Decizie 1564/2023
Decizie CNSC2023_1564_2023_Decizie_1564.pdf, BO2023_1564_2023_BO2023_1564.pdf
Document CNSC
OMNIA DEVELOPMENT SRL în contradictoriu cu AGENTIA NATIONALA PENTRU ARII NATURALE PROTEJATE
Decizia CNSC nr. 1564/C1/1427 din 07.07.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Servicii de elaborarea planuri de management și de informare și publicitate în cadrul proiectului COD SMIS 137346”, cod CPV: 79311100-8, s-a solicitat: - anularea solicitării de clarificări nr. 25/15.05.2023; - obligarea autorității contractante la măsuri de remediere; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată; - acces la dosarul achiziției. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Pagina 1 din 3Verifică pasajul în context →
DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de SC OMNIA DEVELOPMENT SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ARII NATURALE PROTEJATE. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.Verifică pasajul în context →
7. Vă rugăm să precizați care document reprezintă graficul Gantt de execuție a contractului/graficul pentru prestarea serviciilor / graficul „’sursa” (cu indicarea paginilor din ofertă unde acesta se regăsește) prezentat folosind un soft/program specializat pentru managementul proiectelor, din care s-au prezentat extrasele solicitate, respectiv: același Grafic Gantt, cu evidențierea drumului critic - vă rugăm indicați paginile unde acest extras se regăsește extras din același Grafic Gantt care să prezinte alocarea resurselor umane pe fiecare etapă, subactivitate și activitate, inclusiv efortul alocat fiecărui expert și entitatea din partea căruia participă expertul - vă rugăm indicați paginile unde acest extras se regăsește 8. Vă rugăm să precizați unde în cadrul propunerii tehnice ați inclus extrasul din același Grafic Gantt în care ați evidențiat drumul critic. 9. Vă rugăm să precizați unde în cadrul propunerii tehnice ați inclus extrasul din același Grafic Gantt în care ați prezent…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_1564_2023_Decizie_1564.pdf, BO2023_1564_2023_BO2023_1564.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1564/C1/1427 Data: 07.07.2023 Prin contestația nr. 110/25.05.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 28476/25.05.2023, formulată de SC OMNIA DEVELOPMENT SRL, cu sediul în București, sector 5, Str. Păușa, nr. 52, cod unic de înregistrare RO 27871553, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/40/2011, reprezentată legal prin administrator și convențional prin Avocat Vlad Jinaru, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, sect. 1, Calea Dorobanți, nr. 133, etaj 1, ap. 2, împotriva rezultatului procedurii de atribuire, întocmită de către AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ARII NATURALE PROTEJATE, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în București, sector 1, Strada Mărăcineanu Valter, cpt., nr. 1-3 în cadrul procedurii licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractatului de achiziții publice, având ca obiect: „Servicii de elaborarea planuri de management și de informare și publicitate în cadrul proiectului COD SMIS 137346”, cod CPV: 79311100-8, s-a solicitat: - anularea solicitării de clarificări nr. 25/15.05.2023; - obligarea autorității contractante la măsuri de remediere; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată; - acces la dosarul achiziției. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Pagina 1 din 3
DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de SC OMNIA DEVELOPMENT SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU ARII NATURALE PROTEJATE. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.
Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1564/C1/1427 Data: 07.07.2023 Prin contestația nr. 110/25.05.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 28476/25.05.2023, formulată de SC ......... SRL, cu sediul în ........., cod unic de înregistrare RO ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., reprezentată legal prin ......... și convențional prin Avocat ........., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ........., împotriva rezultatului procedurii de atribuire, întocmită de către ........., în
calitate
de
autoritate
contractantă,
cu
sediul în ........., ........., ............... în cadrul procedurii licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractatului de achiziții publice, având ca obiect: „Servicii de elaborarea planuri de management și de informare și publicitate în cadrul proiectului COD SMIS 137346”, cod CPV: 79311100-8, s-a solicitat: - anularea solicitării de clarificări nr. 25/15.05.2023; - obligarea autorității contractante la măsuri de remediere; - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată; - acces la dosarul achiziției. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În introducerea contestației, SC ......... SRL, prezintă un scurt istoric al derulării procedurii de atribuire. Susține că în etapa de analiză a propunerii tehnice, autoritatea contractantă a emis solicitarea de clarificări nr. 25/15.05.2023, care cuprinde un număr de 13 întrebări tendențioase, formulate neclar, care nu au suport în cerințele documentației de atribuire. Precizează că a răspuns acestei solicitări de clarificări, prin intermediul adresei nr. 585/19.05.2023. Pagina 1 din 47
Contestatorul solicită anularea acestei solicitări de clarificări invocând dispozițiile art. 8 alin. (1) lit. a), art. 10 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016 și jurisprudența CNSC. Potrivit contestatorului, întrebările din cuprinsul solicitării de clarificări, de la pct. 3 la pct. 13, vizează în esență graficul GANTT prezentat în cadrul ofertei, precizând că întrebările sunt contradictorii, niciuna dintre întrebările formulate neavând la bază informațiile din cuprinsul propunerii tehnice sau anumite deficiențe ale acesteia, ci
aspecte formale, de însemnătate redusă, care vizează modul de prezentare a propunerii tehnice. În susținerea alegațiilor, contestatorul prezintă întrebările de la punctul 3, 4, 7, 8, 9, 11, din cuprinsul solicitării de clarificări nr. 25/15.05.2023. Apreciază că abordarea autorității contractante încalcă principiile nediscriminării, al tratamentului egal și al transparenței. Contestatorul menționează că graficul GANTT și, în mod implicit, extrasele acestuia a fost întocmit folosind aplicația Microsoft Project, iar extrasele privind alocarea resurselor umane au fost întocmite folosind aceleași formule în Microsoft Excel, fiind exportate în format pdf pentru a putea fi integrate în propunerea tehnică, respectiv financiară și pentru a putea fi semnate cu semnătură electronică. În opinia contestatorului, singurul aspect care ar putea face obiectul clarificării, reprezintă fișierul editabil, care a fost prezentat în extensie pdf, însă prin prisma informațiilor pe care le prezintă, nu există nicio diferență între fișierul editabil și extensia pdf. Menționează că singura diferență pe care o conține fișierul editabil este reprezentată de formulele de calcul care au stat la baza generării graficului GANTT, respectiv a graficului în Excel privind alocarea de resurse umane. Susține că nu există nicio cerință în documentația de atribuire care să impună prezentarea informațiilor din spatele soft-ului care generează graficele. Menționează că graficul GANTT prezentat de toți ofertanții a preconizat demararea serviciilor cel târziu în aprilie 2023, având ca termen de finalizare finalul anului 2023. Evidențiază că serviciile ce fac obiectul contractului ce urmează să fie atribuit, presupun anumite activități care se pot desfășura doar în anumite perioade a unui an, însă autoritatea a întârziat organizarea procedurilor, ceea ce va determina prelungirea termenului de implementare stabilit prin contractul de finanțare și, în mod implicit, actualizarea graficului GANTT prezentat de ofertanți. Pentru toate aceste considerente, contestatorul apreciază că se impune anularea solicitării de clarificări înregistrată sub nr. 25/15.5.2023 și obligarea autorității contractante să dispună măsuri de remediere în sensul emiterii unor clarificări clare, precise și care să vizeze doar îndeplinirea cerințelor documentației de atribuire. În continuarea contestației, SC ......... SRL răspunde punctual la fiecare întrebare solicitată prin solicitarea de clarificări nr. 25/15.05.2023. Pagina 3 din 47
Contestatorul prezintă solicitările de la întrebarea 1: „Referitor la elaborarea și prezentarea ofertei tehnice, va rugam precizați motivul pentru care oferta tehnică depusă prezintă siglele Uniunii Europene, Guvernului României și a Instrumentelor Structurale 2014-2020, de la pagina 50 la pagina 609. Totodată vă rugăm să precizați modalitatea de respectare a solicitărilor caietului de sarcini prin includerea unui număr impresionant de secțiuni/paragrafe care conțin descrieri ale speciilor și habitatelor. De asemenea vă rugăm să precizați modalitatea de îndeplinire a cerinței conform căreia descrierile speciilor și a habitatelor
