AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_3200

BO2017_3200

Respinge
2017Fonduri: PropriiCerere de oferta online fara faza finala de licitatie electronica

CPV: 16700000-2
Critici: R7

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 29.411 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Bucureşti, Str.Stavropoleos, nr.6 sector 3, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +4 021 3104641, Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745 www. cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 137/27.03.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ..., formulată de SC ... SA, cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal de Director General Ing. ..., împotriva Dispoziției nr. 358/17.03.2017 de anulare a procedurii de atribuire și a răspunsului nr. 3.062/23.03.2017 la Notificarea prealabilă, emise de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate - într-o singura etapă, derulată online, pentru atribuirea contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „… se solicită admiterea contestației, cu consecințele: „- anulării dispoziției nr. 358 din 17.03.2017 prin care se comunica «anularea procedurii de atribuire a contractului de furnizare»; - anulării răspunsului nr. 3062 din 23.03.2017 la Notoficarea prelabilă nr. 121/20.03.2017; - anulării raportului procedurii de atribuire a contractului de furnizare nr. 2925 din 17.03.2017; - obligării autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin deschiderea ofertelor financiare și aplicarea criteriilor de evaluare stabilite în procedura de achiziție”. În luarea deciziei asupra cauzei de faţă, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor reţine următoarele: Prin contestaţia nr. 137/27.03.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 1...SA critică Dispoziția nr. 1

§ 2

358/17.03.2017 de anulare a procedurii de atribuire și răspunsul nr. 3.062/23.03.2017 la Notificarea prealabilă, emise de către MUNICIPIUL GHERLA, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate - într-o singura etapă, derulată online, pentru atribuirea contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Tractor și utilaje accesorii”, solicitând admiterea contestației, cu consecințele: „- anulării dispoziției nr. 358 din 17.03.2017 prin care se comunica «anularea procedurii de atribuire a contractului de furnizare»; - anulării răspunsului nr. 3062 din 23.03.2017 la Notoficarea prelabilă nr. 121/20.03.2017; - anulării raportului procedurii de atribuire a contractului de furnizare nr. 2925 din 17.03.2017; - obligării autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin deschiderea ofertelor financiare și aplicarea criteriilor de evaluare stabilite în procedura de achiziție”. Contestatoarea menționează că a participat, în calitate de ofertant, la procedura de atribuire susmenționată, iar urmare a procedurii de evaluare a ofertelor tehnice și aplicării factorului de evaluare pe componenta tehnică „Costuri cu întreținerea”, reprezentanții autorității contractante au dispus, la data de 17.03.2017, prin Dispoziția nr. 358, „anularea procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică «Furnizare tractor și utilaje accesorii»”, în principal, deoarece „algoritmul de calcul pentru factorul de evaluare «costuri cu întreținerea», așa cum este acesta prevăzut în fișa de date, este inaplicabil, întrucît stabilește un punctaj egal pentru toate ofertele”. SC ... SA precizează că, în data de 20.03.2017, în temeiul art. 6 alin. (1) lit. b), cu respectarea art. 6 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, prin adresa nr. 121 a transmis autorității contractante Notificarea prealabilă prin care a solicitat „măsuri de remediere a procedurii de achiziție”, în sensul celor solicitate prin contestație, la care, prin adresa nr. 3062/23.03.2017, autoritatea contractantă a răspuns, precizând că nu urmează să adopte măsuri de remediere în sensul solicitat. În opinia contestatoarei, hotărârile adoptate și documentele emise de reprezentanții autorității contractante sunt criticabile din următoarele motive: 1. Contestatoarea menționează că, potrivit fișei de date a achiziției, algoritmul de calcul pentru factorul de evaluare „costuri cu întreținere” este următorul: Bn = (Mmin/Mn) x 40, În care: Bn reprezintă punctajul ofertei; Mmin reprezintă valoarea cea mai mică, în lei, fără TVA, a costurilor cu întreținerea; Mn reprezintă valoarea în lei a costurilor cu întreținerea. 40 reprezintă punctajul maxim alocat criteriului „B costuri cu întreținerea”. Astfel, susține petenta, aplicând algoritmul pentru oferta a cărei valoare este mai mică, rezultă Mmin/Mmin x 40 = 40, deci pentru oferta cu valoarea cea mai mică se acordă 40 de puncte, punctaj maxim, iar 2

