AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2016_676

BO2016_676

Respinge
2016Fonduri: PropriiLicitatie deschisa offline cu faza finala de licitatie electronica

CPV: 44613800-8
Critici: R3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 31.185 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia înregistrată sub nr. 3446/08.04.2016, transmisă prin mijloace electronice şi în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 10498/08.04.2016 şi respectiv, sub nr. 10575/11.04.2016, S.C. ... S.R.L., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ..., având CIF RO ,..., reprezentată convenţional de S.C.A. „...” din municipiul ... şi având adresa de corespondenţă la sediul reprezentatului convenţional, a contestat actul administrativ din data de 06.04.2016, constând în înştiinţarea de participare la etapa de licitaţie electronică finală, emisă în cadrul procedurii de atribuire, prin „licitaţie deschisă”, cu etapă finală de licitaţie electronică, a acordului-cadru având ca obiect „Servicii de colectare, transport şi eliminare deşeuri spitaliceşti cu furnizare recipienţi”, coduri CPV 90524400-0 şi 44613800-8 (Rev. 2), iniţiată de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ... şi a solicitat anularea înştiinţării de participare la etapa finală de licitaţie electronică emisă în data de 06.04.2015, prin care oferta depusă de către asocierea SC ...SRL – SC ...SRL a fost declarată admisibilă şi invitată să participe la etapa de licitaţie electronică, precum şi a actelor subsecvente acesteia, suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei, obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii de atribuire, cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 din OUG nr. 34/2006, precum şi obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei contestaţii. În baza documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE 1 / 12

§ 2

Admite excepţia invocată din oficiu privind prematuritatea formulării contestaţiei şi respinge, ca prematură, contestaţia formulată de S.C. ... S.R.L., cu sediul în ... în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ... Dispune continuarea procedurii de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. MOTIVARE Prin contestaţia înregistrată sub nr. 3446/08.04.2016, transmisă prin mijloace electronice şi în original, înregistrată la Consiliu sub nr. 10498/08.04.2016 şi respectiv, sub nr. 10575/11.04.2016, S.C. ... S.R.L., în contradictoriu cu ..., în calitate de autoritate contractantă, împotriva actului administrativ, din data de 06.04.2016, constând în înştiinţarea de participare la etapa de licitaţie electronică finală, emisă în cadrul procedurii de atribuire, prin „licitaţie deschisă”, cu etapă finală de licitaţie electronică, a acordului-cadru având ca obiect „Servicii de colectare, transport şi eliminare deşeuri spitaliceşti cu furnizare recipienţi”, s-a solicitat anularea înştiinţării de participare la etapa finală de licitaţie electronică emisă în data de 06.04.2015, prin care oferta depusă de către asocierea SC ...SRL – SC ...SRL a fost declarată admisibilă şi invitată să participe la etapa de licitaţie electronică, precum şi a actelor subsecvente acesteia, suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei, obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii de atribuire, cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 din OUG nr. 34/2006, precum şi obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei contestaţii. Contestatoarea aduce critici ofertei prezentată de asocierea SC ...SRL – SC ...SRL susţinând că aceasta nu deţine Autorizaţia de mediu pentru partea de eliminare finală a deşeurilor medicale, în conformitate cu prevederile art. 45 din OMS nr. 1226/2012. În acest sens, contestatoarea menţionează că în caietul de sarcini s-a solicitat eliminarea finală a tuturor tipurilor de deşeuri medicale periculoase, iar prin răspunsul la solicitarea de clarificări formulată de societatea sa, autoritatea contractantă a declarat că operatorii economici trebuie să prezinte autorizaţii pentru toate instalaţiile de decontaminare termică la temperaturi scăzute şi incinerare. O altă critică a contestatoarei vizează neîndeplinirea, de către asocierea SC ...SRL – SC ...SRL, a cerinţei referitoare la completarea şi prezentarea formularului nr. 16 „Declaraţie privind utilajele, echipamentele tehnice şi materiale de care dispune sau la care are acces 2

