AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2016_593

BO2016_593

Respinge
2016Fonduri: PropriiLicitatie deschisa offline fara faza finala de licitatie electronica

CPV: 71242000-6 ; 71322000-1 ; 71351914-3
Critici: R3.3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 51.554 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia fără număr de înregistrare şi nedatată la emitentă, înregistrată la Consiliu sub nr. 7741/18.03.2016, S.C. ... S.A., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ..., având CUI ..., a contestat actul administrativ nr. 64627/07.03.2016 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire prin „licitaţie deschisă”, a contractului de achiziţie publică de servicii având ca obiect „Elaborarea serviciilor de proiectare «Reabilitarea, restaurarea şi refuncţionalizarea zidurilor Cetăţii Oradea (bastioane, curtine şi contraescarpă)» în vederea introducerii în circuitul turistic «Cetatea Oradea – Centru multicultural şi multiconfesional european – Etapa a III- a»” coduri CPV 71220000-6 (Rev.2), 71242000-6 (Rev.2), 71322000-1 (Rev.2), 71351914-3 (Rev.2), iniţiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ... şi a solicitat anularea deciziei prin care oferta sa a fost declarată necâştigătoare, anularea raportului procedurii ca o consecinţă a anulării deciziei autorităţii contractante privind rezultatul procedurii de atribuire şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor şi stabilirea ofertantului câştigător în strictă concordanţă cu prevederile legale şi cu respectarea cerinţelor stabilite în documentaţia de atribuire. În baza dispoziţiilor legale aplicabile, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: 1

§ 2

Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de S.C. ... S.A., cu sediul în municipiul ..., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ... Dispune continuarea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru autoritatea contractantă, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. MOTIVARE Prin contestaţia fără număr de înregistrare şi nedatată la emitentă, înregistrată la Consiliu sub nr. 7741/18.03.2016, formulată de S.C. ... S.A., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, împotriva actului administrativ nr. 64627/07.03.2016 reprezentând comunicarea rezultatului procedurii de atribuire prin „licitaţie deschisă”, a contractului de achiziţie publică de servicii având ca obiect „Elaborarea serviciilor de proiectare «Reabilitarea, restaurarea şi refuncţionalizarea zidurilor Cetăţii Oradea (bastioane, curtine şi contraescarpă)» în vederea introducerii în circuitul turistic «Cetatea Oradea – Centru multicultural şi multiconfesional european – Etapa a III-a»” coduri CPV 71220000-6 (Rev.2), 71242000-6 (Rev.2), 71322000-1 (Rev.2), 71351914-3 (Rev.2), s-a solicitat anularea deciziei prin care oferta sa a fost declarată necâştigătoare, anularea raportului procedurii ca o consecinţă a anulării deciziei autorităţii contractante privind rezultatul procedurii de atribuire şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor şi stabilirea ofertantului câştigător în strictă concordanţă cu prevederile legale şi cu respectarea cerinţelor stabilite în documentaţia de atribuire. În susţinerea contestaţiei sale, contestatoarea arată că prin intermediul comunicării rezultatului procedurii a fost informată de către autoritatea contractantă că oferta sa, în valoare de 1.092.000 lei fără TVA, nu a fost declarată câştigătoare şi susţine că, în mod nelegal şi netemeinic, a fost declarată câştigătoare oferta Asocierii S.C ... S.R.L şi S.C ... S.R.L., având o valoare de 890.000 lei fără TVA ce reprezintă 63,57 % din valoarea estimată a contractului şi care nu are caracter conform şi acceptabil, întrucât nu îndeplineşte unele cerinţe din fişa de date a achiziţiei. Astfel, contestatoarea susţine că, societatea desemnată câştigătoare nu îndeplineşte cerinţa cap. III.2.3.a. „Capacitatea tehnică şi/sau profesională” din fişa de date conform căreia pentru a fi calificat ofertantul trebuie „ (…) să facă dovada că în ultimii 3 (trei) ani, calculaţi până la data de depunere a ofertei, a prestat şi a dus la bun sfârşit servicii de proiectare pentru reabilitarea/restaurarea unui monument istoric şi de arhitectură categoria A”, întrucât nu deţine experienţa necesară realizării lucrărilor care fac obiectul prezentei proceduri. 2

§ 3

Contestatoarea susţine că Asocierea S.C ... S.R.L şi S.C ... S.R.L, nu a făcut dovada deţinerii unor specialişti astfel cum s-a solicitat prin Cerinţa nr. 2 din Cap. III.2.3.a - „Capacitatea tehnică şi/sau profesională” din fişa de date, conform căreia ofertanţii erau obligaţi „a face dovada deţinerii a minim 3 (trei) specialişti, experţi tehnici atestaţi de Ministerul Culturii în specializările: a) Elaborare de studii, cercetări şi inventariere monumente istorice A (1 persoană); b) Şef de proiect complex C sau şef de proiect de specialitate; c) Verificare/ verificare tehnică; şi în domeniile de atestare: 1) restaurare arhitectură; 2) studii, cercetări şi inventariere monumente istorice; 3) consolidare/ restaurare structuri istorice; 4) conservare/ restaurare decoraţii piatră, structură şi/sau ceramică, după caz”. Contestatoarea consideră că şi sub acest aspect, oferta Asocierii S.C ... S.R.L şi S.C ... S.R.L trebuia respinsă de către autoritatea contractantă. De asemenea, contestatoarea susţine că, oferta Asocierii S.C ... S.R.L şi S.C ... S.R.L, nu a îndeplinit nici cerinţele Cap. III.2.3.b „Standarde de asigurare a calităţii şi de protecţie a mediului”, conform cărora, „fiecare dintre membrii asocierii desemnate câştigătoare avea obligaţia să prezinte Certificatul ISO 9001:2008 sau, cu titlu excepţional, în măsura în care certificatul nu a fost emis, raportul de audit final care atestă îndeplinirea condiţiilor de certificare”, întrucât membrii asocierii desemnate câştigătoare nu au prezentat dovezi raportat la îndeplinirea acestor prevederi ale fişei de date. Contestatoarea susţine că, oferta Asocierii S.C ... S.R.L şi S.C ... S.R.L, desemnată câştigătoare, nu respectă dispoziţiile art. 7 din HG nr. 925/2006, art. 187 alin. (3) şi art. 190 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, astfel încât, în opinia sa, această ofertă trebuia respinsă ca neconformă. Contestatoarea mai precizează că, în conformitate cu dispoziţiile art. 2711 din OUG nr. 34/2006, originalul poliţei de garanţie de bună conduită a fost comunicat, prin curier rapid, autorităţii contractante. În conformitate cu art. 269 coroborat cu art. 274 din OUG nr. 34/2006, contestatoarea solicită accesul la dosarul achiziţiei, în vederea studierii şi xerocopierii documentelor din dosarul achiziţiei, pentru a depune la dosarul cauzei concluzii scrise. În dovedirea contestaţiei sale, contestatoarea, S.C. ... S.A., a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. Prin adresa nr. 7862/524 C5/21.03.2016, Consiliul a înştiinţat autoritatea contractantă despre depunerea contestaţiei formulată de S.C. ... S.A. şi i-a solicitat să transmită documentele necesare, în conformitate cu dispoziţiile art. 274 din OUG nr. 34/2006, între care, dosarul achiziţiei publice definit de art. 213 alin. (1) din aceeaşi ordonanţă, inclusiv documente de calificare ale asocierii S.C. ... S.R.L.- 3

