BO2017_2978
RespingeCPV: 79713000-5
Critici: R4
Buletin oficial · acces liber
CPV: 79713000-5
Critici: R4
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. ..., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ..., depusă de SC ... SRL, cu sediul în …, număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului ..., CUI ..., împotriva rezultatului privind procedura licitație deschisă pentru atribuirea contractului de servicii având ca obiect „...”, organizată de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - Anularea deciziei comunicată prin adresa ..., a raportului procedurii și a actelor subsecvente acestuia; - Reevaluarea ofertei SC ... SRL; - Anularea răspunsului la notificarea prealabilă nr. .... La data de 21.03.2017, SC ... SRL, cu sediul în ..., CUI ..., număr de ordine în Registrul Comerțului ..., a înaintat Consiliului cererea de intervenţie voluntară, înregistrată la Consiliu cu nr. ..., prin care solicită: - Admiterea cererii de intervenție; - Respingerea contestației formulată de SC ... SRL, ca nefondată. Contestaţia şi cererea de intervenţie vor fi soluţionate împreună, având în vedere dispoziţiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) şi art. 123 alin. (1) C. proc. civ. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia prin care SC ... SRL, în calitate de ofertant în procedura antemenționată, critică decizia autorității contractante de a declara oferta SC ... SRL admisibilă și câștigătoare. 1
Prin contestaţie, SC ... SRL învederează Consiliului modul în care autoritatea contractantă a apreciat ca fiind justă și temeinică solicitarea acordului cu privire la corectarea propunerii financiare a ofertantului declarat câștigător, ținând cont de ziua de 01.06.2017, declarată zi liberă prin Legea nr. 220/2016 publicată în MO la data de 18.11.2016 raportat la data limită de depunere a ofertelor 12.01.2017. Astfel, contestatoare apreciază că ofertantul câștigător putea să ia în considerare aceste prevederi în formarea prețului ofertei și consideră că autoritatea contractantă a încălcat principiile prevăzute de art. 2 alin (2) din Legea nr. 98/2016, privind nediscriminarea și tratamentul egal. Prin adresa nr. …, înregistrată la Consiliul cu nr. …, autoritatea contractantă, ..., a transmis punctul de vedere cu privire la contestaţie în care prezintă susținerile referitoare la critica contestatoarei față de pretinsele încălcări ale atribuțiilor comisiei de evaluare. Astfel, autoritatea contractantă apreciază că a respectat toate principiile prevăzute de Legea nr. 98/2016, că a analizat în mod corect fiecare ofertă depusă în cauză și afirmă că această critică apare ca neîntemeiată și nefondată, nefiind susținută de niciun înscris doveditor. Prin adresa nr. ..., a fost solicitat contestatoarei, SC ... SRL, un punct de vedere cu privire la excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, invocată din oficiu de către Consiliu, având în vedere faptul că despre rezultatul evaluării ofertelor a luat la cunoștință în data de 22.02.2017, iar notificarea prealabilă a fost formulată în data de 01.03.2017. Prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., autoarea contestației a formulat un răspuns prin care solicită Consiliului respingerea excepției inadmisibilității contestației, având în vedere respectarea dispozițiilor art. 6 alin. (1) și (10) din Legea nr. 101/2016. În cauză a formulat cerere de intervenţie voluntară SC ... SRL, ofertantul desemnat câştigător, prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 9715/21.03.2017, în care solicită respingerea contestaţiei ca neîntemeiată și nefondată. Cererea de intervenţie voluntară urmează a fi cercetată odată cu solicitările contestatoarei, în condiţiile impuse de dispoziţiile coroborate ale art. 68 din Legea nr. 101/2016 cu cele ale art. 63 şi 67 din Codul de procedură civilă, autoarea acesteia având interes în menţinerea poziţiei de câştigătoare a contractului de achiziţie publică. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului de servicii având ca obiect „Servicii de pază pentru obiectivele ...”. În acest sens a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în SEAP invitaţia de participare nr. 172011/14.12.2016. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliul cu nr. ..., autoritatea contractantă, ... a transmis punctul de vedere cu privire la contestație, în care apreciază contestația ca fiind neîntemeiată și nefondată, nefiind susținută de niciun înscris doveditor. În vederea soluţionării contestaţiei formulată de SC ... SRL, în temeiul art. 6, alin (1) și (10) din Legea nr. 101/2016, Consiliul, prin 2
