AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_3580

2017Fonduri: PropriiCerere de oferta online fara faza finala de licitatie electronica
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 45214100-1
Critici: R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 33.760 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 23 şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 350 din 24.04.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. ...din 25.04.2017, formulată de către SC ... SRL, cu sediul în ..., având CUI RO ..., reprezentată legal de ..., împotriva rezultatului procedurii de atribuire, comunicat cu adresa nr. 353/13.04.2017, de către ... cu sediul ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate - într-o singura etapă, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „...”, cod CPV 45214100-1 lucrări de construcție grădiniță (Rev. 2), se solicită: 1. Anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 353/13.04.2017. 2. Anularea procesului-verbal de evaluare și a raportului procedurii în ceea ce privește respingerea ofertei SC ... SRL, ca neconformă. 3. Reluarea procedurii din faza de evaluare a ofertelor, reevaluarea ofertei SC ... SRL cu luarea în considerare a motivelor care determină declararea „ofertei subscrisei drept conformă”. 4. Desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele declarate admisibile, conform legislației aplicabile și criteriilor de atribuire. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Prin contestaţia 350 din 24.04.2017, înregistrată la Consiliu sub nr. 15363 din 25.04.2017, SC ... SRL critică rezultatul procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 353/13.04.2017, de către ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire menționată în partea introductivă, solicitând: 1

§ 2

1. Anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 353/13.04.2017. 2. Anularea procesului-verbal de evaluare și a raportului procedurii în ceea ce privește respingerea ofertei SC ... SRL, ca neconformă. 3. Reluarea procedurii din faza de evaluare a ofertelor, reevaluarea ofertei SC ... SRL cu luarea în considerare a motivelor care determină declararea „ofertei subscrisei drept conformă”. 4. Desemnarea ofertei câștigătoare dintre ofertele declarate admisibile, conform legislației aplicabile și criteriilor de atribuire. În argumentarea probatorie a cererilor formulate, ... SRL menționează că, potrivit adresei de comunicare a rezultatului procedurii atacată, oferta sa a fost respinsă, ca neconformă, pe motiv că „documentele analizate cuprinse in Planul de Asigurare a Calitatii nu conţin, la niciun capitol, informaţii sau date care trateaza cerinţele stipulate in caietul de sarcini privitor la: - managementul achiziţiei; - managementul subantreprenorilor si furnizorilor, cerinţelor SAC- ului propriu; - controlul si verificarea calitatii materialelor si a execuţiei, remedierea defectelor, proceduri de acţiuni etc.; - abordarea deviaţiilor, adăugărilor sau variantelor la Documentele Contractului - sistemul de management al Antreprenorului în ceea ce priveşte documentaţia curentă pentru executarea lucrărilor va include subcontractorii si furnizorii acestuia. Se va detalia în primul rând cum se garantează că, în executarea lucrărilor, sunt folosite doar documente valabile si aprobate si, in al doilea rand, metoda folosită pentru înregistrarea deviaţiilor la documentaţie si modul de rezolvarea a acestora”. În raport de motivele relevate, contestatoarea susține că adresa de comunicare privind rezultatul procedurii, procesul-verbal de evaluare si raportul procedurii sunt netemeinice si nelegale în ceea ce priveşte respingerea ofertei sale, menționând că, la reevaluarea ofertelor dispusă de Consiliu prin Decizia nr. 414 /C6 / 330 / 350 din 23.02.2017, prin adresa nr. 309/05.04.2017, autoritatea contractantă i-a solicitat clarificari privind îndeplinirea cerinţelor aceluiaşi articol 11.7 (MODALITATI DE PLATA-SISTEMUL DE ASIGURARE A CALITATII/SI CONTROL AL CALITATII), astfel: „Referitor documente de calificare: Clarificare nr. 1: Conform caietului de sarcini, la pct. 11.7 alin. 4, se solicita ca ofertantul sa prezinte in cadrul Planului de asigurare a calitatii informaţii referitoare la managementul achiziţiei, managementul subantreprenorilor si furnizorilor, abordarea deviaţiilor, adaugirilor sau variantelor la documentele contractului, iar sistemul de management al antreprenorului in ceea ce priveşte documentaţia curenta pentru executarea lucrărilor trebuie sa includă subcontractorii si furnizorii acestuia. Va rugam specificaţi unde se regăsesc aceste informaţii in propunerea tehnică”, solicitare la care petenta arată că a răspuns cu adresa nr. 342/07.04.2017, precizând că: «Fisa de date a achiziţiei la Cap. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice, prevede: Ofertele tehnice vor corespunde tuturor cerinţelor Caietului de sarcini. La elaborarea ofertei de pret operatorul 2

