BO2017_3009
RespingeCPV: 34928400-2
Critici: R2.2.1
Buletin oficial · acces liber
CPV: 34928400-2
Critici: R2.2.1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ......... / ......... / ........., ......... Data: ......... Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ........./........., depusă de SC ......... SRL, cu sediul în satul ........., …, comuna ........., județul ........., având CUI ......... și număr de înregistrare în Registrul Comerţului nr. …, reprezentată de …, cu sediul în ........., str. …, județul ........., privind procedura de licitație deschisă, online, organizată de ........., cu sediul în ........., …, județul ........., în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului de Achiziție: 50 buc panouri de informare și 80 buc stâlpi de iluminat ornamentali cu două brațe, cod CPV 34928400-2 – Mobilier urban (Rev.2), contestatoarea a solicitat constatarea lipsei unui răspuns temeinic și justificativ al comisiei de evaluare privitor la notificarea prealabilă nr. 3696/13.01.........., anularea adresei nr. 2388/10.01.......... și cea subsecventă acesteia, respectiv nr. 4873/17.01.........., ca neîntemeiate și nelegale și, pe cale de consecință, constatarea faptului că oferta sa este conformă și includerea acesteia în cadrul etapei de selecție a ofertei câștigătoare. Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliu cu nr. ........./........., depusă de asocierea SC ......... SRL – …. – S…., reprezentată prin lider SC ......... SRL, cu sediul în sat ........., comuna ........., județul ........., având CIF ........., înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. ........., în cadrul aceleiași proceduri de licitație deschisă, online, organizată de ........., contestatoarea a solicitat .......... Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, contestaţiile care fac obiectele dosarelor nr. ........./......... şi ........./........., au fost conexate, pentru a se pronunţa o soluţie unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire. 1
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţiile de faţă, prin care ofertantul SC ......... SRL critică adresa nr. 2388/ 10.01.......... privind comunicarea rezultatului procedurii, precum și adresa nr. 4873/17.01.......... reprezentând răspunsul autorității contractante la notificarea sa prealabilă, iar SC ......... SRL critică comunicarea parțială nr. 16685/13.02........... Astfel, SC ......... SRL susține că, din analiza motivelor de considerare a ofertei sale neconforme cuprinse în adresa nr. 2388/10.01.........., reiese că autoritatea contractantă nu a luat în considerare clarificările depuse de societatea sa care, în opinia sa, răspund întru totul solicitărilor comisiei de evaluare. Totodată, precizează că adresa nr. 3696/13.01.......... reprezintă o notificare prealabilă, subliniind că nu consideră adresa nr. 4873/17.01.......... un răspuns temeinic și justificat al comisiei de evaluare. Prin adresa nr. 5938/........./........./20.02.2016, Consiliul a solicitat contestatoarei punctul de vedere cu privire la excepţia tardivității contestației, raportat la prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, ţinând seama de faptul că a luat cunoştinţă de răspunsul la notificarea prealabilă adresată achizitoarei la data de 17.01.......... (astfel cum reiese din conţinutul documentelor depuse, adresa nr. 4873/17.01..........), valoarea estimată a contractului este de 760.000 lei, peste pragul valoric prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016, iar contestația a fost depusă la oficiul poștal în data de 13.02........... Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 6598/24.02.........., SC ......... SRL solicită respingerea excepției tardivității și menționează că prin contestația depusă a solicitat Consiliului să constate că autoritatea contractantă nu a răspuns în fapt și în drept notificării sale prealabile, poziția acesteia fiind profund echivocă în sensul că, refuzând să răspundă solicitărilor sale raportat la clarificările aduse prin notificare, a înțeles totuși să considere oferta sa neconformă. Pe cale de consecință, având în vedere lipsa unui răspuns al autorității contractante la notificarea prealabilă nr. 3696/13.01.........., consideră că a introdus contestația administrativ jurisdicțională în interiorul termenului legal statornicit de dispozițiile legale. În cadrul aceleiași proceduri asocierea SC ......... SRL – ...., reprezentată prin lider SC ......... SRL, a depus contestația înregistrată la CNSC cu nr. ........./........., împotriva comunicării parțiale nr. 16685/13.02.........., prin care comisia de evaluare a stabilit că oferta sa este inacceptabilă, invocând prevederile art. 134 alin. (5), alin. (6) și alin. (9), precum și art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016. 2
