AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_4026

2017Fonduri: PropriiProcedura simplificata
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: 33631600-8
Critici: R3, R2

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 34.979 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 1040/30.05.2017, înregistrată la Consiliu cu nr. 21247/30.05.2017, înaintată de SC … SRL, cu sediul în …, având CUI …, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr…, reprezentată convențional prin Cabinet de avocat “…”, cu sediul în …, formulată împotriva comunicării nr. 5597 din 24.05.2017, emisă de …., cu sediul în …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate organizată în vederea încheierii acordului cadru de furnizare având ca obiect “Achiziționare de dezinfectanți” – Lotul 4, s-a solicitat anularea rezultatului pentru lotul 4 și reluarea procedurii de evaluare a ofertelor de la faza evaluării propunerilor tehnice și a îndreptării erorii materiale; Prin cererea de intervenţie voluntară înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 22926/09.06.2017, formulată de SC … SRL, cu sediul în …, având CUI …, înregistrată la Registrul Comerțului cu nr. …., reprezentantă convențional prin Cabinet de avocatură …, având sediul procesual ales în …, în calitate de câștigătoare a procedurii în cauză, a solicitat: - admiterea cererii de intervenție; - respingerea contestației formulată de către ... SRL ca fiind nefondată; - menținerea deciziei autorităţii contractante, pentru lotul 4, aceasta decizie fiind temeinică şi legală; - obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor efectuate cu soluţionarea prezentei contestații, în suma de 5419,14 lei. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de 1

§ 2

faţă, prin care SC ...SRL, în calitate de operator economic participant la procedura indicată mai sus, a criticat decizia autorității contractante de a respinge oferta sa pentru Lotul 4, solicitând cele menţionate în partea introductivă a deciziei. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, petenta a notificat autoritatea contractantă solicitându-i să procedeze la anularea deciziei de atribuire a lotului 4 ofertantului SC … SRL și să reia procedura de evaluare a propunerilor financiare, ținându- se seama de concentraţia corectă - de 0,5 % - a soluţiei de lucru a produsului ofertat de SC ...SRL (ANIOSEPT ACTIV), așa cum rezultă din testele prezentate în cadrul propunerii tehnice. Autoritatea contractantă a răspuns notificării petentei, în sensul menținerii rezultatului inițial. În fapt, din răspunsul autorității contractante reiese că, pentru efectuarea evaluării financiare a ofertei SC ...SRL (pentru produsul ANIOSEPT ACTIV), comisia de evaluare nu doreşte să fie îndreptată o eroare aritmetică, chiar dacă aceasta avea obligaţia de a clarifica acest aspect, așa cum prevede art. 134 alin. (10) din HG nr. 395/2016. Eroarea aritmetică constă în faptul că preţul per litru soluţie de lucru nu a fost calculat la diluția de 0.5% pentru care a fost depusă documentația justificativă (rapoarte de testare). O eventuală recalculare a ofertei SC ...SRL, la diluția corectă, nu modifica preţul total al ofertei, deci nu se impune descalificarea ofertei pe motiv că se încalcă prevederile art. 134 din HG nr. 395/2016. În fapt, SC ...SRL a ofertat, pentru lotul 4, produsul Aniosept Activ la preţul de 70 lei/kg concentrat, concentraţia la care produsul acoperă spectrul solicitat este de 0.5%, de unde reiese că preţul per soluţie de lucru este de 0.35 lei (70 lei/kg concentrat X 0.5% (concentraţia la care acoperă spectrul solicitat în caietul de sarcini) = 0.35 lei litru soluţie de lucru) și nu 5 lei/litru soluţie de lucru, cum dintr-o greşeală de calcul a fost trecut în centralizatorul de prețuri. De asemenea, contestatoarea menționează că, pentru Lotul 4, comisia de evaluare a decis că oferta SC … SRL este câștigătoare, ofertă care, potrivit centralizatorului de prețuri, depăşeşte valoarea estimată pentru acest lot (54.000,00 lei valoare ofertată, față de 33.000,00 lei valoare estimată în fișa de date) și încalcă prevederile art. 137 alin. (1) și (2) lit. e) din HG nr. 395/2016. Prin adresa nr. 21653/1825-C4/31.05.2017, Consiliul a înştiinţat autoritatea contractantă despre depunerea contestaţiei de către SC ...SRL, solicitând punctul de vedere cu privire la contestaţie, copia dosarului achiziției, copia ofertelor depuse de contestatoare și de SC B. … SRL, precum și corespondența purtată cu acestea pe perioada de evaluare a ofertelor. Autoritatea contractantă a transmis o parte din documentele din dosarul achiziției ce au fost atașate punctului său de vedere nr. 6155/08.06.2017, înregistrat la Consiliu cu nr. 22839/09.06.2017, prin care cere respingerea contestaţiei ca nefondată. Celelalte documente din dosarul achiziției, necesare în soluționarea prezentei contestații și 2

