AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2016_418

BO2016_418

Respinge
2016Fonduri: PropriiLicitatie deschisa offline fara faza finala de licitatie electronica

CPV: 71322500-6
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 40.595 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 7/19.02.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 4624/22.02.2016, asocierea ... şi S.C. ... ... S.R.L., prin liderul de asociere ..., cu sediul în ..., CUI ... şi având adresa de corespondenţă la S.C. ... ... S.R.L., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ..., având CIF RO ..., a contestat actul administrativ nr. VI/2336/12.02.2016, emis în cadrul procedurii de atribuire prin „licitaţie deschisă”, a contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Modernizare DJ 162, km 8+300 - 18+526, Archiud - Sânmihaiu de Câmpie”, coduri CPV 45233120-6, 71322500-6 (Rev.2), iniţiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ..., ... şi a solicitat reconsiderarea ofertei sale, ca fiind conformă, precum şi anularea procedurii de achiziţie, a raportul procedurii şi a comunicărilor rezultatului procedurii cu consecinţa reevaluării ofertelor. S.C. ... S.R.L., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ..., având CUI ..., în calitate de ofertant declarat câştigător în procedura de atribuire ce face obiectul cauzei, a depus prin adresa fără număr, datată „Cluj-Napoca 02.03.2016”, înregistrată la Consiliu sub nr. 5691/02.03.2016, cererea de intervenţie, prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulată de asocierea ... – S.C. ... ... SRL, în principal, ca inadmisibilă şi în subsidiar, ca nefondată, precum şi obligarea contestatoarei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta contestaţie. În baza dispoziţiilor legale aplicabile, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: 1 / 15

§ 2

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de asocierea ... - S.C. ... ... S.R.L., prin liderul de asociere ..., cu sediul în ..., CUI ... şi având adresa de corespondenţă la S.C. ... ... S.R.L., cu sediul în municipiul ..., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în municipiul ... .... Dispune continuarea procedurii de atribuire. Admite cererea de intervenţie formulată de S.C. ... S.R.L., cu sediul în municipiul .... Respinge, ca nedovedită, cererea intervenientei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor ocazionate de soluţionarea contestaţiei. Prezenta decizie este obligatorie pentru autoritatea contractantă, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. MOTIVARE Prin contestaţia nr. 7/19.02.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 4624/22.02.2016, formulată de asocierea ... şi S.C. ... ... S.R.L., prin liderul de asociere ..., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, împotriva actului administrativ nr. VI/2336/12.02.2016, emis în cadrul procedurii de atribuire prin „licitaţie deschisă”, a contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Modernizare DJ 162, km 8+300 - 18+526, Archiud - Sânmihaiu de Câmpie”, coduri CPV 45233120-6, 71322500-6 (Rev.2), s-a solicitat reconsiderarea ofertei sale, ca fiind conformă, precum şi anularea procedurii de achiziţie, a raportul procedurii şi a comunicărilor rezultatului procedurii cu consecinţa reevaluării ofertelor. În susţinerea contestaţiei sale, ... aduce la cunoştinţă că oferta sa a fost respinsă ca fiind neconformă, motivat de faptul că „/…/ nu aţi depus formularele F3 (C5), Anexa 1 la formularul F3 (C6), Anexa 2 la formularul F3 (C7), Anexa 3 la formularul F3 (C8), Anexa 4 la formular F3 (C9) întocmite pe categorii de lucrări, respectiv devize cf. HG 28/2008; /…/ aţi completat oferta cu documente noi (însăşi oferta tehnică, /…/; completarea ofertei cu aceste elemente lipsă nu poate fi interpretată ca o completare formală sau de confirmare şi nici nu poate fi încadrată în categoria viciilor de formă”. Contestatoarea arată că autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări, la data de 04.12.2015, referitoare la completarea documentaţiei anexate cu mai multe înscrisuri, documente cu natură diversă: certificate atestare fiscală, certificate ONRC, documente cifra de afaceri, fişe experienţă similară, însă, în mod greşit, aceasta a interpretat că depunerea acestor documente constituie, pentru oferta comunicată, o reconfigurare, o modificare a elementelor acesteia faţă de forma existentă la momentul şedinţei de deschidere a ofertelor, 2

