BO2016_175
RespingeCPV: Nedisponibil
Critici: R2.2
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: R2.2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
9 CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., formulată de ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ..., având CUI RO ..., reprezentantă legal de ... – Administrator, împotriva adresei nr. 874/28.12.2015, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, emisă în cadrul procedurii de „negociere directă”, organizată de autoritatea contractantă ..., cu sediul în ..., în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică de servicii, având ca obiect „......”, coduri CPV 90531000-8, 90513100-7, 90513200-8, 90500000-2, 90513000-6, s-a solicitat anularea adresei nr. 874/28.12.2015, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, precum şi obligarea autorităţii contractante la „evaluarea ofertei sale ca fiind conformă”. În baza legii şi documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de ..., cu sediul în ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., cu sediul în .... Dispune continuarea procedurii de achiziţie publică. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. MOTIVARE În luarea deciziei, s-au avut în vedere următoarele: 1
Prin contestaţia nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., formulată de ..., împotriva adresei nr. 874/28.12.2015, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, emisă în cadrul procedurii de „negociere directă”, organizată de autoritatea contractantă ..., în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică de servicii, având ca obiect „......”, coduri CPV 90531000-8, 90513100-7, 90513200-8, 90500000-2, 90513000-6, s-au solicitat cele precizate în partea introductivă. În fapt, contestatoarea menţionează că oferta sa a fost declarată neconformă, întrucât, autoritatea contractantă a apreciat că aceasta nu satisface, în mod corespunzător, cerinţele caietului de sarcini, precum şi pentru faptul că explicaţiile prezentate în răspunsurile solicitate au fost neconcludente. De asemenea, subliniază că autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări referitoare la două aspecte, respectiv: modul în care a determinat tariful per tonă de deşeuri în raport de costurile cu închiderea şi monitorizarea post închidere a celulei 1 a depozitului de deşeuri şi cantitatea de deşeuri luată în calcul în stabilirea tarifului de depozitare. Faţă de primul aspect, precizează că, în data de 25.11.2015, a răspuns, în scris, autorităţii contractante, arătând că a ţinut seama de cantităţile de deşeuri ce vor fi depozitate la determinarea tarifului per tonă şi arătând, în concret, că sunt stocate nu doar deşeuri ce se depozitează imediat, ci şi deşeurile ce rezultă din sortare şi compostare. Totodată, a explicat că, din întreaga cantitate de deşeuri ce se aduce la depozit, o parte este supusă sortării, iar în urma sortării, rezultă cantităţi valorificabile şi cantităţi ce se depozitează, la fel, o parte din deşeurile colectate sunt păstrate până ce se transformă în compost, iar la finalul perioadei de păstrare şi ca efect al reacţiilor biologice, nu toată cantitatea de deşeuri păstrată în acest scop se transformă în compost. ...subliniază că, în oferta depusă, a avut în vedere toate deşeurile ce ajung, în final, să fie depozitate, atât cele care se depozitează încă de la sosirea în depozit, cât şi cele care rezultă din activitatea de sortare, respectiv din activitatea de păstrare în scop de transformare parţială în compost, precum şi de menţiunea din documentaţia de atribuire “se completează doar pentru componenta depozitare" de care a ţinut cont la determinarea tarifului per tonă. Referitor la cel de-al doilea aspect, susţine că, în documentaţia de atribuire, nu s-a impus o anumită cantitate de deşeuri pe an ce ar fi trebuit luată în calcul la stabilirea tarifului de depozitare; în anexa 3 au fost indicate cantităţi de deşeuri colectate, ...fiind în situaţia de a determina o medie anuală în funcţie de care să se determine tariful de depozitare; în anexa 5 a fost specificată o cantitate de 5000 tone de deşeuri din construcţii şi demolări. De asemenea, arată că tariful ofertat are în vedere cantitatea de 58100,25 tone/an de deşeuri, aşa cum se putea determina pe baza anexelor la caietul de sarcini, precum şi cantitatea de 5000 de tone deşeuri din construcţii şi demolări, explicaţia din oferta tehnică fiind 2
