Decizie 901/2026
Decizie CNSC2026_901_2026_Decizie_901.pdf, BO2026_901_2026_BO2026_901.pdf
Document CNSC
GEDA COM SRL în contradictoriu cu COMUNA SFÂNTU GHEORGHE
Decizia CNSC nr. 901/C6/224 din 25.03.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „ASFALTARE DRUMURI DE INTERES LOCAL ÎN COMUNA SFÂNTU GHEORGHE, JUDEȚUL IALOMIȚA-revizuire 2025”, cod CPV 45233140-2 Lucrări de drumuri (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. SCN1168928 din 14.10.2025, s-au solicitat următoarele: „anularea rezultatului procedurii în ceea ce privește desemnarea admisibila, conforma și câștigătoare a ofertei STRABAG CONSTRUCT și clasarea ofertei contestatoarei pe locul al doilea; anularea raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente în ceea ce privește desemnarea admisibilă, conformă și câștigătoare a ofertei STRABAG CONSTRUCT și clasarea ofertei contestatoarei pe locul al doilea; încuviințarea accesului neîngrădit la dosarul achiziției publice, inclusiv la propunerea tehnică și financiară depusă de ofertantul declarat câștigător; repunerea contestatoarei în termenul de motivare a contestației urmând ca termenul de 7 zile prevăzut de art. 8 din Legea nr. 101/2016 să curgă de la momentul la care i se va acorda accesul neîn…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție formulată de societatea STRABAG CONSTRUCT SRL. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea GEDA COM SRL, în contradictoriu cu COMUNA SFÎNTU GHEORGHE, JUDEȚUL IALOMIȚA, în calitate de autoritate contractantă. Pe cale de consecință, admite cererea de intervenție formulată de societatea STRABAG CONSTRUCT SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2026_901_2026_Decizie_901.pdf, BO2026_901_2026_BO2026_901.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 901/C6/224 Data: 25.03.2026 Prin contestația nr. 54/26.01.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 4899 /27.01.2026, formulată de către societatea GEDA COM SRL, cu sediul social în municipiul Râmnicu Sărat, Str. Focșani, Nr. 10, Jud. Buzău, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J33/813/2015, CUI 34982660, reprezentată legal prin administrator Bobu Constantin, împotriva procedurii simplificată de achiziție publică, organizată de către COMUNA SFÂNTU GHEORGHE, JUDEȚUL IALOMIȚA, cu sediul în comuna Sfântu Gheorghe, str. Principală nr. 36, județul Ialomița, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de lucrări, având ca obiect „ASFALTARE DRUMURI DE INTERES LOCAL ÎN COMUNA SFÂNTU GHEORGHE, JUDEȚUL IALOMIȚA-revizuire 2025”, cod CPV 45233140-2 Lucrări de drumuri (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. SCN1168928 din 14.10.2025, s-au solicitat următoarele: „anularea rezultatului procedurii în ceea ce privește desemnarea admisibila, conforma și câștigătoare a ofertei STRABAG CONSTRUCT și clasarea ofertei contestatoarei pe locul al doilea; anularea raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente în ceea ce privește desemnarea admisibilă, conformă și câștigătoare a ofertei STRABAG CONSTRUCT și clasarea ofertei contestatoarei pe locul al doilea; încuviințarea accesului neîngrădit la dosarul achiziției publice, inclusiv la propunerea tehnică și financiară depusă de ofertantul declarat câștigător; repunerea contestatoarei în termenul de motivare a contestației urmând ca termenul de 7 zile prevăzut de art. 8 din Legea nr. 101/2016 să curgă de la momentul la care i se va acorda accesul neîngrădit la documentele dosarului și la actele depuse de ofertantul clasat pe primul loc; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii conform celor stabilite în decizia CNSC ce se va pronunța”. Prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 8505/ 10.02.2026, societatea STRABAG CONSTRUCT SRL, cu sediul social în municipiul București, Calea 13 Septembrie nr. 90, etaj 3, camera 3.01, sector 5, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J2024035188007, CUI 50776017, reprezentată convențional prin avocat Pagina 1 din 2
Mihai-Iulian BĂICOIANU, cu adresă procedurală aleasă în municipiul București, Calea 13 Septembrie nr. 90, etaj 2, camera 2.01, sector 5, a solicitat: 1) admiterea în principiu (cât și pe fond) a cererii de intervenție: 2) respingerea în tot a contestației formulate de GEDA COM, ca nefondată, cu consecința menținerii ca legale și temeinice a actelor procedurii de atribuire emise de autoritatea contractantă în ceea ce privește declararea ofertei STRABAG CONSTRUCT ca fiind admisibilă, acceptabilă, conformă și câștigătoarea procedurii de atribuire. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: .......................................................................................... Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție formulată de societatea STRABAG CONSTRUCT SRL. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea GEDA COM SRL, în contradictoriu cu COMUNA SFÎNTU GHEORGHE, JUDEȚUL IALOMIȚA, în calitate de autoritate contractantă. Pe cale de consecință, admite cererea de intervenție formulată de societatea STRABAG CONSTRUCT SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din același act normativ. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 54/26.01.