§ 3

solicitate de Consiliu, au fost transmise atașat adresei nr. 6444 din 15.06.2017. În fapt, la data de 26.05.2017, autoritatea contractantă a primit din partea contestatoarei Notificarea prealabilă nr. 1028/25.05.2017, înregistrată cu nr. 5709/26.05.2017, prin care aceasta solicită îndreptarea erorii materiale, a comunicării rezultatului procedurii şi a Centralizatorului de preţuri pentru Lotul 4, motivând că autoritatea contractantă a calculat, în mod eronat, concentraţia pentru soluţia ofertată de către contestatoare. Autoritatea contractantă a răspuns în sensul că oferta îi aparţine contestatoarei, iar comisia de evaluare nu are competenţa de a efectua calcule suplimentare în ceee ce o priveşte. Astfel, din analizarea ofertei contestatoarei în comparaţie cu oferta câştigătorului procedurii pentru Lotul 4, se evidenţiază următoarele: - 1 litru de soluţie de lucru - S.C. ... S.R.L. a ofertat la preţul de 5 lei, - 1 litru de soluţie de lucru - S.C. ... S.R.L. a ofertat la preţul de 0,9 lei. În opinia autorității, faptul că, ulterior finalizării procedurii, în speţă după comunicarea rezultatului procedurii, contestatorul a "constatat" că şi-a greşit oferta financiară, nu constituie motiv de sancţionare cu anularea rezultatului procedurii. Dispoziţiile legale invocate cu privire la aşa-zisa obligaţie a autoritaţii contractante de a solicita clarificări cu scopul de a îndrepta erorile aritmetice nu sunt incidente prezentei cauze. Referirile la dispozițiile art. 134 alin. (10) din H.G. nr. 395/2016 - sunt utilizate în mod nefondat şi netemeinic, deoarece acele dispoziţii reglementează conduita comisiei de evaluare a ofertelor până la data stabilirii ofertei câştigătoare. Legiuitorul nu a stabilit instituţia clarificărilor ulterioară datei publicării rezultatului procedurii. Chiar şi în cadrul procedurii de evaluare a ofertelor, legiuitorul a stabilit limite clare cu privire la solicitările de clarificări. În acest sens sunt dispozițiile art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Or, instituţia nu a avut, în interiorul termenului legal de evaluare a ofertelor, informaţia sau clarificarea provenită de la contestatoare, conform căreia oferta financiară a acesteia ar fi fost greşită ("eronată"), motiv pentru care apreciază că nu subzista în sarcina instituţiei obligaţia de a solicita clarificări pe parcursul procedurii de evaluare. Este evident că poziţionarea contestatoarei pe un alt loc decât cel câştigător nu i-a profitat acesteia, însă acesta nu poate şi nu este un motiv temeinic de sancţionare a instituţiei cu anularea procedurii. În ceea ce priveşte obiecţiunile ridicate de către contestatoare cu privire la oferta S.C. … S.R.L., autoritatea contractantă arată că această ofertă a depăşit valoarea estimată comunicată prin anunţul de participare pentru Lotul 4, însă pentru Loturile 3, 4 şi 6 din cadrul aceleiaşi proceduri au fost depuse oferte al căror preţ este sub valoarea estimată cu suma de 31.840 lei, fapt explicat în Raportul procedurii. Astfel, având în vedere că valoare totală ofertată pentru întreaga procedură (aceasta cuprinzând toate loturile) este mai mică decât cea 3