§ 3

economic va avea in vedere reglementările obligatorii in domeniile mediului, social si al relaţiilor de munca. (...)”; caietul de sarcini, la pct. 9 „Prezentarea ofertei” prevede: „Oferta va cuprinde si urmatoarele formulare întocmite in baza listelor de cantitati prezentate: - centralizatorul cheltuielilor pe obiectiv (formularul F1); - centralizatorul cheltuielilor pe categorii de lucrări, pe obiecte (formularul F2) - listele cu cantitatile de lucrări pe categorii de lucrări (formularul F3); - liste cu echipamente si dotări (formularul F4); - fise tehnice (formularul F5); (...) - caietul de sarcini, la pct. 11 „Modalitati de plata”, subpct 11.7 prevede: SISTEMUL DE ASIGURARE A CALITATII/SI CONTROL AL CALITATII - Pe toata perioada Contractului, Antreprenorul trebuie sa implementeze sa documenteze si sa menţină un Sistem de asigurare al calitalii (AC)/ Control al calitatii (CC) care sa acopere toate aspectele in privinţa Contractului si lucrărilor. Sistemul trebuie sa fie in concordanta cu un Standard de Asigurare a Calitatii internaţional. Antreprenorul trebure sa înainteze ca parte a ofertei sale cel puţin Sistemul de AC pentru societate. Planul de Asigurare a Calitatii si Planurile de Control iniţiale pentru lucrările incluse in acest contract, stipulând toate activitatile importante si critice pentru controale, inspecţii si teste pentru îndeplinirea specificaţiilor. Este o cerinţa generala ca lucrările sa fe sub-contractate numai companiilor cu un sistem eficace de asigurare a calitatii si certificate SR EN ISO 9001: 2015 Plan de Asigurare a Calitatii. Planul trebuie sa acopere cel puţin urmatoarele aspecte: - Organizarea personalului si managementul Antreprenorului pentru lucrare, planul de management si organizarea asigurarii calitatii. Persoana responsabila cu SAC-ul antreprenorului trebuie autorizata si calificata pentru luarea deciziilor in ce priveşte aspectele de asigurare a calitatii si trebuie sa fie clar descrise re ferinţele sale si liniile de comunicare cu organismul de asigurare a calitatii in general al Antreprenorului si managementul si reprezentantul managementului. Persoanele care executa controlul si testele de calitate trebuie sa fie independente de acelea care executa si supravegheaza lucrările -managementul documentelor; (...)” Solicitarea dvs. de clarificări este ambiguă si nu are legătură cu documentaţia de atribuire și nici cu prevederile legale în domeniul achizițiilor publice. Instrucţiunile privind prezentarea propunerii tehnice sunt cele din Fisa de date a achiziţiei. Prevederile caietului de sarcini se refera in mod obligatoriu la specificaţiile tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natura tehnica ce permit descrierea lucrării in mod obiectiv. Pct. 11.7 din caietul de sarcini se refera la Antreprenor, calitate care se obţine după semnarea contractului, si nu la ofertant. Totuşi, asa cum s-a prevăzut in caietul de sarcini, la pct. 11.7 alin. 2, antreprenorul trebuie sa inainteze, ca parte a ofertei sale, cel puţin pentru societate Planul Calitatii si Planul de Control iniţiale. In cadrul propunerii tehnice, de la pagina 169 la pagina 330 3

