AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_3986

BO2017_3986

Respinge
2017Fonduri: EuropeneLicitatie deschisa online fara faza finala de licitatie electronica
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 79412000-5
Critici: R2.2.1

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 100.490 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, București, cod poștal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 și +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Pe rolul CNSC au fost înregistrate sub nr. 21631/31.05.2017 și nr. 21901/06.06.2017, contestațiile înaintate de SC ... SRL și ... SRL, împotriva rezultatului parțial al etapei de verificare a propunerii tehnice, transmis de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea semnării unui „...”, coduri CPV: ..., inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. .... Prin contestația nr. 2/30.05.2017, înregistrată la CNSC sub nr. 21631/31.05.2017, înaintată de SC ... SRL, cu sediul social în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., CIF ..., reprezentată prin ... – administrator, formulată împotriva rezultatului parțial al etapei de verificare a propunerii tehnice, transmis de ..., s-a solicitat Consiliului să dispună anularea documentului “Comunicare parțială a rezultatului procedurii” și să oblige autoritatea contractantă să declare oferta SC ... SRL ca admisibilă. Prin contestația nr. 14050/06.06.2017, înregistrată la CNSC sub nr. 21901/06.06.2017, înaintată de ... SRL, cu sediul ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., CUI ..., reprezentată prin ... – administrator, formulată împotriva rezultatului parțial al etapei de verificare a propunerii tehnice, transmis de ..., s-a solicitat Consiliului admiterea contestației cu consecința: - anulării adresei “Comunicare parțial TEHNIC–...”, prin care oferta i- a fost respinsă ca neconformă, în etapa de evaluare a propunerii tehnice; - anulării parțiale a procesului-verbal de evaluare, în ceea ce privește respingerea ofertei sale ca neconformă; - reevaluarea propunerii tehnice depusă de contestatoare; 1

§ 2

- declararea drept conformă a propunerii tehnice depusă de contestatoare, întrucât satisface cerințele caietului de sarcini. Pentru soluționarea contestațiilor, având în vedere că acestea au fost formulate în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, Consiliul a procedat la conexarea lor, în conformitate cu dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, pentru a se pronunța o soluție unitară. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestațiile de față, prin care SC ... SRL și ... SRL, atacă rezultatul parțial al etapei de verificare a propunerii tehnice, transmis de .... Prin contestația nr. 2/30.05.2017, înregistrată la CNSC sub nr. 21631/31.05.2017, SC ... SRL atacă rezultatul parțial al etapei de verificare a propunerii tehnice, transmis de ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii mai sus amintite, solicitând cele menționate în partea introductivă. Contestatoarea precizează că, prin comunicarea rezultatului parțial, autoritatea contractantă a informat-o că, în etapa de verificare a propunerii tehnice, acesta a fost stabilită drept neconformă în baza prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, respectiv respinsă deoarece oferta nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini pentru următoarele motive: Pentru expertul propus - dl. ... 1. Nu au fost transmise documente suport relevante care să ateste cele declarate în CV, nici în cadrul ofertei și nici ca răspuns la solicitarea de clarificare nr. 4. A fost transmisă o declarație pe proprie răspundere a expertului propus cu privire la experiența profesională a acestuia în cadrul Ol POSDRU MEN, însă aceasta nu poate fi luată în considerare ca document suport valabil astfel cum a fost solicitat în cadrul Caietului de sarcini secțiunea 3.3.3. De asemenea, din fișele de evaluare depuse în cadrul ofertei și retransmise ca răspuns la solicitarea de clarificări nr. 4, nu reiese îndeplinirea experienței profesionale specifice în evaluarea de proiecte, respectiv minim 2 apeluri de proiecte din care cel puțin 1 în domeniul educație, conform experienței profesionale menționate în cadrul CV-ului prezentat. Prin urmare expertul nu a demonstrat îndeplinirea cerinței minime a Caietului de sarcini, respectiv experiența profesională specifică în evaluarea de proiecte, respectiv minim 2 apeluri de proiecte din care cel puțin 1 în domeniul educație și în acest sens, propunerea tehnică este neconformă în baza prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Pentru expertul propus - dna. ... 2

§ 3

1. Nu au fost transmise documente suport relevante care să ateste cele declarate în CV, nici in cadrul ofertei și nici ca răspuns la solicitarea de clarificare nr. 4. Pin urmare expertul nu a demonstrat îndeplinirea cerinței minime a Caietului de sarcini, respectiv experiența profesională în coordonarea unei echipe (minim 1 proiect /1 contract) și în acest sens, propunerea tehnică este neconformă în baza prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Față de cele comunicate de Comisia de evaluare, contestatoarea consideră că s-au comis următoarele nereguli: - pentru expertul propus - dl. ... Față de cele solicitate prin caietul de sarcini, în CV-ul domnului ... sunt menționate 8 CPP-uri în domeniul educației: CPP 153, 154, 156, 158, 159, 181, 187, 188. Ca documente suport au fost aduse: - un raport de evaluare a expertului pe anul 2015, în care, la punctul 5, se precizează "Asigurarea Secretariatului și a Președenției comisiei de evaluare pentru selecția și aprobarea cererilor de finanțare din Fonduri nerambursabile/Participarea în cadrul comisiei de evaluare în calitate de evaluator intern privind aprobarea/respingerea cererilor de finanțare din fonduri nerambursabile/Soluționare contestații" SC ... SRL menționează că, conform documentului justificativ, această activitate a avut un caracter permanent. Având in vedere cele precizate, rezultă că, în anul 2015, domnul ... a fost în 4 comisii de evaluare cereri de finanțare nerambursabile - într-o comisie ca președinte, într-o comisie ca secretar, într-o comisie ca evaluator intern și membru într-o comisie de soluționare contestații. Deci, rezultă că, în anul 2015, domnul a fost în 4 comisii de evaluare, domnia sa neputând fi în aceeași comisie de evaluare în același timp președinte, secretar, evaluator intern și membru în comisia de soluționare contestații. - un raport de evaluare a expertului pe anul 2016, în care, la pagina 4, se precizează Asigurarea Secretariatului și a Președenției comisiei de evaluare pentru selecția și aprobarea cererilor de finanțare din Fonduri nerambursabile/Participarea în cadrul comisiei de evaluare în calitate de evaluator intern privind aprobarea/respingerea cererilor de finanțare din fonduri nerambursabile/Soluționare contestații. Având in vedere cele precizate, rezultă că, și în anul 2016, domnul ... a fost în 4 comisii de evaluare cereri de finanțare nerambursabile - într-o comisie ca președinte, într-o comisie ca secretar, într-o comisie ca evaluator intern și membru într-o comisie de soluționare contestații. Astfel, în total, domnul ...a participat în 8 comisii de evaluare aferente a 8 apeluri sau cereri de propuneri de proiecte care sunt detaliate în CV. Contestatoarea recunoaște că în documentele justificative nu se precizează numele apelurilor de proiecte (numele fiind detaliat în CV), 3

§ 4

dar evaluarea ia în considerare numărul de apeluri din domeniul educației, ori toate apelurile în cadrul cărora domnul ... a fost evaluator sunt în domeniul educației, la acea dată, domnia sa fiind angajat al Ol POSDRU MEN. Este adevărat că în CV se nominalizează apelurile de proiecte iar în documentele justificative se precizează doar funcțiile pe care domnul ...le-a avut în comisiile de evaluare și nu nominalizează apelurile, dar aceasta nu diminuează caracterul de document probator atât timp cât din document rezultă acest lucru. Astfel decizia comisiei de evaluare de a nu lua in considerare cele 8 apeluri si documentele justificative mai sus menționate este neîntemeiată și în contradicție cu caietul de sarcini, evaluatorul făcând dovada prin aceste documente justificative a experienței în evaluare de proiecte. Contestatoarea amintește că în cadrul răspunsului la notificarea prealabilă se menționează: "Implicarea domnului ... ca președinte și/sau secretar în cadrul comisiilor de evaluare nu reprezintă experiență specifică în evaluare de proiecte deoarece aceste poziții au doar caracter administrativ și nu de realizare efectivă a procesului de evaluare a proiectelor" Aceasta este o interpretare eronată a caietului de sarcini întrucât atât președintele cât și secretarul comisiei de evaluare cunosc procedura de evaluare, citesc cererile de finanțare și urmăresc aspectele procedurale ale evaluării. Așadar atât Președintele cât și Secretarul desfășoară activități de evaluare și activitățile lor nu sunt activități administrative. Mai mult decât atât, nici în caietul de sarcini nici în clarificările la acesta nu se face distincție între funcțiile avute în comisia de evaluare. Tot în motivație se arată: “Calitatea de evaluator intern sau membru nu este probată printr-un document care să ateste că domnul ... a prestat efectiv activitatea de evaluare cereri de finanțare aferente celor 8 apeluri menționate în CV”. Contestatoarea precizează că prin retransmiterea acelorași documente la solicitarea de clarificări nu înseamnă, cum eronat înțelege autoritatea contractantă, că informația existentă în CV nu este susținută de documente suport relevante, ci le-a retransmis cu niște explicații pentru a învedera autorității contractante textele importante din documentul justificativ având in vedere caracterul evaziv al clarificărilor în care nu s-a menționat de ce documentele justificative menționate nu au fost luate în considerare, acest lucru argumentându-se greșit abia la momentul notificării prealabile. Autoritatea contractantă menționează: "Din fișele de evaluare depuse în cadrul ofertei și retransmise ca urmare a solicitării de clarificări nr. 1 reiese doar faptul că în cadrul departamentului de specialitate a Ol POSDRU MEN a avut stabilite drept atribuții de serviciu printre altele și evaluarea apelurilor de proiecte însă nu se demonstrează în clar implicarea efectivă a expertului în evaluarea celor 8 apeluri de proiecte". 4

§ 5

Contestatoarea învederează autorității contractante că în fișa de evaluare nu sunt stabilite atribuții ci sunt evaluate activități realizate de expert, acesta fiind documentul probator al modului cum expertul și-a îndeplinit activitatea. Fișa de evaluare certifică și punctează calitatea activităților realizate, fiind cel mai relevant document din perspectiva activităților realizate. Menționând în răspunsul la notificarea prealabilă că Fișa de evaluare stabilește atribuțiile generale și specifice din compartimentul în care expertul era încadrat, autoritatea contractantă dovedește înțelegerea eronată a conținutului documentului. Fișa de evaluare notează activitățile realizate de expert în unitatea de timp și nu stabilește atribuții, așa cum eronat a înțeles autoritatea contractantă. Fișa de evaluare demonstrează clar că expertul a desfășurat activitatea de evaluare la Ol POSDRU MEN având ca atribuții. conform actelor de funcționare, evaluare de cereri de finanțare nerambursabilă în domeniul educației. Pentru expertul propus - dna. ... Contestatoarea precizează că, în cadrul ofertei inițiale, a fost depus documentul Experiența profesională, în interiorul căruia: - la pagina 3, se regăsește contractul de muncă Manager financiar pentru proiectul „Mereu în competiție numai prin participarea continuă la formarea profesională în domeniul construcțiilor, al asistenței sociale și al comerțului"; - la pagina 5, se regăsește contractul de muncă Manager financiar pentru proiectul "Înaltă calitate în formare profesională"; - la pagina 8, se regăsește contractul de muncă Manager financiar pentru proiectul "3R - Re/calificare/ Responsabilitate reușită"; - la pagina 13, se regăsește contractul de muncă Manager financiar pentru proiectul "O șansă europeană în mediul rural"; - la pagina 26, se regăsește adeverința pentru funcția de contabil șef din care rezultă explicit rolul de coordonator de echipă al dnei .... Contestatoarea consideră că funcția de manager financiar și de contabil șef și atribuțiile acesteia reprezintă funcții de coordonare a unei echipe/proiect contractat. Abia în cadrul răspunsului la notificarea prealabilă autoritatea contractantă arată că lipsesc atribuțiile postului, acesta fiind motivul cheie pentru care comisia nu a luat în considerare documentele depuse. Acest lucru indică de fapt un viciu din cadrul solicitării de clarificări unde nu a fost menționat explicit acest aspect pe care comisia de evaluare îl dorea explicitat. Astfel decizia comisiei de evaluare de a respinge oferta pe acest motiv este neîntemeiată și în contradicție cu caietul de sarcini, fiind abuzivă. Prin contestația nr. 14050/06.06.2017, înregistrată la CNSC sub nr. 21901/06.06.2017, ... SRL atacă rezultatul parțial al etapei de verificare 5