§ 3

operatorul economic pentru îndeplinirea contractului”, din care să reiasă şi posibilitatea de înlocuire a acestora în caz de defecţiune, cu scopul de a nu se întrerupe activitatea, aşa cum au fost cerute prin caietul de sarcini - vor fi depuse documente doveditoare (contracte de închiriere, contracte de furnizare). În acest sens, contestatoarea arată că obligaţia deţinerii unor instalaţii de rezervă a fost preluată de către autoritatea contractantă şi în răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 2941/10.03.2016. S.C. ... S.R.L. face precizarea că în caietul de sarcini s-a făcut menţiunea că ofertanţii trebuie să asigure ridicarea deşeurilor periculoase zilnic, între orele 7-15 (inclusiv sâmbăta şi duminica), arătând că în autorizaţia de mediu deţinută de către SC ...SRL este stipulat că aceasta a fost autorizată să presteze activitatea o perioadă de 250 de zile pe an, prin urmare, neavând posibilitatea de a presta serviciile aferente acordului-cadru, în conformitate cu cerinţele autorităţii contractante având în vedere că pe o perioadă de 115 zile nu se va realiza preluarea deşeurilor medicale. De asemenea, contestatoarea aduce la cunoştinţă că în conformitate cu cerinţele caietului de sarcini, ofertanţii au obligaţia prezentării ultimelor 12 raportări lunare către Primăria în raza căreia autoritatea contractantă îşi desfăşoară activitatea, privind cantitatea de deşeuri periculoase colectate şi transportate, aceste raportări lunare lipsind din oferta asocierii SC ...SRL - SC ... SRL. Contestatoarea critică şi faptul că asocierea SC ...SRL - SC ... SRL nu a îndeplinit cerinţa privind includerea rampei ecologice în Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor şi în Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor, elaborate de către autorităţile în domeniu, respectiv a instalaţiilor de eliminare finală a deşeurilor medicale, din ofertă lipsind dovada faptului că în SNGD şi PNGD au fost incluse rampa ecologică precum şi instalaţia de eliminare finală a deşeurilor medicale, aspect ce face ca oferta acestei asocieri să fie neconformă. Totodată, contestatoarea aduce critici şi în ceea ce priveşte lipsa monitorizărilor privind emisiile de la incinerator şi a monitorizărilor privind instalaţia de decontaminare termică, lipsa rapoartelor de inspecţie privind starea tehnică a autoutilitarelor, precum şi lipsa dovezii privind deţinerea cunoştinţelor referitoare la normele de igienă de către şoferii desemnaţi în cadrul procedurii, concluzionând că oferta asocierii SC ...SRL - SC ... SRL nu putea fi declarată admisibilă în cadrul procedurii întrucât nu respectă cerinţele imperative din caietul de sarcini. În dovedirea contestaţiei sale, contestatoarea S.C. ... S.R.L. a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri. Ataşat contestaţiei, contestatoarea a depus o cerere privind accesul la dosarul achiziţiei publice. Întrucât la momentul învestirii Consiliului, prin depunerea contestaţiei, contestatoarea nu a făcut dovada îndeplinirii obligaţiei privind constituirea garanţiei de bună conduită, prin adresa nr. 3 / 12

