AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2016_339

2016Fonduri: EuropeneCerere de oferta offline fara faza finala de licitatie electronica

CPV: 45221110-6
Critici: R4.1

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 12.218 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +40218900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestaţia nr. 160/........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 3033/........., înaintată de SC ......... SRL, cu sediul în ........., ........., judeţul ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin ......... – Administrator, formulată împotriva rezultatului procedurii ce i-a fost comunicat prin adresa nr. 603/29.01.........., emis de ........., cu sediul în comuna ........., ........., judeţul ........., în calitate de autoritate contractantă în procedura, cerere de oferte, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „Pod pe drum de exploatare peste ......., comuna ........., judeţul .........”, cu invitaţie de participare nr. ......... publicată în SEAP în ........., s-a solicitat Consiliului ..........

§ 2

În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Respinge cererea de anulare a adresei nr. 603/29.01.........., ca rămasă fără obiect. Admite contestaţia, în partea ce priveşte obligarea autorităţii contractante la anularea rezultatului cuprins în raportul procedurii şi la reevaluarea ofertelor, prin luarea în considerare a legislaţiei aplicabile şi a documentaţiei de atribuire. Dispune continuarea procedurii de atribuire, în maxim 11 zile de la primirea prezentei decizii. Obligatorie. 1

§ 3

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. MOTIVARE În luarea deciziei, s-au avut în vedere următoarele: Prin contestaţia nr. 160/........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 3033/........., SC ......... SRL atacă rezultatul procedurii ce i-a fost comunicat prin adresa nr. 603/29.01.........., emis de ........., în calitate de autoritate contractantă în procedura de atribuire mai sus arătată, considerând nelegală decizia acesteia de declarare drept câştigătoare a ofertei depuse de SC ..... SRL. Preliminar, SC ......... SRL reclamă faptul că autoritatea contractantă nu i-a acordat accesul la dosarul achiziţiei publice până la data formulării contestaţiei. Pe de altă parte, contestatoarea susţine că oferta declarată câştigătoare prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut, reprezentând 59% din valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit, situaţie în care sunt incidente dispoziţiile art. 202 din OUG nr. 34/2006. Mai mult, contestatoarea apreciază că autoritatea contractantă nu a respectat dispoziţiile art. 361 alin. (2) din HG nr. 925/2006, menţionând că aceasta nu a analizat răspunsul formulat SC ......... SRL cu referire la preţul ofertei sale. În opinia contestatoarei, SC ............ SRL nu a putut demonstra că preţurile pentru materiale, forţa de muncă, utilaje, transport sunt preţurile pieţei libere, caz în care oferta trebuia respinsă în temeiul dispoziţiilor art. 81 din HG nr. 925/2006, fiind inacceptabilă. Cu titlu de exemplu, contestatoarea indică o categorie de lucrări la care ofertantul declarat câştigător a ofertat un preţ neobişnuit de scăzut, susţinând că această situaţie se regăseşte în tot cuprinsul ofertei. Astfel, precizează contestatoarea, potrivit prevederilor caietului de sarcini, lucrările de execuţie anrocamente, necesare pentru susţinerea protecţiei din gabioane a culeelor se vor executa din roci magmatice sau metamorfice, fiind prevăzut în mod expres faptul că nu se acceptă roci sedimentare. Având în vedere locaţia lucrării şi faptul că sursa pentru aceste materiale o constituie carierele autorizate, aflate în zona de munte, preţul unitar pentru acest material, împreună cu valoarea transportului la lucrare, conduce la o pondere semnificativă a acestor lucrări în cadrul ofertei financiare. Or, ofertantul SC .............. SRL nu poate justifica în mod real preţul pe care l-a înscris în ofertă pentru acest material. Drept urmare, comisia de evaluare avea obligaţia de a constata cuantumul neobişnuit de scăzut pentru această categorie de lucrări, de a solicita justificare de preţ şi de a respinge oferta ca neconformă cu prevederile caietului de sarcini. De asemenea, contestatoarea susţine că SC ............ SRL nu a justificat nici consumurile de utilaje şi de echipamente, utilizate pe baza unor contracte de închiriere, din care să rezulte dacă preţul chiriei este 2

§ 4

cu sau fără combustibil, cu sau fără deservent, iar pentru echipamentele din dotare nu a prezentat calcule care să justifice preţurile din propria ofertă. Totodată, contestatoarea arată că oferta depusă de SC .............. SRL nu îndeplineşte cerinţa 4 de la cap. III.2.3.a) din fişa de date a achiziţiei, precizând că Formularul F9 nu conţine toate utilajele şi echipamentele strict necesare pentru îndeplinirea contractului. În aceste condiţii, contestatoarea solicită admiterea cererilor sale de anulare a actului atacat, anularea raportului procedurii şi a tuturor actelor subsecvente acestuia, precum şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei depuse de SC ............... SRL şi la stabilirea ofertei câştigătoare pe baza criteriului de atribuire stabilit prin documentaţia de atribuire, invocând, în drept, dispoziţiile OUG nr. 34/2006, precum şi pe cele ale HG nr. 925/2006. Prin adresa nr. 1421/01.03.........., înregistrată la CNSC sub nr. 5614/........., autoritatea contractantă a precizat Consiliului faptul că a hotărât anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 603/29.01.........., urmând ca membrii comisiei de evaluare să procedeze la reanalizarea ofertelor. În replică, prin adresa nr. 284/........., înregistrată la CNSC sub nr. 5832/........., SC ......... SRL a comunicat Consiliului că îşi menţine criticile formulate prin contestaţie, arătând că a solicitat, pe lângă anularea adresei nr. 603/29.01.........., şi anularea raportului procedurii şi a tuturor actelor subsecvente acestuia şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei depuse de SC ............. SRL. În opinia contestatoarei, măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă nu sunt suficiente, aceasta trebuind să le precizeze în detaliu. Faţă de susţinerile părţilor şi de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: Pentru atribuirea contractului de lucrări având ca obiect „Pod pe drum de exploatare peste pârâul ............, comuna ........., judeţul .........”, cod CPV 444221110-6 Lucrări de construcţii de poduri (Rev.2), ......... (în calitate de autoritate contractantă) a iniţiat procedura, cerere de oferte, prin publicarea în SEAP a invitaţiei de participare nr. ......... din ........., la care a ataşat documentaţia de atribuire aferentă. Nemulţumită de rezultatul procedurii (ce i-a fost comunicat prin adresa nr. 603/29.01..........), SC ......... SRL a înaintat Consiliului prezenta contestaţie (însoţită de garanţia de bună conduită în valoare de 30.860,00 lei), solicitând revizuirea lui în tot, respectiv anularea adresei de comunicare, anularea raportului procedurii şi a actelor subsecvente, precum şi reevaluarea ofertelor, în special, a celei desemnate câştigătoare, curespectarea documentaţiei de atribuire şi a legislaţiei aplicabile. 3