§ 3

susţinând că aceste informaţii conţinute în formularul şi anexele solicitate, au fost prezente la momentul depunerii ofertei, în întreaga documentaţie tehnică depusă autorităţii contractante. Cu titlu de exemplu, contestatoarea arată că Formularul F3 menţionat în solicitarea de clarificări, cuprinde devizele pe categorii de lucrări, din care rezultă valoarea care este prezentată în centralizatorul F2, acesta din urmă fiind cuprins în propunerea financiară. În centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări de la pagina 8 din propunerea financiară, formularul F2 la capitolul 0001 DRUM: valoarea 2.534.149,41 lei precizată, „este identificat calculul ce se regăsea în formularul F3 - Lista cuprinzând cantităţile de lucrări, la Stadiul fizic 0001 DRUM”. Prin urmare, contestatoarea subliniază că „în urma depunerii formelor solicitate, valorile ofertei nu s-au modificat”. În continuare, contestatoarea arată că în baza tezei finale a art. 78 alin. (1) din HG nr. 925/2006, autoritatea contractantă „în procedura de clarificare a emis o solicitare «precisă» care «să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare» constând în depunerea formularului F3 şi anexelor menţionate mai sus care nu au modificat în niciun fel conţinutul propunerii tehnice”. Având în vedere cele precizate, contestatoarea solicită să se facă aplicarea prevederilor art. 79 alin. (2) şi (3) din HG nr. 925/2006 remarcându-se faptul că nedepunerea oportună a formelor solicitate reprezintă un viciu formal, de natură a nu produce efect relativ la documentaţia alcătuită de contestatoare. Nedepunerea oportună a formularului F3 şi anexelor sale a fost complinită în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant. În dovedirea contestaţiei sale, contestatoarea ... a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. Prin adresa nr. 4809/293 C5/23.02.2016, Consiliul a înştiinţat ... că în procedura de atribuire contestată, valoarea estimată a contractului este de 25.087.584 lei, fără TVA, respectiv 5.646.160 euro, fără TVA, mai mare decât pragul valoric prevăzut la art. 55 alin. (2) lit. c) din OUG nr. 34/2006, aşa cum rezultă din anunţul de participare nr. 162811/16.09.2015, publicat în SEAP, astfel încât are obligaţia de a constitui garanţia de bună conduită în cuantumul prevăzut la art. 2711 alin. (4) lit. d) din OUG nr. 34/2006. Faţă de acest aspect i s-a pus în vedere contestatoarei ca în termen de cel mult 3 (trei) zile lucrătoare de la primirea adresei, să completeze garanţia de bună conduită, conform dispoziţiilor art. 2711 alin. (4) lit. d) din OUG nr. 34/2006, întrucât valoarea constituită prin Garanţia bancară nr. 000LG-L- 005765/19.02.2016 de bună conduită, în valoare de 150.515 lei (reprezentând echivalentul a 35.000 euro), nu acoperă cuantumul legal al garanţiei de bună conduită. Contestatoarea a răspuns prin adresa nr. OM-87#6/26.02.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 5269/26.02.2016, depunând Actul adiţional la Garanţia bancară nr. 000LG-L-005765/19.02.2016 de bună 3 / 15

§ 4

conduită emis de Fibank – First Investment Bank sub nr. BG -302/25.02.2016. Ulterior, prin adresa nr. 5325/293C5/29.02.2016, Consiliul a încunoştinţat autoritatea contractantă că ... a depus contestaţie în cadrul procedurii, iar pentru soluţionarea acesteia, urmează să înainteze documentele necesare. Prin adresa nr. VI/3011/25.02.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 5189/26.02.2016, autoritatea contractantă a transmis prin fax punctul de vedere nr. VI/3012/25.02.2016 şi în original, înregistrat la Consiliu sub nr. 5632/02.03.2016, prin care arată că în Procesul - Verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. VI/18383/11.11.2015, în urma verificării documentelor aferente propunerii tehnice a contestatoarei, s-a constatat şi consemnat ca aceasta nu a depus formularele F3 (C5), Anexa 1 la formularul F3 (C6), Anexa 2 la formularul F3 (C7), Anexa 3 la formularul F3 (C8), Anexa 4 la formular F3 (C9) întocmite pe categorii de lucrări, respectiv devize conform HG 28/2008, aşa cum s-a solicitat prin fişa de date a achiziţiei, cap. IV.4. „Prezentarea ofertei”, IV.4.1. „Modul de prezentare a propunerii tehnice”, în acest sens solicitându-i clarificări, prin adresa nr. VI/19763/ 04.12.2015. Autoritatea contractantă arată că autoarea contestaţiei a comunicat, prin răspunsul său nr. OP-87#1/09.12.2015 faptul că „Elaborarea ofertei tehnice şi a ofertei financiare a fost făcută în funcţie de informaţiile conţinute în formularele indicate în clarificarea dvs., pe care le ataşam”, respectiv, ataşând F3 (C5), Anexa 1 la Formular F3 (C6), Anexa 2 la formular F3 (C7), Anexa 3 la formular F3 (C8), Anexa 4 la formular F3 (C9). Astfel, Comisia de evaluare a constatat că ofertantul nu a răspuns concludent la solicitarea de clarificări, respectiv nu a trimis punct de vedere aşa cum s-a solicitat, ci şi-a completat oferta cu aceste elemente lipsă. Împrejurarea că în Formularul F2 (parte din oferta financiară) era identificat calculul ce se regăsea în Formularul F3 (neprezentat în oferta tehnică iniţială) nu este suficient pentru o evaluare corectă şi conformă cu solicitările din documentaţia de atribuire, întrucât în lipsa prezentării Formularelor F3 (C5), F6 (C1), Anexa 1 la Formular F3 (C6), Anexa 2 la formular F3 (C7), Anexa 3 la formular F3 (C8), Anexa 4 la formular F3 (C9) odată cu oferta iniţială, comisia de evaluare s-a aflat în imposibilitatea de a analiza şi de a verifica corespondenţa propunerii tehnice cu cerinţele solicitate şi prin urmare, această ofertă nu a putut fi declarată conformă. În acest sens, autoritatea contractantă face trimitere la jurisprudenţa Consiliului. În consecinţă, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei ca nefondată şi pe cale de consecinţă, menţinerea raportului procedurii şi a actelor subsecvente acestuia, ca temeinice şi legale. În cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire s-a depus, prin adresa fără număr, datată „Cluj-Napoca 02.03.2016”, înregistrată la Consiliu sub nr. 5691/02.03.2016, cererea de intervenţie formulată de S.C. ... S.R.L., în calitate de ofertant declarat câştigător în procedura de 4