trebuiau a fi evitate în ceea ce privește prezentarea acestora în cadrul propunerilor tehnice”. SC ......... SRL apreciază că antetul sau sigla pe care le-a folosit în cadrul propunerii tehnice nu reprezintă un aspect ce poate prezenta relevanță în procesul de evaluare a ofertelor. Susține că afirmația potrivit căreia în cuprinsul propunerii tehnice a inclus un „număr impresionant de secțiuni/paragrafe care conțin descrieri ale speciilor și habitatelor”, încalcă cele statuate prin decizia CNSC nr. 193/C10/3135 din data de 26.01.2023. Afirmă că, în raport cu activitățile ce urmează să fie desfășurate în cadrul contractului, care diferă în funcție de specie și habitat, inclusiv prin prisma experților propuși, s-au evidențiat și aspecte pe care autoritatea contractantă încearcă să le valorifice ca fiind o încălcare a cerinței caietului de sarcini. Potrivit contestatorului, întrebarea 2 vizează aspecte nerelevante procesului de evaluare a ofertelor: „Vă rugam să specificați unde în oferta tehnică este prezentată experiența relevantă pentru derularea prezentului contract pentru toți membrii Asocierii”. În opinia contestatorului, solicitarea de clarificări încalcă dispozițiile art. 134 alin. (4) din HG nr. 395/2016, precizând că nu se înțelege dacă vizează experiența similară ca și modalitate de îndeplinire a cerinței de la cap. III.1.3) Capacitatea tehnică și profesională sau experiența specifică a experților propuși de fiecare membru al asocierii. Contrar
solicitării
autorității
contractante,
contestatorul menționează că în erata nr. EN1043000, prin care s-a modificat modul de formulare a cerinței nr. 1 cap. III.1.3), nu s-a solicitat ca ofertanții să prezinte experiența relevantă pentru toți membrii asocierii. Face trimitere la dispozițiile art. 14 alin. (1) din instrucțiunea ANAP nr. 2/2017. Potrivit contestatorului, experiența similară a asocierii este îndeplinită prin contractele prezentate în cadrul DUAE. Contestatorul apreciază că solicitarea de clarificări nu are la bază cerințele documentației de atribuire, solicitându-se lămurirea unor aspecte ce țin de evaluarea la etapa de analiză DUAE și lipsite de relevanță pentru etapa analizării propunerii tehnice. În ceea ce privește întrebarea 3 din solicitarea de clarificări, contestatorul afirmă că vizează aspecte pur formale care se regăsesc în propunerea tehnică: „Vă rugăm să ne indicați Graficul Gantt de execuție a contractului/graficul pentru prestarea serviciilor realizat într-un soft specializat de management de proiect (cu indicarea paginilor din ofertă Pagina 5 din 47
unde aceasta se regăsește), în care sunt evidențiat toate aceste elemente: - activitățile, sub activitățile și etapele propuse de ofertant în vederea îndeplinirii contractului; - inclusiv momentele semnificative ale proiectului/punctele de referință/jaloanele aferente; - planificarea, succesiunea, interdependența, cât și durata activităților, sub activităților și etapelor, cu evidențierea momentelor semnificative ale proiectului/punctele de referință/jaloanele și utilizarea
resurselor și în corelare cu informațiile prezentate în secțiunea 2.2. a propunerii tehnice”. Contestatorul apreciază că solicitarea de clarificări este neclară deoarece nu se înțelege ce anume vizează întrebarea și încalcă dispozițiile art. 134 din HG nr. 395/2016. Invocă în susținere prevederile art. 127 din HG nr. 395/2016. În opinia contestatorului, din conținutul solicitării de clarificări rezultă că, în etapa de evaluare, propunerea sa tehnică nu a fost verificată, având în vedere că toate informațiile se aflau în cuprinsul acesteia, astfel: - Graficul Gantt de execuție a contractului - se regăsea la paginile 541 - 598 din propunerea tehnică; - Activitățile, subactivitățile și etapele propuse de ofertant în vederea îndeplinirii contractului - aceste informații se regăsesc în propunerea tehnică, Capitolul 3. Planificarea activităților, Subcapitolul 3.1. graficul gantt de execuție a contractului, pag. 541 - 545, pag. 546 - 558, pag. 559 - 572, pag. 582 - 598; - Momentele semnificative ale proiectului/punctele de referință/ jaloanele aferente - aceste informații se regăsesc în propunerea tehnică, Capitolul 3. Planificarea activităților, Subcapitolul 3.1. graficul Gantt de execuție a contractului, pag. 541 - 545, pag. 546 - 558, pag. 559 - 572, pag. 573 - 581, pag. 582 - 598; - Planificarea, succesiunea și interdependența, cât și durata activităților, subactivităților și etapelor, cu evidențierea momentelor semnificative ale proiectului/ punctele de referință / jaloanele și utilizarea resurselor pentru fiecare etapă, în raport cu necesitatea atingerii rezultatelor și în corelare cu informațiile prezentate în secțiunea 2.2. a propunerii tehnice - aceste informații se regăsesc în propunerea tehnică, Capitolul 3. Planificarea activităților, Subcapitolul 3.1. graficul gantt de execuție a contractului, pag. 582 - 598, planificarea succesiunea și interdependența, cât și durata activităților, sub activităților și etapelor, cu evidențierea momentelor semnificative ale proiectului/punctele de referință/jaloanele fiind evidențiate și la pag. 546-558. Invocă în susținere prevederile art. 127 alin. (1) lit. b) și f) din HG. nr. 395/2016 și jurisprudența CNSC. În ceea ce privește întrebarea nr. 4, contestatorul menționează că vizează aspecte pur formale care se regăsesc în propunerea tehnică: „Vă rugăm să precizați unde în cadrul propunerii tehnice ați inclus extrasul din același grafic Gantt care să prezinte alocarea resurselor umane pe fiecare etapă, subactivitate și activitate, inclusiv efortul alocat fiecărui Pagina 7 din 47
expert și entitatea din partea căruia participă expertul. Pentru a evita neclarități ulterioare, vă rugăm să prezentați același grafic Gantt care a fost încărcat, dar care să prezinte și coloane cu predecesori vizibilă în totalitate”. Contestatorul precizează că extrasul din graficul Gantt, cu prezentarea alocării resurselor umane pe fiecare etapă, subactivitate și activitate, inclusiv efortul alocat fiecărui expert și entitatea din partea căruia participă expertul, sunt prezentate în propunerea tehnică,
Capitolul 3. Planificarea activităților, Subcapitolul 3.1. graficul Gantt de execuție a contractului, la paginile 582 - 598. La întrebarea nr. 5, din cuprinsul solicitării de clarificări, se solicită următoarele: „Vă rugăm să precizați modalitatea de îndeplinire a cerinței conform căreia graficul Gantt de execuție a contractului trebuie să fie corelat cu informațiile prezentate în secțiunea 2.2, tocmai din perspectiva faptului că în secțiunea 2.2 ați cuprins etape diferite care nu au putut fi corelate cu etapele graficului Gantt”. Contestatorul apreciază că a respectat în totalitate cerința din documentația de atribuire conform căreia graficul Gantt de execuție a contractului trebuie să fie corelat cu informațiile, respectiv etapele din secțiunea 2.2. a Propunerii tehnice. Prezintă în susținere, sub formă tabelară corelarea informațiilor prezentate în graficul Gantt cu secțiunea 2.2., informații ce se regăsesc în propunerea tehnică, indicând paginile din secțiunea 2.2. a Propunerii tehnice în care se regăsesc toate etapele prezentate de ofertant pag. 541 - 545, pag. 546 - 558, pag. 559 - 572, pag. 582 – 598. Potrivit contestatorului, prin solicitarea de clarificări înregistrată sub nr. 25/15.5.2023, la întrebarea nr. 6, se solicită următoarele: „Vă rugăm să precizați modalitatea de îndeplinire a cerințelor privind prezentarea extraselor solicitate în această secțiune, specific solicitate a fi extrase din graficul Gantt de execuție a contractului, grafic și extrase care trebuiau prezentat într-un soft/program specializat de management de proiect, având în vedere că acele extrase prezentate de către Dvs. reprezintă tabele în Microsoft Word și/sau Microsoft Excel”. Susține că prin documentația de atribuire, respectiv fișa de date, s- a solicitat ca graficul pentru prestarea serviciilor să fie prezentat folosind un program/soft specializat pentru managementul proiectelor, fără a se indica un anumit soft. Contestatorul menționează că a realizat graficul Gantt de execuție a contractului și extrasele aferente, solicitate prin formularul nr. 13 și fișa de date cu ajutorul a 2 soft-uri/programe de management de proiect, și anume Microsoft Excel și Microsoft Project. În cadrul acestei secțiuni, contestatorul susține că nu a prezentat niciun tabel realizat în Microsoft Word, așa cum afirmă autoritatea contractantă. Invocă în susținere prevederile art. 75 din Legea nr. 98/2016, coroborate cu cele ale art. 123 și art. 134 din HG nr. 395/2016, și jurisprudența CNSC. Face trimitere la tabelul prezentat pentru întrebarea nr. 5, afirmând că a îndeplinit în integralitate și cerința referitoare la corelarea graficului Gantt cu secțiunea 2.2. a propunerii tehnice. Pagina 9 din 47
În ceea ce privește întrebarea 7 din cuprinsul solicitării de clarificări, contestatorul menționează că se solicită următoarele: „Vă rugăm să precizați care document reprezintă graficul Gantt de execuție a contractului/graficul pentru prestarea serviciilor/graficul sursă (cu indicarea paginilor/din oferta unde acesta se regăsește) prezentat folosind un soft/program specializat pentru managementul proiectelor, din care s-au prezentat extrasele solicitate, respectiv: - același grafic Gantt, cu evidențierea drumului critic - vă rugăm să indicați paginile unde acest extras se regăsește.
