AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Buletin oficial · acces liber

Decizie CNSC BO2017_4107

2017Fonduri: PropriiNegocierea fara publicare prealabila
ContestatorNespecificat
AutoritateNespecificată

CPV: Nedisponibil
Critici: R4

Textul integral al documentului

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 30.353 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6 Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestația nr. ........./........., înregistrată la CNSC sub nr. ........./........., formulată de SC ......... SRL, cu sediul în ........., sector ..., ....., și adresă de corespondență în ...., ........., sector ..., având CUI RO ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., reprezentă legal prin ........., formulată împotriva adreselor nr. 5893/12.06.......... și nr. 5964/13.06.......... de răspuns la notificarea prealabilă, emise de către ....cu sediul în ........., ........., ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, având ca obiect „.........”, cod CPV 90910000-6, s-a solicitat anularea adreselor nr. 5893/12.06 ......... și nr. 5964/13.06 ........., întrucât sunt întocmite subiectiv și favorizează doar ofertantul declarat inițial câștigător, SC ....SRL; reevaluarea ofertelor cu luarea în considerare a faptului că oferta lui nu are un preț neobișnuit de mic, întrucât include toate cheltuielile solicitate de autoritatea contractantă, permiterea completării ofertei cu mostre, similar cu decizia prin care se permite prezentarea formularului 6, reevaluarea ofertelor având în vedere că oferta depusă de SC ....SRL, la data deschiderii ofertelor nu îndeplinește cerințele de calificare tehnică. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Prin contestația nr. ........./........., înregistrată la CNSC sub nr. ........./........., formulată de SC ......... SRL, formulată împotriva adreselor nr. 5893/12.06.......... și 5964/13.06.......... de răspuns la notificarea prealabilă, emise de către ...., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziție 1

§ 2

publică, având ca obiect „.........”, cod CPV 90910000-6, s-a solicitat anularea adreselor nr. 5893/12.06 ......... și nr. 5964/13.06 ........., întrucât sunt întocmite subiectiv și favorizează doar ofertantul declarat inițial câștigător, SC ....SRL; reevaluarea ofertelor cu luarea în considerare a faptului că oferta lui nu are un preț neobișnuit de mic, întrucât include toate cheltuielile solicitate de autoritatea contractantă, permiterea completării ofertei cu mostre, similar cu decizia prin care se permite prezentarea formularului 6, reevaluarea ofertelor având în vedere că oferta depusă de SC ....SRL, la data deschiderii ofertelor nu îndeplinește cerințele de calificare tehnică. În fapt, contestatorul arată că, prin adresa nr. 3973/24 04.........., a fost invitată să participe la negocierea fără publicare a unui anunț de atribuire a contractului de achiziție „.........”, data de deschidere a ofertelor fiind 08.05........... Conform procesului verbal nr. 4593/08.05 ........., la procedură au participat patru firme, SC ......... SRL, SC ....SRL, SC ....SRL și SC ....SRL În procesul verbal de deschidere s-a consemnat faptul că: SC ......... SRL nu a prezentat mostre, iar SC ....SRL (ofertant declarat ulterior calificat și câștigător), nu a prezentat Formularul nr. 6 privind Fișa de experiență similară, urmând a i se cere clarificări în acest sens. Contestatorul susține că reprezentantul său a explicat că în ofertă sunt prezentate documente pentru produsele care se află deja pe secții, firma având în prezent contract cu autoritatea contractantă, drept pentru care consideră că nu e necesară prezentarea mostrelor pentru aceleași produse. Contestatorul consideră că autorității contractante i s-a părut pertinentă explicația, atâta timp cât în procesul verbal nu a consemnat faptul că se vor cere clarificări privind acest aspect, și nici nu a făcut clarificări față de aceasta. În ceea ce privește situația ofertantului câștigător, contestatorul arată că în procesul verbal i se vor cere clarificări referitoare la faptul că nu a depus Formularul nr. 6, deși acesta a precizat că nu are experiența necesară și nici nu deține acest document. Ulterior ședinței de deschidere, autoritatea contractantă a „revenit” asupra deciziei de a analiza ofertele conform cerinței Fișei de date, urmând să elimine cerința prezentării formularului nr. 6, prin adresa nr. 4949/17 05 ........., precizând că dintr-o eroare a solicitat o cerință considerată tot de aceasta obligatorie. Contestatorul consideră că este evidentă favorizarea ofertantului „câștigător” prin eliminarea unei cerințe obligatorii pe care acesta nu o putea îndeplini și, prin adresa nr. 5092/22.05.........., a solicitat autorității contractante să reconsidere decizia de eliminare a cerinței mai sus precizate, întrucât conform prevederilor legale, nu poate lua o 2

