BO2017_3792
RespingeCPV: 45210000-2
Critici: R2
Buletin oficial · acces liber
CPV: 45210000-2
Critici: R2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +40218900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestația nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ........./........., înaintată de SC ......... SRL, cu sediul în ........., ........., ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin ......... - Administrator, împotriva răspunsului la notificarea prealabilă nr. 2641/12.05.........., precum și a rezultatului procedurii ce i-a fost comunicat prin adresa nr. 2543/10.05.........., emise de ........., cu sediul în ........., în calitate de autoritate contractantă în cadrul procedurii simplificate, organizate în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuție de lucrări de construcții grădiniță în ......... în cadrul proiectului Înființare grădiniță cu program prelungit în ........., proiect finanțat din PNDR 2014-2020, SubMăsura 7.2”, cu anunț de participare simplificat nr. ........., publicat în SEAP la data de 05.01.........., s-a solicitat Consiliului .......... CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestația nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ........./........., SC ......... SRL atacă rezultatul procedurii ce i-a fost comunicat prin adresa nr. 2543/10.05.......... în procedura de atribuire arătată, prin care oferta sa a fost respinsă ca neconformă, considerând măsura autorității contractante ca fiind abuzivă. În fapt, contestatoarea susține că, prin adresa nr. 2466 din data de 05.05.........., autoritatea contractantă i-a solicitat următoarea 1
clarificare: "unde în propunerea tehnică depusă se regăsesc fișele tehnice aferente instalațiilor semnalizare detecție incendiu ...", formulare menită să conducă la descalificarea ofertantului, fără ca autoritatea contractantă să țină cont că în fișa de date nu a menționat faptul că "orice omisiune va conduce la declararea ofertei ca neconformă". Față de cererea de clarificări a autorității contractante, contestatoarea subliniază faptul că formularea acesteia ar fi trebuit întocmită astfel încât să nu creeze apariția unui avantaj evident în favoarea unui alt ofertant și implicit un dezavantaj ei, respectându-se astfel art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, "Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat". De asemenea, contestatoarea susține că, potrivit HG nr. 395/2016, răspunsul său se poate încadra, așa cum nu a înțeles autoritatea contractantă, la art. 134 pct. (7b), subliniind faptul că răspunsul nu a modificat prețul total al ofertei și nu a condus la modificarea clasamentului ofertanților participanți la procedura de atribuire. Mai mult de atât, contestatoarea arată că, completările depuse nu se pot cuantifica în valoarea monetară a respectivei omisiuni, iar completarea documentelor nu presupune o diminuare calitativă în comparație cu oferta inițială (conform art. 134 pct. (9d)). Contestatoarea consideră că omisiunea din propunerea sa tehnică a fost completată în termenul solicitat și nu conduce la depunerea unei noi oferte, așa cum este precizat în pct. 8 al art. 134 din HG nr. 395/2016. Contestatoarea susține că, în calitate de ofertant, a răspuns în termenul solicitat, respectând modul de îndeplinire, încadrându-se în prevederile HG nr. 395/2016, a transmis documentele solicitate, iar omisiunea unor fișe tehnice transmise prin răspunsul la solicitarea de clarificări - formulat tendențios, nu influențează în niciun fel modificarea valorică a propunerii financiare sau propunerii tehnice (fapt care ar fi determinat respingerea ofertei așa cum sunt prezentate în HG nr. 395/2016 la art. 134 lit. 6). Totodată, contestatoarea subliniază și faptul că echipamentele pentru care s-au cerut clarificări sunt conforme normelor și normativelor în vigoare, autorizate și acceptate de ISU, organism care certifică și atestă agenții economici privind proiectarea, comercializarea și instalarea sistemelor de semnalizare detecție incendiu și efracție, considerând că decizia privind excluderea ofertei sale ca fiind neconformă, din această cauză, este echivalentă cu negarea autorizației/atestatelor emise de ISU. Contestatoarea solicită să se respecte „Legea nr. 209/2016” și HG nr. 395/2016, și să se încadreze în cerințele caietului de sarcini și a fișei de date, în care nu s-a precizat care documente sunt obligatorii (sau a căror lipsă este eliminatorie) și care documente se pot completa, nemenționându-se nicăieri în cuprinsul acestora "lipsa unui document atrage după sine declararea ofertei ca fiind neconformă". Mai mult, în caietul de sarcini, "NOTE" - pct. b) se menționa faptul că: "În cazul în care pe parcursul evaluării ofertelor se constată faptul că anumite elemente ale propunerii tehnice sunt inferioare sau nu 2
