AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2016_2107

BO2016_2107

Respinge
2016Fonduri: EuropeneProcedura simplificata

CPV: 71322000-1
Critici: R4.1

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.654 caractere
§ 1

1/3 CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../C.../... Data: ... Prin contestaţia nr. 20/22.11.2016, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 35775/22.11.2016, S.C. ... S.R.L., cu sediul în comuna ... înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal prin ..., a contestat comunicarea rezultatului procedurii nr. 7939/14.11.2016, emisă în cadrul procedurii de atribuire simplificată – într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de proiectare PT+DDE+DTAC și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul «Extindere rețea alimentare cu apă și rețea canalizare în localitățile ... și ... din comuna ..., județul ...»”, cod CPV 71322000-1 (Rev.2), iniţiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în comuna .., județul ... şi a solicitat anularea raportului procedurii, anularea comunicărilor privind rezultatul procedurii, precum și evaluarea propunerilor financiare depuse de participanții la procedura de atribuire. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia nr. 20/22.11.2016, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 35775/22.11.2016, formulată de S.C. ... S.R.L., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 7939/ 14.11.2016, emisă în cadrul procedurii de atribuire simplificată – într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziţie publică având

§ 2

2/3 ca obiect „Servicii de proiectare PT+DDE+DTAC și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul «Extindere rețea alimentare cu apă și rețea canalizare în localitățile ... și ... din comuna ..., județul ...»”, cod CPV 71322000-1 (Rev.2), s-a solicitat anularea raportului procedurii, anularea comunicărilor privind rezultatul procedurii, precum și evaluarea propunerilor financiare depuse de participanții la procedura de atribuire. În susţinerea contestaţiei sale, contestatoarea arată că autoritatea contractantă, înainte de a declara câștigătoare oferta depusă de S.C. ... S.R.L., i-a solicitat fundamentarea economică a modului de formare a prețului, însă în urma răspunsului, ofertantul nu a prezentat documente justificative care să sprijine sustenabilitatea și fezabilitatea proiectului în condiții optime. Astfel, contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă a dorit să creeze un avantaj S.C. ... S.R.L., încălcând, totodată și dispozițiile art. 136 alin. (2) din HG nr. 395/2016. Aceleași critici sunt aduse și ofertei prezentată de S.C. ...S.R.L., față de care contestatoarea consideră că autoritatea contractantă a încălcat dispozițiile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. În dovedirea contestaţiei sale, S.C. ... S.R.L. a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri. Până la emiterea prezentei decizii, autoritatea contractantă ... nu a transmis punct de vedere cu privire la contestație. Din documentele depuse de părţi şi din susţinerile acestora, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura de atribuire simplificată – într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitație electronică, a contractului de achiziţie publică având ca obiect „Servicii de proiectare PT+DDE+DTAC și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul «Extindere rețea alimentare cu apă și rețea canalizare în localitățile ... și ... din comuna ..., județul ...»”, cod CPV 71322000-1 (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunţului de participare simplificat nr. ..., stabilind data limită de depunere a ofertelor la 14.09.2016, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” şi o valoare estimată, fără TVA, de 135.226,57 lei. Prin adresa contestatoarei S.C. ... S.R.L. nr. 22/25.11.2016, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 36146/25.11.2016, formulată în numele aceluiaşi reprezentant legal care a semnat şi contestaţia, respectiv ..., reprezentant împuternicit, purtând ştampila operatorului economic în discuţie, aceasta comunică faptul că își retrage contestația, astfel încât, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) şi (8) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va lua act de renunţarea la contestaţia formulată de S.C. ... S.R.L., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar,

§ 3

3/3 CONSILIUL DECIDE: Se ia act de renunţarea la contestaţia formulată de S.C. ... S.R.L., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE COMPLET .. MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET ... .. Redactat în 4 exemplare originale, conţine 3 pagini