- extras din același Gantt care să prezinte alocarea resurselor umane pe fiecare etapă, subactivitate, inclusiv efortul alocat fiecărui expert și entitatea din partea căruia participă expertul - vă rugăm indicați paginile unde acest extras se regăsește”. Contestatorul afirmă că aceeași întrebare privind „evidențierea drumului critic” și „alocarea resurselor umane pe fiecare etapă”, se regăsește și în întrebările nr. 11 și nr.6, precizând că toate aceste informații solicitate se regăsesc în cuprinsul propunerii sale tehnice. Prin solicitarea de clarificări înregistrată sub nr. 25/15.05.2023, la întrebarea nr. 8, se solicită următoarele: „Vă rugăm să precizați unde în cadrul propunerii tehnice ați inclus extrasul din același grafic gantt în care ați evidențiat drumul critic”. Contestatorul menționează că din analiza întrebărilor prezentate anterior, rezultă faptul că drumul critic a fost identificat de autoritatea contractantă, iar din propunerea tehnică transmisă până la data limită de depunere a ofertelor, confirmă îndeplinirea acestei cerințe. În ceea ce privește întrebarea nr. 9 din solicitarea de clarificări transmisă de autoritatea contractantă, contestatorul prezintă cuprinsul acesteia: „Vă rugăm să precizați unde în cadrul propunerii tehnice ați inclus extrasul din același grafic Gantt în care ați prezentat alocarea resurselor umane pe fiecare etapă, subactivitate și activitate, inclusiv efortul alocat fiecărui expert și entitatea din partea căruia participa expertul”. Potrivit contestatorului, aceeași întrebare a fost formulată și în cadrul întrebărilor nr. 6 și 7 din solicitarea de clarificări, apreciind că nu rezultă în ce constă solicitarea autorității contractante. Susține că informațiile solicitate se regăsesc în cuprinsul propunerii tehnice. La întrebarea nr. 10 din cuprinsul solicitării de clarificări, s-au solicitat următoarele: „Vă rugăm să ne puneți la dispoziție fișierul sursă al graficului Gantt prezentat în cadrul ofertei, într-un program specializat de management al proiectelor și care să cuprindă toate informațiile solicitate”. În opinia contestatorului, întrebarea nr. 10 este în contradicție cu toate celelalte întrebări formulate în cadrul solicitării de clarificări, în care se afirmă că nu a identificat graficul Gantt sau extrasele acestuia. Precizează că fișierul sursă a fost prezentat în cadrul propunerii tehnice, cuprinzând toate informațiile impuse prin documentația de atribuire și că nu există nicio cerință în documentația de atribuire care să impună prezentarea informațiilor din spatele soft-ului care generează graficele. Pagina 11 din 47
Prin solicitarea de clarificări a autorității contractante, la întrebarea nr. 11, se solicită următoarele: „Vă rugăm să precizați modalitatea de prezentare a drumului critic și motivați existența tuturor etapelor identificate propuse ca fiind pe drumul critic”. Contestatorul face trimitere la cerința din documentația de atribuire, respectiv, în cadrul fișei de date, astfel: „3.2. Diagrama drumului critic (această secțiune va cuprinde diagrama drumului critic, respectiv acele etape, subactivități, activități care influențează în mod definitiv durata întregului contract). Această diagramă trebuie să
evidențieze pe drumul critic aceleași etape, subactivitati, activități, regăsite și în versiunea Graficului Gantt de la secțiunea 3.1”. În opinia contestatorului, cât timp prin documentația de atribuire nu a fost propus un anumit număr de etape pentru drumul critic, este indubitabil că ofertanții aveau, inclusiv, posibilitatea de a considera toate etapele propuse pentru îndeplinirea subactivităților și a activităților ca fiind critice. Face trimitere la prevederile art. 65 alin. (2) și art. 133 alin. (1) și art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016. Menționează că prin răspunsul la solicitarea de clarificări a evidențiat autorității contractante că diagrama drumului critic a fost prezentată în cadrul propunerii tehnice depuse, în cadrul secțiunii 3.2. Diagrama drumului critic, conform cerințelor formularului nr. 13 și fișei de date. Susține că a prezentat în propunerea sa tehnică atât în extrasul drumului critic de la pag. 559 - 572, cât și în diagrama drumului critic de la pag. 600 – 601, toate etapele de derulare a contractului. Mai mult decât atât, contestatorul afirmă că a respectat în totalitate cerința formularului nr. 13 și a fișei de date, conform căreia diagrama drumului critic și implicit extrasul drumului critic trebuie să evidențieze aceleași etape prezentate în graficul gantt de la secțiunea 3.1. Prin raportare la cele învederate, contestatorul apreciază că se impune anularea solicitării de clarificări, cu motivarea că prin documentația de atribuire nu a fost propus un anumit număr de etape pentru drumul critic, și că ofertanții aveau, inclusiv, posibilitatea de a considera toate etapele propuse pentru îndeplinirea subactivităților și a activităților ca fiind critice. În ceea ce privește întrebarea nr. 12 din solicitarea de clarificări transmisă de autoritatea contractantă, contestatorul precizează că se solicită următoarele: „Vă rugăm să precizați modalitatea în care a fost construită curba «S», mai exact cum au fost estimate procentele aferente progresului fizic”. Contestatorul face trimitere la cerința indicată în cadrul documentației de atribuire, din cuprinsul fișei de date, unde s-au specificat următoarele: „3.3. Curba «S» a progresului fizic (această secțiune va prezenta estimarea progresului fizic în cadrul contractului și va fi utilizat în derularea contractului ca un indicator de performanță, respectiv pentru a putea anticipa eventuale sincope în ceea ce privește finalizarea la timp a activităților contractului, prin comparația curbei «S» estimată și prezentată la momentul depunerii ofertei tehnice cu Pagina 13 din 47
versiunile reale ale curbei «S», la anumite momente stabilite de derulare a contractului – trimestrial”. Contestatorul precizează că potrivit acestei cerințe, rezultă că operatorilor economici interesați să depună ofertă în cadrul procedurii, nu le incumbă obligația de preciza modalitatea în care a fost construită curba „S”, mai exact de a detalia cum au fost estimate procentele aferente progresului fizic. Susține că, prin răspunsul la clarificări a învederat autorității contractante că toate informațiile privind Curba «S» se regăsesc în
propunerea tehnică, cap. 3.3., pag. 602 și a fost construită în Microsoft Excel, pe baza numărului de zile alocat experților în graficul Gantt, raportat la perioada de desfășurare a contractului. În ceea ce privește întrebarea cu nr. 13 din solicitarea de clarificări nr. 25/15.5.2023, contestatorul menționează că se solicită următoarele: „Vă rugăm să ne precizați care este documentul și paginile unde se regăsește acest document, respectiv graficul Gantt «sursa» pe baza căruia ați prezentat oferta financiară și să ne transmiteți și varianta editabilă a acestuia, respectiv același grafic Gantt care va conține în propunerea financiară și valorile ofertate pe fiecare etapă, subactivitate și activitate în parte și care va trebui să corespundă cu valorile din cadrul formularului de ofertă și a anexelor la acesta”. Contestatorul apreciază că evaluarea ofertei sale nu a fost finalizată de autoritatea contractantă, potrivit dispozițiilor art. 133 HG nr. 395/2016. Susține că toate informațiile solicitate prin întrebarea nr. 13 se regăsesc în oferta sa, la paginile 541 - 598. Contestatorul menționează că autoritatea contractantă nu are dreptul să solicite informații referitoare la propunerea financiară în etapa de evaluare tehnică, deoarece prezentarea de către ofertant a valorii ofertei, poate duce la descalificarea acestuia, invocând în susținere art. 60 alin. (2) și (3) din HG nr. 395/2016. În concluzia contestației, SC ......... SRL solicită anularea solicitării de clarificări nr. 25/15.5.2023 ca fiind nelegală, obligarea autorității contractante să emită clarificări clare, precise care vizează doar îndeplinirea cerințelor documentației de atribuire și acces la dosarul achiziției. Invocă în susținere prevederile art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (1) art. 26 alin. 2 lit. a) și b) din Legea 101/2016. În probațiune, anexează contestației următoarele documente: - Decizia nr. 193/C10/3135/26.01.2023, anexa 1; - solicitarea de clarificări nr. 25/15.5.2023, anexa 2; - răspuns solicitare de clarificări nr. 585/19.05.2023, anexa 3; - împuternicire avocațială în original. Prin adresa nr. 3748/31.05.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 29689/06.06.2023, autoritatea contractantă transmite punctul de vedere cu privire la contestația depusă de SC ......... SRL, solicitând respingerea acesteia ca nefondată. Autoritatea contractantă menționează că nu a emis niciun act privind rezultatul procedurii care poate fi contestat în condițiile legii, Pagina 15 din 47
procedura de atribuire a contractului fiind în desfășurare, respectiv în etapa de evaluare a propunerilor tehnice. Invocă în susținere prevederile art. 133 alin. (2) din HG nr. 395/2016 și Legea nr. 98/2016. Autoritatea contractantă menționează că în cadrul unei etape de evaluare, fie cea de calificare, tehnică sau financiară, poate solicita clarificări cu privire la conținutul ofertei.