corespund cerințelor prevăzute în caietul de sarcini autoritatea contractantă își rezervă dreptul de a respinge oferta în cauză" – ceea ce nu se poate afirma în cazul ofertei sale. Contestatoarea mai arată că, tot în caietul de sarcini se menționa: "În aplicarea art. 215, alin. (5) din Legea nr. 98/2016, Oferta este neconformă dacă este lipsită de relevanță față de obiectul contractului, neputând în mod evident satisface, fără modificări substanțiale, necesitățile și cerințele autorității contractante indicate în documentele
achiziției, inclusiv în situația în care oferta nu respectă specificațiile tehnice și/sau condițiile financiare", iar în caz contrar, caietul de sarcini și fișa de date pot fi considerate viciu de procedură. Astfel, contestatoarea consideră măsura autorității contractante ca fiind abuzivă, de natură să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui alt ofertant și, drept urmare, solicită îndreptarea erorilor comise prin încălcarea articolelor menționate. Prin adresa nr. 2864/23.05.........., înregistrată la CNSC sub nr. 20415/23.05.........., autoritatea contractantă a transmis Consiliului punctul de vedere la contestație pe care o apreciază ca nefondată. Autoritatea contractantă susține că, în cadrul fișei de date, cap. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice este specificat în mod expres având caracter obligatoriu pentru toți ofertanții participanți la procedură precizarea: „Propunerea tehnică elaborată de ofertant va respecta în totalitate cerințele prevăzute în caietul de sarcini. Propunerea tehnică trebuie să reflecte asumarea de către ofertant a tuturor cerințelor/obligațiilor prevăzute în caietul de sarcini” și așa cum reiese din această precizare, cerințele prevăzute în caietul de sarcini trebuiau respectate în totalitatea lor nelăsând loc la interpretări de genul că unii ofertanți au dreptul și opțiunea de a respecta, fie și parțial aceste cerințe, eliminând astfel premisele încălcării tratamentului egal față de participanții la procedură. Autoritatea contractantă arată că aceste cerințe au la bază documentația tehnică atașată în SEAP constând în caietul de sarcini, proiect tehnic și liste de cantități, cerințe care au rolul de a demonstra capacitatea ofertanților de înțelegere a soluțiilor tehnice propuse, precum și a categoriilor de lucrări ce trebuie executate. Astfel, autoritatea contractantă precizează că fișierul atașat în SEAP: „9.1_PT_Liste de cantități.pdf.p7s" conține următoarele fișe tehnice: -fișă tehnică nr.3.1-centrală avertizare incendiu-pag. 381; -fișă tehnică nr.3.2-detector adresabil fum/temperatură-pag. 382; -fișă tehnică nr.3.3-soclu detector-pag. 383; -fișă tehnică nr.3.4-buton manual incendiu-pag. 384; -fișă tehnică nr.3.5-sirena de exterior-pag. 385; -fișă tehnică nr.3.6-sirena de interior-pag. 386; -fișă tehnică nr.3.7-acumulator 12V/7A-pag. 387, care nu s-au regăsit și în propunerea tehnică a ofertantului SC ......... SRL, fiind prezentate ulterior, în urma solicitării de clarificări. 3
De asemenea, autoritatea contractantă menționează că sunt de reținut și precizările cu caracter obligatoriu menționate în caietul de sarcini, pagina 116, după cum urmează: „Caietul de sarcini face parte integrantă din documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei și constituie ansamblul cerințelor pe baza cărora se elaborează de către ofertant propunerea tehnică. Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice”. În acest sens, orice ofertă prezentată va fi luată în considerare, dar numai în măsura în care propunerea tehnică se înscrie în limitele cerințelor din caietul de sarcini. Ofertarea de lucrări cu caracteristici tehnice care nu corespund caracteristicilor tehnice prevăzute în caietul de sarcini atrage descalificarea ofertantului. În aplicarea art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, „oferta este considerată neconformă dacă este lipsită de relevanță față de obiectul contractului neputând în mod evident satisface, fără modificări substanțiale, necesitățile și cerințele autorității contractante indicate în documentele achiziției, inclusiv în situația în care oferta nu respectă specificațiile și/sau condițiile financiare”. Autoritatea contractantă subliniază faptul că, susținerea contestatoarei că oferta sa nu poate fi descalificată deoarece nu a menționat în fișa de date faptul că "orice omisiune va conduce la declararea ofertei