§ 6

a propunerii tehnice, transmis de ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii mai sus amintite, solicitând cele menționate în partea introductivă. Contestatoarea precizează că, în data de 15.05.2017, prin intermediul SEAP, autoritatea contractantă i-a comunicat adresa Comunicare parțială TEHNIC - .../Comunicare rezultat parțial - etapa de evaluare a propunerii tehnice, prin care oferta sa a fost respinsă ca neconformă, în etapa de verificare a propunerii tehnice, în baza prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, pentru următoarele motive: “Pentru expertul propus - dna. ... Desi expertul a depus declarația de exclusivitate si documentele suport care dovedesc experiența profesionala a expertului in oferta operatorului economic SC ... SRL și în favoarea acestui ofertant, pentru dna. ...a fost depusă o declarație de exclusivitate insotita de aceleași documente suport si in cadrul ofertei tehnice a altui ofertant și în favoarea acestuia, încalcandu-se astfel cerințele caietului de sarcini, cap.3.1 - Experți, respectiv cerința "fiecare ofertant are obligativitatea de a se asigura ca cei trei experți cheie pe care ii propune in cadrul ofertei lor semneaza o declarație pe proprie răspundere de exclusivitate emisa in favoarea ofertantului in cauza prin care confirma ca nu participa si in cadrul altor oferte care mai pot fi depuse de alti ofertanti in cadrul acestei proceduri de atribuire a Acordului-Cadru". Prin urmare oferta este neconformă în baza prevederilor art. 137 alin. 3 Ut. a) din HG. 395/2016 pentru nerespectarea cerinței caietului de sarcini.” La Notificarea prealabilă nr. 13931/19.05.2017, autoritatea contractantă a răspuns prin adresa nr. 70483/24.05.2017, comunicându- i faptul că nu dă curs solicitărilor formulate și considerând acțiunea ... ca nefondată și neîntemeiată. ...și-a argumentat decizia de respingere astfel: “La momentul depunerii ofertelor, respectiv 28.02.2017, au fost depuse atat in cadrul ofertei ... S.R.L. cat si in cadrul ofertei ...(asa cum menționați si dumneavoastra in plangerea formulata), cate o declarație de exclusivitate in nume propriu, semnata de doamna ...si datata 22.02.2017 pentru ... SRL, iar pentru ...emisa cu data de 29.12.2016, respectiv anterior emiterii declarației de exclusivitate pentru ... SRL. In sensul respectării principiului tratamentului egal, statuat prin art. 2 alin. (2) Ut. b) din Legea privind achizițiile publice nr. 98/2016, ambele declarații au fost luate in considerare si evaluate atat pentru oferta dumneavoastra cat si pentru oferta operatorului economic ..., aspect ce a atras dupa finalizarea procesului de evaluare tehnica a celor doua oferte, respingerea acestora in baza prevederilor art. 137 alin. 3 lit. a) din HG. 395/2016 pentru nerespectarea cerinței caietului de sarcini. Prin raportare la datele de emitere a celor doua declarații de exclusivitate, constatam faptul ca dna. ...a emis pentru ... SRL la data de 22.02.2017 in cunostinta de cauza o declarație de exclusivitate, in 6

§ 7

ciuda faptului ca la data de 29.12.2016 deja semnase si a emis o declarație de exclusivitate pentru un alt operator economic, in speța ...." Față de motivele de respingere menționate de ...în adresa Comunicare parțiala TEHNIC-.../ Comunicare rezultat parțial - etapa de evaluare a propunerii tehnice și în răspunsul la Notificarea prealabilă, contestatoarea formulează următoarele apărări și critici. Contestatoarea susține că a depus oferta cu respectarea tuturor prevederilor documentației de atribuire, implicit și a clarificărilor publicate în SEAP de către autoritatea contractantă. Prin clarificarea intitulată MODIFICARE nr. 2, publicată în SEAP, în 07.02.2017, autoritatea contractantă a adus la cunoștința operatorilor economici următoarele: "I. Având in vedere că, în conformitate cu prevederile OUG nr. 1 din 4 ianuarie 2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative „..." a fost preluat de "..." și se intitulează "...", toate documentele ce vor fi depuse de către operatorii economici participanți la prezenta procedura, inclusiv propunerea tehnică, propunerea financiară și formularele vor utiliza si se vor referi la noua denumire a Autorității Contractante, respectiv ...." Astfel, sunt considerate formulare conforme cu cele din documentația de atribuire, doar cele care respectă și Modificarea 2. În consecință, toți ofertanții aveau obligația să depună toate documentele, inclusiv formularul Declarație de exclusivitate, cu noua denumire: .... Pentru a depune o ofertă conformă, ce respectă și Modificarea 2, în data de 22.02.2017, ... a solicitat doamnei ... o nouă declarație, cu denumirea corectă. Astfel, în documentele depuse de către contestatoare, se observă respectarea și a acestei clarificări. În schimb, Declarația de exclusivitate prezentată de către ..., întrucât a fost dată în 29.12.2016, nu se poate referi decât la vechea denumire. Așadar, orice declarație care nu are denumirea nouă nu poate fi admisă ca valabilă, întrucât nu respectă cerințele documentației de atribuire. Nesolicitarea unei noi declarații reprezintă, pe de o parte, o nerespectare a documentației de atribuire, iar pe de altă parte, o nereconfirmare a nominalizării dnei ... în funcția de expert coordonare Ocupare. Dacă ar fi respectat propriile reguli emise pentru prezenta procedura, Comisia de evaluare ar fi trebuit să analizeze toate documentele și sub aspectul denumirii autorității contractante. Prin neverificarea modului de respectare a Modificării nr. 2 și în etapa de evaluare a propunerilor tehnice, autoritatea contractantă nesocotește propria documentație de atribuire și încalcă principiul tratamentului egal (art. 2 alin (2) lit. b) din Legea nr.98/2016), în ce privește evaluarea propunerilor tehnice. 7

§ 8

Inacțiunea autorității contractante de a solicita clarificări de la ..., în ce privește neutilizarea noii denumiri în documentele ofertei, inclusiv în declarația expertului ..., a avut drept consecință imediată respingerea ofertelor depuse de ...și .... Prin urmare, declararea ofertei sale ca neconformă, întrucât nu ar satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini, în opinia contestatoarei nu se încadrează la prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. În reconfirmarea acordării exclusivității în favoarea ..., dna ... a prezentat Declarația nr. 251 pe propria răspundere autentificată la notar, dată în 17 mai 2017, în care a declarat: nAm semnat DECLARAȚIA DE EXCLUSIVITATE din data de 22.02.2017 pentru poziția de expert cheie, cu funcția de expert coordonare în domeniul OCUPAȚIE, pentru ofertantul ... SRL. De asemenea, confirm faptul că am avut o corespondență cu firma IDEL in luna decembrie 2016, pentru care am transmis documente, fără să fie clară includerea mea ca expert cheie sau simplu evaluator. Neavând nicio confirmare a participării mele ca expert cheie (nicio confirmare, nici discuție legată de condiții pre-contractuale și onorariu), precum nicio solicitare de reconfirmare (licitația menționată fiind de mai multe ori amânată), am confirmat și reconfirmat participarea cu ofertantul ... SRL, considerând că cealaltă firmă nu mai participă sau sunt pe lista de evaluatori. Reconfirm pe această cale faptul că îmi mențin DECLARAȚIA DE EXCLUSIVITATE din data de 22.02.2017 pentru poziția de expert cheie, cu funcția de expert coordonare în domeniul OCUPAȚIE, pentru ofertantul ... SRL, orice alt document de exclusivitate prezentat de o altă companie fiind nul, deoarece nu a fost confirmat." Având în vedere Modificarea 2, documentele emise cu denumirea veche, anterior datei de 07.02.2017, devin nule de drept. Astfel, nesolicitarea de către ... de la dna ... a semnării unei noii declarații, cu denumirea nouă, arată că acest operator economic a depus, în cunoștință de cauză, o ofertă care nu avea șanse să fie declarată câștigătoare, întrucât formularele nu erau valabile. Contestatoarea nu poate reține ca pertinentă afirmația ..., din răspunsul la Notificarea prealabilă, precum că nu poate fi luată în considerare declarația notarială întrucât nu a făcut parte din documentele depuse în cadrul ofertei, până la data de 28.02.2017 (termenul limită de depunere a ofertelor). Contestatoarea reiterează faptul că prin această declarație notarială, expertul reconfirmă cele din Declarația de exclusivitate, fără a aduce elemente de noutate, fără modificări ale ofertei. Fiind o clarificare intervenită pe parcursul evaluării, acest document nici nu se putea regăsi în oferta depusă la 28.02.2017 (niciun răspuns la vreo clarificare, sau depus în apărare, nu se poate regăsi în ofertă, întrucât intervine la o dată ulterioară termenului de depunere a ofertelor). 8

§ 9

Mențiunile din declarația notarială se referă strict la acțiuni ce au avut loc înainte de data de 28.02.2017 și reprezintă simple clarificări punctuale ale ofertei, în niciun caz modificări substanțiale și semnificative care să conducă spre respingerea ofertei. Tocmai pentru a se asigura că expertul nu mai participă în cadrul unei alte oferte, subcontractantul contestatoarei - ... SRL a încheiat, în 22.02.2017, un pre-contract cu dna ..., prin care a stabilit drepturile și obligațiile părților. Având un astfel de pre-contract, ... s-a asigurat că dna ... a acordat declarația exclusiv în favoarea sa și nu a altui ofertant. Deținerea de către ...a acestei declarații nu constituie și o obligație de participare la procedură din partea dnei ... cu acest ofertant. Neluarea în considerare, de către autoritatea contractantă, a Declarației notariale, depusă în etapa de Notificare prealabilă, constituie în opinia contestatoarei o încălcare a dreptului expertului la apărare. Atât timp cât prin documentele depuse ca răspuns și în apărare, nu se aduc modificări substanțiale ale ofertei, autoritatea contractantă are obligația de a ține cont, în evaluare de toate informațiile prezentate de ofertanți. Dacă ..., prin comisia de evaluare, are neclarități asupra informațiilor din declarația notarială, are obligația să solicite clarificări, conform art. 134 alin. (1) HG nr. 395/2016. Respingerea unei oferte, fără a lămuri aspectele ce par neclare pentru comisia de evaluare, conduce la o descalificare neîntemeiată și nelegală a ofertantei. Pe de altă parte, din argumentele respingerii formulate de ..., incluse în adresa Comunicare parțială Tehnic-... și reluate în răspunsul la Notificarea prealabilă, reiese că membrii comisiei de evaluare interpretează prezentarea Declarației de exclusivitate ca fiind singura cerință a caietului de sarcini, referitoare la exclusivitatea experților, fără a ține însă cont de restul prevederilor din caietul de sarcini. Prin caietul de sarcini s-a solicitat, de asemenea, "Prestatorul va asigura personalul necesar pentru susținerea tuturor activităților contractelor subsecvente și logistica aferentă, precum și toate cheltuielile auxiliare legate de personal, necesare efectuării în bune condiții a activităților solicitate." Contestatoarea arată că asigurarea cu personalul necesar se poate realiza doar dacă prestatorul ar încheia o înțelegere/un acord, cum ar fi un precontract sau contract de prestări servicii/de colaborare sau orice formă de angajament prin care părțile stabilesc drepturi și obligații. Doar printr-o înțelegere scrisă între părți, expertul se obligă să lucreze pentru prestator, iar prestatorul să-i plătească prețul serviciilor. Simpla deținere de către ofertant a unei declarații de exclusivitate nu poate da naștere la obligații doar în sarcina expertului. În acest sens, pentru a asigura personalul necesar, subcontractantul ... SRL a încheiat, în 22.02.2017, un pre-contract cu dna ..., prin care a stabilit drepturile și obligațiile părților. 9