§ 4

S.C. ... S.R.L., dovada transmiterii unei copii a contestaţiei către operatorii economici implicaţi în procedură, dovada transmiterii punctului de vedere către contestatoare, precum şi confirmarea privind primirea în original a Poliţei de asigurare cod IG nr. 0001400123 (asigurare de garanţie de bună conduită). Prin adresa nr. 7863/524 C5/21.03.2016, comunicată prin fax şi recepţionată în aceeaşi zi, Consiliul, în temeiul art. 270 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, a solicitat contestatoarei să comunice, în termen de cel mult 3 (trei) zile de la primirea prezentei, următoarele: - motivarea completă a contestaţiei şi eventualele mijloace de probă noi pe care se sprijină contestaţia; - alte înscrisuri şi informaţii pe care le apreciază necesare pentru soluţionarea contestaţiei. Referitor la solicitarea de a i se permite accesul la dosarul achiziţiei publice, Consiliul a înştiinţat contestatoarei faptul că, ordonanţa prevede calea de atac a contestaţiei pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie care derivă din actul atacat şi sunt cunoscute persoanei vătămate la momentul formulării ei, iar nu pentru motive necunoscute. Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art. 270 alin. (1) lit. e) din ordonanţă, contestaţia trebuie să cuprindă motivarea atât în fapt cât şi în drept, singura ipoteză în care se admite completarea motivării fiind aceea de la art. 270 alin. (2) – când Consiliul apreciază că în contestaţie nu se regăseşte motivarea ei, ocazie cu care pune în vedere autoarei să îşi completeze contestaţia în termen de 3 zile, cu precizarea că, ulterior primirii copiei dosarului achiziţiei publice de la autoritatea contractantă, va fi informată asupra termenului la care va putea consulta documentele din respectivul dosar, precum şi depune eventualele concluzii scrise reieşite din consultarea dosarului, concluzii care nu pot avea ca obiect completarea contestaţiei cu alte motive sau capete de cerere. Prin adresa nr. 229/24.03.2016, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 8440/24.03.2016, contestatoarea a răspuns solicitării Consiliului şi a comunicat „dezvoltarea motivelor contestaţiei”. 1) Raportat la neîndeplinirea Cerinţei exprimate la Cap. III.2.3.a – „Capacitatea tehnică şi/sau profesională” din fişa de date, contestatoarea susţine că, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, înregistrat sub nr. 10630/19.01.2016, Asocierea S.C ... S.R.L - S.C ... S.R.L a prezentat o serie de contracte spre dovedirea experienţei similare necesare, astfel: a) din portofoliul S.C ... S.R.L s-au prezentat lucrările: - Reabilitarea Bisericii Reformate din Cetatea de Baltă - derulată în perioada 15.01.2015-10.07.2015; - Reabilitarea parţială a Palatului Episcopal Romano - Catolic Oradea - derulată în perioada 12.11.2012 - 28.12.2012; - Amenajarea şi reabilitarea manejului din Karoly din Carei - derulată în perioada 09.10.2012-28.12.2012. b) din portofoliul S.C ... S.R.L s-au prezentat lucrările: 4

§ 5

- Reabilitarea Bisericii Reformate str. Kogălniceanu nr. 16 – derulată în perioada 06.08.2012 - 06.11.2012; - Reabilitarea Mănăstirii Franciscane din Cluj Napoca, derulată în perioada 10.09.2012 -28.02.2014; - Reabilitarea Palatului Episcopal Romano - Catolic din Oradea - derulată în perioada 14.11.2014-20.03.2015; Având în vedere că potrivit cerinţei fişei de date, ofertantul, pentru a fi calificat, trebuia sa facă dovada experienţei similare în ultimii 3 (trei) ani, calculaţi până la data stabilită ca termen limită de depunere a ofertelor, respectiv data de 29.09.2015, contestatoarea consideră că, lucrările de Reabilitarea Bisericii Reformate str. Kogălniceanu, nr. 16 - derulată în perioada 06.08.2012 - 06.11.2012 şi Reabilitarea Mănăstirii Franciscane din Cluj Napoca, derulată în perioada 10.09.2012 - 28.02.2014, puteau fi avute în vedere doar pentru activităţile desfăşurate ulterior datei de referinţa. Mai mult, contestatoarea arată că, potrivit fişei de date, îndeplinirea cerinţei privind experienţa similară se face prin prezentarea unor certificări de bună-execuţie, însuşite de către Beneficiarul lucrărilor şi susţine că, din analiza documentele depuse de către Asocierea desemnată câştigătoare pentru îndeplinirea cerinţei, rezultă faptul că, nici Procesul-verbal de recepţie din data de 10.03.2013 aferent Proiectului de reabilitare a holului şi casei scării principale a Palatului Episcopal Romano - Catolic din Oradea şi nici Certificatul de bună- execuţie emis nu poartă nicio semnătură autorizată din partea Beneficiarului. În acest context, contestatoarea consideră că, în speţă, modalitatea de verificare de către Comisia de evaluare a îndeplinirii cerinţei privind experienţa similară a fost una superficială. 2) Referitor la Cerinţa nr. 2 din Cap. III.2.3.a. „Capacitatea tehnică şi/sau profesională” din fişa de date, contestatoarea susţine că, ofertanţii erau obligaţi a face dovada deţinerii a minim 3 (trei) specialişti, experţi tehnici atestaţi de Ministerul Culturii în specializările (…)”, contestatoarea susţine că domnul Weisz Attila, nominalizat drept specialist în „elaborare studii, cercetări şi inventarierea monumentelor istorice – A” nu deţine specializare de Specialist expert tehnic atestat de către Ministerul Culturii în domeniul alin. (1) şi (2) b) verificare/verificare tehnică - B, expert tehnic (consolidare/ restaurare/ structuri istorice), prevăzută la art. 8, alin. (1) lit. „b” din Ordinul nr. 2495/2010. Contestatoarea consideră că, se impune a se constata că persoana nominalizată drept expert tehnic pentru desfăşurarea verificărilor tehnice (consolidare/ restaurare structuri istorice) nu deţine specializarea impusă prin Fişa de date a achiziţiei, ceea ce ar fi trebuit să determine respingerea ofertei ca neconformă. 3) Referitor la modul de îndeplinire a cerinţelor Cap. III.2.3.b – „Standarde de asigurare a calităţii şi de protecţie a mediului”, contestatoarea susţine că, în Procesul verbal de evaluare nr. 2/15.01.2016, este consemnat faptul că Certificatul ISO 9001:2008 al 5