aceea că deşeurile din construcţii şi demolări nu se depozitează, ci trebuie deviate/reutilizate/valorificate. Totodată, precizează că, în oferta tehnică, a indicat că deşeurile rezultate din construcţii şi din demolări sunt utilizate ca materiale de umplutură la crearea drumurilor în interiorul depozitului şi nu în celula propriu-zisă. Referitor la afirmaţia autorităţii contractante potrivit căreia nu au fost îndeplinite cerinţele minime solicitate prin caietul de sarcini, fără a indica, în concret, care sunt acele cerinţe, contestatoarea menţionează că a ţinut seama de toate cantităţile de deşeuri şi de toate categoriile de deşeuri ce vor rezulta şi a răspuns, într-un mod pertinent, la solicitările .... Prin adresa nr. 120/20.01.2016, înregistrată la CNSC sub nr. 1627/22.01.2016, ...şi-a completat contestaţia ca urmare a punctului de vedere al autorităţii contractante, reiterând cele precizate anterior şi a solicitat Consiliului să-i permită accesul la dosarul în cauză. Având în vedere solicitarea ...privind accesul la dosarul achiziţiei publice, Consiliul, prin adresa nr. 1662/14/C11/ 22.01.2016, a invitat-o în acest sens, la sediul instituţiei. Prin adresa nr. 124/26.01.2016, înregistrată la CNSC sub nr. 1973/26.01.2016, ...a formulat note scrise, menţionând următoarele: - în urma solicitărilor de clarificări, autoritatea contractantă a acceptat ofertantului ...să calculeze cantităţi din reziduuri de la sortare şi de la compostare, care ajung în celula de depozitare, confirmând astfel că aceste cantităţi există; - autoritatea recunoaşte o anumită cantitate ce ar fi trebuit luată în calcul la stabilirea tarifului de depozitare (68.840,50 to/an), diferită de cantitatea comunicată ...(63.100 to/an); - în calculul ...privind cantităţile de deşeuri ce se vor depozita, autoritatea precizează că nu trebuia să se ţină cont de refuzurile de la sortare şi de la compostare, însă, prin adresa nr. 818/20.11.2015, aceeaşi autoritate confirmă ...că cele 1906 tone refuzuri sortare, împreună cu 3.834,50 tone refuzuri la compostare, pot ajunge în celula depozitului; - mai mult, prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 818/20.11.2015, ...arată că o parte din deşeurile din construcţii şi demolări vor fi folosite pentru reprofilarea drumurilor provizorii de acces către zona activă de depozitare a deşeurilor; - prin documentaţia de atribuire, autoritatea contractantă nu a indicat criterii precise de determinare a cantităţilor de deşeuri ce urmează a fi procesate în executarea contractului de achiziţie publică, situaţie ce a permis fiecărui ofertant să facă estimări proprii. Având în vedere cele prezentate mai sus, contestatoarea apreciază că ... a încălcat principiul egalităţii dintre ofertanţi, respingând oferta sa şi acceptând oferta .... 3
Prin adresa nr. 125/26.01.2016, înregistrată la CNSC sub nr. 1993/26.01.2016, ...a depus înscrisul denumit „Contestaţie”, formulat „împotriva soluţiei autorităţii contractante de a declara oferta ...ca fiind conformă”. În cuprinsul adresei mai sus menţionată, ...evidenţiază următoarele: - oferta financiară a ...are un tarif distorsionat, nereal şi evident sensibil mai mare decât cel real; - valoarea de amortizare medie luată în calcul pentru perioada de concesiune este de 317.062,80 lei, faţă de 121.340,8 lei, valoarea reală calculată prin valoarea ramasă de amortizat la momentul elaborarii ofertei la 12 ani, cât este durata contractului; - ...a împărţit valoarea ramasă de amortizat la numărul de ani rămaşi de amortizat; aceste valori au fost trecute în tabelul cu utilajele aferente activităţii de transport de la staţiile de transfer la depozit; - în acelaşi mod s-a calculat eronat şi pentru activitatea de colectare şi transport pentru deşeurile voluminoase şi a celor din construcţii şi demolări, trecându-se valoarea de 55.625,04 lei, în loc de 9.825,75 lei, cât reprezenta valoarea ramasă de amortizat, împarţită la 12 ani (durata contractului). În concluzie, ...a solicitat Consiliului „să facă toate demersurile legale necesare pentru a declara ca neconformă oferta Asocierii ..., ...". În vederea soluţionării contestaţiei susmenţionate, Consiliul a solicitat autorităţii contractante, prin adresa nr. 517/14/C11/08.01.2016, să transmită dosarul achiziţiei, oferta contestatoarei, confirmarea privind primirea, în original, a garanţiei de bună conduită, precum şi punctul de vedere cu privire la contestaţie. Prin adresa nr. 891/11.01.2016, înregistrată la CNSC sub nr. 636/11.01.2016, ... a precizat că a primit, în original, garanţia de bună conduită constituită de către .... Prin adresa nr. 895/12.01.2016, înregistrată la CNSC sub nr. 890/13.01.2016, autoritatea contractantă a transmis documentele solicitate, precum şi punctul de vedere nr. 893/12.01.2016, cu privire la contestaţia formulată de .... În cuprinsul punctului său de vedere, autoritatea afirmă că, potrivit dispoziţiilor art. 270 alin. (1) şi art. 271 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, contestatoarea trebuia să prezinte mijloacele de probă pe care se sprijină contestaţia şi invocă excepţia tardivităţii contestaţiei. Cu privire la modul în care ...a determinat tariful per tonă de deşeuri în raport şi de costurile cu închiderea şi monitorizarea post închidere a celulei 1 a depozitului de deşeuri, autoritatea contractantă menţionează următoarele: - neconformitatea semnalată de comisia de evaluare, în solicitarea de clarificare nr. 819 din 20.11.2015, se referă la faptul că, în formularele 14-B, pentru sortare şi compostare au fost incluse, în mod 4