§ 10

Prin adresa nr. 74817/07.06.2017, înregistrată la CNSC cu nr. 22446/08.06.2017, ... a transmis punct de vedere referitor la contestația înaintată de SC ... SRL, solicitând Consiliului respingerea acesteia ca neîntemeiată și nefondată. După ce reamintește prevederile caietului de sarcini, cap. 3.3 - Calificări și cerințe privind experiența profesională a experților cheie propuși, secțiunea 3.3.1 - Calificări și cerințe privind studiile și experiența profesională a experților cheie cu funcție de coordonare, cu referire la expertul ...pentru care contestatoarea cere luarea în considerare a celor 8 apeluri evaluate în domeniul educației, autoritatea contractantă precizează: Din CV-ul depus în cadrul ofertei reiese experiența domnului ...în evaluarea a 8 apeluri in domeniul educației (CPP 153, 154, 156, 158,1 59, 181, 187 și 188), însă cele precizate în CV nu sunt probate prin documente suport nici in cadrul ofertei tehnice și nici ca răspuns la solicitarea de clarificare nr. 4 formulată de autoritatea contractantă. Astfel, din documentele suport depuse de ofertant atât în ofertă cât și în răspunsul la solicitarea de clarificare nr. 4 nu reiese explicit implicarea domnului ...ca expert evaluator cereri de finanțare în domeniul educației în vederea confirmării celor 8 apeluri menționate în CV. În ceea ce privește implicarea domnului ...ca președinte și/sau secretar în cadrul comisiilor de evaluare, autoritatea contractantă precizează că aceasta nu reprezintă experiență specifică în evaluarea de proiecte, așa cum se solicită prin cerința minimă a caietului de sarcini, deoarece atribuțiile stabilite în sarcina expertului în ocuparea acestor poziții au doar caracter administrativ și nu de realizare efectivă a procesului de evaluare a proiectelor. Poziția de secretar/președinte nu implică activitatea de evaluare efectivă a unei cereri de finanțare iar persoanele desemnate în aceste funcții nu „citesc cererile de finanțare", așa cum în mod eronat s-a menționat în contestația depusă. Astfel, conform procedurilor de lucru la nivelul Autorităților de Management și a Organismelor Intermediare, secretarul are ca sarcină compararea grilelor de evaluare completate de cei doi evaluatori desemnați, iar în cazul în care sesizează diferențe de opinie între evaluatori, are obligativitatea de a trimite președintelui propunerea de conciliere. Președintele analizează propunerea primită din partea secretarului și dacă o aprobă trimite grilele spre conciliere amiabilă celor doi evaluatori desemnați, răspunderea pentru modul de evaluare, pentru corectitudinea informațiilor și asupra rezultatul evaluării cererii de finanțare aparținând în totalitate evaluatorilor desemnați. Chiar și in situația în care ambii evaluatori își mențin punctele de vedere divergente, se apelează la un al treilea evaluator, în niciun caz președintele/secretarul nu formulează un punct de vedere și nici nu 10

§ 11

evaluează cererea de finanțare în vederea soluționării divergenței de evaluare între cei doi membrii evaluatori. De asemenea, președintele trimite, dacă este cazul, către solicitanții care depun cererea de finanțare, cererile de clarificări (doar la propunerea formulată de cei doi evaluatori) și apoi transmite notificările cu privire la rezultatul evaluării către solicitantul cererii de finanțare.} Astfel, așa cum se poate observa din cele de mai sus, este o mare diferență între activitatea de evaluare a unei cereri de finanțare pe baza unor criterii stabilite prin Ghidul solicitantului și activitatea de a compara grilele completate de către cei doi evaluatori (activitățile din urmă fiind în sarcina exclusivă a președintelui și secretarului). Totodată, autoritatea contractantă precizează că o persoană nominalizată drept președinte/secretar într-o comisie de evaluare a cererilor de finanțare nu poate ocupa simultan și funcția de membru evaluator. Președintele și secretarul nu au drept de vot și nu stabilesc acceptarea/respingerea cererii de finanțare și nici nu stabilesc punctaje pentru cererile de finanțare, atribuțiile lor fiind strict de reprezentare și asigurare a activităților administrative (organizatorice). În acest sens, autoritatea contractantă subliniază faptul că cele precizate mai sus sunt stabilite prin procedurile interne ale fiecărei autorități de management/organism intermediar care finanțează proiecte depuse în cadrul apelurilor de proiecte, printre care se numără și apelurile de proiecte menționate de către expert în CV-ul depus. Calitatea de evaluator intern și/sau membru în comisia de evaluare a unor cereri de finanțare nu este probată printr-un document suport relevant care să ateste faptul că domnul ...a prestat efectiv activitatea de evaluare a cererilor de finanțare aferente celor 8 apeluri menționate în CV. Dat fiind faptul că în cadrul ofertei nu au fost depuse documente suport relevante pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței caietului de sarcini, autoritatea contractantă a solicitat la pct. 1 din cadrul Clarificării nr. 4, prin raportare la referințele menționate în CV-ul domnului George Toma Claudiu, dar și fără a se limita la acestea, transmiterea de documente suport relevante (referințe/recomandări emise din partea angajatorilor sau a instituțiilor care au beneficiat de serviciile experților, copie contract/extras din contract de muncă/colaborare etc) din care să reiasă faptul că expertul, propus în calitate de expert coordonator în domeniul educație, a prestat activități de evaluare de proiecte în domeniul pentru care acesta a fost propus. În acest sens, se constată faptul că autoritatea contractantă a acordat posibilitatea contestatoarei de a-și completa oferta cu alte documente suport relevante pentru demonstrarea celor susținute în cadrul CV-ului, acordând pentru această solicitare nu mai puțin de 6 zile lucrătoare, dar în ciuda acestei solicitări de clarificare contestatoarea a retransmis exact aceleași documente care erau deja incluse în cadrul ofertei și față de care autoritatea contractantă formulase deja solicitarea 11

§ 12

de clarificare, aspect care dovedește faptul că informațiile prezentate în cadrul CV-ului cu privire la experiența profesională a expertului în evaluarea proiectelor depuse în cadrul celor 8 apeluri de proiecte nu sunt susținute de documente suport relevante. Autoritatea contractantă precizează de asemenea că nu a fost depus de către contestatoare niciun document suport aferent apelurilor de proiecte menționate în CV, prin care să se ateste implicarea domnului ...ca membru evaluator. Astfel, din documentele suport depuse, respectiv din declarația pe proprie răspundere a expertului propus cu privire la experiența profesionala a acestuia în cadrul Ol POSDRU MEN și din fișele de evaluare depuse reiese doar faptul că în cadrul departamentului de specialitate al Ol POSDRU MEN expertul a avut stabilite drept atribuții de serviciu, printre altele, și evaluarea apelurilor de proiecte, însă aceste documente nu demonstrează în mod neechivoc implicarea efectivă a expertului în evaluarea celor 8 apeluri de proiecte menționate în CV, respectiv evaluarea proiectelor în domeniul solicitat prin caietul de sarcini. De asemenea, autoritatea contractantă menționează că documentul "Fișa de evaluare a performanțelor profesionale individuale ale personalului contractual" stabilește gradul de îndeplinire a atribuțiilor generale și specifice din compartimentul în care acesta era încadrat, dar din acest document nu reiese faptul că expertul propus ar fi evaluat efectiv cele 8 apeluri menționate în CV. Astfel, decizia autorității contractate de a nu lua în considerare cele 8 apeluri menționate doar în CV, fără ca acestea să fie susținute de documente suport relevante, este corectă și în concordanță cu cerințele caietului de sarcini și în acest sens solicită Consiliului respingerea acestui capăt de cerere drept neîntemeiat și nefondat. De asemenea, autoritatea contractantă învederează faptul că, contestatoarea a introdus acest capăt de cerere în contestația formulată, deși acesta a fost clarificat prin răspunsul la Notificarea prealabilă, dar totuși a formulat o contestație, acțiune pe care o consideră ca având un caracter vădit abuziv, de natură să creeze impresia eronată că autoritatea contractantă nu a analizat și evaluat toate documentele/informațiile incluse de operatorul economic în oferta depusă. Pentru expertul ... nu au fost depuse, nici în cadrul ofertei tehnice, nici prin adresa de răspuns la solicitările de clarificare, documente doveditoare din care să reiasă experiența profesională în coordonarea unei echipe (minim un proiect/1 contract): - pentru poziția de manager financiar menționată în CV, din documentele depuse ca urmare a solicitărilor de clarificare nu reiese că expertul propus a îndeplinit atribuții de coordonare a unei echipe: la contractele din ofertă de la pag. 3, 5, 8, 13 este menționat faptul că atribuțiile postului sunt precizate în anexa, acestea nefiind depuse în cadrul ofertei și nici ca urmare a solicitării de clarificare. 12

§ 13

- referitor la adeverința emisă de Liceul Anghel Saligny din Galați și semnată de d-na director ..., de la pag. 26 din documentul "experiența profesională ... 2", în cadrul acestei adeverințe se precizează poziția de șef contabil a expertului, poziție din care nu reiese experiența în coordonarea de echipe, conform cerinței caietului de sarcini. De asemenea, menționam că adeverința depusă în cadrul ofertei la pag. 26 nu coincide cu adeverința depusă prin notificarea prealabilă și redepusă la contestație, așa cum afirmă contestatoarea, fiind vorba de un nou document care ar fi trebuit depus în cadrul ofertei tehnice sau ca răspuns la solicitarea de clarificare nr. 4 formulată de autoritatea contractantă. Autoritatea contractantă precizează că, contestatoarea nu a răspuns la pct. 3 din solicitarea de clarificare nr. 4, respectiv nu a menționat nicio informație referitoare la îndeplinirea acestei cerințe și fără să transmită un document suplimentar, făcând astfel aplicabile prevederile art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, respectiv stabilirea ofertei drept inacceptabilă pentru netransmiterea în termenul precizat de comisia de evaluare a clarificărilor/completărilor solicitate. În acest sens, autoritatea contestatoare menționează că documentul astfel prezentat prin plângerea prealabilă și redepus la contestație nu poate fi luat în considerare la acest moment procedural deoarece nu a făcut parte din documentele depuse în cadrul ofertei pană la data de 28.02.2017 și nici nu a fost transmis prin răspunsul la solicitarea de clarificare nr. 4, oferta SC ... SRL fiind analizată strict și cu respectarea principiului tratamentului egal al tuturor participanților pe baza documentelor depuse până la acea dată și ulterior, în timpul derulării procesului de evaluare, ca răspuns la solicitările de clarificare adresate ofertanților de către comisia de evaluare. Suplimentar, chiar prin transmiterea unei adeverințe emisă de aceeași instituție și semnată de aceeași persoană, completată și revizuită cu informații suplimentare față de forma inițială a acesteia demonstrează că însăși contestatoarea a considerat insuficientă adeverința inclusă în cadrul ofertei și că din aceasta nu reiese îndeplinirea cerinței incluse din caietul de sarcini, fapt dovedit prin transmiterea unui nou document (adeverință nedatată și fără nr. de înregistrare) atașat plângerii prealabile și contestației. Autoritatea contractantă consideră că acest document nu face parte din oferta depusă de SC ... SRL și, în niciun caz nu poate produce efecte la acest moment ca urmare a transmiterii acestuia prin plângerea prealabilă și contestația formulată. Prin urmare, solicitarea contestatarei de a-i declara oferta depusă ca admisibilă nu poate fi acceptată din considerentele prezentate mai sus. Prin adresa nr. 76202/12.06.2017, înregistrată la CNSC cu nr. 23252/12.06.2017, ... a transmis punct de vedere referitor la contestația înaintată de ... SRL, solicitând Consiliului respingerea acesteia ca nefondată. 13