§ 5

atribuire ce face obiectul cauzei, prin care s-a solicitat respingerea contestaţiei formulată de asocierea ... – S.C. ... ... SRL, în principal, ca inadmisibilă şi în subsidiar, ca nefondată, precum şi obligarea contestatoarei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta contestaţie. Intervenienta precizează că formulează cererea de intervenţie în condiţiile în care cunoaşte contestaţia în forma depusă iniţial de către contestatoare, arătând că în conformitate cu informaţiile publicate pe portalul Consiliului, la data de 26.02.2016, contestatoarea a depus la dosar o completare, al cărei conţinut nu îl cunoaşte, prin urmare, în vederea garantării dreptului său la apărare, solicită Consiliului să pună în vedere contestatoarei să îi comunice un exemplar al acestei completări, în acelaşi sens, solicitând obligarea autorităţii contractante la comunicarea către societatea sa a unui exemplar din punctul de vedere formulat în prezentul dosar. În opinia intervenientei, capetele de cerere ale contestaţiei sunt inadmisibile, respectiv cel privind declararea ofertei sale ca fiind conformă, fiind, aşa cum s-a reţinut în mod constant în practica judiciară, de competenţa funcţională exclusivă a autorităţii contractante, competenţa Consiliului limitându-se la exercitarea unui control judiciar de legalitate a actelor comisiei de evaluare prin raportare la prevederile legale care reglementează desfăşurarea procedurii achiziţiei publice. Prin urmare, în raport de dispoziţiile art. 278 din OUG nr. 34/2006, Consiliul nu poate, prin decizia pronunţată, să declare conformă oferta contestatoarei, sens în care acest petit se impune a fi respins ca inadmisibil. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte solicitarea de anulare a procedurii, intervenienta arată că aceasta nu se circumscrie nici motivelor pe care contestatoarea îşi întemeiază contestaţia, întrucât anularea procedurii de atribuire se dispune exclusiv în condiţiile şi ipotezele prevăzute de art. 209 din ordonanţă, însă contestatoarea nu indică vreo astfel de ipoteză care să fie incidentă în speţă. În continuare, intervenienta înştiinţează că în oferta iniţială contestatoarea nu a depus deloc formularele care compuneau propunerea tehnică, respectiv Formular „F3 (C3), Anexa 1 la Formular F3 (C6), Anexa 2 la formular F3 (C7), Anexa 3 la Formular F3(C8), Anexa 4 la Formular F3 (C9)”, aceste documente fiind depuse în întregime, pentru prima data în data de 09.12.2015, în anexa răspunsului la solicitarea de clarificări. Astfel, contrar susţinerilor contestatoarei, care încearcă să inducă ideea unei erori formale, în speţă nu este vorba despre omisiunea de a depune un document sau o informaţie punctuală, ci practic despre omisiunea de a depune propunerea tehnică în ansamblul său, iar o astfel de omisiune însă nu poate fi nicidecum corectată prin aplicarea prevederilor art. 80 alin. (3) din HG nr. 925/2006 referitoare la viciile de formă. S.C. ... S.R.L. subliniază faptul că în prezenta speţă nu sunt aplicabile dispoziţiile nou introduse în cuprinsul HG nr. 925/2006 prin 5 / 15