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 4899 /27.01.2026, formulată de către societatea ... SRL, cu sediul social în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., CUI ..., reprezentată legal prin administrator ..., împotriva procedurii simplificată de achiziție publică, organizată de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de lucrări, având ca obiect „...”, cod CPV 45233140-2 Lucrări de drumuri (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. ... din 14.10.2025, s-au solicitat următoarele: „anularea rezultatului procedurii în ceea ce privește desemnarea admisibila, conforma și câștigătoare a ofertei ... și clasarea ofertei contestatoarei pe locul al doilea; anularea raportului procedurii și a tuturor actelor subsecvente în ceea ce privește desemnarea admisibilă, conformă și câștigătoare a ofertei ... și clasarea ofertei contestatoarei pe locul al doilea; încuviințarea accesului neîngrădit la dosarul achiziției publice, inclusiv la propunerea tehnică și financiară depusă de ofertantul declarat câștigător; repunerea contestatoarei în termenul de motivare a contestației urmând ca termenul de 7 zile prevăzut de art. 8 din Legea nr. 101/2016 să curgă de la momentul la care i se va acorda accesul neîngrădit la documentele dosarului și la actele depuse de ofertantul clasat pe primul loc; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii conform celor stabilite în decizia CNSC ce se va pronunța”. Prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 8505/ 10.02.2026, societatea ... SRL, cu sediul social în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., CUI ..., reprezentată convențional prin avocat ..., cu adresă procedurală aleasă în ..., a solicitat: 1) admiterea în principiu (cât și pe fond) a cererii de intervenție: 2) respingerea în tot a contestației formulate de ..., ca nefondată, cu consecința menținerii ca legale și temeinice a actelor procedurii de atribuire emise de autoritatea contractantă în ceea ce privește declararea ofertei ... ca fiind admisibilă, acceptabilă, conformă și câștigătoarea procedurii de atribuire. Pagina 1 din 15
Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația cu nr. 54/26.01.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 4899 /27.01.2026, prin care societatea ... SRL critică rezultatul procedurii de atribuire antemenționată, solicitând Consiliului cele menționate în partea introductivă. În expunerea situației de fapt, autoarea contestației arată că oferta sa s-a clasat pe locul al doilea, câștigătoare fiind oferta depusa de ... SRL, diferența de clasament fiind făcută de prețul ofertei, respectiv de suma de 17.914,08 lei, explicată de autoritatea contractantă prin comunicarea rezultatului procedurii astfel: „diferența dintre locul 1 și locul 2 a fost făcută în mare parte, de cheltuielile pentru execuție - costurile la unele materiale cu pondere mare în economia proiectului și de tarifele de transport (prin optimizarea transporturilor)”. Referitor la accesul la dosarul achiziției publice, contestatoarea precizează că a solicitat acest lucru autorității contractante însă a putut vizualiza doar procesele verbale de evaluare, DUAE depus de ofertant și răspunsul la clarificări vizând eligibilitatea documentelor DUAE. În opinia contestatoarei, faptul că nu a avut acces la oferta desemnată câștigătoare înseamnă o încălcarea a dreptului la o cale de atac efectivă, în situația în care motivarea caracterului confidențial al informațiilor/elementelor din cadrul propunerii tehnice și/sau financiare și/sau fundamentărilor/ justificărilor de preț/cost declarate, nu implică doar o simplă declarație dată în acest sens, ci o argumentare temeinică conform prevederilor art. 57 din Legea nr. 98/2016 coroborate cu cele ale art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016. De asemenea, susține că principale deficiențe ale modului de evaluarea a ofertei câștigătoare privesc graficul Gantt și „neconcludența răspunsului vizând justificarea prețului ofertat”. Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[.../00161] Contestatie ... semnat.pdf”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 02.03.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare simplificat nr. .../14.10.2025. Reproducerea în cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se Pagina 2 din 15
justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus a celor 15 de pagini ale contestației nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare, prin intermediul SEAP, întreaga contestație. Dimpotrivă, reproducerea unui volum foarte mare de argumente, ar încărca excesiv și, astfel, îngreuna parcurgerea prezentei decizii. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Aceste considerente își mențin valabilitatea și față de restul înscrisurilor din cauză. Anexează împuternicire avocațială nr. 8135339/02.02.2026. Prin adresa nr. 5760/224/C6/29.01.2026, Consiliul a solicitat contestatoarei să comunice dovada constituirii cauțiunii în termen legal, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016. Contestatoarea depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii cu nr. 212075326/1 din 29.01.2026, eliberată de CEC Bank, sucursala Râmnicu Sărat, pentru suma de 88.000,00 lei, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 5985/30.01.2026. Prin adresa nr. 484/30.01.