§ 3

potrivit sumarului procedurii de atribuire, aferent factorului de evaluare „B costuri cu întreținerea”, ofertanții au avansat următoarele valori: M1 = oferta de costuri pentru întreținere și service a SC ...SA, în valoare de „0” (zero) lei; M2 = oferta de costuri pentru întreținere și service a SC ... COM SRL, în valoare de 1.000 lei; M3 = oferta de costuri pentru întreținere și service a SC ... SRL, în valoare de 1.794,68 lei; Contestatoarea arată că oferta M1 a SC ... SA are valoarea cea mai mică, notată cu Mmin, urmând a i se fi atribuit punctajul maxim, respectiv B1 = 40 puncte, iar aplicând algoritmul de calcul de calcul prevăzut în documentația de atribuire, în opinia petentei, celorlalte oferte ar fi trebuit să li se acorde punctajele: - pentru oferta M2: B2 = 0/1000 x 40 = 0 puncte; - pentru oferta M3: B3 = 0/1794,68 x 40 = 0 puncte. Aplicând algoritmul de calcul și „făcând apel la cunoștințe matematice de nivel mediu”, contestatoarea susține că a demostrat matematic afirmația sa potrivit căreia oferta care cuprinde costurile minime cu întreținerea (zero în cazul SC ... SA) primește punctajul maxim de 40 puncte, chiar dacă, astfel cum susțin reprezentanții autorității contractante, în răspunsul la Notificarea prealabilă „nicăieri în documentația de atribuire nu există menționat că, pentru costurile cu întreținerea cele mai mici, se acordă punctajul maxim”, fapt pentru care autoritatea contractantă nu ar fi avut niciun impediment în evaluarea celor trei oferte conform criteriului de atribuire. 2. SC ... SA consideră că procedura de evaluare a ofertelor depuse poate continua prin deschiderea ofertelor financiare și evaluarea acestora, deoarece autoritatea contractantă nu se află în culpă prin aplicarea factorului „costuri cu înteținerea” din cadrul criteriului de evaluare, în aprecierea sa, anularea procedurii de atribuire în această etapă, produce dezavantaje ofertantului care a oferit „costuri cu întreținere zero”, întrucât strategia acestuia de formare a ofertei tehnice și financiare a fost devoalată, iar o procedură reluată cu aceeași ofertanți, pune în poziție de inferioritate pe ofertantul care o propus valoarea costurilor cu întreținerea zero. În drept, au fost invocate prevederile art. 2, art. 4, art. 6, art. 10, art. 12 și 13 din Legea nr. 101/2016, art. 212 lit. b) și c) din Legea nr. 98/2016. În probațiune, a fost depus, în copie, un set de documente. Prin punctul de vedere nr. 3.383/30.03.2017, înregistrat la Consiliu sub nr. 11421/30.03.2017, ... solicită respingerea contestaţiei formulată de SC ...SA, pe cale de excepție, ca fiind lipsită de interes, iar pe fond, ca nefondată. Realizând un scurt istoric al procedurii de atribuire, autoritatea contractantă menționează că, potrivit fișei de date a achiziției, criteriul de atribuire a contractului aplicat este „cel mai bun raport calitate – cost”, defalcat pe două componente: una financiară, cu o pondere de 60% și una tehnică, cu o pondere de 40%. 3

