + sporul de handicap, rezultând astfel că 0,51 lei/oră este doar o valoare minimă pe care Angajatorul trebuie să o ia în considerare. G. Fondul de handicap reglementat de disp. art. 78 din Legea nr. 448/2006. Și această obligaţie ce revine angajatorului generează, în funcţie de împrejurări, costuri suplimentare cuprinse între 0,20 - 0,40 lei/oră/salariat. 28. Aşadar, având în vedere calculele de mai sus, se observă cum costul minim cu salariul unui agent nu poate fi în nici un caz sub minimul prevăzut de lege de 18,145 lei/oră/agent la care sa adaugă celelalte sporuri. 8

§ 9

Cu alte cuvinte, pe baza unui simplu calcul aritmetic, este imposibil în opinia contestatorului să se coboare sub acest minim fără a fi încălcate prevederile legale. De aceea, aşa cum a susţinut petentul, oferta ........... viciază rezultatul procedurii prin ofertarea unor preţuri nesustenabile care nu sunt rezultatul liberei concurenţe şi care nu ţine cont de legislaţia la zi în materie de respectare a valorii drepturilor salariale. 29. Mai mult, în fundamentarea preţului, ofertantul ar fi trebuit să ţină cont şi de alte componente care evidenţiază că este o ofertă cu adevărat competitivă şi nu distorsionează realitatea economică, respectiv: ■ Cheltuieli cu dotări şi logistică, inclusiv cele reglementate de art. 52 alin. (1) din HG nr. 301/2012 privind echipamentul de lucru, medicina muncii etc. (mijloace tehnice de apărare şi de protecţie, lanternă , uniforme, spray iritant lacrimogen, tomfă, telefon mobil, radiotelefon, costuri dispecerat). ■ Cheltuieli administrative: registre specifice de pază, servicii adiacente derulării contractului (telecomunicaţii, intervenţie etc.); ■ Cheltuielile cu deplasările (cazare şi diurnă); ■ Profit. Toate aceste elemente, fie ele cuantificate la cele mai mici valori de către operatorul participant la procedură, sunt obligatorii şi indispensabile unei oferte conforme. 30. În aceste împrejurări cât se poate de evidente, Autoritatea contractantă avea obligaţia de a solicita explicaţii cu privire la tarifele rezultate în urma licitaţiei, respectiv a se depune centralizatoarele de preţuri cu explicaţiile de rigoare din care să reiasă conformitatea ofertei cu prevederile legale sus menţionate. Era nevoie de o asemenea precizare mai ales ca urmare a faptului că oferta operatorului ........... prezintă o diferenţe cu peste 4% faţă de estimarea preţului contractului efectuată de Autoritatea contractantă. Or, valoarea estimată de către Autoritatea contractantă (în cuantum de 805.472,80 lei) era deja una minimalistă şi care nu permitea în nici un caz o marjă de diminuare cu peste 4% a acestui calcul. Contestatorul opinează că este absolut imposibilă punerea în aplicare a ofertei ........... fără o încălcare a dispoziţiilor legale. 31. Astfel, oferta financiară trebuia să fie explicată potrivit prevederilor Cap. VIII [CRITERIUL DE ATRIBUIRE SI PREZENTAREA OFERTEI] din Caietul de sarcini, în sensul că pentru justificarea propunerii financiare ofertantul trebuia să detalieze explicit "toate elementele care au condus la preţul pentru 0 (una) lună oră pază post permanent cheltuieli cu salarizarea + cheltuieli indirecte + profit) şi o (una) lună oră transport valori". În atare situaţie, atât timp cât tariful ofertat în etapa licitaţiei face parte din oferta financiară, este evident că acesta trebuie să fie justificat efectiv prin depunerea documentelor şi a informaţiilor solicitate în documentaţia de atribuire. 32. Aşadar, raportat la documentaţia de atribuire şi la diligenţa de care trebuie să dea dovadă în evaluarea ofertelor, contestatorul precizează că Autoritatea contractantă ar fi trebuit în cazul de faţă să Pagina 9 din 32

§ 10

solicite ofertantului ........... justificarea concretă a tarifelor ca urmare a participării la licitaţie. Pentru ca o evaluare să fie completă, autoritatea contractantă trebuia să se asigure că toate tarifele rezultate în urma licitaţiei sunt justificate, sustenabile şi mai ales în conformitate cu prevederile legale. 33. Potrivit art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016: "Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/ oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia". 34. Aşadar, criticile petentului se referă atât la faptul că Autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări privind justificarea tarifelor şi a preţurilor rezultate în urma licitaţiei, dar şi la modul deficitar în care a avut loc evaluarea ofertei financiare a operatorului declarat câştigător. Totodată, costurile şi calculele care fundamentează aceste tarife ale ........... nu sunt corecte, complete şi nici corelate cu prevederile legislaţiei, ofertantul neputând să justifice preţul ofertat raportat la realitatea actuală şi costurile reale ale prestării serviciului. 35. Prin urmare oferta ........... SRL nu respectă reglementările în domeniul muncii respectiv plata tuturor sporurilor şi cheltuielilor necesare prestării serviciului. 36. Situaţia evidenţiată mai sus se încadrează în tezele prevăzute la art. 137 alin. (3) lit. c) şi lit. d) din HG nr. 395/2016. 37. Operatorul contestat nu a prezentat explicaţii sau calcule prin care să desluşească şi să se justifice cum anume au ajuns la tariful pe care l-a ofertat, neexistând elemente care să justifice oferta sa financiară, dar nici informaţiile şi datele necesare din care să reiasă că sunt respectate reglementărilor obligatorii referitoare la condiţiile specifice de muncă şi de protecţie a muncii. 38. Explicaţia pentru ofertarea unui astfel de tarif scăzut este aceea că, pentru a fi sigur că are şansă mai mari la câştigarea procedurii, ofertantul ........... a ales fie să scoată din preţ elementele obligatorii de formare tarifului serviciilor de pază, încălcând astfel prevederile amintite mai sus, fie a ales să reducă aceste costuri sub nivelul reglementat de lege. 39. Or, contestatorul arată că o astfel de situaţie poate interveni doar dacă se încalcă în mod flagrant legislaţia muncii referitoare la sporurile pe care trebuie să le primească un angajat sau, puţin probabil, societăţile să renunţe la profit sau alte costuri indirecte, deci la o componentă a preţului pe care a ofertant-o iniţial, ceea ce potrivit dispoziţiilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016 este interzis de lege. 40. De asemenea, contestatorul subliniază că nici în ceea ce priveşte costurile indirecte nu se justifică tariful ofertat astfel încât raportat la componenţa acestora e clar că fie au fost eliminate anumite costuri, deşi acestea ar fi trebuit să fie ofertate, fie a fost scăzută valoarea lor, dar fără a le justifica efectiv.  10

§ 11

Prin adresa nr. ...., înregistrată la Consiliu sub nr. ...., autoritatea contractantă formulează Punct de vedere la contestația depusă de ........... SRL, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată și nefondată, pentru următoarele motive: În fapt, autoritatea contractantă susține că a organizat procedura proprie (Anexa nr. 2), în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică având ca obiect Servicii de Pază şi Transport Valori, prin publicare atât pe site-ul propriu (............ro, la data de 03,05,2023), cât şi în S.E.A.P. a invitaţiei de participare ....., valoarea estimată a Contractului fiind de 805.472,80 lei fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat fiind "preţul cel mai scăzut". Autoritatea contractantă face un scurt istoric, astfel: > la data de 08.05.2023 operatorul SC ........... SRL a solicitat clarificare asupra preţului; > în ziua imediat următoare, Autoritatea a formulat răspuns; > deschiderea ofertelor a avut loc la data de 15.05.2023 - conform Procesului Verbal nr.111.983, ambii operatori economici, ........... SRL şi ........... SRL, au venit cu acelaşi subcontractant, şi anume, ........... SRL; > la data de 17.05.2023, ........... SRL şi-a retras susţinerea în ceea ce priveşte colaborarea cu ofertantul ........... SRL. Ţinând seama de acest aspect,

§ 12

Autoritatea

§ 13

Contractantă

§ 14

a

§ 15

solicitat

§ 16

clarificări reprezentului ........... SRL; > la data de 25.05.2023, ........... a depus înscrisuri din care reies că s-a încheiat o nouă convenţie cu SC ........... SRL, respectând oferta financiară iniţială; > la data de 30.05.2023, Comisia desemnată a încheiat Raportul Procedurii atribuind Contractul operatorului economic ........... S.R.L. având preţul cel mai scăzut. Având în vedere contestaţia depusă de către SC ........... SRL, autoritatea contractantă arată următoarele: 1. Cu privire la "neacordarea accesului la toate actele ce constituie oferta ........... SRL" Se reține că la momentul deschiderii ofertelor, Autoritatea a luat act că ambii operatori economici au declarat atât oferta financiară, cât şi oferta tehnică ca fiind confidenţiale, fiind depuse declaraţii în acest sens, cu respectarea prevederile art. 57 alin. 4 din Legea 98/20216 "Operatorii economici indică şi dovedesc în cuprinsul ofertei care informaţii din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost sunt confidenţiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Informaţiile indicate de operatorii economici din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost ca fiind confidenţiale trebuie să fie însoţite de dovada care le conferă caracterul de confidenţialitate, dovadă ce devine anexă la ofertă, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile alin. (1)." La data de 31.05.2023, când operatorul economic ........... SRL, prin avocat, a solicitat acces la dosarul achiziţiei, Autoritatea Contractantă a Pagina 11 din 32