Apreciază că admiterea unei contestații ce vizează o solicitare de clarificări privind conținutul propunerii tehnice, poate vicia întregul proces de evaluare a ofertelor depuse. În opinia autorității contractante, solicitarea de clarificări nr. 25/15.05.2023, este în acord cu cerințele din documentația de atribuire și unicul scop al acesteia este de a permite efectuarea unei evaluări corecte a ofertei depuse de contestator. Apreciază criticile contestatorului ca fiind lipsite de fundament și că nu pot fi asimilate unor motive de nelegalitate ale solicitării de clarificări. În opinia autorității contractante, solicitările de clarificări care au fost adresate sunt corect și clar formulate, contestatorul fiind în măsură să ofere răspunsuri la toate întrebările. Susține că unicul scop al întrebărilor adresate contestatorului a fost doar acela de a lămuri membrii comisiei de evaluare cu privire la aspecte care sunt neclare în ceea ce privește informațiile prezentate în cuprinsul propunerii tehnice. Pentru a clarifica aceste aspecte, autoritatea contractantă prezintă în cuprinsul punctului de vedere raționamentele care au stat la baza formulării fiecărei întrebări din solicitarea de clarificări nr. 25/15.05.2023. În ceea ce privește întrebarea nr. 1, autoritatea contractantă menționează că în procedura de analizare a ofertei contestatorului, s-a observat că acesta a folosit în cadrul ofertei siglele Uniunii Europene, Guvernului României și a Instrumentelor Structurale 2014-2020. În opinia autorității contractante, este de notorietate faptul că nimeni nu poate utiliza fără drept însemne sau sigle oficiale iar, în situația actuală, consideră necesar a clarifica temeiul în baza căruia contestatorul a utilizat aceste însemne. Potrivit autorității contractante, a existat supoziția că SC ......... SRL, ar fi putut beneficia de finanțare nerambursabilă pentru scrierea ofertei sale sau că informațiile pe care le prezintă să fie preluate din conținutul altor livrabile întocmite în proiecte care să fi fost finanțate din fonduri nerambursabile. Precizează că acest contract care urmează a fi atribuit, este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, fiind necesar a verifica să nu existe vreo suprapunere sau dublă finanțare a activității de scriere a ofertei cu activitățile de implementare a contractului sau chiar a activităților din contract. Susține că, în analizarea ofertei contestatorului, s-a constatat că acesta a inclus în oferta sa un număr foarte mare de simple descrieri ale speciilor și habitatelor, deși în caietul de sarcini, la pct. 14.2.1 este Pagina 17 din 47
precizat foarte clar că: „Ofertantul are obligația de a elabora și prezenta oferta tehnică astfel încât să fie evidențiată propria abordare cu privire la îndeplinirea contractului, evitând copierea informațiilor din caietul de sarcini, prezentarea descrierilor ariilor protejate și/sau a speciilor prezentate, acestea nefiind relevante în această etapă”. Afirmă că scopul acestei cerințe rezidă în faptul că pentru autoritatea contractantă prezintă relevanță modul în care ofertanții dovedesc că pot derula cu succes activitățile. Precizează că prezentarea unei oferte nejustificat de stufoase, bazată pe simpla copiere de
informații din literatura de specialitate despre specii și habitate, nu reprezintă elemente care să justifice acordarea unui punctaj mai mare sau să denote o relevanță deosebită a conținutului ofertei. Menționează că de aceea a fost impusă cerința, pentru a se evita descrierea speciilor și habitatelor, iar rolul acestor clarificări a fost acela de a se analiza motivele pentru care contestatorul a introdus totuși în cuprinsul ofertei sale astfel de descrieri. În ceea ce privește întrebarea nr. 2 din cuprinsul solicitării de clarificări, autoritatea contractantă apreciază că existența unei cerințe exprese în caietul de sarcini, oferă ofertanților obligația să o respecte. În ceea ce privește afirmațiile contestatorului cu privire la această solicitare, autoritatea contractantă susține că cerința de a se prezenta „o scurtă descriere a profilului ofertantului și a domeniului de activitate”, nu are cum să vizeze experiența experților propuși și nici cerința privind experiența specifică ale cărei criterii sunt stabilite clar în fișa de date și care are reguli specifice de analiză, prin însumare la nivelul tuturor membrilor ofertantului. Autoritatea contractantă precizează că în cuprinsul propunerii tehnice a contestatorului, nu a identificat unde anume se regăsește, „o scurtă descriere a profilului ofertantului și a domeniului de activitate, alături de experiența relevantă”, fiind identificată doar descrierea și experiența relevantă a liderului asocierii. În ceea ce privește întrebarea nr. 3 din cuprinsul solicitării de clarificări, autoritatea contractantă face trimitere la cerințele caietului de sarcini pentru întocmirea graficului gantt, care se regăsesc la pct. 14.2.1, pct. 3. Autoritatea contractantă susține că analizând tabelele și graficele pe care contestatorul le-a inclus în oferta sa tehnică, a constatat faptul că mai multe astfel de tabele și grafice sunt denumite grafic Gantt și că nu au fost elaborate folosind un program specializat pentru managementul proiectelor. Afirmă că graficul pe care contestatorul îl denumește grafic Gantt de execuție a contractului cu evidențierea succesiunii și interdependenței activităților, subactivităților și etapelor și a momentelor semnificative ale proiectului/jaloane, este elaborat într-un program specializat pentru managementul proiectelor însă nu conține toate informațiile solicitate conform caietului de sarcini, despre care autoritatea contractantă a impus să poată fi verificate. Apreciază că, în această situație, este nevoie de clarificarea din partea contestatorului în ceea ce privește strategia sa și modul în care Pagina 19 din 47
acesta a prezentat graficul Gantt, conform solicitărilor documentației de atribuire. Apreciază că solicitarea de clarificare este clară și este formulată în perfectă concordanță cu cerința din caietul de sarcini. În ceea ce privește întrebarea nr. 4 din cuprinsul solicitării de clarificări, autoritatea contractantă menționează că nu a regăsit aceste informații în cuprinsul ofertei tehnice depuse de către contestator. Face trimitere la cerințele caietului de sarcini, pagina 50, punctul 14.2.1,
subpunctul 3.3, precizând că SC ......... SRL nu a respectat aceste cerințe ale documentației. Referitor la întrebarea nr. 5 din cuprinsul solicitării de clarificări, autoritatea contractantă susține că în urma analizării ofertei contestatorului, a constatat că în secțiunea 2.2. a ofertei, sunt enumerate mai multe etape decât cele care se regăsesc evidențiate în graficul Gantt. Menționează că prin această solicitare, autoritatea contractantă a dorit să clarifice modul în care contestatorul a realizat corelarea tuturor etapelor pe care le-a prevăzut în secțiunea 2.2. a ofertei, cu informații despre fiecare aceste etape care să se regăsească în graficul Gantt. Face trimitere la cerințele caietului de sarcini, pagina 50, punctul 14.2.1, subpunctul 3.1. Pentru întrebarea nr. 6 din solicitarea de clarificări nr. 25/ 15.05.2023, autoritatea contractantă face trimitere la cerințele caietului de sarcini. Potrivit autorității contractante, în analizarea ofertei depuse de către contestator, a constatat că o parte din tabelele depuse cu titlu de „extrase din graficul Gantt” nu reprezintă extrase ale graficului realizat într-un software de management de proiect. Susține că nu a impus utilizarea unui anume software și nici nu s-a apreciat relevant software-ul utilizat de ofertanți. Subliniază faptul că important este ca graficele să fie realizate utilizând un astfel de software, indiferent de producător. Apreciază că Microsoft Excel, utilizat de contestator, este un simplu software de calcul tabelar și nu un software de planificare/management de proiect. Menționează că, în acest context, autoritatea contractantă a considerat necesar să solicite contestatorului să clarifice modul în care a înțeles să îndeplinească cerința privind prezentarea de versiuni ale graficului gantt, care să evidențieze aspecte distincte extrase din graficul realizat într-un software specializat. În ceea ce privește întrebarea nr. 7 din cuprinsul solicitării de clarificări, autoritatea contractantă face trimitere la cerințele caietului de sarcini, pagina 50, punctul 14.2.1, subpunctul 3. Reiterează din mențiunile folosite pentru întrebarea nr. 3 și susține că din documentele transmise de către contestator, rezultă că extrasele par a fi din două grafice diferite (unul realizat în MS Excel și unul realizat în MS Project), acesta fiind motivul pentru care s-a solicitat precizarea clară a graficului apreciat ca fiind cel sursă din care s-au realizat Pagina 21 din 47
extrasele și, de asemenea să se precizeze care sunt extrasele solicitate, cât timp unul dintre acestea este doar un tabel în MS Excel sau Word. Pentru întrebarea nr. 8 din cuprinsul solicitării de clarificări, autoritatea contractantă menționează că motivul pentru care s-a solicitat contestatorului să precizeze unde în cadrul propunerii tehnice a inclus extrasul din același grafic Gantt în care a fost evidențiat drumul critic, îl reprezintă faptul că nu a denumit un singur grafic/tabel ca fiind graficul Gantt inițial/sursă din care a realizat extrasele, prezentând extrase ale graficului solicitat atât utilizând MS Excel cât și MS Project.
