AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_3569

2017Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 45233120-6
Critici: R2.2.1

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 24.310 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., formulată de asocierea ..., prin ... cu sediul în ..., având CUI ..., atribut fiscal RO, reprezentată de ... - Administrator, împotriva adresei nr. ..., reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, emisă de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritatea contractantă, în cadrul procedurii simplificate – într-o singură etapă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziții publice, având ca obiect „EXECUȚIE LUCRĂRI PENTRU «MODERNIZARE DRUMURI DE INTERES LOCAL, ...»”, cod CPV 45233120-6 – Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), s-au solicitat următoarele: - anularea comunicării nr. ...; - anularea procesului-verbal de evaluare tehnică. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., formulată de Asocierea ... prin ..., cu sediul în comuna ..., cu sediul procedural ales la ..., înregistrat la Registrul Comerțului nr. ..., având CUI ..., atribut fiscal RO, reprezentată de ... – Administrator, împotriva adresei nr. ..., reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, emis de ..., în calitate de autoritatea contractantă, în cadrul aceleiași proceduri de achiziție publică, s-au solicitat următoarele: - anularea deciziei prin care oferta depusă de contestatoare a fost declarată drept neconformă, respectiv a adresei nr. ...; - anularea actelor de evaluare emise și comunicate, în ceea ce privește măsura declarării ofertei contestatoarei, ca fiind neconformă, ca urmare a evaluării și verificării propunerii tehnice, în raport de cerințele caietului de sarcini și obligarea autorității contractante la continuarea procedurii de atribuire și evaluarea propunerii financiare a ofertei

§ 2

depusă de Asocierea ..., cu respectarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice și a celor prezentate în documentația de atribuire. Pentru a se asigura pronunțarea unei soluții unitare, Consiliul a procedat la conexarea contestațiilor formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 101/2016. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația depusă, ..., în calitate de ofertant la procedura simplificată – într-o singură etapă, organizată de către autoritatea contractantă ..., în vederea atribuirii contractului de achiziții publice, având ca obiect „EXECUȚIE LUCRĂRI PENTRU «MODERNIZARE DRUMURI DE INTERES LOCAL, ...»”, inițiată prin publicarea în sistemul electronic de achiziții publice (SEAP) a invitației de participare nr. ..., a solicitat Consiliului să dispună cele menționate în partea introductivă. Prin decizia nr. ...., Consiliul a dispus următoarele: ”Admite contestațiile formulate de asocierea ..., ... și asocierea ... în contradictoriu cu .... Anulează procesul-verbal de evaluare nr. 3 înregistrat la autoritatea contractantă cu nr. ... din ..., în partea dedicată asocierii ..., ... și asocierii ... precum și adresele de comunicare ale rezultatului procedurii de atribuire, ca acte subsecvente ale procesului-verbal de evaluare nr. 3. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ... în contradictoriu cu .... Respinge, ca nefondată, cererea contestatoarei ... vizând obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației, pentru motivele expuse în considerente. Obligă autoritatea contractantă la plata către ... a sumei de 3.000 lei, reprezentând cheltuieli efectuate pentru soluționarea contestației, respectiv onorariu avocat.” Cu privire la fondul cauzei, ... prezintă un scurt istoric al procedurii, arătând că prin adresa nr. ..., reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, i s-a adus la cunoștință faptul că oferta sa a fost declarată drept neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. În cele ce urmează, contestatoarea redă motivele de respingere a ofertei sale din conținutul adresei nr. .... 2/10