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 6246/02.02.2026, autoritatea contractantă transmite punctul său de vedere prin care solicită respingerea contestației formulate de către societatea ... SRL considerând că susținerile acesteia sunt nefondate. Cu privire la caracterul confidențial al ofertei ... SRL, autoritatea contractantă precizează că a considerat că este justificat de know-how-ul deținut și datele cu caracter personal invocate. În ce privește evaluarea ofertelor, autoritatea contractantă consideră că nu poate fi făcută prin compararea între ele a acestora, așa cum ar rezulta din contestația formulată. Pe acest aspect, arată că în procesul de evaluare a ținut cont de documentația de atribuire, de răspunsurile autorității contractante la clarificările solicitate de ofertanți, de informațiile din fiecare ofertă depusă, de răspunsurile ofertanților la clarificările solicitate de autoritatea contractantă în procesul de evaluare, drept pentru care își menține decizia. Motivarea integrală a Punctului de vedere al autorității contractante se regăsește în fișierul „[.../00162] Punct de vedere contestatie ... semnat.pdf”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 02.03.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare simplificat nr. .../14.10.2025. Prin adresa cu nr. 78/05.02.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 7679/05.02.2026, contestatoarea înaintează „Răspuns la punctul de vedere depus de autoritatea contractantă”, sintetizând argumentele aduse prin contestație, care, în opinia sa, justifică admiterea contestației, menținând solicitarea de acces la dosarul aflat pe rolul CNSC. Pagina 3 din 15
Răspunsul contestatoarei în integralitate se regăsește în fișierul „[.../00164] RASPUNS ... la PV_SFANTU GHEORGHE.pdf”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 02.03.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare simplificat nr. .../14.10.2025. Prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 8505/10.02.2026, societatea ... SRL a solicitat: 1) admiterea în principiu (cât și pe fond) a cererii de intervenție: 2) respingerea în tot a contestației formulate de ..., ca nefondată, cu consecința menținerii ca legale și temeinice a actelor procedurii de atribuire emise de autoritatea contractantă în ceea ce privește declararea ofertei ... ca fiind admisibilă, acceptabilă, conformă și câștigătoarea procedurii de atribuire. În motivare, intervenienta afirmă că nu se poate reține că i-ar fi fost refuzat contestatoarei dreptul de acces la dosarul achiziției publice, în condițiile în care i-au fost puse la dispoziție procesele-verbale de evaluare, documente care cuprind elementele esențiale ale evaluării efectuate de autoritatea contractantă. De asemenea, intervenienta respinge criticile aduse Graficului Gantt și pretinsei neconcludențe a răspunsului vizând justificarea prețului ofertat. Motivarea integrală a cererii de intervenție formulată de ... SRL se regăsește în fișierul „[.../00163] ds 224 C6 2026_Cerere de interventie ... SRL_20260902.pdf”, postat de autoritatea contractantă în SEAP la data de 02.03.2026, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare simplificat nr. .../14.10.2025. Prin adresa nr. 114/16.03.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 10404/16.02.2026, contestatoarea înaintează un nou „Răspuns” la punctul de vedere al autorității contractante, cu mențiunea că își menține cererea privind accesul la dosar respectiv critica vizând neconcludența răspunsului la clarificările vizând prețul ofertat și implicit nejustificarea prețului pentru transport. Prin adresa nr. 10444/224/C6/16.02.2026 și adresa nr. 10443/224/C6/16.02.2026, Consiliul solicită societății ... SRL și societății ... SRL temeiul juridic al încadrării tuturor documentelor ofertelor acestora ca fiind confidențiale. Intervenienta a răspuns prin adresa nr. 123/18.02.2026 înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 11097/18.02.2026, precizând că nu este de acord cu permisiunea accesului sau consultarea de către aceasta a documentelor din oferta sa, reiterând că oferta reprezintă un concept integrat, cuprinzând soluții special concepute ce permit realizarea lucrărilor la un preț competitiv și, în plus, reprezintă o operă științifică. Prin adresa cu nr. 15505/224/C6/05.03.2026 și adresa nr. 15506/224/C6/05.03.2026, Consiliul invită atât pe intervenientă, cât și pe contestatoare în vederea studierii dosarului, în data de 09.03.2026, comunicând posibilitatea depunerii de concluzii scrise până la data de Pagina 4 din 15
12.03.2026. Ambele părți s-au prezentat la C.N.S.C. în data de 09/03.2026, unde au studiat dosarul cauzei și au primit documentele solicitate în format electronic. Prin corespondența electronică cu nr. 197/13.03.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 17820/13.03.2026, contestatoare înaintează „concluzii scrise” în urma analizei dosarului achiziției, cu referire la modul de întocmire a oferte financiare a ..., raportat la documentele justificative ale formării prețurilor, critica sa fiind cu privire la „structura capitolului C9 - transporturi și lipsa corelației economice cu capitolul C6 – materiale”, în sensul că nivelul valoric al acestui capitol nu reflectă în mod credibil costul transportului. Pe acest aspect, afirmă că, în cazul transporturilor mixturilor asfaltice, ofertantul desemnat câștigător utilizează un tarif de 0,40 lei/to/km aplicat distanței de 76 km, iar în cazul agregatelor transportul este cotat cu valoarea 0, fiind declarat ca fiind inclus în prețul materialelor furnizate, modalitatea „incompatibilă cu structura articolelor de transport prevăzute în listele de cantități”. Contestatorea dezvoltă argumentele de mai sus, cu menținea că deține oferte de preț de la diverși furnizori de agregate, inclusiv o ofertă de preț din anul 2025 emisă de furnizorul ..., din care rezultă că „prețul agregatelor fără transport practicat de acest furnizor este superior prețului agregatelor cu transport inclus preț în oferta ... SRL”. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire simplificată, în vederea încheierii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „Asfaltare drumuri de interes local în ... – rvizuire 2025”, cod CPV 45233140-2 Lucrări de drumuri, (Rev.2), prin publicarea, în S.E.A.P. a anunțului de participare simplificat nr. .../14.10.2025. La pct. II.2.5) din cadrul anunțului de participare, autoritatea contractantă a menționat că va utiliza criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut”, iar la pct. II.1.5) din cadrul aceluiași document a precizat că valoarea totală estimată aferentă este de 10.594.125,01 lei, fără T.V.A. Potrivit procesului-verbal nr. 6394/24.11.2025 privind evaluarea garanției de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, pag. 1 – 35, în cadrul procedurii de atribuire în cauză au depus oferte următorii operatori economici: societatea ... SRL, societatea ... SRL, societatea ... SRL, societatea ... SRL, societatea ... SRL, societatea ... SRL, societatea ... SRL, societatea ... SRL, societatea ... SRL. Ulterior evaluării ofertelor, conform raportului procedurii nr. 263/ 21.01.2026, pag. 1 – 12, au fost declarate admisibile ofertele aparținând: societății ... SRL, societății ... SRL, societății ... SRL, societății ... SRL, societății ... SRL și societății ... SRL. Pagina 5 din 15
După aplicarea criteriului de atribuire aferent, clasamentul rezultat a fost următorul: locul 1 – societatea ... SRL, locul 2 – societatea ... SRL, locul 3 – societatea ... SRL, locul 4 – societatea ... SRL, locul 5 - ... SRL, locul 6 - ... SRL. Decizia de mai sus a fost transmisă societății ... SRL prin adresa nr. 265/21.01.2026, pag. 1, care, în urma luării la cunoștință a conținutului aferent, a formulat contestația dedusă soluționării solicitând cele menționate în partea introductivă. Consiliul constată că societatea ... SRL a constituit cauțiunea în cuantumul și în termenul prevăzut la art. 61¹ din Legea nr. 101/2016. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Cu privire la dosarul cauzei, prin raportare la dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 conform cărora „Până la soluţionarea contestaţiei de către Consiliu, operatorii economici interesaţi să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanţi la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenţie voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestaţiei. În cazul procedurilor a căror iniţiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestaţiei”, Consiliul are în vedere că prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 8505/10.02.2026, societatea ... SRL solicită admiterea acesteia și „respingerea în tot a contestației formulate de ..., ca nefondată, cu consecința menținerii ca legale și temeinice a actelor procedurii de atribuire emise de autoritatea contractantă în ceea ce privește declararea ofertei ... SRL ca fiind admisibilă, acceptabilă, conformă și câștigătoare a procedurii de atribuire”. Prealabil aprecierii asupra admisibilității, în principiu, a acesteia, Consiliul ia act de faptul că oferta aparținând societății ... SRL a fost desemnată câștigătoare astfel cum este precizat în cuprinsul raportului procedurii nr. 263/ 21.01.2026. Prin urmare, cererea de intervenție în discuție îmbracă elementele unei intervenții accesorii formulate în condițiile precizate la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Considerată de către Consiliu admisibilă, în principiu, aceasta urmează a fi cercetată odată cu contestația aferentă, în condițiile impuse de dispozițiile coroborate ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și cele ale art. 64 și 67 din Codul de procedură civilă. Preliminar analizei, pe fond, a criticilor contestatoarei, Consiliul apreciază că este de remarcat faptul că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de achiziție, la care se adaugă clarificările postate în S.E.A.P., prin faptul că au depus ofertă, au fost Pagina 6 din 15
acceptate de către operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile acesteia și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. O astfel de interpretare a fost în mod constant subliniată de jurisprudența CJUE, aceasta statuând că „în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit” (Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell'Adda, C- 42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43, Hotărârea din 2 iunie 2016, Pippo Pizzo, C-27/15, EU:C:2016:404, punctul 39)". În continuare, Consiliul are în vedere că, în cuprinsul contestației inițiale, autoarea acesteia prezintă 2 (două) critici potrivit cărora „graficul Gantt întocmit de către ofertantul câștigător nu respectă cerințele impuse în fișa de date a achiziției”, respectiv că „întrucât ofertantul ... SRL a depus oferta cu un preț de 79,93% din valoarea estimată a procedurii, autoritatea contractă a solicitat ofertantului justificarea prețului însă verificarea nu a implicat, în concret, analiza elementelor care au format prețul”. Totodată, contestatoarea susține că „autoritatea contractantă i-a îngrădit accesul la dosarul achiziției publice”, motiv pentru care solicită Consiliului „să cenzureze refuzul autorității contractante și să încuviințeze accesul