§ 17

înaintat toate documentele ce nu au fost declarate ca fiind confidenţiale, respectând prevederile art.19 din Legea 101/2016 "La cerere, părţile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleaşi condiţii în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanţele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepţia documentelor pe care operatorii economici le declară şi probează ca fiind confidenţiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice şi/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală." 2. Cu privire la "oferta SC ........... SRL are un preţ neobişnuit de scăzut şi/sau nejustificat" Având în vedere prevederile articolului 4 alin. 1 din Legea nr.21/1996 "Preţurile produselor şi tarifele serviciilor şi lucrărilor se determină în mod liber prin concurenţă, pe baza cererii şi ofertei. Preţurile şi tarifele practicate în cadrul unor activităţi cu caracter de monopol natural sau al unor activităţi economice prevăzute prin lege se stabilesc şi se ajustează cu avizul Ministerului Finanţelor Publice, cu excepţia celor pentru care, prin legi speciale, sunt prevăzute alte competenţe.", în concluzie, autoritatea contractantă arată că legislaţia actuală nu defineşte ofertele cu "preţ neobişnuit de scăzut" . Din punctul de vedere al Autorităţii Contractante, oferta declarată câştigătoare reflectă efortul operatorului economic de avea o ofertă competitivă, fiind preocupat de controlul şi optimizarea costului, cu atât mai mult cu cât ........... este una dintre instituţiile afectate de prevederile O.U.G. nr. 34/2023 privind unele măsuri fiscal- bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. În condiţiile în care criteriul de atribuire este "preţul cel mai scăzut", preţul ofertat este elementul care a determinat stabilirea ofertei câştigătoare, Autroritatea Contractantă având o imagine foarte clară a justificărilor prezentate de către operatorii economici prin ofertele depuse. Raportat la dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 98/2016 trebuie analizat dacă operatorul economic care a oferit preţul cel mai scăzut poate duce la bun sfârşit Contractul în condiţiile impuse de Caietul de Sarcini, la preţul ofertat. În aceste condiţii, Autoritatea Contractantă, ţinând cont de principiul cheltuirii eficiente a banului public coroborat cu principiul asumării răspunderii, a constatat că nu există elemente din care să rezulte că operatorul declarat câştigător, ........... SRL, nu ar putea duce la bun sfârşit Contractul în condiţiile impuse de Caietul de Sarcini, la preţul ofertat. În concluzie, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei ca fiind netemeinică şi nefondată. Cu adresa înregistrată la Consiliu sub nr. ..., ........... SRL, în calitate de ofertant câştigător al procedurii de atribuire în dezbatere, depune Cerere de intervenție accesorie în interesul autorității contractante prin care solicită: 12

§ 18

I. Admiterea în principiu a Cererii de intervenţie; II. În principal, pe cale de excepţie: 1. Admiterea excepţiei nemotivării contestaţiei raportat la prevederile art. 10 lit. f) din Legea nr. 101/2016; 2. Admiterea excepţiei inadmisibilităţii capetelor de cerere III şi IV; III. În subsidiar, respingerea contestaţiei formulată de ........... ca neîntemeiată. În justificarea interesului depunerii prezentei cereri de intervenție, intervenientul invocă prevederile art. 17, alin. 3 din Legea nr. 101/2016, precum și dispozițiile art. 61 alin. 1 Cod procedură civilă, având în vedere calitatea sa de ofertant câștigător al procedurii de atribuire. Pe_cale de excepţie, intervenientul susţine excepţia lipsei motivării contestaţiei, ........... SRL limitându-se la a face speculaţii/aprecieri generale privind oferta sa. 1. Intervenientul solicită admiterea excepţiei nemotivării contestaţiei raportat la prevederile art. 10 lit. f) din Legea nr. 101/2016: Potrivit art. 10 din Legea nr. 101/2016 „Contestaţia se formulează în scris şi trebuie să conţină următoarele elemente: (...) f) motivarea în fapt şi în drept a contestaţiei; g) mijloacele de probă pe care se sprijină contestaţia, în măsura în care este posibil; (...)". De asemenea, potrivit art. 249 din NCPC „Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege". Prin urmare, legiuitorul a reglementat în mod explicit modalitatea în care poate fi formulată contestaţia, făcând trimitere la motivele de fapt si de drept, precum şi la mijlocele de probă care trebuie depuse în susţinerea demersului juridic. Intervenientul susține că practica CNSC şi a instanţelor de judecată este unanimă în a sancţiona abuzurile operatorilor economici care invocă prin contestaţia formulată critici generale, nemotivate. În acest sens, intervenientul face trimitere la următoarele decizii de practică: -Decizia nr. ... din data de 28.11.2017; -Decizia CNSC nr. ... din data de 03.08.2018; -Decizia CNSC nr. ... din data de 28.08.2018; - Decizia civila nr. .... din data de 11.10.2018. În acest context, intervenientul susține că este evident faptul că ........... SRL a formulat o contestație nemotivată, care conţine simple presupuneri, neavând niciun argument pentru a critica oferta sa şi bazându-se pe afirmaţii neadevărate, încercând doar ca pe această cale să obţină acces la oferta sa pentru ca, ulterior, să-şi motiveze contestaţia. Această abordare nu este permisă de prevederile art. 10 din Legea nr. 101/2016. 2. Intervenientul solicită respingerea ca inadmisibile a oricăror critici formulate de ........... SRL prin Concluzii scrise. Pagina 13 din 32

§ 19

Se invocă art. 21 alin. 3 din Legea nr. 101/2016, intervenientul solicitând ca, în situaţia în care contestatoarea va invoca critici noi/suplimentare sau va preciza demersul juridic iniţial pe calea concluziilor scrise, acestea să fie respinse de către Consiliu ca inadmisibile. Intervenientul solicită admiterea excepției inadmisibilității capetelor de cerere III și IV, arătând că prin contestația formulată, ........... SRL a solicitat, inter alia: -Obligarea autorităţii contractante ........... să ne puna la dispoziţie documentele aferente dosarului de achiziţie publică, respectiv documentele nedeclarate şi nedovedite ca fiind confidenţiale; -Repunerea subscrisei, în termenul de contestare a modalitătii de evaluare a ofertei ........... . S.R.L. ca urmare a refuzului nelegal al Autorităţii contractante de a permite accesul la dosarul achiziţiei publice. Totodată, contestatorul a precizat în mod explicit faptul că prin demersul său contestă rezultatul procedurii de atribuire, comunicat la data de 30.05.2023, prin adresa nr. 124506/30.05.2023. Se invocă prevederile art. 8 alin 1 lit. b) din Legea nr. 101/2016 și art. 186 alin 1 din NCPC, intervenientul subliniind că contestatorul nu a probat faptul că ar fi pierdut termenul procedural prevăzut de art. 8 din Legea nr. 101/2016, din contră, demersul său a for promovat în termenul de 7 zile prevăzut de legiuitor. În fapt, contestatoarea pretinde că este îndreptăţită la repunerea în termen deși a formulat demersul juridic în termen, pe motiv că nu i s-ar fi permis accesul la dosarul achiziției în integralitate. Intervenientul opinează că din această perspectivă, solicitarea contestatorului este inadmisibilă (invocă art. 21 alin. 3 din Legea nr. 101/2016). Pe fondul cauzei, intervenientul apreciază că autoritatea contractantă a evaluat în mod temeinic și legal oferta sa, aplicând prevederile art. 217 din Legea nr. 98/2016. Cu privire la criticile contestatoarei potrivit cărora oferta câștigătoare are un preţ neobişnuit de scăzut și/sau nejustificat, ofertantul reține că petentul se limitează la a face simple afirmații, nejustificate și probate, demers care din această perspectivă trebuie respins ca nemotivat. Intervenientul face precizarea că a avut în vedere la formarea tarifului ofertat toate componentele de preţ impuse de legislaţia în vigoare. Conform dispoziţiilor HG nr. 1447/2022, salariul minim brut pe economie este de 3000 lei, căruia îi corespunde un tarif orar de minim 18,145 lei/ora/agent. Astfel, în oferta sa financiară, ........... SRL a avut în vedere la formarea preţului: sporul de noapte respectând dispoziţiile art. 126 pct. b) din Codul Muncii, al cărui cuantum este de 25%, sporul de weekend stabilit de dispoziţiile art. 137 alin (3) din Codul Muncii, sporul de sărbători conform art. 139 - 142 din Codul Muncii în procentaj de 100%, sporul de ore suplimentare conform art.123 din Codul Muncii în cuantum de 75%, indemnizaţia de concediu de odihna conform art.150 din Codul Muncii, contributia asiguratorie pentru muncă, cheltuieli cu dotări și logistică, cheltuieli indirecte (personal tesa, utilități, asigurări obligatorii, etc), 14