§ 4

(propunere tehnica 3 si propunere tehnica 4- asa cum este incarcata in SEAP), au fost ataşate documentele pe care le-ati solicitat. Oferta noatra corespunde cerinţelor caietului de sarcini». Petenta arată că, la răspunsul formulat conform celor antemenționate, autoritatea contractantă a revenit cu adresa nr. 333/10.04.2017, solicitând: «Referitor documente de calificare: Clarificare nr. 1: „Pentru evitarea ambiguitătilor din solicitarea de clarificare nr. 309/05.04.2017, asa cum menţionaţi in răspunsul dvs. nr. 332/10.04.2017, va rugam sa ne transmiteti punctual pagina la care se trateaza urmatoarele aspecte din Planul de Asigurare al Calitatii solicitat conf. pct. 11.7 din caietul de sarcini, pe care ofertantul trebuie sa le prezinte in propunerea tehnica: - Ofertantul va prezenta in cadrul Planului de asigurare a calitatii informaţii referitoare la managementul achiziţiei; - Ofertantul va prezenta in cadrul Planului de asigurare a calitatii informaţii referitoare la managementul subantreprenorilor si furnizorilor; - Ofertantul va prezenta in cadrul Planului de asigurare a calitatii informaţii referitoare la abordarea deviaţiilor, adaugirilor sau variantelor la documentele contractului; - Ofertantul va prezenta in cadrul Planului de asigurare a calitatii informaţii referitoare la sistemul de management al antreprenorului in ceea ce priveşte documentaţia curenta pentru executarea lucrărilor care trebuie sa includă subcontractorii si furnizorii acestuia”». Și la respectiva clarificare, petenta arată că a răspuns cu adresa nr. 344/11.04.2017, prin care a precizat: «Art. 20 alin (2) din Normele de aplicare a prevederilor Legii nr 98/2016, prevede: „Documentaţia de atribuire conţine orice cerinţa, criteriu, regula si alte informaţii necesare pentru a asigura ofertantului o informare completa, corecta si explicita cu privire la modul de aplicare aprocedurii de atribuire”. Singura cerinţa a art 11.7 din caietul de sarcini care se poate adresa ofertantului, este: „Antreprenorul trebure sa inainteze ca parte a ofertei sale cel puţin Sistemul de ACp societate, Planul de Asigurare a Calitatii si Planurile de Control iniţiale pentru lucrările incluse in acest contract, stipulând toate activitatile importante si critice pentru controale, inspecţii si teste pentru îndeplinirea specificaţiilor”. Nicăieri in documentaţia de atribuire nu exista o cerinţa „Ofertantul va prezenta in cadrul Planului de asigurarea calitatii informaţii referitoare la ....", cerinţa repetata de dv de patru ori in cadrul solicitării de clarificari. Dupa cum observaţi solicitarea dv. nu se refera la o cerinţa formulata clar in documentaţia de atribuire, si ca, chiar solicitările de clarificari reprezintă formulări cu caracter de noutate. Consideram ca solicitarea dvs. de clarificari este ambigua si nu are legătură cu documentaţia de atribuire si nici cu prevederile legale in domeniul achiziţiilor publice si are ca unic scop excluderea ofertei noastre. Asa cum s-a solicitat, in cadrul ofertei tehnice, am prezentat, cel puţin Sistemul de AC pentru societate, Planul de Asigurare a Calitatii si Planurile de Control iniţiale pentru lucrările incluse in acest contract, stipulând toate activitatile importante si critice pentru controale, inspecţii si teste pentru îndeplinirea specificaţiilor”. Documentele, asa cum le-ati solicitat in forma INIŢIALA, avand continutul prevăzut de normele legale in vigoare si impus de dvs. prin 4