§ 3

decizie de modificare a documentației de atribuire ulterior desfășurării ședinței de deschidere. Contestatorul precizează că autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări, prin adresa nr. 5358/26.05.........., cu privire la prețul neobișnuit de mic, deși este inexplicabilă această cerință, în condițiile în care în prezent, în aceleași condiții, prestează servicii la un preț mult mai mic, 2,23 lei/mp. A răspuns solicitării prin adresa din 26.05.........., arătând explicit modul de formare a prețului, de 3,00 lei/mp, atașând centralizator. Analizând adresa nr. 5587/31.05.........., de comunicare a rezultatului procedurii, comunicată pe mail în data de 07.06.........., contestatorul consideră că este neîntemeiată, întrucât, i se respinge oferta deși are un preț mai mic decât cel al câștigătorului. De asemenea, i se respinge oferta pe motiv că nu sunt prezentate mostre, deși în spital se folosesc aceleași produse care au fost ofertate în propunerea tehnică, iar comisia de evaluare a consimțit că prezentarea mostrelor nu mai e necesară, se califică și se declară câștigătoare oferta depusă de SC ....SRL, deși nu îndeplinește condițiile minime obligatorii, respectiv ofertantul nu face dovada experienței similare și nu prezintă Formularul 6; Se califică din punct de vedere tehnic oferta depusă de SC ....SRL, deși ofertantul nu respectă cerința prezentată la pct. IV. 4.1 din Fișa de date a achiziției, respectiv „Propunerea tehnică va conține un comentariu articol cu articol al tuturor specificațiilor tehnice conținute în Caietul de sarcini, prin care se va demonstra corespondenta propunerii tehnice cu specificațiile caietului de sarcini”; Se califică din punct de vedere tehnic oferta depusă de SC ....SRL, deși ofertantul prezintă în ofertă avize sanitare care nu mai sunt valabile, data de încetare conform înscrisurilor prezentate în ofertă fiind luna a 05-a, anul 2014 și nu prezintă teste de eficacitate pentru produse, așa cum s-a cerut în caietul de sarcini Contestatorul arată că a notificat autoritatea contractantă, solicitând și studierea dosarului achiziției. Prin adresa nr. 5845/12.06,........., a fost invitat la sediul autorității contractante pentru a studia dosarul achiziției, urmare studierii încheindu-se procesul verbal nr 5934/13.06 ........., în care sunt enumerate actele la care autoritatea contractantă a permis accesul. Deși în conformitate cu art. 217 alin. (6) autoritatea contractantă avea obligația să permită accesul neîngrădit la raportul procedurii de atribuire, precum și la informațiile din cadrul documentelor de calificare, propunerilor tehnice și/sau financiare, aceasta i-a refuzat accesul la aceste documente. De asemenea, nu a precizat și nu a făcut dovada că aceste documente ar fi declarate confidențiale de ofertanți. Prin adresa nr. 5893/12.06.........., autoritatea contractantă răspunde notificării prealabile, precizând că: „- nu am prezentat mostre, și chiar dacă dispuneau de acestea trebuia să ne conformăm, - oferta nu justifică cheltuielile cu salariile și materialele, 3