§ 6

S.C ... S.R.L era valabil doar până la data de 29.08.2015 - dată anterioară datei de referinţă - 29.09.2015, astfel încât, consideră că se impunea ca oferta să fie respinsă ca neconformă. Având în vedere aspectele mai sus prezentate, contestatoarea consideră că în mod nelegal şi netemeinic s-a procedat la desemnarea ofertei Asocierii S.C ... S.R.L si S.C ... S.R.L drept câştigătoare. Prin adresa nr. 87425/25.03.2016, comunicată prin fax, înregistrată la Consiliu sub nr. 8645/25.03.2016, autoritatea contractantă a transmis, punctul său de vedere cu privire la contestaţia formulată de S.C. ... S.A., solicitând respingerea acesteia ca nefondată, menţinerea raportului procedurii nr. 64610/07.03.2016 şi a tuturor actelor subsecvente acestuia ca legale şi valide şi, implicit, menţinerea deciziei de atribuire a contractului. Autoritatea contractantă prezintă pe scurt modul de desfăşurare a procedurii de atribuire, menţionând că au fost depuse 5 oferte, dintre care 3 admisibile, respectiv ofertele depuse de ofertanţii: Asocierea SC ... SRL - SC ... SRL - 890.000 lei fără TVA; SC ... SA - 1.092.000 lei fără TVA; SC ... SA - 1.191.089 lei fără TVA, în urma aplicării criteriului de atribuire, fiind declarată câştigătoare a contractului de achiziţie publică ce face obiectul cauzei oferta depusă de Asocierea SC ... SRL -SC ... SRL clasată pe primul loc. În ceea ce priveşte fondul contestaţiei, autoritatea contractantă răspunde punctual fiecărui aspect invocat de către SC .... În ceea ce priveşte preţul ofertei declarată câştigătoare, autoritatea contractantă susţine că a respectat prevederile art. 202 din OUG nr. 34/2006 solicitând ofertantului Asocierea SC ... SRL - SC ... SRL, prin adresa nr. 287755/06.11.2015, justificarea preţului aparent nejustificat de scăzut. Autoritatea contractantă susţine că în urma analizării răspunsul formulat prin adresa nr. 292448/12.11.2015, astfel cum este consemnat în procesul verbal de evaluare nr. 3/1867/28.01.2016, Asocierea SC ... SRL - SC ... SRL a prezentat o justificare bine fundamentată economic în ceea ce priveşte preţul ofertat, astfel că, a decis că nu se încadrează în categoria celor cu preţ nejustificat de scăzut, în cauză nefiind incidente prevederile art. 36 alin. (1) litera f) din HG nr. 925/2006. Referitor la criticile privind neîndeplinirea cerinţelor cap. III.2.3.a. „Capacitatea tehnică şi/sau profesională” din fişa de date conform căreia pentru a fi calificat ofertantul trebuie „ (…) să facă dovada că în ultimii 3 (trei) ani, calculaţi până la data de depunere a ofertei, a prestat şi a dus la bun sfârşit servicii de proiectare pentru reabilitarea/restaurarea unui monument istoric şi de arhitectură categoria A”, autoritatea contractantă susţine că, iniţial ofertantul a depus fişa privind experienţa similară pentru mai multe contracte precum şi declaraţia iniţială privind îndeplinirea cerinţelor de calificare şi anexa la aceasta. Autoritatea contractantă i-a solicitat, prin adresa nr. 7653/15.01.2016, depunerea documentelor care demonstrează îndeplinirea cerinţelor de calificare. 6

§ 7

Ofertantul a răspuns solicitării şi a ataşat aceste documente, comisia de evaluare constatând că cerinţa privind experienţa similară este îndeplinită. Pentru edificare, în continuare, autoritatea contractantă enumeră patru asemenea documente. Referitor la critica privind neîndeplinirea cerinţei nr. 2 din Cap. III.2.3.a. - „Capacitatea tehnică şi/sau profesională” din fişa de date, conform căreia ofertanţii erau obligaţi „a face dovada deţinerii a minim 3 (trei) specialişti, experţi tehnici atestaţi de Ministerul Culturii în specializările: (…)” autoritatea contractantă susţine că afirmaţiile contestatoarei sunt neîntemeiate şi arată că Asocierea SC ... SRL - SC ... SRL îndeplineşte cerinţele de calificare pentru domeniile de atestare solicitate conform art. 9 din Ordinul nr. 2495/2010, prin desemnarea următorilor specialişti: a) ... - restaurare arhitectură, b) ... - studii, cercetări şi inventariere monumente istorice, c) ...- consolidare/restaurare, structuri istorice, d) ... - conservare/restaurare decoraţii piatră, stucatură şi/sau ceramică. Referitor la critica privind neîndeplinirea cerinţei Cap. III.2.3.b „Standarde de asigurare a calităţii şi de protecţie a mediului”, conform cărora, „fiecare dintre membrii asocierii desemnate câştigătoare avea obligaţia să prezinte Certificatul ISO 9001:2008 sau, cu titlu excepţional, în măsura în care certificatul nu a fost emis, raportul de audit final care atestă îndeplinirea condiţiilor de certificare”, autoritatea contractantă susţine că, au fost prezentate următoarele certificate ISO: la pag 30 din documentele de calificare (771 din copia dosarului achiziţiei) - certificat ISO 9001 nr. 136061 din 03.09.2015, valabil până la 29.08.2015 pentru SC ... SRL iar la pag 55 din documentele de calificare (747-748 din copia dosarului achiziţiei) certificat ISO 9001 nr. 20311166/1 emis în 20.03.2015, pentru SC ... SRL. Faţă de cele mai sus prezentate, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei ca nefondată. Având în vedere cererea contestatoarei privind accesul la dosarul achiziţiei publice, prin adresa nr. 9140/524 C5/30.03.2015, comunicată pe fax şi recepţionată de către contestatoare în aceeaşi zi, Consiliul a invitat-o pe aceasta la sediul instituţiei, în data de 01.04.2016, între orele 900-1600. Prin adresa fără număr de înregistrare şi nedatată la emitent, transmisă prin fax, înregistrată la Consiliu sub nr. 9599/01.04.2016, contestatoarea a comunicat Consiliului că renunţă la cererea de studiu formulată. Din documentele depuse la dosarul cauzei şi din susţinerile părţilor, Consiliul reţine următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura de atribuire prin „licitaţie deschisă”, fără fază finală de licitaţie electronică, a contractului de achiziţie publică de servicii având ca obiect „Elaborarea 7