Contestatoarea menționează că, în data de 19.12.2016, i-au fost solicitate clarificări cu privire la propunerea tehnică prin adresa nr. 126980/19.12.2016, la care a răspuns prin transmiterea clarificărilor solicitate în termenul fixat de autoritatea contractantă, respectiv adresa nr. 267/22.12.2016. Ulterior, i s-a transmis solicitarea de clarificări prin adresa nr. 5309/17.01.......... cu privire la oferta financiară. Prin această solicitare i s-a cerut, în baza art. 209 din Legea nr. 98/2016 și dispozițiile art. 134 din HG nr. 395/2016, să prezinte defalcat modalitatea de calcul a unei bucăți din panourile de informare și stâlpi de iluminat, precum și defalcarea modalității de calcul a propunerii financiare și justificarea acesteia. Cu privire la această solicitare, a transmis la data de 20.01.......... nota de clarificare nr. 291/........., devizele din care rezultă modalitatea de calcul a propunerii financiare, modalitatea de calcul a unei bucăți din panourile de informare și stâlpi de iluminat (individual), dar și justificarea (oferta de preț) pentru echipamentele ce urmează a fi furnizate. Contestatoarea susține că ultima clarificare i s-a comunicat la data de 01.02........... Prin această solicitare, autoritatea contractantă, în temeiul prevederilor art. 209 din Legea nr. 98/2016 coroborate cu cele ale art. 134 din HG nr. 395/2016, i-a solicitat, conform adresei nr. 11390/........., transmiterea unor documente și clarificări (care nu au legătură cu procedura susmenționată), respectiv argumentarea tehnică care stă la baza proceselor de turnare a fontei în matrițe, manualul procedurii aferente acestor activități, oferta de preț pentru „corpul de iluminat tip parc...” și condițiile de plată. Cu privire la această solicitare, contestatoarea a transmis la data de 06.02.......... nota de clarificări nr. 307/......... cu răspunsurile și justificările corespunzătoare. Ca urmare a transmiterii comunicării parțiale nr. 16685/13.02.......... de către autoritatea contractantă, societatea contestatoare a observat că nu i s-au luat în considerare documentele care au stat la baza fundamentării economice a asocierii operatorilor economici SC ......... SRL – ...., deoarece nu ar fi concludente și ar modifica informațiile cuprinse în oferta inițială, oferta asocierii sale considerată inacceptabilă, și drept urmare i-a fost respinsă conform prevederilor art. 134 alin. (5), (6) și (9), precum și art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016. SC ......... SRL consideră că cele reținute de comisia de evaluare sunt neîntemeiate din mai multe considerente: 1. Referitor la clarificările privind propunerea tehnică, nu a schimbat oferta declarată inițial, producătorul fiind ..... În caietul de sarcini, autoritatea contractantă a solicitat în mod expres ca în cadrul propunerii tehnice pct. 8 „Detalii producător”, ofertantul va completa „Tabel detalii producător” cu informațiile solicitate despre producătorul/ producătorii, document care a fost prezentat în cadrul propunerii tehnice. Contestatoarea specifică faptul că autoritatea contractantă nu a înțeles sau nu a vrut să înțeleagă că, societatea din Italia este producător 3
și furnizor de materie primă, material, care va fi prelucrat de către producătorul ...., pentru realizarea panourilor de informare și stâlpi ornamentali. 2. În ceea ce privește descalificarea ofertei sale ca inacceptabilă conform dispozițiilor art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, societatea contestatoare consideră că temeiul de drept invocat în susținerea constatărilor comisiei de evaluare este greșit invocat. Costul transportului privind aprovizionarea cu materie primă a societății sale nu are nicio legătură cu obiectul acestei proceduri. În cadrul ofertei financiare s-a prezentat costul transportului de la producător la beneficiar al produselor care fac obiectul acestei proceduri. De altfel, petenta apreciază că răspunsul său a fost concludent raportat la cele menționate în art. 137 