§ 4

- negocierea fără publicare prealabilă s-a făcut deoarece există o procedură de achiziție în derulare; - măsurile de remediere sunt: anularea Raportului procedurii, anularea comunicării rezultatului la procedură, solicitarea tuturor ofertanților de a depune documentele prevăzute în fișa de date; - nu se face referire la solicitările privind oferta tehnică a ofertantului declarat câștigător”. Totodată, arată contestatorul, prin adresa nr 5964/13.06.........., solicită ofertanților să depună formularul nr. 6, anexând modelul acestuia. Contestatorul consideră că decizia autorității contractante favorizează ofertanții care nu și-au întocmit oferta prin luarea în considerare a documentației de atribuire, revine asupra deciziei de anulare a eratei prin care exclude formularul 6, nemotivând de ce a exclus acest formular și de ce l-a reconsiderat. Conform art. 209 din Legea nr. 98/2016 a solicitat clarificări și completări ofertanților, prin prezentarea formularului 6, însă contestatorului nu i-a cerut completarea ofertei cu mostre și nici clarificarea situației cheltuielilor cu salariile și materialele. Analizând tabelul centralizator depus la dosar, cu respectarea prevederilor art. 210 din Legea nr 98/2016 (răspuns la solicitarea de clarificări nr. 5402/29 05..........), reiese clar că în stabilirea prețului s-a avut în vedere plata salariilor conform legii și plata materialelor. Atâta vreme cât prin documentația de atribuire nu s-a solicitat un alt număr de personal sau un alt tip de material ce urmează a se folosi la curățenie, nu este admisibilă motivația autorității contractante, cu atât mai mult cu cât nu dorește să clarifice acest aspect. De asemenea, faptul că a existat o neînțelegere în privința prezentării mostrelor, nu trebuie să îi dea dreptul autorității contractante să respingă oferta, fără a permite completarea acesteia cu mostre, similar cum procedează cu depunerea formularului de ofertă pentru ofertanții care au „omis” să îl depună, deși în fișa de date a achiziției era stabilită ca și condiție obligatorie; în realitate, arată contestatorul, conform datelor furnizate de SEAP, autoritatea contractantă nu a demarat vreo procedură de atribuire pentru încheierea contractului de servicii de curățenie și dezinfecție, iar alegerea procedurii de negociere fără publicare a unui anunț de participare este făcută pentru a eluda legea; nu face referire la solicitările din Notificarea prealabilă, care invocă faptul că „Se califică din punct de vedere tehnic oferta depusă de SC ....SRL, deși ofertantul nu respectă cerința prezentată la pct. IV. 4.1 din Fișa de date a achiziției, și se califica din punct de vedere tehnic oferta câștigătoare, deși ofertantul prezintă în ofertă avize sanitare care nu mai sunt valabile, data de încetare conform înscrisurilor prezentate în 4