§ 20

rezultând un prțt final de 19,05 lei/h . Întrucât ........... a declarat că subcontractează un post permanent (de 24h) terțului susținător şi subcontractantului ... a folosit suma de 40.500 lei, reprezentând trei convenţii de şomaj ale acestuia aferente postului subcontractat (2250 lei/ convenţie x 3 convenţii şomaj x 6 luni) ceea ce face ca preţul final să fie de 17,57 lei/ora. Printr-un simplu calcul matematic se poate observa că suma finală ofertată de către ..........., respectiv 491.920,8 lei (pentru perioada 01.06.2023-31.12.2023) reprezintă ~96% din valoarea estimata a contractului de 512.573,6 lei (pentru perioada 01.06.2023-31.12.2023). Contrar celor afirmate de către contestatoare în contestația formulată, ofertantul câștigător apreciază că a prezentat explicaţii şi calcule prin care justifică tariful ofertat. În concluzie, şi fără a beneficia de dispoziţiile art. 85 alin (1) din Legea nr. 76/2002 modificată și completata, ........... SRL folosind preţul de 19,05 lei/ora ar fi depăşit valoarea estimată a contractului de 512.573,60 lei pentru perioada 01.06.2023-31.12.2023 şi de 805.472,80 lei pentru perioada 01.06.2023-30.04.2024, întrucât oferta sa ar fi însemnat 532.428,4 lei pentru perioada 01.06.2023-31.12.2023, respectiv 836.682,2 lei pentru perioada 01.06.2023-30.04.2024. Mai mult, trebuie avut în vedere faptul că licitația vizează şi 5 posturi temporare de 9 ore/zi (de luni- vineri, fără zile de sărbătoare legală) pentru care societatea nu datorează spor de noapte, spor de ore suplimentare şi nici spor de sărbători legale şi totuşi aceste posturi vor fi calculate cu tariful rezultat din calculatia unui post de 24 de ore. Se consideră că în mod eronat, contestatoarea face afirmaţia „din calculele efectuate de subscrisa reiese ca societatea ........... SRL a ofertat un tarif de 17,57 lei/ora pentru servicii de paza (pentru servicii lunare de paza de 3.910 ore) şi 45 lei /ora transport valori (pentru 35 ore pe luna de transoort valori), totalizând astfel oferta sa de 773.018,40 lei", întrucât suma reprezintă perioada 01.06.2023-30.04.2024 iar în Instrucţiunile pentru Ofertanți -cap.II. 2.) Cantitatea sau Domeniul Contractului este formulată foarte clar perioada pentru care se completează ofertele financiare: "valoarea estimată reprezintă valoarea contractului pentru 7 luni (cu o durată de valabilitate de la 01.06.2023 până la 31.12.2023) valoare în funcţie de care se vor elabora şi evalua ofertele". Contestatorul face afirmaţia că „valoarea estimata de către Autoritatea Contractanta (in cuantum de 805.472,80 lei) este deja una minimalista" , însă în procesul verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor cu număr de ieşire 111983/15.05.2023 la menţiunea – contestat „depuse la documentaţie , Autoritatea Contractanta completeaza: nu au fost depuse contestatii, ceea ce înseamnă ca însăși contestatorul îşi asumă valoarea maximă estimată şi îşi raportează oferta financiară la această sumă. În concluzie, intervenientul susține că nu se justifică afirmaţia petentului şi aşa cum a arătat anterior se limitează la a face afirmaţii nesusţinute şi neprobate, motiv pentru care, din această perspectivă, contestația acesteia trebuie respinsă ca nemotivată. În concluzie, intervenientul arată că oferta sa financiară respectă cerinţele caietului de sarcini, nu viciază rezultatul procedurii prin ofertarea Pagina 15 din 32

§ 21

unor prețuri nesustenabile reflectă respectarea cerinţelor legale în materie de plată a drepturilor salariale și prin urmare contestatoarea face afirmaţii nesusținute şi neprobate limitându-se la a afirma că „este absolut imposibilă punerea în aplicare a ofertei ........... fără o încălcare a dispoziţiilor legale". Având în vedere dispoziţiile H.G. nr. 1447/2022, potrivit cărora se stabilește un salariu de bază minim brut pe țară garantat în plată, fără a include sporuri și alte adaosuri în valoare de 3.000 lei, pentru un program normal de lucru în medie de 165 333 ore pe lună, reprezentând 18,145 lei/ora, intervenientul reține că tocmai contestatoarea este cea care nu respectă reglementările în domeniul muncii, respectiv plata tuturor sporurilor și cheltuielilor necesare prestării serviciului, alegând să scoată din preț elemente obligatorii de formare a tarifului serviciilor de pază, încălcând astfel prevederile amintite mai sus sau reducând aceste costuri sub nivelul reglementat de lege. Din afirmaţiile contestatoarei reiese că „oferta ........... SRL a fost declarată necâștigătoare, clasându-se pe locul secund cu un preț total ofertat în valoare de 799.881,50 lei". Astfel, din calculele efectuate de către intervenient reiese că societatea ........... SRL a ofertat un tarif de 18,15 lei/ora pentru servicii de pază (pentru servicii lunare de pază de 3.910 ore) şi 50 lei/ora transport valorin(pentru 35 ore pe lună de transport valori). Aşadar, consideră intervenientul că tariful ofertat de către ........... SRL este neobişnuit de scăzut şi nejustificat întrucât nu a luat în calculul tarifului componentele obligatorii ale ofertei din perspectiva prevederilor legale şi se poate observa cum costul minim cu salariul unui agent nu poate fi în nici un caz sub minimul prevăzut de lege, respectiv de 18,145 lei/ora/agent la care se adaugă celelalte sporuri. Tariful ofertat de către ........... SRL este atât de mic încât nu justifică respectarea legislației în ceea ce priveşte componentele acestui tarif, respectiv: >sporul de noapte conform art.126 din Codul Muncii de 25% >sporul de weekend conform art.137 alin (3) din Codul Muncii >sporul de sărbători legale conform art. 139-142 din Codul Muncii de 100% >sporul pentru ore suplimentare conform art. 123 din Codul Muncii de 75% >indemnizaţia de concediu de odihna conform 150 din Codul Muncii >contributia asiguratorie pentru munca conform OUG nr. 79/2017 de 2,25% din costul total >fondul de handicap de 4% conform art. 78 din Legea nr. 448/2006 >cheltuieli cu dotări si logistica, inclusiv cele reglementate de art. 52 alin (1) din HG nr. 301/2012 privind echipamentul de lucru, medicina muncii, etc ( mijloace tehnice de aparare si de protectie, lanterna, uniforme, spray iritant- lacrimogen, tomfa, telefon mobil, radiotelefon, costuri dispecerat) >cheltuieli administrative: registre specifice de paza, servicii adiacente derulării contractului (telecomunicaţii, intervenție, etc). Prin urmare, intervenientul opinează că a îndeplinit întocmai cerinţele documentaţiei de atribuire cu privire la oferta financiară precum şi dispoziţiile H.G. nr. 1447/2022 şi ale Codului Muncii, autoritatea 16