§ 6

intermediul HG nr. 66/2016 care se referă la abateri tehnice minore, întrucât aceste prevederi au intrat în vigoare ulterior finalizării prezentei proceduri de atribuire. Pe de altă parte, se arată că sarcina de a proba faptul că informaţiile supuse corectării sunt susţinute de documente/informaţii prezente în oferta depusă iniţial revine ofertantului, respectiv contestatoarei, în lipsa acestei probe se impune să se prezume că orice amendament adus ofertei depusă iniţial reprezintă o completare nelegală a acesteia, sancţionabilă cu excluderea ofertei ca neconformă. Intervenienta remarcă faptul că, deşi contestatoarea susţine că nu a modificat prin documentele depuse conţinutul ofertei, aceasta se rezumă însă la a afirma acest lucru, fără însă a-l şi dovedi. În ceea ce priveşte afirmaţia contestatoarei potrivit căreia informaţiile prezentate în Formularul F3 (depus în clarificări) s-ar subsuma conţinutului formularului F2 cuprins în propunerea financiară, depusă la data deschiderii ofertelor, intervenienta o consideră ca fiind lipsită de relevanţă câtă vreme formularul F2 este o componentă a propunerii financiare (secţiune distinctă a ofertei), iar contestatoarea nu a depus deloc formularele care ţin de propunerea tehnică. În speţă, reţine intervenienta, dacă autoritatea contractantă ar fi acceptat ca asocierea contestatoare să depună propunerea tehnică ulterior deschiderii ofertelor, s-ar fi creat un avantaj evident în favoarea acestui ofertant, în detrimentul ofertanţilor care au depus diligenţa de a depune oferta cu toate componentele ei la data prevăzută în documentaţia de atribuire. În final, intervenienta face precizarea că prin adresa nr. VI/19763/04.12.2015 autoritatea contractantă nu a solicitat contestatoarei să depună documentele care îi lipseau din ofertă, ci i-a solicitat acesteia un punct de vedere faţă de lipsa acestor documente din oferta iniţială, în condiţiile în care acestea au fost enumerate în mod expres în cuprinsul fişei de date a achiziţiei. Pentru toate aceste considerente, S.C. ... S.R.L. solicită admiterea cererii de intervenţie astfel cum a fost formulată. Prin adresele nr. 5728/293 C5/02.03.2016 şi nr. 5728/293 C5/02.03.2016, Consiliul a solicitat părţilor transmiterea susţinerilor faţă de cererea de intervenţie formulată de S.C. ... S.R.L. Urmare a cererii de intervenţie, Consiliul, prin adresa nr. 5726/293 C5/02.03.2016, i-a comunicat intervenientei S.C. ... S.R.L. faptul că a solicitat autorităţii contractante, ca până la 04.03.2016 ora 1600, să facă dovada comunicării către S.C. ... S.R.L. a punctului de vedere nr. VI/3011/25.02.2016. În ceea ce priveşte informaţiile publicate pe portalul Consiliului, la data de 26.02.2016, Consiliul a informat-o că acestea constituie un răspuns la adresa CNSC nr. 4809/293 C5/23.02.2016, privind completarea garanţiei de bună conduită, şi nu constituie o completare a contestaţiei. S.C. ... S.R.L. a comunicat prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 5985/04.03.2016, faptul că a luat cunoştinţă de punctul de vedere al 6

§ 7

autorităţii contractante, fiind de acord cu susţinerile exprimate de aceasta. Prin adresa nr. OM87#10/04.03.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 5986/04.03.2016, contestatoarea ... a comunicat susţineri faţă de punctul de vedere formulat de autoritatea contractantă. Contestatoarea reaminteşte faptul că răspunsul său la solicitarea de clarificări nu a produs niciun fel de modificări ofertei, acesta fiind fundamentat pe dispoziţiile art. 79 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) teza finală din HG nr. 925/2006, coroborate cu cele ale art. 80 alin. (3) din aceeaşi hotărâre. În final, contestatoarea solicită admiterea contestaţiei. SC ... SRL a formulat cererea de intervenţie înregistrată la Consiliu sub nr. 5691/02.03.2016 care prezintă natura juridică a unei cereri de intervenţie accesorie deoarece sprijină poziţia autorităţii contractante, fără a solicita desfiinţarea vreunui act emis de aceasta, motiv pentru care Consiliul califică cererea de intervenţie drept cerere de intervenţie accesorie formulată în favoarea autorităţii contractante. Având în vedere dispoziţiile art. 297 din O.U.G. nr. 34/2006, art. 61 alin. (3), art. 63, 65 şi 67 din Cod proc.civ. dar şi faptul că în cadrul procedurii de atribuire în cauză SC ... SRL are calitatea de ofertant câştigător iar cererea sa priveşte menţinerea acestei decizii a autorităţii contractante, Consiliul admite în principiu cererea de intervenţie formulată de SC ... SRL, astfel cum a fost calificată. Din documentele depuse la dosarul cauzei şi din susţinerile părţilor, Consiliul reţine următoarele: Autoritatea contractantă ... a iniţiat procedura de atribuire, prin „licitaţie deschisă”, fără etapă finală de licitaţie electronică, a contractului de achiziţie publică având ca obiect „Modernizare DJ 162, KM 8+300- 18+526, Archiud – Sânmihaiu de Câmpie”, coduri CPV 45233120-6 şi 71322500-6 (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunţului de participare nr. .../16.09.2015, stabilind data de deschidere a ofertelor la 11.11.2015, criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut” şi o valoare totală estimată, fără TVA, de 25.087.584 RON. Aşa cum rezultă din Procesul-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. VI/18383/11.11.2015, în cadrul procedurii de atribuire au depus oferte 10 operatori economici, printre care şi asocierea ... - SC ... ... SRL. Prin Raportul procedurii nr. 2281/11.02.2016, membrii Comisiei de evaluare au respins ofertele asocierilor ... - SC ... ... SRL şi ... SA – ... & … SRL – SC ... SRL ca neconforme, au declarat un număr de opt oferte admisibile şi au desemnat ca ofertant câştigător pe asocierea SC ... SRL – SC ... SRL. Prin adresa nr. VI/2336/12.02.2016 autoritatea contractantă i-a comunicat contestatoarei faptul că oferta sa este neconformă în temeiul art. 36 alin. (2) lit. a) din HG nr. 925/2006, motivele care au stat la baza deciziei şi numele ofertantului desemnat câştigător. 7 / 15