§ 4

10542/728 C5/11.04.2016, Consiliul i-a solicitat, ca în termen de 3 zile lucrătoare, să transmită la dosarul cauzei această dovadă. La data de 11.04.2016, Consiliul a înregistrat sub nr. 10575, contestaţia nr. 3446/08.04.2016, expediată de contestatoare, în original, prin poştă, împreună cu dovada constituirii, în contul autorităţii contractante a garanţiei de bună conduită, prin Ordinul de plată nr. 1/06.04.2016, cu suma de 9.468 lei. Prin adresa fără număr de înregistrare şi nedatată la emitentă, înregistrată la Consiliu sub nr. 10720/12.04.2016, contestatoarea S.C. ... S.R.L., prin reprezentant convenţional, a precizat că a transmis, prin poştă, contestaţia împreună cu dovada constituirii garanţiei de bună conduită, precum şi dovada depunerii acesteia în original la autoritatea contractantă. Prin adresa nr. 10697/728 C5/11.04.2016, transmisă prin fax către autoritatea contractantă ..., Consiliul a solicitat, între altele, să comunice, până la data de 12.04.2016, ora 1400, dacă a fost creditat contul instituţiei sale cu suma de 9.468 lei, reprezentând contravaloarea garanţiei de bună conduită, constituită prin Ordinul de plată nr. 1/06.04.2016. Autoritatea contractantă a răspuns solicitării Consiliului, prin adresa nr. 3598/12.04.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 10751/12.04.2016, prin care confirmă constituirea garanţiei de bună conduită şi precizează faptul că în urma şedinţei de evaluare a propunerilor financiare depuse de ofertanţi, odată cu oferta, a invitat în data de 06.04.2016 operatorii economici care au depus ofertă admisibilă, să-şi îmbunătăţească oferta financiară în SEAP, potrivit prevederilor art. 168 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, având faza de licitaţie electronică în perioada 08.04.2016- 11.04.2016. În final autoritatea contractantă precizează faptul că procedura de atribuire este în desfăşurare. Prin adresa nr. 3758/15.04.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 11289/15.04.2016, autoritatea contractantă ... a comunicat punctul de vedere referitor la contestaţie, însoţit de documentele necesare soluţionării acesteia. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă susţine că la data deschiderii ofertelor, asocierea S.C. ...S.R.L. – S.C. ...S.R.L. a depus în cadrul documentelor de calificare Autorizaţia Integrată de Mediu nr. 213/11.01.2011, cu valabilitate până în anul 2021. Se mai arată că membrii Comisiei de evaluare, în baza sesizării primite pe e-mail în data de 24.03.2016, au decis să solicite clarificări „legate de activitatea de incinerare cu Autorizaţia nr. 213/11.01.2011, pe baza Ordinului MSF nr. 219/2002, acest Ordin MSF este abrogat în data de 03.12.2012 şi înlocuit cu Ordinul MSF nr. 1226/2012. La care s-a răspuns prin adresa nr. 8637/01.04.2016”, comisia de evaluare constatând că ofertantul întruneşte condiţiile legale necesare colectării transportului şi eliminării deşeurilor spitaliceşti. 4

§ 5

Având în vedere cererea contestatoarei privind accesul la dosarul achiziţiei publice, Consiliul prin adresa nr. 11486/728 C5/18.04.2016, a invitat-o în acest sens la data de 19.04.2016, între orele 900-1600. De asemenea, prin adresa nr. 11776/728 C5/20.04.2016, Consiliul a solicitat autorităţii contractante ... să precizeze stadiul actual al procedurii de atribuire, respectiv să comunice dacă, după faza finală de licitaţie electronică, a încheiat Raportul procedurii de atribuire şi a transmis comunicările privind rezultatul procedurii, solicitându-i documente probante. De asemenea, Consiliul a mai solicitat să confirme că a depus la dosarul cauzei toate documentele necesare soluţionării contestaţiei formulată de S.C. ... S.R.L. ... a răspuns prin adresa nr. 3931/20.04.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 11785/20.04.2016, prin care a învederat că după faza finală de licitaţie electronică, comisia de evaluare nu a mai încheiat nici un document. De asemenea, s-a precizat şi faptul că a depus la dosarul achiziţiei publice punctul de vedere referitor la contestaţie, însoţit de toate documentele necesare soluţionării contestaţiei. În vederea soluţionării contestaţiei formulată de S.C. ... S.R.L., Consiliul, prin adresa nr. 11903/728 C5/20.04.2016, a solicitat părţilor transmiterea susţinerilor referitoare la excepţia, invocată din oficiu, privind prematuritatea formulării contestaţiei, având în vedere faptul că atât raportul procedurii de atribuire, cât şi comunicările privind rezultatul procedurii de atribuire, conform art. 206 şi 207 din OUG nr. 34/2006, nu au fost întocmite de către autoritatea contractantă până în prezent, iar documentul prin care S.C. ... S.R.L. a aflat de invitarea asocierii S.C. ...S.R.L. – S.C. ...S.R.L. la faza finală de licitaţie electronică este emis de SEAP, iar nu de către autoritatea contractantă, în condiţiile art. 255 alin. (1) din OUG nr. 34/2006. Această informaţie nu se regăseşte în adresa autorităţii contractante nr. 3410/06.04.2016, prin care S.C. ... S.R.L. a fost invitată la faza finală de licitaţie electronică. Prin adresa nr. 3476/20.04.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 11964/21.04.2016, contestatoarea S.C. ... S.R.L. a comunicat concluzii scrise ca urmare a studierii dosarului achiziţiei publice, prin care argumentat criticile aduse prin cererea sa introductivă, referitoare la oferta depusă de asocierea S.C. ...S.R.L. – S.C. ...S.R.L., privind următoarele aspecte: - lipsa Autorizaţiei de mediu pentru partea de eliminare finală a deşeurilor medicale, în conformitate cu prevederile art. 45 din OMS nr. 1226/2012; - neîndeplinirea cerinţei referitoare la completarea şi prezentarea formularului nr. 16 „Declaraţie privind utilajele, echipamentele tehnice şi materiale de care dispune sau la care are acces operatorul economic pentru îndeplinirea contractului”, din care să reiasă şi posibilitatea de înlocuire a acestora în caz de defecţiune, cu scopul de a nu se întrerupe activitatea, aşa cum s-a solicitat prin caietul de sarcini; 5 / 12