eronat, sumele aferente fondului de închidere şi monitorizare post- închidere; - costurile cu închiderea şi monitorizarea post-închidere sunt specifice doar activităţii de depozitare (în modelul de formular din documentaţie se specifică: "se completează doar pentru componenta depozitare"); - în conformitate cu HG nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor - la care se face referire în caietul de sarcini, Capitolul VI Aspecte financiare, Secţiunea a 2-a Costuri de operare, punctul 2 Costurile de închidere şi monitorizare post-închidere (specifice pentru depozit) - se menţionează: "(3) Fondul se constituie în limita sumei stabilite prin proiectul depozitului pentru închiderea şi urmărirea postînchidere a depozitului şi se realizează prin eşalonarea anuală a acestei sume, astfel: a) din cota-parte din tarifele de depozitare percepute de operator din prima zi a intrării în funcţiune a depozitului unde se realizează depozitarea deşeurilor pentru terţa persoană(...)". Ca urmare a răspunsului ofertantului nr. 822/25.11.2015, comisia de evaluare a concluzionat că: • aşa cum se arată la Nota 1 de sub tabelul inclus în modelul de Formular 14-B, ofertantul avea obligaţia completării unei „fişe de fundamentare pentru fiecare tarif în parte (sortare, respectiv depozitare şi compostare). Fişa de fundamentare va fi adaptată corespunzător pentru fiecare activitate specifică serviciului de salubrizare, luându-se în calcul numai acele cheltuieli aferente activităţii respective"; • în modelul de Formular 14-B Fişa de fundamentare din documentaţie, în dreptul liniei 6 Fond închidere şi monitorizare post- închidere se precizează: "se completează doar pentru componenta depozitare"; • în plus, în conformitate cu HG nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor - la care se face referire în caietul de sarcini, Capitolul VI Aspecte financiare, Secţiunea a 2-a Costuri de operare, punctul 2 Costurile de închidere şi monitorizare post-închidere (specifice pentru depozit) - se menţionează: "(3) Fondul se constituie în limita sumei stabilite prin proiectul depozitului pentru închiderea şi urmărirea post- închidere a depozitului şi se realizează prin eşalonarea anuală a acestei sume, astfel: a) din cota-parte din tarifele de depozitare percepute de operator din prima zi a intrării în funcţiune a depozitului unde se realizează depozitarea deşeurilor pentru terţa persoană (...)"; ...nu a dovedit îndeplinirea cerinţelor minime solicitate prin documentaţia de atribuire, răspunsul său fiind neconcludent. De asemenea, precizează că neconcordanţa semnalată de comisia de evaluare nu face referire la cantităţile de deşeuri ce urmează a fi depozitate, ci este strict legată de nerespectarea cerinţei din documentaţia de atribuire, conform căreia fondul de închidere şi monitorizare post-închidere trebuia inclus doar în tariful de depozitare. Prin redistribuirea sumei aferente fondului de închidere şi monitorizare 5
post-închidere între toate cele 3 componente (depozitare, sortare şi compostare), ofertantul şi-a diminuat artificial tariful de depozitare, creându-şi, astfel, posibilitatea obţinerii unui avantaj asupra celuilalt competitor, prin faptul că, în preţul ofertei tariful de depozitare, are ponderea cea mai mare (71 de puncte din 100). Cu privire la cantitatea de deşeuri luată în calcul la stabilirea tarifului de depozitare, autoritatea contractantă face următoarele menţiuni: - neconformitatea semnalată de comisia de evaluare în solicitarea de clarificare nr. 819 din 20.11.2015, se referă la faptul că în cadrul Formularului 14-B Depozitare, cantitatea de 58.100,25 tone de deşeuri depozitate luată în calcul în stabilirea tarifului de depozitare este eronată; - cantitatea programată de deşeuri depozitate care ar fi trebuit luată în calcul în stabilirea tarifului de depozitare este de 63.100 tone/an, calculată astfel: 58.100 tone deşeuri depozitate (media pe 12 ani a cantităţilor prezentate în Anexa 3 la caietul de sarcini) + 5.000 tone din construcţii şi demolări, conform Anexei 5 la caietul de sarcini al prezentei documentaţii de atribuire. Ca urmare a răspunsului ofertantului nr. 822/25.11.2015, comisia de evaluare a concluzionat că: - afirmaţia ofertantului nu este corectă, având în vedere faptul că, aşa cum este precizat în Tabelul 1 din Anexa 3, cantitatea de 58.100 tone reprezintă cantitatea medie anuală de "Reziduuri menajere şi deşeuri similare inclusiv nămol de epurare, umiditate 65%", prin urmare nu include cantitatea de 5.000 de tone de deşeuri din construcţii şi demolări, aceasta regăsindu-se în Anexa 5 la caietul de sarcini; - prin răspunsul la solicitarea de clarificare, contestatoarea afirmă că nu a luat în calcul, în