§ 8

Nemulţumită de rezultatul procedurii de atribuire, asocierea ... - SC ... ... SRL a formulat contestaţia care formează obiectul prezentului dosar. În temeiul art. 278 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, Consiliul procedează la analiza excepţiei de inadmisibilitate a contestaţiei invocată de intervenientă, care susţine că petitele „reconsiderarea ofertei sale ca fiind conformă” şi „anularea procedurii de atribuire” sunt inadmisibile. Analizând obiectul contestaţiei, respectiv solicitările adresate Consiliului de către contestatoare şi anume reconsiderarea ofertei sale, ca fiind conformă, precum şi anularea procedurii de achiziţie, a raportul procedurii şi a comunicărilor rezultatului procedurii cu consecinţa reevaluării ofertelor, Consiliul apreciază că solicitările contestatoarei referitoare la anularea raportului procedurii şi a comunicărilor rezultatului procedurii, se circumscriu dispoziţiilor art. 255 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, care stipulează următoarele: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita, prin contestaţie, anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ- jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă”. În consecinţă, Consiliul va respinge excepţia de inadmisibilitate a contestaţiei invocată de intervenientă şi va proceda la analiza pe fond a cauzei. Analizând conţinutul actului atacat, respectiv adresa nr. VI/2336/12.02.2016, Consiliul reţine că oferta contestatoarei a fost respinsă în temeiul dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit. a) din HG nr. 925/2006, coroborat cu art. 170 din OUG nr. 34/2006 deoarece „nu prezintă propunerea tehnică din care să rezulte satisfacerea cerinţelor caietului de sarcini”. În cadrul actului atacat, mai sunt menţionate următoarele informaţii: „În procesul verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. VI/18383/11.11.2015, în urma verificării documentelor aferente Propunerii Tehnice s-a constatat şi consemnat că nu aţi depus Formularele F3 (C5), Anexa 1 la formularul F3 (C6), Anexa 2 la Formularul F3(C7), Anexa 3 la formularul F3(C8), Anexa 4 la formular F3(C9), întocmite pe categorii de lucrări, respectiv devize conform HG 28/2008, aşa cum a fost solicitat prin Fişa de date, cap. IV.4) Prezentarea ofertei, IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice. Comisia de evaluare v-a solicitat punct de vedere cu privire la acest aspect prin adresa nr. VI/19763 din 04.12.2015. Dumneavoastră aţi transmis în termen răspunsul la solicitarea de clarificări nr. VI/19763 din 04.12.2015 (...) prin adresa nr. OP-87≠1 din 09.12.2015 înregistrată la sediul autorităţii contractante la nr. VI/20114 în 09.12.2015 ora 09:30, după cum urmează: «Elaborarea Ofertei tehnice şi a Ofertei Financiare a fost făcută în funcţie de informaţiile 8