§ 3

Cu privire la primul motiv, ... menționează că potrivit fișei de date, în cadrul propunerii tehnice, la punctul 7 - prezentarea Grafic Gantt de execuție, s-a impus realizarea acestuia la nivel de activități și sub-activități. În același timp, devizele puse la dispoziție ofertanților au fost date la nivel de activități (Terasamente, Suprastructură, Sisteme de drenare ape, Podețe străzi laterale și subtraversări și Semnalizare și marcaje), acestea nefiind împărțite și în sub-activități. Pentru respectarea cerințelor legate de Graficul Gantt în cadrul activității ”Suprastructura” s-a făcut împărțirea pe sub-activități pentru respectarea cerințelor din fișa de date, punctul 7 și anume: ”Execuție strat de formă, execuție strat de balast, Execuție strat de piatră spartă, Execuție așternere covor asfaltic”, care cumulate însumează, în cazul Străzii ... – 8 zile, ... – 7 zile, Școlii – 6 zile. Conform extraselor aferente devizului ”Suprastructura”, calculul resurselor umane și materiale, prezentat în propunerea financiară la paginile 257-279 este corect și respectă documentația pusă la dispoziție de ofertant. Contestatoarea precizează că pentru respectarea cerințelor din fișa de date a achiziției s-a recurs la acesta împărțire a zilelor pe subactivități exact cum au fost exemplificate. De asemenea, ... menționează că pentru strada ... structura activităților, conform devizelor furnizate de autoritatea contractantă, sunt: terasamente, suprastructură, sistem de drenare ape, podețe străzi laterale, semnalizare și marcaje. Astfel, contestatoarea susține că, potrivit fișei de date a achiziției, a realizat împărțirea în graficul Gantt pe activități și sub- activități, după cum urmează: Terasamente: 3 zile Suprastructura: 8 zile (conform grafic Gantt) Strat de formă 2 zile Strat de balast 2 zile Strat de piatră spartă 2 zile Covor asfaltic 2 zile Sistem de drenare ape: 3 zile Podețe străzi laterale și subtraversări: 3 zile Semnalizare și marcaje: 1 zi Pentru etapa Suprastructura, conform extraselor sunt 186.192 ore asfaltator, de aici rezultă: 8 zile/7 zile = 1.143 x5 = 5.71 zile lucrătoare; 186.192/5.71 = 32.61 /8 ora/zi = 4 asfaltatori. ... arată că pentru strada ..., structura activităților, conform devizelor furnizate de autoritatea contractantă, sunt: terasamente, suprastructură, sistem de drenare ape, semnalizare și marcaje. Astfel, în conformitate cu fișa de date a achiziției a realizat împărțirea în graficul Gantt pe activități și sub-activități, după cum urmează: 3/10

§ 4

Terasamente: 3 zile Suprastructură: 7 zile (conform grafic Gantt) Strat de formă 2 zile Strat de balast 1 zi Strat de piatră spartă 2 zile Covor asfaltic 2 zile Sistem de drenare apă: 3 zile Semnalizare și marcaje: 1 zi Pentru etapa suprastructură, conform extraselor sunt 194.829 ore asfaltator, de aici rezultă 7zile/7 zile = 1 x 5 zile lucrătoare = 5 zile lucrătoare. 194.829/5 = 38.97/8 ore/zi = 5 asfaltatori. Contestatoarea susține că pentru strada Școlii, structura activităților, conform devizelor furnizate de autoritatea contractantă, sunt: terasamente, suprastructură, semnalizare și marcaje. Astfel, potrivit fișei de date a achiziției a realizat împărțirea în graficul Gantt pe activități și sub-activități, după cum urmează: Terasamente: 3 zile Suprastructura: 6 zile (conform grafic Gantt) Strat de formă 2 zile Strat de balast 1 zi Strat de piatră spartă 1 zi Covor asfaltic 2 zile Semnalizare și marcaje: 1 zi Pentru etapa suprastructură, conform extraselor sunt 195.027 ore asfaltator, de aici rezultă: 6 zile/7zile = 0.86 x 5 = 4.29 zile lucrătoare; 195.027/4.29 = 45.46/8 ore/zi = 6 asfaltatori. Contestatoarea susține că a realizat calculul de resurse, respectând devizele postate de autoritatea contractantă în SEAP, care sunt doar pentru capitolul Suprastructură. Așadar, ... consideră că oferta sa îndeplinește criteriile impuse de autoritatea contractantă prin respectarea fișei de date a achiziției și devizelor puse la dispoziție. Contestatoarea redă cel de al doilea motiv de respingere, susținând că pentru realizarea dispozitivelor de scurgere a apelor (rigole prefabricate – conform detaliu de rigolă postat de autoritatea contractantă în SEAP) și pentru asigurarea sistemului de scurgere a apei (pantă de scurgere) pentru străzile: ... – 1062 ml de rigolă prefabricată, termen de realizare în 3 zile, ... – 880 ml de rigolă prefabricată, termen de realizare 3 zile, ... – 1274 ml de rigolă prefabricată, termen de realizare de 4 zile, la care se specifică și se exemplifică că perioada este corectă și lucrarea este realizabilă, atât din punct de vedere al perioadei, cât și din punct de vedere tehnologic și al reprezentării resurselor umane, după cum urmează: - acești metrii liniari de rigolă prefabricată se pot realiza rapid și se va face o trasare a elementelor prefabricate prin picheți 4/10

