Decizie 1428/2023
Decizie CNSC2023_1428_2023_Decizie_1428.pdf, BO2023_1428_2023_BO2023_1428.pdf
Document CNSC
PACIFIC TUR SRL în contradictoriu cu COMUNA SELEUS
Decizia CNSC nr. 1428/C8/1614 din 23.06.2023
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „FURNIZAREA UNUI MICROBUZ ELECTRIC ȘI A UNEI STAȚII DE ÎNCĂRCARE ÎN CADRUL PROIECTULUI „ACHIZIȚIE MICROBUZ DE TRANSPORT NEPOLUANT" s-a solicitat: - suspendarea procedurii până la soluționarea contestației; - în principal, modificarea documentației de atribuire, în sensul eliminării cerințelor restrictive care limitează în mod nelegal concurența; - obligarea autorității contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; - în subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate măsuri de remediere, anularea procedurii. Prin Încheierea nr. 1722/C8/1614 din 19.06.2023, Consiliul a respins, ca rămasă fără obiect, cererea PACIFIC TUR SRL, cuprinsă în contestația sa înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 318…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestația depusă de PACIFIC TUR SRL, în contradictoriu cu COMUNA SELEUȘ, pentru neconstituirea cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2023_1428_2023_Decizie_1428.pdf, BO2023_1428_2023_BO2023_1428.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1428/C8/1614 Data: 23.06.2023 Prin contestația nr. 045/13.06.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 31847/14.06.2023, formulată de PACIFIC TUR SRL, cu sediul în municipiul București, Bld. Iuliu Maniu nr. 626, sector 6, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J40/11957/2003, având Cod de Identificare Fiscală 15712368, atribut fiscal RO, reprezentată legal de Liviu Alexescu în calitate de administrator, împotriva documentației de atribuire elaborată de către COMUNA SELEUȘ, cu sediul în localitatea Seleuș, Strada Principală nr. 200, județul Arad, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „FURNIZAREA UNUI MICROBUZ ELECTRIC ȘI A UNEI STAȚII DE ÎNCĂRCARE ÎN CADRUL PROIECTULUI „ACHIZIȚIE MICROBUZ DE TRANSPORT NEPOLUANT" s-a solicitat: - suspendarea procedurii până la soluționarea contestației; - în principal, modificarea documentației de atribuire, în sensul eliminării cerințelor restrictive care limitează în mod nelegal concurența; - obligarea autorității contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; - în subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate măsuri de remediere, anularea procedurii. Prin Încheierea nr. 1722/C8/1614 din 19.06.2023, Consiliul a respins, ca rămasă fără obiect, cererea PACIFIC TUR SRL, cuprinsă în contestația sa înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 31847/14.06.2023, de suspendare a procedurii amintite. Pentru aceste motive, Pagina 1 din 2
în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestația depusă de PACIFIC TUR SRL, în contradictoriu cu COMUNA SELEUȘ, pentru neconstituirea cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ..../C8/.... Data: .... Prin contestația nr. ......, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ......, formulată de ...., cu sediul în ...., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. ....., având Cod de Identificare Fiscală ...., atribut fiscal RO, reprezentată legal de .... în calitate de administrator, împotriva documentației de atribuire elaborată de către ...., cu sediul în ...., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „...." s-a solicitat: - suspendarea procedurii până la soluționarea contestației; - în principal, modificarea documentației de atribuire, în sensul eliminării cerințelor restrictive care limitează în mod nelegal concurența; - obligarea autorității contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; - în subsidiar, în situația în care se va constata faptul că nu mai pot fi adoptate măsuri de remediere, anularea procedurii. Prin Încheierea nr. ....., Consiliul a respins, ca rămasă fără obiect, cererea ...., cuprinsă în contestația sa înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ....., de suspendare a procedurii amintite. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, ...., în calitate de operator economic interesat de participarea la procedura de licitație deschisă organizată de ...., critică o serie de prevederi ale documentației de atribuire, pe care le Pagina 1 din 4
consideră abuzive și de natură a restricționa accesul la procedură pentru unii operatori economici. Prin punctul de vedere nr. ...., înregistrat la Consiliu cu nr. ..., autoritatea contractantă a transmis măsurile de remediere adoptate, decizia de anulare procedură nr. ....., precum și dovada publicării acestei decizii în SEAP. Prin adresa nr. ...., Consiliul a solicitat contestatoarei, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, dovada constituirii cauțiunii stabilite de legiuitor „în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului (.....), potrivit dispozițiilor art. 61¹ din același act normativ”, precum și un punct de vedere cu privire la măsurile de remediere publicate de autoritatea contractantă în SEAP în data de .... Până la data emiterii prezentei decizii, contestatoarea nu a răspuns solicitării Consiliului. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ...., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect „....", prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ....., valoarea estimată fiind de .... lei, fără TVA. În baza dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va analiza cu întâietate excepția inadmisibilității contestației, invocată din oficiu, pentru neconstituirea cauțiunii, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. Consiliul reține că în cauză sunt aplicabile următoarele dispoziții legale: - art. 611 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare:
(1) Pentru soluționarea contestației formulate în condițiile art. 8 sub sancțiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauțiune stabilită după cum urmează:
a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 88.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b). b) 2% din valoarea estimată a contractului, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) Pagina 2 din 4
din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de 220.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 2.000.000 lei pentru contestațiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b.
Prin raportare la prevederile legale menționate mai sus, Consiliul constată că până la data emiterii prezentei decizii, .... nu a constituit cauțiunea legală, așa cum i s-a solicitat. Prin demersul efectuat, Consiliul a manifestat un rol activ, acordându-i contestatoarei posibilitatea de a prezenta dovada constituirii cauțiunii, astfel cum dispun reglementările legale, obligație de care aceasta nu s-a achitat, neprezentând dovada constituirii cauțiunii. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (1) și alin. (6) coroborat cu art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul urmează să respingă, ca inadmisibilă, contestația depusă de ...., pentru neconstituirea cauțiunii. Fără pronunțare asupra altor excepții și a fondului contestației. Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părți, potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, potrivit prevederilor art. 29 și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, contestația depusă de ...., în contradictoriu cu ...., pentru neconstituirea cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 3 din 4
PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ..... ..... ..... Pagina 4 din 4
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.