BO2016_471
AdmiteCPV: 90500000-2
Critici: D1
Buletin oficial · acces liber
CPV: 90500000-2
Critici: D1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea, DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: .........
Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ........./........., depusă de SC ......... SA, cu sediul ........., ........., judeţul ........., CUI ........., împotriva adreselor de clarificare nr. .............. şi ..../........., emise de ........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........., ........., judeţul ........., în cadrul procedurii de licitaţie deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului Delegarea prin concesiune a gestiunii Serviciului de salubrizare a judeţului ......... pentru activităţile aferente Centrului de Management Integrat al Deşeurilor, s-a solicitat: - în principal, eliminarea cerinţei suplimentare de calificare faţă de cele prevăzute iniţial în documentaţia de atribuire, stabilită în mod ilegal prin Erata nr. 85478/16.02.......... cu referire la Secţiunea III pct.2.2.b) din fişa de date a achiziţiei iniţială, sau reformularea acesteia sub forma: „Deţinerea Licenţei clasa minim 2 pentru colectarea separată şi transport separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi din instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori; Deţinerea Licenţei clasa 1 pentru activităţile: înfiinţarea depozitelor de deşeuri menajere şi administrarea acestora. Această cerinţă poate fi îndeplinită şi prin prezentarea unei licenţe clasa 1 pentru serviciul public de salubrizare al localităţilor"; - în subsidiar, solicită obligarea autorităţii contractantă să prelungească termenul pentru depunerea ofertelor cu durata de timp necesară obţinerii Licenţei ANRSC clasa 1 pentru activitatea privind colectarea separată şi transport separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi din instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori, respectiv până la data de 16.04........... - suspendarea procedurii de achiziţie publică până la soluţionarea fondului contestaţiei. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, 1
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: În temeiul art. 278 alin. (2), (4) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, admite, în parte, contestaţia formulată de SC ......... SA, în contradictoriu cu ........., şi obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire prin stabilirea datei limită de depunere a ofertelor nu mai devreme de 18.04.........., cu publicarea unei erate în acest sens, în termen de 10 zile de la primirea deciziei. În temeiul art. 278 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă, respinge ca nefondat capătul de cerere privind eliminarea cerinţei suplimentare de calificare din erata nr. 85478/16.02.........., referitoare la nivelul de licenţiere solicitat pentru serviciul public de salubrizare al localităţilor. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. MOTIVARE În luarea deciziei s-au avut în vedere următoarele: Prin contestaţia depusă, SC ......... SA a solicitat cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea a criticat răspunsurile autorităţii contractante la clarificări sale nr. .............. şi ..../ ........., solicitând, între altele, suspendarea procedurii. Societatea contestatoare menţionează că, în fişa de date a achiziţiei, la cerinţa nr. 2 de la Secţiunea III pct. III.2.1.b), operatorii economici aveau posibilitatea să facă dovada capacităţii de exercitare a activităţii profesionale prin Deţinerea Licenţei clasa 1 pentru cel puţin una dintre următoarele activităţi: precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv ale deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere, cu excepţia celor cu regim special; depozitarea controlată a deşeurilor municipale; înfiinţarea depozitelor de deşeuri menajere şi administrarea acestora. La solicitarea unui operator economic, autoritatea contractantă a modificat această cerinţă prin anunţul de tip erată nr. ........./........., solicitând ca şi cerinţă de calificare deţinerea licenţei ANRSC clasa 1 pentru ambele activităţi. Autoarea contestaţiei susţine că impunerea cerinţei suplimentare ca ofertanţii să deţină Licenţa ANRSC Clasa I pentru activităţile de precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv ale deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere, cu excepţia celor cu regim special, a fost solicitată şi acceptată de către autoritatea contractantă în baza prevederilor art. 2 din HG nr. 717/2008 (care stabileşte etapele şi modul de organizare şi derulare a procesului de 2