tariful de depozitare, cantitatea de 5.000 de tone deşeuri din construcţii şi demolări, fără a veni cu o strategie proprie de utilizare a acestor deşeuri ca alternativă la depozitare; - contestatoarea nu a dovedit îndeplinirea cerinţelor minime solicitate prin documentaţia de atribuire; comisia de evaluare a considerat răspunsul său ca fiind neconcludent şi a declarat cerinţa neîndeplinită. Totodată, autoritatea contractantă susţine că argumentul contestatoarei conform căruia „în oferta tehnică am indicat că deşeurile rezultate din construcţii şi demolări sunt utilizate ca materiale de umplutură la crearea drumurilor (...)” nu se verifică, de vreme ce, în oferta tehnică, Secţiunea a 5-a Precolectarea, Colectarea şi transportul deşeurilor voluminoase, deşeurilor menajere periculoase şi a deşeurilor din construcţii - demolări, Capitolul 2 Etapele de lucru pentru activitatea de Precolectare, Colectare şi Transport a deşeurilor voluminoase, deşeurilor menajere periculoase şi a deşeurilor din construcţii - demolări, ofertantul precizează: 6
• În subcapitolul E1 Monitorizarea/Evidenţa gestionării deşeurilor: „Asocierea ...- ...va avea un sistem de evidenţă a gestionării deşeurilor construcţii şi demolări din care să rezulte: a) data în care s-a realizat colectarea, transportul şi depozitarea la depozitul conform de deşeuri nepericuloase Ciocăneşti"; • În subcapitolul E2 Colectare şi transport: „Transportul acestor deşeuri din constructii - demolări, la depozitul conform de deşeuri nepericuloase Ciocăneşti, din fiecare zona 1, 2, 3, 4, se va face cu vehicule corespunzătoare, furnizate de către operator". În concluzie, autoritatea evidenţiază că deşeurile din construcţii şi demolări vor fi, conform propunerii tehnice a ..., transportate în vederea depozitării la depozitul conform de deşeuri nepericuloase Ciocăneşti. Nicăieri, în oferta tehnică, nu se menţionează că deşeurile din construcţii şi demolări vor fi utilizate ca materiale de umplutură la crearea drumurilor. De asemenea, arată că nici în răspunsul prezentat în scrisoarea nr. 822/25.11.2015, primit la solicitarea de clarificare nr. 819 din 20.11.2015, ...nu vine cu vreo explicaţie suplimentară, dimpotrivă, confirmă neconcordanţa cu cerinţele incluse în documentaţia de atribuire, respectiv „Referitor la cantitatea de 5.000 de tone de deşeuri din construcţii şi demolări menţionăm faptul că aşa cum este intitulat tabelul 1 din Anexa 3 ea a fost cuprinsă de autoritatea contractantă în cantitatea medie de 58.100,25 tone". ... consideră că afirmaţia contestatoarei nu este corectă, având în vedere faptul că, aşa cum este precizat în Tabelul 1 din Anexa 3, cantitatea de 58.100 tone reprezintă cantitatea medie anuală de "Reziduuri menajere şi deşeuri similare inclusiv nămol de epurare, umiditate 65%", prin urmare nu include cantitatea de 5.000 de tone de deşeuri din construcţii şi demolări, aceasta regăsindu-se în Anexa 5 la caietul de sarcini. În plus, răspunsul sus menţionat la solicitarea de clarificări nu vine cu o variantă alternativă viabilă, care să susţină neincluderea cantităţii de 5.000 de tone în cantitatea totală de deşeuri depozitate luată în calcul la stabilirea tarifului de depozitare. Nicăieri în răspunsul la solicitarea de clarificare nu se menţionează că deşeurile din construcţii şi demolări vor fi utilizate la realizarea straturilor de protecţie şi la realizarea căilor de acces în interiorul depozitului. Având în vedere aspectele menţionate, cât şi prevederile OUG nr. 34/2006 şi cele ale HG nr. 925/2006, autoritatea contractantă apreciază ca fiind neîntemeiată contestaţia formulată de ...şi solicită Consiliului respingerea acesteia. Analizând actele existente la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritatea contractantă, a iniţiat procedura de „negociere directă”, în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică de servicii, având ca obiect „......”, coduri CPV 90531000-8, 90513100-7, 90513200-8, 90500000-2, 90513000-6, prin transmiterea de invitaţii de 7
participare operatorilor economici implicaţi, valoarea estimată fiind de 91.578.009 lei, fără TVA. Preliminar soluţionării contestaţiei nr. 05/05.01.2016, înregistrată la CNSC sub nr. 256/06.01.2016, formulată de ..., Consiliul reţine că, în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică în cauză, prin Decizia ...nr. 45/22.09.2015, autoritatea contractantă a anulat de două ori procedura de atribuire a contractelor de delegare având ca obiect serviciile menţionate la alineatul anterior, iniţiind procedura de negociere directă în cauză; contestatoarei i-a fost transmisă „Invitaţia de participare concesionare lucrări publice” nr. 726/24.09.2015. Urmare finalizării procesului de evaluare, Comisia de evaluare a elaborat raportul procedurii de atribuire din data de 28.12.2015. Ulterior, ca urmare a comunicării de către autoritatea contractantă a rezultatului procedurii, prin