AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_3584

BO2017_3584

Respinge
2017Fonduri: PropriiProcedura de atribuire aplicabila in cazul serviciilor sociale si al altor servicii specifice
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 79713000-5
Critici: R4.1

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 9.517 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestația nr. ........./18.015.........., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ........./19.54.........., formulată de către SC ......... SRL, reprezentată legal prin ..............., în calitate de Administrator, cu sediul în ........., str. Plevnei nr. 2, județul ........., având Cod Unic de Înregistrare ......... și număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerțului ........., referitoare la atribuirea prin procedură proprie simplificată a contractului de servicii având ca obiect „.........”, inițiată de ........ ........., în calitate de achizitor, cu sediul în ........., str. ............. nr. 30, județul ........., s-a solicitat: a) anularea comunicării nr. 669/12.05.......... și a celorlalte acte subsecvente ca netemeinice și nelegale; b) obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei prezentate de către ........ și respectarea prevederilor legale în vigoare; CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul SC ......... SRL reclamă modalitatea de evaluare a ofertei declarate câștigătoare în cadrul prezentei proceduri. În fapt, SC ......... SRL precizează că prin adresa nr. 669/12.05.......... i-a fost comunicat rezultatul procedurii, respectiv faptul că oferta sa a fost declarată admisibilă dar nu a fost câștigătoare întrucât tariful ofertat, de 9,90 lei/h/agent fără TVA, este mai mare decât al ofertei declarate câștigătoare, respectiv 8,89 lei/h/agent fără TVA. În acest sens contestatorul arată că prețul ofertat de câștigător este unul neobișnuit de scăzut, în opinia acestuia ............... neluând 1

§ 2

în calcul elemente ce stau la baza formării prețului, după cum urmează: - Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit prin HG nr. 1/......... la 1.450 lei pentru un program complet de lucru de 166 ore în medie pe lună; - Prevederile codului muncii care stabilesc durata zilnică a timpului de lucru precum și cuantumul sporurilor pentru munca prestată în timpul nopții. Prin urmare, contestatorul consideră că achizitorul nu a verificat calculul detaliat al ofertei declarate câștigătoare, mai ales că, la momentul deschiderii ofertelor acesta nu a depus documente justificative care să ateste că primește ajutor de la stat în baza documentelor încheiate conform Legii nr. 76/2002. Un alt aspect criticat de contestator se referă la faptul că, achizitorul a desemnat câștigător un ofertant care nu a prezentat documentele care să justifice experiența similară, așa cum a fost solicitat în documentația de atribuire. Totodată contestatorul învederează că în cadrul ofertei câștigătoare au fost constatate nereguli în privința constituirii garanției de participare, ............... prezentând un ordin de plată a cărui valabilitate este incertă dat fiind că la deschiderea ofertelor achizitorul a avut confirmarea că banii pentru garanție de participare nu sunt intrați în cont, aceștia intrând la câteva zile după data și ora deschiderii ofertelor Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ............ ......... a inițiat, la data de ........., conform anunțului de publicitate nr. 89364, achiziția de „.........”, cu o valoare de 221.955 lei. Ca un aspect preliminar, Consiliul are în vedere, în soluţionare, dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”. Verificând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată că, potrivit Anunțului Publicitate nr. 89364/........., publicat în SEAP, serviciile ce urmează a fi prestate sunt ......... în cadrul ......... ........., având codul de clasificare CPV 79713000-5 „.........”, valoarea estimată a contractului fiind de 221.955 lei, fără TVA, deci sub pragul de 3.334.050 lei, prevăzut de art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, care dispune că „Procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege se aplică în cazul atribuirii contractelor de achiziţie publică/acordurilor-cadru a căror valoare estimata, fără TVA, este egală sau mai mare decât următoarele praguri valorice: … c) 3.334.050 lei, pentru contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru de servicii care au ca obiect servicii sociale şi alte servicii specifice, prevăzute în anexa nr. 2”. Totodată, Consiliul constată că în anexa nr. 2 la Legea nr. 98/2016, codul CPV 79713000-5 al respectivei proceduri de atribuire se regăsește la secțiunea „Servicii de investigație și de siguranță, Servicii de siguranță, Servicii de monitorizare a sistemelor de alarmă, ........., Servicii de supraveghere, Servicii de localizare, Servicii de localizare a transfugilor, Servicii de patrulare, Servicii de eliberare de ecusoane de identificare, 2