neîngrădit al societății la dosarul achiziției publice”. Pe acest aspect, având în vedere dispozițiile art. 19 alin. 1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „La cerere, părţile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleaşi condiţii în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanţele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepţia documentelor pe care operatorii economici le declară şi probează ca fiind confidenţiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice şi/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală”, prin adresa nr. 15506/224/C6/05.03.2026, Consiliul a invitat contestatoarea, în data de 09.03.2026, la sediul său în vederea studierii dosarului cauzei. De asemenea, Consiliul are în vedere și faptul că autoritatea contractantă i-a restricționat accesul contestatoarei la oferta desemnată câștigătoare, pe considerentul că „a considerat corect declararea documentelor ca fiind confidențiale prin prezentarea de către ofrertant a Formularului nr. 9 Declarație pe propria răspundere privind partea/părțile din propunerea tehnică și/sau financiară declarate confidențiale (...)”. Ținând seama de acest aspect, precum și raportat la faptul că societatea contestatoare a solicitat accesul la dosarul aflat pe rolul C.N.S.C., și ținând cont de prevederile art. 19 din Legea nr. 101/2016, Pagina 7 din 15
mai sus citat, Consiliul a solicitat societății ... SRL, prin adresa nr. 10443/224/C6/ 16.02.2026 să comunice temeiul juridic al încadrării anumitor înscrisuri menționate ca fiind confidențiale, să justifice această încadrare, cu demonstrarea prejudiciului în situația dezvăluirii acestora, prin orice mijloace de probă. La această solicitare, societatea ... SRL a răspuns prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 11246/19.02.2026, prin intermediul căreia se limitează la a preciza că „nu este de acord cu permiterea accesului sau consultarea de către ... SRL a documentelor parte din oferta subscrisei (...) am depus declarația privind partea/părțile din propunerea tehnică și financiară care au caracter confidențial”, sens în care Consiliul a constatat că răspunsul în cauză nu conține explicații, justificări concrete astfel încât să demonstreze/ dovedească, în mod clar, caracterul confidențial al înscrisurilor indicate, ca atare și nici prejudiciul care va fi suferit, urmare a dezvăluirii acestora. În acest sens, s-a pronunțat și Curtea de Apel Iași în Hotărârea nr. 525/07.10.2024, pronunțată în dosarul nr. 644/45/2024: „(...) Restricționarea accesului la dosarul achiziției publice pentru motive de confidențialitate este o excepție de la principiul transparenței procedurii de atribuire și, ca orice excepție, este de strictă interpretare și aplicare. Curtea apreciază, în raport de aceste considerente de ordin teoretic grefate pe situația dedusă judecății, că refuzul de a acorda petentei B. ##### ####### SRL acces la documentele depuse în procedură de către ofertantul declarat câștigător pentru lotul 14, ###### ########## SRL, refuz întemeiat exclusiv pe clauza de confidențialitate din contractul de furnizare încheiat între aceasta și urmă și vânzătorul produsului ofertat, este o încălcare a dreptului petentei la o cale de atac efectivă. (...) Declarația de confidențialitate bazată exclusiv pe clauza din capitolul 5.1 din contractul de furnizare în care ###### ########## SRL are calitatea de cumpărător („Toate fișele tehnice, proiectele care conțin specificarea compoziției materialelor tratamentului, structurii și care conțin, de asemenea, structura mecanică, distribuția 3D a profilului sunt strict confidențiale, iar cumpărătorul nu are voie să le prezinte unei terțe companii care activează în același sector”) nu este suficientă în sine pentru a dovedi caracterul confidențial al informațiilor din oferta acestui operator economic, cât timp nu se arată, în concret, de ce acele informații sunt confidențiale, dincolo de convenția părților în sensul unei confidențialități de plano. Un raționament contrar ar presupune ca prin simplul acord de voință al părților unui acord de furnizare a unor produse ce urmează a fi ofertate într-o procedură ulterioară de atribuire să fie golite de conținut dispozițiile art. 57 alin. 1 din Legea nr. 98/2016 și să fie anihilat dreptul altor participanți la procedura de atribuie la o cale efectivă de atac, în cadrul căreia să poată invoca, dacă este cazul, nereguli ale ofertelor însoțite de o asemenea declarație de confidențialitate. Contractul este Pagina 8 din 15
legea părților, însă nu poate produce efecte și dincolo de limitele convenției lor, în lipsa unor elemente obiective care să permită identificarea informațiilor confidențiale și să demonstreze încadrarea lor în categoriile expres prevăzute de Legea nr. 98/2016 ori de alte legi speciale, care instituie un anume regim de confidențialitate. Cât timp ofertantul ####### ########## SRL a optat pentru a participa la procedura de achiziție (...), acesta are obligația de a demonstra, distinct de clauza din contractul de furnizare cu vânzătorul din #####, caracterul confidențial al informațiilor din oferta sa (...)”. Având în vedere considerentele anterioare, Consiliul a decis să pună la dispoziția contestatoarei ... SRL, care și-a manifestat dorința de a studia dosarul achiziției, conform dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 101/2016, toate documentele aflate la dosar. Conform probelor existente la dosarul cauzei, rezultă că societatea contestatoare s-a prezentat la sediul Consiliului în data de 09.03.2026, iar ulterior a transmis adresa nr. 197/12.03.