§ 5

intermediari și marcarea pe teren a unor cote impuse pentru fundul șanțului, astfel încât să se poată realiza panta hidraulică de scurgere a apei; - având marcate pe teren cote ale fundului șanțului pentru realizarea scurgerii apei se pot forma mai mult de 2 echipe de montatori prefabricate pe o singură parte, astfel încât aceste echipe nu se vor intersecta și pot lucra în paralel la aceleași activități tehnologice, asigurând funcționarea sistemului de scurgere și realizarea cerințelor din memoriul tehnic și planșelor postate de autoritatea contractantă. De asemenea, ... consideră că răspunsul său la clarificarea solicitate este concludent, iar numărul de montatori rezultat este justificat. Ori, autoritatea contractantă nu a solicitat/impus prin fișa de date a achiziției, memoriul tehnic sau caiet de sarcini, informații cu privire la: ”în execuția sistemelor de scurgere a apelor și anume rigole, pentru asigurarea funcționării sistemului de scurgere (a pantei de scurgere a apei) nu se poate lucra, decât asigurând continuitatea execuției – o singură echipă de montaj pe sensul străzii”), astfel că oferta ... respectă cerințele din memoriul tehnic și fișa de date a achiziției, iar solicitarea autorității contractante este abuzivă și în afara cerinței documentației de atribuire, completată/modificată prin răspunsurile postate în SEAP. Totodată, contestatoarea redă cel de al treilea motiv de respingere, arătând următoarele: a) în normativul ..., la articolul 11.7.3 ”Recomandări cu privire la termenele minime de decofrare a fețelor laterale este prezentat tabelul 17, în care este trecută perioada de 1 zi, dar în același timp, acest tabel este însoțit și de o notă în care se menționează că duratele prezentate în tabel sunt orientative, decofrarea urmând a se face în funcție de tipul cimentului utilizat și de temperatura mediului exterior. În aceeași ordine de idei, ... prezintă exemplul următor: - prima zi se realizează săpătura, așternerea agregatelor și turnarea betonului; - în cea de a doua zi se va realiza montarea tuburilor, realizarea umpluturii, cofrarea, turnarea betonului, urmat de decofrarea elementelor de suprastructură (după intrarea în priza a betonului). Așadar, în baza procedurii de execuție (în funcție de tipul de ciment utilizat, temperatura mediului înconjurător) și tabelului 17 din ..., decofrarea se poate realiza într-un timp de ½ zi (conform nota din ... – duratele sunt orientative). Prin adresa nr. ...., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., ... a comunicat Consiliului că renunță la contestația înregistrată la CNSC sub nr. ..., ce face obiectul dosarului CNSC cu nr. .... 5/10

§ 6

Prin adresele nr. ..., și nr. ..., Consiliul a solicitat autorității contractante, documentele întocmite sau primite în cadrul procedurii de atribuire în discuție, ulterior adresei CNSC nr. ..., precum și punctul de vedere cu privire la contestațiile în cauză, respectiv dovada comunicării acestuia contestatoarelor. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., ... a transmis un punct de vedere cu privire la contestația formulată de ..., solicitând respingerea acesteia, ca neîntemeiată. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., ... a transmis un punct de vedere cu privire la contestația formulată de ..., solicitând respingerea acesteia, ca neîntemeiată. Referitor la neconcordanța dintre durata de execuție prezentată în graficul Gantt și resursele alocate pentru activitatea prezentată în oferta tehnică la pag. 258-279, autoritatea contractantă arată că declarat oferta contestatoarei, drept neconformă, deoarece a constatat că resursele prezentate și alocate nu corespund cu durata prezentată în graficul Gantt. De asemenea, ... nu consideră justificată notificarea prealabilă, deoarece prin calculul făcut și de ofertant reiese că durata prezentată în graficul Gantt este eronată. Ori, în cadrul contestației întocmite, ..., pentru justificarea neconcordanței dintre durata de execuție prezentată în graficul Gantt și resursele alocate în oferta tehnică la pag. 258-279 încearcă să justifice neconcordanța printr- un calcul eronat. În acest sens, autoritatea contractantă exemplifică că pe strada ..., covorul asfaltic se execută în două zile, iar realizarea asfaltării nu se va face decât după execuția stratului de piatră spartă. Astfel, în cadrul alocării resurselor a prevăzut 4 asfaltatori care vor lucra două zile conform graficului Gantt, 4 (oameni) * 8 ore * 2 zile = 64 ore. În cadrul alocării resurselor din extrasul C7 sunt alocate 186,92 ore-asfaltator, ceea ce ar conduce la 186,92/8 (ore/zi)/4 (asfaltatori) = 5,8 zile, spre deosebire de 2 zile alocate în graficul Gantt. Pe cale de consecință, ... opinează că, în cadrul calculului făcut în contestația întocmită, ... încearcă să inducă Consiliul și comisia de evaluare în eroare, deoarece se raportează la durata de execuție a întregii suprastructuri, ce cuprinde mai multe etape pentru care este necesară recepționarea lor, inclusiv faze determinante care nu se pot executa concomitent, ci doar etapizat. Ori, contestatoarea face același calcul pentru fiecare neconcordanță găsită de comisia de evaluare și încearcă să inducă în eroare, atât comisia de evaluare, cât și Consiliul. Cu privire la execuția a 1062 ml de rigole în 3 zile pe strada ...; 880 ml rigole pe strada ... în 3 zile și 1274 ml rigole pe strada ... în 4 zile, autoritatea contractantă subliniază că nu poate admite riscul 6/10