§ 6

- imposibilitatea de a presta serviciile aferente acordului-cadru pe toată perioada anului; - lipsa raportărilor lunare către Primăria în raza căreia autoritatea contractantă îşi desfăşoară activitatea; - lipsa menţiunii în Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor şi în Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor, privind rampa ecologică şi instalaţiile de eliminare finală a deşeurilor medicale; - lipsa monitorizărilor privind emisiile de la incinerator şi a monitorizărilor privind instalaţia de decontaminare termică; - lipsa rapoartelor de inspecţie privind starea tehnică a autoutilitarelor; - lipsa dovezii privind deţinerea cunoştinţelor referitoare la normele de igienă de către şoferii desemnaţi în cadrul procedurii. Contestatoarea S.C. ... S.R.L. a răspuns la solicitarea Consiliului nr. 11903/728 C5/20.04.2016, prin adresa nr. 3479/21.04.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 11795/21.04.2016, prin care a subliniat faptul că în invitaţia de participare la etapa de licitaţie electronică nr. 3410/06.04.2016, autoritatea contractantă a făcut menţiunea că „/…/ vă invită /…/ să va îmbunătăţiţi oferta financiară la procedură”, prin urmare, în condiţiile în care erau doi participanţi în etapa iniţială, menţiunea privind îmbunătăţirea ofertei financiare în etapa de licitaţie electronică nu se justifică decât dacă ambii ofertanţi au fost admişi în etapa finală. Acest aspect trebuie coroborat cu documentul emis de SEAP, de unde se confirmă că asocierea S.C. ...S.R.L. – S.C. ...S.R.L. a fost invitată în etapa finală de licitaţie electronică. În ceea ce priveşte prematuritatea contestaţiei care nu are ca obiect adresa de comunicare a rezultatului procedurii sau a raportului procedurii, contestatoarea face trimitere la OUG nr. 34/2006, potrivit căreia ofertanţii au dreptul de a ataca orice act al autorităţii contractante, în consecinţă vătămarea fiind reprezentată de faptul că în etapa finală de licitaţie electronică, oferta sa va veni în concurs cu o ofertă care ar fi trebuit declarată neconformă. Totodată, contestatoarea invocă jurisprudenţa Consiliului. Faţă de cele menţionate, contestatoarea solicită respingerea excepţiei invocată de Consiliu privind prematuritatea formulării contestaţiei. Prin adresa nr. 3974/21.04.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 11997/21.04.2016, autoritatea contractantă ... a răspuns la solicitarea Consiliului nr. 11903/728 C5/20.04.2016, prin care a comunicat faptul că lasă la aprecierea Consiliului respingerea contestaţiei ca prematură. Din documentele depuse la dosarul cauzei şi din susţinerile părţilor, Consiliul reţine următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura de atribuire prin „licitaţie deschisă”, cu fază finală de licitaţie electronică, a acordului-cadru de servicii având ca obiect „Colectare, transport şi eliminare deşeuri spitaliceşti cu furnizare recipienţi”, coduri CPV 90524400-0 (Rev.2) şi 44613800-8 (Rev.2) prin publicarea în SEAP a 6