§ 9

conţinute în formularele indicate în clarificarea dvs., pe care le ataşăm». Aţi ataşat răspunsului următoarele: Formular F3 (C3), Anexa 1 la formularul F3 (C6), Anexa 2 la Formularul F3(C7), Anexa 3 la formularul F3(C8), Anexa 4 la formular F3(C9). Comisia de evaluare a constatat că prin răspunsul la solicitarea de clarificări aţi completat oferta cu documente noi (însăşi oferta tehnică), documente care trebuiau să se regăsească în oferta depusă iniţial (oferta tehnică). Potrivit art. 170 din OUG nr. 34/2006 «ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire» respectiv a Fişei de date, IV.4) Prezentarea ofertei, IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice: «Propunerea tehnică trebuie să respecte cerinţele prevăzute în D.A.L.I. 2. Propunerea tehnică pentru execuţie: Pe baza cantităţilor din D.A.L.I. ofertanţii vor prezenta oferta tehnică în conformitate cu prevederile HG 28/2008 şi a Ordinului nr. 863 din 02 iulie 2008, folosind încadrările în articolele de deviz F3 (C5), F6 (C1), Anexa 1 la formularul F3 (C6), Anexa 2 la Formularul F3(C7), Anexa 3 la formularul F3(C8), Anexa 4 la formular F3(C9). Completarea ofertei cu aceste elemente lipsă nu poate fi interpretată ca o completare formală sau de confirmare şi nici nu poate fi încadrată în categoria viciilor de formă. În sensul art. 80 alin. (3) «Viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire». În lipsa prezentării formularelor F3 (C5), F6 (C1), Anexa 1 la formularul F3 (C6), Anexa 2 la Formularul F3(C7), Anexa 3 la formularul F3(C8), Anexa 4 la formular F3(C9) odată cu oferta iniţială aceasta nu a putut fi declarată conformă, fără ca acest fapt să ducă la încălcarea principiului tratamentului egal conform art. 2 al.2 pct. b din OUG nr. 34/2006 (...)”. Analizând prevederile documentaţiei de atribuire publicată în SEAP, Consiliul constată că specificaţiile tehnice se regăsesc în cadrul folderelor intitulate: - Caiete de sarcini; - Parte desenată; - Parte scrisă 1; - Parte scrisă 2. Folderul „Parte scrisă 2”, conţine, printre altele, următoarele Formulare: - F1 – Centralizatorul financiar al obiectelor în standardul de cost; - F2 - Centralizatorul financiar al categoriilor de lucrări în standardul de cost; - F3 – Listă cuprinzând cantităţile de lucrări în standardul de cost. 9 / 15

§ 10

Având în vedere dispoziţiile art. 35 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 conform cărora „Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice”, Consiliul apreciază că folderele mai sus menţionate fac parte integrantă din Caietul de sarcini. De asemenea, Consiliul reţine că în cadrul Fişei de date a achiziţiei, se regăsesc următoarele prevederi: - la cap. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice: „Propunerea tehnică trebuie să respecte cerinţele prevăzute în D.A.L.I. 1. Propunerea tehnică pentru proiectare va cuprinde: (...) 2. Propunerea tehnică pentru execuţie: Pe baza cantităţilor din D.A.L.I. ofertanţii vor prezenta oferta tehnică în conformitate cu prevederile HG 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii şi a Ordinului nr. 863 din 2 iulie 2008 pentru aprobarea «Instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări d intervenţii» , folosind încadrările în articolele de deviz F3 (C5), F6(C1), Anexa 1 la formular F3(C6), Anexa 2 la formular F3(C7), Anexa 3 la formular F3 (C8), Anexa 4 la formular F3 (C9), întocmite pe categorii de lucrări, respectiv devize conform HG 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii şi Ordin MDRL 863/2008 pentru aprobarea «Instrucţiuni de aplicare a unor prevederi din HG 28/2008 privind aprobarea conţinutului cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii. La recapitulaţia devizului se vor folosi coeficienţii stabiliţi de lege (C.A.S., C.A.S.S., ajutor de şomaj, fondul pentru accidente de muncă şi boli profesionale, T.V.A., etc.) şi coeficienţi proprii ai ofertantului. Propunerea tehnică va cuprinde şi : Programul calităţii propus pentru execuţia lucrării, care va cuprinde în mod obligatoriu: (...) 3. Graficul de execuţie a lucrărilor se va prezenta atât fizic, cât şi valoric; 4. Informaţii privind respectarea legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă - Formularul 19; (...) 5. Informaţii privind respectarea reglementarilor naţionale de mediu. Se va completa Formularul nr.20. (...). 10

§ 11

- la cap. IV.4.2) Modul de prezentare a propunerii financiare: „ (...) • Formular de ofertă - Formular 22 • Anexa la Formularul de ofertă - Formular 23 • Centralizator proiectare şi execuţie - Formular 24 • Centralizator de preturi pentru serviciul de proiectare - Formular 25 • Formularele F1(C2) , F2(C3) sau echivalent • Declaraţia de acceptare a condiţiilor Contractuale cu eventualele amendamente însuşite şi de autoritatea contractantă - Formularul 21; Ofertanţii vor putea formula eventuale amendamente în perioada stabilită de autoritatea contractanta pentru solicitări de clarificări şi odată cu depunerea ofertei (...)”. Verificând propunerea financiară a contestatoarei, Consiliul reţine că, în cuprinsul acesteia, se regăsesc, conform opisului, următoarele documente: - Formularul nr. 22 – Formularul de ofertă; - Anexa la Formularul de ofertă – Formularul 23; - Centralizator proiectare şi execuţie – Formularul 24; - Centralizator de preţuri pentru serviciul de proiectare – Formularul 25; - Anexa la Formularul 25 – Tarif pentru serviciul de proiectare; - Formularele F1 (C1), F2 (C3) sau echivalent - Formularul 21 – Declaraţie de acceptare a condiţiilor contractuale; - Contract; - Clarificări publicate în SEAP 1-25. În cadrul propunerii tehnice, asocierea ... - SC ... ... SRL a inclus, conform opisului, următoarele documente: - Propunere tehnică pentru proiectare (pag. 10-98); - Propunere tehnică pentru execuţie (pag. 98 – 340) - Graficul de execuţie (340 – 342); - Formularul 19 – Informaţii privind respectarea legislaţiei de securitate şi sănătate în muncă; - Formularul 20 – Informaţii privind respectarea reglementărilor naţionale de mediu. Conform opisului care se regăseşte la pag. 99, propunerea tehnică pentru execuţie conţine două capitole: I. Introducere; II. Respectarea cerinţelor în conformitate cu cerinţele prevăzute în DALI. Verificând lucrările membrilor Comisiei de evaluare, Consiliul reţine că prin adresa nr. VI/19763/04.12.2015, autoritatea contractantă i-a solicitat asocierii contestatoare, transmiterea unui punct de vedere cu privire la faptul că: „În procesul verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. VI/18383/11.11.2015, în urma verificării documentelor 11 / 15

