BO2017_3431
AdmiteCPV: 45210000-2
Critici: R2.1
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45210000-2
Critici: R2.1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: .... Prin contestaţia nr. 473/07.04.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 14174/18.04.2017, depusă de către SC .... SRL, cu sediul în ... având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului J... şi Cod Unic de Înregistrare , formulată împotriva actului administrativ nr. 157/05.04.2017, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, emis de către ...., în calitate de autoritate contractantă cu sediul în .... referitoare la procedura simplificată, privind atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Construire grădiniţă cu două săli de clasă în satul Băleasa, comuna Găvăneşti, judeţul Olt”, s-a solicitat: - anularea comunicării rezultatului procedurii; - să se constate că oferta SC ... SRL îndeplineşte condiţiile pentru participarea la licitaţie. Prin contestaţia nr. 600/18.04.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 14295/19.04.2017, depusă de către SC ... SRL cu sediul în ... având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului J..... şi Cod Unic de Înregistrare , formulată împotriva actului administrativ nr. 161/05.04.2017, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, emis de către ..., în calitate de autoritate contractantă cu sediul în comuna ..., referitoare la procedura simplificată online, privind atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Construire grădiniţă cu două săli de clasă în satul Băleasa, comuna Găvăneşti, judeţul Olt”, s-a solicitat anularea în totalitate a raportului procedurii şi reevaluarea propunerii sale tehnice. Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 cu modificările şi completările ulterioare, contestaţiile care fac obiectul dosarelor nr. .../2017 şi nr. .../2017 au fost conexate pentru a se pronunţa o soluţie unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire. 1
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia nr. 473/07.04.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 14174/18.04.2017, SC ... SRL, în calitate de ofertant la procedura de atribuire în cauză, critică rezultatul procedurii de atribuire conform căruia oferta sa a fost respinsă. Contestatoarea menţionează că a depus ofertă în vederea participării la procedura de achiziţie publică şi a completat documentul european de achiziţie unic (DUAE). Formularul DUAE a fost completat de către contestatoare la toate rubricile, astfel cum rezultă din documentaţia transmisă în sistem. Conform formularului, operatorul economic trebuia să declare dacă îndeplineşte criteriile de selecţie impuse. Operatorul avea posibilitatea să dea două răspunsuri în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor de selecţie DA sau NU. Din formular rezultă că autoarea contestaţiei a menţionat că îndeplineşte criteriile de selecţie, răspunsul fiind DA. Contestatoarea menţionează că prin adresa nr. 109/21.02.2017, emisă de către autoritatea contractantă, i s-au solicitat clarificări de către comisia de evaluare, la care a răspuns prin adresa nr. 401/22.02.2017 transmiţând răspunsurile la clarificări, la care a fost ataşată şi declaraţia solicitată, astfel că descalificarea ofertei sale a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor legale. Contestatoarea menţionează că nu se putea aprecia ca fiind neconcludent răspunsul său, câtă vreme autoritatea contractantă a solicitat acest răspuns prin adresa nr. 109/21.02.2017. Chiar şi în situaţia în care contestatoarea nu ar fi depus relaţiile solicitate, autoritatea contractantă nu putea să procedeze la respingerea ofertei, doarece potrivit dispoziţiilor din Legea nr. 98/2016, doar câştigătorulului licitaţiei i se solicită documentele specificate în caietul de sarcini sau fişa de date, astfel că respingerea ofertei prin invocarea unor motive ce i se pot solicita doar câştigătorului licitaţiei este nelegală. Atât dispoziţiile legale cât şi normele metodologice nu impun în sarcina participantului obligaţia de a depune documente din care să rezulte că sunt îndeplinite cerinţele impuse de către autoritate. În situaţia în care autoritatea contractantă ar fi considerat că răspunsurile date sunt insuficiente pentru evaluarea ofertelor, ofertantul trebuia notificat pentru a aduce lămuriri suplimentare. Prin contestaţia nr. 600/18.04.