§ 8

serviciilor de proiectare «Reabilitarea, restaurarea şi refuncţionalizarea zidurilor Cetăţii Oradea (bastioane, curtine şi contraescarpă)» în vederea introducerii în circuitul turistic «Cetatea Oradea – Centru multicultural şi multiconfesional european – Etapa a III-a»” coduri CPV 71220000-6 (Rev.2), 71242000-6 (Rev.2), 71322000-1 (Rev.2), 71351914-3 (Rev. 2), prin publicarea în SEAP a anunţului de participare nr. .../15.08.2015, stabilind termenul limită pentru primirea ofertelor la 29.09.2015, criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut” şi o valoare estimată, fără TVA, între 1.400.000 şi 1.900.000 RON. În cadrul procedurii de atribuire în cauză au depus oferte 5 operatori economici, printre care şi contestatoarea SC ... SA, aşa cum rezultă din Procesul-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. 239998/29.09.2015. Prin Raportul procedurii nr. 64610/07.03.2016 membrii Comisiei de evaluare au declarat 3 dintre oferte admisibile şi, aplicând criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut”, au stabilit ca ofertant câştigător asocierea SC ... SRL – SC ... SRL, oferta contestatoarei ... SA poziţionându-se în clasamentul final pe locul 2. Împotriva adresei nr. 64627/07.03.2016 privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, SC ... SA a formulat contestaţie în cadrul termenului legal, criticând oferta câştigătoare sub următoarele aspecte: - neîndeplinirea cerinţei privind experienţa similară; - neîndeplinirea cerinţei privind obligaţia deţinerii a minim 3 (trei) specialişti, experţi tehnici atestaţi de Ministerul Culturii; - neîndeplinirea cerinţei privind standardele de asigurare a calităţii şi de protecţie a mediului. Criticile cuprinse în contestaţie au avut caracter general, însă ca urmare a adresei CNSC nr. 7863/524C5/21.03.2016, întocmită în temeiul dispoziţiilor art. 270 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, prin adresa nr. 229/24.03.2016, înregistrată la CNSC sub nr. 8440/24.03.2016, autoarea contestaţiei a particularizat criticile după cum urmează: - neîndeplinirea cerinţei privind experienţa similară: ▪ lucrările la „Reabilitarea Bisericii Reformate str. Kogălniceanu nr. 16” – derulată în perioada 06.08.2012 – 06.11.2012 şi „Reabilitarea Mănăstirii Franciscane din Cluj Napoca”, derulată în perioada 10.09.2012 – 28.02.2014 puteau fi avute în vedere doar pentru activităţile desfăşurate ulterior datei de referinţă; ▪ Procesul-verbal de recepţie din data de 10.03.2013 aferent Proiectului de reabilitare a holului şi casei scării principale a Palatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea şi Certificatul de bună-execuţie emis nu poartă nicio semnătură autorizată din partea beneficiarului; - neîndeplinirea cerinţei privind obligaţia deţinerii a minim 3 (trei) specialişti, experţi tehnici atestaţi de Ministerul Culturii: ▪ dl. Weisz Attila nominalizat drept specialist în „elaborare studii, cercetări şi inventarierea monumentelor istorice – A” nu deţine 8

§ 9

specializare de Specialist expert tehnic atestat de către Ministerul Culturii în domeniul alin. (1) şi (2) b) verificare/verificare tehnică – B, expert tehnic (consolidare/restaurare/structuri istorice) prevăzut la art. 8 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 2495/2010. „După cum rezultă într-o manieră neechivocă analizând cuprinsul actului normativ specializarea constând în «elaborare studii, cercetări şi inventarierea monumentelor istorice – A» este vădit diferită de cea constând în «verificare/verificare tehnică – B». Aşa fiind, se impune a se constata că persoana nominalizată drept expert tehnic pentru desfăşurarea verificărilor tehnice (consolidare/restaurare structuri istorice) nu deţine specializare impusă prin Fişa de date a achiziţiei”; - neîndeplinirea cerinţei privind standardele de asigurare a calităţii şi de protecţie a mediului. ▪ din Procesul-verbal de evaluare nr. 2/15.01.2016 rezultă faptul că Certificatul ISO 9001:2008 al SC ... SRL era valabil doar până la data de 29.08.2015 – „dată anterioară datei referinţă 29.09.2015”. În continuare, Consiliul procedează la analiza punctuală a criticilor formulate de contestatoare prin adresa nr. 229/24.03.2016, înregistrată la CNSC sub nr. 8440/24.03.2016. În ceea ce priveşte criticile referitoare la neîndeplinirea cerinţei privind experienţa similară, şi anume: ▪ lucrările la „Reabilitarea Bisericii Reformate str. Kogălniceanu nr. 16” – derulată în perioada 06.08.2012 – 06.11.2012 şi „Reabilitarea Mănăstirii Franciscane din Cluj Napoca”, derulată în perioada 10.09.2012 – 28.02.2014 puteau fi avute în vedere doar pentru activităţile desfăşurate ulterior datei de referinţă; ▪ Procesul-verbal de recepţie din data de 10.03.2013 aferent Proiectului de reabilitare a holului şi casei scării principale a Palatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea şi Certificatul de bună-execuţie emis nu poartă nicio semnătură autorizată din partea beneficiarului, Consiliul constată următoarele: Analizând Fişa de date a achiziţiei, Consiliul reţine că la punctul III.2.3.a) Capacitatea tehnica şi/sau profesională, autoritatea contractantă a menţionat următoarea cerinţă nr. 1 (obligatorie) privind experienţa similară: „Ofertantul trebuie să facă dovada că în ultimii 3 ani, calculaţi până la data limită de depunere a ofertei, a prestat şi dus la bun sfârşit, servicii de proiectare pentru reabilitarea/restaurarea unui monument istoric şi de arhitectura categoria A”, la modalitatea de îndeplinire a cerinţei fiind menţionate următoarele: „1) Lista principalelor servicii prestate în ultimii 3 ani, conţinând perioade de prestare, beneficiari, indiferent dacă aceştia din urmă sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi. Prestările de servicii se confirmă prin prezentarea certificate/documente emise sau contrasemnate de către o autoritate ori de către clientul beneficiar. În cazul în care beneficiarul este un client privat şi, din motive obiective, operatorul economic nu are posibilitatea obţinerii unei 9

