AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_3881

BO2017_3881

Respinge
2017Fonduri: PropriiLicitatie deschisa
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 77211400-6 ; 77211500-7
Critici: R2.2.3

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 30.966 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6 Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestaţia nr. ........./......... înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ........./........., depusă de ......... SRL, în calitate de lider al asocierii ......... SRL – ..... SRL, cu sediul în ........., b- dul ..., ........., și adresă de corespondență în ........., înregistrată la ORC sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată prin ........., privind procedura de licitație deschisă online, organizată în vederea atribuirii acordului-cadru de servicii având ca obiect „Acord- cadru pentru servicii de DEFRISARI ARBORI, TOALETARI ARBORI, SCOS CIOATE SI RADACINI” pe raza administrativ teritoriala a ...”, organizată de ........., cu sediul în ........., ...., ........., în calitate de autoritate contractantă, contestatorul a solicitat: 1.în principal, anularea adresei nr. 4567/25.04.......... (comunicare intermediară) și implicit a deciziei de respingere a ofertei ca neconformă și, în consecință, continuarea procedurii de atribuire a acordului-cadru prin luarea în considerare și a ofertei sale 2. în subsidiar, anularea procedurii de achiziție publică, întrucât aceasta nu mai poate continua fără a fi încălcate principiile consacrate de Legea nr. 98/2016. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzelor de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de față, prin care ......... SRL, în calitate de lider al asocierii ......... SRL – ..... SRL reclamă decizia autorității contractante referitoare la rezultatul evaluării ofertelor, apreciindu-l nelegal, din considerentele expuse, pe larg, în cele ce urmează. 1

§ 2

În fapt, contestatorul ......... SRL, în calitate de lider al asocierii ......... SRL – ..... SRL, apreciind că evaluarea ofertelor tehnice a fost realizată prin aplicarea unui formalism excesiv, cu încălcarea principiilor nediscriminării, transparenței, proporționalității, arată următoarele: În ceea ce privește motivul de respingere a ofertei ca neconformă, contestatorul arată că în mod incorect autoritatea contractanta a considerat că prin răspunsul la clarificări, s-a modificat oferta tehnică, dat fiind că societatea sa nu a modificat niciodată oferta tehnică, oferta ce conține personalul de execuție si calificările aferente acestuia, utilajele și mijloacele de transport aferente executării contractului conform cerințelor fișei de date a achiziției și caietului de sarcini. În acest sens, arată că graficul de execuție așa cum a fost solicitat prin punctul IV/4.1 din fișa de date a achiziției și caietul de sarcini, nu prevedea și nu prevede obligativitatea ofertanților de a menționa în acest grafic cantitățile ce urmează a fi executate, cu atât mai mult cu cât autoritatea contractantă nu are de unde să cunoască aceste cantități, întrucât aceste servicii se fac cu avize de specialitate care sunt emise de alte instituții (Primăria Municipiului ......... cu acordul Ministerului Mediului, Apelor si Pădurilor). Mai precizează că societatea sa a depus un grafic de execuție care cuprindea denumirea operațiunilor, perioadele de execuție, personalul și utilajele aferente activităților desfășurate și cantitatea ce urma a fi executată anual, cu toate că nimeni nu poate cunoaște la acest moment care va fi cantitatea pentru care autoritatea contractantă va obţine avize de toaletare/defrișare. La solicitarea autorității contractante, s-a menționat că graficul de execuție a fost întocmit pentru o perioadă de doi ani și s-a ținut cont de perioadele optime de execuție a acestor servicii, fiind prevăzute utilajele și personalul pentru execuția acestor servicii. În ceea ce privește cantitățile, s-a ținut cont de cantitățile celor 2 ani însă, din eroare, în coloana privind cantitățile s-au menționat cantitățile anuale estimate. În continuare, contestatorul menționează că propunerea sa financiară a fost întocmită luând în considerare cantitățile estimate maxime de către autoritatea contractantă. Astfel, apreciază că oferta sa tehnica trebuia să fie analizată în integralitatea sa și coroborat cu propunerea financiară pentru ca autoritatea contractantă să poată să concluzioneze dacă această ofertă este sau nu conformă, considerând ca fiind de la sine înțeles că toate resursele menționate în oferta tehnică (personal, utilaje, mijloace de transport, logistica etc.) urmează a fi disponibile pentru derularea întregului acord-cadru în conformitate cu viitoarele contracte subsecvente și în condițiile impuse de autoritatea contractantă. Contestatorul susține că, dintr-un formalism excesiv, autoritatea a declarat oferta sa neconformă, încălcând astfel principiile consacrate de legislația achizițiilor publice. În sprijinul argumentelor expuse în motivare, contestatorul invocă jurisprudența în materie, concluzionând că prin respingerea, pe acest considerente, a ofertei, reprezintă o atitudine abuzivă a autorităţii 2