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 14295/19.04.2017, SC ... SRL în calitate de ofertant la procedura de atribuire în cauză, critică rezultatul procedurii de atribuire conform căruia oferta sa a fost respinsă ca neconformă. Contestatoarea menţionează că abordarea lucrării din punct de vedere tehnologic pe care societatea sa a avut-o în vedere la întocmirea propunerii tehnice este realizată în conformitate cu cerinţele caietului de sarcini, adaptată la viziunea echipei tehnice pe care o propune pentru realizarea contractului la calitatea solicitată, abordare care se încadrează 2
în cerinţele caietului de sarcini şi a clarificărilor postate în sistem de către autoritatea contractantă. În ceea ce preiveşte susţinerea autorităţii contractante că planul calităţii propus în ofertă este neadaptabil şi neaplicabil lucrării, contestatoarea menţionează că nu s-a motivat concret această decizie, încălcând, astfel, dispoziţiile art 215 alin. (2) lit. b, dispoziţie obligatorie pentru autoritatea contractantă. În aceeaşi notă, autoritatea contractantă a încălcat principiul proportionalităţii prevăzut la art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 98/2016, impunând ca o procedură de lucru a ofertantului, procedura întocmită în condiţiile legii specifice, să fie obligatoriu semnată şi de specialistul care pune în practică procedura respectivă, în cauză RTE-istul. Întocmirea Graficului Gantt s-a bazat şi este în concordanţă cu răspunsul autorităţii contractante din clarificarea nr. 62/07.02.2017. Astfel, la punctul 5 din răspunsul nr. 07, principalul element al graficului este considerat a fi termenul de execuţie, iar faptul că anumite operaţiuni sunt prezentate înaintea altora nu modifică, sub nicio formă, acest termen, toate operaţiunile fiind cotate cu durata de execuţie. Contestatoarea apreciază că termenul de execuţie este un factor mult mai important decât faptul că două operaţiuni sunt prezentate înaintea altora, iar la restul graficului comisia de evaluare negăsind neconformităţi. În ceea ce priveşte încărcările pe resurse, în cadrul aceluiaşi răspuns se precizează că la întocmirea graficului se va ţine cont de acestea şi nu că trebuie să fie prezentate în cadrul graficului. Concluzia că oferta SC ... SRL a fost evaluată succinct reiese şi din faptul că membrii comisiei de evaluare, în aşa zisele motive de respingere susţin
că
nu
s-a
nominalizat
furnizorul/producătorul
de utilaje/echipamente, fapt inexact, aceştia fiind nominalizaţi în F4, la propunerea financiară, acest fapt reieşind şi din solicitările de clarificări pentru confirmarea viziunii propunerii tehnice care au fost cu totul altele decât motivele invocate în motivarea respingerii ofertei. De asemenea, comisia de evaluare nu şi-a îndeplinit nici obligaţia de a-i transmite contestatoarei în calitate de ofertant, informaţii privind stadiul procedurii la încheierea fiecărei etape de evaluare. Contestatoarea apreciază că era necesar ca toate motivele excluderii, prezentate în comunicarea nr. 161/05.04.2017, să fie incluse în cererea de clarificări. De asemenea, contestatoarea învederează că încă din data de 23.03.2017, autoritatea contractantă a anunţat încheierea evaluării tehnice. Din acel moment, oferta SC ... SRL a figurat în sistemul SEAP ca fiind în evaluare financiară până la data de 05.04.2017, dată la care au fost anunţate simultan atât încheierea evaluării financiare, cât şi desemnarea câştigătorului. Conform articolului 215 alin. (1), autoritatea contractantă avea obligaţia ca în termen de 5 zile de la încheierea evaluării tehnice, să comunice rezultatul acesteia şi motivele care au stat la baza deciziei. 3