§ 10

certificări/confirmări din partea acestuia, demonstrarea prestărilor de servicii se realizează printr-o declaraţie a operatorului economic. Aceasta listă va conţine doar contractele cu care se probează experienţa similară - Formular anexat; 2) Se solicită: documente relevante care certifică prestarea serviciilor (contracte/părţi relevante contract/proces-verbal de recepţie/ recomandări) emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul privat beneficiar, care să conţină informaţii cu privire la perioada prestării serviciilor, modul de îndeplinire a obligaţiilor şi beneficiarii serviciilor. NOTĂ: Se vor lua în considerare contractele semnate în ultimii 3 ani calculaţi până la data stabilită ca termen limită de depunere a ofertelor. În situaţia în care contractele au fost semnate înainte de perioada de 3 ani, autoritatea contractanta va lua în considerare serviciile prestate şi duse la bun sfârşit în perioada solicitată şi va avea în vedere doar serviciile prestate în această perioadă. Documente reprezentând certificări de bună execuţie pentru serviciile pe care ofertantul consideră că autoritatea contractantă trebuie să le ia în considerare pentru evaluarea îndeplinirii cerinţei privind experienţa similară. Respectivele certificări vor trebui să indice cel puţin: a) obiectul contractului, număr de înregistrare şi dată contract, categoria/fazele serviciilor: {contractant unic/membru într-o asociere şi partea de contract realizată/subcontractant şi partea de contract realizată}, inclusiv o descriere succintă a obiectului contractului şi a categoriilor de servicii realizate şi descrierea monumentului şi categoria sa, astfel încât să fie furnizate toate informaţiile necesare pentru a se verifica îndeplinirea cerinţei privind experienţa similară; b) beneficiarii, indiferent dacă aceştia sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi; c) perioada, mai exact intervalul periodic (data de început şi data de finalizare) în care s-au prestat serviciile; d) locul prestării serviciilor ; e) Certificările vor fi emise, contrasemnate şi ştampilate de beneficiar (autoritate contractantă sau client privat); f) documente/certificate contrasemnate şi ştampilate de beneficiar (autoritate contractantă sau client privat), din care să reiasă foarte clar faptul că, au fost prestate şi duse la bun sfârşit servicii de proiectare pentru reabilitarea/execuţia/restaurarea unui monument istoric şi de arhitectura categoria A astfel cum au fost solicitate ca şi cerinţa de calificare. g) orice alte elemente de identificare pe care ofertantul le consideră necesare pentru a dovedi ca îndeplineşte cerinţa solicitată. h) fişa privind experienţa similară se va completa pentru fiecare contract/serviciu în parte şi se va depune în original; Documentele se vor prezenta în copie lizibilă cu menţiunea «conform cu originalul»” . 10

§ 11

Relevantă în soluţionarea cauzei este şi Clarificare nr. 7/232584/ 18.09.2015 publicată de către autoritatea contractantă în SEAP la data de 18.09.2015 ora 13:17. Astfel, răspunzând următoarei întrebări adresată de către un operator economic interesat (întrebare 1): „Referitor la prevederile din Fişa de date a achiziţiei, pag. 5/9, Cap. III.2.3.a) – cerinţa nr. 1 Experienţa similară, vă rugăm să aveţi amabilitatea de a preciza care este valoarea cumulată a contractelor ce se vor prezenta de către ofertant pentru demonstrarea experienţei similare şi numărul maxim de contracte admise. În acelaşi timp, având în vedere că prezenta procedură se referă atât la servicii de proiectare cât şi la servicii de asistenţă tehnică pe perioada de execuţie a lucrărilor în baza documentaţiei tehnico-economice întocmită de către proiectant (conform formularului 16 – Detalierea preţului ofertei, din Secţiunea Formulare), vă rugăm să clarificaţi dacă în susţinerea experienţei similare se pot prezenta şi contracte privind servicii de asistenţă tehnică”, autoritatea contractantă a oferit următorul răspuns (nr. 1): „Având în vedere obiectul prezentei proceduri, respectiv: Elaborarea serviciilor de proiectare «Reabilitarea, restaurarea şi refuncţionalizarea zidurilor Cetăţii Oradea (bastioane, curtine şi contraescarpa) în vederea introducerii în circuitul turistic Cetatea Oradea – Centru multicultural şi multiconfesional european – Etapa a III-a» şi având în vedere solicitarea din Fişa de Date a Achiziţiei, Secţiunea III.2.3.a) Cerinţa nr. 1: Ofertantul trebuie să facă dovada că în ultimii 3 ani, calculaţi până la data limită de depunere a ofertei, a prestat şi dus la bun sfârşit, servicii de proiectare pentru reabilitarea/restaurarea unui monument istoric şi de arhitectura categoria A”. În acelaşi sens a răspuns autoritatea contractantă şi prin punctul nr. 6 al documentului publicat în SEAP la data de 23.09.2015, intitulat „refuncţionalizare ziduri cetatea Oradea clarificări seap.7z”, şi anume: „(...) Prevederile documentaţiei de atribuire, inclusiv răspunsurile la solicitările de clarificări rămân nemodificate. Cerinţele de calificare privind experienţa similară sunt cele menţionate la secţiunea III. 2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională: «Ofertantul trebuie să facă dovada că în ultimii 3 ani, calculaţi până la data limită de depunere a ofertei, a prestat şi dus la bun sfârşit, servicii de proiectare pentru reabilitarea/restaurarea unui monument istoric şi de arhitectura categoria A»”. Având în vedere cele mai sus menţionate, Consiliul constată că referitor la experienţa similară autoritatea contractantă a menţionat în documentaţia de atribuire o cerinţă permisivă nefiind menţionat un nivel valoric/cantitativ. Verificând documentele de calificare depuse de asocierea SC ... SRL – SC ... SRL, Consiliul reţine că ambii asociaţi au prezentat declaraţii pe propria răspundere în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din HG nr. 11