adresa nr. 874/28.12.2015, nemulţumită fiind de faptul că oferta sa „a fost respinsă, fiind declarată neconformă, potrivit art. 79 alin. (1) din HG nr. 925/2006 cu modificările şi completările ulterioare, ca urmare a răspunsurilor neconcludente transmise la solicitările de clarificări ale Comisiei de Evaluare şi potrivit art. 36 alin. (2) lit. a) din HG nr. 925/2006 cu modificările şi completările ulterioare, pentru neîndeplinirea, în mod corespunzător, a cerinţelor din Caietul de sarcini”, ...a depus prezenta contestaţie, solicitând cele precizate în partea introductivă. Consiliul va cerceta cu întâietate, potrivit prevederilor art. 278 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, excepţia tardivităţii contestaţiei, invocată de autoritatea contractantă. Prin raportare la actul atacat, respectiv adresa nr. 874/28.12.2015, de care contestatoarea a luat cunoştinţă la data de 28.12.2015, precum şi la valoarea estimată a procedurii, respectiv de 91.578.009 lei, fără TVA, termenul de contestare se împlinea în data de 07.01.2016. Conform dispoziţiilor procedurale aplicabile [art. 2562 alin. (1) lit. a) art. 3 lit. z) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006], ultima zi pentru depunerea contestaţiei împotriva rezultatului procedurii este, 07.01.2016. Consiliul are în vedere că autoarea contestaţiei a depus contestaţia la Consiliul în data de 06.01.2016, iar la autoritatea contractantă, în data de 07.01.2016, conform documentelor existente la dosarul cauzei. În aceste condiţii, fiind transmisă cu respectarea termenului legal prevăzut, atât la Consiliu, cât şi la autoritatea contractantă, nu se poate constata tardivitatea contestaţiei, astfel cum a susţinut autoritatea contractantă. Întrucât s-a invocat, de către autoritatea contractantă, că nu au fost prezentate mijloacele de probă pe care se sprijină contestaţia, în considerarea dispoziţiilor art. 270 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, Consiliul apreciază, potrivit art. 270 alin. (2) din acelaşi act normativ, că în contestaţie sunt cuprinse toate informaţiile prevăzute de alin. (1), astfel încât nu a solicitat contestatoarei completarea acesteia. 8
Pe fond, analizând criticile contestatoarei împotriva deciziei autorităţii contractante de a declara neconformă oferta sa, Consiliul constată lipsa de temei a acestora. În referire la prima critică, privind modul în care ...a determinat tariful per tonă de deşeuri în raport şi de costurile cu închiderea şi monitorizarea post-închidere a celulei 1 a depozitului de deşeuri, Consiliul reţine că autoritatea contractantă a solicitat, prin formularul nr. 14 B – Fişe de fundamentare, parte a documentaţiei de atribuire, filă la dosar, elementele de cost pentru fundamentarea tarifului serviciilor de depozitare, sortare şi compostare care fac obiectul prezentei proceduri. Astfel, la poz. 6-Fond închidere şi monitorizare post-închidere, se precizează „se completează doar pentru componenta depozitare”, cu menţiunea că „ofertantul va prezenta o detaliere pe elemente de cost a sumei ofertate pentru închiderea Celulei 1 a depozitului, cu justificarea valorilor pentru fiecare dintre elementele de cost identificate”. Totodată, la poz. II Venituri din valorificare reciclabile/compost, se precizează „se completează doar pentru componenta sortare, respectiv compostare”, cu menţiunea că „În calcularea tarifelor finale de sortare şi compostare trebuie avute în vedere veniturile obţinute din valorificarea materialelor reciclabile şi a compostului(...)”. Verificând documentele depuse iniţial de contestatoare, Consiliul reţine că, în Formularul 14B Fişa de fundamentare a tarifului pentru componenta sortare, la poz. 6-Fond închidere şi monitorizare post- închidere, se regăseşte suma de 117876,89 lei, cu titlu de „programat anual lei/an”, respectiv 8,58 cheltuieli pe tonă lei/tonă”; la poz. II Venituri obţinute din vânzarea reciclabilelor, este înscrisă suma 0,00 „programat anual lei/an”, sumă care nu se regăseşte în Memoriul tehnic economic justificativ ataşat, unde, la pag. 6, la aceeaşi poziţie II Venituri obţinute din vânzarea reciclabilelor, este înscrisă suma de 1501307,00 lei. Pentru componenta depozitare, în Formularul 14B Fişa de fundamentare a tarifului, la poz. 6-Fond închidere şi monitorizare post- închidere se regăseşte suma de 498618,54 lei, cu titlu de „programat anual lei/an”, respectiv 8,58 cheltuieli pe tonă lei/tonă”, sumă care se regăseşte şi în Memoriul tehnic economic justificativ ataşat. Pentru componenta compostare, în Formularul 14B Fişa de fundamentare a tarifului pentru componenta sortare, la poz. 6-Fond închidere şi monitorizare post-închidere se regăseşte suma de 82241,32 lei, cu titlu de „programat anual lei/an”, respectiv 8,58 cheltuieli pe tonă lei/tonă”; la poz. II Venituri obţinute din vânzarea reciclabilelor, este înscrisă suma 0,00 „programat anual lei/an”, sumă care nu se regăseşte în Memoriul tehnic economic justificativ ataşat, unde, la pag. 6, la aceeaşi poziţie II Venituri obţinute din vânzarea compostului, este înscrisă suma de 711090,00 lei. Analizând documentele de mai sus, Consiliul reţine că există o neconcordanţă între sumele înscrise de ...în Formularul 14B Fişa de 9