§ 22

contractantă îndeplinindu-şi în mod riguros atribuţiile de evaluare şi verificare a propunerii sale financiare, depusă în conformitate cu prevederile caietului de sarcini şi reglementările obligatorii din domeniul mediului, social, al relaţiilor de muncă şi privind respectarea legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă. Având în vedere toate aceste considerente, intervenientul solicită Consiliului să dispună admiterea atât în principiu cât şi pe fond a Cererii de intervenţie şi, pe cale de consecinţă, să dispună respingerea contestaţiei formulată de ........... SRL în principal ca nemotivată/inadmisibilă iar, în subsidiar, ca neîntemeiată. Cu adresa datată ...., înregistrată la Consiliu sub nr. ..., ........... SRL depune Punct de vedere prin intermediul căruia își exprimă poziţia procesuală faţă de Cererea de intervenţie accesorie în interesul Autorităţii Contractante, formulată şi comunicată la data de 13.06.2023, de către ........... SRL (denumită în continuare "..........." sau "Intervenient"). Astfel, contestatorul solicită CNSC să dispună respingerea cererii de intervenţie şi, pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei sale având în vedere considerentele ce urmează: A. Cu privire la excepţia nemotivării Contestaţiei raportat la prevederile art. 10 lit. f) din Legea nr. 101/2016. 1. Prin cererea sa de intervenţie accesorie societatea ........... SRL invocă excepţia nemotivării Contestaţiei raportat la prevederile art. 10 lit. f) din Legea nr. 101/2016. Se pretinde că prin contestaţie, petentul a formulat critici generale, nesusţinute în fapt sau în drept, ceea ce contravine textului de lege indicat de către societatea Intervenientă. Contestatorul apreciază că această excepţie este nefondată, solicitând CNSC să o respingă, având în vedere următoarele: 2. Potrivit dispoziţiilor art. 10 lit. f) din Legea nr. 101/2016 "Contestaţia se formulează în scris şi trebuie să conţină următoarele elemente: [...] f) motivarea în fapt şi în drept a contestaţiei". Contestatorul arată că susţinerea intervenientului este nefondată deoarece în cazul de faţă este îndeplinită atât obligaţia de motivare în fapt a criticilor invocate, cât şi cea a motivării corelative în drept, exemplificând în acest sens cel puţin următoarele: ■ La nivel general, sub aspectul dreptului de a iniţia prezentul demers judiciar, contestaţia se prevalează de dispoziţiile: ✓ art. 8 şi urm. din Legea nr. 101/2016 şi ✓ art. 21 şi 52 din Constituţia României. ■ Sub aspectul dreptului contestatorului de a-i fi asigurat accesul la întregul dosar al cauzei (chestiune fundamentată pe deplin prin contestaţie cu toate motivele de fapt aferente), acesta s-a prevalat de următoarele temeiuri: ✓ art. 19 din Legea nr. 101/2016 şi ✓ art. 49 şi 57 din Legea nr. 98/2016. ■ Sub aspectul cererii pe motivate a contestatorului de a fi repusă în dreptul de a formula critici suplimentare fundamentate pe informaţiile care nu i-au fost comunicate cu rea-credinţă şi ţinute efectiv Pagina 17 din 32

§ 23

"la secret" de către autoritatea contractantă, petentul s-a prevalat de dispoziţiile: ✓ art. 186 din Cod proc. civ. şi ✓ art. 8 din Legea nr. 101/2016. ■ și nu în ultimul rând, sub aspectul criticilor prin care, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) - b) al Legii nr. 101/2016, contestatorul a solicitat CNSC ......... şi restabilirea legalităţii, în sensul reevaluării ofertei ........... SRL şi la emiterea unui nou raport al procedurii, cu respectarea documentaţiei de atribuire şi a legislaţiei aplicabile, ofertantul susține că a arătat pe larg motivele de fapt şi de drept din care reiese că: i. Ofertantul ........... a propus un preţ care nu cuprinde toate obligaţiile sociale prevăzute de legislaţia incidenţă si toate costurile necesare derulării serviciilor contractate, ca de exemplu: ✓ Sporul de noapte - art. 126 pct. b) din Codul Muncii; ✓ Sporul de weekend - art. 137 alin. (3) din Codul Muncii ✓ Sporul de sărbători - art. 139-142 din Codul Muncii ✓ Sporul pentru ore suplimentare conform art. 123 din codul Muncii etc. În raport de aceste încălcări, contestatorul precizează că a motivat prin contestaţie că oferta ........... viciază rezultatul procedurii prin ofertarea unor preţuri nesustenabile care nu sunt rezultatul liberei concurenţe si care nu ţine cont de legislaţia la zi în materie de respectare a valorii drepturilor salariale. În plus, a mai arătat petentul că în fundamentarea preţului, ofertantul ar fi trebuit să ţină cont si de alte componente care evidenţiază că este o ofertă cu adevărat competitivă și nu distorsionează realitatea economică (Cheltuieli cu dotări şi logistică, Cheltuieli administrative, Cheltuielile cu deplasările, dar și componenta Profit pe care orice comerciant trebuie să îl insereze în oferta sa). A concluzionat astfel că sunt incidente prevederile art. 137 alin. (3) lit. c) şi lit. d) din HG nr. 395/2016 deoarece oferta ........... conţine în cadrul propunerii financiare preţuri care nu sunt rezultatul liberei concurenţe, nejustificate, și care nu asigură respectarea reglementărilor obligatorii referitoare la condiţiile specifice de muncă si de protecţie a muncii. ii. Totodată, contestatorul opinează că Autoritatea Contractantă avea obligaţia de a solicita explicaţii cu privire la tarifele rezultate în urma licitaţiei, respectiv a se depune centralizatoarele de preţuri cu explicaţiile de rigoare din care să reiasă conformitatea ofertei cu legea (s-a invocat în acest sens nerespectarea art. 134 şi art. 137 din HG 395/2016). iii. În plus, tot din perspectiva incidenţei prevederilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016 de care s-a prevalat prin Contestaţie, contestatorul a arătat că oferta ........... era inacceptabilă şi/sau neconformă. Încălcarea se fundamentează pe faptul că Autoritatea Contractantă a girat, în mod nepermis şi fără informarea contestatorului, modificarea ofertei financiare a ........... sub aspectul modificării structurii acesteia. Încălcare rezultă din depunerea de către ........... a unei noi oferte financiare după data deschiderii ofertelor (15.05.2023). Această nouă 18

§ 24

ofertă financiară a fost depusă ulterior datei de 25.05.2023, odată cu documentele prin care ........... a cooptat societatea ... SRL în calitate de nou terţ susţinător. O asemenea situaţie conduce la incidenţa art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016 de care petentul s-a prevalat în contestaţie care prevede că "În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă." iv. Tot din perspectiva incidenţei prevederilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016 de care s-a prevalat prin Contestaţie, petentul a arătat că oferta ........... era inacceptabilă şi/sau neconformă, ca urmare a faptului că intervenientul şi-a modificat şi oferta tehnică. Din această perspectivă, contestatorul apreciază că CNSC trebuie să verifice dacă și oferta tehnică depusă de ........... ulterior datei de 25.05.2023 este sau nu diferită de oferta iniţială, inclusiv din perspectiva obiectului acordurilor de subcontractare. În acest sens, din Declaraţia referitoare la terţul subcontractant reiese că societatea ........... a subcontractat următoarele părţi din contract către .... SRL: NR. CRT. DENUMIRE SUBCONTRACTANT PARTEA /PĂRŢILE DIN CONTRACT CE URMEAZĂ A FI SUBCONTRACTATE 1 1. SC … SRL SERVICIUL DE PAZA SI PROTECTIE -un post permanent 2. SC .... SRL SERVICIUL DE MONITORIZARE SI INTERVENŢIE 3. SC …. SRL SERVICIUL DE TRANSPORT VALORI În situaţia în care oferta tehnică iniţială a intervenientului, cea care privea primul terţ susţinător (........... SRL), este diferită de cea de mai sus, reiese că societatea ........... a fost declarată câştigătoare cu nerespectarea dispoziţiilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016. 3. Cât priveşte deciziile CNSC şi judecătoreşti la care face trimitere intervenientul în cadrul cererii sale de intervenţie, contestatorul afirmă că acestea au fost pronunţate în dosare în care contestaţiile erau complet lipsite de o minimă bază factuală, exclusiv cu trimiteri la prevederi din documentaţia de licitaţie, ceea ce nu este cazul în prezentul dosar. 4. Concluzionând cu privire la excepţia invocată de intervenient, petentul apreciază că se impune respingerea acesteia deoarece contestaţia sa respectă atât cerinţele de a fi motivată atât în fapt, cât şi în drept, prezentând motive concrete şi nu doar simple generalităţi sau speculaţii cum se afirmă. B. Cu privire la excepţia de a se respinge ca inadmisibile orice critici ulterioare formulate de ............ 5. Contestatorul solicită respingerea acestei excepţii motivat de faptul că premisa formulării unor motive suplimentare de contestare are la Pagina 19 din 32