§ 4

comunicată ca fiind estimată prin anunţul de participare nr. 403227, Secţiunea II.2.1, pentru realizarea contractelor de achiziţie publică nu este nevoie de disponibilizări suplimentare de fonduri, motiv pentru care apreciază că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 137 alin. (2) lit. e) din H.G. nr. 395/2016, invocate de contestatoare. Pentru aceste considerente, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei ca fiind nefondată. Prin cererea de intervenție voluntară, înregistrată la Consiliu cu nr. 22926/09.06.2017, SC … SRL solicită: - admiterea cererii de intervenție; - respingerea contestației formulată de către ...SRL ca fiind nefondată; - menținerea deciziei autorităţii contractante, pentru lotul 4, aceasta decizie fiind temeinică şi legală; - obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor efectuate cu soluţionarea prezentei contestații, în suma de 5419,14 lei. În susținerea admisibilității cererii sale de interveție, SC … SRL invocă prevederile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și ale art. 61 alin. (1) din Codul de Procedura Civilă, apreciind că are un interes determinat, legitim, personal, născut şi actual pentru a interveni în contestația depusă de societatea SC ...SRL, astfel: - Interesul este propriu, întrucât … invocă un drept al său, justificat de faptul că oferta sa a fost declarată câștigătoare pentru lotul 4. Interesul său de a interveni în procedura soluţionării contestației formulată în prezenta cauză se justifică prin raportare la: - calitatea societății … de ofertant desemnat câştigător pentru lotul 4, lot ce este contestat; - respectarea dreptului la apărare şi la un proces echitabil, prin posibilitatea formulării unor apărări corespunzătoare care să determine menţinerea rezultatului procedurii de atribuire și semnarea acordului- cadru; - Interesul este determinat, având în vedere că folosul practic ce poate fi realizat prin admiterea cererii de intervenţie este unul concret, şi anume păstrarea deciziei autorității contractante prin care B. BRAUN MEDICAL a fost declarată câștigătoare și semnarea acordului-cadru ca urmare a declarării ofertei ca fiind câștigătoare. - Interesul este unul legitim, având în vedere că pretenţiile formulate sunt derivate dintr-un raport juridic recunoscut de lege, respectiv din existenţa ofertelor depuse la procedura simplificată privind achiziţionarea de dezinfectanți și din decizia prin care B. BRAUN MEDICAL a fost declarată câștigătoare la două loturi: Lotul 4 și Lotul 7. De asemenea, interesul său este legitim, întrucât se urmăreşte menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei autorităţii prin care oferta sa a fost declarată câştigătoare. - Interesul este născut şi actual, întrucât prin această contestație se urmăreşte anularea deciziei Spitalului Municipal Dej de a declara ca și câștigătoare oferta depusă de către … și reluarea procedurii de evaluare a ofertelor. 4

§ 5

În concluzie, SC … SRL are interesul şi dreptul, în calitate de ofertant declarat câştigător în cadrul procedurii de atribuire, de a fi introdusă în cauză pentru a asigura apărarea interesului său legitim în ceea ce priveşte legalitatea rezultatului. Prin cererea de intervenţie intervenienta invocă atât dreptul său de a beneficia de declararea ofertei depuse ca și câștigătoare, drept decurgând din îndeplinirea corespunzătoare de către ofertă a cerinţelor impuse prin documentaţia de atribuire, cât şi interesul ce izvorăşte, în mod evident, din acest drept, astfel că se impune ca, prin decizia ce se va pronunţa, Consiliul să ia act de faptul că … justifică un drept propriu în susţinerea cererii de intervenţie, cu consecinţa admiterii acesteia. Totodată, cererea de intervenţie este și în interesul autorităţii contractante, în sensul în care aceasta vine în sprijinul deciziei luate de autoritatea contractantă - Spitalul Municipal Dej. Pe fondul cauzei, intervenienta solicită respingerea susţinerilor contestatoarei formulate prin contestația depusă. Astfel, aceasta arată că autoritatea contractantă a precizat atât în cadrul fișei de date, cât și în adresa „Răspuns solicitare de clarificări” nr. 4288/25.04.2017, că ofertele vor fi evaluate conform criteriului de atribuire ”preţul cel mai scăzut”. În acelaşi timp, cerinţele caietului de sarcini, pentru lotul 4, din punct de vedere al eficienţei biocide, au fost: "Activitate antimicrobiană şi standarde: Spectrul de activitate biocidă conform EN 14885:2015/EN 14885:2006 Bactericida: EN 13727,EN 14561 (2,2) Levuricidă: EN 13624 (Candida albicans), EN 14562 (Candida albicans) Fungicidă: EN 13624 (Candida albicans, Aspergillius brasiliensis), EN 14562 (Candida albicans, Aspergillius brasiliensis) Micobactericidă/Tuberculocidă:EN 14348 (2,1),EN 14563 (2,2) Virucidă: EN 14476 Sporicidă: EN 13704(2,1)" Respectând cerinţele autorității contractante, SC B. Braun Medical SRL a depus oferta tehnică pentru lotul 4, produsul Stabimed Ultra, prezentând și copii în traduceri autorizate ale rapoartelor de testare ale eficienței conform EN 14885:2015. Oferta depusă, în valoare de 13.500 lei, se traduce printr-un preț de 45 lei per kg de substanță concentrată și un preț de 0.9 lei per litru de soluţie de lucru la concentraţia de 2% recomandată de producător B. Braun Medical AG. Având în vedere aceste considerente financiare, autoritatea contractantă a declarat oferta SC B. Braun Medical SRL ca și câștigătoare respectând criteriul de atribuire "preţul cel mai scăzut". Oferta depusă de către SC ...SRL, cu produsul Aniosept Activ, este în valoare de 70 lei per litru de soluţie concentrată, adică valoare totală per lot de 21.000 lei, aceasta fiind, atât în valoarea totală a ofertei, cât și în valoarea per unitate de măsură (litru sau kg), mai mare decât cea depusă de către SC B.Braun Medical SRL. 5