delegare a gestiunii serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare şi a serviciului public de alimentare cu energie electrică). Potrivit legislaţiei în vigoare, contestatoarea susţine că poate obţine de la ANRSC Licenţa Clasa I pentru activităţile de colectare separată şi transport separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi din instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori, ce ar fi valabilă pentru participarea la licitaţie. Ulterior, potrivit celor prevăzute în documentaţia de atribuire aferentă acestei proceduri, ar trebui să obţină, în perioada de mobilizare de 120 zile, licenţa clasa I pentru desfăşurarea acestor activităţi pe raza UAT Judeţul .......... Faţă de cele enunţate mai sus, contestatoarea solicită obligarea autorităţii contractante să prelungească termenul pentru depunerea candidaturilor cu durata de timp necesară obţinerii Licenţei ANRSC clasa 1 pentru activitatea privind colectarea separată şi transport separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi din instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori, respectiv până la data de 16.04........... În vederea soluţionării contestaţiei, Consiliul a solicitat autorităţii contractante, prin adresa nr. 5884/........./........./04.03.........., în temeiul art. 274 din OUG nr. 34/2006, transmiterea copiei dosarului achiziţiei publice, precum şi punctul de vedere cu privire la contestaţia depusă de SC ......... SA. Prin adresa nr. 1633/128/........./........., înregistrată la Consiliu cu nr. 6219/........., autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere la contestaţia depusă de SC ......... SA. ........., prin punctul său de vedere, solicită respingerea în totalitate a contestaţiei deoarece în fişa de date a achiziţiei publice, în Secţiunea III pct. 2.1.b) „Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale. Informaţii şi formalităţi necesare pentru evaluarea respectării cerinţelor menţionate." cerinţa nr. 2 impunea următoarele : „Cerinţa nr. 2: Deţinerea Licenţei clasa 1 pentru cel puţin una dintre următoarele activităţi: - precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv ale deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere, cu excepţia celor cu regim special; - depozitarea controlată a deşeurilor municipale; - înfiinţarea depozitelor de deşeuri menajere şi administrarea acestora". Ulterior, s-a primit notificarea transmisă de un operator economic nr. 460/19.02.......... şi înregistrată la Consiliul Judeţean ......... sub nr. ............., prin care se semnala că au fost încălcate dispoziţiile legale cu privire la participarea operatorilor la procedura de atribuire, nesolicitându-se deţinerea licenţelor pentru toate activităţile ce urmează a fi desfăşurate şi pentru care este necesară deţinerea de licenţă. În urma analizei notificării, autoritatea contractantă a luat măsurile de remediere cu privire la încălcările semnalate prin notificare şi a publicat erata cu nr. 85478 în data de 16.02.......... prin care s-a solicitat deţinerea 3
cumulativă a licenţelor clasa 1 atât pentru activitatea de precolectare, colectare şi transport a deşeurilor municipale, inclusiv ale deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere, cu excepţie celor cu regim special, cât şi pentru înfiinţarea depozitelor de deşeuri menajere şi administrarea acestora. Considerentele invocate în susţinerea contestaţiei introduse de SC ......... SA faţă de măsurile dispuse prin Erata cu numărul de mai sus sunt lipsite de temei şi nu pot conduce la admiterea contestaţiei sau la dispunerea modificării cerinţelor privind capacitatea de exercitare a activităţii profesionale sau la modificarea termenului de depunere a ofertelor de către candidaţii interesaţi. Autoritatea contractantă susţine că: 1. A dat curs notificării primite şi a dispus măsurile de remediere, publicând erata sus menţionată, întrucât cerinţa privind deţinerea licenţei pentru operarea serviciului este imperativ solicitată, în vederea participării la procedura de atribuire a contractului, de art. 39 alin. (3) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, precum şi de art. 30 alin. (1) litera a), cu referire la cerinţele de eligibilitate, din Procedura CADRU privind organizarea, derularea şi atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor comunitare de utilităţi