din HG nr. 395/2016, mai ales că pentru fundamentarea prețului a prezentat comisiei de evaluare informațiile și documentele solicitate, considerând că prin acestea a justificat în mod corespunzător prețul și costurile propuse. Cu privire la cele reținute, contestatoarea consideră că autoritatea contractantă a încălcat principiile de bază ale achizițiilor publice așa cum sunt reglementate de art. 2 din Legea nr. 98/2016, mai exact principiile nediscriminării și tratamentul egal, solicitarea de clarificări nr. 11390/01.02.......... și adresa de comunicare parțială nr. 16685/13.02.......... fiind nelegale. În vederea soluţionării contestaţiei, Consiliul a solicitat autorităţii contractante, prin adresa nr. 7433/........., ........./........./02.03.........., în temeiul art. 18 din Legea nr. 101/2016, transmiterea copiei dosarului achiziţiei publice, copia propunerii tehnice și financiare depuse de asocierea SC ......... SRL, precum şi punctul de vedere cu privire la contestații. Prin adresa nr. 26078/06.03.........., înregistrată la Consiliu cu nr. 7653/06.03.........., autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere la contestaţia depusă de asocierea SC ......... SRL – ...., prin liderul SC ......... SRL, împreună cu documentele solicitate. ........., prin punctul de vedere, solicită respingerea contestaţiei formulată de asocierea SC ......... SRL – .... ca fiind nefondată și netemeinică, deoarece susținerile acesteia sunt nelegale. Având în vedere prevederile art. 134 alin. (5) și alin. (9) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare a considerat oferta depusă de către asocierea SC ......... SRL – ...., ca fiind inacceptabilă și neconformă, din următoarele considerente: În caietul de sarcini, autoritatea contractantă a solicitat în mod expres ca, în cadrul propunerii tehnice, pct. 8 „Detalii producător”, ofertantul trebuind să completeze tabelul cu detalii despre producătorul/producătorii produselor solicitate spre furnizare. În cadrul propunerii tehnice, operatorul economic transmite informațiile despre producător, ca fiind asociatul ...., iar activitățile acoperite de standard sunt cele de „Fabricarea de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice”. 4
În urma clarificărilor transmise de către autoritatea contractantă, operatorul economic comunică faptul că el nu este producător de materie primă și transmite „manualul procedurilor de turnare efectuate de către fumizorul de materie primă”. Ori, operatorul economic, asocierea SC ......... SRL – ...., a declarat inițial că .... este producătorul stâlpilor și a panourilor info, iar ulterior, în urma clarificărilor, se constată că acesta este tot furnizor. Conform legislație în vigoare, .... trebuia să dețină manualul procedurilor de turnare efectuate. Ori, asocierea SC ......... SRL – .... a transmis un așa zis manual al procedurilor efectuat de ...., manual neacreditat de nicio instituție. Astfel, producătorul este ...., personalitate juridică nedefinită în cadrul prezentei proceduri. Autoritatea contractantă consideră răspunsul transmis de către asocierea SC ......... SRL – .... nerelevant, întrucât documentele trasmise de către aceasta nu fac dovada că asociatul .... este producător, și mai mult, că acesta are agrementările pentru fabricarea/confecționarea produselor din fontă, respectiv stâlpi și panouri de informare. Nici transmiterea manualului procedurilor de către .... nu este un document relevant, întrucât nu este însușit de acesta nici ca producător, nici ca operator economic, nefiind proceduri agrementate tehnic. Astfel, schimbarea producătorului în timpul procedurii de achiziție publică duce implicit la schimbarea costurilor aferente produselor furnizate, conducând la un avantaj față de ceilalți operatori economici. În cadrul justificării modalității de calcul a propunerii financiare, transmise prin adresa nr. 5309/20.01.........., operatorul economic SC ......... SRL – .... transmite că prețurile pentru transport de 6,5 lei, respectiv 2 lei/km/buc, sunt valabile pentru transportul de la „producătorul” ...., cu sediul în lași, str. Holboca, nr. 10. În cazul în care producătorul este .... (pe baza informațiilor prezentate în manualul calității), firma verificată de comisia de evaluare, ce se ocupă în special cu producerea elementelor de fontă, așa cum s-a declarat de către asocierea contestatoare prin liderul său, costurile de transport