AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_2472

BO2017_2472

Respinge
2017Fonduri: EuropeneCerere de oferta online fara faza finala de licitatie electronica

CPV: Nedisponibil
Critici: D2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 13.916 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, București, cod poștal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 și +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./.........,......... Data: ......... Prin contestația nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ........./........., depusă de SC ......... SRL, cu sediul în ........., ........., judeţul ........., număr de înregistrare în registrul comerțului ........., reprezentată de ......... - administrator, privind procedura simplificată pentru atribuirea contractului având ca obiect „Servicii de proiectare faza PT, DE documentaţii pentru avize acorduri şi autorizaţii şi asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada execuţiei lucrărilor la obiectivul - Modernizare drumuri agricole în ........., judeţul.........”, organizată de ........., cu sediul în ........., ........., judeţul ........., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat Consiliului obligarea autorităţii contractante la remedierea documentaţiei de atribuire şi suspendarea procedurii până la soluţionarea contestaţiei. Capătul de cerere cu privire la suspendarea procedurii a fost soluţionat prin Încheierea nr. 281/........./........./......... în sensul respingerii lui ca nefondat. Pe rolul Consiliului se află celălalt capăt de cerere. Prin contestația nr. ........./........., înregistrată la Consiliu cu nr. ........./........., depusă de SC ......... SRL, cu sediul în comuna ........., ........., judeţul ........., CUI ........., număr de înregistrare în registrul comerțului ........., reprezentată de ......... - administrator, privind aceeași procedură simplificată organizată de ........., s-a solicitat Consiliului .......... Pentru soluționarea unitară a contestațiilor, având în vedere că acestea au fost formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, 1

§ 2

Consiliul a procedat la conexarea lor, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/.......... CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/........., să soluționeze contestațiile de față, prin care ofertanții SC ......... SRL și SC ......... SRL critică o serie de prevederi ale documentaţiei de atribuire elaborată de ........., în cadrul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă. SC ......... SRL critică faptul că, deşi potrivit prevederilor art. ......... alin. (6) din HG nr. 385/........., în cazul serviciilor având ca obiect prestaţii intelectuale, inclusiv proiectare, ponderea alocată factorului preţ nu poate fi mai mare de 40%, totuşi, prin documentaţia de atribuire, autoritatea contractantă a stabilit drept criteriu de atribuire „preţul cel mai scăzut”, ceea ce reprezintă o pondere a preţului de 100%. În consecinţă, solicită remedierea documentaţiei de atribuire din acest punct de vedere. SC ......... SRL critică aceeaşi documentaţie de atribuire, însă prin prisma perioadei de doar o lună stabilită de autoritatea contractantă pentru derularea contractului, perioadă pe care contestatoarea o consideră nesustenabilă şi restrictivă, de natură a îngrădi accesul operatorilor economici la procedură. În consecinţă, solicită modificarea acestei perioade sau, pentru situaţia în care nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere, anularea procedurii. Prin adresa nr. 39992/........./........./28.12.........., Consiliul a solicitat contestatoarei SC ......... SRL transmiterea dovezii privind îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă prevăzută la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/.......... Până la momentul emiterii prezentei decizii, contestatoarea nu a răspuns la această solicitare. Prin punctul de vedere nr. 19117/09.01.2017, înregistrat la Consiliu cu nr. 838/09.01.2017, ......... a invocat excepţia tardivităţii contestaţiei SC ......... SRL şi excepţia inadmisibilităţii contestaţiei SC ......... SRL. Astfel, cu privire la contestaţia SC ......... SRL arată că autoarea contestaţiei nu a îndeplinit obligaţia prevăzută la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/........., de a înainta contestaţia şi autorităţii contractante, în termen legal, fapt de natură a atrage respingerea contestaţiei ca tardivă. În ceea ce priveşte contestaţia SC ......... SRL, autoritatea contractantă invocă nerespectarea de către contestatoare a obligaţiei de notificare prealabilă prevăzută la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/........., fapt de natură a atrage inadmisibilitatea contestaţiei. 2