§ 12

aferente Propunerii Tehnice s-a consemnat că nu aţi depus Formularele F3 (C5), Anexa 1 la formularul F3 (C6), Anexa 2 la Formularul F3(C7), Anexa 3 la formularul F3(C8), Anexa 4 la formular F3(C9), întocmite pe categorii de lucrări, respectiv devize conform HG 28/2008, aşa cum a fost solicitat prin Fişa de date, cap. IV.4) Prezentarea ofertei, IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice, respectiv: «Pe baza cantităţilor din D.A.L.I. ofertanţii vor prezenta oferta tehnică în conformitate cu prevederile HG 28/2008 privind aprobarea conţinutului- cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii şi a Ordinului nr. 863 din 2 iulie 2008 pentru aprobarea «Instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii», folosind încadrările în articolele de deviz F3 (C5), F6(C1), Anexa 1 la formular F3(C6), Anexa 2 la formular F3(C7), Anexa 3 la formular F3 (C8), Anexa 4 la formular F3 (C9), întocmite pe categorii de lucrări, respectiv devize (...)»”. Asocierea contestatoare a răspuns prin adresa nr. OP 87≠1/07.12.2015 menţionând că: „Elaborarea Ofertei tehnice şi a Ofertei Financiare a fost făcută în funcţie de informaţiile conţinute în formularele indicate în clarificarea dvs. pe care le ataşăm”. Anexat acestui răspuns, contestatoarea a prezentat F3, C6cp, C7cp, C8cp şi C9cp însumând 174 de pagini. Analizând motivul de respingere a ofertei contestatoarei, Consiliul apreciază că acesta a fost reţinut în mod corect de către autoritatea contractantă pentru următoarele motive: În cadrul propunerii tehnice, ofertanta contestatoare nu a introdus o parte importantă a propunerii tehnice şi anume punctul 2 din capitolul IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice, al fişei de date a achiziţiei, intitulat „Propunerea tehnică pentru execuţie”, conform căruia avea obligaţia, asemenea celorlalţi ofertanţi, ca pe baza cantităţilor din D.A.L.I., să prezinte oferta tehnică în conformitate cu prevederile HG 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico- economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii şi a Ordinului nr. 863 din 2 iulie 2008 pentru aprobarea «Instrucţiunilor de aplicare a unor prevederi din Hotărârea Guvernului nr. 28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări d intervenţii», folosind încadrările în articolele de deviz F3 (C5), F6(C1), Anexa 1 la formular F3(C6), Anexa 2 la formular F3(C7), Anexa 3 la formular F3 (C8), Anexa 4 la formular F3 (C9), întocmite pe categorii de lucrări, respectiv devize conform HG 12