cresc în mod considerabil, întrucât aceasta este situată în Italia, orașul ..... Costurile necesare transportului pe ruta Italia, Roma- România, lași cresc exponențial, cu o valoare minimă aferentă pentru 2044 km (distanța Roma-lași) cu 2 lei/km/buc (valoare transport declarată)= 4088 lei x 50 buc/panouri + 4088 lei x 80 buc/stâlpi = 204 400 lei (panouri) + 327 040 lei (stâlpi) = 531.440 lei. Astfel, oferta financiară transmisă de către asociere este o ofertă nefundamentată din punct de vedere tehnic și nesusținută financiar. Autoritatea contractantă susține că oferta financiară și cea tehnică depusă de către asocierea SC ......... SRL – ...., precum și răspunsurile la clarificări, nu sunt însoțite de dovezi concludente, răspunsul fiind de natură a modifica informațiile cuprinse în oferta inițială și de a duce în eroare comisia de evaluare. Documentul prezentat de acesta privind informațiile „Tabel detalii producător” prezintă ca fiind producător ..... Ori, comisia de evaluare a constatat că acesta nu are calitatea de producător de stâlpi și panouri de 5
informare, indiferent care este producătorul materiei prime. Asocierea SC ......... SRL – .... nu a putut susține prin documentele prezentate că .... produce în punctul de lucru al acestuia aceste obiecte. Astfel, asocierea, prin răspunsurile transmise, nu face dovada că documentele din propunerea tehnică sunt veritabile. Comisia de evaluare consideră că schimbarea producătorului și nedeclararea lui inițială constituie o abatere de la oferta tehnică inițială, ceea ce ar conduce la un avantaj față de ceilalți operatori, la o executare defectuoasă a contractului și la costuri suplimentare în timpul executării acestuia, nedeclarate pe timpul procedurii de atribuire. Oferta financiară transmisă de către SC ......... SRL – .... este o ofertă nefundamentată din punct de vedere tehnic și nesusținută financiar, întrucât nu se face dovada unde se vor fabrica și de către cine, produsele stâlpi și panouri de informare. Având în vedere cele prezentate, comisia de evaluare își menține punctul de vedere și stabilește că oferta depusă de asocierea SC ......... SRL – .... este inacceptabilă, având în vedere prevederile art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 și neconformă, având în vedere prevederile art. 134 alin. (6) și alin. (9), precum și art. 137 alin. (3) lit. d) din HG nr. 395/2016. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul lor conexate, Consiliul reţine următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, online, pentru atribuirea contractului de furnizare având ca obiect Achiziție: 50 buc panouri de informare și 80 buc stâlpi de iluminat ornamentali cu două brațe, cod CPV 34928400-2 – Mobilier urban (Rev.2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ........./.......... Din informaţiile anunțului de participare, Consiliul constată că valoarea estimată a contractului este de 760.000 lei, fără TVA, termenul de depunere a ofertelor fiind stabilit pentru 28.11.2016, ora 16:00. Nemulțumite de rezultatul evaluării comunicat cu adresele nr. 2388/10.01.......... și 16685/13.02.........., SC ......... SRL și asocierea SC ......... SRL – ...., reprezentată prin lider SC ......... SRL, au depus contestațiile în analiză. În referire la contestația SC ......... SRL, cercetând cu întâietate, conform prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, excepţia tardivității formulării contestaţiei, ridicată din oficiu, Consiliul reține că, potrivit art. 8 alin. (1) lit. a) și (2) lit. a) din Legea nr. 101/2016 – (1) Persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4), precum şi oricare persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: a) 10 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de 6
achiziţie publică, achiziţie sectorială sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz; ... 2) Termenul de contestare prevăzut la alin. (1) se calculează după cum urmează: a) începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă a răspunsului autorităţii contractante în sensul că nu urmează să revoce actele emise sau să adopte măsuri de remediere... Potrivit art. 6 alin. (4) din Legea nr. 101/2016 În termen de 3 zile, calculat începând cu ziua următoare primirii notificării prealabile, autoritatea contractantă transmite un răspuns prin care comunică dacă urmează sau nu să adopte măsuri de remediere a pretinsei încălcări.
