BO2017_4014
RespingeCPV: 71322000-1
Critici: R2.2.2
Buletin oficial · acces liber
CPV: 71322000-1
Critici: R2.2.2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ........./........., formulată de societatea SC ......... SRL, cu sediul în ........., str. …, județul ........., avand CUI ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., reprezentată de ........., împotriva comunicării rezultatului procedurii de atribuire, emis de ........., cu sediul în ........., județul ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, într-o singură etapă, online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „ Elaborare proiect tehnic, detalii de execuție, caiete de sarcini, documentații pentru obtinere avize și asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul derularii investitiei pentru obiectivul “REABILITARE, MODERNIZARE ȘI DOTARE CĂMIN CULTURAL ÎN …, ........., JUDEȚUL .........", cod CPV: …., s-a solicitat anularea comunicării nr. ../29.05.........., transmisă prin fax la data de 29.05.........., prin care autoritatea contractantă a adus la cunoştinţa contestatoarei că oferta sa a fost declarată inacceptabilă şi respinsă în temeiul art. 134 alin. (5) din H.G. 395/2016 şi anularea tuturor actelor subsecvente emise ulterior acestei comunicări, cu obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de achiziţie 1
prin evaluarea ofertei depuse de contestatoare, cu respectarea şi îndeplinirea cerinţelor legale pentru procedura de atribuire în cauză și stabilirea rezultatului procedurii de atribuire cu respectarea prevederilor legale în vigoare. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestația în cauză. Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ........./........., formulată de societatea SC ......... SRL s-au solicitat cele indicate în partea introductivă. În susținerea contestației, contestatoarea arată că în data de 23.05.........., prin solicitarea de clarificări nr. ../23.05.........., autoritatea contractantă a solicitat clarificarea îndeplinirii cerinţei din documentaţia de atribuire referitoare la specialiştii propuşi de acesta în ofertă. Referitor la acest aspect, autoritatea a solicitat contestatoarei să justifice îndeplinirea cerinței din documentaţia de atribuire în ceea ce privește specializarea inginer proiectant instalaţii, raportat la faptul că din documentele prezentate nu ar rezulta că această calitate ar fi întrunită de persoana dlui …. Fată de poziția autorității contractante, contestatoarea menționează că a răspuns prin adresa nr. …/25.05.........., în sensul că, domnul inginer … este absolvent al unei instituţii de învăţământ superior de specialitate în domeniul construcţiilor/instalaţiilor pentru construcţii conform diplomei nr. …./06.12.2004 eliberată de Universitatea Politehnică din …., Facultatea de lnginerie …, potrivit diplomei nr. …..06.2014 eliberată de Universitatea Tehnică de Construcţii …, Facultatea de Utilaj Tehnologic și diplomei de studii aprofundate nr. …./11.07.2011 eliberata de Universitatea Tehnică de Construcţii …., Specializarea Confort şi Eficienţă Energetică. Ulterior, în data de 29.05.........., contestatoarea arată că autoritatea contractantă i-a comunicat prin adresa nr. …/29.05.........., faptul că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă, motivat de faptul că răspunsul oferit autorității ar fi fost apreciat ca fiind neconcludent de către comisia de evaluare. 2
Față de acest răspuns, contestatoarea menționează că a formulat notificare prealabilă în fața autorității contractante, ocazie cu care a combătut motivul de respingere al ofertei sale. Cu această ocazie a arătat autorității că răspunsul oferit la solicitarea de clarificări a fost clar şi concludent, susţinut de copiile diplomelor de studii ale specialistului propus. Din actele depuse ar rezulta că dl…. a absolvit două facultăţi de construcţii, dobândind astfel calitatea de inginer constructor, precum şi ciclul II de master în cadrul facultăţii de Inginerie a Instalaţiilor, prin care a dobândit dreptul de a întocmi şi semna proiecte de instalaţii. Se subliniază că a fost ignorat răspunsul oferit de contestatoare și actele emise de instituţii de învăţământ acreditate depuse în susținere, precum şi competenţele profesionale ale