ca neconformă", este o dovadă fără echivoc a recunoașterii faptului că lipsa fișelor tehnice ce cuprind toate caracteristicile tehnice echipamentelor de semnalizare și detecție incendiu din propunerea tehnică depusă inițial reprezintă o omisiune care în cazul propunerilor tehnice conduce la declararea ofertei ca neconformă. Față de cele susținute, autoritatea contractantă consideră că a adus argumente suficiente în susținerea legalității deciziei luate de către comisia de evaluare în privința ofertei depuse de SC ......... SRL, apreciind ca nefondată contestația depusă de acesta și găsește oportună emiterea unei decizii favorabile continuării procedurii. Faţă de susţinerile părţilor şi de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: Pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect „Execuție de lucrări de construcții grădiniță în ......... în cadrul proiectului Înființare grădiniță cu program prelungit în ........., proiect finanțat din PNDR 2014-2020, SubMăsura 7.2”, ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată online, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ......... din 05.01.........., precum și a documentației de atribuire. Preliminar, Consiliul constată că SC ... SRL și SC ......... SRL au mai formulat contestații la CNSC, ce au fost soluționate de Consiliu, în sensul admiterii lor, prin Decizia nr. 805/........./776-......... din data de 13.04.........., autoritatea contractantă fiind obligată să reanalizeze oferte depuse de acești ofertanți. Decizia privind rezultatul procedurii de atribuire, i-a fost comunicată SC ......... SRL prin adresa nr. 2543/10.05.........., în care se 4
arată că oferta acestei societăți a fost respinsă ca neconformă, în baza art. 214 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, deoarece prin răspunsul la clarificări a completat oferta tehnică inițială. Împotriva acestui rezultat, SC ......... SRL a înaintat Consiliului contestația de față (îndeplinind procedura notificării prealabile, stabilită la art. 6 din Legea nr. 101/2016), solicitând anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii și a răspunsului la notificarea sa prealabilă și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei sale. Preliminar analizării aspectelor sesizate de contestatoare, este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini, formularele necesare și modelul contractului de lucrări, la care se adaugă clarificările postate în SEAP, nu a fost contestată de niciun operator economic, drept pentru care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, inclusiv pentru contestatoare. La acest moment, nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016. În concluzie, documentația acceptată implicit de ofertanți le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016 – ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, precum și art. 123 alin. (1) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 – ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Prin depunerea ofertelor la procedură, se înțelege că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (relevantă în acest sens este decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal). Analizând prezenta cauză, Consiliul constată că motivele de respingere a ofertei contestatoaree, au fost următoarele: „... v-a solicitat prin adresa postată în SEAP nr. 2466/05.05.......... să precizați unde în oferta tehnică depusă se regăsesc fișele tehnice aferente instalațiilor semnalizare detecție incendiu astfel cum au fost solicitate în documentația de atribuire (...) deoarece acestea nu au fost regăsite în oferta tehnică depusă inițial pe SEAP (...) adresa nr. 100 din data de 09.05.......... prin care ați transmis fișele tehnice lipsă din propunerea tehnică depusă inițial aferente instalațiilor semnalizare detecție incendiu. Astfel nu ați răspuns la solicitarea de clarificări (...) completările la oferta tehnică nu se încadrează în categoria viciilor de formă sau corectări ale unor abateri tehnice minore, deoarece sunt omisiuni din oferta tehnică a căror completare nu este susținută în mod neechivoc de sensul și conținutul altor informații (...) și nu reprezintă abateri tehnice minore 5