§ 3

contractante, prin declararea unei oferte ca fiind neconformă, pentru anumite aspecte minore, raportat la complexitatea de ansamblu a ofertei şi la multitudinea de date pretinse de aceasta. Mai mult, contestatorul arată că, în situația în care s-ar considera că graficul de execuție a fost modificat, această modificare este una minoră și prevăzută în excepția consacrată de art. 134 alin. (8) din HG nr. 395/2016. De asemenea, în opinia sa, nu se poate reține că situația ofertei sale se circumscrie excepțiilor prevăzute de art. 134 alin. (9) din același act normativ, întrucât nu se află în niciuna dintre situațiile enumerate de acest text de lege. Referitor la mențiunea autorității că presupusa modificare nu ar putea fi considerată o abatere tehnică minoră invocând lit. a) si e) din art. 134 alin. (9) HG 395/2016, contestatorul arată că litera a) prevede o modificare „teoretica in valoare monetara" care depășește 1% din prețul total al ofertei – ceea ce nu este cazul întrucât oferta nu a fost decriptată și nici modificată în niciun fel, nefiind îndeplinite nici condițiile prevăzute la litera e) dat fiind că autoritatea contractantă nu a prevăzut obligativitatea ofertanților de a menționa în graficul de execuție cantitățile ce urmează a fi executate. Mai mult, deși în răspunsul la clarificări nr. 801/31.03.......... autoritatea menționează "puteți utiliza si informațiile din anexa de la formularul de oferta (denumire lucrare) de pot fi găsite in cadrul formularelor din SEAP", aceasta anexă reprezintă un centralizator de prețuri și nicidecum un model de grafic de execuție. Referitor la capătul de cerere privind anularea procedurii, contestatorul învederează următoarele: Prin solicitarea de clarificări nr. 33/19.01.......... înregistrată la autoritate cu nr. 467/19.01.........., a adresat următoarea întrebare „Conform caietului de sarcini punctul 3: resurse umane - ofertanții trebuie să facă dovada faptului că dispun de cel puțin următorul personal de specialitate necesar îndeplinirii contractului: inginer silvic = min. 1, responsabil SSM = min. 1, alpiniști utilitari = min. 1 si personal auxiliar - modul de declarare al personalului auxiliar rămâne la latitudinea ofertantului. Acesta din urma având obligația de a aloca resursele umane necesare activităților conform caietului de sarcini și pe baza graficului de prestare a activităților". La aceasta solicitare de clarificare autoritatea contractantă a răspuns prin adresa nr. 630/25.01..........: "Ofertanții trebuie sa facă dovada faptului ca dispun de cel puțin următorul necesar îndeplinirii contractului A) de specialitate • inginer silvic = min. 1 • responsabil SSM = min. 1 • alpiniști utilitari = min. 1 B) auxiliar • mecanici = min. 4 • fasonator mecanic = min 2 • conducători auto = min.4 • muncitori = min. 24 3