Conform aceluiaşi articol alin. (2), lit.b), autoritatea contractantă are obligaţia să prezinte fiecărui ofertant motivele concrete ce au stat la baza deciziei. Din informaţia sumară transmisă de autoritatea contractantă privind respingerea ofertei ca neconformă, nu rezultă faptul că oferta SC .... SRL nu respectă specificaţiile tehnice impuse de autoritatea contractantă, iar pentru realizarea contractului ar fi necesare modificări substanţiale ale ofertei, care ar duce la vicierea rezultatului procedurii. Prin adresele nr. ... și nr. ..., Consiliul a pus în discuţia părţilor excepţia privind tardivitatea contestaţiei formulată de către SC ... SRL. Autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere nr. 184/25.04.2017 şi documentele necesare soluţionării contestaţiei, formulată de către SC ... SRL, precum şi punctul de vedere nr. 186/25.04.2016, înregistrat la Consiliu sub nr. 15963/27.04.2017, privind excepţia tardivităţii contestaţiei SC ... SRL. Cu privire la contestatoarea SC ... SRL, autoritatea contractantă menţionează că notificarea prealabilă a contestatoarei nr. 558 i-a fost transmisă pe fax, în data de 10.04.2017, fiind înregistrată la sediul instituţiei sale sub nr. 180 din 10.04.2017, la care a răspuns în data de 13.04.2017, cu adresa nr. 180. În data de 14.04.2017, contestatoarea a solicitat accesul la dosarul achiziţiei prin adresa nr. 590/14.04.2017. Autoritatea contractantă i-a răspuns acesteia în data de 18.04.2017 cu adresa nr. 182, solicitarea fiind făcută în baza Legii nr. 544/2001 şi nu în baza dispoziţiilor art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu dispoziţiile art. 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. În data de 19.04.2017 cu adresa nr. 607, ofertantul SC ... SRL depune contestatia nr. 600/18.04.2017. Având în vedere data transmisterii răspunsului autorităţii contractante la notificarea prealabilă - prin fax, în data de 13.04.2017, contestaţia transmisă de către ofertant a fost depusă depăşind termenul limită prevăzut de legislaţia în vigoare, conform dispoziţiilor art. 8 alin. (1) litera b), din Legea nr.101/2016, adică în data de 19.04.2017. Având în vedere dispoziţiile art. 8 alin. (1) litera b) şi alin. (2) litera a) coroborat cu dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 101/2016, luând în calcul notificarea prealabilă transmisă de către contestatoare, precum şi faptul că autoritatea contractantă a transmis un răspuns la aceasta în data de 13.04.2017, ofertantul trebuia să depună contesaţie în termen de 5 zile calculate astfel: "începând cu ziua următoare împlinirii termenului prevăzut la art. 6 alin. (4), când autoritatea contractantă a transmis răspuns". Prin urmare, termenul limită pentru depunerea contestaţiei de către SC ... SRL era data de 18.04.2017. Întrucât SC ... SRL a depus contestaţia nr. 600/18.04.2017 în data de 19.04.2017, la sediul autorităţii contractante, aceasta din urmă invocă excepţia tardivităţii. Cu privire la contestaţia formulată de către SC ... SRL, autoritatea contractantă menţionează că a respins oferta depusă de către contestatoare ca fiind inacceptabilă în conformitate cu dispoziţiile art. 137 4
alin. (2) litera k) din HG nr. 395/2016, fiind incidente dispoziţiile art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2016. Autoritatea contractantă precizează că autoarea contestaţiei nu a depus/prezentat în SEAP Declaraţia de neîncadrare în prevederile art. 60 din Legea nr. 98/2016, în cadrul documentelor transmise către autoritatea contractantă aşa cum era solicitată cerinţa în cadrul fişei de date, subcap. III.2.1.a) Situaţia personală a candidatului sau ofertantului din fişa de date a achiziţiei, cerinţa 2. „Se solicită declaraţie de neîncadrare în prevederile art. 60 din Legea nr. 98/2016. Declaraţia se va prezenta odată cu DUAE de către toţi participanţii la procedura de atribuire (ofertant, asociat, subcontractant şi terţ susţinător)”. Cu adresa nr. 109/21.02.2017, i s-a solicitat ofertantului să specifice/prezinte cum a îndeplinit cerinţa autorităţii contractante: „Situaţia personală a candidatului sau ofertantului din fişa de date a achiziţiei, cerinţa 2. Se solicita declaraţie de neincadrare in prevederile art. 60 din L. 98/2016” şi să indice unde anume, în cadrul documentelor transmise/prezentate în SEAP, se regăseşte acea declaraţie de neîncadrare în prevederile art. 60 din Legea 98/2016, document pe care trebuia să-l transmită odată cu DUAE la depunerea ofertei. Autoritatea contractantă afirmă că nicăieri în cadrul solicitării de clarificare mai sus amintite, nu i-a solicitat ofertantului