AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_3780

BO2017_3780

Respinge
2017Fonduri: NeidentificateProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 90921000-9
Critici: RA, R6

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 11.175 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia înregistrată la Consiliu cu nr. 20661/24.05.2017, înaintată de SC … SRL, cu sediul în …, având CUI …., înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. …, formulată împotriva comunicării nr. 1486/AP/08.05.2017, emisă de …., cu sediul în …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect “Servicii de dezinsecție și deratizare”, s-a solicitat: - anularea adresei nr. “148/AP/08.05.2017”, precum și a tuturor comunicărilor ulterioare; - reevaluarea ofertei, prin solicitarea de clarificări asupra modului de prezentare a documentelor încărcate în SEAP; - anularea procedurii de atribuire pentru încălcarea dreptului de a fi tratat în mod egal și nediscriminatoriu. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care SC …. SRL, în calitate de operator economic participant la procedura indicată mai sus, a criticat decizia autorității contractante de a respinge oferta sa ca inacceptabilă, solicitând cele menţionate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea învederează Consiliului că a transmis notificarea prealabilă în data de 15.05.2017, însă autoritatea contractantă nu a comunicat niciun răspuns. Petenta precizează că notificarea a fost postată în SEAP, în termenul menționat de autoritatea contractantă în cuprinsul comunicării nr. 1486/AP/08.05.2017. 1

§ 2

Prin adresa nr. 21021/1757-C4/29.05.2017, Consiliul a înştiinţat autoritatea contractantă despre depunerea contestaţiei de către SC …. SRL, solicitând punctul său de vedere cu privire la excepția tardivității introducerii contestației, excepție ridicată din oficiu de către Consiliu, raportat la prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016, având în vedere că notificarea prealabilă a fost înaintată autorității contractante în data de 15.05.2017, iar contestația a fost transmisă la Consiliu în data de 24.05.2017. Autoritatea contractantă a transmis punctul său de vedere nr. 2040/AP/15.05.2017, înregistrat la Consiliu cu nr. 22300/07.06.2017, prin care solicită respingerea contestației ca inadmisibilă, deoarece notificarea prealabilă a fost postată la Secțiunea “Întrebări” a platformei SEAP, respectiv cu nerespectarea prevederilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 101/2016. Autoritatea contractantă susține că SC … SRL nu a notificat-o conform prevederilor legale, ci doar a încărcat în SEAP un răspuns, fără ca acesta să fie solicitat de comisia de evaluare. Referitor la tardivitatea depunerii contestației la Consiliu, autoritatea contractantă solicită admiterea excepției, ridicată din oficiu de Consiliu, deoarece petenta a depășit cele 5 zile în intervalul cărora putea fi promovată aceasta (19.05-23.05.2017), și anume în data de 24.05.2017. Prin adresa nr. 21004/1757-C4/29.05.2017, Consiliul a solicitat contestatoarei ca, în termen de 3 zile de la primirea adresei, să transmită punctul său de vedere cu privire la excepția tardivității introducerii contestației, excepție ridicată din oficiu de către Consiliu, raportat la prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 101/2016, având în vedere că, notificarea prealabilă a fost înaintată autorității contractante în data de 15.05.2017, iar contestația a fost transmisă la Consiliu în data de 24.05.2017. Contestatoarea a răspuns prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 21669/31.05.2017, prin care precizează că “din eroare, a contorizat zilele de weekend ca fiind zile ce se scad din termenul de contestare impus, fiind zile în care, în mod legal, nu se lucrează în cadrul companiei”. Procedând la soluţionarea contestaţiei, prin raportare la prevederile legale aplicabile în materia achiziţiilor publice, Consiliul are în vedere dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond, iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, motiv pentru care va proceda, mai întâi, la soluţionarea excepţiei tardivităţii contestaţiei, raportat la prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, conform cărora: „(1) Persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4), precum şi oricare persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de 2