Autoritatea contractantă susține că pentru a putea verifica îndeplinirea cerinței privind prezentarea drumului critic ca extras al graficului Gantt, trebuie să existe posibilitatea verificării faptului că în cadrul graficului Gantt sunt evidențiate activitățile situate pe drumul critic și că acestea se regăsesc și în extrasul prezentat. În ceea ce privește întrebarea nr. 9 din cuprinsul solicitării de clarificări, autoritatea contractantă confirmă faptul că întrebările nr. 4 și nr. 9 sunt identice, dintr-o eroare, însă apreciază că acest aspect nu prejudiciază cu nimic contestatorul, acesta putând să facă trimitere la răspunsul deja prezentat. Contrar alegațiilor contestatorului, autoritatea contractantă precizează că la întrebarea nr. 9 nu se reiau aspectele vizate de întrebările 6 și 7. Susține că motivația autorității contractante în ceea ce privește solicitarea insistentă de a răspunde întrebărilor în legătură cu graficul Gantt și extrasele din acesta este justificată de faptul că există o cerință expresă în caietul de sarcini, iar ofertanții sunt obligați să o respecte. Referitor la întrebarea nr. 10 din cuprinsul solicitării de clarificări nr. 25/15.05.2023, autoritatea contractantă afirmă că SC ......... SRL a interpretat în mod total eronat solicitarea, aceasta venind în susținerea celorlalte solicitări. Precizează că motivul acestei solicitări fiind acela de a obține fișierul sursă al graficului Gantt, astfel încât să poată fi verificată direct în cadrul acestor documente prezentarea informațiilor solicitate prin intermediul caietului de sarcini. În ceea ce privește întrebarea nr. 11 din cuprinsul solicitării de clarificări, autoritatea contractantă apreciază că are dreptul să solicite clarificări cu privire la modul în care ofertanții decid să își prezinte propunerile tehnice, cât timp anumite informații din cadrul acestora sunt neclare membrilor acesteia. Precizează că, în ceea ce privește drumul critic, solicitarea de clarificare adresată contestatorului, a fost enunțată în contextul în care în cadrul oricărui proiect există activități/subactivități/etape importante dar și unele critice, drumul critic fiind construit doar de activități critice, interconectate prin dependențe de activități. Referitor la întrebarea nr. 12 din cuprinsul solicitării de clarificări nr. 25/15.05.2023, autoritatea contractantă afirmă că nu vizează aspecte formale, ci furnizează lămuriri privind corectitudinea curbei „S” prezentată, fiind în acord cu cerințele impuse prin documentația de atribuire, caietul de sarcini, secțiunea 14.2.1., punctul 3.3. Pagina 23 din 47
Pentru întrebarea nr. 13 din cuprinsul solicitării de clarificări, autoritatea contractantă afirmă că a solicitat fișierul sursă pe baza căruia ofertantul și-a construit oferta financiară, solicitare justificată în contextul în care membrii comisiei de evaluare trebuie să poată realiza comparația celor două documente, cel prezentat în propunerea tehnică, cu cel prezentat în propunerea financiară, făcând trimitere la prevederile documentației de atribuire, mai exact caietul de sarcini, secțiunea 14.2.1.
Autoritatea contractantă solicită respingerea contestației formulate de ................. ca fiind neîntemeiată. Invocă în susținere prevederile art. 134 din HG nr. 395/2016. Întrucât ................. a solicitat accesul la dosarul cauzei, prin adresa nr. 32652/1427/C1/16.06.2023, Consiliul i-a comunicat termenul de studiere a dosarului și implicit de depunere a concluziilor scrise; acesta s-a prezentat la sediul CNSC în data de 20.06.2023. În urma studierii dosarului achiziției, ................. transmite concluzii scrise prin adresa nr. 138/21.06.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 33670/22.06.2023. Contestatorul își menține criticile, reiterându-le din cuprinsul contestației formulare și solicită admiterea contestației sale. Contestă nelegalitatea procesului de evaluare analizând procesul verbal 3 (nr. 22/12.05.2023) și, punctul de vedere expert cooptat (nr. 21/12.05.2023), susținând că toate aspectele evaluate și semnalate în cadrul procesului verbal sunt exclusiv copiate din punctul de vedere al expertului cooptat. Contestatorul apreciază că membrii comisiei de evaluare, cu drept de vot, au semnat procesul verbal, dar nu au evaluat și nu au identificat niciun aspect tehnic, toate elementele evaluării, fiind copiate de fapt din punctul de vedere al expertului cooptat. Invocă în susținere jurisprudența CNSC, prevederile art. 134 alin. (1); art. 60 alin. (2) - (3) din HG nr. 395/2016 și solicită anularea solicitării de clarificări nr. 25/15.05.2023 emisă de autoritatea contractantă și a procesului verbal nr. 22/12.05.2023 și obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere constând în asumarea responsabilității de către membrii comisiei de evaluare cu drept de vot în cadrul prezentei proceduri. Prin corespondența electronică nr. 147/26.06.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 34364/26.06.2023, contestatorul transmite dovada cheltuielilor de judecată. Prin adresa nr. 623/30.05.2023, înregistrată la CNSC sub nr. 29225/30.05.2023, contestatorul depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 209195175/1/1 tranzacția nr. 1337830978/62633117 din data de 30.05.2023, eliberată de CEC Bank Sucursala Victoria, în cuantum de 338.123,90 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura licitație deschisă pentru atribuirea contractului de achiziții publice având ca obiect: „Servicii de elaborarea planuri de management și de informare Pagina 25 din 47
și publicitate în cadrul proiectului COD SMIS 137346”, cod CPV: 79311100-8, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând în SEAP, anunțul de participare nr. CN1050136/09.12.2022, conform căruia valoarea estimată a procedurii este 16.906.195,00 lei fără TVA. Conform cap. II.2.5 din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „Cel mai bun raport calitate-preț”. Anterior, în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, SC ......... SRL a formulat contestația nr. 323/19.12.2022, înregistrată la Consiliul
Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 62419/20.12.2022, împotriva documentației de atribuire. Urmare a soluționării contestației formulată anterior de ......... SRL, Consiliul a pronunțat Decizia nr. 193/C10/3135 din data 26.01.2023 prin care a dispus astfel: „În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestația formulată de ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .......... Dispune remedierea documentației de atribuire, astfel: - eliminarea limitării numărului de pagini pentru descrierea detaliată a activităților (secțiunea 2.2 a pct. IV.4.1 – „Modul de prezentare al propunerii tehnice” din fișa de date); - completarea pct. III.1.1.a) din fișa de date a achiziției cu numele tuturor membrilor organelor decizionale ale autorității contractante ce au legătură cu procedura de atribuire, precum și al oricăror altor persoane din cadrul autorității contractante ce pot influența conținutul documentelor achiziției și/sau desfășurarea procedurii de atribuire, cum sunt cei trei semnatari ai caietului de sarcini, inclusiv cu numele persoanelor cu funcții de decizie în cadrul furnizorului de servicii de achiziție implicat în procedura de atribuire; numele membrilor comisiei de evaluare vor fi menționate doar dacă există desemnată o asemenea comisie, precum și ale experților cooptați, dacă sunt desemnați deja, potrivit celor menționate în motivare. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune publicarea tuturor modificărilor menționate mai sus în SEAP în termen de 10 zile de la comunicarea prezentei decizii precum și stabilirea unei noi date limită pentru depunerea ofertelor la un interval de minimum 10 zile de la publicarea în SEAP a modificărilor documentației. În temeiul dispozițiilor art.26 alin.(6) din Legea nr.101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, critica referitoare la factorul de evaluare 2.2. Gradul de adecvare al Graficului GANTT și ca rămase fără obiect celelalte critici. În temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, coroborat cu art. 453 alin. (2) teza I din Codul de Procedură Civilă, obligă autoritatea contractantă la plata către contestator a sumei de 1000 lei, reprezentând parte din cheltuielile efectuate cu soluționarea contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare”. Pagina 27 din 47
Ulterior pronunțării deciziei anterior menționată, autoritatea contractantă a continuat procedura de atribuire, fiind depuse 4 oferte, printre care se regăsește și oferta Asocierii SC ......... SRL – .................. În etapa de verificare a conformității propunerilor tehnice cu specificațiile din caietul de sarcini, autoritatea contractantă a transmis Asocierii SC ......... SRL – ................. adresa nr. 25/15.05.2023, prin care a solicitat acestuia mai multe clarificări.
Urmare a luării a solicitării de clarificări anterior menționată, ......... SRL a formulat contestația care face obiectul prezentei, solicitând anularea adresei de solicitare clarificări și obligarea la emiterea unor clarificări clare, precise și care să vizeze doar îndeplinirea cerințelor de calificare. Solicitările de clarificări contestate de ......... SRL se regăsesc la pozițiile 1-13 din adresa de solicitare clarificări nr. 25/15.05.2023, având următorul conținut: „1. Referitor la elaborarea și prezentarea ofertei Tehnice, vă rugăm precizați motivul pentru care Oferta tehnică depusă prezintă siglele Uniunii Europene, Guvernului României și a Instrumentelor Structurale 2014-2020, de la pagina 50 la pagina 609. Totodată vă rugăm să precizați modalitatea de respectare a solicitărilor caietului de sarcini prin includerea unui număr impresionant de secțiuni/paragrafe care conțin descrieri ale speciilor și habitatelor. De asemenea vă rugăm să precizați modalitatea de îndeplinire a cerinței conform căreia descrierile speciilor și a habitatelor trebuiau a fi evitate în ceea ce privește prezentarea acestora în cadrul propunerilor tehnice. 2. Vă rugăm să specificați unde în oferta tehnică este prezentată experiența relevantă pentru derularea prezentului contract pentru toți membrii Asocierii. 3. Vă rugam să ne indicați Graficul Gantt de execuție a contractului/ graficul pentru prestarea serviciilor realizat într-un soft specializat de management de proiect (cu indicarea paginilor din ofertă unde acesta se regăsește), în care sunt evidențiate toate aceste elemente: activitățile, subactivitățile și etapele propuse de ofertant în vederea îndeplinirii contractului, inclusiv momentele semnificative ale proiectului / punctele de referință / jaloanele aferente; planificarea, succesiunea și interdependența, cât și durata activităților, subactivitatilor și etapelor, cu evidențierea momentelor semnificative ale proiectului / punctele de referință / jaloanele și utilizarea resurselor pentru fiecare etapa, în raport cu necesitatea atingerii rezultatelor și în corelare cu informațiile prezentate în secțiunea 2.2. a propunerii tehnice. 4. Vă rugăm să precizați unde în cadrul propunerii tehnice ați inclus extrasul din același Grafic Gantt care să prezinte alocarea resurselor umane pe fiecare etapă, subactivitate și activitate, inclusiv efortul alocat fiecărui expert și entitatea din partea căruia participa expertul. Pentru a evita neclarități ulterioare, vă rugăm să prezentația același grafic GANTT care a fost încărcat, dar care să prezinte și coloana cu Predecesori vizibilă în totalitate. 5. Vă rugăm să precizați modalitatea de îndeplinire a cerinței conform căreia Graficul Gantt de execuție a contractului trebuie să fie corelat cu informațiile prezentate în secțiunea 2.2, tocmai din perspectiva faptului că în Pagina 29 din 47
secțiunea 2.2 ați cuprins etape diferite care nu au putut fi corelate cu etapele graficului Gantt. 6. Vă rugăm să precizați modalitatea de îndeplinire a cerințelor privind prezentarea extraselor solicitate în această secțiune, specific solicitate a fi extrase din Graficul Gantt de execuție a contractului, grafic și extrase care trebuiau prezentate într-un soft/program specializat de management de proiect, având în vedere că acele extrase prezentate de către Dvs. reprezintă tabele in Microsoft Word și/sau Microsoft Excel.