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 17820/13.03.2026, de concluzii scrise, prin intermediul cărora „sintetizează argumentele vizând admiterea contestației la: I. Nejustificarea de către ofertantul ... a structurii capitolului 9 – transporturi și lipsa corelației economice cu capitolul C6 – materiale (...) II. Netemeinicia susținerilor intervenientului privind pretinsa justificare a capitolului C9 – transporturi (...) III. Verificarea concretă a explicațiilor ofertantului privind structura capitolului C9 – transporturi (...) IV. Nejustificarea economică a costurilor de transport și caracterul generic al tarifului de 0,40 lei/to/km”. Față de cele expuse, Consiliul va respinge, ca rămasă fără obiect, solicitarea contestatoarei de „cenzurarea refuzului autorității contractante de a ne acorda accesul la dosar (...) repunerea subscrisei în termenul de motivare”. În continuare, cu privire la critica referitoare la „graficul Gantt întocmit de către ofertantul câștigător”, Consiliul reține că la pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date a achiziției se precizează următoarele: „Ofertantul va prezenta Graficul general de realizare a investiției, fizic, fără valori (graficul Gantt) din care să rezulte încadrarea în durata contractului de achiziție publică prin planificarea fizică a activităților pe luni calendaristice, la nivel de categorie de deviz, cu indicarea fazelor/etapelor de realizare a acestora, în ordinea și succesiunea logică a evenimentelor, informații care vor trebui să probeze transpunerea prevederilor caietului de sarcini într-un plan de implementare fezabil (...)”. Din analiza propunerii tehnice aparținând societății ... SRL, pag. 1 – 319, Consiliul constată că aceasta a prezentat «Graficul general de realizare a investiției Grafic Gantt – grafic fizic» în cuprinsul căruia sunt „indicate activitățile la nivel de categorie de deviz, în ordinea și succesiunea logică a evenimentelor” în formatul „WBS – Pagina 9 din 15
Task/Split/Milestone/Summary – Activități (categorie de lucrări)”, astfel cum s-a solicitat în fișa de date a achiziței. În ceea ce privește afirmația contestatoarei potrivit căreia „graficul a fost prezentat pe străzi fiind emis într-o altă stuctură decât cea expres solicitată”, Consiliul urmează a o respinge, ca nefondată, întrucât prin cerința aferentă nu s-a cerut o anume „structură grafică”, ci prezentarea „activităților pe luni calendaristice, la nivel de categorie de deviz, cu indicarea fazelor/etapelor de realizare a acestora, în ordinea și succesiunea logică a evenimentelor”, modul de transpunere în grafic a informațiilor aferente fiind lăsată la latitudinea ofertanților. Pe acest aspect, având în vedere că potrivt mențiunii de la pct. II.1.4) Descrierea succintă din anunțului de participare simplificat nr. .../ 14.10.2025, lucrările care urmează a fi executate „se referă la moderinzarea a 29 de străzi, amplasate în cele trei sate aparținătoare”, Consiliul are în vedere și precizările interveientei din adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 8505/10.02.20206, potrivit cărora „în cadrul fiecărei străzi au fost detaliate categoriile de deviz împreună cu fazele și etapele de execuție aferente, acestea reprezentând unitățile reale de realizare fizică a lucrărilor. Această abordare asigură coerența între documentele tehnice și planificarea propusă”. Nu în ultimul rând, Consiliul a ținut seama și de faptul că societatea contestatoare a avut cunoștință atât de informațiile transmise de către intervenient, cât și de conținutul propunerii tehnice aparținând societății ... SRL, pe care a studiat-o integral în data de 09.03.2026, cofnorm probelor existente la dosarul cauzei. Cu toate acestea, în cuprinsul adresei nr. 197/12.03.2026, înregistrate la C.N.S.C. sub nr. 17820/ 13.03.2026, nu mai există nicio referință a contestatoarei pe acest aspect, conduită contrară dispozițiilor art. 249 Sarcina probei din Codul de Procedură Civilă, potrivit cărora „Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească (...)”. Prin urmare, va respinge critica în cauză ca nefondată. Cea de-a doua critică a contestatoarei se referă la modalitatea în care „autoritatea contractantă a analizat justificările transmise de către societatea ... SRL ca urmare a aplicării dispozțiilor art. 210 din Legea nr. 98/2016”, în sensul că „oferta ... nu este o ofertă echilibrată, transparentă și mai competitivă din punct de vedere global”. Din analiza propunerii financiare aparținând societății ... SRL, pag. 1 – 4, Consiliul reține că aceasta este în valoare de 8.467.396,84 lei fără T.V.A., cuantum care reprezintă 79,93% din valoarea estimată a proceduri de atribuire în cauză, de 10.594.125,01 lei fără TVA, astfel cum este aceasta menționată la pct. II.2.5) din anunțul de participare simplificat nr. .../14.10.2025. Cu respectarea principiilor tratamentului egal și transparenței, consacrate la art. 2 alin. 2) lit. b) și d) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, Consiliul are în vedere faptul că propunerea financiară Pagina 10 din 15