adresa nr. ..., a solicitat contestatoarei transmiterea susţinerilor referitoare la excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, pentru netransmiterea notificării prealabile către autoritatea contractantă în interiorul termenului stipulat de legiuitor. Contestatoarea a răspuns prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ..., precizând că a notificat autoritatea, depășind termenul legal deoarece: - În urma comunicării rezultatului procedurii, a solicitat autorității contractante accesul la dosarul achiziției, prin adresa nr. .., transmisă și înregistrată la autoritate la data de 23.02.2017; - Prin adresa nr. 3273/23.02.2017, transmisă și înregistrată la contestatoare în data de 24.02.2017, autoritatea comunică data de 27.02.2017, dată la care se poate studia dosarul achiziției. Contestatoarea susține că data de 27.02.2017, reprezintă data luării la cunoștință despre actele considerate nelegale, respectiv: Conținutul ofertei câștigătoare, propunerea tehnică și financiară; Solicitarea de corectare a valorii ofertate; Procesele verbale intermediare și raportul procedurii. Consiliul reţine că în prezenta cauză sunt incidente următoarele prevederi legale, din Legea nr. 101/2016: - art. 6 alin. (1), potrivit căruia: „(1) Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca inadmisibilă, care poate fi invocată şi din oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanţei de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligaţia să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile, în termen de: a) 5 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii”. - art. 6 alin. (10), care dispune că: „(10) Sesizarea Consiliului sau a instanţei, după caz, se poate face numai după îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă”. - art. 8, conform căruia: (1) Persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4), precum şi oricare persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: 3
a) 5 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică, achiziţie sectorială sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz. (2) Termenul de contestare prevăzut la alin. (1) se calculează după cum urmează: a) începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă a răspunsului autorităţii contractante în sensul că nu urmează să revoce actele emise sau să adopte măsuri de remediere; b) începând cu ziua următoare împlinirii termenului prevăzut la art. 6 alin. (4), când autoritatea contractantă nu a transmis un răspuns; c) începând cu ziua următoare împlinirii termenului prevăzut la art. 6 alin. (5), când autoritatea contractantă a transmis un răspuns în sensul că urmează să adopte măsuri de remediere”. - art. 11 alin. (2) care dispune: „(2) Contestatorul ataşează la contestaţie dovada notificării prealabile a autorităţii contractante şi copia răspunsului autorităţii contractante, dacă există, dovada înaintării contestaţiei către autoritatea contractantă, copia actului atacat, după caz, precum şi mijloacele de probă de care dispune”. Din conţinutul acestor prevederi legale, rezultă că sesizarea Consiliului se poate face numai după îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă, sintagma „se poate face numai după”, utilizată de legiuitor, demonstrând caracterul imperativ al normei care reglementează această procedură. Parcurgerea procedurii prealabile este o etapă obligatorie, efectuarea acesteia fiind o condiţie de admisibilitate a contestaţiei. Din documentele existente la dosarul cauzei, rezultă că SC ... SRL a luat la cunoștință despre rezultatul procedurii la data de 22.02.2017 (data publicării în SEAP). Termenul în care contestatoarea putea înainta autorităţii contractante notificarea prealabilă se raportează la data de 22.02.2017, dată la care a luat la cunoștință, prin intermediul SEAP, despre rezultatul procedurii şi curge începând cu data de 23.02.2017, încheindu-se la ora 24.00 a zilei de 27.02.2017, iar contestatoarea nu a înțeles să depună toate diligențele pentru a respecta acest termen. În concluzie, pe baza probelor administrate, Consiliul reţine că autoarea contestaţiei, a înaintat notificarea prealabilă autorităţii contractante în data de 01.03.2017, deci în afara termenului legal de 5 zile prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016. Prin adoptarea acestei atitudini, respectiv neîndeplinirea acestei obligaţii procedurale, contestatoarea şi-a asumat riscul aplicării sancţiunii prevăzută de legiuitor într-o asemenea situaţie, respectiv respingerea contestaţiei ca inadmisibilă conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 4
În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de SC ... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca inadmisibilă, contestaţia formulată de către SC ... SRL în contradictoriu cu .... Respinge ca rămasă fără obiect cererea de intervenție formulată de SC ... SRL. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 5 (cinci) exemplare, conţine 5 (cinci) pagini. 5