§ 4

Ofertanții trebuie să asigure minim 4 (patru) echipe, component unei echipe fiind: alpiniști utilitari, fasonator mecanic, muncitori, conducători auto, mecanic.” Având în vedere acest răspuns, prin solicitarea de clarificări nr. 70/27.01.......... înregistrata la autoritate cu nr. 726/27.01.........., contestatorul arată că a adresat următoarea întrebare: "Vă rugăm să ne clarificați dacă se modifică condițiile de calificare din caietul de sarcini (punctul 3) și fișa de date? iar din răspunsul autorității reiese că ofertanții trebuie să facă dovada faptului că dispun de cel puțin 4 alpiniști utilitari și 4 fasonatori mecanic". Autoritatea contractantă a răspuns prin adresa nr. 804/31.01.......... că se va respecta documentația de atribuire inclusiv răspunsurile la solicitările de clarificări. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări invocată de către operatorul economic, autoritatea contractantă a detaliat/clarificat necesarul de resurse umane/tehnice. Mai mult decât atât, arată că, în acest moment, din cauza abordării unui formalism excesiv cu încălcarea principiilor nediscriminării, transparentei, proporționalității, in procedura de atribuire a mai rămas doar un operator economic toți ceilalți fiind descalificați, contractul urmând a fi atribuit fără respectarea criteriilor de atribuire (prețul cel mai scăzut). În punctul de vedere transmis prin adresa nr. 6402/25.05.........., înregistrată la CNSC sub nr. 20845/26.05.........., raportat la criticile din cuprinsul contestației ......... SRL, în calitate de lider al asocierii ......... SRL – ..... SRL, ......... arată următoarele: În scrisoare de comunicare nr 4567/25.04.......... sunt descrise clar, concis și concret motivele care au stat la baza deciziei comisiei de evaluare cu privire la declararea ofertei asocierii ca fiind neconformă, din punct de vedere tehnic; astfel în conformitate cu prevederile fișei de date capitolul IV- 4.1 "Modul de prezentare al propunerii tehnice" - în cadrul acesteia trebuie prezentat de către toți ofertanții "Graficul de prestare a serviciilor in conformitate cu cerințele caietului de sarcini"; pe parcursul derulării procedurii, respectiv până la termenul limită de depunere a ofertelor, autoritatea contractantă, ca urmare a unei solicitări de clarificări primită din partea unui posibil ofertant o postat, în temeiul principiilor transparentei și tratamentului egal, în SEAP la secțiunea "Documentații, clarificări și decizii" notificarea nr. 801/31.01.......... prin care a clarificat/detaliat aspectele legate de modul de prezentare al Graficului de prestare servicii, după cum urmează: „Se va respecta documentația de atribuire, respectiv întocmirea graficului de prestare a serviciilor în funcție de operațiunile/lucrările implicate în cadrul prezentei proceduri (conform caiet sarcini) în corelare cu resursele implicate (umane/tehnice/financiare), toate încadrate în plafoanele impuse prin documentația de atribuire (valoare maxima și perioada de desfășurare a acordului-cadru). Puteți utiliza și informațiile din anexa de la formulând de oferta (denumire lucrare) ce pot fi găsite în cadrul Formularelor din SEAP”. Având în vedere graficul prezentat de contestator în propunerea tehnică, comisia de evaluare a constatat că acesta nu respectă documentația de atribuire, inclusiv răspunsurile la clarificări, drept pentru 4