personalului propus de contestatoare, iar decizia de respingere a ofertei sale fiind astfel lipsită de temei legal. Totodată, cu privire la cerinţa din documentaţia de atribuire referitoare la capacitatea specialiştilor propuşi, contestatoarea arată că nu contestă cerinţa în sine, ci faptul că autoritatea nu a luat în considerare documentele prezentate care atestă specializarea personalului propus, iar contestatoarea ar fi respectat cerinţa, însă autoritatea neagă acest fapt, pentru motivul că documentele prezentate nu au valoare legală şi că „sunt într-un domeniu apropiat şi nu cel solicitat". Contestatoarea citează dispozițiile art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 404/2006 privind organizarea şi desfăşurarea studiilor universitare de masterat, care prevăd faptul că „studiile universitare de masterat asigură fie aprofundarea în domeniul studiilor de licenţă sau într-un domeniu apropiat, fie obţinerea de competenţe complementare în alte domenii, precum şi dezvoltarea capacităţilor de cercetare ştiinţifică". În continuare, în susținerea argumentelor sale contestatoarea subliniază faptul că, raportat la obiectul contractului, care este de o complexitate ridicată, criteriul de atribuire fiind preţul cel mai scăzut, în conformitate cu prevederile art. 3 din Instrucţiunea ANAP Nr. 1/......... emisă în aplicarea prevederilor art. 179 lit. g) şi art. 187 alin. (8), lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, respectiv art. 192 lit. g) şi art. 209 alin. (8) din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, autoritatea contractantă avea obligaţia de a lua în calcul diploma de master - studii aprofundate depusă şi de a nu restricţiona accesul la procedura de achiziţie publică. Astel, în condițiile în care a oferit un răspuns clar întărit de copii ale displomelor de studii enunțate, contestatoarea critică faptul că 3
autoritatea a dat dovadă de formalism excesiv, încălcând prin aceasta principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică, aşa cum însăşi autoritatea ar recunoaşte în punctul său de vedere faţă de notificarea prealabilă. S-a încălcat principiul proporţionalităţii şi principiul utilizării eficiente a fondurilor publice, prin evaluarea discreţionară şi nejustificată a răspunsului transmis drept „neconcludent", fără a lua în considerare informaţiile furnizate, circumscrise cerinţelor stabilite prin documentaţia de atribuire. Pentru toate motivele expuse, contestatoarea solicită Consiliului să se constate că oferta sa a fost stabilită ca inacceptabilă în mod abuziv și ilegal, iar autoritatea contractantă, prin actele emise, a încălcat prevederile legale şi principiile care stau la baza procedurilor de achiziţie publică. Autoritatea contractantă a formulat un punct de vedere în ceea ce privește prezenta contestație prin adresa nr. 8576/07.06.........., înregistrată la Consiliu sub nr. 22450/08.06.........., prin care arată că afirmațiile sale sunt neîntemeiate, iar autoritatea a depus toate diligențele în realizarea unei evaluari corecte și legale. Totodată, arată că a respectat principiul egalităţii de tratament, asigurându-se transparenţa necesară în vederea cunoaşterii de către flecare ofertant a criteriilor ce urmează a fi aplicate pentru atribuirea contractului de achiziţie publică ce face obiectul prezentei proceduri. Subliniază faptul că, dorește desfășurarea procedurii cu celeritate, având în vedere finanţarea prin care se realizează procedura (.....) și termenele impuse de contractul de finanţare, existând chiar posibilitatea pierderii acestei finantari, în condiţiile în care contestatoarea nu face decât sa tergiverseze finalizarea procedurii prin formularea unei contestații vadit neîntemeiate. În ceea ce priveşte principiul proporţionalităţii, documentaţia de atribuire s-a elaborat având în vedere asigurarea unei permanente corelări între necesităţile sale şi obiectul contractului, ce urmează a fi atribuit în contextul implementării unui proiect finanţat din fonduri europene, fiind respectat şi principiul eficienţei utilizării fondurilor publice. Pe fondul contestației, autoritatea susține în apărare faptul că oferta tehnică depusă de contestatoare nu îndeplineşte cerinţele documentaţiei de atribuire - fișa de date - cap. IV.4.1., respectiv modul de prezentare a propunerii tehnice. Referitor la acest aspect, autoritatea arată că în cadrul documentelor depuse de contestatoare pentru dovedirea experienţei în 4