Conform anunțului de participare nr. ........./........., valoarea estimată a contractului ce urmează a fi atribuit este de 760.000 lei, fără TVA, valoare ce se situează peste pragul valoric prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016 (600.129 lei), în cauză urmând să fie atribuit un contract de furnizare, astfel că termenul de contestare este de zece zile. Contestaţia formulată în prezenta cauză vizează adresa nr. 2388/10.01.........., prin care autoritatea contractantă a transmis SC ......... SRL rezultatul analizei ofertei sale. Împotriva acestei adrese, societatea contestatoare a formulat, în termenul prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, notificarea nr. 3696/13.01.........., autoritatea contractantă formulând răspunsul nr. 4873/17.01........... La înaintarea contestației către Consiliu și autoritatea contractantă, societatea contestatoare nu a respectat termenul de contestare prevăzut la art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, în condițiile prevăzute la art. 8 alin. (2) lit. a) din același act normativ, respectiv înaintarea contestației către Consiliu și autoritatea contractantă în termen de 10 zile calculat începând cu ziua următoare luării la cunoștință a răspunsului autorității contractante la notificarea prealabilă a contestatoarei. Astfel, ultima zi pentru depunerea în termen a contestației era 27.01.......... (10 zile începând cu ziua următoare luării la cunoștință a răspunsului autorității contractante la notificarea prealabilă a contestatoarei, respectiv 17.01..........). La solicitarea Consiliului de prezentare a punctului de vedere față de tardivitatea contestației, SC ......... SRL a solicitat respingerea excepției și a menționat că prin contestația depusă a solicitat Consiliului să constate că autoritatea contractantă nu a răspuns în fapt și în drept notificării sale prealabile, motiv pentru care consideră că a introdus contestația administrativ jurisdicțională în interiorul termenului legal statornicit de dispozițiile legale. În referire la acest aspect Consiliul constată că din cuprinsul documentelor anexate contestației (copia plicului cu care a fost transmisă contestația) rezultă că a fost depusă contestația la data de 13.02........... 7
Așadar, se poate observa că SC ......... SRL a notificat achizitoarea, în temeiul art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016, în data de 13.01.........., considerându-se vătămată de adresa privind comunicarea rezultatului procedurii nr. 2388/10.01.........., prin care a fost informată că oferta sa a fost declarată neconformă. Chiar dacă nu ar fi primit, în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4) din Legea nr. 101/2016, care ar fi expirat în data de 16.01.........., niciun răspuns la notificarea transmisă, SC ......... SRL nu a înaintat Consiliului contestația în termen de 10 zile calculat începând cu ziua următoare împlinirii termenului prevăzut la articolul amintit. Astfel, ultima zi pentru depunerea în termen a contestației era 26.01.......... (10 zile după expirarea termenului de trei zile în care autoritatea contractantă ar fi trebuit să transmită un răspuns). Din aceste motive, Consiliul constată că nu a fost respectat art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi anume „Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât şi autorităţii contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare.” Față de cele reținute, se consideră că înaintarea contestației către Consiliu și autoritatea contractantă s-a realizat în afara termenului de 10 zile prevăzut, cu încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) lit. a) și art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, motiv pentru care contestația se va respinge ca atare. Potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul nu va mai proceda la analiza pe fond a cauzei. În referire la contestația depusă de asocierea SC ......... SRL – ...., prin lider SC ......... SRL, împotriva rezultatului procedurii de atribuire comunicat prin adresa nr. 16685/13.02.........., Consiliul constată temeinicia criticilor. În stabilirea acestei finalități, Consiliul are în vedere motivele de respingere a ofertei asocierii comunicate prin adresa anterior amintită, respectiv respingerea ca inadmisibilă pentru că răspunsul la clarificările solicitate de achizitoare este considerat neconcludent și ca neconformă pentru modificarea propunerii tehnice prin clarificările aduse ofertei, deoarece a fost schimbat producătorul produselor ofertate și oferta financiară nu ar fi fundamentată, clarificările aduse fiind apreciate ca neconcludente. În soluționarea cauzei Consiliul consideră relevante prevederile caietului de sarcini, cap. 8 Detalii producător, potrivit cărora Ofertantul va completa tabelul de mai jos cu detalii despre producătorul/producătorii produselor solicitate spre furnizare. TABEL DETALII PRODUCATOR Denumire produs/grup de produse:__________________ 8
