BO2017_3573
AdmiteCPV: 15811100-7
Critici: R1
Buletin oficial · acces liber
CPV: 15811100-7
Critici: R1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr........../........./......... Data: ......... Prin contestaţia nr. 9/........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ........./........., formulată de ............., cu sediul în comuna ......... nr. 43, camera 4, județul ......... și adresa de corespondență în Drobeta Turnu Severin, str. Horia nr. 2, județul ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ........., având CUI ...., reprezentată legal prin .......... în calitate de Administrator, privind procedura simplificată într-o singură etapă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect „Furnizare pâine albă franzelă 400g” – Lot 1 Pâine pentru centrele cu sediul în ........., cod CPV 15811100-7, organizată de ........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........., str. ........., județul ........., s-a solicitat anularea procesului verbal nr 4388 din data de 23.03.......... prin care oferta .............. a fost respinsă. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ............. reclamă respingerea ofertei depusă în cadrul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă, comunicată prin procesul verbal nr 4388 din data de 23.03.........., învederând în motivare următoarele: În fapt, contestatorul menționează că, în termenul legal a încărcat în SEAP toate documentele solicitate, inclusiv garanția de participare, în susținere acesta anexând captură de ecran cu pagina SEAP ”vizualizare/încărcare documente de calificare și propunere tehnică” din care rezultă că documentul ”garanție de participare” a fost încărcat. Mai mult, contestatorul arată că semnătură autorizată a persoanei 1/6
responsabile ............. apare ca fiind o semnătură valabilă în data de 22.03.......... ora 15.08, data încărcării documentului (anexa 2 la contestație). În continuare contestatorul menționează că la momentul deschiderii ofertelor a fost încheiat procesul verbal nr. 4388/23.03.........., în care s-a consemnat respingerea ofertei .............. în condițiile prevăzute de art. 64 alin. (3) din HG nr. 395/2016. Raportat la prevederile legale invocate de autoritatea contractantă, contestatorul arată că acestea vorbesc de lipsa garanției de participare și nicidecum de alte documente postate în SEAP sau de invaliditatea semnăturii autorizate. Totodată se învederează că, în procesul verbal anterior menționat a fost consemnat și că .............. a depus: - declarație art. 164, 165, 167.pdf; - declarație privind evitarea conflictului de interese art. 59 și 60 - DUAE. - garanție participare la licitatie.pdf. - propunere tehnica ............... ..........pdf Având în vedere că s-a făcut dovada că au fost depuse documentele de calificare iar semnătura era autorizată, contestatorul apreciază că, în aceste condiții, respingerea ofertei sale este nelegală. În acest sens se mai menționează că, în situația în care documentele nu s-ar fi transmis, din motive tehnice, s-ar fi întors un mesaj de eroare și în acea situație SC ................ s-ar fi raportat la dispozițiile art. 63 din HG nr.395/2016. Prin contestația formulată se arată și că, în conținutul fișei de date, cap. IV.4) Prezentarea ofertei, sub cap. IV.4.3. Modul de prezentare a ofertei, se face mențiunea ”...în cazul în care există incertitudini sau neclarități în ceea ce privește anumite documente prezentate, autoritatea contractantă își rezervă dreptul de a solicita detalii, precizări sau confirmări suplimentare atât de la ofertantul în cauză cât și de la autoritățile competente care pot furniza informații în acest sens”. Față de cele precizate de autoritate în fișa de date, contestatorul arată că nu cunoaște motivul pentru care autoritatea nu a putut deschide oferta, dar aceasta avea posibilitatea legală să ceară lămuriri, nu să treacă la respingerea ofertei în condițiile în care se observă în SEAP că documentele erau încărcate. În final contestatorul precizează că, mențiunea autorității din răspunsul la notificarea prealabilă prin care recunoaște că a primit documentele dar că nu a putut să le deschidă, sunt infirmate de valabilitatea semnăturii persoanei împuternicite și de faptul că dacă semnătura nu ar fi fost validă, aceste documente nu ar fi putut fi încărcate în SEAP și cu atât mai mult și transmise autorității contractante. Având în vedere cele arătate prin contestație ............... solicită admiterea acesteia cu consecința anulării procesului verbal nr. 433/23.03........... Prin adresa nr. 18951/20.04.........., ........., în calitate de autoritate contractantă, formulează punct de vedere cu privire la contestația depusă de ............... precizând că, în cadrul ședinței de deschidere a declarat respinsă oferta depusă de contestator întrucât documentele postate de acesta în SEAP, inclusiv garanția de participare nu au putut fi deschise, 2