domeniul activităţii de proiectare pentru specializarea inginer instalații, au fost constatate o serie de inadvertenţe, care au continuat să existe şi după primirea răspunsului la clarificările solicitate cu privire la acestea. Arată că, maniera de redactare a răspunsului la solicitările de clarificari îi este imputabila exclusiv ofertantului, acesta avand obligaţia, la întocmirea răspunsului, sa furnizeze toate informaţiile pentru ca autoritatea să fie edificată cu privire la chestiunea în legătură cu care au fost solicitate clarificări. Totodată, arată că, autoritatea contractantă nu a solicitat în fişa de date a achiziţiei un inginer cu specializarea „inginerie aerospațială" sau „specializarea confort și eficiență energetică", ci „inginer instalații”, alaturi de documente care sa ateste specializarea solicitată. Menționează că specializările d-lui ..., pe care contestatoarea îl propune drept inginer instalații nefiind in concordanță cu cele solicitate. Mai mult, autoritatea subliniază că în baza diplomei de studii emisă de Universitatea Tehnică de Construcții .... - Facultatea de Inginerie a Instalaţiilor reiese că dl. ..... are specializarea pentru competență „proiectant sisteme de securitate la incendiu”, specializare care nu a fost solicitată prin documentaţia de atribuire. Totodată, autoritatea afirmă că s-ar afla în culpă chiar contestatoarea care nu a uzat de prevederile art. 103 alin. (1) din HG nr. 395/2016, care îi dădea dreptul să solicite clarificări faţă de prevederile documentației de atribuire, în măsura în care ar fi conținut cerințe lipsite de claritate. Pe acest considerent, SC ......... SRL nu a făcut un astfel de demers şi a depus ofertă în cadrul procedurii de achiziţie publică, asumându-şi astfel conţinutul documentaţiei de atribuire, documentaţie care şi-a consolidat caracterul obligatoriu prin inexistenţa solicitărilor de clarificări privind acest aspect. Se arată că, documentele invocate de contestatoare în susțnerea punctului de vedere sunt dintr-un domeniu apropiat si nu cel solicitat de autoritate. Din cuprinsul documentației de atribuire nu rezultă că s-ar accepta diplome pentru specializărea „confort și eficiență energetică", respectiv „echipamente și instalații de bord", iar acestea ar fi echivalente cu studiile de inginer instalator. Autoritatea afirmă că nu a dat dovadă de vreun formalism excesiv, în condițiile în care în fișa de date se specifică în mod clar faptul că "lipsa oricărui document solicitat pentru propunerea tehnică va conduce la desemnarea ofertei ca fiind neconformă". În aparare autoritatea subliniază că nu pune în discuţie Legea învățământului, ori Ordinul nr. 5160/2015, la care contestatoarea face 5
referire, ci a pus în discuţie neîncadrarea documentelor prezentate de catre aceasta în cerinţele minime solicitate la cap. IV.4.1. Modul de prezentare a propunerii tehnice. Având în vedere obiectivul prezentei proceduri, respectiv, elaborare proiect tehnic, detalii de execuţie, caiete de sarcini, documentația pentru obţinere avize și asistență tehnică din partea proiectantului pe parcursul derulării investiției pentru obiectivul "REABILITARE, MODERNIZARE ȘI DOTARE CĂMIN CULTURAL ÎN SATUL …. ........., JUDEŢUL ........., fiind in speţă vorba despre o cladire/constructie civilă, apreciază că este necesar un inginer instalații pentru construcții, ceea ce nu a rezultat din documentele prezentate de SC ......... SRL în propunerea tehnică, ori din răspunsul la solicitarea de clarificări. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarele: Trecând la soluționarea contestației, Consiliul constată că, prin comunicarea nr. …./25.05.........., s-a adus la cunoștința contestatoarei faptul că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă în temeiul art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/......... având în vedere că aceasta nu a clarificat aspectele semnalate prin solicitarea de clarificări, astfel că din niciunul dintre documentele prezentate nu reiese calitatea de inginer de instalații solicitată prin documentația de atribuire.
