BO2017_2755
RespingeCPV: 79823000-9
Critici: R2.1
Buletin oficial · acces liber
CPV: 79823000-9
Critici: R2.1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Bucureşti, Str.Stavropoleos, nr.6 sector 3, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +4 021 3104641, Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745, www. cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ...... Data: .... Prin contestaţia fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliu sub nr. 4876 din 09.02.2017, SC ...SRL, cu sediul în ......., având CUI RO ......, citică „excluderea din procedură”, comunicată în data de 02.02.2017, de către ..., cu sediul în ...în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate – într-o singură etapă, derulată online, pentru atribuirea contractului de achiziție publică de servicii, având ca obiect „Realizare (retipărire) de materiale promoționale (broșuri și hărți) cu rol în promovarea României ca destinație turistică”, cod CPV 79823000-9 servicii de tipărire și de livrare (Rev. 2), fără a preciza obiectul contestației. În luarea deciziei asupra cauzei de faţă, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor reţine următoarele: Prin contestaţia înregistrată la Consiliu sub nr. 4876 din 09.02.2017, SC ...SRL, citică „excluderea din procedură”, comunicată în data de 02.02.2017, de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate – într-o singură etapă, derulată online, pentru atribuirea contractului de achiziție publică de servicii, având ca obiect „Realizare (retipărire) de materiale promoționale (broșuri și hărți) cu rol în promovarea României ca destinație turistică”, fără a preciza obiectul contestației. În fapt, contestatoarea arată că a participat, în calitate de ofertant, în cadrul procedurii de atribuire, însă societatea sa „a fost exclusă din 1
procedura de evaluare a ofertelor, pe motiv că documentele urcate în SEAP nu sunt semnate cu semnătură electronică extinsă”. Petenta susține că societatea sa „deține semnătură electronică extinsă”, fapt rezultând, în opinia sa, din răspunsul operatorului ... care atestă faptul că certificatul deținut de ..., administrator al SC ...SRL, este un certificat pentru semnătură electronică extinsă, iar documentele depuse în SEAP sunt valide, adresă pe care o anexează contestației. Prin adresa nr. 4954/347/C6/10.02.2017, în temeiul art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a solicitat contestatoarei următoarele documente: completarea contestației cu elementele prevăzute la art. 10 din Legea nr. 101/2016; în copie, dovada parcurgerii procedurii de notificare prealabilă a autorităţii contractante şi copia răspunsului autorităţii contractante, dacă există, cu menționarea datei primirii lui; dovada înaintării contestației către autoritatea contractantă; alte elemente utile pentru soluționarea cauzei. De asemenea, prin adresa nr. 5306/347/C6/14.02.2017, în temeiul art. 18 și 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a solicitat autorității contractante să transmită punctul de vedere privind contestația formulată de SC ...SRL, precum și orice alte documente cu relevanță în cauză. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 5180/13.02.2017, SC ...SRL a confirmat primirea adresei Consiliului (adresa transmisă prin postă și fax la data de 10.02.2017), precizând „trimit către CNSC, prin curieri, documentele solicitate”, dar, până la data emiterii prezentei decizii, contestatoarea nu a dat curs solicitării Consiliului comunicată acesteia cu adresa nr. 4954/347/C6/10.02.2017. Prin intermediul adresei nr. 115/CAP/15.02.2017, autoritatea contractantă a solicitat respingerea contestației formulată de SC ...SRL, ca inadmisibilă, în temeiul art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, arătând că, „până în prezent, nu a fost depusă nicio notificarea prelabilă, cu privire la procedura de atribuire, (....)”. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul reține următoarele: Autoritatea contractantă ... a inițiat procedura simplificată – într-o singură etapă, derulată online, pentru atribuirea contractului de achiziție publică de servicii, având ca obiect „Realizare (retipărire) de materiale promoționale (broșuri și hărți) cu rol în promovarea României ca destinație turistică”, cod CPV 79823000-9 servicii de tipărire și de livrare (Rev. 2), prin publicarea, în SEAP, a invitației de participare nr. 399021/18.01.2017, valoare estimată a contractului fiind de 154.800 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire a acestuia - „prețul cel mai scăzut”. Din conținutul contestației rezultă că SC ...SRL critică „excluderea” sa din procedura de evaluare a ofertelor, „pe motiv că documentele urcate în SEAP nu sunt semnate cu semnătură electronică extinsă”. 2
Întrucât, contestația formulată de SC ...SRL nu conține toate elementele prevăzute de art. 10 din Legea nr. 101/2016, prin adresa nr. 4954/347-C6/10.02.2017, Consiliul a solicitat contestatoarei completarea contestației cu elementele prevăzute articolul susinvocat, solicitare la care petenta a înțeles să nu formuleze vreu răspuns, deși, prin adresă înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 5180/13.02.2017, aceasta a confirmat primirea adresei. Acționând în acest astfel, contestatoarea și-a asumat riscurile anulării contestației sale, în speță fiind incidente dispozițiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, teza finală, potrivit căreia „În cazul în care contestatorul nu se conformează obligațirei impuse de Consiliu, contestația este anulată”, astfel, în temeiul art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va anula contestația formulată de SC ...SRL, în contradictoriu cu .... Pentru cele constatate, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Anulează contestaţia formulată de către SC ...SRL, cu sediul în .........., în contradictoriu cu ..., cu sediul în .............. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. ............ 3