§ 5

care i-a transmis ofertantului următoarea solicitare de clarificări nr. 1818/27.02..........: „Pe parcursul procesului de analiză și verificare a ofertei depuse (...) comisia de evaluare vă solicită următoarele: Să clarificați modul de îndeplinire al obligativității prezentării graficului de prestare, conform documentației de atribuire, inclusiv a răspunsurilor la solicitările de clarificări; motivăm această solicitare dat fiind faptul că în graficul prezentat apar doar cantitățile estimate valabile pentru anul ........., iar la cantitățile aferente arborilor cu diam. 50-80 apare cantitatea de 190 în loc de 160 Termen de răspuns în data de 01.03.........., orele 09:00” La această solicitare, ofertantul a răspuns astfel: „Graficul a fost întocmit pe 24 de luni. In cadrul graficului s-a ținut cont de perioadele optime de execuție a prestațiilor. La întocmirea graficului s-a ținut cont de cantitățile celor 2 ani, dar în coloana de cantitate nu s-a cumulat anul 2. Va anexam graficul cu cantitățile cumulate. Menționam ca utilajele și personalul pus la dispoziție sunt stipulate in ultima rubrica a graficului de execuție, in propunerea tehnica pentru cei 2 ani si pentru cantitățile totale previzionate cerute de autoritatea contractanta. Referitor la cantitățile aferente arborilor cu d=50-80 cm cantitatea pe anul 1 este de 160 buc. Graficul de execuție prin desfășurarea lui a ținut cont de cantitățile estimate de autoritatea contractanta pe cei doi ani. Anexam la prezentul răspuns: X. Grafic de execuție a operațiilor întocmit pe 24 dc luni cu cantitățile cumulate”. Mai mult decât atât, se arată că în cadrul propunerii tehnice exista neconcordanțe în sensul în care la pagina 17 din propunerea tehnică se menționează clar și fără echivoc intervalul de timp în care se vor executa activitățile specifice toaletării arborilor respectiv: Toaletarea se executa cel mai bine în perioada iarna - primăvara timpuriu (înainte de intrarea în vegetație a arborilor), întrucât tăieturile se cicatrizează repede, dezvoltarea pornește în primăvara, iar infecțiile provenite de la insecte sau boli sunt mai puțin probabile. Toaletările care se efectuează după ce arborii au intrat în vegetație (primăvara) trebuie evitate deoarece în aceasta perioada arborii își folosesc o mare cantitate de energie pentru a produce aparatul foliar si pentru creșterea mugurilor si mlădițelor timpurii. Realizarea toaletării în acea perioada va avea o influență negativă; iar în graficul de execuție prezentat inițial sunt bifate alte luni de asigurare a respectivelor activități. Analizând răspunsul prezentat, comisia de evaluare a constatat că acesta este neconcludent căci nu se respectă documentația de atribuire, adică graficul de execuție prezentat inițial nu conține toate categoriile de resurse solicitate de către autoritatea contractantă și nici nu respectă fluxul tehnologic al realizării tuturor categoriilor de activități care fac obiectul contractului. De asemenea, s-a constatat că prin răspunsul ofertantului se completează propunerea tehnică prin prezentarea unui nou 5

§ 6

grafic conform cerințelor din documentația de atribuire, care trebuia prezentat corect de la început, așa cum rezultă clar și fără echivoc, conform extrasului din răspunsul ofertantului. În plus, se arată că, în conformitate cu literatura de specialitate graficul de execuție /prestare servicii este definit ca documentul detaliat care se înscrie în termenele intermediare ale graficului general de realizare a investiției/prestare servicii, precizând termenele pentru diferitele faze ale realizării investiției/prestare servicii, participanții, categoriile de lucrări si etapele intervenției participanților, ceea ce susține ideea de mai sus a autorității contractante. Autoritatea contractantă nu înțelege fundamentul afirmației "generalitatea prevederilor documentației de atribuire" întrucât în temeiul principiilor de atribuire a contractelor de achiziție publică, întreaga documentație de atribuire a fost pusă la dispoziția tuturor operatorilor economici interesați de prezenta procedură prin intermediul SEAP-ului iar dacă existau neclarități, posibile erori, neconcordanțe sau generalități, oricare din societățile interesate de procedură aveau posibilitatea de a depune solicitări de clarificări, notificări prealabile/contestații, atât până la data de depunere a ofertelor, cât și după această dată, ceea ce asocierea nu a făcut din motive știute numai de respectivele societăți, aspect ce determină să se deducă, în subsidiar, existența unei posibile rea credințe din partea ofertantului care a acceptat până în acest moment aceasta zisa generalizare a documentației de atribuire.  În opinia autorității, situația erorii de drept și de fapt în care se află societatea contestatoare este reliefată și de afirmația lipsită de fundament „În ceea ce privește graficul de execuție vă solicităm să observați că acesta corespunde în totalitate prevederilor caietului de sarcini, prevederi care, din punctul nostru de vedere, sunt foarte generale și nu îndeplinesc condițiile de transparență astfel încât participanții la procedură sa fie informați în mod corect și concet. În aceste condiții considerăm că sunt încălcate flagrant principiile nediscriminării, transparenșei și tratamentului egal.” Întrucât, așa cum s-a afirmat și mai sus, întreaga documentație de atribuire a fost postată în SEAP fiind vizibilă pentru orice operator economic posibil interesat de procedură, autoritatea a răspuns la una din solicitările de clarificări printr-un răspuns postat în SEAP la rubrica aferentă alegând în secțiunea din SEAP "MODIFICARE/COMPLETARE la documentația de atribuire (exceptând anunțul/invitatia)", respectând prevederile legale în materie de achiziții publice, fiind astfel respectate principiile transparenței și tratamentului unitar. În aceste condiții, ținând cont de dispozițiile art. 137 alin. (1) alin. (3) lit. a), art. 134 alin. (6) alin. (9) lit. e) din HG nr. 395/2016 și de cele ale art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, oferta a fost considerată neconformă și respinsă. De asemenea, apreciază că nu se poate invoca nici faptul că modificarea realizată este una minoră, autoritatea justificând că nu poate fi încadrată în categoria abaterilor minore, prevederile articolului de lege specificat demonstrând acest lucru, cu atât mai mult cu cât nu se înțelege de ce contestatorul face trimitere propunerea financiară atât timp cât 6