completarea cu acel document/înscris, cum greşit susţine acesta. Termen de răspuns a fost data de 22.02.2017, orele 16:00. Ofertantul a răspuns cu adresa nr. 401/22.02.2017 înregistrată la sediul autorităţii contractante sub nr. 112/22.02.2017, orele 11:41 (în termen). Răspunsul a fost considerat neconcludent, în sensul că nu a fost luat în considerare de către comisia de evaluare, deoarece a completat cu un înscris pe care nu l-a prezentat iniţial, astfel că oferta depusă este considerată inacceptabilă în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (2) litera k), fiind incidente prevederile art. 125 din HG nr. 395/2016. Astfel, sintagma doar câştigătorului licitaţiei i se solicită documentele solicitate în fişa de date, nu este corectă, întrucât la pagina 3/7 din fişa de date se regăseşte cerinţa 2. Se solicita declaraţie de nein cad rare in prevederile art. 60 din Legea nr. 98/2016. Declaraţia se va prezenta odata cu DUAE de către toti participanta la procedura de atribuire (ofertant, asociat, subcontractant si tert sustinator), cerinţă obligatorie pentru toţi ofertanţii, dar pe care contestatoarea nu a luat-o în seamă. Faţă de critica contestatoarei, conform căreia a depus DUAE în cadrul căruia a completat toate rubricile, iar din acest formular reiese faptul că a îndeplinit criteriile de selecţie, autoritatea contractantă învederează faptul că în cadul formularului DUAE nu se regăseşte o rubrică anume care trebuie bifată/completată şi care să indice neîncadrarea în prevederile art.60 din Legea nr.98/2016. Mai mult decât atât, ofertantul era obligat prin cerinţa din fişa de date a achiziţiei să prezinte odată cu DUAE şi această declaraţie, la acel moment şi nu după solicitarea de clarificare. În aceste condiţii susţinerile/critica contestatoarei apar/e ca fiind neîntemeiate/ă, iar sub acest aspect contestaţia se impune a fi respinsă, 5
încadrarea ofertei în dispoziţiile art. 137 alin. (2) litera k) din HG nr. 395/2016, fiind una corectă. Prin adresa nr. 658/02.05.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 16498/02.05.2017, SC ... SRL formulează punct de vedere în care solicită respingerea excepţiei de tardivitate privind înaintarea contestaţiei prevăzută la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Contestatoarea susţine că a respectat termenul de depunere a contestaţiei către Consiliu, dar motivarea concretă privind contestaţia urma să fie înaintată în urma verificării la autoritatea contractantă a motivelor concrete care au stat la baza respingerii ofertei. La solicitarea de a verifica aceste documente, autoritatea contractantă i-a permis accesul, încălcând termenul prevăzut de art. 217 alin. (5) şi alin. (6) din Legea nr. 98/2016. Dacă autoritatea contractantă respecta termenul, atunci şi SC ...se putea încadra în termenul fixat de lege. În urma verificării documentelor care au stat la baza analizării de către comisia de evaluare a ofertelor depuse, contestatoarea a constatat că autoritatea contractantă a încălcat toate termenele prevăzute de lege, în sensul că nu a făcut comunicările la timp privind finalizarea fiecărei faze a evaluarii, fapt rezultat şi din comunicarea privind declararea propunerii tehnice ca neconformă abia la finalizarea activităţii de evaluare a ofertelor. În conformitate cu înscrisurile din raportul procedurii, rezultă clar faptul că membrii comisiei de evaluare au încălcat flagrant principiile care stau la baza procesului de evaluare pentru atribuirea unui contract de achizie publică prevăzute de Legea nr. 98/2016. Astfel, oferta SC ... SRI nu a fost verificată, a fost respinsă ca neconformă fără a se solicita clarificări faţă de toate motivele invocate. De asemenea, propunerea financiară nu a fost evaluată de către membrii comisiei de evaluare, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 133 din HG nr. 395/2016 care prevede obligativitatea comisiei de evaluare de a verifica toate ofertele din punct de vedere tehnic şi financiar. Mai mult, ofertantului declarat câştigător i s-au solicitat documententele de calificare aşa cum au fost solicitate prin fişa de date şi cum acesta a întocmit DUAE, înainte de a fi declarat admisibil, membrii comisiei de evaluare încălcându-şi atribuţiile prevăzute de lege. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: PRIMĂRIA ...., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată online privind atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Construire grădiniţă cu două săli de clasă în satul Băleasa, comuna Găvăneşti, judeţul Olt”. În acest sens a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în SEAP invitaţia de participare nr. .../27.01.2017, valoarea estimată a procedurii fiind de 1.420.658,16 lei. Potrivit procesului verbal de vizualizare a ofertelor nr. 93/14.02.2017, în cadrul procedurii de atribuire au fost depuse 20 oferte, iar potrivit raportului procedurii nr. 152/05.04.2017, în procedură a existat o singură ofertă admisibilă, celelalte oferte, printre care și cea a contestatoarei, au fost respinse ca inacceptabile sau neconforme. 6
Verificând modalitatea în care autoritatea contractantă a stabilit rezultatul procedurii în ceea ce o privește pe ofertanta câștigătoare, Consiliul observă că potrivit procesului-verbal al ședinței de evaluare a nr. 1, înregistrat la autoritatea contractantă cu nr. 115/22.02.2017, ,,cu adresa nr. 109/21.02.2017 i s-a solicitat operatorului SC ... SRL să specifice cum îndeplinește cerinţa autorităţii contractante: „Situaţia personală a candidatului sau ofertantului din fişa de date a achiziţiei, cerinţa 2. Se solicita declaraţie de neincadrare in prevederile art. 60 din L. 98/2016” şi să indice unde anume, în cadrul documentelor transmise/prezentate în SEAP, se regăseşte acea declaraţie de neîncadrare în prevederile art. 60 din Legea 98/2016, document pe care trebuia să-l transmită odată cu DUAE la depunerea ofertei’’. Ofertantul a răspuns prin adresa nr. 401/22.02.2017, în sensul că nu l-a încărcat odată cu oferta, depunând formularul de declarație anexat răspunsului. Autoritatea contractantă a considerat răspunsul neconcludent, respingându-l pe ofertant în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (2) lit. k și art. 125 din HG nr. 395/2016. Verificând DUAE depus de ofertantul SC ... SRL, Consiliul observă că la pagina 12 din DUAE, operatorul economic a bifat la întrebarea ,,Conflict de interese care decurge din participarea la procedura de achiziții publice’’, ,,NU’’, prin urmare, ofertanul a completat corespunzător DUAE, deci nu putea fi eliminat pe motiv că nu a îndeplinit acest motiv de excludere din procedură, respectiv conflictul de interese. Este adevărat că în fișa de date a achiziției, la cap. III.2.1.a) Situaţia personală a candidatului sau ofertantului, se precizează următoarele: ,,2. „Se solicită declaraţie de neîncadrare în prevederile art. 60 din Legea nr. 98/2016. Declaraţia se va prezenta odată cu DUAE de către toţi participanţii la procedura de atribuire (ofertant, asociat, subcontractant şi terţ susţinător)”. După cum rezultă din formularul DUAE, declarația respectivă se află în conținutul acestui document, depunerea celei de-a doua declarații fiind redundantă. Potrivit Ghidului de utilizare DUAE pentru operatorii economici, Publicat de ANAP, ,,DUAE (Document Unic de Achiziție European) reprezintă un instrument care facilitează participarea operatorilor economici la procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică/sectoriale și reduce sarcinile administrative pentru autoritățile/entitățile contractante”. De asemenea, potrivit art. 3 lit. s) din Legea nr. 98/2016, ,,DUAE - documentul unic de achiziţii european furnizat în format electronic prin utilizarea formatului standard stabilit de Comisia Europeană, constând în declaraţia pe propria răspundere a operatorului economic cu privire la îndeplinirea criteriilor de calificare şi selecţie”. Totodată, art. 75 din lege stabilește următoarele: „Ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informaţiile şi cerinţele prevăzute în documentele achiziţiei, î nsoţită de documentele sau de documentul unic de achiziţie european
, în conformitate cu dispoziţiile art. 193-197, după caz, care demonstrează îndeplinirea criteriilor de calificare stabilite de autoritatea contractantă” 7