§ 14

După ce reamintește cerințele caietului de sarcini prevăzute la cap. 3.1. Experți, care are ca scop evitarea situației în care același expert cheie cu funcție de coordonare ar fi propus în cadrul a două sau mai multe oferte, fapt ce ar putea conduce la obligativitatea prestării activităților de către respectivii experți cheie cu atribuții de coordonare, concomitent, în cadrul aceluiași contract subsecvent sau în cadrul a două sau mai multe contracte subsecvente din partea a doi sau mai mulți Promitenți-Prestatori semnatari ai acordului-cadru, autoritatea contractantă precizează că, având în vedere specificul obiectului acordului-cadru, nu a solicitat experți de rezervă, aspect care ar putea fi dificil de asigurat de către Promitenții-prestatori dat fiind durata de derulare a acordului-cadru și necesitatea asigurării disponibilității eventualilor experți de rezervă pentru întreaga perioadă. La momentul depunerii ofertelor, respectiv 28.02.2017, au fost depuse atât în cadrul ofertei ... SRL cât și în cadrul ofertei ..., câte o declarație de exclusivitate în nume propriu, semnată de doamna ... și datată 22.02.2017 pentru ... SRL, iar pentru ...emisă cu data de 29.12.2016. În sensul respectării principiului tratamentului egal, statuat prin art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, ambele declarații au fost luate în considerare și evaluate atât pentru oferta ... SRL cât și pentru oferta operatorului economic ..., aspect ce a atras după finalizarea procesului de evaluare tehnică a celor două oferte, respingerea acestora în baza prevederilor art. 137 alin. 3 lit. a) din HG. 395/2016 pentru nerespectarea cerinței caietului de sarcini. Prin raportare la datele de emitere a celor două declarații de exclusivitate, se constată faptul că d-na ... a emis, la data de 22.02.2017, o declarație de exclusivitate pentru ... SRL, în cunoștință de cauză, în ciuda faptului că la data de 29.12.2016 deja semnase și emisese o declarație de exclusivitate pentru un alt operator economic, în speță .... În acest sens, se constată o acțiune voită a expertului propus, de a participa în cadrul a două oferte concomitent, acțiune care nu respectă în mod expres prevederile caietului de sarcini, prevederi care interziceau în mod explicit o astfel de atitudine, și încalcă în același timp prevederile legale privind „Falsul în declarații" prin emiterea în cunoștință de cauză a două declarații de exclusivitate în favoarea a doi operatori economici diferiți. Declarația contestatoarei prin care menționează că expertul nu cunoștea la momentul la care și-a manifestat intenția de a participa în oferta ...acest operator economic o va propune ca expert cheie sau expert evaluator, nu poate reprezenta o circumstanță care să absolve contestatoarea de vina de a nu-și fi îndeplinit obligația de a se asigura că oferta sa nu aduce nicio încălcare a prevederilor caietului de sarcini și a clarificărilor publicate, cu atât mai mult cu cât, autoritatea contractanta a interzis participarea unui expert concomitent în funcția de expert cheie coordonator și în funcția de expert evaluator. 14

§ 15

În acest sens, afirmația contestatoarei cu privire la interpretarea expertului propus nu se susține, respectiv „...am avut o corespondență cu firma IDEL în luna decembrie 2016, pentru care am transmis documente, fără să fie clară includerea mea ca expert cheie sau simplu evaluator", datorită faptului că, autoritatea contractată a interzis în mod expres participarea unui expert atât în funcția de expert coordonator cât și în funcția de expert evaluator. Documentul denumit Declarație de exclusivitate are caracter de declarație pe proprie răspundere emisă de expertul propus în favoarea ofertantului și nu în favoarea autorității contractante, așa cum eronat sugerează contestatoarea. Astfel, dat fiind faptul că declarația de exclusivitate emisă de d- na ... Mihaela în favoarea exclusivă a ofertantului ..., prin care expertul declară că nu participă în cadrul altor oferte care mai pot fi depuse de alți ofertanți pentru procedura în cauză, nu menționează o perioadă de valabilitate până la care aceasta produce efecte, aceasta fiind emisă la data de 29.12.2016 și asumată cu semnătură olografă a expertului, a îndreptățit autoritatea contractantă să ia în considerare Declarația de exclusivitate, depusă în cadrul ofertei ...., ca fiind emisă din proprie voință și în cunoștință de cauză de către expertul propus, d-na .... Declarația de exclusivitate nu se număra printre formularele stabilite de către autoritatea contractantă, așa cum tendențios încearcă să sugereze contestatarul. Cerința din caietul de sarcini are în vedere conținutul celor declarate, iar forma documentului este lăsată la latitudinea ofertantului, nefiind impus un format obligatoriu prin publicarea unui formular în cadrul documentației de atribuire. În acest sens, precizările autorității contractante din cadrul Modificării nr. 2, care face trimitere la formularele care vor fi utilizate, nu vizau în mod direct și acest document, menționarea denumirii anterioare a autorității contractante reprezentând strict un aspect formal fără să afecteze fondul declarației, nu se impunea utilizarea expresă a noii denumiri și nici anularea acestei declarații ca urmare a publicării Modificării nr. 2. De altfel, astfel cum este formulată teza I a Modificării nr. 2, publicată în cadrul anunțului de participare nr. ..., prin aceasta în fapt autoritatea contractantă a notificat operatorii economici participanți cu privire la modificările intervenite în situația juridică a instituției, precum și a necesității corelării cu noua situație atât a documentației cât și a ofertelor ce urmează a fi depuse. Este de remarcat faptul că menționarea in cadrul Declarației de exclusivitate, depusă în cadrul ofertei ..., a denumirii autorității contractante la data de 29.12.2016, ca fiind ..., este corectă și legală la momentul emiterii, dat fiind faptul că modificarea denumirii s-a produs în 16.01.2017. În acest sens, prin raportare la data emiterii declarației de exclusivitate, data la care denumirea autorității este corectă, autoritatea contractanta nu a considerat necesară clarificarea acestui aspect formal. 15

§ 16

Totodată, menționăm că Modificarea nr. 2 la care face trimitere ... SRL se referă la faptul că "toate documentele care vor fi depuse de către operatorii economici participanți la prezenta procedură, inclusiv propunerea tehnică, propunerea financiară și formularele vor utiliza și se vor referi la noua denumire a autorității contractante, respectiv ...", respectiv la documentele elaborate de ofertant după data de 16 ianuarie 2017. Având în vedere faptul că documentele depuse în cadrul ofertei ..., semnate de către expertul cheie propus - doamna ... datează din 29.12.2016 (declarația de exclusivitate) respectiv din 31.12.2016 (Declarația de disponibilitate - Formularul 8 cu perioada de valabilitate până în ianuarie 2018 menționată în clar) precum și faptul că în acea perioadă era în vigoare denumirea "...", legalitatea acestora nu poate fi contestată, denumirea nefiind nulă de drept ci înlocuită de drept de noua titulatură "...", conform prevederilor legislative de reorganizare instituțională. Autoritatea contractantă subliniază că nu se poate aplica principiul retroactivității în acest caz, așa cum eronat sugerează ... SRL, deoarece conform Hotărârii de Guvern nr. 15/2017 privind organizarea și funcționarea ..., aceasta a produs efecte începând cu data 16 ianuarie 2017, odată cu publicarea in Monitorul Oficial al României nr. 43 din 16 ianuarie 2017. Prin urmare Autoritatea Contractantă nu a considerat necesară solicitarea depunerii unor noi declarații (declarația de exclusivitate și declarația de disponibilitate) având in vedere faptul că, în cadrul acestora sunt indicate denumirea corectă a acordului cadru și codul CPV, care corespund procedurii publicate în SEAP. Pe de altă parte, autoritatea contractantă consideră că, din punct de vedere deontologic, ar fi fost corect ca expertul cheie propus, doamna ..., cunoscând faptul că anterior emiterii unei declarații de exclusivitate către ... SRL emisese o altă declarație către ..., să anunțe că anulează declarația de exclusivitate emisă în favoarea acestuia. Faptul că expertul nu a emis o înștiințare către ...prin care anula declarația emisă inițial în 29.12.2016 și prin care să își anunțe retragerea din cadrul ofertei acestuia, nefăcând niciun alt demers în acest sens, nu poate decât să denote intenția acestuia de a participa în două oferte concomitent, fapt ce contravine cerințelor documentației de atribuire publicată. Propunerea tehnică și propunerea financiară reprezintă angajamentul ferm al ofertantului față de autoritatea contractantă, cu privire la încheierea cu succes a viitorului acord - cadru. În acest sens, dat fiind faptul ca cele două propuneri tehnice nominalizează același expert cheie cu funcție de coordonare, respectiv pe doamna ..., reprezintă în fapt încălcarea prevederilor caietului de sarcini, față de care autoritatea contractantă a stabilit incidente prevederile art.137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 pentru nerespectarea cerinței caietului de sarcini, declarația de exclusivitate la care contestatoarea face trimitere fiind doar un document în susținerea 16

§ 17

propunerii tehnice fără a se putea substitui acesteia. Astfel, motivul ce a stat la baza respingerii celor două oferte se raportează la elementele componente ale propunerilor tehnice prin raportare strictă la prevederile art.137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Autoritatea contractantă consideră că prin această acțiune se încalcă prevederile legale în vigoare cu privire la declarația pe proprie răspundere, faptă de natură să atragă sancțiuni conform prevederilor legislative în materie de drept penal, autoritatea contractantă rezervându-și dreptul de a întreprinde toate demersurile legale și de a semnala aceste acțiuni instituțiilor competente în materie. De asemenea, neavând cum să cunoască înțelegerile încheiate între experții liber profesioniști și operatorii economici participanți la procedură, înțelegeri care, în acest caz al asigurării de servicii de consultanță, țin strict de libera circulație și mobilitate a forței de muncă în cadrul unei piețe de muncă cu un specific aparte, autoritatea contractantă consideră că în acest sens, responsabilitatea asigurării respectării cerinței de exclusivitate prevăzută de caietul de sarcini cade exclusiv în sarcina expertului și a operatorului economic care și-a asumat propunerea acelui expert în cadrul ofertei depuse. În acest sens, conform prevederilor cap. 3.1. din caietul de sarcini, ... SRL avea obligația, înainte de a depune oferta, de a se asigura că cei trei experți cheie pe care îi propunea în cadrul ofertei semnează o declarație pe proprie răspundere de exclusivitate emisă în favoarea ... SRL prin care confirmă că nu participă și în cadrul altor oferte care mai pot fi depuse de alți ofertanți în cadrul acestei proceduri de atribuire a acordului-cadru, demers care se constată că nu a fost întreprins cu responsabilitate și corectitudine, ci doar a fost atașată ofertei o declarație fără ca aceasta să fie susținută de realitatea faptelor întreprinse de expertul în cauză. De altfel, simpla afirmație a contestatoarei cum că „d-na ... reconfirmă menținerea Declarației de exclusivitate doar pentru ... SRL. Orice altă declarație de exclusivitate deținută de orice alt ofertant este nulă întrucât ofertantul nu a definitivat participarea cu acest expert" nu poate stabili o obligație în sarcina autorității contractante de a accepta oferta depusă de ... SRL în defavoarea celei depuse de ..., ambii ofertanți alături de expertul propus fiind angajați de aceeași obligație de a respecta atât cerințele privind participarea la procedura de achiziție prevăzute de autoritatea contractantă în cadrul documentației de atribuire publicate, cât și de obligația de a se asigura că prin acțiunile ce le întreprind nu se situează în afara legilor in vigoare. Autoritatea contractanta nu a considerat necesară solicitarea unor clarificări suplimentare celor doi operatori economici, acest demers ar fi fost lipsit de fundament. Referitor la solicitarea formulată de catre contestatar, respectiv "reevaluarea propunerii tehnice depuse de subscrisa" și "declararea drept conformă a propunerii tehnice depusă de subscrisa, 17