7. Vă rugăm să precizați care document reprezintă graficul Gantt de execuție a contractului/graficul pentru prestarea serviciilor / graficul „’sursa” (cu indicarea paginilor din ofertă unde acesta se regăsește) prezentat folosind un soft/program specializat pentru managementul proiectelor, din care s-au prezentat extrasele solicitate, respectiv: același Grafic Gantt, cu evidențierea drumului critic - vă rugăm indicați paginile unde acest extras se regăsește extras din același Grafic Gantt care să prezinte alocarea resurselor umane pe fiecare etapă, subactivitate și activitate, inclusiv efortul alocat fiecărui expert și entitatea din partea căruia participă expertul - vă rugăm indicați paginile unde acest extras se regăsește 8. Vă rugăm să precizați unde în cadrul propunerii tehnice ați inclus extrasul din același Grafic Gantt în care ați evidențiat drumul critic. 9. Vă rugăm să precizați unde în cadrul propunerii tehnice ați inclus extrasul din același Grafic Gantt în care ați prezentat alocarea resurselor umane pe fiecare etapă, subactivitate și activitate, inclusiv efortul alocat fiecărui expert și entitatea din partea căreia participă expertul. 10. Va rugăm să ne puneți la dispoziție fișierul sursa al graficului Gantt prezentat în cadrul ofertei, într-un program specializat de management al proiectelor și care să cuprindă toate informațiile solicitate. 11. Vă rugăm precizați modalitatea de prezentare a drumului critic și motivați existența tuturor etapelor identificate și propuse ca fiind pe drumul critic. 12. Vă rugăm să precizați modalitatea în care a fost construită curba „S”, mai exact cum au fost estimate procentele aferente progresului fizic. 13. Vă rugăm să ne precizați care este documentul și paginile unde se regăsește acest document, respectiv Graficul Gantt „sursă” pe baza căruia ați prezentat oferta financiară și să ne transmiteți și varianta editabilă a acestuia, respectiv același Grafic Gantt care va conține în propunerea financiară și valorile ofertate pe fiecare etapă, subactivitate și activitate în parte și care va trebui să corespundă cu valorile din cadrul Formularului de ofertă și a anexelor la acesta”. Consiliul reține că legislația din domeniul achizițiilor publice nu interzice autorităților contractante să solicite clarificări ofertanților, în exercitarea atribuțiilor comisiei de evaluare privind analiza și verificarea ofertelor atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică [art. 133 alin. (1) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016]. Dimpotrivă, respectiva legislație statuează în sensul solicitării de clarificări din partea ofertanților, în următoarele condiții: a) art. 209 din Legea nr. 101/2016 Art. 209. - (1) În cazul în care informațiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanților/candidaților clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de Pagina 31 din 47
aceștia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal și transparenței. „(...)” (2) Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat. (3) Termenul acordat ofertanților/candidaților pentru transmiterea răspunsului la solicitarea prevăzută la alin. (1), inclusiv cu eventuala prelungire solicitată justificat de operatorul economic, este de cel mult 15 zile lucrătoare și va fi stabilit în funcție de complexitatea solicitării. b) normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016:
- art. 62 alin. (1): „În cazul în care, în scopul verificării conformității propunerii tehnice cu cerințele caietului de sarcini sau în scopul verificării propunerii financiare, autoritatea contractantă solicită prezentarea anumitor clarificări/completări, atât solicitarea, cât și răspunsul ofertantului se transmit în SEAP în format electronic, semnate cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat”; - art. 127 alin. (1): „În raport cu sarcinile și responsabilitățile, comisia de evaluare are, în ansamblu, următoarele atribuții: (...) i) elaborarea solicitărilor de clarificări și/sau completări necesare în vederea evaluării solicitărilor de participare și/sau ofertelor”; - art. 134 alin. (1) și (3) – (5): „(1) Comisia de evaluare are obligația de a stabili care sunt clarificările și completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum și perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia. (3) Comisia de evaluare va stabili termenul-limită în funcție de volumul și complexitatea clarificărilor și completărilor formale sau de confirmare necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte. (4) Comunicarea transmisă în sensul alin. (1) către candidat/ofertant trebuie să fie clară și să definească în mod explicit și suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare. (5) În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispozițiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”; - art. 135 alin. (1): „În condițiile art. 209 din Lege, comisia de evaluare are dreptul de a solicita ofertantului corectarea viciilor de formă cu privire la oferta acestuia. (2) În cazul în care ofertantul nu este de acord cu îndreptarea viciilor de formă, în condițiile prevăzute la alin. (1), oferta sa va fi considerată inacceptabilă. (3) În sensul dispozițiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susținută în mod neechivoc de sensul și de conținutul altor informații existente inițial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire”. Consiliul reține că, potrivit prevederilor art. 147 alin. (1) lit. b) din HG nr. 395/2016, contractul de achiziție publică are ca anexe, parte integrantă din acesta, răspunsurile clarificatoare furnizate de ofertanți în perioada de evaluare, rezultând că rolul lor este unul capital în stabilirea înțelegerii și întinderii contractului. Solicitările de clarificare sau de completare, potrivit normelor amintite, pot fi chiar formale sau de confirmare, aspect din care rezult că ......... era îndrituită să solicite ofertanților inclusiv clarificări pe care aceștia le pot considera repetitive, de însemnătate redusă, ca având răspuns evident/ subînțeles sau chiar lipsite de obiect, câtă vreme ele tind să lămurească o neclaritate persistentă la nivelul comisiei de evaluare. În acest sens, se reține că obligația de diligență a autorității îi impune examinarea, cu atenție și cu Pagina 33 din 47
imparțialitate, a tuturor elementelor pertinente ale cauzei, pentru a înlătura îndoielile și pentru a clarifica situația (a se vedea în acest sens, Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 28 februarie 2018, Vakakis kai Synergates/Comisia, T-292/15, EU:T:2018:103). Din analiza dosarului cauzei se reține că, potrivit procesului verbal nr. 22/15.05.2023, autoritatea contractantă a solicitat clarificări tuturor celor 3 ofertanți calificați în etapa de verificare a propunerilor tehnice, neputând fi reținută – principial – o diferență de tratament între aceștia (Cererea de clarificare a ofertei trebuie, în principiu, să fie adresată în
mod echivalent tuturor ofertanților care se află în aceeași situație și trebuie să privească toate punctele ofertei care impun o clarificare. Autoritatea trebuie să trateze ofertanții în mod egal și loial, astfel încât să nu se poată considera că solicitarea de clarificare i-a favorizat sau defavorizat – Hotărârea din 11 mai 2017, Archus și Gama, C-131/16, EU:C:2017:358). În mod evident, volumul și obiectul întrebărilor corespund particularităților fiecărei oferte. În acest sens, se reține că principiul proporționalității impune autorității mai degrabă să solicite clarificări ofertantului, decât să îi respingă oferta, atunci când aceasta este ambiguă și o cerere de clarificare a conținutului ar putea stabili, rapid și eficient, conținutul real al ofertei (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 10 octombrie 2017, Solelec și alții/Parlamentul, T-281/16, EU:T:2017:711). Datele referitoare la ofertă pot fi corectate sau completate punctual, în special când necesită în mod vădit o simplă clarificare sau pentru înlăturarea unor erori materiale evidente. Prin clarificare nu se poate suplini lipsa unui înscris sau a unei informații a cărei comunicare era impusă de documentele achiziției, autoritatea contractantă fiind obligată să respecte cu strictețe criteriile stabilite de ea (Hotărârea din 28 februarie 2018, MA.T.I. SUD și Duemme SGR, C-523/16 și C-536/16, EU:C:2018:122). În Hotărârea din 22 iunie 1993, Comisia/ Danemarca, C-243/89, EU:C:1993:257, la punctul 37, Curtea a considerat că respectarea principiului egalității de tratament în ceea ce privește ofertanții impune ca toate ofertele să fie conforme cu prevederile caietului de sarcini, pentru a asigura o comparație obiectivă între ele. Or, această modalitate de evaluare nu ar fi respectată în cazul în care ofertanții ar fi autorizați să formuleze rezerve în cadrul ofertelor, care le- ar permite să se îndepărteze de la prevederile caietului de sarcini. În sensul că autoritatea este obligată să respecte „cu strictețe” criteriile pe care ea însăși le-a stabilit sunt de reținut și Hotărârea din 11 mai 2017, Archus și Gama, C-131/16, EU:C:2017:358, Hotărârea din 20 septembrie 2011, Evropaïki Dynamiki/BEI, T-461/08, EU:T:2011: 494, Hotărârea din 14 decembrie 2016, Connexxion Taxi Services, C-171/15, EU:C:2016: 948, Hotărârea din 2 iunie 2016, Pizzo, C-27/15, EU:C:2016:404, Hotărârea din 14 octombrie 2020, Close și Cegelec/Parlamentul, C-447/19 P, EU:C:2020:826, Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C-42/13, EU:C:2014:2345, Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, Hotărârea din 30 aprilie 2014, Euris Consult/Parlamentul, T-637/11, EU:T:2014:237, și Hotărârea din 6 octombrie 2021, Global Translation Solutions/ Parlamentul, T-7/20, EU:T:2021:649, cu titlu exemplificativ de Pagina 35 din 47
practică statornică. Instanța a subliniat că autoritatea contractantă trebuie să respecte cu strictețe regulile pe care ea însăși le-a stabilit nu numai în timpul procedurii de licitație, ci, mai general, până la sfârșitul etapei executării contractului în cauză (Hotărârea din 29 aprilie 2004, Comisia/CAS Succhi di Frutta, C-496/99 P, EU:C:2004:236, punctul 115, Hotărârea din 20 septembrie 2011, Evropaïki Dynamiki/BEI, T-461/08, EU:T:2011:494, punctul 159, și hotărârile din 31 ianuarie 2013, Spania/Comisia, T-235/11, EU:T:2013:49, punctul 52, și T-540/10, EU:T:2013:47, punctul 49).