§ 7

aceasta nu a fost analizată, procesul de evaluare fiind la etapa de evaluare a conformității propunerii tehnice. Susține că și afirmația referitoare la faptul că nu s-ar fi prevăzut obligativitatea ofertanților de a menționa în graficul de execuție cantitățile ce urmează a fi executate dovedește eroarea de fapt în care se află ofertantul dat fiind că prin răspunsul la solicitarea de clarificări autoritatea a stipulat clar și fără echivoc „....cu resursele implicate (umane/tehnice/financiare), toate încadrate in plafoanele impuse prin documentația de atribuire (valoare maxima si perioada de desfășurare a acordului-cadru)". Pe de altă parte, nu se poate susține, potrivit autorității, nici că răspunsurile la solicitările de clarificări nu ar fi fost clare pentru posibilii ofertanți, dat fiind că nu s-a primit nicio notificare/contestație în acest sens. În concluzie, în opinia sa, cele anterior expuse, demonstrează clar și fără echivoc lipsa de fundament: - a solicitării contestatorului de a anula comunicarea intermediară întrucât nu au fost respectate prevederile documentației de atribuire și luare în calcul a ofertei prezentate de către asocierea contestatoare ar duce la avantaje acesteia și implicit la nerespectarea principiilor cu privire la nediscriminare, transparență, tratament unitar și proporționalitate; - anularea procedurii întrucât au fost respectate principiile consacrate de către Legea nr. 98/2016, dat fiind faptul că posibilele erori procedurale invocate de către contestatoare dacă existau puteau fi remediate printr-o notificare introdusă atât pâna la data limită de depunere a ofertelor, cât și la comunicarea intermediară de către contestator sau de oricare alt participant la procedură. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă online, organizată în vederea atribuirii acordului-cadru de servicii având ca obiect „Acord-cadru pentru servicii de DEFRISARI ARBORI, TOALETARI ARBORI, SCOS CIOATE SI RADACINI” pe raza administrativ teritoriala a ...”. În acest sens, a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat, în SEAP, anunțul de participare nr. ........./.......... În data de 13.02.......... a fost întocmit procesul-verbal nr. 1326, în care s-a consemnat depunerea de 5 oferte și aspectele formale constatate cu ocazia vizualizării ofertelor depuse în cadrul procedurii. Ulterior, în urma evaluării tehnice a acestora, prin procesul-verbal nr. 2228/08.03.........., s-a reținut conformitatea unei singure oferte și respingerea celorlalte ca fiind neconforme din punct de vedere tehnic, acest rezultat fiind comunicat ofertanților în cauză. Împotriva rezultatului comunicat de autoritatea contractantă, .... SA, ... SRL, în calitate de lider al asocierii ...SRL – .... SRL – CSG USHER`S LTD și ......... SRL, în calitate de lider al asocierii ......... SRL – ..... SRL, au formulat contestațiile care fac obiectul dosarelor nr. .../........., nr. .../........., respectiv nr. ........./........., conexate, soluționate prin decizia nr. .../........./../............ în sensul admiterii contestațiilor, anulării 7

