BO2016_186
RespingeCPV: Nedisponibil
Critici: R2.2.4
Buletin oficial · acces liber
CPV: Nedisponibil
Critici: R2.2.4
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Ca urmare a Sentinţei Civile nr. 509/2015 din 16.12.2015, pronunţată de ...– Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 1667/54/2015, prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 2283/29.01.2016, ...– Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a înaintat Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor dosarul nr. 1667/54/2015, împreună cu dosarele de fond nr. 2225/2015 (dosar Consiliu) şi nr. 9058/63/2015 (dosar Tribunalul ...- Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal), în vederea soluţionării cauzei privind petenta S.C. ...S.R.L., în contradictoriu cu intimatele S.C. ...S.R.L. şi .... Prin contestaţia nr. 0040/24.08.2015, depusă de S.C. ...S.R.L., cu sediul în localitatea ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. ..., având CIF RO ..., formulată împotriva rezultatului comunicat prin adresa nr. CRR-DSI 7868 din 20.08.2015, emisă de către ..., cu sediul în municipiul ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii având ca obiect „Servicii de pază la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice ...”, loturile 1-6”, s-a solicitat „suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea prezentei contestaţii de către Tribunalul Dolj, obligarea autorităţii contractante de a lua orice alte măsuri de remediere a actelor ce afectează procedura, în sensul constatării că oferta depusă de SC ...SRL, nu este fundamentată economic şi nu are un preţ real, nerespectând prevederile legislaţiei muncii şi ale Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor în ceea ce priveşte cheltuielile minime prevăzute în caietul de sarcini pentru îndeplinirea acordului cadru”. În baza documentelor depuse de părţi, 1
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: În temeiul art. 271 ind. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge contestaţia S.C. ...S.R.L., în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare. MOTIVARE Prin contestaţia nr. 0040/24.08.2015, depusă la Tribunalul Dolj, de către S.C. ...S.R.L., cu sediul în localitatea Brădeşti, str. Primăverii nr. 2, judeţul Dolj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. J16/1670/2014, având CIF RO 33736756, formulată împotriva rezultatului comunicat prin adresa nr. CRR-DSI 7868 din 20.08.2015, emisă de către ..., cu sediul în municipiul ..., ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii având ca obiect „Servicii de pază la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice ...”, loturile 1-6”, s-a solicitat „suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea prezentei contestaţii de către Tribunalul ..., obligarea autorităţii contractante de a lua orice alte măsuri de remediere a actelor ce afectează procedura, în sensul constatării că oferta depusă de SC ...SRL, nu este fundamentată economic şi nu are un preţ real, nerespectând prevederile legislaţiei muncii şi ale Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor în ceea ce priveşte cheltuielile minime prevăzute în caietul de sarcini pentru îndeplinirea acordului cadru”. Ca urmare a Sentinţei Civile nr. 1811/2015 din 15.10.2015 pronunţată de Tribunalul ...- Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în dosarul nr. 9058/63/2015, prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 21787/10.11.2015, Tribunalul ...- Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a înaintat Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor dosarul nr. 9058/63/2015, în vederea soluţionării cauzei privind pe reclamanta S.C. ...S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele S.C. ...S.R.L. şi .... În data de 19.11.2015, Consiliul a emis Decizia nr. 1994/C5/2225, prin care a admis excepţia de necompetenţă materială a Consiliului, invocată din oficiu, şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a contestaţiei formulată de S.C. ...S.R.L., în contradictoriu cu S.C. ...S.R.L. (în calitate de ofertant declarat câştigător şi ... (în calitate de autoritate contractantă), în favoarea Tribunalului ...- Secţia Contencios 2