a contestatoarei, de 8.458.310,92 lei fără T.V.A. reprezintă 80,09% din valoarea estimată a procedurii de atribuire în cauză, ceea ce înseamnă că diferența între cele 2 (două) propuneri financiare este de numai 0,16%. De altfel, chiar contestatoarea precizează că între propunerea sa financiară și cea aparținând societății ... SRL este o diferență de „17.914,08 lei (...) singurul capitol care generează inversarea clasamentului este capitolul C9 - transporturi”. În ceea ce privește propunerea financiară aparținând societății ... SRL, Consiliul va lua în considerare că, în aplicarea dispozițiilor art. 210 alin. 1) din Legea nr. 98/216 privind achizițiile publice, conform cărora „În cazul unei propuneri financiare aparent neobişnuit de scăzută în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului de achiziţie publică/acordului-cadru care urmează a fi atribuit/încheiat, autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la preţul sau costurile propuse în respectiva ofertă”, coroborate cu cele ale art. 136 alin. 4) din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, potrivit cărora „În sensul prevederilor art. 210 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv”, prin adresa nr. 7063/23.12.2025, pag. 1 -2, autoritatea contractantă a solicitat societății ... SRL „(...) a) fundamentarea economică a modului de formare a prețului, prin raportare la respectarea obligațiilor prevăzute la art. 51 alin. 1) din Legea 98/2016 și prin raportare la procesul de lucru/metodele de construcție utilizate și la articolele de deviz privind transporturile – implicit la distanțele reale de transport, pentru prețurile la materialele principale cuprinse în ofertă (în formular C6 lista consumurilor de resurse materiale), pentru materialele: BADPC 22,4, BAPC16rul50/70, betoane de ciment – toate mărcil/clasele, mm, balast sortat nespălat de râu 0...70 mm, balast sortat nespălat de râu 0...30 mm, nisip sortat de râu 0...7 mm, piatră spartă pentru drumuri roci magmatice – sorturi 15...25 și 40...63 mm. Se va avea în vedere furnizorii declarați, distanța reală de transport, prevederile OG 43/1997 anexa 2, corelarea cu informațiile din propunerea tehnică și cu distanțele de transport din listele de cantități prevăzute de proiect, alte cheltuieli considerate, în funcție de tehnologia adoptată privind realizarea lucrărilor. Se ca prezenta acceptul de preț al furnizorilor pentru materialele respective – pentru cantități apropiate proiectului. În situația în care se va menționa că furnizorul respectiv va transporta materialele direct în șantier sai într- o locație apropiată, deci prețul materialelor cuprinde și aceste cheltuieli, Pagina 11 din 15
se va prezenta acceptul furnizorului respectiv pentru acele materiale furnizate. În condițiile existenței stocurilor de materiale, vă rugăm să ne transmiteți copia fișei materialului respectiv, existentă la magazie/depozit; b) fundamentarea economică a modului de formare a tarifului pentru utilajele, echipamentele de construcții cuprinse în formularul C8 «lista consumurilor de ore de funcțioonare a utilajelor și echipamentelor pentru construcții» declarate în propunerea tehnică, cum ar fi: excavatoare, autogreder, compactoare, repartizor – finisor, mașină cu dispozitiv de stropire. Fundamentarea tarifelor, întocmită de proprietar, va cuprinde, cel puțin, dar fără a se limita la acestea, următoarele cheltuieli cu: carburanți, lubrefianți, manoperă deservent, amortisment, piese de schimb, componenta de reparații curente și/sau periodice, diverse taxe, etc. atât pentru utilajele din dotarea proprie cât și pentru cele închiriate, conform celor declarate în propunerea tehnică. În situația închirierii utilajelor respective, conform propunerii tehnice – unde toate utilajele le închiriați, se va prezenta fie contract de închiriere utilaje semnat de ambele părți, ce va cuprinde obligatoriu perioada de închiriere cel puțin identică cu perioada de execuție propusă prin grafic, fie declarație pe propria răspundere prin care va menționa că proprietarul utilajelor îi va pune la dispoziție, pe perioad execuției contractului de lucrări, utilajele specificate; c) fundamentarea economică a tarifelor privind transporturile cuprinse în ofertă – în formularul C9 «lista consumurilor privind transporturile» – pe distanțe, tipuri de mijloace de transport, tipuri materiale; d) precizați unde în cuprinsul propunerii financiare se regăsesc cheltuielile cu paza șantierului (...)”. La solicitarea de mai sus, ... SRL a răspuns prin adresa nr. 1420/29.12.2025, pag. 1 – 664, în cuprinsul actului în cauză prezentând și următoarele informații: „(...) Pentru justificarea prețurilor la materialele principale solicitate, vă comunicăm următoarele: Materiale livrate din stația de asfalt AMA buzău ce se află la o distanță de 76 km de obiectiv: Mixtura asfaltică BADPC22.4 = 207,00 lei/to – 1.145,47 to – fără transport. Transportul este asigurat de ...; Mixtura asfaltică BAPC16 = 241,90 lei/to – 7.879,18 to – fără transport. Transportul este asigurat de ...; Nisip sortat nespălat de rîu 0 – 7mm = 93,50 lei/mc – 25,00 mc – transport ... inclus în preț; Materiale livrare ... de la cariera proprie: Balast 0-63/0-70 = 39,20 lei/to – 66,64 lei/mc – transport ... inclus în preț; Piatra sprată 15-25/40-63 = 56 lei/to – 84 lei/mc – transport ... inclus în preț. Materialele livrate de ... de la stația de betoane din Buzău ce se află la o distanță de 76 km de obiectiv: Beton C25/30 – 348,65 lei/m³- fără transport. Transportul este asigurat cu autobetonieră de furnizor; Beton B400 – 355,30 lei/m³- fără transport. Transportul este asigurat cu betoniere de furnizor (...) Analizele de preț privind costurile aferente transporturilor necesare execuției lucrărilor, conform formular C9, se regăsesc în Anexa 1. Pentru asigurarea transporturilor materialelor, ... dispune de asemenea de toate mijloacele de transport Pagina 12 din 15