§ 8

adreselor nr. .../09.03.........., nr. .../09.03.......... si nr. .../09.03.......... intitulate comunicare intermediară, anularea tuturor actelor subsecvente procesului-verbal nr. 2228/08.03.......... precum si obligarea autorității contractante de a emite noi adrese de comunicare cu respectarea prevederilor art. 215 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016. Ulterior deciziei CNSC, autoritatea contractantă a întocmit procesul- verbal al ședinței de evaluare a propunerilor tehnice nr. 4565/25.04.........., în care s-a reținut neconformitatea, printre altele, și a ofertei depuse de ......... SRL, în calitate de lider al asocierii ......... SRL – ..... SRL, rezultat comunicat acestui ofertant prin adresa nr. 4567/25.04........... Nemulțumit de acest rezultat, după îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă, ......... SRL, în calitate de lider al asocierii ......... SRL – ..... SRL a formulat contestația ce face obiectul dosarului nr. ........./.......... Se reține că, prin adresa de comunicare parțială a rezultatului procedurii nr. 4567/25.04.........., autoritatea contractantă i-a comunicat ofertantului contestator faptul că oferta sa a fost respinsă ca neconformă, deoarece graficul de execuție prezentat nu respectă cerințele prevăzute în documentația de atribuire și în clarificarea nr. 801/31.01.........., ofertantul prezentând, ca urmare a solicitării de clarificare din partea autorității contractante, un nou grafic. Consiliul are în vedere că, prin prezenta procedură, se va atribui un acord – cadru, cu un singur operator economic, pe o perioadă de 24 de luni, deci graficul de execuție prezentat de un operator economic trebuie să conțină resursele – financiare, umane, tehnice, aferente activităților prevăzute în caietul de sarcini, pentru această perioadă, de doi ani. Potrivit cap. IV.4.1) - Modul de prezentare a propunerii tehnice din fișa de date a achiziției, „Propunerea tehnică va conține informații detaliate privind modalitatea de îndeplinire a fiecărei cerințe din caietul de sarcini. Grafic de prestare a serviciilor în conformitate cu cerințele caietului de sarcini. Ofertanții au libertatea de a-și prevedea propriile consumuri și metodologii/tehnologii de lucru. (...) Orice necorelare, omisiune ori neconformitate constatată în privința documentelor ofertei în raport cu caietul de sarcini ori prevederile legale în vigoare va conduce la respingerea ofertei”. Prin clarificarea nr. 801/31.01.........., autoritatea contractantă a precizat că „se va respecta documentația de atribuire, (....) cu încadrare în plafoanele impuse prin documentația de atribuire (valoare maximă și perioada de desfășurare a acordului – cadru). Puteți utiliza și informațiile din anexa la formularul de ofertă (...)”. Activitățile ce se vor derula în cadrul contractului, potrivit caietului de sarcini, și care trebuiau obligatoriu prezentate în conținutul graficului de execuție, sunt următoarele: 1. Defrișare arbori cu diametrul intre 30 - 50 cm; 2. Defrișare arbori cu diametrul intre 50 – 80 cm; 3. Defrișare arbori cu diametrul peste 80 cm; 4. Reducere de coronament și eliminare ramuri uscate; 5. Toaletare arbori şi/sau arbuşti; 6. Extragerea rădăcinilor. 8

§ 9

Rezultă că, pentru fiecare dintre activitățile enumerate anterior, operatorii economici trebuiau să prezinte repartiția resurselor financiare, umane și tehnice, cu respectarea cantităților aferente, cumulate pe 24 de luni (adică anii ......... și 2018), în conformitate cu cele prevăzute la cap. II.1.4 din anunțul de participare și în Anexa la formularul de ofertă financiară, unde se prevedea: AN ......... nr.cr t Denumire lucrare Cantitate maximă/buc. 1 toaletări arbori 4350 2 reduceri arbori 5900 3 defrișări arbori cu diametrul 30-50 cm 830 4 defrișări arbori cu diametrul 50-80 cm 160 5 defrișări arbori cu diametrul > 80 cm 50 6 scos cioate și rădăcini 1750 TOTAL AN AN 2018 nr.crt Denumire lucrare Cantitate maximă/buc. 1 toaletări arbori 4200 2 reduceri arbori 5500 3 defrișări arbori cu diametrul 30-50 cm 720 4 defrișări arbori cu diametrul 50-80 cm 150 5 defrișări arbori cu diametrul > 80 cm 40 6 scos cioate și rădăcini 1450 TOTAL AN Verificând graficul depus de ......... SRL în cadrul propunerii tehnice, se reține că acesta a prevăzut, pentru cele 6 operațiuni, următoarele cantități: 1. Defrișare arbori cu diametrul intre 30 - 50 cm - 4350, 2. Defrișare arbori cu diametrul intre 50 – 80 cm – 5900, 3. Defrișare arbori cu diametrul peste 80 cm - 830, 4. Reducere de coronament si eliminare ramuri uscate – 190, 5. Toaletare arbori şi/sau arbuşti - 50, 6. Extragerea rădăcinilor – 1750. După cum se poate observa, din compararea graficului de execuție prezentat de ofertantul contestator comparativ cu informațiile sus menționate, extrase din documentația de atribuire, acesta a prezentat doar cantitățile aferente anului ......... și, mai mult, cantitatea de la poziția 4 este eronată, în loc de 160 fiind menționat 190. Toate aceste aspecte au fost sesizate și de către autoritatea contractantă, care i-a solicitat clarificări ofertantului în cauză prin adresa nr. 1818/27.02.........., la care acesta a răspuns cu adresa nr. 9