În ceea ce privește cele 13 întrebări reproduse mai sus, nu se poate afirma că acestea nu au nicio tangență cu procedura în cadrul cărora au fost solicitate, respectiv că nu pot avea ca obiect o potențială neclaritate pe care comisia urmărește să o elimine prin obținerea de informații de la ofertant. Parcurgerea lor nu relevă intenția comisiei de evaluare de a șicana asocierea sau de a crea motive artificiale de respingere a ofertei sale, cum eronat susține reclamanta. Mai mult, presupunând că unele dintre ele ar fi alambicate din perspectiva ofertantului, un răspuns plauzibil care reflectă modul ofertantului de înțelegere specifică a lor nu poate atrage, de plano, respingerea ofertei, ci, eventual, revenirea cu o nouă solicitare de clarificare, redactată în mod corespunzător, pentru primirea unui supliment de clarificări. De altminteri, problematica asociată solicitărilor de clarificări nu se confundă cu aceea a evaluării de către autoritatea beneficiară a răspunsurilor de clarificare, iar potențiala temere din partea ......... SRL că oferta asocierii sale va fi respinsă din cauza răspunsului nr. 585/15.05.2023 nu este de natură să anihileze dreptul ................. de a solicita explicații pe marginea ofertei asocierii. Mai de grabă, demersul de față al contestatoarei tinde la infirmarea de către Consiliu a caracterului solicitării agenției nr. 25/15.05.2023 de „solicitare de clarificări”, concept care nu beneficiază de o definiție legală, fiind, astfel, lăsat la aprecierea interpretului legislației specifice. După cum s-a reținut în paragraful anterior, solicitarea, cel puțin prima facie, apare a fi necesară în vederea evaluării ofertei. Concluzia și considerentele ei acoperă, desigur, și acele întrebări care nu sunt de clarificare, ci de completare a ofertei (distincție reieșită din textele legale precitate). Trebuie adăugat că operatorii economici participanți la achizițiile publice sunt considerați a fi profesioniști în domeniul lor de activitate, capabili să înțeleagă ușor atât specificațiile documentației, cât și solicitările de lămuriri elaborate de autoritatea beneficiară. În acest sens, Consiliul apreciază drept pertinente susținerile autorității contractantă potrivit cărora a formulat solicitarea de clarificări de la punctul 1 deoarece oferta contestatorului conține în antet siglele Uniunii Europene, Guvernului României și Instrumentelor Structurale 2014-2020, fiind de notorietate faptul că nu pot fi utilizate fără drept însemne sau sigle oficiale. În acest sens, se reține că scopul solicitării de clarificări este verificarea temeiului în baza căruia au fost utilizate aceste simboluri și excluderea posibilității vreunei suprapuneri sau duble finanțări a activităților, având în vedere că rezultatele din alte proiecte derulate Pagina 37 din 47
anterior ar putea fi folosite în proiectul derulat cu autoritatea contractantă. În ceea ce privește partea finală a solicitării de clarificări, respectiv cea referitoare la includerea în ofertă a unui număr foarte mare de descrieri ale speciilor, Consiliul reține că aceasta este justificată de textul aflat la punctul 14.2.1 din caietul de sarcini în care s-a precizat că „Ofertantul are obligația de a elabora și prezenta Oferta Tehnică astfel încât să fie evidențiată propria abordare cu privire la îndeplinirea contractului, evitând copierea informațiilor din Caietul de sarcini,
prezentarea descrierilor ariilor protejate și/sau a speciilor prezentate, acestea neftind relevante în această etapă”, în sensul că fiind specializată în domeniul care face obiectul contractului, autoritatea contractantă cunoaște descrierea speciilor și a habitatelor, nefiind de interes prezentarea acestor informații detaliate din punct de vedere al conformității sau acordării punctajului. În acest sens, Consiliul apreciază drept pertinentă susținerea autorității contractate din punctul de vedere potrivit căruia s-a plecat de la premisa că existând astfel de descrieri, a existat și un raționament pentru care ofertantul nu a putut evita includerea lor în ofertă, comisia de evaluare acordând, în mod corect, contestatorului șansa de a-și expune strategia care a determinat încărcarea ofertei cu respectivele informații. În ceea ce privește întrebarea 2, Consiliul reține că aceasta este justificată de necesitatea identificării părții din propunerea tehnică aferentă cerinței de la punctul 14.2.1 referitoare la modalitatea de elaborare a propunerii tehnice unde este precizat că la pct. 1.1. al ofertelor - Raționament - trebuie să existe „Prezentarea Ofertantului (secțiunea va cuprinde o scurta descriere a profilului Ofertantului și a domeniului de activitate, alături de experiența relevantă pentru derularea prezentului contract, dar și o descriere a modului de împărțire a activităților din contract între asociați / sub contract anți / terți susținători, după caz)”, precizându-se ca secțiunea să cuprindă maxim 2 pagini pentru ofertant unic, respectiv 4 pagini pentru situațiile în care există mai mulți asociați/subcontractanți/terți susținători. Ca un prim aspect, Consiliul nu va putea reține susținerile privind pretinsul caracter neclar al cerinței, fiind evident faptul că sintagma „experiența relevantă pentru derularea prezentului contract pentru toți membrii Asocierii” se referă la cerința din caietul de sarcini „o scurta descriere a profilului Ofertantului și a domeniului de activitate, alături de experiența relevantă pentru derularea prezentului contract”. Totodată, rețin drept pertinente susținerile autorității contractante din punctul de vedere potrivit cărora motivul solicitării a fost aparenta lipsă din propunerea tehnică a descrierii și experienței relevante a tuturor membrilor asocierii, comisia de evaluare fiind în măsură să identifice doar informațiile aferente liderului de asociere. Ori, o astfel de clarificare se încadrează în contextul prevăzut la art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016, criticile contestatorului fiind nefondate. În ceea ce privește întrebarea 3, și aceasta se vădește a fi în acord cu legislația invocată mai sus și nu pune probleme de înțelegere a ei, Pagina 39 din 47
dovadă stând că asocierea a răspuns la această întrebare (răspunsul nr. 585/19.05.2023), indicând că graficul Gantt de execuție a contractului se regăsește la pag. 541-598, grafic ce constituie unul dintre elementele cheie ale ofertei, căruia i se aplică subfactorii tehnici 2 și 3. Desigur, dacă autoritatea apreciază că răspunsul este insuficient, dorind indicarea softului specializat și localizarea elementelor enumerate, nimic nu o oprește să ceară expres asocierii aceste informații. Nici întrebarea 4 (al cărei text a fost reluat accidental de autoritate la punctul 9) nu contravine legislației evocate în paginile de mai sus,
autoritatea cerând doar să fie precizat locul din propunerea tehnică unde asocierea a inclus extrasul din același grafic Gantt care să prezinte alocarea resurselor umane pe fiecare etapă, subactivitate și activitate, inclusiv efortul alocat fiecărui expert și entitatea din partea căreia participă expertul. Din moment ce în fișa de date a achiziției, la secțiunea IV.4.1 – „Modul de prezentare al propunerii tehnice”, s-a solicitat expres ofertanților să prezinte „extras din același Grafic Gantt care să prezinte alocarea resurselor umane pe fiecare etapă, subactivitate și activitate, inclusiv efortul alocat fiecărui expert și entitatea din partea căruia participa expertul)”, întrebarea 4 își găsește fundament în cerințele documentației de atribuire, având rol confirmativ (admis de legislație, cum s-a demonstrat mai sus). Pe de altă parte, se constată că asocierea a furnizat răspuns punctual, indicând pag. 582-598. Întrebarea 5 este justificată de faptul că la secțiunea 2.2 sunt enumerate mai multe etape decât cele care se regăsesc evidențiate în graficul Gantt, în aparentă contradicție cu cerința aflată la pct. 14.2.1, subpct. 3.1 din caietul de sarcini potrivit căreia „Graficul Gantt de execuție a contractului (această secțiune va cuprinde graficul de execuție a contractului, care va evidenția, subactivitățile și etapele propuse de ofertant în vederea îndeplinirii contractului, inclusiv momentele semnificative ale proiectului /punctele de referință /jaloanele aferente. De asemenea. Graficul Gantt va evidenția planificarea, succesiunea și interdependența, cât si durata activităților, subactivităților și etapelor, cu evidențierea momentelor semnificative ale proiectului / punctele de referință / jaloanele si utilizarea resurselor pentru fiecare etapă, în raport cu necesitatea atingerii rezultatelor în corelare cu informațiile prezentate în secțiunea 2.2. a propunerii tehnice”, în sensul aparentei necorelări între cele 2 înscrisuri. Întrebarea 6 urmărește să clarifice dacă asocierea a utilizat un program informatic specializat de management de proiect în elaborarea extraselor graficului Gantt. Inclusiv în ipoteza în care tabelele ar fi fost prelucrate în Microsoft Word sau Microsoft Excel, problema dacă aceste programe sunt echivalente unuia de management reprezintă un aspect distinct, ce nu poate fi supus la acest moment tranșării de către Consiliu, nefiind exclus ca organizatoarea achiziției să admită echivalența în discuție. Separat de această concluzie, pentru a se elucida asupra echivalenței, îi este permis autorității să adreseze o întrebare distinctă în această direcție, prilej ca asocierea ofertantă să explice pe larg, cum a procedat deja în contestație și în răspunsul deja transmis autorității. Pagina 41 din 47