Conform documentaţiei de atribuire, Cap. IV.4) Prezentarea ofertei - IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice, s-a solicitat: Se va prezenta la nivelul propunerii tehnice un tabel cu nominalizarea specialiştilor necesari pentru prestarea serviciilor in termenul impus (1 inginer proiectant constructii civile, 1 sef de proiect, 1 arhitect, 1 i i n s talaţii) si conform legislaţiei in vigoare si un tabel cu resursele tehnice angajate in prestarea serviciilor (echipamente, programe informatice). Resursele umane si tehnice se vor dimensiona si corela, in conformitate cu durata de prestare a serviciilor. Pe s oli c it Din documentele de calificare depuse de SC ......... SRL rezultă că pentru poziția de inginer instalații a fost nominalizat Becheru Bogdan (informații rezultate din Declarația privind lipsa cu personalul de specialitate – proiectare), prezentând Diplomă de Studii Aprofundate 6
emisă de Universitatea Tehnică de Construcții, în specializarea Confort și eficiență energetică. În data de 23.05.........., prin solicitarea de clarificări nr. … autoritatea contractantă a solicitat clarificarea îndeplinirii cerinţei din documentaţia de atribuire referitoare la specialiştii propuşi în ofertă, astfel: „Vă rugăm să justificaţi/clarificaţi cum îndepliniţi cerinţa din documentaţia de atribuire prin care s-a solicitat specialist necesar - 1 inginer instalaţii, specializarea inginer proiectant instalaţii având în vedere că din documentele prezentate nu reiese această calitate pentru dl. Becheru Bogdan". La această solicitare, prin adresa de răspuns nr. …/25.05.........., ofertantul a transmis autorităţii contractante următorul răspuns: „Admiterea la programe postuniversitare se face be baza metodologiei elaborate de instituţia gazdă, aprobat de senatul universitar, în conformitate cu legislaţia în vigoare. Legea învăţământului, precum şi Ordinul nr. 5160/2015 fac referire la acest aspect. Învăţământul postuniversitar asigură specializarea în domeniu sau extinderea şi perfecţionarea pregătirii atestate prin diploma de licenţă sau, după caz, diploma de absolvire. Admiterea în învăţământul postuniversitar se face numai prin concurs. Având în vedere ierarhia diplomelor de studiu, studiile postuniversitare au întâietate faţă de cele universitare. De asemenea, precizam că domnul inginer Becheru Bogdan a absolvit atât Universitatea Politehnică din Bucureşti cât şi Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti timp de 5, respectiv 6 ani. Din data de 27.06.2015, pe baza diplomei de studii aprofundate emisă de Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti - Facultatea de Inginerie a Instalaţiilor, domnul inginer Becheru Bogdan a absolvit cursurile de specializare pentru competenţă „proiectant sisteme de securitate la incendiu". Reiterăm faptul că domnul inginer Becheru Bogdan este absolvent (cu drept de semnătură) al unei instituţii de învăţământ superior de specialitate în domeniul construcţiilor/instalaţiilor pentru constru aţii conform: - Diploma nr. 2025/06.122004 eliberată de Universitatea Politehnică din Bucureşti, Facultatea de lnginerie Aerospațială; - Diploma nr. 322/30.06.2014 eliberată de Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Facultatea de Utilaj Tehnologic; - Diploma studii aprofundate nr. 143/11.07.2011 eliberată de Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Specializarea Confort şi Eficienţă Energetică." Acestui răspuns au fost atașate diplomele mai sus enumerate. Analizând documentele depuse, pentru persoana nominalizată pe poziția de inginer instalații, Consiliul constată că nu au fost depuse documente din care să rezulte calificarea/atestarea solicitată (inginer instalații), având în vedere cerința expresă a fișei de date a achiziției mai sus enunțată. Diplomele de inginer prezentate de către ofertant, (emise de Universitatea Politehnică din ... - Facultatea de Inginerie Aerospațială și 7