§ 5

documentaţia de atribuire sunt ataşate in propunerea tehnica de la pag. 169 la pag.330 (propunere tehnica 3 si propunere tehnica 4- asa cum au fost incarcate in SEAP)». Față de cele arătate, contestatoarea apreciază că motivele invocate de autoritatea contractantă în susținerea deciziei de respingere a ofertei sale sunt „vădit nefondate, fara nicio legătură cu documentaţia de atribuire, solicitarea de clarificari, răspunsul subscrisei la solicitarea de clarificari ori cu legislaţia aplicabilă” și că „din nou, autoritatea contractanta s-a străduit sa nascoceasca alte motive pentru a respinge oferta subscrisei ca fiind neconforma, fiind vadita intentia sa de a elimina cu orice pret oferta subscrisei din competitie”, reiterând aprecierea că cerințele pct 11.7 din caietul de sarcini (MODALITATI DE PLATA - SISTEMUL DE ASIGURARE A CALITATII/SI CONTROL AL CALITATII) conțin instrucţiuni pentru ANTREPRENOR și se referă la implementarea, documentarea si menţinerea unui Sistem de Asigurarea Calitatii pe toata perioada contractului, „impunând sa înainteze ca parte a ofertei (...) cel puţin Sistemul de AC pentru societate, Planul de asigurare a calitatii si Planurile de Control iniţiale pentru lucrările incluse in acest contract stipulând toate activitatile importante si critice pentru controale, inspecţii si teste pentru îndeplinirea specificaţiilor”, documente în legătură cu care petenta susține că au fost înaintate ca parte a ofertei, cerința respectivă fiind îndeplinită, chiar daca nu a fost preluată în Fisa de date a achiziţiei, la capitolul „Modul de prezentare a propunerii tehnice" și nici in caietul de sarcini, la capitolul 9- PREZENTAREA OFERTEI. Contestatoarea mai susține că toate celelalte cerinţe ale articolului 11.7 din caietul de sarcini se refera la ANTEPRENOR, fiind astfel „adresate câştigătorului contractului”, apreciind că „autoritatea contractanta incearca sa interpreteze prevederile documentaţiei de asa natura incat sa poata respinge oferta noastră”, fapt prin prisma căruia se explică utilizarea, de către autoritatea contractantă, în conținutul adresei de solicitare de clarificari nr. 333/10.04.2017 a noţiunii de „OFERTANT", „noţiune total inexistenta in cadrul art 11.7, dar care daca ar fi existat creia clar, fara dubii, obligaţia ofertantului de a trata in cadrul propunerii tehnice temele reclamate ca fiind lipsă”. Concluzionând, societatea contestatoare susține că răspunsul său la clarificari a fost si este concludent, iar autoritatea contractantă avea datoria de a considera oferta sa ca fiind conformă și de a stabili oferta castigatoare potrivit criteriilor de selecţie. Contestatoarea solicită accesul la documentele aflate la dosarul achiziţiei publice. In drept, Legea nr.101/2016, HG nr.395/2016. În probațiune, petenta a depus, în copie, un set de documente. Prin punctul de vedere nr. 389/26.04.2017, înregistrat la Consiliu sub nr. 16230/28.04.2017, autoritatea contractantă a solicitat respingerea contestatiei formulată de către SC ... SRL, ca fiind nefondata si netemeinica, menționând că, la reanalizarea propunerii tehnice a contestatoarei, comisia de evaluare i-a adresat o solicitare de clarificari, la care s-a revenit ulterior prin adresa 309/05.04.2017, al căror conținut îl redă concomitent cu redarea răspunsurilor aferente remise de către cntestatoare, susținând că răspunsurile operatorului la clarificările 5