§ 18

întrucât satisface cerințele caietului de sarcini", autoritatea contractantă face următoarele precizări: Contestatoarea a înțeles să-și susțină motivele de respingere invocate prin depunerea, în anexă la Notificarea prealabilă formulată, a documentului "Declarația nr. 251 pe proprie răspundere", autentificată la notar în data de 17.05.2017. Documentul astfel prezentat nu poate fi luat în considerare la acest moment procedural deoarece nu a făcut parte din documentele depuse în cadrul ofertei până la data de 28.02.2017, data limită de depunere a ofertelor în SEAP, ofertele fiind analizate strict și cu respectarea principiului tratamentului egal pe baza documentelor depuse până la acea data și ulterior, în timpul derulării procesului de evaluare, ca răspuns la solicitările de clarificare adresate ofertanților de către comisia de evaluare. Autoritatea contractantă consideră că acest document nu face parte din oferta depusă de către ... SRL și, în niciun caz nu poate produce efecte precum anularea sau modificarea ofertei tehnice depusă de către un terț participant, respectiv ..., prin eliminarea unui expert din oferta acestuia în favoarea ofertei ... SRL. Prin urmare, autoritatea contractantă consideră că solicitarea contestatarei de reevaluare a propunerii tehnice depuse de ... SRL precum și declararea drept conformă a acesteia nu pot fi acceptate. Prin adresa nr. 3/13.06.2017, înregistrată la CNSC cu nr. 23483/13.-6.2017, SC ... SRL a formulat un răspuns la punctul de vedere al autorității contractante nr. 74817/07.06.2017. În ceea ce privește susținerile autorității contractante din cadrul punctului de vedere referitoare la expertul propus dl. ..., contestatoarea subliniază că problema acesteia este identificarea numărului exact de apeluri in domeniul educației și nu lipsa lor. Ori acest lucru este demonstrat prin luarea in considerare a funcțiilor din comisiile de evaluare deținute de domnul ... care reprezintă cel puțin tot atâtea apeluri așa cum s-a precizat în contestație Contestatoarea atrage atenția ca ceea ce trebuie justificat prin documente nu este probarea nominala a apelurilor ci numărul lor, căci aceasta se cere prin caietul de sarcini. Esența acestui capăt al contestației este faptul că autoritatea contractantă a analizat greșit fișele de evaluare și faptul că în cadrul lor se precizează că domnul ... a fost evaluator intern și membru în comisiile de soluționare a contestațiilor, atât în 2015 cât și în 2016, ceea ce înseamnă cel puțin 4 apeluri. Neluarea în considerare a acestei experiențe, dovedită prin document probator reprezintă O eroare a comisiei de evaluare. În ceea ce privește funcțiile de secretar și președinte al comisiei de evaluare, în caietul de sarcini se precizează "experiența profesională specifică în evaluarea de proiecte" se înțelege Activitatea de evaluare proiecte” 18

§ 19

Ori funcțiile de președinte și secretar în comisiile de evaluare reprezintă tot activitate de evaluare proiecte întrucât în cadrul caietului de sarcini nu se precizează ce anume activitate de evaluare sau funcție în cadrul comisiei de evaluare se dorește ca experiență. În opinia contestatoarei, activitatea de evaluare proiecțe înseamnă compararea grilelor de evaluare a celor doi evaluatori desemnați, răspunderea pentru modul de evaluare și corectitudinea informațiilor și toate celelalte activități din procedurile de lucru la nivel AM POCU. Așadar, activitatea de evaluare efectivă nu apare în caietul de sarcini, acesta făcând referire doar la activități de evaluare iar această formulare are caracter general, nespecificându-se nicăieri cerința de evaluator intern. Regulamentele interne AM POCU nu sunt opozabile ofertantului și nu pot fi invocate în cadrul procesului de soluționare a contestațiilor, singurul document ce poate fi invocat de autoritatea contractantă fiind caietul de sarcini. Referitor dna. ..., contestatoarea apreciază că pentru acest expert comisia de evaluare a comis 2 erori in evaluare: - a desconsiderat competențele funcției de contabil șef/ manager financiar, deși prin natura lor acestea sunt funcții de coordonare, la fel ca și funcția de director, simpla menționare în contractul de muncă a funcției reprezentând dovada desfășurării activităților de coordonare menționate în CV. - în solicitarea de clarificări s-a cerut "un document suport relevant din care să reiasă faptul că doamna ... are experiență profesională în coordonarea unei echipe" fără să se precizeze clar că se doresc anexele la contractele de muncă. Știind ca a prezentat toate contractele de muncă, contestatoarea a considerat ca acestea sunt suficiente și că simpla menționare a funcției este suficientă pentru dovedirea experienței în coordonarea unei echipe. Prin adresa nr. 14137/15.06.2017, înregistrată la CNSC cu nr. 24136/16.06.2017,... SRL a transmis concluzii scrise prin care argumentează motivele de fapt și de drept care au stat la baza depunerii contestației împotriva refuzului autorității contractante de a da curs solicitărilor formulate în Notificarea prealabilă, refuz transmis prin adresa nr 70483/24.05.2017. Urmare a studierii dosarului cauzei la sediul CNSC și a analizării punctului de vedere nr 76202/12.06 2012 formulat de ..., la data inițierii procedurii de atribuire), contestatoarea precizează: - Referitor afirmația ...: „Documentul denumit Declarație de exclusivitate are caracter de declarație pe proprie răspundere emisă de expertul propus în favoarea ofertantului și nu în favoarea Autorității Contractante, așa cum eronat sugerează contestatarul.", ... SRL menționează că în tot cuprinsul contestației, a afirmat că Declarația de exclusivitate a fost acordată în favoarea ..., nu în favoarea autorității contractante 19

§ 20

- Referitor afirmația ...:"Declarația de exclusivitate nu se numără printre formularele stabilite de către Autoritatea Contractantă, așa cum tendențios încearcă să sugereze contestatarul. Conform Caietului de sarcini – sect. 3.1 Experți, Autoritatea contractantă stabilește în mod explicit că "fiecare ofertant are obligativitatea de a se asigura că cei trei experți cheie pe care îi propune în cadrul ofertei lor semnează o declarație pe proprie răspundere de exclusivitate emisă în favoarea ofertantului în cauză, prin care confirmă că nu participă și în cadrul altor oferte care mai pot fi depuse de alți ofertanți în cadrul acestei proceduri de atribuire a acordului-cadru. Cerința autorității contractante are în vedere conținutul celor declarate, iar forma documentului este lăsata la latitudinea ofertantului, nefiind impus un format obligatoriu prin publicarea unui formular în cadrul documentației de atribuire. În acest sens, precizările Autorității contractante din cadrul Modificării nr. 2, care face trimitere la formularele care vor fi utilizate, nu vizau în mod direct și acest document. În acest sens, menționarea denumirii anterioare a Autorității Contractante reprezentând strict un aspect formal fără să afecteze fondul declarației, nu se impunea utilizarea expresă a noii denumiri și nici anularea acestei declarații ca urmare a publicării Modificării nr. 2.", contestatoarea formulează următoarele concluzii În Modificarea 2, autoritatea contractantă a precizat expres "toate documentele ce vor fi depuse de către operatorii economici participanți la prezenta procedură, inclusiv propunerea tehnică, propunerea financiară și formularele vor utiliza și se vor referi la noua denumire a Autorității Contractante, respectiv ..." Printr-o astfel de mențiune se înțelege, indubitabil, că orice document, indiferent de momentul emiterii, trebuie să se refere la noua denumire a autorității contractante. Contestatoarea nu a precizat în contestație faptul că "Declarația de exclusivitate nu se numără printre formularele stabilite de către Autoritatea Contractantă", ci doar am preluat regula impusă de autoritate ca toate formularele să respecte Modificarea nr. 2. Afirmația ..."forma documentului este lăsată la latitudinea ofertantului" este o reinterpretare dată propriilor reguli, iar prin afirmația "nu se impunea utilizarea expresă a noii denumiri", în opinia sa, autoritatea contractantă se dezice de propria regulă ca „toate documentele ce vor fi depuse” să se refere la noua denumire. Astfel, ...apreciază că această modificare nu trebuie respectată. Având în vedere că toate informațiile, fie că sunt clarificări sau modificări, postate după publicarea anunțului de participare, sunt parte integrantă a documentației de atribuire, autoritatea contractantă are obligația de a evalua ofertele prin raportare la toate dispozițiile documentației de atribuire. Conform art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare are ca atribuții "verificarea conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini". 20

§ 21

Prin respingerea contestatoarei, raportat la declarațiile prezentate de ...și ... SRL, din care doar documentele sale respectă în totalitate documentația de atribuire, ...nu respectă propriile reguli (Modificarea nr. 2). Chiar dacă autoritatea contractantă ignoră propria regulă, aceasta trebuie să ia în considerare cel puțin criticile formulate de contestatoare, respectiv faptul că nerespectarea Modificării nr. 2 de către ...are ca efect lipsa acceptului de participare a expertului ... la oferta acesteia. Fiind în posesia unor elemente obiective, generate de nerespectarea documentației de atribuire de către ..., elemente care pun la îndoială dreptul de nominalizarea a expertului, ...avea obligația verificării informației transmisă de contestatoare. Adoptarea unei astfel de conduite (de solicitare clarificări dacă autoritatea primește informații) este indicată si de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), în cauza C-538/13 eVigilo. - Referitor afirmația ...: "Subliniem faptul că nu se poate aplica principiul retroactivității în acest caz, așa cum eronat sugerează ... SRL, deoarece conform Hotărârii de Guvern nr. 15/2017 privind organizarea și funcționarea ..., aceasta a produs efecte începând cu data 16 ianuarie 2017, odată cu publicarea în Monitorul Oficial al României nr. 43 din 16 ianuarie 2017. Prin urmare, Autoritatea Contractantă nu a considerat necesară solicitarea depunerii unor noi declarații (declarația de exclusivitate și declarația de disponibilitate) având în vedere faptul că, în cadru! acestora sunt indicate denumirea corectă a acordului cadru și codul CPV, care corespund procedurii publicate în SEAP.", contestatoarea apreciază dacă s-ar lua în considerare neaplicarea principiului retroactivității, nicio clarificare nu ar trebui respectată și nicio erată transmisă, însă, trebuie remarcat că, în 07.02.2017, autoritatea contractantă a publicat o erată de decalare a termenului de depunere cu aproximativ 30 de zile, tocmai pentru că este necesară intervenția și asupra documentelor deja emise. - Referitor afirmația ...: „Pe de altă parte considerăm că ar fi fost corect din punct de vedere deontologic ca expertul cheie propus, doamna ..., cunoscând faptul ca anterior emiterii unei declarații de exclusivitate către ... S R L emisese o altă declarație către ..., să anunțe pe acesta din urma că își retrage candidatura din oferta ...și că anulează declarația de exclusivitate emisă în favoarea acestuia. Faptul că expertul nu a emis o înștiințare către ...prin care anula declarația emisă inițial în 29 12.2016 și prin care să își anunțe retragerea din cadrul ofertei acestuia, nefăcând niciun alt demers în acest sens, nu poate decât să denote intenția acestuia de a participa în două oferte concomitent, fapt ce contravine cerințelor documentației de atribuire publicată” ... SRL consideră că aceste afirmații sunt simple supoziții, reprezentând doar o variantă de interpretare. Dacă ...ar fi solicitat clarificări de la cei doi ofertanți, ar fi obținut răspunsul corect și logic. 21