Universitatea Tehnică de Construcții ... – Facultatea de Utilaj Tehnologic) pentru domnul ..., în specializările Echipamente și instalații de bord, Utilaj tehnologic pentru construcții, precum și diploma de studii aprofundate emisă de Universitatea Tehnică de Construcții ...– Facultatea de Inginerie a Instalațiilor în specializarea Confort și Eficiență Energetică nu respectă solicitarea autorității. De precizat este faptul că, în fișa de date a achiziției la cap. II.1.5) Descrierea succintă a contractului sau a achiziției/achizițiilor s-a menționat „........., iar potrivit D.A.L.I., publicat în SEAP scopul programului este dotarea căminului cultural cu mobilier, reabilitarea termică a acestuia și dotarea cu grupuri sanitare necesare cât și cu o centrală termică proprie. Așadar, având în vedere ceea ce se urmărește prin prezenta procedură, fiind vorba despre o construcție civilă, se apreciază ca fiind necesară prezența unui inginer instalații pentru construcții, specializare ce nu reiese însă din documentele prezentate de SC ......... SRL. Potrivit art. 9, alin. (1), lit. b) din Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, invocat chiar de societatea contestatoare: (1) Documentaţiile tehnice - D.T. si proiectele tehnice se elaboreaza de colective tehnice de specialitate, se insusesc si se semneaza de cadre tehnice cu pregătire superioara numai din domeniul arhitecturii, urbanismului, construcţiilor si instalaţiilor pentru constructii, astfel:(…) b) de ingineri constructori si de instalatil, cu diploma recunoscuta de statul roman, pentru părţile de inginerie in domeniile specifice pentru obiective de investitii cuprinse la toate categoriile de importanta a construcţiilor supraterane si subterane, precum si la instalaţiile aferente acestora (…). Nu reiese de nicăieri din documentele prezentate că diplomele pentru specializările „confort și eficiență energetică”, respectiv „echipamente și instalații de bord” sunt echivalente cu studiile de inginer instalator, contrar susținerilor societății contestatoare. De asemenea, nimeni nu contestă experiența persoanei nominalizate, nefiind acesta motivul de respingere, ci faptul că, așa cum s-a arătat mai sus, nu au fost prezentate documente pentru dovedirea calificării/atestării solicitate. Operatorul economic cunoștea cerințele fișei de date a achiziției, solicitările de clarificări ale autorității au indicat expres respectiva cerință, astfel că nu se poate susține că ofertanta a fost împiedicată în vreun fel să facă dovada celor cerute. Câtă vreme, prin fișa de date a achiziței au fost impuse anumite cerințe obligatorii pentru ofertanți, aceștia trebuiau să se supună rigorilor acesteia. 8
Culpa pentru nedepunerea documentelor aparține exclusiv contestatoarei, astfel că, în mod corect, a fost reținut acest motiv de respingere în sarcina ofertei societății contestatoare, nefiind prezentate documente care să ateste calificarea/atestarea solicitată. Luând în considerare aspectele de fapt şi de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul urmează să respingă ca nefondată contestația SC ......... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC ......... S.R.L. în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... … … 9