§ 3

Servicii de anchetare și Servicii de agenții de detectivi – 79700000-1 la 79721000-4 Servicii de investigație și de siguranță”. Procedura contestată în prezenta cauză a fost organizată de către MUZEUL DE ISTORIE ......... prin aplicarea dispozițiilor art. 101 alin. (2) din HG nr. 395/2016, respectiv procedură simplificată proprie. În aceste condiții, Consiliul reține că, referitor la contestațiile privind proceduri de atribuire a contractelor de achiziție publică din categoria celor incluse în anexa nr. 2, a căror valoare este mai mică decât cea prevăzută la art. 7 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, legiuitorul nu i-a acordat competenţă de soluţionare. Astfel, Consiliul nu poate fi investit, în mod legal, cu soluționarea contestației depuse de SC ......... SRL. În acest sens este și Punctul de vedere al ANAP concretizat în adresa transmisă CNSC cu nr. 9330/9841/24.11.2016 potrivit căruia ”procedura simplificată proprie nu este echivalentă procedurii simplificate și nu reprezintă o procedură de atribuire în sensul Legii nr. 98/2016, respectiv al Legii nr. 99/2016. Totodată, având în vedere prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedurile de atribuire (astfel cum acestea sunt definite la art. 3 alin. (1) lit.c) din legea menționată anterior), apreciem că nu intră în competența de soluționare a Consiliului contestațiile cu privire la procedurile simplificate proprii”. În consecinţă, dat fiind faptul că normele de competenţă sunt de ordine publică, părţile neputând deroga de la acestea, în sensul extinderii competenţei materiale a Consiliului la soluţionarea de contestaţii pentru proceduri nereglementate sau exceptate de la prevederile Legii nr. 98/2016, privind achiziţiile publice, Consiliul, făcând aplicarea art. 135 Cod procedură civilă, raportat la interpretarea ipotezei art. 132 din cod, va transmite contestația formulată de SC ......... SRL împreună cu dosarul constituit, instanţei de judecată competentă. Date fiind cele ce preced, în conformitate cu prevederile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, care dispune: „Contestaţiile care nu intră în competenţa de soluţionare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanţa de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicţională competent”, Consiliul va declina competenţa de soluţionare a contestaţiei către TRIBUNALUL ......... - SECŢIA CIVILĂ, pe raza căruia îşi are sediul autoritatea contractantă. Soluţia declinării cauzei se impune, aceasta fiind în deplină concordanţă şi cu art. 21 alin. (1) din Constituţia României, republicată, şi cu art. 6 paragr. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, ratificată prin Legea nr. 30/1994, permiţând accesul neîngrădit şi efectiv al contestatorului la judecarea cauzei de către instanţa judiciară competentă. Raportat la cele stabilite mai sus, Consiliul nu va proceda la analizarea fondului cauzei, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, 3

§ 4

CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 12 coroborate cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016 și cu prevederile art. 132 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, declină competența de soluționare a contestației depuse de către SC ......... SRL în contradictoriu cu .......... ........., către TRIBUNALUL ......... – SECȚIA CIVILĂ, cu sediul în ........., b- dul. ............ nr. 12, judetul .......... Dispune trimiterea de îndată a dosarului către această instanță judecătorească, potrivit art. 132 alin. (3) din noul Cod de procedură civilă. Fără cale de atac. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ......... ......... .......... 4