§ 4

Componenta tehnică se referă la costurile cu întreținerea tractorului și a utilajelor accesorii și are următorul algoritm de calcul: Bn = (Mmin/Mn) x 40, Unde: - Bn = punctajul ofertei „n” pentru factorul de evaluare „B. Costuri cu întreținerea”; - Mmin = valoarea cea mai mică, în lei, fără TVA, a costurilor cu întreținerea a întregului lot de produse (tractor și utilaje accesorii), pe o durată de funcționare de 3 ani, în condiții normale de exploatare; - Mn = reprezintă valoarea, în lei, fără TVA, a costurilor cu întreținerea întregului lot de produse (tractor și utilaje accesorii), pe o durată de funcționare de 3 ani a ofertei „n”; - 40 = punctajul maxim alocat criteriului „B. costuri cu întreținerea”. Autoritatea contractantă precizează că, în data de 17.03.2017, a decis anularea procedurii de atribuire în etapa de evaluare tehnică, pentru motivele prezentate în raportul procedurii, constituite de imposibilitatea comisiei de evaluare de a aplica algoritmul de calcul costurilor cu întreținerea prezentate de către ofertanți, aceste motive fiind explicate, pe larg, în raportul procedurii, comunicarea privind anularea procedurii transmisă contestatoarei și în răspunsul la notificarea prealabilă. Municipiul ... menționează că, la procedura de atribuire au fost depuse trei oferte, cu elementele precizate în dreptul fiecăreia, de către: - SC ... SRL - cu valoarea „costurilor de întreținere” „0” (zero); - SC ... SA cu valoarea „costurilor de întreținere” „0” (zero); - SC .. SRL cu valoarea „costurilor de întreținere” de 4.018 lei. Referitor la susținerea contestatoarei potrivit căreia costurile sale cu întreținerea ar fi cele mai mici, autoritatea contractantă precizează că acestea sunt nereale, în sensul că situației ofertei SC CRISMONI GENERAL SRL este similară cu cea a petentei, în sensul că și respectivul ofertant a prezentat costuri cu întreținere în valoare tot de „0” lei, situație în care, dacă ar accepta raționamentul contestatoarei, și respectiva ofertă ar trebui să primească 40 de puncte. Față de cele prezentate, MUNICIPIUL ... consideră că susținerile pe care se sprijină contestația formulată de SC ... SA, în sensul că „Mmin/Mmin x 40 = 40 puncte” nu sunt valide nici măcar teoretic, pentru că zero împărțit la ceva nu poate reprezenta o formulă de calcul aptă din punct de vedere logic și matematic, zero împărțit la ceva va rezulta întotdeauna „0”, situație în care aplicarea algoritmului de calcul altfel de cum a fost precizat în fișa de date ar conduce la încălcarea gravă a principiilor prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Concluzionând, autoritatea contractantă solicită Consiliului să constate că ofertantul contestator nu poate justifica un interes legitim, întrucât nu se poate prefigura folosul efectiv pe care acesta l-ar putea obține în ipoteza admiterii contestației, deoarece valoarea ofertelor financiare ale celor trei ofertanți nu sunt cunoscute, iar costurilor cu întreținerea aferente fiecărei oferte nu li se poate acorda punctajul „0” 4

§ 5

pct., astfel încât oferta petentei să primească 40 de puncte, aferente unor costuri cu întreținerea de „0” (zero) lei. În ceea ce privește celelalte două oferte depuse în cadrul procedurii de atribuire, organizatoarea procedurii apreciază că datele prezentate în cuprinsul contestației sunt eronate, cu scopul de a induce ideea că doar oferta SC ... SA are „costuri de întreținere” 0 lei, edificatoare în acest sens fiind ofertele prezentate, răspunsurile la clarificări ale ofertanților și informațiile menționate în raportul procedurii. Spre exemplificare, autoritatea contractantă arată că SC ... SA atribuie valoarea de 1.000 lei ofertei SC ...SRL, deși în aceasta se menționează „cost total 1.000 lei din oferta financiară”, adică fără costuri de întreținere, răspunsurile la clarificări ale ofertantului fiind edificatoare în acest sens (răspuns nr. 040/09.02.2017 „vă facem cunoscut faptul că acest cost prezentat de 1.000 lei este inclus în total ofertă financiară, în fapt costurile cu întreținerea fiind zero”). Autoritatea contractantă precizează că petenta a omis a preciza în contestație mențiunile efectuate în cadrul răspunsului la clarificările solicitate de comisia de evaluare nr. 97 din 16.02.2017, pe care l-a declarat confidențial, prin intermediul căruia a precizat valorile din graficul reviziilor și documentele suport și în care admite că are costuri cu întreținerea, prezentând graficul reviziilor, costurile aferente fiecărei întrețineri, precum și documente relevante prin care sunt susținute costurile cu întreținerea. Cu privire la afirmația contestatoarei potrivit căreia anularea procedurii de atribuire în această etapă ar produce dezavantaje ofertantului care a oferit costuri cu întreținerea zero, autoritatea contractantă apreciază că aceasta nu poate fi acceptată în condițiile în care aceasta a confirmat graficul reviziilor cu valorile aferente iar în răspunsul la clarificări nr. 90 din 20.02.2017, la pct. 3, a precizat că: „De altfel, dispozițiile legislației comerciale în vigoare, prevăd vânzarea de bunuri de folosință îndelungată având garanția comercială gratuită”. Susținând că a ales să adopte o conduită corectă, obiectivă şi adecvată faţă de toţi ofertanţii, evitând să cauzeze incoveniente disproporţionate ofertanţilor, înţelegând să respecte principiile tratamentului egal şi al proporţionalităţii pe tot parcursul derulării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă apreciază că decizia sa de anulare a procedurii este temeinică și legală. În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 98/2016, Legii nr. 101/2017 și Codului de proc. civ. În probațiune, au fost depuse, în copie certificată o parte din documentele dosarului achiziției publice. Prin adresa nr. 149/30.03.2017, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 11515/31.03.2017, SC ... SA a răspuns punctului de vedere al autorității contractante prin care susține că are interes în continuarea procedurii de atribuire, reiterează susținerile din contestație și consideră că autoritatea contractantă a pierdut din vedere că cele prezentate în răspunsul nr. 97 din 16.02.2017 reprezintă costuri interne ale societății sale și au valoare de gratuitate pentru autoritatrea contractantă, încât modalitatea 5