§ 6

solicitate au fost formulate „să justifice, fie că ofertantul nu trebuia sa prezinte in Planul de Asigurare al Calitatii informaţiile mentionate in întrebările de clarificare, fie că membrii comisiei de evaluare au pus întrebări ambigue si că ofertantul nu intelege ce trebuie sa răspundă”. ... menționează că, deși petentei i s-a solicitat clar să precizeze unde se regăsesc informaţii referitoare la managementul achiziţiei, managementul subantreprenorilor si furnizorilor, abordarea deviaţiilor, adaugirilor sau variantelor la documentele contractului, iar sistemul de management al antreprenorului în ceea ce priveşte documentaţia curenta pentru executarea lucrărilor trebuie sa includă subcontractorii si furnizorii acestuia, aceasta a răspuns că informaţiile se găsesc în ofertă, de la pag.169 la pag.330. Reproducând pct 11.7 al caietului de sarcini, autoritatea contractantă susține că întrebările din adresele de clarificare au vizat doar cerinţele din textul reprodus și acestea s-au referit la aspecte privind Planul de Asigurare al Calitatii care nu și-au regăsit reflectare în propunerea tehnică, al cărei conținut este detaliat, pe pagini, astfel: - pag.171 - Descrierea sistemului integrat de management calitate si mediu, aplicabile la lucrare; - pag.178 - Lista procedurilor de sistem integrat de management; - pag.179 Planul calitatii si tehnologia de execuţie a lucrărilor de constructii si instalatii; - pag.227 - Program de control pentru responsabilul cu controlul calitatii; - pag.228 - Program de verificare si control a lucrărilor; - pag.238 - Plan de control al calitatii, verificării si incercarii CQ; - Pag.255 - procedura pentru execuţie; - pag.322 - procedura privind masurile de prevenire si de stingere a incendiilor care trebuiesc respectate in timpul execuţiei obiectivului; - pag.324 - procedura privind masurile de protectie a mediului; - pag.326 - procedura privind masurile de protectie a muncii; - pag.328 - procedura pentru urmarirea comportării in timp a construcţiilor. Față de conținutul propunerii tehnice a contestatoarei, redat în cele ce preced, autoritatea contractantă susține că documentele redate din Planul de Asigurare a Calitatii nu conţin informaţii sau date care să trateze cerinţele stipulate in caietul de sarcini privitor la: „managementul achiziţiei, managementul subantreprenorilor si furnizorilor, cerinţelor SAC-ului propriu, controlul si verificarea calitatii materialelor si execuţiei, remedierea defectelor, proceduri de acţiuni corective etc., abordarea deviaţiilor, adăugirilor sau variantelor la Documentele Contractului sistemul de management al Anteprenorului in ceea ce priveşte documentaţia curentă pentru executarea lucrărilor va include subcontractorii si furnizorii acestuia. Se va detalia in primul rând cum se garantează că în executarea lucrărilor sunt folosite doar documente valabile si aprobate si in al doilea rând metoda folosita pentru înregistrarea deviaţiilor la documentaţie si modul de rezolvarea a acestora”, fapt pentru care comisia de evaluare a considerat oferta contestatoarei neconformă, pentru nesatisfacerea în mod corespunzător a cerinţelor caietului de sarcini. 6

§ 7

Reiterând criticile din contestație, autoritatea contractantă susține că raspunsurile contestatoarei la solicitările de clarificari au fost considerate de către comisia de evaluare ca fiind neconcludente, iar verificarea ofertei acesteia „s-a făcut cu rigurozitatea impusa de legislaţia in domeniu si, pe cale de consecinţa, critica acesteia privind nelegalitatea evaluarii ofertei sale este nefondata, urmând sa fie respinsă”. În probațiune, la solicitarea Consiliului, au fost depuse, în copie, documente ale dosarului achiziției publice. Cu adresa nr. 359/17.05.2017, SC ... SRL a depus documentul intitulat „Note scrise”, înegistrată la Consiliu sub nr. .../19.05.2017, prin care reiterează solicitările din contestație și prezintă argumentări în contradictoriu cu susținerile exprimate de autoritatea contractantă în punctul de vedere referitor la contestație. Din documentele depuse la dosarul cauzei și cele atașate anunțului de participare publicate în SEAP şi din susţinerile părților, Consiliul constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată - într-o singura etapă, derulată online, de atribuire a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „...”, cod CPV 45214100-1 lucrări de construcție grădiniță (Rev. 2), publicând în SEAP anunțul de participare simplificat nr. 393272/05.10.2016, ataşat căruia a fost publicată şi documentaţia de atribuire. Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 1.316.323 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este „preţul cel mai scăzut”. Conform procesului verbal nr. 1 de evaluare a ofertelor, înregistrat sub nr. 2195/10.01.2017, la procedură au fost depuse 13 oferte, printre care și cea a SC ... SRL. Prima decizie privind rezultatul procedurii a fost contestată de către SC ... SRL și SC ... SRL, contestații care au fost soluționate în mod conexat prin Decizia nr. 414 /C6 / 330 / 350 din 23.02.2017, prin care contestația SC ... SRL a fost admisă, iar cea formulată de către SC ...SRL a fost respinsă, ca nefondată. După reevaluarea ofertelor dispusă prin decizia antemenționată, oferta SC ... SRL a fost respinsă, ca neconformă, pentru motivele precizate în adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 353/13.04.2017, astfel: „Documentele analizate cuprinse în Planul de asigurare a calității nu conțin niciun capitol, informații sau date care tratează cerințele stipulate în caietul de sarcini privitor la: - managementul achiziției; - managementul subantreprenorilor și furnizorilor, cerințelor SAC- ului propriu; - controlul și verificarea calității materialelor și execuției, remedierea defectelor, proceduri de acțiuni corective etc.; - sistemul de management al antreprenorului în ceea ce privește documentația curentă pentru executarea lucrărilor va include subcontractorii și furnizorii acestuia. Se va detalia în primul rând cum se garantează că în executarea lucrărilor sunt folosite doar documente valabile și în al doilea rând metoda folosită pentru înregistrarea deviațiilor la documentație și modul de rezolvare a acestora”. 7