publice aprobată prin HG nr. 711/2008. De asemenea, autoritatea contractantă a prelungit cu 7 zile termenul de depunere a ofertelor luând în considerare, în cazul operatorilor care vor solicita acordarea licenţelor într-o clasă superioară, o perioadă necesară pentru pregătirea şi depunerea documentaţiei la ANRSC în vederea schimbării licenţei, precum şi termenul de 15 zile, potrivit art. 11 alin. (2) din Regulamentul de acordare a licenţelor, aprobat prin HG nr. 745/2007. Autoritatea contractantă precizează că deţinerea licenţei Clasa 1 pentru activităţile de administrare a depozitului de deşeuri şi de transport al deşeurilor este obligatorie pentru operatorii care participă la procedura de atribuire a contractului. Nivelul clasei pentru cele două licenţe este impus de aria de operare acoperită de serviciu, respectiv judeţul ........., cu o populaţie de peste 500 mii locuitori. 2. În mod eronat contestatoarea susţine că Procedura - cadru aprobată prin HG. 717/2008 nu este aplicabilă delegării serviciilor de ......... şi cerinţa nu era necesară. Elaborarea şi adoptarea procedurii-cadru s-a făcut în temeiul art. 29 alin. (12) din Legea 51/2006 şi se referă potrivit acestui articol, la toate serviciile de utilităţi publice. Aplicabilitatea procedurii-cadru la delegarea gestiunii tuturor serviciilor comunitare de utilităţi publice este precizată în însăşi titlul acestui act normativ şi în conţinutul art. 1 şi este în concordanţă cu dipoziţiile legii în aplicarea căreia a fost adoptată procedura. 3. Este irelevant numărul de autocamioane şi contaniere pentru transportul deşeurilor puse la dispoziţie de delegatar. Acest număr a fost calculat pe baza cantităţilor de deşeuri şi a distanţelor de transport şi acoperă aceste nevoi. Condiţiile impuse pentru obţinerea unei licenţe clasa 1 se adresează şi sunt îndeplinite de operatori, deţinerea licenţei în clasă corespunzătoare 4
este condiţie de eligibilitate pentru participarea la procedurile de atribuire a contractelor şi nu constituie obligaţii ale delegatarului. Pentru desfăşurarea activităţilor delegate, delegatarul asigură mijloacelor auto necesare, inclusiv linii de spălare a containerelor utilizate atât în staţiile de transfer, cât şi la CMID Sârbi. 4. Solicitarea contestatarei de prelungire a termenului de depunere a candidaturilor până la 16.04.......... este nejustificată. Aşa cum a arătat anterior, autoritatea contractantă susţine că timpul necesar pentru obţinerea unei noi licenţe într-o clasă superioară, potrivit art. 11 din Regulament, este de 15 zile, iar raportat la data publicării eratei, s-a acordat un timp de 29 de zile. Urmare punctului de vedere transmis de către ........., SC ......... SA comunică Consiliului răspunsul său, prin adresa nr. 659/10.03.........., înregistrată la Consiliu cu nr. 6655/10.03........... Contestatoarea consideră apărările autorităţile contractante ca fiind netemeinice şi nelegale, pentru următoarele considerente: Argumentele autorităţii contractante sunt nefondate, întrucât cerinţa legii era îndeplinită şi în condiţiile cerinţelor iniţiale din fişa de date a achiziţiei, însă în măsura în care operatorii ar fi prezentat o licenţă clasa 1 pentru activităţile privind înfiinţarea depozitelor ecologice de deşeuri şi administrarea acestora, licenţă pe care SC ......... SA o deţine, se impune eliminarea cerinţei de eligibilitate stabilită în mod ilegal, respectiv deţinerea licenţei clasa 1 pentru activitatea privind colectarea separată şi transport separat al deşeurilor municipale şi al deşeurilor similare provenind din activităţile comerciale din industrie şi din instituţii, inclusiv fracţii colectate separat, fără a aduce atingere fluxului de deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori. În ceea ce priveşte solicitarea sa de prelungire a termenului pentru depunerea ofertelor până la data de 16.04.........., contestatoarea precizează că a solicitat la ANRSC trecerea într-o clasă de licenţiere superioară pentru activităţile privind colectarea deşeurilor, dar nu este posibilă obţinerea unei licenţe în condiţiile art. 15 din Regulament, întrucât nu se pot acorda două licenţe pentru aceeaşi activitate. De altfel, societatea contestatoare menţionează că, până la data formulării răspunsului său, nu i-a fost acordată licenţa, însă termenul legal nu este depăşit. Documentele necesare soluţionării cauzei depuse de autoritatea contractantă au fost înregistrate la Consiliu cu nr. 6465/09.03........... Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarele: ......... a iniţiat procedura de licitaţie deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de Delegarea prin concesiune a gestiunii Serviciului de salubrizare a judeţului ......... pentru activităţile aferente Centrului de Management Integrat al Deşeurilor, prin publicarea în SEAP a anunţului de concesionare nr. ........./.......... Din informaţiile anunţului de concesionare, rezultă că valoarea estimată a contractului de delegare ce urmează a se atribui este de 376.900.179 lei, fără TVA. 5