§ 6

Intervenienta ține să precizeze că autoritatea contractantă nu a introdus ca și criteriu de departajare preţul per soluţie de lucru, ci „preţul cel mai scăzut" al produsului în forma concentrată. De asemenea, se arată că, în conformitate cu fișa tehnică a produsului Aniosept Activ, concentraţia recomandată de producător Laboratoires Anios pentru soluţia de lucru este de 2%, și nu de 0,5%, așa cum este menționat în contestație. Astfel, deși produsul Aniosept Activ, conform rezultatelor testărilor incluse în fișa tehnică, și-a dovedit eficiența bactericidă și fungicidă în concentraţii în soluţia de lucru de de 0,5% - 0,75% (conform EN 13727, EN 13624, EN 14561, EN 14562), pentru îndeplinirea criteriilor de test în conformitate cu EN 14348 (activitate micobactericidă completă), cu EN 14476 (activitate virucida - Poliovirus) și EN 13704 (activitate sporicidă) este necesară o concentraţie de 2% în soluţia de lucru, toate aceste standarde fiind solicitate în mod explicit în caietul de sarcini. Luând în considerare concentraţia indicată de producător, de 2% în soluţia de lucru, oferta depusă de către S.C. ...SRL are din nou o valoare mai mare per litru de soluţie de lucru (1,4 lei/litru) față de oferta depusă de către SC … SRL (0.9 lei/litru). Referitor la criticile contestatoarei, privind oferta SC B. … SRL, intervenienta susține că oferta sa îndeplineşte toate condiţiile legale și nu încalcă prevederile art. 137 alin. (1) și alin. (2) lit. e) din HG nr. 395/2016. În cazul lotului 4, autoritatea contractantă a stabilit valoarea maximă estimată de 33.000 lei, corespunzătoare unei cantități de 300 litri/kg ce urmează a fi achizitionată. Oferta prezentată de S.C. B. Braun Medical SRL a avut o valoare totală de 13.500 lei, sumă care se încadrează în plafonul solicitat de autoritatea contractantă, astfel că sunt nefondate și fără niciun fundament susţinerile formulate de către contestatoare. În susținerea demersului său, intervenienta invocă o speță similară soluționată prin Decizia Consiliului nr. …. Urmare studierii documentelor din dosarul achiziției, contestatoarea a transmis concluzii scrise având nr. 1203/22.06.2017, înregistrată la Consiliu cu nr. 25001/22.06.2017, prin care apreciază că cererea de intervenție este admisibilă, în principiu, ca o cerere accesorie și solicită: - respingerea cererii, pe fondul său; - obligarea intervenientei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de intervenția sa (onorariu avocat în sumă de 1.500 lei). 1. Relativ la propunerea financiară a SC B. … SRL, contestatoarea arată că la dosarul cauzei se află mai multe oferte valorice: - cea criptată în SEAP, în valoare de 54.000 lei (pag. 20 din dosar achiziţie); - cea consemnată în Centralizatorul de prețuri, Anexă la raportul procedurii nr. 5577/23.05.2017, în valoare de 54.000 lei (pag. 80-82 dosar achiziţie); 6

