AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2016_1506

BO2016_1506

Respinge
2016Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorEURAS SRL
AutoritateMUNICIPIUL SEBEŞ

CPV: 34514700-0
Critici: R4.3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 10.024 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. ..., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ..., formulată de ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. ..., având CIF ..., reprezentată de ... – ..., împotriva răspunsului nr. ... la notificarea prealabilă, emisă de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de cerere de oferte online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziţii publice, de furnizare, având ca obiect „AUTOPLATFORMĂ MOBILĂ DE LUCRU CU NACELĂ – 1 buc.”, cod CPV 34514700-0 – Platforme mobile (Rev.2), s-au solicitat următoarele: - declararea ca neconformă a ofertei depuse de ...; - obligarea autorităţii contractante la reluarea procesului de evaluare a ofertelor. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia depusă, ..., în calitate de ofertant la procedura de cerere de oferte online, organizată de către autoritatea contractantă ..., în vederea atribuirii contractului de achiziţii publice, de furnizare, având ca obiect „AUTOPLATFORMĂ MOBILĂ DE LUCRU CU NACELA – 1 buc.”, cod CPV 34514700-0 – Platforme mobile (Rev.2), iniţiată prin publicarea în sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP) a invitaţiei de participare nr. ..., a solicitat cele menţionate în partea introductivă. 1/5

§ 2

Prin adresele nr. ... şi ..., Consiliul a pus în discuţia părţilor excepţia tardivităţii depunerii contestaţiei, raportat la prevederile art. 8 alin. (1) lit. b), precum şi la prevederile art. 16 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 101/2016, solicitând un punct de vedere cu privire la excepţia invocată. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., ... arată că răspunsul la notificarea prealabilă, contestat, i-a fost comunicat la data de 12.08.2016. Astfel, termenul de 5 zile s-a împlinit la data de 17.08.2016, însă potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 din Codul de procedură civilă, data de 17.08.2016 nu se socoteşte ca fiind ultima zi în care putea fi formulată şi depusă contestaţia. De asemenea, ... menţionează că a transmis contestaţia nr. ... prin poştă, cu confirmare de primire şi prin intermediul corespondenţei electronice, la CNSC, la data de 18.08.2015, deci în termenul legal conform celor menţionate anterior. În ceea ce priveşte incidenţa prevederilor art. 16 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea precizează că, tot la data de 18.08.2016, contestaţia a fost transmisă şi autorităţii contractante, ..., prin intermediul faxului, precum şi prin poştă cu confirmare de primire. Astfel, ... consideră că nu sunt incidente prevederile art. 16 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 101/2016, întrucât şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica contestaţia şi înscrisurile, ataşate către autoritatea contractantă în termenul legal de contestare. Prin adresa nr. 412/24.08.2015, înregistrată la Consiliu cu nr. ..., autoritatea contractantă arată că, în data de 12.08.2016, a fost comunicat contestatoarei răspunsul la notificarea prealabilă. De asemenea, ... subliniază că, potrivit art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 101/2016, termenul de 5 zile se calculează începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă a răspunsului autorităţii contractante. În acest sens, autoritatea contractantă precizează că ... a depus contestaţia nr. ..., la CNSC, în data de 19.08.2016, cu nerespectarea termenului imperativ stabilit de legiuitor. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarele: ... a iniţiat procedura de cerere de oferte online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziţii publice, de furnizare, având ca obiect „AUTOPLATFORMĂ MOBILĂ DE LUCRU CU NACELA – 1 buc.”, prin publicarea în sistemul electronic de achiziţii publice (SEAP) a invitaţiei de participare nr. .... Potrivit acesteia, criteriul de atribuire aplicat a fost „preţul cel mai scăzut”, valoarea estimată a contractului fiind de 350.000 lei, fără TVA. 2/5

§ 3

Din analiza documentelor aflate la dosarul cauzei, Consiliul reţine că prezenta contestaţie a fost formulată şi transmisă la data de 18.08.2016, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. În aceste condiţii, rezultă că, în prezenta cauză sunt incidente prevederile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Dispoziţiile prezentei legi se aplică numai contestaţiilor/ cererilor/plângerilor formulate după intrarea ei în vigoare”, astfel că soluţionarea prezentei contestaţii urmează să se facă în baza prevederilor Legii nr. 101/2016, în vigoare la data depunerii prezentei contestaţii. Astfel, în speţă, sunt incidente următoarele prevederi legale, de imediată aplicare, din Legea nr. 101/2016: - art. 5, potrivit căruia: (1) Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului şi se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului; (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un cat procedural nu este luată în calcul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare. - art. 8, conform căruia: (1) Persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4), precum şi oricare persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: b) 5 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică, achiziţie sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz. Consiliul, procedând la verificarea respectării termenului legal de depunere a contestaţiei, în contextul ridicării din oficiu, a excepţiei tardivităţii formulării acesteia, în aplicarea prevederilor art. 3/5

§ 4

26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, reţine că societatea contestatoare a luat la cunoştinţă de actul pe care îl reclamă (răspunsul la notificarea prealabilă), la data de 12.08.2016, după cum recunosc părţile (inclusiv contestatoarea, în contestaţia depusă) şi rezultă din documentele existente la dosarul cauzei. Consiliul reţine afirmaţiile contestatoarei, potrivit cărora: „(...) contestaţia a fost transmisă prin poştă cu confirmare de primire (...) şi prin intermediul corespondenţei electronice la adresa oficială a Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, office

§ 5

@cnsc.ro la data de 18.08.2016” „(...) menţionăm că tot la data de 18.08.2016, contestaţia a fost transmisă şi autorităţii contractante, ..., prin intermediul faxului (...), precum şi prin poştă cu confirmare de primire (...)” Aşadar, având în vedere valoarea estimată a contractului de achiziţii publice, ce urmează a fi atribuit, data la care se va raporta termenul legal de depunere a contestaţiei, potrivit art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, este data de 17.08.2016. Potrivit art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât şi autorităţii contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare. Astfel, se reţine că termenul de contestare, atât la CNSC, cât şi la autoritatea contractantă, era depăşit la data transmiterii contestaţiei, respectiv 18.08.2016, aşa cum reiese din documentele aflate la dosarul cauzei, ultima zi pentru depunerea contestaţiei împotriva rezultatului procedurii de atribuire fiind 17.08.2016. Luând în considerare aspectele de fapt şi de drept expuse în motivare, în temeiul art. 26 alin. (1) şi alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca tardiv introdusă, contestaţia formulată de ... în contradictoriu cu .... În conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, prezenta decizie este obligatorie pentru părţi şi poate fi atacată cu plângere la instanţa de judecată competentă, în termen de 10 zile de la comunicare. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepţia tardivităţii contestaţiei, invocată din oficiu de Consiliu şi respinge, ca tardivă, contestaţia formulată de ... în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. 4/5

§ 6

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 4 (patru) exemplare, conţine 5 (cinci) pagini. 5/5