§ 5

oferta fiind luna a 05-a, anul 2014 și nu prezintă teste de eficacitate pentru produse, așa cum s-a cerut în Caietul de sarcini. Prin adresa nr. 24354/.........-........./19.06.........., Consiliul solicită autorității contractante dosarul achiziției, oferta contestatorului și a câștigătorului, potrivit art. 236 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu art. 148 din HG nr. 395/2016; dovada respectării prevederilor art. 16 alin. (2) și art. 6 alin. (4) din Legea nr. 101/2016 iar, în situația în care a adoptat vreo măsură de remediere după primirea contestației transmiterea dovezii respectării prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Autoritatea contractantă răspunde solicitării și, prin adresa nr. 6505/27.06.........., înregistrată la CNSC cu nr. 25620/27.06.........., transmite punctul de vedere față de contestația depusă, și dosarul achiziției. În fapt, arată autoritatea contractantă, în conformitate cu prevederile art. 104 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice a fost aplicată pentru atribuirea contractului pe o perioadă de 5 luni procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare. Invitațiile de participare însoțite de documentația de atribuire au fost transmise în data de ......... către următorii operatori economici: 1. SC ......... SRL adresa nr. 3973/......... 2. SC ....SRL adresa nr.3975/......... 3. SC ....SRL adresa nr. 3974/......... 4. SC ....SRL adresa nr. 3976/......... SC ......... a formulat notificare prealabilă iar, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă a răspuns că susținerea conform căreia în mod greșit s-a solicitat prezentarea mostrelor produselor ce urmau a fi utilizate în prestarea serviciilor de curățenie este nefondată având în vedere că obligația de prezentare a mostrelor a fost prevăzută în caietul de sarcini, motiv pentru care în calitate de participant trebuia să se conformeze acestor cerințe iar o parte din produsele menționate de contestator în oferta tehnică nu erau utilizate în prestarea serviciilor de curățenie derulate în baza contractului în curs, astfel încât solicitarea de prezentare a mostrelor este pe deplin justificată În legătură cu susținerea conform căreia în mod greșit a cerut contestatorului clarificări cu privire la prețul neobișnuit de mic autoritatea contractantă a precizat faptul că acestea au fost solicitate întrucât oferta contestatorului de 3 lei/mp nu justifică cheltuielile de personal și valoarea materialelor. Pentru aceste considerente a apreciat ca nefondată notificarea prealabilă sub acest aspect. În legătură cu solicitarea de justificare a motivului pentru care dorește să încheie contract pe baza unei negocieri fără publicare a precizat faptul că în prezent este în derulare o procedură de achiziție publică. 5

§ 6

Constatând faptul că prin fișa de date a solicitat depunerea formularului nr. 6, iar ulterior s-a revenit asupra acestei solicitări, autoritatea contractantă a constatat întemeiată notificarea prealabilă sub acest aspect. Pentru toate aceste considerente, autoritatea contractanta a dispus adoptarea următoarelor măsuri de remediere: anularea Raportului procedurii; anularea comunicării rezultatului procedurii; solicitarea adresată tuturor ofertanților de depunere a documentelor prevăzute în fișa de date. Referitor la motivele invocate de contestator în ceea ce privește prețul lui nejustificat de mic, autoritatea contractantă arată că prețurile au fost menționate de contestator în două documente separate conținând informații contradictorii. Astfel prin documentul intitulat tabel centralizator cheltuieli curățenie și igienizare depus în data de 22.05.......... a indicat o valoare de 1.700,00 lei /persoană - valoare care nu era în concordanță cu salariul minim pe economie; mai mult această valoare nu era indicată pe fiecare locație conform documentației, iar în data de 29.05.......... a refăcut acest document pe fiecare locație și a indicat o altă valoare de 1.780,00 lei. În nici un document nu s-a menționat componența sumei care ar fi trebuit să includă și sumele ce se vor plăti supraveghetorilor, orele suplimentare pentru munca din timpul zilelor libere/ nelucrătoare. Este irelevant faptul că anterior procedurii s- a derulat un alt contract în baza unui alt tarif. În legătură cu neprezentarea mostrelor – arată autoritatea contractantă, operatorul economic avea obligația de a se conforma caietului de sarcini fiind irelevantă existența/inexistența unui contract anterior procedurii în discuție. Aceasta cu atât mai mult cu cât prezentarea mostrelor a constituit o probă eliminatorie. Referitor la faptul că, contestatorul susține că, în mod eronat a fost declarat câștigătoare oferta depusă de SC ....SRL deși aceasta nu a îndeplinit condițiile minime obligatorii, respectiv nu a făcut dovada experienței similare și nu a prezentat Formularul nr. 6, autoritatea contractantă precizează că, potrivit documentației de atribuire, experiența similară nu a constituit o condiție minimă obligatorie. Referitor la nedepunerea formularului nr. 6, autoritatea contractantă arată că a făcut remedieri și a solicitat tuturor ofertanților depunerea documentelor prevăzute în fișa de date. Cu referire la nedepunerea de către SC ....SRL în cadrul propunerii tehnice a unui comentariu al specificațiilor tehnice, autoritatea contractantă arată că aceste comentarii au fost depuse de operatorul economic mai sus menționat. 6