§ 8

Decizia autorității contractante privind rezultatul procedurii astfel comunicat a fost atacată, în termen legal, după parcurgerea procedurii de notificare prealabilă, cu contestația ce constituie obiect al prezentei analize. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată: În verificarea temeiniciei motivelor de respingere a ofertei depusă de către SC EMILASEB CONSTRUCT SRL, Consiliul are în vedere următoarele aspecte: - pct. IV.4.1) „Modul de prezentare a propunerii tehnice” al fișei de date conține următoarele instrucțiuni referitoare la modul de elaborare și prezentare a propunerilor tehnice ale ofertelor: „Ofertele tehnice vor corespunde tuturor cerintelor Caietului de sarcini. La elaborarea ofertei de pret operatorul economic va avea in vedere reglementarile obligatorii in domeniile mediului, social si al relatiilor de munca. Oferta tehnica trebuie întocmita astfel încât în procesul de evaluare informatiile din propunerea tehnica sa permita identificarea facila a corespondentei cu specificatiile tehnice minime din caietul de sarcini. Operatorii economici pot obtine informatii detaliate privind aceste reglementari de la Ministerul Mediului, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice. Ofertantul va elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentatia de atribuire si va indica în cuprinsul acesteia care informatii din propunerea tehnica si/sau din propunerea financiara sunt confidentiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuala”; - aceleași instrucțiuni sunt preluate, în mod identic, la pagina 9 din caietul de sarcini, în cadrul pct. intitulat „Modul de prezentare a propunerii tehnice”; - prin pct. 11.7. „SISTEMUL DE ASIGURARE A CALITĂŢII ŞI CONTROL AL CALITĂŢII” al caietului de sarcini s-au efectuat următoarele precizări: „Pe toată perioada Contractului, Antreprenorul trebuie să implementeze, să documenteze şi să menţină un Sistem de asigurare al calităţii (AC)/ Control al calităţii (CC) care să acopere toate aspectele în privinţa Contractului şi lucrărilor. Sistemul trebuie să fie în concordanţă cu un Standard de Asigurare a Calităţii internaţional. Antreprenorul trebuie să înainteze, ca parte a ofertei sale, cel puţin Sistemul de AC pentru societate, Planul de Asigurare a Calităţii şi Planurile de Control iniţiale pentru lucrările incluse în acest Contract, stipulând toate activităţile importante şi critice pentru controale inspecţii şi teste pentru îndeplinirea specificaţiilor. Este o cerinţă generală ca lucrările să fie subcontractate numai companiilor cu un sistem eficace de asigurare a calităţii şi certificate SR EN ISO 9001:2015. Plan de Asigurare a Calităţii Planul trebuie să acopere cel puţin următoarele aspecte: - Organizarea personalului şi managementul Antreprenorului pentru lucrare, planul de management şi organizarea asigurării calităţii Persoana responsabilă cu SAC-ul Antreprenorului trebuie autorizată şi calificată pentru luarea deciziilor în ce priveşte aspectele de asigurare a calităţii şi trebuie să fie clar descrise referinţele sale şi liniile de 8