respectiv acele omisiuni/abateri din propunerea tehnică care pot fi completate/corectate într-un mod care nu conduc la depunerea unei noi oferte, așa cum este precizat la art. 134, 135 din HG nr. 395/2016”. Totodată, Consiliul are în vedere că lipsa fișelor tehnice (3.1 – 3.7) aferente instalațiilor semnalizare detecție incendiu au făcut obiectul corespondenței de clarificare, respectiv, prin adresa nr. 2466/05.05.........., autoritatea contractantă i-a solicitat contestatoarei SC ......... SRL să precizeze unde în oferta tehnică prezentată se regăsesc fișele tehnice așa cum au fost solicitate în documentația de atribuire, la care contestatoarea a transmis adresa nr. 100/09.05.......... cu următorul răspuns: „... transmitem în termenul solicitat, următoarele documente: fișele tehnice aferente instalațiilor semnalizare detecție incendiu; precizăm producătorii echipamentelor ofertate, corespunzători, pentru fiecare fișă tehnică (...)”. Referitor la motivul de respingere, Consiliul are în vedere următoarele informații ce se regăsesc în cadrul documentației de atribuire (cap. IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice din fișa de date preluate și în cap. III - Propunerea tehnică din caietul de sarcini): „Propunerea tehnică va conține: 1. Prezentarea modului de realizare a lucrărilor (planul propus) (Formular nr. 7) care va descrie (...). 2. Listele cu cantități de lucrări, fișele tehnice și formularele completate conform caietului de sarcini, inclusiv pentru organizarea de șantier (...)”. Prin urmare, în vederea elaborării unei oferte care să respecte conținutul documentației de atribuire, ofertanții aveau obligația de a prezenta în cadrul ofertelor prezentate și fișele tehnice aferente echipamentelor, inclusiv fișele tehnice aferente instalațiilor semnalizare detecție incendiu care conțin informații privind îndeplinirea specificațiilor tehnice solicitate ale fiecărui echipament, respectiv: fișa tehnică nr. 3.1 - centrală avertizare incendiu; fișa tehnică nr. 3.2 – detector adresabil fum/temperatură; fișa tehnică nr. 3.3 – soclu detector; fișa tehnică nr. 3.4 – buton manual incendiu; fișa tehnică nr. 3.5 – sirenă de exterior; fișa tehnică nr. 3.6 – sirena de interior; fișa tehnică nr. 3.7 – acumulator 12V/7A. Prin acceptarea fișelor tehnice prezentate de contestatoare, în răspunsul la solicitarea de clarificări, de confirmare a caracteristicilor tehnice solicitate, autoritatea contractantă ar fi încălcat principiile nediscriminării și tratamentului egal prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016. Prin prezentarea unei oferte fără a ţine seama de cerințele explicite ale caietului de sarcini, contestatoarea şi-a asumat riscul ca oferta să-i fie respinsă. Prin urmare, Consiliul consideră corectă respingerea ofertei prezentată de contestatoare pentru neprezentarea fișelor tehnice 6
aferente instalațiilor semnalizare detecție incendiu care să confirme îndeplinirea caracteristicilor solicitate. În sprijinul celor reținute de Consiliu sunt următoarele prevederi legale ale Legii nr. 98/2016: - art. 75: „Ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informaţiile şi cerinţele prevăzute în documentele achiziţiei (...)”; - art. 154: „Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire”; și respectiv ale HG nr. 395/2016: - art. 20 alin. (2) și (10): „(2) Documentaţia de atribuire conţine orice cerinţă, criteriu, regulă şi alte informaţii necesare pentru a asigura ofertantului/candidatului o informare completă, corectă şi explicită cu privire la modul de aplicare a procedurii de atribuire. (10) Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante”; - art. 123 alin. (1): „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire (...)”; - art. 127 alin. (1) lit. f): „Comisia de evaluare are următoare atribuţii: f) verificarea conformităţii propunerilor tehnice ale ofertanţilor cu prevederile caietului de sarcini”; - art. 133 alin. (1) și (2): „(1) Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. (2) Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerinţelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv”; - art. 137 alin. (3): „În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini (...)”. De asemenea, Consiliul are în vedere decizia civilă nr. 3274 din 24 septembrie 2012 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, care a statuat că, în materia achiziţiilor publice, operatorii economici trebuie să manifeste o diligenţă sporită în privinţa cerinţelor legale şi a celor cuprinse în documentaţia de atribuire, astfel că, în condiţiile în care nu au uzat de dreptul de a contesta anumite cerinţe precizate în cuprinsul documentaţiei de atribuire, au acceptat să se supună rigorilor acestora. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, va respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de SC ......... SRL, în contradictoriu cu .......... 7
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de SC ......... SRL, în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ........ ..-......... ... ... 8