§ 6

de aplicare a algoritmului de calcul a punctajelor ofertelor „în substituirea autorității contractante” este una corectă, ofertantul concurent invocat nefiind într-o situație similară. Prin adresa nr. 3.518/03.04.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 11656/03.04.2017, ... a transmis documentul intitulat „Precizări” privind răspunsul nr. 149 din 30.03.2017 formulat de SC TOPAUTO COM SA, prin care formulează apărări în contradictoriu cu susținerile contestatoarei. Faţă de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarea situaţie de fapt: MUNICIPIUL ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de atribuire, procedurii simplificate - într-o singura etapă, derulată online, pentru atribuirea contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „... sens în care a publicat, în SEAP, invitația/anunțul de participare simplificat nr. ..., criteriul de atribuire a contractului utilizat fiind „cel mai bun raport calitate-cost”, iar valoarea estimată a contractului publicată în anunțul de participare este de 337.000 lei, fără TVA. Potrivit raportului procedurii nr. 2925/17.03.2017, procedura de atribuire a fost anulată pentru motivul relevat de părți în susținerile lor, constituit de faptul că includerea, în anumite oferte, printre care și cea a contestatoarei, a unor costuri de întreținere cotate cu zero lei face imposibilă aplicarea criteriului de atribuire a contractului. Apreciind ca fiind nelegală decizia autorității contractante de anulare a procedurii de atribuire, după parcurgerea procedurii de notificare prealabilă a autorității contractante, SC ... SA a depus în termen legal contestația ce constituie obiect al prezentei analize. În considerarea dispozițiilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va analiza mai întâi excepția lipsei de interes în promovarea contestației, invocată de autoritatea contractantă, reținând că aceasta este motivată doar prin susținerea că decizia de anulare a procedurii a fost adoptată anterior decriptării prețurilor ofertelor financiare din SEAP. În condițiile în care convingerea petentei că acesteia i se cuvine punctajul maxim aferent factorului de evaluare alocat criteriului „B. costuri cu întreținerea”, iar ofertele concurente ar trebui cotate cu punctaj zero aferent respectivului factor de evaluare, aceasta prezintă interes personal și direct în finalizarea evaluării ofertelor și declararea ofertei câștigătoare, în timp ce autoritatea contractantă își întemeiază susținerea excepției doar pe o eventualitate, o presupunere, că, după vizualizarea prețurilor, ar putea exista posibilitatea ca vreo altă ofertă să prezinte un preț atât de scăzut încât să poată anula avantajul de 40 pct., pe care petenta îl revendică la finalizarea etapei de evaluare tehnică. Într-o astfel de rațiune, bazată pe simple supoziții, excepția lipsei de interes în formularea contestației, invocată de autoritatea contractantă, este neîntemeiată, urmând a se respinge, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016. Examinând susținerile părților, probatoriul administrat și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată: 6