Administrativ şi Fiscal. A Constatat existenţa unui conflict de competenţă între Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor şi Tribunalul ...- Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, motiv pentru care a trimis dosarul cauzei către ...- Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal. Prin Sentinţa Civilă nr. 509/2015 din 16.12.2015, pronunţată în dosarul nr. 1667/54/2015, ...- Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată de S.C. ...S.R.L., în contradictoriu cu intimatele S.C. ...S.R.L. şi ..., în favoarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Consiliul a înştiinţat autoritatea contractantă şi contestatoarea S.C. ...S.R.L. despre Sentinţa Civilă nr. 509/2015 din 16.12.2015, pronunţată de ...– Secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. 1667/54/2015, prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Tototadă, Consiliul a solicitat contestatoarei S.C. ...S.R.L. să transmită, în termen de trei zile, copia dovezii constituirii garanţiei de bună conduită, conform art. 271 ind. 1 alin. (4) lit. a) din ordonanţă, precum şi confirmarea transmiterii sau depunerii originalului dovezii la autoritatea contractantă, potrivit art. 271 ind. 1 alin. (3) din ordonanţă. S.C. ...S.R.L. nu a depus, până în prezent, dovada constituirii garanţiei de bună conduită, conform art. 271 ind. 1 din ordonanţă, deşi a luat la cunoştinţă de solicitarea Consiliului încă din data de 04.02.2016. Autoritatea contractantă a transmis punctul său de vedere nr. CRR- DSI 949/05.02.2016, înregistrat la Consiliu cu nr. 3047/05.02.2016, prin care precizează că „S.C. ...S.R.L. a transmis, prin fax, contestaţia nr. 0039/24.08.2015, contestaţie care a fost înregistrată la Direcţia Generală Regională a Finanţelor publice ... sub nr. CRR-DSI 7931/25.08.2015. Odată cu contestaţia depusă, contestatoarea S.C. ...S.R.L. nu a depus şi dovada constituirii garanţiei de bună conduită, conform art. 271 ind. 1 din OUG nr. 34/2006”. Reţinând, aşadar, culpa contestatoarei, Consiliul va face aplicarea dispoziţiilor imperative ale art. 271 ind. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă amintită, potrivit cărora contestaţia va fi respinsă în cazul în care contestatorul nu prezintă dovada constituirii garanţiei de bună conduită, şi va constata că S.C. ...S.R.L. nu s-a conformat obligaţiei de comunicare, în termenul fixat, a respectivei dovezi. Conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, în redactarea de la data la care a fost formulată şi transmisă contestaţia: Art. 2711. - (1) În scopul de a proteja autoritatea contractantă de riscul unui eventual comportament necorespunzător, contestatorul are obligaţia de a constitui garanţia de bună conduită pentru întreaga perioadă cuprinsă între data depunerii contestaţiei/cererii/plângerii şi data rămânerii definitive a deciziei Consiliului/hotărârii instanţei de judecată de soluţionare a acesteia. (2) Contestaţia/Cererea/Plângerea va fi respinsă în cazul în care contestatorul nu prezintă dovada constituirii garanţiei prevăzute la alin. (1). (3) Garanţia de bună conduită se constituie prin virament bancar sau printr-un 3
instrument de garantare emis în condiţiile legii de o societate bancară ori de o societate de asigurări şi se depune în original la sediul autorităţii contractante şi în copie la Consiliu sau la instanţa de judecată, odată cu depunerea contestaţiei/ cererii/plângerii. (4) Cuantumul garanţiei de bună conduită se stabileşte prin raportare la valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit, astfel: a) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. a) şi b); b) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. c), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 10.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanţiei; c) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. a) şi b), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 25.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanţiei; d) 1% din valoarea estimată, dacă aceasta este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2) lit. c), dar nu mai mult decât echivalentul în lei a 100.000 euro, la cursul BNR de la data constituirii garanţiei. (5) Garanţia de bună conduită trebuie să aibă o perioadă de valabilitate de cel puţin 90 de zile, să fie irevocabilă şi să prevadă plata necondiţionată la prima cerere a autorităţii contractante, în măsura în care contestaţia/cererea/plângerea va fi respinsă. (6) În cazul în care, în ultima zi de valabilitate a garanţiei de bună conduită, decizia Consiliului sau hotărârea instanţei de judecată nu este rămasă definitivă, iar contestatorul nu a prelungit valabilitatea garanţiei de bună conduită în aceleaşi condiţii de la alin. (1)-(5), autoritatea contractantă va reţine garanţia de bună conduită. Prevederile art. 2712 alin. (3)-(5) se aplică în mod corespunzător. (7) Prevederile alin. (1)-(6) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care plângerea împotriva deciziei Consiliului este formulată de o altă persoană decât autoritatea contractantă sau contestator, conform art. 281. Faţă de cele ce preced, Consiliul urmează a aplica normele obligatorii ale art. 271 ind. 1 alin. (2) evidenţiate mai sus şi, pe cale de consecinţă, va respinge contestaţia S.C. ...S.R.L. Văzând că normele supracitate au prevalenţă în aplicare şi împiedică organul de jurisdicţie să analizeze contestaţia pe fond sau din punct de vedere al excepţiilor, contestaţia este respinsă indiferent şi independent de analiza pe excepţie sau pe fond a ei.
Redactată în patru exemplare, conţine cinci pagini. PREŞEDINTE COMPLET, ... MEMBRU, MEMBRU, ... 4
5