§ 7

În legătură cu afirmația conform căreia avizele sanitare ale câștigătorului sunt expirate, autoritatea contractantă arată că toate avizele acestui operator economic sunt în termen. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ...., în calitate de autoritate contractantă, a organizat negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „.........”, cod CPV 90910000-6. Analizând contestația pe fond, Consiliul reține că obiectul contestației formulate îl constituie pe de o parte decizia autorității contractante de respingere a ofertei contestatorului deoarece „prețul ofertat nu este susținut de clarificările aduse și lipsa prezentării de mostre” și pe de altă parte modul de declarare ca și câștigătoare a ofertei aparținând SC ....SRL în condițiile în care acesta din urmă nu a respectat cerințele minime obligatorii privind dovada experienței similare. Astfel, conform adresei nr. 5587/31.05.......... (pagina 18 din dosarul achiziției, transmis de autoritatea contractantă la dosarul cauzei), oferta contestatorului a fost respinsă deoarece: „nu corespunde din punct de vedere financiar, prețul oferit nu este susținut de clarificările aduse și neprezentare mostre”. În ceea ce privește motivul neprezentării de mostre, Consiliul reține că prin documentația de atribuire s-a impus în sarcina ofertanților „Prezentarea în mod obligatoriu și eliminatoriu: mostre ale produselor dezinfectante”. Din analiza cerinței documentației de atribuire mai sus menționate, rezultă că autoritatea contractantă dorește ca, pentru produsul dezinfectant ofertanții să prezinte și mostre, aceasta fiind o condiție obligatorie și eliminatorie. Conținutul documentației de atribuire, așa cum aceasta este întocmită de autoritatea contractantă, este obligatoriu atât pentru operatorii economici participanți la procedură care au obligația de a-și elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia (art. 123 din HG nr. 395/2016), cât și pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind obligată ca în desfășurarea procedurii de achiziție publică să respecte atât dispozițiile legale aplicabile în acest domeniu, cât și prevederile propriei documentații de atribuire care stabilește regulile ce trebuie respectate de ambele părți în derularea procesului competitiv. Modul de elaborare a propunerii tehnice nu a fost contestat de participanții la procedură, iar prin depunerea ofertelor pentru procedura în cauză, operatorii economici au acceptat condițiile impuse de autoritatea contractantă, în cazul de față, obligativitatea prezentării de mostre pentru produsul dezinfectant. 7

§ 8

Nemodificată anterior datei limită de depunere a ofertelor, documentația de atribuire devine obligatorie atât pentru autoritate, cât și pentru ofertanți care trebuie să o respecte întocmai. Or, în cadrul ofertei, contestatorul a omis să prezinte aceste mostre, justificând neprezentarea acestora invocând existența unui contract în derulare cu autoritatea contractantă, drept pentru care considera că nu este necesar prezentarea mostrelor. Riscul, ca în cadrul procedurii să participe și chiar să câștige procedura un operator economic care nu poate executa în bune condiții contractul, datorită faptului că în cadrul documentației de atribuire nu au fost impuse participanților anumite cerințe tehnice, aparține autorității contractante. Prin urmare, Consiliul nu poate reține alegațiile contestatorului referitoare la faptul că prezentarea de mostre nu era obligatorie în condițiile în care astfel cum s-a arat mai sus acesta nu corespunde realității sau că autoritatea contractantă avea obligația de a solicita clarificări, deoarece solicitarea modificării / completării ofertei ar fi constituit un demers ce reprezenta un avantaj evident în favoarea SC ......... SRL avantaj constând în transformarea ofertei sale neconforme într-o ofertă conformă, cu încălcarea prevederilor art. 209 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora „Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/ completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat”. Altfel spus, dacă autoritatea contractantă considera că, pentru anumite produse din cadrul ofertei nu este necesar prezentarea de mostre sau că anumiți ofertanți sunt exceptați de la această cerință, avea obligația de a preciza acest lucru în cadrul documentației de atribuire pentru a se asigura un tratament egal și concurențial pentru toți ofertanții, în caz contrar orice altă interpretare excede regulilor exprese stabilite de autoritatea contractantă, având caracter obligatoriu. Prin depunerea ofertei SC ......... SRL și-a însușit conținutul întregii documentații de atribuire, deci implicit și cerințele expres detaliate în cadrul documentației de atribuire iar riscul întocmirii ofertelor cade în sarcina operatorului economic el neputând să își invoce propria culpă ca motiv al întocmirii neconforme a ofertei potrivit principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, fiind incidente prevederile art. 133 alin. (2) coroborat cu art. 137 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016. Consiliul reține faptul că operatorii economici, în elaborarea ofertei trebuie să țină cont de toate cerințele exprese ale documentației de atribuire, astfel încât nu pot propune alte soluții care nu corespund necesității autorității contractante doar în baza unei simple decizii comerciale având la bază simpla prezumție, că, urmare a declarării ca și câștigătoare a ofertei sale, vor găsi o modalitate prin care să se 8