mesajul care apărea la deschiderea lor fiind „semnătură nu a putut fi validată, semnatarul nu a fost găsit". Mai departe autoritatea arată că, la răspunsul la Notificarea prealabilă formulată de contestator, a anexat o copie a Print Screen-ului paginii conținând mesajele afișate de computer în momentul în care se încerca salvarea și deschiderea documentelor postate în SEAP și a motivat de ce consideră că procesul-verbal de deschidere a ofertelor este întocmit corespunzător. În acest sens se precizează că, întrucât, documentele încărcate de autorul contestației, în SEAP, nu au putut fi deschise, autoritatea nu a putut să vadă ce conține fișierul denumit „[garanție participare la licitatie.pdf / RFQ0090721/011] garanție participare la licitație.pdf.p7s", respectiv dacă acesta chiar conține dovada constituirii garanției de participare sau a fost denumit greșit și dacă ea este constituită în forma și cuantumul stabilit prin documentația de atribuire. Gândindu-se că poate unul dintre ele ar conține dovada constituirii garanției de participare autoritatea a încercat că deschidă celelalte documente însă nu a reușit, motiv pentru care oferta a fost respinsă în cadrul ședinței de deschidere a ofertelor, conform art. 64, alin. 3 din HG nr. 395/2016. Se subliniază de către autoritate că, pentru această procedură de atribuire s-a mai depus o ofertă, de către un alt operator economic, ale cărui documente, semnate electronic, se pot deschide și vizualiza și ca ......... mai are în desfășurare alte proceduri la care documentele, semnate electronic, de asemenea, se pot deschide și vizualiza. Referitor la mențiunea din fișa de date, invocată de contestator, autoritatea precizează că aceasta face referire la neclarități sau incertitudini cu privire la conținutul documentelor de calificare și nu la modul de încărcare a documentelor în SEAP și mai ales a modului de prezentare a dovezii de constituire a garanției de participare. Totuși, autoritatea afirmă că, în momentul în care a întâmpinat dificultăți la deschiderea documentelor a contactat telefonic contestatorul, și i s-a comunicat că persoana responsabilă nu este disponibilă pentru lămurirea situației. În
final,
autoritatea
precizează
............
a
înaintat contestația .................. ......... în data de 19.04.......... după expirarea termenului legal prevăzut, motiv pentru care consideră contestația ca fiind tardivă. Prin adresa nr. 15168/......... ........./24.04.........., Consiliul, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 101/2016, a solicitat ................ să pună la dispoziția CNSC, în format electronic, toate documentele depuse de ..................., așa cum au fost urcate în SEAP de operatorul economic. La solicitarea Consiliului .............. a răspuns prin adresa nr. 48844/02.05.........., înregistrată la Consiliu sub nr. 17145/05.05.........., prezentând jurnalul de documente depuse de către .................. La adresa de răspuns ............ anexat un CD pe care se regăsesc documentele încărcate pe SEAP de contestator, pentru prezenta procedură. Ca urmare a constatării faptului că documentele menționate de AADR a fi depuse ............. precizate în adresă, nu au aceeași extensie cu 3/6
documentele aflate pe CD-ul anexat (în adresa de înaintare se precizează că documentele au extensia .pdf.p7s în timp ce documentele de pe CD au extensia .pdf), Consiliul a solicitat retransmiterea acestora, așa cum au fost ele încărcate în SEAP de ofertantul contestator. office@cnsc.roÎn data de 09.05.......... .............. a retransmis documentele solicitate pe adresa de e-mail office@cnsc.ro, documentele atașate fiind cu extensia .pdf.p7s, corespunzătoare documentelor semnate cu semnătură electronică. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat atribuirea prin procedură simplificată într-o singură etapă, online a contractului de furnizare având ca obiect „Furnizare pâine albă franzelă 400g” – Lot 1 Pâine pentru centrele cu sediul în .......... În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat nr. ........./ ........., criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut”. În procesul verbal nr. 4388/23.03.......... de deschidere a ofertelor comisia de evaluare a reținut, pentru lotul 1, depunerea a două oferte, precum și respingerea ofertei .............., în conformitate cu prevederile art. 64 alin. (3) din HG nr. 395/2016.. În raportul procedurii nr. 5703/18.04.........., comisia de evaluare a consemnat, pentru lotul 1, admisibilitatea și declararea ca fiind câștigătoare a ofertei depusă ............ cu o propunere financiară în valoare de 0,95 lei fără TVA/buc. Apreciind nelegală decizia autorității de respingere a ofertei, SC ............. SRL a depus contestația ce formează obiectul dosarului nr. ........./......... Conform prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul procedează cu întâietate la analizarea excepției tardivității contestației invocată de autoritate, pe care urmează să o respingă având în vedere că împotriva respingerii ofertei sale, consemnată în procesul verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr. 4388/23.03.........., postat în SEAP în data de 24.03.........., contestatorul a formulat Notificarea prealabilă comunicată autorității prin fax în data de 29.03........... Ulterior acestei Notificări, autoritatea contractantă a comunicat în data de 03.04.........., răspunsul său, Față de răspunsul primit, ............., a înaintat contestația sa, la data de ........., atât Consiliului prin poștă, cât și autorității contractante, prin fax, cu respectarea termenului de 5 zile prevăzut de legiuitor la art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016. În ceea ce privește fondul contestației, analizând susținerile părților, coroborate cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei și având în vedere dispozițiile legale în materie, Consiliul urmează să admită contestația SC ................, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. În soluționare Consiliul reține că motivul pentru care SC ............... a fost respins în prezenta procedură, are la bază imposibilitatea autorității contractante de a deschide oferta și documentele care o însoțesc, încărcate în SEAP de contestator. 4
Raportat la cele susținute de autoritatea contractantă Consiliul, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) teza 2 din Legea nr. 101/2016, prin adresa nr. 15168/......... ........./24.04.......... a solicitat .............să pună la dispoziția, în format electronic, toate documentele depuse de SC ................ în procedură (oferta și documentele care însoțesc oferta), așa cum au fost urcate în SEAP de operatorul economic. ................. a răspuns la solicitarea CNSC prin adresa nr. 48844/02.05.........., înregistrată la Consiliu sub nr. 17145/05.05.........., transmițând jurnalul cu documentele depuse de către ofertantul contestator. De asemenea, pe suport magnetic.......... a anexat conținutul documentelor prezentate în jurnal. Analizând adresa transmisă de .................Consiliul a constatat că, potrivit jurnalului documentelor încărcate de contestator, oferta și documentele care o însoțesc, au fost semnate cu semnătură electronică, toate având extensia .pdf.p7s. cu excepția DUAE care are extensia xml.p7s, în timp ce, la momentul descărcării documentelor de pe suportul magnetic transmis Consiliului, s-a observat că acestea aveau doar extensia .pdf. Ca urmare a acestuia fapt, Consiliul a solicitat ............... retransmiterea documentelor, așa cum au fost urcate în SEAP de operatorul economic. În data de ..........05.........., ........... a retransmis documentele pe e-mail, toate acestea, respectiv oferta și documentele care o însoțesc, fiind semnate cu semnătură electronică și putând fi accesate. În aceste condiții, în opinia Consiliului, nu se poate reține o culpă în sarcina ofertantului contestator în ceea ce privește modalitatea de încărcare a ofertei sale în SEAP, de vreme ce operatorul SEAP a precizat faptul că oferta ................ și documentele ce o însoțesc au fost semnate cu semnătură electronică și pot fi accesate, cu atât mai mult cu cât autoritatea contractantă nu i-a solicitat nicio clarificare ofertantului, în conformitate cu dispozițiile art. 209 din Legea nr. 98/2016. În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (2)și alin. (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de ............... și va dispune anularea procesului-verbal nr. 4388/23.03.........., a raportului procedurii nr. 5703/18.04.......... și a tuturor comunicărilor subsecvente acestora pentru lotul 1, precum și continuarea procedurii prin reevaluarea ofertei depuse de .................. pentru lotul 1, potrivit prezentei motivări, în termen de 10 zile de la comunicare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (1) teza I din Legea nr. 101/2016, respinge excepția tardivității contestației formulată de ..............., invocată de autoritatea contractantă 5/6
În temeiul art. 26 alin. (2) și alin.(5) din Legea nr. 101/2016 admite contestația formulată de către ................. în contradictoriu cu .......... Dispune anularea procesului-verbal nr.4388/23.03.........., a raportului procedurii nr. 5703/18.04.......... precum și a tuturor comunicărilor subsecvente acestora pentru lotul 1. Dispune continuarea procedurii prin reevaluarea ofertei depuse de ................. pentru lotul 1, potrivit motivării prezentei. Termenul de aducere la îndeplinire a dispozițiilor prezentei este de 10 zile de la comunicare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din același act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... ............. 6