§ 7

anunţului de participare nr. .../30.01.2016, stabilind data de deschidere a ofertelor la 15.03.2016 ora 11:00, criteriul de atribuire „preţul cel mai scăzut” şi o valoare estimată, fără TVA, între 815.023 şi 946.800 lei. În cadrul procedurii de atribuire în cauză au depus oferte 2 operatori economici, printre care şi contestatoarea SC ... SRL, aşa cum rezultă din Procesul-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. 6700/15.03.2016. Analizând contestaţia formulată de SC ... SRL, Consiliul reţine că aceasta este îndreptată împotriva „actului administrativ constând în înştiinţarea de participare la etapa de licitaţie electronică finală (...) care a fost transmisă în data de 06.04.2016 de către autoritatea contractantă ...”, autoarea contestaţiei solicitând: - „anularea înştiinţării de participare la etapa finală de licitaţie electronică emisă în data de 06.04.2015, prin care oferta depusă de către asocierea ...SRL – ...SRL a fost declarată admisibilă şi invitată să participe la etapa de licitaţie electronică, precum şi a actelor subsecvente acesteia”; - suspendarea procedurii de atribuire; - „obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii de atribuire, cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 din OUG nr. 34/2006”; - „obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei contestaţii”. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire a fost soluţionată prin decizia CNSC nr. 104s/C5/728 din 12.04.2016 aceasta fiind respinsă ca nefondată întrucât la data emiterii deciziei etapa de licitaţie electronică se finalizase procedura de atribuire fiind în desfăşurare, autoritatea contractantă nu a înţeles să procedeze la suspendarea acesteia, iar conform dispoziţiilor art. 2563 alin. (3) şi (4) din OUG nr. 34/2006, sub sancţiunea nulităţii absolute, autoritatea contractantă, nu poate încheia contractul de achiziţie publică înainte de soluţionarea cauzei de către Consiliu. În continuare, Consiliul procedează la analiza excepţiei de prematuritate a contestaţiei invocată din oficiu „având în vedere faptul că, atât raportul procedurii de atribuire, cât şi comunicările privind rezultatul procedurii de atribuire, conform art. 206 şi 207 din OUG nr. 34/2006, nu au fost întocmite de către autoritatea contractantă, până în prezent, iar documentul prin care S.C. ... S.R.L. a aflat de invitarea asocierii S.C. ...S.R.L. – S.C. ...S.R.L. la faza finală de licitaţie electronică este emis de SEAP, iar nu de către autoritatea contractantă, în condiţiile art. 255 alin. (1) din OUG nr. 34/2006. Această informaţie nu se regăseşte în adresa autorităţii contractante nr. 3410/06.04.2016, prin care S.C. ... S.R.L. a fost invitată la faza finală de licitaţie electronică”. Analizând documentele anexate contestaţiei, Consiliul reţine că SC ... SRL a depus, printre alte documente, şi următoarele: 7 / 12

§ 8

- Adresa nr. 3410/06.04.2016 emisă de către autoritatea contractantă şi intitulată „Înştiinţare” prin care ... a invitat pe SC ... SRL, potrivit art. 168 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 să-şi îmbunătăţească propunerea financiară, reamintindu-i următoarele aspecte: „(...) afişarea şi calculul preţului se vor face la 2 (două) zecimale, conform fişei de date (...) – pct. IV.4.2. Dacă se modifică preţurile, vă solicităm centralizatorul cu noile preţuri” şi comunicându-i fazele licitaţiei electronice, conform datelor operatorului SEAP, respectiv Runda 1, „data de început 08.04.2016”, „data de sfârşit 11.04.2016 ora 14:00”, „durata (zile) 1”; - invitaţia la faza finală de licitaţie electronică generată automat de SEAP la data de 06.04.2016 din cuprinsul căreia rezultă că sunt doi participanţi la licitaţia electronică. În consecinţă, Consiliul constată că actul din care rezultă informaţia că la etapa finală de licitaţie electronică au fost invitaţi doi participanţi nu este emis de către autoritatea contractantă ci de către operatorul SEAP, astfel încât în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 255 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 care stipulează următoarele: „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într-un interes legitim printr-un act al autorităţii contractante, prin încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, poate solicita, prin contestaţie, anularea actului, obligarea autorităţii contractante de a emite un act, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicţională, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă”. Pe de altă parte, contestatoarea nu poate pretinde că a fost prejudiciată de actul nr. 3410/06.04.2016 emis de către autoritatea contractantă şi intitulat „Înştiinţare” prin care ... s-a limitat la a invita pe SC ... SRL, potrivit art. 168 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 să-şi îmbunătăţească propunerea financiară, reamintindu-i următoarele aspecte: „ (...) afişarea şi calculul preţului se vor face la 2 (două) zecimale, conform fişei de date (...) – pct. IV.4.2. Dacă se modifică preţurile, vă solicităm centralizatorul cu noile preţuri” şi comunicându-i fazele licitaţiei electronice, conform datelor operatorului SEAP, respectiv Runda 1, „data de început 08.04.2016”, „data de sfârşit 11.04.2016 ora 14:00”, „durata (zile) 1”. În acest context, Consiliul apreciază că în cazul unei proceduri de atribuire cu fază finală de licitaţie electronică, faza finală trebuie parcursă de către autoritatea contractantă indiferent dacă există una sau multe oferte admisibile, sub acest aspect neputând fi reţinute susţinerile contestatoarei din adresa nr. 3479/21.04.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 11975/21.04.2016. În conformitate cu art. 165 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, „Autoritatea contractantă are obligaţia de a invita toţi ofertanţii care au depus oferte admisibile să prezinte preţuri noi şi/sau, după caz, valori noi ale elementelor ofertei. Invitaţia se transmite pe cale electronică, simultan, tuturor ofertanţilor respectivi”, textul de lege nedistingând între situaţia în care există o singură ofertă admisibilă sau mai multe. 8