Nemulţumită de răspunsurile la clarificările nr. ............. şi ..../ ........., SC ......... SA a înaintat contestaţia de faţă, solicitând cele menţionate în partea introductivă a deciziei. Capătul de cerere privind suspendarea procedurii a fost admis prin decizia nr. .../........./........./04.03........... La analiza criticilor contestatoarei împotriva prevederilor documentaţiei de atribuire, respectiv a clarificărilor aduse acesteia, Consiliul constată temeincia în parte a acestora. Ca prim aspect, Consiliul constată lipsa de temei a criticilor cu privire la legalitatea modificării cerinţei documentaţie de atribuire cu privire la licenţierea necesară pentru a putea desfăşura activităţile supuse discuţiei. Pe perioada aflată între data publicării documentaţiei de atribuire şi data depunerii ofertelor operatorii economici interesaţi au posibilitatea de a solicita clarificări cu privire la documentaţia de atribuire, iar autoritatea contractantă are obligaţia de a răspunde acestor solicitări în condiţile stabilite de art. 78 şi 79 din OUG nr. 34/2006. Faptul că autorităţii contractante i s-a semnalat o anumită deficienţă a documentaţiei de atribuire şi autoritatea contractantă a achiesat la respectiva sesizare, corectând respectiva deficienţă, nu contravine legislaţiei în materia achiziţiilor publice atât timp cât sunt respectate termenele impuse de legiuitor şi cele determinate de respectiva modificare (funcţie de implicaţiile acestor modificări). În situaţia de faţă nu sunt aplicabile termenele de la art. 2562 din OUG nr. 34/2006, invocate de contestatoare, aceste prevederi privind termenele de depunere a unei contestaţii în faţa Consiliului, şi nu formularea unei clarificări ori răspunsul la acestea. nr. 1.564/2005
nr. 17/2004/CE
18/2004/CEMai mult decât atât, modificarea prevederilor fişei de date a achiziţiei s-a făcut prin respectarea dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din HG nr. 925/2006: În cazul în care, după publicarea unui anunţ, intervin anumite modificări faţă de informaţiile deja publicate, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite spre publicare un anunţ de tip erată la anunţul iniţial, în condiţiile prevăzute de Regulamentul Comisiei Europene nr. 1.564/2005, care stabileşte formatul standard al anunţurilor publicitare în cadrul procedurilor de atribuire prevăzute în directivele nr. 17/2004/CE şi 18/2004/CE, în SEAP fiind publicat anunţul de tip erată nr. 85478/ 16.02........... În vederea soluţionării contestaţiei sunt considerate relevante de Consiliu prevederile fişei de date a achiziţiei, cap. III.2.1.b) Capacitatea de exercitare a activităţii profesionale, prin care autoritatea contractantă a stabilit la cerinţa 2 următoarele: Deţinerea Licenţei clasa 1 pentru cel puţin una dintre următoarele activităţi: - precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv ale deşeurilor toxice periculoase din deseurile menajere, cu excepţia celor cu regim special; - depozitarea controlată a deşeurilor municipale; - înfiinţarea depozitelor de deşeuri menajere şi administrarea acestora. Modalitatea de îndeplinire: Persoanele juridice române trebuie să prezinte Licenta clasa 1 emisă de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de 6
Utilităţi Publice, pentru activităţile specifice serviciului de salubrizare care fac obiectul contractului, conform prevederilor HG nr. 745/2007 privind aprobarea Regulamentului privind acordarea licenţelor în domeniul serviciilor comunitare şi utilităţi publice. Legat de acest aspect, în urma unei notificări din partea unui operator economic privind modul în care a fost formulată cerinţa, în sensul că se permite accesul la procedură a unor ofertanţi care deţin licenţă doar pentru una din activităţile ce urmează a fi defăşurate şi nu pentru toate activităţile, autoritatea contractantă a postat în SEAP, la data de 12.02.........., documentul intitulat Notificare, prin care a precizat că a decis adoptarea de măsuri de remediere