§ 9

încadreze în cerințele impuse. Rolul comisiei de evaluare este, potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016 de a verifica propunerile tehnice prezentate de ofertanți, din punctul de vedere al modului în care acestea corespund cerințelor din caietul de sarcini. Pe de altă parte, în ceea ce privește critica contestatorului referitoare la neconformitatea ofertei câștigătoare aparținând SC ....SRL deoarece nu a prezentat Formularul nr. 6 privind experiența similară, Consiliul constată temeinicia acesteia urmând a fi admisă având în vedere considerentele ce urmează. Astfel, autoritatea contractantă a impus la cap. III.2.3) Capacitatea tehnică și/sau profesională din cadrul Fișei de date ca și cerință minimă obligatorie: „Experiența similară-nr. 6 din secțiunea Formulare”. Din analiza cerinței mai sus menționate rezultă că ofertanții aveau obligația ca în cadrul ofertei respectiv a documentelor de calificare să depună Formularul nr. 6 privind „Experiența similară”. În procesul - verbal al ședinței de deschidere nr. 4593/ 08.05.........., autoritatea contractantă a consemnat că „se va face cerere de clarificare – SC ....SRL Formularul 6”. Ulterior ședinței de deschidere, comisia de evaluare încălcându-și propriile reguli /cerințe stabilite în Fișa de date, revine și decide eliminarea acestei cerințe invocând „o eroare de redactare”, comunicată prin adresa nr. 4949/17.05.......... (pag.53 din dosarul achiziției). Deși argumentele și considerațiile Consiliului menționate la analiza ofertei contestatorului SC ......... SRL sunt valabile și în acest caz, Consiliul fără a reitera aceste aspecte, apreciază că se impune precizarea și a următoarelor dispoziții legale: - art. 154 din Legea nr. 98/2016: „Autoritatea contractantă are obligația de a elabora documentația de atribuire care conține toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire”; - art. 178 din Legea nr. 98/2016: ”(1) Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili prin documentele achiziției cerințe privind capacitatea tehnică și profesională care sunt necesare și adecvate pentru a se asigura că operatorii economici dețin resursele umane și tehnice și experiența necesare pentru a executa contractul de achiziție publică/acordul-cadru la un standard de calitate corespunzător. (2) Cerințele privind capacitatea tehnică și profesională stabilite de autoritatea contractantă pot viza în special existența unui nivel corespunzător de experiență, prin raportare la contractele executate în trecut”. - art. 29 din HG nr. 395/2016: „(1) Criteriile de calificare au ca scop demonstrarea potențialului tehnic, financiar și organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură, potențial care trebuie să reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul/acordul-cadru și de a rezolva eventualele dificultăți legate de 9