§ 7

- cea consemnată în propunerea financiară SC B .. SRL, în suma de 13.500 lei (pag. 83 dosar achiziţie) - valoare care este susținută în cererea de intervenție. Potrivit fișei de date a achiziţiei „Valoarea estimată fără TVA este între 16,500.00 și 33,000.00 lei." Niciuna dintre valorile ofertate de SC B… SRL nu se înscrie în limitele impuse, fiind ori suspect de scăzută (ceea ce impunea autoritatea contractantă să activeze mecanismul prevăzut de art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016), ori depăşind cu mult plafonul maximal (trebuind astfel să fie respinsă ca inacceptabilă, conform art. 215 (4) HG nr. 395/2016). Oricum, ofertantului nu îi era îngăduit a prezenta oferte alternative, astfel că, și din acest punct de vedere, oferta SC … SRL trebuia respinsă ca inacceptabilă, în temeiul art. 137 alin. (2) lit. c) din HG nr. 395/2016. 2. În ceea ce privește valoarea propunerii sale financiare, contestatoarea arată că la dosarul achiziţiei se află înscrisurile care atestă că efectul deplin al dezinfectantului ANIOSEPT ACTIV (pe toate activitățile sale: bactericid, fungicid, virucid, micobactericid, sporicid) se produce - în timpul solicitat de AC de 60 minute - la o diluție a soluţiei de lucru de 0,5 % - pag. 50 dosar achiziţie (pentru efectul bactericid EN 13727 anexa nr. 2), pag. 65 dosar achiziţie (pentru efectul bactericid EN 14561 anexa nr. 2), pag. 74 dosar achiziţie (pentru efectul fungicid EN 13624 anexa nr.2), pag. 86 dosar achiziţie (pentru efectul fungicid EN 14562 anexa nr. 2), pag. 98 și 110 dosar achiziţie (pentru efectul micobactericid EN 14348 anexa nr. 2), pag. 122 și 133 dosar achiziţie (pentru efectul micobactericid EN 14563 anexa nr. 2), pag. 147, 160 și 173 dosar achiziţie (pentru efectul virucid EN 14476 anexa nr. 2), pag. 185, 195, 196 și 204 dosar achiziţie (pentru efectul sporicid EN 13704 anexa nr. 2). Aşadar, petenta apreciază că autoritatea contractantă a greşit calculul propunerii sale financiare, iar un calcul corect efectuat ar duce la declararea drept câștigatoare a ofertei SC ...SRL. Pentru aceste motive consideră că cererea de intervenție a SC B. BRAUN MEDICAL SRL trebuie respinsă, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată dovedite cu înscrisurile atașate prezentelor concluzii. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 25691/27.06.2017, intervenienta depune concluzii scrise, prin care solicită și reiterează cele menționate în cererea de intervenție. În plus, aceasta solicită respingerea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată solicitate de SC ...SRL, motivat de faptul că SC … SRL nu se află în culpă procesuală, având în vedere că și-a exprimat un punct de vedere legal, pentru apărarea drepturilor legal recunoscute. Din analiza susţinerilor părţilor şi a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: Pentru încheierea acordului cadru având ca obiect „Achiziționare de dezinfectanți” – Lotul 4”, … în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura simplificată prin publicarea în SEAP a anunţului de participare 7