§ 13

28/2008 privind aprobarea conţinutului-cadru al documentaţiei tehnico- economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii şi Ordin MDRL 863/2008 pentru aprobarea „Instrucţiuni de aplicare a unor prevederi din HG 28/2008 privind aprobarea conţinutului cadru al documentaţiei tehnico-economice aferente investiţiilor publice, precum şi a structurii şi metodologiei de elaborare a devizului general pentru obiective de investiţii şi lucrări de intervenţii”. Ca urmare a răspunsului la clarificări, contestatoarea a prezentat formularele F3 – Liste cuprinzând cantităţile de lucrări, C6cp – Lista cuprinzând consumurile de resurse materiale cumulate pe proiect, C7cp – Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru cumulat pe proiect, C8cp – Lista cuprinzând consumurile de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii cumulat pe proiect şi C9cp – Lista cuprinzând consumurile privind transporturile cumulate pe proiect, toate însumând 174 de pagini, aceasta în condiţiile în care în cadrul propunerii financiare depusese Formularele F1 - centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv şi F2 – Centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări. Consiliul apreciază că în situaţia în care autoritatea contractantă ar fi acceptat ca ofertanta contestatoare să depună formularele F3, C6cp, C7cp, C8cp şi C9cp (solicitate în mod clar prin documentaţia de atribuire) mai târziu decât ceilalţi ofertanţi, care s-au conformat întrutotul cerinţelor autorităţii contractante, i-ar fi creat acesteia un avantaj evident în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire, aceasta având o perioadă de timp mai mare pentru pregătirea acestor documente. Pe de altă parte, autoritatea contractantă ar fi fost în situaţia de a încălca principiul tratamentului egal stipulat de art. 2 alin. (2) lit. d) din OUG nr. 34/2006 prin care se înţelege „stabilirea şi aplicarea, oricând pe parcursul procedurii de atribuire de reguli, cerinţe şi criterii identice pentru toţi operatorii economici, astfel încât aceştia să beneficieze de şanse egale de a deveni contractanţi”. Practic, autoritatea contractantă nu are voie să acorde tratament preferenţial niciunui ofertant. În speţă, prevederile documentaţiei de atribuire au fost foarte clare în legătură cu includerea formularele F3, C6cp, C7cp, C8cp şi C9cp în cadrul propunerii tehnice, iar în cadrul procedurii de atribuire a fost asigurată o concurenţă reală în condiţiile în care 8 oferte au fost declarate admisibile prin raportul procedurii. A accepta ca ofertanta contestatoare să depună aceste formulare abia la data de 07.12.2015, aceasta în condiţiile în care şedinţa de deschidere a ofertelor a avut loc la data de 11.11.2015, ar reprezenta în fapt o favorizare a contestatoarei în detrimentul celorlalţi ofertanţi care au fost diligenţi şi au respectat întocmai prevederile documentaţiei de atribuire. Consiliul apreciază că, nemodificată anterior datei limită de depunere a ofertelor, documentaţia de atribuire devine obligatorie atât 13 / 15

§ 14

pentru autoritatea contractantă, cât şi pentru ofertanţi care trebuie să o respecte întocmai, art. 170 din OUG nr. 34/2006 stipulând că: „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire şi indică în cuprinsul acesteia care informaţii din propunerea tehnică şi/sau din propunerea financiară sunt confidenţiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală”. Consiliul nu poate reţine susţinerile contestatoarei referitoare la faptul că „nedepunerea oportună a formelor solicitate reprezintă un viciu formal de natură a nu produce efect relativ la documentaţia alcătuită de contestatoare. Nedepunerea oportună a formularului F3 şi a anexelor sale a fost complinită «în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant»” (n.n. contestatoarea se referă la faptul că valoarea formularului F3, care cuprinde listele de cantităţi de lucrări, se regăseşte în centralizatorul F2 cuprins în propunerea financiară), întrucât conform dispoziţiilor art. 80 alin. (3) din HG nr. 925/2006 „Viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de atribuire”. Or, în speţă aşa cum Consiliul a arătat deja în ipoteza în care autoritatea contractantă ar fi acceptat ca ofertanta contestatoare să depună formularele F3, C6cp, C7cp, C8cp şi C9cp (solicitate în mod clar prin documentaţia de atribuire) mai târziu decât ceilalţi ofertanţi, care s- au conformat întrutotul cerinţelor autorităţii contractante, i-ar fi creat acesteia un avantaj evident în raport cu ceilalţi ofertanţi, aceasta având o perioadă de timp mai mare pentru pregătirea acestor documente. În speţă, întrucât formularele F3, C6cp, C7cp, C8cp şi C9cp nu au fost depuse odată cu oferta iniţială, membrii Comisiei de evaluare s-au aflat în imposibilitatea de a evalua propunerea tehnică şi de a verifica corespondenţa acesteia cu specificaţiile tehnice menţionate în cadrul documentaţiei de atribuire. Luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul prevederilor art. 278 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, Consiliul va respinge excepţia de inadmisibilitate a contestaţiei invocată de intervenientă, iar în temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (5) şi (6) din acelaşi act normativ, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de asocierea ... - SC ... ... SRL şi va dispune continuarea procedurii de atribuire. Faţă de soluţia pronunţată, Consiliul va admite cererea de intervenţie formulată de SC ... SRL iar în ceea ce priveşte cererea intervenientei de obligare a contestatoarei la suportarea cheltuielilor ocazionate de soluţionarea contestaţiei, Consiliul o va respinge ca nedovedită întrucât până la data pronunţării prezentei decizii SC ... SRL 14

§ 15

nu a făcut dovada existenţei şi întinderii lor, conform dispoziţiilor art. 452 C. proc.civ. PREŞEDINTE COMPLET . MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET ... Redactată în 5 exemplare originale, conţine 15 pagini. 15 / 15