§ 9

Verificând susţinerile autorităţii contractante Consiliul reţine că faza de licitaţie electronică a avut loc în perioada 08.04.2016 (ora 14:00) – 11.04.2016 (ora 14:00), rezultând că procedura de atribuire se află în faza de evaluare a ofertelor, etapă în care autoritatea contractantă nu a încheiat niciun act conform art. 213 alin. (2), art. 206 şi 207 din OUG nr. 34/2006. În acest context, Consiliul reţine incidenţa în speţă a următoarelor dispoziţii legale: - art. 2562 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 34/2006, incidente în speţă (valoarea estimată a acordului-cadru de servicii ce urmează a fi încheiat este între 815.023 şi 946.800 RON) stipulează următoarele: „Persoana vătămată poate sesiza Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în vederea anulării actului şi/sau recunoaşterii dreptului pretins ori a interesului legitim, în termen de: a) 10 zile începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă, despre un act al autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea contractului care urmează să fie atribuit, estimată conform prevederilor art. 23 şi ale cap. II secţiunea a 2-a, este egală sau mai mare decât pragurile valorice prevăzute la art. 55 alin. (2); (...); - art. 206 din ordonanţă, potrivit căruia: „(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a informa operatorii economici implicaţi în procedura de atribuire despre deciziile referitoare la rezultatul selecţiei, la rezultatul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică sau de încheiere a acordului-cadru, la admiterea într-un sistem de achiziţie dinamic, la rezultatul concursului de soluţii ori, după caz, la anularea procedurii de atribuire şi eventuala iniţiere ulterioară a unei noi proceduri, în scris şi cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile lucrătoare de la emiterea acestora, înăuntrul termenului prevăzut la art. 200”; (11) În sensul prevederilor alin. (1), se consideră operator economic implicat în procedura de atribuire orice candidat/ofertant pe care autoritatea contractantă nu l-a informat încă despre decizii care îi vizează direct candidatura/oferta proprie sau orice candidat/ofertant a cărui candidatură/ofertă nu a fost încă respinsă definitiv de autoritatea contractantă. O respingere este considerată definitivă dacă a fost comunicată operatorului economic în cauză şi fie a fost considerată legală de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sesizat în legătură cu acest aspect, fie nu a făcut ori nu mai poate face obiectul unei căi de atac”; (2) Comunicarea prin care se transmite informarea prevăzută la alin. (1) se transmite şi prin fax sau prin mijloace electronice; (3) În cazul în care autoritatea contractantă nu transmite comunicarea privind rezultatul aplicării procedurii şi prin fax sau prin 9 / 12