şi implicit prelungirea termenului de depunere a ofertelor. Drept urmare, autoritatea contractantă a întocmit Nota justificativă privind necesitatea publicării în SEAP a unei erate cu nr. 1220/8/299/ ........., în care se modifică cerinţa mai sus menţionată în sensul că se solicită: Deţinerea Licenţei clasa 1 pentru următoarele activităţi: 1. precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv ale deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere, cu excepţia celor cu regim special; 2. înfiinţarea depozitelor de deşeuri menajere şi administrarea acestora. Această cerinţă poate fi îndeplinită şi prin prezentarea unei licenţe pentru serviciul public de salubrizare a localităţilor, cu condiţia ca aceasta să cuprindă şi activitatea de administrare a depozitelor de deşeuri, sau prin prezentarea unei licenţe pentru serviciul public de salubrizare a localităţilor şi a licenţei prevăzute la punctul 2. Totodată, a fost prelungită perioada pentru elaborarea ofertelor până la 16.03........... Cele decise de autoritatea contractantă prin nota justificativă amintită au fost publicate în SEAP prin anunţul de tip erată nr. .............. Ulterior, autoritatea contractantă a publicat în SEAP documentul intitulat Notificare şi răspuns nr. .............., prin care solicitarea de eliminare a cerinţei în discuţie sau înlocuirea clasei 1 cu clasa 2 pentru această licenţă este respinsă ca lipsită de temei. De asemenea, autoritatea contractantă a publicat în SEAP documentul intitulat Notificare şi răspuns nr. ..../........., prin care solicitarea de prelungire a termenului de depunere a ofertelor a fost respinsă considerându-se că decalarea acestui termen până la data de 16.03.206 este suficientă şi în conformitate cu prevederile legale. Consiliul consideră relevante pentru soluţionarea contestaţiei următoarele prevederi legale: - Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice: - art. 1 alin. (2) lit. e): În înţelesul prezentei legi, serviciile comunitare de utilităţi publice, denumite în continuare servicii de utilităţi publice, sunt definite ca totalitatea activităţilor reglementate prin prezenta lege şi prin legi speciale, care asigură satisfacerea nevoilor esenţiale de utilitate şi interes public general cu caracter social ale colectivităţilor locale, cu privire la: ... e) salubrizarea localităţilor; 7
- art. 13 alin. (2) lit. e): A.N.R.S.C. este autoritatea de reglementare competentă pentru următoarele servicii de utilităţi publice: ... e) salubrizarea localităţilor; - art. 38 alin. (3): Deţinerea licenţei este obligatorie, indiferent de modalitatea de gestiune a serviciilor adoptată la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi de statutul juridic, forma de organizare, natura capitalului, tipul de proprietate ori ţara de origine din Uniunea Europeană ale operatorilor; - art. 39 alin. (2) şi (3): (2) Calitatea de operator este recunoscută numai pe baza licenţei emise sau recunoscute, după caz, de autorităţile de reglementare competente. Fac excepţie furnizorii/prestatorii aflaţi în activitate la data intrării în vigoare a prezentei legi, care sunt asimilaţi operatorilor şi care au obligaţia obţinerii licenţei în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (3) Participarea operatorilor la procedurile pentru delegarea gestiunii serviciilor de utilităţi publice organizate de autorităţile administraţiei publice locale sau, după caz, de asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice este permisă numai pe baza licenţei emise sau recunoscute, după caz, de autorităţile de reglementare competente. - HG nr. 717/2008: art. 1. - (1) Se aprobă Procedura-cadru privind organizarea, derularea şi atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor comunitare de utilităţi publice, prevăzută în anexa nr. 1. (2) Se aprobă Criteriile de selecţie-cadru a ofertelor pentru serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare, prevăzute în anexa nr. 2a), şi Criteriile de selecţie-cadru a ofertelor pentru serviciul public de alimentare cu energie termică, prevăzute în anexa nr. 2b). (3) Se aprobă Contractul-cadru de delegare a gestiunii serviciilor comunitare de utilităţi publice, prevăzut în anexa nr. 3. - Regulamentul privind acordarea licenţelor în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice din 11.07.2007