§ 9

comunicare cu organismul de asigurare a calităţii în general al Antreprenorului şi managementul şi reprezentantul managementului. Persoanele care execută controlul şi testele de calitate trebuie să fie independente de acelea care execută şi supraveghează lucrările. - managementul documentelor; - managementul achiziţiei; - managementul subantreprenorilor şi furnizorilor, cerinţelor SAC-ului propriu; - controlul şi verificarea calităţii materialelor şi execuţiei, remedierea defectelor, procedure de acţiuni corective etc.; - abordarea deviaţiilor, adăugărilor sau variantelor la Documentele Contractului; - sistemul de management al Anteprenorului în ceea ce priveşte documentaţia curentă pentru executarea lucrărilor va include subcontractorii şi furnizorii acestuia. Se va detalia în primul rând cum se garantează că în executarea lucrărilor sunt folosite doar documente valabile şi aprobate, şi în al doilea rând, metoda folosită pentru înregistrarea deviaţiilor la documentaţie şi modul de rezolvare a acestora”. Se constată astfel că autoritatea contractantă, prin documentația de atribuire, a făcut distincție clară între sintagmele constituite de: „Modul de prezentare a propunerii tehnice”, ca parte a ofertelor și cea de „Antreprenor - pe toată perioada contractului”, noțiuni care, după cum rezultă din prevederile Legii nr. 98/2016: - art. 3 lit. gg) „ofertant - orice operator economic care a depus o ofertă în cadrul unei proceduri de atribuire” și hh) „ofertă - actul juridic prin care operatorul economic îşi manifestă voinţa de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziţie publică. Oferta cuprinde propunerea financiară, propunerea tehnică, precum şi alte documente stabilite prin documentaţia de atribuire”; - art. 211 lit. a) din același act normativ – „Procedura de atribuire se finalizează prin: a) încheierea contractului de achiziţie publică/acordului- cadru”; - art. 3 lit. l) și m) „contract de achiziţie publică - contractul cu titlu oneros, asimilat, potrivit legii, actului administrativ, încheiat în scris între unul sau mai mulţi operatori economici şi una ori mai multe autorităţi contractante, care are ca obiect execuţia de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii; contract de achiziţie publică de lucrări - contractul de achiziţie publică care are ca obiect: fie exclusiv execuţia, fie atât proiectarea, cât şi execuţia de lucrări în legătură cu una dintre activităţile prevăzute în anexa nr. 1; fie exclusiv execuţia, fie atât proiectarea, cât şi execuţia unei construcţii; fie realizarea, prin orice mijloace, a unei construcţii care corespunde cerinţelor stabilite de autoritatea contractantă care exercită o influenţă determinantă asupra tipului sau proiectării construcţiei”, se referă la: - „Modul de prezentare a propunerii tehnice” vizează orice și toți operatorii economici care au depus oferte în cadrul procedurii; - „Antreprenor - pe toată perioada contractului” vizează operatorul economic cu care, la finalizarea procedurii de atribuire, s-a încheiat 9