Deci, în situația de speță, operatorul a fost exclus pentru că nu a depus cea de-a doua declarație pe propria răspundere că nu se află în conflict de interese, deși din conținutul DUAE rezultă, în mod cert, că nu se află în conflict de interese. Motivul identificat de autoritatea contractantă pentru respingerea ofertei apare ca exagerat, în contextul în care în DUAE exista completată informația respectivă, și, mai mult decât atât, oferantul deja a a transmis și cea de-a doua declarație, inutilă în această etapă în care verificarea existenței situațiilor de excludere se realizează exclusiv pe baza informațiilor din DUAE. Totodată, verificând temeiurile legale pentru care autoritatea a respins-o pe contestatoare, respectiv art. 137 alin. (2) lit. k și art. 125 din HG nr. 395/2016, Consiliul observă că situația de speță nu se încadrează în ipotezele celor două texte de lege. Astfel, potrivit art. 137 alin. (2) În condiţiile art. 215 alin. (4) din Lege, oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situaţii: k) în cazul în care unei oferte îi lipseşte una din cele două componente, aşa cum sunt precizate la art. 3 alin. (1) lit. hh) din Lege. Art. 125. - Riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forţa majoră sau cazul fortuit, cad în sarcina operatorului economic care transmite respectiva ofertă. -art. 3 alin. (1) lit. hh) ofertă - actul juridic prin care operatorul economic îşi manifestă voinţa de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziţie publică. Oferta cuprinde propunerea financiară, propunerea tehnică, precum şi alte documente stabilite prin documentaţia de atribuire. Consiliul reține că declarația respectivă nu se încadrează în ,,una din cele două componente” menționate la 137 alin. (2) lit. k din HG nr. 385/2016, aceste două componente fiind, în mod clar, propunerea tehnică și propunerea financiară. Este adevărat că, potrivit altor dispoziții legale, neinvocate de autoritatea contractantă, respectiv art. 123 alin. (1) din același act normativ, ,,Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire’’, dar, cu toate acestea, dispoziția respectivă nu trebuie interpretată în sensul eliminării unui ofertant pentru lipsa unei declarații care există în conținutul DUAE, autoritatea contractantă având la dispoziție toate documentele. Relevante sunt și prevederile art. 193 din Legea nr. 98/2016, potrivit căruia ,,(1) Autoritatea contractantă acceptă la momentul depunerii solicitărilor de participare sau ofertelor DUAE, constând într-o declaraţie pe propria răspundere actualizată, ca dovadă preliminară în locul certificatelor eliberate de către autorităţile publice sau de către terţi care confirmă că operatorul economic în cauză îndeplineşte următoarele condiţii: a) nu se află în niciuna din situaţiile de excludere menţionate la art. 164, 165 şi 167; b) îndeplineşte criteriile privind capacitatea, astfel cum au fost solicitate de autoritatea contractantă; c) dacă este cazul, îndeplineşte criteriile de selecţie stabilite de autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile prezentei legi”. 8
Sensul termenului ,,acceptă’’ nu se interpretează în sensul că este la latitudinea autorității contractante de a accepta sau nu DUAE în locul altor documente, ci dimpotrivă, că este obligată să accepte DUAE în locul documentelor respective, după cum și operatorii sunt obligați să depună DUAE la momentul depunerii ofertelor, așa cum este prevăzut la art. 60 din HG nr. 395/2016 ,,(1) Operatorul economic are obligaţia de a transmite oferta şi DUAE în format electronic şi numai până la data şi ora-limită de depunere a ofertelor prevăzute în anunţul de participare’’. Prin urmare, Consiliul constată că nu există niciun motiv pentru care operatorul economic să fie respins că nu a depus separat de DUAE declarația referitoare la conflictul de interese. În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestaţia formulată de SC ... SRL, și va dispune anularea procesului- verbal al ședinței de evaluare a nr. 1, înregistrat la autoritatea contractantă cu nr. 115/22.02.2017, precum și a tuturor documentelor ulterioare, și reluarea evaluării ofertelor de la etapa de verificare a formularelor DUAE. În ceea ce privește contestația depusă de SC ... SRL, Consiliul a pus în discuția părților excepția tardivității comunicării contestației către autoritatea contractantă, astfel cum s-a arătat mai