fundamentare a tarifului pentru diferitele componente sortare, compostare, depozitare şi sumele înscrise în Memoriul tehnic economic justificativ ataşat fiecărei componente, în ceea ce priveşte poziţiile 6- Fond închidere şi monitorizare post-închidere, respectiv II Venituri obţinute din vânzarea reciclabilelor, precum şi raportat la prevederile documentaţiei de atribuire, respectiv, la modul de calcul al tarifelor, aşa cum s-a arătat mai sus. Neconcordanţele constatate de Consiliu au fost semnalate şi de comisia de evaluare, care, prin adresa nr. 792 din 02.11.2015 a solicitat operatorului economic clarificări cu privire la faptul că în formularele nr.14-B, pentru componentele sortare şi compostare, au fost incluse, în mod eronat, sumele aferente fondului de închidere şi monitorizare post- închidere, activităţi specifice componentei depozitare, aspect precizat în modelul de formular din documentaţie: "se completează doar pentru componenta depozitare". De asemenea, a fost solicitată corelarea sumelor de 1501307,00 lei, reprezentând Venituri obţinute din vânzarea reciclabilelor, respectiv, a celei de de 711090,00 lei, reprezentând Venituri obţinute din vânzarea compostului, care au fost înscrise în Memoriile tehnice economice justificative ataşate fişelor nr. 14 B aferente componentelor sortare şi compostare şi care nu se regăsesc în fişele menţionate. ...a răspuns solicitării de clarificări a autorităţii contractante prin adresa nr. 802/05.11.2015, la care a reataşat formularele nr. 14-B pentru toate cele trei componente: sortare, compostare şi depozitare. Verificând documentele transmise de contestatoare, Consiliul reţine că în Formularul 14B Fişa de fundamentare a tarifului, la poz. 6-Fond închidere şi monitorizare post-închidere se regăseşte suma de „8,58 lei/tonă”, pentru fiecare din cele trei componente, deşi, în modelul de formular stabilit de autoritatea contractantă se precizează, în mod explicit: „se completează doar pentru componenta depozitare”. În referire la poz. II Venituri obţinute din vânzarea reciclabilelor, Consiliul reţine că ...a înscris suma de 109,27 lei/tonă pentru componenta sortare, respectiv 74,18 lei/tonă, pentru componenta compostare, sume diferite faţă de cele înscrise în propunerea financiară iniţială. În aplicarea art. 78 din HG nr. 925/2006, autoritatea contractantă a revenit cu adresa nr. 819/20.11.2016, solicitând clarificarea neconformităţii constatate în cadrul Formularelor nr. 14B pentru componentele sortare şi compostare, constând în includerea „în mod eronat a sumelor aferente de închidere şi monitorizare post-închidere”, cât şi justificarea sumelor reprezentând Venituri obţinute din vânzarea reciclabilelor/compostului, luate în calcul la determinarea tarifului de sortare. Prin adresa nr. 822/25.11.2015, contestatoarea a răspuns solicitării de clarificări a autorităţii contractante, afirmând următoarele: „În cadrul formularelor 14-B pentru stabilirea tarifelor de sortare, compostare şi depozitare s-a ţinut cont de cerinţele specificate în documentaţia de 10
atribuire, astfel că sumele bugetate de ofertanţi pentru închiderea si monitorizarea post închidere sunt specifice activităţii de depozitare(...) Depozitul de deşeuri este format din staţia de sortare, celula depozitului, staţia de compostare, staţia de levigat, hala birouri, parcare etc(...). Prin răspunsul Autorităţii contractante la solicitarea de clarificări cu privire la oferta depusă nr. 819/20.11.2015 (...) apreciaţi că ar fi trebuit să bugetăm întreaga sumă exclusiv în tariful de depozitare, ceea ce nu se regăseşte ca obligaţie în nicio cerinţă din documentaţia de atribuire. O astfel de cerinţă ar fi fost: " se completează doar pentru celula din depozit/tariful de depozitare", dar în documentaţia de atribuire se menţionează faptul că: "se completează doar pentru componenta depozitare"(...) atât în urma proceselor de sortare cât şi procesului de compostare vor rezulta anumite cantităţi de deşeuri care ajung în celula depozitului”, iar, în referire la justificarea veniturilor din valorificarea reciclabilelor/compostului, contestatoarea arată că acestea s-au calculat „conform contractului de prestări servicii încheiat între ...şi SC ECOPLAST STL SRL”, respectiv „conform contract nr. 82/21.05.2014 încheiat între ...cu ...”