: - art. 2 lit. d): Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice este abilitată, ca autoritate competentă, să acorde, să modifice, să suspende, să retragă licenţele sau să retragă permisiunea de a presta/furniza serviciul/activităţile într-o unitate administrativ-teritorială, pentru: ... d) serviciul public de salubrizare a localităţilor; - art. 6 alin. (2) lit. a) şi f): Activităţile specifice serviciului public de salubrizare a localităţilor, pentru care A.N.R.S.C. acordă licenţe, în condiţiile prezentului regulament, sunt următoarele: a) precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv ale deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere, cu excepţia celor cu regim special; ........................................................................................................ f) înfiinţarea depozitelor de deşeuri menajere şi administrarea acestora; 8
- art. 10: Licenţele se atribuie, pe 3 clase, solicitanţilor care nu prestează niciun serviciu/activitate de utilităţi publice din sfera de reglementare a A.N.R.S.C., dar au această capacitate, precum şi furnizorilor/prestatorilor care asigură serviciul ori una sau mai multe activităţi specifice acestuia în funcţie de numărul de locuitori deserviţi, după cum urmează: a) clasa 1 - pentru un număr mai mare sau egal cu 300.000 de locuitori; b) clasa 2 - pentru un număr cuprins între 50.000 şi 300.000 de locuitori; c) clasa 3 - pentru un număr mai mic sau egal cu 50.000 de locuitori. - art. 11 alin. (1) şi (2): (1) Titularii de licenţă care prestează un serviciu/activitate de utilităţi publice au dreptul să participe la licitaţii de delegare a gestiunii serviciului/activităţii, organizate de autorităţile administraţiei publice locale, în unităţi administrativ-teritoriale corespunzătoare clasei de licenţiere acordate, doar dacă numărul de locuitori deserviţi împreună cu numărul de locuitori ce urmează a fi deservit nu necesită o clasă de licenţiere superioară. (2) Titularii de licenţe care constată că le este necesară o clasă de licenţiere superioară vor solicita de la A.N.R.S.C., cu cel puţin 15 zile înaintea desfăşurării licitaţiei, acordarea unei noi licenţe, însoţită de documentele necesare atestării capabilităţii tehnico-financiare pentru o clasă superioară de licenţiere, în condiţiile prezentului regulament; - art. 35: A.N.R.S.C. decide asupra acordării/respingerii licenţei în termen de 60 de zile de la înregistrarea documentaţiei la sediul A.N.R.S.C. sau în termen de 30 de zile de la transmiterea completărilor solicitate conform art. 25. - anexa nr. 10 - Necesarul minim de autospeciale şi utilaje specifice pentru acordarea licenţelor aferente serviciului public de salubrizare a localităţilor, în care este prevăzut necesarul de autospeciale şi utilaje specifice pe fiecare dintre cele 3 clase; Faţă de cele de mai sus, se constată că măsura dispusă de autoritatea contractantă referitoare la clasa de licenţiere este conformă prevederilor legale amintite. De altfel, din cuprinsul contestaţiei nu rezidă care este nelegalitatea comisă de autoritatea contractantă prin modificarea cerinţei de calificare în cauză, respectiv care sunt acele prevederi legale încălcate de autoritatea contractantă prin completarea respectivei cerinţe. Este evident faptul că, potrivit art. 6 alin. (2) din Regulamentul privind acordarea licenţelor în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice din 11.07.2007, este necesară licenţierea atât pentru precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv ale deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere, cu excepţia celor cu regim special, cât şi pentru înfiinţarea depozitelor de deşeuri menajere şi administrarea acestora. Astfel, Consiliul a avut în vedere şi prevederile caietului de sarcini, Secţiunea a 3-a - Obiective şi ţinte pentru managementul deşeurilor în judeţul .........: Proiectul propus vizează rezolvarea problemelor ecologice şi operaţionale semnificative asociate generării şi gestionării deşeurilor, 9