§ 10

contractul de achiziție publică, urmând a derula etapa „postatribuire contract/acord-cadru, respectiv executarea şi monitorizarea implementării contractului/acordului-cadru” prevăzută de art. 8 alin. (1) lit. c) din HG nr. 395/2016, definiția noțiunii de antreprenor fiind cea consacrată de art. 1851 din C.civ – „(1) Prin contractul de antrepriză, antreprenorul se obligă ca, pe riscul său, să execute o anumită lucrare, materială ori intelectuală, sau să presteze un anumit serviciu pentru beneficiar, în schimbul unui preţ. (2) Dispoziţiile prezentei secţiuni sunt aplicabile, în mod corespunzător, şi antreprizei pentru lucrări de construcţii, dacă sunt compatibile cu regulile particulare prevăzute pentru acest contract”. Utilizând, în caietul de sarcini, noțiuni diferite și distincte, de „ofertant – ofertă - propunere tehnică”, respectiv „antreprenor - pe toată perioada contractului”, autoritatea contractantă nu poate invoca ambiguitatea creată ca motiv de respingere a vreunei oferte, cu atât mai mult cu cât pretenția acesteia ca antreprenorul să prezinte un plan de „management al achiziţiei” este eronată, deoarece, prin dispozițiile art. 8 alin. (2) din HG nr. 395/2016 conform cărora „Autoritatea contractantă are obligaţia de a se documenta şi de a parcurge pentru fiecare proces de achiziţie publică trei etape distincte: a) etapa de planificare/pregătire, inclusiv consultarea pieţei; b) etapa de organizare a procedurii şi atribuirea contractului/acordului-cadru; c) etapa postatribuire contract/acord-cadru, respectiv executarea şi monitorizarea implementării contractului/acordului-cadru”, funcțiile managementului achiziției/procesului de achiziție constituite de previziune, organizare, comandă, decizie, coordonare și control, sunt atribuite autorității contractante și nicidecum ofertanților sau contractanților. Cum prin dispozițiile art. 154 din Legea nr. 98/2016 este reglementat că „Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire”, prin cele ale art. 75 din același act normativ se statuează că „Ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informaţiile şi cerinţele prevăzute în documentele achiziţiei (...)”, iar prin cele ale art. 215 alin. (5) din lege se reglementează în sensul că „Oferta este considerată neconformă dacă este lipsită de relevanţă faţă de obiectul contractului, neputând în mod evident satisface, fără modificări substanţiale, necesităţile şi cerinţele autorităţii contractante indicate în documentele achiziţiei, inclusiv în situaţia în care oferta nu respectă specificaţiile tehnice şi/sau condiţiile financiare”, Consiliul reține că, pe lângă faptul că sunt speculative, motivele invocate de autoritatea contractantă pentru respingerea ofertei contestatoarei nu prezintă nicio relevanță în raport cu obiectul contractului, autoritatea contractantă însăși fiind cea care a relevat în punctul de vedere faptul că Planul de asigurare al calitatii din oferta petentei conține elementele esențiale cu relevanță pentru îndeplinirea contractului, precum: „pag.171 - Descrierea sistemului integrat de management calitate si mediu, aplicabile la lucrare; pag.178 - Lista procedurilor de sistem integrat de 10

§ 11

management; pag.179 Planul calitatii si tehnologia de execuţie a lucrărilor de constructii si instalatii; pag.227 - Program de control pentru responsabilul cu controlul calitatii; pag.228 - Program de verificare si control a lucrărilor; pag.238 - Plan de control al calitatii, verificării si incercarii CQ; pag.255 - procedura pentru execuţie; pag.322 - procedura privind masurile de prevenire si de stingere a incendiilor care trebuiesc respectate in timpul execuţiei obiectivului; pag.324 - procedura privind masurile de protectie a mediului; pag.326 - procedura privind masurile de protectie a muncii; pag.328 - procedura pentru urmarirea comportării in timp a construcţiilor”. Întrucât decizia autorității contractante de respingere a ofertei petentei SC ... SRL s-a întemeiat pe motive netemeinice și nelegale, Consiliul, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, va admite contestația formulată de către respectiva petentă, va anula actele atacate și pe cele subsecvente și premergătoare conexe acestora, iar autoritatea contractantă va fi obligată la reanalizarea ofertei contestatoarei și reevaluarea ofertelor depuse de către ofertanții implicați în procedura de atribuire, în termen de 10 zile de la primirea deciziei. Decizia este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art.28 alin.(1) din Legea nr. 101/2016. Pentru cele constatate, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de SC ... SRL, cu sediul în comuna ..., în contradictoriu cu autoritatea ..., cu sediul în ..., și anulează adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 353/13.04.2017, adresa de răspuns la notificarea prealabilă nr. 376 din 20.04.2017, raportul procedurii nr. 367/19.04.2017 și toate actele subsecvente și premergătoare conexe acestora, în părțile conținând decizia de respingere a ofertei contestatoarei pentru motivele analizate. Obligă autoritatea contractantă la reanalizarea ofertei contestatoarei și reevaluarea ofertelor depuse de către ofertanții implicați în procedura de atribuire, cu respectarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, regulilor legal fundamentate din documentația de atribuire și a celor reținute în motivarea pezentei, în termen de 10 zile de la primirea deciziei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE COMPLET, Membru, Membru, ... ... 11

§ 12

Redactat în 4 exemplare originale, conţine 12 pagini 12