§ 22

Având în vedere că ... a reconfirmat cu expertul participarea la procedură, mai mult, ... a încheiat un precontract cu acesta și a solicitat expertului refacerea declarației de exclusivitate cu noua denumire a autorității, dovedește buna credință atât a ofertantului cât și a expertului Faptul că ...nu a solicitat expertului refacerea declarației de exclusivitate, nerespectând documentația de atribuire, prin neaplicarea Modificării nr 2, constituie o dovadă certă că aceasta nu a fost interesată în depunerea unei oferte cu șanse de câștig. Rămânerea în pasivitate a ofertantului ..., nu constituie o vină nici a ... SRL și nici a expertului ... Conform regulilor aplicabile în achizițiile publice, ...avea obligația ca, înainte de a respinge ofertele, întrucât existau neconcordanțe între documentele depuse (declarație de exclusivitate depusă de ...cu denumire veche si depusă de ... SRL cu denumire nouă), să solicite clarificări. Abia după primirea unui răspuns se putea decide asupra respingerii ori menținerii în competiție a ofertanților ...a respins oferta ... SRL prin compararea a două declarații de exclusivitate, din care cea de la ...nu era conformă cu documentația de atribuire si pe argumentul că doamna ... ar fi trebuit să anunțe pe ... În conformitate cu legislația achizițiilor, conformitatea unei oferte se apreciază prin raportare la documentația de atribuire și nu la recomandările/presupunerile autorității contractante/comisiei de evaluare. Așa cum reiese din declarația dată pentru ..., aceasta a fost acordată în 29 decembrie 2016, pentru a fi depusă odată cu oferta, la termenul din 18 ianuarie 2017. Dar de la acea dată, termenul de depunere a ofertelor a fost decalat de cel puțin 3 ori iar procedura suspendată. În toată această perioadă, ... SRL a păstrat legătura cu expertul, iar ... a semnat si un pre-contract. - Referitor afirmația ...: "Propunerea tehnică și propunerea financiară reprezintă angajamentul ferm al ofertantului față de Autoritatea contractantă, cu privire la încheierea cu succes a viitorului acord-cadru. În acest sens, dat fiind faptul că cele două propuneri tehnice depuse de ...și de ... SRL nominalizează același expert cheie cu funcție de coordonare, respectiv pe doamna ..., reprezintă în fapt încălcarea prevederilor caietului de sarcini, față de care autoritatea contractanta a stabilit incidente prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 pentru nerespectarea cerinței caietului de sarcini, declarația de exclusivitate la care contestatarul face trimitere fiind doar un document în susținerea propunerii tehnice fără a se putea substitui acesteia. Astfel, motivul ce a stat la baza respingerii celor două oferte se raportează la elementele componente ale propunerilor tehnice prin raportare strictă la prevederile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 anterior menționat.", contestatoarea menționează că ...înțelege să raporteze propunerea tehnică la caietul de sarcini, dar 22

§ 23

totodată apreciază că acea modificare ce vizează toate documentele ofertei nu ar trebui respectată. Aprecierea autorității este discreționară, întrucât aplică regulile de achiziție neuniform, neunitar. Din argumentele respingerii formulate de ..., incluse atât în punctul de vedere cât și în adresa Comunicare parțială Tehnic-... și reluate în Răspunsul la notificarea prealabilă, reiese că ...interpretează prezentarea Declarației de exclusivitate ca fiind singura cerință a caietului de sarcini, referitoare la exclusivitatea experților, fără a ține însă cont de restul prevederilor din caietul de sarcini. Simpla deținere de către ofertant a unei declarații de exclusivitate nu poate da naștere la obligații doar în sarcina expertului. În acest sens, pentru a asigura personalul necesar, subcontractantul ... SRL a încheiat, în 22.02.2017, un pre-contract cu dna ..., prin care a stabilit drepturile și obligațiile părților. - Referitor afirmația ...: "Contestatorul a înțeles să-și susțină motivele de respingere invocate prin depunerea, în anexa la Notificarea prealabilă formulată, a documentului „Declarația nr. 251 pe proprie răspundere", autentificată la notar în data de 17.05.2017. În acest sens, menționăm că documentul astfel prezentat nu poate fi luat în considerare la acest moment procedural, deoarece nu a făcut parte din documentele depuse în cadrul ofertei până la data de 28.02.2017, dată limită de depunere a ofertelor în SEAP, ofertele fiind analizate strict și cu respectarea principiului tratamentului egal pe baza documentelor depuse până la acea dată și ulterior, în timpul derulării procesului de evaluare, ca răspuns la solicitările de clarificare adresate ofertanților de către comisia de evaluare Autoritatea contractantă consideră că acest document nu face parte din oferta depusă de către ... SRL și, în niciun caz nu poate produce efecte precum anularea sau modificarea ofertei tehnice depusă de către un terț participant, respectiv ...prin eliminarea unui expert din oferta acestuia în favoarea ofertei ... SRL", contestatoarea reiterează cele precizate în contestație. În concluzie, având în vedere nelegalitatea vădita a rezultatului procedurii de atribuire criticat, ... SRL solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată. Prin adresa nr. 81577/27.06.2017, înregistrată la CNSC cu nr. 25573/27.06.2017, ... a transmis concluzii scrise referitoare la concluziile scrise formulate de SC ... SRL, prin care își menține solicitarea de respingere, ca nefondată, a contestației. După ce reamintește conținutul punctului 3.3.1 - Calificări și cerințe privind studiile și experiența profesională a experților cheie cu funcție de coordonare din caietul de sarcini, autoritatea contractantă precizează: Pentru expertul ...pentru care contestatoarea solicită luarea în considerare a celor 8 apeluri evaluate în domeniul educației, se precizează că autoritatea contractantă nu contestă funcțiile avute de către expert în cadrul comisiilor de evaluare detaliate în cadrul fișelor de 23

§ 24

evaluare, ci faptul că funcția de evaluator intern și/sau membru în comisia de evaluare a unor cereri de finanțare nu este probată printr-un document suport relevant care să ateste faptul că domnul ...a prestat efectiv activitatea de evaluare a cererilor de finanțare aferente celor 8 apeluri menționate în CV. În concluzie, cerința caietului de sarcini "minim 2 apeluri de proiecte, din care cel puțin 1 în domeniile vizate" nu este îndeplinită. Referitor la afirmația operatorului economic care precizează faptul că în cadrul fișelor de evaluare "se precizează că domnul ... a fost evaluator intern și membru în comisiile de soluționare a contestațiilor atât în 2014 câtt și în 2015 ceea ce înseamnă cel puțin 4 apeluri", autoritatea contractantă afirmă că nu poate evalua numărul de apeluri cu aproximație ci doar în baza unui număr clar exprimat de apeluri, în vederea stabilirii conformității cu cerința din caietul de sarcini, iar contestatoarea avea obligația de a depune documente suport relevante din care să reiasă numărul exact al apelurilor de proiecte în care expertul propus a fost implicat. De asemenea, în ceea ce privește expertul , din documentele suport depuse, autoritatea contractantă menționează următoarele: Cele 3 apeluri (respectiv CPP 131, 128, 127), menționate la pag.7 din CV au fost luate în considerare datorită documentelor suport depuse în cadrul ofertei, respectiv recomandarea aflată în documentul "recomandare POS DRU ..." și răspunsul la solicitarea de clarificare nr. 4, respectiv fișa de prezență a expertului evaluator semnată și asumată de către expertul evaluator și de către Președintele CSC DMI 5.1, coroborată cu procesul verbal de predare-primire documente aferent soluționare contestații, din care reies explicit apelurile de proiecte evaluate. Expertului i s-ar fi luat în considerare un singur apel dacă, contestatoarea nu ar fi depus și alte documente justificative ca urmare a solicitării de clarificare nr. 4. De asemenea, tot datorită documentelor justificative depuse ca urmare a solicitării de clarificare nr. 4 au putut fi luate în considerare încă trei apeluri față de cele menționate în CV, la pag 7. Astfel, expertul ..., prin documentele justificative depuse, a putut face dovada implicării efective ca evaluator în cadrul a 6 apeluri de proiecte. În concluzie, referitor la afirmația tendențioasă a contestatoarei "de aici rezultă clar raționamentul restrictiv al Autorității Contractante în evaluarea ofertei care excede caietul de sarcini și prin aceasta viciază evaluarea", autoritatea contractantă reiterează faptul că, dacă acesta ar fi transmis în urma solicitării de clarificare astfel de documente justificative și pentru expertul ..., cu siguranță autoritatea contractantă le-ar fi luat în considerare în vederea demonstrării îndeplinirii cerinței caietului de sarcini. Referitor la d-na. ..., autoritatea contractantă menționează că documentul depus de contestatoare, respectiv "standard ocupațional 24

§ 25

pentru ocupația contabil-șef administrație publică, domeniul administrație publică și apărare", nu face obiectul situației de fapt a expertului, deoarece standardul prezentat face referire la ocupația de contabil-șef din cadrul administrației publice și nu din cadrul instituțiilor de învățământ (liceelor/școlilor generale), domenii care nu țin de administrația publică, prin raportare la faptul că adeverința a fost emisă de o instituție de învățământ, respectiv de ... Astfel, literatura pusă la dispoziție de către ofertant nu oferă nicio informație care să poată veni în sprijinul acestuia și, chiar dacă ar fi oferit, aceasta nu ar fi putut fi luată în considerare de către autoritatea contractantă ținând cont de faptul că termenul de răspuns la solicitarea de clarificare nr. 4 a fost joi, 04.05.2017, iar termenul a fost depășit. În acest sens, autoritatea contractantă reiterează faptul că și documentul prezentat prin plângerea prealabilă și redepus prin contestație, respectiv adeverința emisă de ... nu coincide cu adeverința depusă în cadrul ofertei la pag. 26. În acest sens, această adeverință în formă revizuită reprezintă de fapt un alt document introdus ulterior emiterii comunicării parțiale a rezultatului procedurii, și în acest sens, nu poate fi luat în considerare la acest moment procedural, deoarece nu a făcut parte din documentele depuse în cadrul ofertei până la data de 28.02.2017, reprezentând data limită de depunere a ofertelor în SEAP, șl nici nu a fost transmis prin răspunsul la solicitarea de clarificare nr. 4. Autoritatea contractantă precizează că oferta SC ... SRL a fost analizată strict și cu respectarea principiului tratamentului egal al tuturor participanților pe baza documentelor depuse până la acea data și ulterior, în timpul derulării procesului de evaluare, ca răspuns la solicitările de clarificare adresate ofertanților de către comisia de evaluare. Suplimentar, se precizează că prin transmiterea unei adeverințe emise de aceeași instituție și semnată de aceeași persoană, însă completată și revizuită cu informații suplimentare față de forma inițială a acesteia (adeverința nr. 2186/21.04.2016, pag. 26 din documentul "experiența profesionala ... 2"), se constată în mod evident că însăși contestatoarea a considerat insuficientă adeverința inclusă în cadrul ofertei și că din aceasta nu reiese îndeplinirea cerinței incluse din caietul de sarcini, fapt dovedit prin transmiterea unui nou document (adeverință nedatată și fără nr. de înregistrare) atașat plângerii prealabile și contestației. Prin urmare se reiterează faptul că solicitarea contestatarei de declarare a ofertei depuse de ... SRL ca admisibilă nu poate fi acceptată. Prin adresa nr. 81572/27.06.2017, înregistrată la CNSC cu nr. 25584/27.06.2017, ... a transmis concluzii scrise referitoare la concluziile scrise formulate de ... SRL, prin care își menține solicitarea de respingere, ca nefondată, a contestației. Față de susținerile părților și de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: 25

§ 26

În vederea semnării unui „...”, coduri CPV: ..., ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat o procedură de licitație deschisă, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ..., odată cu care a postat și documentația de atribuire. Criteriul de atribuire a contractului este „cel mai bun raport calitate-preț”, valoarea estimată fiind de 23.302.041,66 lei, fără TVA. În etapa de evaluare a ofertelor, autoritatea contractantă a întocmit, printre altele, procesul-verbal nr. 6 (DGA/64707/15.05.2017), potrivit căruia ofertele celor două contestatoare au fost respinse ca neconforme, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Comunicarea acestei decizii s-a efectuat către ambele contestatoare, prin intermediul SEAP, în data de 15.05.2017. Nemulțumite de decizia prin care autoritatea contractantă a respins ca neconforme ofertele lor, SC ... SRL și ... SRL au înaintat contestațiile în cauză, solicitând cele precizate în partea introductivă. Preliminar analizării aspectelor sesizate de contestatoare, este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de achiziție, la care se adaugă clarificările postate în SEAP, prin faptul că au depus ofertă, au fost acceptate de operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, inclusiv pentru SC ... SRL și ... SRL. La acest moment nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016. În ceea ce privește contestația formulată de SC ... SRL, Consiliul constată că motivul de respingere, potrivit adresei de „comunicare rezultat parțial”, este următorul: „(...) Pentru expertul