§ 7

execuției lucrărilor de montaj rigole pe sectoare, având în vedere că panta de scurgere se poate asigura doar printr-o continuitate a lucrărilor. Față de executarea podețelor în 2 zile, ... precizează că, în cazul în care întărirea betonului se face la o temperatură mai mică, termenul de decofrare crește în conformitate cu ... art. 11.7.3. De asemenea, autoritatea contractantă menționează că, în cadrul notificării prealabile nr. ... ... încearcă să o inducă în eroare, specificând că betonul se poate întări în doar jumătate de zi, omițând să ofere datele reale din tabelul 17, prezentat în notificarea prealabilă, de unde reiese clar că perioada minimă de decofrare este de o zi și jumătate. Din tabelul prezentat, în conformitate cu ... art. 11.7.3, reiese că la o temperatură de peste 15 grade, perioada de decofrare este minim o zi. În cazul în care temperatura scade sub 15 grade, dare este peste 10 grade, perioada de decofrare crește și este de o zi jumătate, iar în cazul în care temperatura scade sub 10 grade și este peste 5 grade, perioada de decofrare crește și este de minim 2 zile. Totodată, ... subliniază că prin aspectul prezentat în notificarea prealabilă de ... se confirmă faptul că perioada minimă de decofrare este de 1 zi, iar execuția podețelor este imposibil de realizat în 2 zile. Mai mult decât atât, autoritatea contractantă arată că în cadrul notificării prealabile, contestatoarea justifică că: ”ofertantul va decofra în jumătate de zi” trunchiind datele tabelului, iar în cadrul contestației, încearcă să justifice durata de decofrare interpretând că duratele sunt orientative. Ori, în cadrul art. 11.7.3 din ...010 nu există nicio referire prin care duratele de decofrare pot fi micșorate la o jumătate de zi după turnarea betonului. ... subliniază că nu își poate asuma responsabilitatea unei practici nelegiferate prin permiterea decofrării elementelor din beton în aceeași zi a turnării betonului. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Procedura simplificată – într-o singură etapă a fost inițiată de ..., în calitate de autoritatea contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziții publice, având ca obiect „EXECUȚIE LUCRĂRI PENTRU «MODERNIZARE DRUMURI DE INTERES LOCAL, ...»”, cod CPV 45233120-6 – Lucrări de construcții de drumuri (Rev.2), prin publicarea în sistemul electronic de achiziții publice (SEAP) a invitației de participare nr. .... Potrivit acestuia, criteriul de atribuire aplicat a fost „prețul cel mai scăzut”, valoarea estimată a contractului de achiziții publice, fiind de 10.400.060,6 lei, fără TVA. 7/10