§ 12

925/2006, însoţite de anexa aferentă, precum şi de o parte din documentele de calificare. În ceea ce priveşte cerinţa privind experienţa similară, la depunerea ofertei, asociatul SC ... SRL a prezentat Declaraţie privind lista principalelor servicii prestate în ultimii 3 ani, menţionând în cadrul tabelului anexat realizarea a trei contracte în calitate de contractant unic, şi anume: 1. Reabilitarea bisericii reformate din Cetatea de Baltă, perioada de derulare 15.01.2015 – 10.07.2015, beneficiar – Parohia reformată din Cetatea de Baltă; 2. Reabilitarea pereţilor holului şi casei scării principale a Palatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea, perioada de derulare 12.11.2012 –15.03.2013, beneficiar – Episcopia Romano-Catolică din Oradea; 3. Amenajarea şi reabilitarea manejului din cadrul ansamblului Castelul Karolyi din Carei, perioada de derulare 09.10.2012 – 28.12.2012, beneficiar – Primăria Municipiului Carei, însoţite de fişele de experienţă similară aferente. Tot la data deschiderii ofertelor, asociatul SC ... SRL a prezentat Declaraţie privind lista principalelor servicii prestate în ultimii 3 ani, menţionând în cadrul tabelului anexat realizarea a trei contracte (numerotate în continuare cu 4, 5 şi 6 pentru referinţa ulterioară), şi anume: 4. Reabilitarea bisericii reformate CJ-II-M-A07380 str. Kogălniceanu nr. 16, perioada de derulare 06.08.2012 – 06.11.2012, beneficiar – Parohia reformată centrală, calitatea executantului - contractant unic; 5. Reabilitarea mănăstirii Franciscane CJ – II-a-A-07305 incluzând Fragment din zidul Primei incinte a oraşului de pe strada Deleu CJ – II- a-A-07241.06 şi cu demolarea anexelor improprii, CLUJ –N, JUD. CLUJ, faza DTAC, DALI + DTAC, perioada de derulare 10.09.2012 – 28.02.2014, beneficiar – Ordinul Franciscanilor din CLUJ, calitatea executantului - contractant asociat, descrierea categoriilor de lucrări – Reabilitarea integrală a bisericii faza DALI+DTAC; 6. Reabilitarea şi refuncţionalizarea Palatului Episcopal Romano- Catolic din Oradea, perioada de derulare 14.11.2014 – 20.03.2015, beneficiar – Episcopia Romano-Catolică din Oradea, însoţite de fişele de experienţă similară aferente. Verificând lucrările membrilor Comisiei de evaluare, Consiliul reţine că prin adresa nr. 7642/15.01.2016, autoritatea contractantă i-a solicitat asocierii SC ... SRL – SC ... SRL „prezentarea documentelor doveditoare în susţinerea experienţei similare conform solicitărilor din fişa de date a achiziţiei”. Asocierea desemnată câştigătoare a răspuns prin adresa înregistrată la autoritatea contractantă sub nr. 10630/Achiz/19.01.2016, depunând, în plus faţă de documentele depuse la deschiderea ofertelor, următoarele înscrisuri: 12

§ 13

- pentru contractul numerotat cu 1: ▪ Contract de prestări servicii din data de 15.01.2015 încheiat între SC ... SRL şi Parohia Reformată din Cetatea de Baltă; ▪ Proces-verbal de recepţie din data de 10.07.2015 încheiat între aceleaşi părţi; ▪ Aviz nr. 177/M/2015 din data de 22.07.2015 emis de Ministerul Culturii – Direcţia Generală Juridică şi de Patrimoniu Cultural; ▪ Recomandare din data de 25.09.2015 emisă de Parohia reformată din Cetatea de Baltă; - pentru contractul numerotat cu 2: ▪ Contract cadru de prestări servicii nr. 1/2012 încheiat la data de 12.11.2012 între SC ... SRL şi Episcopia Romano-Catolică din Oradea; ▪ Avizul nr. 57/M/15.03.2013 emis de Ministerul Culturii – Direcţia Judeţeană pentru Cultură Bihor; ▪ Proces-verbal de recepţie încheiat la data de 10.03.2013; ▪ Certificat de bună execuţie emis de Episcopia Romano-Catolică din Oradea; - pentru contractul numerotat cu 3: ▪ Contract de servicii nr. 13108/09.10.2012 încheiat între Municipiul Carei şi SC ... SRL; ▪ Proces-verbal de predare-primire a lucrărilor de proiectare încheiat la 28.12.2012 între aceleaşi părţi; - pentru contractul numerotat cu 4: ▪ extras din Contractul de servicii nr. 151-003/06.08.2012 încheiat între SC M & M DESIGN SRL (proiectant general) şi SC ... SRL (proiectant de specialitate); ▪ Act adiţional 1 la contract din 15.10.2012; ▪ Proces-verbal de predare primire din 19.10.2012 privind Proiectul tehnic şi detaliile de execuţie Vol. II – structuri portante, încheiat între SC M & M DESIGN SRL (proiectant general) şi SC ... SRL (proiectant de specialitate); ▪ Recomandare emisă la data de 28.09.2015 de Parohia reformată centrală Cluj-Napoca privind participarea SC ... SRL ca subcontractant de specialitate structuri portante - 151-003 – 120/2012 din 06.08.2012. ▪ Aviz nr. 245/M/24.10.2012 emis de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional – Direcţia Patromoniu Cultural; - pentru contractul numerotat cu 5: ▪ Proces_verbal de predare-primire din 19.02.2014 privind studii – Documentaţie pentru avizarea lucrărilor de intervenţii - DALI ▪ Aviz nr. 27/M/19.02.2014 emis de Ministerul Culturii – Direcţia Patromoniu Cultural; ▪ Contract de proiectare generală, de specialitate arhitectură la proiectul nr. 15/2012 SC Arh Service Guttmann & Comp SNC în colaborare cu SC Retro Studio SRL şi de structuri portante la proiectul nr. 134/2012 SC ... SRL încheiat la data de 10.09.2012; - pentru contractul numerotat cu 6: 13

§ 14

▪ Contract de prestări servicii încheiat între Episcopia Romano-Catolică din Oradea şi SC ... SRL (nr. prestator 165/2014, nr. beneficiar P1/2014); ▪ Proces-verbal de predare-primire privind documentaţia în faza ET, încheiat la data de 20.03.2015; ▪ Recomandare emisă de Episcopia Romano-Catolică din Oradea, la data de 28.09.2015; În ceea ce priveşte critica autoarei contestaţiei referitoare la faptul că lucrările la „Reabilitarea Bisericii Reformate str. Kogălniceanu nr. 16” (nr. 4 de mai sus) – derulată în perioada 06.08.2012 – 06.11.2012 şi „Reabilitarea Mănăstirii Franciscane din Cluj Napoca, derulată în perioada 10.09.2012 – 28.02.2014 (nr. 5 de mai sus) puteau fi avute în vedere doar pentru activităţile desfăşurate ulterior datei de referinţă, Consiliul o apreciază ca nefondată pentru următoarele motive: Raportat la data deschiderii ofertelor 29.09.2015, perioada de referinţă în care ofertanţii ar fi trebuit să probeze existenţa experienţei similare era 29.09.2012 – 29.09.2015. Faptul că o parte din contractele menţionate mai sus s-au derulat începând cu o dată anterioară datei de 29.09.2012 (respectiv 06.08.2012 pentru contractul de la poziţia 4 şi 10.09.2012 pentru contractul de la poziţia 5) este lipsit de relevanţă în condiţiile permisive ale documentaţiei de atribuire, prin care autoritatea contractantă nu a impus un nivel valoric. Practic, având în vedere cerinţa privind experienţa similară astfel cum a fost redactată de către autoritatea contractantă, şi anume „Ofertantul trebuie să facă dovada că în ultimii 3 ani, calculaţi până la data limită de depunere a ofertei, a prestat şi dus la bun sfârşit, servicii de proiectare pentru reabilitarea/restaurarea unui monument istoric şi de arhitectura categoria A”, nu interesează cât anume din activităţi au fost realizate după data de 29.09.2012 ci doar că au fost realizate lucrări în perioada de referinţă 29.09.2012 – 29.12.2015. Lucrările realizate în perioada de referinţă ar fi trebuit evidenţiate în mod clar doar dacă autoritatea contractantă ar fi impus respectarea unui anumit nivel valoric. În ceea ce priveşte critica autoarei contestaţiei referitoare la faptul că Procesul-verbal de recepţie din data de 10.03.2013 aferent Proiectului de reabilitare a holului şi case scării principale a Palatului Episcopal Romano-Catolic din Oradea (nr. 2 de mai sus) şi Certificatul de bună - execuţie emis nu poartă nicio semnătură autorizată din partea beneficiarului, Consiliul constată următoarele: Într-adevăr, pe cele două documente mai sus menţionate este vizibilă doar ştampila Episcopiei Romano-Catolică Oradea fără a se putea vizualiza şi o semnătură olografă (documentele sunt prezentate în copie certificată), în preambulul celor două înscrisuri menţionându-se că Episcopia Romano-Catolică Oradea este reprezentată de Bocskei Laszlo – episcop şi Rauch Tibor – referent tehnic. 14