§ 3

Prin adresa nr. 1122/........./........./11.01.2017, Consiliul a solicitat contestatoarei SC ......... SRL transmiterea dovezii privind înaintarea contestaţiei şi către autoritatea contractantă, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/.......... Până la momentul emiterii prezentei decizii, contestatoarea nu a răspuns la această solicitare. Faţă de susţinerile părţilor şi de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: Pentru atribuirea contractului având ca obiect „Servicii de proiectare faza PT, DE documentaţii pentru avize acorduri şi autorizaţii şi asistenţă tehnică din partea proiectantului pe perioada execuţiei lucrărilor la obiectivul - Modernizare drumuri agricole în ........., judeţul Bistriţa-.........”, ........., în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat o procedură simplificată, prin publicarea în SEAP a anunţului simplificat nr. ........./........., în cadrul căruia a publicat şi documentaţia de atribuire. Valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit este de 134.733 lei, fără TVA. Nemulţumite fiind de anumite prevederi ale documentaţiei de atribuire, SC ......... SRL şi SC ......... SRL au formulat contestaţiile în analiză, solicitând obligarea autorităţii contractante la modificarea documentaţiei în cauză sau, după caz, anularea procedurii. Având în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/ ........., potrivit cărora: „Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul va analiza, cu prioritate, excepţiile tardivităţii contestaţiei SC ......... SRL şi inadmisibilităţii contestaţiei SC ......... SRL, ambele invocate de autoritatea contractantă. Pentru analizarea acestor excepții, dată fiind şi valoarea estimată a contractului, anterior precizată, vor fi avute în vedere următoarele prevederi legale din Legea nr. 101/.........: „Art. 6. - (1) Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca inadmisibilă, care poate fi invocată şi din oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanţei de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligaţia să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile, în termen de: (...) b) 5 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii;(...) (3) În cazul în care notificarea prealabilă priveşte conţinutul documentaţiei de atribuire, publicată în sistemul electronic de achiziţii publice, denumit în continuare SEAP, data luării la cunoştinţă este data publicării documentaţiei de atribuire. 3

§ 4

(4) În termen de 3 zile, calculat începând cu ziua următoare primirii notificării prealabile, autoritatea contractantă transmite un răspuns prin care comunică dacă urmează sau nu să adopte măsuri de remediere a pretinsei încălcări. Art. 8. - (1) Persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4), precum şi oricare persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de (...) b) 5 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică, achiziţie sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz. Art. 16. - (1) Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât şi autorităţii contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare.(...)” Astfel, din coroborarea textelor legale anterior citate, se poate observa că un operator economic poate solicita Consiliului, prin contestaţie, remedierea unui act al autorităţii contractante, doar în măsura în care, cu privire la respectivul act, autoritatea contractantă a fost notificată anterior cu solicitarea de remediere a lui şi aceasta, fie nu a răspuns notificării, fie a refuzat remedierea/a dispus măsuri de remediere nesatisfăcătoare. De asemenea, în cazul în care este respectată procedura notificării prealabile, contestaţia trebuie transmisă atât Consiliului, cât şi autorităţii contractante. Raportând aceste dispoziţii legale la împrejurarea că ambele contestatoare critică prevederi ale documentaţiei de atribuire, prevederi de care, potrivit art. 6 alin. (3) din Legea nr. 101/........., au luat cunoştinţă la data de ........., Consiliul stabileşte că, o notificare prealabilă cu privire la nelegalitatea documentaţiei de atribuire putea fi transmisă autorităţii contractante cel mai târziu la data de 20.12........... Din actele aflate la dosarul cauzei, reiese că obligaţia de notificare prealabilă a autorităţii contractante a fost îndeplinită în termen, respectiv la data de 20.12.........., doar de SC ......... SRL. Cu privire la cealaltă contestatoare, SC ......... SRL, Consiliul constată inexistenţa la dosarul cauzei a unor documente din care să reiasă îndeplinirea de către aceasta a respectivei obligaţii. Mai mult decât atât, astfel cum s-a arătat anterior, contestatoarea nu a probat îndeplinirea obligaţiei de notificare prealabilă a autorităţii contractante nici la solicitarea expresă a Consiliului. De asemenea, raportat la data de 20.12.........., când autoritatea contractantă a răspuns la notificarea prealabilă a SC ......... SRL, Consiliul stabileşte că exista posibilitatea transmiterii unei contestaţii, atât la Consiliu cât şi la autoritatea contractantă, cel mai târziu la data de ......... (ziua de 26.12.......... fiind nelucrătoare). 4

§ 5

Din acest punct de vedere, Consiliul constată că procedura de contestare, în termen legal, a documentaţiei de atribuire, a fost îndeplinită de SC ......... SRL doar în raport cu Consiliul, nu şi cu autoritatea contractantă. Astfel, contestaţia nr. ........./........., împotriva documentaţiei de atribuire, a fost transmisă de SC ......... SRL doar la Consiliu, prin e-mail, în data de .......... În schimb, la dosarul cauzei nu există nicio dovadă cu privire la transmiterea contestaţiei şi la autoritatea contractantă, o astfel de probă nefiind depusă la dosar nici la solicitarea expresă a Consilului. În consecinţă, Consiliul stabileşte următoarele: - respinge ca tardivă contestația formulată de SC ......... SRL pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzută la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/........., de a transmite contestaţia şi la autoritatea contractantă; - respinge ca inadmisibilă contestația formulată de SC ......... SRL pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzută la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/......... de a notifica autoritatea contractantă cu privire la nelegalitatea documentaţiei de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestațiile formulate astfel: - ca tardivă contestația formulată de SC ......... SRL pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzută la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/........., de a transmite contestaţia şi la autoritatea contractantă; - ca inadmisibilă contestația formulată de SC ......... SRL pentru neîndeplinirea obligaţiei prevăzută la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/......... de a notifica autoritatea contractantă cu privire la nelegalitatea documentaţiei de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/.......... Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/.......... PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ........... ........... ............. Redactată în 5 exemplare, conține 5 pagini. 5