§ 8

simplificat nr. 403227 din 12.04.2017, odată cu care a postat şi documentaţia de atribuire. Cu ocazia vizionării celor unsprezece oferte depuse (dintre care şapte pentru lotul 4), autoritatea contractantă a întocmit procesul-verbal nr. 4565 din 28.04.2017, iar rezultatul evaluării ofertelor a fost consemnat în raportul procedurii nr. 5577/23.05.2017. Nemulţumită de rezultatul procedurii (ce i-a fost comunicat prin adresa nr. 5597 din 24.05.2017) şi de răspunsul la notificarea prealabilă comunicat prin adresa nr. 5710/26.05.2017, SC ...SRL a formulat prezenta contestaţie, solicitând anularea rezultatului pentru lotul 4 și reluarea procedurii de evaluare a ofertelor de la faza evaluării propunerilor tehnice și a îndreptării erorii materiale. În cauză a formulat cerere de intervenţie voluntară SC … SRL (ofertantul desemnat câştigător), demers ce a fost încunoştiinţat părţilor. Cererea de intervenţie voluntară urmează a fi cercetată odată cu solicitările contestatoarei, în condiţiile impuse de dispoziţiile coroborate ale art. 68 din Legea nr. 101/2016 cu cele ale art. 63 şi 67 din Codul de procedură civilă, autoarea acesteia având interes în menţinerea poziţiei de câştigătoare a contractului de achiziţie publică. Preliminar analizării aspectelor sesizate de contestatoare, este de remarcat că documentaţia de atribuire, alcătuită din fişa de date, caietul de sarcini, formularele necesare şi modelul contractului de execuţie, nu a fost contestată de niciun operator economic, drept pentru care toate prevederile ei şi-au consolidat forţa obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât şi pentru operatorii economici participanţi la procedura de atribuire. Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanţii şi-au însuşit documentaţia de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripţiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu. Astfel cum un contract constituie legea părţilor, şi documentaţia de atribuire, însoţită de clarificările postate în SEAP, are aceeaşi valoare pentru părţi, iar niciuna dintre ele nu îi poate ignora sau nesocoti clauzele. Criticile contestatoarei formulate împotriva rezultatului procedurii de atribuire, bazate pe faptul că autoritatea contractantă în etapa de evaluare a propunerilor financiare nu i-a solicitat clarificări, în sensul îndreptării erorii aritmetice existente, sunt considerate de Consiliu întemeiate. Prin fişa de date a achiziţiei, la cap. IV.2.1) “Criterii de atribuire” autoritatea contractantă a precizat: Preţul cel mai scăzut. De asemenea, la cap. IV.4.2) “Modul de prezentare a propunerii financiare”, autoritatea contractantă a precizat: Ofertantul trebuie să prezinte propunerea financiară pentru fiecare produs ofertat; se va completa formularul Propunere financiară. Se acceptă doar preţuri cu maximum 2 (două) zecimale. Preţul care va fi criptat este preţul obţinut prin însumarea valorilor rezultate din înmultirea preţului unitar cu cantitatea MAXIMA pentru fiecare produs ofertat. Propunerea financiară va fi făcută în LEI pentru valoarea MAXIMA totală a ofertei, cu evidenţierea separată a TVA. - Termen de plată: max. 60 de zile de la semnarea procesului-verbal de recepţie a produselor, pe baza facturii în 8

§ 9

original, prin ordin de plată; plata se va face prin contul de Trezorerie al ofertantului. Analiza comparativă a preţului - se va realiza în funcţie de preţul unui litru de soluţie de lucru la cea mai mică concentraţie care

§ 10

acoperă

§ 11

spectrul

§ 12

bactericid,

§ 13

fungicid,

§ 14

virucid, micobactericid, în timp de ____60____ minute. Propunerea financiară se criptează în SEAP. Actul prin care operatorul economic îşi manifestă voinţa de a se angaja din punct de vedere juridic în relaţia contractuală cu autoritatea contractantă îl reprezinta Formularul de ofertă. Ca anexă la Formularul de ofertă se constituie centralizatorul de preţuri în care se va preciza preţul unitar - lei fără TVA şi evidenţiată distinct TVA, precum şi valoarea totală fără TVA. Contestatoarea a participat la procedură pentru lotul 4 cu produsul ANIOSEPT ACTIV dezinfectant de nivel înalt, care, la concentraţie de 0,5% acoperă un spectru larg antimicrobian (bactericid, fungicid, tuberculocid, micobactericid, virucid, sporicid) în timp de 60 de minute. Conform detaliu procedură din SEAP, contestatoarea a ofertat pentru Lotul 4 valoarea de 21.000 lei fără TVA. Aceeaşi valoare se regăseşte şi în formularul de ofertă prezentat în procedură. Anexat formularului de ofertă se regăseşte Centralizatorul de preţ aferent Lotului 4 în care se precizează: - cantitate - 300 kg, - timp de acţiune - 60 minute, - concentraţie de utilizare - 0,5%, - mod de ambalare - bidon de 1 kg, - preţ lei/litru concentrat - 70 lei, - analiza comparativă/litru soluţie de lucru lei/litru de soluţie de lucru - 5,00 lei - TVA lei - 3.990,0 lei - valoare fără TVA - 21.000,0 lei În conformitate cu prevederile art. 133 alin. (1) din HG nr. 395/2016, Comisia de evaluare are obligaţia de a analiza şi de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât şi din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. De asemenea, prevederile art 134 alin. (1) din aceeaşi hotărâre de guvern impun: Comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia. (6) În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată neconformă. (10) Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta nu va fi considerată neconformă în măsura în care modificările operate de 9