necesare pentru execuția lucrărilor prevăzute în contract, fiind disponibile permanent și care, utilizate intensiv produc randament maxim, dar și închirierea unor autobasculante de la firma ..., ofertă de preț ce se regăsește în Anexa 2. Materialele precum balastul, piatra spartă și tuburile corugate sunt asigurate și transportate de către furnizorii de materiale, conform documentelor prezentate în Anexa 2. Mixturile asfaltice au transport asigurat de ... iar pentru nisip transportul este inclus în prețul materialului și este furnizat și transportat de ... de la stația de mixturi asfaltice din Buzău fiind o cantitate foarte mică (...)”. Societatea ... SRL a anexat răspunsului de mai sus și oferta de preț aparținând societății ... SRL, emisă în data de 07.11.2025, pentru „agregate carieră”, respectiv a societății ... SRL, emisă în data de 30.10.2025, pentru „betoane”, precum și pentru „asfalt/mixturi asfaltice”, în cuprinsul cărora se precizează că transportul respectivelor materiale va fi asigurat de către furnizorii acestora până la locul de execuție al lucrărilor. De asemenea, în cuprinsul răspunsului în cauză, la rubrica „Justificare preț transport”, societatea ... SRL prezintă și „Detaliere preț transport pentru: pământ excedentar la 5 km; mixturi la 76 km; emulsie la 76 km; apă la 5 km”. La aceste informații a avut acces și contestatoarea, conform mențiunii acesteia prin adresa nr. 197/12.03.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 17820/13.03.2026, de concluzii scrise. Prin raportare la datele prezentate de către societatea ... SRL, Consiliul va respinge ca nefondate, alegațiile contestatoarei potrivit cărora „cele două modalități de realizarea a trasnportului implică structuri diferite și nu pot conduce în mod credibil la același tarif unitar”, întrucât nu este vorba despre un tarif unitar identic, ci unul diferențiat, prezentat de către societatea în cauză pentru situația în care utilizează propriile mijloace de trasnport (spre exemplu: autobasculantă – 159,81 lei/to/km) și un alt preț luat în considerare de către furnizorii de materiale. În ceea ce privește valoarea aferentă autobasculantei, Consiliul nu va reține ca întemeiate, nici alegațiile contestatoarei potrivit cărora „indică doar o valoare globală a cursei, fără a prezenta structura economică a acestei sume”, în condițiile în care tabelul „Detaliere preț transport” la care contestatoarea a avut acces, conține informații cu privire la „capacitate auto, distanță transport, viteza medie parcursă, durată cursă, durată încărcare+descărcare, resurse”. Totodată, Consiliul va respinge, ca nefondate și alegațiile contestatoarei potrivit cărora „anexăm o ofertă de preț din anul 2025 emisă de furnizorul ... din care rezultă că prețul agregatelor este superior”, având în vedere că fiecare furnizor personalizează ofertele de preț în funcție de volumul și frecvența comenzilor fiecărui client, fiind dreptul acestuia de a stabili cui anume oferă prețuri preferențiale. Pagina 13 din 15
De asemenea, deși a avut acces la informațiile menționate mai sus, prin adresa nr. 197/ 12.03.2026, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 17820/13.03.2026, de concluzii scrise, contestatoarea prezintă afirmații generice potrivit cărora „valorile indică un nivel de preț neobișnuit de scăzut, susceptibil să ridice îndoieli serioase cu privire la sustenabilitatea economică a prețurilor declarate”, fără a preciza, în mod concret, care anume element ar putea conduce la distorsionarea concurenței, conduită contrară dispozițiilor art. 249 Sarcina probei din Codul de procedură civilă, conform cărora „Cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească”. De altfel, autoarea contestației prezintă niște calcule proprii care nu pot fi considerate repere fundamentele în stabilirea valorilor aferente, în măsura în care nu a indicat ce anume nu a respectat societatea ... SRL din documentația de atribuire. În ceea ce privește distanțele de transport, Consiliul stabilește că fiecare ofertant este responsabil să-și evalueze propriile costuri, folosind distanțele reale, astfel încât să fie în măsură să prezinte în mod corect consumurile aferente. Mai mult, Consiliul ține seama că între propunerea financiară a societății desemnată câștigătoare și cea a contestatoarei este o diferența de numai 0,16%, pentru care au fost prezentate justificări în ceea ce privește sustenabilitatea prețului propus. Luând în considerare aspectele de fapt şi de drept mai sus evocate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu modificările și completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ... SRL, în contradictoriu cu .... Pe cale de consecință, admite cererea de intervenție formulată de societatea ... SRL. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție formulată de societatea ... SRL. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ... SRL, în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă. Pe cale de consecință, admite cererea de intervenție formulată de societatea ... SRL. Pagina 14 din 15
Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 din același act normativ. Președinte, Membru, Membru, ... ... ... Pagina 15 din 15
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.