§ 10

mijloace electronice, atunci termenele prevăzute la art. 205 alin. (1) se majorează cu 5 zile”. - art. 207 din actul normativ invocat, potrivit căruia: „(1) În cadrul comunicării prevăzute la art. 206 alin. (2), autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ofertantul/ofertanţii câştigător/câştigători cu privire la acceptarea ofertei/ofertelor prezentate. (2) În cadrul comunicării prevăzute la art. 206 alin. (2), autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ofertanţii/candidaţii care au fost respinşi sau a căror ofertă nu a fost declarată câştigătoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmează: a) fiecărui candidat respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a candidaturii sale; b) pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă şi/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerinţelor de funcţionare şi performanţă prevăzute în caietul de sarcini; c) fiecărui ofertant care a prezentat o ofertă acceptabilă şi conformă, prin urmare admisibilă, dar care nu a fost declarată câştigătoare, caracteristicile şi avantajele relative ale ofertei/ofertelor câştigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziţie publică sau, după caz, ale ofertanţilor cu care urmează să se încheie un acord-cadru. d) fiecărui operator economic dintre cei prevăzuţi la lit. a) - c), data-limită până la care au dreptul de a depune contestaţie, avându-se în vedere prevederile art. 2562 alin. (1)”. - art. 213 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, potrivit căruia „(2) Raportul procedurii de atribuire prevăzut la alin. (1) lit. j) se elaborează înainte de încheierea contractului de achiziţie publică/acordului- cadru/sistemului de achiziţie dinamic şi cuprinde cel puţin următoarele elemente: […] e) denumirea/numele ofertanţilor participanţi la procedură; f) denumirea/numele ofertanţilor respinşi şi motivele care au stat la baza acestei decizii; g) dacă este cazul, motivele concrete pentru care una sau mai multe dintre oferte au fost respinse ca urmare a considerării preţurilor prezentate ca fiind neobişnuit de scăzute; h) denumirea/numele ofertantului/ofertanţilor a cărui/căror ofertă a fost declarată câştigătoare şi motivele care au stat la baza acestei decizii; […] j) dacă este cazul, justificarea hotărârii de anulare a procedurii de atribuire”. - art. 83 din H.G. nr. 925/2006, conform căruia: „(1) După finalizarea evaluării ofertelor, comisia de evaluare are obligaţia de a elabora raportul procedurii de atribuire, care se semnează de către toţi membrii comisiei de evaluare, inclusiv de preşedintele acesteia. 10

§ 11

(2) Raportul procedurii de atribuire se înaintează conducătorului autorităţii contractante spre aprobare”. Având în vedere cele mai sus menţionate, Consiliul constată că, până în prezent, autoritatea contractantă nu a întocmit raportul procedurii şi nici adresele privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, astfel încât contestaţia formulată de SC ... SRL apare ca fiind prematur introdusă. Astfel, actul decizional al autorităţii contractante referitor la ofertele primite este raportul procedurii. Anterior încheierii acestuia nu îi revine autorităţii contractante, potrivit legii, obligaţia de face comunicări privind rezultatul analizei şi evaluării ofertelor primite. De altfel, între finalizarea fazei de licitaţie electronică şi încheierea raportului procedurii pot apărea situaţii în care o ofertă poziţionată în urma licitaţiei electronice pe locul I să fie respinsă pentru diverse motive (de exp. nejustificarea preţului neobişnuit de scăzut diminuat în faza finală de licitaţie electronică). Invocarea de către contestatoare a unei decizii a Consiliului, este lipsită de relevanţă, având în vedere pe de o parte faptul că, situaţiile nu sunt identice, fiecare speţă în parte având specificul său şi un anumit probatoriu administrat în cauză de părţi, iar pe de altă parte având în vedere faptul că în dreptul românesc, precedentul judiciar nu constituie izvor de drept. Având în vedere cele mai sus menţionate, Consiliul apreciază contestaţia formulată de SC ... SRL ca fiind prematură. Luând în considerare aspectele de fapt şi de drept mai sus menţionate, în baza art. 278 alin. (1) şi (5) din ordonanţă, Consiliul va admite excepţia invocată din oficiu privind prematuritatea formulării contestaţiei şi va respinge, ca prematur introdusă, contestaţia depusă de SC ... SRL, în contradictoriu cu .... În temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (6) din OUG nr. 34/2006, Consiliul va dispune continuarea procedurii de atribuire. Pe cale de consecinţă, cererea contestatoarei de obligare a autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată va fi respinsă, în speţă nefiind incidente dispoziţiile art. 453 alin. (1) Cod proc.civ. Fără pronunţare asupra fondului contestaţiei. PREŞEDINTE COMPLET ... MEMBRU COMPLET

§ 12

MEMBRU COMPLET ... Redactată în 4 exemplare originale, conţine 12 pagini. 11 / 12

§ 13

12