§ 25

baza reaua - credinţă a Autorităţii Contractante care a ţinut şi ţine în continuare în secret informaţii relevante pe care nu le poate cunoaşte decât după asigurarea accesului la toate documentele ce constituie dosarul de achiziţie. 6. Spre exemplu, necomunicarea de către ........... cu rea - credinţă a unor informaţii care privesc modalitatea în care ........... şi-a modificat ulterior datei de 25.05.2023 structura ofertei sale financiare (adică după data deschiderii ofertelor - 15.05.2023), reprezintă o situaţie care se subscrie prevederilor art. 186 Cod proc. civ. Într-o astfel de situaţie este vorba despre o întârziere care se datorează unor motive temeinic justificate imputabile Autorităţii Contractante, nicidecum contestatorului. Contestatorul susţine acest lucru deoarece nicăieri în documentele la care i s-a asigurat accesul nu reiese că ofertantul ........... şi-a modificat ulterior datei de 25.05.2023 structura ofertei sale financiare sau oferta tehnică. De altfel, acesta este şi motivul pentru care documentele furnizate petentului de Autoritatea Contractantă în data de 01.06.2023 au fost atent selectate astfel încât să nu reiasă de nicăieri că acest ofertant şi-a modificat ofertele cu doar câteva zile înainte de comunicarea rezultatului procedurii. Se arată că modificarea ofertelor rezultă exclusiv din informaţiile furnizate de ofertantul ........... prin cererea de intervenţie. Practic, din informaţiile la care a avut acces până la data prezentei, reiese că la dosarul de achiziţie se află 2 oferte financiare formulate de către ..........., având o structură diferită de constituire a preţului ofertat. Prima este oferta iniţială depusă înainte de termenul limită prevăzut de Caietul de Sarcini şi o a doua ofertă, diferită de primă prin prisma structurii de constituire a preţului, pe care Autoritatea contractantă a luat- o în considerare pentru desemnarea câştigătorului. La fel este şi cazul ofertei tehnice. 7. O situaţia similară priveşte şi faptul că în nici un document comunicat petentului de către Autoritatea contractantă nu reiese că ofertantul ........... s-a prevalat în cadrul ofertei sale financiare de convenţii de şomaj încheiate în temeiul Legii nr. 76/2002 de către terţul susţinător ........... SRL. Or, legea nu permite întocmirea unor oferte financiare în care de ajutorul de stat să beneficieze terţul susţinător, ci doar ofertantul însuşi. Acest lucru rezultă cât se poate de limpede din dispoziţiile art. 210 alin. (2) lit. f) şi alin. (5) din Legea 98/2016. Faptul că intervenientul s-a prevalat de convenţii de şomaj încheiate de către terţul susţinător rezultă exclusiv din informaţiile furnizate de ofertantul ........... prin cererea de intervenţie. Și totuşi Autoritatea Contractantă nu a informat contestatorul cu privire la această împrejurare relevantă în baza căreia oferta ........... trebuia evident respinsă ca inacceptabilă/neconformă. 8. În condiţiile date, petentul subliniază că prevederile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 la care face referire intervenientul, se aplica în situaţia în care informaţiile au fost la dispoziţia ofertantului contestator, 20

§ 26

iar acesta în mod culpabil nu a invocat criticile sau capetele de cerere odată cu formularea contestaţiei. Însă, atunci când informaţii extrem de edificatoare sunt efectiv ascunse de către Autoritatea contractantă, în această situaţie, contestatorul opinează că interdicţia prevăzută de lege nu mai poate opera, iar acesta are dreptul de a critica această manieră complet netransparentă de instrumentare a dosarului de achiziţie publică prin formularea unor critici suplimentare pe măsură ce va avea accesul la dosarul de achiziţie publică. C. Cu privire la excepţia inadmisibilităţii capetelor de cerere nr. III şi nr. IV. din Contestaţie 9. În esenţă contestatorul reține că, la fel ca în cazul de mai sus, Intervenienta îsi fundamentează și această excepţie a inadmisibilităţii capetelor de cerere III și IV din contestaţie, pe dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. 10. Aceste capete de cerere vizează obligarea autorităţii contractante de a-i pune la dispoziţie documentele aferente dosarului de achiziţii publice, respectiv documentele nedovedite ca fiind confidenţiale, precum și repunerea petentului în termenul de contestare a modalităţii de evaluare a ofertei societăţii ........... SRL, ca urmare a refuzului nelegal al Autorităţii contractante de a permite accesul la întregul dosar de achiziţie publică. 11. Contestatorul afirmă că aceste solicitări adresate CNSC sunt pe deplin justificate în contextul neacordării accesului la toate actele ce constituie oferta ............ Spre exemplu, nu există absolut nici o justificare pentru care Autoritatea Contractantă nu i-a comunicat petentului documentele ce dovedesc relaţia ofertantului ........... cu terţul său susţinător iniţial (........... SRL), cu toate că aceste acte nu sunt confidenţiale. Se referă petentul la Acordul privind susţinerea tehnică, Acordul de subcontractare, Declaraţia privind partea din contract care sunt îndeplinite de subcontractanţi, declaraţii ale terţului susţinător si celelalte acte. 12. Toate aceste împrejurări în care Autoritatea contractantă a acţionat netransparent și arbitrar, dar mai ales cu încălcarea evidentă a unor prevederi lege imperative, îndreptăţesc pe deplin cererea petentului de a i se pune la dispoziţie documentele aferente dosarului de achiziţii publice, respectiv documentele nedovedite ca fiind confidenţiale, precum si repunerea acestuia în termenul de contestare a modalităţii de evaluare a ofertei societăţii ........... SRL. D. În ceea ce priveşte argumentele intervenientului referitoare la confidenţialitatea informaţiilor. 13. Prin precizările de la pct. V. din cererea sa, intervenientul invocă o serie de argumente prin intermediul cărora susţine că Autoritatea Contractantă a restrâns în mod legal accesul petentului la unele documente din necesitatea respectării informaţiilor confidenţiale incluse în ofertă. Intervenientul se prevalează în acest sens de: ■ Argumentul că a probat confidenţialitatea ofertei prin prezentarea Certificatului privind securitatea informaţiei conform standardului SR ISO/CEI 27001:2018 (ISO/IEC 27001:2017) si Pagina 21 din 32

§ 27

■ Pe considerentul că oferta sa are la bază secrete comerciale protejate de prevederi legale, cu trimiterea la jurisprudenţa consacrată la nivelul Curţii de Justiţie a uniunii Europeană. Numai că toate aceste susţineri sunt nefondate în opinia contestatorului având în vedere cele ce urmează. 14. În privinţa Certificatului privind securitatea informaţiei conform standardului SR ISO/CEI 27001:2018 (ISO/IEC 27001:2017) contestatorul arată că acesta NU este în nici un caz un document ce conferă vreo protecţie în sensul dispoziţiilor art. 57 alin. (4) din Legea nr. 98/2016. Se prevede expres în textul de lege că elemente din propunerea financiară declarate ca fiind confidenţiale trebuie să fie însoţite de dovada care le conferă caracterul de confidenţialitate. O asemenea dovadă trebuie să fie una efectivă, ofertantul neputându-se limita la o simplă susţinere că informaţia este confidenţială sau să se prevaleze doar de un document care nu generează efecte juridice la care se referă dispoziţiile art. 57 alin. (4) din Legea nr. 98/2016. Certificatului depus de către ofertantul ........... referitor la Sisteme de management al securităţii informaţiilor este un document care nu generează în nici un caz efectul pe care îl pretinde intervenientul în privinţa confidenţialităţii informaţiilor. Acest certificat reprezintă doar o acreditare care demonstrează că la nivelul organizaţiei au fost implementate măsurile de securitate necesare pentru protejarea în condiţii de confidenţialitate a informaţiilor legate si/sau rezultate din derularea activităţii proprii. Cu alte cuvinte, certificatul confirmă că în cadrul societăţii informaţiile sunt accesate si utilizate numai de persoane autorizate, care au primit instructajul necesar pentru a le gestiona, precum si faptul că societatea are implementată o procedură la nivel inter cu privire la gestionarea în condiţii de confidenţialitate a informaţiilor la care are acces. De aceea, societatea ........... se prevalează în mod absolut nefondat de acest certificat emis în baza standardului SR ISO/CEI 27001:2018. În afara de faptul că denumirea documentului sună pompos, acesta nu reprezintă nicidecum dovada la care se referă dispoziţiile art. 57 alin. (4) din Legea nr. 98/2016. Prin urmare, contestatorul susține că sunt pe deplin temeinice susţinerile sale din contestaţie prin care a arătat că în măsura în care ofertantul NU poate arăta fie modul în care dezvăluirea informaţiilor cuprinse în documentele pe care le-a precizat ca fiind confidenţiale este de natură a le prejudicia interesele legitime, fie faptul că respectivele informaţii sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală sau de secretul comercial, autoritatea contractantă NU are temei legal pentru a garanta confidenţialitatea respectivelor informaţii faţă de terţi. 15. Din moment ce ofertantul ........... nu a furnizat dovezile prevăzute mai sus, pe cale de consecinţă nici trimiterile intervenientului la actele normative care asigură secretele comerciale (prevederile Legii nr. 11/1991 sau ale OUG nr. 25/2019) sau trimiterile la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a uniunii Europeana, nu pot fi reţinute ca incidente, relevante și nici temeinice. 22