§ 15

Însă, Consiliul mai constată că ofertantul a depus şi avizul nr. 57/M/15.03.2013 emis de Ministerul Culturii – Direcţia judeţeană de Cultură Bihor în cuprinsul căruia se face referire la calitatea SC ... SRL de proiectant cât şi la componenţa documentaţiei înregistrată la DJC Bihor sub nr. 400/12.03.2013, respectiv piese scrise, piese desenate şi alte documente. Astfel, Consiliul reţine că documentaţia a fost predată la DJC Bihor la data de 12.03.2013 (în cadrul termenului menţionat la art. 3.2. din contract – 20.03.2013), a fost analizată în şedinţa Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice din data de 14.03.2013, fiind acordat aviz favorabil la data de 15.03.2013. Astfel, Consiliul constată că o autoritate, respectiv Ministerul Culturii – Direcţia judeţeană de Cultură Bihor, confirmă prestarea serviciilor în discuţie şi le avizează favorabil. Coroborând informaţiile din Avizul nr. 57/M/15.03.2013, cu cele care rezultă din Contractul cadru de prestări servicii nr. 1/2012 încheiat la data de 12.11.2012 între SC ... SRL şi Episcopia Romano-Catolică din Oradea, aflat la dosarul cauzei, Consiliul apreciază ca fiind îndeplinită cerinţa din Fişa de date a achiziţiei menţionată la punctul III.2.3.a) şi anume: „Prestările de servicii se confirmă prin prezentarea certificate/documente emise sau contrasemnate de către o autoritate ori de către clientul beneficiar. (...) Se solicită: documente relevante care certifică prestarea serviciilor (contracte/părţi relevante contract/proces-verbal de recepţie/ recomandări) emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul privat beneficiar, care să conţină informaţii cu privire la perioada prestării serviciilor, modul de îndeplinire a obligaţiilor şi beneficiarii serviciilor. În plus, Consiliul constată că ofertantul a dovedit îndeplinirea cerinţei privind experienţa similară şi prin alte contracte cu privire la care autoarea contestaţiei nu a formulat nicio critică. În aceste condiţii, luând în considerare Ordinul preşedintelui ANRMAP nr. 509/2011 privind formularea criteriilor de calificare şi selecţie, care prevede în Anexa 2, la ipoteza depunerii unei oferte comune, în coloana intitulată experienţă similară că: „DA, se cumulează în situaţia în care se solicită cumulate. Dacă se solicită cel puţin un contract cerinţa va fi îndeplinită în totalitate de către unul din membrii asocierii”, Consiliul apreciază ca fiind nefondată şi această critică. În ceea ce priveşte critica autoarei contestaţiei referitoare la neîndeplinirea cerinţei privind obligaţia deţinerii a minim 3 (trei) specialişti, experţi tehnici atestaţi de Ministerul Culturii, critică ce a fost concretizată astfel: „dl. Weisz Attila nominalizat drept specialist în «elaborare studii, cercetări şi inventarierea monumentelor istorice – A» nu deţine specializare de Specialist expert tehnic atestat de către Ministerul Culturii în domeniul alin. (1) şi (2) b) verificare/verificare tehnică – B, expert tehnic (consolidare/restaurare/structuri istorice) 15

§ 16

prevăzut la art. 8 alin. (1) lit. b) din Ordinul nr. 2495/2010. După cum rezultă într-o manieră neechivocă analizând cuprinsul actului normativ specializarea constând în «elaborare studii, cercetări şi inventarierea monumentelor istorice – A» este vădit diferită de cea constând în «verificare/verificare tehnică – B». Aşa fiind, se impune a se constata că persoana nominalizată drept expert tehnic pentru desfăşurarea verificărilor tehnice (consolidare/restaurare structuri istorice) nu deţine specializare impusă prin Fişa de date a achiziţiei”, Consiliul constată următoarele: Analizând dispoziţiile Fişei de date a achiziţiei, Consiliul reţine că la punctul III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională, autoritatea contractantă a menţionat următoarea cerinţă nr. 2: „ (...) minim 3 specialişti, experţi tehnici atestaţi de MC (Ministerul Culturii) în următoarele specializări şi domenii de atestare: Specializări solicitate, conform Ordinului 2495/2010, art. 8, alin (1) şi (2): - alin. (1) a) elaborare de studii, cercetări şi inventariere monumente istorice A (1 persoană) - alin. (1) c) şef de proiect complex C sau şef de proiect de specialitate: restaurare arhitectura, structuri istorice, componente artistice şi/sau urbanism istoric - D; (1 persoană) - alin. (1)(2) b) verificare/verificare tehnica - B; expert tehnic (consolidare/restaurare structuri istorice) ( 1 persoană) Domeniile de atestare solicitate sunt, conform Ordinului 2495/2010, art. 9: a) restaurare arhitectură - 1; c) studii, cercetări şi inventariere monumente istorice - 3; d) consolidare/restaurare, structuri istorice - 4; i) conservare/restaurare decoraţii piatră, stucatură şi/sau ceramică, după caz - 9; Baza legală: Ordinului 2495/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind atestarea specialiştilor, experţilor şi verificatorilor tehnici în domă personalul specializat pot fi puşi la dispoziţie şi alţi experţi”, la modalitatea de îndeplinire fiind menţionate următoarele: Se vor prezenta următoarele: copia conţinând menţiunea «conform cu originalul» după documentul care să demonstreze atestarea solicitată şi Angajamentul de participare - Declaraţie de disponibilitate, prezentată cu semnătura originală a persoanei implicate în îndeplinirea contractului (...)”. Verificând documentele de calificare depuse de asocierea SC ... SRL – SC ... SRL, Consiliul reţine că aşa cum rezultă din informaţiile de la pag. 7 (793) şi 37 (765), asocierea a menţionat un număr de 4 persoane, fiind astfel respectată condiţia numerică din fişa de date a achiziţiei, punctul III.2.3.a) Capacitatea tehnica şi/sau profesională, cerinţa nr. 2: „minim 3 specialişti, experţi tehnici atestaţi de MC”. 16