§ 15

ofertant în legătură cu propunerea sa financiară reprezintă erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate cu ajutorul principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege, elementele propunerii financiare urmând a fi corectate, implicit alături de preţul total al ofertei, prin refacerea calculelor aferente, pe baza datelor/informaţiilor care sunt cunoscute de către toţi participanţii, deoarece sunt prevăzute în legislaţia aplicabilă, documentaţia de atribuire, şi/sau în alte documente prezentate de ofertant. Din documentele existente în dosarul cauzei rezultă că autoritatea contractantă nu a evaluat fiecare propunere financiară prin prisma informaţiilor incluse în centralizatorul de preţuri (nu a verificat corectitudinea valorilor incluse în centralizator), ci doar a copiat valorile declarate de ofertanţi, în centralizatorul global întocmit de ea. La o simplă privire asupra centralizatorului de preţ se putea constata că din înmulţirea valorii de 70 lei (preţul pe litru concentrat) cu 0,5% (concentraţia pentru obţinerea unui litru soluţie de lucru pentru un timp de 60 minute) nu poate rezulta valoarea de 5 lei/litru soluţie de lucru. Înmulţind 70 cu 0,5% rezultă 0,35 lei/litru soluţie de lucru. Prin urmare, în cazul de faţă este vorba despre o eroare aritmetică ca rezultat al înmulţirii celor două cifre, eroare ce se încadrează în prevederile art. 134 alin. (10) mai sus prezentat. Susţinerile intervenientei că, în fapt, concentraţia produsului ofertat de contestatoare pentru a acoperi tot spectrul solicitat prin caietul de sarcini este de 2%, invocând în susţinere o decizie emisă de Consiliu într-o altă speţă, sunt considerate de Consiliu nefondate. În speţa invocată de intervenientă autoritatea contractantă a solicitat cel mai mic timp de acţiune (care în cazul contestatoarei era de 15 minute la o concentraţie de 2%) pe când în speţa de faţă autoritatea contractantă a solicitat cea mai mică concentraţie la un timp de 60 de minute (care în cazul contestatoarei înseamnă o concentraţie de 0,5%). Criticile contestatoarei privind oferta desemnată câştigătoare, sunt considerate de Consiliu întemeiate. Astfel, prin fişa de date a achiziţiei, la cap. II.1.9) “Vor fi acceptate variante”, autoritatea contractantă a precizat: Nu. Conform detaliu procedură din SEAP, intervenienta a criptat în SEAP pentru Lotul 4 valoarea de 54.000 lei fără TVA. Intervenienta a postat în SEAP de asemenea, formularul de ofertă în care a menţionat valoarea de 116.411,0 lei fără TVA. Anexat formularului de ofertă a prezentat Centralizatorul de preţuri pentru loturile 4, 5, 6 şi 7 la care a participat cu valoare totală de 116.411,0 lei. Pentru lotul 4 Dezinfectant de nivel înalt prin imersie pentru instrumentar medical a precizat următoarele informaţii: - cantitate - 300 buc, - preţ unitar fără TVA - 180 lei, - valoare fără TVA la destinaţia finală – 54.000,0 lei, - valoare TVA – 10.260,0 lei. Totodată a prezentat un al doilea centralizator de preţuri pentru loturile 4, 5, 6 şi 7 la care a participat cu valoare totală de 75.990,20 lei 10