. Consiliul nu va reţine, în soluţionare, susţinerile contestatoarei, din adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 120/20.01.2016, în referire la cantitatea de deşeuri ce ar fi trebuit luată în calcul la stabilirea tarifului de depozitare, prin care însăşi contestatoarea recunoaşte: “(...)am propus varianta alternativă şi în conformitate cu legislaţia actuală - de utilizare a deşeurilor din construcţii şi din demolări la realizarea straturilor de protecţie şi la realizarea căilor de acces în interiorul depozitului(...)”, întrucât conţinutul documentaţiei de atribuire, aşa cum aceasta este întocmită de autoritatea contractantă, este obligatoriu pentru operatorii economici participanţi la procedură, care au obligaţia de a îşi elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia - art. 170 din OUG nr. 34/2006; or, în documentaţia de atribuire, autoritatea contractantă nu a permis depunerea de oferte alternative, astfel că oferta ...nu îndeplineşte cerinţele caietului de sarcini în ceea ce priveşte modul de calcul al tarifului pentru închiderea şi monitorizarea post- închidere a celulei nr.1. Consiliul va reţine susţinerile autorităţii contractante, potrivit cărora, în conformitate cu HG nr. 349/2005 privind depozitarea deşeurilor, la care se face referire în caietul de sarcini, Capitolul VI Aspecte financiare, Secţiunea a 2-a Costuri de operare, punctul 2 Costurile de închidere şi monitorizare post-închidere (specifice pentru depozit): "(3) Fondul se constituie în limita sumei stabilite prin proiectul depozitului pentru închiderea şi urmărirea postînchidere a depozitului şi se realizează prin eşalonarea anuală a acestei sume, astfel: a) din cota- parte din tarifele de depozitare percepute de operator din prima zi a intrării în funcţiune a depozitului unde se realizează depozitarea deşeurilor pentru terţa persoană(...)". 11
Raportat la cele expuse în motivare, în referire la cerinţa din documentaţia de atribuire, potrivit căreia fondul de închidere şi monitorizare post-închidere trebuia inclus doar în tariful de depozitare – Fişa nr. 14B poz. 6-Fond închidere şi monitorizare post-închidere, unde se precizează „se completează doar pentru componenta depozitare”- şi la modul în care contestatoarea a completat Fişa nr. 14B poz. 6, pentru componentele sortare şi compostare, Consiliul constată că, prin redistribuirea sumei aferente fondului de închidere şi monitorizare post- închidere între toate cele 3 componente (depozitare, sortare şi compostare), ...şi-a diminuat artificial tariful de depozitare, creându-şi, astfel, un avantaj asupra celorlalţi ofertanţi, prin faptul că, în preţul ofertei, tariful de depozitare, are ponderea cea mai mare (71 de puncte din 100). Totodată, Consiliul constată că, prin adresa nr. 802/05.11.2015, contestatoarea a modificat propunerea financiară iniţială, în sensul în care, a modificat valorile iniţial înscrise în Fişa nr. 14B poz. II Venituri din valorificare reciclabile/compost, pentru componentele sortare şi compostare, respectiv 0 lei/lună, înscriind valorile 109,27 lei/tonă, pentru sortare, respectiv 74,18 lei/tonă pentru compostare. Modificarea preţului unitar ofertat iniţial a condus la încadrarea ofertei contestatoarei în categoria celor neconforme, raportat la prevederile art. 79 alin. (3) din HG nr. 925/2006, care stipulează faptul că “în cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă conţinutul propunerii financiare, oferta sa va fi considerată neconformă, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 80 alin. (2)”. Ori, modificarea ofertei financiare, în cazul în speţă, nu se încadrează în situaţia prevăzută în art. 80 alin. (2) din HG nr. 925/2006, dat fiind că îndreptarea erorilor aritmetice este permisă doar în cazurile strict prevăzute, respectiv: “Erorile aritmetice se corectează după cum urmează: - dacă există o discrepanţă între preţul unitar şi preţul total, trebuie luat în considerare preţul unitar, iar preţul total va fi corectat corespunzător; - dacă există o discrepanţă între litere şi cifre, trebuie luată în considerare valoarea exprimată în litere, iar valoarea exprimată în cifre va fi corectată corespunzător”. Raportat la cele evocate şi ţinând seama că printre atribuţiile comisiei de evaluare sunt şi cele de verificare a propunerilor financiare prezentate din punct de vedere al modului în care acestea corespund cerinţelor din documentaţia de atribuire (în speţă, caietul de sarcini), aşa cum este prevăzut la art. 72 alin. (2) lit. g) din HG nr. 925/2006, Consiliul constată că această verificare s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislaţia în domeniu şi, pe cale de consecinţă, critica contestatoarei, privind nelegalitatea evaluării ofertei sale, este nefondată, urmând să fie respinsă. 12