§ 17

Astfel, se constată că pentru poziţia „specialist studii, cercetări şi inventarierea monumentelor istorice” a fost nominalizat „Weisz Attila, istoric de artă, specialist 3 – Studii, cercetări şi inventarierea monumentelor A – elaborare studii cercetări şi inventarierea monumentelor istorice”, pentru care a fost prezentat Certificatul de atestare nr. 413s/02.12.2010 din care rezultă că domnul Weisz Attila este atestat pentru a desfăşura activităţi în domeniul protejării monumentelor istorice, având calitatea de SPECIALIST specializarea: Elaborare studii, cercetări şi inventariere monumente istorice - A, domeniul: Studii, cercetări şi inventarierea monumentelor istorice – 3”. Astfel, Consiliul constată că dl. Weisz Attila îndeplineşte condiţiile pentru a ocupa poziţia pentru care a fost propus „specialist studii, cercetări şi inventarierea monumentelor istorice” astfel încât nu era necesar ca acesta să deţină specializarea de Specialist expert tehnic atestat de către Ministerul Culturii în domeniul alin. (1) şi (2) b) verificare/verificare tehnică – B, expert tehnic (consolidare/restaurare/ structuri istorice). În acest context, Consiliul reţine că în conformitate cu art. 8 din Norma metodologică privind atestarea specialiştilor, experţilor şi verificatorilor tehnici în domeniul protejării monumentelor istorice din 26.08.2010, aprobată prin Ordinul nr. 2495/2010 din 26 august 2010 emis de ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional „(1) Specializările pentru care se acordă atestarea sunt:

§ 18

a) elaborare de studii, cercetări şi inventariere monumente istorice - A; b) verificare/verificare tehnică - B; c) şef de proiect complex, doar pentru arhitecţi - C; d) şef de proiect de specialitate: restaurare arhitectură, structuri istorice, inginerie instalaţii, componente artistice şi/sau urbanism istoric, după caz - D; e) executare lucrări, în funcţie de domeniu - E; f) dirigentare lucrări, în funcţie de domeniu - F; g) urmărirea comportării în timp şi monitorizarea monumentelor istorice, în funcţie de domeniu - G.

§ 19

(2) În cazul atestării pentru calitatea de expert, specializarea prevăzută la alin. (1) lit. a) poate cuprinde şi expertize asupra monumentelor istorice, în domeniile restaurare arhitectură, consolidare/restaurare structuri istorice, inginerie instalaţii, componente artistice, după caz. (3) Specializarea prevăzută la alin. (1) lit. c) se acordă doar pentru calitatea de expert. (4) Atestarea în calitatea de expert se acordă corespunzător specializării profesionale. Se pot accepta şi specializări în domenii conexe, precum: chimie, biochimie, biologie, fizică, geologie, în funcţie de dovedirea cunoaşterii acestora sau în funcţie de titlurile ştiinţifice de specialitate dobândite, după caz”. 17

§ 20

Astfel, alin. (2) mai sus reprodus conţine o normă care nu are caracter imperativ. De asemenea art. 9 din acelaşi ordin prevede că: „Domeniile în care se acordă atestările, notate după corespondentul lor în registrele publice, sunt: a) restaurare arhitectură - 1; b) urbanism istoric - 2; c) studii, cercetări şi inventariere monumente istorice - 3; d) consolidare/restaurare, structuri istorice - 4; e) inginerie instalaţii - 5; f) conservare/restaurare pictură murală - 6; g) conservare/restaurare pictură pe lemn - 7; h) restaurare lemn, lemn policrom, după caz - 8; i) conservare/restaurare decoraţii piatră, stucatură şi/sau ceramică, după caz - 9; j) conservare/restaurare metal - 10; k) conservare/restaurare vitralii şi sticlă – 13”. În plus, analizând documentele de calificare depuse de asocierea SC ... SRL – SC ... SRL, Consiliul reţine că pentru poziţia de expert tehnic a fost nominalizat „dl. ..., inginer constructor 4 – inginerie – consolidare şi restaurare structuri B – verificare proiecte D – şef proiect F – Dirigentare lucrări G – inspecţia şi urmărirea comportării în timp a monumentelor istorice, pentru care a fost prezentat Certificatul de atestare nr. 108E/19.11.2007 din care rezultă că domnul ...Andras este atestat pentru a desfăşura activităţi în domeniul protejării monumentelor istorice, având calitatea de EXPERT în domeniile: 4 – Inginerie- consolidare şi/sau restaurare structuri istorice; B – verificare proiecte; D – şef proiect; F – dirigentare lucrări; G –inspecţia şi urmărirea comportării în timp a monumentelor istorice”. Având în vedere cele mai sus menţionate, Consiliul va respinge ca neîntemeiată şi această critică. Referitor la critica autoarei contestaţiei cu privire la neîndeplinirea cerinţei privind standardele de asigurare a calităţii şi de protecţie a mediului, critică ce a fost concretizată astfel: „din Procesul-verbal de evaluare nr. 2/15.01.2016 rezultă faptul că Certificatul ISO 9001:2008 al SC ... SRL era valabil doar până la data de 29.08.2015 – «dată anterioară datei referinţă 29.09.2015»”, Consiliul o va respinge pentru următoarele motive: În cadrul Procesului-verbal nr. 2/7237/15.01.2016 de evaluare a ofertelor, la pag. 546 (astfel cum a fost numerotată conform opisului dosar – vol.2), membrii Comisiei de evaluare, au consemnat în referire la modul în care asociatul SC ... SRL îndeplineşte cerinţa „Certificat ISO 9001: 2008” următoarele: „pag. 30 Da, nr. 136061 din 03.09.2015, valabil până la data de 29.08. 2015” iar în coloana intitulată „solicitări de clarificări” au menţionat „Nu este cazul”. 18

§ 21

Verificând Certificatul SR EN ISO 9001:2008 emis de CertRom aflat la fila numerotată dublu 30 şi 771, Consiliul reţine că data expirării certificării este 29.08.2018 şi nu 29.08.2015, aşa cum s-a consemnat în cadrul Procesului-verbal nr. 2/7237/15.01.2016 de evaluare a ofertelor. Astfel, Consiliul constată că în cadrul procesului-verbal s-a strecurat o eroare care nu este de natură a afecta derularea procedurii de atribuire, motiv pentru care Consiliul va respinge şi această critică a contestatoarei. Luând în considerare aspectele de fapt şi de drept mai sus menţionate, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de S.C. ... S.A., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă şi va dispune continuarea procedurii de atribuire. PREŞEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET ... Redactată în 4 exemplare originale, conţine 19 pagini 19