§ 7

În analiza susținerilor petentei conform cărora decizia autorității contractante de anulare a procedurii de atribuire este netemeinică și nelegală, Consiliul are în vedere următoarele aspecte: a) Adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 2928/17.03.2017, transmisă de autoritatea contractantă MUNICIPIUL ... petentei SC ... SA, prezintă conținutul: „Autoritatea contractantă, la propunerea comisie de evaluare, a hotărât anularea procedurii de atribuire pentru următoarele motive: - aplicarea algoritmului de calcul pentru factorul de evaluare costuri cu întreţinerea, aşa cum este acesta prevăzut în fişa de date, este inaplicabil întrucât stabileşte un punctaj egal pentru toate ofertele; - aplicând algoritmul de calcul „Bn = (Mmin / Mn) x 40” la oferta cu valoarea cea mai mică a costurilor de întreţinere, punctajul acesteia pentru costurile cu întreţinerea este egal cu „0”, deşi pentru costurile cele mai mici ar fi trebuit să se acorde punctajul maxim dar documentaţia de atribuire nu prevede o astfel de posibilitate; Astfel, aplicând algoritmul de calcul "Bn = (Mmin / Mn) x 40" respectiv valoarea cea mai mica a costurilor cu întreţinerea al ofertei "Mmin"/la valoarea costurilor cu intretinerea a ofertei „Mn” x 40 "punctaj maxim", rezultă punctajul Bn al ofertei „n” tot „0”. - în situaţia în care comisia de evaluare ar admite ofertele şi ar acorda acelaşi punctaj tuturor ofertelor, aplicând algoritmul de calcul, desemnarea ofertei câşigătoare se va face doar pe baza factorului de evaluare „preţul ofertei" iar criteriul de atribuire ar deveni „preţul cel mai scăzut” şi nu „cel mai bun raport calitate –cost” aşa cum acesta a fost sabilit prin documentaţia de atribuire, astfel ar fi încălcate prevderile art 187 alin 2 din Legea nr.98/2016. - continuarea procesului de evaluare ar încălca grav principiul tratamentului egal prin crearea unui avantaj clar şi incorect în favoarea ofertantului care ar avea preţul cel mai scăzut la factorul de evaluare financiar „prețul ofertei”. - atribuirea unui punctaj „0”, egal pentru fiecare ofertă, aşa cum ar rezulta din aplicarea algoritmului de calcul conduce, în cazul continuării evaluării, doar la aplicarea factorului „preţul ofertei” a cărui pondere este de 60% din 100%, consecinţa fiind distorsionarea rezultatului procedurii de atribuire, astfel, în mod nejustificat ar fi încălca principiul proporţionalităţii care presupune adoptarea unei conduite obiective şi adecvate iar inconvenientele cauzate să nu fie disproporţionate. Comisia de evaluare consideră că întreaga procedură se află în situaţia prevăzută de art. 212 alin (2) din Legea nr. 98/2016 şi anume „pe parcursul procedurii de atribuire, se constată erori sau omisiuni, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective, fară ca acestea să conducă la încălcarea principiilor prevăzute de art. 2 alin. (2)” şi respectiv în situaţia prevăzută la art.212 alin. 1 lit.b) „dacă au fost depuse oferte admisibile care nu pot fi comparate din cauza modului neunitar de abrodare a soluţiilor tehnice şi/ori financiare", astfel: În temeiul prevederilor art. 212 alin. 1 lit. b) şi c) cu trimitere la 7