Nota: 1. În cazul în care produsele/grupul de produse ofertate au producători diferiți, tabelul se va completa pentru fiecare producător în parte. 2. Toate câmpurile din tabel trebuie completatre explicit de ofertanți. Pentru îndeplinirea acestei cerințe contestatoarea a depus tabelul solicitat, potrivit căruia producătorul pentru panou de informare și stâlp de iluminat este ...., care are implementat un sistem al calității SR EN ISO 9001:2001 pentru activitatea de Fabricare de construcții metalice și părți componente ale structurilor metalice, certificare eliberată de CertRom. Consiliul constată că achizitoarea, conform proces-verbal nr. 3 (înregistrat cu nr. 2124/10.01..........), încheiat în urma evaluării propunerilor tehnice ale celor trei ofertanți participanți, pe baza clarificărilor aduse de contestatoare asupra unor aspecte, a stabilit că oferta sa este conformă. Ulterior, achizitoarea evaluând propunerea financiară a contestatoarei a solicitat în baza procesului-verbal de evaluare nr. 4 (nr. 5307/17.01..........), prin adresa nr. 5309/17.01.........., transmiterea defalcat a modului de calcul a unei bucăți din panourile de informare și stâlpi de iluminat, defalcarea modalității de calcul a propunerii financiare și justificarea acesteia. La această solicitare, contestatoarea a răspuns prin adresa nr. 291/20.01.........., transmițând devizele din care rezultă în opinia sa modalitatea de calcul a propunerii financiare, modalitatea de calcul a unei bucăți din panourile de informare și stâlpi de iluminat (individual) și justificarea acesteia (oferta de preț de la producător - ....). Având în vedere documentele transmise de contestatoare, autoritatea contractantă revine și solicită, în baza procesului-verbal nr. 5 (nr. 11384/01.02..........), prin adresa nr. 11390/01.02.........., următoarele: - agrementarea tehnică care stă la baza proceselor de turnare a fontei în matrițe, respectiv manualul procedurii aferente acestor activități cu specificarea dacă în sistemul calității adoptat acestea sunt evidențiate distinct, dat fiind că .... este producător de structuri metalice și părți componente ale acestora, iar sudurile sunt acoperite cu ornamente 9
turnate din aliaj metalic de aluminiu (AtSi10Mg – fontă) pentru panoul de informare și material stâlp: fontă turnată conform SR ISO 8062; - transmiterea ofertei de preț justificativă pentru corp de iluminat tip parc echipat cu becuri cu hogenura metalică 100W/led și fișa tehnică conform propunerii financiare și specificațiilor tehnice, întrucât .... nu este producător de corpuri de iluminat; - clarificarea condițiilor de plată 50% avans, 50% la livrare, dat fiind că nu se oferă avans. Acestei solicitări contestatoarea i-a răspuns prin adresa nr. 307/06.02.........., invocând caracterul exagerat al solicitărilor, raportat la obiectul procedurii și precizând că: - .... nu produce materialul pentru stâlp (fonta turnată), materia primă utilizată pentru panouri și stâlpi fiind procurată de la furnizori, iar în acest sens a transmis manualul procedurilor de turnare efectuate de către furnizorul de materie primă; produsele vor fi însoțite de certificat de calitate și garanție, respectiv declarație de conformitate; - .... nu este producător de corpuri de iluminat, în caietul de sarcini nu s-a cerut specificarea producătorului de corpuri de iluminat și nici informații cu privire la ceilalți producători de materie primă; - legat de avans, prin răspunsul dat la solicitarea anterioară s-a transmis oferta de preț de la producător/furnizor, fără a avea legătură cu achizitoarea, obligația operatorilor economici fiind ca atunci când sunt câștigători declarați ai unei proceduri de atribuire la emiterea unei comenzi pentru produse/servicii să achite parțial sau integral contravaloarea lor în avans. Ca prim aspect, din cadrul acestor documente, precum și a celorlalte documente puse la dispoziție de autoritatea contractantă, Consiliul constată că obligația ofertanților era de a furniza informații legate de producătorul produselor solicitate, respectiv panouri de informare și stâlpi de iluminat ornamentali cu două brațe, și nu informații cu privire la furnizorii diferitelor elemente componente ale acestor produse. Autoritatea contractantă a stabilit fără echivoc prin tabelul pus la dispoziție care sunt informațiile care trebuie puse la dispoziție de participanți. Inclusiv prin nota din finalul cerinței de la cap. 8 se specifică faptul că, dacă produsele au producători diferiți atunci trebuie comunicate informații despre fiecare dintre aceștia. De asemenea, se constată că, prin adresele nr. 5308/17.01.......... și nr. 5309/17.01.........., achizitoarea a solicitat atât contestatoarei, cât și SC IC CREATIVE SRL, aceleași informații, respectiv transmiterea defalcat a modului de calcul a unei bucăți din panourile de informare și stâlpi de iluminat, defalcarea modalității de calcul a propunerii financiare și justificarea acesteia. Se poate observa caracterul general al formulării solicitării autorității contractante, contrar dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 98/2016. Prin urmare, răspunsul formulat de asociere a fost pe măsura formulării achizitoarei, fiind comunicate informațiile considerate relevante pentru asociere. 10