§ 16

fără TVA. Pentru lotul 4 Dezinfectant de nivel înalt prin imersie pentru instrumentar medical a precizat următoarele informaţii: - concentraţie – 2%, - cantitate litri/kg soluţie concentrată – 300, - cantitate litri/soluţie de lucru – 1500, - UM - kg, - preţ unitar fără TVA/litru/kg concentrate - 45,0 lei, - preţ unitar/litru pentru soluţie de lucru - 0,90 lei, - valoare totală fără TVA soluţie concentrată - 13.500,0 lei, - valoare TVA - 2.700,0 lei, Valoare totală cu TVA - 16.200,0 lei În condiţiile în care prin documentaţia de atribuire s-a interzis depunerea de oferte alternative (variante) iar intervenienta a criptat în SEAP valoarea ofertei pentru Lotul 4 ca fiind 54.000,0 lei fără TVA, la care a anexat şi centralizatorul corespunzător acestei valori, autoritatea contractantă nu avea dreptul să aleagă varianta cu preţul mai mic. Prin urmare, autoritatea contractantă trebuia să ia în considerare centralizatorul corespunzător valorii criptate în SEAP pentru Lotul 4 de 54.000,0 lei fără TVA şi să calculeze preţul pe soluţie de lucru funcţie de concentraţia produsului precizată prin propunerea tehnică la care se acoperă tot spectrul solicitat prin caietul de sarcini şi preţul unitar de 180 lei declarat prin centralizator. Referitor la susţinerea autorităţii contractante că, a acordat contractul pentru lotul 4 ofertantei SC …. SRL (chiar dacă valoarea ofertei desemnate câştigătoare pentru Lotul 4 criptată în SEAP de 54.000,0 lei fără TVA este cu mult mai mare decât valoarea estimată de 33.000,0 lei fără TVA), deoarece are economii la celelalte loturi unde sau ofertat valori mai mici decât cele estimate, Consiliul atrage atenţia autorităţii contractante asupra dispoziţiilor art. 137 alin. (2) lit. f) din HG nr. 395/2016 care prevăd: În condiţiile art. 215 alin. (4) din Lege, oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situaţii: f) preţul, fără TVA, inclus în propunerea financiară depăşeşte valoarea estimată comunicată prin anunţul de participare şi, deşi există posibilitatea disponibilizării de fonduri suplimentare pentru îndeplinirea contractului de achiziţie publică respectiv, se constată că acceptarea unei astfel de oferte ar conduce la modificarea substanţială în sensul art. 55 alin. (2) lit. a); Art. 55 alin. (2) lit. a) prevede: (2) În condiţiile art. 153 din Lege, autoritatea contractantă are obligaţia de a prelungi termenul-limită de depunere a ofertelor în cazul în care modificările prevăzute la alin. (1) conduc la ajustări/completări ale specificaţiilor tehnice care presupun timp suplimentar pentru reacţia potenţialilor ofertanţi, cu excepţia modificărilor substanţiale care conduc la anularea procedurii de atribuire deoarece: a) afectează atât de mult elementele ce descriu contextul achiziţiei publice încât au ca efect schimbarea indicatorilor principali ce caracterizează rezultatul contractului ce urmează a fi atribuit, fapt ce 11

§ 17

afectează nivelul de competiţie sau schimbă piaţa de profil la care se adresează; În consecinţă, luând în considerare cele mai sus menţionate, în temeiul art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestaţia formulată de SC ...SRL în contradictoriu cu …. Respinge ca nefondată cererea de intervenţie formulate de SC … … SRL. Respinge solicitarea intervenientei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor ocazionate de soluţionarea contestaţiei. Respinge solicitarea contestatoarei de obligare a intervenientei la plata cheltuielilor ocazionate de intervenţia sa. În conformitate cu prevederile art. 453 din codul de proc. civilă, Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. În cazul de faţă, contestatoarea se judecă cu autoritatea contractantă şi indiferent dacă ofertantul desemnat câştigător intervenea sau nu, ea tot făcea cheltuieli pentru susţinerea şi soluţionarea contestaţiei. Intervenienta a intervenit în susţinerea apărărilor autorităţii contractante, care a întocmit documentele ce au dus la desemnarea ofertei câştigătoare, prin urmare, nu se impune acordarea de cheltuieli de judecată din partea intervenientei. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite contestaţia formulată de SC ...SRL în contradictoriu cu …. şi anulează raportul procedurii nr. 5577/23.05.2017 şi adresele de comunicare a rezultatului procedurii. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei prezentate de contestatoare şi a ofertei desemnate câştigătoare, în termen de 15 zile de la primirea deciziei cu respectarea celor din motivare, a documentaţiei de atribuire şi a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice. Respinge ca nefondată cererea de intervenţie formulate de SC … SRL. Respinge solicitarea intervenientei de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor ocazionate de soluţionarea contestaţiei. Respinge solicitarea contestatoarei de obligare a intervenientei la plata cheltuielilor ocazionate de intervenţia sa. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, … … … 12

§ 18

Redactată în cinci exemplare, conţine 13 pagini. 13