§ 8

prevederile art. 212 alin. 2 din Legea nr.98/2016 privind achiziţiile publice ANULEAZĂ PROCEDURA DE ATRIBUIRE”; b) La pct. IV.2.1) „Criterii de atribuire” al fișei de date, autoritatea contractantă a precizat utilizarea criteriului de atribuire a contractului – „Cel mai bun raport calitate–cost”, detaliat astfel: 1 Pretul ofertei 60.00% - 60.00 pct. Descriere: Componenta financiara Algoritm de calcul: An = (Pmin / Pn) x 60 Unde: - An = punctajul ofertei „n” pentru factorul de evaluare „A. Pretul ofertei”. - Pmin = valoarea, in lei, fara TVA, a ofertei cu pretul cel mai mic; - Pn = valoarea, in lei, fara TVA, a ofertei „n”; - 60 = punctajul maxim alocat criteriului „A. Pretul ofertei”. 2 Costuri cu intretinerea 40.00% - 40.00 pct. Descriere: Componenta tehnica Algoritm de calcul: Bn = (Mmin / Mn) x 40 Unde: - Bn = punctajul ofertei „n” pentru factorul de evaluare „B. Costuri cu intretinerea”; - Mmin = valoarea cea mai mica, in lei fara TVA, a costurilor cu intretinerea a intregului lot de produse (tractor si utilaje accesorii) pe o durata de functionare de 3 ani, in conditii normale de exploatare; - Mn = valoarea, in lei fara TVA, a costurilor cu intretinerea a intregului lot de produse (tractor si utilaje accesorii) pe o durata de functionare de 3 ani a ofertei „n”; - 40 = punctajul maxim alocat criteriului „B. costuri cu intretinerea”. Costuri cu intretinerea = totalitatea cheltuielilor cu: - consumabile (pentru tractor: filtre -motorina, ulei motor,ulei hidraulic, aer, cabina; ulei - motor, transmisie, punti; curele de transmisie alternator; pentru tocator: cutite, ulei hidraulic, filtru ulei hidraulic; pentru perie: perie plastic, perie metal; pentru plug zapada: lama de uzura); - manopera aferenta intretinerii; - deplasare pentru realizarea intertinerii la sediul autoritatii contractante; Conditii normale de functionare: 1.000 ore / an - pentru tractor si remorca; 500 ore / an - pentru peria cu colector de praf, tocatorul de crengi si cositoarea cu brat hidraulic; 250 ore / an - pentru lama de dazepezire. Punctaj maxim – 100 pct.”. c) După cum susține, contestatoarea a inclus în propunerea tehnică a ofertei sale documentul intitulat „Costurile cu intretinerea” în cadrul căruia se regăsește mențiunea conform căreia: „Costurile privind întreținerea întregului lot de produse, pe perioada de 3 ani, de garanție acordată, în conformitate cu graficele de execuție a reviziilor atașate, sunt efectuate de SC ... SA, fără costuri suplimentare, gratis”, valoarea de „0” (zero) lei fiind justificată în raport cu graficele de 8

§ 9

execuție a operațiilor de service, în care sunt menționate apreciabile consumuri materiale, ca fiind „costuri interne ale societății”, care au valoare de gratuitate pentru autoritatrea contractantă. Situația faptică reținută în cele ce preced va fi raportată la următoarele dispozițiile legale în materie incidente, constituite de reglementările: Legii nr. 98/2016: - art. 187 alin. (4) – „(4) În sensul alin. (3) lit. c) şi d), cel mai bun raport calitate- preţ/calitate-cost se determină pe baza unor factori de evaluare care includ aspecte calitative, de mediu şi/sau sociale, în legătură cu obiectul contractului de achiziţie publică/acordului- cadru”; - art. 189 alin. (1) – (3) – „(1) Autoritatea contractantă nu are dreptul de a utiliza factori de evaluare care să conducă la o libertate de apreciere nelimitată. (2) În sensul alin. (1), factorii de evaluare utilizaţi de autoritatea contractantă trebuie să asigure o concurenţă reală între operatorii economici şi să fie însoţiţi de prevederi care să permită verificarea efectivă a informaţiilor furnizate de către ofertanţi, în scopul aplicării factorilor de evaluare. (3) Atunci când consideră necesar, autoritatea contractantă verifică exactitatea informaţiilor şi dovezilor furnizate de ofertanţi”. HG nr. 395/2016, art. 32 alin. (9) – „(9) Ponderea stabilită pentru fiecare factor de evaluare nu trebuie să conducă la distorsionarea rezultatului aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziţie publică. Pentru fiecare factor de evaluare autoritatea contractantă are obligaţia de a stabili o pondere care să reflecte în mod corect: a) importanţa caracteristicii tehnice/funcţionale considerate a reprezenta un avantaj calitativ, de mediu şi/sau social ce poate fi punctat; sau b) cuantumul valoric al avantajelor de natură financiară pe care ofertanţii le pot oferi prin asumarea unor angajamente suplimentare în raport cu cerinţele minime prevăzute în caietul de sarcini sau documentul descriptiv”. Se constată astfel că, deși petenta recunoaște că are „Costuri cu intretinerea” tractorului și utilajelor accesorii acestuia pe durata de functionare a acestora, de 3 ani, a preferat să „mascheze” respectivele costuri, denumindu-le „costuri interne ale societății, care au valoare de gratuitate pentru autoritatrea contractantă”, în scopul declarat de a obține ea, și doar ea, punctajul maxim de 40 pct. din cel de 100 pct., maxim acordabil, concomitent cu forțarea atribuirii unui punctaj de „0” puncte oricărei oferte care a prezentat costuri cu întreținerea, fie ele și doar de 1 leu. Procedând astfel, contestatoarea și-a „prelevat” un avantaj privind prețul ofertei de 40 pct., astfel că, la factorul de evaluare „Pretul ofertei 60.00% - 60.00 pct.” i-ar fi suficientă obținerea a doar 21 de pct., care însumate cu cele 40 pct. obținute prin „ingineria” de acordare, cu caracter de gratuitate, a costurilor cu întreținerea, ar putea să îi confere beneficiul adjudecării contractului, chiar și în situația în care oferta contestatoarei ar prezenta un preț de aprox. 3 ori mai mare decât oricare altă ofertă care a declarat în mod corect costurile de întreținere. 9