precum şi dezvoltarea unui sistem integrat de gestionare a deşeurilor la nivelul judeţului, care să îmbunătăţească nivelul de trai al cetăţenilor şi să ajute România să atingă valorile-ţintă pentru gestionarea deşeurilor prevăzute în Tratatul de aderare. Sistemul propus va respecta integral principiile şi reglementările naţionale şi comunitare în materie de mediu şi va aborda toate elementele gestionării deşeurilor, de la prevenire şi colectare până la eliminare... În acest scop, proiectul propus integrează toate elementele necesare separării, colectării, transportului, transferului, tratării, reciclării şi depozitării deşeurilor. Prin urmare, constituind obiectul concesionării toate aceste activităţi, Consiliul constată că este necesară corelarea licenţelor necesare desfăşurării acestora cu realitatea existentă în cadrul autorităţii contractante, respectiv aria de acoperire şi populaţia deservită. Clasa de licenţiere necesară este determinată în primul rând de numărul de locuitori deserviţi. Cum populaţia deservită este cea a judeţului ........., de peste 300.000 de locuitori, este evident că licenţierea priveşte clasa 1, în conformitate cu art. 10 din regulament. O astfel de licenţă, clasa 1 pentru precolectarea, colectarea şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv ale deşeurilor toxice periculoase din deşeurile menajere, cu excepţia celor cu regim special, respectiv pentru înfiinţarea depozitelor de deşeuri menajere şi administrarea acestora, este necesară şi datorită regimului acestora, astfel cum rezultă din prevederile art. 11 alin. (1) ale aceluiaşi regulament. Pentru cazul contrar, prevederile alin. (2) ale aceluiaşi articol stabilesc obligaţia titularilor de licenţă solicitarea unei clase superioare în cel puţin 15 zile înainte de desfăşurarea licitaţiei. Cât priveşte invocarea de către contestatoare a faptului că solicitarea licenţei clasei 1 contravine regulamentului invocat, mai exact anexei 10, deoarece autoritatea contractantă nu pune la dispoziţie utilajele necesare minim impuse, Consiliul consideră că sunt lipsite de temei afirmaţiile autoarei contestaţiei. Titularul licenţei trebuie să solicite eliberarea licenţei conform clasei necesare, deţinerea lor trebuind a fi dovedită de cel care solicită autorizarea nefiind condiţionată de utilajele puse la dispoziţie de concedent. Nicăieri în cuprinsul regulamentului invocat nu se precizează că utilajele trebuie deţinute/puse la dispoziţie de altcineva decât de cel care solicită licenţierea pentru o anumită clasă. Prin urmare, Consiliul consideră întemeiată/justificată decizia autorităţii contractante de a modifica cerinţa de calificare în discuţie, cu atât mai mult cu cât contestatoarea nu a făcut dovadă caracterului ilegal al acestei modificări, respectiv a prevederilor legale care au fost încălcate prin modificările aduse. Cât priveşte termenul acordat de autoritatea contractantă pentru întocmirea ofertei rezultat în urma acestor modificări, Consiliul constată că acesta nu este suficient. În stabilirea acestei finalităţi, Consiliul a avut în vedere pe lângă termenele prevăzute în Regulamentul privind acordarea licenţelor în domeniul serviciilor comunitare de utilităţi publice din 11.07.2007, şi faptul că modificarea a intervenit la 34 de zile de la publicarea anunţului în SEAP 10
din ........., respectiv în 16.02........... Prin urmare, având în vedere modificările majore aduse, care afectează însăşi posibilitatea de participare la procedură în cauză prin erata amintită, prelungirea perioadei până la data de depunere a ofertelor cu doar 7 zile este evident insuficientă. Ori, diferenţa de 27 zile adăugată la termenul stabilit de autoritatea contractantă (termenul scurs de la publicarea în SEAP a anunţului şi până la realizarea modificării), respectiv 16.03.......... ar fi condus, numai din acest punct de vedere, la prelungirea termenului de elaborare a ofertelor până la data de 12.04........... În aceste condiţii, pentru a se conforma prevederilor art. 35 din regulament solicitarea contestatoarei pentru stabilirea datei limită de depunere a ofertelor pentru 16.04.......... devine una rezonabilă şi conformă prevederilor legale. Având în vedere că 16.04.......... este sâmbătă, Consiliul constată ca fiind necesară stabilirea datei limită de depunere a ofertelor nu mai devreme de 18.04........... În aceste condiţii, în baza art. 278 alin. (2), (4) şi (6) din OUG nr. 34/2006, Consiliul admite, în parte, contestaţia SC ......... SA, şi obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire prin stabilirea datei limită de depunere a ofertelor nu mai devreme de 18.04.........., cu publicarea unei erate în acest sens, în termen de 10 zile de la primirea deciziei. În temeiul art. 278 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă, respinge ca nefondat capătul de cerere privind eliminarea cerinţei suplimentare de calificare din erata nr. 85478/16.02.........., referitor la nivelul de licenţiere solicitat pentru serviciul public de salubrizare al localităţilor. PREŞEDINTE COMPLET, ......... MEMBRU COMPLET, MEMBRU COMPLET, ......... ......... Redactată în patru exemplare, cuprinde 11 pagini. 11