După cum se poate observa, contestatoarea transmite autorităţii contractante o valoare unitară diferită (majorată) de cea ofertată iniţial, fapt pentru care autoritatea contractantă, în mod corect, a descalificat oferta acesteia. Prin răspunsul la clarificări, ...a modificat conţinutul propunerii sale financiare, încălcând prevederile art. 79 alin. (3) din HG nr. 925/2006, care precizează că în cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă conţinutul propunerii financiare, oferta sa va fi considerată neconformă, faţă de aceste aspecte, măsura autorităţii contractante de respingere a ofertei contestatorului fiind corectă. Aşa cum rezultă din textele legale evocate, legiuitorul a prevăzut în mod expres situaţiile în care este permisă modificarea propunerii financiare, iar dispoziţiile art. 80 alin. (2) din HG nr. 925/2006 sunt aplicabile, în sensul în care se permite corectarea erorilor aritmetice, strict în cazul în care există o discrepanţă între preţul unitar şi preţul total, va fi luat în considerare preţul unitar, preţul total fiind corectat corespunzător. După cum s-a arătat pe parcursul motivării, dispoziţiile art. 80 alin. (2) mai sus menţionate, nu sunt aplicabile în acest caz, întrucât prin modificarea succesivă a formularului nr. 14B poz. II, pentru componentele sortare şi compostare, contestatoarea a modificat preţul unitar, acţiune care nu este prevăzută de art. 80 alin. (2) din HG nr. 925/2006. De asemenea, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 80 alin. (3) din acelaşi act normativ, întrucât valoarea unitară declarată prin clarificări, pentru Venituri din valorificare reciclabile/compost, de 109,27 lei/tonă, pentru sortare, respectiv 74,18 lei/tonă pentru compostare, nu este susţinută, în mod neechivoc, de sensul şi conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant. Art. 79 din HG nr. 925/2006 dispune în mod expres şi imperativ care sunt modificările propunerii financiare pe care autoritatea contractantă le poate accepta, modificări care, aşa cum se poate observa, în speţă nu sunt aplicabile, ţinând cont de existenţa în propunerea financiară iniţială, Fişa nr. 14B poz. II Venituri din valorificare reciclabile/compost, a unui preţ unitar de 0 lei pentru componentele sortare şi compostare, modificat prin răspunsul la solicitarea de clarificări adresată de autoritatea contractantă; modificarea Fişa nr. 14B nu este inclusă în cadrul acestor excepţii, care sunt de strictă interpretare – „exceptio est strictissimae interpretationis”, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă – „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”. În speţa de faţă, modificarea propunerii financiare nu poate fi interpretată ca o completare formală sau de confirmare, în sensul prevederilor art. 78 din HG nr. 925/2006. Prin acceptarea unui ofertant care modifică propunerea financiară, autoritatea contractantă ar favoriza ofertantul respectiv şi ar aduce 13
atingere principiului legal al tratamentului egal, principiu expres reglementat la art. 2 alin. (2) din OUG nr. 34/2006. Cele expuse în motivare conduc la formarea opiniei Consiliului că, fiind incidente, în speţă, prevederile art. 36 alin. (2) lit. a) din HG nr. 925/2006, art. 79 (explicaţiile prezentate de ofertant nu sunt concludente) şi cele ale art. 81 din acelaşi act normativ (comisia de evaluare are obligaţia de a respinge ofertele inacceptabile şi ofertele neconforme), decizia autorităţii contractante, de respingere a ofertei contestatoarei, ca neconformă, este legală. Având în vedere că art. 36 alin. (2) lit. a) din HG nr. 925/2006, prevede că oferta este considerată neconformă în situaţia în care “nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini”, Consiliul nu va mai analiza celelalte critici formulate de contestatoare, caracterul neconform al ofertei acesteia nemaiputând fi îndepărtat. În ceea ce priveşte susţinerile privind ofertantul câştigător, formulate de ..., suplimentar faţă de cele cuprinse în contestaţie, pe calea concluziilor scrise, Consiliul le va respinge, ca tardive şi nu vor fi reţinute pentru analizare, depăşind cadrul procesual cu care Consiliul a fost învestit la data depunerii contestaţiei. Solicitarea contestatoarei din înscrisul denumit „Contestaţie”, înregistrat la CNSC sub nr. 1993/26.01.2016, vizând declararea ca neconformă a ofertei Asocierii ..., ..., va fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece nu poate constitui obiect al contestaţiei, raportat la prevederile art. 255 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, stabilirea conformităţii ofertelor reprezentând atribuţia comisiei de evaluare, potrivit art. 72 din HG nr. 925/2006, Consiliul fiind competent să examineze din punct de vedere al legalităţii şi temeiniciei actele emise în cadrul unei proceduri de atribuire şi atacate prin contestaţie. Luând în considerare aspectele de fapt şi de drept expuse în motivare, în temeiul art. 278 alin. (5) şi alin. (6) din OUG nr. 34/2006, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... şi va dispune continuarea procedurii de achiziţie publică. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (3) din OUG nr. 34/2006. PREŞEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET ... ... Redactat în 4 exemplare originale, conţine 16 (şaisprezece) pagini. 14