§ 8

Conform procesului-verbal de evaluare răspunsuri la solicitările de clarificări nr. ..., ofertele asocierii ... și asocierii ... au fost respinse, ca neconforme, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2017, cu modificările și completările ulterioare, deoarece nu satisfac în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini. Prin contestația depusă, ... formulează critici cu privire la legalitatea motivelor de respingere, ca neconformă, a ofertei sale, invocate de autoritatea contractantă în adresa nr. ..., reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, respectiv termenele de execuție propuse pentru activitățile de asfaltare, realizare rigole și realizare podețe nu sunt corelate cu personalul alocat sau cu metodologia de lucru, reținut fiind faptul că neconformitățile constatate sunt legate de graficul Gantt și de răspunsurile asocierii ... la solicitările de clarificări. În ceea ce privește primul motiv de neconformitate a ofertei asocierii ..., respectiv ”neconcordanța dintre durata de execuție a activității de asfaltare pe fiecare stradă și resursele alocate pentru această activitate”, Consiliul reține că autoritatea contractantă nu a luat în considerare faptul că ofertantul a prevăzut pentru activitatea de suprastructură un număr de 4 asfaltatori și 2 pavatori, personal suficient pentru a realiza lucrările în graficul de timp asumat, mai ales în condițiile în care necesarul de ore luat în calcul provine dintr- un deviz ale cărui consumuri pot să nu fi fost corelate cu nivelul de productivitate a muncii actual, ca urmare, invocarea acestui motiv reprezintă o dovadă de formalism excesiv a comisiei de evaluare, încălcându-se astfel principiul proporționalității, ce stă la baza atribuirii contractelor de achiziție publică. Referitor la cel de al doilea motiv de neconformitate a ofertei asocierii ..., respectiv ”1062 ml de rigole în 3 zile pe strada ..., 880 ml rigole pe strada ... în 3 zile și 1274 ml rigole pe strada ... în 4 zile”, Consiliul reține că argumentul autorității contractante, conform căruia ”în execuția sistemelor de scurgere a apelor și anume rigole, pentru asigurarea funcționării sistemului de scurgere (a pantei de scurgere a apei) nu se poate lucra decât asigurând continuitatea execuției – o singură echipă de montaj pe sensul străzii”, nu se regăsește ca și cerință în documentația de atribuire, ca urmare, un ofertant care propune o altă modalitate de execuție a lucrării respective nu poate fi declarat neconform ca urmare a faptului că nu va aplica metoda considerată mai sigură de către autoritatea contractantă, mai ales, în condițiile în care o descrie detaliat și dovedește că a avut în vedere dificultățile care pot apare pe parcursul execuției, ... încălcând principiul transparenței în acest caz. În ceea ce privește cel de al treilea motiv de neconformitate a ofertei asocierii ..., respectiv faptul că răspunsul la clarificări legat de 8/10

§ 9

termenul din Graficul Gantt pentru operația de realizare a podețelor a fost considerat neconcludent, Consiliul constată că inadvertența sesizată de către autoritatea contractantă legată de timpul minim pentru decofrare se încadrează în categoria abaterilor tehnice minore și nu poate constitui motiv de respingere unei oferte. Consiliul învederează autorității contractante faptul că evaluarea unei oferte trebuie raportată la cerințele explicite ale documentației de atribuire, așa cum stabilește art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare și nu la interpretările date de către comisia de evaluare prevederilor documentației de atribuire, analizarea în amănunt la nivel de zi de execuție a graficului Gantt, în condițiile în care durata contractului este de 18 luni, reprezentând un mod excesiv de evaluare care conduce la încălcarea principiilor ce stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică, enunțate la art. 2 din Legea nr. 98/2016 și cu atribuțiile comisiei de evaluare. Prin adresa nr. ..., înregistrată la Consiliu cu nr. ..., ... a comunicat Consiliului că renunță la contestația înregistrată la CNSC sub nr. ..., ce face obiectul dosarului CNSC cu nr. .... Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul urmează să admită contestația depusă de ..., în calitate de lider al asocierii ... în contradictoriu cu ..., și să anuleze procesul- verbal nr. ...din 21.04.2017, în partea dedicată ofertei depusă de asocierea ... și actele subsecvente acestuia. În baza art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să reanalizeze oferta depusă de asocierea ..., cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în considerente. În baza prevederilor art. 26 alin. (8) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora Consiliul poate lua act, oricând în cursul soluționării contestației, de renunțarea la aceasta de către contestator, Consiliul urmează să ia act de renunțarea la contestația depusă de ... în contradictoriu cu .... Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părți potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) și art. 32 din Legea nr. 101/2016. 9/10

§ 10

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ..., în calitate de lider al asocierii ... în contradictoriu cu .... Anulează procesul-verbal nr. ...din 21.04.2017, în partea dedicată ofertei depusă de asocierea ... și actele subsecvente acestuia. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 15 zile de la primirea deciziei Consiliului, să reanalizeze oferta depusă de asocierea ..., cu respectarea dispozițiilor legale și a celor evocate în considerente. Ia act de renunțarea la contestația formulată de ... în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. PREȘEDINTE COMPLET, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Redactată în 5 (cinci) exemplare, conține 11 (unsprezece) pagini. 10/10