§ 10

Astfel, utilizând așa zisele „costuri interne ale societății, care au valoare de gratuitate pentru autoritatrea contractantă”, contestatoarea nu aduce niciun beneficiu autorității contractante, ci, dimpotrivă, înlătură, în mod neloial, concurența, denaturnând chiar scopul în care procedura de atribuire a fost organizată, de achiziţionare de bunuri în condiţii de eficienţă economică [art. 2 alin. (1) din Legea nr. 98/2016]. Prin ofertarea valorii zero pentru „Costuri cu intretinerea”, petenta a creat premisele adjudecării contractului, de către ea, la cel mai mare preț posibil, o atare situație fiind în mod evident contrară dispozițiilor art. 189 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, oferirea unei așa- zise „gratuități” de ordinul a câtorva mii de lei, fiind de natură a păgubi bugetul public cu sume de ordinul zecilor de mii, modul de a proceda al petentei fiind un exemplu tipic de distorsionare a rezultatului aplicării procedurii, aspect posibil prin întocmirea defectuoasă a documentației de atribuire, în cadrul căreia autoritatea contractantă nu a prevăzut vreo interdicție sau sancțiune asupra ofertelor în cadrul cărora s-ar fi recurs la „artificii” de natura celor la care contestatoarea a apelat. Astfel fiind, constatând, la etapa de evaluare tehnică, faptul că elaborarea defectuoasă a documentației de atribuire, a creat premise evidente de încălcare a dispozițiilor art. 189 din Legea nr. 98/2016 și a celor ale art. 32 din HG nr. 395/2006, autoritatea contractantă a reținut în mod temeinic și legal că se află în ipoteza reglementată de art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, posibilitatea nesancționabilă de ofertare a valorii zero pentru „Costuri cu intretinerea” fiind o eroare în raport de care „autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2)”, Consiliul neefectuând vreo analiză asupra situației ofertei petentei din punctul de vedere al avansării de costuri cu întreținerea de zero lei, spre a nu înrăutăți situația acesteia în exercitarea propriei căi de atac. Constatând că autoritatea contractantă a decis, în mod temeinic și legal, anularea procedurii de atribuire, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către SC ... SA, în contradictoriu cu MUNICIPIUL ... Decizia este obligatorie, în conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru cele constatate, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția lipsei de interes a SC ... SA în promovarea contestației, invocată de autoritatea contractantă. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către SC ... SA, cu sediul în ..., în contradictoriu cu MUNICIPIUL ... cu sediul în ... 10

§ 11

Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. Preşedinte Membru Membru ... ... ... Redactată in 4 exemplare originale, conţine 11 pagini. 11