§ 10

îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi declarată câștigătoare. (2) Criteriile de selecție au ca scop selectarea candidaților cu cea mai mare capacitate economică și financiară, tehnică și/sau profesională dintre operatorii economici care au depus o solicitare de participare în cazul aplicării procedurilor de atribuire ce se desfășoară în mai multe etape”; - art. 30 din HG nr. 395/2016: „(1) Autoritatea contractantă poate utiliza criterii de calificare atunci când aplică orice procedură de atribuire. (2) Autoritatea contractantă stabilește criterii de selecție în cadrul documentației de atribuire atunci când aplică în cadrul procedurii de atribuire etapa de selecție a candidaților și trebuie să se raporteze la criteriile de calificare stabilite prin documentația de atribuire. (3) Criteriile de selecție pot privi numai situația economică și financiară și/sau capacitatea tehnică și profesională și trebuie să se raporteze la criterii de calificare ce au fost stabilite de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire. (4) Criteriile de calificare și criteriile de selecție stabilite de autoritatea contractantă sunt incluse în fișa de date a achiziției, precum și în anunțul de participare”; - art. 137 alin. (1) din HG nr. 395/2016: „(1) Comisia de evaluare are obligația de a respinge ofertele inacceptabile și neconforme”; - art. 137 alin. (2) lit. b) din HG nr. 395/2016: „În condițiile art. 215 alin. (4) din Lege, oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situații: (...) b) a fost depusă de un ofertant care nu îndeplinește una sau mai multe dintre criteriile de calificare stabilite în documentația de atribuire sau nu a completat DUAE în conformitate cu criteriile stabilite de autoritatea contractantă”. Din interpretarea textelor legale mai sus reiterate, rezultă că cerințele de calificare privind experiența similară stabilite de autoritatea contractantă în cadrul fișei de date nu pot fi modificate/eliminate după depunerea și deschiderea ofertelor respectiv în etapa de evaluare a acestora fără a fi astfel încălcate atât propriile reguli stabilite de autoritatea contractantă cât și principiile transparenței, tratamentului egal și a nediscriminării consacrate de art. 2 din Legea nr. 98/2016. Prin urmare, în condițiile în care oferta SC ....SRL a fost declară câștigătoare fără a îndeplinii cerințele de calificare impuse în cadrul fișei de date și ținând seama că printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt și cele de verificare a îndeplinirii criteriilor de calificare de către ofertanţi/candidați și de stabilire a ofertelor admisibile, așa cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) lit. b) și k) din HG nr. 394/2016, Consiliul 10

§ 11

constată că această verificare nu s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu și, pe cale de consecință, critica contestatorului privind nelegalitatea evaluării ofertei SC ....SRL este întemeiată, urmând să fie admisă. În ceea ce privește restul criticilor sesizate de către contestator cu privire la modalitatea nelegală de evaluare a ofertei sale și a ofertei câștigătoare, Consiliul nu mai analizează conformitatea acestora, atâta vreme cât din cauza motivelor antemenționate nu poate fi înlăturat pe de o parte caracterul neconform al ofertei sale și pe de altă parte comportamentul părtinitor și nelegal al autorității contractante în etapa de evaluare a ofertei depusă de SC ....SRL, rezultatul fiind același. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite în parte contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu ...., astfel: -va admite cu privire la nelegalitatea evaluării ofertei SC ....SRL; -va respinge ca nefondată cu privire la nelegalitatea evaluării ofertei SC ......... SRL. Pe cale de consecință, va dispune anularea raportului procedurii și a actelor subsecvente și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor conform celor precizate în prezenta, în termen de 10 zile de la comunicare. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:

§ 12

Admite în parte contestația depusă de SC ......... SRL în contradictoriu cu ...., astfel: - admite cu privire la nelegalitatea evaluării ofertei SC ....; - respinge ca nefondată cu privire la nelegalitatea evaluării ofertei SC ......... SRL . Dispune anularea raportului procedurii și a actelor subsecvente și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor conform celor precizate în prezenta, în termen de 10 zile de la comunicare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ......... PREȘEDINTE ......... Consilier de soluționare ......... 11

§ 13

Redactat în 4(patru) exemplare originale, conține 11(unsprezece) pagini. 12