AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1143/2023

TZMO ROMANIA SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA CRAIOVA

Decizia CNSC nr. 1143/C8/1299 din 19.05.2023

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1143/C8/1299 din 19.05.2023

Data din document
2023-05-19
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „MATERIALE SANITARE-MĂNUȘI", cu referire exclusivă la lot 7 „Mănuși de nitril extra protecție", s-a solicitat Consiliului: să dispună anularea prevederilor privind mărimile mănușilor respectiv de la XS la XXXL și obligarea autorității contractante la adoptarea de masuri de remediere, în sensul respectării standardelor incidente. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de TZMO ROMANIA SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA. Respinge, ca prematur introdusă, cererea de restituire a cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de TZMO ROMANIA SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA. Respinge, ca prematur introdusă, cererea de restituire a cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1143/2023

Decizie CNSC
An dosar: 2023Înregistrare: 26136Data înregistrării: 2023-05-16
ContestatorTZMO ROMANIA SRLCUI 9693687
Autoritate contractantăSPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA CRAIOVACUI 5002142

2023_1143_2023_Decizie_1143.pdf, BO2023_1143_2023_BO2023_1143.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.116 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1143/C8/1299 Data: 19.05.2023 Prin contestația nr. 640/15.05.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 26136/16.05.2023, formulată de TZMO ROMANIA SRL, cu sediul social în comuna Clinceni, sat Olteni, Șoseaua de Centură nr. 3E, județul Ilfov, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. J23/6006/2018, având CIF RO9693687, reprezentată legal prin Lucian Bala, în calitate de administrator, împotriva documentației de atribuire elaborată de SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA, cu sediul în localitatea Craiova, str. Tabaci nr. 1, județul Dolj, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru de furnizare având ca obiect „MATERIALE SANITARE-MĂNUȘI", cu referire exclusivă la lot 7 „Mănuși de nitril extra protecție", s-a solicitat Consiliului: să dispună anularea prevederilor privind mărimile mănușilor respectiv de la XS la XXXL și obligarea autorității contractante la adoptarea de masuri de remediere, în sensul respectării standardelor incidente. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de TZMO ROMANIA SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CRAIOVA. Respinge, ca prematur introdusă, cererea de restituire a cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 1 din 1

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.712 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: ....... Prin contestația nr. ....., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ....., formulată de ....., cu sediul social în ......, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. ....., având CIF ....., reprezentată legal prin ......, în calitate de administrator, împotriva documentației de atribuire elaborată de ....., cu sediul în ......, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru de furnizare având ca obiect „.....", cu referire exclusivă la lot 7 „.......", s-a solicitat Consiliului: să dispună anularea prevederilor privind mărimile mănușilor respectiv de la XS la XXXL și obligarea autorității contractante la adoptarea de masuri de remediere, în sensul respectării standardelor incidente. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația formulată, ....., în calitate de operator economic interesat de participarea la procedura de licitație deschisă organizată de ....., critică specificațiile tehnice ale caietului de sarcini, aferente lotului 7. Prin adresa nr. ......, înregistrată la Consiliu cu nr. ....., contestatoarea a formulat cerere de renunțate la contestația ce face obiectul dosarului nr. ....., urmare măsurilor de remediere din data de ......, precum și „să dispuneți eliberarea recipisei de consemnare a cauțiunii”. Consiliul constată că societatea ..... a înaintat Consiliului contestația de față, depunând, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. ..... emisă de ...... în data de ....., stabilită potrivit art. 611 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, în cuantum de ..... lei. Având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, Consiliul urmează să ia act de renunțarea la contestația formulată de ....., în contradictoriu cu autoritatea contractantă, ...... Pagina 1 din 2

§ 2

Referitor la cererea de restituire a cauțiunii, cu luarea în considerare a prevederilor art. 611 alin. (5) și (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge ca prematură cererea de restituire a cauțiunii formulată de ...... Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, potrivit prevederilor art. 29 și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Ia act de renunțarea la contestația formulată de ....., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ...... Respinge, ca prematur introdusă, cererea de restituire a cauțiunii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ..... ..... ..... Pagina 2 din 2

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.