§ 28

Atât actele normative, cât și jurisprudenţa CJUE au la bază respectarea informaţiilor care reprezintă în mod efectiv secret profesional, nicidecum simple justificări de preţ constând în modalităţi de calcul ce nu respectă prevederile legale. Cu alte cuvinte, ofertantul ........... nu se poate ascunde sub umbrela pretinselor informaţii confidenţiale, dar în realitate să urmărească nerespectarea prevederilor legale în materie de obligaţii financiare în domeniul relaţiilor de muncă. Apreciază contestatorul că CNSC nu poate gira o asemenea abordare deoarece s-ar încălca prevederile art. 51 alin. 2 din Legea 98/2016 coroborat cu cele art. 137 alin. 2 lit. d) din HG nr. 395/2016. E. În ceea ce priveşte argumentele ........... referitoare la preţul neobişnuit de scăzut şi/sau nejustificat din oferta ............ 16. Prin Contestaţia formulată petentul a arătat faptul că tariful ofertat de către operatorul ........... este neobişnuit de scăzut şi nejustificat întrucât nu a luat în calculul componente obligatorii ale ofertei din perspectiva obligaţiilor stabilite de Codul muncii si de alte prevederi legale. 17. Prin cererea de intervenţie ........... se apără și pretinde că ar fi avut în vedere la formarea tarifului ofertat toate componentele de preţ, susţinând că: "întrucât SC ........... a declarat ca subcontractează un post permanent (de 24h) terţului susţinător şi subcontractantului SC ..........., a folosit suma de 40.500 lei, reprezentând trei convenţii de şomaj ale acestuia aferente postului subcontractat (2250 lei/ convenţie x 3 convenţii şomaj x 6 luni) ceea ce face ca preţul final să fie de 17,57 lei/ora". 18. Numai că în situaţia în care pentru justificarea tarifului ori cel iniţial, ori cel din etapa licitaţiei, ofertantul ........... se prevalează de existenţa Convenţiilor pentru Ocuparea Forţei de Muncă în temeiul Legii nr. 76/2002, consideră petentul că raportat la aceste documente (la care încă nu i-a fost asigurat accesul), ofertantul nu justifică tarifele nici raportat la aceste convenţii, iar oferta sa este inadmisibilă. 19. Astfel, o primă critică pe care o invocă vizează faptul că în nici un document comunicat petentului de către Autoritatea contractantă nu reiese că ofertantul ........... s-a prevalat în cadrul ofertei sale financiare de convenţii de somaj încheiate în temeiul Legii nr. 76/2002 de către terţul susţinător ........... SRL. Or, legea nu permite structurarea unor oferte financiare în care de ajutorul de stat să beneficieze terţul susţinător, ci doar ofertantul însuşi. Acest lucru rezultă cât se poate de limpede din dispoziţiile art. 210 alin. (2) lit. f) si alin. (5) din Legea 98/2016. 20. Totodată, nici în condiţiile expuse ofertantul nu a justificat și nici dovedit, că agenţii de pază care sunt stabiliţi în Convenţiile terţului susţinător care reprezintă temeiul pentru justificarea tarifului reprezintă personalul de execuţie cu care va presta efectiv serviciile de pază în cadrul contractului pe care îl va încheia cu autoritatea contractantă. Este evident pentru contestator că justificarea tarifului s-ar fi putut face doar dacă acesti ofertanţi ar fi dovedit/explicat că persoanele care se regăsesc în Pagina 23 din 32

§ 29

Convenţie şi faţă de care primeşte subvenţii va fi folosit exclusiv pentru acest Contract. Având în vedere că stimularea ocupării forţei de muncă este un domeniu strict reglementat și că, potrivit Legii 76/2002, subvenţia din bugetul de stat este acordată nominal şi se utilizează tot nominal de către angajatori, ofertanţii ar fi trebuit să demonstreze/justifice, dincolo de orice dubiu, atât autorităţii contractante cât si oricăror terţi care nu sunt parte la Convenţiile invocate, că persoanele invocate în cadrul Convenţiei sunt exact persoanele care vor presta Contractul. Totodată, contestatorul apreciază că autoritatea contractantă avea obligaţia să analizeze dacă perioada contractuală se corelează cu perioada de valabilitate a Convenţiilor. Astfel, în situaţia în care perioadele pentru care sunt obţinute subvenţii se încheie anterior termenului de executare a contractului în cauză, atunci sumele subvenţionate nu pot fi luate în considerare. Numai așa se pot respecta dispoziţiile art. 124 din HG nr. 395/2016 oferta trebuie să fie valabilă pe toată perioada sa. F. Intervenientul şi-a modificat în mod nepermis oferta sa financiară, cât şi oferta tehnică, după data deschiderii ofertelor. 21. Prin contestaţia formulată, contestatorul a susţinut că oferta societăţii ........... SRL era inacceptabilă si/sau neconformă din perspectiva incidenţei prevederilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016. 22. În acest sens, contestatorul este de părere că Autoritatea Contractantă a girat, în mod nepermis și fără informarea sa, modificarea ofertei financiare a ........... sub aspectul modificării structurii acesteia. Totodată, petentul a arătat că acelasi ofertant a furnizat ulterior datei de 25.05.2023 și o ofertă tehnică diferită de cea depusă iniţial, din nou cu nerespectarea prevederilor legale. 23. O asemenea situaţie conduce în opinia contestatorului la incidenţa dispoziţiilor art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016 care prevăd că "În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă." De asemenea, situaţia detaliată mai sus evidenţiază si încălcarea dispoziţiilor art. 124 alin. (1) din HG nr. 395/2016 care stabilesc faptul că "Oferta are caracter obligatoriu, din punctul de vedere al conţinutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă şi asumată de ofertant". 24. În raport de aceste împrejurări, contestatorul solicită CNSC să dispună obligarea Autorităţii Contractante să adopte măsurile necesare restabilirii legalităţii în sensul reevaluării ofertei ........... SRL depusă în cadrul procedurii și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea documentaţiei de atribuire și a legislaţiei aplicabile.  De aceea, contestatorul susține că în mod temeinic, a solicitat prin intermediul contestaţiei ......... de atribuire, comunicat prin Adresa nr. 124505/30.05.2023 emisă de ..........., anularea Procesului-verbal de evaluare şi orice alte acte subsecvente cu consecinţă reevaluării ofertei ........... SRL, cu reţinerea motivelor de inadmisibilitate (inacceptabilitate, neconformitate) ale acesteia. 24

§ 30

Pe baza tuturor argumentelor prezentate mai sus, contestatorul solicită CNSC să dispună respingerea cererii de intervenţie şi, pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. ..., ........... SRL depune Concluzii scrise în care își exprimă poziţia procesuală față de punctul de vedere formulat de către ........... SRL, comunicat prin email la data de 20.06.2023, solicitând Consiliului să dispună respingerea punctului de vedere şi pe cale de consecinţa a contestației formulate de către ........... SRL. Intervenientul reține că toate explicaţiile oferite de către ........... SRL pe parcursul punctului de vedere au acceași concluzie și anume că autoritatea contractantă „cu rea-credinţă, a ținut și ține în continuare în secret informații relevante pe care nu le putea cunoaște decât după asigurarea accesului la toate documentele ce constituie dosarul de achiziţie.” Menţionează intervenientul că documentele depuse în cadrul procedurii au fost însoțite de o declaraţie de confidenţialitate, pe care de altfel a depus-o chiar și contestatoarea, în baza căreia, autoritatea contractantă în mod legal, respectând această confidenţialitate nu a permis accesul ........... SRL la documentele vizate. Astfel, intervenientul solicită Consiliului să facă aplicarea dispoziţiilor legale privind dreptul său la protejarea informaţiilor cu caracter confidenţial şi, în acest fel, să dea eficienţă mecanismului european şi naţional de asigurare a protecţiei secretelor comerciale, şi, de asemenea, să ia act de faptul că, raportat la dispoziţiile art. 19 alin. 3 din Legea nr. 101/2016, ofertantul nu își dă acordul pentru studierea ofertei sale. Contrar celor afirmate de contestator în punctul de vedere formulat, intervenientul menţionează că nu şi-a modificat nici preţul ofertat, nici structura de formare a acestuia şi nici oferta tehnică depusă iniţial, care de altfel este și singura propunere tehnică depusă. Se arată că preţul propus de către ........... SRL cuprinde toate obligaţiile sociale prevăzute de legislaţia incidentă şi toate costurile necesare derulării serviciilor contractate. În concluzie, intervenientul solicită admiterea atât în principiu cât şi pe fond a cererii de intervenţie şi, pe cale de consecinţă, respingerea contestaţiei formulată de ........... ca nemotivată/inadmisibilă. Cu adresa datată ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ..., ........... SRL depune Concluzii scrise în urma studierii dosarului achiziției, învederând următoarele aspecte: I. Din documentele ce constituie oferta ........... se confirmă criticile ........... referitoare la preţul neobişnuit de scăzut si/sau nejustificat al acestui operator. 1. Prin contestaţia formulată, petentul a arătat faptul că tariful ofertat de către operatorul ........... este neobişnuit de scăzut şi nejustificat întrucât nu a luat în calculul componente obligatorii ale ofertei din perspectiva obligaţiilor stabilite de Codul muncii si de alte prevederi legale. Pagina 25 din 32