§ 5

În cauză, Consiliul reţine că autoritatea contractantă a decis anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 603/29.01.........., precum şi a actelor subsecvente şi reanalizarea ofertelor, încheind în acest sens procesul-verbal nr. 1420/01.03........... De asemenea, Consiliul are în vedere că acestă măsură este şi în cunoştinţa contestatoarei, care a precizat că solicitările sale privesc, pe lângă anularea adresei nr. 603/29.01.........., anularea raportului procedurii şi a tuturor actelor subsecvente acestuia şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei depuse de SC ............ SRL. Astfel, în opinia sa, măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă nu sunt suficiente, autoritatea contractantă trebuind să le precizeze în detaliu. Analizând criticile SC .................. SRL, raportat la măsurile de remediere a procedurii de atribuire, pe care le invocă autoritatea contractantă, Consiliul constată că solicitările contestatoarei sunt, parţial, întemeiate. Pe de o parte, Consiliul reţine că autoritatea contractantă a anulat adresa de comunicare a rezultatului atacată de contestatoare, conduită care a lăsat fără obiect cererea corelativă a contestatoarei. Prin urmare, în temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, Consiliul respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de anulare a adresei nr. 603/29.01........... Pe de altă parte, Consiliul constată că autoritatea contractantă nu a anulat rezultatul procedurii de atribuire în dispută, consemnat în raportul procedurii şi în comunicările adresate celorlalţi participanţi, ci doar s-a angajat la continuarea procedurii, prin reevaluarea ofertelor, ceea ce echivalează cu o achiesare la solicitările corelative ale contestatoarei. Or, Consiliul consideră că simpla acceptare de către autoritatea contractantă a criticilor, respectiv angajamentul acesteia că adoptă măsuri de remediere, ca urmare a analizării contestaţiei, fără a lua efectiv şi fără a menţiona acele măsuri ce se impune a fi luate, nu reprezintă o remediere efectivă a procedurii. De asemenea, Consiliul are în vedere că autoritatea contractantă se află în eroare şi asupra temeiului de drept care poate sta la baza unei măsuri de remediere pe care ar putea să o adopte după primirea unei contestaţii. Astfel, invocatul art. 277 făcea parte din Secţiunea a 5-a a OUG nr. 34/2006, secţiune ce a fost abrogată prin OUG nr. 76/2010 de modificare a ordonanţei de urgenţă de bază. La acest moment, temeiul de drept al luării unei astfel de măsuri, de către autoritatea contractantă, se regăseşte în cuprinsul alin. (1) al art. 2563 din ordonanţa de urgenţă: „După primirea unei contestaţii, autoritatea contractantă are dreptul de a adopta măsurile de remediere pe care le consideră necesare ca urmare a contestaţiei respective. Orice astfel de măsuri trebuie comunicate contestatorului, celorlalţi operatori economici implicaţi în procedura de atribuire, precum şi Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, nu mai târziu de o zi lucrătoare de la data adoptării acestora”. 4

§ 6

Pentru cele ce preced, având în vedere nefinalizarea procedurii de atribuire, aşa cum impun dispoziţiile art. 200 din OUG nr. 34/2006, cu modificările la zi, în temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (2) şi (4) din acelaşi act normativ, Consiliul admite contestaţia în partea ce priveşte obligarea autorităţii contractante la anularea rezultatului cuprins în raportul procedurii de atribuire şi la reevaluarea ofertelor, prin luarea în considerare a legislaţiei aplicabile şi a documentaţiei de atribuire (măsuri la care, prin comisia de evaluare, s-a angajat, conform cu cele înscrise în procesul-verbal nr. 1420/01.03..........). În temeiul dispoziţiilor de la alin. (6) al aceluiaşi art. 278, Consiliul obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii, în maxim 11 zile, de la primirea prezentei decizii, cu luarea măsurilor efective de remedire la care s-a obligat. La punerea în aplicare a dispoziţiilor prezentei decizii, părţile vor avea în vedere caracterul lor obligatoriu, dar şi dreptul de a formula plângere, în temeiul dispoziţiilor art. 280 alin. (3) şi art. 281 din ordonanţa de urgenţă. PREŞEDINTE COMPLET ......... MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET ......... ......... ............... 5