§ 3

măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: b) 5 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică, achiziţie sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz. (2) Termenul de contestare prevăzut la alin. (1) se calculează după cum urmează: a) începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă a răspunsului autorităţii contractante în sensul că nu urmează să revoce actele emise sau să adopte măsuri de remediere; b) începând cu ziua următoare împlinirii termenului prevăzut la art. 6 alin. (4), când autoritatea contractantă nu a transmis un răspuns; (…) c) începând cu ziua următoare împlinirii termenului prevăzut la art. 6 alin. (5), când autoritatea contractantă a transmis un răspuns în sensul că urmează să adopte măsuri de remediere”. Din probele administrate la dosarul cauzei, rezultă că SC … SRL critică decizia autorității contractante de a respinge oferta sa, ca inacceptabilă. Consiliul constată că autoritatea contractantă … a iniţiat o procedură de atribuire a contractului având ca obiect “servicii de dezinsecție și deratizare”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. 403432/14.04.2017. Conform anunțului de participare simplificat și a documentaţiei de atribuire, valoarea estimată a procedurii este de 82.383 lei fără TVA, deci sub pragul valoric în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, de 600.129 lei, prag prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016, act normativ în baza căruia se desfășoară prezenta procedură de atribuire. Astfel, luând în considerare valoarea estimată a contractului în cauză aflată sub pragul de 600.129 lei, prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016, şi tipul acestuia (contract de servicii), Consiliul constată că termenul pe care îl avea la dispoziţie SC … SRL pentru a ataca actul menţionat anterior era de 5 zile de la data luării la cunoştinţă despre conţinutul acestuia, fiind aplicabile în acest caz dispoziţiile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016. Dispoziţiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 101/2016, mai sus invocat, prevăd: În termen de 3 zile, calculat începând cu ziua următoare primirii notificării prealabile, autoritatea contractantă transmite un răspuns prin care comunică dacă urmează sau nu să adopte măsuri de remediere a pretinsei încălcări. Din probele administrate la dosarul cauzei rezultă faptul că SC … SRL a formulat notificare în data de 15.05.2017. De asemenea, 3

§ 4

Consiliul constată că autoritatea contractantă nu a formulat un răspuns în interiorul termenului de 3 zile, impus de legiuitor la art. 6 alin. (4) din Legea nr. 101/2016. Prin urmare, autoarea contestației trebuia să calculeze termenul de formulare și înaintare a contestației, începând cu ziua următoare împlinirii termenului până la care autoritatea era obligată să formuleze un răspuns. Astfel, termenul de 3 zile în care autoritatea contractantă trebuia să răspundă notificării prealabile (în sensul dacă adoptă sau nu măsuri de remediere) a expirat la 18.05.2017, ora 24.00. Termenul legal de 5 zile, avut la dispoziţie pentru depunerea contestaţiei, calculat potrivit prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, a început să curgă la data de 19.05.2017 şi s-a încheiat la 23.04.2017. Contestaţia formulată de către SC … SRL a fost transmisă, prin fax și prin poștă în data de 24.05.2017, fiind înregistrată la registratura Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 20661/24.05.2017. Consiliul nu poate reține ca întemeiat punctul de vedere al autorității contractante, potrivit căruia prin încărcarea notificării prealabile la secțiunea „Întrebări” a platformei SEAP, aceasta nu a fost transmisă conform dispozițiilor art. 16 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, având în vedere că procedura se desfășoară online, iar metoda poate fi considerată ca fiind un mijloc electronic la care autoritatea are acces. În aceste condiţii, constatând că SC … SRL a formulat tardiv contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 20661/24.05.2017, în temeiul art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite excepţia tardivităţii introducerii contestaţiei, invocată din oficiu. Având în vedere cele de mai sus, Consiliul nu se va mai pronunța asupra fondului cauzei. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, respinge, ca tardiv introdusă, contestaţia formulată de SC … SRL, în contradictoriu cu …. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere, în termen de 10 zile de la 4

§ 5

comunicare potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) și art. 32 din Legea nr. 101/2016. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, … … … Redactată în patru exemplare, conţine cinci pagini. 5