Pe de altă parte, deși nu a fost motiv de excludere a ofertei contestatoarei, se constată comportamentul excesiv al achizitoarei în modul de formulare a clarificării suplimentare adresate acesteia, în sensul că a solicitat informații legate de presupusa calitate a .... de producător de corpuri de iluminat, inclusiv prezentarea unui oferte de preț pentru aceste corpuri de iluminat. Pe lângă faptul că o astfel de obligație nu decurgea din cerințele documentației de atribuire, iar prin răspunsul dat nu s-a indicat o astfel de calitate a .... de producător de corpuri de iluminat, Consiliul constată și încălcarea principiilor care stau la baza achizițiilor publice stipulate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, îndeosebi în ceea ce privește discriminarea și tratamentul egal, deoarece această solicitare a fost adresată doar contestatoarei, și nu și SC IC CREATIVE SRL, care la rândul său a prevăzut stâlpii ofertați și cu corpuri de iluminat conform cerinței. Cât privește solicitarea de informații suplimentare pentru condițiile de plată 50% avans, 50% livrare, Consiliul consideră că această nevoie de clarificare a fost determintă tocmai de modul în care a fost formulat răspunsul de către asociere, informațiile fiind prezentate ca o ofertă din partea .... către SC ......... SRL, în condițiile în care cele două societății sunt membre ai unei asocieri și nu ca o justificare concretă a modului de formare a prețului. Prin urmare, în condițiile în care justificarea de preț prezentată a fost transmisă sub forma unei oferte de preț a unui membru al asocierii către un alt membru, pentru a nu exista interpretări eronate, în mod corect s-a cerut clarificarea situației de fapt. De asemenea, autoritatea contractantă a solicitat în același mod informații legate de calitatea de producător a .... plecând de la faptul că sudurile sunt acoperite cu ornamente turnate din aliaj metalic și că materialul stâlpului e fonta, în condițiile în care solicitarea sa a fost una generală, iar contestatoarea nu a precizat nicăieri că este cea care realizează elementele componente ale panourilor și stâlpilor. O astfel de solicitare a fost adresată și ..... Astfel, se constată același comportament excesiv în formularea unei astfel de solicitări de prezentare a agrementării tehnice care stă la baza procesului de turnare a fontei. Eventual dacă autoritatea contractantă avea îndoieli legate de calitatea de producător a .... putea solicita asocierii demonstrarea acestei calități, respectiv demonstrarea contribuției sale în realizarea produsului finit, și nu agrementul tehnic în discuție ori punerea la dispoziție a manualului procedurii aferente activităților de turnare a fontei. Consiliul constată că au fost transmise de contestatoare, pe lângă alte informații, procedurile de turnare ale furnizorului de materie primă ..... Prin urmare, se constată modul defectuos în care achizitoarea a gestionat această activitate de evaluare a ofertei contestatoarei, solicitările de clarificări fiind în afara cadrului stabilit prin caietul de sarcini și prevederile legale aplicabile. 11
Pe lângă diferența de tratament aplicată celor doi ofertanți rămași în competiție (prin modul de formulare a solicitării de clarificări) se poate constata faptul că autoritatea contractantă pune la îndoială calitatea de producător a .... și nu solicită dovezi concrete în acest sens, respectiv informații cu privire la fabricarea celor două produse, ci dovezi în sensul dovedirii calității de producător a elementelor componente ale celor două produse. Produsul finit în situația de față sunt stâlpii și panourile de afișare și nu fonta. Pe de altă parte, dacă avea în vedere solicitarea de astfel de informații acestea trebuiau specificate în documentația de atribuire publicată în SEAP, obligațiile achizitoarei în acest sens fiind stabilite de legiuitor fără echivoc în cadrul Legii nr. 98/2016, SECŢIUNEA a 4-a Elaborarea documentaţiei de atribuire. Prevederile documentației de atribuire sunt în aceeași măsură opozabile atât operatorilor economici în etapa de întocmire a ofertelor, cât și achizitoarei în etapa de evaluare a acestora. Autoritatea contractantă nu poate interveni pe parcursul derulării etapei de evaluare a ofertelor cu introducerea unor noi reguli precum cea de prezentare a agrementării tehnice care stă la baza proceselor de turnare a fontei în matrițe. Se impunea o clarificare suplimentară dacă achizitoarea considera că este cazul, aprecierea sa proprie cu privire la calitatea de furnizor de stâlpi și nu de producător a .... nefiind dovedită de informațiile prezentate de asociere. Autoritatea contractantă trebuia să determine caracterul de producător al .... pentru panourile și stâlpii ofertați, în sensul că trebuie să determine în ce consta activitatea acestui operator economic pentru realizarea acestor produse. Prin urmare, nefiind clarificată