§ 10

170/28.02.........., prin care recunoaște că „în coloana de cantitate nu s-a cumulat anul 2” și că într–adevăr, cantitatea de la poziția 4, pentru anul ........., era de 160, transmițând totodată, anexat, după propriile sale spuse, „graficul de execuție a operațiilor întocmit pe 24 de luni cu cantitățile cumulate”. După cum se poate constata din noul grafic transmis de către contestator ca urmare a solicitării de clarificare formulată de autoritatea contractantă, acesta conține cantitățile ce urmează a fi executate, cumulate pe anii ......... și 2018, cum de altfel, se solicitase prin documentația de atribuire și care ar fi trebuit să se regăsească în graficul prezentat inițial de ......... SRL. Dar, cu toate acestea, având în vedere că potrivit art. 123 alin. (1), teza 1, din anexa la HG nr. 395/2016, „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire”, Consiliul apreciază că ......... SRL era obligată să se conformeze cerințelor documentației de atribuire elaborată de autoritatea contractantă și să depună, în propunerea tehnică, un grafic de execuție care să respecte aceste cerințe, adică să cuprindă toate cantitățile ce vor fi executate în cei doi ani, în mod cumulat. Orice modificare ulterioară în conținutul graficului de execuție se consideră a fi modificare a propunerii tehnice depusă inițial și nu o abatere tehnică minoră, cum eronat susține contestatorul. Acceptarea de către autoritatea contractantă a unei asemenea situații, ar conduce la încălcarea principiilor proporționalității și tratamentului egal, stipulate la art. 2 din Legea nr. 98/2016. Tot în acest sens, nu se poate reține în soluționare alegația contestatorului potrivit căreia autoritatea contractantă nu ar fi prevăzut obligativitatea ofertanților de a menționa în graficul de execuție cantitățile ce urmează a fi executate, având în vedere precizările clare din anunțul de participare, fișa de date a achiziției și clarificarea nr. 801/31.01.......... postată în SEAP, arătate anterior în motivare. De asemenea, nu se poate considera că autoritatea contractantă „a dat dovadă de un formalism excesiv”, după cum susține tot contestatorul, deoarece este de datoria ei să se asigure, prin toate mijloacele oferite de lege, că un ofertant este capabil să execute acordul - cadru. Față de cele expuse anterior, Consiliul apreciază că, în mod corect, autoritatea contractantă a stabilit că oferta depusă de ......... SRL este neconformă, potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 care dispune: „Oferta este considerată neconformă dacă este lipsită de relevanţă faţă de obiectul contractului, neputând în mod evident satisface, fără modificări substanţiale, necesităţile şi cerinţele autorităţii contractante indicate în documentele achiziţiei, inclusiv în situaţia în care oferta nu respectă specificaţiile tehnice şi/sau condiţiile financiare” și art. 134 alin. (6) din anexa HG nr. 395/2016: „În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată neconformă”, criticile formulate de acesta fiind neîntemeiate. 10

§ 11

În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestaţia formulată de ......... SRL, în calitate de lider al asocierii ......... SRL – ..... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 respinge ca nefondată contestaţia formulată de către ......... SRL, în calitate de lider al asocierii ......... SRL – ..... SRL în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ......... ... .... .... 11