§ 27

propus - dl. ... 1. Nu au fost transmise documente suport relevante care sa ateste cele declarate in CV, nici in cadrul ofertei si nici ca răspuns la solicitarea de clarificare nr. 4. A fost transmisa o declaraţie pe proprie răspundere a expertului propus cu privire la experienţa profesionala a acestuia in cadrul Ol POSDRU MEN, insa aceasta nu poate fi luata in considerare ca document suport valabil astfel cum a fost solicitat in cadrul Caietului de sarcini secţiunea 3.3.3. De asemenea, din fisele de evaluare depuse in cadrul ofertei si retransmise ca răspuns la solicitarea de clarificari nr. 4, nu reiese indeplinirea experienţei profesionale specifice în evaluarea de proiecte, respectiv minim 2 apeluri de proiecte din care cel puţin 1 în domeniul educaţie, conform experienţei profesionale mentionate in cadrul CV-ului prezentat. Prin urmare expertul nu a demonstrat indeplinirea cerinţei minime a Caietului de sarcini, respectiv experienţa profesionala specifica în evaluarea de proiecte, respectiv minim 2 apeluri de proiecte din care cel puţin 1 în domeniul educaţie şi în acest sens, propunerea tehnică este 26

§ 28

neconformă în baza prevederilor art. 137 alin. 3 lit. a) din HG. 395/2016. -Pentru expertul propus - dna. ... 1.Nu au fost transmise documente suport relevante care sa ateste cele declarate in CV, nici in cadrul ofertei si nici ca răspuns la solicitarea de clarificare nr. 4. Prin urmare expertul nu a demonstrat îndeplinirea cerinţei minime a Caietului de sarcini, respectiv experienţa profesională în coordonarea unei echipe (minim 1 proiect / 1 contract) si în acest sens, propunerea tehnică este neconformă în baza prevederilor art. 137 alin. 3 lit. a) din HG nr. 395/2016”. Referitor la acest aspect, Consiliul are în vedere fișa de date a achiziției, unde la cap. IV.4.1)- Modul de prezentare a propunerii tehnice, se solicită printre altele: „Ofertantul va elabora si prezenta Propunerea tehnica in asa fel încât, în procesul de evaluare, informatiile din cuprinsul acesteia sa permita identificarea facila a corespondentei cu cerintele tehnice din caietul de sarcini. Propunerea tehnica va fi întocmita astfel încât aceasta sa corespunda in totalitate cerintelor din Caietul de sarcini. (...)Toate cerintele din caietul de sarcini sunt minime si obligatorii, iar nerespectarea uneia dintre cerinte va duce automat la declararea ofertei ca fiind neconforma. (...) În cadrul propunerii tehnice ofertantul are de asemenea obligatia de a prezenta si: • Informatii privind personalul necesar in implementarea contractului (conform cerintelor Caietului de sarcini) – se vor completa si depune in cadrul propunerii tehnice Formularul 4 – Curriculum Vitae, Formularul 8 – Declaratie de disponibilitate, documente suport pentru expertii coordonatori (de exemplu, dar fara a se limita la referinte/recomandari emise din partea angajatorilor sau a institutiilor care au beneficiat de serviciile expertilor, copie contract/extras din contract de munca/colaboare din care sa rezulte experienta profesionala etc.) (...)”. De asemenea, în caietul de sarcini, cap. 3.1.- Experți, se solicită: „Pentru atribuirea acordului-cadru ofertanții vor propune o echipă de experți formată din: 3 experți cheie, cu funcție de coordonare, fiecare din cei trei fiind nominalizat pentru unul dintre următoarele domenii: a) Ocupare pentru Axele 1, 2 și 3 din Programul Operațional Capital Uman b) Servicii sociale si incluziune socială pentru Axa 4 din Programul Operațional Capital Uman c) Educație pentru Axa 6 din Programul Operațional Capital Uman”, iar la subcap. 3.3.3 cuprinde următoarele informații: „Atât pentru Experţii cheie cu atribuţii de coordonare, cât şi pentru experţii evaluatori, demonstrarea cerinţelor de pregătire se va realiza în baza următoarelor documente: -CV-urile persoanelor propuse. Din CV-uri trebuie să rezulte îndeplinirea tuturor cerinţelor privind studiile şi experienţa profesională (ştampilat şi semnat de reprezentantul legal al ofertantului participant la procedura de atribuire şi de expertul propus). 27

§ 29

-documente suport pentru demonstrarea cerinţelor experţilor cheie cu atribuţii de coordonare, de exemplu, dar fara a se limita la: referințe/recomandari emise din partea angajatorilor sau a instituțiilor care au beneficiat de serviciile experților, copie contract/extras din contract de munca/colaboare din care sa rezulte experienta profesionala etc. -declaraţie de disponibilitate pentru experţii propuşi pentru perioada de implementare. CV-ul trebuie să fie suficient de detaliat astfel încât să rezulte cel puţin îndeplinirea cerinţelor solicitate fiecărui expert. Pentru Experţi cheie cu atribuţii de coordonare CV-urile vor fi prezentate în cadrul ofertelor depuse pentru atribuirea acordulu-cadru, iar în cadrul ofertelor depuse pentru atribuirea fiecărui contract subsecvent vor fi depuse CV-urile Expertului/Expertilor cheie cu atribuţii de coordonare în domeniul/domeniile solicitati(e), cât şi CV-urile pentru Experţii evaluatori propuşi de promitenţii prestatori. Numărul minim de experţi necesari derulării activităților (elaborării livrabilelor) solicitate de autoritatea contractantă la nivelul contractelor subsecvente va fi detaliat (va exista o dimensionare a resursei umane propuse în funcție de numărul de livrabile solicitate și de numărul de zile în care acestea vor trebui predate beneficiarului) la nivelul ofertei depuse pentru contractul/ contractele subsecvente.” Pentru îndeplinirea acestei cerințe, după solicitarea de clarificări nr. 48763/05.04.2017, din partea autorității contractante, cu privire la anumite inadvertențe referitoare la persoanelor propuse pentru aceste funcții, SC ... SRL a stabilit, conform adresei de răspuns din 12.04.2017, în final următorii experți: - - pentru domeniul ocupare pentru Axele 1, 2 și 3 din Programul Operațional Capital Uman; - ... - pentru domeniul serviciilor sociale și incluziune socială pentru Axa 4 din Programul Operațional Capital Uman; - ... – pentru domeniul educației pentru Axa 6 din Programul Operațional Capital Uman. Având anumite neclarități cu privire la experții propuși, Consiliul constată că autoritatea contratantă, în temeiul art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, prin adresa nr. 55480/26.04.2017, a solicitat contestatoarei, printre altele: - „Pentru dl. ... (...) vă rugăm să ne transmiteți documente suport relevante (referințe/recomandări ... copie contract/extras contract de muncă/ colaborare etc.) (...) din care să reiasă că expertul ... ... a prestat activități de evaluare de proiecte în domeniul pentru care acesta a fost propus (...) având în vedere cerința minimă din cadrul caietului de sarcini Experiența profesională în coordonarea unei echipe (minim 1 proiect/1 contract), vă rugăm să ne transmiteți un document suport relevant ... din care să reiasă faptul că expertul are experiență profesională în coordonarea unei echipe. 28

§ 30

- Pentru dl.

§ 31

... ... vă rugăm să ne transmiteți documente suport relevante (referințe/recomandări ... copie contract/ extras contract de muncă/colaborare etc.) (...) din care să reiasă că expertul ...... a prestat activități de evaluare de proiecte în domeniul pentru care acesta a fost propus, respectiv pentru următoarele referințe menționate în CV, dar fără a se limita la: Expert evaluator; CF pentu programele POSDRU 2007-2013 (...), având în vedere că din CV reiese că acesta a fost angajat în cadrul Organismului Intermediar al Ministerului Educației Naționale (în perioada 2013-2016), vă rugăm să ne transmiteți o declarație pe proprie răspundere, asumată de expert, sub sancțiunea prevederilor Codului penal cu privire la falsul în declarații, prin care acesta să declare că respectă regulile în materia conflictului de interese și nu se află în situațiile prevăzute de art. 10, 11, 12 din OUG 66/2011 (...) având în vedere cerința minimă din cadrul caietului de sarcini Experiența profesională în coordonarea unei echipe (minim 1 proiect/1 contract), vă rugăm să ne transmiteți un document suport relevant ... din care să reiasă faptul că expertul are experiență profesională în coordonarea unei echipe.” Răspunsul SC ... SRL a fost comunicat autorității contractante cu adresa din data de 04.05.2017, la care, pentru: - ..., a anexat: diploma de licență (economist licențiat), Proces- verbal predare-primire documente aferent soluționare contestații însoțit de Fișă de prezență, Adeverința nr. 13/01.02.2017, emisă de SC ...SRL, prin care „se confirmă că ... a participat în calitate de membru evaluator în comisia de selecție a planurilor de afaceri aferente structurilor de economie socială (...), Adeverința nr. 12/01.02.2017, emisă de aceeași societate, precum și un document emis de ..., conform cărora aceeași persoană a participat tot în calitate de membru evaluator. - ..., a anexat: Declarație de respectare a OUG nr. 66/2011, Adeverința nr. 462/24.02.2017, emisă de Consiliul Național al Dizabilității din România în cadrul căreia se menționează că „... a fost coordonatorul proiectelor de cercetare sociologică: 1. Nomenclatorul serviciilor pentru persoanele cu handicap din România – 2012; 2. Evaluarea Psihologică, intervenția psihoterapeutică și recuperarea în domeniul protecției speciale a persoanelor cu handicap din România 2011”, declarație pe propria răspundere, fișe de evaluare. Din analiza documentelor prezentate de societatea contestatoare care să susțină cerințele ce vizează experții cheie cu funcții de coordonare, conform cap. 3.3.1, din caietul de sarcini, Consiliul constată că acestea nu au fost îndeplinite. În stabilirea acestei concluzii, Consiliul are în vedere următoarele cerințe din caietul de sarcini, de la cap.3.3.1: „Experiența profesională specifica în evaluarea de proiecte*: minim 2 apeluri de proiecte* din care cel puțin 1 în domeniile vizate; Experiența profesională în coordonarea unei echipe (minim 1 proiect/1 contract)”, 29

§ 32

precum și mențiunea: „Pentru experții cheie coordonatori: *Prin experiența profesionala specifica in evaluarea de proiecte se înțelege: Activitatea de evaluare proiecte în cadrul apelurilor finanţate din Fonduri Structurale, Fonduri Europene, Banca Mondiala, Guvernul României, Mecanismul Norvegian și SEE. Experiența profesionala in evaluarea de proiecte trebuie evidențiata de către evaluatori în CV și demonstrată cu documente suport (de exemplu, dar fara a se limita la referințe/recomandari emise din partea angajatorilor sau a instituțiilor care au beneficiat de serviciile experților, copie contract/extras din contract de munca colaboare din care sa rezulte experienta profesionala etc.” Astfel, în ceea ce privește expertul ..., Consiliul constată că societatea contestatoare invocă, în sprijinul susținerilor sale, CV-ul acestuia în care se menționează „8 CPP-uri în domeniul educației CPP 153, 154, 156, 158, 159, 181, 187, 188”, iar ca documente suport 2 rapoarte (fișe) de evaluare ale acestuia, pe anul 2015 și anul 2016. Referitor la acest aspect, Consiliul apreciază că prezentarea CV-ului și a fișelor de evaluare nu reprezintă documente care să demonstreze îndeplinirea cerințelor în discuție, fie și prin faptul că, pe de o parte, CV- ul este un act personal, ale cărui informații trebuie probate cu documente relevante de genul: referințe, recomandări, copie contract/ extras din cotractul de muncă/colaborare, conform solicitării autorității contractante, iar, pe de altă parte, fișele de evaluare stabilesc calificative ale performanțelor individuale referitoare la întreaga activitate depusă în compartimentul din care a făcut parte ..., în conținutul acestor fișe nefiind indicate proiectele, contractele etc. sau faptul că a fost coordonatorul unei echipe, care să dovedească îndeplinirea cerințelor mai sus enunțate. În ceea ce privește expertul ... Consiliul constată că, și în acest caz, atât din documentele prezentate în cadrul propunerii tehnice, cât și din cele comunicate ca urmare a solicitării de clarificări, nu reiese că a demonstrat experiența profesională în coordonarea unei echipe (minim 1 proiect/1 contract), așa cum s-a solicitat în caietul de sarcini. Adeverințele enumerate mai sus fac trimitere la poziția de „membru evaluator în comisia de selecție” și nu de coordonator al unei echipe. De asemenea, referitor la afirmația contestatoarei conform căreia persoana de mai sus a ocupat funcția de manager financiar și de contabil șef, care, prin natura lor, ar fi funcții de coordonare, Consiliul nu o reține ca întemeiată, deoarece pozițiile de manager financiar, respectiv de contabil șef nu se pot confunda cu cea de coordonare a unei echipe într- un proiect, cunoscut fiind faptul că respectivele poziții se ocupă cu derularea/evidența situațiilor financiare, care nu implică coordonarea activității serviciilor de consultanță (în cazul de față), așa cum impune cerința din caietul de sarcini. În legătură cu acest aspect, Consiliul are în vedere și explicațiile autorității contractante referitoare la faptul că adeverința, emisă de ..., pe numele ..., având poziția de șef contabil, nu coincide cu adeverința 30