situația cu privire la calitatea acestui membru al asocierii contestatoare de de producător sau doar de furnizor al stâlpilor, respectiv ...., nu pot fi reținute alegațiile autorității contractante care au derivat din acest raționament cu privire la modificarea propunerii tehnice prin clarificările aduse, informațiile existente neindicând ca producător al stălpilor pe .... și, pe cale de consecință, nici presupusa schimbare a producătorului astfel cum s-a afirmat de către achizitoare. De asemenea, nu pot fi reținute nici alegațiile achizitoarei legate de creșterea considerabilă a costului transportului datorită schimbării producătorului, fiind evident că informațiile date de contestatoare privesc transportul produselor pe distanțe locale, inferioare celor speculate de autoritatea contractantă, fiind transportul de la producătorul declarat la beneficiar și nu din Italia cum susține autoritatea contractantă. Contrar susținerilor autorității contractante din punctul de vedere la contestație, modul în care a procedat în evaluarea făcută nu a determinat incidența dispozițiilor art. 137 alin. (3) lit. c) din HG nr. 385/2016, neconformitatea ofertei nefiind obiectiv stabilită. Consiliul reține și că la evaluarea propunerii tehnice autoritatea contractantă a constatat conformitatea ofertei contestatoarei tocmai pentru că evaluarea sa s-a raportat la prevederile caietului de sarcini. 12
De asemenea, Consiliul consideră că nu pot fi invocate de achizitoare nici dispozițiile coroborate ale art. 133 alin. (1) din HG nr. 395/2016 cu cele ale art. 209 din Legea nr. 98/2016, solicitările autorității contractante nefiind formulate în spiritul documentației de atribuire și a prevederilor legale. Pe cale de consecință nu poate fi primită susținerea autorității contractante cu privire la lipsa de fundamentare din punct de vedere tehnic și de susținere financiară a ofertei contestatoarei, bazată pe aprecierea că asocierea nu a făcut dovada unde se vor fabrica și de către cine produsele ce se doresc a fi achiziționate (stâlpi și panouri de informare), atât tip cât solicitările de clarificări au avut un caracter general sau tendențios. Informațiile deținute la acest moment nu sunt de natură a permite stabilirea faptului că .... nu este producătorul produselor. Autoritatea contractantă are obligația formulării unei solicitări exprese cu privire la acest aspect în conformitate cu dispozițiile art. 209 și 210 din Legea nr. 98/2016, în sensul solicitării asocierii contestatoare de informații, documente, care să ateste că într-adevăr .... este producătorul celor două tipuri de produse ce se achiziționează, inclusiv prin solicitarea de informații cu privire la forma în care îi este livrată acesteia fonta turnată utilizată în realizarea acestor produse de către ..... Doar după o clarificare concretă a acestor elemente, autoritatea contractantă poate decide, funcție de răspunsul primit, cu privire la conformitatea ofertei și a sustenabilității prețului ofertat de contestatoare, altfel întreg procesul de evaluare este afectat, iar rezultatul obținut este viciat. Această clarificare trebuie realizată și datorită faptului că în devizele prezentate în susținere de contestatoare pentru dovedirea modului de formare a prețului nu este evidențiată decât achiziția stâlpilor și panourilor de informare. Prin urmare, funcție de răspunsul primit, dacă se confirmă calitatea de producător a .... pentru cele două produse, atunci justificarea de preț a asocierii trebuie să cuprindă și o analiză de preț pentru confecționarea panourilor și stâlpilor din care să rezulte inclusiv costurile de procurare a materiei prime, fiind necesară depunerea de oferte de preț de la furnizori din care să rezulte toate costurile legate de procurarea acestora, inclusiv costurile legate de transportul lor. Prin urmare, Consiliul, constatând lipsa de diligență a autorității contractante în evaluarea ofertei contestatoarei, va anula procesul-verbal nr. 6 (nr. 16384/13.02..........) în ceea ce privește evaluarea ofertei acesteia prin care s-a constatat inacceptabilitatea și neconformitatea ofertei sale. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a 13
contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca tardivă contestaţia formulată de SC ......... SRL, în contradictoriu cu .......... În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite contestaţia formulată de asocierea SC ......... SRL – ...., reprezentată prin lider SC ......... SRL, în contradictoriu cu ........., și anulează procesul-verbal nr. 6 (nr. 16384/ 13.02..........), în partea ce privește evaluarea ofertei contestatoarei, și actele subsecvente acestuia, inclusiv comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei contestatoarei, în termen de 15 zile de la primirea deciziei. Rezultatul evaluării va fi comunicat operatorilor economici în termenul legal. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare.
PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ….. ….. Redactată în patru exemplare, conţine 14 pagini 14