§ 31

2. Din documentele ce constitui oferta financiară a acestui operator se confirmă toate aceste critici, după cum urmează: a) Calculele operatorului ........... pornesc de la premisa greşită că pentru un post permanent (de 24/24) acesta va presta serviciile cu 3 agenţi de pază, post care însumează 732 de ore (a se vedea rândul 3 din preambul Anexei la ofertă). Din această perspectivă, calculul este eronat întrucât nu respecta legislaţia muncii. Calculul corect este următorul: ■ 365 de zile/an * 24h/zi = 8.760 ore/an/post de 24 de ore ■ 8.760 ore/an/post de 24 de ore : 12 luni = 730 h în medie/lună. ■ Media de 730 ore/lună : 165.333 h legale/angajat = 4.42 agenti/post Aşadar, pentru menţinerea unui post permanent este nevoie de configurarea unui program cu cel puţin 4,42 agenţi de pază pe lună, nicidecum 3 agenţi conform modului de structurare a ofertei financiare. b) La elaborarea ofertei financiare ... a luat în calcul un număr de ore suplimentare care nu respectă prevederile legale. Legat de orele suplimentare, operatorul declara 240h/luna/agent din care, dacă scădem numărul 165,333 ore legale (care reprezintă timpul normal de muncă), ceea ce reprezintă un număr constant de 74,667 ore suplimentare pe care urmează să le presteze fiecare agent în fiecare lună. Or, un asemenea program de lucru este nelegal. În acest caz, agentul de securitate prestează mai multe ore de muncă decât este prevăzut de disp. art. 114 Codul muncii potrivit cărora: "Art. 114. [durata maxima a timpului de munca] (1) Durata maxima legala a timpului de munca nu poate depăşi 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare. (2) Prin excepţie, durata timpului de munca, ce include si orele suplimentare, poate fi prelungita peste 48 de ore pe saptamana, cu condiţia ca media orelor de munca, calculata pe o perioada de referinţă de 4 luni calendaristice, sa nu depăşească 48 de ore pe saptamana. (3) Pentru anumite activităţi sau profesii stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil, se pot negocia, prin contractul colectiv de munca respectiv, perioade de referinţă mai mari de 4 luni, dar care sa nu depăşească 6 luni." În acord cu prevederile legale, un agent de pază nu poate presta mai mult de 8 ore suplimentare pe săptămână, ceea ce raportat la o lună înseamnă maxim 34 de ore, nicidecum 74,667 ore suplimentare conform ofertei ............ O asemenea modalitate de configurare a ofertei financiare nesocoteşte dispoziţii legale imperative. c) Operatorul ........... a eliminat în mod nepermis din tabelul de calcul al ofertei sale financiare costurile generate de Fondul de handicap reglementat de art. 78 din Legea nr. 448/2006. O asemenea abordare este nelegală în opinia contestatorului, în condiţiile în care cel puţin un post permanent de pază urmează a fi subcontractat terţului susţinător ..........., căruia îi sunt aplicabile prevederile Legii 448/2006. 26

§ 32

În tabelul justificativ în ultima coloană a rândului nr. 9 "Fond handicap", operatorul susţine că nu a inclus nici un calcul la această rubrică motivat de faptul că: Obligaţia are la bază Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, însă nu se referă la toţi angajatorii ci numai la aceia care au mai mult de 50 salariaţi. Aşadar, ........... nu a luat deloc în considerare acest tip de cost invocând faptul că nu deţine 50 de salariaţi. Contestatorul afirmă că această justificare ar fi stat în picioare numai dacă serviciile de pază ar fi fost prestate exclusiv de acest operator și numai până la atingerea unui număr de 50 de angajaţi. Doar că, potrivit propriei oferte, cel puţin 1 post permanent de pază îi revine societăţii ..........., care deţine peste 1.100 de salariaţi (după cum rezultă din documentele justificative depuse). Aşadar, în executarea contractului de servicii ce urmează a fi încheiat de ..........., terţul susţinător care va deţine postul de 24/24 şi va achita în realitate şi costuri generate de Legea nr. 448/2006 cu privire la Fondul de handicap. Aceste costuri sunt considerabile putând creşte valoarea cheltuielilor salariale cu până la 0,40 lei/oră/agent. De aceea este nelegal artificiul la care a apelat ........... în oferta sa. Fondul de handicap reglementat de disp. art. 78 din Legea nr. 448/2006 trebuia luat în considerare în mod obligatoriu la elaborarea ofertei financiare (cel puţin parţial, prin raportare la partea din contract ce urmează a fi subcontractată terţului ...........). 3. În condiţiile date, ţinând cont și de toate celelalte argumente deja arătate, rezultă că sunt fondate criticile petentului, Autoritatea contractantă avea obligaţia de a verifica dacă ofertantul a ţinut cont în elaborarea propunerii tehnice si financiare de toate cerinţele documentaţiei de atribuire aferente contractului si de prevederile legale aplicabile. 4. Luând în considerare exemplele de mai sus, este evident că oferta ........... este elaborată, aşa cum am susţinut, cu respectarea cerinţelor legale în materie de plată a drepturilor salariale. Pentru ca o evaluare să fie completă, autoritatea contractantă trebuia să se asigure că toate tarifele rezultate în urma licitaţiei sunt justificate, sustenabile şi mai ales în conformitate cu prevederile legale, aspect care în cazul de faţă nu se confirmă. II. Din documentele ce constituie oferta ........... se confirmă şi criticile referitoare la modificarea ofertei tehnice iniţiale. 5. După cum rezultă din documentele depuse iniţial de către ..........., acest operator a agreat cu terţul susţinător (........... SRL conform Acordului de subcontractare nr. 429/08.05.2023) subcontractarea serviciilor ce constituie 50% din valoarea totală a serviciilor ofertate. 6. Cu toate acestea, pe baza documentelor depuse la dosar după data deschiderii ofertelor (prin intermediul cărora ........... a cooptat noul terţ susţinător - societatea ........... - conform Acordului de subcontractare nr. 438/23.05.2023), reiese modificarea ofertei prin aceea că s-a agreat subcontractarea a 30% din valoarea totală a serviciilor ofertate către acest terţ. Pagina 27 din 32

§ 33

7. După cum a arătat contestatorul, această nouă ofertă tehnică, cu noul terţ susţinător, a fost depusă ulterior datei de 25.05.2023. O asemenea situaţie conduce la incidenţa art. 134 alin. (6) din HG nr. 395/2016 de care ne-am prevalat în contestaţie care prevede că "În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă." III. În cauză se confirmă şi criticile referitoare prevalarea nelegală a ofertantului ........... în cadrul ofertei sale de convenţiile în baza cărora ajutorul de stat revine terţului susţinător ............ 8. După cum a arătat anterior contestatorul, în nici un document comunicat acestuia de către Autoritatea contractantă nu a reieşit faptul că ofertantul ........... s-a prevalat în cadrul ofertei sale financiare de convenţii încheiate în temeiul Legii nr. 76/2002 de către terţul susţinător ........... SRL. Despre acest lucru a fost informat abia prin cererea de intervenţie formulată de operatorul ........... şi de îndată ce i s-a comunicat această informaţie a şi contestat faptul că legea nu permite structurarea unor oferte financiare în care de ajutorul de stat să beneficieze terţul susţinător, ci doar ofertantul însuşi. Din oferta ........... la care i s-a acordat acces reiese că într-adevăr la elaborarea ofertei financiare operatorul ........... s-a prevalat de 2 convenţii încheiate între terţul susţinător ........... şi ..., în baza cărora ........... beneficiază de facilităţile prevăzute de Legea nr. 76/2002 pentru 3 angajaţi ai societăţii. Or, o asemenea manieră de structurare a ofertei este incompatibilă cu prevederile art. 210 alin. (2) lit. f) şi alin. (5) din Legea 98/2016 din a căror interpretare reiese că doar ofertantul se poate prevala de asemenea ajutor de stat, nu şi terţul susţinător. Aceeaşi concluzie reiese şi din prevederile art. 182 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 care reglementează cadrul legal cu privire la ce poate constitui susţinerea acordată de un terţ, respectiv "Operatorul economic are dreptul, dacă este cazul şi în legătură cu un anumit contract de achiziţie publică/acord-cadru, să invoce susţinerea unui/unor terţ/terţi în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor referitoare la situaţia economică şi financiară şi/sau a criteriilor privind capacitatea tehnică şi profesională, indiferent de natura relaţiilor juridice existente între operatorul economic şi terţul/terţii respectiv/respectivi." În concluzie, petentul apreciază că susţinerile sale sunt confirmate şi de definiţia reglementată de art. 3 alin. (1) pct. 51 din Legea nr. 98/2016 potrivit căreia "subcontractant/subantreprenor - orice operator economic care nu este parte a unui contract de achiziţie publică şi care execută anumite părţi ori elemente ale lucrărilor/serviciilor, răspunzând în faţa contractantului de organizarea şi derularea tuturor etapelor necesare în acest scop. Punerea la dispoziţie a unui utilaj sau furnizarea de materiale/bunuri în cadrul unui contract de achiziţie publică nu este considerată subcontractare în sensul prezentei legi". Contestatorul apreciază că este inadmisibilă o ofertă financiară structurată conform abordării operatorului ........... din prezenta cauză. Ar 28