sus. Conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se mai procedează la analiza pe fond a cauzei. Prin adresele, Consiliul a pus în discuţia părţilor excepţia privind tardivitatea contestaţiei formulată de către SC ... SRL. Autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere nr. 184/25.04.2017 şi documentele necesare soluţionării contestaţiei, formulată de către SC ... SRL, precum şi punctul de vedere nr. 186/25.04.2016, înregistrat la Consiliu sub nr. 15963/27.04.2017, privind excepţia tardivităţii contestaţiei SC ... SRL La adresa nr. ..., prin care Consiliul a pus în discuţia autorității excepţia tardivităţii contestaţiei, ... formulează un punct de vedere prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 15963/27.04.2017, privind excepţia tardivităţii contestaţiei SC ... SRL în care menţionează că termenul limită pentru formularea unei contestaţii, calculat potrivit prevederilor art. 8 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016 este de 5 zile, începând cu ziua următoare primirii răspunsului autorităţii contractante la notificarea prealabilă - prin fax, în data de 13.04.2017, contestaţia transmisă de către ofertant a fost depusă data de 19.04.2017, la registratura Primăriei, și nu în data de 18.04.2017, ultima zi în care putea fi depusă. La adresa Consiliului nr. ..., contestatoarea formulează punct de vedere înregistrat cu nr. 16546/02.05.2017, recunoscând că la autoritatea contractantă a depus contestația în data de 19.04.2017, deși la Consiliu a transmis-o în data de 18.04.2016, deci în termen. Astfel, potrivit art. 8 din Legea nr. 101/2016: 9
(1) Persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4), precum şi oricare persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: a) ........ b) 5 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică, achiziţie sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz. (2) Termenul de contestare prevăzut la alin. (1) se calculează după cum urmează: a) începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă a răspunsului autorităţii contractante în sensul că nu urmează să revoce actele emise sau să adopte măsuri de remediere; b) începând cu ziua următoare împlinirii termenului prevăzut la art. 6 alin. (4), când autoritatea contractantă nu a transmis un răspuns; c)...” - Art. 16. - (1) Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât şi autorităţii contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare”. Valoarea estimată, fără TVA, a procedurii de achiziţie publică de lucrări care face obiectul contestaţiei, este, potrivit invitaţiei de participare nr. 399269/27.01.2017 publicată în SEAP, de 1.420.658,16 lei, prin urmare mai mică decât valoarea prevăzută la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice. Astfel, având în vedere cele mai sus menţionate, se constată că, în speţă, contestaţia formulată împotriva actului administrativ nr. 180/13.04.2017- răspunsul autorității contractante la notificarea prealabilă raportat la data transmiterii contestaţiei la autoritatea contractantă respectiv 19.04.2017, trebuia înaintată atât Consiliului, cât şi autorității contractante, până la data de 18.04.2017 inclusiv. Aşadar, prin transmiterea contestaţiei la autoritatea contractantă în data de 19.04.2017, SC ... SRL nu a respectat dispozițiile art. 16 din Legea nr. 101/2016, fiind aplicabilă sancţiunea respingerii contestaţiei ca tardivă. În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca tardivă contestaţia formulată de SC ... SRL în contradictoriu cu ... Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, 10
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, admite contestaţia formulată de SC ... SRL în contradictoriu cu ..., și dispune anularea procesului- verbal al ședinței de evaluare a nr. 1, înregistrat la autoritatea contractantă cu nr. 115/22.02.2017, precum și a tuturor documentelor ulterioare, și reluarea evaluării ofertelor de la etapa de verificare a formularelor DUAE. În temeiul art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca tardivă contestaţia formulată de SC ... SRL în contradictoriu cu ... Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .... Redactată în 5 (cinci) exemplare, conţine 11 (unsprezece) pagini. 11