§ 33

depusă atașat notificării prealabile, acest document neregăsindu-se nici în oferta tehnică a contestatoarei, nici anexat răspunsului acesteia din urmă la solicitarea de clarificări. Verificând aceste informații, Consiliul constată că într-adevăr, în propunerea tehnică a societății contestatoare se regăsește adeverința nr. 2187/21.06.2016, emisă de ..., în care se menționează că „doamna Visan Mihu Gaby Eliza a făcut parte din comisia care a scris cererile de finanțare”, iar anexat notificării prealabile, SC ... SRL a transmis autorității contractante o altă adeverință, care, pe de o parte, este fără număr, nedatată și nu coinicide cu cea inițială, iar pe de altă parte, nu mai poate fi luată în considerare întrucât a fost transmisă după comunicarea parțială a rezultatului procedurii. Cu toate că aceste explicații s-au regăsit în răspunsul la notificarea prealabilă nr. 71405/25.05.2017, societatea contestatoare nu a prezentat apărări în sprijinul său care să combată afirmațiile autorității contractante. De altfel, în legătură cu persoana în cauză, Consiliul are în vedere faptul că numele acesteia nu a fost clar stabilit, existând în diverse documente fie numele ..., fie .... Referitor la susținerea contestatoarei cum că solicitarea de clarificări a avut un caracter ambiguu, Consiliul o respinge ca tardivă deoarece, în condițiile în care ales să răspundă acesteia și nu a contestat conținutul ei, se prezumă că a înțeles și a fost de acord cu ceea ce i s-a cerut. Față de cele expuse, Consiliul apreciază că SC ... SRL nu a depus deligențele necesare pentru a prezenta o ofertă corectă raportat la cerințele documentației de atribuire, astfel încât să respecte dispozițiile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora: „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire (...)”, astfel că, în mod corect, autoritatea contractantă a declarat oferta sa ca fiind neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din același act normativ. În ceea ce privește contestația formulată de ... SRL, Consiliul constată că este atacată comunicarea rezultatului parțial- evaluare propunere tehnică, postată pe SEAP în data de 15.05.2017, în conținutul căreia se regăsesc următoarele motive de respingere, ca neconformă, a ofertei acesteia: „(...) Pentru expertul propus - dna. ... Desi expertul a depus declaraţia de exclusivitate si documentele suport care dovedesc experienţa profesionala a expertului in oferta operatorului economic SC ... SRL şi în favoarea acestui ofertant, pentru dna. ...a fost depusă o declaraţie de exclusivitate insotita de aceleaşi documente suport si in cadrul ofertei tehnice a altui ofertant şi în favoarea acestuia, incalcandu-se astfel cerinţele caietului de sarcini, cap.3.1- Experţi, respectiv cerinţa fiecare ofertant are obligativitatea de a se asigura ca cei trei experţi cheie pe care ii propune in cadrul ofertei lor semneaza o declaraţie pe proprie răspundere de exclusivitate emisa in favoarea ofertantului in cauza prin care confirma ca nu participa si in 31

§ 34

cadrul altor oferte care mai pot fi depuse de alti ofertanţi in cadrul acestei proceduri de atribuire a Acordului-Cadru. Prin urmare oferta este neconformă în baza prevederilor art. 137 alin. 3 lit. a) din HG. 395/2016 pentru nerespectarea cerinţei caietului de sarcini.” În soluționarea criticilor contestatoarei în legătură cu acest motiv de respingere, Consiliul se va raporta la următoarea cerință din caietul de sarcini de la cap. 3.1. – Experţi: „Având în vedere faptul că acordul- cadru se va încheia cu toţi ofertanţii care vor depune oferte admisibile, cât şi pentru a evita situaţia în care acelaşi expert cheie cu funcţii de coordonare ar fi propus în cadrul a două sau mai multe oferte, fapt ce ar putea conduce la obligatibitatea prestării activităţilor de către respectivii experţi în cadrul aceluiaşi contract subsecvent din partea a doi sau mai mulţi operatori economici diferiţi, fiecare ofertant are obligativitatatea de a se asigura ca cei trei experţi cheie pe care îi propune în cadrul ofertei lor

§ 35

semnează o declaraţie pe proprie răspundere de exclusivitate emisă în favoarea ofertantului în cauză prin care confirmă că nu participă şi în cadrul altor oferte care mai pot fi depuse de alţi ofertanţi în cadrul acestei proceduri de atribuire a acordului-cadru

§ 36

. Cele trei declaraţii aferente experţilor cheie cu funcţii de coordonare vor face parte integrantă din propunerea tehnică.” Din analiza dosarului cauzei, Consiliul constată că, pentru poziția de expert cheie în funcție de coordonare în domeniul ocupare, a fost propusă .... În propunerea tehnică a contestatoarei se regăsește Declarația de exclusivitate, întocmită și semnată de ... în data de 22.02.2017, în care declară: „(...) sunt de acord să particip în mod exclusiv, în calitate de expert cheie cu funcție de coordonare în domeniul ocupare la licitația organizată de ... (...), pentru ... SRL”. Având în vedere că același document a fost emis și semnat tot de ... în data de 29.12.2016, dar în favoarea unei alte societăți, respectiv ... , care a depus oferta în data de 28.02.2017 (data limită de depunere a ofertelor, care inițial a fost 17.01.2017) pentru aceeași procedură de atribuire, autoritatea contractantă a respins aceste două oferte ca neconforme, așa cum reiese din procesul-verbal intermediar nr. 6 (DGA/54707/ 15.05.2017). Față de cele expuse, Consiliul apreciază că vina exclusivă pentru generarea acestei situații aparține d-nei ..., care o dată a semnat o declarație de exclusivitate, în data de 29.12.2016, în favoarea ... , deci înainte cu aproximativ două săptămâni față de data inițială de deschidere a ofertelor 17.01.2017, iar în data de 22.02.2017 a semnat o altă declarație de exclusivitate pentru SC ... SRL (cu 5 zile înainte de noua data de depunere a ofertelor – 28.02.2017) dar fără a exista un/o document/declarație a acestei persoane care să o anuleze pe prima. Prin urmare, declarația d-nei ..., autentificată prin încheierea notarială nr. 251 din 17.05.2017, cum că își menține declarația de exclusivitate din data de 22.02.2017 pentru ofertantul SC ... SRL, astfel 32

§ 37

că „orice alt document de exclusivitate prezentat de o altă companie fiind nul...”, depusă anexat notificării prealabile nr. 13991/19.05.2017, deci după comunicarea rezultatului parțial al procedurii, care s-a efectuat în data de 15.05.2017, nu poate fi luată în considerare. În stabilirea acestei concluzii, Consiliul are în vedere faptul că acest document autentificat trebuia să fie prezentat înainte de depunerea ofertelor, în caz contract, neexistând niciun/nicio document/ corespondență între d-na ... și firma ..., așa cum a denumit-o chiar persoana în cauză în declarația autentificată, declarația de exclusivitate din 29.12.2016 nu a fost anulată. În aceste condiții, Consiliul constată că ... s-a folosit de declarația de exclusivitate a d-nei ..., întocmită în data de 29.12.2016, astfel că situația generată nu putea conduce decât la respingerea ca neconforme a ofertelor aparținând SC ... SRL și ... , așa cum, în mod corect, a procedat autoritatea contractantă. Consiliul nu reține ca fiind întemeiată afirmația contestatoarei potrivit căreia, dacă autoritatea contractantă ar fi avut neclarități asupra informațiilor din declarația notarială trebuia să solicite lămuriri în acest sens, deoarece, pe de o parte, documentul în cauză a fost emis nu numai după data de depunere a oferelor, ci chiar după ce i s-a comunicat rezultatul parțial al proceduriii, iar pe de altă parte, dispozițiile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 impun autorității contractante ca prin clarificările/completările solicitate să nu determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat, astfel încât să respecte principiul tratamentului egal, statuat de art. 2 alin. (2) lit. b) din același act normativ. În ceea ce privește alegațiile contestatoarei referitoare la noua denumire a autorității contractante, astfel că toți ofertanții aveau obligația să depună toate documentele pe noua denumire, în caz contrar respectivele documente ar fi nule, prin urmare și declarația de excusivitate a d-nei ... în favoarea ... , Consiliul nu le ia în considere, nefiind relevante în cazul de față, deoarece acest ultim act trebuia să fie anulat chiar de persona în cauză, indiferent ce nouă denumire ar fi căpătat autoritatea contractantă (aceasta putând să se modifice de mai multe ori chiar în intervalul evaluării ofertelor depuse). Prin urmare, modificarea denumirii autorității contractate nu anulează conținutul declarației pe propria răspundere a d-nei ..., dacă aceasta din urmă nu a revocat-o în sensul anulării ei. În acest sens, Consiliul are în vedere chiar următoarea precizare a d-nei ... din declarația încheiată la notariat: „(...) confirm faptul că am avut o corespondență cu firma ... în luna decembrie 2016, pentru care am transmis documente, fără să fie clară includerea mea ca expert cheie sau simplu evaluator. Neavând nicio confirmare a participării mele ca expert cheie (nicio confirmare, nicio discuție legată de condiții pre- contractuale și onorariu), precum nicio solicitare de reconfirmare (licitația menționată fiind de mai multe ori amânată), am confirmat și reconfirmat participarea cu ofertantul ... SRL, considerând că cealaltă firmă nu mai participă sau sunt pe lista de evaluatori. Reconfirm pe 33

§ 38

această cale faptul că îmi mențin DECLARAȚIA DE EXCLUSIVITATE din data de 22.02.2017 pentru poziția de expert cheie, cu funcția de expert coordonare în domeniul OCUPAȚIE, pentru ofertantul ... SRL, orice alt document de exclusivitate prezentat de o altă companie fiind nul, deoarece nu a fost confirmat. (...)." Prin urmare, acordarea exclusivității prin declarația încheiată la notariat în data de 17.05.2017, de către expertul ..., firmei ... SRL, este tardivă în acest moment, persoana în cauză nefăcând demersurile necesare și neurmărind consecințele propriilor declarații de exclusivitate înainte de depunerea ofertelor, astfel încât să nu genereze situația de față, în baza căreia cele două societăți comerciale au fost respinse ca neconforme. Față de cele expuse, raportat la cerința de la cap. 3.1. din caietul de sarcini, enunțată mai sus, Consiliul apreciază că societatea contestatoare nu s-a conformat ei, fiind incidente dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/20616, potrivit cărora: „În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini”. Luând în considerare aspectele de fapt şi de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de SC ... SRL și ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 şi poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 alin. (1) din acelaşi act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondate, contestaţiile formulate de SC ... SRL și ... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 39

PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, 34

§ 40

Redactată în 5(cinci) exemplare, conține 37(treizecișișapte) pagini. 35