§ 34

fi fost posibil ca operatorul ........... să de prevaleze de cele 2 convenţii încheiate între ........... şi AMOFM Bucureşti doar în situaţia în care cele două societăţi ar fi elaborat oferta în cadrul unei asocieri, nicidecum sub forma de colaborare aleasă în prezenta procedură. Pe baza tuturor argumentelor prezentate mai sus, contestatorul solicită CNSC să dispună admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată. Prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. ..., ........... SRL depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. .., emisă de ..., în valoare de ... RON, potrivit dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016. Ca un aspect prealabil, Consiliul va admite, în principiu, cererea de intervenție formulată de ........... SRL; aceasta are interes să intervină în cauză, deoarece a fost desemnată câștigătoarea procedurii de atribuire, potrivit raportului procedurii nr. 124.463/30.05.2023, fiind incidente în cauză dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și art. 61 și următoarele din cod procedură civilă. Analizând susținerile părților și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura proprie pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de pază și transport valori”, cod CPV 79713000-5. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de publicitate nr. ..., criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut”. În Raportul procedurii nr. 124.463/30.05.2023, s-a consemnat depunerea a 2 oferte, admisibilitatea acestora, precum și desemnarea ofertei depusă de ........... SRL câștigătoarea procedurii de atribuire. Împotriva rezultatului procedurii comunicat prin Adresa nr. 124505 din 30.05.2023, ........... SRL a formulat contestația care face obiectul dosarului nr. ... Pe fondul contestației formulate de ........... SRL: Contestatorul, ofertant clasat pe locul 2, critica decizia autoritatii contractante de a declara admisibila oferta depusă de ........... SRL, sustinand ca aceasta nu poate justifica tariful orar de paza extrem de scazut si care nu ar asigura respectarea prevederilor legislatiei in vigoare. Retinand faptul ca, in cuprinsul contestatiei, nelegalitatea modului de calcul al tarifului orar de catre ........... SRL este singura critica, Consiliul retine urmatoarele: Sub aspectul necesitatii verificarii de catre autoritatea contractanta a preturilor/tarifelor prezentate, Consiliul retine faptul ca, in cazul procedurilor de achizitie publica avand ca obiect servicii de paza, este o obligatie a autoritatilor contractante de a verifica sustenabilitatea tarifelor orare ofertate pentru a se asigura ca sunt respectate obligațiile minime și imperative stabilite în sarcina oricărui angajator de Legea 53/2003 - codul muncii și de legislația în vigoare în domeniul salarizării, indiferent de pretul Pagina 29 din 32

§ 35

inclus in propunerea financiara si de procentul reprezentat de acest pret raportat la valoarea estimata a procedurii. Consiliul retine ca, în conformitate cu dispozițiile legale aflate în vigoare la data demararii procedurii de atribuire, pentru cazul unui post permanent de pază, 24/24, fundamentarea economică a unui tarif orar minim cu respectarea tuturor obligațiilor minime și imperative stabilite în sarcina oricărui angajator de Legea 53/2003 - codul muncii și de legislația în vigoare în domeniul salarizării este, în anul 2023, calculată fără cheltuieli indirecte și profit (si fara luarea in considerare a costurilor aferente fondului de handicap), următoarea: Salariul și alte venituri

§ 36

supuse taxării Descriere %

§ 37

din salariul de bază brut Cost/oră Salariu tarifar orar Sal.

§ 38

Brut total/norma

§ 39

de lucru(HG 937/2018) % 3000 lei /165,33 ore = 18,14 lei/ora Spor de noapte 25% 1,509 lei/oră Spor de weekend 1% 0,051 lei/oră Sărbători legale sărbători legale 100 % 0,694 lei/oră Concediu de odihnă Concediu de odihnă 20 zile 1,510 lei/oră Total cost salarial supus taxării Cost per oră 21,904 lei/oră FOND GARANTARE SALARII DATORAT DE ANGAJATOR 2,25% la fondul de salarii 0,493 lei/oră TOTAL

§ 40

COST SALARIAL /oră 22,397 lei/oră Intr-o prima concluzie, tariful orar minim, post permanent 24/24, cu respectarea tuturor obligațiilor minime și imperative stabilite în sarcina oricărui angajator de Legea 53/2003 - codul muncii și de legislația în vigoare în domeniul salarizării este, in 2023, de 22,397 lei/ora fara TVA, orice tarife sub aceasta valoare (inainte de posibila diminuare a ofertei financiare, implicit a tarifului orar prezentat, cu sume reprezentand subventii pe care le primeste conform dispoziţiilor art. 85 din Legea nr. 76/2002), chiar in ipoteza in care nu se datoreaza fond de handicap, nefiind de natura sa asigure îndeplinirea contractelor la parametrii cantitativi şi calitativi solicitaţi prin caietul de sarcini. Verificand in anexa la oferta financiara a ........... SRL, modul de calcul al tarifului orar (pag 17-19 din dosarul cu documente declarate confidentiale parte a dosarului achizitiei publice), Consiliul constata ca acest ofertant a prezentat un tarif de numai 18,587 lei ora (4461 : 240h) calculat fără cheltuieli indirecte și profit (si fara luarea in considerare a costurilor aferente fondului de handicap), tarif care in mod 30

§ 41

flagrant nu asigura respectarea tuturor obligațiilor minime și imperative stabilite în sarcina oricărui angajator de Legea 53/2003 - codul muncii și de legislația în vigoare în domeniul salarizării in 2023. Folosind un artificiu nepermis, constand in asumarea asigurarii unui post permanent cu numai 3 agenti, fiecare dintre acestia urmand a presta pe luna 240h de paza, in loc de 165,333h, deci 74,667 ore suplimentare lunar, ofertantul ........... SRL a incercat sa ascunda diminuarea drastica a cheltuielilor salariale obligatorii. Astfel, conform modului de calcul prezentat, desi pentru cele 165,333 ore, care reprezinta timpul legal de munca mediu lunar in 2023, s-a respectat un tarif peste minimul de 22,397 lei/ora fara TVA, pentru cele 74,667 ore suplimentare pe care fiecare agent va fi obligat sa le presteze, acesta va primi numai 5,46 lei/ora (408 : 74,667), o incalcare grava a codului muncii si a legislației în vigoare în domeniul salarizării. In concluzie, fara a mai lua in analiza diminuarea tarifului calculat de ........... SRL cu sume reprezentand subventii acordate tertului sustinator si subcontractantului ........... SRL, de la 19,05 lei/ora (inclusiv cheltuieli indirecte si profit) la 17,57 lei/ora (tariful final ofertat), Consiliul constata ca oferta financiara a ........... SRL nu asigura respectarea tuturor obligațiilor minime și imperative stabilite în sarcina oricărui angajator de Legea 53/2003 - codul muncii și de legislația în vigoare în domeniul salarizării. Prin urmare, contestația formulată de ........... SRL urmeaza a fi admisa, oferta depusa de ........... SRL impunandu-se a fi respinsa ca neconforma potrivit prevederilor art. 137 alin (2) lit c) si g) din H.G. nr. 395/2016: „Art. 137 (3) În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii:...... c) conţine în cadrul propunerii financiare preţuri care nu sunt rezultatul liberei concurenţe şi care nu pot fi justificate;...... g) în urma verificărilor prevăzute la art. 210 din Lege se constată că propunerea financiară are un preţ sau conţine costuri neobişnuit de scăzute în raport cu lucrările, produsele sau serviciile, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi şi calitativi solicitaţi prin caietul de sarcini.” În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit a) si b) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de ........... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ........... si va dispune anularea deciziei de declarare admisibila a ofertei depuse de ........... SRL, anularea raportului procedurii nr. 124.463/30.05.2023 precum si a tuturor comunicarilor subsecvente acestuia. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va dispune continuarea procedurii, dupa indeplinirea dispozitiilor de mai sus, prin reevaluarea admisibilitatii ofertei ........... SRL conform motivarii si stabilirea ofertei castigatoare dintre ofertele admisibile, potrivit criteriului de atribuire stabilit, in termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. Pagina 31 din 32

§ 42

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, Consiliul va respinge cererea de intervenție formulată de ........... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DISPUNE: În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit a) si b) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de ........... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ............ Dispune anularea deciziei de declarare admisibila a ofertei depuse de ........... SRL, anularea raportului procedurii nr. 124.463/30.05.2023 precum si a tuturor comunicarilor subsecvente acestuia. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune continuarea procedurii, dupa indeplinirea dispozitiilor de mai sus, prin reevaluarea admisibilitatii ofertei ........... SRL conform motivarii si stabilirea ofertei castigatoare dintre ofertele admisibile, potrivit criteriului de atribuire stabilit, in termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii. În temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu dispozițiile art. 61 și urm. din Codul de procedură civilă, respinge cererea de intervenție formulată de ........... SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 43

32

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.