Nici întrebarea 7 nu intră în conflict cu dispozițiile legale sau cu documentația de atribuire, autoritatea dorind să cunoască localizarea precisă a graficului sursă din care a fost extrasă alocarea resurselor și a acestui extras, întrebare ce poate apărea repetitivă, însă nu ilegală. Răspunsul detaliat deja acordat vine să lămurească nevoia autorității. Întrebarea 8 constituie o întrebare tipică de clarificare a ofertei: „Vă rugăm să precizați unde în cadrul propunerii tehnice ați inclus extrasul din același Grafic Gantt în care ați evidențiat drumul critic”, revenind asocierii sarcina de a prezenta extrasul dorit sau de a demonstra că el se
regăsește deja în propria propunere tehnică. Disputele relative la conținutul drumului critic nu fac obiectul prezentei contestații, limitată la legalitatea și temeinicia întrebării, nu ale [interpretării] răspunsului la aceasta. Viitoarea apreciere a concludenței răspunsului de către comisia de evaluare reprezintă un act separat, ce poate fi ulterior supus controlului jurisdicțional. Referitor la solicitarea contestatorului privind anularea întrebării 10, prin care autoritatea a solicitat depunerea fișierului sursă al graficului Gantt prezentat în ofertă, Consiliul nu o poate admite, întrucât solicitarea acestui fișier nu excedează conceptului de completare confirmativă a ofertei. În plus, se observă că asocierea a furnizat deja, prin răspunsul nr. 585/19.05.2023, pag. 17, „fișierele sursă editabile solicitate”. De bună seamă, dacă autoritatea se va pronunța în sensul respingerii ofertei din cauza acestui răspuns, respingerea va constitui un act ce poate fi contestat, în funcție de interesul asocierii. Întrebarea 11 are ca origine constatarea existenței pe drumul critic a tuturor activităților din contract. Scopul solicitării de clarificări a fost identificarea locului în care se regăsesc evidențiate în oferta sa activitățile critice care au fost luate în considerare în analiza drumului critic, astfel încât acesta să facă dovada unei analize temeinice a activităților pentru a se încadra în durata contractului. Înțelegerea succesiunii activităților critice este importantă pentru a determina unde se dispune de flexibilitate în cadrul proiectului. Unele activități pot necesita o durată mai mare de realizare fără a afecta întregul proiect deoarece aceste activități nu sunt critice. Drumul critic poate fi determinat numai dacă tuturor activităților le- a fost determinata succesiunea. În cazul în care o activitate are flexibilitate în ceea ce privește durata, are rezerva de timp, este o activitate non cheie. Activitățile cheie nu au rezervă de timp. Depășirea termenului de finalizare al unei activități cheie determină întârzieri în realizarea întregului proiect deoarece toate activitățile cheie din cadrul unui proiect complex cum este cel care face obiectul prezentei sunt în interdependență, fiind influențate, în plus, de comportamentul sezonier al subiecților de studiu. Față de cele de mai sus, Consiliul urmează să respingă ca nefondate criticile cu privire la întrebarea nr. 11. Cea de a 12-a întrebare vizează precizarea de către asociere a modalității în care a fost construita curba „S”, mai exact cum au fost estimate procentele aferente progresului fizic, întrebare care se pliază pe Pagina 43 din 47
cerința de la pct. IV.4.1 – „Modul de prezentare al propunerii tehnice” din fișa de date a achiziției: „3.3. Curba „S” a progresului fizic (această secțiune va prezenta estimarea progresului fizic în cadrul contractului și va fi utilizat în derularea contractului ca un indicator de performanță, respectiv pentru a putea anticipa eventuale sincope în ceea ce privește finalizarea la timp a activităților contractului, prin comparația curbei „S” estimată și prezentată la momentul depunerii ofertei tehnice cu versiunile reale ale curbei „S”, la anumite momente stabilite de derulare a contractului – trimestrial”, citită împreună cu adăugirea: „Autoritatea Contractantă trebuie să aibă posibilitatea sa verifice, în fișierele transmise (cele solicitate la secțiunile 3.1, 3.2 si 3.3) toate aspectele următoare: - Denumirea activităților, subactivitatilor si etapelor;
- Duratele activităților, subactivitatilor si etapelor, inclusiva data de început și de final; - Resursele umane alocate pe fiecare activitate, subactivitate și etapă; - Evidențierea acelor etape, subactivitati și activități situate pe drumul critic, atât la nivelul graficului cât și la nivelul diagramei; - Alocarea resurselor umane între membrii asocierii/subcontractanti; - Alocarea resurselor umane pe etape, subactivitati și activități; - Efortul alocat fiecărui expert exprimat în ore sau zile; - Momentele semnificative ale proiectului / punctele de referințî / jaloanele aferente, cu evidențierea componentei temporale; - Curba „S” a progresului fizic estimat”. Răspunsul furnizat de asociere este unul detaliat și adaptat subiectului întrebării, însemnând că a înțeles obiectul ei: „Curba „S” se regăsește în Propunerea tehnică, cap. 3.3. Curba „S” a progresului fizic, pag. 602 și a fost construită în Microsoft Excel, pe baza numărului de zile alocat experților în Graficul Gantt, raportat la perioada de desfășurare a contractului. Procentele aferente progresului fizic reprezintă procentele cumulative ale numărului de zile alocat experților raportat la lunile contractului. Numărul de zile alocat experților pe fiecare lună a contractului se regăsește în tabelul centralizator al Graficului Gantt (pag. 597-598). Menționăm faptul că, Autoritatea Contractantă are posibilitatea de a verifica formulele de calcul care au stat la baza realizării curbei S în cazul existenței altor nelămuriri, având în vedere că Ofertantul pune la dispoziția autorității fișierul editabil în format Microsoft Excel, conform Solicitării nr. 10”. În pofida argumentului contestatorului că operatorilor economici interesați să depună ofertă nu le incumba obligațiile de a preciza modalitatea în care a fost construită curba „S” și de a detalia cum au fost estimate procentele aferente progresului fizic, absența acestor obligații nu îi interzice autoritatea exercițiul dreptului de a cere clarificări sau completări pe marginea respectivelor curbe și procente. Referitor la ultima întrebare, având numărul 13 și conținutul „Vă rugăm să ne precizați care este documentul și paginile unde se regăsește acest document, respectiv Graficul Gantt „sursă” pe baza căruia ați prezentat oferta financiară și să ne transmiteți și varianta editabilă a acestuia, respectiv același Grafic Gantt care va conține în propunerea financiară și valorile ofertate pe fiecare etapă, subactivitate și activitate în parte și care va trebui să corespundă cu valorile din cadrul Formularului de ofertă și a anexelor la acesta”, Consiliul reține că aceasta doar în aparență vizează informații din propunerea financiară. La o analiză atentă se observă că autoritatea a cerut detalii despre graficul Gantt sursă pe baza căruia au fost construite propunerile tehnică și financiară. Nu a cerut prezentarea componentelor de preț, ci doar a indicat că respectivul grafic trebuie să aibă corespondent cu aceste componente. În mod judicios, asocierea a răspuns prin depunerea variantei editabile a graficului, din care a eliminat partea de propunere financiară. În considerarea celor evocate, Consiliul determină că autoritatea contractantă și-a exercitat legal și temeinic dreptul de a solicita clarificări și completări ale ofertei, neexistând motive pentru infirmarea solicitărilor Pagina 45 din 47
de clarificare contestate, din adresa nr. 25/15.05.2023 și nici pentru obligarea autorității la remedierea întrebărilor și adresarea altora. Având în vedere considerentele de fapt și de drept mai sus iterate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul urmează să respingă ca nefondată contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .......... Pentru aceste motive
în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .......... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare …………………............. PREȘEDINTE ………………… Consilier de soluționare ………………………….
Redactat practicaua deciziei
………………
AnRedactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 26 (douăzecișișase) pagini Pagina 47 din 47
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.